comentarii

rolul educatiei in formarea personalitatii unui om


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
„Pozitia (...) prin care es - de (anonim) la: 16/03/2004 06:13:10
(la: Care este viitorul Republicii Moldova?)
„Pozitia (...) prin care este incurajata federalizarea Republicii Moldova, va avea drept efect crearea unui protectorat rusesc in teritoriu. Prin urmare, unica parghie de a influenta modificarea acestei pozitii este formarea unei opinii publice puternice, care s-ar face auzita. Numai in aceste conditii, actuala administratie a SUA, care utilizeaza destul de frecvent notiuni de genul ‘democratie’ sau ‘societate deschisa’, va fi nevoita sa tina cont de toate parerile existente in societatea moldoveneasca.”
George Soros, Conferinta de presa la Chisinau, 21 octombrie 2002


„Since Putin was elected president in 2000, every major figure exiled or arrested for financial crimes has been Jewish. In dollars terms, we are witnessing the largest illegal expropriation of Jewish property in Europe since the Nazi seizures during the 1930s... These arrests must be seen in the contex of increasingly aggresive, military and extrajudicial actions in Ukraine, Moldova, the South Caucasus and Chechya”.
Bruce Jackson, The Washington Post, noiembrie, 2003


„The Bush administration has taken a significant step toward adjusting its policy to fit the reality of Russia’s recent anti-democratic and imperialistic behaviour. (...) Mr. Putin must see that his attacks on democracy in his own country and on the independence o his neighbors will ve resisted. If he pays no price, he will surely step them up”.
„A Stand on Russia”, The Washington Post, 4 decembrie, 2003


„Solutionarea conflictului transnistrean este importanta pentru viitorul cetatenilor Moldovei de pe ambele maluri ale Nistrului. Modelul de solutionare a acestui conflict trebuie neaparat sa intareasca independenta si integritatea teritoriala a Moldovei”.
Heather M. Hodges, Ambasador SUA in Republica Moldova, 2003


„Doctrina Putin” aduce Chisinaul pe harta geopolitica a lumii
Scena geopolitica a istmului Ponto-Baltic – spatiu teoretizat stralucit in perioada interbelica de un Simion Mehedinti - sau a Caucazului au trecut in umbra odata cu concentrarea privirilor lumii spre Afganistan, Irak sau criza israeliano-palestiniana. America este ocupata pana peste cap, prinsa in capcana unui razboi care readuce in memorie, periculos, Vietnamul, somata sa raspunda cu solutii conflictelor din Orientul Mijlociu sau sa reconstruiasca, din temelii, Afganistanul.
Spatii geopolitice cruciale – cum sunt Istmul Ponto-baltic sau Caucazul - pareau uitate de imperiul ghidonat de la Washington sau date spre gestiune altcuiva. Si unii s-au grabit sa profite. Putini au sesizat, in acest context, semnalele pe care Moscova le transmitea tarilor din zona si presiunile la care acestea erau supuse. La 19 septembrie, la Yalta, Moscova impune semnarea tratatului economic dintre Rusia, Ucraina, Belarus si Kazahstan in vederea creari „unui spatiu economic unic” – net favorabil Rusiei si in pofida dorintei celorlalti „parteneri”. La 29 septembrie, fortele maritime ruse au inceput construirea unui canal in stramtoarea Kerch din partea de nord a Marii Negre, aceasta insemnand, practic, o tentativa de preluare a controlului de la Ucraina a unei insule si a unui canal adiacent. Supus presiunilor Moscovei, presedintele Kucima accepta „negocierile” legate de canalul strategic de navigatie din apropierea Marii Azov unde se estimeaza ca exista importante resurse de titei. La 5 octombrie, in Cecenia, cu ocazia unei farse electorale evidente, Rusia instaleaza un guvern marioneta si isi asigura astfel controlul. La 9 octombrie, Presedintele Putin si Serghei Ivanov, Ministrul Apararii, au exprimat intr-o conferinta de presa comuna ceea ce este cunoscut sub numele de „Doctrina Putin”: Moscova isi rezerva dreptul de a interveni militar in solutionarea oricarui diferend din statele vecine si dreptul de a-si mentine conductele de petrol ce se intind din Asia Centrala si de la Munti Caucaz pana in Occident, chiar si – afirma Presedintele Putin – „acele segmente ale sistemului de conducte ce se afla dupa hotarele Rusiei”. Trebuie adaugata la aceasta prezenta in continuare a trupelor ruse si bazelor militare in Georgia, in ciuda acordurilor internationale: conform deciziilor summit-urilor OSCE de la Istambul si Porto, Rusia trebuia sa inchida bazele de la Vaziani si Gudauta in 2001 si sa negocieze cu Georgia inchiderea bazelor de la Batumi si Akhalkalaki. Patru ani mai tarziu, Rusia a inchis numai baza de la Vaziani si a refuzat, practic, sa negocieze altceva. In ceea ce priveste Republica Moldova, Rusia nu a respectat nici o decizie internationala privind retragerea trupelor si armamentului din Transnistria, mai mult, a facut si face toate eforturile diplomatice pentru „legalizarea” prezentei sale militare in Moldova si perpetuarea controlului asupra unui stat independent si recunoscut international prin sustinerea fatisa a Transnistriei, „o enclava de tip mafiot, sustinuta de armata rusa”, cu a denumit-o celebrul comentator american Z. Brzezinski. Daca adaugam aici implicarea serviciilor secrete rusesti in alegerile din Georgia si Azerbaijan, deci fraudarea acestora, sau presiunile din Abhazia pentru prezervarea intereselor rusesti vom avea un tablou aproximativ al actiunilor concertate ale „Noii Rusii” pentru impunerea dominatiei in Istmul Ponto-Baltic si Eurasia.
Toate acestea succesele diplomatice sistematice ale Rusiei lui Putin, veritabil „Petru cel Mare” al secolului XXI, s-au constituit in semnale de alarma pentru populatia (ne-rusa) a zonei, si nu numai, oripilata de ceea ce poate deveni „doctrina Putin” impinsa pana la ultime consecinte pe plan extern. In plus, expresia „doctrinei Putin” pe plan intern, respectiv ofensiva masiva si concertata a echipei lui Putin impotriva magnatilor rusi de origine evreiasca a alertat cercurile politice, economice si opinia publica din UE si, mai ales, Statele Unite. Cazul magnatului Mihail Hodorkovski (arestat la 25 octombrie de agenti mascati ai securitatii ruse din cadrul FSB, succesoarea KGB, care au luat cu asalt avionul personal al omului de afaceri), este cel mai faimos dintre ele.
Reactia nu a intarziat. Cand nimeni nu parea ca pune la indoiala marsul triumfal al Rusiei, iar unii comentatori se grabeau sa acrediteze un nou pact Rusia-America pentru a explica cumva timiditatea Administratiei Bush fata cu „doctrina Putin”, o serie de evenimente de proportii masive si consecinte majore incep sa se deruleze ca un mecanism bine pus la punct. Georgia, Ucraina, Lituania, Republica Moldova – si cine stie cine va mai urma! – au intrat, perfect sincronizat, in clocot politic si geopolitic. Cazul Republicii Moldova este doar unul dintre ele pe aceasta „mare tabla de sah” in care piesele se muta cu repeziciune de un jucator abil, consecvent si tenace. Grabita si fascinata, poate, de omul de otel de la Kremlin, presa a catalogat initial miscarile drept „manevre ale lui Putin” sau jocuri geopolitice ale Rusiei. S-au inselat. Cazul Republicii Moldova developeaza in mic filmul evenimentelor si dezvaluie, in spatele haosului aparent, o succesiune ferma si bine gandita de decizii si evenimente. In final, Rusia nu este regizorul sau papusarul din spatele scenei, ci, deocamdata, perdantul unui joc in care a crezut ca are toate cartile castigatoare.
Din pricina „doctrine Putin” si cu mana americana, Chisinaul revine, precum la cumpana anilor 90, pe scena geopolitica a lumii... Sa vedem cum.

Filmul evenimentelor. Uite Putin, nu e Putin...
La 17 noiembrie 2003, prin persoana lui Dmitri Kozak, adjunctul sefului administratiei presedintelui Rusiei, Moscova propune Chisinaului un Memorandum pentru solutionarea conflictului transnistrean. Textul, in esenta un proiect de Constitutie federala care facea intreaga Republica Moldova dependenta de Tiraspol, deci de Moscova, vine in continuarea unui sir de initiative pe aceiasi directie. Daca documentul ar fi fost semnat, s-ar fi petrecut acceptare de jure a dominatiei de facto a Rusiei in Republica Moldova. Parafarea documentului era dorita intempestiv de Moscova care vroia sa puna pe masa la Reuniunea OSCE de la Maastricht (1-2 decembrie) cel putin o „realizare” de politica externa, respectiv chestiunea transnistreana. Gestul grabit al rusilor a lasat prezumtivii parteneri – SUA si OSCE – perplecsi... Rusia isi aroga controlul exclusiv al unui spatiu pe care convenise, teoretic, sa-l discute si cu altcineva.
Federalizarea ca solutie a conflictului din Transnistria este o poveste mai veche in Republica Moldova, iar punctul de plecare este tot Rusia. Batalia a inceput, practic, in 1997, cu asa numitul Plan Primakov, dupa care Rusia a pus pe masa, cu mana OSCE, un „Acord” care a facut sa curga multa cerneala (textul s-a tiparit la 9 iulie in Moldova Suverana cu titlul „Proiectul de Acord dintre Republica Moldova, document elaborat de OSCE, Federatia Rusa si Ucraina”). Pentru a garanta succesul operatiunii, Moscova a trimis anul acesta un nou ambasador la Chisinau, nici mai mult nici mai putin decat amiralul Zubacov Iurii Antonovici, mana dreapta a lui Serghei Primakov in toate posturile in care acesta s-a perindat: sef al FSB-ului, Ministru de Externe, Prim-ministru etc. Un „greu” a carui numire indica limpede interesul major al Rusiei in zona. Ripostele la proiectul din 2002 au fost rapide si concertate. Societatea civila – ONG-uri, Uniuni de creatie, publicatii etc. - s-a mobilizat exemplar, discreditand proiectul, chiar institutia care l-a propus.
Ultimul episod in acest serial regizat de Moscova si perdant, deocamdata, este Memorandumul Kozak. Trimisul lui Putin vine la Chisinau cu o misiune precisa: sa aduca pe cei doi lideri, Vladimir Voronin si Igor Smirnov, la aceiasi masa, dispusi sa semneze documentul. Daca acest acord s-ar fi realizat, Presedintele Putin insusi s-ar fi deplasat la Chisinau pentru a asista la semnare...
Primele reactii par de bun augur pentru diplomatia rusa: Igor Smirnov anunta rapid acordul fata de Memorandum si accepta ziua de 25 noiembrie pentru vizita presedintelui Putin la Chisinau (data a fost confirmata oficial pe 23 noiembrie). Pe 21 noiembrie, Ministrul rus al Apararii Sergei Ivanov anunta la Moscova ca trupele rusesti vor sta in Moldova ca „garanti ai acordului federal pentru o perioada de tranzitie de pana la 20 de ani”. Desi Memorandumul nu fusese inca semnat...
Reactia societatii civile si a partidelor din Opozitie este insa prompta, coerenta si eficace. Manifestatiile din fata Ambasadei Ruse continua, in ciuda hartuielilor repetate, la fel ca si mitingurile de protest. Pe 19 noiembrie, liderii grupurilor parlamentare, Iurie Rosca (PPCD), Victor Stepaniuc („Partidul Comunistilor”) si Dumitru Braghis („Moldova Noastra”) au avut o intalnire cu Dmitri Kozak, in care reprezentantii Opozitiei si-au exprimat dezacordul fata de proiect; chiar si Stepaniuc, liderul fractiunii comuniste din Parlament, a declarat ca nu sustine toate prevederile Memoradumului. Pentru a da o alura europeana Memorandumului, Kozac a afirmat: „memorandumul si planul propus in format tripartit, elaborat in comun cu OSCE si Ucraina, sunt foarte asemanatoare, acesta fiind doar mai concret”. Ceva adevar exista aici, cu „nuanta” ca proiectul anterior din 2002 tot de Moscova fusese construit... Pe 20 noiembrie, Igor Smirnov adreseaza un apel populatiei din stanga Nistrului prin care sustine documentul si sugereaza, totusi, o imbunatatire: „In conditiile in care viitorul stat va fi unul demilitarizat, rolul dominant in oferirea garantiilor militare si a securitatii de stat ar trebui sa revina Rusiei, fapt ce ar merita consfintit in constitutia viitorului stat federal”. Luni, 24 noiembrie, Opozitia din Republica Moldova se reuneste intr-o sedinta a Mesei rotunde cu Statul Permanent, un mecanism infiintat la sugestia Consiliului Europei si menit sa reuneasca pentru dezbateri principalii actori politici de la Chisinau (treptat, initiativa a cazut in derizoriu pentru ca era sistematic ignorata de Partidul Comunistilor sau de alte formatiuni din Opozitie; sistemul intalnirilor a fost resuscitat cu aceasta ocazie). In absenta reprezentantilor Partidului Comunistilor, s-a infiintat Comitetul pentru Apararea Independentei si Constitutiei Republicii Moldova (CAIC) la care au aderat toate formatiunile de opozitie si toate ONG-urile, asociatiile sau uniunile semnificative de peste Prut si care s-a pronuntat, explicit, impotriva semnarii Memorandumului. CAIC a cerut o intalnire cu Presedintele Voronin caruia i-a solicitat sa ceara implicarea UE, a Americii, a Romaniei si Ucrainei in procesul de reglementare a crizei. Iurie Rosca (PPCD) a propus demararea unor actiuni ample si hotarate de protest incepand cu ziua de 25 noiembrie, ziua sosirii Presedintelui Putin la Chisinau.
In contrapartida, Dmitri Kozak, adjunctul sefului administratiei presedintelui Rusiei, a utilizat toate argumentele pentru a-l convinge pe presedintele Voronin sa semneze. Kozak a afirmat, ulterior, ca Voronin ar fi acceptat, ca ar fi promis ca va semna, dupa care si-a schimbat radical opinia. Voronin declara in timpul negocierilor cu emisarul rus ca: „Acceptarea proiectului de catre toate partile interesate va semnifica un inceput real de solutionare a conflictului transnistrean fara invingatori si invinsi, iar finalizarea cu succes a acestui proiect va putea fi comparata cu caderea zidului Berlinului”. In plus, Dmitru Kozak dadea garantii ca OSCE va sustine orice plan care va fi acceptat de partile implicate in conflict. In acest timp, Jaap de Hoop Scheffer, presedintele OSCE, nu avea nici o pozitie. Pentru a grabi decizia, Kozak a lansat urmatoarele promisiuni: retragerea rapida a munitiilor de pe teritoriu Transnistriei, anularea unei parti a datoriilor Republici Moldova catre Rusia (in valoare de 100 milioane de dolari), precum si alocarea altor 105 milioane de dolari, ajutor nerambursabil, destinat pentru stabilizarea economica, sociala si ecologica din regiunea transnistreana. In plus, ca o consecinta a vizitelor lui Kozak la Tiraspol, se manifesta primele gesturi de deschidere. Dupa ce Chisinaul a schimbat frecventa de testare a televiziunii digitale, lichidand inferentele operatorului de telefonie mobila din Tiraspol, Tiraspolul a inlocuit, la randu-i, bruierea frecventelor de telefonie mobila utilizate de Voxtel si Moldcell. De asemenea, Tiraspolul a anuntat ridicarea, cu incepere de la 21 noiembrie, a interdictiei de acces pe teritoriul Transnistriei, impusa anterior lui Vladimir Voronin si altor oficiali moldoveni. Voronin si-a exprimat satisfactia: „este un semn bun, un semn ca vom reusi sa realizam compromisul necesar”. In plus, a afirmat in fata corpului diplomatic de la Chisinau, ca daca Tiraspolul continua sa se manifeste in acelasi fel, Republica Moldova va propune ridicarea sanctiunilor de circulatie impuse conducatorilor transnistreni de UE.
Totul indica semnarea Memorandului, mai cu seama pasii concreti care s-au facut dupa 10 ani de stagnare. Din acest moment, insa, incepe, probabil, ceea ce ministrul de externe rus, Igor Ivanov, avea sa numeasca „implicarea unor tari in afacerile interne ale CSI, ca si in Georgia” (afirmatie emfatica si ridicola, caci Ivanov nu este ministru de Externe nici al CSI nici al Georgiei!).

(Fragment din articolul AMERICA FACE SAH-MAT RUSIA LA CHISINAU
- SAU CEA MAI MARE INFRANGERE DIPLOMATICA A MOSCOVEI IN RAZBOIUL PENTRU CONTROLUL REPUBLICII MOLDOVA , la:

http://www.studiidesecuritate.ro/stiri/news12.html).
#12157 (raspuns la: #12148) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
paralela intre religie si comunism - de (anonim) la: 20/10/2004 22:02:56
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
ca si comunismul religia se impune si se bazeaza pe frica (secu vs. moarte)
ca si comunismul si crestinismul (si alte religii mai noi) s-au ridicat la rascruci de drumuiri ale omenirii si s-au impus la inceput prin 'noutate' prin 'altceva', o alternativa la starea de decadere morala a societatii (crestinismul fata de Roma, comunismul fata de burghezie)
ca si comunismul crestinismul si-a gasit primii teoreticieni si aliati in sanul elitei sociale dominante
ca si comunismul (cel putin in forma in care a fost aplicat in practica), scopul bisericii (si a oricarei alte religii organizate) e puterea cator mai putini peste cat mai multi
ca si comunismul, religia institutionalizata cand ajunge la putere promoveaza 'cadrele' ei si duce la decadere...

si acum la punctul principal: dupa principiul ca ce e prea mult (si mai ales nu are nici o necesitate practica) strica, si educatia relioasa obligatorie v-a provoca reactie contrarie cum a facut si educatia comunista...

ca si comunismul care era predicat de cadre nepregatite care nu citisera scrierile de baza si mai ales nu intelesesera pe putinele care da le-au citit, si mai ales nu credeau in ele, asa si majoritatea celor care predau religia nu au nici cea mai vaga idee ce e si cu ce se mananca... si vor duce la efectele contrarii

si inainte de a incheia o mica intrebare: cum v-ati simtii in perioada postului daca copiii vor fii interogati de vreun profesor de religie mai zelos 'ce mancaruri pregateste mama de post?'
asa cum comunistii instigau copii sa-si spioneze parintii (desi nu tanar nu am prins perioada asta, dar am auzit si am citit...), desigur 'in scopuri bune, de inaltare a noii societati'...

In principiu, desi nu sunt religios, accept idea ca pastorul, sau popa sau rabinul, sau imamul (si nu al religia intitutionalizata) pot juca un rol educator si moderator, de inlesnire a adaptarii omului societatea moderna si stresanta in care traim.. un fel de psiholog...

sa nu uitam dragostea fortata e pana la urma viol, nu conteaza cat de bune si pure sunt intentiile celui care vrea sa se impuna...



Crede ca se subevalueaza rolul educatiei care nu e doar o suma de cunostinte (bazice, generale sau superioare) ci care contin un ethos etic, un cod comportamental, care conditioneaza un popor sa actioneze/miste/dezvolte in functie de niste parametrii, niste standarde sociale: ex-sa fi un bun japonez presupune sa..., sau sa fi un bun german presupune sa....
Parte a conditionarilor nipone se pot gasi in chiar Constitutia lor, un amestec de lirica, fatalism si sacrificiu, in care individul se afla raportat la stindard si la colectiv.
Cat despre germanici ei sunt un popor vital si expansionist. Hitler in primii ani de activism era un caporal austriac patetic, si doar cu suportul unei clase politice deja existente s-a putut desfasura si convinge massele. In general se admite ca nu exista razboi fara ideologie, fie ea democratie misionara fie antiterotrim, si astfel ideologia ariana, cu corolarul mitologic si transcendental a dat bine, si cum istoria a dovedit-o a dat bine si la italieni, si la spanioli, si la japonezi etc.

Educatia e primordiala si la schimburile de guverne sau ideologii s-a aplicat instantaneu pentru ca ceea ce asigura continuitatea nu e individul ci generatia de indivizi, si pentru ca daca pentru un om 10 ani sunt o buna bucata de vreme, pentru o tara sau o natiune, perioada asta de timp nu semnifica mai nimic.
Guv lui Iliescu, imediat dupa 89, nu a investit in educatie, ci in mineri/mineriade. Orice reforma a sistemului de invatamant este sistata sau schimburile se produc la suprafata.
Iar cand se vorbeste despre un sistem de invatamant nu se vorbeste despre stiinte exacte, pentru ca matematica, fizica, chimia, biologia sunt universale, ci despre istorie, literatura si soiopsihologie.
Prima ajuta la o constiinta de sine, de altfel popoarele cele mai vitale si mai efervescente (englezii, nord americanii, germanii, francezii si chiar arabii) sunt popoarele care au o continuitate (reala) istorica, sau daca vreti, e comparabil cu identitatea unui individ, caci o biografie solida, fara ezitari sau nebuloase, conduc la o siguranta de sine si la o autostima solida.
La randul ei literatura inceteaza de a fi o simpla caracteritica lyrica, pentru a deveni si ea un conditionant, pentru ca pe niste eroi epici ii vor caracteriza intodeauna un anumit tip de valori. Astfel acestia vor deveni modele, si ca atare, vor fi in general urmate. Amintind doar cativa eroi se pot vedea trasaturile, sau ingredientele care-i impulsioneaza: Ioana D´Arc, Robin Hood, Don Quijote, Ciobanul din Miorita etc.

Educatia este TOTUL, si se aplica atat in sedintele de trainig unde se urmareste coezionarea unui colectiv, solidificarea acestuia intr-o piesa de productie cat mai eficienta, cat se aplica in programele antidroguri.
Educatia se aplica atat ca sistem de norme, de legi, si de forme de interactionare intr-o societate, cat se aplica inclusiv in colectivele primare animale, unde individul isi invata ierarhia, conduita fata de membrii haitei, isi cunoaste drepturile si restrictile.

Educatia este primordiala pentru ca o generatie primeneste pe o alta, si in afara educatiei foarte important este CUM educi, adica in ce spirit, pentru ca exista o educatie laica, o alta protestanta, o alta islamica etc, iar astea se pot vedea transpuse atat in coeficiente economice cat si in caracteristici psohosomatice.
La noi, din pacate, informatia a fost mult timp trunchiata sau mentinuta in sfera privatului. Cele mai bune scoli nu erau cele ¨care produceau olimpici¨ xci cele care antrnau ofiteri de securitate, aceiasi care acum se afla in partide politice si care actuioneza sub acelasi impuls sovietic al cenzurarii (vezi cumpararea in masa a Catavencu)

In fine, nu ma mai intind, numai bine
Marius - de (anonim) la: 29/11/2004 23:02:09
(la: Educatia: o problema de cunostinte sau de structuri perceptive(?)
Sincer nu am intrat decat ca sa-ti dau dreptate si eventual sa-ti confirm prin alte exemple justetea opiniilor emise de tine.
Educatia iti ofera pe langa grila aceea de gandire, cum o numesti dumneata, chiar obiceiuri, manifestari comportamentale, clisee emotionale inclusiv. Spre exemplu exista sexul. daca te intorci cu 50 de ani in urma, inaintea lui Hair (doar unul dintre elementele ce au popularizat consumul de sex), relatiile sexuale se consumau in urma unor determinante morale, in care in general femeia era cea sedusa si barbatul cuceritor, respectand pe undeva chiar formatul clasic al familiei traditionale.
In 50 de ani, datorita educatiei sexuale, s-a produs o transformare totale in ceea ce se cheama sex, sau cum altii il numes consum libidinal in masa, respectiv un domeniu in care industria adiacenta are doar de castigat (de la firmele de prezervative, la revistele de gen, companii textile, medicale etc)
Grila asta de gandire, o schematica in fond, te va face sa devi kamikaze sau suicid palestin, in cazul in care autosuprimarea presupune o realizare sociala. Nu vreau sa intru in polemici pe ceea ce i-a motivat pe fiecare, doar semnalam un tip de gandire antagonic pentru europeanu in genere individualist.
Chiar individualismul, ca si tip, schematica de gandire, este tot o inventie noua, respectiv o trasatura sociala de comportament, deci de gandire a unui rol, care a fost obtinuta prin educatie. Educatie de orice tip: televiziva, propagandistica, cinematografica etc, pentru ca educatia nu inceteaza din momentul in care iesim din scoli, cred ca esti de acord.
Acum, ca sa raspund indirect si lui Adrian, Viagra e o inventie strict medicala, ceea ce presupune un laborator, niste profesionali preparati in bio chimie, etc etc, insa cine ar fi consumat acum 50 ani Viagra, daca nu s-ar fi facut in prealabil o educatie, o pregatire in acest scop? Cu siguranta doar cei care ar fi fost catalogati ca perversi sau degenerati.

Revenind insa la sistemul de invatamant (nu de educatie) romanesc, lucrurile, cu cateva exceptii printre care as aminti si o universitate la care preda si Plesu, daca nu ma insel, stau incremenite in perspectiva cumulului de informatii. Ori aici nu doar apare conflictul cantitativ vs. calitativ, cat apare in special metodele de aplicare a acestor informatii, si ceea ce este cel mai important! modul in care acestea se pot aplica, se pot juxtapune, realitatii cotidiane si unui context dat.
Cazul spaniol spre exemplu, respecta cumva formatul european-informatia se explica. Daca la data x a avut loc evenimentul y, trebuie avuta in consideratie mediul ¨a¨ si contextul ¨c¨. E o transpunere in ecuatie poate neinspirata, insa cred ca ma intelegi.
La fel, personalitatea unui om nu este formata doar de factori biologici, hazard genetic intrucatva, cat si de biografia unui individ, sau ceea ce ulterior il va conditiona.
Cred ca occidentalii au recurs de foarta multa vreme in a expune ¨de ce¨-urile care se afla in spatele lucrurilor, pentru ca asupra directiilor au cazut deja cam toti de acord.

Si o ultima fraza, in care din nou am sa-ti confirm ceea ce ai enuntat deja, in sociologie spre exemplu se foloseste, si e promovata, teoria interelationarii ca si metoda de lucru, un procedeu mai degraba intuitiv decat neaparat stiintific, care insa te obliga, la momentul emiterii unui diagnostic, corelarea atat ultimelor inventii din genetica, fizica sau comunicatii, cat si a aultimelor curente poetice, literare sau de alt tip, sau altfel formulat, cum se proiecteaza, care sunt produsele unei societati sau ale alteia.
Ori noi romanii chiar asa ne situam: in afara contextului nostru. Si nu apare doar lipsa exercitiului critic, saracia continua (concisa de un raper in: ¨saracia omoara gandurile¨) instabilitatea politica, dar in special nevoia de refugiu.
Si atunci in fata societatii oamenii isi creaza universuri paralele, si nu nimic de fantezie sau de speculatie, e pur si simplu un mecanism de defensa. Asa ca sa nu te mire lipsa de entuziasm a profesorului, morga plictisita, materiile inepte, lipsa de exercitiu intelectual etc. etc.

Ar mai fi o fraza, ¨alti absolventi de invatamant romanesc, care tind sa o transforme in asa fel incat sa corespunda cu ceea ce au invatat in scoala¨ care se regaseste inclusiv in diversele studii asupra copiilor, vis-a-vis de educatie, si care a fost exprimata cam asa: ¨in general copii se adapteaza universului parintilor, tindzand sa-l reproduca cand ajung la maturitate¨ un citat aproximativ.

Educatia e totul.
#30156 (raspuns la: #29992) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sincer nu am intrat decat - de gabriel.serbescu la: 29/11/2004 23:06:13
(la: Educatia: o problema de cunostinte sau de structuri perceptive(?)
Sincer nu am intrat decat ca sa-ti dau dreptate si eventual sa-ti confirm prin alte exemple justetea opiniilor emise de tine.
Educatia iti ofera pe langa grila aceea de gandire, cum o numesti dumneata, chiar obiceiuri, manifestari comportamentale, clisee emotionale inclusiv. Spre exemplu exista sexul. daca te intorci cu 50 de ani in urma, inaintea lui Hair (doar unul dintre elementele ce au popularizat consumul de sex), relatiile sexuale se consumau in urma unor determinante morale, in care in general femeia era cea sedusa si barbatul cuceritor, respectand pe undeva chiar formatul clasic al familiei traditionale.
In 50 de ani, datorita educatiei sexuale, s-a produs o transformare totale in ceea ce se cheama sex, sau cum altii il numes consum libidinal in masa, respectiv un domeniu in care industria adiacenta are doar de castigat (de la firmele de prezervative, la revistele de gen, companii textile, medicale etc)
Grila asta de gandire, o schematica in fond, te va face sa devi kamikaze sau suicid palestin, in cazul in care autosuprimarea presupune o realizare sociala. Nu vreau sa intru in polemici pe ceea ce i-a motivat pe fiecare, doar semnalam un tip de gandire antagonic pentru europeanu in genere individualist.
Chiar individualismul, ca si tip, schematica de gandire, este tot o inventie noua, respectiv o trasatura sociala de comportament, deci de gandire a unui rol, care a fost obtinuta prin educatie. Educatie de orice tip: televiziva, propagandistica, cinematografica etc, pentru ca educatia nu inceteaza din momentul in care iesim din scoli, cred ca esti de acord.
Acum, ca sa raspund indirect si lui Adrian, Viagra e o inventie strict medicala, ceea ce presupune un laborator, niste profesionali preparati in bio chimie, etc etc, insa cine ar fi consumat acum 50 ani Viagra, daca nu s-ar fi facut in prealabil o educatie, o pregatire in acest scop? Cu siguranta doar cei care ar fi fost catalogati ca perversi sau degenerati.

Revenind insa la sistemul de invatamant (nu de educatie) romanesc, lucrurile, cu cateva exceptii printre care as aminti si o universitate la care preda si Plesu, daca nu ma insel, stau incremenite in perspectiva cumulului de informatii. Ori aici nu doar apare conflictul cantitativ vs. calitativ, cat apare in special metodele de aplicare a acestor informatii, si ceea ce este cel mai important! modul in care acestea se pot aplica, se pot juxtapune, realitatii cotidiane si unui context dat.
Cazul spaniol spre exemplu, respecta cumva formatul european-informatia se explica. Daca la data x a avut loc evenimentul y, trebuie avuta in consideratie mediul ¨a¨ si contextul ¨c¨. E o transpunere in ecuatie poate neinspirata, insa cred ca ma intelegi.
La fel, personalitatea unui om nu este formata doar de factori biologici, hazard genetic intrucatva, cat si de biografia unui individ, sau ceea ce ulterior il va conditiona.
Cred ca occidentalii au recurs de foarta multa vreme in a expune ¨de ce¨-urile care se afla in spatele lucrurilor, pentru ca asupra directiilor au cazut deja cam toti de acord.

Si o ultima fraza, in care din nou am sa-ti confirm ceea ce ai enuntat deja, in sociologie spre exemplu se foloseste, si e promovata, teoria interelationarii ca si metoda de lucru, un procedeu mai degraba intuitiv decat neaparat stiintific, care insa te obliga, la momentul emiterii unui diagnostic, corelarea atat ultimelor inventii din genetica, fizica sau comunicatii, cat si a aultimelor curente poetice, literare sau de alt tip, sau altfel formulat, cum se proiecteaza, care sunt produsele unei societati sau ale alteia.
Ori noi romanii chiar asa ne situam: in afara contextului nostru. Si nu apare doar lipsa exercitiului critic, saracia continua (concisa de un raper in: ¨saracia omoara gandurile¨) instabilitatea politica, dar in special nevoia de refugiu.
Si atunci in fata societatii oamenii isi creaza universuri paralele, si nu nimic de fantezie sau de speculatie, e pur si simplu un mecanism de defensa. Asa ca sa nu te mire lipsa de entuziasm a profesorului, morga plictisita, materiile inepte, lipsa de exercitiu intelectual etc. etc.

Ar mai fi o fraza, ¨alti absolventi de invatamant romanesc, care tind sa o transforme in asa fel incat sa corespunda cu ceea ce au invatat in scoala¨ care se regaseste inclusiv in diversele studii asupra copiilor, vis-a-vis de educatie, si care a fost exprimata cam asa: ¨in general copii se adapteaza universului parintilor, tindzand sa-l reproduca cand ajung la maturitate¨ un citat aproximativ.

Educatia e totul.


#30157 (raspuns la: #29992) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
OM, - de Jimmy_Cecilia la: 18/08/2005 20:31:40
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
mersi mult, scuze, abia acum re-intrai, ca m-am dus si eu la o casa ca lumea... nu in cyber cafe..

nu este data limita, abia acum am vorbit
eu trebuie sa analyzez CV-urile,
kuwaitzeii mei, asa imi strica mie zilele de vacanta...
ma gasesc pana la urma pe celular...

este vorba de o uzina de fabricatie de produse pt coafori si saloane de beauté pt domnitze.
vor incepe cu 2 geluri coafante, 4 sampoane, un gel pt razaj
iar côté esteticiene cu un sapun crema dezicrustant, înainte de masca,

vor fi paralel si ambalaje pt vânzare la grand public

uzina 900 sqm pe sol, in free zone Kuwait city,
cu un alt local de stocare de produse terminate out of free zone, in centru k city.

eu supra vizez creatia, implantarea, cumpararea masinilor, etc, etc
pun formulele la punct, si formez personalul
dosar practic cheie in mâna

sunt 2 asociati, unul financiar, altul comercial distributor

ei au contactat deja astazi agentii de recrutare filipine si indiene,
eu am dat cu parerea si despre : de ce nu un român?
cauta printre astia, ca salarii mai mici decat localnicii de nationalitate kuwaitzi.
s-ar putea sa start in oct, noiembrie
principalul: masinile exista, eu le vand o parte din ale mele, ca eu am oprit activitatea uzinii mele... am vandut... si iau pensia ca industrias..
din 15 sau 30 septembrie... si continui doar ca CONSULTANT la export...

de preferinta la vara vesnica si la mare... si la arabutzi, ca doar stiu mai bine limba araba ca româna..:))

dar conditia de baza, inafara de diploma este sa stie perfect engleza
scris, vorbit si citit, curenta si tehnica...

remerciements anticipés, OM!
#66324 (raspuns la: #66305) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alex_andra - de sierva la: 12/03/2006 20:16:19
(la: Despre agresivitate)
Ai dreptate, am exagerat putin. Bineinteles ca educatia si cultura au un rol primordial in evolutia personalitatii individului, si asta se intampla cata vreme acesta traieste... Sunt perfect constienta de importanta covarsitoare a educatiei asupra oricarui individ.
Numai ca agresivitatea, sub o forma sau alta, exista in fiecare din noi. Doi indivizi cu aceeasi educatie reactioneaza diferit la stimuli identici...
Aici intervin genele... nu te poti astepta ca un coleric si un melancolic sa reactioneze identic in crize identice :)
#111025 (raspuns la: #110996) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
N. Manolescu a facut critica marxista (1) - de emanuelpavell la: 23/02/2009 12:25:32
(la: Manolescu, frate!)
Nicolae Manolescu este printre putinii scriitori care au reusit sinistra performanta de a omagia toti dictatorii-rosii ai Romaniei începand cu Dej si sfarsind cu Iliescu, dar si marxism-leninismul si pe Marx, realizarile clasei muncitoare, epoca luminii, Omul Nou si umanismul socialist s.a.m.d. [Oare sa fie vorba de acel umanism socialist care i-a trimis parintii în puscarie? De acel “umanism” care a distrus vieti, a ucis oameni si a trimis în temnite toata “floarea” Romaniei?]

“N. Manolescu este acela care a platit dogmatismului de tip proletcultist cel mai mare tribut.”

“Nicolae Manolescu a debutat în 1961 cu recenzii la culegerile de versuri Amiezile veacului, de Rusalim Muresanu si Fara popas de Florenta Albu. Felul cum sunt scrise aceste recenzii, ca si cronicile si articolele care au urmat, dovedeste înca o data ca pretul intrarii în viata literara a fost acceptarea întocmai a cliseelor dogmatismului realist-socialist si ca numai cine a consimtit la acest compromis a putut beneficia de un loc în coloanele revistelor literare.

Citind astazi acele texte nu poti sa nu te întrebi: lipsa de discernamant, datorita varstei, sau dorinta de a face cariera literara cu orice pret? Poate si una si alta. Oricum, din generatia sa, N. Manolescu este acela care a platit dogma¬tismului de tip proletcultist cel mai mare tribut.” M. Nitescu, Sub zodia proletcultismului, Ed. Humanitas, 1995, pp. 283-288, p. 318.


“Subliniind în cuvantarea sa la ultima conferinta pe tara a scriitorilor «rolul de seama al literaturii în formarea si educarea tineretului», tovarasul Gh. Gheorghiu-Dej spunea:

«Tanara noastra generatie are nevoie de opere care întruchipeaza
idealurile pline de maretie ale epocii noastre, evocand traditiile glorioase de lupta ale poporului, ale clasei muncitoare...».
Aceasta sarcina trasata literaturii este extrem de semnificativa. In fa¬brici, pe santiere sau în gospodarii agricole colective, tineretul participa cu entuziasm la desavarsirea constructiei socialismului. In conditiile preluarii puterii de catre clasa muncitoare, un relief deosebit l-au capatat tinerii muncitori. Ei si-au însusit socialismul ca pe un mod de viata, identificandu-se cu peisajul inedit al tarii. (...)

Ce a însemnat Revolutia socialista pentru tot acest tineret osandit la nerealizare (sub burghezie) e usor de înteles. In peisajul tarii, devenit un imens santier, literatura a surprins nemaipomenita dezlantuire de energii, munca trepidanta, entuziasmul sutelor de mii de tineri, închinand o lauda tineretii... o lauda efortului uman eliberat. (...)

Devotamentul si eroismul acestor tineri, nascuti si crescuti dupa Eliberare, educati în spiritul moralei comuniste, trebuie sa faca obiectul unor opere pe masura cerintelor epocii noastre.”

Nicolae Manolescu, Tinerii muncitori în creatia literara contemporana, Contemporanul, nr. 18, 14 mai 1962

“Cu asemenea limbaj, criticul se putea dispensa de gust, de inteligenta, de cultura si de probitate”

Iata cum întelegea N.M. rolul criticii si al literaturii în articolul Innoire:

“Literatura realist-socialista este, prin natura ei, o literatura a valorilor etice, surprinzînd mutatiile profunde, determinate în constiinta de ideea socialismului, promovand idealuri de viata noi, îndeplinind, adica, un rol educativ însemnat în formarea omului epocii noastre... Noul continut al literaturii noastre e dat, de fapt, de reflectarea procesului istoric al construi¬rii societatii fara exploatare, de reflectarea procesului adînc în care esenta umana eliberata de vechile orînduiri este redata omului. (...)

Inzestrati cu cunoasterea stiintifica a realitatii, scriitorii nostri reflecta cu perspicacitate desavîrsirea fauririi constructiei noi, socialiste, reflecta chipul omului nou, constructor al societatii viitorului. Acesta este în pri¬mul rand muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre con¬temporane zugravirea acestui erou al revolutiei.”

Nicolae Manolescu, Innoire, Contemporanul, nr. 34, 24 aug. 1962

N. Manolescu, un tanar critic literar devotat “realism-socialismului”
si un promotor al doctrinei comuniste din afara P.C.R.-ului

Simultan cu articolele scrise pe tema colectivizarii, socialismului, marxismului, omului nou, eliberatorilor, actului de la 23 august 1944, laudei conducatorilor iubiti s.a.m.d. continua si ascensiunea rapida a tanarului N. Manolescu. Imediat dupa absolvire este retinut ca asistent la Universitatea din Bucuresti, apoi înainte a fi tiparita prima sa carte devine membru titular al Uniunii Scriitorilor din Romania (1963). In anul 1965 publica lucrarea Literatura romana de azi (în colaborare cu Dumitru Micu) si un numar impresionat de articole printre care “Realism – realism socialist” (Gazeta literara, nr. 22, 28 mai 1964).

sandtrout - de Homo Stultus la: 06/09/2011 13:35:19
(la: TEDtalks)
În mare parte, sunt de acord cu exprimările din comentariu. Mi-am permis să subliniez dimensiunea de eliberare în ceea ce priveşte activitatea umană (fie că ne referim la un tip de exprimare cognitiv sau la unul afectiv). Ceea ce aveam în minte (nu ştiu în ce măsură am reuşit să şi exprim asta) este faptul că omul nu trebuie să se simtă încorsetat sau ruşinat, chiar dacă ceea ce spune nu are nici o valoare (afirmaţia asta se aplică doar atunci când procesul de educaţie formală este în desfăşurare – în sensul că acesta e contextul în care o folosesc). Când eram mic şi am văzut prima dată un glob pământesc, eram convins că oamenii trăiesc în acel glob, şi nu pe el. Raportarea asta este acceptabilă şi chiar simpatică atunci când ai cinci ani. Dacă aş folosi acelaşi tip de exprimare acum, aş fi doar ridicol. Sir K defineşte creativitatea într-un mod specific. În definiţia din discurs (după înţelegerea mea) creativitatea nu este acelaşi lucru cu originalitatea. Ăsta e un lucru care trebuie subliniat.

În legătură cu remarcabilul. Tocmai faptul că foarte puţini oameni pot opera cu lucruri remarcabile mă eliberează. Îmi permit să fiu eu însumi. Plec de la ideea că eu nu sunt remarcabil şi că nu voi putea niciodată consemna ceva remarcabil. Asta e cu adevărat eliberator. Dacă am asta în minte, îmi pot permite să dau drumul unor lucruri pe care altfel nu aş avea curaj să mi le exprim nici mie. Acest tip de eliberare mă face să reacţionez mult mai bine la încorsetările realităţilor sociale şi la critică. Din moment ce eu nu am iluzii, nu pot să fiu constrâns de aşteptări. În felul ăsta dacă, în ciuda premizelor mele, voi sfârşi consemnând ceva valoros, surpriza cea mai mare (şi plăcută) va fi în primul rând pentru mine.

Ideea centrală din prima parte a discursului (cel puţin pentru mine) este depăşirea fricii de greşeală. Este bine să greşeşti. Acrivia (are acelaşi sens cu acribia în context) este adevăratul inhibitor aici. Realităţile sociale au doar o importanţă secundară. Rolul educatorului este acela să te facă să greşeşti cât mai aproape de adevăr. Normal că până la urmă trebuie să descoperi cum e de fapt corect. Parcurgând o parte din drum (chiar dacă asta te duce într-o direcţie greşită) cu mijloace proprii, ajungi să ai o înţelegere mult mai adâncă (prin raportare personală) în cele din urmă. Cel care primeşte educaţie trebuie lăsat să greşească până când înţelege cum se ajunge la ceva care este relativ corect sau acceptat în general ca fiind corect. Cu adevărat interesante sunt situaţiile în care se ajunge la ceva despre care nu se poate spune că e corect, dar care nu încalcă niciun principiu esenţial. Abia ăsta este punctul în care s-a ajuns la acea supleţe mentală despre care vorbeam.

Teama de greşeală poate să vină împreună cu ruşinea. Până la o anumită vârstă, am fost un elev impecabil, nu din teamă, ci de ruşine. Îmi era ruşine să nu ştiu răspunsul la o întrebare. Teama are rolul ei. În urma unei palme pe care am primit-o de la un profesor în generală, pot fi trezit noaptea din somn şi răspund impecabil că la nivel de gimnaziu dilatarea este liniară şi în volum. Un revers al acestui lucru a fost că multă vreme nu m-a interesat procesul. Mă mulţumeam să ştiu concluzia. Cred că vreau să spun, pe scurt, că adevărul impus este acceptat, dar rareori investigat.

Sir K propune în fapt o lărgire, o abordare a fiinţei umane în ansamblu, în integralitate şi (foarte important) într-un mod nou. Multe din ideile mari au fost considerate utopii până în momentul în care nişte încăpăţânaţi le-au adus la împlinire. Dispariţia sclaviei (să acceptăm asta de dragul discuţiei), zborul, automobilul, diversele evoluţii tehnologice, toate astea au fost utopii la un moment dat. E drept că pentru înfăptuirea lor a fost nevoie de oameni remarcabili. Dar (cu asta închei şi îmi cer scuze că am abuzat de răbdare) chiar şi “William Shakespeare a fost elevul cuiva”. Ideal ar fi ca educatorul să vadă în fiecare învăţăcel un Shakespeare sau un Picasso sau un Einstein. Asta, în ciuda faptului că probabil în toată cariera lui nu va avea ocazia. (Subliniez că sunt perfect conştient cât de uşor şi cât de justificat se pot combate afirmaţiile mele.)

Pun încă două discursuri. Unul despre ciori şi unul despre originarea ideilor.



#620043 (raspuns la: #619860) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de pescadorul la: 06/10/2014 00:33:11 Modificat la: 06/10/2014 16:50:42
(la: Moralia naturalis)
"dar mai corect spus, ne nastem cu constiinta binelui si raului."

Parerea mea este ca ne nastem cu creierul "gol" si ulterior constientizam ce este bine si ce este rau in functie de educatie.
Un terorist, care isi da viata fericit aruncandu-se in aer cu tot cu ambientul, crede ca asta e "bine" pentru ca asa a fost educat. Ala nu are "remuscari" pentru ca nu l-a informat nimeni ca nu e "moral" sa ucizi un om nevinovat. Sau mai bine zis invata ca toti ceilalti care nu sunt ca el sunt "vinovati". Asta e morala lui.
Ne nastem "animale" doar cu instinctele care ne tin in viata, ne este frig, ne este sete, ne este foame si plangem in consecinta. Suntem absolut identici cu puii de animale. Nu stim ce este bine si ce este rau. Dar evoluam diferit in functie de cei care ne invata si invatam in funtie de creierul cu care suntem dotati. De aici incepem sa ne deosebim de animale..
Un copil pierdut in junga va deveni "lup" daca probabil a fost "adoptat" de o haita. Nu stie ce este bine si ce este rau, ca nu are de unde sa afle. Pentru el binele este cel al lupului, sa fie satul si sa nu-i fie frig, daca nu... este rau... :)))))
Morala se invata, nu este un "instinct" cu care te nasti. Lupul n-are morala si nici copilul crescut de lup n-o sa aiba. El are doar capacitatea superioara de a acumula dar acumuleaza doar ce are la dispozitie.
Fata de "bagajul" cu care ne nastem suntem identici, toti simtim foamea, durerea, setea, etc... si atat. Restul, adica constiinta ce este specifica doar omului datorita capacitatii creierului ce permite asta, se formeaza prin educatie ori asta nu mai este "standard" si de aici si diversitatea de opinii fata de ce este bine si ce este rau. Nu pentru toti binele insemna acelasi lucru si nici raul.
Ca exista niste principii morale universale este adevarat pentru ca cel mai probabil religia, care a avut un rol hotarator in formarea contiintei, indiferent de zona geografica si curentul religios, le cuprinde. Este nasol sa furi si-n Africa si-n Asia si-n Europa, e belea sa iei jugulara lu unul nevinonovat in general....
Dar cum au aparut aceste principii genral valabile pana sa fie preluate de religie. Din nevoia de a trai in societate ceea ce implica o anumita organizare. Si germenii or fi fost cand au trecut de la starea de vantori nomazi ce urmareau vantul si casapeau pe semenii intalniti pentru a le lua papita sau a-si indeparta concurenta pentru papita existenta in zona, adica cam ce fac si animalele si s-au apucat de agricultura si cum graul nu pleca din loc s-au aciuiat si ei pe langa tarla infiintand asezari stabile. Acum era mai nasol sa furi de la vecinul, sa te duci la vecina in vizita cand sotul era la serviciu ca inevitabil isi dadeau in cap si populatia asezarii scadea vertiginos.
Dar in nici un caz nu te nasti cu constiinta sa nu furi, sa nu aia, sa nu aialalta...
Pai copilul deja mai rasarit, la gradinita de exemplu, vede masinuta lu Gigel si se repede sa o ia ca-i place, nu este constient ca nu-i apartine si a i-o lua inseamna rau. Asta invata pe parcurs ca-l bate educatoarea la cap si mamica lui, ba chiar si la popou ca sa inteleaga mai repede. Si "morala" incepe sa prinda contur in creierasii lu copilu. Daca mamica lui l-ar invata ca poate sa-si insuseasca masinuta oricui si daca ala zice ceva poate sa-i ia beregata, asa o sa faca... cu constiinta impacata pentru "un lucru bine facut"... :))))))
Astazi nu frigul si nici foamea nu ne mai imping de la spate ca sa evoluam. Dar in principiu tot foamea si frigul stau la baza, ca de aceea ne inconjuram de confort si umplem frigiderul.
Numai ca astazi nu mai alergam 3 zile dupa un mistret pe coclauri inarmati cu un topor din piatra si o sulita cu verf de cremene pentru a ne umple matul iar cand venim acasa caloriferul duduie, daca am platit intretinerea. Si atunci avem la dispozitie timp liber. Si ca sa nu ne plictisim mai citim o carte, ne mai uitam la TV sau ne apucam sa scriem "moralia naturalis", o superba fictiune... :))))))
#652613 (raspuns la: #652612) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din "Revista22" - de anita47 la: 05/02/2004 02:17:13
(la: A existat holocaust in Romania?)
Un articol din presa romana,care aminteste de unele personaje si publicatii,aparute la acest subiect!
============================
Un numar din Romania Mare
*
(ANDREI CORNEA)
*

S-a tot discutat in ultimul timp despre asa-zisa "schimbare la fata" a lui Corneliu Vadim Tudor care dintr-un uliu extremist ar fi devenit subit un fel de porumbel democratic. Nu avem dubii asupra felului cum stau lucrurile in realitate. Totusi, am decis sa platim suma de 10.000 lei pentru a cumpara gazeta Romania Mare pe care n-o mai vizitasem de cativa ani. Am citit-o cu atentie (nr.704 / 9.01.2004) si iata ce am vazut, in mare. Credem ca informatiile vor fi utile nu doar celor care, eventual, si-au facut cea mai mica iluzie in legatura cu "ameliorarea" lui CVT, dar si celor care refuza cu dispret sau cu scarba sa citeasca, fie si din cand in cand, publicatia, desi uneori, macar prin profesia lor - de analisti politici sau jurnalisti -, s-ar cuveni s-o faca.

1. Pe pagina intai, headline: "Conform unui sondaj realizat de expertii ONU de la Geneva: 1) CVT: 41%. 2) A. Nastase: 32%. 3) T. Basescu: 13%. 4) Th. Stolojan: 9%". Iar mai jos, cu litere de o schioapa, concluzia inevitabila: "Vadim - primul presedinte crestin al Romaniei!". Nu aflam de nicaieri nici cine sunt "expertii ONU de la Geneva", nici care a fost data sondajului, nici care au fost conditiile sociologice in care el a fost efectuat. Detalii insignifiante - s-ar zice -, dar lipsa lor arata despre ce este vorba: un fals propagandistic patent.

Dedesubt, o gafa: rubrica Actualitatea clasicilor s-a dorit spirituala chiar din primul numar al anului de gratie 2004, cand "primul presedinte crestin" trebuie sa suie la Cotroceni, si a inserat mai multe "blesteme argheziene", probabil, pentru a-i deschide larg tribunului justitiar portile destinului glorios. Il reproduc pe ultimul: "Sa vrei sa-ti mangai cainele si sa te maraie; pisica, si sa se zborseasca; copiii, si sa fuga; nevasta, si sa se indeparteze, pentru ca a citit intr-un ziar politic ca esti un satyr". Rezon satyr! - cum ar fi zis un cunoscut personaj.

2. Logica si etica

Coboram spre josul paginii: mesajul de Anul Nou al lui CVT, plasat chiar sub blestemele argheziene, cuprinde urmatoarea fraza absolut memorabila, al carei adevar vom incerca sa-l testam: "Asa-zisul secret al succesului meu in asta consta - eu imi inving zi de zi adversarii la doua discipline: logica si etica".

Numai ca, pe pag. 12-13, in interviul acordat de CVT lui Paul Grigoriu pe Romania Actualitati pe 26 noiembrie 2003 si reprodus integral, intalnim urmatoarea afirmatie care incalca la repezeala atat logica, cat si etica: "Pe cuvant de onoare - declara marele om - eu nu am fost, nu sunt si nu pot fi niciodata antisemit, pentru ca am crescut cu Biblia in casa". Non sequitur: din pacate si Martin Luther a crescut cu Biblia in casa si chiar a folosit-o intens si dupa ce s-a facut mare-mare, ceea ce nu l-a impiedicat sa scrie teribile pamflete antisemite, precum Sem Hameforas. Dar pana si Eichmann a crescut cu Biblia in casa, dar nu stim sa fi folosit argumentul vadimic inaintea tribunalului israelian pentru rolul de primadona in Holocaust.

Odata lamuriti la capitolul logica, sa cercetam partea de etica. Abtinandu-ne pe moment sa ne pronuntam pentru prezent si viitor, ne ramane trecutul evocat cu formula "pe cuvant de onoare, eu nu am fost niciodata antisemit…" Dar oare ce sunt urmatoarele rasfaturi in proza, semnate de C.V. Tudor sau de pseudonimul sau "Alcibiade"? "Il iubesc prea mult pe Iisus Christos ca sa nu ma gandesc in fiecare zi cine L-a batjocorit, cine L-a scuipat, cine L-a lovit cu pietre, cine L-a ridicat pe cruce si L-a batut in cuie. Evreii au facut asta. Evreii de acum 2000 de ani si evreii dintotdeauna." (Romania Mare, nr. 343, 7.02.1997) Sau: "popoarele nu mai suporta ca, la adapostul cacealmalelor cu democratia si izolarea si embargoul o mana de evrei sa controleze finantele, industria, presa si Politica Planetei. Tot ce pot sa-i asigur pe evreii cu pofte dominatoare este ca pe mine nu m-au speriat si, probabil, bunul Dumnezeu are un plan cu mine si anume sa le aduc aminte ca nu-l pot rastigni la infinit pe Isus Christos." (Romania Mare, 19.04.1996). Sau: "Doar n-o fi blestemata Planeta asta: cateva milioane de evrei sa terorizeze si sa jefuiasca 6 miliarde de oameni! Si macar de-ar fi adevaratii evrei, cei biblici, dar tare ne e teama ca au dreptate aceia care zic ca avem de-a face cu populatia nomada a khazarilor, de origine asiatica, trecuta la religia mozaica." (nr. 443, 8.01.1999):

Iar cel care azi se lauda ca a trait dintotdeauna cu Biblia inaintea ochilor si despre care stie ca "a fost scrisa in totalitate de autori evrei", declara totusi cu cativa ani in urma: "Eu unul imi pot imagina civilizatia lumii si fara evrei" (Romania Mare, nr. 343, 7.02.1997). Imaginatie bogata, intr-adevar! A fost asadar CVT antisemit? Bineinteles, dupa cum se vede din texte. Mai este el astazi? Atata vreme cat nu numai ca nu isi va recunoaste si explica atitudinea din trecut, dar chiar o va nega senin prin sperjur, subitele sale declaratii de iubire fata de evrei sunt un moft.

3. Abjectia pura

Cazut cu brio la logica si la etica, ii mai ramane lui CVT abjectia pura, la care trece examenul cu mare succes, chiar in numarul pe care il analizam. In rubrica Saptamana pe scurt, care nu mai este semnata "Alcibiade", ci "Petrache Lupu" (probabil fiindca gigolo-ul atenian e mai putin politically correct decat vindecatorul de la Maglavit), dam peste urmatoarele ziceri: "Inchipuiti-va ca Cornel Nistorescu i-a acordat lui Michael Guest titlul de Omul anului 2003. Poate Omul anusului…". Dar aici e mai mult decat abjectie; e iresponsabilitate politica in raport cu reprezentantul singurei supraputeri, care se intampla sa fie si aliata Romaniei. De altminteri, la aceeasi rubrica, CVT sustine la un moment dat ca "sarbii ne mai dau o lectie de demnitate", referindu-se la recentele succese electorale ale ultranationalistului partid radical sarb al lui Voislav Seseli. Simpatiile politice antiamericane ale "democratului" Vadim se exprima in continuare fara ocolisuri! Ce s-ar intampla, asadar, daca acest politician ar ajunge presedintele Romaniei? Am avea soarta Serbiei? Sau a Irakului?

4. Biblia si Constitutia

In rest, numarul in discutie al Romaniei Mari e doldora de toate celelalte trasaturi antidemocratice cunoscute. In treacat, remarcam semnatura unui pretios colaborator, notoriu negator al Holocaustului si al crimelor legionare impotriva evreilor: Ion Coja. De asemenea:

Se reia un articol difamant al lui CVT din 1990, indreptat impotriva pastorului Tökés. Textul contine un preambul violent antimaghiar in care se deplange faptul ca ungurii nu au plecat direct in Alaska din "Asia natala" fara a mai trece in Europa. Astfel ei s-ar fi putut razboi in voie cu pieile-rosii si cu eschimosii. Intrebare: cand va deveni Vadim, laolalta cu Funar, filomaghiar? Doar "filosemit" nu-i de ajuns!

Deputatul Ilie Merce ne lamureste ce inseamna siguranta nationala, desfasurand bine cunoscuta teza ca securistii au fost mari patrioti, ca si prietenii lor informatorii. Iar ca sa iasa demonstratia, invoca precedentul Bibliei, Legilor lui Manu, al dacilor, al lui Basarab descalecatorul, al lui Mihai Viteazul etc. si plange de mila lui Mircea Ionescu-Quintus si Raoul Sorban, informatori dovediti de CNSAS. Citeaza desigur pe seful sau ierarhic care a cerut desfiintarea odioasei institutii antiromanesti.

Alt deputat PRM, Corneliu Ciontu, reia una dintre marile minciuni propagandistice ale PRM: el sugereaza ca acest partid nu a luat parte la guvernare, ca, prin urmare, este un "partid politic nou", neintinat de coruptie. De parca "patrulaterul rosu" din timpul guvernarii Vacaroiu (PDSR, PUNR, PRM, PSM) ar fi reprezentat o simpla reverie! Cultul personalitatii marelui om e, mai mult sau mai putin, axa de referinta a publicatiei si a colaboratorilor ei. Un articol, intitulat Biblia si Constitutia, e absolut delirant. CVT e comparat cu Fat-Frumos calarind pe un cal alb, "rotind cu dreapta pe deasupra capului buzduganul dreptatii, iar cu mana stanga tine strans la piept cartile sale de capatai: Biblia si Constitutia." (Care Constitutie - ne intrebam -, cumva cea actuala pe care Fat-Frumos a cerut-o sa nu fie votata, deoarece acorda minoritatilor dreptul de a se sluji de limba materna in Justitie?) Dar iata un exemplu si mai si: in interviul acordat la Romania Actualitati la care m-am referit mai sus, CVT sustine ca in 2003 ar fi primit "scrisori deosebit de amabile si mesaje de salut" de la personaje precum Kofi Annan, Romano Prodi, Silvio Berlusconi, Günter Verheugen, dar si de la Papa Ioan-Paul al II-lea. Cadem pe ganduri: oare asa sa fie? Rasfoim revista si intalnim o pagina plina cu mesaje de salut de Anul Nou. Si cautam infrigurati pe mai sus-amintitii. Nu vor fi ratat ei ocazia de a-l felicita pe marele om de Anul Nou! Stupoare: pagina contine numai mesaje de la persoane private, cu exceptia a doua felicitari oficiale sosite de la reprezentantii unor state bine cunoscute pentru larga lor democratie: Coreea de Nord si Cuba. Iata marii prieteni internationali ai "primului presedinte crestin"!

Sa mai notam in fine delirul conspirationist si obsesia mesianica: CVT "stie" ca impotriva sa guvernantii au urzit un plan in mai multe puncte, ultimul presupunand eliminarea sa fizica. Planul ar fi fost dezbatut la o celebra vanatoare a demnitarilor. Nu deznadajduiti, caci a intervenit - ni se comunica - "Ingerul Domnului" pentru a-l salva pe noul Mesia. Minunea dumnezeiasca a avut loc: autoimpuscarea ministrului Agriculturii in testicole!

5. Succesul prostiei fara fisuri

Ceea ce a caracterizat si caracterizeaza in continuare discursul lui CVT este nu logica si etica, ci minciuna; e o minciuna atat de tenace, de totala si de manipulativa, exprimata cu atata siguranta, incat are capacitatea de a pacali pe foarte multi. El nu-si propune sa aiba discursuri inteligente sau macar pragmatice, ci dimpotriva, complet stupide, asa cum cele cateva esantioane de mai sus au demonstrat-o. Numai ca, din pacate, cu cat prostia e mai impenetrabila, mai fara fisuri, cu atat autorul ei devine mai convingator si mai harismatic, cel putin inaintea adeptilor sai, si mai ales atunci cand e invitat la un post TV si cand moderatorul e surprins complet nepregatit, asa cum s-a intalmplat nu demult cu Stelian Tanase. Faptul ca logica e complet absenta din discursul vadimic devine astfel un mare avantaj al sau, iar lipsa moralei (reflectata minimal fie si in consecventa cu propriile afirmatii), departe de a-i cauza vreo paguba, e asimilabila presupusului "spirit justitiar" al "tribunului". Ascensiunea lui Hitler sau a lui Milosevici s-a bazat si ea pe aceste parghii. Sincer sa spun, nu prea inteleg de ce mai are nevoie Vadim de un Eyal Arad ca sa-i construiasca o campanie electorala care, sub raport mediatic, a debutat rezonabil de bine. Dar probabil ca insasi tentativa de a inhama la campania "primului presedinte crestin" un evreu israelian constituie, ca si finantarea monumentului lui Rabin de la Brasov, o parte a campaniei. Avantajele sunt destule si evidente. Pe deasupra, daca tentativa va reusi, ma tem ca unii vor spune la un moment dat ca "evreii il aduc pe Vadim", tot asa cum tot ei "au adus" comunismul, capitalismul si alte belele. Iar daca nu va reusi - tot evreii vor fi de vina, vezi bine - conspira in continuare si refuza mana intinsa!
==========================================



#8909 (raspuns la: #8889) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce poate fi sufletul -teorie 2002- fragment din cartea mea - de adacartianu la: 20/03/2004 15:08:18
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
DIAVOLUL: Aşa că tu crezi că eşti singurul vinovat de păcatul de a dori? Dar oare, nu Dumnezeu a lăsat în oameni şi îngeri simţirea, nu el a eliberat sufletul acesta plin de dorinţi şi pasiuni, chiar dacă sufletul îngerilor diferă de cel al oamenilor.
INGERUL: Problema ta este conceptuală, nu cred că viaţa ta nu ţi-a oferit nimic altceva decât o oarecare forţă distructivă, iar înţelepciunea te-a ocolit cu desăvârşire! Ar fi absurd să descopăr că eşti doar viclean şi atât!
DIAVOLUL: Viclenia e o parte consistentă a firii mele, iar despre înţelepciune nu pot spune că m-ar ajuta cu ceva, astfel că nici nu o consider necesară planurilor mele care includ lumea. Departe de mine să gândesc că isteţimea mea poate fi întrecută de înţelepciune. Dar ce vrei să spui cu asta?
INGERUL: Problema sufletului este una de esenţă, sufletul fiind esenţa universală pe care nici măcar Dumnezeu nu a creat-o! Sufletul este o energie independentă pe care Dumnezeu poate doar să o modeleze prin virtutea unor legi universale, însă nu o poate transforma. Insăşi Dumnezeu s-a născut cu sufletul în sine ceea ce demonstrează evident că şi înaintea existenţei Lui sufletul era eternitatea. Până şi Dumnezeu a luat naştere din suflet, asemeni oricărei creaţii lumeşti sau universale! Sufletul fiind baza, restul sunt doar amănunte.
DIAVOLUL: Il consideri pe Dumnezeu doar un amănunt?! Ti l-ai urcat în cap definitiv acum!
INGERUL: Ba nu! Vezi, asta înseamnă lipsa de înţelepciune! Adevărul nu poate fi contestat, iar lupta ta aprigă de secole este o absurditate care s-a născut tocmai din lipsa ta de înţelepciune. Nu poţi fura puterea unei fiinţe asupra unei lumi atâta timp cât nici puterea ei nu este integrală. El nu reprezintă totul pentru întreg universul, ci doar pentru o parte a lui. Universul este o gradare, iar dacă Dumnezeu este puternic peste viaţa pământeană asta nu înseamnă că el deţine întreaga putere universală.
DIAVOLUL: Negi autoritatea divină? Nu mă aşteptam să fii chiar atât de nesăbuit! Ha!Eşti un înger răzvrătit cu adevărat!
INGERUL: Nu, nu contest puterea Lui, afirm doar ceea ce ştiu, faptul că nu este o autoritate universală unica, o forţă care domină întregul în toată masa lui! Te înşeli amarnic crezând de atâtea secole că e doar El şi numai El în tot acest infinit!
DIAVOLUL: Iţi baţi joc de mine?!
INGERUL: Nu. Iţi spun doar ceea ce este universul, lumea şi Dumnezeu. La baza tuturor creaţilor stă sufletul, el reprezintă viaţa apoi urmează Dumnezeu şi restul.
DIAVOLUL: Restul care?!
INGERUL: Restul care participă la procesul creaţiei, la întreţinerea vieţii în toate aspectele ei. Nu este simplu acest proces de naştere, întreţinere şi devenire, apoi, ce să mai spun de transfigurare şi transcendenţă? Crezi că toate astea se întamplă numai datorită Lui? Crezi că miturile esentiale ale umanităţii sunt doar vorbe-n vânt? Doar poveşti scornite la întâmplare de cine ştie ce muritor?
DIAVOLUL: Nu ştiu ce intenţii ai spunându-mi toate aceste inepţii…bazaconii pe care nu pot să le consider decât o insultă la adresa Lui! Ori ţi-ai pierdut într-adevăr minţile!
INGERUL: Nu am nici o intenţie în ceea ce te priveşte, m-ai împins spre dialog, acum suportă consecinţele sau pleacă. Eu nu te pot ţine aici cu forţa, sunt un deţinut. Călăii mei sunt oamenii, nici tu şi nici El!
DIAVOLUL: Dar explică-mi şi mie teoria ta cu privire la universalitate şi conducătorii ei, m-ai surprins. Si, recunosc, departe de mine să cred această teorie! Faptul că Dumnezeu nu este autoritate absolută mă uimeşte cu adevărat.
INGERUL: Este autoritate absolută asupra oamenilor nu asupra întregului univers. Nu există Dumnezeu şi doar atât, legile universale se bazează şi pe alte soiuri de forţe. Dumnezeu este doar o parte din forţa înţelepciunii, iar autoritatea Lui este răspândită asupa spiritului şi sufletului uman, nu asupra vieţii însăşi. De aceea nu El poate schimba lucrurile rele din viaţa oamenilor! Intregul univers este divizat, nu este o unitate în sine, iar asta implică o serie de forţe diferite care stau la baza orânduirii lui.
DIAVOLUL: Nu Dumnezeu a creat lumea?
INGERUL: Nu, dar a luat parte la creaţia ei. Dacă Biblia omenească spune că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile asta este doar o latură mitologică prin care omul trebuie să înţeleagă că El este autoritatea cea mai puternică asupra umanităţii. Dar Dumnezeu nu este creatorul universalului, El este implicit o parte a acestuia.
DIAVOLUL: Si-atunci ce rol are El în creaţia umanităţii?
INGERUL: Rolul de părinte ocrotitor al omului pentru că, Dumnezeu a creat omul, nu şi lumea în care există omul! Aici s-a greşit în doctrina religioasă şi faptul acesta l-a determinat pe fizician sau chimist să conteste existenţa lui Dumnezeu şi religia!
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu a făcut omul, iar restul lumii în care există s-a născut prin puterea altor forţe?
INGERUL: Bineânţeles, este o problema de lege naturală, de energie universală care a contribuit la o creaţie necesară. După cum bine ar trebui să ştii, noi îngerii studiem în şcoală în afara legilor Paradisului, universalităţii şi divinităţii, însăşi doctrinele, mitologiile şi legile umanităţii, pe acelea create de ea însăşi. Este formidabil să vezi evoluţia fiinţei, să vezi când a descoperit existenţa lui Dumnezeu. După câte încercări de a-şi răspunde asupra problemei existenţei sale prin propria-i forţă, a înţeles actul divin al creaţiei! Este fantastică descoperirea organizării lumii datorită înţelepciunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Inţelepciune care nu este uşor de folosit sau cultivat, şi totuşi oamenii, unii dintre ei, au reuşit să descopere prin puţinul spiritului lor o capodoperă universală cum este creatia lor şi a lumii în care trăiesc!
DIAVOLUL: Nu cred că oamenii au descoperit încă provenienţa lor sau a lumii, la ei totul este o permanentă îndoială, incertitudine. Nu au dobândit încă marile adevăruri despre care îmi spui tu acum!
INGERUL: Ei poartă aceste adevăruri în ei înşişi însă nu înţeleg adevărul, iar dacă cineva anume le-ar revela conştiinţa asupra marilor adevăruri, nu ar ştii să le primească, i-ar speria. Oamenii încă nu pot înţelege totul, şi chiar dacă le-ai da totul, uşurinţa fenomenului le-ar crea mari probleme, fiindcă nu ar ştii să se folosească de ceea ce ştiu. Ei se aşteaptă la cu totul altceva, unii se aşteaptă chiar să descopere faptul că nu există Dumnezeu…încă există multă absurditate în minţile şi încercările lor pentru a fi convins că nu pot suporta adevărul. Nu s-ar mulţumii dacă ar ştii că e doar Dumnezeu, ei încă mai caută alte soluţii pentru că au impresia că ar fi prea simplu să fie aşa. Le place viaţa complicată.
DIAVOLUL: Dar este evident că singura lor soluţie este să creadă ca sunt o creaţie divină!
INGERUL: Da, aşa este, însă fiecare în adâncul sufletului aşteaptă să i se dovedească altceva. Până nu scapă de aceste căutări care nu-i pot focaliza spre singurul adevăr real al existenţei lor, nu se pot linişti. Unii descoperă adevărul, aceia sunt cei înţelepţi, dar întotdeauna pe cei înţelepţi omenirea îi lasă la urmă, căutându-i abia în clipa în care nu mai există. In timpul vieţii lor sunt consideraţi nebuni sau visători, calităţi pe care societatea nu le acceptă. Interesantă firea omenească, păcatul voluptăţii în care cade cu uşurinţă şi cu care e atât de uşor să atragă pe oricine! Vicleniile pe care le cunoaşte de la tine îi stau uneori drept căpătâi al faptelor şi, cu atâta uşurinţă este capabilă să se joace între lumină şi întuneric încât îţi lasă impresia că umanitatea a evoluat mai presus de divinitatea universală. Evident, este doar o impresie înşelătoare, cel care ajunge să creadă în ea, el însuşi e o umbră cu atribut de om. Omul adevărat se ridică spre înţelepciune, cel care aşteaptă de la sinea lucrurilor să o primească se risipeşte spre pieire. După cum bine ştii, nu toţi muritorii văd Paradisul! Deşi Paradisul este o stare naturală. Ei înşişi îl poartă în construcţia lor, însă în felul în care trăiesc pe pământ îi îndepartează de acesta.
DIAVOLUL: Eu cred că ai luat-o razna şi spre amuzamentul meu cred că-L mâniezi tare pe moşulică!
INGERUL: Nici pomeneală! Sunt destul de înţelept să ştiu că ceea ce gândesc e adevărat. Vorbele mele nu sunt o joacă de cuvinte şi doar atât.
DIAVOLUL: De ce crezi că este adevărat, numai pentru faptul că te consideri înţelept? Mie unul mi se pare absurdă teoria ta cu privire la puterea divină.
INGERUL: Nu mă refer la puterea divină, ci la puterea lui Dumnezeu. El este divinitatea pentru oameni, dar alături de el se găsesc şi alte forţe. Esenţa divinităţii nu se opreşte în el. Divinitatea este un fenomen mai amplu pentru universalitate. Nu putem privi infinitul ca finit în Dumnezeu, pentru că El nu este un capăt, o limită. Nu vorbesc din prisma oamenilor, cu ei se întamplă altceva. Bineânţeles că pentru ei ca fiinţe, Dumnezeu reprezintă totul, însă pentru universalitate nu.
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu are Dumnezeul lui?! E absurd!
INGERUL: Nu. Insă el deopotrivă cu alţii conduce acest univers infinit.Eu, ca înger contribui la viaţa Paradisului, Dumnezeu contribuie la viaţa universului, omul contribuie la viaţa pământeană. Fiecare dintre noi contribuie la un proces de creaţie diferit, dar care se răsfrânge inevitabil asupra tuturor lumilor existente în univers şi, bineânţeles, asupra universalităţii însăşi. Viaţa în toate aspectele ei este cauză şi efect, nimic nu este întâmplător şi totul are un sens. Animalul, insecta, omul, noi, Dumnezeu, planetele, sufletul, chiar şi tu, au rostul lor într-un scop mult mai grandios decât viaţa pământeană sau Paradisul. Ar fi o lume mult prea simplă aşa cum o percep oamenii, o lume redusă la om şi Paradis. Viaţa e doar un pas spre adevărata lume, moartea e doar pasul următor, iar Paradisul la fel. Viaţa nu se opreşte la un nivel, ci însăşi viaţa transcede spre alte forme de viaţă chiar de nu sunt pământene. Există un soi de plafonare în lumea tangibilă, o plafonare care le mişcă oamenilor conştiinţa în asemenea hal încât nu pot percepe că viaţa lor de acolo nu este nimic mai mult decât o impresie. Ei sunt expresii viitoare care în lumea materială capătă doar o vagă intuiţie a ceea ce-i aşteaptă mai târziu. Viaţa lor este o probă pe care trebuie să o treacă până la finele timpului acordat de natură, dacă nu reuşesc se nasc din nou până când descoperă ceea ce au de descoperit.
DIAVOLUL: Asta ştiu şi eu, dar mă frământă gândul că secole de-a rândul însăşi eu l-am privit pe Dumnezeu ca fiind unic. In cazul de faţă pot înţelege de ce, de atâtea ori, aveam impresia că oricât aş încerca să transform lumea Lui în ceea ce vreau eu, alte forţe se războiau cu mine în afara Lui. E un fel de conspiraţie universală care-ţi dă libertatea să te mişti în voie până la un punct, apoi vine şi îţi întoarce toate planurile peste cap. Eu credeam că e El!
INGERUL: Nu întotdeauna, uneori nu-i stă în atribuţii să facă unele lucruri, alteori se sfătuieşte cu restul şi ajung la un plan comun în ceea ce te priveşte, în ceea ce priveşte lumea sau universul. Dumnezeu este o parte a forţei universale chiar dacă viaţa oamenilor este guvernată de el.
DIAVOLUL: Ciudat este faptul că omul cuprinde şi laturi care mă caracterizează, de ce ar fi vrut El să creeze o fiinţă în care să existe şi binele şi răul deopotrivă?
INGERUL: Omul a ales răul singur când nu a ascultat învăţătura Lui.
DIAVOLUL: Omul a căutat cunoaşterea, de ce cunoaşterea ar fi un rău?
INGERUL: Stiu, un om fără cunoaştere e un imbecil, dar El le dăruise atât cât le trebuia pentru a fi fericiţi.
DIAVOLUL: Cu toate astea nu au fost fericiţi. Si tu ai avut totul care să te facă fericit şi, totuşi, eşti aici.
INGERUL: Iţi mai aminteşti cum a luat naştere lumea?
DIAVOLUL: Din plictiseală?
INGERUL: Nu râde, vroiai să vorbim serios.
DIAVOLUL: Te ascult.
INGERUL: Era vorba despre echilibrul universal, îţi aminteşti?
DIAVOLUL: Da, credeau că prin crearea lumii se va forma echilibrul dintre timpuri. Balansul egal pe linia infinitului.
INGERUL: Da. Gândeşte-te la infinit ca la o dreaptă care are situate pe ea punctele A si B,…e!…dreapta asta este străbătută de tot soiul de energii care trec pe deasupra ei cu forţe diferite. Aceşti curenţi ajung, uneori, în punctul B cu mai multă forţă şi atunci dreapta suferă mici transformări. Punctul B se apleacă, iar punctul A trece ca vârf, apoi invers, punctul B trece ca vârf. Diferenţa de gradaţie în timp şi spaţiu este aproape insesizabilă în condiţia în care există A şi B, dar imaginează-ţi ce groaznic ar fi dacă pe dreaptă ar exista un simplu A şi toate aceste forţe s-ar vânzolii doar deasupra lui. Eee!…uite, din acest motiv a fost creată lumea oamenilor. Acesta era echilibrul căutat.
DIAVOLUL: Dar ce rol au oamenii, de ce n-au lăsat doar pământul?
INGERUL: Tu chiar n-ai minte?! Oamenii sunt energia care creaza echilibrul. Pământul e doar un spaţiu în care ei se dezvoltă pentru a contribui cu energia lor la echilibrul universal. Imaginează-ţi că pe dreapta asta sunt mai multe puncte…A,B,C,D,E…şi aşa mai departe, pe lângă astea mai sunt zeci de alte puncte care sunt, de fapt, planete nelocuite, nepopulate cu nici un soi de fiinţă. Toate planetele A,B,C,D,E sunt populate iar în jurul acestora pe o raza de mii de ani lumină nu există viaţă, ci doar alte planete nepopulate. Forţa acestor emisfere, acestor spaţii se transformă într-o forţă unică care alcătuieşte prin sine universalitatea. Să presupunem că pământul s-ar fi aflat în partea dreaptă a dreptei pe care ne-am imaginat-o, în partea stângă sunt zeci de alte planete locuite, iar în partea dreaptă sunt doar 5, de exemplu,…echilibrul nu e perfect. Atunci mai trebuia populată o planetă care să aibă în jurul ei o configuraţie de planete care pot contribui la viaţa finţelor care se vor naşte. Planete nelocuite care prin conjuncţia lor, prin amplasamentul lor să influenţeze viaţa. Fiecare om e născut sub un semn zodiacal, crezi că pământul a fost ales la întâmplare? Nu, bineânţeles, e vorba de o scară ierarhică a energiilor, a planetelor, a influenţei acestora asupra oamenilor. De ce crezi că spaţiul, cerul şi planetele au însemnat din totdeauna pentru ei un punct de reper, tipologiile ca trăsături mari ale umanităţii sunt descifrate prin influenţa planetelor, a spaţiului. Acum înţelegi ce substrat au toate aceste amănunte? Până şi timpul, gândeşte-te la timp care de fiecare dată e altul, pe pământ sau în spaţiu. Creaţia omului nu este un fenomen întâmplător sau un fel de experiment, rolul creaţiei este de o mai adancă complexitate pentru întreg universul.

DIAVOLUL: In concluzie universul se foloseşte de energia oamenilor…păi e corect?! Si ăştia, amărâţii de ei, nu ştiu nimic, le folosiţi energia şi apoi îi omorâţi! HA! E convenabil!
INGERUL: Nu glumii cu asta, ştii prea bine ce se întamplă apoi…cum ştii prea bine de ce mor oamenii.
DIAVOLUL: Da, omul bătrân nu mai posedă aceeaşi energie, dacă moare se transformă în energia iniţială. Vezi că ştiu?
INGERUL: Uneori eşti doar un bufon, ştiai?
DIAVOLUL: După atâta teorie mai trebuie să te amuzi puţin, nu crezi? Dar, ce-ai spus e interesant, recunosc. Eu nu m-aş fi gândit. Dar ce rol are atunci Paradisul?
INGERUL: Eşti îngrozitor! Tu crezi că un spirit care a existat într-o lume materială ca cea de pe pământ se poate obişnui în alta care să nu-i semene? E, Paradisul are calităţile exterioare ale lumii lor, o lume cu care sunt obişnuiţi. Vorbeam despre timp, există atâtea timpuri paralele în univers!…iar unul dintre ele este chiar Paradisul. Imaginează-ţi tot dreapta de mai devreme, pe ea se află planetele care formează echilibrul vieţii în tot ansamblul de puls material, am rezolvat problema echilibrului acesta, dar mai există şi timpul dintre timpuri. Acest timp este paralel cu toate celelalte şi în acesta se află divinitatea în toată măreţia ei. In concluzie, energia care creaza echilibrul vieţii creaza şi echilibrul acestui spaţiu în care nu poţi exista decât ca energie. Spaţiul dintre spaţii, dar pe care îl cuprinde tot infinitul universal. Si, poate te gândeşti că existând atâtea vietăţi în univers s-ar putea strânge prea multă energie în spaţiul dintre spaţii. Ei bine, nu se poate. Dintr-o regulă foarte simplă. Si anume, cum oamenii au Paradisul, fiecare din restul lumilor au spaţile lor care să fie identice cu lumea în care au trăit. Aşa se formează un echilibru superior şi, totodată, ştii că unele energii se reântorc de unde au plecat, revin la viaţă dupa un anumit timp. Ciclul acesta de energie-viaţă se produce în permanenţă, e o rotaţie, o energie vine şi o alta pleacă. Spaţiul dintre spaţii e ca o sursă de reâncărcare după ce fiinţa organică, materială, îşi consumă energia trăind.
DIAVOLUL: Asta ajungi să spui tu despre Dumnezeu! Dacă spui asta şi oamenilor te vor arde pe rug! Eu, te cred, dar în afara mea nu te va mai crede nimeni aici!
INGERUL: Stiu, nici nu voi spune astfel de lucruri…mă gândeam că, poate, acum vei înţelege măcar tu că unele dintre jocurile tale nu se vor realiza niciodată. Nu din cauza Lui, ci din cauza unei puteri mult mai mari din care el este doar o parte.
DIAVOLUL: Si despre restul…ştii ceva anume?
INGERUL: Nu, cărţile acelea nu ne sunt puse la dispoziţie, iar eu sunt doar un înger al Paradisului, nici eu nu pot cunoaşte totul, ci puţin mai mult decât oamenii. Intotdeauna există o limită pentru că numai Dumnezeu şi restul sunt culmea înţelepciunii. Restul, orice ar fi şi oricâţi ar fi cred că au acelaşi fundament, posedând aceeaşi cunoaştere a totului. In mod real nu pot conduce universul decât dacă ar fi egali, în cazul în care unul ar fi mai deştept sau mai puternic, s-ar face o altă ierarhizare, ceea ce nu cred că este şi cazul lor. De fapt, sunt convins de asta.
DIAVOLUL: Ai da toată omenirea peste cap cu teoriile tale! Ai reuşit s-o faci cu mine, dar cu ei?! La cât de înţelept eşti, de ce nu încerci să te salvezi singur?
INGERUL: Pentru că am greşit, sunt în închisoarea oamenilor cu voinţa Lui. Dacă El va considera că voi putea primi iertarea, îmi va da de ştire.
DIAVOLUL: Auzi, ştii care e o altă ciudăţenie?
INGERUL: Nu, spune-mi.
DIAVOLUL: Nu există Iadul de care vorbesc oamenii, eu nu am creat nici unul. Eu exist printre ei şi îi am adepţi cât trăiesc, după ce ei mor…eu caut alţi oameni.
INGERUL: Nu e ciudat, şi ştiu că nu există Iadul, dar trebuia construit în mintea lor pentru a se teme de tine. Stii şi motivul pentru care s-a întâmplat asta!
DIAVOLUL: Oarecum.
INGERUL: Sti bine că atunci când o fiinţa îşi foloseşte energia în mod negativ, distructiv pentru sine sau specie, energia se dizolvă atât de mult încât dispare la un moment dat. Când omul care şi-a folosit energia în mod negativ moare, nu mai posedă minimul de energie care să-l urce spre Paradis. Pur şi simplu omul rău moare pentru că, în final, devine doar materie lipsită de energie. Adevărul e că Iadul e o necesitate, aşa se poate păstra mai multă energie creatoare utilă universalităţii.
AlexM ne trage catre logica... - de DESTIN la: 17/09/2004 04:32:29
(la: Insul din dosul oglinzii..)
...logica in actiune ca rezultat al logicii in gandire.

Dupa ce am citit ce ai scris am simtit nevoia sa impart textul in doua,astfel:

"De multe ori imi vin cuvinte pe buze si mor acolo. Nu pentru ca ele nu mai au chef sa se nasca. Ele s-au nascut in momentul cand au tsashnit din mine. Ele mor pe drum, pe buzele mele, nu pentru ca nu ar avea puterea sa zboare ci pentru ca eu le omor. Da, din acest punct de vedere, sint un criminal. De ce omor aceste cuvinte? Pentru ca asa am fost educat. Deci sint un criminal educat, nu? Dar cine m-a educat asa? Societatea, shcoala, familia. Adica, shcoala, societatea familia sint subiecte care educa pentru a face din tine un criminal? Ei, daca e vorba numai de "crima" de a ucide cuvinte, aparent da, shcoala, societatea, familia au rolul de a forma un astfel de criminal."

In prima parte gasim logica de care aminteam...folosita cu mestesug ...

Insa viata nu este numai logica...

In continuare,nu am sa mai aduc text martor,explic ce eu am inteles...

Descrii o serie de "solutii"in a rezolva stari de "tensiune"...fireste folosite de individ "in dosul oglinzii..."poate nu esti singurul???

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Anonimitatea la cafenea - de Isis la: 12/10/2004 17:16:19
(la: Anonimitatea la Cafenea, pro sau contra.)
Daca unii prefera anonimitatea pe internet în general, categorie din care fac si eu parte, aceasta nu înseamna ca toti o fac pentru a exprima idei, pe care în discutii cu aceleasi persoane fata în fata, nu ar mai avea curajul sa le exprime. E-adevarat ca unele persoane abuzeaza de anonimitate, dar aceasta tine în primul rând de educatia fiecaruia, de respectul fata de ceilalti, si nu cred ca o identitate dezvaluita i-ar transforma dintr-o data în mielusei bine-crescuti.
De ce prefer sa ramân anonima? Din motive de securitate personala. Practic, oricine care-ar intra pe acest site cu intentia de a culege adrese electronice (e-mail), sau nume cu adrese cu tot, ar putea abuza de aceste informatii, lucru care se întâmpla frecvent (doar e bine-cunoscuta criminalitatea cibernetica în continua crestere).
Posibilitatea de a discuta liber în spatiul virtual este într-adevar o revolutie atât din p.d.v. al vitezei, cât si din p.d.v. psihologic. Nu toti oamenii au sansa de a practica o profesie bazata pe contactul cu oamenii, cu atât mai putini au acces la opinia altora asupra unor probleme majore, care de fapt ne privesc pe toti, si înca si mai putini au ocazia de a-si exprima opinia. Acest schimb de idei, chiar daca uneori degenereaza in conflicte, este extrem de pretios, el obligând la formularea ideilor, la transformarea agresivitatii brute într-o agresivitate verbala. Verbalizarea este un prim pas spre calmare, spre domesticirea violentei la oameni. Când se depasesc anumite limite, avem posibilitatea - dupa cum spuneati voi cei de la admin. - de a-i avertiza pe cei in cauza, sau daca aceasta nu functioneaza, de a-i expulza din comunitatea virtuala.
Consider ca prin pastrarea anonimatului se faciliteaza întâlnirea oamenilor de pretutindeni, de diferite categorii sociale sau confesiuni si cu diferite opinii politice, uniti prin limba româna, lucru care în viata reala nu va lua niciodata aceasta amploare. De altfel, sunt convinsa ca si cei mai duri din p.d.v. al vocabularului sau duri in opiniile lor, poate pline de prejudecati, vor schimba ceva în felul de a aborda persoanele virtuale si reale, cu care la inceput sunt in disputa, dar cu care în final vor putea discuta moderat. Oare de ce se ambaleaza ei in discutii? Pentru ca simt nevoia de a comunica, si cafenelele virtuale le sunt de mare ajutor, atât lor cât si mediului in care traiesc. Deci, în final, astfel de conversatii au si un rol educativ.
Sunt convinsa ca impunerea dezvaluirii identitatii ii va determina pe multi dintre participanti sa se îndrepte spre alte site-uri, deci una dintre consecinte ar fi reducerea considerabila a numarului de participanti aici (si nu toti din lipsa de responsabilitate pentru ceea ce exprima, ci cum scriam mai sus, din motive de securitate cibernetica), o alta consecinta ar putea fi sterilitatea comentariilor, sentimentul unei cenzure de care toata lumea e satula, daca ea e impusa de altii si nu de bunul simt al fiecaruia.
În fond, care e problema reala? Teama de a nu face fata la deraparile unora? Eu cred ca la fiecare subiect de discutie sunt si participanti cu rol de catalizator, si deci orice conflict s-ar putea rezolva "in familie". Administratorii, proprietarii acestui site nu pot fi inculpati, deoarece ei nu pot fi obligati de a prelua rolul “politiei”. S-a vazut (din experienta) ca asa ceva nu functioneaza.
In ciuda unor neintelegeri pe anumite teme, gasesc ca acest site are un anumit nivel, este atragator tocmai prin invitatia la gândit, deci ar fi pacat sa-si schimbe strategia.
Este parerea mea sincera si mi-o asum cu toata responsabilitatea oriunde în lume, la orice nivel si in orice limba accesibila mie.

#24832 (raspuns la: #24818) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Foarte frumos ... - de Wizard la: 09/11/2004 20:11:18
(la: Cand formezi un cuplu, dupa ce criterii alegi o persoana?)
Da dragilor ... fiecare are o perceptie personala a realitatii.
Toti realizati faptul ca fericirea este o senzatie si nimic altceva.
In viata nu exista o ordine cronologica a senzatiilor desi multi tind sa creada ca "dupa ploaie vine soare".
Putini realizeaza faptul ca la baza senzatiilor pe care le traim sta FRICA.
Frica se naste odata cu noi, si mocneste in noi din prima pina in ultima clipa a vietii. Initial este instinctuala, in conexiune cu supravietuirea, dar cu trecerea timpului o constientizam si devine din ce in ce mai profunda.
Cu trecerea timpului, omul acumuleaza experiente si creierul le filtreaza in doua categorii ... placute si neplacute.
Adevarata problema a fiintei umane este cum sa le acumuleze pe cele bune si sa le evite pe cele rele.
Din pacate nu exista o solutie miraculoasa.
Sa presupunem ca jumatate din evenimente sunt in afara controlului nostru si cele placute le numim "noroc" iar cele neplacute le numim "accidente". Pentru primul grup de evenimente multumim lui Dumnezeu iar pentru restul avem dreptul sa invinovatim pe oricine chiar daca cu un pic de atentie o parte din ele puteau fi evitate.
Adevarata intrebare acuma vine
... cum stam cu cealalta jumatate de evenimente?
Ei, aici vine momentul cind omul actioneaza constient. Aici incepe POVESTEA VIETII ...
De partea asta a zidului nu exista loc pentru greseli si nu exista nimic pentru ce sa ne cerem iertare. Aici ne cladim viata, aici ne asumam raspunderi, aici juram, aici pasim in fata altarului, aici ne formam respectul pentru propria persoana, onoarea si dreptul de a trai si muri cu demnitate.
Aici FRICA primeste o noua forma. Nu exista om normal sa nu o simta ... si apare necesitatea sa ne definim prioritatile. Obligatoriu trebuie sa RENUNTAM la ceva cu scopul de a infaptui ceeace consideram poritatile noastre.
Din pacate, acest lucru nu va diminua frica, dar va usura intr-un fel sau altul acceptarea consecintelor deciziilor noastre.
Unii vor alege cale grea a deciziilor corecte iar altii vor alege calea oportunismului.
Primul grup este infricosat de ideea de a pierde onoarea ... ce sta la baza a tot ce au realizat in viata ...si de a cadea in a doua categorie.
Nu exista un moment in viata lor sa nu simta aceasta frica si nu ar fi fericiti fara ea. Acesti oameni nu cer multe de la viata si respecta intr-un fel sau altul tot ce au facut sau au primit.
A doua categorie sunt oamenii care nu au nimic de pierdut pentru ca nu inteleg ce inseamna responsabilitatea, respectul personal, onoarea, nu stiu ce inseamna un juramint. Acestia sunt oamenii care sustin ca nu le este frica.
Acest grup se imparte in cel al debililor mental si al ignorantilor.
Debilii mintal nu sunt periculosi si nu ne putem astepta la multe din partea lor. Periculosi sunt ignorantii. Acestia sunt cei care pretind ca nu le este frica de nimic, dar undeva adinc in sufletul lor traieste frica de a nu fi respectati ....
Teoretic este un semn bun, atita timp cit isi dau seama ca ar fi cazul sa faca ceva in loc sa se ascunda si sa invinovateasca pe altii pentru tot raul (nefericirea) ce li se intimpla in viata ....
Pentru acesti oameni problema reala apare in momentul cind incearca sa obtina respectul rivnit si inteleg ce inseamna calitatea vietii.
Pericolul la care acesti oameni sunt expusi este de A SE SIMTI BINE luind decizii altele decit cele obisnuite, ideea falsa ca ceva special s-a intimplat si au ajuns in control. In realitate nu sunt in control ci au o senzatie de SATISFACTIE MOMENTANA. Acesti omeni nu vor intelege niciodata ca respectul nu se dobindeste pe cheltuiala altora. Ca sa fi respectat, in primul rind trebuie sa te respecti pe sine si pe cei din jurul tau, SA RESPECTI NECESITATILE ALTORA SI EFORTURILE ALTORA.
Acest lucru nu se face prin vorbe ci prin fapte.

Probabil va intrebati ce-i cu toata aiureala asta ….
Revenind la subiectul initiat de Cecilia …
A te intreba daca viitorul partener este menit sa te faca fericita denota frica.
Nu realizezi egoismul ? Nu realizezi faptul ca prin modul in care pui problema deja ai pornit un lant al neincrederii si lipsei de respect? Ti-ai pus intrebarea daca esti capabila sa-l faci fericit? Esti capabila sa-ti invingi frica si sa pasesti in viata cu atitudinea de a respecta necesitatile si eforturile viitorului partener?
Fericirea o poti obtine numai facind fericiti pe cei din jur.
Cand cunosc cu un om strain ( - de mya la: 28/02/2005 04:01:29
(la: Ce observi prima data la un barbat ?)
Cand cunosc cu un om strain (barbat sau femeie), prima chestie la care ma uit sunt ochii. Ochii sunt oglinda sufletului si daca stii sa privesti in ei, vezi multe ;).

Apoi a doua chestie care ma intereseaza este vocea. Si vocea poate sa spuna multe despre sufletul omului, exista niste vibratii in ea, sunt sigura de asta.

Bogatia si inaltimea nu-mi spun absolut nimic. Nu sunt calitati, exista bogati mitocani asa cum exista si oameni mici de inaltime cu sarm si personalitate, deci chestiile astea nu sunt relevante. Nu poti sa judeci un om dupa banii pe care ii are asa cum nu poti sa-l judeci dupa inaltimea pe care i-a dat-o Dumnezeu/mama natura.

Hainele pot sa spuna si ele multe despre personalitatea unui om. Insa pot sa te induca in eroare uneori ("Pe afara e vopsit gardul, inauntru-i leopardul")...asa ca nu e relavanta chestia mereu.

Gesturile sunt foarte sugestive intr-adevar. Unul cu ticuri iti da de gandit daca-l compari cu altul echilibrat care "se misca natural" ;). Daca esti atent si la gesturi poti sa "vezi" mai departe de aparente.

In general oamenii echilibrati sunt si ingrijiti dar exista si oameni ingrijiti care nu sunt echilibrati asa ca...

Abia dupa ce omul din fata mea deschide gura si incepe sa vorbeasca mai mult, sa-si dea cu parerea, sa-si spuna opinia despre "X" subiect, eiiii ... abia atunci pot sa-mi dau seama cu adevarat in ce ape se scalda.

Dar scriu cu mana pe inima ca la ochi ma uit prima data si de regula prima impresie pe care mi-o fac e confirmata de parerea ulterioara.

Chestia cu self-confidence e cu doua taisuri. Oamenii echilibrati au self-confidence (si poate sa nu-ti sara in ochi chestia asta neaparat uitandu-te la ei) dar exista si oameni neechilibrati cu maaaaare self-confidence. Fiecare a intalnit vreodata vreun mitocan sau vreo tzatza, plin/plina de self-confidence, sunt sigura.

Femeia are putere de decizie - de Cassandra la: 17/04/2005 14:10:38
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Femeia are putere de decizie atunci cind detine libertate economica. Daca intr-o familie economia este asigurata doar de barbat, e absurd ca femeia sa-i pretinda acestuia sa mai faca si treburi casnice cind vine de la servici. Daca amindoi contribuie la veniturile familiei, parerea mea este ca treburile casnice ori trebuie impartite ori trebuie facute de o alta persoana platita ca atare in masura posibilului.

Oricare ar fi situatia femeii, ea detine suficienta putere ca sa influenteze situatia in jurul ei. Sa ne gindim numai la rolul femeii ca mama si educatoare aproape exclusiv in primii ani ai vietii copiilor sai, perioada decisiva pentru formarea mentalitatii umane. Vreau sa spun cu asta ca femeia are un rol educator important. Este la indemina ei sa formeze mentalitatea baiatului si/sau a fetei sale. Cu toate astea cite mame isi educa baiatul in spirit de egalitate cu femeia. Cite mame isi invata baiatul sa respecte viitoarea sotie si sa o trateze ca pe egalul sau? Eu cred ca putine.

Daca ne uitam la tarile fundamentaliste musulmane, femeia este militanta cea mai asidua impotriva drepturilor propriei femei. Este cea care sustine rolul dominant al barbatului in familie, care sustine obligativitatea purtarii shadorului, care promoveaza ablationarea clitorisului etc. Eu cred ca in toata povestea asta femeia are un rol important si partea ei de vina. Iar acolo unde mentalitatea s-a schimbat in favoarea egalitatii sexelor, meritul a fost in primul rind al femeii.
zaraza - de lipici la: 12/08/2005 17:46:52
(la: cine este in masura sa puna reguli in domeniile artistice?)
conceptul meu nu este revolutionar,n-am spus vreodata acest lucru.Este ceva putin diferit, nu intru in detalii.
Iar ceea ce am spus despre mesaj si ambalaj, este parerea mea personala.Fiecare om(pentru ca arta este a oamenilor) gandeste sau doar priveste, dupa modul in care a fost educat.Din acest motiv nu exista reguli scrise in arta.Daca cineva spune, cum de exemplu fac eu acum, ca o lucrare trebuie sa aiba o idee la baza, poate veni cineva,ca tine care sa spuna ca nu trebuie neaparat ca lucrarea sa aiba la baza un concept.TREBUIE! Cine spune asta, daca arta este creata de oameni si oamenii au conceptii diferite?
Fiecare face, prin urmare ceea ce doreste in acest domeniu, doar timpul va cerne artistul de "impostor".
Iar daca mesajul meu va fi perceput, sigur ca privitorul va fi incantat si mai important decat asta, pus pe ganduri.
Eu doresc in primul rand sa vorbesc oamenilor, dar pot face asta si afisand lucrari pe toate gusturile.Nu cred ca aceasta arta comerciala ma va impiedica.Indiferent de ceea ce voi expune, mesajul va fi peste tot.
lipici.
#65066 (raspuns la: #64960) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poate asa ne 'luminam' - de thebrightside la: 23/11/2005 10:21:00
(la: Despre complexul de inferioritate si grandomanie)
• denumit si Golden complex, poate declansa forte compensatorii foarte mari, transformandu-se intr-un aparent complex de superioritate. Uneori se cristalizeaza in jurul unei infirmitati reale, adesea insa poate impulsiona si conduite brutale, despotism acaparare etc.
• ansamblu de reprezentari, atitudini si conduite legate de un sentiment de inferioritate. Adler a dat o semnificatie centrala acestei notiuni, pe care o leaga de un deficit fizic real, de o inferioritate organica, morfologica sau functionala. Acordandu-i valoare etiologica, ii descrie efectele de supracompensare.
Complexul de inferioritate se leaga indisolubil de numele marelui psihanalist german Alfred Adler, insa radacini putem gasi si-n filosofia inceputului de secol XX la Friedrich Nietzsche in lucrarea "Asa grait-a Zarathustra ".
Teoria lui Alfred Adler incearca sa explice nevrozele, afectiunile mentale si mai general, formarea personalitatii prin reactii fata de inferioritati organice, aparute in copilarie, oricat de neinsemnate, morfologice sau functionale ar fi ele: "Defectele constitutionale si alte stari analoge din copilarie duc la aparitia unui sentiment de inferioritate care necesita o compensare in sensul exaltarii sentimentului personalitatii. Subiectul isi stabileste un scop final, in intregime fictiv, definit prin vointa de putere, scop final care pune in slujba sa toate fortele psihice".
Adler revine asupra acestui concept in "Sensul vietii", in special datorita unor critici ale parintelui psihanalizei la adresa psihologiei individuale adleriene, critici cu adevarat juste, insa pe fondul subiectiv al deteriorarii relatiei dintre cei doi.
Freud a demonstrat caracterul partial, nesatisfacator si sarac al acestor conceptii, ce apartin primei parti, bazandu-se in special pe exemple din activitatea sa de cabinet. Aceste critici il fac pe Adler sa-si revizuiasca fundamentul teoretic, oprindu-se cu mai multa atentie asupra laturii social-umane, a nevoii de legaturi, de atasament, asupra a ceea ce el numeste "sentimentul de comuniune sociala"
De asta data, Adler vede sentimentul de inferioritate ca insusi "motorul" civilizatiei umane ("A fi om inseamna a te simti inferior."), acest "sentiment de insuficienta" fiind o suferinta pozitiva ,"fiinta umana fiind mai degraba orientata spre dominarea lumii exterioare, decat spre echilibru", avand ca fundament teza: "Corpul uman este construit in mod vadit pe principiul securitatii."
Totodata Adler afirma: "sentimentul de inferioritate domina viata psihica si se lasa clar sesizat in sentimentul de imperfectiune, de neimplinire si-n permanentele nazuinte ale oamenilor si umanitii"; apoi acesta insista asupra importantei sentimentului de comuniune sociala, spunand, si pe buna dreptate, ca sentimentul de inferioritate este rezultat al "marilor carente ale sentimentului de comuniune sociala".
De asemeni el revine si asupra complexului de superioritate, vazut ca supracompensarea sentimentului de inferioritate pe plan fantasmatic, ideal." Aspiratia catre putere il face pe individ sa se retraga din fata pericolului de indata ce pare amenintat de o infringere sau din cauza deficitului de comuniune sociala, ceea ce se manifesta prin lipsa de curaj ", "lumea sa ideala il farmeca atat de mult incat este preocupat de rezultatele socului". Consecintele acestei supracompensari sunt lipsa sentimentului de comuniune sociala, o imagine deformata asupra propriilor capacitati pe linia supraevaluarii acestora.
In final Adler nota: "insecuritatea vietii nu a gasit pana acum – in general o solutie mai buna decat aspiratia la putere".
In ceea ce priveste originea complexului (sentimentului) de inferioritate, Freud a facut cateva precizari fara a trata insa problema in mod sistematic: sentimentul de inferioritate provine din cele doua pierderi, reale sau fantasmatice, pe care copilul le poate suferi: pierderea iubirii si castrarea. "Un copil se simte inferior cand observa ca nu este iubit, ceea ce este valabil si pentru adult. Singurul organ care este intr-adevar considerat ca inferior il constituie penisul atrofiat-clitorisul fetitei."
Structural sentimentul de inferioritate traduce tensiunea dintre Eu si Supraeul care-l condamna. O asemenea explicatie subliniaza inrudirea sentimentului de inferioritate cu sentimentul de vinovatie, dar in acelasi timp face dificila delimitarea lor. Mai multi autori au incercat dupa Freud sa faca aceasta delimitare. Dupa D. Lagache, sentimentul de vinovatie depinde de "sistemul Supraeu-ideal al Eului", iar sentimentul de inferioritate de Eul ideal.

Preluat de pe http://www.actrus.ro/buletin/1_2000/INFERIORITATE.htm



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...