comentarii

reportaje cu limbaj figurativ


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Termenul e "limbaj fonetic" - de (anonim) la: 21/08/2003 06:56:44
(la: Cuvantul, ca prieten !)
Termenul e "limbaj fonetic"
#27 (raspuns la: #25) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dinule - de Dinu Lazar la: 30/11/2003 14:00:28
(la: Racoviteanule)
Il intrebam pe bunicul meu ce meserie au avut cei mai batrini din familie pe care i-a cunoscut; firul se rupe undeva dincolo de 1800... dar toti au fost tzarani din sudul Moldovei, cu ogoare mici pe care era cite o fintina cu cumpana si cite un nuc mare... poate de aici o chemare genetica pentru acei copaci singurateci; poate si altele sa fie resorturile ascunse... oricum eu nu am constientizat decit la armata ( am facut o armata relativ grea, pentru un dandy de Cishmigiu... la pifani la Vinju Mare, cu masca pe figura si marsuri de 40Km si stat in si sapat la shantzuri) - deci nu am constientizat decit atunci mirosul reavan al pamintului, ceatza de dimineatza si importanta pe care o au in viata citeva momente de liniste induse de un copac pe care te sprijini.
Cam tot in acele vremuri - erau anii `70 - am vazut un film polonez care m-a impresionat foarte tare; se numea "Iubire" si nu mai tin minte din pacate regizorul; eroul principal se cauta pe sine si a avut puterea sa faca acest lucru construindu-si citeva traiectorii diferite; a incercat sa se faca preot, dar de la A la Z, a incercat sa se faca alpinist, a incercat sa gaseasca raspunsul si in alte moduri, dar nu a gasit acest raspuns - dar a tot incercat.
Eu sunt mai fericit, caut numai in imagine - sau mai nefericit poate - si nu cred ca as putea sa ma vad ca sau intr-o imagine si nici nu stiu care imagine e mai aproape de ce ar trebui sa fie raportata la cunostintele si sentimentele mele din acea clipa - si nu stiu nici macar ce anume ar trebui sa fac.
Cautarea in sine e poate un balsam, poti sa iti zici ca ai alergat, nu ai luat medalia dar continui sa alergi pentru ca asa s-a nimerit sa te prinda bagheta celui de sus si de atunci tot alergi.
Imi este clar ca pentru ca sa faci o imagine buna trebuie sa cunosti daca nu vietile pictorilor si ale fotografilor pe dinafara macar foarte multa plastica, compozitie, culoare, tehnica, si ca in momentul in care faci fotografia trebuie sa ai puterea ca ceea ce stii sa transformi intr-un limbaj cit mai simplu, in simple verbe, adjective si substantive, si sa iti scrii propria poezie complicata folosind acel limbaj simplu.
In alta ordine de idei la mine imaginea devine, se transforma, prea deseori e o distanta mare intre ce memoreaza compact flash-ul la fotografiat si ce se poate vedea pe monitor dupa ce imaginea a fost editata in mai multe reprize.
Dar cred ca in timp se poate construi o amprenta, un stil, si acel stil unitar este esenta lucrarii fiecaruia, este ceea ce ramine, este deseori ca umbra unei scari cu un om pe un zid ars, asa cum am vazut intr-o imagine facuta de un fotograf de razboi american la Hirosima cu ceea ce ramine din noi dupa bomba atomica.
Suma tuturor imaginilor vazute, banuite si realizate, se transforma mereu in alambicul complicat al uitarii si al devenirii si da senzatia si speranta ca miine in sfirsit, sau cindva, voi face acea poza minunata in care as putea sa fiu. Dar cred ca mai am de sapat; si mai trebuie timp, har, noroc si chef. Grea combinatie...
#5540 (raspuns la: #5538) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un reportaj la emisiunea doamnei Dana Deac - de Dinu Lazar la: 04/12/2003 16:05:49
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Cine are o conexiune rapida, poate vedea un reportaj de 5 minute facut de doamna Dana Deac cu subsemnatul, in martie 2003, la emisiunea "Cafeaua cu sare" de la Antena1; fisierul WMF poate fi vazut direct in Explorer, este la www.fotografu.ro , la "about the photographer" ; are cam 1 Mb din pacate... pentru 56k inseamna cam zece minute de asteptat...
DL
#6009 (raspuns la: #4136) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Top 3 - de Dinu Lazar la: 05/12/2003 19:06:11
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
In timpul unei filmari, am facut mai multe imagini "muncitoresti" cu oamenii de la trupa de teatru "voua"; imagini care s-au vrut apolitice, nu comuniste,nu capitaliste, si care sa faca misto de un mediu si de o stare care exista in orice hala de productie in care intri in Ro - exista un sentiment special pe care am incercat sa-l definesc; o sa pun pentru onor lunetishtii la www.fotografu.ro/lamunca citeva imagini muncitoresti contemporane, care definesc acel extraordinar si romanesc principiu de supravietuire: "merge si asa"
Am fost si am facut un reportaj acum citiva ani la uzina Daewoo de la Craiova; nu o sa uit niciodata figura unui specialist coreean, care in primele 24 de ore de stat in Ro era sa cheleasca si a invatzat bilbiind cuvintele esentiale, "nu asa" si "merge si asa". Trebuiau bagate niste boltzuri in pistoane; muncitorul roman lua ciocanul si triosc, baga boltzu; coreeanu se facea verde si spunea "nu asa" si muncitorul zicea vesel "merge si asa" ; adica ce sa incalzeasca el pistonu` si sa se friga sau ce sa dea cu vaselina pe boltz, daca poc cu ciocanu si "merge si asa".

Poza cu fumul si cimitirul si ogorul si taranul, mie mi-a placut oarecum pentru ca e foarte filmica si pare permanenta; adica mai sus de cimitir, e unu` care arde niste frunze, si intre fum si cimitirul de rigoare e unu` care ara impietrit pe vecie un coltz de ogor cu un cal si un plug de lemn. Mai sus e alt pamint frumos arat dar nu e al lui... Cum nu are spor acolo ramine in cadru intre fumul impietrit si cimitirul primavaratec. Copacul asimetric nu face decit sa imparta cadrul ca o tabla de shah. Exista miscare si impietrire deopotriva...dar poate toate astea nu le vad decit eu. De aceea e buna o discutie la gura sobei...
#6047 (raspuns la: #6034) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In interviul Danei Deac vorbe - de Dinu Lazar la: 08/12/2003 05:42:06
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Cred ca sigur, audiatur et altera pars, trebuie sa stim toate parerile; desi cred ca de multe ori creatia artistica este o forma de manifestare intraductibila, data de al de sus si cumulata prin necunoscute increngaturi intr-un suflet sau altul.
Cred ca daca imi aduc bine aminte parerile lui Motzart de la virsta frageda despre uimitoarele simfonii erau niste bufonerii, si multi creatori isi concentreaza limbajul pe o forma sau alta de arta si nu sunt capabili sa explice si in cuvinte cum devine cazul; am vazut cindva un reportaj cu Maia Plisetskaia la Moscova si era clar ca ori intelegi dansul ei ori nu il intelegi, pentru ca ce spunea ea despre dans nu era relevant.
Se pot folosi parerile unui autor ca citat sau ca idee, mai niciodata ca baza serioasa, si exceptiile sunt regula; adevarata caramida o constituie un aparat critic, un istoric, un estetician, care sa spuna si sa ii aseze in sertare si sa creeze scoli si apartenentze si reflexe ale acestora in lumea respectiva.
Cam asta e si a fost la urma urmei durerea majora a fotografiei romanesti, jumatate din eforturile creative se cheltuieste inutil in lupte fratricide, tocmai in lipsa unui aparat critic mai echidistant si la urma urmei in lipsa culturii imaginii care sa creeze acel aparat critic.
#6157 (raspuns la: #6141) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
ce figura eroica iti adoptezi - de Ariel Manor la: 28/04/2004 16:44:16
(la: USS Liberty, sau Cum i-au bubuit israelienii pe americani)
ce figura eroica iti adoptezi, mai ales in ochii celor ce nu'nteleg despre ce vorbesti! ai expus aici toate povestile auzite in selectele cercuri de bucatari si magazioneri - pentru ca cine a alergat linga tancuri, a mirosit lupta, a simtit durerea, n-a scos bocancii o saptamina, n-a dormit trei zile, si-a ingropat prietenii - nu vorbeste ca tine ... n-am nici un respect!
#14678 (raspuns la: #12312) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un reportaj de azi de la Euronews pe aceeasi tema. - de RSI la: 20/05/2004 07:02:23
(la: Orfanii romani, USA Today)
Un reportaj de azi de la Euronews pe aceeasi tema:
http://www.euronews.net/create_html.php?page=detail_info&lng=1&option=4,info

Noua lege va bloca total adoptiile copiiilor romani de catre familii din strainatate, pentru a evita ca acestia sa cada pe mainile unor pedofili.
Gasesc argumentatia asta foarte subreda. Practic, orfanii care nu pot fi adoptati in Romania nu mai au nici o nadejde sa gaseasca o familie si sa paraseasca institutiile in care se gasesc decat dupa varsta de 18 ani.
Iluminare - de Dinu Lazar la: 24/05/2004 15:04:55
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
In principiu iluminarea ar trebui sa fie un subiect important pentru cine face fotografie.

Zic in principiu, pentru ca asa cum compozitia nu mai e importanta pe aici sau cum limbajul plastic e deseori cam inutil, si iluminarea a devenit o necunoscuta - vedem asta mai ales cind ne uitam la un chiosc de reviste romanesti la publicatiile pentru dame, la coperti.

Daca pe coperta se pune si vedem una dintre cele mai bune poze, atunci fotografii romani ar trebui sa dea acatiste de trei ori pe zi la cel care a inventat iluminarea cu lumina difuza si umbrela... arta iluminarii se reduce acolo la o descriere cit mai rapida si mai ieftina a subiectului... ce atmosfera, ce stare, ce pictura cu lumina, astea sunt bancuri azi.

Daca vorbim de lumina in imagine - si s-ar putea scrie multe carti pe linga miile deja scrise pe aceasta tema - ar trebui sa vedem si sa memoram multa pictura, si sa analizam chiar si in fuga principiile de baza ale iluminarii cadrului.

De regula, exista o lumina principala, careia ii sunt subordonate celelalte lumini: lumina de umplere, adica de modelare a umbrelor, lumina de fundal, lumina de contur, lumina apicala ( cea care se vede in ochi) si accentele de lumina.

Din modelarea si raportul acestor lumini, din alegerea modalitatilor de iluminare ( concentrata sau difuza) si din alte citeva ingrediente, se poate orchestra un subiect si se poate modifica fundamental o atmosfera.

Acelasi subiect, cu un tip de lumina poate parea optimist, cu alta lumina poate parea dramatic; se pot schimba stari, forme, atmosfere si concepte, cu o folosire judicioasa a luminii.

In afara de folosirea artistica a luminii, treuie sa tinem seama de necesitatile obiective de expunere si de inscriere a tuturor elementelor din cadru in gama de straluciri pe care captorul digital sau filmul folosit le poate incasa.

Daca ar fi sa dau ca exemplu fotografiile mele, eu incerc pe cit posibil sa folosesc lumina existenta, si daca nu o am, sa creez cheia de lumini ca si cum ar fi lumina naturala; in exterior de obicei folosesc un blit pe aparat cu un softbox gonflabil, cu masurare a luminii intotdeauna TTL si deseori setez lumina blitului la -2 diafrgme fata de lumina principala; in interior de obicei la imaginile de reportaj folosesc mai multe blituri cu softboxuri, telecomandate de o unitate de comanda de pe aparat, care imi permite sa setez luminile intr-o gama de plus sau minus 4 diafragme fata de lumina principala; la imaginile unde nu timpul este esential, folosesc niste blituri de studio portabile ca lumina principala si bliturile TTL le folosesc cind fac o atmosfera mai complicata.

De mare folos este la fotografia digitala vizionarea pe loc a imaginii si analiza histogramei; partea dificila este ca modalitatile artistice de exprimare cu ajutorul luminii trebuie sa se combine cu necesitatile de expunere, astfel incit, daca se poate, sa nu avem zone mari in supra sau subexpunere fara detalii, mai ales daca imaginea urmeaza a fi tiparita...

Acum, fiecare fotograf a incercat mai multe solutii si se regaseste intr-o experienta si intr-o modalitate de exprimare sau alta; pentru mine, perfectiunea o constituie tipul de imagine gen Yousuf Karsh sau Irving Penn, Philippe Halsman, si chiar Nadar!

Asta nu inseamna ca atunci cind vreau sa vad ce se face in domeniul iluminarii, sa nu ma uit cu invidie infinita la filmarile de reportaj de la Discovery, unde vedem deseori la portrete chei de lumina tip cleste de lumina, cu lumini dure si colorate, cu contururi pregnante, cu o lumina pe fata si o lumina colorata extrem de diferit pe fundal, genul cald/rece...

Cit de diferita este o imagine cu o lumina plata si inexpresiva de o imagine unde lumina este nu numai un catalizator al limbajului plastic, ci si o parte vitala a imaginii insasi.

...dar, retina nu doare ca timpanul; o vioara care scirtiie ingrozitor mai greu va gasi aplaudaci, pe cind o imagine proasta... asa ca traiasca umbrela si softboxu`...

Ca sa revenim la intrebarea initiala , eu blende nu prea folosesc...
#15814 (raspuns la: #15793) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Florinele,my friend si atat. - de Little Eagle la: 08/08/2004 23:57:11
(la: Nedumerire (despre perioada comunista de dinainte de '89))
My friend and bro.,
Let's forget about Gh.Doja....he-s full of crap!
Tu si altii stiti ce am scris prin cafenea si prin ce cacat am trait si tecut si la propriiu si la figurat...din pacate...dar e viata mea si nimeni nu o poate intelege daca nu a fost in pielea mea niciodata.

Dar este grav daca urmasii nostrii nu cunosc trecutul rau prin care am trecut toti,si de aceea ma stradui sa-mi scriu memoriile.Nu pt. mine,ci ca altii sa stie cum a fost si deja m-am gandit ca titlul ar putea fi"This is how it was..."
Daca cineva are o sugestie pt. alt titlu,is wellcome to my world si real iau in consideratie orice pareri si opinii.

Florine ai dreptate,si multe altele ca opinii venite din gandirea mea spurcata
le vei afla la diverse texte ce am scris ori raspuns...multi se vor considera injurati si atacati de limbajul meu...but,I am what I am and I don't give a damn!

Be good and LOVE&PEACE,
Ozzy































I've been here and there,I've been everywhere.... - de Little Eagle la: 18/08/2004 00:17:35
(la: Casuta Postala A Lui Ozzy/Ovi)
Domne,
Nu stiu unii cum sunt....zicea Ion Creanga parca(fara...domne)dar am senzatia ca destui la cafenea aveti niscaiva probleme mai ales cele legate de religii si credinte.....si care mai de care zice ca Iisus a zis asta si ailalte,ca Dzeu e asa si nu asa,eu as zice sa nu mai vorbim nimic despre alde religii.

Atunci ...nu ar exista nici cafeneaua...de parca totul tre sa se invarte in jurul religiilor lumii.
Propun asa:

Hai sa facem un poll si sa dam cu votul in cap la fiecare ,inclusiv al meu si sa alegem daca e bine sa -mi scriu eu(de ex.fiind cel...rau)jurnalu' si intamplarile mele zilnice erotice si daca altii au dreptu'de a -si scrie si ei/ele povestile anoste?
Poate ofensez destui la cafenea?Eu Nu pot sti pana NU-mi spuneti daca sa scriu de cate ori deschid fereastra,sau trag o basina ca oricine altul/alta de aici de parca ...nimeni nu se bese!Si daca ofenseaza limbajul meu,sa-mi scrieti si voi renunta la el si voi fi cat de poetic pot si chiar am sa-ncerc sa scriu in rime.

De parca asta e chiar o regula....a deceiver...is a LIAR,mereu floseste limbajul mierii,eu sunt ceea ce sunt si asa cum sunt asa ma veti vedea,depinde ce alegeti,adevar sau minciuna si adulari fara sens?

Ce e mai bine in viata?Un mincinos care-ti zice de 1000 ori pe zi....I adore you ori un renegat ca mine ce-ti spune direct in fata ce fel de om esti si isi da hainele jos de pe el(la figurat)si-ti zice cu onestitate parearile si daca te place sau nu?

Dar lumea...are alte pareri,vrea minciuna,iluzie si confuzie,adulari si
vorbe dulci...isi au desigur si ele rostul uneori dar sa faci un obicei...arata ce om esti.
de parca vorbele fac pe om...!Daca-ti scriu ca te iubesc,atunci fi sigur/a ca o spun din suflet si NU trebuie sa-ti fie teama,pt. ca NU am sa te caut sa te...si nici sa te agat, flirtez si eu ici si colo dar fara intentii reale.Daca si asta deranjeaza,spuneti-mi fetelor si n-o mai fac deloc.
De fapt nici nu flirtez cu nimeni,oare este ceva rau si un sacrilegiu sau un...pacat...biblic sa te uiti la o femeie sau barbat si sa-ti placa?

Neaparat tre sa ne bagam capul in nisip ori biblie sau sa ne dam cu capu' de pereti....cel putin eu recunosc ca ma uit si admir fete si baieti,nu ma ascund si fac polologhii si urlu ca ...vei plati pt. pacate in iad etc....
Ce are admiratia cu a avea sex?Ohhh boy vad deja tavalugul.....iar o dau in bara cu cei evanghelisti si critici...care vor sa-mi salveze sufletul,cand ei nu-si pot macar citi pe al lor!

Stiti ceva?Poate I am a sinner to some of you,dar nu ma simt deloc si stau drept in fata lui Dzeu si a mortii,am 31 de pene in par,putini din voi au....unii deloc dar stiu ca-s suflete bune si sincere.Nu ...BRAINWASHED,religious freaks!

Ca si Tatanka Yotanka(Sitting Bull) insa port una singura...alb cu rosu si negru si este daruita lui Wakan Tanka....the great Spirit,our Grandfather who created the world long before any books were written....

Vreau sa va indrept catre o credinta indian americana?NOOOOOO.Accept parerile si credintele voastre?YES,si atunci de ce incearca unii din voi sa ma ...schimbe ca si cum as fi pe un wrong path???Cu ce v-am gresit frati si surori?Ce am facut chiar asa de rau sa merit asta?

Sunt asa cum sunt,am fost chiar mai rau,m-am schimbat si ma schimb zilnic,cel putin incerc si VREAU cu onestitate,dar Nu am nevoie de teorii religioase sa fac asta.Sunt fericit de 14 ani,am o sotie pe care o ador si ne iubim mult ca suflete unite(sex la fel,si oare e ceva rau in a avea SEX?)si daca am zis atatea aici,de ce nu zice nimeni viata lui/ei?

Pt. ca e...anosta????Dar de criticat si dat cu Dzeu in stanga si dreapta...e simplu!Okay,cine e impotriva mea sa o spuna.Sa stiu unde stau.NU am nevoie de nimeni din Cafenea,am destui prieteni f. buni si prietene si ma rezum la putini si doar lor le voi scrie orice.

Vine Ozzy/Ovi in Cafenea si aduce....THE BLIZZARD OF OZZ,vreti sa continui ori sa-mi...curb my enthusiasm?(cum zice Larry David)?E o intrebare simpla si primesc orice pumni in gura...si-asa.n-o sa mai am dinti deloc....

Am gandit ca pot sa fiu apropiat multora,mai ales acum cand poate nici nu mai apuc 2-3 ani de viata,dar am deja prieteni/e si le admir si le consider brave warriors.Si ...ce daca vorbesc urat?
Mama mia,parca cine stie ce rau fac daca zic"FUT"de ex. ori mai poetic e..."FUCK",pt. ca suna mai...straineste?Ori ca zic I love you all?Dar real I DO LOVE YOU BASTARDS!!!!!Cati ar muri pt. mine?Eu as muri Maine si oricand pt. fiecare din voi!!!!!!!!!!

Nu sunt egoist deloc!Dar ...cati ma cunoasteti sa trageti o concluzie si sa ma impuscati la zid?
Sa -l lasam pe GOD in afara subiectelor de orice fel si sa nu fim nici gelosi ,invidiosi unii pe altii!LOVE & PEACE is ALL you need...
Same old fart and bastard,Ozzy/Ovi


































































SB_one - de Paianjenul la: 02/10/2004 22:12:59
(la: Cine conduce lumea?)
"Pe cuvintul meu daca intzeleg supararea excesiva"

- Care "suparare"?... Ti se pare ca tonul comentariului ei

#23808, by LMC on Fri, 01/10/2004 - 01:40

(remarca insusi titlul acestuia!) reclama raspuns pe un alt ton?!...


"si limbajul (total nepotrivit-zic eu) lui LMC!"

- Presupunind ca te referi la metafora "MUIE" - care in contextul dat are, oricum, sens strict figurativ - imi exprim regretul ca, pe moment nu am gasit in vocabularul decent nici un echivalent care sa exprime atit de plastic sentimentul meu de desconsideratie fata de incalificabilul gest al generalului Mohammed Ibrahim Omar al-Muslit.


"Ce-ar fi sa-i dam un avertisment ptr. 'iesire din cadru'?

- CUI?... lui LMC?... Personal nu consider ca e cazul....
#24029 (raspuns la: #24004) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"metafora "MUIE" - plastic & Paianjenul, - de Denysa la: 02/10/2004 23:27:42
(la: Cine conduce lumea?)
"metafora "MUIE" - care in contextul dat are, oricum, sens strict figurativ - imi exprim regretul ca, pe moment nu am gasit in vocabularul decent nici un echivalent care sa exprime atit de plastic sentimentul meu de desconsideratie fata de incalificabilul gest al generalului Mohammed Ibrahim Omar al-Muslit."

Ce numesti tu metafora,un limbaj de periferie?

De altfel recunosti lipsa altor termeni din ingustul vocabular...ce il practici.

Cand asemenea expresie o numesti "plastic"...ceva trebuie sa iti dea de gandit...esti totusi pe un forum...nu in lumea gandurilor tale.

ce precizezi:
"In ce priveste felul meu de gindire... ma simt foarte confortabil cu el, indiferent daca altii il aproba sau nu..."

O asemenea gandire te califica deja...
#24039 (raspuns la: #24032) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Denysa - de Paianjenul la: 03/10/2004 00:43:26
(la: Cine conduce lumea?)
"Ce numesti tu metafora, un limbaj de periferie?"

- De periferie sau de ne-periferie, metafora e metafora si intr-un caz si in altul, neexprimind obligatoriu si exclusiv frumosul/pozitivul:

METÁFORĂ, metafore, s.f. Figură de stil rezultată dintr-o comparaţie subînţeleasă prin substituirea cuvântului obiect de comparaţie cu cuvântul-imagine; p. gener. figură de stil. – Din lat. metaphora, it. metafora, fr. métaphore.
Trimis de LauraGellner, 28.05.2004. Sursa: DEX '98

sau

METÁFORĂ f. Figură de stil care constă în a da unui cuvânt o semnificaţie nouă, printr-o comparaţie subînţeleasă. lat. metaphora, it. metafora, fr. métaphore
Trimis de siveco, 21.8.2004. Sursa: NODEX

In virtutea celei de a doua definitii, pot sa fac apel la circumstante atenuante?...

#24048 (raspuns la: #24039) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De la Fahrenheit la limbajul de lemn??? - de Bufnitza la: 19/11/2004 16:08:15
(la: Fahrenheit 9/11 in Romania)
Ei, stii ce-i, draga Belle(amour cumva)???
1. Daca vrei sa stii, nu am televizor acasa, tocmai ca sa nu aud toate aberatiile simandicoase ale celor care lucreaza si gandesc pentru si dupa altzii.
2. Exista situatii (ca si asta in fapt), in care nu poti exprima un lucru mai bine decat folosind limbajul de lemn atat de urat de toti, si atat de controversat si de spurcat, lepadat (vai, doamne, eu nu folosesc niciodata limbajul de lemn etc.)
3. Nu suntem la nici un fel de concurs literar sau jurnalistic, suntem doar intr-o cafenea si ne spunem ideile, parerile despre diferite lucruri, ei bine, si in cazul asta nu cred ca trebuie sa ne oprim a folosi acele cuvinte care in acceptiunea noastra explica cel mai mult starea de fapt si ceea ce gandim si SIMTIM atunci!!!
La revedere, Belle(profeseur/e)
#29241 (raspuns la: #28790) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Textul e lung, in limbaj "car - de Simeon Dascalul la: 24/11/2004 15:26:05
(la: stenograma psd din 18.03.2003)
Textul e lung, in limbaj "caracteristic" si va fi greu de citit pentru multi. Nu poti face o selectie cu pasajele cele mai semnificative?
"Un reportaj interesant : ht - de Daniel Racovitan la: 12/01/2005 00:03:35
(la: Rolul lui Traian in formarea natiei romanesti .)
"Un reportaj interesant :
http://www.evenimentul.ro/local/article/63264,7,baseArticle.html"


Pe langa unele argumente interesante, afirmatiile lui Savescu contin o multime de argumente de tipul "toata lumea stie ca".

___________________________________________________________________
"Étoile des neiges / Pays merveilleux / où ceux qui s'aiment / Vivent à deux /
Étoiles de neiges / Mon coeur amoureux Est pris au piège / De tes grands yeux"
#33191 (raspuns la: #33144) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mic sfat pt carapisicum - de nasi la: 12/01/2005 07:33:08
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
un sfat, daca ma ingadui carapisicum. uita de flori si de cerut iertare sau inca o sansa. nu de alta, dar nu tine figura si de altfel ai vazut si tu asta pe propria piele cum spuneai. cind o femeie a adunat "in gusha" ani de zile de nemultumire conjugala, resentimentele aferente, etc, etc - sa-i vina cel care i-a gresit sa-si ceara iertare si pe deasupra si "cu flori".... stii ce se intimpla? vede rosu in fata ochilor mai ceva ca taurul turbat, chiar daca se stapineste si nu-si da pe fata adevarata furie. furie fata de gestul in sine.

din cite imi pot eu permite sa spun, ca femeie, chestia cu florile este un cliseu si atit. un barbat care a gresit cumva femeii sale, nu i-a gresit din cauza ca nu i-a adus flori cind a trebuit si acum repara greseala... aducind flori. daca a suparat-o sau a ranit-o, in mod sigur a facut-o printr-o vorba aruncata si apoi interpretata aiurea, sau un gest la fel, gresit interpretat (in afara cazului in care respectivul calca in strachini prin ograda vecinului...atunci nu mai e problema de interpretare).

vezi tu carapiscum, nu numai femeile au "hibe", le au si barbatii pe ale lor. aidoma femeilor, si barbatii sufera de deficiente de comunicare. cum iti spuneam mai devreme, femeile nu prea se pricep in a-si comunica dorintele asa-zis "egoiste". dar nici barbatii nu sunt prea indeminatici cind e vorba de impartasirea emotiilor. in special acele emotii care sunt un tabu pt barbati (ingrijorarea, FRICA DE ESEC, teama de a nu fi apreciat/iubit - respectiv gelozia).

daca barbatul vine acasa obosit de la serviciu, este ingrozitor de stresat pt ca trebuie sa predea o lucrare in 2 zile si inca nu i-a gasit solutia, pe deasupra l-a mai si enervat careva, in plus peste citeva saptamini mai e ziua nevestii, a vreunei rude apropiate, sau trebuie sa mearga in concediu si bani nu prea sunt chiar asa de multi.... in aceasta stare de spirit ce face el cind ajunge acasa? TACE, ESTE RETRAS. se retrage in carapacea lui si isi rumega problemele in gind, incercind (si reusind de cele mai multe ori) sa gaseask cai de rezolvare.

dar cu ce pret? pt o femeie, actul in sine de a-si impartasi problemele cu prietenii(le) nu inseamna numai descarcarea sufletului de atitea emotii si eventual gasirea unei solutii; in egala masura este si O DOVADA de incredere si afectiune fata de prietenul(a) caruia i se destainuieste. si aceasta dovada este foarte pretioasa pt o femeie. imagineaza-ti tu cum s-o fi simtind femeia cind ii vine barbatul acasa, il vede ca e "intors pe dos", ea isi arata ingrijorarea si afectiunea asa cum stie, il tot piseaza si-l intreaba ce-i cu el, ce-l supara, vrea sa vorbeasca, dar el nu si nu. si in plus se mai si enerveaza pe ea ca cica il "cicaleste".

(avind in vedere cum este educat barbatul de mic copil, ceva in genul plinsul e mai mult pt femei nu pt barbati, ei sunt puternici, ele slabe, ei trebuie sa isi stapineasca emotiile, ei trebuie sa fie "provideri" pt familie, pt ei este o rusine sa esueze, si orice esec e un capat de tara... bineinteles ca incercarea femeii de a-l face sa vorbeasca despre problemele lui e perceputa ca un fel de a "ii fi fortata mina" sa recunoasca in fata ei ca nu e chiar asa de puternic si imun la probleme. si in momentul in care se intimpla acest lucru orice barbat simte mai putina iubire pt femeia lui... in timp, fara intelegerea acestui lucru, resentimentele sunt inevitabile si devin combustibil pt certuri viitoare, nascute din "nervii" barbatului)

si ca sa revin la femeie. cind barbatul refuza sa ii impartaseasca problemele lui, se vede respinsa. ea isi ofera ajutorul, sprijinul, suportul moral si afectiunea, asa cum stie s-o faca (dorind comunicarea). si de vreme ce ajutorul ei este respins, ea insasi se simte respinsa. si inca un lucru, nu uita, cum ti-am spus ma devreme, asta e o dovada de incredere (cind vine vorba de femei si prietenia intre ele). barbatul, refuzindu-i ajutorul, nu numai ca o face sa se simta respinsa, dar mai mult, NEDEMNA DE INCREDEREA LUI.... si uite-asa, un raspuns scurt "nu, n-am chef, las-ama-n pace" sau pur si simplu tacerea devine o adevarata poveste de citeva pagini atunci cind e tradusa in "limbajul femeii".

bineinteles, cel mai simplu este sa i se explice femeii aceste lucruri si cind barbatul e "cu fundu-n sus" din diferite motive, efectiv sa-i spuna sotiei ca o iubeste si supararea lui n-are nimic a face cu ea, dar ca EL ARE NEVOIE de putin spatiu, un timp sa reflecteze, si s-o asigure ca atunci cind se va simti in stare sa comunice, el singur va incepe conversatia (ah! si sa nu uite sa se tina de cuvint, ca stii cum e cu femeile si curiozitatea). daca te uiti putin in urma la casnicia ta, oare cite probleme ai fi putut rezolva sau chiar evita, daca ai fi stiut sa-i spui sotiei "draga mea, abia am asteptat sa vin acasa si sa te vad. ca asa o zi oribila am avut astazi la serviciu de nici nu-mi arde de nimica. lasa-ma citeva ceasuri sa-mi limpezesc mintea si iti povestesc mai incolo, ok?" - crede-ma ca orice femeie ar intelege lucrul asta si IN PLUS nu s-ar mai simti respinsa sau neapreciata sau neiubita asa cum se intimpla de multe ori...
si lucrurile astea ramin nespuse, din pacate, de multe ori intr-o relatie, se acumuleaza si se strica shandramaua.
nu vreau sa torn sare pe rana avind in vedere ca "medicamentul" vine oarecum dupa moartea pacientului, dar poate ca vreodata in viata, informatia asta despre sufletul si mintea femeii iti va fi de vreun folos.
si cine stie, poate chiar cu sotia pe care acum crezi ca ai pierdut-o definitiv.
dar daca ai vreo sansa de a fi primit din nou in viata ei, sansa asta nu este nici un cimp intreg de flori, nici un cadou cit de sclipitor si cit de scump, nici o jertfa de-a ta, nici implorarile, nici daca iti ceri iertare de 1000 de ori pe zi si mergi in genunchi in urma ei. nimic, ABSOLUT NIMIC din toate astea nu alina sentimentele ranite ale unei femei.

si aici iti dau eu sfatul meu (este doar un sfat si faci cum crezi): SENTIMENTELE i-au fost ranite, ACELEASI SENTIMENTE trebuie sa-i fie alinate. cumva in genul ochi pt ochi. (daca i-a fost amputat piciorul cuiva, nu te apuci s-i plombezi cariile din gura, ca nu asta-l doare. ii faci o proteza sau ii dai o cirja, logic, nu?) adica femeii nu i-a fost ranit portofelul, nici dulapul de haine ca sa-i faci cadouri, nu i-au fost ranite mirosul aerului din camera sau paleta coloristica ori vreun aranjament artistic ca sa-i vii cu flori. si s-avem pardon, n-ai calcat-o pe picior la dans ca sa-i ceri iertare. NU. sentimentele i le-ai ranit, sentimentele trebuie sa "i le repari".
imi dau seama ca nu prea stii cum. si nici n-ai sa stii pina n-ai sa vorbesti cu ea. DAR, atentie mare, trebuie intii de toate sa te gindesti bine de tot in retrospectiva si sa iti dai seama, sa constientizezi macar citeva dintre greselile pe care le-ai facut. fie si 2-3 situatii acolo, tot e un inceput. atunci cind iti vei da singur seama de ele si vei intelege cum s-ar fi simtit sotia ta, ABIA ATUNCI sa te duci la ea si sa-i vorbesti. dar sub nici o forma sa nu-i vorbesti de iertare. NU. femeia nu vrea sa trebuiasca (sau sa i se ceara) sa ierte, cum nu vrea nici sa fie ranita. ceea ce vrea, sau accepta o femeie in acest gen de situatii nu este cererea de scuze (ca nu degeaba o fi ranchiuna o stare emotionala intilnita cel mai des la femei, he!he!). repet: NU!
ceea ce vrea insa o femeie (vezi tu, folosesc "a vrea, a dori" desi poate ea nu-ti va spune niciodata) este sa-i fie VALIDATE SENTIMENTELE.
trebuie sa recunosti in fata ei nu numai CA ai gresit, dar mai ales CUM. ea are nevoie sa vada ca tu stii, constientizezi CUM anume ai ranit-o, vrea sa vada ca macar o data ITI DAI SEAMA cum ai facut-o sa se simta in situatia x si y. fie si numai 2-3 situatii de acest gen, pe care sa le constientizezi, al caror impact asupra emotiilor ei il intelegi acum, este un bun inceput. tot ceea ce trebuie sa faci apoi aste sa insisti cu intrebarile, sa-ti spuna ea care alte situatii au mai fost si cum s-a simtit sau ce-a simtit la vremea respectiva. aici nu trebuie sa te lasi batut, trebuie sa insisti, sai ii ceri ajutorul sa te faca sa intelegi ce-a simtit, sa-ti spuna ea in continuare... si cind va incepe sa vorbeasca, nu uita s-o ASCULTI.
prin a "asculta" vreau sa spun:
1. n-o intrerupe SUB NICI O FORMA pt a-ti lua apararea sau a te justifica in vreun fel - n-ai face decit sa-i invalidezi din nou sentimentele si te-ai ostenit de pomana.
2. intrerupe-o DE FIECARE DATA cind ceva din spusele ei ti se pare cit de cit vag sau neclar. (ii spui, "stai putin ca nu inteleg, au cind am zis chestie asta, tu ai simtit ca ... sau ca...) - este ceea ce se numeste "probing questions". asta ii va arata ei ca tu nu doar o auzi (adica ai putea reproduce eventual ca papagalul tot ce a spus ea) ci, mai ales, ca o ASCULTI - te intereseaza ceea ce iti spune si procesezi informatiile pe care ti le da.
3. probabil va fi nevoie de multe discutii de acest gen si se va intinde pelteaua peste o bucata buna de vreme (asta daca vei avea suficient tact incit sa o poti atrage in discutie, to begin with!). nu uita, de fiecare data la sfirsitul discutiei sa ii arati ca ai inteles ceea ce a spus, ca ai inteles care au fost sentimentele ei si de ce. SI: exprima-ti clar regretul pt ceea ce s-a intimplat, pt faptul ca n-ai stiut s-o intelegi la vremea respectiva, si pt faptul ca ti-a trebuit atit de mult timp s-o intrebi. asta e singura cenusa in cap pe care ea o va accepta. regretul fata de fapte (care implicit inseamna constientizarea lor, si validarea sentimeltelor ei). daca vei incepe sa miorlai a iertare vei taia singur maioneza. poti s-o imbratisezi, poti sa oftezi, sa versi o lacrima ca si cum te-ar durea ceea ce-ti spune la fel cum a durut-o pe ea la vremea respectiva, dar nu poti sa ii CERI sa te ierte.
o femeie care a suferit in casnicie atita vreme, daca ajunge la stadiul de a dori ruptura (are ceva de-a face cu instinctul de conservare) in mod sigur simte ca a dat destul si s-a saturat sa tot dea. si a i se cere orice (fie chiar si iertare) pune capac. ea vrea (in aceasta stare de spirit in care probabil se afla) sa dea numai daca asa are ea chef, nu mai accepta sa i se ceara nimic (nici macar in genunghi) si vrea sa i se dea si ei - in acest caz, validarea sentimentelor, intelegerea emotiilor prin care a trecut.
si mai incolo, cind va considera ea ca a primit destula satisfactie (ca aia la dueluri), daca va fi posibil va veti relua viata impreuna, daca va hotari sa nu, atunci cel putin nu-ti va purta ura si resentimente.

cum spuneam, este doar un sfat.
Limbaj - de Vlad Mereuta la: 25/01/2005 15:09:45
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Personal nu ma deranjeaza, si nici nu am fost deranjat niciodata de limbajul folosit in cafeneaua asta. Cand zic cafeneaua ma refer doar la conversatia asta, altele nu prea am timp sa citesc. Decat diplomatie si lucruri mascate mai bine lucruri zise pe fata. Si oricum , e o cafenea la urma urmei, intra fel si fel de oameni nu ? :)


Edited: totusi ma bucura faptul ca nu mai sunt moderate comentariile, si postarea se face mult mai repede. Imi aduc aminte ca am scris ceva despre 20d si obiective , lucru care nu a mai ajuns pe cafenea, din motive nestiute de mine, si lenes fiind (uneori), am renuntat sa rescriu textul...
Rade ciob de oala sparta - de mircea bezergheanu la: 25/01/2005 16:37:52
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Domnule andrei p, de ce nu va uitati in oglinda? Vorbiti de altii dar nu sunteti in stare sa faceti ceea ce ziceti. Eu am inteles ca ati renuntat sa va mai bateti capul cu noi, citez : "asa sa fie".
Trec peste faptul ca interpretati de fiecare data discutiile intr-un mod personal si original care depaseste usor bunul simt. Este clar pentru toata lumea, ati avut ceva de impartit cu Dinu LAZAR in trecut, dar chiar nu puteti trece peste asta?
La urma urmei, CE ESTE DE FACUT? Veniti cu solutii si nu cu vorbe otravite, exemplul personal ar face poate mai bine aici. Singura chestie care-mi aminteste de dumneavoastra ar fi un articol in defuncta ravista FOTOGRAFIA, cu niste imagini luate in Republica Moldova. SLAB! Este o judecata de valoare, pe care va rog sa o luati asa cum este. La Dinu LAZAR am vazut cu mult mai mult. Din pacate pentru dumneavoastra, in fata mea nu aveti credibilitate. Si va rog nu mai rastalmaciti lucrurile in interesul dumneavoastra - si automat in defavoarea celorlalti despre care vorbiti.
Dinu, in textul sau, mi-a dat un sfat, m-a incurajat si tin sa-i multumesc ptr. asta. Sunt idei care razbat dincolo de cuvinte, limbajul este uneori saracacios si un gest, o privire, un zambet completeaza mesajul. Pentru asta, probabil, trebuie sa fii un pic nebun.
Acelasi cuvant VORBESTE, INSEAMNA, ASCUNDE.
Probabil ca acel psiholog nu a citit despre asta.
De la PITAGORA am invatat ca initiatii isi exprimau gandirea in trei feluri: prima, clara si concisa; a doua - simbolica si figurata; a treia - sacra si hieroglifica.
Ar fi bine sa nu radeti despre asta, va depaseste!
Acum, ca mi-am declarat apartenenta la Clubul NEBUNILOR, va salut si va urez numai succese pe viitor.
Sa va ocupe bucuriile tot timpul si sa ne lasati pe noi cu necazurile noastre. Asta daca nu cumva bucuriile Dumneavoastra nu sunt chiar necazurile noastre. Ar fi meschin.

Unul de la etaju' noua.
#34498 (raspuns la: #34462) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: