rever

Prietenia = imbratisare de la distanta
Ce este reveria?

reveria este cand te retragi la umbra palmierului de pe insula tropicala din viata imaginara.

ce este fericirea?

zaraza

DEHA este pe scurt un hormon produs de corpul uman: dehydroepiandrosteron. Este responsabil pentru producerea si reglarea steroizilor si hormonilor sexuali. S-a observat ca nivelul acestui hormon scade dramatic cu varsta ( la 70 ani este 5% comparativ cu nivelul de la 20 ani). Acest fapt a dus la deductia logica - dar necomfirmata din pacate - ca suplimentand acest hormon imbatranirea poate fi reversata sau macar incetinita. Nu este total exlusa posibilitatea metionata de tine ... teoretic vorbind!


Pentru vorbitorii de limba engleza ( De pe Internet adunate!)):
"DHEA" is short for dehydroepiandrosterone, a hormone naturally produced in the human body in the adrenal gland.
For what is DHEA used?
DHEA / Dehydroepiandrosterone is the sole precursor hormone responsible for the production and regulation of every other steroid and sex hormone in the body. It has recently been discovered that bodily levels of DHEA decline with age (a typical 70-year old will have about 5-10% the DHEA of what a typical 20 year old produces), leading to the (logically correct and possible) hypothesis that supplementing DHEA will reverse or halt the aging process. This is probably just another round of humankind's hope for the discovery of the Fountain of Youth, but there are some valuable elements to DHEA supplementation that are worth investigating. For example, declining levels of DHEA are implicated in
Alzheimer's disease
diabetes
arthritis
obesity
cancer
atherosclerosis and heart disease
lupus

Daniel, merita sa iti pierzi timpul cu macar o carte a lui ca sa te convingi ca nu merita sa treci la a doua altfel decat pentru o lectura agreabila si super-usoara in tramvai. sunt in barca lui Ulisse in ce-l priveste pe Coelho. comparatiile cu Marquez mi se par blasfemiatoare pentru cel din urma.
lectura din Coelho exerseaza mintea romanului totusi si-l calmeaza cu reverii diafane, gandeste-te ce s-ar fi intamplat daca am fi asistat la fenomenul Sandra Brown redivivus? lasa-i, le e mai bine cu un Coelho-"profundul ganditor" :))))

Un articol din presa romana,care aminteste de unele personaje si publicatii,aparute la acest subiect!
============================
Un numar din Romania Mare
*
(ANDREI CORNEA)
*

S-a tot discutat in ultimul timp despre asa-zisa "schimbare la fata" a lui Corneliu Vadim Tudor care dintr-un uliu extremist ar fi devenit subit un fel de porumbel democratic. Nu avem dubii asupra felului cum stau lucrurile in realitate. Totusi, am decis sa platim suma de 10.000 lei pentru a cumpara gazeta Romania Mare pe care n-o mai vizitasem de cativa ani. Am citit-o cu atentie (nr.704 / 9.01.2004) si iata ce am vazut, in mare. Credem ca informatiile vor fi utile nu doar celor care, eventual, si-au facut cea mai mica iluzie in legatura cu "ameliorarea" lui CVT, dar si celor care refuza cu dispret sau cu scarba sa citeasca, fie si din cand in cand, publicatia, desi uneori, macar prin profesia lor - de analisti politici sau jurnalisti -, s-ar cuveni s-o faca.

1. Pe pagina intai, headline: "Conform unui sondaj realizat de expertii ONU de la Geneva: 1) CVT: 41%. 2) A. Nastase: 32%. 3) T. Basescu: 13%. 4) Th. Stolojan: 9%". Iar mai jos, cu litere de o schioapa, concluzia inevitabila: "Vadim - primul presedinte crestin al Romaniei!". Nu aflam de nicaieri nici cine sunt "expertii ONU de la Geneva", nici care a fost data sondajului, nici care au fost conditiile sociologice in care el a fost efectuat. Detalii insignifiante - s-ar zice -, dar lipsa lor arata despre ce este vorba: un fals propagandistic patent.

Dedesubt, o gafa: rubrica Actualitatea clasicilor s-a dorit spirituala chiar din primul numar al anului de gratie 2004, cand "primul presedinte crestin" trebuie sa suie la Cotroceni, si a inserat mai multe "blesteme argheziene", probabil, pentru a-i deschide larg tribunului justitiar portile destinului glorios. Il reproduc pe ultimul: "Sa vrei sa-ti mangai cainele si sa te maraie; pisica, si sa se zborseasca; copiii, si sa fuga; nevasta, si sa se indeparteze, pentru ca a citit intr-un ziar politic ca esti un satyr". Rezon satyr! - cum ar fi zis un cunoscut personaj.

2. Logica si etica

Coboram spre josul paginii: mesajul de Anul Nou al lui CVT, plasat chiar sub blestemele argheziene, cuprinde urmatoarea fraza absolut memorabila, al carei adevar vom incerca sa-l testam: "Asa-zisul secret al succesului meu in asta consta - eu imi inving zi de zi adversarii la doua discipline: logica si etica".

Numai ca, pe pag. 12-13, in interviul acordat de CVT lui Paul Grigoriu pe Romania Actualitati pe 26 noiembrie 2003 si reprodus integral, intalnim urmatoarea afirmatie care incalca la repezeala atat logica, cat si etica: "Pe cuvant de onoare - declara marele om - eu nu am fost, nu sunt si nu pot fi niciodata antisemit, pentru ca am crescut cu Biblia in casa". Non sequitur: din pacate si Martin Luther a crescut cu Biblia in casa si chiar a folosit-o intens si dupa ce s-a facut mare-mare, ceea ce nu l-a impiedicat sa scrie teribile pamflete antisemite, precum Sem Hameforas. Dar pana si Eichmann a crescut cu Biblia in casa, dar nu stim sa fi folosit argumentul vadimic inaintea tribunalului israelian pentru rolul de primadona in Holocaust.

Odata lamuriti la capitolul logica, sa cercetam partea de etica. Abtinandu-ne pe moment sa ne pronuntam pentru prezent si viitor, ne ramane trecutul evocat cu formula "pe cuvant de onoare, eu nu am fost niciodata antisemit…" Dar oare ce sunt urmatoarele rasfaturi in proza, semnate de C.V. Tudor sau de pseudonimul sau "Alcibiade"? "Il iubesc prea mult pe Iisus Christos ca sa nu ma gandesc in fiecare zi cine L-a batjocorit, cine L-a scuipat, cine L-a lovit cu pietre, cine L-a ridicat pe cruce si L-a batut in cuie. Evreii au facut asta. Evreii de acum 2000 de ani si evreii dintotdeauna." (Romania Mare, nr. 343, 7.02.1997) Sau: "popoarele nu mai suporta ca, la adapostul cacealmalelor cu democratia si izolarea si embargoul o mana de evrei sa controleze finantele, industria, presa si Politica Planetei. Tot ce pot sa-i asigur pe evreii cu pofte dominatoare este ca pe mine nu m-au speriat si, probabil, bunul Dumnezeu are un plan cu mine si anume sa le aduc aminte ca nu-l pot rastigni la infinit pe Isus Christos." (Romania Mare, 19.04.1996). Sau: "Doar n-o fi blestemata Planeta asta: cateva milioane de evrei sa terorizeze si sa jefuiasca 6 miliarde de oameni! Si macar de-ar fi adevaratii evrei, cei biblici, dar tare ne e teama ca au dreptate aceia care zic ca avem de-a face cu populatia nomada a khazarilor, de origine asiatica, trecuta la religia mozaica." (nr. 443, 8.01.1999):

Iar cel care azi se lauda ca a trait dintotdeauna cu Biblia inaintea ochilor si despre care stie ca "a fost scrisa in totalitate de autori evrei", declara totusi cu cativa ani in urma: "Eu unul imi pot imagina civilizatia lumii si fara evrei" (Romania Mare, nr. 343, 7.02.1997). Imaginatie bogata, intr-adevar! A fost asadar CVT antisemit? Bineinteles, dupa cum se vede din texte. Mai este el astazi? Atata vreme cat nu numai ca nu isi va recunoaste si explica atitudinea din trecut, dar chiar o va nega senin prin sperjur, subitele sale declaratii de iubire fata de evrei sunt un moft.

3. Abjectia pura

Cazut cu brio la logica si la etica, ii mai ramane lui CVT abjectia pura, la care trece examenul cu mare succes, chiar in numarul pe care il analizam. In rubrica Saptamana pe scurt, care nu mai este semnata "Alcibiade", ci "Petrache Lupu" (probabil fiindca gigolo-ul atenian e mai putin politically correct decat vindecatorul de la Maglavit), dam peste urmatoarele ziceri: "Inchipuiti-va ca Cornel Nistorescu i-a acordat lui Michael Guest titlul de Omul anului 2003. Poate Omul anusului…". Dar aici e mai mult decat abjectie; e iresponsabilitate politica in raport cu reprezentantul singurei supraputeri, care se intampla sa fie si aliata Romaniei. De altminteri, la aceeasi rubrica, CVT sustine la un moment dat ca "sarbii ne mai dau o lectie de demnitate", referindu-se la recentele succese electorale ale ultranationalistului partid radical sarb al lui Voislav Seseli. Simpatiile politice antiamericane ale "democratului" Vadim se exprima in continuare fara ocolisuri! Ce s-ar intampla, asadar, daca acest politician ar ajunge presedintele Romaniei? Am avea soarta Serbiei? Sau a Irakului?

4. Biblia si Constitutia

In rest, numarul in discutie al Romaniei Mari e doldora de toate celelalte trasaturi antidemocratice cunoscute. In treacat, remarcam semnatura unui pretios colaborator, notoriu negator al Holocaustului si al crimelor legionare impotriva evreilor: Ion Coja. De asemenea:

Se reia un articol difamant al lui CVT din 1990, indreptat impotriva pastorului Tökés. Textul contine un preambul violent antimaghiar in care se deplange faptul ca ungurii nu au plecat direct in Alaska din "Asia natala" fara a mai trece in Europa. Astfel ei s-ar fi putut razboi in voie cu pieile-rosii si cu eschimosii. Intrebare: cand va deveni Vadim, laolalta cu Funar, filomaghiar? Doar "filosemit" nu-i de ajuns!

Deputatul Ilie Merce ne lamureste ce inseamna siguranta nationala, desfasurand bine cunoscuta teza ca securistii au fost mari patrioti, ca si prietenii lor informatorii. Iar ca sa iasa demonstratia, invoca precedentul Bibliei, Legilor lui Manu, al dacilor, al lui Basarab descalecatorul, al lui Mihai Viteazul etc. si plange de mila lui Mircea Ionescu-Quintus si Raoul Sorban, informatori dovediti de CNSAS. Citeaza desigur pe seful sau ierarhic care a cerut desfiintarea odioasei institutii antiromanesti.

Alt deputat PRM, Corneliu Ciontu, reia una dintre marile minciuni propagandistice ale PRM: el sugereaza ca acest partid nu a luat parte la guvernare, ca, prin urmare, este un "partid politic nou", neintinat de coruptie. De parca "patrulaterul rosu" din timpul guvernarii Vacaroiu (PDSR, PUNR, PRM, PSM) ar fi reprezentat o simpla reverie! Cultul personalitatii marelui om e, mai mult sau mai putin, axa de referinta a publicatiei si a colaboratorilor ei. Un articol, intitulat Biblia si Constitutia, e absolut delirant. CVT e comparat cu Fat-Frumos calarind pe un cal alb, "rotind cu dreapta pe deasupra capului buzduganul dreptatii, iar cu mana stanga tine strans la piept cartile sale de capatai: Biblia si Constitutia." (Care Constitutie - ne intrebam -, cumva cea actuala pe care Fat-Frumos a cerut-o sa nu fie votata, deoarece acorda minoritatilor dreptul de a se sluji de limba materna in Justitie?) Dar iata un exemplu si mai si: in interviul acordat la Romania Actualitati la care m-am referit mai sus, CVT sustine ca in 2003 ar fi primit "scrisori deosebit de amabile si mesaje de salut" de la personaje precum Kofi Annan, Romano Prodi, Silvio Berlusconi, Günter Verheugen, dar si de la Papa Ioan-Paul al II-lea. Cadem pe ganduri: oare asa sa fie? Rasfoim revista si intalnim o pagina plina cu mesaje de salut de Anul Nou. Si cautam infrigurati pe mai sus-amintitii. Nu vor fi ratat ei ocazia de a-l felicita pe marele om de Anul Nou! Stupoare: pagina contine numai mesaje de la persoane private, cu exceptia a doua felicitari oficiale sosite de la reprezentantii unor state bine cunoscute pentru larga lor democratie: Coreea de Nord si Cuba. Iata marii prieteni internationali ai "primului presedinte crestin"!

Sa mai notam in fine delirul conspirationist si obsesia mesianica: CVT "stie" ca impotriva sa guvernantii au urzit un plan in mai multe puncte, ultimul presupunand eliminarea sa fizica. Planul ar fi fost dezbatut la o celebra vanatoare a demnitarilor. Nu deznadajduiti, caci a intervenit - ni se comunica - "Ingerul Domnului" pentru a-l salva pe noul Mesia. Minunea dumnezeiasca a avut loc: autoimpuscarea ministrului Agriculturii in testicole!

5. Succesul prostiei fara fisuri

Ceea ce a caracterizat si caracterizeaza in continuare discursul lui CVT este nu logica si etica, ci minciuna; e o minciuna atat de tenace, de totala si de manipulativa, exprimata cu atata siguranta, incat are capacitatea de a pacali pe foarte multi. El nu-si propune sa aiba discursuri inteligente sau macar pragmatice, ci dimpotriva, complet stupide, asa cum cele cateva esantioane de mai sus au demonstrat-o. Numai ca, din pacate, cu cat prostia e mai impenetrabila, mai fara fisuri, cu atat autorul ei devine mai convingator si mai harismatic, cel putin inaintea adeptilor sai, si mai ales atunci cand e invitat la un post TV si cand moderatorul e surprins complet nepregatit, asa cum s-a intalmplat nu demult cu Stelian Tanase. Faptul ca logica e complet absenta din discursul vadimic devine astfel un mare avantaj al sau, iar lipsa moralei (reflectata minimal fie si in consecventa cu propriile afirmatii), departe de a-i cauza vreo paguba, e asimilabila presupusului "spirit justitiar" al "tribunului". Ascensiunea lui Hitler sau a lui Milosevici s-a bazat si ea pe aceste parghii. Sincer sa spun, nu prea inteleg de ce mai are nevoie Vadim de un Eyal Arad ca sa-i construiasca o campanie electorala care, sub raport mediatic, a debutat rezonabil de bine. Dar probabil ca insasi tentativa de a inhama la campania "primului presedinte crestin" un evreu israelian constituie, ca si finantarea monumentului lui Rabin de la Brasov, o parte a campaniei. Avantajele sunt destule si evidente. Pe deasupra, daca tentativa va reusi, ma tem ca unii vor spune la un moment dat ca "evreii il aduc pe Vadim", tot asa cum tot ei "au adus" comunismul, capitalismul si alte belele. Iar daca nu va reusi - tot evreii vor fi de vina, vezi bine - conspira in continuare si refuza mana intinsa!
==========================================

credeam ca discutam relatia mama-copil nu Mama - Tata - restul lumii.
Exact ce iti spuneam, si completez: mama mea avea 52 in talie inainte de...si apoi, a sarit de 70 si asa a ramas.
Cu siguranta ca a suferit de angoasele pomenite de tine, dar asta nu a determinat-o sa isi reverse nadufurile si ofurile pe mine. Acuma...eu nu stiu ce o fi suportat bietul taica-miu...

Repet si eu : daca nu te deranjeaza aceste spirite lasa-le in pace, ele au viata lor, tu pe a ta. Cred in existenta spiritelor si in posibilitatea unor oameni de-a le simti (vedea). Acest gen de sensibilitate este insa ceea ce nu mi-as dori, fiindca este pe departe inrudita cu afectiuni ale sistemului simpatic stang. Multi stiu ca in corpul energetic subtil exista doua canale (corespunzand fizic celor doua ramuri ale sistemului simpatic (stanga si dreapta). Canalul stang este mai activ la artisti, visatori, persoane care au activitati pasive. Cu energia lui (dusa la extreme) se fac si activitatile magice, si spiritismul. Deci, un siptom al hiperactivitatii pe canalul stang este 'darul' de-a percepe elemente din lumea spiritelor. E de dorit ca aceste lucruri sa fie lasate in pace, si sa se incerce revenirea la 'centru' si echilibrarea activitatii pe canalul stang si cel drept. Evita reveria, fa sport, mananca ceva carne, stai pe pamant in lumina soarelui, si mai ales nu te gandi la trecut si spirite. Toate aceste lucruri ajuta sa iti echilibrezi canalul stang. Cu toate astea unii din noi au nevoie de mai mult decat atata ca sa treaca peste dezechilibre vechi datorate folosirii drogurilor in trecut, sau chiar a unor practici spirituale gresite. Un fals 'guru' iti poate lasa 'amintiri de neuitat', la fel ca si un trecut alcoolic. Cura este una singura : activitatea si traitul in prezent. Scuze daca am ajuns sa iti dau sfaturi, nu ca ma consider mai desteapta si mai bine informata, dar eu asta as face in locul tau.

O zi buna si spor la lucru
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".

'Iubirea' de pe vremea lui Shakespeare si cea de acum ... sunt aceleasi.
Depinde ce sens dai iubirii !!!
Daca e vorba dintre iubirea dintre un barbat si o femeie, sensul e prea limitat si nu justifica toate cantecel si versurile ce i-au fost inchinate. Iubirea e mai mult decat atat. Cea mai pura si neconditionata iubire e cea dintre parinti si copii. Iubirea se manifesta si in familie (intre frati, rude) si intre prieteni, intre colegi, vecini, sau oameni in general.
In esenta ei, iubirea e pura si dezinteresata, si nu poate fi afectata de nimic. Iubesti atunci cand tot ce doresti e sa daruiesti si nu ceri nimic in schimb. Pentru unii e greu sa simta aceasta iubire pentru ca nu au incredere in ei si in altii, si se simt singuri si straini, intr-o lume rece. Insa aceeasi lume poate sa para un ocean de iubire cand ai inima deschisa. Cand simti adierea brizei pe fata si razele soarelui incalzindu-te, cand respiri parfumul unei flori purtat de vant si vezi jocul frunzelor in vant, iti simti inima plina de un fel de lichid care nu cere decat sa se reverse, si cauti din ochi pe cineva caruia sa zambesti. Iubirea are multe forme de manifestare, dar cele mai frumoase sunt cele neposesive, care curg din sine, indiferent ca sunt sau nu impartasite.
Nu mai lungesc discursul, fiindca cineva spunea:
"Sa nu vorbesti despre iubire, ci chiar sa iubesti cu adevarat".
___________
"Fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".

[...] Astfel, optiunea pentru schita artistica se face simtita cel
putin in chip egal cu placerea parcurgerii unor instantanee obtinute pe
cale tehnica. Admiram adesea cele mai noi albume de fotografii con-
sacrate, de pilda, unor orase celebre si executate de specialisti
de prima marime in materie, care ne descopera colturi necunoscute
si unghiuri pina acum nerelevate asupra locurilor parcurse cu o-
biectivul.Sau ne delectam cu filme documentare in culori a caror
precizie si frumusete par de neintrecut. DUPA CE INSA LE PRIVIM
MAI MULTA VREME, ELE NU NE MAI SPUN NIMIC, INCETEAZA DE A MAI SEM-
NIFICA. DINCOLO DE CARTON, DINCOLO DE PELICULA, NICI O GEANA DE
LUMINA, NICI O VIBRATIE, NICI O INCARCATURA CONOTATIVA. OPRIREA
SE FACE PE OPACITATEA MATERIALA A HIRTIEI, A CELULOIDULUI.

In schimb, intr-un album in care un artist si-a strins impresiile
unei calatorii, cite noutati ne sint rezervate la fiecare rasfoire,
cite sugestii, cite invitatii la reverie pe marginea unor col-
turi din natura ori sin peisaje urbane... ... ... [...]
----------------------------------------------------------------------

Cam asa scria, in 1981, in prefata unui volum/carnet de schite,
cineva care intre timp a ajuns si-n Academie.
Un mic motiv in plus pentru ca sa nu ne mai miram ca pe la noi
fotografia este cum este.

spui 'ma stept la mai mult', 'visez la un sistem mai bun', 'de ce nu as putea sa VISEZ ca voi schimba ceva?"

draga meeeeeaaaaaaaa, doar in vise se schimba ceva daca ASTEPTAM numai sa se-ntample!!!

"Nimeni nu are dreptul sa iti fure visurile si convingerile!"????
Asta-i un sablon afurisit!
Nimeni NU POATE!
Daca vor disparea, ori n-au fost veritabile, ori tu nu destul de perseverenta!

ps. si eu visez, ma pierd adesea-n reverii. nu asta-i calea, sa ma crezi.
nu mai cere, creeaza, poti sa-ncepi in vis, acolo suntem magi, dar adu-le cu timpul, pe pamant!

numai bine, suflete curat si iarta-ma ca te-am tras malitioasa de un motz imaginar - am avut atunci convingerea ca trebuie.
inc-o mai am.:)

Admir perseverenta cu care incercati sa ma lamuriti in aceasta privinta.Ideea era ca exista snobism in ideea de a ma autodenumi "intelectual".Nu exista oare putina periere de sine in aceasta situatie?Sigur,am pregatire de specialitate si,daca am norocul(mai ales in scumpa noastra tara),am si posibilitatea de a-mi pune in practica aceasta pregatire,ba,mai mult pot interveni cu studii,idei noi,originale.Dar in definitiv raman un om normal.Numai ca exista anumiti tampiti care din dorinta de a se autoperia,sau dintr-o nostalgie de secoli trecuti se numesc intelectuali,fara neaparat sa aiba o pregatire nu tocmai de specialitate,din dorinta de a intra in sloganul "drama intelecualului ratat sau incapabil de a se adapta la cerintele acuale ale societatii",gasindu-si refugiul in reverii,nostalgii si,de ce nu,o oarecare lene.De ce?Pentru ca sunt intelectual!Pe de alta parte,dupa cum spuneam exista din pacate multe cazuri potrivit carora statul este in incapacitatea smintita de a acorda o sansa,un post de ascensiune mulor persoane capabile,de o certa valoare.Cred ca tot balamucul din Romania,si asa zisii intelectuali din parlament ne dau o idee despre ceea ce inseamna a fi intelectual si ce inseamna a nu fi.Sunt sigur ca si ei se autodenumesc intelectuali.Cam atat.Ca de fiecare data,numai de bine!

Draga mea LMC-uletz

Pai daca nu stii ce inseamna meditatie, am dat fuga la dictionar sa prezint explicatia (scuze dar nu am dictionar roman)...si uite ce am gasit:

Meditation
A form of mental prayer. In Christianity, the term has been used since 16th cent., in distinction from contemplation, as a discursive activity, which involves thinking about passages from scripture and mysteries of the faith with a view to deeper ...
(From The Concise Oxford Dictionary of World Religions)

si

meditation noun
contemplation, thought, thinking, musing, pondering, consideration, reflection, deliberation, rumination, brooding, reverie, brown study, concentration; prayer; formal cogitation.

Daca nu intelegi sau accepti cele scrise in dictionar…atunci raminem la chestia cu vorbitul la telefon...:)

Din experienta proprie, cred ca eixsta un Dumnezeu…si mai cred ca sint mai multe cai sa ajungi la el.

Personal nu pot sa ma rog. Creierul meu, fara imaginatie, nu poate...:)
Nu vad sensul sa ingenunchez si sa-mi cer iertare sau ajutor in felul cum altii o fac. Nu pot sa fac matanii. De ce sa-l tot deranjez de Domnul si sa spun...oops...sorry...da-mi asta sau alta. Incerc sa ma descurc singur.

Asta nu inseamna cu nu accept pe cei ce nu se roaga. Dar se pare ca ei nu prea au timp de noi, astia mai pierduti....:))

cand incepem sa discutam despre carti este posibil sa nu mai terminam niciodata. Desi in momentul de fata cartea ca o prezenta in viata noastra tinde sa isi piarda importanta in dauna altor surse de cultura ( sa aceptam ca este cultura) . Dar sa revenim la carti de capatai .Pentru mine , cartea de captai este reprezentata de Groapa a lui Eugen Barbu care a fost o experienta intelectuala absolut socanta pentru mine pentru ca in aceea perioada tocmai citisem John Steinbeck si Faulkner care puneau accent foarte mult pe reverie si pe misterul vietii si nu numai dar cand am inceput sa citesc Groapa am simtit cu adevarat cenusiul din anumite lucruri din jur si mai ales faptul ca este posibila si o literatura pesimista pentru ca nu poti fi optimist intr-o astfel de carte dar care , intr-un mod ciudat , la sfarsit nu poti fi incruntat.
Umberto Eco , omul enciclopedie, scriitorul care te face sa studiezi o biblioteca intreaga ca sa fii sigur ca ai priceput literatura lui .

p.s.titlul FARA POLITICA este pentru cei care stiu ca EUGEN BARBU nu a fost un simplu scriitor si au aflat mai multe despre activitatea lui de om dar lucrul care conteaza cel mai mult este literatura .

Am fost intotdeuna un adept inversunat al poeziei traditionaliste. Il ador pe Eminescu, cu poezia lui adusa la perfectiune, si nu admiteam nici o deviere de la canoanele poeziei clasice. Afrmam (si acum sunt sigura de aceasta), ca un adevarat maestru akl cuvintului trebuie sa munceasca, pentru a-si aduce poeziile la aceliasi conditie de perfectiune, ca Marele Eminescu, altfel... ce mai ramane din poezie? Ce este atunci o poezie, daca nu se mai respecta canoanele ei? Afirmam, ca versurile albe sunt un fel de surogat pentru grafomani, o portita de intrare a lor in mirificul templu al Poeziei. Ei si! Totusi, ei continuau sa scrie versuri albe, albe pina la absurd, cand nici nu se mai desluseau pe foaia alba de hirtie. Am auzit nu demult un banc (dar un fapt real) - cineva afirma, ca "A fost o baba si un mosneag" ar fi un vers alb. Bine, daca e, este furat si acesta.
Pina la urma, m-am gandit: eu muncesc la o poezie in sudoarea fruntii, iar astea, tineri si impertinenti, fabrica "versuri albe" cu duiumul, fara sa le pese de nimic. Se lauda unii pe altii si astfel devin celebri. Nu ca i-as invidia, dar simt in aceasta ceva putred, caci aceste poezii nu intotdeauna merita sa fie considerate poezii. In plus, in goana dupa originalitate au inceput sa utilizeze un limbaj infect, uneori de-a dreptul scabros, care nu are ce cauta in poezie. Adevarat, ca din acest puhoi tulbure putin se va alege si se va depune, ca pulberea de aur, pe prundul curat al izvorului Poeziei, minunate si veritabile.
In fine, pina la urma am decis: daca versurile albe sunt un nou gen de poezie, de ce sa nu incerc si eu. Va trimit cateva incercari, printre care si un sonet clasic, si astept opiniile Dumneavoastra.

Pendulul

Oscilaţiile timpului pedant
Umplu spaţiul de unde albastre,
Iar noi plutim în acest ocean,
În cojile noastre,
De nucă, care se clatină avan.
- Piastre! Piastre! Piastre! –
Ţipă papagalii piraţilor contemporani,
Care poartă semnul dolarului
Pe reverele tunicilor de gală,
Iar pe feţele buhăite de beţivani
Poţi citi numai lăcomie şi fală.
Pendulul masiv de aramă
Scârţîie enervant şi apăsător…
Care sunt valorile autentice,
Scopul călătoriilor noastre?
- Piastre! Piastre! Piastre! –
Strigă papagalii piratilor contemporani...
Nu-i credeti - fericirea nu e in bani!

Mărul lui Adam

În grădina raiului încă e linişte şi pace.
Cei doi adolescenţi inocenţi
Încă nu cunosc Taina cea mare.
Fructul interzis e în siguranţă, se pare.
Dar şarpele poznaş,
Mare amator de şotii răutăcioase,
Îşi cloceşte deja planul diabolic…
Dreptu-i oare,
Ca numai El unul să cunoască
Adevărul cel Mare?
El unul să-şi poată face
Feciori, după chip şi asemănare?
- Gus-s-stă, băiatule, gustă
Din rodul dulce-amărui al cunoaşterii,
Află, de unde se iscă cu adevărat
Copilaşii dulci şi drăgălaşi –
Ei nu se modelează din lut,
Nici se găsesc în varză,
Nici nu-i aduce o barză…
Gus-s-stă, Adam, băiatule…

Bolidul

Planeta înfloritoare
Îşi trăia viaţa, paşnic,
Fără să bănuiască măcar
Ce urgie o paşte, necruţătoare…
Erbivorele agere,
Care simt pericolul de la depărtare,
Continuau să pască liniştit
Vegetaţia încărcată de sevă…
Dinozaurii răpitorii, fără grabă,
Îşi făceau planuri de vînătoare…
Toţi credeau, că vor trăi veşnic
În acest paradis binecuvântat.
Dar a venit în zbor,
Şuierând ca un balaur uriaş, bolidul,
Şi totul s-a schimbat…
Cerul s-a prăbuşit şi a explodat!
În rafale zdrobitoare de vânt
Iarna cosmică a pogorât pe Pământ…

Sete de viata

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...

iti inteleg punctul de vedere, dar: armele nu omoara, oamenii omoara, reverse discrimination e parte din politica democrata, si din nou, sunt de acord cu un anumit % pe care sa-l platesc in taxe, dar nu inteleg de ce oameni care nu platesc taxe sa aiba un tax return.
Stii ca 42% din taxe sunt platite de top 1% earners, 75% din taxe sunt platite de top 10% tax payers, iar 52% din tax payers nu platesc taxe?
Atunci de ce sa primeasca tax returns?

Ce face sens, e ca guvernul sa nu mai risipeasca banii aiurea, si atunci sunt $ destui pentru tot felul de programe.... Iar social security e o alta taxa.... extra 20%...

The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.

Comentariu de Zell Miller, senator democrat din Georgia. Imi cer scuze, dar mi-e prea lene sa traduc. Enjoy.

I tried to tell you . . .
Democrats repel voters, who put faith in freedom

Published on: 11/04/04
America's faith in freedom has been reaffirmed. With the re-election of President Bush, America recommitted itself once again to expanding freedom and promoting liberty. Only the 1864 re-election of Abraham Lincoln, the 1944 re-election of Franklin Roosevelt and the 1980 election of Ronald Reagan rival this victory as milestones in the preservation of our security by the advancement of freedom.


This election validated not just freedom, but also the faith our Founding Fathers placed in average folks to navigate the course of this great nation. By weighing the greatest issues at the gravest times and choosing our path, ordinary people have again accomplished extraordinary things. With courage and caution, rather than fear and timidity, the voters chose a path to ensure others would enjoy the same freedom to set their own path.

This election outcome should have been implausible, if not impossible. With a litany of complaints — bad economy, bad deficit, bad foreign war, bad gas prices — amplified by a national media that discarded any pretense of neutrality, a national opposition party should have won this election.

But the Democratic Party is no longer a national party. As difficult as the challenges are — both real and fabricated — Democrats offered no solution that was either believable or acceptable to vast regions of America. Tax increases to grow the economy are not a solution that is believable or acceptable. Democratic promises of fiscal responsibility are unbelievable in the face of massive new spending promises. A foreign policy based on the strength of "allies" such as France is unacceptable. A strong national defense policy is just not believable coming from a candidate who built a career as an anti-war veteran, an anti-military candidate and an anti-action senator.

Democratic Party policies haven't sold in large sections of America in decades, and the only success of Democrats in presidential elections for 40 years was when they pitched themselves as pro-growth, low-tax, strong-defense, fiscally responsible, values-oriented candidates. Jimmy Carter and Bill Clinton hummed the tune but never really sang the song, and that's why Democrat prospects have gone south in the South. In 1980, the South had 20 Democrats and just six Republicans in the Senate. As recently as 1994, the Senate had 17 Democrats and nine Republicans from the South.

A decade later, the number had reversed to 17 Republicans and nine Democrats. With this election, it is 22 Republicans and just four Democrats from the South. When will national Democrats sober up and admit that that dog won't hunt? Secular socialism, heavy taxes, big spending, weak defense, limitless lawsuits and heavy regulation — that pack of beagles hasn't caught a rabbit in the South or Midwest in years. The most recent failed nominee for president stands as proof that the national Democratic Party will continue to dwindle. The South has gone from just one-fourth of the Electoral College in 1960 to almost a third today. To put this in perspective, that gain is equal to all the electoral votes in Ohio. Yet there was not a single Southern state where John Kerry had any real chance. Would anyone like to place bets on the electoral strength of the South by 2012? Maybe they should tax stupidity. When you write off centrist and conservative policies that reflect the will of people in the South and Midwest, you write off the South and Midwest. Democrats have never learned from the second or third or fifth kick of a mule. They continue to change only the makeup on, rather than makeup of, the Democrat Party.

And so we have a realignment election. For the first time, in an "us vs. them" election and in the toughest of situations, Republicans have been re-elected to the White House, the Senate and the House of Representatives. Confronting an opposition that can win a divided electorate in the worst of times and that has a growing electoral base, the national Democratic Party has a choice: continue down this path toward irrelevance or reverse course. As the last Truman Democrat, I hope my party makes the right choice but know I will not be allowed to be part of it. Such is the price you pay when you love your nation more than your party.

And so while I retire with little hope for the near-term viability of the party I've spent my life building, I retire with a quiet satisfaction that after witnessing the struggle of democracy over communism and fascism, the fear I once held that America might not rise to meet this new challenge of terrorism has vanished like a fog under the radiance of a new dawn. While the threat is still real, the shadow looming across a promising future is gone.

And the credit for that goes to one man. Like the last lion of England, Winston Churchill, George W. Bush has stood alone and risked all to give the world a new, clearer path to the advancement of freedom.

Abraham Lincoln, in his second annual message to Congress, stated: "In giving freedom to the slave, we assure freedom for the free — honorable alike in what we give and what we preserve. We shall nobly save or meanly lose the last, best hope of earth."

George Bush has injected into a region of enslavement an incurable dose of freedom, and thus nobly saved that "last, best hope of earth" — free men.

— Zell Miller is Georgia's Democratic U.S. senator.

Acest articol a aparut azi. Autorul este senator democrat de Georgia.
Imi cer scuze, am avut o zi lunga, si imi este foarte lene ca sa traduc. Enjoy, and think about it!


I tried to tell you . . .
Democrats repel voters, who put faith in freedom

Published on: 11/04/04
America's faith in freedom has been reaffirmed. With the re-election of President Bush, America recommitted itself once again to expanding freedom and promoting liberty. Only the 1864 re-election of Abraham Lincoln, the 1944 re-election of Franklin Roosevelt and the 1980 election of Ronald Reagan rival this victory as milestones in the preservation of our security by the advancement of freedom.


This election validated not just freedom, but also the faith our Founding Fathers placed in average folks to navigate the course of this great nation. By weighing the greatest issues at the gravest times and choosing our path, ordinary people have again accomplished extraordinary things. With courage and caution, rather than fear and timidity, the voters chose a path to ensure others would enjoy the same freedom to set their own path.

This election outcome should have been implausible, if not impossible. With a litany of complaints — bad economy, bad deficit, bad foreign war, bad gas prices — amplified by a national media that discarded any pretense of neutrality, a national opposition party should have won this election.

But the Democratic Party is no longer a national party. As difficult as the challenges are — both real and fabricated — Democrats offered no solution that was either believable or acceptable to vast regions of America. Tax increases to grow the economy are not a solution that is believable or acceptable. Democratic promises of fiscal responsibility are unbelievable in the face of massive new spending promises. A foreign policy based on the strength of "allies" such as France is unacceptable. A strong national defense policy is just not believable coming from a candidate who built a career as an anti-war veteran, an anti-military candidate and an anti-action senator.

Democratic Party policies haven't sold in large sections of America in decades, and the only success of Democrats in presidential elections for 40 years was when they pitched themselves as pro-growth, low-tax, strong-defense, fiscally responsible, values-oriented candidates. Jimmy Carter and Bill Clinton hummed the tune but never really sang the song, and that's why Democrat prospects have gone south in the South. In 1980, the South had 20 Democrats and just six Republicans in the Senate. As recently as 1994, the Senate had 17 Democrats and nine Republicans from the South.

A decade later, the number had reversed to 17 Republicans and nine Democrats. With this election, it is 22 Republicans and just four Democrats from the South. When will national Democrats sober up and admit that that dog won't hunt? Secular socialism, heavy taxes, big spending, weak defense, limitless lawsuits and heavy regulation — that pack of beagles hasn't caught a rabbit in the South or Midwest in years. The most recent failed nominee for president stands as proof that the national Democratic Party will continue to dwindle. The South has gone from just one-fourth of the Electoral College in 1960 to almost a third today. To put this in perspective, that gain is equal to all the electoral votes in Ohio. Yet there was not a single Southern state where John Kerry had any real chance. Would anyone like to place bets on the electoral strength of the South by 2012? Maybe they should tax stupidity. When you write off centrist and conservative policies that reflect the will of people in the South and Midwest, you write off the South and Midwest. Democrats have never learned from the second or third or fifth kick of a mule. They continue to change only the makeup on, rather than makeup of, the Democrat Party.

And so we have a realignment election. For the first time, in an "us vs. them" election and in the toughest of situations, Republicans have been re-elected to the White House, the Senate and the House of Representatives. Confronting an opposition that can win a divided electorate in the worst of times and that has a growing electoral base, the national Democratic Party has a choice: continue down this path toward irrelevance or reverse course. As the last Truman Democrat, I hope my party makes the right choice but know I will not be allowed to be part of it. Such is the price you pay when you love your nation more than your party.

And so while I retire with little hope for the near-term viability of the party I've spent my life building, I retire with a quiet satisfaction that after witnessing the struggle of democracy over communism and fascism, the fear I once held that America might not rise to meet this new challenge of terrorism has vanished like a fog under the radiance of a new dawn. While the threat is still real, the shadow looming across a promising future is gone.

And the credit for that goes to one man. Like the last lion of England, Winston Churchill, George W. Bush has stood alone and risked all to give the world a new, clearer path to the advancement of freedom.

Abraham Lincoln, in his second annual message to Congress, stated: "In giving freedom to the slave, we assure freedom for the free — honorable alike in what we give and what we preserve. We shall nobly save or meanly lose the last, best hope of earth."

George Bush has injected into a region of enslavement an incurable dose of freedom, and thus nobly saved that "last, best hope of earth" — free men.

— Zell Miller is Georgia's Democratic U.S. senator.

The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.

Totul este propaganda zilele astea. De la filmul lui Moore, la aparitiile TV ale lui Bush cu steguletul la rever.

Moore ii enerveaza pe aceia care promoveaza razboiul din Irak ca pe un spectacol de sunet si lumini la CNN care aduce libertate si democratie la arabi.

El aduce imagini de pe teren care iti produc greata daca nu esti republican. Poate ca daca in viitor, daca va putea reproduce si mirosul de putrefactie al razboiului in sala de cinema, numarul doamnelor care aplauda "democratia in actiune" va scadea.

Am fost si eu simbata la Tirgul de carte si la expozitia foto a afeperistilor; multa lume si multe carti si multe fotografii.
Ce m-a frapat foarte mult, apropo de carti, este aspectul grafic; cum arata o carte occidentala, cum arata coperta, si cum arata la noi.
Numarul cartilor romanesti care sa arate civilizat este infim; peste tot am vazut coperti aiurea, cu titluri in care se foloseau litere care mergeau ca nuca in perete, si pe ansamblu, acolo unde erau, ilustratii grafice bune si fotografii de obicei luate de pe CD-uri cu poze gratis.
Portretele autorilor romani arata ca dracu`, aratind jalnica stare a acestei parti a fotografiei la noi.
S-ar putea spune ca piata e slaba, ca editurile de abia o duc, ca asta este, ca o coperta e tichia de margaritar pe chelia chelului; s-ar putea spune ca nu sunt bani; fals, am vorbit cu un cunoscut de la o editura, care mi-a spus ca patronul editurii face cam 40.000 euro profit pe saptamina. Nu e rau!
Dar, asa este la noi. Bani ar fi, dar creatorii si realizatorii de coperti primesc maxim de la un milion de lei la o suta de dolari pe coperta, si in asta intra si fotografia si grafica si ilustratia, asa ca asta e rezultatul.
Bani de viloaie sunt, de coperti, nu; cine nu e multumit, asta e piata, apare la usa o hoarda de flaminzi care sunt gata sa faca si cu mai putin.

Despre expozitia de fotografie s-ar putea spune multe; ce m-a frapat, este ca maxim 10% din ce am vazut se pot inscrie la categoria de fotografie de presa, restul fiind reverii, peisaje, filozofii, culori, stari, dar fotografie de presa in tot cazul nu - pacat ca nu se face un sit cu imaginile respective ca sa vedem la rece cum devine cazul.

Ma rog, poate ca galeristul sau curatorul sau cine a facut expozitia, a dat tema libera la oameni, si asta e rezultatul; nu e rau, dar presa e departe.

Alt gind care m-a urmarit a fost raportul jalnic intre ilustratiile curente pe care le vedem in ziare ( si reviste ) - multe facute fara nici cea mai mica urma de profesionalism, si ma refer aici la aspectul tehnic si estetic deopotriva - si ce s-a vazut in expozitie, unde erau totusi si ceva imagini bune.

Dar daca se vinde si asa, daca publicul cumpara, inseamna ca asta e muzica necesara si degeaba vorbim de muzica atunci cind maneaua e ceruta mai mult ca nea Motzart.

Asa si in revistele lunii unde mai citim cite ceva de fotografie.

Spre exemplu, dau 59.000 de lei pe revista Stuff, ca sa am un sentiment de ameteala si sa citesc cea mai mare cacialma (foto) intilnita de mine in ultimul timp, si anume un Top 10 al camerelor digitale compacte.

Bun, nu ma refer aici la neintelegerea termenului de compact de catre inginerii scriitori; au bagat in top si Sony F828 care numai compacta nu este sau Fuji S7000 sau Konica Minolta Z2, care sunt aparate din cu totul alta categorie.

In topul asta minunat, pe locul unu este Pentax Optio S4i, unde aflam cu nesfirsita surprindere ca "zoom-ul ... ce se retrage integral in corpul camerei este o gaselnita spectaculoasa, imprumutata si de alte modele de camere"

Cum e facut topul e absolut bulversant; G6 de la Canon e pe locul doi, Kodak DX 4530 e pe 6, batind Olympusul C750 care e pe 8 si cu care nu se poate compara nicicum; bomboana pe coliva este pe locul 10, Fujifilm Q1, o camera rotunda gen pandantiv webcam din clasa de 2 MP fara zoom si extrem de spartana.
Cum poti compara si pune intr-un top camere care au preturi in raportul de 1:10 si cum poti compara ceva conceput pentru super amatori cu ceva mai pro e un mister... poate e un top al camerelor luate dupa litera alfabetica, sau dupa greutate, sau dupa pozitia telefonului importatorului in agenda omului de la marketing... nenumarate sunt caile domnului.
Cum poti compara oua cu mere si cu pere si cu giulumele?

Romania, tzara tuturor posibilitatilor, este locul unde poti sa scrii orice despre aparate foto fara ca cineva sa te traga de bretele; poti astfel sa spui ca ( citim in aceeasi revista) - " Ixus iti poate oferi fotografii uimitor de clare si de vii la o rezolutie de 4MP" - cind citim in toate testele adevarate despre slaba calitate a obiectivului de la Ixus, iar 4 MP e o rezolutie deja afumata...

Bun, oricum revista arata foarte bine si mai vezi niste imagini de calitate si bine facute si bine tiparite despre ce mai este nou pe firmament; asta nu e putin lucru.

In revista PC Magazine de luna asta, numarul de erori din lumea foto parca e in continua scadere, dar totusi...

O pagina dedicata histogramei, 117, ne trezeste cu doua imagini cu histograme, si imaginile sunt una mai supraexpusa, alta mai subexpusa; in ultima, aflam ca autorul a ajustat timpul de expunere ( arata subexpusa copios) pentru a pastra detaliile. Anuntam pe aceasta cale ca un subiect cu un pasaroi alb pe ceva negru nu e propice pentru o astfel de ilustrare didactica si ca subexpunere nu inseamna pastrarea detaliilor... ma rog, discutia e mai lunga.
Pe pagina de linga, un articol despre cum sa facem o rama si o prelucrare a unei fotografii care sa arate ca o pictura; nimic rau, numai ca...aflam ca un prim pas este "reducera numarului de culori din imagine la 16 culori, pentru a simula mai realist impresia de pictura."
Deci picturile sunt chestiile alea pe pinza cu putine culori.
Absolut de acord, omul cit traieste invatza. Bine ca acum stiu, sa nu uit sa-mi notez pe undeva acest adevar imuabil.

Dragă domnişoară ics,
ce frumos ar fi dacă am putea sta degeaba şi toate să ne pice "pară mălăiaţă în gura lu' nătăfleaţă"...
Din păcate mai trebuie să şi muncim şi ar trebui să ştii că pentru ca tu să poţi merge la şcoală ca să te plictiseşti la ora de fizică, cineva munceşte în locul tău, cel mai probabil părinţii tăi. Cu reverii metafizice nu ajungem la nimic. Pune mâna şi învaţă şi lasă visurile. De altfel, apropo de fizică şi metafizică, aceşti termeni sunt de la Aristotel citire, care a scris două cărţi: prima a numit-o "fizica", adică despre cele lumeşti, ale naturii. A doua a numit-o "metafizica", adică ce e dincolo de lumea fizică, a naturii, lumea gândurilor.
Dacă nu eşti în stare să depăşeşti nivelul la care te găseşti, poţi cel mult să te gândeşti la o carieră de "model" sau, şi mai bine, să nu faci nimic şi să te măriţi cu unul bogat şi trecut de vârsta a doua, ca să poţi duce viaţa de "far niente" la care visezi.
Vezi că a sunat clopoţelul!