rg

Şi-am plecat să colindăm
Măruţ, mărgăritar,
Şi-am plecat să colindăm.
Pe la curţi de boieri mari
Măruţ, mărgăritar,
Pe la curţi de boieri mari.
Dar boierii nu-s acasă,
Măruţ, mărgăritar,
Dar boierii nu-s acasă.
C-au plecat la vânătoare
Măruţ, mărgăritar,
C-au plecat la vânătoare.
Să vâneze căprioare
Măruţ, mărgăritar,
Să vâneze căprioare.
Căprioare n-au vânat
Măruţ, mărgăritar,
Căprioare n-au vânat.
Şi-au vânat un iepuraş
Măruţ, mărgăritar,
Şi-au vânat un iepuraş.
Să facă din pielea lui
Măruţ, mărgăritar,
Să facă din pielea lui.
Veşmânt frumos Domnului
Măruţ, mărgăritar,
Veşmânt frumos Domnului.

tehnica nu se va opri niciodată şi mereu va progresa obligindu-ne la o rutinată mirare ce nu va mai stirni mari valuri la un moment dat.
Noi oamenii nu ne vom transforma niciodată in masini perfecte de realizat imagini si chiar daca vom reusi vreodată să facem totul perfect (dupa oricare criteriu al perfectiunii fizice) nu vom fii niciodata capabili să putem incărca in acea imagine acel cimp enegetic ce te face să simţi că te afli in faţa unei creaţii,în care artistul şi-a pus o parte din sufletul său,fie ea banală pt.foarte mulţi dintre semenii lui.
Nu dau alt exemplu decit cel al olarului ce stă in tîrg şi munceste la roata lui si adună mai multi privitori decit taraba cu porţelanuri facute pe bandă de alături.Orice creaţie are ceva magic in ea ce nu poate fi imitat sau copiat. Vom reuşi să clonăm oameni nu şi suflete.

Exemple:

1) cuvînt / cuvinte, cuvinţel

2) sfînt / sfinţenie, a sfinţi, sfinte etc.

3) vînătă / vinete

4) a vinde / vînzare, vînzător

5) veşmînt / veşminte etc

sau numai interschimbarea â « a

Exemple:

1) a sta / stând, stână, stâncă (în Dex. ultimele două sînt date cu Et. nec. pentru că s-a scris stînă, stîncă, ceea ce maschează etimonul)

2) ţăran / ţărână

3) mână / manual, manuscris, manoperă

4) rămâne / rămas, remanent

5) crezare / crezând etc.

Realitatea indubitabilă că Limba Română este matca din care provin diferitele graiuri europene care au pierdut sunetul â(î) este şi ea atestată de această regulă.

Niciodată î din aşa-zisa indo-europeană, în realitate din Română străveche, nu a dat în alte limbi decît i.

Exemple:

1) Rom. vînt


Sued. vind
Dan. vind
Mhd. wint (germ. medie de sus)
Engl. wind
Sp. viento


2) Rom. vîsc


Isl.veche visk
Ahd. wisc (germ. veche de sus)
Engl. whisk
Mhd. wisch


3) Rom. vîscos


Fr. visqueux
It. viscoso
Sp. viscoso


4) Rom. strîngere


Ital. stringere




Totdeauna â din aşa-zisa i-e, în realitate din Româna străveche, a dat în alte limbi a.

Exemple:

1) Rom. a mânca


Fr. manger
It. mangiare
Sp. manducar


2) Rom. mâncare


Fr. manger
It. mangiare
Sp. manjar


3) Rom. mână


Fr. main
It. mano
Sp. mano


4) Rom. mânecă


Fr. manche
It. manica
Sp. manga


5) Rom. mâner


Fr. manche
It. manico
Sp. manija


6) Rom. mâine


Fr. (de)main
It. (do)mani
Sp. mañana


7) Rom. pântece


Fr. panse
It. pancia
Sp. panza



Pentru a ilustra ce consecinţe poate antrena scrierea defectuoasă a Limbii Române, vom prezenta un caz care se poate înmulţi.

În lista sa de cuvinte curat albaneze în limba română (v. studiul 4) Hasdeu scria părîu în loc de pîrîu.

Dacă l-ar fi scris în spiritul limbii române, analitică şi sintetică, singura limbă cerebrală din Europa, concepută pe familii logice de cuvinte, confuzia nu s-ar fi putut face pentru că originea română a lui pî/rîu apare cu toată evidenţa: pi, pî (cu alternanţa menţionată i « î) poartă în limba română (nicicum în albaneză) înţelesul de micime.

Să-l ilustrăm în contextul limbii:

pic
picătură
picătoare
picuş
picura
pici
picoti
pigmeu
piguli
pisa
piscoi (om mic)
pistrui
piti
pitic
pitula
pitulice
piţigoi
piui
pîlc
pîlpîi
pîrgă
pîrgui
pîrleaz
pîs etc.

Din pi(pî) = mic + rîu = pîrîu (rîu mic).

http://getica.go.ro/ai.htm



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !

LIVIU RADU, CRUCIATUL

Spre Ierusalim! ne strigă Liviu Radu de pe meterezele editurii ALL, în plin an 2000.Sigur, cruciatul e imbatabil, e plin de sârg vorbind asupra luptei noastre. Sigur că lumea e luată în stăpânire, ne este furată.Şi ar trebui să pornim s-o recucerim deşarte fiind cazinourile, jocurile de bingo, grevele şi multe alte mărunţişuri, politicale, genitale şi altele asemenea.
Liviu Radu are însă a-l recupera pe Liviu Radu. Cruciada asta nu este a noastră, spre Ierusalim fiind de fapt cruciada cruciatului Liviu Radu. El trebuie să se recâştige. Din acest punct de vedere Spre Ierusalim nu este o ficţiune lecturabilă în chip obişnuit. Este o zbatere chinuitoare în care personajele sunt pentru că sunt iar situaţiile se desfăşoară pentru că se desfăşoară. Asupra stilului şi genialităţii nu am a spune decât cuvinte de laudă adică suntem geniali, adică avem geniu, rămâne el să fie luat în seamă. Căci problema geniului care ia act de sine e problema lui Liviu Radu. Şi de ce n-ar fi Liviu Radu genial în scrierea sa?! Pentru că i.ar fi ruşine? Pentru că s-ar înroşi, timid? Pentru că ar fi prea modest? Că n-aş fi eu chiar obiectiv sau îndreptăţit în a judeca astfel lucrurile? Că nu-s o voce importantă pe ecran, la o oră de vârf, să comunic lumii tembelizate încă un adevăr de pe prima pagină a jurnalelor noastre dragi?! E genialitate să-ţi recunoşti spiritul pentru că ăsta e adevărul ficţiunilor îngemănate sub cupola acestui imperativ şi autoritar, Spre Ierusalim! Căci ce-l animă oare pe Liviu Radu, ce-l împinge să scrie într-o lume sucită şi atât de încântătoare, nebună şi tristă şi năvalnică? Genialitatea pe care el o recuperează, o recucereşte, o reclădeşte. O repune în drepturi. Nu academic, nu prin instituţionalizare. Ci prin durere. Prin sfâşiere. Prin sânge. Prin nimic. Căci Liviu Radu ne vorbeşte, plin de perversiune şi de căldură despre nimic. Nimicul conţinător de lumi. Să recucereşti nimicul din care se nasc istorii, cetăţi, ficţiuni, fapte cotidiene, fapte eroice. Rămâne Liviului Radului să se producă în genialitatea lui, să rupă barierele, să fie precum este, să stea la masă cu regii şi cu ambasadorii, să ne facă semne vesele de pe pachevbotul marilor oameni de afaceri semn că-i pornit febril în cruciadă. Acolo e locul lui, în plinătatea succesului. Altfel ce ne-ar anima?!

N-am spus că suntem condamnaţi pe viaţă, cel puţin încerc să mă autosugestionez că nu-i aşa. Dar nu găsesc încă şansa, culoarul, nişa de piaţă, cum vrei s-o spui. Am un fel de speranţă ilogică cum că se va ivi o ocazie şi o s-o recunosc când o să vină. Dar, având în vedere specificul nostru, avem nevoie de mult noroc.

În aşteptare îţi sugerez câteva paleative. Nu ajută nici un fel la îmbunătăţirea situaţiei de bază şi nici nu-s valabile pe termen lung, dar tot sunt mai bune decât nimic. Ca un algocalmin când de fapt ar trebui extrasă măseaua. Sigur nu toate ţi se potrivesc, dar poate găseşti măcar una utilă.

1. Să vezi tot timpul locuri noi. Nu zic să schimbi gazda o dată pe lună, iar cu serviciul e şi mai greu, dar să mergi cât poţi de des în locuri în care n-ai mai fost. Bucureştiul, pe care-l văd imens, cred că poate oferi privelişti noi măcar juma’ de an. Sau să te foloseşti de orice ocazie să mergi undeva (mă gândesc că nu-ţi poţi permite să mergi pe unde vrei pe banii proprii). Pe principiul ăsta tocmai m-am învârtit de o delegaţie în Sălaj. La şedinţă am susţinut ideea şefului care vede peste tot pieţe incipiente şi m-am oferit să plec în prospectare, deşi inginerii mai vechi susţineau că nu găseşti nimic acolo să merite drumul. Cel mai probabil ei aveau dreptate şi oricum avem destul de lucru pentru salariile de subzistenţă ce le luăm. Dar am susţinut cu ardoare că am auzit în facultate de piaţa înmgurindă şi plină de perspective din nord şi am strecurat nişte aluzii fine cum că alealalte firme de profil şi-or trimis deja inginerii pe teren. Delegaţia s-a decis, ai mei colegi m-au înjurat cu sârg în surdină şi am prins unele comentarii: ˝uite şi la ăsta cum se bagă-n seamă˝. Deşi obişnuiţi cu perversitatea naturii umane digerau cu greu metamorfoza mea dintr-un răzvrătit ca Lucifer într-o periuţă. Însă idei ciudate cum că eu aş vrea să fac turism în timpul serviciului şi pe banii firmei nu le-au trecut prin cap. În minţile lor inocente turismul se rezumă la munte şi la mare, eventual staţiuni pentru pietre la rinichi, nu pot să conceapă să mergi într-un loc ˝în care nu ai treabă˝. Pentru mine e de preferat să conduc şase ore, să pierd timpul într-un oraş muncitoresc pe o vreme câinoasă, să împart camera de motel cu multe fiinţe vii şi mărunte, să-mi duc şniţele de-acasă ca să nu risc o toxinfecţie, în fine toate astea sunt de preferat în locul a trei zile de birou cu vechii mei colegi. Încearcă şi tu să mai schimbi decorul. Chiar dacă dai tot de tâmpiţi vor fi nişte tâmpiţi proaspeţi.

2. Fă un efort să-ţi cultivi simţul umorului când îţi vezi rudele. Şi eu am neamuri care se lipsesc fără nici o durere de răsfăţuri sibaritice cum ar fi canalizarea, în schimb când ne vedem le place grozav să întrebe: ˝voi ce faceţi în uichend?˝ Gândeşte-te ce privilegiu ai să te distrezi de asemenea tipuri umane interesante cu toate pupăturile aferente şi îndoparea la reuniuni.

3. Nu te mai învinui pentru defectele şi inapetenţele ce ţi le vezi. Recunosc şi eu că sunt o persoană dezagreabilă şi îmi găsesc singur suficiente defecte (incorect cu cei apropiaţi, delăsător, de o laşitate sănătoasă faţă de superiori). Dar hibele le avem fiindcă nu suntem în mediul nostru prielnic. Toate resursele psihice ni-s concentrate ca să ne menţinem pe linia de plutire, nu mai putem face eforturi să ne auto-corectăm. Dacă am fi în iaz ar fi altfel.

4. Găseşte-ţi domenii de interes fără implicare materială şi schimbă-le când te plictiseşti. În grupul meu sunt văzut ca un individ tare neserios, azi mă interesez de ceva şi peste două luni de altceva. La dracu’ cred că facultatea îţi impune suficientă specializare şi aprofundare şi că măcar în materie de hobby-uri ar trebui să existe liberul arbitru.

Detectez un vag reproş mascat la adresa lipsei mele de acţiune. Ba nu, abia aştept să fac ceva, m-aş preta la aproape orice ca să scap din situaţia asta. Nu am scrupulele tale kantiene şi nici nu le pricep. Dacă viaţa e nedreaptă şi cu tine şi în general, de ce trezeşti tu să vrei să fii mai corectă decât alţii?
Dar nu găsesc încă ceva de făcut, o cale de acţiune. Să mă apuc să sparg apartamente, să fug cu banii firmei? Sunt prea puţini, ar aduce o prosperitate îndoielnică, pe termen scurt şi m-aş trezi repede la puşcărie. Ori am ceva bănuieli că acolo-i chiar mai rău decât în perimetrul meu serviciu-apartament. Aşa că pe moment, stau, aştept şi-mi încerc să-mi fac aşteptarea suportabilă.

Dacă tu găseşti ceva de făcut sau ai măcar o sugestie de ameliorare cât de cât a situaţiei aştept să mi-o spui.

Ai citit ˝Vară în Siam˝? Am găsit o frază ce ni se potriveşte. O citez cu aproximaţie: ˝Nu vă adaptaţi, e ceva în neregulă cu realitatea˝

nu stiu cum sa-ti raspund, ca n-am fost nici o
data in cazul precis despre care ma intrebi...
era doar o estimare de ce as face eu, daca as
fi fost in asemenea caz...

acum, ca dai explicatii mai multe si mai coherente,
asa cum spuneam, poti gresi o data, depinde
de context,
intzeleg mai bine mesajul tau...

putem sa discutam cat vrem, dar daca nu traiesti
exact aceiasi situatie...
avem intr-adevar tendintza de a crede ca ;"numai
celorlalti li se poate întâmpla"....

intr-adevar uitam des ca nu tot târguiala de acasa
nu-i aceiasi cu cea din târg...

insa uneori poti previne unele lucruri...
ce te ajuta? habar n-am...
poate principii ancrate puternic printr-o educatie
stricta?
poate ce ai vazut si trait in anturajul tau, ce ai vazut
la altii...

Intr-o zi de luni, un ardelean merge cu porcul la târg sa-l vânda.
La un moment dat se apropie de el un domn asa mai bine îmbracat, la costum, cravata... si-i spune omului nostru:
- De vânzare porcu'?
- De vânzare!
- Da'...ce porc fain!
- Da, e fain!
- Dar ce-i dati sa mânânce?
- Pai... resturi... ce ramane de la noi dam la porc.
- In cazul asta, dati-mi voie sa ma legitimez: sunt de la Protectia Consumatorului. Cum puteti sa-i dati porcului sa mânânce resturi? Daca se îmbolnavesc consumatorii? Un milion de lei amenda!
A doua saptamâna, iar vine ardeleanul cu porcul in târg. De el se apropie un alt om bine îmbracat, care-l intreaba:
- De vânzare porcu'?
Ardeleanul, mai nervos putin:
- De vânzare...
- Da'...ce porc fain!
- Da, e fain...
- Nici nu miroase a porc!
- Da...
- Dar ce-i dati sa mânânce?
- Pai... pizza, cartofi prajiti, cola... ce mâncam noi îi dam si la porc.
-Da? In acest caz, dati-mi voie sa ma legitimez: sunt de la Protectia Copilului. Stiti câti copii din lume mor de foame? Si dv. îi dati porcului pizza si cola? Un milion de lei amenda!
A treia saptamâna, iar vine omul nostru în târg cu porcul. Si acum vine la el un domn bine îmbracat, la costum si cravata:
- De vanzare porcu'?
Ardeleanul, si mai nervos:
- De vânzare..
- Da', ce porc fain!
- Da, fain..
- Da'... ce-i dati sa mânânce?
- Nu stiu.
- Cum, nu stiti ce mânâncâ porcul dv.??
- Nu stiu dom'le! Eu in fiecare dimineata îi pun o suta de mii in troaca si el îti cumpara ce vrea!!!!!



Un barbat punea niste flori la mormântul mult-iubitei sale mame decedate, când remarca un alt barbat in genunchi la un mormânt.
Barbatul parea ca se roaga cu o intensitate profunda, repetând:
-"De ce a trebuit sa mori? De ce a trebuit sa mori? De ce a trebuit sa mori?"
Primul barbat se apropie de el si îi spuse:
-"Domnule, nu vreau sa ma amestec în suferinta dumneavoastra privata, dar nu am vazut niciodata atâta durere. Pe cine jeliti? Un copil? Un parinte?"
Indureratul îsi aduna gândurile pentru o clipa, apoi raspunse:
-"Primul sot al nevestei mele..."



O femeie facea cumparaturi la un supermarket. Cumpara o cutie de lapte 2%, un carton de oua, o cutie de suc de portocale, o cutie de cafea, o salata si niste costita afumata. In timp ce le descarca la casa, vine un tip beat in spatele ei si se uita indelung la produse. Apoi spune:
- Tu traiesti ,mai mult ca sigur, singura!
Femeia se uita contrariata la produsele pe care le cumparase si nu intelege de unde a tras betivul concluzia.
- Ai perfecta dreptate, sunt singura, dar de unde ti-ai dat sema?
- Pentru ca esti urâta!!!

A fost odată de mult pe la începuturile vieţii, doi copii , un băieţel şi o fetiţă, care trăiau într-o grădină a fericirii depline, numită Eden. Cu toate că îi ştia inocenţi, totuşi Tatăl Ceresc, dorind ca ei să rămână veşnic copii i-a spus lui Adam: ,,Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină dar din pomul cunoştiinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca vei muri negreşit.’’
Dar cum Adam singur se plictisea de moarte, Dumnezeu a zis : ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.'' Şi a creat-o pe micuţa Eva. Adam s-a bucurat nespus fiindcă acum avea cu cine să se joace şi să bucure de fericire împreună cu Eva (nimeni nu poate fi fericit singur, fericirea totdeuana o trăim împreună cu cineva). Copii au continuat să se joace împreună uitând de ceea ce Tatăl le spusese că nu au voie să facă. În joaca lor inocentă ei se pierduseră în uitarea de sine. Dar în joaca lor au întâlnit şarpele. Deşi mai mică ca Adam, Eva a simţit mai întâi şarpele cum s-a urcat pe picioarele ei, cum s-a încolăcit şi s-a prelins tot mai sus, fără să poată face ceva, cum a urcat până la sâni ei daţi în pârg şi nici n-a ştiut când i s-a strecurat în suflet. Căci şarpele era mai şiret decât toate fiarele pământului. El a zis Evei: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? Eva a răspuns că pot mâca din toate roadele, dar despre rodul din mijlocul grădinei, Dumnezeu zis:,,Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atngeţi de el , ca să nu muriţi, ca sănu muriţi.’’ Atunci şarpele a zis femeii:,,Hotărât , că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el , vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu , cunoscând binele şi răul.'' Eva a văzut că pomul era plăcut la privit şi bun de mâncat. Atunci îndemnată de şarpe, de dorinţa aceea din suflet, ea n-a mai rezistat ispitei şi a mâncat. Mai apoi -a îndemnat şi pe Adam să mănânce. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au văzut că sunt goi; au cunoscut că erau goi ... Şarpele se însinuase în sufletul Evei ca o dorinţă căreia nu i se putea opune. În pofida interdicţiei Tatălui Ceresc, Eva a mâncat, ea mai întâi din pomul cunoaşterii binelui şi răului. De atunci toate urmaşele Evei păţesc la fel ca Eva; şarpele se strecoară mai întâi în sufletele fetelor, lor li se deschid ochii mai înainte de li se deschide băieţilor. Când fetiţei i se deschid ochii înseamnă că a ieşit din copilărie. Fiecare băiat sau fată simte ieşirea din copilărie odată cu intrarea în puberatae ca pe o vină şi, de aici, ruşinarea, îmbujorarea la faţă, roşirea Fiecare fetiţă repetă de atunci povestea Evei... şi fiecare băiat pe-a lui Adam. Prima reacţie a Evei a fost că s-a îmbujorat toată la faţă când a auzit glasul Domnului chemându-i la El. Adam şi Eva s-au ascuns să nu fie văzuţi căci le era frică (frica indusă de vinovăţie) şi fiindcă acum ,,ştiau cu certitudine'' că sunt goi. Când ieşim din copilărie pierdem inocenţa; căpătăm în schimb ruşinea, vinovăţia şi frica faţă de cei maturi ... ( povestea omului ar putea urma, dacă vei răspunde la ea)

Nu vreau să te flatez ironic cum făcea Socrate cu interlocutorii săi, şi nici nu vreaa să se înţeleagă că eu aş vrea să mă autoflatez decât în ideea că mă consider ... ultimul dintre învăţăceii lui Socrate. Îmi amintesc de un filmuleţ al lui Goma, un omuleţ mergând pe glob şi întinzând fire de telefon, în care celebrul regizor parodia febra comunicaţiile umane. Toată lumea a început să comunice telefonic, toţi încep să vorbească, ca în fazele beţiei, mai întâi doi câte doi, apoi mai mulţi şi mai mulţi, până când întreg pământul a început să urle de decibelii conversaţiilor telefonice (acum e internetul, dar Goma n-a mai apucat să-l parodieze) , încât la un moment dat nimeni nu înţelegea şi oamenii nu se mai înţelegeau între ei. La urmă sau la început [nu-mi mai amintesc bine, n-am memoria fabuloasă a (silenului)satirului Socrate,(urâţenia lui Socrate i-a făcut pe mulţi să-l asemene însoţitorului lui Donysos)] apărea omuleţul lui Goma cu o floare în colţul gurii. Era o simbolică sugestivă propusă omului ca să-l determine să revină la natură şi la natural. Natură şi natural: e o tendinţă psihică, un drum întors, ceva în genul palindromului matematic sau în genul schemei energiilor ynn şi yang: cu cât omul pătrunde mai adânc în artificial cu atât simte nevoia să se întorcă la natură şi la natural. E un joc al echilbrului ce se manifestă în întreg universul. De altfel şi schema codului genetic este configurată după modelul matematic al palindromului. Ceea ce multora li se pare azi în comportamentul uman ca fiind un ,,patern'' premărgător apocalipsei (ca spre exemplu SDS), că trăim sub sabia lui Damocles a ,,focului şi pucioasei'' cu care am putea fi loviţi şi nimiciţi de Dumnezeu, aşa cum a făcut cu Sodoma şi Gomora, pentru că pre-curvim (devenim homosexuali, lesbiene) eu cred că specia în întregul ei are alte principii morale decât individul. Teama, asta vrea să e inducă biserica , teama care provoacă multiple nevroze şi psihoze. Socrate a propus pentru individ o morală pe cât de simplă pe atât de universal valabilă, la care subscriu cu toată fiinţa: dacă sunt o fiinţă raţională nu pot să fiu un om nedrept. El a mers cu exemplu personal până acolo încât a preferat sacrificiul suprem. ,,Decât să fac o nedreptate, mai bine suport o nedreptate’’ Seamănă izbitor cu morala Nazarineanului. Isus a spus: dacă sunt o fiinţă iubitoare, nu pot să fac rău: dacă îmi iubesc aproapele ca pe mine insumi nu pot fi nedrept. În multe privinţe cei doi mari moralişti ai lumii se aseamănă (Hegel a remarcat asemănarea celor două mari spirite şi a scris un studiu în acest sens). Primul a propus morala prin raţiune, cel de-al doilea morala prin iubire. A câştigat lumea de partea sa Isus: morala prin iubire e mai emoţională, mai feminină şi în pofida criticii năprasnice al lui Nietzsche ea rezistă în timp şi va rezista, atâta vreme cât omul, dar mai cu seamă femeia va rămâne o fiinţă înzestrată cu capacitatea de a iubi. Patern-uri raţionale şi iubitoare se întâlnesc la aproape toate speciile, chiar şi la cele mai rudimentare, lumea însăşi este configurată în baza celor două categorii potrivnice: raţiunea şi iubirea. Ambele categorii ne apar din perspectiva biologică ca fiind generate de înmulţiera sexuată; creierul cu cele două emisfere pare o unire androgină a masculinului şi femininului sau dacă privim lucrurile prin prisma lui Freud a instinctualului(inconştientului) şi raţionalului. Fiindcă omul a fost înzestrat şi capacitatea de a gândi odată cu raţiunea a apărut şi morala prin cunoaşterea binelui şi răului. Nu ne naştem direct înzestraţi cu raţiune: raţiunea se formează în procesul cunoaşterii binelui şi răului. În acest proces se formrează şi morala noastră a binelui şi răăului, a dreptăţii şi nedreptăţii. Este un model de gândire inclus în mintea noastră fundamentală, cea cu care ne naştem,şi, cu care accesăm cunoaşterea conştientă a realităţii. Plotin merge până acolo până a afirma că prin acest ,,model de gândire divin’’ implantat în genomul uman, Dumnezeu este în no, căci dacă ar lipsi din noi ar lipsi şi din lume. Atunci la ce-i bună biserica? De ce credem că e un lăcaş sfânt, că doar nu e făcută de Dumnezeu; e făcută de oameni?
A ne ridica împotriva sexului înseamnă a ne ridica împotriva creaţiei lui Dumnezeu. Şi asta face biserica creştină de două mii de ani încoace; ne induce spaima de sex. Isus n-a propovăduit o asemenea morală a păcatului sexual. ,,Cine e fără de păcat să ridice piatra!'' a zis el, evreilor care voiau s-o lapideze femeia prinsă în preacurvie ( ce înţeles semantic îi dădeau pe vremea aceea cuvântului ,,prea- curvia'' , nu ştim). Cine e fără de păcatul preacurviei? Poate doar hermafrodiţii sau cei impotenţi din naştere. Suntem noi heterosexualii mai puţin păcătoşi ca homosexualii; avem noi drepturi morale mai mari decât ei? Suntem cumva mai drepţi ca ei? Morala aceasta a stigmatizării vine de la stoici şi a fost preluată de Sf. Augustin, un renegat al filosofiei antice, care a înfierat omenirea cu monstruosul său ,,păcat originar''. Cel care înfierează atât de vehement păcatul homosexualităţii suferă de tentaţia acestui păcat! Conceptul de păcat originar este, fără îndoială, o interpretare falsă a mitului biblic, fiindcă atunci când Adam a mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului, Dumnezeu a recunoscut, că deşi l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea sa, omul prin acest ,,păcat'' a ajuns ca El: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.'' Dacă omul a ajuns ca El cunoscând binele şi răul, unde este păcatul originar? Biserica a preluat imediat conceptul lui Augustin şi l-a înfierat pe om ca fiind păcătos din naştere, că păcatul este moştenit şi că orice am face vom purta în eternitate, generaţie după generaţie, acest ,,păcat moştenit''. Ei bine, singura izbăvire este acolo la sânul ei, că numai ea ne poate izbăvi de păcate. Asta îmi aminteşte de afacerea indulgeţelor, împotriva cărora s-a ridicat Luther. Isus a zis: dacă vrei cu adevărat să te rogi Lui Dumnezeu, du-te în cea mai izolată cameră a casei tale şi îndreaptă-ţi toată iubirea şi toate gândurile la El. I-am spus acest lucru unui creştin şi l-am întrebat dacă în timpul slujbei îşi îndreaptă inima şi mintea către Dumnezeu. ,,Dar pot... mi-a răspuns el, ehei!...pe unde îmi aleargă mie gândurile atunci!''

din "gazeta de hunedoara"":

""Cu vibratorul în ghiozdan

Asta-i tot ce mai lipsea din jurul Colegiului Naţional Decebal: un sex-shop.
Nu că am fi noi cei mai puritani din târg sau că am avea ceva cu acest gen de magazine, dar parcă este prea de tot. Dar cum legea nu interzice amplasarea acestor stabilimente lângă şcoli, totul este perfect legal.
De vreme ce funcţionează pe lângă respectabila (odinioară) instituţie de învăţământ mai multe bodegi, ce rău mai poate produce educaţiei minorilor un sex-shop? Parcă îi şi vedem pe puştii de 13-14 ani rugându-se de cei din clasele mari: "Ia-ne şi nouă un dildo (sau o femeie gonflabilă) că e ziua lu' diriga/dirigu'! Hai că-ţi rămâne şi ţie de-o revistă".
Nea Mircia, e bine că se investeşte în Deva, dar un pic de jenă nu strică nimănui."""

in toamna s-a-ntamplat sorocul
cand pe-asta lume am venit
si-n toamna mi-am gasit norocul
în car cu fân proaspat cosit,

un ac am cautat în dânsul
sa-l prind la mijloc pe cojoc
sa uit de lacrima si plânsul
ce gândul îmi tineau pe loc.

în toamna prima litera citit-ai
când strugurii dadeau în pârg
si toamna aleile batut-ai
în centrul gri din micul tâg,

un dor pierdut-ai tot in toamna
ce aurie o credeam
cu ea, o cusurgie doamna
in suflet singur ma schimbam.

acum astept o toamna noua
cu versuri oda îi aduc,
sa-mparta lumea sa în doua
la drumul ce curând l-apuc...

cu motz poetul de pe net
că pune versul rând pe rând
doar să îi spui ce ai în gând
si ce să-ti pună pe tapet.

mitzura i-adormită bag de seamă!
ca nu-i văzui urma prin târg
te pomeni c-o munci cu sârg,
ori poate e cu capu'n vană?

încerc să cred că s-o sfârsit cu chinu'
că soarele a străluci mai blând,
si pot de-acum cu păru-n vânt
să îmi urmez zâmbind destinu'.

pe drumul fără plopi si număr
adesea am să trec
si rânduri de-adormit mitzura
continui sa încerc :)


NOTA: fara nici o referire la dna Mitzura Arghezi!

nu totdeauna calculul de-acasa e la fel ca si cel din târg :))
facem ce putem, ce gasim si cum putem
esentzial sa ne placa si sa fie lucru cinstit...

eu ar fi trebuit sa merg la onesti in fibre syntetice si am ajuns
la arabutzi in petrol... si in final in industria farmaceutica si cosmetica...
si la fiecare schimbare.. studii in plus...

asa-i viatza...:))
si sa ne bucuram de oportunitatzile pe care le-am avut...

vezi ca ai un mp

vroiam sa ma duc cu masina sa aduc acasa mama si sora, care inca-s in RO, dar o sa vina cu trenul, vagon lit, ca am treaba si nu pot merge... :((

ultimla socoteala din târg.. a schimbat totul.. :)))
trista viatza asta, nu intotdeauna faci ce vrei... :)))

Pentru tine dragostea mea

Am fost la târgul de păsări
Si am adus păsări
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la târgul de flori
Si am adus flori
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la târg la fierărie
Si am adus lanţuri
Lanţuri grele
Pentru tine
dragostea mea
Apoi am fost la târgul de sclave
Si te-am căutat
Dar nu te-am aflat
dragostea mea.
--------------

Copiii care se iubesc
Se-mbrăţişează în picioare
Lângă porţile nopţii
Stârnind mânia trecătorilor

Copiii care se iubesc
Se-mbrăţişează în picioare
Stârnind mânia trecâtorilor,
Mânia şi dispreţul lor
Şi râsetele şi invidia

Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni;
Ei sunt în altă parte-
Dincolo de noapte,
Mult mai presus de stele
În orbitoarea strălucire
A primei lor iubiri.
--------------------

Sunt aşa cum sunt.
Sunt făcută-aşa,
Când îmi e de râs,
Râd în hohot da.
Drag mi-e cui sunt dragă.
Oare-i vina mea
Dacă nu-i acelaşi?
Dacă ba e unul,
Ba-i altcineva?
Sunt aşa cum sunt.
N-am ce să vă fac
Nu mă pot schimba.
M-am născut să plac
Aşa mi-este dat.
Am tocuri prea-nalte
Mijloc prea cambrat
Sânul mult prea tare
Ochi prea-ncercănat...
Ei şi-apoi
Ce treabă-aveţi voi?
Sunt aşa cum sunt.
Cui mă place plac.
Ce treabă-aveţi voi
Ce mi-s-a-ntâmplat?
Dragă-am fost cuiva
Cineva-mi fu drag,
Dragi ca doi copii
Care se au dragi
Simplu: dragi, dragi, dragi...
Ce mă iscodiţi?
Trăiesc să vă plac
N-am ce să vă fac.
-------------

Dar e mai bine sa le citesti in franceza.

sigur imi aduc aminte,
strange-acolo la cuvinte
c-o sa ai nevoie multa
cand s-o strange lumea culta
de prin colturi vechi de lume
nu stiu sa le zic pe nume.
o a treia, chiar si-a patra
e-o anisie cumpatata
azi cand vorba si-o gandeste
si va scrie pe muteste.

vad ca pusasi de-o betie!
cosmacpan, in cumetrie
s-o bagat cu matalutza
sa mai beti o palincutza...
ia zi dara, avem voie
si noi fetili lui Noe
sa venim la colindat
sa ne facem c-un carnat??

Andre, hai sa le uram
la baieti sa le cantam
c-auzii ca au in pumni
20 de galbeni buni.
de-om canta frumos, mai stii
banii ni s-or cuveni
si-om pleca apoi in târg
sa ne cumparam cu sârg
tot ce am poftit candva,
te incumeti dumneata??


:))


_________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit! "

val

Cred că aveam vreo şase - şapte ani cînd, într-o vară, a venit circul la Comăneşti, judeţul Bacău, România. De fapt, era un cort cu patru pereţi de pînză albă, fără acoperiş, montat pe cîmpul viran din centru, între alimentara lui Zavadovscki şi Farmacia nr.1 . Un panou de carton era prins de cei doi pari care marcau intrarea. Pe el erau pictate grosolan, în culori violente, două fiinţe uluitoare: Omul cu Faţă de Bou şi Fata Fără Mîini. Îi aşteptam, ştiam că fuseseră cu o săptămînă înainte la Moineşti. Trepidam de emoţie, mai ales că Omul cu Faţă de Bou, înfăşurat într-o mantie de mătase neagră, umbla prin băcăniile din tîrg ca să-şi cumpere de mîncare. De la spate arăta ca un uriaş, cu umerii largi şi pălăria cu boruri mari de ţigan ardelean. Avea jumătatea dreaptă a feţei acoperită cu o eşarfă roşie. Ochiul care se vedea era de un verde strălucitor. N-o fi fost şi ăla de sticlă? Da’ cum vedea cu el? La cîrciuma lui Paisa ceruse o tescovină. Băieţii îl văzuseră cum îşi dezgolise pentru o secundă faţa ca să dea ţoiul de duşcă, cu buzele groase şi pline de bale. Se şoptea ba că arătarea se născuse în urma unui incest, ba că maică-sa se culcase cu un bou adevărat, ba că, de fapt fusese om normal, pînă pe la douăzeci de ani, cînd se îndrăgostise nebuneşte de o îngeroaică măritată cu un vrăjitor. Unii jurau că-i văzuseră copitele şi coada. Sigur era că era blestemat.
Pe la ora cinci a intrat în cort şi noi ne-am înghesuit în faţa intrării, fiecare cu un leu de hîrtie în mînă. Cu un leu cumpărai atunci o îngheţată Doina pe băţ.
În sfîrşit, iată-ne în cort, pe băncuţele soioase de lemn. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, pentru prima oară în oraşul dumneavoastră, minunile secolului : Omul cu Faţă de Bou şi Frumoasa Fără mîini! Cei bolnavi de inimă sunt rugaţi să părăsească sala. Banii se restituie la ieşire. Lume, lume ! Pentru prima şi ultima oară în oraşul dumneavoastră, circul nostru prezintă două fiinţe unice pe pămînt. Încarnarea blestemului ! Lume, lume, vino să vezi minunea!
Chiar dacă aş fi fost bolnav de inimă, n-aş fi stat acasă.
Un cerşaf jegos s-a ridicat şi un răpăit de tobă ne-a tăiat respiraţia. Încet, cu o mişcare studiată, Omul cu Faţă de Bou şi-a dat deoparte năframa roşie. Pe obrazul lui drept creştea păr galben, ţepos, iar ochiul imens emitea o lumină roşie. Din tîmplă îi ieşea un cucui absurd, ascuţit ca un corn. În locul unde ar fi trebuit să fie bărbia şi gîtul supura o plagă roşie–vineţie. Brusc se făcuse frig. Ceafa era umflată ca o băşică de porc. Priveam hidoşenia numai o fracţiune de secundă şi îl ascultam uitîndu-mă la vîrful tenişilor mei de cauciuc. Dacă am murit vreodată de scîrbă, atunci am murit. Făptura se fălea cu copita braţului drept de pe care, cu aceeaşi încetineală, scosese mănuşa din piele neagră. Era maiestuos şi în acelaşi timp, ridicol. Inima mi se urcase în gît şi îmi venea să rîd şi să plîng. Vocea lui gravă, insidioasă, ne suspenda între realitate şi poveste. Spunea că se simte om, că nimic nu-i mai grozav pe lumea asta decît dragostea şi că durerea lui e că l-au respins la recrutare. Apoi, a scos dintr-o valiză jerpelită o trompetă de aur cu care a început să cînte Silence. Înmărmuriţi, nu ne-am dat seama cînd s-a terminat cîntecul şi s-a dat deoparte altă cortină. Nimeni nu s-a gîndit să bată din palme. O prinţesă adevărată, cu pietre preţioase în coroniţă, se uita la noi de pe scena de scîndură. Ochi negri imenşi, părul solar şi trup de silfidă într-o rochie de mireasă care nu avea mîneci.
Fata Fără Mîini, bătea ritmul Ursului de la Asău într-o tobiţă de pionier cu beţele ţinute nefiresc între degetele de la picioare. Avea pielea albă şi, prin transparenţa ei, puteai să-i vezi sîngele curgînd. Îşi punea picioarele pe după gît, îşi scotea coroniţa şi se pieptăna. Putea să coase şi chiar împletea un fular din lînă galbenă. Ne holbam la pulpele ei rotunde şi la chiloţii albi care se vedeau de sub rochie. Degetele cu unghii de sidef se mişcau cu precizie şi agilitate. Ducea mîncarea la gură fără nici un efort, contorsionîndu-şi imposibil coapsele lungi de divă .
Vocea baritonală a monstrului pe jumătate om explica savant gesturile fetei. Era născută aşa, fără mîini. Blestem de neam. Dar prelungirile delicate ale tălpiţelor ei roz puteau face mai mult decît puteam noi să facem cu mîinile. La sfîrşit, ne-a dat autografe.
O chema Elena şi , după cum scria, cred că nu ştia să citească.
Totul era al naibii de adevărat şi, în acelaşi timp, nefiresc.
A doua zi, parcă nimic n-ar fi fost. Dimineaţa la şapte, cînd m-am dus să iau pîine de la Zavadovscki, cortul dispăruse.

De ani de zile, acelaşi sentiment de increat, de suspensie între neant şi viaţă, mă paralizează ca atunci cînd eram mic şi neputincios. Mi-e scîrbă că nu pot face mai mult ca respingătorul circ politic din ţara mea să ia sfîrşit. Şi mi-e milă de noi, copiii, că plătim atît de scump intrarea, doar ca să fim prezenţi la acest spectacol jalnic.

Picioarele-ntr-o mare,
Nu ţi le băgaşi tu oare?
Zilele trecute....
Sau le dai pierdute?
Eu ţi-am zis...să stai pe-aproape,
Căci ne bălăceam în ape,
Reci sau calde, n-are-a face!
Iată, astăzi stai pe ace.
Te plimbam la târg,
Să înveţi cu sârg,
Ce se poartă mai la vară...
Te ţineam în curte-afară,
Să te răcoreşti un pic
Cu cafele la ibric.
"Cosma" le descântă bine
Le îmbunătăţeşte...
Mai prăjeşte câte-un peşte...
Să ne ţină sănătoase
Şi la pungă groase...
Dar vara-i pe începute,
Aşa că eu v-aştept degrabă,
Să ne apucăm de treabă!

Eu mai stau un pic de tot,
Si-apoi plec, căci nu mai pot!
Plec să mă destind,
Şi să mai colind...
Azi e zi de târg de ţoale,
Şi-am să renunţ la oale.
Ia, mâncăm şi noi minuturi,
Şi mai scuturi,
Din grăsimi şi tocăniţe,
Şi să mergem la fustiţe,
Pantofiori şi poşetuţe
Din cele drăguţe.
Poate-o baie-n Marea Neagră,
Cu căldura nu-i de şagă.
Să ne răcorim un pic,
Că aşa-i şic.

Mai pe seară...dacă am voie...o să mai apar. Încerc să mituiesc (poate găsesc la târg o sanda...ceva) şi eu copilul şi poate obţin acces la cafenea.

Draghe domne Cosmacpan
Poti mere in Kârgâstan?
Si de nu ai vrea acolo
Poti mere in Kolo-Kolo?
Mogadishu nu te-atrage?
Chongquin deloc nu-ti place?
Ce-ai zice de Chupadunga?
De Xi'an sau de Malunga?
Topraisar ti-ar sta in gat?
Crezi ca-n Chula e urat?
Prietene, as vrea si eu
Sa ma plimb in trenul tau.
Ia-ma draghe si pe mine!
Ia-ma, du-ma, si fa bine
Sa nu ne vada oricine!
Ca Anisia-ar vrea si ea!
Andre atata astepta!
Guine e deja prezenta
Alex este vigilenta
Fetele la panda ies
Pe cararea de la ses!
Haide sa ne strecuram
Si-ncet sa ne departam!
Tu alege destinatia
Eu evaluez situatia
Angajam mascati cu glugi
Politisti mascati in blugi
Asteptam o zi intreaga
Si fugim in lumea largaaaaa!
Uraaaa! Am fugit! Traiasca
Scaparam de TARA ROMÂNEASCĂ!

Stai un pic, in fond de ce?
Nu e bine-asa cum e?
Nu e bine-n Romania?
(Simti cum te prinde mandria?)
Ce au ei si noi n-avem?
Oameni minunati suntem!
Suntem ospitalieri si buni
Suntem aici pe veci stapani!
Suntem aici de 2000 de ani!
Si ce daca noi n-avem bani?
Aicea rade mandrul soare!
Suntem forte creatoare!
N-auzisi ca sus, pe Omu'
Dumnezeu si-a avut tronu'?
Asadar sa ne gandim!
Vrem noi oare sa pornim
Sa sondam necunoscutul?
Sa ne mânce absolutul?
Nem! Non! Nicht! De trei ori niet!
Sa stam aici, ca nu-i abject!
Sa stam si sa trancanim!
Pe fetele sa le uimim!
Cu vorba noastra inteleapta
Cu vorba, dar si cu fapta!
Sa le pregatim Frappe!
Ceai, esspreso, cafe au lait!
Sa gatim si-o prajitura
Care sa se-nmoaie-n gura

Ei, ce zici? Sa mai plecam?
'Au cu fetele sa stam?