|
te provoaca sa gandesti
retoric
Subiectul propus imi aduce in atentie doua probleme spinoase:
1- problema prostului gust incurajat public de media comerciala si acceptat tacit de catre carmuitorii natiei prin neimplicarea invatamantului in formarea bunului gust.Pentru ca proverbul "Nu-i frumos ce-i frumos,e frumos ce-mi place mie"a fost cu siguranta lansat de un arogant cu educatia subtire.Violenta acestei ziceri imi aduce in fata o persoana cu mainile infipte in buzunare si cu un ranjet sardonic pe figura,coborand eventual dintr-un jeep si obraznicia lui manifestata direct si arogant ma determina sa-i raspund cu o zicere similara care ar suna cam asa: "Nu te poti caca in gustul omului.Dar te poti caca in gura lui ca sa-i schimbi gustul." 2 - problema invaziei tiganesti.Fara a fi rasist,nu ma pot abtine sa nu remarc insistenta cu care etnia roma se afiseaza pe sticla tot mai frecvent,moderati de figuri celebre ale televiziunii (vezi Florin Calinescu).Si daca la inceput tiganii apareau in media cu problemele vechi ale saraciei,lipsei de educatie si infractionalitatii generate implacabil de aceste premise,astazi tiganii ne agreseaza cu imaginea unor bulibasi manelisti,aurari,mafioti si politicieni,cu masini de lux si vile cu turnulete,explicandu-ne in versuri sclintite ca "Au plecat in alta tara/Stresati de partea financiara".Problema tiganeasca in Romania incepe sa semene ingrijorator de mult cu problema evreiasca din perioada interbelica si daca vom lasa acest fenomen sa se dezvolte in continuare,vom fi pusi intr-un viitor nu prea indepartat ori sa reinfiintam o legiune ori sa imbracam camasi colorate si sa cantam ragusit manele.Imi pun retoric o intrebare, gandindu-ma la tiganii care au stiut atat de bine sa cante muzica lautareasca si populara romaneasca autentica:"Unde sunt tiganii de altadata?" "Imi place cum discuta astia aici" - mi-am zis, si-am dechis usa cu curaj!
"Astia" erau insa alte nume: Daniel Racovitan, Tolanici, Ninel, Dan Logan, Dogmatic, Monik b., Papadie67, Manole chiar...Subiectele erau altele. Se certau intre ei cu barbatie si eleganta, mai sareau calul uneori in metafore. Niciodata frivoli. Mereu sclipitori. Argumente puternice, frazare viguroasa, poezie. Un joc al mintii care m-a fascinat. Oameni care stiu sa continue ganduri, care vad dincolo de cuvinte, adevaratul mesaj. Oameni onesti care stiu sa-si cinsteasca adversarii, fara a-i confunda cu inamicii, fara a-i transorma in dusmani. Oameni care stiu sa se scuze cand gresesc si care nu ataca decat ideea, nu pe cel ce-a transmis-o... Oameni care au ce spune si-o spun frumos. Oameni care...dar ma voi opri aici, de teama unor declaratii exaltate, desi intreb nitzel pe ganduri dusa: "unde sunteti?"(intrebare retorica totusi, fiidca singura de-acuma mi-am raspuns!) Cat priveste sentimentul ce-l incerci, stiu un cuvant frantuzesc, pe care nu-l pot traduce complet in romaneste fara sa-i reduc din sensuri - "dépayser". Nu stiu alegerea ce ai facut de voluntara-a fost. Aici (Doamne, n-o spune toata lumea?) e la fel. Nu te primesc romanii, zici? Dar te-ai gandit, tu ii primesti? Fiindca o data cu manastirile lui Stefan, vine toata mizeria unor meleaguri de neputinciosi ce-asteapta inca sa li se dea. Te-asteapta! Sa le dai tot. Ei nu-ti vor da decat acelasi bulz de mamaliga cu branza de care-atat ti-e dor.Intreaba-te atunci de ce-ai plecat la inceput de-aici. Gandesc c-asa vei raspune singura la intrebarile ce cu durere pui.
Regret ca te-am jignit
- de
Alice
la: 15/10/2003 08:35:03
(la: CICCIOLINA, actrita porno - o meserie ca oricare alta) Nicicand nu mi-a trecut prin cap ca n-ai sti diferenta.
Vorbeati unul de eradicare si altul de stavilire, si mi-a trecut prin minte ca, vorbind de lucruri diferite n-aveti cum sa va-ntelegeti....Deci, scuze! In alta ordine de idei nici gandul meu n-a fost, cred, destul de clar, de vreme ce-mi raspunzi la fel cum i-ai raspuns lui Papadie67 (ce-i drept, nu atat de obraznic, a propos, multumesc!) Uite, eu nu dicutam nici de eradicare si nici de stavilire. Priveam problema din perspectiva moralei si educatiei. NU sunt impotriva legii. Dimpotriva. Consider insa oportun ca fetele sa constientizeze ca au si alte optiuni inaintea celei de care vorbim. Daca educatia lor ramane la nivelul actual, ele NU VOR FACE O ALEGERE IN CUNOSTINTA DE CAUZA, se vor grabi, vor fi grabite sa o faca. Repet ca in conditiile in care adolescentii nu beneficiaza in Romania de o educatie morala si civica adecvata timpului, tara noastra n-ar trebui sa legifereze decat legi care sa le garanteze accesul la cultura. Un barbat cu educatie solida si minte sanatoasa nu va viola niciodata o femeie.In aceeasi masura, o femeie nu va apela la "meseria" de care vorbeai, decat in ultima instanta. NU VA FI UN PUNCT DE PORNIRE, ci o ultima solutie... Inainte de a se grabi sa le impoziteze trupurile (caci la 18 ani o femeie nu-i inca femeie, desi toti credem asta, inclusiv ele)oamenii legii ar trebui sa se asigure ca nu vom deveni un popor de curve si pesti. E atata saracie aici, prietene, ca multe fete care nici nu s-au gandit la prostitutie, o vor face acum, fiinca, nu-i asa, e "o meserie ca oricare alta"... Si daca am rostit mai sus "stavilire" uite si raspunsul, ca o concluzie: EDUCATIE, mai intai, si-apoi placere, ca nu-s ipocrita!:) Un gand bun. PS. Vorbeai de belgieni. Ce procent din adolescentele unei generatii aleg sa se prostitueze in fiecare an? Cam cate crezi ca vor alege la noi un drum ca asta, cand el va fi legal? Intreb, retoric...
Ei uite,
- de
Alice
la: 16/10/2003 00:50:52
(la: CICCIOLINA, actrita porno - o meserie ca oricare alta) Asta numesc eu discutie!
Porniram de la idei diferite, prelucraram informatia primita si ajunseram la acelasi gand! Nu-i frumos? Sa raspund deci, la intrebarea personala (de n-o fi fost doar retorica!): nu stiu de ce, dar mie nu mi-a venit niciodata sa ma plimb singura prin parc noaptea!Dar nici frica nu mi-i...O sa te miri, dar, fata de mine, majoritatea barbatilor incearca un acut sentiment de inferioritate fizica si ...vor sa-mi fie prieteni!:) Asa ca nu-i nevoie sa ma cheme Nickita, ara si tara minunilor secretele ei. Pai nu?:) Traiesc aici...undeva la limita saraciei dar oare tara este de vina? oare poporul acesta poarta vina? sunt intrebari retorice.. cu toate acestea :Iubesc acest popor!Iubesc credinta si nadejdea sa in Dumnezeu! acesta este un popor care nu are orizont dar are Cer!
Vila lui Eduard Sevarnate de la Baden-Baden)
De unde a avut bani ? Sub titul de unde a avut bani, ziarul german ce apare la Karlsruhe "Badische Neuste Nachrichten" ne anunta de venirera in Germania a fostului architect al reunificararii Germaniei Eduard Sevarnate, care pe timpul lui Gorbaciov a fost ministrul de Externe al URSS-ului. Vazind aceasta fotografie in care este prezentata "vila" din Baden-Baden a lui Sevaranate si unde dupa unele informatii va sta o vreme fostul prese- dinte al Georgiei, mi s-a parut destul de fara sens titul articolului din ziarul german.. Intrebarea retorica din ziarului german , care se face ca nu stie de und au provenit bani lui Eduard Sevarnate, imi adduce aminte de o convorbire pe care am avut-o la Chisinau in martie 1991 cu fosti ofiteri KGB-sti, care infiintau la acea vreme o societate comerciala cu numele "EKO". Eu venisem cu un fost misionar german, si el original din Basarabia. Acea calatorie din Germania in Basarabia o faceam cu un misionar german, ce fusese prizonier la rusi intre 1941-1947, iar in plus, era si o dorinta de-a lui Ioan Alexandru de a ne duce acolo. Noi ne-am dus cu ceva ajutoare la Asociatia femeilor crestine din Moldova de peste Prut. Clanul ofiterilor KGB-sti, ce fuseresa in majoritate fosti instructori in Angola, aflasera de la televiziunea moldoveneasca de venirea noastra in Basarabia . Ei mi-au trimis vorba sa ma duc la ei si sa stau de vorba cu ei. M-am dus, erau vreo 4 oameni cu vreo trei patru secretare, toate rusoice. De prima data mi-au propus sa devin agentul lor pentru desfacearea "lemnului provenit din Siberia" si care se afla din belsiug in depozitele lor. M-am facut ca sunt de acord ca sa vad ce dorec. Printre altele mi-au cerut parerea despre Basarabia. Eu le-am raspuns : "Basarabia este teritorul Romaniei, si voi stiti lucrul acesta, ar treui sa dati ceea ce nu va apartine inapoi, asa cum ati facut cu Germania, lasind-o sa se unifice".. La care ei mi-au raspuns: "NIGOGDA !"- niciodata "Gremania zaplatili u nas ! - "Germania ne-a platit noua ! - Asa ca mi se pare rost intrebarea ziarului german "Badische Neueste Nachrichten" cu privire la provenienta banilor lui Eduard Sevarnate. Pentru cei ce nu sunt prea informati orasul Karlsruhe se afla cam la 30 Km distanta de Baden-Baden.. Victor Negara PS Fotografia Vilei din Baden Baden o gasitzi cu un "clic" pe SB_one in GENERAL?
in fotbal, in razboiaie in construiri de ZIDURI? din INTERESELE CELOR CU BANI. ca doar nu din BUZUNARUL SARACULUI care n-are bani de paine... sau pana la urma, nu asta-i motivul pentru care n-are bani de paine? aceasta nu este o intrebare RETORICA. doresc RASPUNSURI. ARGUMENTE. de ce banul de paine ajunge ban pentru a UCIDE? QUO VADIS,DOMINE?! OARE CHIAR NU-l mai VEZI pe OMUL SARMAN? oare chiar NU MAI AUZI CHEMAREA LUI si STRIGATUL LUI DISPERAT? DE CE NE-ai LASAT DOAMNE? SA LUPTAM SINGURI CU INTUNERICUL? DE CE NE CONDAMNI sa nu AVEM BANI de SARBATORI sa cumparam O CIOCOLATA pentru COPILUL NOSTRU care PLANGE? de ce ma lasi pe mine, BATRAN NEPUTINCIOS traind efemer cu o bucata de paine, fara BANI sa fac o BUCURIE NEPOTULUI MEU? DE CE M-AI PARASIT? AM NEVOIE DE LUMINA! nu vreau sa PLEC la TINE pentru a vedea LUMINA. vreau sa o VAD aici pe PAMANT. si sa ma bucur de surasul COPILULUI MEU cand voi TRECE prin MAREA TRECERE si VOI VENI LA TINE FERICIT CA SUNT UN OM. DEMN. AM CALITATI si DEFECTE. Sunt OM. in viata am cunoscut bucuria si tristetea binele si raul am fost si bun si rau dar speranta mea este ca voi veni la tine BUN scuturat de GRIJI alinat de zambetul NEPOTULUI MEU care ma IUBESTE asa cum SUNT bun si rau intotdeauna BUN. ma vei primi tu, DOAMNE la dreapa TATALUI?! sau ma vei arunca in FLACARILE IADULUI? am fost bun sau am fost rau? VIN sa BAT LA USA TA! ma primesti? izvorata dintr-un gand COLECTIV
este o forta. in curente artistice, literare samd. cand un singur om gandeste ceva drumul lui este frumos, dar este greu... cand doi oameni gandesc la fel este mai usor. cand cinci oameni gandesc la fel este mai usor de transmis mesajul... cand se creaza un CURENT din gandirea mai multor oameni MESAJUL va fi MULT MAI CLAR pentru toata lumea. pentru ca fiecare din creatori va atinge ceva in SENSIBILITATEA MEA, iar CURENTUL CREAT va atinge SENSIBILITATEA NOASTRA. si atunci NOI TOTI vom intelege MESAJUL. as reformula intrebarea initiala in alta: care este MESAJUL FRATIEI PRE-RAFAELITE? fara a accesa inca, cunoscand participantii la aceasta intuesc un raspuns: care este drumul spre LUMINA? intrebare retorica la acel moment, dar alt curent din care fac parte Leonardo DA VINCI, Michelangello Rafael oare ce mesaj ne-au trimis: ACESTA ESTE DRUMUL! cati au inteles NOUL MESAJ?! EU l-am inteles, TU l-ai INTELES? PRIETENE?! 1)De ce armata americana in Irak foloseste aceleasi metode?Pentru ca nuimic nu s-a schimbat!
Ce metode au fost folosite de "glorioasele armate ONU/NATO/Americane in fosta Iugoslavie?Da-ne niste exemple de "ocupatie democrata si inaintata". Ma mira de ce OARE nu ai facut nici o paralela intre bombardarea Belgradului si bombardarea Drezdei! 2)De ce te iei de "anumite crime politice"!Doar pentru ca in ele au fost amestecati "oameni de o anumita rasa/etnie"?De ce nu-ti pui aceste "intrebari retorice" la ce s-a intamplat FOARTE recent si acum 20 de ani in Suedia?Sau Suedia nu este destul de democrata pentru tine!Sau nu sunt destul de "blonzi cu ochi albastrii"? Raspunsul cred ca este foarte simplu! In fiecare tara normala vei gasi "extremistii lor si nebunii lor".(de ce nu te-ai legat de asasinarea ideologica a lui Arlozoroff in 1935?) Si tin sa te anunt ca Israelul este o tara perfect normala cu serioase probleme de securitate. 3)Cineva scria de "noi romanii".Imediat ai ajuns la Lenin!De ce Romania nu face "procesul comunismului"?Tot din cauza "unei anumite natii" aproape inexistente acolo? Imediat ai cautat si sarit la "cineva care are in familie ceva nearian". Ce legatura are Lenin si ce a facut el , cu originea mamei sale!Sau s-a descoperit si ceva "nearian" si in biografia lui Stalin(marele iubitor al popoarelor libere!). De "bulgarul" GGDej(care a facut numai BINE Romaniei nu ai nimic de spus?Sau de "arianul soim din Carpati",Ceausescu,care a dus Romania in culmile bunastarii!!) 4)Nu numai raspunsurile ar trebui sa izvoreasca dintr-un bun simt elementar,ci si intrebarile. 5)Da-mi te rog UN SINGUR exemplu in care eu am "atacat" sau am dovedit o atitudine "anti-romana". P.S.Caline,nu inteleg de ce postezi ca un "anonim" cand te poti inscrie sub numele de Calin(mie-mi place sa discut cu oameni carora le cunosc ideile,urmarind un sir mai lung de mesaje.Iar acest lucru nu poate fi realizat cu un "anonim"-daca nu semnai Calin,nici nu-ti raspundeam la mesaj!) Numai bine,anita47 *****
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza
- de
ARLEKYN
la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate) Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza
- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983. M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale. Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie. - Cum se pleca in acei ani? In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare. - Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu? Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului. - Ati ajuns in Grecia? Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata. - Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti? Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie. - Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta? Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale. - Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori... Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea. - De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava. Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra. - Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta? - Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman. - Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane? Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative. - Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra? Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra. - Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar? L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca.... Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera. Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez. Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor. - Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei? Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa.... - De prezenta dumneavoastra ..... Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid. - Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta? E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea. - Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera? In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite. - Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun. Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel. Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca. - Venea chiar pe numele Europei Libere? Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor. La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta. - Cite pagini trebuia sa aiba raportul? Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii. - Ce spatiu ocupau stirile romanesti? Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator. - De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ... Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile. - Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident? Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor. - Asta, dupa '90.... Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine. - Cum v-a marcat exilul? Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute. - Fie piine cit de rea.... Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs. Crede si nu cerceta!...
mi-e pielea de gaina ... desi
- de
(anonim)
la: 15/01/2004 04:18:58
(la: Socant: bebelusi nou-nascuti tratati ca pe niste gunoaie) mi-e pielea de gaina ... desi imi spusese ieri sotia, vazuse pe un alt forum.
fetita noastra s-a nascut in Romania (la Cluj) si nu a lipsit mult sa o pierdem, la acel moment am considerat ca din incompetenta si iresponsabilitatea medicului, acum nu mai sint sigur. cert e ca nimeni nu iti spune nimic in acele momente, ca tata tot sari pe-acolo (daca poti intra!) si incerci sa afli ce se intimpla. de ce, asta nu o mai afli. nu cred ca asta e cazul standard, dar mie mi s-a intimplat. cred ca retorica despre scoala noastra de medicina este anulata in momentul confruntarii cu realitatea mizera si inumana din spitalele noastre. apropo de threadurile cu emigrarea sau revenirea in Romania, sint convins ca pentru multi situatia din spitale este un mare argument contra intoarcerii in ro. Cum a costat "viata ta"???
Si CE GAFA ai facut??? Ai fost ciumva DEPORTATA??? * Iar sa compari "aruncatul pietrelor de catre copii in fata blocului" cu ce s-a intamplat in Romaia anilor "de pomina"(chiar daca crimele de atunci se numesc sau nu Holocaust!!) este cam...exagerat! Chiar daca in Romania ar fi avut loc numai incidentul "trenului mortii din Iasi"(si e clar ca NU A FOST numai atat!) si tot comparatia ta mi se pare deplasata! Tu chiar crezi ca Antonescu nu a avut nici un sprijin,.din partea nimanui? Si miscarea legionara(care vorbea clar de "puritatea rasei") nu a avut nici ea nici un ecou? Pana si in armata romana au avut simpatizanti: ++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Multe opinii exprimate în istoriografie pâna acum au oscilat între doua extreme: una a afirmat ca armata a ramas complet imuna fata de ideologia si activitatea Garzii de fier; a doua, de sorginte legionara, a apreciat ca armata a aderat în buna masura la doctrina si actiunile miscarii, dar ca Ion Antonescu, sprijinit de o serie de generali, a reusit în final sa determine participarea ei la înabusirea rebeliunii. Apreciem ca ambele sunt simplificatoare si nu reflecta situatia reala. Problema este înca destul de dificila si, dupa opinia noastra, în stadiul actual al cercetarii este greu sa avansam aprecieri si concluzii cât de cât ferme. Totusi, anumite sublinieri se pot face. Garda de fier nu a avut un program coerent si închegat în toate articulatiile sale fata de institutia militara, diferite segmente si componente ale miscarii venind cu orientari si solutii disparate si chiar contradictorii. Asa cum am precizat, retorica legionara a promovat unele idei ce reflectau nevoi reale ale armatei (îmbunatatirea dotarii, a instruirii, a vietii militarilor, întronarea cinstei, corectitudinii si a competentei profesionale, sporirea capacitatii combative, înlaturarea elementelor corupte si promovarea ofiterilor tineri etc.), altele aveau un caracter "revolutionar", fiind respinse de militari (alegerea comandantilor, "înlaturarea ierarhiei", subordonarea armatei partidului de guvernamânt etc.). De mentionat faptul ca legionarii i-au precedat, într-un fel, pe comunisti, care, dupa al doilea razboi mondial, au militat pentru "o armata a poporului". Interesant de semnalat este si faptul ca legionarii s-au adresat anumitor categorii de soldati, cu precadere ofiterilor tineri si elevilor din scolile de ofiteri si subofiteri, ofiterilor de rezerva si soldatilor concentrati. In schimb, ofiterii superiori, corpul de comanda în general, erau priviti cu ostilitate, fiind considerati aparatori ai vechilor regimuri si posibili adversari. De altfel, legionarii l-au si acuzat pe Ion Antonescu deoarece a mentinut în activitate unele elementele "compromise", cerând înlaturarea lor din functii si din armata. In septembrie 1940, armata româna, în stare de mobilizare, numara peste un milion de oameni si, evident, printre ei se gasea si un numar de legionari si simpatizanti ai acestora. Chiar înainte ca miscarea legionara sa ajunga la guvernare, unii ofiteri, în special de rezerva, au aderat sau simpatizat cu ideile ei. Din Senatul legionar, înfiintat la începutul lunii ianuarie 1929, au facut parte de-a lungul anilor un numar de ofiteri de rezerva, dintre care amintim pe generalii Bagulescu, Dona, Trandafirescu, Ghenea, Economu, coloneii Malamuceanu, Polihroniade s.a. Unele cadre militare chiar au candidat pe listele miscarii în alegerile din 1937: colonelul Stefan Zavoianu la Braila si Bucuresti, colonelul Vasile Piperescu la Falciu si Lapusna, capitanul Emil Siancu la Cluj. Fenomenul nu devenise însa foarte îngrijorator, fapt rezultat si din situatiile statistice trimise de organizatia regionala Suceava catre centrala Partidului "Totul pentru tara" (cum se chema Garda de fier din decembrie 1934) în iunie 1937. Potrivit statisticii înaintate, în judet existau 179 cuiburi ce cuprindeau 1 517 legionari si 1 505 simpatizanti, dintre care numai doi erau ofiteri. O anumita aderenta la miscarea legionara s-a constatat si la unele cadre active, printre cele mai cunoscute nume fiind generalul Dumitru Coroana, colonelul Octav Vorobchievici, capitanul Mircea Tomescu etc. (itcnet) ++++++ Ca sa nu mai vorbim despre sprijinul care l-a avut maresalul in armata(in fond,armata este si o "oglinda a societatii"). Doar,in final,cu ajutorul armatei a lichidat miscarea legionara! Ti se par aceste lucruri "o simpla aruncare de pietre in geamurile vecinului"?? anita47
daniel#8899
- de
anita47
la: 05/02/2004 04:00:28
(la: Evreii impotriva lui Sharon? Anita unde esti?) Draga Cecilia!
Dupa cum observi,fara Dumnezeu nu merge!!! Cat despre "pedepse"....bine,sunt de acord sa fiu si eu pedepsit pentru ce a declarat acel "dezertor". Dupa mine,dezertor este cineva care fuge de pe front sau din armata!Si nu unul care,din motive "ideologice" declara ce declara cand este deja in "haine civile"(si care lupta dupa aceea sa nu fie expulzat din unitatea din care face parte.Dar acest lucru face parte si din "democratia israeliana"!.Cu cate "acte de acest fel" te-ai intalnit "de cealalta parte"?) Cat despre "intrebarile" referitoare la rasa protejata,arian,samd.,o consider "retorica"(raspunsul il vei gasi in "genul sit-urilor" preferate de tine pe net!) Niste "bazaconii" si "gugumanii" religioase care nu au deaface cu acest conflict. Aceste lucruri sunt invocate pentru ca Dumnezeu sa fie "recrutat" in acest conflict,de catre "fundamentalistii" de ambele parti! Daniele,eu cred ca tu esti crestin! In ochii fundamentalistilor islamici,a fi crestin sau evreu,inseamna sa fi "ghiaur"!Si toti ghiauri trebuiesc convertiti la "adevarata religie"(mijloacele nu conteaza"!).Asta e interpretarea lor la diverse invataturi din Coran,care poate,la baza,nu sunt "asa cum par a fi"(vezi diversele interpretatri date cuvantului "Jihad"!Totul depinde "pe cine intrebi".) De aceea este acuzata acum "conspiratia iudeo-crestina"(sau nu ai citit aceste "bazaconii"?-daca nu,iti pot oferi "material" din bhromania!!) anita47
AVETI DREPTATE, DOMNULE ANITA
- de
Hypatia
la: 05/02/2004 12:46:09
(la: A existat holocaust in Romania?) Raul pe care trebuie sa-l trec este tocmai multimea asta de mesaje/ replici/ raspunsuri intr-o chestiune pe care Comisia Wiesel o va rezolva exact asa cum doreste comunitatea evreiasca internationala. Nimeni si nimic nu va opri acest lucru.
Inteleg ca exista chiar si o ordonanta a Guvernului care pedepseste pe cei care neaga Holocaustul. Deci, a fost Holocaust si in Romania! Ajunge? Acad. Stolnici a cerut scuze evreilor in numele poporului roman. Un om adevarat, respectabil, nu un .........ca Iliescu, care a adus atatea prejudicii poporului roman si a carui cuvant nu mai impresioneaza pe nimeni. Pentru ca nu vreau sa fiu acuzata de calomnie, hotarati D-voastra ce consideratie merita acest presedinte, in locul punctelor. Am mai scris, dar nu v-ati obosit sa cititi, consider ca noi, romanii, avem o vina uriasa, care se face simtita si acum, in aceasta problema: lipsa de sira a spinarii. Pana cand poporul acesta nu se va ridica pe verticala spiritualitatii, in practica, in majoritatea sa, poate fi acuzat de orice, ca merita! Niciodata nu invata nimic de la nimeni si din nici o imprejurare, nu intelege lectiile istoriei. Romani din afara granitelor spun mereu ca Romania se vede de afara ca o c...... Deci merita ! Pana va invata ceva. Dar dati-mi voie sa dau dreptate si lui SB: Pana cand? Intreba retoric si Regele David? Stiu ca nu va place, dar mie imi place. Pana cand ne vom sufoca cu acest sir interminabil de mesaje? Ca deja e mult, prea MULT, MAI ALES DACA NU TE PASIONEAZA SUBIECTUL, DECAT CA STIREA ZILEI. Am scris aici pentru ca voiam sa-mi linistesc constiinta si am/mi-am aprins paie in cap. E Ok daca recunosc ca in Romania a fost Holocaust? Am recitit acum toate mesajele din aceasta conferinta. va intreb: nici acum nu ati gasit ceea ce doriti de la noi, romanii? Voiam sa scriu mai putin, imi cer scuze pentru avant. Inca sunt tanara, zice-se. Cu scuzele de rigoare pentru toti cei care s-au simtit ofensati de ceea ce am scris, va invit sa ne intalnim si la conferinte cu subiecte mai vesele. Personal, imi placea tare mult, la Luneta, conferinta cu webul deprimat. Hypatia
Raspuns pt DANtimis -
- de
Cristian C. FRANCU
la: 19/02/2004 06:21:50
(la: Ce gandeste un roman...tanar!) Multumesc de mesaj Dantimis. Faptul ca ai scris atat imi arata ca intr-adevar oamenii citesc...Ma bucur!
Perceptia mea este ca a fost o perioada in care se pleca din Irlanda ca de pe o corabie cu sanse de naufragiu (asemanator Romaniei de azi)...iar azi...nu se mai fuge ba chiar o parte din irlandezi se intorc. Pe langa ei...iata vin specialisti din est... Te inteleg...ai dreptate si iti multumesc de incurajari! Intr-adevar ...exceptionala 'intrebarea' - retorica sau nu- legata de COMPROMISURI! Am sa ma gandesc atent la asta. Am mai avut discutii la o cafea, o bere cu amici...despre asta dar merita sa meditez mai mult... SI e usor sa spun ca NU voi face compromisuri...dar oare va fi asa?? Am un prieten care dupa ce la 19 ani i-a murit mama in timp ce tatal era plecat din tara(oricum parintii divortasera cu ceva timp inainte), a ramas barbatul in familie...cel care sa crreasca o sora mai mica si sa intretina pe el. Aveau o situatie peste medie. Asa a reusit sa inceapa o mica afacere...care merge si azi se extinde. DAR< mi-a spus, a facut mici compromisuri! A dat o spaga sau o atentie sa urgenteze lucruri...mi -a spus ca altfel nu ar fi rezistat pe piata. Marea majoritatea a firmelor lucreaza fie cu oameni fara contract de munca fie cu contracte de munca in care salariul e minim (desi in realitate plkatec sute bune de dolari) -pt a evita Taxele. Sincer acum...pt un salariu de 500 de dolari oficial, in acte, angajatorul plateste cel putin 400 in plus la stat. Multi angajati prefera sa ia 400 dolari in mana si 100 in acte decat 250 in mana si alte 200 sa se duca pe taxe. Discutabil. Greu! Adaptarea, smecheria si un aliat si un dusman, si o calitate si un defect al romanilor! Nu crezi?? Despre mancare...sunt sigur si stiu uneori pe pielea mea ca exista mancaruri senzationale si in USA si in alte tari. Calitatea produselor e buna sau mai buna...desi daca vrei calitate gasesti si in ROM. Asta nuy ma opreste sa prefer rosiile romanesti pe cele din majoritatea USA....sau porcul taiat si preparat ca la noi...sau specilitati romanesti altor specialitati internationale. Ai dreptate....e altfel in vest....Tranzitia si economia de piata romaneasca e un capitalism hibrid si atipic.... Insa, mai bine sau mai rau, mai mult sau mai putin am citit si invatat si de la Adam Smith, F. A. Hayek, Michel Albert... Manualele profesorilor din ASE sun 'copiate' sau inspirate din ECONOMICSurile occidentale (nu ca ar fi rau) ...facem si ceva BUSINESS Administration dar ii pune Economia Intreprinderii (pe modelul francez cu 'L'economie de l'anteprise') In fine... ca lucrurile sa fie altfel in tara avem destule MODELE AFARA nu tre' sa reinventam noi roata! Doar sa o implementam pe cea potrivita... :) Numai de bine Cristian C. FRANCU ------------------- Just Perform your MAGIC!
De ce ne-au eliberat conditionat
- de
Stefan Niculescu-Maier
la: 20/02/2004 21:56:15
(la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora) Dan, intrebarea ta are multa substanta. Imi da ocazia sa intreprind o scurta disectie in mentalitatea regimului represiv comunist al sfarsitului anilor '80.
Decizia autoritatilor comuniste de a renunta la pedeapsa capitala si a ne pune in libertate a avut cel putin urmatoarele premise (tare as vrea sa vad referatul pe baza caruia s-a luat aceasta masura!) 1. Nu se putea ignora ca Europa Libera si chiar ONU cunosteau cazul iar E.L. a facut acest lucru public. Ar fi trebuit sa ne judece, sa produca un proces ca sa primim pedeapsa, ceea ce nu s-a intamplat in final, am stat 93 de zile in inchisoare, forma legala fiind cea a "arestului preventiv" (asta e o poveste in sine!); 2. Nu exista certitudinea ca dezvaluisem toate conexiunile "retelei" si atunci era preferabil cel putin o perioada sa fim observati in libertate, in medii izolate (am avut domiciliu fortat, fiecare in localitati diferite, dar ne-am aflat permanent sub supraveghere); 3. Pe tot timpul anchetei a revenit obsesiv in retorica anchetatorilor numele corespondentului agentiei TASS (sovietice) cu intrebari care vizau amestecul acestuia (si implicit al URSS) in actiunea noastra. A ne elimina prezenta si riscul (doar in mintea lor!) unei represiuni de la Moscova. 4. Ceausescu si consilierii lui securisti au decis sa se concentreze pe compromiterea lui Bacanu - considerat pe buna dreptate liderul miscarii - si "incarcarea" lui cu un proces de specula cu masini, evitandu-se orice conotatie politica. Initial s-ar fi dorit sa i se insceneze un proces de viol - cum mi-a marturisit mai tarziu - dar constitutia fizica a lui Bacanu nu le-a permis aceasta speculatie care le-ar fi satisfacut setea de murdar. 5. Miza pentru regimul ceausist nu a fost vietile noastre. Aceasta era NIMIC. Imi amintesc ca aievea primul moment in care m-a cuprins frica: nu cand mi-au spus ca vom fi condamnati la moarte. Ci prima data cand... am avut nevoie sa fac pipi dupa primele ore de ancheta, imediat dupa arestare. N-am fost niciodata mai constient de modul brutal in care imi luasera corpul in posesie si puteau face ce doresc cu el. Cu vietile noastre ar fi putut face ce ar fi vrut. Dar faptul ca ar fi creat din noi niste martiri-eroi ar fi fost extrem de incomod. Intr-adevar, am fost pusi brusc in libertate, prin oferirea exilului intern ca alternativa la pedeapsa capitala. Securitatea, ca si Mafia, era experta in "oferte care nu se pot refuza" (evident, aluzie la filmul "Nashul")... Ca sa ma refer la intregul tau mesaj: cartile mele sunt mai degraba tehnice si pot fi folosite de persoane cu activitati in domeniul educatiei (a doua e practic un manual). N-ai pierdut nimic daca nu le-ai citit! Nu stiu daca azi as mai fi fost in viata daca actiunea noastra s-ar fi derulat in 1984. In acea perioada tatal colegului meu de Automatica si bunului meu prieten Andrei Ursu a fost retinut de Securitate, inchis si ucis in bataie cu lovituri de cizma in abdomen, sub acuzatia de colaborare cu Europa Libera. Aproape douazeci de ani mai tarziu, Andrei, care ar putea fi unul dintre interlocutorii nostri in cafenea, caci am avea multe de aflat de la el, a reusit in pofida imensei coruptii din Romania sa-i bage la inchisoare pe ucigasii lui Gheorghe (Babu) Ursu. Ma inclin in fata perseverentei lui Andrei si a oamenilor cinstiti din justitia romana - da, mai exista! - pentru memoria tatalui sau si pentru scoaterea la iveala a adevarului!!! Deci multumeste celui-de-sus ca sa zic asa, ca tatal tau a scapat atunci, in Orwellianul 1984, cu viata. In fine, astept cu mult interes propunerile tale privind iesirea Romaniei din impas. Doar am afirmat ca mi-am propus sa sustin, sa creez daca este nevoie, un grup de persoane interesate in acest lucru - fara sa ma grabesc - mi-am dat zece ani incepand din decembrie trecut pentru aceasta ULTIMA incercare. Si exista si oameni in Romania pe care ne putem baza. Trebuie doar gasiti si sprijiniti sa-si mentina verticalitatea morala. Locuiesc permanent (suntem rezidenti americani permanenti) la circa 20 de kilometri de Washington D.C., Dan. Nu am nici una dintre grijile specifice Romaniei. Am o familie fericita. Deci perspectivele noastre, ale tale si ale mele, nu au de ce sa nu gaseasca un numar cat mai mare de puncte comune. Facem parte, asemenea multora dintre cei care citesc aceste randuri si carora le multumesc pentru rabdarea de a fi ajuns pana aici, din acelasi munte de vointa si de putere al romanilor din diaspora care nu s-a trezit inca. Din pacate mai trebuie sa afirm si ca in Romania de azi, insisi oamenii cinstiti care sa afla permanent in Romania sunt de fapt tot intr-o diaspora: au ajuns "straini" in tara lor, acaparata de hoti nepedepsiti si ucigasi ai viitorului. "O, tu spirit neastamparat,
Plin de mandrie, de pacat," de unde se deduce ca neastamparatii sunt niste desfranati fara pereche. "De ce tot fugi catre astri indepartati In nopti fara luna, fara sat?" SAT de la satelit sau SAT de la examenul scolar american? ca de constelatia "sat" n-am auzit. "Ce cauti acolo nu-i oare-n privirea Unei mame sarmane ce canta iubirea?" daca nu e vorba de quasarul "Mama", e clar ca si mama din poezie a emigrat si-atunci eroul este perfect indreptatit sa nu raspunda la o intrebare atat de retorica. ai incredere, nu-l mai cicali, stie el ce face. "Chiar sintr-o frunza de-o cauti o gasesti," pe cine sa caute in frunza? pe mama? sau pe "sat"? btw, este "si-ntr-o frunza". "Dar tu nu, tu mereu in sus tintesti." asa mai vii de-acasa, deci vorbim despre Sagetatorul. "Nu trebuie sa strici ce e mister" nuuu, ca reparatiile costa de te-ndoaie, chiar si in ceruri. "Coboara-te din cer! Coboara-te din cer!" m-am prins, tu de fapt vorbeai cu MER-B (Mars Exploration Rover). atunci nu va mai deranjez. Engage, pussycat.
[Istoria nu este dreapta cu n
- de
SB_one
la: 23/02/2004 13:23:59
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?) [Istoria nu este dreapta cu noi, nu fiindca suntem mici intre cei mari, ci fiindca suntem prea toleranti cu greselile noastre sau ale altora fata de neamul nostru. Suntem contraproductivi. Trebuie sa ne schimbam si mentalitatea si felul de a actiona, dar nu vad multi dispusi sa faca asta.....
Hypatia ] Hypatia, cita dreptate ai! [Eu unde merg imi asum romanismul. Am scapat insa in acelasi timp de tarele lui, pentru ca incerc sa nu ma mai impiedic de mitologie, de promiscuu si de complexe. gabi.boldis] Gabi,citind ce-ai scris ,sint convins ca pina acum nu a fost decit o neintzelegere. Ma bucur sa te "revad" Insa, poporul roman e ca un copil mic ce trebuie educat; si asta nu-i treaba tocmai usoara care se face peste noapte. Timp de 2000 de ani -in afara limbii si a credintzei in Dumnezeu- i sa furat mai tot. Pentru asta nu sint de acord cu discursul filozofic al D-lui Plesu( de altfel corect, dar...cu prea multe batai colaterale nefaste) . Si pentru ca treaba asta m-a ros mult, uite ce spune un prieten( publicist): ["problema pe care o ridica Plesu reflecta doar jumatate din realitate si necesitate. Adica el neglijeaza din motive retorice si de frustrare a momentului specific éxact celalata "mare jumatate" a identitaii unei natii, care este istoria ei! Sa faci abstractie de ea este o utopie si o mare greseala. Fiecare popor se identifica si "traieste" in prezent si pentru viitor prin trecutul sau si marii lui reprezentanti, ce-i poarta pe "umerii valorilor" ce le-au creat de-a lungul timpului. Ca este un fenomen de exagerare a prezentului si al anumitor oameni, poate preponderent la romani, aceasta nu indreptateste pe nimeni sa-i "stearga" din memorie si de pe "stindardul national" marile lui realizari ce calauzesc orice societate prin apele uneori destul de tulburi ale vremurilor.] Cu privire la Liiceanu ai dreptate; dar parca nu suna asa grav ca la D-l Plesu. Numai bine Sandu SB ................................................................ Moto: Crede in cel ce cauta Adevarul, Fereste-te de cel ce l-a gasit. (A.Gide) E absolut necesar ca un individ sa apartina unei natiuni si sa se indentifice cu ea. E exact ceea ce spunea Plesu: e sansa anonimului de a avea un destin.
Insa uitam un lucru, istoria Romaniei a fost rescrisa de cateva ori, in functie de contextul ei socio politic. Carol si-a ales o panoplie de lideri in conformitate cu interesele regatului Romaniei, iar comunistii au rescris istoria conforma Republicii Populare care a fost. Sub socialism lucrurile au degenerat intratat incat s-a ajuns la declaratii de independenta, de neatarnare, de neagresiune etc. cand se uita campaniile militare romanesti impotriva Bulgarilor(un exemplu), iar ca mit fondator s-a ales Mihai Viteazau ca sa formeze (Lucian Boia) primul stat unitar indepenent roman, in contextul in care staul ca notiune a fost inventat de francezi mai. Sa nu mai povestim nimic de Burebista si Decebal care incerca unificarea triburilor dace. Ce sa-ti spun... E o enormitate sa ataci identitatea unei tari, insa romanismul e o notiune atat de nationalista si de falsificata de catre comunisti incat ii face pe europeni sa rada, sau sa ne desconsidere, de ce, pentru simplu motiv ca astfel de mistificari nu-si mai au nici un sens. Mai ales in conditiile in care europenii sunt la stadiul actual niste federalisti si niste etnocentristi nevrotici. E evident ca istoria constituie coloana vertebrala a unei tari, insa nu stiu daca vertebrele astea sunt bine alese, si nu cred ca sunt bine alese din momentul in care alt nevrotic, Vadim Tudor, castiga infricosator voturi, fara un plan politic imediat, ci pur si simplu apeland exact la elemente arhaice si barbare de justitie: Vlad Tepes, de unitate: Mihai Viteazu, de religie Stefan cel Mare etc. (ca o paranteza Stefan e de admirat pentru rezistenta si abilitatile militare, insa Sfant nu a fost si nu va fi nici daca se mai naste de noua ori) Daca doar abordand steagul unei Romanii Mari interbelice, urland la un microfon mesaje ultranationaliste bazate atentie! pe lectiile banale de istorie romaneasca, si doar fredonandu-l pe Furdui Iancu, se pot castiga alegeri intr-un stat, atunci se naste intrebarea: ce se intampla in istoria respectivei tari? Intrebarea asta e de factura istorico sociala, adica una stiintifica, eludabila si corectibila. Problema e ca noi ne panicam inca in fata acestui examen in fond, de identitate nationala. Sa nu-i spui maica-mii de auto-administrare regionala, ca ia foc. Daca ii spun de interdependenta regionala imi inchide telefonul in nas, desi in fond e vorba de administarre si nimic mai mult, pentru ca realitatea trece prin stomac si buzunar. In fata primului proiect ardelean de autonomie administrativa, Nastase a spus ca e imoral ca o regiune sa se dezvolte in detrimentul alteia. Poftim! In secolul XX un nimurici cu costume scumpe a emis o propozitie politica care nu numai ca nu a deranjat, ci i s-a dat chiar dreptate. Nu e centralism? Nu e economie comunista? Ori in ce genereaza o economie centralizata? Intr-o alta subterana si de aici la saracie. Pe ce s-a bazat Nastase cand a afirmat toate astea? Pe figura sa de om politic. Pe ce se bazeaza aceasta postura? Pe intreaga istorie si mitologie romana: cea a lideratului unic, a despotului iluminat, a conducatorului de osti, intelept si cu o viziune de unitate etc. Plesu nu spune sa-l cobori pe Isus de pe cruce, isi da seama si el ca trebuie pus imediat ceva in loc, ci incearca sa afere un pic, un strop de atitudine civica. E normal sa sacrifice o groaza de cuvinte retoricii, e un text de ziar in fond, o declaratie, o opinie. Dar e capabil romanul sa citeasca un referat social? Se invata in scolile primare ca materie de studiu societatea? Nu! pentru ca asa ar invata ce inseamna o definitie contextuala, ce inseamna o presiune din afara, ce e aia geometrie urbana, si alti termeni prin care ar interpreta realitatea imediata de un alt mod ca si pana acum. Adica fatalist si pagubos. ¨Asa a vrut Dumnezeu¨, sau ¨istoria e nedreapta¨. (Hypatia nu o lua in nume de rau, doar ai folosit un automatism cultural, e normal) Printre singurele publicatii care fac educatie civica, se numara Dilema. Si printre publicistii scriitori romani Plesu. toate cele bune
|
 loading... |
(la: Aberatii despre viata)
Asta cred eu ca e viatza noastra si rostul pe care il avem: sa punem interebari si sa raspundem la intrebari. Cand vom inceta sa ne mai intrebam, chiar retoric, atunci incepem sa murim cate putzin.
Iar raspunsurile la intrebari, ca si intrebarile insesi, le gasim in cartile altora care, firesc, in anumite perioade ale vietii lor si-au pus si au raspuns la intrebari.
Numic nu incepe cu mine sau cu tine, totul a inceput odata cu primul om. Datoria noastra este sa continuam iar cu cat vom fi mai profunzi in gandire cu atat calitatea omului ce va urma dupa noi va fi mai ridicata.
Am sa-ti scriu acum o poezie pe care am gasit-o intr-o carte acum 20 de ani. Nu mai stiu, spre rusinea mea, cine a scris-o. A ramas scrisa intr-o agenda veche pe care am pastrat-o:
Daca dadeam raspuns la intrebare,
O noua intrebare se ivea,
Se travestea, discret, intr-o chemare
ce-adulmecand prin patimi, unduia.
Nici nu mai stiu din multe-anume care
Din intrebari mai rau ma chinuia;
Daca dadeam raspuns la o-ntrebare,
O noua intrebare staruia.
Dar uneori, pasind la intamplare,
N-am mai raspuns mereu cand trebuia...
Si gandul intrebarilor ma doare
Cand intzeleg deplin ca se putea
Sa dau atunci raspuns la intrebare!