comentarii

reprosuri


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Ciudat - de (anonim) la: 30/10/2003 23:05:34
(la: Autonomia "Tarii Secuilor" ?)
Ciudata este intreaga poveste, dar o culma a ciudateniei consa in unanimitatea cu care o etnie a adoptat acele documente. Sa fie o reminiscenta secuiasco-comunista? Sa fie o organizatie para-ungureasca? UDMR-ul o reneaga si-i gaseste hibe si-i aduce numeroars reprosuri de tot felul. Oare cine vrea sa tulbure din nou apele in domeniul etnic? Ce structura are astfel de interese? Iata numai cateva intrebari.
#2771 (raspuns la: #2363) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
preotii muncitori++ - de pr Iulian Nistea la: 19/11/2003 09:09:55
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, Coralie.

    Situatia preotilor a variat in diferite epoci.
  • La inceputurile crestinismului desigur ca lucrau. Si apostolul Pavel lucra pe unde mergea sa propovaduiasca (desi erau altii care nu lucrau, pentru ca "Vrednic este lucratorul de plata lui" si "Din cele ce lucrazi sa si mananci"; iar Apostolul Pavel nu ii condamna, ci zicea ca el lucreaza ca sa nu fie discutii, certuri si reprosuri, si ca sa nu ingreuieze pe nimeni..).
  • Apoi lucrau cat se lucra la cele ale casei, in majoritate (si vorbesc mai ales de partea rasariteana a crestinismului).
  • Dar deja din epoca apostolica ne'a ramas un canon care zice ca din toate cele ce se aduc la altar o treime sunt pentru clerici, o treime pentru saraci si vaduve si o alta treime pentru biserica. Cam acesta ar fi principiul general, care apoi se aplica si se adapteaza de la caz la caz.
  • In situatia de azi a preotilor ortodocsi in Franta, eu nu consider ca e bine ca preotul sa fie si preot, si student, si muncitor, nu pentru ca incurajez lenea, ci pentru alte motive foarte serioase:

    • aici nu sunt parohii teritoriale ca in Romania, ci credinciosii pot sa te solicite de la zeci au chiar sute de km (cum s'a intamplat acum cateva zile de a trebuit sa merg la Vierzon sa vad o femeie bolnava de cancer - care a si murit o zi dup'aceea -, ca nu era nici un preot prin zona);
    • daca eu ca preot merg sa fac o slujba in banlieu mi s'a dus macar o jumatate de zi (nu ma plang, ci zic);
    • daca am si preotia, si familia, si studentia, si servici (nu e cazul meu, ca eu am doar preotie si studentie..), ma tem ca pe niciuna dintre acestea nu o mai fac cum trebuie... sigur ca e greu - sa fim realisti! - pentru un astfel de preot sa raspunda la solicitari pe loc;
    • sunt pline spitalele si puscariile de romani/romance, care, unii, se sting de singurate, nu de boala, crede'ma; si nu are cine sa'i spovedeasca, sa vorbeasca cu ei, sa'i acompanieze etc.

    Cam asa vad lucrurile. Solutii? - Nu stiu. Poate o anume reglementare a situatiei dpdv legal, in viitor. Poate o sensibilizare a laicilor (a ne-preotilor) pentru voluntariat (exemplu: sa duci o carte unui bolnav intr'un spital). Poate o imbunatatire a activitatii asociatiilor ce'i privesc pe romani aci. Poate, pentru moment, o preferinta a Bisericii Ortodoxe in Franta pentru preotii celibatari. Poate, poate.
      Toate cele bune
        pr.iulian
#4723 (raspuns la: #4666) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
evreii nu constituie o rasa,d - de karina la: 07/12/2003 00:53:22
(la: Evreii si o manie curioasa..)
evreii nu constituie o rasa,de altfel nici un alt popor nu poate constitui o rasa.
Exista rasele :alba,neagra,galbena si (se pare) rosie(indigenii,de fapt indienii de pe continentul american),astfel putem vorbi de rasism numai daca se intampla discriminari bazate pe culoare,pe rasa.Deci un antisemit nu este un rasist:)(fireste poate fi oricand si un rasist...)

Discriminarea bazata pe etnie sau nationalitate e cu totul altceva(aici intervine antisemitismul).

Personal ii admir pe evrei(desi nu sunt evreica).De ce?Stiu sa faca bani si sunt foarte uniti,se ajuta foarte mult intre ei.Si cred ca timpul reprosurilor mai mult sau mai putin justificate la adresa lor ca popor trebuie sa inceteze.Sa gandim un pic ca ei,sa ne scuturam de aburii orgoliului si sa invatam de la ei.Adica sa cautam sa fim si noi putin ca ei.Sunt convinsa ca am avea numai de castigat.Sau sa pun inversa intrebarea?La ce ne foloseste sa aruncam cu pietre?

S-a vorbit despre restituiri.Dreptul de proprietate da nastere la restituire atunci cand ai fost deposedat neintemeiat de ce era al tau.Si romanii au cerut restituirea a ceea ce in mod legal le-a apartinut.Evreii de ce nu ar face asta?Doar legea este egala pentru toti.

Nu vreau sa fiu inteleasa gresit.Ideea este ca asemenea discutii nu folosesc la nimic.Izbucnirile emotionale,de furie,de orgolii ranite etc,nu fac decat rau pentru ca intotdeauna acest popor,al evreilor, va sti sa scoata apa si din piatra seaca,calitate pe care ar trebui,concilianti devenind,sa ne o insusim.Asa vad eu lucrurile.
am auzit ca multe fete românce... - de Jimmy_Cecilia la: 17/02/2004 10:27:12
(la: Cand formezi un cuplu, dupa ce criterii alegi o persoana?)
s-au casatorit cu francezi si italieni "cunoscuti" prin internet, fara o cunoastere reala si acum sunt prin Franta si Italia cu copil si fara mult avenir, facand reprosuri ca sotii si-ar fi schimbat personalitatea si pierdut orice urma de amabilitate...

casatoria este ceva serios, te angajezi pt viata, trebuie sa cunosti bine partenerul, trebuie avut multe lucruri in comun si inca nici atunci nu poti pretinde ca-l cunosti...

si chiar cand esti convins ca este persoana cea buna,ca iubirea va infrange totul, multe lucruri pot avea influente in timp asupra personalitatilor, schimba multe, si ce era "ideal" ieri va deveni "insuportabil cativa ani mai tarziu...
#9785 (raspuns la: #9775) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Astazi, in presa romana: - de Ingrid la: 25/02/2004 03:17:28
(la: "The Passion of the Christ",un succes de casa inainte de lansare)
Inainte de premiera americana de azi,

Filmul lui Mel Gibson, desfiintat de teologi si istorici
Maia Morgenstern a plecat in America pentru premiera filmului

Chiar daca pelicula regizata de cunoscutul actor se lanseaza abia
astazi pe piata, criticile la adresa filmului "The Passion of the
Christ" s-au strans, deja, in numar foarte mare. Teologi,
teoreticieni, istorici reproseaza productiei faptul ca ar fi o
colectie de erori. Reprosurile vizeaza aspecte dintre cele mai
diverse, de la inadvertente privind imbracamintea si stilul coafurii
personajului principal pana la modul in care este infatisata scena
crucificarii. Expertii sustin ca prima greseala a lui Mel Gibson a
fost aceea ca eroii sai vorbesc o limba gresita: "Iisus vorbind cu
Pilat in latina! S-o creada el! Ar fi trebuit sa fie greaca", se
scandalizeaza John Dominic Crossan, profesor de studii religioase la
Chicago. Pe vremea lui Iisus, greaca era limba vorbita in Ierusalim,
laolalta cu aramaica si ebraica. Latina era rezervata redactarii
actelor oficiale si era apanajul elitelor. Expertii sustin ca, pe
langa faptul ca in film se vorbeste o limba gresita, ea mai este si
pronuntata atat de prost, incat devine aproape de neinteles. Faptul
ca Gibson infatiseaza un Iisus cu parul lung este, de asemenea,
sanctionat de oamenii de stiinta. Antropologi care au studiat sute
de schelete descoperite la Ierusalim afirma ca barbatii evrei din
antichitate nu purtau plete. Mai mult, textele ebraice ridiculizau
parul lung, considerat o moda romana sau greceasca. Unul dintre cele
mai controversate aspecte este decizia lui Pilat din Pont de a-l
crucifica pe Iisus. In film, aceasta hotarare ar fi fost luata ca
urmare a presiunilor gloatei si ale preotilor evrei, ceea ce este un
alt neadevar. "Pilat era un om foarte crud si brutal. Nu-i pasa
catusi de putin daca mai executa un evreu, fiindca ucisese atatia
inaintea lui", declara Michael McGarry, rector al unui institut
teologic din Ierusalim. Descrierea momentului crucificarii este cea
mai intesata de erori, dupa parerea antropologului Joe Zias. Acesta
subliniaza ca Iisus n-ar fi putut cara intreaga cruce, care cantarea
in jur de 175 kg. "Ar fi putut, cel mult, sa duca grinda crucii". In
plus, crucificarea era o masura umilitoare, iar victimelor nu li se
mai permitea sa poarte haine (asa cum se intampla in film). Mai
mult, oamenii de stiinta observa si faptul ca nu poti crucifica o
persoana batandu-i piroane in palme, intrucat carnea s-ar sfasia,
neputand sustine greutatea corpului. Piroanele se bateau in
incheieturile mainii. Incoltit de reprosuri, Mel Gibson se apara
invocand opiniile contradictorii pe care le-a gasit printre
specialisti. "Atata vreme cat expertii se anulau unii pe ceilalti,
am fost nevoit sa cantaresc argumentele de tot felul si sa decid de
unul singur". Maia Morgenstern, interpreta Mariei, care l-a sustinut
permanent pe Mel Gibson, se afla zilele acestea in America, pentru
premiera controversatei pelicule.

D. P.

www.adevarulonline.ro

in sfarsit... - de crinuf la: 02/03/2004 02:46:39
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
adica in sfarsit dau peste cineva care...Dorian Gray
sa va spun eu ce inseamna "marcat"(a propos de reprosurile lansatorului de conferinta):
am citit "Portretul..." la 13 ani. Dupa ce am terminat ultima fraza, desi cartea am digerat-o, nu am citit-o pe nerasuflate, am ramas incremenita, cu cartea in aceeasi pozitie de final de poveste vreo ...mi s-a parut un veac... tin minte exact, la nivel,de senzatii momentele acelea, nu stiu de ce, poate datorita revelatiei. Apoi am mai citit finalul-cateva pagini- inca o data, si-nca o data. Si cartea inca o data.
Si de/atunci am inceput sa citesc. Pentru ca, am uitat sa spun. Pana atunci nici nu stiu daca si cat citisem cu adevarat... In cei mai realisti termeni cu putinta Atitudinea mea fata de CITIT s/a schimbat, de fapt, nu, a INCEPUT.
Nu ma intrebati de ce . Acum nu o consider cea mai buna carte, asa cum poate va asteptati ca, intr/un soi de subiectivism prelungit peste ani, sa o declar. Nu, dar a fost prima carte. Cu tot ce ar putea insemna asta.
Ca o prima iubire.
#11088 (raspuns la: #6676) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
romani, francezi, fiecare in coltul lor - de mapopescu la: 01/04/2004 15:53:41
(la: Imaginea Romaniei: un nou scandal in Franta.)
Uite de pe site-ul Bbc chiar ieri am citit o poveste cam horror despre Ungaria: http://news.bbc.co.uk/1/hi/world/europe/3567679.stm.

Iar poze cu tigani va pot face o gramada, cind ma duc in satul sotiei totdeauna dimineata (vara) este o intreaga procesiune a comunitatii in cautare de lucru, mincare, tuica etc.

In ceea ce priveste Franta, aminiti-va de cea mai recenta initiativa, cartea "Roumanie, capitale... Paris" de Jean-Yves Conrad(http://www.amazon.fr/exec/obidos/ASIN/2848980133/402-2450408-3133743).

Dinspre romani, pentru francezi, in afara de reprosuri (deh! sora mai mare uituca!) si mici furtisaguri ... numai bine. Care a fost ultimul reportaj foto/film facut de romani in Franta? Care este imaginea Frantei in Romania? Credeti ca un francez ar fi mindru de ceea ce spunem sau credem despre ei?

Marius Popescu

PS Ungaria si-a dat silinta sa organizeze anul trecut parca Anul Ungariei la Paris, inclusiv cu expozitie de tramvaie de epoca pe Champs Elysèes si in fata primariei. Care a fost ultima initiativa publica sau privata de a prezenta Romania francezilor???

PS2 Nu demult TV5 a consacrat un weekend Romaniei care a fost destul de obiectiv, prezentind si Casa Poporului, si manastirile din Moldova, si Sibiul ...

Concluzia mea trista: asteptam ca occidentalii sa vina sa ne vada, le aratam cu scirba mizeriile noastre, iar cind ei le prezinta public ne loveste pudoarea si le reprosam indecenta, propunindu-ne "sa luam masuri"!
#13156 (raspuns la: #13130) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cresida, - de Hypatia la: 10/05/2004 13:57:37
(la: Viata in doi!)
Stii ce nu inteleg eu in mesajul tau, dar si a altora ca tine?
De ce aveti nevoie de confirmarea celorlalti pentru purtarea voastra?
Dragilor, nimeni nu va poate linisti constiinta personala! Putem nega toate legile si toate regulile si chiar daca de maine am fi instiintati ca nu mai sunt legi pentru oameni, CU SIGURANTA CONSTIINTA noastra ne va face reprosuri pentru fatele si gandurile si cuvintele noastre cele nefiresti. Vezi tu, nu da nimeni cu piatra, ci deschiderea acestei conferinte e chiar dovada ca propria ta consiinta nu-i de acord cu modul tau de viata. Impaca-te cu tine insati si apoi nu vei mai avea nevoie sa vezi ce zic ceilalti. Va fi OK.
Secundar, chiar nu inteleg de ce generalizezi! Sunt multi oameni care au greutati in a forma un cuplu, iar tu ii vezi pe toti si insurati/maritate si cu cate o relatie extraconjugala. Nu-i drept!
Hypatia
nicky, prietene - de SB_one la: 20/06/2004 21:44:08
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
...si asta ptr. ca esti din Rosiori...

[dar eu am amre incredere in cei care sint ROMANI si cred ca vor fi in stare sa faca ceva ca si in tara lor sa fie ami bine. poate dupa ce vor pleca toti cei care traiesc cu gindul ca in alte parti umbla ciinii cu covrigi in coada.]

...sint convins ca intre timp umbla mai multzi "covrigi" in Ro decit pe aici.Aici trebuie muncit din greu ptr. fiecare banutz. "Tunurile" sint pe alte meleaguri...o:))
Intimplator stiu ce se intimpla in multe partzi din tzara; si ca sa-tzi dau niste nume: resitza, satu mare, bucuresti(desi e greu de spus ca cineva stie ce se-ntimpla aici) si Rosiori de Vede. Traind acolo, sint convins ca "simtzi" mai bine unele lucruri; intrebarea e: "le vezi" tot atit de bine? Daca-mi dai voie: unde si ce lucrezi? Esti sigur ca "ai facut-sau potzi sa faci- ordine in curtea proprie"?

Cred ca au fost intzelese motivele ptr. care tu nu ai plecat. Reprosurile, insinuarile...nu-si au locul aici.

Cu prietenie

SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#16478 (raspuns la: #16423) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de dragoste - de (anonim) la: 18/07/2004 00:41:38
(la: De Dragoste)
In general in viata,noi vrem numai sa luam,nu sa si dam...de aceea cred eu, mai sant atat de putine lucruri frumoase,iar dragostea este unul din ele.A discuta,sau a impartasi semenilor tai un sentiment,o scrisoare,sau o stare de emotie,e un lucru bun,si ne face pe noi,ceilalti,sa privim viata cu mai mult curaj.Este si asa un lucru intim,care dezvaluit, merita admiratia noastra,in nici un caz reprosuri sau comentarii acide ce nu isi au rostul...Putini oameni cunosc ce este iubirea adevarata,multi mor cu regretul ca nu au avut parte...iar prostimea isi bate joc de ceva ce ne face unici in universul in care traim.
#18010 (raspuns la: #17700) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pe bune! - de mya la: 02/09/2004 16:53:56
(la: Homeopatia)
Intru si eu pe subiect dupa aproape un an desi vad ca a murit in fasa. Mi se pare foarte interesant asa ca-l relansez...ca sa zic asa. E drept ca nu stiu mare lucru despre termenul in cauza (desi am o mama biolog obsedata de tratamente cu plante dar si de homeopatie). Sa-mi fie rusine...stiu :-(.

Ei bine, cu ceva ani in urma, am fost cu mama la un cabinet special de homeopatie destul de modest (in Bucuresti, pe dreapta). Nu dau nume ca oricum nu mai tin minte. Medicul (tipa) care m-a tratat facuse medicina si studiase in paralel o gramada despre homeopatie. Fusese si in strainatate, facute "X" cursuri, etc. Tipa era si inca mai este extrem de pasionata de treaba asta, era evidenta chestia inca de atunci. Cabinetul mai nou merge bine de tot si tipa are succes.

Nici eu nu prea credeam in asta...aveam asa un cui...da' m-am dus cu inima deschisa si marturisesc ca mi-a ajutat tratamentul. E drept ca nu aveam o afectiune prea grava, problema era ca nu-mi era foame mai niciodata. O sa radeti...toti radeau cand auzeau...si se mirau ca o consider o problema (vezi fostele colege de birou in nesfarsite cure de slabire...o tortura ce sa mai vorbim).

Nu eram foarte slaba sau uscata sa ma dea vantul jos, insa eram anemica. Apoi nu aveam nimic la cap (stiti...precum anorexicele) ci pur si simplu numai cand vedeam mancare multa in fata...parca mi se facea rau si preferam sa o tai brusc. Pana si mirosul ma deranja. Cel mai greu era la mese in familie (sau vizite) fiindca era imposibil sa mananc doua feluri la aceeasi masa. Exclus! Toti imi faceau reprosuri ca fac pe nebuna si ca nu vreau sa ma ingras (o tampenie!). NU ma credea nimeni domne'!

Pana la urma tipa respectiva (dupa ce a stat o gramada de vorba cu mine...muuult si s-a lamurit ce si cum) mi-a recomandat niste pastilute (da' nu mai tin minte cum se numeau) homeopatice, vreo trei feluri - pe care le-am cumparat apoi de la o farmacie homeopatica din Bucuresti (pe vremea aia era unica, undeva pe la marginea Bucurestilor, unde incepe porumbul).

Am inceput tratamentul si - a dat intr-adevar rezultate. Nu m-am ingrasat dar am inceput sa mananc mai omeneste (adica putin mai mult si mai des, dar tot aia) si m-am intremat. Nu mai ameteam si nici nu mi se mai facea rau de la mirosul de mancare, ala mai greoi (vezi sarmale, "friptane", prajeli sau rantasuri ...:-(...). Si astazi manac extrem de putin (sunt vegetariana...dar si atunci eram!) insa des si mestec foarte bine si incet (foooooarte incet). Imi extrag cum s-ar zice vitaminele si mineralele in proportiile necesare organismului.

In orice caz tratamentul homeopatic m-a ajutat si apoi l-am reprobat (si cu alte ocazii si pentru cu totul alte afectiuni). E "pe bune"!



care este diferenta - de AlexM la: 23/09/2004 21:12:58
(la: Iliescu si Theodorescu insulta protestatarii din diaspora)
care este diferenta intre o javra penala si una culta? Aparent cea penala este macar sincera in felul ei si-i acorzi circumstante atenuante pentru ca mai mult nu poti sa-i ceri. Cea culta insa, (avis Monsenior Theodorescu) ar merita o mama buna de bataie pentru ca este mult mai periculoasa decat prima.Si cred ca astfel de oameni nu o se simta ei ofuscati daca cineva le face reprosuri intr-un mod elevat de exprimare. Cu astfel de persoane trebuie sa vorbeasca de fapt InsulDinDosulOglinzii pentru ca numai asa le poti strabate prin pielea de hipopotam ce o au ei (nu "Dumnealor", ci ei )
#23222 (raspuns la: #23167) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
adevaruri - de AlexM la: 11/10/2004 17:48:47
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
exista unele adevaruri care nu se spun. exista unele adevaruri care dor. exista unele adevaruri de care multi fug. Barbati si femei.
Desdemonovici arata foarte bine ca exista fel si fel de oameni, barbati si femei si cum e chestia cu trasul spuza pe turta lui sau cum trebe sa functioneze carutsa casniciei. Nu aici vreau sa bat. Ci nici macar nu cer un raspuns. Vreau numai sa va povestesc ceva.
Am un vecin. Neamts. Om stilat, politicos, intotdeauna cu un zambet pe buze, intotdeauna aranjat, pus la punct, dand impresia ca are bani destui la dispozitie. Sotia sa este rusoaica. Femeie dragutsa, amabila, pusa la punct, etc. Intr-un cuvant un cuplu ideal.
Intr-o noapte, iesisem afara pe terasa si fumam o tigare. Era noapte, liniste si dintr-o data am auzit o bushitura. Si aud vocea vecinului care-i zicea sotiei: "ok, atunci sa te cari acasa la tine in Rusia, coarda ruseasca ce esti". S-a auzit un planset de femeie, s-a auzit iarasi vocea vecinului care a spus cateva cuvinte pe care nu as dori sa le repet aici si dupa acea s-a auzit cum se inchide usa de la balcon.
Un alt eveniment la care am luat parte a fost acolo unde discutia avea loc intr-un cuplu român-român. Era in 92 , tipul azilant, ea, românca fugita din vremea lu Ceashca pe aici, s-au luat. La un revelion in 93, apare scandalul. Da ce scandal. Dar ce reprosuri si ce mod de a vorbi cu el: "ai uitat din ce jeg te-am adus? Nu ma enerva ca acu ma duc si bag divorts si te pun astia pe avion si te intorci la mata aia proasta si la tot neamul vostru de ordinari din România, etc etc etc".....
....... sint oameni si oameni. Cine suporta ca partenerul sa-i vorbeasca in asa mod, isi merita soarta si nu-i de plans de mila. Cine are un partener care-i vorbeste in acest fel, atunci cu siguranta a facut o alegere tare proasta. Ca o fi el român sau de alta nationalitate, ca o trai in România sau in Gradina Edenului.
Cum spuneam, nu cer de fapt nici un raspuns. Ci as ruga pe fiecare dintre voi sa va uitati in campul propriilor amintiri si de fapt la viata voastra. E usor sa stigmatizezi fie si numai cu vorba. Un singur lucru as dori sa punctez. Pentru Daniela pentru ca ea a deschis subiectul, de fpat pentru ca spre sfarshitul mesajului, de acolo cu "ma umfla rasul" mesajul nu mai este o constatare neutrala ci numai .. parca rabufneste o durere de acolo dar si o bucurie cum ca "io am scapat". Nu vreau sa speculez nimic aici pentru ca nu e problema mea viata Danielei, spun numai cum am perceput mesajul ei. Daniela, take a look around acolo unde esti. O sa vezi ca exista barbati neozeelandezi la fel de nenorociti ca si românii tai de acasa. Dpdv statistic, majoritatea româncelor din diasporã care nu au plecat de acasa cu sotsul lor român, sint in genere casatorite cu strâini si nu cu români si nu stiu zau de unde ai luat chestia cu români care se duc in România ca sa-si ia soatse românce indiferent de motivele pentru care aceshtia ar face acest pas.Desigur ca nu exclud existenta unor astfel exemplare, dar indraznesc sa spun ca o astfel de procedura nu este regula la români ( cum e cazul la turci de exemplu).
In ultima instanta depinde numai de noi si de societatea cu care ne inconjuram, de cercul social in care ne invartim si de partenerul pe care ni-l alegem. Iar aici nationalitatea nu are nici o importanta. Important este individul, omul si aici nu se poate generaliza (vezi "român") si nici macar nu se poate accentua (vezi "din diaspora").

cu stimã,

AlexM
draga Daniela, - de desdemona la: 25/10/2004 13:18:20
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
In weekendul asta am avut oaspeti (si a trebuit sa spal vasele mai des, si in timp ce faceam asta), mintea mea s-a luminat si mi-a picat o fisa mare de tot, legata de acest subiect. Din pacate, ideea e cam subtila, si chiar daca am inteles-o nu stiu daca voi reusi sa o explic (incerc!).
M-am vazut pe mine, ca persoana care sunt, singura si aparte fata de sotul meu. M-am vazut, cu calitatile si defectele mele, cu ceea ce pot face si ce nu, cu ceea ce imi place si ce nu, cu ce imi doresc si ce nu. L-am vazut si pe sotul meu, alta persoana, cu alte calitati si defecte, cu alte dorinte si putinte. Fiecare in parte putem sa traim si singuri, fiind adulti capabili si valizi. Totusi, am ales sa constituim o familie, devenind impreuna o personalitate foarte sudata, in care se regasesc parti din noi amandoi si unele completandu-se altele anulandu-se. Suntem (in mod clar) persoane diferite in cuplu decat suntem singuri. Totusi, datoria si meritele noastre sunt aceleasi (fie in cuplu fie singuri, si nimeni nu e 'mai egal' decat celalalt). Cand vom fi judecati (de altii din afara, sau poate chiar de copiii nostri (cand ii vom avea)) nu vom putea ascunde cine suntem, si nici sa il folosim pe celalalt ca o scuza. Lipsa de respect, o atitudine necorespunzatoare, nici fuga de munca in casa (de nici o parte), nu vor scapa judecatii altora. Deci daca el e lenes si nu isi face datoria in 'cuib', acest lucru nu imi justifica mie lipsa de respect sau afectiune, represaliile si cicaleala. Eu trebuie sa imi fac datoria (pe care o faceam la fel si fiind singura, insa fara beneficiul adus de prezenta lui) si sa ma comport corect. Daca el isi face 'datoria' sau nu, nu e caderea mea sa judec.
In ce priveste reversul monedei, cum spui tu, cu abilitatea femeii de-a primi, si-a barbatului de-a da, nu cred ca o femeie va refuza ceva oferit ei. Nu ar trebui s-o faca. Dar nu ar trebui sa faca presiuni emotionale, reprosuri sau sa domine in scopul de-a primi lucruri la care se asteapta. Aceasta e o greseala pentru care nu va fi iertata, fiindca strica atmosfera din familie. Ce importanta are daca vasele sunt spalate, cat timp pluteste furtuna si neincrederea in aer ? In cuplu, ca si in prietenie, trebuie sa intri doar cu dorinta de-a darui, fara sa astepti ceva in schimb. Totusi, daca viata in cuplu e prea grea si nu ai puterea sa o duci, ar trebui sa renunti la ea, si mai bine sa traiesti singur. Dar acest lucru ar trebui facut inainte de-a avea copii, fiindca copiii intr-un cuplu sunt o foarte mare responsabilitate, care transforma o persoana din individ in parinte (care e alta specie, din care ar trebui sa faca parte doar cei capabili de a duce responsabilitatea si greutatile acestei calitati).
Te rog sa ma ierti daca daca ideile mele te ofenseaza si daca in incercarea mea de-a-mi exprima ideea am adoptat un ton pedant si atotstiutor. E unul din defectele mele usor ridic nasul pe sus, greu il mai cobor).
Desdemonitza
#26151 (raspuns la: #26127) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Iubirea e de mai multe feluri ... - de desdemona la: 16/11/2004 15:33:18
(la: Altruism sau egoism?)
S-ar putea clasifica in iubire pura si atasament. Si combinatii intre cele doua. Regula e ca niciodata, in nici o relatie, partea de iubire pura nu creeaza probleme, acestea venind de la atasament.
Atasamentul e in stransa legatura cu egoul, conditionarile, amintirile placute sau nu. Iubirea pura e ceva foarte inaltator si care poate transforma persoana care o simte in ceva deosebit.

Exista iubire de ambele feluri in toate relatiile: mama-copil, frate-sora sau frate-frate, prieten-prieten, iubit-iubita, si intre persoane care se cunosc mai putin profund (colegi, cunostinte, amici virtuali - prin internet). Iubirea pura este total dezinteresata, singura grija a celui care o are fiind sa o exprime si sa se bucure de ea. Atasamentul implica dorinta de a poseda intr-o masura persoana iubita (a-i poseda timpul, atentia, dorintele, asteptarea unui raspuns pe masura). Asa apar gelozia, dezamagirea, dorinta de dominare, sacaiala, revolta. Daca iubirea ar fi perfect pura dintru inceput aceste probleme nu ar exista.
Cred ca exemplul cel mai bun de iubire absolut pura este (cu scuzele de rigoare pentru cei cu alte credinte) dat de Isus. El spunea ca trebuie sa ne iubim dusmanii, si cand cineva iti da o palma sa intorci si obrazul celalalt. Acum acest principiu e considerat inaplicabil, si cei ce il invoca sunt crezuti ipocriti. Dar in cazul lui Isus chiar era adevarat, el ii iubea pe toti (fie ei chiar pacatosi, chiar pe calaii sai) indiferent de ceea ce facusera si ce gandeau. Ca sa ai o iubire atat de pura trebuie sa ai o inima foarte mare, si sa fii foarte generos. Si trebuie sa ierti din inima orice scapare si orice greseala - eroarea e omenenasca.

Exemple de atasamente:
1. parinti-copii. Cand copiii sunt mici unii parinti ii impiedica sa iasa din casa singuri ca sa nu se loveasca, sa nu sufere. Uneori chiar si dupa ce copiii lor sunt adulti, ei sunt tinuti 'din scurt' si toate iesirile le sunt controlate (daca nu insotite). Parintii prefera sa ii aiba in casa lor ca sa nu fie singuri la batranete, dar nu isi dau seama ca, daca nu ii lasa sa 'zboare liberi' tinerii vor deveni infirmi in vointa si judecata lor.
2. Intre prieteni. Daca unul din ei uita aniversarea celuilalt, al doilea se va 'razbuna' uitand la randul lui aniversarea primului. Si daca unul nu il suna pe celalalt, nici celalalt nu va suna, fiindca asteapta sa fie cautat primul.
3. In familie. Daca ai uitat la o aniversare, sau un craciun, sa trimiti felicitarea, ei devin reci, la a doua sau a treia omisiune, nici ei nu iti mai scriu. Daca l-ai vizitat pe varul X de 3 ori si pe matusa Y doar de doua ori, ea nu te mai invita la masa festiva de familie.
4. Intre soti - gelozia si dorinta de-a fi 'lipiti' tot timpul unul de altul, in caz contrar venind reprosuri, banuieli, insinuari, conflict. Dorinta de-a rapi libertatea celuilalt (sa nu mai faca ce vrea, ci doar ce zic eu, sa nu discute cu nimeni numai cu mine, sa nu ...).

De obicei exista in fiecare fel de-a iubi o proportie de iubire pura si una de atasament. Cea care ne face sa suferim e atasamentul, al nostru sau al altuia. Si atasamentul presupune egoism. Insa iubirea pura e cel mai pur altruism.

Desdemona
Te simti jignit??? - de Philmore la: 29/12/2004 09:04:18
(la: Mă simt jignit)
Phill
"Iată că bănuiala pe care am avut-o încă de la început se dovedeste din păcate a fi realitate."

Domnule stancosty!
Sunt si eu roman stabilit de vreo 15 ani in State. Si am urmarit cu atentie foarte marita ce se intimpla in Ro. Din 1990 incoace. In fiecare zi imi dedic 2-3 ore pentru a ma edifica asupra a ceea ce vor deveni romanii sau mai bine zis mentalitatea lor. Prin diverse surse si metode. Observ caci romani ca tine mai sunt din pacate, -ma refer la mentalitate,- si din aceasta cauza nu s-a putut progresa asa cum ar fi fost de dorit. Da. datorita unora ca tine si sunteti tare multi, era gata sa ii lasam tot pe astia (PSD) sa-si rupa gitul asa cum spui tu. Pai bine domnule nu te-ai saturat de partidul stat ? de Iliescu si ai lui ? de coruptie si de umilirea zilnica a celor multi ? pentru ca Ei cei putini sa fie in fruntea bucatelor? Adicatelea sa mai stam 4 ani sa-i lasam sa-si rupa gitul? Pai ni-l vor rupe ei noua mai degraba.
Ce daca nu au experienta cei care sunt acum la guvernare?
Mai bine sa ii ajutam sa o capete. Cum ? Asta e treaba fiecaruia.
In noua democratie, fiecare este chemat sa faca ceva pentru tara noastra. daca ai sa stai cu bratele incrucisate asteptind ca altii sa faca ceea ce pot, e normal ca e mai usor sa pleci in alta tara si sa faci acolo ceea ce nu faci in tara ta.

Inca mai imi fac reprosuri caci in 1990 nu am ramas in Ro.
Atunci as fi putut sa fac ceva, pentru mine si pentru cei care vin dupa noi. Am

PT. VOI TOTI, DAR IN SPECIAL SOTIEI MELE!!!!!!! - de carapiscum la: 10/01/2005 05:00:47
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Mai intai de toate vreau sa jur pe ce am mai sfant ca cele ce urmeaza sa le scriu aici sunt purul adevar, adica acelasi adevar pe care l-am ascuns cu buna stiinta, intai de mine insumi apoi de ceilalti.

De aici a inceput totul:
EU- "Sa-ti spun ceva: eu am fost multi ani pe cont propriu, inainte de a ma casatori, si singur m-am intretinut fara vreo greutate, sa stii. Dupa fericitul eveniment lucrurile nu s-au schimbat prea mult, in sensul ca nu intotdeauna m-a asteptat mancarea calda intinsa pe masa- si asta nu m-a suparat. Nu m-au suparat f. multe lucruri desi in sinea mea nu le-am agreat niciodata. Si ce s-a intamplat cand am avut curajul si nasabuinta de a rosti ce gandesc? Sa fiu considerat un fel de intrus in viata ei. Am stat atunci si m-am intrebat: de fapt cine este intrusul aici, eu sau ea? Cine mi-a invadat viata cu iubirea pe care apoi a uitat-o? Cine s-a gasit sa-mi zica mai apoi ca nu-mi da socoteala unde merge si ce face, asta in conditiile in care eu ii spuneam cu f. mici exceptii unde sunt si ce fac? Femeia care s-a folosit de iubirea mea pt. ea!!!"
Daniela M.- "in cuvintele tale vad ciuda de mascul respins din barbatul roman fata de barbatul strain care "are mai mult succes". si nu ai facut decit sa iti ungi orgoliul ranit cu acelasi balsam: cu alte cuvinte "aha, daca nu ma vrea pe mine si il vrea pe altul, asta nu e din cauza ca nu sunt eu bun de nimic sau ca nu stiu cum sa ma port cu ea, cum sa o respect si cum sa o tratez ca egala mea pt ca e si ea o fiinta umana care merita acelasi respect ca si mine, ci pt ca are altul mai multi bani ca mine! asta-i motivul, nu altul". este o autoamagire masculina, tocmai pt ca DIN PUNCTUL DE VEDERE AL BARBATULUI banii conteaza foarte mult, sint o extensie a masculinitatii, si atunci judeca si femeia dupa calapodul sau. sau ii este barbatului mai usor sa dea vina pe bani decit sa se "uite in oglinda" si sa vada ca ii lipsesc anumite calitati.

lamureste-ma si pe mine: vrei ca femeia sa fie "si desteapta si frumoasa si banoasa si devreme acasa" (sau ma rog, asta o fi idealul) ... ok, dar tu, barbat roman, ce ii oferi?"

PRECIZARE NECESARA: nu e vorba de o a treia persoana in cazul nostru!

Nici nu stiu cu ce ar trebui sa incep. Am recitit ce am scris eu si ce au scris altii despre mine la acest forum si va spun cu toata onestitatea de care mai pot da dovada ca MI-A FOST EXTREM DE RUSINE DE MINE INSUMI!!! Dar ce urmeaza sa va spun tuturor sub forma de marturisire publica, spre stupefactia unora si spre extazul altora, tin sa precizez ca nu cauta sa atraga nici compasiune/compatimire, nici incurajari si nici altceva. Este pur si simplu vorba de nevoia mea interioara de a restaura cat de cat dreptatea si de-a ma putea impaca- cu Dumnezeu si cu oamenii, semenii mei- in special cu sotia mea. De iertat eu singur nu ma pot ierta! Ramane la latitudinea voastra sa ma judecati cum vreti. Pe langa asta, consider ca o mai mare umilire decat insusi faptul ca ne vom desparti anul asta nici nu pot concepe.

Decizia de a scrie aceste lucruri aici si acum vine intr-un context cu totul special din viata mea, asa cum deja v-am spus- pe fondul unei imense deznadejdi si pareri de rau pt. ceea ce am facut in trecutul nu tocmai indepartat. Va scriu acestea si cu greu imi pot retine lacrimile care deja mi-au inundat cararile vietii, zile si nopti la rand.

Din conversatia mea cu gazda acestui subiect, stand acum si judecand mai pe indelete, am dedus ca am facut pe interesantul la momentul postarii raspunsurilor mele. Eram intr-o pasa proasta, asta pot sa-mi amintesc, nici nu mai stiu ce am gandit atunci. Nu-mi caut scuze, am facut ce-am facut si acum suport consecintele faptelor mele. Am pozat in drept si sfant, am facut pe lupul moralizator, m-am impaunat cu tot felul de citate care nici macar nu aveam caderea necesara de a le lua in gura mea. Nu stiu cat de cerebral mai pot fi sau daca am fost vreodata, insa stiu ca mi-e dor de demnitatea mea pe care ca un nebun eu singur am profanat-o.

Nici unul dintre voi nu mi-ati atras atentia, cand i-am raspuns Danielei si i-am pomenit de deziluziile mele, ca prin afirmatiile acelea am jignit-o crunt pe sotia mea, mai ales ca nu era de fata sa-si poata lua apararea. Imbecil, nerod, ipocrit bicisnic ce sunt, sa ma ierte Dumnezeu ca spun asta dar mai bine mi-ar fi fost in ziua aceea sa-mi fi pierdut o mana ca sa nu mai pot redacta elucubratiile alea! Cum adica s-a folosit de dragostea mea? Iubindu-ma si iertandu-mi toate mojiciile, trecand cu vederea impasibilitatea unui trantor care-i sugea mierea sufletului, suportand absolut eroic traiul alaturi de un om care a dezapreciat-o si i-a calcat demnitatea in picioare in numele iubirii lui parsive??? Pai asta n-a fost casnicie pt. ea, a fost temnita grea in care cu ferocitate si fata schimonosita de ranjetu-mi salbatic am aruncat-o ca pe-un gunoi nefolositor. Si pt. faptul ca m-am considerat cel drept, care nu savarseste nici o faradelege asupra ei, am indraznit sa-i cer si ultima picatura de inima ce-i mai ramasese, am adus-o pana la stadiul acela de epuizare psihica si fizica in care a cazut bolnava. Iar cand am vazut asa ceva ce credeti ca am facut? NIMIC, oameni buni, NIMIC!!! Am lasat-o ca pe-un gard ce sta sa se prabuseasca si nici macar un leat de compasiune nu i-am pus in sprijin. De apa si de alte cele nici nu mai vorbesc. Sigur, in sinea mea ma gandeam atunci ca am dreptate sa ma port asa. ...Ah, nesuferitul de mine, dar cum poti lasa un bolnav sa zaca in patul de suferinta in care de fapt chiar tu l-ai infundat, mai ales ca este vorba de consoarta ta, cand legea crestina pe care ai invocat-o de atatea ori spune ca pana si pe dusmanii tai esti dator sa-i ajuti la vreme de necaz??? Si uite-asa mi-am dat singur dreptate si m-am intaratat in propria-mi inima pana ce am devenit dusmanul dinauntru- cariul ce roade in nestire si subrezeste lemnul de cea mai buna calitate. Zice o vorba: "pazeste-ma, Doamne, de prieteni/(casnici), ca de dusmani ma pazesc eu singur!"

Vreau in contextul asta sa vorbesc si despre ceva ce n-am vorbit cu nimeni niciodata. E vorba de vizionarea unor scene sexy sau porno, din reviste sau filme. Stiu ca e greu de crezut, chiar pt. mine insumi este pur si simplu inexplicabil, dar niciodata revistele porno sau sexy n-au avut alta insemnatate pt. mine decat ca material informativ, de documentare. Nu stiu cum priviti voi lucrul asta, insa eu in afara de sotia mea, de formele trupului ei frumos si curat, n-am dorit mai mult. Exista instinctual in fiinta mea dorul de ea, nu de femeie straina, pt. ca fantezii erotice nici macar nu mi-am putut inchipui sa am cu altcineva in afara ei. Si poate ca n-ar fi rau de spus un lucru aici, anume ca ea a fost prima femeie din viata mea si a ramas singura! Cred ca totusi i-am ramas fidel pana la capat, in pofida aparentelor care m-au tradat de inselator. Dar, sigur, asta ramane o afirmatie neverificabila. Cred ca ei i s-a parut a fi hidoasa aceasta fata ascunsa a mea, insa mie mi s-a parut a fi in regula fiindca oricine isi doreste sa aiba o viata sexuala normala, mai ales cand e vorba de inceputurile acestei vieti. Asta nu m-a facut instabil in sentimentele mele fata de ea si nici in dorintele mele pasionale pt. ea ca femeie. Daca macar ar fi existat posibilitatea citirii gandurilor...

Revenind la conversatia mea cu gazda, stiti cum s-a intamplat atunci cand mi-a zis verde-n fata cine sunt? Am scuturat din cap si-am zis: NU, eu cu siguranta nu sunt asa! NU sunt eu cel zugravit aici! Cata mascarada, ce oglinzi diforme am trebuit sa folosesc pt. a-mi canta singur in struna...! Pai e normal de vreme ce ego-ul uman si in special cel masculin nu poate accepta ideea ca daca ai gresit cumva trebuie sa recunosti asta cat mai curand, nu sa dai din colt in colt doar-doar s-o gasi o portita de scapare din fata propriei constiinte. Cand nu-ti joaca nimeni dupa cum ii canti, crezi ca nu vrea sau nu stie sa joace, nu te gandesti niciodata ca muzica ta e proasta si ca are ritmul stricat. In plus uiti ca fiecare are anumite afinitati pt. probabil lucruri diferite decat ale tale.

Mi-am zis la un moment dat ca de s-ar deschide pamantul sub mine si pe loc m-ar inghiti, nu mi-ar parea rau. Merit cu varf si indesat o bataie crunta, dar daca s-ar intampla asa n-as mai avea vreme sa indrept pe cat posibil greselile trecutului. Si apoi cui i-ar folosi un asa sacrificiu? Ei, asta-i o intrebare mai dificila. Poate ca in felul asta ar scapa lumea de tirania si de mandria mea...

Stiti ce e cel mai dureros in amintirile astea? Ca unele persoane din apropierea ei mi-au atras atentia inca de la inceput sa n-o ranesc, fiindca e o fiinta sensibila si a indurat destule la viata ei. Dar nesimtitul de mine a dat din cap atunci ca un natang ca intelege, a raspuns sa nu-si faca griji pt. ea si i-a asigurat ca o iubeste nespus de mult. Sigur ca o iubeam, insa indiferenta mea in a applica in practica acest sentiment rafinat si uitarea rugamintilor ei si ale prietenilor ei a facut din mine cel mai josnic si lipsit de constiinta barbat de care ar fi putut avea parte. Si nu pot sa nu ma intreb acum: de ce mi-au atras atentia atunci, ce au vazut acele persoane in viitorul nostru...?

Cred insa ca cea mai mare greseala pe care am putut-o face a fost aceea de a-i reprosa unele lucruri, asta fara a ma gandi in prealabil ca era necesar sa-mi aplic intai mie aceleasi reprosuri. M-am grabit sa ridic piatra si sa arunc asupra ei cu manie, n-am cautat niciodata cu adevarat sa inteleg si logica dupa care isi randuia ea propria viata. Si chiar sa fi avut dreptate, oare nu puteam macar sa fiu mai blajin, mai bland, mai temperat??? Sigur ca n-au existat numai zile negre, totusi ce folos de toate celelalte zile bune daca atunci cand a fost mai mare nevoie de mine eu am lipsit cu desavarsire la apelul cel mai important??? Vedeti voi, eu am gandit (superficial ca intotdeauna) ca ea n-a vazut decat partea goala a paharului... Insa nu m-am gandit niciodata ca in fapt eu n-am turnat nimic in respectivul pahar, ea mi l-a intins plin si eu am sorbit pana la ultima picatura apoi am uitat de asta si m-am trezit ca cer din nou sa beau- ceva in genul: "muieti ti-s posmagii?". In imaginatia mea bogata eu il vedeam plin, dar in el sufla vantul deznadejdii ei, nu era iubirea sau vreun rod al iubirii mele, ci numai un gol imens- si iata ca acum asta se razbuna fiindca acest gol s-a transferat pe deplin in propria-mi inima ca sa vad si eu cum e...

Stiti ce regret cel mai mult? In primul rand zambetul ei cald, dragastos, aproape nelumesc, acel zambet care incetul cu incetul s-a intunecat, apoi a disparut fara urma de pe fata ei obosita de atata chin sufletesc. In al doilea rand regret enorm timpul ei irosit in van in incercarea ei supraomeneasca si inutila de a mentine viabila o casnicie pe care eu o daramam prin orice mijloace. Apoi regret noptile pierdute in fata monitorului sau a televizorului, nopti care cel putin teoretic ar fi trebuit sa i le dedic in totalitate. Imi vine acum sa ma dau cu capul de toti peretii, sa-mi sfasii pieptul ca sa-mi scot inima si sa mi-o arunc la caini, dar cred ca nici cainii n-ar manca asa o inima neagra si stricata. Si cate regrete nu s-au ancorat acum in sufletul meu..., cate pareri de rau... Ce folos, sunt tardive.

A avut anumite pretentii pe care m-am grabit sa le accept gandindu-ma ca chiar daca unele nu-mi prea convin va trebui sa invat sa le respect ca atare. Dar bineinteles ca nu i le-am respectat nici o clipa; cum adica ea sa ridice pretentii si eu nu? Pai bine, mai golane, atunci de ce-ai mai acceptat? Si daca ti-a cerut s-o respecti si sa nu-i incalci anumite reguli pe care ea le avea deja in practica, tu te-ai gasit sa terfelesti totul fara zabava in dorinta de a-ti impune tu propriile legi? Adica tu sa-ti hranesti orgoliul masculin pana crapa iar ea sa taca si sa inghita ineptiile tale? Ce te asteptai, sa-ti puna cununi de lauri pe tamplele-ti intelepte??? A avut dreptate sa afirme ca ai incercat sa manipulezi in fel si chip unele situatii de asa maniera incat, normal, ea sa apara ca o scolarita prinsa cu copiatul si pedepsita- pusa la colt. Dar stii ceva interesant? N-ai facut decat sa te manipulezi pe tine insuti, pana la urma.

Stiu acum ca nu mai exista cale de intoarcere din voiajul de...despartire, incerc sa ma impac cu ideea asta. Acum..., acum ce-i de facut? Nimic nu mai e de facut decat bineinteles luarea aminte pe viitor si indreptarea copacului crescut stramb. Mai este posibil oare? Minuni se mai intampla, dar se spune ca tin doar 3 zile. Socotesc ca mie mi s-au oferit din partea sotiei mele mai mult decat suficiente zile pt. minuni (fara a mai pune la socoteala noptile) si daca ineptia si inertia nu m-ar fi dus in continuare pe acelasi val pierzator, azi n-as mai fi avut ce scrie aici. De aia va spun ca daca este cineva de care trebuie sa va fie mila in toata povestea asta sordida, acea unica persoana este sotia mea.

O singura dorinta mai am acum in viata, indiferent pe ce drumuri vom apuca fiecare din noi: anume sa reuseasca in cele din urma sa-si calce (inca o data, pt. a cata oara???) pe inima si sa ma ierte- nu cu sensul de a ma primi inapoi in viata ei, n-as merita asa ceva. Recunosc totusi ca sufletul meu nu mai are pace de cand ne-am separat si ca singura alinare mai rasare in sufletu-mi hain doar atunci cand o zaresc, altfel viata mi se pare lipsita de sens, lipsita de culoare, de farmec... Vioiciunea de altadata m-a parasit definitiv in ultima vreme iar de reusesc sa uit pt. o clipa si zambesc, atunci vine glasul acesta cumplit care ma intreaba: mai poti zambi? Si ca un facut, chiar de vad o femeie mai frumoasa in fata mea, ma uit la ea ca prin sticla- fiindca dincolo de ea o vad tot pe frumoasa si nevinovata mea sotie!!!

Am avut un noroc orb sa dau peste asa o femeie care sa ma iubeasca sincer, si asa cum spunea un antevorbitor aici (care nu stie cum sa-si mai arate aprecierea fata de propria sotie) eu n-am stiut/n-am invatat sa-i apreciez calitatile decat dupa ce am pierdut-o.

Cred ca pe aceasta cale am raspuns inclusiv cererilor mai vechi de a-mi cere iertare fata de unele persoane de pe forum.

Vreau sa inchei prin copierea unuia din ultimele mesaje aparute la acest topic fiindca mi se pare ca se potriveste f. bine acestei situatii.
"Barbatii nu sunt cele mai importante fiinte de pe Pamant ,caci in fata lui Dumnezeu toti suntem egali ,si daca va iubim-noi femeile ,nu inseamna ca nu mai avem si alte prioritati in aceasta viata.Imi pare indaratul acestei afirmatii o unda de aroganta.DA, sigur gresim ca sunteti centrul universului nostru ,ca va iubim cu disperare ,ca sunteti lumina ce ne ghideaza pasii prin intunericul vietii,ca suntem orbite de dragoste sub influenta careia se sterg toate supararile provocate,dar nu e greseala noastra ca sentimentele nu sunt impartasite ,ca suntem tratate necorespunzator, pentru ca barbatii habar nu au ce este respectul in primul rand pentru ei si apoi pentru cei din jur.Suntem sclave ale iubirii da ,si deci si ale barbatilor spre rusinea noastra.Oare nu ar trebui sa mai iubim?Ar trebui sa ne schimbam sufletele, materia creierului nostru,caci doar asa stim sa iubim oferind tot ce este inlauntrul nostru.
Atat a avut de spus o romanca din Ploiesti."

Asadar uitati ce ati citit in carti sau ati vazut prin filme, asta e povestea adevarata a doua vieti irosite si a unei iubiri distruse de un barbat roman- damnat sa fie in veci!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#33058 (raspuns la: #31644) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
carapiscum - de nasi la: 10/01/2005 11:05:13
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
stii cum e cu internetul asta si cu "numele de utilizator"? ca sa nu mai vorbesc de veridicitatea celor spuse in acest context... asa cum poate fi adevarat, la fel de bine poate sa nu fie. recunosc, poate sunt putin sceptica in privinta punerii de cenusa in cap, si parca il simt pe "al" de pe umarul sting cum da din copitutze ceva la genul "hai, mai, ca asta e pus pe sotii, s-o fi plictisind acasa, conversatiile pe net sunt domeniul unde necunoscutii pot sa gargariseasca mult si bine si sa inventeze orice.... etc, etc".
trebuie sa recunosc. o parte din mine crede ca toata povestea asta e o gogorita, sau macar e umflata. dar pe de alta parte, fie chiar si de dragul topicului, inclin sa-ti dau crezare (chiar daca trebuie sa repet, nu pe deplin). ok. am terminat cu aburelile de genul "o fi, n-o fi".
ca sa iau veridicitatea spuselor tale "for granted", stii tu, multi au spus ca barbatii si femeile vorbesc 2 limbi diferite.
ca tot te vad credincios (in sensul religios) fac o paralela cu vechiul testament, daca ma ierti de blasfemie... povestea cu turnul babel - la inceput vorbeau oamenii aceeasi limba, s-au apucat sa construiasca un turn care sa ajunga pina la cer, lui dumnezeu nu i-a placut si le-a amestecat limbile de nu s-au mai inteles unii cu altii si n-au mai construit nimica... eu cam asa vad chestia asta , adica barbatul si femeia pornesc la drum vorbind aceeasi limba, limba iubirii, si pe parcurs... ajung sa nu se mai inteleaga.
de fapt, ajung sa nu mai inteleaga unul ce vrea celalalt sa spuna cu adevarat.
nefiind de specialitate, imi e putin peste mina sa explic foarte clar chestia asta, dar sper sa reusesc sa ma fac inteleasa cit de cit.
cum vine treaba cu a intelege ce vrea celalalt sa spuna cu adevarat? ceva in genul
Ea: "m-am saturat sa tot faci, zici, dreci" sau "tu niciodata nu..."
El intelege ca ea il acuza ca MEREU adica tot timpul, adica in fiecare zi face, drege, spune - si ii sare tandara, pt ca normal ca o astfel de acuzatie i se pare injusta. sau intelege ca NICIODATA insemna ca NICIODATA (niciodata nu face piata, nu stringe masa, nu face aia sau ailalta) si bineinteles ca si aceasta e o acuzatie injusta.
aici as pune eu "acuzatie" in ghilimele, pt ca barbatul percepe chestiile astea drept acuzatii, sau reprosuri nejustificate. si imediat se pune intr-o stare defensiva si nu se mai intelege nimeni cu el....

ce vrea "Ea" sa spuna DE FAPT e (poate) ceva in genul "of ce zi nasoala am avut astazi si ce m-au enervat aia la serviciu sau ce m-a suparat nu stiu care, si sunt obosita si ma simt ca un kk si abia am asteptat sa vin acasa si sa te vad - nu sa-mi vars nervii pe tine, ci pur si simplu sa-mi descarc sufletul ca simt ca explodez si am nevoie sa-mi impartasesc "of-ul" cu cineva. " bineinteles, acel "cineva" este de cele mai multe ori partenerul de viata - una dintre persoanele cele mai importante din viata femeii.
vezi tu, carapiscum, daca te uiti la cum functioneaza "prietenia" intre femei, si "prietenia" intre barbati, ai sa constati si tu singur diferentele. barbatii nu se contrazic si nu se "acuza" decit daca vor sa se ia la pumni. femeile o fac pur si simplu pt ca asa au invatat sa comunice - (chestia de la Freud cu castrarea nu se refera numai la "traumele" psihologice cum credea el, dar are implicatii si in domeniul abilitatii feminine de a se exprima. cu cit femeia a fost invatata mai mult ca nu e ok sa vrea ceva pt ea insasi, pt placerea ei, ca nu "i se cuvine" cu atit mai greu ii va fi sa se exprime clar si raspicat, cu atit mai greu ii va fi sa fie "assertive").
deci cum spuneam, asa au fost invatate sa comunice unele cu celelalte, si de multe ori asa reusesc femeile sa isi rezolve anumite probleme - le e mai usor sa ajunga la niste concluzii sau rezolvari, discutind problema si analizind-o pe-o parte si pe alta impreuna cu altcineva, mai degraba decit inchizindu-se in sine si buchisind acolo, pina o trosneste "evrika!"...
pe de alta parte, n-ai sa vezi 2 prieteni (barbati) la modul "suna unul pe altul la telefon toata ziua sa vorbeasca despre toate prostiile, sau "hai sa ne-ntilnim in oras, si poate vedem un film, poate mincam ceva, poate ne uitam dupa niste pantofi, vedem noi...")

eeeei, si aici incep problemele..... ea vine acasa ca un arici si vrea sa se descarce. el nu stie s-o inteleaga, se simte acuzat pe nedrept (deci se simte si iubit mai putin si nici macar nu pricepe care e cauza) - prin urmare se enerveaza. si ce face? prima greseala: se apara! ai sa rizi, dar asa e. cind un barbat "se apara" in fata unei astfel de acuzatii, nu face decit sa spuna ceva in genul "ba nu-ui adevarat", ceea ce in limbajul femeii se traduce cu "ba n-ai dreptate, ca uite, nu intotdeauna, sau nu e chiar niciodata..., (adica n-ai nici un motiv sa te simti asa - asta 1 la mina greseala) si nu-mi servi mie chestii din astea pe care nu le merit (2 greseala)
ca sa explic putin. greseala 1 - in limbajul femeii, exact asa se traduce ba nu=n-ai dreptate=n-ai dreptate sa te simti asa=nu e corect sa te simti asa=sentimentele tale nu sunt bune/corecte=situatia e buna, tu nu esti=e vina ta. deci, ce se intimpla, femeia vine acasa, la persoana iubita, cu asteptarea de a-i fi alinate durerile/temerile/supararile etc, si primeste opusul asteptarii ei, deci se simte tradata.
greseala 2 - barbatul incepe sa se justifice, sa-i aduca argumente, "dovezi" ca ea greseste (nu ca ea greseste si el are dreptate, ci ca"ea gresete" - asa "se traduce" in limbajul femeii) si cu asta a inceput conflictul.... si cu timpul conflictul se adinceste, certurile sunt tot mai multe si de obicei pe aceleasi teme... ea se simte din ce in ce mai mult "tradata" el se simte din ce in ce mai mult "invinovatit" pe nedrept, apar resentimentele si uite-asa cei 2 uita "limba iubirii" pe care o vorbeau amindoi la inceput si nu se mai inteleg unul cu celalalt...
nu spun acuma ca barbatul e de vina ca reactioneaza asa. vina este egala. si de cele mai multe ori nici macar nu este a lor. nici barbatii nu stiu "sa asculte" cu adevarat, sa inteleaga ce vrea sa spuna femeia de fapt, dar nici femeile nu stiu sa spuna pe intelesul barbatului ce vor de fapt. si bineinteles aici joaca un rol destul de mare si familia, si societatea, mediul, etc. in multe cazuri schimbarea este deosebit de grea.
in fine, sper ca nu te-am plictisit si ca am reusit sa explic cit de cit pe intelesul tau (he! he!, al unui barbat! :))
Ah, pe internet - de Rolfex la: 15/01/2005 18:14:20
(la: Oare ce sa fac???)
Iaca asa sunt eu, citesc pe jumatate...
Daca e pe internet atunci problema se pune altfel... Continua pâna da ce-o da... Dar atentie la o chestie : internetul creeaza relatii fara viitor in lumea reala... Nu totdeauna... Eu zic ca e o buna idee s-o intalnesti "IRL"
M-am indragostit si eu acum cativa ani pe webi... Dar chestia e ca fiind virtual pui in aceasta poveste toate visele, frustrarea, si dorintele nesatisfacute. Fiind o relatie virtuala, ea nu poate trece testul "realitatii" decând realizând-o... Ar exista 2 posibilitati : ori sa incerci sa o intalnesti ceea ce va creea oricum o problema (dar ar putea fi o solutie). Ori sa continui virtual relatia fara sa-i ceri nimic altceva decat disponibilitate virtuala si asta va da ce va da.
Oricum nu cauta s-o desparti de prietenul ei, ca fetele sunt si ele barbati ca noi ;) si daca ea va considera ca asa trebuie o va face...
Totodata atentie pentru ca s-ar putea ca nu numai ea sa nu treaca "testul realitatii" si s-ar putea sa se ajunga la reprosuri. Oricât ai zice tu, ce suntem virtual nu suntem real... Este o diferenta, pentru ca propriul virtualitatii este sa fm "ceea ce am vrea sa fim" si nu ceea ce suntem cu adevarat... Si asta pentru ca, spre exemplu, virtual nu ne putem scobii în nas... Conceptul nu s-a inventat inca...
Deci ce simti poate veni (nu e necesar, nu te cunosc pentru a putea spune asta) doar dintr-o lipsa si ce e cel mai rau e ca la ea risca sa fie la fel. Si atunci zi si tu, daca ei nu-i place o chestie care tie iti place, chit ca faceti eforturi, frustrarea va fi aceeasi si iti poti imagina si tu ca ea va cauta din nou virtual o chestie "nedefinita" un gen de "alter ego", genul ei de perfectiune...
Eu iti spun doar sa continui relatia asa cum este ea, la limita sa o vezi, dar nu incerca sa schimbi ceea ce nu se poate schimba. Mai bine sa fii iubitul ei virtual decât prietenul ei real ce va fi depasit de evenimente... Decât un cutit in spate mai bine o epistola inflacarata fara realizare... Acum depinde si de ce vrei tu... Poate ar fi posibilitatea sa va apropiati si fizic dar sa fii constient de riscuri...
Asa imi ziceam si eu, ca ma fac postas (sau mai rau) la Amiens dar intre timp mi-am dat seama ca sunt pictor si ca meseria de postas la Amiens, chiar lânga persoana cea mai scumpa mie, ar fi de doua ori mai frustranta decat sfarsitul unei iubiri virtuale...
E greu, dar asta e propriul nostru, al oamenilor, NE ADAPTAM !
Si scrie si tu poezii, deseneaza, fa ce-ti place ca sa nu te simti frustrat!!!
Cred ca giocondel ne-a lamurit foarte clar ... - de camyb1981 la: 18/01/2005 13:03:11
(la: Parinti si copii)
Intr-adevar, asa ar trebui sa ne crestem copiii, eu asa imi doresc... inca nu am copii, dar sper sa reusesc sa fiu o astfel de mama si sa conving cu argumente, nu cu forta...

In ce ma priveste, in calitate de copil as putea sa ma dau contra-exemplu;dar tot ce urmeaza sa va povestesc se refera doar la tatal meu, mama avind cele mai bune intentii dar fiind o fire prea slaba sa-l infrunte; n-am avut niciodata dreptul sa negociez nimic; sistemul "accepti sau pleci"; rareori indrazneam sa-mi spun parerea pentru ca mi s-a repetat infinit ca sint o proasta, si-atunci cine eram eu sa sustin contrariul?n-am auzit decit jigniri si amenintari, niciodata nimic apreciativ, desi nu am creat probleme de nici un fel, iar rezultatele la scoala (pentru ca viata mea in casa parintilor nu s-a rezumat decit la scoala) au fost mereu foarte bune.

Nu aveam voie sa merg nicaieri, nu aveam voie sa am prieten ... si viata mea a devenit un lant de interdictii carora m-am supus nu din umilinta, ci dintr-o placere ciudata de a sfida toata povestea si din dorinta de razbunare intr-o zi cind se vor inversa rolurile.

Cu timpul a devenit revolta, am inceput sa arunc reprosuri si amenintari, nemaicontind o palma in plus sau in minus, am invatat sa duc dezamagirea in ghiozdan; acum nu mai e nici macar setea de razbunare, e doar asa, un fel de amaraciune, tinjesc dupa ce-as fi putut sa fac, dupa micile bucurii pe care, chiar daca acum mi-am acordat singura libertatea de a le avea, nu mai au acelasi farmec si nu mai pot fi traite la fel...

Spuneti-mi si mie, cum sa mai merg la 24 de ani la propriul bal al bobocilor din liceu, care pe-atunci mi-a fost interzis cu desavirsire?

M-am impacat oarecum cu trecutul meu, dar din cauza lui acum sint mult mai tematoare, mai sceptica, si uneori nedreapta.

Asa ca, parinti, aveti grija ce faceti si ce spuneti copiilor; nimic nu se uita niciodata, totul se sedimenteaza ca pe albia unui riu, iar mai devreme sau mai tirziu iese la suprafata, chiar daca intr-un loc diferit si mai indepartat...

Numai bine!



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...