comentarii

reuşită


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
partea a VIIIa - de cosmacpan la: 15/04/2008 07:20:43
(la: Leandru)
Ajunseră ele la hotar peste care nu puteau trece şi atunci cea mare zise cu obidă în glas:
-Fiindcă ne-ai minţit şi ne-ai prăduit, de apă curată, apă fermecată, pedepsit să fi şi cât ai trăi, drumul să încurci şi să nu ajungi de unde-ai venit şi cum ai plecat. Căci de eşti băiat, să fi blestemat şi să te prefaci în fată urâtă şi de toţi gonită şi neîmplinita, iar de vei fi fată, tu să te preface, în baiat de soi să te-ntorci la noi ca să ne slujeşti, să te mântuieşti.
-Ba eu n-oi veni, n-oi mai osteni, voi rămâne-n lume ca să fac tot bine, mai zise Leandru al nostru şi îşi văzu de drum.
Abia când ajunse destul de departe opri şi coborâ de pe cal. Atunci îşi dete seama că blestemul Ielelor zânelor s-a împlinit şi văzu că acu este băiat şi nu mai este fată. Îi mulţumi Domnului că avuse grijă şi îi scăpase viaţa şi din această încercare şi zise în sinea lui: "De astăzi încep o viaţă nouă. Astăzi voi lepăda vechea mea piele ce se va transforma în praf. Voi merge cu fruntea sus printre oameni şi ei nu vor şti că de astăzi sunt un om nou cu o viaţă nouă". Merse Leandru şi merse până într-o seară când reusi de ajunse la palatul lui Verde Împărat. Întra în sala de ospeţe, îngenunche în faţa lui Ziurel de Ziuă şi întinzându-i cofa îi spuse:
-Mărită prinţesă iată că am reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu să împlinesc şi cea de-a doua poruncă a Măriei tale.
-Cea de-a doua poruncă?
-Da Mărita prinţesa, am adus cofa cu apă vie de la fântâna ielelor.
-Îţi mulţumesc voinice Leandru.
Ziurel de Ziuă se tot uita dar nu ştia ce s-a întâmplat căci vedea ceva schimbat la Leandru dar nu ştia ce anume. Poate vocea? Poate chipul? Poate… oricum, era acelaşi dar totuşi altfel. Şi voinicul nostru se uita acum cu alţi ochi la Prinţesă dar legământul făcut era sfânt şi nu-l putea încălca. Împăratul care tot facea feţe-feţe, nemaiştiind ce să zică îl pofti la masa şi îl rugă să le povestească prin ce întâmplări a trecut, dar Leandru mulţumi cu smerenie şi ceru voie să se retragă pentru a se primeni şi a se odihni puţin după drumul lung. Împăratul îi dete voie şi rămase ca a doua zi să se întâlnească şi să povestească. Prinţesa îl întrebă atunci ce se întâmplă şi ce este cu poruncile acestea iar Împăratul îi mărturisi că dorise să-i facă trei surprize ca dar de nuntă şi atunci îl rugase pe Leandru să le împlinească. Noaptea însă îl chemă pe sfetnicul cel pizmaş şi îl întrebă ce mai poate face, căci şi-n cea de-a doua încercare dăduseră greş. Acesta se gândi ce se gândi şi îi spuse Împăratului să-l trimită în Casa Morţilor ca să-i aducă prinţesei calul negru şi turbat, de trei ori înaripat iar din această încercare sigur nu va mai scăpa, căci nimeni nu a fost în lumea de dincolo care să se întoarcă viu şi nevătămat.
A doua zi Împăratul îl şi chemă pe Leandru şi îi spuse că peste o săptămână va avea loc nunta şi prinţesa dorea să aibă înhămat la trăsură, nici mai mult nici mai puţin decât chiar calul negru din Casa Morţilor care trece sufletele peste pragurile întunecate. Leandru când auzi, simţi că parcă se despică cerurile şi-i cad toate în cap, dar nu putea da înapoi.
-Mărite Împărate, grea încercare mai ai pentru mine. Vreau să-ţi aduc aminte că după nunta Măriei Tale se termină şi învoiala noastră şi aş vrea să mă întorc la palatul unchiului meu, vecinul tău. Aş putea oare să mă duc după ce mă voi întoarce din aceasta calatorie, fără a mai rămâne la nuntă? Se poate?
-Şi-adică să nu rămâi la nunta mea voinice? Ce ar zice lumea?
-Am spune că o carte de la unchiul meu m-a chemat degrabă acasă.
-Om vedea.
Leandru îşi lua armele şi calul şi plecă în lume fără a şti încotro s-o apuce. Plecă şi mai că-i venea să plângă, dar dacă nu plânsese când era fată cum ar fi plâns acum când era ditamai flăcăul? Plecă el, şi merse şi tot merse, şi pe unde oprea şi întreba nimeni nu ştia a-i răspunde. Poate că ar fi chemat-o în ajutor pe Zâna Zorilor dar aceasta îi spusese că nu mai poate să-l ajute. Ştia că numai la Dumnezeu îi este speranţa dar nu bănuia cum l-ar putea ajuta nici chiar Măritul Părinte. Merse el ce merse şi nici nu băgă de seamă că se afundă tot mai mult într-un pustiu dogoritor că însăşi neliniştea lui. Abia când se lăsă seara văzu unde se află şi îşi zise că mai bine moare acolo decât să se întoarcă în lume fără izbândă. Şi merse prin noaptea rece şi înstelată a pustiului iar într-un târziu, ostenit, coborâ de pe cal pentru a-l lăsa să-şi tragă sufletul. Se aşeză şi se culcă la poalele unei ridicături mari de piatra ce se bănuia neagră pe cerul nopţii.
Dimineaţa, când se trezi, vazu că dormise la poalele unei zidiri de piatră dar poate că urieşii sau zmeii o ridicaseră căci pietrele erau cât o casă de om şi erau nenumărate de astfel de pietre puse una peste alta, zidire ce se termina cu un ţugui ascuţit şi aurit. Încerca să-i dea ocol şi văzu că are patru laturi cu trepte uriaşe care întreceau înălţimea unui om. Pe una din laturi văzu o poarta mare ce închidea tot întunericul din lume.
Aniţo - de munteanu rodica la: 30/04/2008 13:00:24
(la: Confa profana)
Am urmarit cu mare interes "evolutia"
ta din ultimele zile.Si, poftim de iată ,nişte mici constatări:
zici tu,
"cat despre mine, eu iau totul ca simple coincidente si tratez suspiciunea celorlalti asa cum se cuvine, cu indiferenta.asta este pur problema lor."

ca în contradicţie cu aceste spuse să te agiţi,(asta nu ar fi mare lucru s-ar putea sa fie felu' tău)sa te bagi
în comentarii cu care nu ai nicio legatură,(vezi comentul de mai sus)să dai repetate explicaţii mai ales îndrumări.
Aşa cum ti-am mai spus, nimeni nu te-a mai acuzat ca esti clonă dar aceasta nu înseamnă ca, ai demonstrat acest lucru si mai mult ca,
"suspiciunea ta nu mai e impartasita chiar de toata lumea."(spus tot de tine)
Ce te face să crezi acest lucru?
Iţi pare că este multă lume pe cafenea care prin fapte,
(asta însemnînd o conversatie sustinuta si repetata cu tine,nu monologuri ,aprecieri remarci si indicatii din partea ta)
să arate ca meriţi aprecierea? De ce nu ai răbdare,de ce esti aşa grabita?
Au fost destule cazuri în care reticenţa fata de unii s-a transformat
în acceptare.
Si uite voi fi foarte deschisă;pe mine,
nu mai convins deloc.Aşa cum atunci cînd Bruno încerca sub toate formele sa demonstreze ca este un naiv prostut,
si nu a reuşit vreo clipa să mă lămurească,tot asa spun ca nu ai reusit nici o secundă sa mă faci a crede in nevinovatele şi bunele tale intentii.Dar, bineinteles timpul va rezolva.Ai putea începe chiar să nu-ti mai contrazici spusele.



#307009 (raspuns la: #307006) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Această inocenţa românească... - de Eugen Danescu la: 02/05/2008 09:37:32
(la: A fost odata in Austria)
Mare tam-tam au făcut italienii, de cazul Mailat,după care au mai urmat vreo două, la intervale de câte o lună.
Presa română ca şi mulţi români au comentat că se exagerează, că italienii au ceva cu românii,etc, etc.

Dacă sunteţi atenţi, fiindcă noi suntem obişnuiţi de fapt, şi de aceea pierdem din vedere asemenea cazuri, în România zilnic se petrece câte un viol, şi nu "normal", ca al lui Mailat, ci ori de minore, ori de femei de 80 de ani, ori de mame de 70 de ani.

De aceea pe noi, românii, ne-a indignat, de ce se ofuschează italienii atâta pentru un "simplu" viol, faptă banalizată deja, pe care dacă Mailat o făcea în România, găseam că respectă o normă zilnică.

În Austria, însă unii se miră şi se indignează, ba blamează întreaga naţie austriacă, fiindca un nebun a reuşit să îşi pună în practică psihopatia, probabil de conivenţă cu o altă psihopată.
A mai avut şi "calitatea", că a reuştit să se ascundă, tocmai pt că ţara e aşa de liniştită, că nu te poţi gândi la asemenea "nereguli".

Iar ei, acei "unii", de pe la noi,cât de inocenţi sunt.
Chiar ieri, un minor omorâse o fetiţă de 3 ani, cu nuştiu câte lovituri de cuţit, alaltăieri un frate violase sora şi o scutise de viaţă după aceea...

Aşa a apărut de mult probabil proverbul pe care l-am putea adapta, "noi nici usturoi nu mâncăm niciodată, de aceea nici gura nu ne miroase, aşa cum put austriecii, de la acest nebun".

E perversă această inocenţă românească, atât de păgubitoare, deşi sunem primii în clasamentele internaţionale la infracţionalitate în UE.
La cafeneaua.com - de adynet1 la: 08/05/2008 09:52:10
(la: cafeneaua.com - jurnal colectiv)
Si eu mi-as sterge unele (in special poeziile ) dar cum as putea renunta la tavalirea in noroi ? A fost o experienta de neuitat...
Titlul lui maan ma reeaduce in trecutul foarte apropiat :

LA CAFENEAUA COM.


Bă ce sete mi-e!…mi s-a uscat totul in gură…dinţii sunt una cu limba…încerc să salivez dar degeaba…şi privind spre orizont situaţia-i mai nasoală : nici un chioşc , nici o alimentară ca pe vremuri , nici o speranţă ,nimic…totul deşert…
Îmi târâi picioarele cu ultimele puteri privind nisipul de un galben obsesiv..când deodată : IHHHHAAAA, IHAAAAAA....
Întorc capul speriat şi rămân perplex : o scena groteasca ca desprinsă din paginile lui Cervantes :un cal ostenit, de pe care atârnă o suliţă care face semne neregulate prin nisip...Câtiva metri mai in spate, călare pe un măgar ce urla de mama focului , o mogâldeaţa, obeză care se clatină să cadă....Mă opresc din mers si-aştept s-ajugă in dreptul meu....simt un miros înăbuşitor de praf si de baligă dogoritoare ...îmi vine sa vărs...
- Salut, mă numesc Adynet 1..
Mogâldeaţa işi ridică pălăria în silă şi-mi bolboroseşte :
-Sancho...Sancho Panza...
Să pic , nu alta...Iar când mă uit mai bine , sub ţepii de barbă crescuţi anapoda , un chip de femeie...şi încă rujata...Ahh , să vezi ca-i vis...mai mult ca sigur visez !...
Apoi luă iniţiativa:
-Mă scuzi , aş coborî de pe măgar dar cu pantofii aştia cu toc cui....
-Spune-mi, ai idee unde se poate bea ceva?... că-s uscat in mod extrem şi simt că tavanul ăsta ceresc se-nvârte cu mine...
-" Abundenţă de exprimari forţate
în ansamblu, un fel de ţipăt răguşit." zise Sancho cu un aer superior...
-Păi sigur c-am raguşit…traversez deşertul ăsta literar de câteva zile, soarele mă topeşte, capul imi arde febril...poate ai vreun pepsi acolo in traista de pe spate?
-" Eu am umerii delicaţi , prietene "
-Deci sunt sortit pieririi in nisipul ăsta încins?
- "reproşurile voalate nu-şi au rostul" zise Sancho şi-şi înţepă măgarul cu tocurile cui...
Simt totuşi că Sancho ăsta cunoaşte drumul aşa ca împleticindu-mă merg in urma lui...
Cerul începu să se-ntunece...niciodată nu mi se păruse aşa de duşmănos si lugubru...
-Cunosc eu un loc aproape, aicea după colţ , zise grăsunul cu chip de femeie si acceleră......
-Care colţ , aici in deşert?! strigai dupa el…
-Păi ai uitat că-n vise decorurile se schimbă la fiecare secundă ? zise Sancho apăsand clanţa uşii de lemn sculptat...Silueta ei perfectă era accentuată de mătasea rochiei cu tăietura in partea stângă...pulpa uşor dezvelită mă făcu să uit pe loc de grăsunul dinainte...un nou decor, alte personaje...
M-am oprit in fata bodegii… LA CAFENEAUA.COM…scria cu nuanţe gotice pe-o scândură care se vântura la intrare…
-Daţi-i de baut, strigă Sancho cu-n glas piţigăiat..
-Proletare, Intrudere, Andra, Tuxedo, uite ce v-am adus...un nou boboc !
Inşfac halba cu bere lasând lichidul îngheţat sa patrundă in fiinţa mea secată...
Pipi ! Pipi ! Pipi! Pipi!...ţipau toţi in cor…
Am deschis ochii speriat…era întuneric…chiar vroiam pipi...Măi ce bine ştiu tipii ăştia să analizeze situaţia...
M-am întors de la toaletă şi-am încercat să reintru in vis...n-am mai reuşit...poate mâine.


#308978 (raspuns la: #308972) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tătiku - de M a o la: 08/05/2008 18:05:50
(la: Patimile lui Iisus)
"Filmul nu e de inteles. Nu se urmareste decat a reda redea ultima parte din viata lui Iisus? Atunci si asa e discutabil, de moment ce nu stim cum s-au petrecut lucrurile..."

Dintr-un cuvânt, o frază, dintr-o frază, o teză... Dintr-o idee, o odisee...Prin asta se traduce talentul unui scriitor, scenarist, regizor. Nu e chiar atât de greu de imaginat cum se poate reproduce o biciuire cunoscând uneltele timpului. La fel de lesne se poate închipui drumul crucii, batjocura oamenilor şi toate caznele la care a fost supus, cu toate că în evanghelie nu există descriere ci doar enumerarea faptelor. Iar când vrei ca oamenii să se înghesuie pentru a-ţi vedea creaţia duci închipuirea faptelor până la extrem. Asta s-a urmărit- asta s-a realizat.

"Sa fie o incercare de a descrie amanuntit caznele si suferinta pe care El a dus-o pentru noi pe cruce? Posibil, dar nu in asta sta insemnatatea Sa, ci in cu totul alta parte."

Depinde din ce unghi vezi lucrurile. Nu cred că Gibson a vrut să scoată în evidenţă filosofii, pilde şi nici măcar interpretări. A vrut un film cu priză la public, pe o temă veche, amplificând ceea ce se cere azi, în masă: violenţă. Şi a reuşit. Nu cred că e nevoie ca filmul să fie disecat pentru a da de urme de antisemitism sau alte mesaje subliminale. Aşa cum am spus, nu e decât o dezvoltare a faptelor descrise în evanghelii, într-o viziune particulară (a lui Gibson) în special pentru a se vinde bine.

"Daca insusi Iisus ar vedea filmul asta (e absurda ideea, stiu, dar nu ma pot abtine) ar fi extrem de nemultumit, ca nu L-am inteles... "

Cine ştie?... Ar putea fi chiar încântat de realism...:)
Mesajul de care spui tu, nu poate fi redat de un simplu film. Poate doar iniţiat, dar nu este cazul aici. După părerea mea, nici evangheliile nu-l pot cuprinde în totalitate. Nici măcar cu adendele lor (interpretări, psalmi, comentarii sau pilde şi epistole) cu tot...



#309172 (raspuns la: #308721) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mao - de cattallin2002 la: 28/05/2008 18:42:58
(la: LUMINA DE LA IERUSALIM)
Chiar cu o luna in urma am discutat cu cineva pe un blog despre articolul din wikipedia.
Aticolul exista doar acolo si se da ca sursa un site rus scris cu litere chirilice. Eu m-am uitat pe site (erau si explicatii cu poze cum nu il ardea pe unul lumina - pentru ca tinea flacara doar cateva momente).
Fenomenul are, sa zicem, 3 faze.
1. Apare un fulger luminos (din cer, nu din mormant) care se indreapta spre Mormant.
2. Patriarhul ia lumina cu vata si iese in biserica. Lumina nu arde cateva minute. Din ce am citit, inainte dura mai mult pana sa inceapa sa arda, acum din ce in ce mai putin.
3. Dupa un timp lumina se transforma in flacara obisnuita si arde.
In clipurile de pe net am observat ca atunci cand nu arde lumina este alba, iar dupa aceea are culoare de lumanare.
Aici dureaza mai mult tinerea lumanarii pe fata: http://www.youtube.com/watch?v=RaI2hXyg-fM

Nu prea poate fi fenomen natural pentru ca apare doar se Paste, iar data se schimba in fiecare an.
Nu prea poate fi nici o smecherie, pentru ca Lumina aparea si inainte de schisma (1054). Dupa aceea au uitat catolicii cum se face smecheria? Ca ar aparea si cand e Pastele catolic (se tin si slujbe catolice si monofizite in acea biserica, daca am citit bine).
Scrie ca prin 1100, dupa schisma, preotii catolici au oficiat si ei slujba, dar Lumina nu a aparut la ei, ci tot unde era clerul ortodox. Dupa cateva sute de ani armenii au platit pe turci ca sa oficieze ei de Paste, s-a intamplat cam acelasi lucru. Sunt pe net povestirile.
Rezumat de pe net:
"Sâmbăta, între orele 13.00 - 13.30, Lumina Sfântă coboară din cer în zig-zag prin capela mare a Bisericii, străbate capela Sfântului Mormânt, după care se aşează pe lespedea acestuia, de unde este luată de patriarh şi împărţită mulţimii." "Creştini sau nu, toţi cei care au văzut această lumină recunosc că ceva inexplicabil s-a întâmplat cu ei."
Cat despre lampa aprinsa acolo, iata cum este: "Aici ostaşii păzesc intrarea în mormânt (nimeni nu mai are voie să viziteze cu o zi înainte, nici feţele bisericeşti), care este sigilat"
"După 15 - 20 de minute de rugăciune, zgomotoasă pentru unii, tainică pentru alţii, toată lumea prezentă observă o lumină puternică ca un fulger care pătrunde prin cupola bisericii şi se duce exact pe placa mormântului, unde în prealabil a fost aşezată vată. Acesta se aprinde. Patriarhul o ia în mâini şi iese cu ea afară, punând-o în două cupe."
"Acestui fenomen, care se produce neîncetat de peste 2.000 de ani, n-a reuşit să-i dea cineva o explicaţie plauzibilă,
ştiinţifică…"
"Mărturii scrise despre fenomenul luminii de la Ierusalim sunt oferite deEusebiu de Cezareea, Chiril al Ierusalimului, Mark Twain, H. Melville. Vă reţin atenţia cu o mărturie mai recentă, a unui prof. univ. dr. de la Universitatea Berkeley - California: „fulgere de lumină colorată lovesc pereţii capelei bisericii şi ai galeriei. Aerul are proprietăţi electrice asemănătoare electricităţii statice”.
"doi ciberneticieni din Frankfurt care au văzut fenomenul, spun că nu au reuşit nici în laborator să obţină o lumină de o asemenea intensitate... "
" Ţin minte că un om s-a urcat pe o schelă pentru a vedea fenomenul, lui i s-a aprins mai repede lumina, care a venit ca un fulger prin cupola bisericii. După câteva clipe, luminile s-au aprins la toată lumea."
#313686 (raspuns la: #313529) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vama veche - de Lady Allia la: 04/06/2008 14:32:35
(la: Muzica)

Scrisoare către Făt Frumos

Am crezut că, într-o zi, buzduganul va lovi în uşa mea şi am să ies să te îmbrăţişez. Aş fi vrut să-ţi revăd calul alb. Mi-ai promis că îl voi călări cândva... Şi acum, când, în sfârşit, aş fi putut... Ne-ai lăsat să rătăcim printre faruri de maşini... Mi-ai spus că trebuie să creştem mari şi să luptăm cu toţi zmeii din lume, dar nimeni nu mai vrea să lupte, Făt Frumos... Oamenii nu au timp să mai fie viteji... unii dintre ei spun că viaţa e o luptă, dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câştigat sau a pierdut... Mi-ai promis că o să mă înveţi ce e onoarea, Făt Frumos... dar oamenii nu prea folosesc acest cuvânt... nici în reclame nu l-am prea auzit... foarte rar, prin filme, dar mereu se găseşte câte unul care spune că eşti un prost dacă ai onoare... Ai plecat şi nu m-ai lămurit...
În fiecare seară, mulţi dintre noi ajungem în acelaşi loc, Făt Frumos... nişte case mici... iar eu ştiu sigur că am fost în castelul tău când eram mic... mi-ai spus că nu pot sta mult, pentru că venea zmeul şi trebuia să te lupţi cu el... şi toţi oamenii fac aceleaşi lucruri... Cei care sunt singuri intră în casă, aruncă nişte chei pe masă şi se duc la frigider, scot o sticlă de acolo şi beau din ea şi se uită în gol... Apoi se trezesc ca dintr-un vis şi se duc în altă cameră, unde se aşază pe o canapea şi dau drumul la televizor... Mii de oameni fac aceleaşi lucruri, în acelaşi timp, seară de seară, în aceleaşi case mici, Făt Frumos...
Am fi putut fi singuri, Făt Frumos... Mi-ai promis că nu vor fi două nopţi în care să dorm în acelaşi loc, Făt Frumos... că o să zburăm peste munţi, călare pe caii noştri albi şi vom călători în acelaşi timp cu stelele, şi unde vom vedea o luminiţă cât de mică, acolo vom coborî şi vom înnopta... M-am gândit că s-ar putea să nu pot zbura, Făt Frumos, dar eram sigur că voi călători... Şi luminiţe sunt peste tot, Făt Frumos, asta mă doare... nici măcar nu ar fi trebuit să le căutăm... e mult mai simplu decât pe vremea ta, şi tu nu eşti aici... Ai spus că trebuie să facem ocolul pâmântului şi să răspândim Binele în lume, dar nu mi-ai explicat ce înseamnă Binele... Nu ai apucat... Tu ştii cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu Binele... ?... Mă enervezi, Făt Frumos, pentru că eşti iresponsabil... m-ai lăsat cu ochii in soare... Vreau să fac tot ce făceai tu şi să trăiesc cum trăiai tu, Făt Frumos, şi să îi învăţ şi pe alţii... Prietenii mei trebuiau să mă ajute, nu Făt Frumos...
Trebuia să plecăm împreună la drum... Iar eu trebuia să ştiu să îi găsesc şi să ştiu să îi aleg, nu, Făt Frumos?... Ei bine, află că sunt singur, Făt Frumos... Şi tu nu eşti aici... Fomilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă... Ei bine, află că sunt înconjurat de nişte idioţi în costume gri cu care mă văd în fiecare miercuri la mall şi care cântă cântece despre bere şi nici măcar nu-şi mai amintesc de tine... îmi spun că au cunoscut-o doar pe Ileana Cosînzeana, dar că de tine nu-şi aduc aminte... şi râd, Făt Frumos, râd de tine, râd de mine...
Ar fi trebuit să fii aici, laşule... să ne înveţi să luptăm... să ne vorbeşti despre onoare şi prietenie... să ne povesteşti despre sacrificiu... Ar fi trebuit să ramâi aici, ca să te poţi apăra, Făt Frumos, pentru că eu nu o pot face în locul tău, pentru că nu m-ai învăţat, Făt Frumos... ai plecat ca un laş, Făt Frumos... şi nu ne-ai învăţat nimic... Ai fi putut măcar să îmi spui cum ai făcut să o iubeşti doar pe ea, Făt Frumos... O singură fată... Măcar atât, Făt Frumos, pentru că eu ştiu că ea te-a ajutat mult... Cum ai reuşit să iubeşti o singură femeie... Te urăsc, Făt Frumos, te urăsc în numele tuturor calculatoarelor din lume...
Tastez numele tău şi mii de pagini îmi vorbesc despre tine... Şi tu nu eşti nicăieri, Făt Frumos... Şi nici măcar Zmeul nu mai e printre noi... Aşa aş fi fost sigur că ai existat... Ai plecat, Făt Frumos, şi ai luat cu tine şi Binele şi Răul... Te urăsc, Făt Frumos... Te urăsc!

............

Omul si copacul(3) - de Areal la: 25/06/2008 15:49:15
(la: POVESTIRI CU TALC)
Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”.Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.
Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?”
Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.
Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.
„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.
Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime.Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.
Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.
Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”. Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj” ...

Dacă viaţa noastră ar semăna cu acest copac, întinzându-şi ramurile până departe, gata să le ofere umbră şi adăpost tuturor celor în nevoie, deschizându-şi braţele în faţa tuturor, am înţelege ce este iubirea. Nu există definiţii, scripturi sau doctrine ale iubirii. Nu există un set de principii care se aplică iubirii...IUBIREA ESTE UNIVERSUL...
Sa stii sau sa nu stii? - de Areal la: 04/07/2008 09:16:06
(la: POVESTIRI CU TALC( II))
Să ştii?

A fost odată o broască mică care trăia într-o fântână adâncă. Fântâna şi bucăţica de cer pe care putea să o vadă erau tot universul ei. Într-o zi broscuţa noastră a întâlnit o altă broască care trăia în afara fântânii.
“De ce nu cobori sa te joci cu mine?” a întrebat broasca din fântână.
“Ce e acolo?” a întrebat broasca de sus.
“Avem totul aici. Tot ce îţi poţi dori. Curente mari şi mai mici, stele, o lună câteodată, şi câteodată ajung aici până şi obiecte care zboară în jos din cer”, a răspuns broasca din fântână.
Broasca de sus a oftat şi i-a spus: “Dragă prietene, trăieşti într-o lume închisă. Nu ai vazut ce e pe aici in lumea mai mare.”
Broasca din fântână s-a supărat. “Nu-mi povesti că aveţi acolo o lume mai mare ca a noastră! Lumea mea e mare. Noi vedem şi trăim orice experienţă pe care ne-o oferă viaţa” …aşa grăi broasca din fântână.
“Nu, prietene. Tu poţi vedea numai lumea de deasupra ta printr-o gaură de diametrul fântânii. Lumea aici sus e enormă. Aş vrea să pot să-ţi arăt căt de mare e”, spune broasca de sus.
Broscuţa fântânii era supărată rău acum. “Nu te cred! Ce-mi spui sunt minciuni! Mă duc să-l întreb pe tata.”
Îi povesteşte tatălui despre discuţia avută cu broasca de sus. “Fiule”, ii spune tatăl cu inima grea, “prietenul tău are dreptate. Am auzit că sus e o lume mult mai mare, cu mult mai multe stele decât putem noi să vedem de aici.”
“Atunci de ce nu mi-ai spus până acum?” îl întreabă broscuţa.
“La ce bun să o fac? Destinul tău e să fii aici în fântână. Nu poţi ieşi”, a răspuns tatăl broscoi.
Micuţa broască iar se supără: “Ba da pot sa ies, o să-ţi arăt!” şi s-a căţărat… dar fântâna era prea adâncă, pământul prea departe, şi a căzut la loc.
“Nu, fiule. Eu am incercat toată viaţa şi la fel au încercat strămoşii tăi. Fii mulţumit cu ce ai, altfel vei suferi în viaţă.”
“Vreau să ies şi să văd lumea de sus!” a strigat broscoiul cel mic cu multă determinare.
“Nu fiule. Acceptă-ţi destinul. Învaţă să trăieşti cu ce ţi s-a dat”, i-a spus tatăl.

Şi aşa broscoiul fiu şi-a consumat viaţa încercând să scape de fântâna întunecoasă şi rece. Dar nu a reuşit. Lumea de sus a rămas un vis.



…sau să nu ştii?

O veche legendă Amerindiana povesteşte despre un viteaz care a găsit într-o zi un ou de vultur şi l-a pus într-un cuib de pui de preerie. Puiul de vultur a văzut lumina zilei odată cu puii de preerie şi a crescut alături de ei.
Toată viaţa lui tânărul vultur a făcut exact ceea ce făceau puii de preerie. Ciugulea insecte şi scurma după râme în pământ. Cloncănea şi cârâia exact ca un veritabil pui de preerie. Iar când zbura stârnea un nor de pene pe o distanţă de câţiva metri.
Până la urma, acesta era stilul de zbor al puilor de preerie.
Anii au trecut şi vulturul a crescut.
Într-o zi a văzut o pasăre minunată care plana în înaltul cerului albastru fără nori. Elegant, pasărea uriaţă se rotea mişcându-şi încet aripile aurii.
“Ce pasăre minunată!” a exclamat vulturul nostru către prietenii lui puii. “Ce este? ”
“Ăstă-i un vultur, regele păsărilor”, a cloncănit unul dintre pui. “Dar ar fi bine să o laşi baltă. Tu n-ai să fii niciodată un vultur.”
Şi uite aşa vulturul a uitat de pasărea magnifică şi a murit, convins fiind că este un pui de preerie.

Ţi-a trecut vreodată prin minte că eşti mai puţin decât poţi fi cu adevărat, că poţi obţine mai multe de la viaţă decât ai obţinut până acum? Dar oare e bine să ştii acest lucru sau nu, îţi foloseşte la ceva?
#322477 (raspuns la: #322137) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de M a o la: 13/07/2008 11:58:57
(la: Una buna, pe zi.)
Buşitura scurtă şi schelăitul prelung mă făcu să scap sticla de uzo abia începută din mână şi să sar la geam. Copilul de vreo 11 ani încerca disperat să tragă câinele lovit spre marginea şoselei dar îşi trase rapid mâna înapoi, nu îndeajuns de rapid însă pentru a scăpa de muşcătură.
" Îi duminică după amiază, unde mama dracului găsesc eu un veterinar la ora asta" mă gândeam în timp ce o zbugheam afară pe uşă. "Bine măcar că n-am apucat să beau!"
Câinele intrase deja în şoc, gura năclăită cu sânge dădea încă să apuce, pînă să ajung eu afară, copilul reuşise să-l tragă pe marginea drumului.
"Cum îl cheamă?"
"Piki" răspunse copilul printre sughiţuri de plâns.
"Nu mai plânge. Ai o lesă?"
"Am, e în curte."
"Fugi şi ad-o!"
Copilul o rupse la fugă în timp ce eu încercam să calmez câinele, un ciobănesc mioritic, pui de un an. Îl mai văzusem cu ceva timp înainte şi m-a impresionat frumuseţea şi dezinvoltura mişcărilor adolescentine. Nu mă aştept ca cei care nu au avut vreodată un câine să mă înţeleagă. Muşcătura veni scurt, în timp ce încercam să-l mângâi pe cap. Era fără putere însă.
Copilul reveni fără lesă.
"N-o găsesc!"
"Nu-i nimic, stai lângă el până trag maşina aproape."

"Ridică-i capul, să bag prelata sub el. Aşa, acum ridică-l puţin de la mijloc." Copilul se conformă, cu mâinile tremurânde. Nu mai plângea.
"Părinţii tăi unde-s?" l-am întrebat pentru a-l mai calma.
"La lucru."
"Duminica?"
"Da, îs la câmp."
"Hai, ridică acuma!"
Am reuşit să-l punem pe bancheta din spate. N-ar fi trebuit să-l mişc, dar ce puteam face? Nici dracu' n-ar fi venit până aici să vadă ce şi cum.

Am avut noroc, prietenul meu de la clinică era treaz şi el.
"Numa' cu de-astea vii la mine!" a fost reacţia când i-am zis de accident. "Hai că o chem şi pe Lili."

Când am ajuns, ne aşteptau.
Examinarea a fost scurtă iar diagnosticul clar. Ruptură de coloană cu întrerupere de măduvă. Paralizat de la mijloc în jos. Decizia trebuia să o ia băiatul de 11 ani.

Când am plecat, plângeam amândoi. Plâng şi acum, când scriu.
PRETUIESTE PREZENTUL - de Areal la: 14/07/2008 08:36:34
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
Imaginează-ţi că există o bancă care îţi creditează în fiecare dimineaţă contul cu 86.400 lei. E un cont special. În fiecare seară şterge tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în timpul zilei.
Ce ai face? Nu ai scoate până la ultimul bănuţ din acel cont?
Fiecare dintre noi avem un astfel de cont. Se numeşte TIMP.
În fiecare dimineaţă te creditează cu 86.400 de secunde. În fiecare noapte trece la pierdere tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în mod util. Nu are sold, nu transferă ce nu ai folosit de la o zi la alta. În fiecare zi îţi deschide un nou cont. Dacă nu foloseşti tot depozitul dintr-o zi, e pierderea ta.
Nu există recuperare, nu se poate lăsa pe mâine. Trebuie să foloseşti depozitul zilei de azi.
Investeşte-l în aşa fel încât să obţii maxim de sănătate, fericire şi succes.
Ceasul ticăie. Profită din plin de fiecare zi.
Pentru a realiza valoarea UNUI AN, întreabă un student care şi-a picat examenele.
Pentru a realiza valoarea UNEI LUNI, întreabă o mamă care a dat naştere prematur copilului ei.
Pentru a realiza valoarea UNEI SĂPTĂMÂNI, întreabă editorul unui ziar săptămânal.
Pentru a realiza valoarea UNUI MINUT, întreabă o persoană care a pierdut trenul.
Pentru a realiza valoarea UNEI SECUNDE, întreabă un şofer care tocmai a evitat un accident.
Pentru a realiza valoarea UNEI FRACŢIUNI DE SECUNDĂ, întreabă persoana care a câştigat medalia de argint la Olimpiade.

Preţuieşte fiecare moment pe care îl ai! Preţuieşte-l şi mai mult pentru că ai pe cineva drag alături cu care merită să îţi petreci timpul.
Şi ţine minte: timpul nu aşteaptă pe nimeni!

om - de Protagoras la: 23/07/2008 00:22:35 Modificat la: 23/07/2008 00:35:19
(la: mima sau mimetismul)
am o idee despre mimetism. Dar ma tem că nu inţeleg legatura dintre mimetism şi întrebările tale.

nu cred că doi oameni pot avea aceeaşi hartă morală, aşadar ceea ce spui tu despre maşti şi interioare, bune sau rele... îmi pare că pui problema într-un mod greşit. La fel cum nu cred că există oameni buni sau oameni răi, la fel nu cred nici în măştile lor. Pentru că ceea ce îi poate părea unuia ca rău mie să îmi pară ca bun, sau invers, sau aiurea.

idee:
1. oamenii nu se cunosc şi imaginea lor despre propria persoană este în marea majoritate a cazurilor, greşită. Suntem altfel decât credem că suntem. Exemple sunt cu duiumul, dar, să nu mergem pe drumul inducţiei. De aceea în cazul acţiunilor conştiente, a planurilor pe termen lung, vom fi surprinşi că nu ne doream cu adevărat un lucru pe care îl urmăream frenetic, sau că reacţionam în anumite situaţii cu totul altfel decât ne-am imaginat că o vom face. Asta din cauză ne construim propria personalitate după cum ne-ar placea nouă să fim, şi acţionăm după cum credem că ar trebui să acţioneze această personalitate fantoşă a noastră. Prin asta ajungem la mimetism,

2. Privim cu atenţie, copiem şi ne modelăm personalitatea după alte personalităţi la îndemână. La fel ca maimuţele. Inconştient, copiem gesturi, grimase, anumite tipare comportamentale. Asta se întâmpla cel mai des în copilărie (ne imităm părinţii), dar procedăm aşa în continuare şi la maturitate. Aşa se formează grupurile. Interese comune cauzează acţiuni comune. Dacă observăm un individ din grup care a reuşit ceva ce ne dorim şi noi să reuşim, îi imităm comportamentul. Evident, lucrurile se întâmplă foarte subtil. Dar, sunt şi exemple mai evidente. Starurile cinema, sportivii, Gigi Becali... dar şi intelectuali, scriitori, persoane pe care le admirăm şi a căror viaţă vrem să semene cu a noastră. Atunci, vedem ceva ce ne apare ca o virtute şi ne-o însuşim, spunându-ne în acelaşi timp că face parte din esenţa noastră, că ne defineşte personalitatea. De aici vine diferenţa dintre masca unui om (sau ceea ce vrea el să ne arate, sincer sau nu) şi interiorul (personalitatea lipsită de acele caracteristici autoimpuse).

3. ajung la moralitate, la ceea ce crede un om ca bun şi ceea ce face el în concordanţă sau nu cu acele convingeri. Am mai spus că oamenii nu se cunosc şi că îşi construiesc personalitatea la fel ca şi cum işi construiesc copiii căsuţele din cuburi. Există un "ceva" în interiorul nostru care ne creează dorinţe. Să-i spunem instinct. În anumite cazuri, acest instinct poate să fie în în opoziţie cu ceea ce personalitatea noastră fantoşă ne spune că ar trebui să facem. De fapt, noi ne imaginăm că stim ce înseamnă binele sau răul prin imitarea altor acţiuni care au avut efecte bune sau rele. Dar, putem cunoaşte cu adevărat toate efectele acţiunilor noastre? Putem înţelege toate consecinţele? Putem calcula toate probabilităţile? Şi atunci, ce rămâne? Eu zic, instinctul. Acel ceva care ne îndeamnă să mâncăm, să facem sex, acel ceva care ne opreşte să ucidem, ne opreşte să comitem incest, ne opreşte să ne mâncăm semenii. De aceea eu consider că un om, cu cât are masca mai elaborată, cu cât îşi înfrânge mai des instinctul, cu atât este mai neştiutor, cu atât are mai multe şanse să comită un rău decât un bine.
CAPCANA - de Areal la: 28/08/2008 09:24:46
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
Era un sat mereu atacat de mistreţi. În fiecare zi vierii sălbatici intrau în sat şi făceau mare tărăboi căutându-şi hrana. Sătenii au încercat diferite metode pentru a lupta şi a-i vâna, dar fără prea mult noroc.
Într-o zi, un inţelept veni să-l sfătuiască pe mai marele statului. Acesta le-a spus sătenilor să îi asculte întocmai sfaturile şi instrucţiunile. Deznădăjduiţi, sătenii au acceptat. Înţeleptul le-a spus sătenilor să adune mâncarea din toate gospodăriile şi să o pună în mijlocul unui câmp. Ei i-au urmat sfatul şi îndată au văzut sute de mistreţi apropiindu-se de locul unde fusese pusă mâncarea.
Mistreţii au fost îngrijoraţi iniţial, dar odată ce au luat o înghiţitură, au prins curaj şi s-au întors în zilele următoare. În fiecare zi, sătenii puneau cât mai multă mâncare iar mistreţii veneau acolo să mănânce. După un timp, înţeleptul spuse oamenilor să ridice 4 stâlpi mari în colţurile câmpului. Mistreţii erau prea ocupaţi să mănânce şi n-au observat.
După câteva săptămâni mistretii aveau deja obiceiul de a veni să mănâce mâncarea pusă de săteni. Înţeleptul a pus apoi oamenii să împrejmuiască cu un gard câmpul şi să facă o poartă mare pe unde să poată intra mistreţii să mănânce. În cele din urma sătenii au reuşit să facă gardul şi au închis poarta prinzând mistreţii înăuntru. Mistreţii fuseseră învinşi în final.
Morala:
Obiceiurile pot fi dezvoltate cu uşurinţă şi dificil de descotorosit.
Mistreţii au fost prinşi datorită lăcomiei lor de a obţine hrana fără efort. Ei au devenit aşa de încrezători şi s-au complăcut în situaţia aceasta.
Nici nu şi-au dat seamă că sunt prinşi în cursă.
Majoritatea dintre noi suntem asemeni mistreţilor deoarece devenim la fel de încrezători în ocupaţiile şi afacerile noastre dar nu ne dăm seama că într-un fel sau altul cădem şi noi în capcană.
Căutăm siguranţa mai mult decât libertatea.
#336903 (raspuns la: #336736) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pribeag - de cosmacpan la: 29/08/2008 09:46:51
(la: de unul singur........)


Mi-am descălţat rădăcinile
Şi-am redescoperit mersul,
Părăsind şovăitor, poiana ultimilor decenii
Căci umbra n-a mai reuşit să domolească
Vigoarea puietului dornic de lumină.
Aşa că am plecat pe furiş, să nu bage de seamă
Că-i las stăpâni peste tot locul şi toată roua dimineţilor
Pornind către acel "nu ştiu unde"
Ce mă aşteaptă.
Cu aceeaşi resemnare
Căci el ştie că răsplata-i va veni.
S-or bucura de spaţiu şi lumină
Dar vor învăţa că furtuna şi ploaia
Se stârnesc şi bat mai ales tăriile înălţimilor.
Sleindu-se. Domolindu-se sub ramuri
Dispuse să sufere.
Vor vedea că trăsnetele se opresc,
Şi-aruncă jerbe de idei din crengile vreascuri.
Dar cum poti creşte fără a fi biciuit de viaţă?


Mi-am luat dreptul de a fi eu însumi,
Tălmăcind în toate limbile locul lui "nu ştiu unde".
Frunzele mă-nconjură, alergând alături.
Bobocii-mi cad, aurind calea către
Numai iubirea m-a-ndemnat să răscolesc
Locurile cu urma trecerii.
Fi-va vouă toate cele visate.
Bucuraţi-vă,
Căci bocceaua pribegiei
Se ţese tăcută în umbra voastră.
Traiasca Google !... - de adynet1 la: 06/09/2008 22:52:08
(la: Mesaj din Ţara Blajinilor )

Poveştile spun că dincolo de Apa Sâmbetei, pe nişte insule la capătul pământului, sau undeva sub pământ, pe celălalt tărâm, locuiesc aşa-numiţii Blajini, sau Rohmani, oamenii dintâi, paşnici, virtuoşi, lipsiţi de griji, identificaţi cu urmaşii biblicului Set (Gen 4:26; cap. 5-6 „fiii lui Dumnezeu"), sau asociaţi cu facerea lumii şi cu susţinerea stâlpilor pământului (vezi „fiii lui Dumnezeu” din Iov 38:6-7), ocupându-se doar cu postul şi rugăciunea, trăind complet goi şi fericiţi, mâncând numai verdeţuri, întâlnindu-se cu soţiile lor doar o dată pe an, în perioada de Paşti, în vederea procreerii.
În unele versiuni, Blajinii sunt blonzi, sau mai sunt numiţi Oamenii Roşii, în altele sunt nişte fiinţe subterane cu cap de şoarec. Imaginea lor pendulează între sfinţi şi retardaţi, care în imaginaţia populară nu diferă prea mult. O versiune interesantă îi identifică pe Blajini cu urmaşii celor care (egipteni, sau evrei ?) n-au mai reuşit să traverseze marea, când Moise a despărţit apele. Aceştia au rămas pe o insulă foarte aproape de Rai, pe unde trece apa Sâmbetei.
Numele de Blajini este slavon (srb. blajen = fericit; blag = blând, omenos). Într-o altă variantă, Blajinii ar fi un neam de creştini care locuiesc neîmbrăcaţi prin livezile unei insule, hrănindu-se doar cu fructe. Este explicabil că românii i-au „încreştinat” pe aceşti blajini, a căror imagine idealizată a permis această identificare. Blajinii sunt fiinţe miloase şi cuvioase, nişte oameni de demult, cu o credinţă mai curată decât a actualilor pământeni, şi care, la sfârşitul lumii, se vor întoarce pe pământ. De ce să nu se întoarcă ?
#339444 (raspuns la: #339435) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Interventia ingerului (am voie doua?) - de iuli_nrb la: 12/10/2008 17:23:43
(la: ...."Ingerul spulbera-vant"... )
S-a înţepenit între dinţi "te iubesc-ul" buzelor tale

încleştându-se

când doream mai tare să ţâşnească

dar deschizandu-ti un nasture

şi încă unul

încercând să te eliberez de ultimul nasture

m-am împiedicat de un şiret

inodat prea tare

sau poate în fugă

sau răzbunător

dar reuşind până la urmă

graţie rugăciunii către îngerul

îmbătat de amor

ce mai flutură şi vânt pe de-asupra

am reuşit până la urmă

dar prea târziu...

ceasul deşteptător a sunat

când şiretul se ruşinase de intervenţia îngerului.
Prietenia-comoara cea mai de pret - de Areal la: 24/10/2008 09:34:30
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.
Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.
Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.
Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. “Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.
Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila. “Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.
Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.
Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.
Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.”
“Unde este?” exclamă toţi surprinşi.
“Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”
Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate! Toţi au găsit PRIETENIA!…Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară!
Morala
Prietenia este un lucru minunat, este strâns legată de “a împărţi” - prietenii împart aproape totul, experienţele lor, fie că sunt bune fie că sunt rele, bucuriile şi tristeţiile lor - de “altruism”- prietenii au grijă unii de alţii - şi de “sprijin şi grijă“- prietenii sunt mereu împreună atunci când au nevoie unii de alţii; suportul vine sub diferite forme, însă suportul moral este considerat ca fiind cel mai important. Şi atunci, construirea şi menţinerea unei prietenii este unul dintre cele mai bine răsplătite proiecte ale vieţii noastre.
Un proverb japonez spune astfel: “Când caracterul unui om nu îţi este foarte clar, atunci uită-te la prietenii lui”, în timp ce în Spania, se foloseşte o vorbă foarte cunoscută: “Dime con quien andas y te dire quien eres” care se traduce astfel: ” Spune-mi cu cine umbli, ca să îţi spun cine eşti”. Când ne uităm la înţelesul amândurora se aseamănă foarte mult şi spun un mare adevăr. Ca fiinţe umane, tindem să ne construim prietenii cu oameni ca şi noi: cu o bază comună şi cu obiceiuri comune. Şi atunci, prietenii sunt ca un fel de cadou pe care ni-l oferim nouă înşine/însene.
#355005 (raspuns la: #354363) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
SECTIUNEA I - Interviu-Café - de Cri Cri la: 24/10/2008 18:55:25 Modificat la: 24/10/2008 19:05:06
(la: Miss Cafeneaua 2008 (Probele))
1. “femeile sunt de fapt la fel ca noi
sunt si ele curioase ca noi
stii, te uiti la una pe strada sau in tramvai
si te gandesti: dom’le cum ar fi?
asa gandesc si ele”.
(M. Cartarescu)
Intrebare: …ce ai de comentat?

Ar fi iubire la prima gândire!

2.Exercitiu de Imaginatie: Targul de Barbati.
traiesti intr-o tara – Matriarhalia, unde femeile au drept de viata si de moarte asupra barbatilor, ii pot vinde sau cumpara. vine o zi cand vrei sa-ti vinzi sotul/iubitul/amantul ...si-l duci in targ.
Intrebare: cum ii faci reclama in fata unei posibile cumparatoare?

N-ai tu bani să cumperi bărbatul acesta, dar vezi că e una mai încolo care vinde o imitaţie destul de reuşită!

3. Ce ar mai avea de spus Seherezada in cea de-a 1013 noapte?

Ce-ar trebui să facă o fată aici pentru ceva acţiune?

4. Incearca o spovedanie in fata unui expert in natura umana.

n-am îndrăznit să spun nimănui, dar mi-am dorit întotdeauna să ştiu dacă ai o aluniţă pe fund

5. Exercitiu de Imaginatie: Barbatul Multilateral.
tot in Matriarhalia, esti nevoita sa mergi la un meci de rugby la 500 de km. de domiciliul tau, sa-ti sustii echipa favorita.
acasa raman: copiii vostri de 1, 3 si 5 ani, mama ta, 3 motani castrati, un caine doberman si-un altul pechinez si bineinteles sotul/iubitul.
fa-i sotului/iubitului/papagalului... o lista cu ce are de facut in ziua in care tu lipsesti de acasa.

Vezi că ţi-am lăsat şi cardul meu, du-te la Disneyland sau fă-ţi de cap cum vrei; când eşti tu bine dispus nu-mi mai pasă ce echipă a câştigat. Mama se descurcă.

6. Exercitiu de Imaginatie: Canibalii.
esti prinsa de canibali - tu si inca doua femei. sunteti aduse la seful de trib care decide ca veti fi mancate. oala mare e umpluta cu apa si pusa pe foc.
dupa indelungi lamentari si plansete din partea voastra, seful de trib inghite o cutie intreaga de Extraveral si decide: doar una singura va scapa, dar numai dupa ce va expune un discurs in favoarea ei. cea care isi va expune cel mai beton discurs, va scapa cu viata. celelalte doua vor fi halite cu fulgi cu tot.
Intrebare: cum ar fi discursul tau? (gandeste-te ca depinzi de el)

Doamnelor şi domnilor, ne-am adunat aici, mai bine zis ne-aţi adunat voi pe noi dar nu discutăm aici amănunte fără relevanţă, în scopul aproape ştiinţific de a ne testa gustul şi, de ce nu?, gusturile, în materie culinară acestea fiind cruciale. Dacă mă întrebaţi pe mine, deşi am o presimiţire că n-aveţi de gând şi totuşi, ghinion!, n-aţi precizat durata discursului, deci am să vă spun oricum, eu găsesc trist faptul că mâncarea pare să fie pe-aici singura distracţie. (şeful de trib clipeşte des).
Cum, din păcate, când sunt fiartă nu gândesc prea bine, şi cine dintre dumneavoastră poate jura c-ar face-o?, trebuie să spun acum şi nu mai târziu că eu şi cele două colege ale mele ne aflam în zona cascadelor fiind în căutarea unui loc potrivit pentru cel mai nemaipomenit Aqua-Parc inventat vreodată, mărturie fiind hârtiile acelea pe care aveţi de gând să le înfigeţi în spinul copacului după care mergeţi singuri, ca împăratul, aşa se spune pe la noi. (şeful de trib cască şi mai des decât clipea)
Acum s-ar cădea să explic ce este această minunăţie, pohta ce-am pohtit noi, în aparenţă uşor diferit de dumneavoastră, chestie de gust, cum precizasem deja mai sus că vom studia, şi asta nu pentru că s-ar putea îndoi cineva de inteligenţa auditoriului; nu doar că n-am îndrăzni, chiar dacă ar fi cazul, dar uite că nu ni se pare oportun să credem că e, deci cum spuneam…
(in acest précis moment extraveralul îşi face efectul, şeful de trib sforăie cu un fluierat subţirel iar bruneţelul care mă imobiliza izucneşte în râs şi-l ucide pe nenorocit. Plecăm cu toţii la o îngheţată)



7. "Sa ma asez intre tine si lume dar sa stau la distanta, urmarindu-te, vazandu-ti frumusetea" (cosmacpan)
cauta greselile de exprimare.

Reformulare: “Doamne, cât aş vrea să te ating, dar mi se moaie genunchii numai cât mă gândesc”

8. "Ca bărbat mi-ar fi fost greu; între femeia mea şi mine
s-ar fi întins 9 fabrici si 9 uzine." (Realdo, "Sapca mea comunista")
cauta greselile de forma.

Reformulare: “mulţumesc cerului că mi-a cedat titlurile la cele 18 societăţi; m-aş fi simţit inferior şi asta ar fi stat în calea iubirii noastre”

9. "Fericiti cei ce-au cunoscut femeia, caci ei vor stapani iadul!" (Intruder, "La multi ani...”!")
cauta greselile de fond.

Gândul nespus: “hmm… mai bine nu, ce să fac o eternitate în iad fără ea, stăpânind pe alţii ca mine?”

10. Pune o intrebare (una singura) Comisiei de "Senzori".
(atentie, s-ar putea sa ti se raspunda!)

În ce se topesc fascinaţiile?

continuarea I - alcoolicul - de cosmacpan la: 20/11/2008 06:19:28
(la: M-am hotarit sa devin prost )
Alcoolicul

„Dacă citeşti prea mult, n-o să ajungi niciodată alcoolic, remarcă Léonard impasibil. E o activitate care necesită o anumită angajare, trebuie să i te dedici mai multe ceasuri pe zi. E o disciplină, cum s-ar zice, olimpică. Nu cred că eşti bun de aşa ceva, puştiule.“

“Şi cine-ţi spune că ai aptitudini pentru asta? Crezi că devii alcoolic aşa...? Că ajunge să vrei şi să bei cîteva pahare? Cunosc oameni care şi-au petrecut toată viaţa bînd, dar n-au reuşit niciodată să devină alcoolici. Nu aveau predispoziţie pentru asta. Aşa că tu... tu crezi că ai harul? Vii liniştit şi declari că vrei să devii alcoolic, ca şi cum ar fi ceva ce ţi s-ar cuveni! La-să-mă să-ţi spun o chestie, tinere: alcoolul e cel care alege, alcoolul hotărăşte dacă eşti apt să devii beţivan.”

“— Dar, să ştii, alcoolul nu o să te vindece. Nu trebuie să crezi asta. îţi va alina rănile, dar o să-ţi facă altele, poate chiar mai rele. N-o să te mai poţi lipsi de alcool si chiar dacă, la început, o să simţi o euforie, o bucurie să bei, or să dispară repede şi n-o să mai rămînă decît tirania dependenţei şi a privaţiunii. Viaţa ta nu va fi decît ceţuri, stări de semiconştienţă, halucinaţii, paranoia, crize de delirium tremens, violenţă împotriva anturajului tău. Personalitatea ta se va dezagrega...
— Asta şi vreau! spuse hotărît Antoine, lovind cu pumnul lui mic tejgheaua. Nu mai am tăria să fiu eu însumi, nu mai am curaj, nici chef să am ceva de genul unei personalităţi. O personalitate, ăsta-i un lux care mă costă prea scump. Vreau să fiu un spectru banal. M-am săturat de libertatea mea de gîndire, de toate cunoştinţele mele, de blestemata mea de conştiinţă!”
“Dumneata nu eşti un amator de bere sau de whisky scoţian, nu de ceva atît de sectar: îţi place alcoolul în toate formele lui. Eşti un îndrăgostit de Alcool cu A mare.”

„Nu devii alcoolic trăgînd o beţie în fiecare sîmbătă seara, e nevoie de perseverenţă şi constanţă. Să bei tot timpul, nu neapărat chestii tari, dar să faci asta cu seriozitate, cu sîrguinţă. Majoritatea oamenilor devin alcoolici fără metodă, beau whisky, votcă în cantitate uriaşă, li se face rău, şi o iau de la capăt cu băutura. Dacă vrei părerea mea, Antoine, sînt nişte cretini. Cretini şi amatori! Poţi foarte bine să devii alcoolic într-un mod mai inteligent, printr-o utilizare savantă a dozelor şi a gradelor alcoolului.”
continuarea II - Prietenii - de cosmacpan la: 20/11/2008 06:20:23
(la: M-am hotarit sa devin prost )

Prietenii

“Prietenii lui — Ganja, Charlotte, Aslee şi Rodolphe — au venit să-l viziteze. Ganja, un fost codiscipol de la facultatea de biologie, omul cel mai destins din lume, bunătatea întruchipată, avea obiceiul să-l îmbărbăteze pe Antoine pregătindu-i ceaiuri din plante medicinale extraordinare care le înveseleau serile. Jucau şah de mai multe ori pe săptămînă, sus pe observatorul de la Sorbona, si hoinăreau pe străzi sporovăind. Antoine n-avea idee ce meserie are Ganja, iar acesta era foarte misterios în privinţa asta, dar avea destul de mulţi bani si prin urmare de multe ori el lua nota de plată. Traducătoare la o editură, Charlotte era o fostă vecină a lui Antoine. Marele ei vis era să aibă un copil, dar fiind lesbiană nu dorea cîtuşi de puţin să reuşească pe căi naturale. De aceea, cu regularitate, datorită complicităţii prietenei ei care era medic, se ducea la inseminare. Pentru a-şi spori şansele, după fiecare inseminare, Antoine o însoţea la tîrgul de la Trone sau la orice serbare cîmpenească şi, după-amieze întregi, se dădeau în roata mare. Nu era o tehnică foarte ştiinţifică, dar Charlotte credea că forţa centrifugă a acestor maşinării putea să propulseze acolo unde trebuie spermatozoizii recalcitranţi. Rodolphe, un coleg de facultate, era indispensabilul opozant. Era cu doi ani mai mare ca Antoine, şi ţinea un curs de filozofie intitulat „Kant sau domnia absolutei gîndiri". Pur produs al sistemului de învăţămînt, Rodolphe putea spera să obţină un post de conferenţiar peste doi ani, să ajungă profesor universitar peste şapte ani şi să moară complet uitat peste şaizeci de ani, lăsînd o operă care va influenţa generaţii de termite. Punctul lor comun, ceea ce îi apropia pe Antoine şi pe Rodolphe, era că nu cădeau niciodată de acord în nici o privinţă. Ultima lor dispută fusese pe tema gîndirii, Rodolphe afirmînd, ca un bun filozof, că produce acte de gîndire pură prin simpla funcţionare a voinţei lui atotputernice şi a perfectului său liber arbitru. Antoine îl luase peste picior, amintindu-i de contingenţe şi de multiplele determinisme care apasă asupra fiinţelor umane. Dar Rodolphe nu părea a crede că un profesor de filozofie este atins de aceeaşi ploaie ca un muritor de rînd. Pe scurt, Antoine era dilema, Rodolphe certitudinea, şi putem spune că fiecare îşi exagera înclinaţia în felul lui. în fine, Aslee era cel mai bun prieten al lui Antoine, dar vom vorbi despre el mai fîrziu.”

„Te-nşeli: nimic nu e mai greu decît să te autosuprimi. E mai uşor să iei bacul, concursul de inspector de poliţie sau diploma în litere, decît să te sinucizi. Rata de reuşită e sub opt la sută.”

„Atunci femeia îi povesti lui Antoine că descoperise pe panoul de afişaj al asociaţiilor din primăria arondismentului al XVIII-lea, printre cursurile de yoga şi de olărit, un curs de sinucidere. Antoine, care n-avea pic de experienţă în acest domeniu şi nu voia să piardă ani preţioşi de moarte încercînd fără succes să se omoare, o ascultă cu atenţie pe vecina lui de cameră. Aceasta îi expuse planul ei: de-ndată ce se va reface, se va prezenta la acest curs şi, cu asiduitate, va învăţa să se sinucidă corect. Îi dictă lui Antoine numărul de telefon pentru curs.“

“De fapt, sînt atît de puţin dotat pentru a trăi, încît poate că mă voi realiza prin moarte. Am fără îndoială mai multe aptitudini să fiu mort decît viu.”

„Societatea hotărăşte astfel data morţii noastre prin calitatea alimentaţiei, periculozitatea ambientului cotidian, a condiţiilor noastre de muncă şi de viaţă.”

“Dacă vă aflaţi aici este pentru că, şi voi, aveţi fără îndoială cancere organice sau cancere la suflet, tumori sentimentale, leucemii amoroase si metastaze sociale care vă rod. Şi ele sînt cele care ne dictează opţiunea, cu mult înainte de orice idee măreaţă despre libertatea noastră. Să fim sinceri: dacă am fi sănătoşi, dacă am fi iubiţi aşa cum merităm, luaţi în seamă, cu un loc bun la soare, în societate, sînt sigură că această sală ar fi goală.”



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: