rezerva de cadre

"generatia actuala viseaza doar la emigratie, bani si lupta pt o viata mai buna
romanii au devenit europeeni, fara a avea mijloacele si nivelul de viata european" si din pacate "in ministere mai sunt din vechii activisti? comunisti?"...
Mai mult, astia din urma s-au constituit in clanuri mafiote si ii invata pe romani "economia de piata", despre care habar n-au si mai dau din cand in cand "prostimii" cate un ciolan cu urme de grasime...
Probabil nostalgia dupa comunism rasare fie la vechii activisti si securisti alungati de la ciolan de hienele mai agere, fie la nenorocitul de "proletar" care trebuie sa-si hraneasca copiii cu salariul minim pe economie, de circa 70 de euro.
Nu vreau sa fiu pesimist, dar "rezerva de cadre" a partidului, respectiv plozii acestor cleptocrati, chiar daca sunt scoliti in vest, nu vor fi in stare decat sa perpetueze aberatiile taticilor si mamicilor lor bolshevic-de piata.Atata-i duce mintea pe majoritatea...Dumnezeu cu mila!

Mario

"personal sarut de fiecare dat mana unei femei sau domnisoare, indiferent de rasa si obarsie, obiceiuri si pozitie sociala"

In straintatate e o abordare riscanta. Ce e potrivit in Romania poate fi foarte nepotrivit in India sau in Japonia. Cel mai indicat este sa te adaptezi obiceiurilor locului.

In Franta vei fi privit extrem de ciudat daca pupi mana.
Pe de alta parte, atunci cand de exemplu faci cunostinta pentru prima oara cu niste cunostinte de-ale amicilor tai, obiceiul este saluti si sa ii pupi pe ambii obraji. Ca barbat vei pupa fetele, dar nu barbatii. Fetele pupa si fetele si barbatii.
Pentru un roman proaspat debarcat in Franta obiceiul ii se pare exagerat, iar majoritatea refuza sa il urmeze, drept care sunt automat catalogati de francezi drept incuiati si ingamfati. Gestul echivaleaza cu a refuza sa dai mana a salut.
Evident, obiceiul e rezervat strict cadrului neformal, la servici nu e aplicabil decat fata de colegi.

In concluzie, fiecare loc cu obiceiurile lui.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).

Şi dacă mureai, ce? Doar te duceai la... rezerva de cadre.

Crezi ca in Franta ar putea avea loc un atentat de o asemenea amploare?(pentru ca discutai despre "un start pentru extremisti")

Din jurnalul National(22/11/03):
==================================Tehnic vorbind, ancheta pe marginea atentatelor de joi de la Istanbul progreseazã. Autorii lor au fost identificati, politia opereazã arestãri, dar amenintarea teroristã persistã
Aproape toate capitalele lumii îsi avertizau ieri cetãtenii sã evite deplasãrile în Turcia, în perioada imediat urmãtoare. Motivul este, pe cât de simplu, pe atât de înfricosãtor: în Turcia ar urma sã se producã noi atentate.

Luptãtori în Cecenia
Cei doi autori ai atentatelor sinucigase de joi au fost identificati de politie. Sunt amândoi turci, potrivit cotidianului „Hurriyet”. Azad Ekinci si Feridun Ugurlu, doi militanti islamisti, erau deja dati în urmãrire în cadrul anchetei privind atentatele sinucigase de sâmbãtã, tot de la Istanbul, care au vizat douã sinagogi. Despre Ekinci se stie cã ar fi luptat în Bosnia si Cecenia, ba chiar cã s-ar fi antrenat în Pakistan, cel putin asa sustine fratele lui, citat de „The Guardian”. Informatia nu este de neluat în seamã, dat fiind faptul cã toate trei locatiile sunt fiefuri recunoscute ale retelei teroriste Al-Qaeda. De altfel, încã de joi, imediat dupã comiterea atentatelor, specialistii în lupta antiteroristã vorbeau despre o amprentã a retelei conduse de Ossama ben Laden în tragedia de la Istanbul.
Arestãri si amenintãri
Alti sapte suspecti au fost arestati si interogati de politia din Istanbul, dupã atacurile de joi, a doua mare loviturã în interval de cinci zile pe care o suferã metropola turcã. Marea Britanie, direct vizatã de atentatele de joi, a afirmat, prin ministrul sãu de Externe, Jack Straw, prezent la Istanbul, cã atacurile constituie un adevãrat „11 septembrie al Turciei”. Marea Britanie si SUA au afirmat joi searã cã sunt în posesia unor informatii privind posibile noi atacuri în Turcia, avertizându-si cetãtenii sã evite deplasãrile în aceastã tarã. Avertismentul lor a fost reluat, de altfel, de majoritatea capitalelor lumii si se resimte deja în special în domeniul turismului, multe rezervãri pentru Turcia fiind anulate.
Mãsuri de securitate
Potrivit Ministerului turc de Externe, „securitatea a fost considerabil întãritã în jurul tuturor reprezentantelor diplomatice, consulare si comerciale strãine” din Turcia. La Ankara, capitala tãrii, universitãtile care au angajati profesori din strãinãtate au anuntat cã au devansat vacanta care marcheazã sfârsitul Ramadanului, închizându-si portile încã de joi, în loc de vineri searã, din precautie.
Al-Qaeda avertizeazã
Temuta Al-Qaeda a revendicat atentatele de la Istanbul si a amenintat cã urmãtoarea tintã va fi Japonia. Mesajul radicalilor, apãrut în sãptãmânalul saudit „Al-Majallah”, nu poate decât sã ne îngrozeascã. Mai ales cã presa turcã sustinea zilele trecutã cã, potrivit unui mesaj Al-Qaeda, tintele retelei vor fi Japonia, Bulgaria si România.
▪ Al-Qaeda si partizanii sãi din lumea întreagã sunt autorii atentatelor de la Istanbul.
▪ Al-Qaeda amenintã Statele Unite si Japonia cu noi operatiuni. În momentul în care primul soldat japonez pune piciorul în Irak vom lovi capitala Tokyo. Japonia poate fi usor distrusã, iar japonezii stiu asta.
▪ Aliatii americanilor stiu cã vor avea de trecut momente dificile de acum înainte si trebuie sã pregãteascã multe spitale si cimitire.
▪ Operatiunile din Istanbul au fost un succes, iar cele care vor urma vor reusi si ele gratie colaborãrii bune dintre comandamentele noastre regionale. (Marina Constantinoiu)
Avem lege privind apãrarea tãrii
Legea privind pregãtirea economiei nationale si a teritoriului pentru apãrare a fost publicatã ieri în Monitorul Oficial, urmând sã intre în vigoare peste 60 de zile. Coincidentã sau nu, actul normativ a fost publicat concomitent cu producerea sângeroaselor atentate de la Istanbul. Legea prevede înfiintarea unui Oficiu Central de Stat pentru Probleme Speciale, institutie în subordinea Guvernului si care va elabora un plan de mobilizare a economiei nationale pentru apãrare. Pe baza acestui plan se va asigura necesarul de produse si servicii ce vor fi consumate, rationalizat, de cãtre populatie. Presedintele României poate hotãrî punerea în aplicare a acestui plan numai în cazuri exceptionale, inclusiv în caz de agresiune armatã îndreptatã împotriva tãrii. (Silviu Sergiu)
Portul Constanta, pãzit cu strãsnicie
Accesul în Portul Constanta este de joi extrem de greu, în contextul în care autoritãtile au luat aici mãsuri speciale de securitate în urma atacurilor de la Istanbul. Potrivit Mediafax, portile de acces în port sunt pãzite de lucrãtorii unei firme de pazã care verificã tot ce intrã în incinta zonei, dar si de echipe ale Politiei de Frontierã si Directiei Vamale. Accesul persoanelor în Gara Maritimã este controlat, în orice moment, printr-un sistem video de supraveghere. (Lavinia Tudoran)
Politia turcã nu mai are vacantã de Ramadan
Politistii si jandarmii din Istanbul nu vor mai avea vacanta traditionalã de la încheierea Ramadanului, a anuntat guvernatorul orasului. Politia si jandarmeria vor avea zile grele cu ocazia sãrbãtorilor de la finalul Ramadanului, care au început ieri searã si tin o sãptãmânã. Autoritãtile trebuie sã securizeze toate zonele aglomerate din Istanbul, gãrile, statiile de metrou, mijloacele de transport în comun, centrele comerciale, arhipline mereu la terminarea Ramadanului. Pe de altã parte, analistii internationali sunt de pãrere cã urmãtoarea tintã turcã a Al-Qaeda ar putea fi Strâmtoarea Bosfor. Tranzitatã de numeroase tancuri petroliere, strâmtoarea ar fi un obiectiv atractiv pentru teroristi. (Lavinia Tudoran)
Coincidentã: Simulare de alarmã la turnul BRD
Blocul turn din Piata Victoriei – sediul central al Bãncii Române de Dezvoltare (BRD) – a fost evacuat ieri, pentru aproximativ o orã, în timpul unei simulãri de incendiu. Cu doar o zi în urmã, la Istanbul, un alt bloc turn, sediu al bãncii HSCB, era lovit în plin de nebunia teroristã.
În jurul orei 13:00, prin sistemul de comunicatii al clãdirii, a fost transmis un mesaj prin care angajatii BRD erau îndemnati sã pãrãseascã, fãrã panicã, sediul bãncii, „din motive de securitate”. Scenariul simulãrii – pus la cale de oficialii BRD – a presupus aparitia unor scurgeri de gaze din conducta centralei termice, care ar fi condus la izbucnirea unui incendiu.
Exercitiul s-a încheiat cu bine. Oamenii au pãrãsit blocul turn în opt minute, desi timpul estimat pentru evacuarea clãdirii era de 12 minute. (Daniela Ivan)
A aflat din ziar cã bãrbatul era atentator
Sotia unuia dintre bãrbatii care s-au sinucis în atacurile cu masinã-capcanã de la Istanbul a aflat despre moartea sotului ei din presã. „Nu-mi spunea niciodatã nimic”, a declarat Aysun Cabuk, vãduva lui Mesut Cabuk, care a aruncat în aer o camionetã plinã de explozibili în fata unei sinagogi din Istanbul, sâmbãtã, 15 noiembrie. Sotul ei, somer, petrecea mult timp citind cãrti islamiste si devenise din ce în ce mai credincios. Cu cinci zile înainte de atentate a venit acasã, în orasul Bingol, din sudul Turciei, si-a luat valiza si pasaportul si a spus cã pleacã la Dubai. De atunci n-a mai dat nici un semn.
Si-a vãzut iubita sãrind în aer
Un tânãr britanic a avut groaznicul ghinion de a-si vedea logodnica, cetãtean turc, sãrind pur si simplu în aer. Graham Carter, în vârstã de 34 de ani, era cu iubita sa la Consulatul britanic, pentru a-i lua ei vizã. Cuplul urma sã ajungã în Marea Britanie si sã se cãsãtoreascã. Din nefericire, soarta le-a rezervat un sfârsit groaznic. „Tin minte cã am vãzut o camionetã la poarta Consulatului, apoi explozia si pe iubita mea sfârtecatã. Nici acum nu-mi vine sã cred decât cã a fost un cosmar oribil”, a povestit Graham cotidianului britanic „The Sun”. Ei se cunosteau de mai bine de patru ani. În urma exploziei, britanicul a rãmas cu rãni multiple la fatã, mai ales în zona ochilor. (Lavinia Tudoran)

O româncã în Iadul de la Istanbul
Chiar dacã printre români nu existã victime, am descoperit un caz în care unul dintre ei a avut de suferit. Este vorba de Yldîz Oztabu, o tânãrã în vârstã de 31 de ani, originarã din Cernavodã, dar stabilitã în Turcia în urmã cu sapte ani.
Femeia si-a vãzut dãrâmate toate cele trei magazine pe care le detinea în Istanbul. Acestea erau amplasate la doar 20 metri de intrarea în Consulatul Marii Britanii si de locul în care a explodat o masinã-capcanã.
„Am vãzut cum se împrãstie aurul”
„Mã aflam în magazinul de aur cu sotul si angajatii mei. Deodatã s-a auzit o bubuiturã cutremurãtoare. Dupã 3 secunde s-a împrãstiat un val de cenusã si de fum. Am vãzut cum sar geamurile si usile, cum aurul din vitrinã se împrãstie. Initial am crezut cã e vorba despre o explozie de gaze naturale. Apoi, din câte am auzit, am aflat cã a fost vorba de un camion Skoda, care a sãrit în aer”, ne-a povestit aceasta. Ea s-a ales cu rãni usoare de la geamurile sparte, dar care nu au necesitat îngrijiri medicale speciale.
Sotul a rãmas socat
Zona s-a pustiit rapid, în primul rând din cauza spaimei. Yldîz, care pe lângã magazinul de aur mai avea douã de „bazar otoman”, s-a întors abia ieri la prânz la lucru. „Pânã la 12:30, zona a fost închisã. Am reusit sã recuperãm câte ceva din aur, dar nu stiu cât am pierdut”. Sotul ei a rãmas socat, preferând sã stea acasã: nu mai vrea sã mai audã de magazine. (Corespondentã din Istanbul - Florin Gongu)
Turcii vorbesc de patru români ucisi
„Din informatiile pe care le avem pânã la aceastã orã, ar exista patru români între persoanele ucise în exploziile de joi de la Istanbul”, declara ieri-dimineatã ambasadorul Turciei la Bucuresti, Ömer Zeytino˜glu. Diplomatul a adãugat cã nu are informatii despre posibile atentate asemãnãtoare în România, dar cã nu este exclus ca Al-Qaeda sã loveascã si la Bucuresti. (Lavinia Tudoran)
Deocamdatã, nici un român pe liste
Autoritãtile turce au anuntat cã, de joi noapte, numãrul rãnitilor si decedatilor a rãmas constant. În plus, se precizeazã cã rãnitii sunt tot mai putini: multi vin la spitale si pleacã acasã cu simple bandaje. E posibil ca aceasta sã fie o strategie pentru linistirea populatiei. Tot rapoartele oficiale aratã cã nu mai putin de 12 spitale au fãcut internãri în urma atacurilor teroriste de joi. Cei mai multi, 47, se aflã la „Taksim Ilkyarum”. Între numele victimelor nu se aflã nici unul românesc. Nu ar fi exclus însã ca unii sã fie din România, de origine tãtari, turci sau machedoni.
A început numãrãtoarea victimelor
Conform unui raport preliminar al Prefecturii Istanbul, dupã atentatele teroriste de joi dimineatã, în capitala economicã a Turciei au murit 27 de persoane, iar alte 250 au fost rãnite. Din fericire, printre acestia nu se aflã nici un român. Precizarea a fost fãcutã de cãtre consulul României, Mircea Neatã. Acesta a infirmat declaratiile fãcute la Bucuresti de cãtre câtiva diplomati turci.
În ciuda faptului cã sfatul cel mai des adresat în ultimele ore de cãtre autoritãti a fost acela ca lumea sã evite aglomerãrile, cetãtenii din Istanbul nu si-au putut reprima curiozitatea si au dat buluc în locurile afectate de atacurile teroriste. Este un prim semn cã viata reintrã la normal si cã starea de soc a trecut. Rãmân afectati cei a cãror trudã de o viatã s-a nãruit în explozia de joi, precum si familiile îndoliate ori cele care s-au ales cu accidentati.
Cei mai multi morti sunt englezi si turci
La Istanbul trãieste una dintre cele mai mari comunitãti de români din strãinãtate. Din fericire, nici un compatriot de-al nostru nu a fost afectat grav de atacurile teroriste. „Am fost la Prefecturã, am vorbit cu viceguvernatorul, si la Ministerul de Externe. Am fost asigurat cã, pânã acum, nu existã nici un român care sã fi murit sau sã se fi accidentat”, ne-a precizat Mircea Neatã, consulul României la Istanbul. De altfel, el a colindat prin toate spitalele unde au fost aduse victime si nu a descoperit vreun nume românesc. „Cele mai multe sunt englezesti si turcesti. 24 dintre cei 27 de decedati sunt deja identificati. Mai sunt unele probleme cu cei accidentati grav”, a completat Neatã.
Lucescu: „M-am obisnuit cu bombele”
Antrenorul echipei de fotbal Besiktas Istanbul, Mircea Lucescu, se pregãtea asearã sã plece cu echipa la Izmir, unde azi va juca împotriva celor de la Denizli. El nu pãrea afectat de cele petrecute, dar a condamnat gesturile teroristilor.
▪ Jurnalul National: Ce-ati fãcut, v-ati ascuns dupã atentatele de joi?
Mircea Lucescu: Nu, dar am preferat sã-mi tin telefonul închis, cã altfel riscam sã devin corespondent de presã.
▪ Cum ati resimtit evenimentele?
Eram în casã si explozia s-a auzit. Casa mea e situatã în zona acelei bãnci.
▪ V-ati speriat?
Deja m-am obisnuit dupã bombele acelea de sâmbãtã de la sinagogi. Sigur, este o situatie grea, delicatã, nu poti sti în nici un moment ce se poate întâmpla. Cine face astfel de lucruri nu sunt teroristi, ci adevãrati killeri, care ucid fãrã nici un scop.
▪ A fost afectat vreun jucãtor de la Besiktas?
În afarã de Giunti, nimeni. Ceilalti nu au avut de suferit.
▪ S-a pus problema sã se întrerupã campionatul?
Nu, nici n-avea rost. Stiu cã meciul din Ligã al Galatei a fost amânat, dar asta la cererea celor de la Juventus. Nu se punea problema ca o echipã mare sã nu fi putut beneficia de protectie si sigurantã. Cred cã au exagerat cu sperietura. Pânã la urmã, aceste amânãri nu fac altceva decât sã dea satisfactie celor care provoacã asa ceva. Ei asta urmãresc: sã creeze confuzie si panicã.
=========================================================

Georgia, o miza strategica majora

Georgia reprezinta, pe plan international, o miza geostrategica majora, mai ales in ceea ce priveste rutele petroliere, deoarece asigura legatura intre Marea Neagra, Marea Mediterana si enormele rezerve petroliere din Marea Caspica.

Contestatul proiect al conductei petroliere Baku-Tbilissi-Ceyhan (BTC), sustinut de americani si care face legatura intre Azerbaidjan si Turcia, este un aspect important in lupta pentru ocuparea functiei de presedinte al Georgiei. "Statele Unite au un dublu obiectiv in aceasta regiune: sa impiedice Rusia, prin orice mijloace, sa isi refaca influenta in Caucaz si sa gaseasca modalitati de transportare a petrolului din Marea Caspica, fara sa fie nevoie de tranzitarea Rusiei", a declarat Anita Tiraspolsky, specialist in domeniul CSI in cadrul Institutului national de limbi orientale din Paris.

Interese anglo-americane

Conducta de petrol BTC, care va parcurge 1.760 de kilometri si va asigura legatura intre o platforma maritima azera si terminalul petrolier turc din Ceyhan, localitate situata pe coasta mediterana, va tranzita Tbilissi. Costurile sunt estimate la aproximativ 3,6 miliarde de dolari. Constructia conductei petroliere, cu o capacitate de un milion de barili pe zi, urmeaza sa fie finalizata in 2005. Consortiul BTC, condus de compania britanica British Petroleum, mai cuprinde societatea norvegiana Statoil, compania azera publica SOCAR, firmele americane Conoco Phillpis, Unocal si Amerada Hess, societatile japoneze Itochu si Inpex, compania franceza Total, societatea turca TPAO si societatea italiana Eni. Traseul conductei, care respecta clar anumite imperative politice, ocoleste Rusia si trece prin Cecenia, punctul principal al rutelor de tranzit a petrolului si gazului din Marea Caspica. De asemenea, conducta evita Iranul si Armenia, tara aflata in conflict cu Azerbaidjanul, si ajunge in Turcia, principalul aliat al Statelor Unite din regiune.

Cheia de bolta a politicii americane

Construirea acestei conducte, initiata in pofida opozitiei Rusiei, este criticata pentru costul ridicat, pentru traseul dificil si pentru impactul negativ asupra mediului. Conductei de petrol i se va alatura o conducta de gaze naturale, in 2007, care va face legatura intre punctul de distribuire a gazului din Shah deniz (Azerbaidjan) si Erzurum (Turcia), trec#nd prin Tbilissi. "Acest dublu lant energetic este cheia de bolta a politicii americane din regiune. Washingtonul vrea sa creeze o legatura intre Azerbaidjan, Georgia si Turcia, care reprezinta a doua armata din cadrul NATO", apreciaza cotidianul francez Le Monde. "Georgia este un un punct de intersectie a cailor de exportare a resurselor Marii Caspice", a subliniat Thomas Gomar, cercetator in cadrul Institutului francez de Relatii Internationale. Statul georgian a incercat, incep#nd cu a doua jumatate a anilor '90, sa scape de sub influenta rusa, proiectul BTC demonstr#nd apropierea de NATO. "Rusii sunt pe punctul de a obtine un rol hotar#tor pe piata petroliera (...). Ei si-au c#stigat influenta in Caucaz si gratie abilitatii de a evita o confruntare cu americanii", a precizat cercetatorul. "Proiectul conductei petroliere BTC este supus riscurilor, din cauza costului exorbitant si din cauza tensiunilor din zonele pe care le traverseaza, cum ar fi Georgia sau Kurdistanul turc", a subliniat Anita Tiraspolsky.

Mihai VARGA



Moskova nu crede in lacrimi

*Vladimir Putin nu este surprins de schimbarea politica din Georgia

Presedintele rus, Vladimir Putin, a declarat ca schimbarea politica din Georgia "nu constituie o surpriza", fiind rezultatul mai multor erori comise de Eduard §evardnadze in ceea ce priveste politica externa si interna, conform site-ului agentiei Itar-Tass.

"Schimbarea de putere constituie rezultatul normal determinat de o serie de erori sistematice comise in ceea ce priveste politica externa si interna de catre fostul lider" georgian, Eduard §evardnadze, a apreciat Putin. Presedintele rus este de parere ca "politica externa a Georgiei nu a tinut cont de radacinile istorice si culturale ale poporului georgian, sau de contextul geopolitic". "In ceea ce priveste politica interna, am asistat la diferite actiuni sterile de lobby ale formatiunilor politice, in locul consolidarii a institutiilor democratice si esentiale ale statului georgian, in timp ce politica economica a fost limitata la eforturile de a obtine ajutoare umilitoare din strainatate", a declarat presedintele rus. Putin a subliniat ca datoria externa a Georgiei a atins valoarea de doua miliarde de dolari. Circa un milion de persoane au parasit Georgia, majoritatea stabilindu-se in Rusia. Potrivit estimarilor oficiale si neoficiale, venitul Georgiei din tranzactiile cu Rusia este de aproximativ doua miliarde de dolari, cifra care depaseste totalul ajutoarelor straine, a continuat el. "§tim ca situatia populatiei din Georgia este extrem de dificila, iar salariile sunt mici. Populatia nu este disperata doar din cauza traiului dificil, ci si a faptului ca nu vede nici o perspectiva de ameliorare a situatiei actuale", a apreciat Putin. Presedintele rus considera ca s-a intregistrat "o erodare treptata a climatului politic si economic al tarii din cauza coruptiei". (M.F.)

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

Probabil ca numai in Romania anatomia comuna a evenimentelor istorice din anul 1989 continua sa fie - vorba poetului - lung prilej de vorbe si de ipoteze. In Occident, ca si in restul statelor Europei de Est, evenimentele din 1989 sunt de mult clarificate. Faptul ca multimile au fost atrase in strada de perspectiva ispititoare de a scapa de comunism a fost infatisat de Iliescu & Co drept o explozie populara, spontana. Trecandu-se, ca de obicei, sub tacere evenimentele care au facut posibila eliminarea, printr-o lovitura de stat, a clanului Ceausescu. Altii insa, ca presedintele Havel, n-au ascuns propriului popor adevarul legat de planul rasturnarii comunismului ca sistem si nici factorii, de mare complexitate, care au guvernat si monitorizat aceasta schimbare istorica generala, a unei jumatati de continent.

Cunoscutul dizident sovietic, Vladimir Bukovski - una dintre sursele cele mai bine informate, in ultimii douazeci de ani, din Estul Europei - dezvaluia urmatoarele, inca din 1990:

"Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii [U.R.S.S. - n.n.] si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand indeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului" ("L'Empire du moindre mal', Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p.30).

Strategia urmarita de U.R.S.S. fusese pusa la punct, inca din 1984, de Andropov si KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) si urmarea un scop strategic. Acest scop strategic a fost definit de contele Alexandre De Maranches (fostul sef al SDECE-ului francez), care l-a citat pe unul dintre apropiatii lui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: "U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu putinta: ea va va lipsi de dusmanul vostru" (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990). Mai limpede a expus aceasta strategie sovietica, initiata de Andropov si transpusa in practica de Gorbaciov, Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat ca "Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca, pentru a ramane" (vezi art. "Les marches lointaines de l 'Empire: partir pour rester", in Jean Marie Benoist "Apres Gorbatchev", Paris, 1990, p.137 si urmatoarele).

Si mai explicit asupra scopului strategic urmarit de Gorbaciov prin schimbarea la fata din 1989, ulterior prin puciul lui Potemkin (august 1991), a fost Lev Nevrozov, cand a scris "In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale ("The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment", Midstream, 1990, p.1)". Insusi Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca a existat o strategie pe termen lung a KGB-ului si a evocat "o scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca in timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului ca totul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovietica si in alte parti" Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie 1990, orele 20,15). Ac!elasi Honecker dezvaluia, la 21 noiembrie 1990, politica "Casei comune si europene" a lui Gorbaciov si adevaratele sale resorturi, intr-un alt interviu: "Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (...) Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie la construirea “Casei europene si, data fiind situata actuala, lucrul acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG" Erich Honecker, interviu acordat ziarului "Berliner Wochenpost", 21 noiembrie 1990). Este, probabil, una dintre cele mai importante dezvaluiri asupra culiselor geostrategice ale rasturnarii comunismului in intreaga Europa de Est, facuta de stapanul STASI. De remarcat este faptul ca Honecker vorbeste de schimbari planificate de multa vreme, nu numai la scara europeana, ci si mondiala. Evenimentele ulterioare lui '90 au confirmat aceasta directie: eliminarea lui Mobutu, Suharto etc. pledeaza pentru un proces continuu la scara internationala. Un lucru este cert: tratativele Gorbaciov-Kohl, privind conditiile reunificarii Germaniei, s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov, de la Geneva, din septembrie 1990, care a stabilit, intre altele, noile sfere de influenta, din Europa de Est si Balcanica. Razboiul din Iugoslavia, declansat in 1991, este un exemplu notoriu in acest sens.

Daca Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei comuniste - vechi membru al serviciului secret maghiar AVO (vezi declaratia contelui Stephen Bethien, membru al Parlamentului ungar) si documentele transmise de televiziunea ungara in mai l994 - a deschis granita pentru miile de refuigiati est-germani aflati la frontiera cu Austria, in schimb, Zidul Berllnului a cazut, in urma unui asa-zis accident. In realitate, inca de la mijiocul anilor '80, KGB-ul a creat la Berlin o antena (rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nu avea nici cel mai mic contact cu STASI. Existenta acestei unitati ultrasecrete nu era cunoscuta decat de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului si de cativa din membrii statului sau major de la Moscova, in primul rand de generalul Anatoli Novikov. Sarcina grupului Luci: restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, in pregatirea reunificarii (vezi Raif Georg Reuth, Andrea Bonte "Das Komplott", Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele). Printre altele, grupul Luci organiza manifestatii de strada - unele insumand cate 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist si chiar antisovietic.

Ori pentru a elimina din viata politica lideri interimari, ca Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost doar una din sarcinile grupului Luci, in modelarea peisajului est-german, in vederea reunificarii negociate de Kohl cu Gorbaciov.

Cele mai importante declaratii privind rolul KGB-ului in evenimentele din 1989 raman, probabil, cele ale presedintelui ceh Vaclav Havel. Dizident binecunoscut de peste trei decenii, Havel este unul dintre oamenii care - asemenea lui Lech Walesa - au facut istorie in Europa de Est. Remarcabil este faptul ca, dupa ce a devenit presedinte al tarii sale, Havel nu a rescris istoria, dupa modelele binecunoscute, ci a continuat sa marturiseasca adevarul, indiferent care ar fi fost acesta. Astfel, Presedintele Havel a dezvaluit ca 'Revolutia de catifea" de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB. Havel a definit aceasta operatiune drept "un complot pentru abolirea regimului comunist", condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii, potrivit lui Havel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul regim in sa, si pentru a realiza reforma de tip gorbaciovist. Tot Havel a mai dezvaluit ca, initial, s-a dorit aducerea la putere a unui membru al cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acesta a declinat oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC (vezi filmul documentar "Czechmate", (BBC) a fost apoi reluata, in rezumat, si in "Die Welt", fiind sustinuta astazi si prin alte dovezi.

Astfel, generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB-ului), a sosit in ajun, personal, la Praga, impreuna cu un grup de visautniki, ofiteri spetznaz (operatiuni speciale), care actioneaza de regula in civil. Gen. Grusko si gen. Teslenko (insarcinatul la Praga al KGB- ului) au condus, impreuna cu colegul lor, cehul Alois Lorenc (Seful STB, Securitatea cehoslovaca), intreaga desfaasurare a revolutiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, unde fusese instruit asupra viitoarelor evenimente. Practic, evenimenzele de la Praga au fost starnite de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul sovieticilor; manifestatia de comemorare a unei victime a militienilor praghezi intr-una de protest. Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul "Ruzine" se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe gen. Grusko, seful lor, cu mersul revolutiei cehe. Un aspect interesant, semnalat de corespondentii straini: militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasand bulevardele in mana manifestantilor. Pentru multi corespondenti straini, violenta initiala neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracter provocator, deliberat. In noaptea de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si echipa sa spetznaz au parasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifea izbandise. In ceea ce priveste Romania, ne multumlm sa-l citam pe Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, care a explicat: "Ion Iliescu avea in vremea aceea legaturi destul de strinse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Ceausescu" Toporovski adauga: "Pentru a incepe operatiunea propriu-zisa, noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece, altminteri, actiunea ar fi prezentat dificultati". Despre prezenta la Timisoara, apoi la Bucuresti, a turistilor sovietici n-are rost sa mai amintim. Acestia au actionat mana in mana cu ofiterii Romani de profil, de la unitatea 404, ca maiorul Ghergulescu ori simpaticul Trutulescu. Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in cateva ore, in dimineata de 22 decembrie '89, cand dictatorul a fost parasit, in mod subit, de toti colaboratorii. A fost arestat practic, in sediul C.C.-ului, expediat sub escorta la Targoviste si executat dupa un proces sumar



2. "REVOLUTIA", CA TEHNICA A "LOVITURII DE STAT"

In cartea "Gorbacev and the Est-European Revolutions" (Gorbaciov si revolutiile est-europene), publica la Londra in 1990, Mark Almod, profesor de istorie moderna la Oxford University, ajunge si el la concluzia ca revolutia de catifea din Cehoslovacia a fost declansata de un complot al KGB-ului, dirijat la fata locului de gen. Viktor Grusko (sosit special in acest scop de La Moscova la Praga), impreuna cu rezidentul KGB-ului din Cehosiovacia la acea vrerne, gen. Teslenko, si cu seful STB-ului Alois Lorenc, iar Frontul Salvarii Nationale din Romania fusese, in realitate, creat de KGB cu mult inaintea caderii lui Ceausescu. Almond noteaza: "Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa rasariteana si centrala, iar acestea s-au savarsit cu cea mai mare usurinta deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja."

La randul ei, Evghenia Albaz a oferit numeroase amanunte legate de aceste activitati ale KGB, in remarcabila sa carte Geheimimperium KGB (Munchen, 1992, pag.232 si urmatoarele).

In Polonia, in noiembrie 1987, ofiteni SB (securitatea poloneza) au oferit ajutor logistic membrilor opozitiei, grupati in sindicatul Solidaritatea, in numele mimstrului de interne Kiszczak, pentru organizarea grevelor care au izbucnit in aprilie 1988 (vezi Francoise Tolirn, "Les fins du comunisme", pag. 47). Pe langa aceasta, SB-ul a propus Solidaritatii sa tipareasca si sa distribuie ziarele de opozitie (vezi Andrej Zarach, in Solidarnost Waszoca, nr. 300, feb.1993). Pana la urma, Gorbaciov i-a dat lui Jaruzeiski ordinul de a abandona puterea in favoarea Solidaritdtii. Potrivit unei informatii aparute in presa americana, in septembrie 1995, Solidaritatea numara, inca de la infiintarea sa, peste un milion de membri de partid, inclusiv 42 dintre cei 200 de membri ai Comitetului central ales in 1981. Anatoli Golitin sustine in cartea sa "New Lies for Old" noi minciuni in locul celor vechi) din 1984 ca in 1981 Solidaritatea fusese suprimata la ordinul KGB de catre Jaruuelski, tocmai pentru a convinge Occidentul de autenticitatea miscarii, iar conducerea sindicatului internata intr-un castel, cu tot confortul. Dupa negocierile lui Walesa cu guvernul comunist (martie 1989), liderul Solidaritatii a acceptat ca 65% din Seim (parlamentul polonez) sa revina comunistiloriar Jaruzelski - adica tocmai cel ce suprimase sindicatul in 1981 si decretase legea martiala- sa devina presedintele primului Seim liber. In decembrie 1990, Jaruzeleski s-a retras elegant iar Walesa a devenit primul presedinte al Poloniei democrate. La 2 martie 1989, Walesa a declarat saptamanalului sovietic "Timpuri noi" urmatoarele: "Vom lasa puterea in mainile comunistilor, dar va fi altfel decat pana acum. O sa-i lasam sa-si slujeasca poporul mai bine, sa respecte legea si sa raspunda in fata societatii. Noi suntem pregatiti sa cooperam constructiv cu asemenea autoritati.

In Ungaria, istoricul Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut, si nu stim de ce, este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese de "gat". ("Magyar Nemzet", 16 martie 1991).

Aceste intelegeri geopolitice, cu caracter istoric, s-au materializat in 1989 prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarile est-europene, printr-o serie de asa-zise revolutii, toate dirijate, fara exceptie, de serviciile secrete - KGB, in primul rind - dar si de serviciile secrete occidentale, precum si de retelele acestora din tarile est-europene,

pe un teren psihologic si de mentalitate pregatit minutios din vreme. Mai exact, imediat dupa venirea globalistului Gorbaciov la putere in U.R.S.S., in 1985, prin utilizarea tehnicilor de dezinformare si manipulare in masa. Estul si Vestul - Gorbaciov si Occidentul - se pusesera de acord in 1989 ca divizarea Europei sa fie abolita iar Germania sa fie reunificata (intre altele, si prin demolarea, simbolica, a "Zidului Berlinului", operatiune declansata de grupul "Luci" (Fulgerul KGB-ului). Scopul: reunificarea politica si economica a Europei, a construirii Casei Comune Europene, cum se exprima insusi Gorbaciov, ca o componenta esentiala a Noii Ordini Mondiale, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de CFR (Council of Foreign Relations) si de Comisia Trilaterala, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica si militara aflata la putere in SUA de peste jumatate de secol, cu enorme influente si ramificatii in lumea intreaga. Or, pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea unei Case Comune Europene era necesar ca, mai intai, vechile regimuri totalitare, comuniste, din estul Europei sa fie rasturnate. Sarcina rasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in chip firesc, profesionistilor serviciilor secrete din est si din vest, specializati in tehnica loviturii de stat si a manipularii in masa. Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare tara comunista est- europeana, mergand de la puciul de palat (Bulgaria) la revolutii (Cehoslovacia, Germania rasariteana, Romania), mai mult sau mai putin de catifea, mai mult sau mai putin sangeroase.

Trebuie precizat ca exista trei tipuri, trei scenani posibile, pentru a realiza o lovitura de stat si a prelua puterea: 1) "lovitura de palat"; 2) "puciul militar"; 3)"revolutia populara”. Prima forma a loviturii de stat - "lovitura de palat" - se realizeaza departe de ochii si urechile multimii, apartine de regula unei factiuni aflata la putere, apropiata clanului conducator (uneori chiar din cadrul clanului), si se sprijina pe unii sefi militari sau din serviciile secrete cistigatii de partea complotistilor.

A doua forma a loviturii de stat, "puciul militar", se deruleaza la vedere, cu desfaurarea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati rebele si poate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupele fidele clanului conducator. Nu antreneaza insa masele si urmareste acelasi obiectiv: arestarea sau suprimarea sefilor statului.

A treia forma a lovituni de stat, asa-zisa "revolutie", este, de regula, sangeroass. “Revolutia populard" are doua componente:

Un "puci militar", mascat de o "revolta-populara", provocata prin dezinformare si manipulare. Presupune scoaterea maselor in strada. Tipica pentru "lovitura de palat" a fost, de pilda, arestarea in 1943 a lui Mussolini, chemat pentru o asa-zisa "audienta" la regele Victor Emmanuel sau arestarea (dupa modelul italian) a lui Antonescu, la Palat, in august '44. In 1989, schimbarea lui Jivkov in Bulgaria, cu Mladenov, a fost o astfel de "lovitura de culise". In schimb, o lovitura de stat prin "puci militar" a constituit-o debarcarea presedintelui comunist Salvador Allende Gossens de catre armata (Chile, 1973), in momentul cand acesta pregatea (ajutat de serviciile secrete sovietice si cubaneze) propria sa lovitura de stat, impotriva armatei chiliene, si instaurarea comunismului in Chile. La fel de tipice au fost toate "puciurile militare", derulate in anii '50 si ‘'60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, ca Operatiunea “Diabolo", din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori "Lovitura de cocaina" din Bolivia din 1982, contra presedintelui Heman Zauso. Toate, orchestrate de asi ai operatiunilor speciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis ori Guy Bannister.

Cit despre revolutii, mentionam doua asemenea lovituri de stat, exemple tipice in materie. Astfel, asa-zisa mare revolutie bolsevica din octombrie a fost in realitate un simplu puci, finantat de "Banca Imperiala" a Germaniei si realizat cu agenti germani, dupa ce Berlinul ii teleghidase anterior pe Lenin si vreo 400 de bolsevici, cu un tren plumbuit, din Elvetia (unde acestia se aflau in exil) in Rusia. Pentru ca Lenin sa preia puterea si sa incheie o pace separata in Est cu Germania, iar aceasta sa-si transfere grabnic trupele in Vest (debarcau americanii). In acest scop, pana si presa bolsevica ("Pravda") a fost tiparita cu finantare germana. Se cunosc astazi foarte exact, din documente, numele ofiterilor germani care au condus puciul de la Palatul de Iarna din Petersburg. Interesant este ca, pana in 1921, agentii germani au asigurat securitatea personala lui Lenin si a conducatorilor bolsevici, in timp ce consilierii militari germani dirijau Armata Rosie in Razboiul civil. Doar masa de manevra a fost ruseasca. Ceva mai aproape de zilele noastre, realizata printr-o "revolutie populara" dirijata de serviciile secrete, a fost "Operatiunea Ajax" a CIA, de la Teheran din 1953. Dupa ce sovieticii organizasera anterior o lovitura de stat, rasturnindu-l pe Sah de la putere si impunind in schimb o marioneta a Moscovei, pe presedintele Mossadegh (fostul prim-mimstru), CIA a contraatacat." Kermit" Roosevelt, cu ajutorul lui Otto Skorzeny (racolat de americani la sfarsitul razboiului, prin intermediul lui Gehien, pe "Filiera sobolanilor"), a declansat o "revolutie populara" la Teheran, incitand populatia religioasa impotriva lui Mossadegh, descris drept un ateu, o marioneta bolsevica a comunistilor iranieni sustinuti de Moscova. Manipuland astfel populatia revoltata, agentii CIA l-au alungat pe Mossadegh. Sahul (refugiat cu familia la Roma) s-a intors la Teheran, pre!uandu-si tronul iar SUA, influenta asupra Iranului.

O a doua precizare, importanta: toate serviciile secrete ale marilor puteri ori ale puterilor regionale detin unitati specializate in declansarea de revolte populare, revolutii si miscari de eliberare. Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii si manipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti, sportivi etc. Asadar, fiecare serviciu secret important include si o unitate speciala, care se ocupa de organizarea revoltelor populare, revolutiilor si a miscarilor de eliberare. Facem aceste precizari pentru a clarifica confuziile, cultivate deliberat de cei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii drept emanati ai unei revolte spontane a poporului, asadar impusi de vointa populara liber exprimata, cu avantajele politice conferite de o asemenea imagine publica. Fara sa mentioneze, bineinteles, si culisele care au facut posibila declansarea revoltei spontane si a manipularii maselor, soldata uneori cu varsare de sange nevinovat, de la cateva persoane pana la cateva sute sau chiar mii de morti. Pusa, de regula, pe seama odiosului regim proaspat rasturnat si a aparatului de represiune al fostului dictator. Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, a revolutiei, manipulind opinia publica prin mass-media, precum si nucleul paramilitar utilizat in lovitura de stat, raman ani de zile - ori pentru totdeauna - necunoscuti marelui public. Caci profanii nu sunt niciodata tolerati in templul conspiratiei. Complotistii prefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pe creasta valului revoltei populare. Oameni care se cunoscusera in acele momente fierbinti, niciodata mai inainte. Fara nici o legatura cu fostul regim ori, mai ales, cu fortele externe. Negarea implicarii fortelor externe in orchestrarea unei revolutii populare este o axioma pentru noii emanati. Culisele sunt categorisite drept scenarii si teorii conspirativiste.

Poporul si revolta spontana, iata cuvintele cheie, rituale.



3. "COMPLOTUL GENERALILOR" - LOVITURA DE STAT ESUATA DIN 1984

In Romania, manevrele KGB-ului si GRU-ului, precum si operatiunile acestora de influentare a principalilor actori ai evenimentelor din decembrie '89, datau de mai multi ani. In iunie '89, doua personaje emblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in "Le Monde" din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu din martie 1990. Din declaratia unui fost securist, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei alte grupari cu numele de Front. In iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale - infiintat inca din 1984 - se transformase in Frontul Salvarii Nationale. Acum aparuse concurenta.

In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul "Elias". Iliescu venise la "Elias" ca sa-i faca o vizita lui Valter Roman iar gen. Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si- l abordase direct pe Iliescu: "Dom'le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?" Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspuns transant dar, dupa ce generalul Militaru s-a externat, l-a rugat sa-l viziteze la "Consiliul National al Apelor", unde Iliescu avea rang de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pina in Parcul Herastrau, ca sa se explice.

Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nu fara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentru rasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. "Cativa militari, un fel de pir-pir-pir si cu asta basta!" ii rezumase Iliescu toata filozofia complotului. Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselor in lovitura. "Dom'le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic." Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. "Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu pir-pir-ul lui si eu cu masele populare", si-a amintit, mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.

La Moscova, in iunie '89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurile evoluasera mult fata de anii '82-'84. In '87, pe fundalul deschis de operatiunea tip "maskirovka" lansata de Gorbaciov, prin vehicularea conceptelor-capcana de glasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) - care incerca sa induca din nou in mass-media ideea comunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman, experimentat in cursul Primaverii de la Praga din '6 - Iliescu publicase un articol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era:

Este necesar sa introducem «restructurarea» (perestroika). Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe care acesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Or, glasnosti si perestroika nu erau niste concepte noi.

In sec. XIX, tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale catre cenzura, sustinea ca presa trebuie sa dea dovada de glasnosti - o transparenta limitata si subtil controlata - atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia timpului. Mai clar fusese Cernasevski, in "Scrisoare fara adresa" (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495 denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: "expresie birocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare". Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu- zise de opinie sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor. Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantul glasnosti de patruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti, dupa anii comunismului de razboi (1918- 1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de perestroika, in anii '30 si '40. Prin articolul "Creatie si informatie" din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.

Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani, membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR, responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si in Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de minirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniului carpatin. Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt, abia astepta sa-l inlocrnasca de la putere. Temator fata de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi. Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura "Tehnica". Functie, oricum, inclusa in nomenclatura partidului. in 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, Iliescu iese in fata.

Celalalt plimbaret prin Herastrau in iunie '89, generalul Militaru, participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. - ca si Iliescu - dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militar sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fost martor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrul Apararii l-a chestionat transant:

"Ma tu esti de acord cu mine?" "Da", a raspuns prompt Militaru. "Ramai pe langa mine, vor urma si altele", a prevestit lonita. Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer - mazilit si el de Ceausescu - i-a spus "Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar" Militaru a incercat sa puna in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor condus de Iliescu, intre care se numara Virgil Magureanu, dar si Vasile Patilinet ori Virgil Trofin (depistat, marginalizat si sinucis in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza. Un an mai tarziu, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detaliile vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, a fost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripii civile a conspiratiei. Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a mai multor generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putin aparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia. Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita. Militaru considera ca tradatorii din 1984 se pare ca fusesera generalii Dragu si Popa. In iarna '84/'85 ia fiinta "Comitetul Salvarii Nationale", devenit in 1988 "Frontul Salvarii Nationale". In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca U.R.S.S. va fi prima tara care sa recunoaste noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact al complotistilor cu Moscova a fost consulatul sovietic de la Constanta, prin gen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui '89, au loc alte doua evenimente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia isi petrec, ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania ministrului ungar al Apararii, Ferencz Karpati; exilat la Damaroaia, Silviu Brucan face in noiembric '89 naveta Damaroaia - Washington - Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cu Gorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca si cel al viitoarei noi puteri, exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in U.R.S.S., in a doua parte a lui '89.



4. "FIRUL ROSU" CU KREMLINUL: ILIESCU, STANCULESCU SI MILITARU AU TINUT PERMANENT LEGATURA CU MOSCOVA DIN SEDIUL M.Ap.N.

Intrat in istorie prin celebrul sau picior de ghips, jocul generalului Stanculescu din '89 include si cateva pete albe, mai importante poate decit piciorul ghipsat. Prima, si cea mai importanta dezvaluire, este ca Stanculescu si-a petrecut concediul din vara lui '89 la Lacul Balaton din Ungaria, impreuna cu familia, in compania ministrului ungar al Apararii, gen. Ferencz Karpati, si el in vacanta cu familia.

Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, gen. Stanculescu a jucat un rol cheie sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comertului cu arme. Intr-un amplu interviu din Ziua, Stanculescu a amintit cativa parteneri, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament ale clanului Ceausescu. Printre acestia se numara si sirianul Al-Kassar, unul dintre pionii binecunoscuti ai Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintre afacerile oculte din anii '79-'80 (inclusiv in afacerile "Lockerbie" si "Achile Lauro"). Potrivit unor surse ungare, gen. Stanculescu s-ar fi angajat in vara ini '89 la Balaton ca Armata Romana nu va interveni in cazul unor actiuni anti- ceausiste (informatie confirmata si de Antonia Rados in "Die Verschworung der Securitate" (Hamburg, 1990). De ce in Ungaria? Este cazul aici sa precizam un aspect foarte important, pentru a intelege mai bine rolul Ungariei in declansarea evenimentelor din vestul Romaniei (Ardeal si Banat).

In primul rand, in Ungaria se afla in ianuarie 1989 comandamentul grupului de Armata Forta-Sud a U.R.S.S., aflat sub conducerea gen.lt.Demidov, corp de armata responsabil cu operatiunile in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, functiona o unitate spetznaz, pentru operatiuni speciale, cu profil de cercetare-diversiune in spatele inamicului. Altfel spus, expertii in declansarea, intre altele, de revolte, revolutii ori miscari de strada. Unitatile de tip spetznaz includ, de regula, atat unitati de tip comando (militare) dar si unitati care actioneaza in civil pe teritoriul inamic. Civilii poarta numele de visuatniki si ei au fost semnalati in Romania, in decembrie'89, in celebrele masini Lada ca turisti sovietici, atat la Timisoara, cat si apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilor spetznaz se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militar sovietic), aflat in '89 sub comanda gen. G. F. Krivosiev, adjunct al sefului Marelui Stat Major, maresalul S. F. Ahromeiev. Interesant este si alt detaliu: Directia a 13-a, de dezinformare activa, creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda din 1974 chiar pe maresalul (pe atunci general) Ahromeiev. Asadar, la Balaton, gen. Stanculescu i-a avut drept parteneri atat pe ministrul ungar al Apararii, gen. Karpati, cat si pe gen. Demidov. iar prin acesta, pe gen.Krivosiev (comandantul GRU si unitatilor spetznaz), adjunctul maresalului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic, mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov. Adica, intreaga filiera militara sovietica.

In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 si in zilele urmatoare, gen. Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar atunci cand gen. Guse l-a amenintat cu executia, pentru ca a refuzat sa se prezinte in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N. De ce oare? Trebuie sa dezvaluim un mic detaliu, ascuns cu grija de complotisti, timp de zece ani: M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia, inclusiv cu comandamentul acestuia. Deoarece Comitetul Central nu era un obiectiv militar, aceasta nu avea o legatura directa cu Moscova. Cand gen.Guse a fost apelat in ruseste la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, ne panimaiu pa ruski (nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop de compromitere. Militarii si Stanculescu, in schimb, au tinut permanent legatura cu Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia din sediul M.Ap.N. lata de ce s-a deplasat acolo si Iliescu.

La sediul M.Ap.N. se primeau ordinele Moscovei si ale Tratatului de la Varsovia. Poporului roman nu i s-a spus insa nimic despre acest detaliu, in deceniul care a trecut, pentru a se crea astfel legenda revolutei spontane, cea care l-ar fi emanat pe Iliescu, prin vointa maselor, pe creasta valului popular etc. In realitate, dupa cum vom vedea, toate directivele veneau de la Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, prin legatura telefonica dfrecta de la M.Ap.N. Dar despre firul rosu, secret, romanii n-au aflat decit in anul 2000.

Intr-un interviu dat de Brucan in mai 1990, acesta a confirmat ca, impreuna cu Iliescu, vizita aproape saptamanal in 1989 ambasada sovietica de pe soseaua Kiseleff. Chipurile, pentru a citi “Pravda". Desi Ceausescu il exilase in Damaroaia, Brucan a putut pleca totusi nestingherit la Washington, cu un pasaport furnizat chiar de gen.Vlad. De la Washington, Brucan s-a deplasat direct la Moscova. El a sustinut apoi ca a discutat cu Gorbaciov cadrul in care urma sa se desfasoare revolutia romana, precum si cel trasat de Kremlin viitoarei puteri: conservarea partidului unic, cu tolerarea factiunilor si toata cosmetizarea, dupa modelul perestroika.

O serie de participanti celebri la revolutie, desi se aflau sub supravegherea stricta a Securitatii, au putut calatori in RFG, in U.R.S.S. etc. Sovieticii, in vara lui 1989, incep sa intoarca vizitele. Din marea tara vecina de la rasarit, in care unii avusesera marea bucurie sa studieze (intre altele la sectia A a Directoratului I din KGB) sosesc la Bucuresti vizitatori misteriosi, care intra discret in contact cu diversi comunisti, cazuti in dizgratia lui Ceausescu de-a lungul anilor, pe care ii atrag in discutii detaliate privind necesitatea reformarii comunismului, tatonandu-i cu privire la atitudinea fata de glasnosti si perestroika. In ciuda spontaneitatii evenimentelor din decembrie 1989, toti cei contactati de sovietici au dat fuga, in 22 decembrie '89, sa raspunda apelului televizat al lui Iliescu, pentru intalnirea de la orele 17 fix, din fata C.C.-ului.

In preajma Congresului al XIV-lea al P.C.R., desfasurat in noiembrie, Elena Ceausescu l-a convocat pe gen. Iulian VIad si i-a inmanat o lista cu proscrisii, printre care si Marcel, alias Iliescu, fostul favorit cazut in dizgratie dupa 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnica. Proscrisii trebuiau arestati si tinuti sub supraveghere, pe tot timpul Congresului. Vlad a luat lista si i-a trimis imediat vorba lui Marcel sa nu stea acasa, in vila de la Floreasca. Marcel a cerut insa ajutorul familiei Petre Roman, reusind sa se ascunda la Snagov. (Vezi declaratia data de gen. Militaru lui Jean Paul Man in "Nouvel Observateur", mai '90). Cele patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu in linistea si splendoarea specifice sfarsitului de toamna de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce sa se impacienteze. El stia prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, inca din 1987, in articolul de camuflaj Creatie si Informatie ca: "Este necesar sa introducem restructurarea", deci perestroika gorbaciovista?



5. CITEVA MII DE TURISTI SOVIETICI, DIN FORTA SPETZNAZ, AU PARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989

Punerea in scena a loviturii din decembrie '89 a avut o repetitie generala in noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta de la Brasov, o manifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor, apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul lui Ceausescu din decembrie '89. Postul Europa Libera a intrat in actiune, difuzand comentanile lui Silviu Brucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand. Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologica a fricii colective sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele din oras. Repetitia generala din '87 nu s-a rezumat la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie '87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din '87 va functiona si in 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie '89 la Iasi nu au amorsat o revolta de proportii ca la Timisoara, datorita proastei organizari. Un lucru aparea clar: in '87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca mamaliga poate exploda. Invatamintele din 15 noiembrie '87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand spetznaz-ul sovietic va intra in actiune.

Declansarea evenimentelor din decembrie '89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic de "emanati", in ultimii 10 ani. Dupa data de 10 decembrie '89, in Romania patrund un numar fara precedent de turisti sovietici. Coloane intregi de automobile Lada, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu U.R.S.S., Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita, deasemenea, mentionat: turistii sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedea o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici, se estimeaza la cateva mii numarul turistilor sovietici patrunsi in Romania in decembrie '89.

Pe 13 decembrie '89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile Lada, cu turisti sovietici, in directia Timisoara. La o singura statie PECO, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 autoturisme Lada. Turistii sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasli romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de turisti sovietici din Romania in prima jumatate a lui decembrie '89. Turistii sovietici formau forta de SOC spetznaz, constituiti din operativi ai GRU, care actionau in civil (visuatniki), la care ne-am referit mai inainte. Totodata, la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie militara straina. La granita cu U.R.S.S., in zona Galati-Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de infanterie si tancuri. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest- germane din cadrul cunoscutei forte GSG 9.

Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semnalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie la cutite cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a schimbarii, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Mimsterului de Interne. La 1 decembrie '89, la o sedinta a CEPEX, Ceausescu isi criticase aspru clica de potentanti. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentantii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca jocurile erau facute intre Gorbaciov si Occident, si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta:

"Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul." A doua zi pleca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studiourile TV aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia, se pare, a lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la mitingul din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o echipa instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugunda-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga: "Stati linistiti tovarasi." Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti manifestanti intra in Piata Palatului, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla insa numerosi securisti in civil, care pozeaza in anticomunisti. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiunea. De pe blocul Dalles si de pe fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor (conform declaratiilor locatarilor).

Avertizat, Ion Iliescu isi ia ramas bun de la colegii de la Editura Tehnica si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op.cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul M.Ap.N. care, cum am aratat anterior, avea legaturi telefonice cu Moscova si cu tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se mai intai de sprijinul lor, apoi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrulul Apararii. Abia dupa aceea, Iliescu a plecat in graba la TVR. Pe fir direct, M.Ap.N.-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, cel care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din "Nouvel Observateur", mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi)

In sediul C.C.-ului, gen. StancuIescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips, si il anunta ca afara sunt muncitori, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt doar niste huligani. Il convinge apoi sa paraseasca cladirea C.C., insotit de o garda civila. Desi Ceausescu putea sa plece din C.C. pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul, solicitat insistent chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca dictatorul fuge. Intre timp, Securitatea deschide emisia in televiziune. O legaturi directa, facuta dintr-o camera de la etajul 7, de langa blocul studiourilor, permite Televiziunii Romane Libere sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In "Studioul 4,” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi, figuri binecunoscute, in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul o!andez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din "Studioul S", insa, Securitatea vegheaza. La etajul II, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Martian, lector la "Stefan Gheorghiu", un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Sergiu Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la M.Ap.N., unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste in cele din urma si Iliescu, care tuna si fulgera impotriva lui Ceausescu, la. ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea "Consiliului Salvarii Nafionale" si cheama oamenii responsabili, la orele 17.00, la C.C. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare, dar in "Studioul S". Mult mai sigur pe el, apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care intinase nobilele idealuri ale socialismului. Pleaca imediat, insotit de Silviu Brucan. Citeva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din "Studioul 5" inchid emisiunea si "Studioului 4". Pretext: s-a incins aparatura. Poetilor, filosofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. Rolul lor, in acreditarea lui Iliescu in ochii Romanilor, se incheiase. Nu mai era nevoie de figuratie.

In acest timp, Iliescu se grabea la intalnirea secreta de la Ministerul Apararii din Drumul Taberei, unde ii asteptau capii Armatei si Securitatii. Dupa un accident minor de masina, in Piata Victoriei, Iliescu si-a facut aparitia la Ministerul Apararii cu oarece intarziere. Generalii Stanculescu, Chitac, Mortoiu si altii ii asteptau nervosi. Sedinta secreta a debutat pe un fond de haos si neliniste: multi se intrebau ce cauta un civil, ca Iliescu, printre ei. Iliescu a cerut crearea unui organism provizoriu, care sa preia puterea in tara, pina la viitoarele alegeri. La sfarsit, l-a numit pe generalul Guse, seful Statului Major General, ca sef al comandamentului central al revolutiei, iar adjunct pe generalul Chitac, in acel moment comandantul trupelor de Securitate. I-a numit pe generali, desi in acel moment Ion Iliescu nu avea nici o functie oficiala, era un simplu cetatean, director al unci edituri de stat. Apoi, insotit deo parte dintre cel prezenti, Iliescu s-a grabit sa ajunga in Piata Palatului. ii insoteau, printre altii, Militaru, Guse, Brucan si Roman. Capitanul Lupoi, omul lui Stanculescu, le deschidea drumul prin multime. Ajuns in balconul C.C.- ului care, dupa intreruperea de o ora sij umatate a emisiei televiziunii, devenise singura tribuna a evenimentelor, Iliescu si-a modificat stilul. Saluta cu semnul victoriei, renunta la apelativul tovarasi, si se prezenta multimii drept sef al "Comitetului Salvarii Nationale". Cum rumoarea din piata crestea, Iliescu adauga, pentru a linisti multimea: "Securitatea nu mai exista. Trupele Ministerului de Interne au fost subordonate Armatei." Rumoarea ostila a multimii l-a determinat insa pe Iliescu sa-si intrerupa discursul. A intervenit, salvator, gen. Guse, ca reprezentant al Armatei, care a reusit pentru moment sa mai calmeze atmosfera. Sfatuit de cei din grupul sau, Iliescu se baga iar in fata, si incearca sa castige multimea din piata cu diverse promisiuni. "Dictatorul va fi dus in fata justitiei', a anuntat Iliescu, o afirmatie pe care curand o va regreta. Cum multimea nu reactiona pozitiv, Iliescu mai adauga cateva fraze populiste, apoi anunta: "Vom trece acum la formarea conducerii provizorii." Abandonind balconul, unde se va instala Dumitru Mazilu (creatorul "Forumului Cetatenesc", dupa modelul ceh), intregul grup, cu Iliescu in frunte - afisind un aer destul de panicat - a disparut in sediul C.C.-ului. Pentru a scapa de supravegherea permanenta si neincrezatoare a revolutionarilor lui Nica Leon si a altora, micul grup al lui Iliescu a pretextat ca avea nevoie de liniste, pentru a lucra. Cu totii s-au baricadat in camera 226 de la etajul II, unde s-au incuiat, lasandu-l afara, in fata usii, pe post de cerber pe Cazimir Ionescu iar in interior, pe acelasi post, pe capitanul Lupoi. Din acest moment n-au mai intrat in cameri decat persoanele agreate de Ion Iliescu. Afara, pe coridor, se adunau treptat barzii vechiului regim (ca Dumitru Popescu "Dumnezeu"), dornici cu totii sa se puna la dispozitia noii puteri democratice, dar si capi ai Securitatii, dintre care cel agreat de Iliescu a fost col. Gheorghe Ardeleanu, seful unitatilor anti-tero (U.S.L.A.). Care si-a pus pe loc, la dispozitia grupului de pucisti, toti cei 1600 de oameni ai sai. "Vom rezolva treaba, asa cum s-a discutat cu Victor" (Stanculescu), i-a spus Iliescu lui Guse, in timp ce avea in mana lista cu "persoane care ar putea ocupa posturi de raspundere". In camera 226 isi facea acum prezenta si Virgil Magureanu, cel care asteptase grupul ore in sir, in cladire, avand mare grija ca sa ramana permanent in spatele camerei de filmare. Postat in fata unei harti, Iliescu a luat legatura telefonica cu tovarasul Stanculescu, la Ministerul Apararii, cel care tinea permanent legatura directa cu gen. Piotr Lusev si ceilalti comandanti ai Tratatului de la Varsovia. Iliescu era obligat sa o faca. Comitetul Central nu era un punct operativ de comanda militara. Doar la Ministerul Apararii existau legaturi directe, secretizate, cu toti aliatii Pactului de la Varsovia. In primul rand, cu Moscova, cu Gorbaciov. Intre timp, cei din grup dezbateau aprins firma sub care pucistii urmau sa se infatiseze natiunii si lumii. Generalul Militaru o tinea una si buna: "Dom'le, sa ramanem la Frontul Salvarii Nationale". Cum nimeni nu parea foarte entuziasmat, Militaru a adaugat: "Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni!" (De fapt, el exista din 1988, cand fusese constituit conspirativ, la sugestia sovieticilor. Cum am vazut, cu sase luni mai inainte, Militaru se intalnise cu Iliescu in Parcul Herastrau pentru a-l informa de existenta Frontului, asadar ca aveau o concurenta la gratiile sovieticilor).

Iliescu, fara jena, i-a informat pe ceilalti din camera ca el luase deja legatura cu ambasada sovietica, pentru a-i lamuri "cine suntem si ce vrem". Cel putin atit gasea de cuvinta Iliescu sa-i informeze pe cei din jur, in legatura cu convorbirea (ori convorbirile) cu sovieticii din acea zi. Sub pretextul ca sediul C.C. nu era un loc prea sigur - lipsea telefonul direct, firul rosu, cu Moscova si cu Pactul de la Varsovia - intregul grup s-a decis sa se refugieze la Ministerul Apararii, in Drumul Taberei. Conform amintirilor publicate de Dumitru Mazilu dar si a altor marturii, se pare ca, pe drum, grupul s-a abatut mai intai pe la ambasada sovietica. Episodul este controversat, din motive usor de banuit. Totusi, lasind deoparte alte marturii, intr-un documentar realizat la Bucuresti de CNN - in care sunt infatisate si tunelurile subterane, asa cum erau cele de sub sediul C.C. si Piata Palatului, pe care Ceausescu s-ar fi putut cu usurinta evacua - se sugereaza ca grupul lui Iliescu ar fi facut o halta la ambasada, in acea seara.

Imediat dupa plecarea lui Iliescu si grupului sau din sediul C.C.-ului, in Piata Palatului rasunau primele rafale. In jurul orelor 21 cadeau primii morti. In mod subit, aparuse pericolul terorist, oameni descrisi de Iliescu ca fiind antrenati sa "traga din toate pozitiile". Timp de doua zile, asa- zisul pericol terorist ii va permite grupulul lui Iliescu sa castige timp, cu un dublu scop: 1) sa acapareze total puterea si 2) sa scape de Ceausescu, care cunostea mult prea multe despre Iliescu, familia sa si legaturile acestora cu Moscova. La orele 23, Iliescu reapare la TVR si citeste primul comunicat al Comitetului Provizoriu al "Frontului Salvarii Nationale". De fapt, textul fusese redactat initial de Dumitru Mazilu dar fusese modificat, pe ici pe colo prin punctele esentiale, de Silviu Brucan care nu agrease nici macar formula finala: "Asa sa ne ajute Dumnezeu", deoarece i se parea, ca amintea prea mult de monarhie. Iliescu a mai citit o lista cu membrii Comitetului Provizoriu, lista in care el se trecuse ultimul, sugerand astfel telespectatorilor aparenta sa lipsa de apetenta pentru putere.

In realitate, lui Iliescu ii vor mai trebui inca dous zile pentru pune mana complet pe putere - doua zile in care teroristii vor trage din toate pozitiile, provocand astfel peste o mie de morti si sute de raniti, cu totii oameni nevinovati - ca si pentru a se debarasa de incomodul (in viata) Ceausescu, tinut inca din 22 decembrie, la pastrare, intr-o unitate militara de la Targoviste, dar a carui arestare nu fusese anuntata poporului decat douazeci si patru de ore mai tarziu. Timp de doua zile, in mare taina, Iliescu nu se ocupase decit cu restructurarea aparatului militar si cel al Securitatii. Ultimul, activat din 24 decembrie, cind ofiterii fostei Directii a 5-a, care avusese misiunea sa apere sediile, fusesera convocati la Ministerul de Interne. Pe 23 decembrie, in editia unica a "Scanteii poporului", distribuita cu o remarcabila promptitudine, aparea urmatorul comunicat al lui Iliescu:

"Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelasi timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de “ordine socialista” [subl. n.].

Insotit de fidelul sau paznic, Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a mai aparut de doua ori la TVR, in dorinta de a linisti cele 4 milioane de membri de partid. Din Studioul 4 fusesera alungati intre timp artistii si poetii. Stirile erau citite de acelasi Marinescu George care citise in 22 decembrie decretul de instituire a starii de necesitate. Iliescu a anuntat ferm, cu acest prilej: "Va veni vremea unui proces drept, condus de “justitia poporului” (subl. n.)." La a doua aparitie, Iliescu a devenit mai pragmatic: "Toti civilii vor preda armele pe care le poseda pana la 25 decembrie, orele 17", altminteri ar fi urmat sa fie considerati teroristi. Grijuliu, Iliescu a reamintit ca toate organizatiile din tara se subordoneaza Frontului Salvarii Nationale. Apoi, instalat in biroul directorului general al Televiziunii de la etajul II si pazit de Gelu Voican Voiculescu, Iliescu a inceput sa primeasca in audiente comunisti de rang inalt. Un preot si trei tineri timisoreni, sositi cu o declaratie a "Comitetului Democratic" prin care se cereau alegeri libere si pluripartitism, au fost intimpinati cu un refuz politicos. Peste cateva zile, Comitetul Democratic va fi integrat Frontului Salvarii Nationale.



6. UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE '89, INTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETATEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SA CONSTITUIE UN "TRIBUNAL MILITAR EXCEPTIONAL", CARE SA JUDECE PE CEAUSESTI

Arestati, practic, inca din dupa-amiaza de 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost tinuti, sub paza militara, la unitatea de la Targoviste. initial, pucistii au mers pe varianta suprimarii imediate a cuplului Ceausescu. Scenariul asasinarii urma sa fie declansat de parola "Recursul la metoda". Populatiei i s-a ascuns, cel putin douazeci si patru de ore, ca sotii Ceausescu fusesera arestati inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie, si tinuti sub o paza militara sigura. Mai mult, prin televiziune s-au vehiculat in acest rastimp fel de fel de zvonuri privind urmarirea sotilor Ceausescu, si actiuni teroriste de eliberare a celor doi, care aveau doar scopul sa mentina panica in randul cetatenilor, sugerandu-li-se astfel pericolul pe care il reprezenta, in continuare, un Ceausescu in viata. Pe 24 decembrie, planul "Recursul la metoda" a fost insa abandonat: se pare ca, la Moscova, Gorbaciov staruia inca din 22 decembrie pentru un proces al fostului dictator, in locul unui simplu asasinat. Acesta este si motivul pentru care planul "Recursul la metoda” nu a fost pus in practica, intre 22 si 24 decembrie. Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un tribunal militar exceptional, care sa-i judece pe sotii Ceausescu, in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde grupul pucist se refugiase. In susurul apei de la W.C., Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate, astfel, surprizele. Miza era imensa: lichidarea fizica a sotilor Ceausescu, cei care stiau prea multe despre Iliescu si grupul de pucisti. Decretul, redactat si semnat de Iliescu pe 24 decembrie 1989, fara numar de inregistrare, decidea - in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) din Romania - instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta (subl. n.) la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena. Acest document istoric este semnat de Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl. n.). Numai ca la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista! Asa cum se stie, prima intrunire a CFSN a avut loc abia patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie, la Palatul Victoria. Nici atunci Ion Iliescu nu a fost ales presedinte al CFSN. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim - printr-o tipica uzurpare de titlu - un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.

Prima Consecinta: Tribunalul Militar Exceptional care i-a judecat pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul de constituire, este la randul sau ilegal. A doua consecinta: sotii Ceausescu n-au fost executati dupa un proces, ci asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut, ulterior ca sa-si salveze tovarasul de drum, cum ca: "Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea". Ceea ce a urmat nu este, de asemenea, prea bine cunoscut opimei publice. Astfel, deplasarea la Targoviste, unde urma sa aiba loc procesul, a asa-zisului Tribunal Militar Exceptional, s-a facut cu cinci elicoptere. Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar; se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisi. Procesul nu a fost decat o mascarada, pusa la cale de Iliescu. Dupa aterizare, in timp ce gen. Victor Stanculescu se ocupa de detaliile executiei, Gelu Voican a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Detaliile procesului se cunosc. Interesante sunt insa concluzule profesorului legist francez Louis le Riboux privind momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost impuscati. Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelate, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea, unde au fost abandonate, in timp ce Stanculescu si Voican Voiculescu s-au dus la o gustarica. In realitate, asa cum demonstreaza o videocaseta, cadavrele celor doi, infasurate in prelate, au fost plimbate prin cladirea C.C., si in alte institutii, unde au fost expuse, deoarece multi nu credeau ca Ceausestii fusesera impuscati, in ciuda filmului prezentat pe 25 decembrie, intr-o versiune prescurtata, la TVR. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la ora 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios "sa vada p...a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani". Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele Ceausestilor au ramas sigilate in instalatia frigorifica de la morga. De inmormintarea celor doi s-a ocupat tot Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim- ministru, cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a sterpelit cu aceasta ocazie bijuteriile Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. maj. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu pinze de cearceaf. Mai intii s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton si cate o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi de teroristi.

Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fusesera uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor s-au intocmit doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1/SP 1989. Nu vom intra in detalii privind continutul acestor doua dosare, precum si implicarile lor. Vom mentiona doar un singur detaliu: certificatele medicale, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Exact ca decretul, semnat ilegitim prin uzurpare de titlu, de Ion Iliescu, prin care s-a constituit asa-zisul Tribunal Militar Exceptional, care i-a trimis la moarte pe sotii Ceausescu. Numai pentru ca acestia sa nu poata dezvalui public ceea ce stiau despre proaspatul emanat, si despe firul rosu care il lega, inca din tinerete, pe Ion Iliescu de Kremlin
(rezistence.tripod.)

Cum a costat "viata ta"???
Si CE GAFA ai facut???
Ai fost ciumva DEPORTATA???
*
Iar sa compari "aruncatul pietrelor de catre copii in fata blocului" cu ce s-a intamplat in Romaia anilor "de pomina"(chiar daca crimele de atunci se numesc sau nu Holocaust!!) este cam...exagerat!
Chiar daca in Romania ar fi avut loc numai incidentul "trenului mortii din Iasi"(si e clar ca NU A FOST numai atat!) si tot comparatia ta mi se pare deplasata!
Tu chiar crezi ca Antonescu nu a avut nici un sprijin,.din partea nimanui?
Si miscarea legionara(care vorbea clar de "puritatea rasei") nu a avut nici ea nici un ecou?
Pana si in armata romana au avut simpatizanti:
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Multe opinii exprimate în istoriografie pâna acum au oscilat între doua extreme: una a afirmat ca armata a ramas complet imuna fata de ideologia si activitatea Garzii de fier; a doua, de sorginte legionara, a apreciat ca armata a aderat în buna masura la doctrina si actiunile miscarii, dar ca Ion Antonescu, sprijinit de o serie de generali, a reusit în final sa determine participarea ei la înabusirea rebeliunii.

Apreciem ca ambele sunt simplificatoare si nu reflecta situatia reala. Problema este înca destul de dificila si, dupa opinia noastra, în stadiul actual al cercetarii este greu sa avansam aprecieri si concluzii cât de cât ferme. Totusi, anumite sublinieri se pot face.

Garda de fier nu a avut un program coerent si închegat în toate articulatiile sale fata de institutia militara, diferite segmente si componente ale miscarii venind cu orientari si solutii disparate si chiar contradictorii. Asa cum am precizat, retorica legionara a promovat unele idei ce reflectau nevoi reale ale armatei (îmbunatatirea dotarii, a instruirii, a vietii militarilor, întronarea cinstei, corectitudinii si a competentei profesionale, sporirea capacitatii combative, înlaturarea elementelor corupte si promovarea ofiterilor tineri etc.), altele aveau un caracter "revolutionar", fiind respinse de militari (alegerea comandantilor, "înlaturarea ierarhiei", subordonarea armatei partidului de guvernamânt etc.). De mentionat faptul ca legionarii i-au precedat, într-un fel, pe comunisti, care, dupa al doilea razboi mondial, au militat pentru "o armata a poporului".

Interesant de semnalat este si faptul ca legionarii s-au adresat anumitor categorii de soldati, cu precadere ofiterilor tineri si elevilor din scolile de ofiteri si subofiteri, ofiterilor de rezerva si soldatilor concentrati. In schimb, ofiterii superiori, corpul de comanda în general, erau priviti cu ostilitate, fiind considerati aparatori ai vechilor regimuri si posibili adversari. De altfel, legionarii l-au si acuzat pe Ion Antonescu deoarece a mentinut în activitate unele elementele "compromise", cerând înlaturarea lor din functii si din armata.

In septembrie 1940, armata româna, în stare de mobilizare, numara peste un milion de oameni si, evident, printre ei se gasea si un numar de legionari si simpatizanti ai acestora. Chiar înainte ca miscarea legionara sa ajunga la guvernare, unii ofiteri, în special de rezerva, au aderat sau simpatizat cu ideile ei. Din Senatul legionar, înfiintat la începutul lunii ianuarie 1929, au facut parte de-a lungul anilor un numar de ofiteri de rezerva, dintre care amintim pe generalii Bagulescu, Dona, Trandafirescu, Ghenea, Economu, coloneii Malamuceanu, Polihroniade s.a. Unele cadre militare chiar au candidat pe listele miscarii în alegerile din 1937: colonelul Stefan Zavoianu la Braila si Bucuresti, colonelul Vasile Piperescu la Falciu si Lapusna, capitanul Emil Siancu la Cluj. Fenomenul nu devenise însa foarte îngrijorator, fapt rezultat si din situatiile statistice trimise de organizatia regionala Suceava catre centrala Partidului "Totul pentru tara" (cum se chema Garda de fier din decembrie 1934) în iunie 1937. Potrivit statisticii înaintate, în judet existau 179 cuiburi ce cuprindeau 1 517 legionari si 1 505 simpatizanti, dintre care numai doi erau ofiteri.

O anumita aderenta la miscarea legionara s-a constatat si la unele cadre active, printre cele mai cunoscute nume fiind generalul Dumitru Coroana, colonelul Octav Vorobchievici, capitanul Mircea Tomescu etc.
(itcnet)
++++++
Ca sa nu mai vorbim despre sprijinul care l-a avut maresalul in armata(in fond,armata este si o "oglinda a societatii").
Doar,in final,cu ajutorul armatei a lichidat miscarea legionara!
Ti se par aceste lucruri "o simpla aruncare de pietre in geamurile vecinului"??
anita47

Iti multumesc pentru atitudinea ta. Nu stiu si, sincer sa fiu, nici nu ma intereseaza comentariile la adresa mea. Eu vreau sa fiu judecat dupa ceea ce fac. Din pacate, odata cu statutul de persoana publica (pe care nu l-am dorit si l-am evitat pe cat posibil) a trebuit sa-mi asum si riscul de a fi atacat aiurea-n tramvai. Si nici nu ai idee ce mult le place oamenilor sa murdareasca ceea ce nu inteleg sau ceea ce pare mult prea bun pentru a conveni imaginii lor despre lume si, evident, despre ei insisi. O "vedeta" care se ocupa cu scrisul de carti (care-si ofera gratuit cartile la lansare sutelor de tineri prezenti), care scoate reviste gratuite de cultura generala, care umbla din liceu in liceu incercand sa le spuna adolescentilor ca sunt lucruri mai importante in viata decat banii, o "vedeta" care nu umbla prin baruri, nu se lauda prin ziare cu noile sale amante, nu face scandal si nu iese in lume cu noua sa limuzina... Ei bine, asa ceva nu cadreaza cu imaginea multora despre "vedete". Prin urmare ceva e in neregula si, daca nu putem accepta ca exista si astfel oameni, trebuie sa-i aducem la nivelul nostru de intelegere si sa-i manjim. macar atat sa putem face si noi.
Am raspuns invitatiei lui Daniel pentru ca mi se parea o alta ocazie foarte buna de a afla cam ce gandesc oamenii. Am depasit cadrul conferintei rezervata mie pentru ca am crezut ca am ceva de spus. Iar in domeniul iubirii de tara chiar sunt convins ca am ceva de spus. Nu mi-e teama s-o iubesc si chiar incerc s-o arat. Prin ceea ce fac pentru oamenii ei. Atat.
Sunt oameni care sunt capabili de crima daca-i injuri de mama. Mie poate sa-mi injure oricine tara si, daca incerci sa ripostezi, elegant si cu argumente, te trezesti facut in toate felurile si banuit de toate relele de pe lume. Ei bine, voi continua s-o iubesc si s-o apar de oricine e dispus sa-i arunce in carca mizeriile vietii personale si esecurile. Nu sunt dispus sa respect pe nimeni care nu ma respecta si care nu-mi respecta mama.

„Pozitia (...) prin care este incurajata federalizarea Republicii Moldova, va avea drept efect crearea unui protectorat rusesc in teritoriu. Prin urmare, unica parghie de a influenta modificarea acestei pozitii este formarea unei opinii publice puternice, care s-ar face auzita. Numai in aceste conditii, actuala administratie a SUA, care utilizeaza destul de frecvent notiuni de genul ‘democratie’ sau ‘societate deschisa’, va fi nevoita sa tina cont de toate parerile existente in societatea moldoveneasca.”
George Soros, Conferinta de presa la Chisinau, 21 octombrie 2002


„Since Putin was elected president in 2000, every major figure exiled or arrested for financial crimes has been Jewish. In dollars terms, we are witnessing the largest illegal expropriation of Jewish property in Europe since the Nazi seizures during the 1930s... These arrests must be seen in the contex of increasingly aggresive, military and extrajudicial actions in Ukraine, Moldova, the South Caucasus and Chechya”.
Bruce Jackson, The Washington Post, noiembrie, 2003


„The Bush administration has taken a significant step toward adjusting its policy to fit the reality of Russia’s recent anti-democratic and imperialistic behaviour. (...) Mr. Putin must see that his attacks on democracy in his own country and on the independence o his neighbors will ve resisted. If he pays no price, he will surely step them up”.
„A Stand on Russia”, The Washington Post, 4 decembrie, 2003


„Solutionarea conflictului transnistrean este importanta pentru viitorul cetatenilor Moldovei de pe ambele maluri ale Nistrului. Modelul de solutionare a acestui conflict trebuie neaparat sa intareasca independenta si integritatea teritoriala a Moldovei”.
Heather M. Hodges, Ambasador SUA in Republica Moldova, 2003


„Doctrina Putin” aduce Chisinaul pe harta geopolitica a lumii
Scena geopolitica a istmului Ponto-Baltic – spatiu teoretizat stralucit in perioada interbelica de un Simion Mehedinti - sau a Caucazului au trecut in umbra odata cu concentrarea privirilor lumii spre Afganistan, Irak sau criza israeliano-palestiniana. America este ocupata pana peste cap, prinsa in capcana unui razboi care readuce in memorie, periculos, Vietnamul, somata sa raspunda cu solutii conflictelor din Orientul Mijlociu sau sa reconstruiasca, din temelii, Afganistanul.
Spatii geopolitice cruciale – cum sunt Istmul Ponto-baltic sau Caucazul - pareau uitate de imperiul ghidonat de la Washington sau date spre gestiune altcuiva. Si unii s-au grabit sa profite. Putini au sesizat, in acest context, semnalele pe care Moscova le transmitea tarilor din zona si presiunile la care acestea erau supuse. La 19 septembrie, la Yalta, Moscova impune semnarea tratatului economic dintre Rusia, Ucraina, Belarus si Kazahstan in vederea creari „unui spatiu economic unic” – net favorabil Rusiei si in pofida dorintei celorlalti „parteneri”. La 29 septembrie, fortele maritime ruse au inceput construirea unui canal in stramtoarea Kerch din partea de nord a Marii Negre, aceasta insemnand, practic, o tentativa de preluare a controlului de la Ucraina a unei insule si a unui canal adiacent. Supus presiunilor Moscovei, presedintele Kucima accepta „negocierile” legate de canalul strategic de navigatie din apropierea Marii Azov unde se estimeaza ca exista importante resurse de titei. La 5 octombrie, in Cecenia, cu ocazia unei farse electorale evidente, Rusia instaleaza un guvern marioneta si isi asigura astfel controlul. La 9 octombrie, Presedintele Putin si Serghei Ivanov, Ministrul Apararii, au exprimat intr-o conferinta de presa comuna ceea ce este cunoscut sub numele de „Doctrina Putin”: Moscova isi rezerva dreptul de a interveni militar in solutionarea oricarui diferend din statele vecine si dreptul de a-si mentine conductele de petrol ce se intind din Asia Centrala si de la Munti Caucaz pana in Occident, chiar si – afirma Presedintele Putin – „acele segmente ale sistemului de conducte ce se afla dupa hotarele Rusiei”. Trebuie adaugata la aceasta prezenta in continuare a trupelor ruse si bazelor militare in Georgia, in ciuda acordurilor internationale: conform deciziilor summit-urilor OSCE de la Istambul si Porto, Rusia trebuia sa inchida bazele de la Vaziani si Gudauta in 2001 si sa negocieze cu Georgia inchiderea bazelor de la Batumi si Akhalkalaki. Patru ani mai tarziu, Rusia a inchis numai baza de la Vaziani si a refuzat, practic, sa negocieze altceva. In ceea ce priveste Republica Moldova, Rusia nu a respectat nici o decizie internationala privind retragerea trupelor si armamentului din Transnistria, mai mult, a facut si face toate eforturile diplomatice pentru „legalizarea” prezentei sale militare in Moldova si perpetuarea controlului asupra unui stat independent si recunoscut international prin sustinerea fatisa a Transnistriei, „o enclava de tip mafiot, sustinuta de armata rusa”, cu a denumit-o celebrul comentator american Z. Brzezinski. Daca adaugam aici implicarea serviciilor secrete rusesti in alegerile din Georgia si Azerbaijan, deci fraudarea acestora, sau presiunile din Abhazia pentru prezervarea intereselor rusesti vom avea un tablou aproximativ al actiunilor concertate ale „Noii Rusii” pentru impunerea dominatiei in Istmul Ponto-Baltic si Eurasia.
Toate acestea succesele diplomatice sistematice ale Rusiei lui Putin, veritabil „Petru cel Mare” al secolului XXI, s-au constituit in semnale de alarma pentru populatia (ne-rusa) a zonei, si nu numai, oripilata de ceea ce poate deveni „doctrina Putin” impinsa pana la ultime consecinte pe plan extern. In plus, expresia „doctrinei Putin” pe plan intern, respectiv ofensiva masiva si concertata a echipei lui Putin impotriva magnatilor rusi de origine evreiasca a alertat cercurile politice, economice si opinia publica din UE si, mai ales, Statele Unite. Cazul magnatului Mihail Hodorkovski (arestat la 25 octombrie de agenti mascati ai securitatii ruse din cadrul FSB, succesoarea KGB, care au luat cu asalt avionul personal al omului de afaceri), este cel mai faimos dintre ele.
Reactia nu a intarziat. Cand nimeni nu parea ca pune la indoiala marsul triumfal al Rusiei, iar unii comentatori se grabeau sa acrediteze un nou pact Rusia-America pentru a explica cumva timiditatea Administratiei Bush fata cu „doctrina Putin”, o serie de evenimente de proportii masive si consecinte majore incep sa se deruleze ca un mecanism bine pus la punct. Georgia, Ucraina, Lituania, Republica Moldova – si cine stie cine va mai urma! – au intrat, perfect sincronizat, in clocot politic si geopolitic. Cazul Republicii Moldova este doar unul dintre ele pe aceasta „mare tabla de sah” in care piesele se muta cu repeziciune de un jucator abil, consecvent si tenace. Grabita si fascinata, poate, de omul de otel de la Kremlin, presa a catalogat initial miscarile drept „manevre ale lui Putin” sau jocuri geopolitice ale Rusiei. S-au inselat. Cazul Republicii Moldova developeaza in mic filmul evenimentelor si dezvaluie, in spatele haosului aparent, o succesiune ferma si bine gandita de decizii si evenimente. In final, Rusia nu este regizorul sau papusarul din spatele scenei, ci, deocamdata, perdantul unui joc in care a crezut ca are toate cartile castigatoare.
Din pricina „doctrine Putin” si cu mana americana, Chisinaul revine, precum la cumpana anilor 90, pe scena geopolitica a lumii... Sa vedem cum.

Filmul evenimentelor. Uite Putin, nu e Putin...
La 17 noiembrie 2003, prin persoana lui Dmitri Kozak, adjunctul sefului administratiei presedintelui Rusiei, Moscova propune Chisinaului un Memorandum pentru solutionarea conflictului transnistrean. Textul, in esenta un proiect de Constitutie federala care facea intreaga Republica Moldova dependenta de Tiraspol, deci de Moscova, vine in continuarea unui sir de initiative pe aceiasi directie. Daca documentul ar fi fost semnat, s-ar fi petrecut acceptare de jure a dominatiei de facto a Rusiei in Republica Moldova. Parafarea documentului era dorita intempestiv de Moscova care vroia sa puna pe masa la Reuniunea OSCE de la Maastricht (1-2 decembrie) cel putin o „realizare” de politica externa, respectiv chestiunea transnistreana. Gestul grabit al rusilor a lasat prezumtivii parteneri – SUA si OSCE – perplecsi... Rusia isi aroga controlul exclusiv al unui spatiu pe care convenise, teoretic, sa-l discute si cu altcineva.
Federalizarea ca solutie a conflictului din Transnistria este o poveste mai veche in Republica Moldova, iar punctul de plecare este tot Rusia. Batalia a inceput, practic, in 1997, cu asa numitul Plan Primakov, dupa care Rusia a pus pe masa, cu mana OSCE, un „Acord” care a facut sa curga multa cerneala (textul s-a tiparit la 9 iulie in Moldova Suverana cu titlul „Proiectul de Acord dintre Republica Moldova, document elaborat de OSCE, Federatia Rusa si Ucraina”). Pentru a garanta succesul operatiunii, Moscova a trimis anul acesta un nou ambasador la Chisinau, nici mai mult nici mai putin decat amiralul Zubacov Iurii Antonovici, mana dreapta a lui Serghei Primakov in toate posturile in care acesta s-a perindat: sef al FSB-ului, Ministru de Externe, Prim-ministru etc. Un „greu” a carui numire indica limpede interesul major al Rusiei in zona. Ripostele la proiectul din 2002 au fost rapide si concertate. Societatea civila – ONG-uri, Uniuni de creatie, publicatii etc. - s-a mobilizat exemplar, discreditand proiectul, chiar institutia care l-a propus.
Ultimul episod in acest serial regizat de Moscova si perdant, deocamdata, este Memorandumul Kozak. Trimisul lui Putin vine la Chisinau cu o misiune precisa: sa aduca pe cei doi lideri, Vladimir Voronin si Igor Smirnov, la aceiasi masa, dispusi sa semneze documentul. Daca acest acord s-ar fi realizat, Presedintele Putin insusi s-ar fi deplasat la Chisinau pentru a asista la semnare...
Primele reactii par de bun augur pentru diplomatia rusa: Igor Smirnov anunta rapid acordul fata de Memorandum si accepta ziua de 25 noiembrie pentru vizita presedintelui Putin la Chisinau (data a fost confirmata oficial pe 23 noiembrie). Pe 21 noiembrie, Ministrul rus al Apararii Sergei Ivanov anunta la Moscova ca trupele rusesti vor sta in Moldova ca „garanti ai acordului federal pentru o perioada de tranzitie de pana la 20 de ani”. Desi Memorandumul nu fusese inca semnat...
Reactia societatii civile si a partidelor din Opozitie este insa prompta, coerenta si eficace. Manifestatiile din fata Ambasadei Ruse continua, in ciuda hartuielilor repetate, la fel ca si mitingurile de protest. Pe 19 noiembrie, liderii grupurilor parlamentare, Iurie Rosca (PPCD), Victor Stepaniuc („Partidul Comunistilor”) si Dumitru Braghis („Moldova Noastra”) au avut o intalnire cu Dmitri Kozak, in care reprezentantii Opozitiei si-au exprimat dezacordul fata de proiect; chiar si Stepaniuc, liderul fractiunii comuniste din Parlament, a declarat ca nu sustine toate prevederile Memoradumului. Pentru a da o alura europeana Memorandumului, Kozac a afirmat: „memorandumul si planul propus in format tripartit, elaborat in comun cu OSCE si Ucraina, sunt foarte asemanatoare, acesta fiind doar mai concret”. Ceva adevar exista aici, cu „nuanta” ca proiectul anterior din 2002 tot de Moscova fusese construit... Pe 20 noiembrie, Igor Smirnov adreseaza un apel populatiei din stanga Nistrului prin care sustine documentul si sugereaza, totusi, o imbunatatire: „In conditiile in care viitorul stat va fi unul demilitarizat, rolul dominant in oferirea garantiilor militare si a securitatii de stat ar trebui sa revina Rusiei, fapt ce ar merita consfintit in constitutia viitorului stat federal”. Luni, 24 noiembrie, Opozitia din Republica Moldova se reuneste intr-o sedinta a Mesei rotunde cu Statul Permanent, un mecanism infiintat la sugestia Consiliului Europei si menit sa reuneasca pentru dezbateri principalii actori politici de la Chisinau (treptat, initiativa a cazut in derizoriu pentru ca era sistematic ignorata de Partidul Comunistilor sau de alte formatiuni din Opozitie; sistemul intalnirilor a fost resuscitat cu aceasta ocazie). In absenta reprezentantilor Partidului Comunistilor, s-a infiintat Comitetul pentru Apararea Independentei si Constitutiei Republicii Moldova (CAIC) la care au aderat toate formatiunile de opozitie si toate ONG-urile, asociatiile sau uniunile semnificative de peste Prut si care s-a pronuntat, explicit, impotriva semnarii Memorandumului. CAIC a cerut o intalnire cu Presedintele Voronin caruia i-a solicitat sa ceara implicarea UE, a Americii, a Romaniei si Ucrainei in procesul de reglementare a crizei. Iurie Rosca (PPCD) a propus demararea unor actiuni ample si hotarate de protest incepand cu ziua de 25 noiembrie, ziua sosirii Presedintelui Putin la Chisinau.
In contrapartida, Dmitri Kozak, adjunctul sefului administratiei presedintelui Rusiei, a utilizat toate argumentele pentru a-l convinge pe presedintele Voronin sa semneze. Kozak a afirmat, ulterior, ca Voronin ar fi acceptat, ca ar fi promis ca va semna, dupa care si-a schimbat radical opinia. Voronin declara in timpul negocierilor cu emisarul rus ca: „Acceptarea proiectului de catre toate partile interesate va semnifica un inceput real de solutionare a conflictului transnistrean fara invingatori si invinsi, iar finalizarea cu succes a acestui proiect va putea fi comparata cu caderea zidului Berlinului”. In plus, Dmitru Kozak dadea garantii ca OSCE va sustine orice plan care va fi acceptat de partile implicate in conflict. In acest timp, Jaap de Hoop Scheffer, presedintele OSCE, nu avea nici o pozitie. Pentru a grabi decizia, Kozak a lansat urmatoarele promisiuni: retragerea rapida a munitiilor de pe teritoriu Transnistriei, anularea unei parti a datoriilor Republici Moldova catre Rusia (in valoare de 100 milioane de dolari), precum si alocarea altor 105 milioane de dolari, ajutor nerambursabil, destinat pentru stabilizarea economica, sociala si ecologica din regiunea transnistreana. In plus, ca o consecinta a vizitelor lui Kozak la Tiraspol, se manifesta primele gesturi de deschidere. Dupa ce Chisinaul a schimbat frecventa de testare a televiziunii digitale, lichidand inferentele operatorului de telefonie mobila din Tiraspol, Tiraspolul a inlocuit, la randu-i, bruierea frecventelor de telefonie mobila utilizate de Voxtel si Moldcell. De asemenea, Tiraspolul a anuntat ridicarea, cu incepere de la 21 noiembrie, a interdictiei de acces pe teritoriul Transnistriei, impusa anterior lui Vladimir Voronin si altor oficiali moldoveni. Voronin si-a exprimat satisfactia: „este un semn bun, un semn ca vom reusi sa realizam compromisul necesar”. In plus, a afirmat in fata corpului diplomatic de la Chisinau, ca daca Tiraspolul continua sa se manifeste in acelasi fel, Republica Moldova va propune ridicarea sanctiunilor de circulatie impuse conducatorilor transnistreni de UE.
Totul indica semnarea Memorandului, mai cu seama pasii concreti care s-au facut dupa 10 ani de stagnare. Din acest moment, insa, incepe, probabil, ceea ce ministrul de externe rus, Igor Ivanov, avea sa numeasca „implicarea unor tari in afacerile interne ale CSI, ca si in Georgia” (afirmatie emfatica si ridicola, caci Ivanov nu este ministru de Externe nici al CSI nici al Georgiei!).

(Fragment din articolul AMERICA FACE SAH-MAT RUSIA LA CHISINAU
- SAU CEA MAI MARE INFRANGERE DIPLOMATICA A MOSCOVEI IN RAZBOIUL PENTRU CONTROLUL REPUBLICII MOLDOVA , la:

http://www.studiidesecuritate.ro/stiri/news12.html).

In cadrul cursului de toxicomanie am facut pentru lucrarea de sesiune un experiment:privarea de mass-media timp de doua saptamâni.
Cel mai tare m-a afectat sa nu stiu ce temperatura exterioara o sa avem..eu locuind la Montreal.
Cred ca e o experienta de trait!


Altceva:eu am emigrat in 1988 urmându-mi fostul sot.
In 1990 vara am venit in vizita la parinti cumici cadouri pe care mi le permiteau bursa. Dintr-o data toata familia m-a uitat: era un atentat la sediul televiziunii... Si nu intelegeam cum pot ei fi asa nepoliticosi si indiferenti...


In aceeasi vara am vazut in Romania stiri despre incidente intr-o rezerva indiana din quebec, chiar la cativa kilometri de unde locuiam eu...
Panica mare, scene de asediu si razboi.Telefonez, ceva super mic si super local...
asa ca , relativizand...


Alid'art

Buna,

Ce noroc ai, sa fii prieten cu nativi indieni ! Intotdeauna m-au impresionat muzica, obiceiurile, si arta lor (de cate ori am vazut grupuri care dadeau concerte pe strada prin Anglia/Franta), si 'the more I know the more I like them'. Daca as avea ocazia sa intalnesc si eu cativa din mostenitorii traditiilor lor, sa ascult din povestile lor, si sa vad pamantul si natura asa cum le vad ei, as considera ca am primit cea mai mare favoare a sansei. Mie americanii nu imi plac deloc, fiind purtatorii stindardului arificialitatii, ignorantei, ipocriziei, materialismului si superficialitatii, prin multe din mesajele lor 'culturale' ce se imprastie in lume. Stiu ca e gresit a generaliza la o natie intreaga manifestarile unei parti a ei. Dar pe cat detest aceste aspecte, pe atat admir cultura si civilizatia autohtonilor exterminati de omul alb. Un continent asa de frumos, cu locuri atat de impresionante, parca pamantul insusi iti cere a-l venera. Indienii, cu atitudinea lor fata de natura ar trebui sa fie tocmai oamenii care sa ocupe acest mare continent, iubindu-l si repecatandu-l. Si cine sunt acum stapanii lui ? Cei ce nu cunosc decat expolatarea si nu respecta decat banul, liderii artificialului si superficialitatii, o societate ca un balon de sapun, fara radacini. Rog tuturor fanilor americii sa imi ierte vehementza, poate am sa inteleg mai multe cand am sa vizitez si eu acest continent. Nimic nu m-ar putea tenta sa vizitez SUA - afara doar de marile rezervatii naturale, si de posibilitatea de-a intalni si a sta de vorba cu indieni, ceea ce mi-as dori sincer.

Draga Ozzy, daca ai primit asa un nume fain, de ce nu il folosesti pe acesta ca nickame in loc de 'Ozzy Osbourne' (care imi pare ca nu te caracterizeaza). Daca ai avut o viziune care ti-a dat acest nume, cred ca e o reflectie a ceea ce esti undeva in adancul tau. Am mai auzit inainte despre acest ritual (in benzi desenate sau in ceva filme) in urma caruia iti obtineai o identitate in cadrul grupului indienilor. Nu stiam ca se mai practica inca - ai avut noroc sa fi trecut prin el.

Apropo de vulturasul ce l-ai urmarit pentru a te intoarce la prietenii tai, si mie mi s-a intamplat odata ceva asemanator. M-am dus la Brasov sa stau o zi intr-o cabana la marginea orasului (unde un mare grup de prieteni stateau de vreo saptamana). Habar nu aveam unde e cabana, stiam ca merg cu tramvaiul pana la capat, si dup-aia e la vreo 20 de minute in padure. Si m-am pornit si eu ca ardeleanul, cu gandul ca 'oi nimeri eu', si m-am pierdut. Stau la o raspantie si ma intreb: incolo ? Incoace ? Incotro ? Si cum stam eu asa si ma minunam, simt ca cineva ma atinge usor pe picior, ma uit, era un pui de catzel, tare dragut, care se gudura pe langa mine. N-aveam nici un biscuite sa-i dau, dar l-am mangait, si i-am vorbit, intreband daca nu stie el incotro s-o apuc. Cum nu era nimeni pe acolo ca sa rada de mine ca vorbesc cu un catzel, m-am amuzat de situatie si mi-am propus sa il urmaresc. Si catzelul a mers pe-un drum, pe urma printr-un crang, si urmandu-l, dupa putin timp, am vazut o cabana in jurul careia prietenii mei se jucau cu bulgari de zapada. Politicoasa cum imi shade, bine am multumit catelului pentru ghidaj si am dat fuga fericita sa-mi intalnesc amicii. Oare daca i-as fi povestit intamplarea unui bunic indian mi-ar fi dat numele 'little black dog' sau 'talks with dogs'?
May the Great Spirit be with you !!!
Desde
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".

Capcanele lui 23 august 1944 (NO RATING!)

[romanian-portal.com], (8/23/2004) »
Ca niciodata in ultimii 15 ani, apropierea acestui 23 august a starnit in discursul public romanesc o revigorare a interesului (uneori a pasiunilor) fata de acest eveniment important al istoriei contemporane. Mai multi factori au condus aici: in primul rand, intentia oficialitatilor, anuntata inca de la mijlocul lui iulie a.c., de a organiza o celebrare substantial mai consistenta decat in toti anii de dupa 1990 (legitimata de implinirea unui numar rotund de ani); apoi, trebuie sa luam in calcul recentele avataruri ale Casei regale romane, ca si ameliorarea spectaculoasa a relatiilor dintre Regele Mihai si actualul presedinte al Romaniei; in fine, cred ca in substratul intregii povesti se afla balanta inca neechilibrata, in memoria noastra comuna, intre nostalgia dupa autoritarismul legitimat "patriotic" al maresalului Ion Antonescu si frustrarile firesti ale celor care stiu ca, o data cu acea zi, a inceput drama comunizarii Romaniei. Istoricii nu pot conduce, prin ei insisi, la rezolvarea definitiva a acestui impas - o data pentru ca istoria este o disciplina in continua rescriere*, apoi pentru ca s-a vazut limpede ca nici macar ei nu au cazut intru-totul de acord asupra interpretarii acestui subiect fierbinte.



Propun aici o analiza succinta a evenimentului de acum 60 de ani, avand convingerea ca orice incercare de clarificare a acestui trecut relativ recent poate conduce la o mai buna intelegere a prezentului nostru.


I. Cum s-a ajuns la 23 august 1944?

Intre 21-24 noiembrie 1940, pe fondul unei Europe prinse de mai bine de un an in conflict, generalul Ion Antonescu (devenit, din 14 septembrie acel an, Conducatorul statului national-legionar roman) facea prima vizita la Berlin, ocazie cu care le prezenta lui Adolf Hitler si ministrului de Externe german Joachim von Ribbentrop viziunea sa asupra situatiei europene si locului Romaniei in acest peisaj. Antonescu si Hitler si-au facut reciproc o buna impresie. Generalul roman, al carui patriotism sincer nu putea masca un mare amatorism intr-ale politicii, si-a expus dorinta de a lupta pentru refacerea granitelor statale, grav afectate de pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a unei parti din Transilvania, in chiar vara acelui an. Spre deosebire de Antonescu, Hitler avea o mare abilitate politica: "Istoria nu se va termina in anul 1940" - i-a spus el lui Antonescu, sugerandu-i o speranta. Din acest moment, Romania va intra intr-o dezastruoasa competitie cu Ungaria lui Horthy pentru captarea bunavointei Fuhrer-ului. In chiar aceasta vizita, pe 23 noiembrie, Conducatorul roman semneaza in numele tarii sale aderarea la Pactul Tripartit (alcatuit din Germania, Italia si Japonia si completat de Ungaria cu doua zile mai devreme, pe 21 noiembrie).



Explicatia acestui gest - si a celor care aveau sa urmeze - nu este pasiunea fascista a lui Antonescu, ci convingerea sa ca Hitler va castiga razboiul. Din 1916, politica externa a Romaniei fusese legata de cea a Frantei; dar Franta cazuse, sub loviturile unei armate germane care parea invincibila. Ca militar, Antonescu a avut o intuitie corecta: ca, in ciuda pactului din 23 august 1939, Germania si URSS vor ajunge in conflict. Temator pana la obsesie de sovietici (avea, ca roman, motive, desigur), Antonescu a ales sa mearga pe mana Germaniei.



In cele sapte luni care vor urma, in toate intalnirile si in mesajele schimbate, Antonescu arata disponibilitatea Romaniei de a lupta impotriva bolsevismului. Dar Hitler s-a aratat initial rezervat fata de aceasta oferta. Nedorind sa-i dea un cec in alb liderului roman si aparent deplin increzator de forta sa, el insista pe nevoia de stabilitate a Romaniei, siguranta economica etc. Convins totodata de dorinta de revansa a romanilor, Hitler definitiva la mijlocul lui decembrie 1940 Planul Barbarossa de atacare a Uniunii Sovietice, in care Romania avea rolul sau - chiar fara ca, in acel moment, Antonescu sa stie!



Discutia definitiva intre cei doi a avut lor pe 12 iunie 1941; abia acum Hitler l-a anuntat pe Antonescu de intentia inceperii razboiului in Est (fara a-i spune data exacta!). Antonescu, intarit intre timp in tara prin infrangerea legionarilor (in 21-23 ianuarie), s-a declarat decis sa lupte, in vederea recuperarii teritoriilor romanesti pierdute. De retinut ca, spre deosebire de Primul Razboi Mondial, cand Ionel I.C. Bratianu a negociat intens conditiile iesirii Romaniei din neutralitate, in iunie 1941 Ion Antonescu a acceptat intrarea in conflict fara nici un tratat formal cu Germania, bazandu-se exclusiv pe o intelegere verbala cu Hitler.



Greu de imaginat astazi entuziasmul inceputului campaniei anti-sovietice, dupa 22 iunie 1941. Pentru multi romani, contaminati de optimismul propagandei germane, razboiul pentru Basarabia echivala cu o excursie ceva mai plictisitoare in stepa rusa. Cucerirea Odessei (cu pierderi de peste 90.000 de soldati!), pe 16 octombrie, a intarit aceasta speranta. Aici trebuie spus ca, increzator el insusi, Antonescu a preluat datele esentiale ale politicii germane, inclusiv conceptiile rasiste: dupa ocuparea Transnistriei, intre august 1941 si iulie 1942, cca 110.000 de evrei din Basarabia si Bucovina au fost deportati aici, urmand ca din septembrie 1942 sa fie adusi si evrei din Romania (din cauza cursului razboiului, planul nu s-a aplicat); in acelasi timp, intre iunie si septembrie 1942, cca. 25.000 de tigani nomazi au fost deportati tot acolo.



Iarna 1942-1943 (adica esecul din batalia Stalingradului) si pierderile masive de aici, din Cotul Donului si Stepa Calmuca (cca. 150.000 de oameni) au fost un avertisment sever pentru Antonescu. Din vara acestui an, bombardamentele asupra Ploiestiului si zonei petroliere (incepute inca din iunie 1942) devin o problema curenta. Din acest moment, oficialii romani (fie ministrul de externe Mihai Antonescu, fie reprezentanti ai partidelor politice aflate in "adormire") vor sonda o posibila iesire din razboi, fara succes. In cadrul aliantei antihitleriste, se impusese pregnant ideea ca Romania este o problema a Rusiei - drept urmare, emisarii romani vor fi sfatuiti, insistent, sa trateze cu sovieticii si sa nu mai astepte sprijin separat de la Anglia sau Statele Unite.



Trebuie spus foarte clar ca, in vara anului 1944, aceste negocieri erau practic blocate. Cu exceptia unor schimburi sporadice de conditii la Cairo, URSS urmarea sa traga de timp, pentru a-si continua contra-ofensiva spre Berlin si a cuceri, implicit, Romania.


II. Filmul unei zile incepute in haos si terminata in speranta

Pe 19 august 1944, ofensiva sovietica incepe, in operatiunea Iasi - Chisinau, incercuirea trupelor germano-romane in Nordul Moldovei, indreptandu-se spre aliniamentul Focsani-Ismail. Si aici intervine exagerarea numita linia de aparare Focsani - Namoloasa - Galati. Vazuta ca antepenultima reduta impotriva rusilor (in cazul caderii ei, Antonescu ar fi incercat rezistenta pe crestele Carpatilor si pe Olt), aceasta linie fortificata, in realitate, nu era inca terminata, era prost echipata din punct de vedere tehnic si - ceea ce e mai important - urma sa fie ocupata de soldatii aflati in retragere din Est, ei insisi demoralizati si intr-o stare precara. Cei care estimeaza, pe baza unor date fragmentare, ca aici s-ar fi putut rezista in fata rusilor pana la sase luni se hazardeaza intr-un optimism nejustificat.



In noaptea de 21 spre 22 august 1944, la Palatul Regal din Bucuresti a avut loc o ultima intalnire a complotistilor care initiasera, inca din iunie, consultari in vederea iesirii din alianta cu Germania si, la nevoie, eliminarii lui Ion Antonescu. Au fost prezenti Regele Mihai, Iuliu Maniu (presedintele PNT), Constantin I.C. Bratianu (PNL), Constantin-Titel Petrescu (PSD) si Lucretiu Patrascanu (in numele comunistilor, dar in virtutea bunelor relatii pe care el le avea cu "lumea burgheza"). Cu acest prilej s-a decis ca duminica, 26 august, la ora 13.00, Regele sa-l convoace pe Ion Antonescu la Palat si sa-i ceara fie semnarea armistitiului, fie demisia.



Lucrurile s-au precipitat aproape dramatic in dimineata de 23 august, cand s-a aflat ca maresalul Antonescu urma sa plece pe front. Si astfel s-a profilat determinarea si curajul tanarului Rege Mihai (pe 25 octombrie el urma sa implineasca 23 de ani). Fara sprijinul direct al liderilor politici, dar cu concursul unor inalti ofiteri apropiati Casei Regale, Mihai i-a convocat pentru ora 15, la Palat, pe Ion Antonescu si Mihai Antonescu. Ultimul a fost punctual, iar maresalul, invocand treburi reale, a ajuns in jurul orei 16. Discutia s-a purtat in biroul regal, intre patru persoane: Regele Mihai, generalul Sanatescu (seful Casei Militare regale), maresalul Ion Antonescu si ministrul Mihai Antonescu. Intr-o camera alaturata se aflau generalul Aldea (consilier al Regelui pe probleme militare), maresalul Curtii Ion Mocsony-Starcea, secretarul regal Mircea Ionitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, iar in apropiere, pentru a interveni la nevoie, un alt grup de ofiteri de incredere.



Arestarea celor doi Antonescu s-a facut in jurul orei 17, dupa un schimb de replici in care maresalul si-a prezentat obiectiile cu privire la iesirea din razboi, motivand ca astfel ne vom da cu mainile legate rusilor. Odata inchisi cei doi intr-o camera de valori a Palatului, imediat Regele a demarat consultarile pentru alcatuirea guvernului. In jurul orei 18 au ajuns la Palat, convocati, si generalul Constantin Pantazi (ministru de Razboi), generalul Picky Vasiliu (seful Jandarmeriei) si colonelul Elefterescu (seful Politiei). In fata alternativei arestarii, ei au ales colaborarea. Simultan, a fost convocat si seful Serviciului Sigurantei, Eugen Cristescu. Din intuitie sau ca urmare a unor informatii scurse, acesta a banuit despre ce e vorba si, in loc sa vina la Palat, s-a deplasat la locuinta ambasadorului german von Killinger, avertizandu-l.



Primul detaliu ce merita retinut este ca schimbarea s-a produs fara nici o defectiune majora; ofiterii superiori din Bucuresti, informati rand pe rand, au dovedit o mare fidelitate fata de Rege si o lipsa de solidaritate cu Antonescu asupra careia merita meditat. In jurul orei 18.30, Armata romana era deja plasata in noi dispozitive, in vederea unei riposte. Dupa ora 19 au ajuns la Palat ambasadorul Killinger, generalul Gerstenberg (seful Apararii antiaeriene) si generalul Hansen (seful Misiunii militare germane in Romania). Informati cu deferenta, li s-a cerut evacuarea fara lupta a armatei germane din tara. In zilele urmatoare, Killinger avea sa se sinucida - pentru ca, in ciuda informatiilor pe care le primea constant, nu prevazuse actul - iar Gerstenberg a ales, din 24 august, calea represaliilor, desi isi daduse cuvantul de onoare in sens contrar.



In jurul orei 22.10, a fost difuzat, prin Radio, mesajul Regelui catre tara. In acel moment, schema noului guvern - prezidat de generalul Constantin Sanatescu - era, in linii mari, definitivata: cei patru lideri politici amintiti mai sus erau ministri secretari de stat (in plus, Lucretiu Patrascanu - vezi mai jos - primise Justitia), iar restul posturilor erau ocupate de militari. La ora 2 a diminetii de 24 august, Regele, insotit de cativa apropiati, a plecat spre Gorj - via Craiova - la sugestia apropiatilor care se asteptau (si aveau dreptate) ca a doua zi Palatul sa fie bombardat.


III. Consecinte imediate si multe intrebari

Un numar mare de intrebari agita inca analiza acestei zile.



In primul rand, care a fost rolul factorului politic? Singurii lideri care au ajuns la Palat in seara de 23 august au fost, in ordine, Lucretiu Patrascanu (ajuns spre orele 19.30) si Constantin-Titel Petrescu; dupa ora 22, a venit si comunistul Emil Bodnaras, cu intentia ferma de a se interesa de Ion Antonescu. Se poate glosa mult pe seama lipsei liderilor taranist si liberal; cea mai probabila explicatie este aceea ca, desi informati, au preferat expectativa, nu foarte convinsi de reusita actului.



Cum se explica rolul lui Lucretiu Patrascanu? Prezenta sa la Palat si propunerile cu care vine imediat (amnistierea detinutilor politici, desfiintarea lagarelor etc.), precum si dorinta de a fi inclus pe lista guvernamentala intr-o pozitie net privilegiata isi au sursa in stradania lui de a lua un avans in fata celorlalti lideri ai partidului comunist. Patrascanu avea sa nutreasca, pana prin 1947, convingerea ferma ca el ar avea datele intelectuale si meritele istorice si politice pentru a conduce PCR. Aceasta convingere il va duce in inchisoare si apoi la moarte, peste mai putin de 10 ani.



De ce a ajuns Ion Antonescu in mainile comunistilor atat de repede, inca din primele ore ale lui 24 august? Oricat de trist, adevarul este ca numai comunistii (dirijati de Bodnaras) au putut alcatui, in timp scurt, o brigada de soc, capabila sa-l deplaseze intr-un loc sigur si sa-l pazeasca pe maresal. Liberalii si socialistii spusesera inca din 21 august ca nu au oameni pregatiti pentru o asemenea eventualitate, iar Ilie Lazar, seful departamentului Muncitoresc al PNT, care - teoretic - avea oameni, aparent a lipsit in acea zi din Capitala. Antonescu a ajuns astfel in cartierul Vatra Luminoasa si, in nici o saptamana, era deja predat sovieticilor.



Care a fost rolul noului guvern Sanatescu? Atunci, ideea unui guvern militar a parut a fi cea optima. Astazi, se poate medita daca un guvern preponderent politic nu ar fi fost mai eficient in vederea rezistentei la comunizare. Imediat dupa 12 septembrie (data la care era semnata la Moscova Conventia de Armistitiu intre Romania si Aliati), Comisia Aliata de Control (in esenta sovietica) a devenit organul de conducere neoficial al Romaniei, iar presiunile ce au urmat pana la impunerea guvernului pro-comunist Petru Groza din 6 martie 1945 s-au desfasurat in ritm sustinut. Primul rezultat a fost, deloc paradoxal, tocmai lipsa regelui de la sarbatorirea primului an de la eveniment, pe 23 august 1945; atunci, surprins de refuzul lui Groza de a-si prezenta demisia (asa cum Regele Mihai i-o ceruse), suveranul a boicotat, in mod simbolic, aceasta celebrare si incepea astfel "greva regala" ce avea sa dureze pana pe 7 ianuarie 1946.



In fine, a fost 23 august un act de salvare nationala sau o catastrofa? La o analiza lucida, rezulta ca inlaturarea lui Antonescu si ruperea aliantei cu Germania erau, (in acel moment si in acele conditii concrete), singura sansa pentru a putea spera la un statut mai bun al Romaniei postbelice. Nu e cazul sa ne facem complexe: Romania nu a parasit atunci o Germanie democratica, ci un Reich utopic si criminal. E drept, acea zi nu a adus sfarsitul razboiului - dar a adus, oricum, ruperea unei aliante nefaste, pe care Romania nu o alesese de bunavoie, dar care impinsese tara in dezastru si o putea conduce la dezmembrare. Personal, am convingerea ca daca azi Transilvania se afla in granitele Romaniei (URSS ne-a sustinut in acest sens, in 1946-1947, sugerandu-ne astfel sa "uitam" de Basarabia), acest lucru are legatura si cu 23 august 1944.


IV. Ce mai inseamna azi 23 august 1944?

Confiscata de comunisti, ziua de 23 august a purtat de-a lungul deceniilor diverse semnificatii, toate impuse. Ea a devenit zi nationala in 1948, imediat dupa proclamarea frauduloasa a Republicii. Vreme de aproape un deceniu, 23 august a fost descrisa ca zi de eliberare a Romaniei de catre glorioasa Armata Rosie (care, evident, nu fusese implicata in mod direct). La inceputul anilor 60, regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej a deplasat treptat atentia spre insurectia antifascista, reducand in paralel apologia armatei sovietice. Succesorul sau, Nicolae Ceausescu, va agrea mai mult o formula complicata, in stare sa legitimeze impletirea dintre istoria inventata a PCR si istoria neamului: Revolutia de Eliberare Sociala si Nationala, Antifascista si Antiimperialista.



Sperantele romanilor din seara de 23 august 1944, ca vor iesi din razboi si ca se vor intoarce la democratia de pana in 1938, au fost abrupt inselate. Practic, ziua arestarii lui Antonescu a fost primul pas pe calea unei sovietizari accelerate. Dar trebuie sa spunem ca nici unul dintre actori nu putea atunci intui ce avea sa urmeze. A-i face pe Regele Mihai sau pe apropiatii sai vinovati de evolutia ulterioara tradeaza fie necunoasterea istoriei, fie rea-credinta.



In fine, care este oare sintagma cea mai potrivita in rememorarea acestui eveniment? Aparent, lovitura de stat este o formula potrivita, din moment ce Ion Antonescu era, in acel moment, Conducatorul statului, iar Regele Mihai nu mai avea decat o mica parte din prerogativele constitutionale regale din 1923. Totusi, in opinia mea, indiferent de statutul oficial (si autorevendicat!) al Maresalului, o lovitura de stat data de un rege in functie este o contradictie in termeni si o imposibilitate logica.



Asadar, cred ca, fara a ne complica inutil in formule pretentioase, dar greu de argumentat, gen insurectie, lovitura de Palat, lovitura de stat s.a.m.d., putem accepta ca la 23 august 1944 a avut loc demiterea fortata a regimului Ion Antonescu, in virtutea unei sperante care - asa cum spuneam - va mai avea nevoie de 45 de ani pana la a prinde contur.


Adrian CIOROIANU

Semnalez cu placere o ultima aparitie dedicata subiectului, din care provin unele dintre detaliile analizei de fata: Ion Solacolu (editor), Tragedia Romaniei 1939 - 1947, Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc & Ed. Pro Historia, Bucuresti, 2004



Stire preluata de pe siteul ZIUA

http://www.ziua.net/

Draga Mya,

Pentru inceput vreau sa te rog sa citesti cu atentie tot mesajul si tot ceea ce vreau sa-ti spun (o sa urmaresc sa fiu cat mai scurt:) ).
Am citit parerile tale despre Tantra de pe acest forum, si am vazut ca stii cate ceva despre domenuil Yoga si spiritualitate, si vreau sa te intreb ceva, simplu si direct: daca sexualitatea este ceva inferior, adica este un "pacat" si nici intr-un caz nu poate fi folosita ca metoda de evoluite spirituala: DE CE A CREAT DUMNEZEU OMUL INZESTRAT CU ORGANE SEXUALE SI CU TOATE TRAIRILE CE TIN DE ACEASTA? Daca sexualitatea este inferioara si degradanta pentru fiinta umana, sau in cel mai bun caz incompatibila cu spiritualitatea, crezi ca DUMNEZEU, care ESTE PERFECT, ar fi permis acesta, inzestrandu-l pe om cu ceva care sa-l opreasca pe acesta din evolutia lui spirituala, sa-l limiteze si sa-l blocheze? Sexualitatea este o parte integranta, fireasca a fiintei umane, iar negarea acestui aspect echivaleaza cu o “mutilare” a tot ceea ce suntem. A integra intr-un mod intelept sexualitatea consider ca este chiar de o importanta majora pentru evolutia spirituala, iar faptul ca de atatea mileniii acest aspect a fost omis, ascuns, nediscutat a dus la actuala situatie penibila in care omul intelege si practica sexualitatea. Acesta a generat de fapt decaderea omului, pentru ca el s-a scindat (in propria minte si atitudine bineinteles) in corp si tot cee ce tine de el pe de o parte, si spiritul care este opus lui pe de alta parte. In realitate noi suntem un intreg, in care corpul este un vehicul si un templu al spiritului. Ignoranta, necunoasterea, frustrarile, tensiunile, slabiciunile si impuritatile propriei miniti (acesta datorita indepartarii de legile tainice divine care exista in om si in natura) au facut ca omul sa priveasca propriul corp si sexualitatea ca pe ceva inferior si degradant, sau in cel mai bun caz incompatibile spiritualitatii. Eu zic ca "pacatul" si "degradarea" sunt in realitate stari ale mintii impure, orientari ale acesteia, care ne fac sa gresim, si sa folosim prost inzestrarile si energiile cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat (chiar corpul uman). Stii cum se spune: "Ii judeci pe ceilalti si lumea prin prisma propriilor limitari si defecte". La fel este si cu sexualitatea si Tantra. Numai cel care A APLICAT SI CUNOASTE IN MOD DIRECT SI PROFUND PRIN EXPERIENTA DIRECTA, poate sa sustina ceva si sa emita o parere competenta. Restul nu sunt decat speculatii si pareri mai mult sau mai putin corecte referitoare la acest domeniu (si asta este valabil de fapt in orice alt domeniu al cunoasterii umane – la experienta directa ma refer).
In realitate, sexualitatea (ma refer la inzestrarea omului cu organe sexuale, cat si la toata gama de trairi, stari si energii care o insotesc - la modul natural si firesc bineinteles) este o inzestrare divina, fireasca, pe care Dumnezeu a daruit-o omului. Ca omul a ajuns sa degenereze, sa involueze, si sa "murdareasca" sexualitatea, care in mod natural este divina, este problema omului, sau mai bine zis a MINTII acestuia, care proiecteaza asupra realitatii (inclusiv a sexualitatii) propria imperfectiune, limitare, frustrare care a generat apoi ce se numeste pacat. Asa am putea spune si despre actul de a manca ca este ceva degradant pentru om, ca sunt oameni care mananca ca niste animale, si ca astfel a manca poate sa fie o cauza a involutiei. Dar in realitate stim prea bine ca nu este asa. A MANCA, A DORMI, A FACE DRAGOSTE (nu am spus sex), si orice alta actiune profund umana, naturala, fireasca poate deveni o adevarata modalitate de a evolua, si de a-L cinsti pe Dumnezeu, daca sunt facute cum trebuie, adica in MOD CONSTIENT SI PERFECT CONTROLAT, si in acelasi timp daruindu-le Lui, ca pe niste adevarate acte de adoratie si sacrificiu, si nu ca niste actiuni instinctuale si inconstiente. Daca ne gandim bine si profund, vedem ca orice faptura vine pe lume prin actul iubirii (al sexualitatii), iar acest lucru ascunde in el o mare TAINA DIVINA, si anume ca la nivel uman, energia sexuala si actul erotic contin insasi PUTEREA DE A CREA A LUI DUMNEZEU, PUTEREA CREATOARE DIVINA (ea fiind singura energie umana capabila de “a da” viata). Si, prin intermediul erosului, la nivel fizic, corporal, se manifesta beatitudinea divina, traita la un nivel grosier, ca PLACERE. Dar, sursa acesteia, pentru cel care are mintea suficient de pura si puternica pentru a percepe, este chiar EXTAZUL SI IUBIREA DIVINA care sunt caracteristicile fundamentale ale lui Dumnezeu. De aceea fiintele umane, si chiar toate creaturile, cauta placerea erotica, pentru ca isi "cauta" starea de fercire, de implinire, de totalitate, de extaz, pentru a fi COMPLETE. Iar in timpul fuziunii amoroase obisnuite, acesta stare este traita pentru o clipa, in timpul orgasmului. Din acest punct, maestrii tantrici au gasit solutia geniala de a folosi insasi sexualitatea si amorul pentru a declansa starea de extaz spiritual (samadhi) prin controlul energiei sexuale, care astfel nefiind risipita, poate prelungi starea de orgasm, si astfel intensitatea trairilor (placerea, fericirirea si implinirea care apare) devine atat de mare incat fiinta isi transcende egoul si mintea (datorita suspendarii oricaror fluctuatii a mintii) si poate patrunde intr-un mod sublim in starea divina a extazului spiritual (samadhi). Bineinteles ca acest proces implica cum am mai spus un control perfect al actului sexual (respectiv al energiei sexuale), care acum nu mai este doar o banala interactiune sexuala comuna, inconstienta, dominata de instinct, ci este un act perfect constient, spiritualizat. Aceasta spiritualizare a actului sexual este chiar acest mod de a fii PERFECT CONSTIENT si PERFECT CONTINENT (adica a controla perfect energia sexuala, atat din partea barbatului, care nu ejaculeaza deloc oricat ar dura actul erotic, cat si din partea femeii, care nu isi pierde potentialul prin descarcare), si de a transmuta si sublima prin vointa si puterea de concentrare a celor doi, energia sexuala bruta (ex: sperma in cazul barbatului) in energie si “ridicarea” (sublimarea) acesteia prin canalele subtile de energie (in principal pe coloana - Sushumna Nadi) in planurile superioare (centrii superiori de energie) - planul vointei, afectiv, mental si chiar spiritual. Vezi asadar, ca o astfel de practica nu poate fi facuta de o fiinta gregara si comuna (adica de o fiinta nespirituala), ci doar de cei cu adevarat puternici spirituali, puri si pregatiti printr-o intensa practica a metodelor yoghine (asanas, pranayama, dharana, dhyana etc.). De aici si ineditul unei astfel de abordari, rezervata doar celor putini, puternici spiritual si puri, cu o minte perfect controlata, stapini pe sine si pe simturile lor - asa ca, o astfel de practica a ramas foarte secreta, si putin promovata pentru cautatorii spirituali obisnuiti, care urmeaza calea clasica, a abstinentei, si care evident, datorita practicii si daruirii ajung si ei la realizarea sprituala, dar pe un alt drum (asa cum au facut Sri Yogananda, Swami Shivananda si altii mari maestrii). Si sa stii, ca si tantricii care nu sunt suficient de puternici sa abordeze de la inceput o astfel de prcatica, sunt si ei abstinenti o perioada pana ajung sa isi controleze suficient de bine mintea si energiile (inclusiv energiile sexuale). Si atunci, normal ca cei care urmeaza calea clasica a abstinentei, necunoscand aceste secrete si mai ales NEAVAND INITIEREA SI INDRUMAREA COMPETENTA A UNUI MAESTRU CARE A PRACTICAT CU SUCCES ACESTA CALE, si neavand nici experineta practica, sa respinga si chiar sa considere ciudata aceasta cale, sau chiar o cale gresita. Dar, ei ori nu sunt destul de pregatiti, ori nu li se potriveste (cum a fost cazul maestrilor care au urmat calea abstinentei), pentru a o practica. Repet, numai cel care a practicat-o, fiind pregatit, ii stie valoarea si veridicitatea spirituala. Am facut acesta prezentare oarecum tehnica si mai lunga tocmai sa fie cat de cat clar cum sunt lucrurile de fapt cu Tantra, si mai ales cu asa-zisa Tantra de Mana Stanga (Tantra, ca si cale este mult mai complexa si mai vasta decat doar aceste specte legate de sexualitatea spiritualizata, ea cuprinzand foarte multe scoli si curente: - Tantrismul Indian, printre care la loc de cinste se afla SHIVAISMUL KASHMIRIAN - despre care se cunoaste atat de putin chiar si de catre orientalisti si yoghini, al carui mare maestru a fost ABHINAVAGUPTA, care vorbeste clar despre valoarea sexualitatii ca practica illuminatorie – dupa prescriptiile tantrice bineinteles; Tantrismul Tibetan - VAJRAYANA - calea Traznetului, aici reprezentativa fiind scoala Kagyupa - linia maestrilor Marpa si Milarepa initiata de Marii Maestrii indieni Mahasiddha Tilopa si Naropa, care au abordat acest aspect al erosului, mai putin Milarepa - vezi vietile celor 84 de Mahasiddhasi etc.; un alt mare maestru tibetan despre care se stie prea putin in Occident si care a practicat Tantrismul de mana stanga si care a initiat numeroase femei pe calea sirituala si respectiv in tainele erotismului spiritualizat, a fost Drukpa Kunley, renumit pentru puterile sale paranormale si pentru modul neobisnuit si lipsit de prejudecati in care se manifesta iluminandu-i pe cei pregatiti, tibetanii pastrandu-i si astazi o vie recunostinta; alt mare maestru al Tantrei de Mana Stanga a fost renumitul maestru indian care a adus intreaga traditie tantrica si buddhismul in Tibet, Padmashambava, cunoscut de asemenea pentru puterile paranormale extraordinare pe care le-a manifestat si prin care a facut ca Tibetul a devina un pol al spiritualitatii, "convertind" aproape intreaga populatie tibetana de atunci care era de religie Bon, si exemplele pot continua cu astfel de mari maestri tantrici care au practicat exceptionalele metode tantrice inclusiv uniunea sexuala mistica, dupa invataturile tantrice secrete, initiind numerosi discipoli pe acesta cale). Dar cel mai important aspect in uniunea sexuala in tantrism, pe langa controlul perfect al sexualitatii, este IUBIREA si TRANSFIGURAREA. Adica barbatul isi transfigureaza iubita in Iubita Divina, in Femeia ca arhetip universal si cosmic – Shakti, iar femeia isi transfigureaza iubitul in Iubitul Divin, in Barbatul ca arhetip universal si cosmic – Shiva, iar Iubirea dintre cei doi este chiar Iubirea Divina (vezi lucrarile si articolele lui M.Eliade despre yoga,tantrism si sexualitatea mistica). Uniunea lor, a celor doi iubiti devine astfel divina, chiar cosmica, unind la nivel uman principiile polar opuse universale Feminin si Masculin, Yin si Yang, intr-o deplina armonie. Astfel, iubirea dintre cei doi nu mai este limitata si profana ci divina, ei putand face dragoste ore in sir (5,6,7 ore sau chiar mai mult) fara sa apara penibila pierdere de energie ca in cazul obisnuit, ei fiind pe deplin impliniti pe toate planurile. Femeia, cat si barbatul pot trai nenumarate orgasme controlate (fara descarcare), care acum nu sunt limitate doar la zona genitala, ci se raspandesc in tot corpul fizic cat si in corpurile subtile, generand trairi exceptionale, cei doi savurand astfel fericirea si beatitudinea divina. Ei isi descopera atunci adevarata esenta care este divina, transcenzand orice limitare a mintii si a sufletului; chiar si sexualitatea este atunci transcensa, prin folosirea acesteia ca un instrument. Asta este ideea fundamnetala in Tantra de mana stanga (in privinta sexualitatii): a folosi, cu intelepciune de catre cel pregatit, tocmai sexualitatea pentru a o transcende in final in fericirea Sinelui (acest principiu se regaseste de exemplu in Aikido, unde se foloseste tocmai forta adversarului pentru a-l invinge; sau in homeopatie in tratarea bolilor; sau acest principiu apare in zicala populara: “Cui pe cui se scoate” etc.)
Cam aceasta ar fi, descrisa intr-un mod cat de cat accesibil gandirii occidentale aspectul amoros si sexualitatea abordata in cadrul tantrismului, si dupa parerea mea acesta este modul divin si spiritual de a privi cat si de a practica amorul. In rest, totul tine de experienta personala si de practica, caci numai ele te pot edifica definitiv despre acest aspect. Eu iti doresc, si doresc din inima la toata lumea sa reuseasca sa-si transforme astfel viata, printr-o transformare a modului in care se priveste si se practica amorul, transformandu-l dintr-o cauza a decaderii intr-o sublima modalitate de a evolua. Sa gasesti o fiinta umana de sex opus pe care sa o iubesti si care sa te iubeasca, si cu care SA FACI DRAGOSTE (nu sex) in modul in care descrie Tantra, cu iubire, continenta, transfigurare si sublimare este o mare Gratie, care iti va modifica fundamental existenta, prin descoperirea a ceea ce este divin si a fost intotdeauna divin in fiinta umana si univers. Adevarata spiritualitate inseamna in realitate a aduce lumina divina si de a manifesta-o in orice actiune umana benefica si armonioasa care se incadreaza in ordinea natural divina a firii. Totul este sfant, totul este divin, din ce a creat Dumnezeu, doar noi am perveriti modul in care ne-am raportat si respectiv actionat in ceea ce priveste lumea, inclusiv sexualitatea. Si astfel, putem ajunge la trairea directa, nemijlocita a faptului ca, in esenta, nu este nici o diferenta intre Samsara si Nirvana.
Eu sper ca ai avut rabdare sa citesti tot ce ti-am scris, si sper de asemenea sa-mi si raspunzi.

Pa.

"eu sunt destul de noua pe aceste forum si am stat in expectativa in ultimele zile. azi am citit mesajul tau despre papagali si eu cred ca trebuia sa il afisezi si in cadrul altor subiecte. eu cred ca ar fi ajutat si lumea nu s-ar mai fi impuns asa intr-una."

Nu este o idee rea,de a fi postat acest text pe mai multe subiecte,tu ai dreptate,iti multumesc...

Decizia ne apartine fiecaruia dintre noi..."sa-l avem in mintea noastra"...

Multumesc din nou si iti doresc o perioada scurta de "expectativa"...urmata de comunicare.

Cu bine,



Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Se pare ca se desfasoara niste "jocuri politice" foarte periculoase !
Socotind ca trebuie sa stiti si voi,atasez un articol deosebit de important,pe care va rog sa-l lecturati cu atentie !
JOCURI POLITICE....
--------------------------------------------------------------------

<< Inapoi la lista de mesaje

DAN VOICULESCU s-a nascut la 25 septembrie 1946, in Bucuresti (un istoric, specialist in probleme etnice, afirma ca bunica sa dinspre tata a fost tiganca), este casatorit si are doua fete. Pe timpul cit a fost numita ministra a IMM-urilor silvia CIORNEI, a circulat informatia ca aceasta este amanta lui Dan Voiculescu. Date biografice cunoscute: l Posibil ca pina in anul 1969 sa fi absolvit facultatea, dar si cursuri specifice muncii de informatii l De la virsta de 23 ani (1969) si pina in 1982, Dan Voiculescu a lucrat in intreprinderi de stat de Comert Exterior (“ca ofiter acoperit”) l 1982-1989 a activat la Reprezentanta din Bucuresti a SC CRESCENT COMERCIAL & MARITIME, firma specializata in comert exterior l intre 1990 si 2003, este actionar majoritar la GRUPUL GRIVCO situat in blocul GRIVCO din Str. Girlei nr. 1, Bucuresti, cod 71576, tel: 021.2221531, 2221532; fax: 2222942; e-mail: grivco@roknet.ro

l in anul 2003, D.V. a declarat ca a transferat sarcinile sale comerciale fiicelor sale l in 1977 devine doctor in economie, la ASE Bucuresti l in 1991 devine membru al PACIFIC WESTERN UNIVERSITY, LOS ANGELES, SUA l in 1996 devine profesor la ASE Bucuresti, Facultatea de Relatii Internationale. Holding-ul GRIVCO este unul din cele mai importante grupuri de afaceri private din România, cu activitati in: comert international, servicii bancare si financiare, productie

Grivco este, de asemenea, proprietarul celui mai mare trust mass-media din România, care include: post de Televiziune nationala, post de Radio, ziare nationale si locale, editura Prin reprezentantele sale din Cairo, Istanbul, Moscova, Belgrad, Beijing, Beirut, holding-ul GRIVCO intretine relatii comerciale active cu strainatatea Presedinte al Fundatiei Umaniste “Dan Voiculescu”, din 1990 Presedinte fondator al Partidului Umanist din România, inregistrat in 1991.

Dan Voiculescu are mai multe locuinte, printre care si cea din Str. Vasile Alecsandri nr. 44, din orasul Predeal, jud. Prahova. in aceasta vila (de care are grija un fost sef de sala de la Hotelul “Orizont”, din Predeal, care foloseste autoturismul BV-10-SIR) este observat foarte rar si D.V. cu invitatii sai, de regula cetateni straini. in cursul anului 2003, D.V. a fost observat ca a luat masa la Hotel “Orizont”, din Predeal, cu comerciantul palestinian Fathi Taher. Societatile lui D.V. au vindut cantitati mari de marfa, realizate la “OLTCHIM SA”, “DOLJCHIM SA”, “ARPECHIM SA” s.a., la preturi avantajoase, astfel si acestea au fost considerate firme-capusa. Despre Dan Voiculescu s-a retinut informatia potrivit careia, pe spatiul rus, este sprijinit in activitatile sale comerciale si de atasatul militar rus aflat la Ambasada acestui stat la Bucuresti. Revenind la postul de Televiziune ANTENA 1 si la “JURNALUL NATIONAL”, exista informatii ca acestea sint coordonate din umbra de foste cadre de informatii, cum ar fi de exemplu colonelul ROTARU, un apropiat al lui D.V., fost ofiter in DIE. in anul 1995, pe timpul desfasurarii FORUMULUI CRANS MONTANA la Bucuresti, sefa de cabinet a generalului de Brigada TRAIAN CICEO, domnisoara POPESCU (din Diviziunea “V”), a fost documentata de unitatea speciala de S.O. ca a intrat in relatii cu cetateni straini participanti la aceasta activitate, iar cu unii din acestia a intretinut relatii intime contra valuta, drept pentru care PRIMUL ADJUNCT AL SRI, generalul Victor MARCU, a luat decizia de a o indeparta din sistem. Generalul TRAIAN CICEO, fost ofiter DIE, a apelat la colonelul ROTARU, si astfel a salvat-o pe subordonata sa, mutind-o la ANTENA 1. Pe timpul cit s-a realizat contractul de editare a publicatiei “JURNALUL DE ViLCEA”, pentru a facilita acest demers, colonelul GHEORGHE HUIDU, din Diviziunea “V”, a apelat la domnisoara POPESCU, aceasta devenind intre timp subordonata lui ROTARU. Colonelul SRI GHEORGHE HUIDU, in prezent pensionar, fost ziarist, beneficiar al drepturilor de revolutionar, a afirmat in acea perioada ca ANTENA 1 si “JURNALUL NATIONAL” sint acoperiri ale unor structuri SIE, finantate din Bugetul de Stat. Domnisoara POPESCU este absolventa unei scoli de ofiteri de informatii, dar si a unei facultati civile; este de origine din Moldova, are permis de conducere si autoturism, locuieste in Bucuresti. Ex-senatorul PNTCD SERBAN SANDULESCU a afirmat, inainte cu o zi de a deceda, ca detine un document de la SIE si va demasca pe cei ce au luat comisioane in urma privatizarii ROMTELECOM SA. S-a retinut afirmatia sa ca Dan Voiculescu a realizat, prin firmele fiicei sale AGATA, exporturi de produse chimice de la SC OLTCHIM SA, cumulind un debit de peste 6 miliarde lei la nivelul anului 1996. in aceeasi postura s-a aflat si generalul MIHAIL-VIOREL TIBULEAC, care a realizat exporturi, prin cele 6 firme ale sotiei sale, cu produsele de la SC OLTCHIM SA - Govora, Vilcea, cumulind debite considerabile in acea perioada (nu se detin date ca ar fi fost achitate in totalitate). Adaugam elementul comun, si anume faptul ca ing. CONSTANTIN ROIBU, directorul general al SC OLTCHIM SA, a afirmat ca este ofiter acoperit SIE. Si despre SC TRANSILVANIA GENERAL IMPORT-EXPORT SA se afirma ca este acoperire folosita de SIE, iar fratii MICULA sint ofiteri acoperiti.

Fata de aceasta situatie, analizam datoriile acestor societati (“OLTCHIM”, “TRANSILVANIA GENERAL IMPORT-EXPORT SA”) fata de statul român si concluzionam: Sint sau nu acesti indivizi ofiteri acoperiti? Daca sint, de ce nu sint deconspirati? Daca nu sint, de ce se tolereaza aceasta situatie (ce afecteaza grav interesele financiare ale statului român)? Structurile informative din care fac parte asa-zisii ofiteri acoperiti cum reactioneaza? Dan Voiculescu este, sau nu ofiter acoperit SIE? Daca da, este deconspirat, daca nu, de ce a beneficiat si beneficiaza de facilitatile statului? Aceste situatii anormale influenteaza climatul social, respectiv cel electoral.

Despre denumirea societatii “CRESCENT” se afirma ca a fost aleasa asa deoarece in aceasta se gasesc cuvintele “SECRET” si initialele “C”, respectiv “N” (acestea ar veni de la CEAUSESCU NICOLAE). Explicatia apartine unui fost ofiter DIE.

in concluzie, se apreciaza ca D.V. a obtinut acel act din care rezulta ca nu a fost informator/agent/securist deoarece urmeaza sa parcurga o noua etapa politica. Analizind numai o structura judeteana PUR - Vilcea, consemnam urmatoarele date: Fostul prefect de Vilcea, MIRCEA PERPELEA, lider PUR, despre care s-a afirmat ca este ofiter acoperit, dupa ce a falimentat o banca locala si l-a sprijinit pe infractorul ION MARIN, zis “BOBI”, sa devalizeze doua banci din Gorj, a fost trimis la post in Marsilia, ca sef al reprezentantei comerciale române din Franta Despre DUMITRU BUSE, fost director BANCOREX Vilcea, coordonator al unor firme-capusa pe linga “OLTCHIM SA”, lider PUR, s-a zvonit ca este ofiter acoperit Se spune ca exista un locotenent-colonel in rezerva, fost lector in Academia Militara, absolvent al Scolii Militare din Sibiu 01512, arma securitate-militie, care coordoneaza structura informativa a PUR (Vilcea) Din structura PUR Craiova face parte colonelul in rezerva de Contrainformatii CONSTANTIN TIULETE Congresul de fuziune dintre PSD si PUR reprezinta “o noua etapa” politica, avind urmari mediatice deosebite.

in incheiere, formulam urmatoarele ipoteze:

1) Actiunea lui D.V., puternic mediatizata, prin care se incearca contracararea deconspirarilor sau a INFORMATIILOR APARUTE DESPRE OFITERII ACOPERITI, este interfata unui plan elaborat de “STRUCTURA A” (a grupului cu aceleasi interese) sub masca PSD-ului si a aliatilor sai (PUR s.a.).

2) Este posibil ca acest plan sa fie o consecinta a nesigurantei autorilor, care iau in calcul si alternativa pierderii alegerilor, ce ar avea ca urmare identificarea si pedepsirea “acoperitilor”, care sint implicati in actiuni oculte, inclusiv politice.

3) O data cu aplicarea acestui plan, se are in vedere ca, la un semnal, toti cei deconspirati ca fiind “ofiteri acoperiti” sa intre in structuri economice si politice, sa fie stersi din bazele de date ale structurilor de informatii.

4) Mijloacele de informare in masa ce apartin lui D.V. vor fi folosite sa loveasca acei oameni politici considerati periculosi de catre STRUCTURA “A”.

5) Structurile informative clandestine ale PSD-ului si PUR-ului vor fi activate sa controleze tot teatrul politic (este posibil ca aceste entitati specifice sa fuzioneze pe plan local si sa actioneze sub o singura bagheta).

6) Se va disputa o lupta fara menajamente intre STRUCTURA “A” (puternic sprijinita de MOSCOVA) si noile grupuri constituite, din care unul se afla in sustinerea ALIANTEI D.A.

7) STRUCTURA “A” foloseste o parte din resursele sale media pentru a se acredita ideea ca Alianta PNL-PD este sustinuta de americani, chiar daca sint elemente in acest sens.

8) Obiectivul nedeclarat de actuala PUTERE este contracararea “pericolului de a cistiga fortele fidele PRM-ului”, deoarece efectele ar putea fi dezastruoase, atit pentru ALIANTA PSD-PUR, cit si pentru ALIANTA D.A. (ALIANTA D.A. este considerata o ramura autonoma politic a fostului PSDR; daca aceasta ar accede la Putere, va tine cont sa protejeze numai o mica parte din listele PSD-PUR, respectiv ELITELE). ALIANTA POPULARA a ex-presedintelui EMIL CONSTANTINESCU desfasoara demersuri sa armonizeze actiunile PNTCD, sperind intr-un sprijin al fortelor de aceeasi factura, europene. Este posibil ca si aceasta structura sa “boicoteze” fortele PRM-ului, pentru a nu accede la Putere.

Facind o analiza prin prisma intereselor geopolitice, pot fi luate in calcul urmatoarele ipoteze si concluzii, dupa cum urmeaza:

1) Exista conditii ca STRUCTURA “A”, chiar daca detine un capital urias de bani acumulati pentru alegeri, sa piarda controlul si sa ramina cu un maximum de 25%.

2) Efectul implicarii indirecte in alegeri a americanilor va fi mic, deoarece se bazeaza pe elemente duplicitare.

3) Americanii vor monitoriza mai mult miscarile politice din România, pentru a proteja structura militara NATO.

4) Interesele evreilor din România pot produce un mare dezechilibru al actualelor forte aliate (PSD, PUR s.a.).

Se estimeaza o campanie dura, iar alegerile se vor desfasura legal, daca va fi contracarata frauda preconizata a fi utilizata. Exista tehnica electronica de virf cu care se poate controla informatia, respectiv rezultatele votului. Cine va detine aceasta tehnica va cistiga alegerile. ATENTIE la structurile informative clandestine ce vor fi implicate in alegeri!