comentarii

rolul educatiei civice in dezvoltarea personalitatii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Dirigintele si orele de dirigentie... - de cosmiK la: 02/05/2006 19:40:49
(la: O personalitate care poate servi ca exemplu tinerilor)
Subiectul comentariului meu se indeparteaza oarecum de tema, dar consider ca abordarea lui poate suscita o dezbatere constructiva in cadrul conferintei: "O personalitate care poate servi ca exemplu tinerilor ", deoarece scoala are menirea de a continua procesul educativ inceput de familie la un standard si nivel diferit, bazat pe o anumita programa de studiu si pe organizarea unor ore de dirigentie si educatie morala, in cadrul carora elevii sa fie familiarizati cu valorile moralitatii, valori pornind de la care sa isi formeze propriile sentimente si convingeri morale, "temelii" ale dobandirii unei conduite etice.
Altfel spus, dirigintele are rolul de a coordona sistemul factorilor si mijloacelor de educatie morala, si de a forma oameni de caracter, cu o conduita etica pozitiva.
Dar pentru a putea atinge acest obiectiv, dirigintele trebuie sa intuneasca anumite calitati, pe care din pacate in zilele noastre, foarte putini dascali le mai au sau cauta sa si le cultive ori dezvolte.
Imi amintesc ca pe toata durata scolarizarii mele mi-au lipsit orele de dirigentie. In majoritatea cazurilor desi in orar era trecuta ora de dirigentie, in loc sa ni se prezinte in cadrul acesteia elementele de baza ale educatiei civice, juridice, rutiere etc., noua ni se preda materia la care diriginta era titulara de catedra.
As fi preferat ca in locul acelei materii care de altfel mai tarziu nu mi-a servit la nimic sa ni se fi prezentat elemente de educatie ecologica, fizica si igienico-sanitara, intelectuala, tehnico-practica, estetica, mai ales ca in familia mea importanta acordata acestor elemente era minima si toate cunostiintele dobandite in domeniu le-am achizitionat pentru ca mi-am dorit sa fac asta si pentru ca in cazul meu era esential sa fiu o persoana cu bun simt si cu o cultura cat mai vasta si profunda.
Ar fi fost mult mai bine daca la orele de dirigentie ni s-ar fi deschis apetitul pentru citit- deoarece de exemplu la limba si literatura romana aveam o profesoara care ne dicta comentariile la diferite texte literare, fapt ce pe unii i-a determinat sa nu mai citeasca operele analizate si sa se multumeasca cu ceea ce ne preda dansa- apetitul pentru cunosterea valorilor satului care in cazul unora a fost radacina, taina si temelia existentei ,iar in cazul altora leagan al artei traditionale romanesti, al istoriei si virtutiilor morale, apetitul pentru descoperirea valorilor prieteniei si solidaritatii umane si lista ar putea continua.
Dar ma opresc aici, pentru a-i mai lasa si pe altii sa isi exprime parerea cu privire la organizarea orelor de dirigentie si la calitatiile pe care ar trebui sa le aiba un diriginte care asa cum am spus la inceputul comentariului are menirea ca alaturi de familie si de ceilalti factori educationali sa contribuie la formarea unor "oameni de valoare".
Anonimitatea la cafenea - de Isis la: 12/10/2004 17:16:19
(la: Anonimitatea la Cafenea, pro sau contra.)
Daca unii prefera anonimitatea pe internet în general, categorie din care fac si eu parte, aceasta nu înseamna ca toti o fac pentru a exprima idei, pe care în discutii cu aceleasi persoane fata în fata, nu ar mai avea curajul sa le exprime. E-adevarat ca unele persoane abuzeaza de anonimitate, dar aceasta tine în primul rând de educatia fiecaruia, de respectul fata de ceilalti, si nu cred ca o identitate dezvaluita i-ar transforma dintr-o data în mielusei bine-crescuti.
De ce prefer sa ramân anonima? Din motive de securitate personala. Practic, oricine care-ar intra pe acest site cu intentia de a culege adrese electronice (e-mail), sau nume cu adrese cu tot, ar putea abuza de aceste informatii, lucru care se întâmpla frecvent (doar e bine-cunoscuta criminalitatea cibernetica în continua crestere).
Posibilitatea de a discuta liber în spatiul virtual este într-adevar o revolutie atât din p.d.v. al vitezei, cât si din p.d.v. psihologic. Nu toti oamenii au sansa de a practica o profesie bazata pe contactul cu oamenii, cu atât mai putini au acces la opinia altora asupra unor probleme majore, care de fapt ne privesc pe toti, si înca si mai putini au ocazia de a-si exprima opinia. Acest schimb de idei, chiar daca uneori degenereaza in conflicte, este extrem de pretios, el obligând la formularea ideilor, la transformarea agresivitatii brute într-o agresivitate verbala. Verbalizarea este un prim pas spre calmare, spre domesticirea violentei la oameni. Când se depasesc anumite limite, avem posibilitatea - dupa cum spuneati voi cei de la admin. - de a-i avertiza pe cei in cauza, sau daca aceasta nu functioneaza, de a-i expulza din comunitatea virtuala.
Consider ca prin pastrarea anonimatului se faciliteaza întâlnirea oamenilor de pretutindeni, de diferite categorii sociale sau confesiuni si cu diferite opinii politice, uniti prin limba româna, lucru care în viata reala nu va lua niciodata aceasta amploare. De altfel, sunt convinsa ca si cei mai duri din p.d.v. al vocabularului sau duri in opiniile lor, poate pline de prejudecati, vor schimba ceva în felul de a aborda persoanele virtuale si reale, cu care la inceput sunt in disputa, dar cu care în final vor putea discuta moderat. Oare de ce se ambaleaza ei in discutii? Pentru ca simt nevoia de a comunica, si cafenelele virtuale le sunt de mare ajutor, atât lor cât si mediului in care traiesc. Deci, în final, astfel de conversatii au si un rol educativ.
Sunt convinsa ca impunerea dezvaluirii identitatii ii va determina pe multi dintre participanti sa se îndrepte spre alte site-uri, deci una dintre consecinte ar fi reducerea considerabila a numarului de participanti aici (si nu toti din lipsa de responsabilitate pentru ceea ce exprima, ci cum scriam mai sus, din motive de securitate cibernetica), o alta consecinta ar putea fi sterilitatea comentariilor, sentimentul unei cenzure de care toata lumea e satula, daca ea e impusa de altii si nu de bunul simt al fiecaruia.
În fond, care e problema reala? Teama de a nu face fata la deraparile unora? Eu cred ca la fiecare subiect de discutie sunt si participanti cu rol de catalizator, si deci orice conflict s-ar putea rezolva "in familie". Administratorii, proprietarii acestui site nu pot fi inculpati, deoarece ei nu pot fi obligati de a prelua rolul “politiei”. S-a vazut (din experienta) ca asa ceva nu functioneaza.
In ciuda unor neintelegeri pe anumite teme, gasesc ca acest site are un anumit nivel, este atragator tocmai prin invitatia la gândit, deci ar fi pacat sa-si schimbe strategia.
Este parerea mea sincera si mi-o asum cu toata responsabilitatea oriunde în lume, la orice nivel si in orice limba accesibila mie.

#24832 (raspuns la: #24818) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Crede ca se subevalueaza rolul educatiei care nu e doar o suma de cunostinte (bazice, generale sau superioare) ci care contin un ethos etic, un cod comportamental, care conditioneaza un popor sa actioneze/miste/dezvolte in functie de niste parametrii, niste standarde sociale: ex-sa fi un bun japonez presupune sa..., sau sa fi un bun german presupune sa....
Parte a conditionarilor nipone se pot gasi in chiar Constitutia lor, un amestec de lirica, fatalism si sacrificiu, in care individul se afla raportat la stindard si la colectiv.
Cat despre germanici ei sunt un popor vital si expansionist. Hitler in primii ani de activism era un caporal austriac patetic, si doar cu suportul unei clase politice deja existente s-a putut desfasura si convinge massele. In general se admite ca nu exista razboi fara ideologie, fie ea democratie misionara fie antiterotrim, si astfel ideologia ariana, cu corolarul mitologic si transcendental a dat bine, si cum istoria a dovedit-o a dat bine si la italieni, si la spanioli, si la japonezi etc.

Educatia e primordiala si la schimburile de guverne sau ideologii s-a aplicat instantaneu pentru ca ceea ce asigura continuitatea nu e individul ci generatia de indivizi, si pentru ca daca pentru un om 10 ani sunt o buna bucata de vreme, pentru o tara sau o natiune, perioada asta de timp nu semnifica mai nimic.
Guv lui Iliescu, imediat dupa 89, nu a investit in educatie, ci in mineri/mineriade. Orice reforma a sistemului de invatamant este sistata sau schimburile se produc la suprafata.
Iar cand se vorbeste despre un sistem de invatamant nu se vorbeste despre stiinte exacte, pentru ca matematica, fizica, chimia, biologia sunt universale, ci despre istorie, literatura si soiopsihologie.
Prima ajuta la o constiinta de sine, de altfel popoarele cele mai vitale si mai efervescente (englezii, nord americanii, germanii, francezii si chiar arabii) sunt popoarele care au o continuitate (reala) istorica, sau daca vreti, e comparabil cu identitatea unui individ, caci o biografie solida, fara ezitari sau nebuloase, conduc la o siguranta de sine si la o autostima solida.
La randul ei literatura inceteaza de a fi o simpla caracteritica lyrica, pentru a deveni si ea un conditionant, pentru ca pe niste eroi epici ii vor caracteriza intodeauna un anumit tip de valori. Astfel acestia vor deveni modele, si ca atare, vor fi in general urmate. Amintind doar cativa eroi se pot vedea trasaturile, sau ingredientele care-i impulsioneaza: Ioana D´Arc, Robin Hood, Don Quijote, Ciobanul din Miorita etc.

Educatia este TOTUL, si se aplica atat in sedintele de trainig unde se urmareste coezionarea unui colectiv, solidificarea acestuia intr-o piesa de productie cat mai eficienta, cat se aplica in programele antidroguri.
Educatia se aplica atat ca sistem de norme, de legi, si de forme de interactionare intr-o societate, cat se aplica inclusiv in colectivele primare animale, unde individul isi invata ierarhia, conduita fata de membrii haitei, isi cunoaste drepturile si restrictile.

Educatia este primordiala pentru ca o generatie primeneste pe o alta, si in afara educatiei foarte important este CUM educi, adica in ce spirit, pentru ca exista o educatie laica, o alta protestanta, o alta islamica etc, iar astea se pot vedea transpuse atat in coeficiente economice cat si in caracteristici psohosomatice.
La noi, din pacate, informatia a fost mult timp trunchiata sau mentinuta in sfera privatului. Cele mai bune scoli nu erau cele ¨care produceau olimpici¨ xci cele care antrnau ofiteri de securitate, aceiasi care acum se afla in partide politice si care actuioneza sub acelasi impuls sovietic al cenzurarii (vezi cumpararea in masa a Catavencu)

In fine, nu ma mai intind, numai bine
Are you really happy??? - irina fiorentina - yes I am! - de reincarnat la: 27/07/2005 08:10:59
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Draga irina fiorentina,

Inainte de toate as dori sa clarific pozitia mea fata de acest subiect:
- nu sint revoltat, doar dezgustat. Cind ceva te dezgusta poti sa-l ignori, nu-i asa?
- nu sint o persoana conservativa, sint mai mult ingrijorat de anumite aspecte ale "democratiei".
- nu regret vremurile comuniste. am plecat din tara de buna voie cu mult inainte de a se schimba... (daca s-a schimbat ceva!!!??? )

Imi cer scuze ca nu pot sa-ti raspund la toate intrebarile nu am destul timp la dispozitie. Am sa incerc sa raspund la cele legate de tema acestei conferinte.

***Americanii sunt considerati printre popoarele cele mai democratice si totusi in multe dintre statele lor pedeapsa capitala este la ordinea zilei...dar serveste la ceva, e intr-adevar educativ?...mi se pare ca nu, violenta in scoli si in cartiere defavorizate e in crestere!***

Scopul educativ al pedepsei capitale??? Pedeapsa capitala nu are un rol educativ. Are rolul de a proteja societatea impotriva unui pericol eminent.
Violenta in scoli este rezultatul unui sistem politico social in decadere si este cauzata de saracie, educatie superficiala, democratie inteleasa si folosita in mod gresit.

***Si atunci, ce solutie propui...***

Poate o sa te surprinda, dar nu am sa propun nici o solutie! Sint altii platiti foarte bine sa solutioneze aceste probleme si nu o fac... Nu sint capabili?!... sau nu mai este nimic de facut??? Nu stiu!
Tot ce pot sa fac este sa votez pentru cei care cred ca ar putea gasi o solutie.

** Esti liber sa nu privesti pe copia de homosexuali care vor sa fie exihibitioniti si se saruta in public, esti liber sa ai propria credinta si moralitate si sa o transmiti fiilor tai, esti liber sa practici ceea ce doresti in plan sexual, esti liber sa fumezi atat timp cat nu dauneaza celor din apropierea ta....dar toate aceste libertati de cand le posedam?...poate ca de prea putin timp si nu reusim sa le acceptam inca?! Ai deci atatea posibilitati de a alege, de ce trebuie sa te inchistezi in niste paradigme create in timpuri trecute si depasite?! Nu e mai usor sa incerci sa privesti timpurile noi si mersul lor cu ochiul celui care a trait si altfel, dar are inca resurse de a descoperi ca se poate trai si altfel.***

Nu pot sa agreez cu tine. Din cele mai vechi timpuri societatea a conservat lucrurile pozitive si pe cele negative, le-a eliminat.
Altfel in fiecare epoca plecam de la zero. Si nu mai exista progres.
Dupa parerea mea, "Corola de Minuni" este bogatia de experiente, valorile morale ale societatii, tot ce a reusit societaea sa dezvolte de-a lungul timpului. Valori pe care trebuie sa le conservam si sa le dezvoltam in continuare.

***Nu stiu daca ti-am fost de ajutor, dar vezi ca si eu am tot atatea sau poate chiar mai multe intrebari...***

Sint multe chestii la care nu pot agreea cu tine. Nu pentru ca sint inflexibil ci pentru ca formatia mea este materialistica. Nu asteptam si nu am nevoie de ajutor ca sa inteleg ca nu ma pot opune drumului pe care societatea il parcurge. Imi place sau nu trebuie sa merg cu timpul. Dar avem dreptul sa discutam si sa ne spunem parerea asupra ceea ce se intimpla.

Oricum, discutia cu tine este foarte interesanta si iti multumesc.

P.S. In ce priveste cititul printre rinduri cred ca printre rindurile mele nu scria mare lucru...:-)

#61654 (raspuns la: #61299) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ooanna - de latu la: 18/11/2005 20:30:15
(la: Calculatorul: inamic public nr.1?)
dar poti sustine ca foloseste mult la dezvoltarea atentiei distributive.....si la gasirea de solutii.....si la dezvoltarea personalitatii si a sigurantei de sine.....;)
Pot sustine ca in cazul fiului meu, raspunsul este "Da" la fiecare dintre punctele enumerate.

Si pot sustine ca,
... un pic de influenta tot avem si noi parintii asupra copiilor, pentru a le canaliza din cand in cand atentia si concentratia asupra altor posibilitati de a folosi un computer.
Scriind "a canaliza" nu ma gandesc la "a interzice".

Exista jocuri cu "cafteala" cum scria oanalaur, dar exista si jocuri unde strategia joaca un rol important.
In fond trebuie sa stii pentru ce-ti trebuie cheat-uri, unde le gasesti si cum sa le folosesti...;)
#88686 (raspuns la: #88244) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
of şcoala - de Kon Stantin la: 14/12/2005 15:28:54
(la: Invatamantul romanesc si elevii)
Încep cu o mică corecţie pentruYuki: eleva de la Şcoala Centrală nu a fost, din fericire, omorâtă.
Este pentru prima oară când am avut răbdarea şi curiozitatea de a citi toate mesajele unei conferinţe. Recunosc sincer că nu ştiu ce aş mai putea spune interesant faţă de ceea ce s-a spus.
M-am luptat şi eu timp de patru ani cu morile de vânt din sistemul de învăţământ românesc şi de aceea îi admir sincer pe acei frumoşi nebuni care cred că învăţământul din România mai poate fi menţinut la un nivel educaţional acceptabil.
Vina pentru comportamentul „straniu” al elevilor, în opinia mea, o poartă societatea. Majoritatea părinţilor au un venit din salariu mult prea mic şi caută să găsească diverse soluţii de „rotunjire” a acestuia, timpul rămas liber fiind insuficient pentru a se ocupa cu adevărat de educaţia copiilor. Mulţi părinţi consideră că dacă şi-au lăsat copilul 10-12 ore la grădiniţă nu mai este necesar ca ei să se mai joace cu aceştia, să mai repete ori să înveţe o poezie, un joc nou etc.. Există cadre didactice (din păcate tot mai multe) care se gândesc mai mult la salariu şi mai puţin la inactivitatea şi ineficienţa lor la catedră. Mulţi profesori ar trebui să se retragă onorabil de la catedră, fiind demult „depăşiţi” (un exemplu concludent fiind doamna profesoară de la Constanţa, eroina mai multor filmuleţe „educative” cu tema „Cum poţi umili pe cineva!”).
Maan spunea că „televiziunea nu are rol educativ!”. GREŞIT. Un film difuzat la ora 20 cu un cerc în interiorul căruia se găseşte cifra 12 şi explicat în prefaţa filmului printr-un text şi o voce “ genul filmului:DRAMĂ; filmul poate conţine scene … şi … ; film INTERZIS copiilor sub 12 ani” nu are nici un efect asupra copiilor? O emisiune gen “ciao darwin" (nu se mai difuzează deci se poate, intenţionat scris cu litere mici) care promovează incultura, lipsa bunului simţ, câştigul material pe sistemul „ cu cât eşti mai prost (sau te prefaci mai bine că eşti prost) cu atât câştigi mai mult” etc. şi difuzat FĂRĂ INTERDICŢIE DE VIZIONARE nu au nici un efect asupra dezvoltării copiilor şi adolescenţilor? "ProTv-Ştirile de la ora 5"-şi cu aceasta cred că am spus tot despre posibilităţile de educaţie ale televiziunii. Şi exemplele legate de televiziune pot continua. Am să mai dau doar un exemplu: anul de graţie 2003, locul cancelaria unei şcoli generale, un profesor de limba şi literatura română îşi întreabă foarte mirat colegii dacă în România emite un post numit TVR Cultural. Nu avea nici o vină. Pur şi simplu cei care asigurau serviciul de televiziune prin cablu refuzau să-l introducă pe motiv „nu se cere şi nu are audienţă” (este un răspuns oficial cu antetul firmei în cauză). Cum pot profesorii să evite vizionarea de către elevi a unor astfel de emisiuni? Dar părinţii care aleargă zi-lumină pentru a le putea asigura copiilor lor minimul de trai necesar? Oare aici nu este datoria societăţii civile, a celor care fac "reiting" (cu scuzele de rigoare n-am nici cea mai vagă idee privind grafia acestui cuvânt) să cenzureze un pic aceste emisiuni?
Am să vă mai reţin atenţia cu câteva întâmplări din scurta mea carieră la catedră (de care sincer mi-e dor):
„Un învăţător îşi întrebă un elev:
- Pârlea, de ce mai vii tu la şcoală dacă ... învăţătorul nu termină de formulat întrebarea pentru că elevul i-a răspuns deja
- Pentru ca mama şi tata să poată să bea liniştiţi câteva ceasuri fără a-mi purta mie de grijă.” (elevul era unul foarte isteţ. Din păcate a îngroşat rândul celor neşcolarizaţi)
„Elev care în clasa a VII-a obţine o menţiune la o olimpiadă şcolară – faza pe judeţ, este la sfârşitul semestrului I, clasa a VIII-a, în situaţie de corigenţă la mai multe discipline, inclusiv la cea la care a obţinut menţiune la olimpiadă. Întrebat de dirigintă de ce nu mai învaţă a răspuns sec: după olimpiadă mama mi-a spus că ea nu are bani să mă dea mai departe şi cu sau fără diplomă de opt clase tot la coada vacii voi rămâne.”
Yuki ne întreba de măsurile ce trebuie luate pentru ca evenimente ca cel de la Şcoala Centrală din Bucureşti să nu se mai repete. E greu de spus odată ce situaţia a fost oarecum scăpată de sub control. Introducerea uniformelor şi accesul în şcoli să se facă doar pe bază de legitimaţie ar fi două dintre ele. Apoi acel „serviciu pe şcoală” făcut de elevi să fie înlocuit de „serviciul obligatoriu” al unor oameni competenţi şi pregătiţi în acest sens. O altă măsură ar fi retragerea onorabilă (şi forţat dacă cei în cauză nu se simt) din învăţământ a cadrelor didactice care confundă şcoala cu „birtul din colţ”, care „predau” citind în faţa elevilor din cărţile scrise şi publicate de alţii, pentru care elevii sunt doar nişte „saci de box” etc. Dar cea mai importantă măsură este una de natură politică: în fapte şi nu în vorbe demagogice şi politicianiste ÎNVĂŢĂMÂNTUL (alături de SĂNĂTATE şi CULTURĂ) – PRIORITATE NAŢIONALĂ cu tot ce decurge de aici.
konstantin - de maan la: 14/12/2005 23:13:26
(la: Invatamantul romanesc si elevii)
Maan spunea că „televiziunea nu are rol educativ!”. GREŞIT.Un film difuzat la ora 20 ......
La ora opt copilul are altceva de facut decat sa se uite la ceao darwin, domnule!
Se imbraca in pijama, se spala pe dinti, asculta o poveste pentru somnic.

De ce dracu se uita parintii la rahaturile alea?

şi difuzat FĂRĂ INTERDICŢIE DE VIZIONARE nu au nici un efect asupra dezvoltării copiilor şi adolescenţilor?
mai, omul lui dumnezeu, eu am scris ca televiziunea nu are rol de-a educa, nu ca n-are efect asupra tinerilor!
#95161 (raspuns la: #95025) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Oamenii devin homosexuali? - de a399 la: 01/01/2006 14:15:35
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Intrucat eu sunt homosexual si in plus lucrez in domeniul stiintific (ce-i drept nu in tara ci in San Francisco si nu in psihologie ci in stiinte exacte), as vrea sa-mi spun si eu parerea. Daca ar fi sa judec dupa propria mea experienta, as crede ca orientarea sexuala este 100% predeterminata de la nastere. Nu imi amintesc nici macar de un minut in viata mea cand sa nu fi fost atras de baieti sau barbati, chiar si atunci cand aveam 6 ani! Parerea ca totul e la alegerea fiecaruia mi se pare nu numai neadevarata, dar chiar ciudata si ilogica. Cand cineva este heterosexual, o simpla experienta l-ar putea aduce cu picioarele pe pamant. Sa presupunem ca un barbat heterosexual decide: gata, de maine imi vor placea numai persoanele de sex masculin; cine oare ar reusi sa puna in aplicare asta? As vrea ca barbatul care sustine ca "e la alegere" sa-mi permita sa-i rasucesc gatul daca intoarce capul dupa femei, dupa ce "a decis" sa fie homosexual:))) De aceea raman uluit cand aud pe cineva spunand ca orientarea sexuala este "la alegere". Va rog sa faceti macar pentru o zi experienta asta inainte de a avea o opinie. Nici eu nu pot hotari: gata, de maine imi plac numai femeile, pentru ca stiu ca orice as face, nu-mi plac. Nu e vorba sa-ti placa sau nu un fel de mancare, ci e vorba de ceva fundamental in viata fiecaruia. Nu inteleg de ce atat de multi gandesc atat de eronat, cand e la latitudinea lor sa se convinga de contrariu.

Vreau sa adaug aici ca una dintre confuziile cele mai frecvente in evaluarea orientarii sexuale este confuzia dintre actul sexual si identitatea sexuala. Multi homosexuali au sex si cu femei, dar sunt definiti ca homosexuali prin natura afectiunii pe care o au fata de persoana iubita, si nu de natura sexului pe care il practica. La fel, destui heterosexuali pot avea erectii si sex chiar cu alti barbati; ceea ce ii defineste ca heterosexuali este natura relatiilor erotice (pe cine iubesc: un barbat sau o femeie). In inchisori multi heterosexuali au relatii homosexuale fara ca asta sa-i schimbe; la iesirea din puscarie iar alearga dupa femei.


In privinta studiilor actuale privind orientarea sexuala pot spune urmatoarele: sunt indicatii foarte puternice ca exista o baza genetica, desi baza genetica nu e totul. Gemenii univitelini chiar cand sunt crescuti in conditii total diferite, au o concordanta de 52% in privinta orientarii sexuale. In schimb gemenii bivitelini au o concordanta de numai 25%! Iar pe linie simpla fraterna, concordantza este si mai mica, de 15%. Trebuie spus ca la speciile inferioare lucrurile sunt mult mai simple decat la om. Cercetarile facute pe mustele de otet au aratat ca prin simpla modificare a unei gene, ele devin total neselective la sex; "bisexuale"! De altfel una din directiile de cercetare in combaterea daunatorileor merge pe aceasta linie, desi inca nu s-a reusit sa se obtina homosexualitate absoluta la insecte. La animalele mai complicate, cum ar fi cainii sau oile, homosexualitatea in mediul natural este prezenta la nivelul a 10-15% din animale. La maimutele cu genomul cel mai apropiat de cel uman (cimpanzeii bonobo din Africa Centrala), care au 98.5% din genom identic cu cel uman(!), relatiile sexuale dintre adulti si relatiile adulti-adolescenti de acelasi sex sunt la fel de raspandite ca si relatiile sexuale dintre masculi si femele! Asta s-a constatat si la specia umana, inainte ca religiile abrahamice sa preia puterea politica. In antichitate majoritatea absoluta a civilizatiilor era favorabila si chiar incuraja relatiile homoerotice, care de multe ori erau chiar impuse oficial de stat pentru diverse motive; de exemplu legile din Creta, dar si legile lui Solon din Atena care aveau in vedere rolul educativ al pederastiei si limitarea cresterii populatiei. Dar chiar la alte popoare, ca de exemplu la gali, celti, sciti, fenicieni, japonezi etc relatiile homoerotice erau parte componenta din viata sociala si chiar reglementate prin legi. Dupa ce imperiul roman a adoptat crestinismul ca religie de stat au inceput persecutiile legate de identitatea sexuala si chiar persecutii contra tuturor celor care asociau sexul cu placerea. In codul lui Justinian, novela 102 (paragraf) stabilea ca toti cei care au relatii "de sodomie" sa fie ucisi, arsi de vii si pana si cenusa lor sa fie calcata in picioare si aruncata in latrine! O, "bunatate" crestina! Nu degeaba Justinian a fost facut sfant in religia crestin-ortodoxa! La fel ca si sf Constantin care si-a ucis prin fierbere nevasta cand a prins-o cu un sclav si care si-a omorat propriul baiat de frica sa nu-i ia tronul! Aprigi crestinii astia!

Idealul iudeo-crestin pana in secolul 20 a fost o relatie dintre barbati si femei acceptata numai in cadrul conjugal si destinata exlusiv procreierii. De altfel dupa inventia termenilor de homosexualitate si heterosexualitate (cuvant inventat la 10 ani dupa cuvantul homosexualitate!), ambele notiuni erau descrise in dictionarele epocii (inceputul secolului 20) ca fiind "morbide, nenaturale". Heterosexualitatea de exemplu era descrisa ca fiind "o atractie exagerata si morbida fata de sexul opus"! Abia odata cu dezvoltarea cinematografiei, mai ales a celei americane, si-a dobandit heterosexualitatea un statut verbal privilegiat, iar cum vedeti homosexualitatea nici acum nu are vreun statut.

Ca sa raspund autorului primului mesaj in mod direct: cand eram foarte tanar am alergat la toti medicii si psihiatrii din Bucuresti cu rugamintea de a ma schimba; credeam ca imi vor da niste pastile si gata, de maine alerg dupa femei. Bineinteles ca nu a fost posibil, iar tratamentele lor merita sa fie expuse aici (cu alta ocazie) pentru ca unele au fost imbecile iar altele comice. Sigur ca as fi preferat sa fiu ca majoritatea si sa nu fiu umilit si batut de atatea ori; credeam ca si eu am dreptul de a cauta fericirea, ca altii. Dar nu era nimic de ales. Asa cum nu poti sa-ti alegi parintii sau epoca in care te nasti. Nimeni nu isi alege sa fie minoritar, mai ales intr-o societate devenita pe parcurs intoleranta cum este societatea romaneasca, chiar cea de azi, daca e sa judec dupa statisticile care spun ca 85% dintre romani nu ar accepta nici macar sa aiba vreun vecin homosexual.

In privinta rolului mediului: este foarte complex. De exemplu gradul de impregnare cu testosteron a sarcinii in perioada prenatala este foarte important. Femeile foarte stresate in perioada graviditatii au sanse mult mai mari sa aiba baieti homosexuali; s-au facut studii in aceasta privinta. Pe maimute s-a aratat ca daca fatul este de sex masculin si maimuta mama este injectata cu estrogeni, baiatul-maimuta va fi in majoritatea cazurilor homosexual. Dar la oameni lucrurile sunt mult mai complicate. Subiectul e mult mai vast si nu poate fi discutat in cinci minute. Sunt cazuri cand homosexualitatea este mascata de educatia strict heterosexista si adevarul iese la lumina in imprejurari neasteptate.

Psihiatria si Psihologia moderna considera ca nu este de fapt posibila schimbarea orientarii sexuale, iar ideia de schimbare este ea insasi nociva pentru ca da impresia ca homosexualii trebuie sa se schimbe, ceea ce nu se poate si nici nu e de dorit sa se incerce-din motive etice. In SUA medicii care isi fac reclama ca pot face "conversii" sunt chiar dati afara din asociatia psihologilor sau psihiatrilor americani, pe motiv de incompetenta sau reclama mincinoasa.
Si aici se fac bani buni de catre cei care exploateaza incultura sau ignoranta (mai ales a celor care fac parte din extrema dreapta religioasa), dar autoritatile stiintifice sunt intransigente.

Cand cineva intreaba: dar in definitiv care sunt cauzele homosexualitatii?- raspunsul cel mai frecvent care i se da de catre cei care cerceteaza problema este: "cand vom stii care sunt cauzele heterosexualitatii, pe care pana acum nu le cunoastem deloc, cu siguranta vom afla si care sunt cauzele homosexualitatii!"


Ar trebui sa mai adaug ceva: din punct de vedere politic, Romania a fost printre primele 5 tari din lume care au exclus din codul penal relatiile intre persoane de acelasi sex, pe vremea lui A.I Cuza. Constitutia lui Cuza a fost dintre cele mai bune din lume, alaturi de cea belgiana. Pot sa citez bibiografie americana pe aceasta tema. Totusi la interventia "Preasfintei" Biserici Ortodoxe in perioada interbelica legile respective au fost schimbate in rau. Ele au fost preluate si inrautatite de comunisti, dar in ultimii ani ai lui Ceausescu legile erau aplicate numai celor care erau pe fatza contra regimului, dar dupa impuscarea lui, in 1996 cand a venit la putere "democratia", ele au fost reinvigorate poate din prostia partidului national taranesc crestin si democrat, sub presedentia lui Emil Constantinescu. Lucrul nu a ramas fara ecouri in lume: ambasadele si consulatele Romaniei au fost practic blocate de demonstanti. A trebuit sa intram in secolul 21 pentra ca legile nedrepte din codul penal sa fie abrogate, si asta petrecandu-se numai la presiunea Uniunii Europene. Romania este printre ultimele tari din Europa care au facut schimbarea, alaturi de Cipru. Suntem cu adevarat "protocronisti", cum spunea raposatul Edgar Papu!

In concluzie: la multi ani! :)
Toata stima pentru tine reincarnat - de cosmiK la: 05/04/2006 20:29:45
(la: Ce regreti ca n-ai facut in viata?)
Daca nu ai nimic de regretat si daca stii sa fii fericit, dar poate asta se datoreaza si faptului ca ai fost educat intr-un anumit spirit care ti-a permis sa iti dezvolti personalitatea si caracterul in mod plenar.
Poate tu nu stii ce inseamna sa "traiesti sub un clopot de sticla", sa fii mereu protejat si sa decida altii in locul tau ce e bine pentru tine sau daca ti s-a intamplat asa ceva poate ai stiut sa gasesti in tine resursele pentru a indeparta din viata ta acele persoane sau de a le pune la punct.
Insa mai sunt si oameni care nu au aceasta capacitate si atunci regreta...
Pana la urma fiecare e liber sa faca ce vrea deci e liber si sa regrete, dar asta nu inseamna ca toate aceste persoane sunt frustrate sau ca vor sa-si verse amarul...si poate chiar printre aceste persoane sunt unele fericite care regreata doar anumite alegeri dar asta nu le impiedica sa fie happy.
#115559 (raspuns la: #61403) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Angelis - de zaraza sc la: 21/07/2006 08:16:01
(la: Iubim, dar cum iubim? Gary Chapman si cele cinci limbaje)
Ce inseamna ca nu gasesti nimic in curtea ta? E pustiu? Nu e iubire?
Sau dovezile de iubire sint prea subtile pentru a fi gasite usor? A-i darui celuilalt linistea de care are nevoie e mare lucru! Asta poate intra la "servicii". Sa-l lasi pe celalalt sa-si dezvolte personalitatea...Nu-i acorzi din timpul tau, ii lasi timp pentru el...

Cind el nu e multumit stiu, (dupa 17 ani sau mai putin) ca vrea mai mult de la mine. Se inseala insa...De felul meu dau cit pot si nu pot fi, deasemenea, perfecta. Daca atunci cind ne-am cunoscut simteam nevoia de muzica clasica, nu inseamna ca trebuie sa imi placa numai aceasta muzica, oricit ar fi ea de elevata...Am simtit pe propria piele ca nu pot fara anumite genuri de muzica...clasica, folk, populara...
Si eu ma simt vinovata pentru ca asa sint eu, mai intii curatz bine ograda mea si apoi ma uit peste gard...Trebuie sa-l educ;)

cere si ti se va da
#134483 (raspuns la: #134354) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Parca ai folosit raspunsul as - de zaraza sc la: 24/11/2006 11:11:17
(la: Cine vrea sa stea de vorba cu Bygot?)
Parca ai folosit raspunsul asta altadata cu ghilimele...Doar nu vrei sa il iau acum in serios?! ;)
Din punctul meu de vedere institutia care uneste doua destine, poate duce la un singur destin principal si unul secundar. Cel secundar se atrofiaza cu timpul...
Ce ar trebui facut astfel incit fiecare sa isi poata dezvolta personalitatea? Cred ca totul incepe cu educatia din familie, cind copiii sint educati, de multe ori, fie ca fete, sa fie ascultatoare si nimic altceva (nu cumva, draga, sa incerci sa fii inteleasa asa cum esti...), fie ca baieti, li se intipareste in minte ca ei sint duri, nu trebuie sa isi exteriorizeze sentimentele, sotiile si nu numai trebuie sa fie cu capul plecat, ele trebuie sa vada de casa, ca nu ar fi in stare sa se dedice unei meserii si ar avea nevoie ca jumatatea lor sa fie jumatate si in treburile casnice.

Aici sint nisipuri miscatoare si ne misca pina la lacrimi.
#159199 (raspuns la: #159133) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in ceata... - de valys la: 06/04/2007 16:38:08
(la: de la obscen la estetic...si invers)
nu neg rolul educatiei, fara ea nici nu ar exista interdependenta, fiindca ne-am claustra simturile intr-o sfera cotidiana si am avea toti niste ochelari mari de cal pe nas, insa permeabilitatea experientei estetice nu trebuie sa fie "livrata" de o regula sau alta, ci trebuie doar sa se trezeasca in constiinta fiecarui individ, sau poate injectata din stadiul de fetus...glumesc, dar ma izbesc acum de un paradox: militez pentru introducerea esteticii, ca disciplina, chiar din clasele primare, insa fara o experienta personala pura nu ati mai avea voi despre ce sa scrieti...nici criticii, ajuta-ma sa ma limpezesc, idealul ar fi experienta autentica, filtrata de inteligenta?
n-ar fi plictisitor?
iar liberi nu suntem niciodata...atata vreme cat avem constiinta
#184903 (raspuns la: #184374) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
NLP - de onutza la: 16/04/2007 22:28:55 Modificat la: 16/04/2007 22:36:10
(la: gandirea pozitiva)
nu stiu daca s-a dat o definitie nlp-ului, pentru ca nu am avut rabdarea necesara sa citesc tot. imi cer scuze daca repet.

Ce este NLP-ul?
NLP: metodă/ instrument ce permite analiza practicilor de comunicare interpersonală; permite decodarea (proces de clarificare) şi modificarea (proces de chestionare şi schimbare) experienţei subiective a relaţiilor nostre cu ceilalţi cu scopul de a găsi o comunicare optimă între indivizi, în funcţie de obiectivele vizate împreună.

NLP: ce înseamnă?
NLP-ul se centrează asupra funcţionării creierului ( Neuro) şi a manierei în care limbajul interacţionează cu acesta( Lingvistica). Aceste două noţiuni sunt întotdeauna combinate, încă de la naştere ( Programare) pentru a obţine cea mai mare eficacitate şi satisfacţie.

NLP-ul a fost creat în anii '70.

De cine a fost inventat?
John GRINDER, profesor de lingvistică, era interesat în mod particular de limbajul corporal: intonaţie, debit, postură, privire, expresii non verbale care, mai mult decât cuvintele, traduc ceea ce comunicăm de fapt.
“NLP-ul este modelarea de excelenţă”
Richard BANDLER, inginer informatician, s-a orientat înspre Gestalt şi intervenţia în dezvoltarea personală.
“NLP-ul este educarea creierului”

Metoda a fost elaborată plecând de la observarea şi modelarea tehnicilor folosite în mai multe domenii precum lingvistica, psihologia comportamentală, psihologia cognitivă, neurologia, cibernetica şi informatica, curentul american al psihologiei fenomenologice şi umaniste, terapia de familie (M. Erikson, C. Rogers, F.Perls, G.Bateson, V.Satir). Fondatorii NLP-ului căutau în fiecare din domeniile citate diferenţa care face diferenţa. Ei s-au întrebat asupra modalităţii în care un acelaşi efect a putut fi obţinut în sânul a două teorii diferite sau a modalităţii în care în interiorul aceleiaşi teorii, o aceeaşi cauză (în aparenţă) a putut provoca efecte diferite.
Aceste analize permit accesul la modele de comunicare extrem de performante. Aceste modele fiind explicitate, a devenit posibilă predarea şi învăţarea lor.


copy-paste-ul l-am dat din propriul calculator. este un fragment dintr-o carte despre nlp.
beatlemaniacul - de zaraza sc la: 14/03/2008 09:33:34
(la: Minunea)
Se tot vorbeste despre instinctul matern.
E drept ca nu m-am putut apropia de copii pana nu l-am avut pe al meu. Nu stiam ce sa le zic, cum sa le zic, eram ca doi reprezentanti ai unor culturi incompatibile.
In prima perioada a vietii fetitei mele nu am simtit nimic deosebit. Ma trezeam noaptea sau stateam treaza pana mai tarziu fara sa simt oboseala atunci sau ziua. Aveam grija de ea. Dar in primul rand soacra-mea era nemultumita ca s-a nascut o fata, un kkt de fata! Ca va avea de suferit, ca fetele sunt exploatate etc. Trebuia sa ma fi bucurat ca facusem invers de cum sperase :P
Odata cu dezvoltarea personalitatii fetitei a inceput sa se infiripeze un dialog, o relatie speciala ca intre prietene. Acum cand vreau sa stabilesc o cale de comunicare intre mine si copii, ma intereseaza ce gandesc, cat sunt de educati si cum pot sa ii orientez mai bine, sa le deschid ochii.

*** - de bybya la: 03/05/2011 19:59:55
(la: adevaruri si legende despre NLP)
Metoda de programare a mintii?Adica oamenii gandesc in cuvinte si se exprima in limita vocabularului dezvoltat, in sensul ca, gandurile sau trairile noastre pot fi educate?Lumea in care traim ne dezvolta personalitatea, ne ajuta sa procesam informatiile ce ne vin direct sau indirect din mediul in care traim, dar, in acelasi timp suntem in stransa concordanta cu comportamentul celor cu care interactionam.
NPL -ul ne schimba cumva personalitatea?Ne ajuta sa obtinem sau sa modificam, starile, trairile noastre fie ele pozitive sau nu, ajutandu-ne de canale de comunicare din cele mai diverse?Pt ca, npl-ul are la baza noi conceptii, dar ne si dezvolta capacitatea de a comunica, de a relationa si interactiona cu cei din jur, tinand cont de abilitatile, experientele pe care le detinem/prin care am trecut.
Totusi, poate explici putin legatura dintre neurologie, lingvistica si modelele comportamentale cunoscute...
Proletare, macar nu ma reduce la tacere, fii bland:)..


bibi - de proletaru la: 03/05/2011 20:50:18
(la: adevaruri si legende despre NLP)
ok, sunt bland. se vrea o discutie serioasa, fara sentimentalisme. pentru chestii dragute exista budigaii intruzului, zambetul zarazei, simpatia lui honey si sarmul lui nyx.
deci...
Metoda de programare a mintii? - mintea ar putea fi programata. campurile lingvistice au o incarcatura afectiva, creeaza imagini, induc stari, tensiuni, detensionari, mobilizari volitive, etc.
iti dau un exemplu de un astfel de camp: verde, brad, proaspat, tonic, susur, izvor, sanatate, incantare, entuziasm, liniste, pace... intre aceste elemente exista niste lianti care sunt sau nu prezenti la unii sau la altii. asta depinde de mediul in care ai crescut, informatia la care ai fost expus, credintele tale despre lucrurile care te inconjoara, experientele si interactiunile, amintirile si nazuintele spre care tinzi. cu siguranta ele sunt diferite de la grup la grup, la regiune, tara, etnie, etc., altfel spus, variaza pe dimensiuni: apartenenta, varsta, gen, rezidenta, strat social, etnie, religie, etc...
cunoscand despre tine aceste caracteristici (dimensiunile), pot manipula indicatorii (brad, verde, proaspat, etc.) inducandu-ti indirect corectii ale modului in care aceste campuri interactioneaza, se suprapun sau se influenteaza, obtinand o schimbare de atitudine, stare sau comportament. mai degraba cred ca asta ar fi NLP decat sa imiti pozitia si sa il ingani in ce spune. despre aceste aspecte, cei care se pricep cu adevarat in domeniu, nu prea vorbesc. nu spun nici cum fac si nici cum "citesc" campurile sau pe ce se bazeaza cand produc efecte asupra lor.

"Adica oamenii gandesc in cuvinte si se exprima in limita vocabularului dezvoltat, in sensul ca, gandurile sau trairile noastre pot fi educate?" - asta e un truism.
"Lumea in care traim ne dezvolta personalitatea, ne ajuta sa procesam informatiile ce ne vin direct sau indirect din mediul in care traim, dar, in acelasi timp suntem in stransa concordanta cu comportamentul celor cu care interactionam." - alt truism.
"NPL -ul ne schimba cumva personalitatea?" - mai degraba un enunt fals. nu cred ca poate schimba personalitatea.
"Ne ajuta sa obtinem sau sa modificam, starile, trairile noastre fie ele pozitive sau nu, ajutandu-ne de canale de comunicare din cele mai diverse?" - da, dar nu canalele sunt cauza si nici diversitatea lor.
"Pt ca, npl-ul are la baza noi conceptii, dar ne si dezvolta capacitatea de a comunica, de a relationa si interactiona cu cei din jur, tinand cont de abilitatile, experientele pe care le detinem/prin care am trecut" - nu e un panaceu pentru a comunica mai bine. miza e mult mai profunda.

"Totusi, poate explici putin legatura dintre neurologie, lingvistica si modelele comportamentale cunoscute... " - daca as cunoaste mecanismele prin care as putea "citi" schemele si determinarile la nivelul campurilor lingvistice si modul cum ele plasmuiesc componente ale proceselor comportamentale, poate ca as putea explica asa ceva. Deocamdata ma joc doar cu piese foarte mici, in incercarea de a intelege piesele mari. mi-e teama ca nu am reusit sa exprim foarte clar ce vroiam sa zic mai sus.
#611473 (raspuns la: #611465) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sandtrout - de Homo Stultus la: 06/09/2011 13:35:19
(la: TEDtalks)
În mare parte, sunt de acord cu exprimările din comentariu. Mi-am permis să subliniez dimensiunea de eliberare în ceea ce priveşte activitatea umană (fie că ne referim la un tip de exprimare cognitiv sau la unul afectiv). Ceea ce aveam în minte (nu ştiu în ce măsură am reuşit să şi exprim asta) este faptul că omul nu trebuie să se simtă încorsetat sau ruşinat, chiar dacă ceea ce spune nu are nici o valoare (afirmaţia asta se aplică doar atunci când procesul de educaţie formală este în desfăşurare – în sensul că acesta e contextul în care o folosesc). Când eram mic şi am văzut prima dată un glob pământesc, eram convins că oamenii trăiesc în acel glob, şi nu pe el. Raportarea asta este acceptabilă şi chiar simpatică atunci când ai cinci ani. Dacă aş folosi acelaşi tip de exprimare acum, aş fi doar ridicol. Sir K defineşte creativitatea într-un mod specific. În definiţia din discurs (după înţelegerea mea) creativitatea nu este acelaşi lucru cu originalitatea. Ăsta e un lucru care trebuie subliniat.

În legătură cu remarcabilul. Tocmai faptul că foarte puţini oameni pot opera cu lucruri remarcabile mă eliberează. Îmi permit să fiu eu însumi. Plec de la ideea că eu nu sunt remarcabil şi că nu voi putea niciodată consemna ceva remarcabil. Asta e cu adevărat eliberator. Dacă am asta în minte, îmi pot permite să dau drumul unor lucruri pe care altfel nu aş avea curaj să mi le exprim nici mie. Acest tip de eliberare mă face să reacţionez mult mai bine la încorsetările realităţilor sociale şi la critică. Din moment ce eu nu am iluzii, nu pot să fiu constrâns de aşteptări. În felul ăsta dacă, în ciuda premizelor mele, voi sfârşi consemnând ceva valoros, surpriza cea mai mare (şi plăcută) va fi în primul rând pentru mine.

Ideea centrală din prima parte a discursului (cel puţin pentru mine) este depăşirea fricii de greşeală. Este bine să greşeşti. Acrivia (are acelaşi sens cu acribia în context) este adevăratul inhibitor aici. Realităţile sociale au doar o importanţă secundară. Rolul educatorului este acela să te facă să greşeşti cât mai aproape de adevăr. Normal că până la urmă trebuie să descoperi cum e de fapt corect. Parcurgând o parte din drum (chiar dacă asta te duce într-o direcţie greşită) cu mijloace proprii, ajungi să ai o înţelegere mult mai adâncă (prin raportare personală) în cele din urmă. Cel care primeşte educaţie trebuie lăsat să greşească până când înţelege cum se ajunge la ceva care este relativ corect sau acceptat în general ca fiind corect. Cu adevărat interesante sunt situaţiile în care se ajunge la ceva despre care nu se poate spune că e corect, dar care nu încalcă niciun principiu esenţial. Abia ăsta este punctul în care s-a ajuns la acea supleţe mentală despre care vorbeam.

Teama de greşeală poate să vină împreună cu ruşinea. Până la o anumită vârstă, am fost un elev impecabil, nu din teamă, ci de ruşine. Îmi era ruşine să nu ştiu răspunsul la o întrebare. Teama are rolul ei. În urma unei palme pe care am primit-o de la un profesor în generală, pot fi trezit noaptea din somn şi răspund impecabil că la nivel de gimnaziu dilatarea este liniară şi în volum. Un revers al acestui lucru a fost că multă vreme nu m-a interesat procesul. Mă mulţumeam să ştiu concluzia. Cred că vreau să spun, pe scurt, că adevărul impus este acceptat, dar rareori investigat.

Sir K propune în fapt o lărgire, o abordare a fiinţei umane în ansamblu, în integralitate şi (foarte important) într-un mod nou. Multe din ideile mari au fost considerate utopii până în momentul în care nişte încăpăţânaţi le-au adus la împlinire. Dispariţia sclaviei (să acceptăm asta de dragul discuţiei), zborul, automobilul, diversele evoluţii tehnologice, toate astea au fost utopii la un moment dat. E drept că pentru înfăptuirea lor a fost nevoie de oameni remarcabili. Dar (cu asta închei şi îmi cer scuze că am abuzat de răbdare) chiar şi “William Shakespeare a fost elevul cuiva”. Ideal ar fi ca educatorul să vadă în fiecare învăţăcel un Shakespeare sau un Picasso sau un Einstein. Asta, în ciuda faptului că probabil în toată cariera lui nu va avea ocazia. (Subliniez că sunt perfect conştient cât de uşor şi cât de justificat se pot combate afirmaţiile mele.)

Pun încă două discursuri. Unul despre ciori şi unul despre originarea ideilor.



#620043 (raspuns la: #619860) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt anonimus - de Radu Herjeu la: 27/11/2003 09:39:17
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Din pacate, mi-ar lua foarte mult sa spun tot ce cred eu despre evolutia televiziunii. Ca sa fiu scurt, televiziunea romaneasca (si aici vorbesc generic) a copiat mult si prost de afara. Aproape totul este format preluat, atitudini, gesturi, titluri de emisiuni, decoruri... Din cauza crizei comuniste, dupa revolutie televiziunile (si nu numai ele - si ziarele, si revistele) au fost nevoite sa apeleze la tineri. Fara experienta, sedusi de mirajul occidental, de multe ori fara cultura generala. Rezultatul: o multime de televiziuni care-si neaga rolul educativ (e o aberatie sa sustii ca un act de comunicare nu contine si un act educativ) si care nu fac decat sa profite de un anumit nivel intelectual al telespectatorilor, perpetuand o stare de anestezie mentala. Dau toata ziua circ si, de sarbatori, mai dau si paine.
Sigur ca eu as vedea multe, multe, multe emisiuni culturale. In primul rand nu prea exista oameni capabili sa faca emisiuni culturale la care sa nu adoarma telespectatorii. O emisiune culturala n-ar trebui sa fie ca revistele noastre literare, facute pentru 100-200 de persoane care isi gasesc aici locul de exprimare. In al doilea rand,televiziunile comerciale sunt in disperata alergatura dupa audienta. Prin urmare, nu-si permit luxul (asa cred ele) sa consume nici un minut pentru emisiuni care nu aduc bani. Iar despre televiziunea publica, numai de bine...
TVR 2 mai da teatru romanesc. Iar filme romanesti dau toate posturile. Din pacate, le dau cam pe aceleasi. Vine asa, un val si toate televiziunile particulare dau Liceenii, B.D., Nemuritorii, etc. Filme de mare valoare... ? Intrebarea e de ce nu se fac astazi astfel de filme...
#5372 (raspuns la: #5363) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daniel - de Radu Herjeu la: 01/12/2003 10:11:22
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Nu, fireste ! Chiar si televiziunile romanesti au momente de gratie, in care reusesc sa-si atinga tangential menirea. Nu vorbim de Discovery, ARTE, etc... Am constatat un lucru interesant. Un documentar dat pe Discovery va avea o audienta mai mica decat acelasi documentar dat pe o televiziune obisnuita. E vorba de greutatea postului si de lipsa de interes permanent a telespectatorului. De aceea, o televiziune trebuie sa stie sa imbine divertismentul cu informatia, filmele cu educatia, talk-show-rile cu documentarele. Problema cu documentarele e ca determina o atitudine contemplativa. Te invata ceva, nu te si determina sa faci ceva: in principiu sa schimbi ceva la tine. O emisiune buna de televiziune, cu rol educativ, trebuie sa te stimuleze sa evoluezi.
#5661 (raspuns la: #5520) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...