comentarii

romanul martorul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Mandria de a fi Roman - de Unchiul Ion la: 28/12/2003 20:24:27
(la: imaginea romanilor peste granite)
Desi nu am adunat foarte multi ani de strainatate am fost martor de multe ori al tendintei de generalizarea si extrapolare a unor experiente personale nefericite la adresa romanilor. Nu stiu sa dau cea mai buna solutie acestei probleme mult prea complicate totusi, lumea ne vede asa cum suntem cu cele rele si cele bune (le-am pus pe cele rele primele pentru ca ele razbat intotdeauna de zece ori mai usor decat celelalte). Daca noi nu reusim sa aratam catre exterior decat pe fatetele rele nu putem avea nici un fel de pretentii ca suntem categorisiti in consecinta. Probabil ca atunci cand se va reusi ca rufele sa se spele in familie lucrurile vor incepe sa se indrepte. Pentru a avea parte egala la masa strainilor, trebuie in primul rand sa le aratam ca stim sa stam la masa, sa mancam la fel ca ei folosind cutitul si furculita iar la sfarsit sa ne platim nota de plata la fel cum o fac si ei. Nu trebuie sa ne ploconim dar nici sa demonstram ca suntem mai buni ca ei. Vrem doar sa fim parteneri egali iar cei care nu inteleg lucrul asta nu merita atentia noastra. De fapt este modul in care suntem tratati si categorisiti la randul nostru de cei pe care ni-i dorim ca parteneri.
Intreb eu atunci, cine dintre noi ar accepta sa ia masa cu un cimpanzeu sau un urangutan?
MARTOR LA EVENIMENTELE DIN 1944 - de anita47 la: 14/02/2004 15:01:24
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Martor la evenimentele din august '44

Teodor Wexler
Vicepresedintele Fundatiei W. Filderman

Dupa batalia de la Stalingrad aliatii Germaniei erau constienti ca aceasta va pierde razboiul si cautau solutii pentru a iesi din conflict si a incheia un armistitiu cu Natiunile Unite. Nu intotdeauna solutiile propuse occidentalilor de catre aliatii Reichului erau realiste si in primul rand ele pacatuiau prin aceea ca nu tineau cont de inamicul nr. 1 al Germaniei, Uniunea Sovietica, si de faptul ca Statele Unite si Marea Britanie considerau alianta cu rusii ca o realitate ce nu putea fi ignorata si, cu atat mai mult, tradata. In ianuarie si iunie 1943, Mihai Antonescu se deplaseaza la Roma pentru a stabili cu Mussolini iesirea simultana din razboi a Italiei si Romaniei. Actiunea esueaza. In tot cursul anilor 1943-1944, atat guvernul Antonescu, cat si opozitia democrata din Romania vor tatona obtinerea unor conditii de pace. Ei vor fi respinsi rand pe rand pentru ca occidentalii se vor incapatana in a respecta alianta cu Uniunea Sovietica si aceasta in special pentru tarile din Europa de est. Clasa politica romaneasca din acea vreme nu a inteles sa-si asume raspunderea tratativelor de pace, de aceea vor esua si tratativele ambasadorului Cretzianu la Ankara cu delegatii generalului Wilson si tratativele de la Stockholm cu Ana Kollontay, ambasadoarea sovietica in Suedia.


Un moment semnificativ al tratativelor de pace din primavara anului 1944 este acela la care participa Barbu Stirbey si ambasadorul MacMillan - principalul consilier al generalului Wilson. Dar sa-l lasam pe Nicolae Baciu sa relateze: "Voi semnala ca la acea data (aprilie 1944 - n.a.) autoritatile engleze erau in posesia unei importante scrisori adresate de avocatul Filderman, seful Comunitatii Israelite din Romania, catre principele Stirbey.

Scrisoarea era destinata, evident, sa intareasca mana principelui in negocierile sale. De altfel, maresalul s-a gandit el insusi, vazand ca negocierile de la Cairo nu inainteaza, sa-l trimita pe avocatul Filderman ca pe un al treilea emisar" (Nicolae Baciu, Ialta si Crucificarea Romaniei, Editura Dumitru, München, 1983).

Este cazul sa facem cateva precizari: 1) Scrisoarea lui Wilhelm Filderman nu era adresata lui Barbu Stirbey, ci ambasadorului MacMillan, viitorul prim-ministru al Angliei; 2) Scrisoarea a fost redactata la cererea presedintelui Partidului National Liberal, C.I.C. Bratianu, intrucat ambasadorul MacMillan l-a trimis pe Barbu Stirbey sa trateze initial cu dna Kollontay la Stockholm sau in spatele frontului de la Iasi direct cu sovieticii, in lumina declaratiei lui Molotov din 4 aprilie 1944. Dr. Filderman a predat scrisoarea ambasadorului Cretzianu la 10 mai 1944.


Autorul acestor randuri, studiind memoriile dr. W. Filderman, este nevoit sa mentioneze informatia ca ambasadorul MacMillan i-a predat scrisoarea liderului Comunitatii Evreiesti din Romania lui Vasili Bogomolov, ambasador sovietic la Alger si reprezentant al guvernului sovietic pe langa cartierul general aliat de la Cairo si in acelasi timp coordonatorul activitatii KGB pentru tarile Orientului Mijlociu si Africii de Nord. Deconspirarea scrisorii dr. Filderman a avut urmatoarele consecinte:


Rusii erau informati ca Romania doreste ca dupa armistitiu pe teritoriul sau sa stationeze trupe ale celor trei aliati si nu numai trupe sovietice.
Teritoriile romanesti cedate catre URSS la 28 iunie 1940 sa constituie subiect de negociere privind o retrocedare totala sau partiala catre Patria mama.

Comunitatea evreiasca din Romania, prin liderul ei, ramane fidela cauzei nationale a tarii.

La procesul pe care-l vor intenta lui Filderman, in 1950, comunistii vor utiliza scrisoarea drept cap de acuzare impotriva liderului populatiei evreiesti din Romania.


Alt moment semnificativ. La 13-14 iunie 1944, la Bucuresti, in casa profesorului universitar Tudor Ionescu din Calea Mosilor (profesorul Tudor Ionescu era un oportunist social-comunist) se intruneste comitetul militar politic de pregatire a unei lovituri de stat si incheierea unui armistitiu cu Natiunile Unite. Pe langa reprezentantii partidelor politice participa si reprezentantii minusculului partid comunist, Lucretiu Patrascanu si inginerul Ceausu, alias Emil Bodnaras, precum si generalul Aurel Aldea, generalul Gheorghe Mihail si colonelul Damaceanu. Casa Regala era reprezentata prin Mocsonyi-Starcea. Comunistii resping planul generalului Aldea Aurel de a se aduce de pe front unitati fidele regelui, de a mari dispozitivul de jandarmi pedestri cantonati in Bucuresti si de a trece urgent in dispozitiv de lupta premilitari aflati la dispozitia Apararii Pasive.


In contrapropunerea sa, Emil Bodnaras cere ca alaturi de unitatile militare din garnizoana Bucuresti, complotistii sa se foloseasca de asa-zisele "garzi patriotice" organizate de minusculul partid comunist. Cerandu-se explicatii de unde are PCR unitati militare pentru asigurarea unei insurectii armate (citeste lovitura de stat - n.a.), Lucretiu Patrascanu mentioneaza posibilitatea inarmarii populatiei evreiesti si in special a celei deportate.


Inca din noaptea de 13-14 iunie 1944, generalul Sanatescu il informeaza pe dr. Filderman de propunerile minusculului, dar zgomotosului partid comunist. A doua zi, 14 iunie 1944, Filderman se prezinta la Palatul Peles spre a-i cere regelui sa opreasca aventura sinucigasa in care comunistii vor sa-si dobandeasca un rol in viata tarii pe spinarea comunitatii evreiesti din Romania, dar si pe viitorul poporului roman. Mai mult, Filderman ii cere regelui ca Armata Romana sa asigure siguranta si viata evreilor in cazul unei retrageri germane. Regele este de acord cu liderul evreu, planul comunist nu este acceptat, ei vor incerca sa-l reia intr-o parodie esuata in dimineata zilei de 24 august la Bucuresti. In audienta de la Peles din 14 iunie 1944, au mai participat maresalul palatului, Al. Ghica, si secretarul doctorului Filderman, avocatul Grubea. Detinem continutul discutiei dintre rege si liderul evreu intr-o relatare pe care am primit-o, in august 1995, la Paris, din partea dr. Grubea.


Comentand evenimentele descrise mai sus si atitudinea ferma a dr. Filderman, cunoscuta analista politica Nicolette Franck scrie: "Daca s-ar fi ridicat impotriva compatriotilor lor romani, evreii puteau sa fie acuzati ca seamana discordie in interior si impiedica cristalizarea solidaritatii nationale: (Nicolette Franck, La Roumanie dans l'engrenage Edit Elsevier Jaquier, Paris-Bruxelles, 1977).


Dupa normalizarea relatiilor dintre puterea postdecembrista si fostul suveran al Romaniei, consider de a mea datorie sa cer Majestatii Sale ca pe baza arhivelor aflate la Versoix sa confirme intrevederea sa cu Filderman din 14 iunie 1944. Aceasta ar insemna nu numai respect pentru mult incercata istorie a Romaniei, dar si un omagiu postum adus ilustrei sale mame, Regina Elena, care, in anii razboiului, s-a implicat in salvarea a zeci de mii de cetateni romani de etnie evreiasca, manifestare plenara a umanismului romanesc.


Politica sferelor de influenta a marcat si evenimentul pe care l-am relatat mai sus. Intr-adevar, incepand cu 15 iunie 1944, ofiteri apartinand armatei a VIII-a britanice, detasati in Iugoslavia pe langa trupele lui Tito, trec clandestin frontiera Romaniei sau sunt parasutati de aviatia britanica spre a aduce la indeplinire planul Bodnaras-Patrascanu. O parte dintre ei sunt prinsi de Jandarmerie, o alta vor fi arestati dupa 23 august 1944 de guvernul Groza, ca spioni (vezi Arh. SRI, d. 16385). Prezenta acestora denota ca planul Bodnaras-Patrascanu a fost inspirat de sovietici si a primit binecuvantarea britanica pe principiul zonelor de influenta, stabilit intre englezi si sovietici si binecuvantat ulterior la Ialta. Am mentionat ca organizatorii "insurectiei armate" de la 23 august 1944 nu au renuntat la planurile lor. Nereusind sa primeasca adeziunea populatiei evreiesti, comunistii strang mai in gluma, mai in serios, in dimineata zilei de 24 august, circa 120-150 de copii, baieti si fete, cu varste cuprinse intre 13 si 16 ani, si ii trimit inarmati cu bate si topoare la Baneasa. Copiii proveneau din cartierele evreiesti Dudesti si Vacaresti. Vazandu-i, generalul Iosif Teodorescu, comandantul militar al Garnizoanei Bucuresti, il cheama pe Bodnaras, apostrofandu-l ca trimite copii la moarte sigura si ordonandu-i sa puna capat unui macel colectiv. Am citat falimentul ultimului act al unui scenariu pe care comunistii l-au regizat spre a-si atribui roluri pe care nu le-au avut si care nu si-au gasit ecou in randurile populatiei evreiesti, indiferent de naratiunile national-comuniste postdecembriste.


Alt moment semnificativ. Ovidiu Vladescu, fostul sef de cabinet al lui Mihai Antonescu, relateaza (Arh. SRI, ds. 16385) ca in seara zilei de 22 august, in jurul orelor 21,30, din ordinul lui Ica Antonescu, l-a convocat pe dr. Filderman la Palatul Victoria spre a-i cere in numele sefului sau sa solicite urgent marilor organizatii evreiesti sa intervina pe langa guvernele american si britanic ca unitati parasutate aliate sa participe la ocuparea Romaniei pentru ca rusii sa nu fie lasati sa faca singuri acest lucru. Ovidiu Vladescu afirma ca Filderman s-a ocupat de aceasta. Marturisiri asupra acestui moment dramatic fac (in acelasi dosar SRI) Radu Lecca si fruntasii evreimii romane: A.L. Zissu, Jean Cohen si Misu Benvenisti.


Iata propriile mele amintiri asupra acestui eveniment. In august 1944, W. Filderman si sotia sa, Emilia, locuiau provizoriu in casa dr. Alfred Condru, situata in Bucuresti, Piata Sf. Voievozi nr. 1, et. 1, ap. 2. Filderman ocupa provizoriu aceasta locuinta intrucat in imediata apropiere se afla Ministerul Economiei Nationale, in subsolul cladirii fiind amenajat unul dintre cele mai eficace adaposturi antiaeriene din Bucurestii acelor ani. Eu locuiam peste drum de locuinta dr. Condru, adica pe str. Sf. Voievozi 32. In seara zilei de 22 august 1944, ma gaseam impreuna cu parintii mei in casa Condru. In jurul orei 22,30 a intrat dr. Filderman, insotit de un ofiter imbracat in uniforma de front. Era sublocotenentul Nenitescu, secretarul cu probleme militare al lui Mihai Antonescu. I-au telefonat dr. Costinescu, presedintele Crucii Rosii Internationale, din Piata Romana, de unde s-a transmis mesajul guvernului Romaniei. Unul dintre destinatarii mesajului era Agentia Evreiasca din Istanbul si altul, Sally Maier, reprezentantul Agentiei Evreiesti din Zürich. Cand Filderman s-a intors noaptea tarziu, era deja 23 august 1944. Zarurile fusesera aruncate. Ezitanta in a salva tara, clasa politica esuase. Regele Mihai si unii dintre conducatorii armatei mai sperau sa salveze ceva actionand cu abnegatie si devotament. In ceasul al doisprezecelea al istoriei, agentura comunista intorcea evenimentele in propriul sau interes si al stapanilor de la Kremlin. Noaptea totalitarismului fascist era inlocuita cu lunga noapte a totalitarismului comunist.
LUMEA MAGAZIN





Mineri in sediul Romaniei libere - iunie 1991 - de Stefan Niculescu-Maier la: 18/02/2004 06:29:15
(la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora)
De dimineata am primit un telefon acasa prin care secretara ziarului ma anunta ca nu mai sta la serviciu. Un grup de muncitori din tipografie (condus de cateva femei!) incurajati de aparitia minerilor in capitala pentru a "face ordine" in Piata Universitatii, urcasera in redactie, tipasera isteric la singura persoana care se afla acolo la ora aceea (secretara respectiva) iar cineva o luase de par si o daduse cu capul de perete.

Instinctul mi-a spus in acel moment ca minerii vor ataca si sediile ziarelor. Si am plecat la redactie.

Am ajuns o data cu ei. Ii vad ca aievea, coborand dintr-un camion, inarmati cu bate si intreband de Bacanu. Am urcat impreuna cu ei la etajul 4 al corpului din stanga al Casei Scanteii, unde si azi se gaseste sediul Romaniei libere. Ei il cautau pe Bacanu, eu imi storceam creierii cum sa fac sa salvez linia de tehnoredactare computerizata care era "viata mea" si fara de care ziarul n-ar mai fi aparut cel putin o saptamana. Am intrat in vorba cu liderul lor (ulterior dovedit ca fiind agent de securitate). L-am intrebat ce trebuie sa facem, pentru ca sunt si eu un simplu cetatean care lucrez in Casa Scanteii, care am o simpatie deosebita fata de curajul si cinstea lor. "Trebuie sa-l gasim pe Bacanu" - a fost raspunsul, printre dinti. Stiam ca Bacanu nu este in tara. "Da, trebuie sa-l gasim pe Bacanu si sa-l intrebam ce-i cu porcaria asta" - am confirmat eu. Eu am sa-l recunosc pentru voi!

A urmat o cautare infierbantata prin birourile goale. N-au gasit pe nimeni "interesant". Doar la arhiva mai era cineva. Cateva momente de deruta generate de pustietatea redactiei mi-au dat o sansa. M-am urcat pe balustrada scarii de marmura si i-am spus unuia dintre cei care aveau aspect de "lider" ca am sa comunic ceva important. Acesta a facut liniste in grupul de circa 25-30 de mineri.
"Oameni buni - m-am adresat lor (imi amintesc doar aproximativ cuvintele, dar ideea este exacta). Eu voi fi martor ca nu s-a distrus nimic in redactia asta. Voi nu sunteti un grup care distruge, asa cum in mod nedrept v-a prezentat presa. Voi sunteti luptatori pentru dreptate si egalitate sociala. Uite - am adaugat. Mai sunt si alti civili (intre timp aparusera redactori de la alte publicatii, personal administrativ) de fata. Eu voi face personal lista de martori - am cerut de la cineva hartie si creion - ca sa dovedim ca aici nu s-a distrus nimic." A fost de ajuns sa ma aprobe cativa dintre cei din multimea de mineri manipulati, ca intregul grup sa imi dea dreptate. In aceste imprejurari, "seful" lor nu a mai avut ce face si le-a spus ceva de genul - "atunci hai sa mergem la masa, fratilor" (ulterior am aflat ca aceia care le organizasera venirea in Bucuresti le organizasera si masa...).

Momentul cel mai critic al acelei dimineti avea insa sa se petreaca in mai putin de 30 de secunde care au urmat. Un fost redactor al Romaniei libere, in dezacord cu noua conducere a ziarului (si cu o istorie personala imposibil de reabilitat dupa zecile de articole pro-ceausiste scrise de-a lungul anilor) m-a recunoscut si l-am vazut cum deschide gura sa le spuna minerilor cine sunt. Am sarit de pe balustrada pe scara, in dreptul lui, si i-am soptit printre dinti: "daca deschizi gura, le spun ca esti mana dreapta a lui Bacanu. N-o sa apuci sa mai spui nimic. Asa ca ia-o incetisor pe scari si fa-te pierdut. Dupa momentele astea, pe cine o sa creada? Pe mine sau pe tine?". Omului i-au cazut umerii si-a plecat.

I-am insotit pe mineri pana la iesire. Aici ma astepta una dintre cele mai mari dezamagiri ale vietii. Cocotati pe ferestrele mari ale sediului lor impetuos din cladirea principala, redactorii gazetei "Adevarul" - fosta "Scanteia" - organul PCR - aplaudau frenetic presupusele fapte ale minerilor. Acea imagine imi va ramane vesnic pe retina.
Minerii s-au aruncat in camion si au plecat triumfatori la masa pe care le-o pregatisera Iliescu si ai lui.
Eu am revenit in redactie si s-au gasit ulterior 2-3 voci ale unor colegi care sa ma acuze ca am salvat calculatoarele de la distrugere, "ca am fi obtinut imediat altele noi, din Vest". Exista mecanisme ale logicii absurde, lasitatii si prostiei pe care nu le voi accepta in veci.

#9898 (raspuns la: #9888) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fotograf roman la Paris face poze - de Dinu Lazar la: 24/03/2005 07:18:58
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ma numesc Stefan MiHalachi si fac parte dintr-un colectiv de fotografi din Paris (www.6etage.com) format din sase tineri fotografi profesionisti care si-au propus sa promoveze ideea de spontaneitate si creatie , sa respecte o etica si o rigoare in raport cu subiectele alese si cerintele privitorilor. Un colectiv, care sa evoce metisajul, voyage-ul, care sa ramana un martor fidel al societatiilor zilelor noastre.Roman cu rezidenta in Franta, am ramas interesat de evolutia si efectele pe care perioada de tranzitie le are asupra societatii romanesti.
Fenomenul de imigratie reprezinta la randul sau un aspect important al acestei perioade de tranzitie.
Am exersat un post de educator pentru o perioada de 7 luni (dec-iulie
2004) intr-o asociatie (cu sediul situat in departamentul vecin Nord-Estul Parisului) care are ca obiectiv principal luarea in custodie si integrarea in structurile societatii franceze a minorilor straini izolati(de parinti).
In acest fotoreportaj am incercat sa raman fidel unei realitati dure in care acesti copii se regasesc . Lipsa afectiunii parentale si sentimentele pe care le provoaca aceasta au reprezentat firul conductor al fotoreportajului. Mi-am dorit ca acest fotoreportaj sa nu fie o copie fidela a realitatii cotidiene, ci o marturie sentimentala a acestui proces de instrainare. Dificulatatea lor de comunicare m-a determinat sa accentuez gesticulatia corpurilor intr-un spatiu relativ restrans.
Am incercat sa redau aceasta atmosfera " de asteptare fara sa sti
exact ce astepti". Mi-am dorit ca acest fotoreportaj sa fie cunoscut si in Romania in speranta unei eventuale sensibilizari a publicului nostru in raport cu acest subiect.(alte informatii -la cerere) (vezi diaporama de imagini in atachements ; quick time player) am folosit un Rolleiflex kodak 400 vc /120 fotoreportaj retinut de editorul foto "Le Monde 2" in eventualitatea unei publicatii.
http://www.6etage.com/stephane.htm
#40587 (raspuns la: #40586) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
un roman din diaspora despre unitatea romanilor - de namib la: 14/02/2007 21:47:08
(la: Este Comunismul de vina pentru caracterul Romanilor?)
Din trecutele amintiri ale unei vieti printre sirme

Cred ca prima oara a fost … nu, mai inainte de tot a fost o lunga calatorie cu trenul dinspre Vest spre un mare oras « al culturii » din Nord, acolo unde parintii mei luasera faimoasa repartitie : 1980 …

Nu stiam atunci ca se mai si numesc « sirme », nu cunosteam ura : eram pura si slaba in fata lor. Cred ca nici nu realizam ce se intimpla.

Aveam 6 ani, scoala urma sa inceapa si sarcina educatiei mele era delegata incepind cu acel moment parintilor mei.

Cred ca prima oara a fost la putin timp dupa descinderea mea in asa-zisul « dulce tirg al iesilor », atunci cind un vecin beat a sarit cu un cutit la mine si mi-a urlat in fata : « … du-te dracului in Ardealul tau ! » . Ma adresam cu « Saru’ mina » cind vedem putinii cunoscuti si mi s-a replicat : « du-te la popa si spune-i saru’mina ! ». Era pentru prima data cind vedeam asa ceva si mintea mea nu putea sa asimileze faptele, totul se intimpla prea repede … ca oameni beti care vor sa te linseze nu mai vazusem pina atunci in acel tirg adorabil de la confluenta Ardealului cu Banatul, unde unguri, nemti – sau ce mai ramasese din ei – si romani isi dadeau binete cind se intilneau la « aprozar » sau la un film si nu se injurau, scuipau si taiau cu cutitele pe strazi, unde croitoreasa noastra era sotia unui raposat mare general de la Budapesta si vorbea trei limbi straine iar vecina, unguroaica, facea niste prajituri delicioase si ma invita la ea.

De ce ? am inteles mai tirziu ca era rautate, invidie , ura …de ce ? Pentru ca aveam doi parinti frumosi care se intelegeau ? Pentru ca vorbeam franceza cu mama, in drum spre scoala ? Pentru ca eram diferiti ? Pentru ca nu ne bateam si parintii mei nu faceau mahala ? Pentru ca eram curata ?

Nu stiam nici atunci ca se numesc si « sirme », nu cunosteam ura : eram pura si slaba in fata lor. Cred ca nici nu realizam ce se intimpla.

La multe scene penibile am fost martora in cele 2 decenii ce au urmat : certuri interminabile, batai intre vecini, capuri sparte … si toate astea intr-un cartier « select ».


De multe ori, la scoala, atunci cind indrazneam sa spun ca am bunici in Ardeal din atitudinea colegilor se degaja ca Ardealul e o tara straina, cu oameni straini ; porecla mea la scoala a fost o lunga perioada « unguroaica », eram un extraterestru (sarmani strabuni romani ai mei care dormiti prin tarini ardelene … si care ati facut Unirea !) … cu atit mai mult cu cit sint atit de putini ardeleni stabiliti in Moldova ! Buni prieteni din Timisoara m-au intrebat nu o data : ce-a avut m(a)ica-ta de s-a stabilit in Iasi ? erau multi copii la parinti ? Erau saraci ? Ah, nu, nici una din astea … poate doar increderea transmisa de bunicul : « si la Moldova nasc oameni » .

Nu stiam nici atunci ca se mai numesc « sirme », nu cunosteam ura : eram pura si slaba in fata lor. Cred ca nici nu realizam ce se intimpla.

Toti moldovenii resimt Vestul ca pe ceva diferit, « strain ». Iti striga chiar in fata sa te cari la mama ta in Ardeal, « unguroaico » - mama mea a fost intrebata intr-o institutie ieseana, inainte de a-si lua in primire postul, de ce ramine in Iasi, « ca mai bine ar fi sa plece la ea acasa » si … ce paradox (nuuu ?!) simtul posesiunilor se intinde pina dincolo de munti : moldovenii se bat cu pumnii in piept si afirma ca daca vreodata va fi vreo problema cu « bozgorii » din Ardeal, ei se vor duce acolo sa se lupte cu ei ! Sa salveze Ardealul ! Ce « touchant » patriotism ! Nu, domnilor moldoveni, nu avem nevoie de voi, Stati acasa !

Sa punem ordine in idei ? Moldovenii nu ii agreeaza pe ardelenii veniti in Moldova, « go home ardeleni, unguri ce sinteti, mergeti in Ardealul vostru! » dar nu exista moldovean care sa nu aiba vreunul din familia lui plecat si pripasit prin Ardeal. Au fost bine primiti moldovenii la inceputuri, au fost tratati frumos ; dar ei nu sint capabili sa se adapteze, sa incerce sa imite, sa ia ce e bun, ci doar mizeria lor de acasa adusa peste tot si multa ura pe ceilalti (« sa moara capra vecinului » si nu de ce nu mi-as lua si eu o capra sau , poate, o vaca …)

In Moldova (Iasi) nu exista graffiti de genul "Go ardeleni acasa" etc iar aceasta se datoreaza doar unui unic lucru : prea putini ardeleni se afla in NE tarii si, de obicei, sint discreti.

Si era curios : mie, ultimei descendente a cinci generatii de intelectuali ardeleni, careia bunicul ii vorbea cu mult respect fata de Moldova si Stefan cel Mare, mie mi-era dat sa traiesc asa ceva. … Eu care a priori nu avusesem nici un resentiment.

Desigur, cu felul meu de a vorbi – vorbeam, ca si acum, cea mai impecabila romana literara, fara nici un accent (nici ardelenesc, nici moldovenesc) - eram reperabila si vulnerabila. Mult mai tirziu, la Universitate, in acelasi tirg de mahala al Iesilor, in timpul seminarului, o profesoara ma intreaba : « tu de ce nu vorbesti moldoveneste ? » … strigator la cer, halal de pedagogul roman ! Imi cistigasem putin curaj dupa toate peripetiile din Iasi si i-am raspuns obraznic ca tine de procesul meu de autocizelare (sic).


Nu stiam nici atunci ca se mai numesc « sirme » dar cunosteam ura : eram inca pura si mai putin slaba in fata lor. Realizam ce se intimpla.

De citeva ori am fost intimpinata, de catre moldoveni « docti », pseudointelectuali cu afirmatii de genul : « ce-ati dat voi, ba, in Ardealul vostru ?? noi ii avem pe Eminescu , Sadoveanu …. La voi in Ardeal nu e nimic !». Atitudine oribila a unor subspecii moldovenesti care pretind a fi studiat literele !! Daca este sa impartim tara in provincii, sa cintarim fiecare ce-a dat e dramatic! Dar nu trebuie uitati Cioran – unul dintre cei mai mari filosofi ai secolului XX, Stefan Augustin Doinas … Dar Ionescu, Stanescu, Sorescu ? Orice individ moldovenesc de nimic inzestrat cu capacitatea de a vorbi iti va spune : noi, moldovenii sintem cei mai credinciosi si-l avem pe Eminescu. Cam ceva in genul a ceea ce Alina Radu spunea : "la Iasi s-au manifestat greii literaturii romane" (fara comentarii). Mi se face greata, "duduie"!


Acestora dintre ei le raspund : « Civilizatia este doctoratul culturii ».

Ori nu sint semne ca Moldova ar avea cunostinta de civilizatie : case din « chirpici » (balegar+pamint+paie) – cum foarte rar am vazut in periplul meu din ultimii 3 ani prin lume : doar la populatiile extrem de « inapoiate » ; familiile din Moldova, de « iepuri » : 4, 7, … 12 copii, fara nici un simt pentru curatenie (o alchimie simpla pentru a nu fi murdar : sapun si apa si dorinta de a fi curat).E intr-adevar ceva de Ev Mediu. Cititi presa, e cel mai graitor : in fiecare zi citiva tati care si-au violat copiii/nepotiii etc sau care au omorit o bunica/concubina, niste fii care si-au injunghiat tatal, dementi ce dau foc la case, debili mentali care au violat vreo gaina/capra/iapa si …delicventa si mult, mult alcool … stiau bine ce spun ei, cei din «Fara zahar».

De la 1918 mult timp a trecut si cine mai stie ca ardelenii au pus niste conditii in momentul Unirii cu Tara. Cine mai stie ca acele conditii cerute de ardeleni nu au fost niciodata respectate ? Ardealul si Banatul, o Alsacie a Romaniei. Asa era prevazut.

FURTUL REVOLUTIEI LA IASI

Iar escrocheria cea mai mare se petrece tot la Iasi : FURTUL REVOLUTIEI (asa-zisei Revolutii romane) s-a petrecut la Iasi : moldovenii, vazind ca tot au furat si nu mai e aproape nimic de furat, dupa ce s-au intins ca o pesta peste tot, ce si-au pus in gind ? Sa fure revolutia : daca pasii va vor purta prin Iasi, mergeti la Hotel Continental si veti fi intimpinati de o placa imensa agatata pe peretele exterior al hotelului care spune nici mai mult nici mai putin ca Revolutia romana a inceput la Iasi in decembrie 1989 !

Ce spuneti de asta, temeswarilor ?


Plini de cultura, cei mai credinciosi, cei mai dintre romani : sa dam asadar moldovenilor ce este al moldovenilor : tara lor, Moldova lui Stefan. Va rog, sirmelor, plecati la voi acasa !



PS. Stiu acum ca se mai numesc si « sirme » si sint prea departe de ei pentru a-mi hrani ura : sint pura, puternica si intr-un loc unde nu exista picior de moldovean ... nici macar un roman. Promit cuminte sa vin acasa cind nu vor mai fi ei.


#175305 (raspuns la: #37097) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
roman - de beatlemaniacul la: 27/11/2007 16:41:51
(la: Deschide mi ochii)
hey, iti raspund serios, fara gluma, si eu mai "trag" o tuica, si eu faceam in romania destule betii, dar nu cred in aceste conferinte crestine, mai ales la Sala Palatului. Seamana cu rahaturile ce se intampla in bisericile de negri din America, unde toti apucatii se apuca sa cante in fata altarului, se apuca de par si urla, sau se "lumineaza" brusc, apoi toti canta si danseaza. Total Kitch.
Eu merg la biserica in fiecare duminica fiindca CRED in IISUS si atat. Rugaciunile mi le fac in gand si nu caut sa arat ce bun sant. Nu stau in prima banca, si nu vreau sa ies in fata. Ajut pe cineva daca pot. Am noroc ca am gasit o comunitate romaneasca foarte stransa, santem vreo 500 ce ne intalnim la biserica, dar nu pentru conferinte, ci ca sa participam la SF. Slujba. Eu cred ca daca vrei sa afli mai multe despre adevarata religie, trebuie sa te duci in vizita la manastiri, schituri, sa vorbesti cu pustnici. Acolo e adevarul, nu la conferinte. Ma apuca o greata cand imi amintesc cum incercau sa ma prinda "martorii lui Iehova" cu astfel de intalniri prin anii 90-92. Bleah!!!
#260192 (raspuns la: #260175) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Erezii ale Martorilor lui Iehova - de Areal la: 17/07/2008 18:57:01
(la: “Martorii lui Iehova” - Statut; de la religie la business)
Martorii lui Iehova au o aversiune deosebită fată de Cruce si Sfânta Treime. Ei sunt varianta actuală a vechii erezii a lui Arius, învătând că Iisus Hristos nu este Dumnezeu. In schimb, Martorii sustin că Iisus Hristos este un înger creat. Mai exact, El ar fi una si aceeasi persoană cu Arhanghelul Mihail! Versetele din Scriptură care arată dumnezeirea Domnului Iisus Hristos sunt Evrei 1:8, Ioan 1:1, 14, Ioan 20:26-28, Faptele Apostolilor 20:28, Romani 1:3, 8-9 si II Petru 1:1.

Martorii lui Iehova neagă învierea cu trupul a Domnului Iisus Hristos, ei sustinând că trupul Lui s-a dizolvat în gaze (!). Charles Taze Russell, fondatorul sectei, afirma că "Omul Iisus este mort, mort pentru totdeauna" ("Studii din Scripturi", vol. 5, 1899, pag. 454). Cu toate acestea, Sfânta Scriptură ne învată clar că trupul Mântuitorului a fost readus la viată (înviat). De pildă, la Luca 24:39, Iisus spune "Uitati-vă la mâinile si picioarele Mele, Eu sunt; pipăiti-Mă si vedeti: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeti că am Eu". A se vedea si Ioan 2:19-21, Ioan 20:26-28, I Corinteni 15:6, 14.

Martorii lui Iehova neagă că Duhul Sfant este Dumnezeu. In schimb ei învată că Duhul Sfânt este o fortă impersonală, asemenea curentului electric. În falsa lor traducere, în loc de „Duhul Sfânt" scrie „forta activă a lui Dumnezeu". Sfânta Scriptură ne învată că Duhul Sfânt este Dumnezeu. În multe locuri citim că Duhul Sfânt are atribute personale, specifice unei persoane: El se întristează, vorbeste sau este mintit (Faptele Apostolilor 5:3 si 4). A se vedea si Ioan 14:16-17; 16:13-15, Romani 8:26-27, II Corinteni 3:6, 17-18 sau Efeseni 4:30.

Martorii lui Iehova neagă si pedeapsa vesnică a celor păcătosi. Astfel, ei nu cred în Iad, toate referirile din Scriptură fiind pentru ei alegorii. In schimb, ei învată că cei „nelegiuiti" (cei care nu sunt Martori ai lui Iehova) vor fi anihilati si vor înceta să mai existe. Sfânta Scriptură învată însă despre pedeapsa vesnică a celor necredinciosi. A se vedea Matei 25:41, 46, Matei 18:8, II Tesaloniceni 1:8-9, Apocalipsa 14:10, 11; 20:10, 15.

Martorii lui Iehova nu cred în nemurirea sufletului. Ei cred că omul, asemenea animalelor, încetează să existe după moarte. Cu toate acestea, Biblia învată că sufletul omului continuă să aibă o existentă constientă după moarte: II Corinteni 5:8, Luca 16:19-31, Filipeni 1:23-24, Apocalipsa 6:9-11.

Martorii lui Iehova sustin si învată că viata vesnică în prezenta lui Dumnezeu este rezervată doar unui grup select. Astfel, ei spun că doar un grup special de 144.000 de Martori ai lui Iehova pot trăi vesnic alături de Dumnezeu, în ceruri. Toti ceilalti Martori vor rămâne pe pământ.

Martorii lui Iehova neagă Sfânta Treime si sustin că Satana este cel care a inventat învătătura despre Sfânta Treime. Ei resping toate versetele biblice care-l identifică atât pe Iisus Hristos ca Dumnezeu, cat si pe Duhul Sfânt ca Dumnezeu. Cu toate acestea, Biblia învată limpede că atât Fiul, cât si Duhul Sfânt sunt alături de Dumnezeu Tatăl. La Matei 28:19, Iisus Hristos vorbeste la singular despre numele Tatălui, Fiului si al Duhului Sfânt, si vedem că Dumnezeu este o Treime, adică o Fiintă care există ca trei Persoane.

Roman Teatral (3) - de Victorian Silă la: 17/02/2013 18:03:47
(la: Ceva)
Adusese vorba despre aceasta una dintre cucoane (mai târziu am aflat că era şi ea divorţată). Cucoana mă întrebă cam aşa:
— Spune‑mi, Maxudov, crezi că ţi se va aproba romanul?
— Nu, categoric nu! exclamă literatul mai în vârstă, în nici un caz! Nici nu poate fi vorba de aprobare! Cu alte cuvinte, n‑ai nici o speranţă. Poţi să fii liniştit, bătrâne. De aprobat, să ştii că nu ţi se va aproba.
— Nu ţi se va aproba! făcu un cor din capul mesei.
— Limbajul..., începu din nou cel care se dovedise a fi fratele chitaristului. Dar literatul mai vârstnic îl întrerupse:
— La dracu' limbajul! urlă, punându‑şi salată în farfurie. Aici nu mai e vorba de limbaj. Bătrânul nostru a scris un roman prost, dar amuzant. Mă, şmechere, să ştii că tu ai spirit de observaţie! De unde naiba, nu‑mi dau seama şi să mor dacă te credeam în stare! Dar ce te faci cu conţinutul?!...
— M‑da, conţinutul...
— Aici e aici: conţinutul! continuă să urle cel în vârstă, speriind‑o pe dădacă. Ia spune‑mi: tu ştii ce se cere astăzi? Nu ştii? Aha! Vezi, aici e buba!
Îmi făcea cu ochiul şi, în acelaşi timp, mai trăgea câte o duşcă. În cele din urmă, veni să mă îmbrăţişeze şi să mă sărute, strigând:
— Să ştii că ai în tine ceva antipatic! Crede‑mă! Chiar te rog să mă crezi! Şi totuşi, eu te iubesc. Să mor dacă nu‑l iubesc! E dat dracului şmecherul ăsta! E un om cu multe dedesubturi... Cum? Ce aţi spus? Păi, n‑aţi băgat de seamă la capitolul patru? Ce‑i spune cetăţeanul acela eroinei? Ei, vedeţi că am dreptate?...
— În primul rând, pentru cuvintele astea ale dumitale..., am deschis şi eu gura, supărat de tonul său familiar.
— Mai întâi vino şi sărută‑mă, urlă literatul în vârstă. Nu vrei? Atunci te dai singur de gol că nu ne eşti tovarăş! Nu, băiete! Tu nu eşti un om sincer!
— Aşa e, nu‑i sincer deloc! îl susţinu cea de a doua divorţată.
— În primul rând..., am început din nou, cu ciudă, însă n‑am izbutit nici de data aceasta să‑mi duc vorba la capăt.
— Nici un fel de în primul rând! urlă literatul în vârstă. Ci zace în tine o mahmureală dostoievskiană! Asta‑i! Dacă nu vrei să mă iubeşti, să fii sănătos! Domnul o să te ierte, cât despre mine, eu nu mă supăr. Să ştii însă un lucru: că noi te iubim sincer, cu toţii, şi nu‑ţi vrem decât binele! Zicând acestea, arătă spre fratele chitaristului şi spre un alt ins cu chipul stacojiu, pe care nu‑l cunoşteam şi care, la venire, se scuzase pentru întârziere, spunând că vine de la Baia centrală. Şi îţi spun în faţă, continuă cel în vârstă, căci mie totdeauna mi‑a plăcut să‑i zic omului verde ce gândesc, îţi spun, Leontici, nici nu încerca măcar să te vâri pe undeva cu romanul ăsta al tău. N‑o să ai decât neplăceri şi va trebui ca noi, prietenii tăi, să suferim toţi, cu gândul la necazurile tale. Te rog să mă crezi că‑ţi spun adevărul adevărat! Sunt om cu o experienţă grea şi amară. Cunosc viaţa cum n‑o cunoaşte nimeni altul!... Ei, poftim, exclamă deodată, cu un aer jignit, invitându‑i cu un gest pe ceilalţi să‑i fie martori, vă rog să‑l priviţi: se uită la mine, gata‑gata să mă înghită. Asta drept recunoştinţă că m‑am purtat frumos cu el! Măi, Leontici! răcni cu atâta putere, încât, dincolo de perdea, dădaca sări drept în picioare de pe cufăr, măi, Leontici, înţelege‑mă! Înţelege că romanul tău n‑are asemenea calităţi artistice (aici răsună de pe canapea un dulce zvon de chitară) încât să merite să urci Golgota pentru el. Înţelege‑mă!
— În‑nţelege‑mă, înţelege‑mă! se auzi deodată tenorul plăcut al chitaristului.
— Şi îţi mai spun ceva, ţipă cel în vârstă, dacă nu vii să mă săruţi chiar acum, în momentul de faţă, să ştii că mă scol şi plec! Vă las pe toţi câţi îmi sunteţi prieteni, pentru că m‑ai jignit adânc.
romania fara moldova ar fi - de (anonim) la: 23/08/2003 17:48:11
(la: A avea baieti in Moldova...)
romania fara moldova ar fi ca america fara texas, adica nimic
cate victime in Romania ? - de (anonim) la: 25/08/2003 02:55:55
(la: Canicula in Franta, bila neagra pentru Raffarin)
Dar cate victime in fiecare an in Romania ? si nu numai ale caniculei, ci si ale frigului, iarna... Citisem acum catata vreme ca 40.000 de oameni mor in Romania degeaba (asta insemnand persoane care ar fi putut salvate in conditii normale de ingrijire...).
lalilu_5@yahoo.fr
satanism in Romania - de ratusca la: 15/09/2003 05:38:04
(la: Satanism in Romania)
Am intrat pe cele doua site-uri; spooky intr-adevăr. Este incredibil, ca poate exista asa ceva in Romania, cand avem atatea lipsuri. Dar daca ma gandesc mai bine, "un focar de infectie" se instaleaza acolo unde sunt lipsuri. In cazul de fată lipsa banilor duce la neancredere in puterile proprii, slabiciune iar adolescentul, in general, cauta vise, insa acestea sunt traite cu ajutorul "additivilor".
Pe chat-ul italian era un tip "contedracula principe del mondo" nu am putut sa-mi d-au seama daca era una "falsor" sau era un satanist inrait. Vorbea doar de poftele....probabil niciodata deajuns satisfacute. Era, practic, scos de pe chat doar cand i se vorbea la fel de urat.......
Am zis: "foarte multi romani - de Daniel Racovitan la: 24/09/2003 08:55:53
(la: Cel mai mare defect al francezilor)
Am zis: "foarte multi romani capabili" si nu "doar romani capabili".
#405 (raspuns la: #404) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Situl e romanesc deci cred ca - de Daniel Racovitan la: 03/10/2003 03:06:22
(la: Un forum IDEAL !..)
Situl e romanesc deci cred ca e firesc sa se vorbeasca in romana. Am vazut pe alte forumuri romanesti schimburi de mesaje in limbi pe care le cunosteau doar 2-3 membri, lucru foarte agasant. E ca si cum la o petrecere unde vin doar romani, desi cunosti limba romana, te incapatanezi sa vorbesti in finlandeza cu celilalti doi care o cunosc. Nu se face.
#674 (raspuns la: #657) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Coruptia in SUA - de ninel la: 06/10/2003 16:15:06
(la: Inca un sit care se bate cu coruptia)
Diferenta de coruptie dintre SUA si Romania este foarte mare, dar asta nu inseamna ca nu exista coruptie in SUA, desi nu atat de pronuntata si nevoalata ca in Romania (ex. axa Enron-Bush-Cheney-Halliburton-Carlisle Group e considerata de majoritatea americanilor un exemplu pozitiv al capitalismului intreprinzator american sau in cel mai rau caz clientelism perfect legal).

Chestia cu "In Canada si USA cuvantul dat este crezut" este cam exagerata. Nu stiu despre Canada, dar traiesc in SUA de mai bine de 13 ani si dupa cate stiu eu, cuvantul dat nu are nici o valoare fara martori, si chiar cu martori cuvantul dat e nul in cazul politicienilor. Contractul scris si notariat e cu totul altceva, iar aplicarea legilor cu uniformitate relativa este ceea ce creaza diferenta dintre SUA si Romania.

Putem sa vorbim de coruptie la nivelul legislativ in SUA, o coruptie care afecteza in mod negativ majoritatea americanilor prin tratate gen NAFTA, WTO, GATT sau legi care permit circulatia libera a capitalului, toate acestea avand efectul de a inchide fabrici in SUA si a le redeschide in Mexic, Europa de est si sud-estul Asiei. Bineinteles ca americanii sunt descurcareti si gasesc servici intotdeauna dupa ce sunt somerizati: ori la McDonald's sau restaurante asemanatoare, ori in alte industrii usoare pentru o leafa mai mica, fara asigurare medicala, mai putina vacanta si mai multe ore de lucru, dar atat timp cat randamentul si bursa stau bine, noi nu tinem discutii dintr-astea comuniste. Noi nu gandim, noi facem biznis!

Pe scurt, daca romanii cauta exemple de urmat in lupta anti-coruptie, ar face bine sa treaca SUA mai jos pe lista, ca-s tari mult mai calificate. De ex, pe 2002, Transparency International a clasificat SUA pe locul 16 si Canada pe locul 7. Pe primele sase locuri in ordine sunt: Finlanda, Danemarca, Noua Zeelanda, Islanda, Singapore, si Suedia. Intre Canada si SUA mai gasiti pe lista: Luxembourg, Olanda, Anglia, Australia, Norvegia, Elvetia, Hong Kong si Austria. Romania este pe locul 77 la egalitate de puncte cu Pakistanul, Filipinele si Zambia, dar mai bine decat Moldova ce se afla pe locul 93 la nu mare departare de codasa Bangladesh de pe locul 102. Sursa: http://www.transparency.org/pressreleases_archive/2002/2002.08.28.cpi.en.html

Pe o tangenta, ma intreb daca cei de pa Transparency International au luat in calcul faptul ca bancile vestice, Banca Mondiala si Fondul Monetar International (controlate de SUA si celelalte tari dezvoltate) perpetua situatia din tarile mult mai corupte prin faptul ca le furnizeaza imprumuturi grase ce ajuns des in buzunarele celor ce sunt cei mai vinovati de stagnarea economiilor rasuflate din acele tari. Credeti oare ca lipsa imprumuturilor din vest ar ajuta caderea guvernelor clientelare?
ADSL in Romania? - de ninel la: 07/10/2003 15:47:19
(la: Tehnologie ADSL: Se da liber la bucla locala!)
Daca ce s-a intamplat in SUA exact pe tema asta, se intampla si in Romania, ADSL nu o sa fie rezonabil ca pret decat pentru foarte putini. Singurul motiv pentru care ADSL a devenit (de curand) mai rezonabil la pret in SUA, este competitia de la servicii broadband de la companiile de cablu si satelit (competitie inexistenta in Romania, nu?). Cuiul lui Pepelea este aici:

"... operatorul va trebui sa publice o oferta de referinta care sa includa atat un set minim de servicii de furnizare a accesului la bucla locala, cat si tarifele si conditiile in care va oferi aceste servicii."

Adica, daca Romtelecom stabileste un pret prea umflat sau exorbitant, legiuirea cu pricina va fi aproape nula, ca nici-o companie nu va putea face profit si sa ofere ADSL la un pret rezonabil in acelasi timp. Cel mai probabil, daca ADSL o sa se implementeze vreodata, Romtelecom sau vreo firma partenera or sa acapareze toata piata dupa un anumit timp si or sa controleze preturile dupa voie. Om trai s-om vedea.
A existat holocaust in Romania - de (anonim) la: 10/10/2003 07:29:52
(la: A existat holocaust in Romania?)
Da, din pacate, a existat in Romania holocaust, iar cei care l-au facut au fost romanii. Bunicul si fratele mamei sunt inmormantati la Podul Iloaiei, in groapa comuna a celor ucisi in "vagoanele" din holocaustul din Iasi. Un alt frate al mamei, care a fost aruncat ca "mort" din vagoane, si-a revenit in urma unei lovituri de cizma in cap si a participat la saparea gropilor comune. Cele povestite de el la intoarcerea acasa sunt lucruri cutremuratoare, facute de romani unor oameni vinovati de-a fii evrei. Am o fotocopie a documentului prin care reies cele descrise mai sus, document care a stat la baza pensiei de urmas a bunicii, pana in anul 1969 cand a trecut in lumea dreptilor, pensie de 113 lei.
Pacat ca lucrurile au decurs asa ...
In Romania n-a fost holocaust al evreilor, Anonimule.. - de JCC la: 11/10/2003 11:27:18
(la: A existat holocaust in Romania?)
Felicitari Ingrid pt. articol, bine documentat si care ar trebui sa puna capat alegatiilor paukeriste ca romanii studenti si intelectuali (ex Legiune)si altii fara apartenenta ar fi exterminat evreii in Romania, ca ar fi fost sute de mii de omorati.. (cand in realitate au fost doar cateva incidente produse de elemente necontrolate)

Asta a fost justificarea si pretextul lui Ana Pauker si acolitilor ei ca sa extermine si sa distruga tot ce era anti-comunist si intelectual in Romania dupa 1944
(Baragan, canalul Dunarii, inchisori supra-populate)

In judecarea responsabililor holocaustului n-a fost nici un roman incriminat si nici urme de lagare si dispozitive de exterminare a evreilor n-au fost descoperite in Romania..

ANONIMULE, daca ai probe cum sustii, da fuga la tribunalul international, ce astepti sa obtii in calitate de urmas sute de mii de dolari de despagubiri???

Curioasa mania de a incrimina toate tarile de holocaust.. deh, nu mai merge economia in Israel, hai sa facem polemici, sa culpabilizeze toti si sa ne despagubeasca..

Singurul holocaust in Romania ar fi cel facut de Ana Pauker si acolitii ei, de guvernele comuniste dupa 1944 impotriva intelectualitatii si anti-comunistilor romani..

Erau evreii in guvernul roman, care au intrat cu tancurile ruse??
Eu am avut membrii din familie morti la canalul Dunarii, in Baragan sau in inchisori? sau au supavietuit dupa amnistia generala sub forma de loca umana??
Pai atunci sa-mi ceara Israelul scuze.. prin analogie de Transnistia si Romania.

Pe cand si zulu din Africa ar fi facut un holocaust la ei??
CONSTITUTIA ROMANIEI-REFERENDUM 2003 - de (anonim) la: 13/10/2003 06:25:47
(la: Veti vota pe 19 octombrie?)
CARE SUNT PRINCIPALELE MODIFICĂRI PE CARE LE
ADUCE NOUA CONSTITUŢIE?

■ asigurarea temeiului constituţional pentru realizarea procesului de aderare la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord – Atlantică;
■ înscrierea în Constituţie a principiului pluralismului politic, ca o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale;
■ principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat;
■ principiul liberei iniţiative;
■ garantarea proprietăţii private;
■ consacrarea rolului patronatelor în societatea românească;
■ optimizarea procesului de adoptare a deciziilor, precum şi întărirea exigenţelor statului de drept prin realizarea specializării camerelor legislative;
■ restrângerea imunităţii parlamentare;
■ limitarea regimului ordonanţelor de urgenţă;
■ prelungirea mandatului Preşedintelui României la 5 ani;
■ întărirea controlului parlamentului asupra Guvernului;
■ precizarea mai concludentă a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale;
■ eliminarea stagiului militar obligatoriu, problemă care se va reglementa printr-o lege organică;
■ reglementarea prin lege organică a sistemului electoral, instituirea Autorităţii Electorale Permanente;
■ reducerea numărului de semnături necesar cetăţenilor pentru a avea iniţiativă legislativă;
■ garantarea accesului la cultură;
■ acordarea de burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, in condiţiile legii.

CARE SUNT DOMENIILE PRINCIPALE PE CARE LE REFORMEAZĂ NOUA CONSTITUŢIE?



► PROPRIETATEA

► LIBERA INIŢIATIVĂ

►SISTEMUL LEGISLATIV

►SISTEMUL JUDECĂTORESC

►PLURALISMUL POLITIC

►DREPTURILE PERSOANELOR APARŢINÂND MINORITĂŢILOR NAŢIONALE

►OBLIGAŢIILE MILITARE
FAŢĂ DE STAT

►SISTEMUL DE PROTECŢIE SOCIALĂ

► INTEGRAREA
EURO – ATLANTICĂ

DE CE AVEM NEVOIE DE O NOUĂ CONSTITUŢIE?


Fiecărui moment istoric de mare însemnătate din istoria statului român modern îi corespund reforme constituţionale. Constituţiile au fost martorii şi expresiile transformărilor istorice pe care le-a cunoscut societatea românească.

România se pregăteşte acum să facă un nou pas istoric: integrarea euro - atlantică. Asigurarea cadrului instituţional pentru întâmpinarea noilor realităţi trebuie să premeargă aderarea noastră la NATO şi UE.

Constituţia din 1991 a fost una a tranziţiei, a nevoii unei ordini noi. Noua Constituţie trebuie să fie una a durabilităţii, a stabilităţii, a valabilităţii pe termen lung şi foarte lung.


Holocaust in Romania - de (anonim) la: 14/10/2003 03:17:26
(la: A existat holocaust in Romania?)
Din pacate, exagerarea este regula celor ce pretind existenta 'holocaustului' in Romania.
Un exemplu: in evenimentele din ianuarie 1941, cunoscute sub numele de 'rebeliunea legionara', numarul victimelor evreiesti nu atinge o treime din numarul total al victimelor civile, si totusi acele evenimente, altminteri controversate si neelucidate deplin, sunt numite 'pogromul din ianuarie 1941'.
#1231 (raspuns la: #1160) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un cetatean roman are obligat - de Daniel Racovitan la: 17/10/2003 14:17:04
(la: Veti vota pe 19 octombrie?)
Un cetatean roman are obligatia sa cunoasca limba romana.
Deci un cetatean roman nu are de ce sa pretinda translator.
La noi ca la nimenea...
#1565 (raspuns la: #1555) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...