comentarii

rugă pentru părinţi


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
ISTORIE RECAPATATA(continuare) - de DESTIN la: 06/09/2004 15:29:16
(la: Cum gandim?)
Au fost si romani...si boieri si conducatori de neam,


Pornit din curtea mănăstirilor,invatamantul era dat de cler, s-a format sufletul românesc cu o puternică notă de religiozitate, pe care o găsim vibrînd pînă şi în filele vechilor cronicilor.

Prestigiul pe care-l dobîndiseră mănăstirile era aşa de mare, încât domni şi boieri se întreceau să le înzestreze cu sate şi moşii, cu mori şi prisăci şi cu sălaşe de robi.

Între zidurile acestor lăcaşuri de asistenţă şi rugă, de cultură şi de artă, şi-au căutat în anii bătrîneţii, pacea, în pregătirea pentru viaţa viitoare, membri ai familiilor domnitoare şi fruntaşi ai marii boierimi, precum:

marele logofăt al lui Mircea cel Bătrîn, Filos;

mama lui Ştefan cel Mare, Oltea Doamna;

mama lui Mihai Viteazul, Theofana;

Nistor şi soţia sa Mitrofana, părinţii marelui cronicar Grigore Ureche;

marele logofăt al lui Nicolae Mavrocordat, cronicarul Radu Popescu, şi mulţi alţii."

Cu bine,

Bibliography:
(N. Cartojan - Istoria literaturii române vechi)


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21173 (raspuns la: #21140) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Contradictiile intre religie si stiinta - de (anonim) la: 14/11/2004 01:20:06
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pentru Hypatia
Zilele acestea am fost cam ocupată şi nu am avut timp să răspund, deşi am citit mesajele. Ieri a fost ziua mea, dar azi sunt mai liberă şi am avut timp să cuget.
Nu pot să zic că ceea ce s-a scris la adresa mea m-a bucurat, deşi am fost numită “scumpă”, ceea ce nu prea cred. Se pare că creştinii de azi au învăţat sărutul lui Iuda, nu mai rău decât acest personal biblic. Doar cuvintele: “ dar omul pornit impotriva lui Dumnezeu, fara a citi Scriptura, pune pe seama ei dictonul "Crede si nu cerceta". Iata iadul, cumplita rautate. Cum poti afirma asa ceva? Simplu, din rautate,de dragul de a improsca ceea ce ti se pare advers si atunci apare conflictul intre religie si stiinta…” , pe care le-ai scris pentru Destin, se referă la mine, nu-i aşa? La fel si intepatura @printre atei sunt si oameni isteti, dar nu foarte isteti"
Oricine e la curent cu ce se scrie aici, va ghici aceste lucruri cu uşurinţă. Nu mai e mult până să începi a mă blestema şi afurisi. Bravo! Păcat că ţi-ai luat acest nume – nu-mi pare că e tocmai bun pentru tine. Hypatia cea istorica a fost sacrificata pentru Stiinta.
“E bine ca iti plac definitiile , insa cauta acolo unde trebuie. Daca eu vreau sa stiu cum te cheama, iti cer buletinul tau, nu pe al celui dispus sa te discrediteze.”
Crezi că tu ştii cel mai bine, unde trebuie să cauţi? Toată lumea se foloseşte de dicţionarele Larousse, care sunt serioase, în deplină concordanţă cu ştiinţa contemporană. Şie nu-ţi plac, de ce oare? Nu tu afirmi, că între ştiinţă şi religie nu mai e nici un conflict? Acestea sunt cumva cuvintele tale?

“ Traim in secolul XXI, daca nu ma insel. Daca in vremea noastra mai punem problema unui conflict intre stiinta si religie, inseamna ca am regresat serios, sub nivelul sec. IV…”
Să înţeleg, că din secolul IV religia nu mai e in conflict cu ştiinţa? Cum rămâne atunci cu Giordano Bruno, Galileo Galilei, Darwin etc,etc? Stranie predispoziţie să negi ceea ce este evident. Biserica Luptătoare, după toate câte le ştim, a luptat mai ales cu Ştiinţa, cu Libera Cugetare, cu Liberul Arbitru. Sau poate, Giordano Bruno şi muşţi alţii au ales singuri rugul?

“Daca ar fi sa expun matematic problema, as folosi teoria multimilor. Imaginati-va un cerc mare-multimea spiritualitatii; inauntrul lui, un alt cerc aproximativ la fel de mare , dar nu egal:domeniul religiei. Apoi as desena un cerc care sa cuprinda parte din ce a ramas pe langa cercul religiei, dar si o buna parte din cercul religiei. O foarte buna parte.Cine cauta cu tot dinadinsul sa puna in conflict aceste domenii, denota cultura gresit formata, ca sa nu spun intelegere modesta a lucrurilor sau incultura.”
Nu sunt de acord cu împărţeala pe care o faci, dar văd că ştii să tragi spuza la turta ta. Adică oamenii de ştiinţă muncesc, caută, se sacrifică, ca mai apoi religia, după lu-u-ngi dezbateri, să includă descoperirile lor în cercul pe care îl desenează clerul împreună cu tine, al “religiei”. Aşa, cm a inclus acolo, de curând, descoperirea rotaţiei Pământului în jurul Soarelui. Nu muncim, nu facem descoperiri, ne mărginim la dispute teologice şi la revelaţii, dar “includem” ce ne convine. Şi ce mai rămâne pe dinafară, nici nu merită atenţie. Frumos! Bravo!

“ pentru ca se bazeaza pe predispozitiile omului de a crede, de a iubi si de a spera in viata de dincolo de ceea ce traieste in acest corp.”
Exact acest lucru l-am spus şi eu de nenumărate ori: omul crede, pentru că doreşte cu ardoare să trăiască veşnic. Foarte adevărat!

“Scumpa Adela, inteleg ca esti din Moldova si esti matematician. Ce frumos! Rogu-te, nu ne explici si noua, muritorilor de rand, cateva chestiuni legate de matematicile rimanniene?
Ca m-or intrebat baietii astia la conferinta "Cine conduce lumea?" si nu stiui sa le spun decat ce am citit in scrierile calugarului de la Rohia, N. Stienhardt. Cum-necum, acest calugar, din tagma celor infierati aici, zic, mi-a dat singuele notiuni pe care le am despre matematica rimanniena...”

Aceasta mi-ai scris în încheiere, ca adevărată creştină, iubitoare de oameni. Dacă cineva îmi spune, că acete cuvinte sunt sincere, iar rugămintea de a-ţi explica câteva chestiuni legate de “matematicile rimanniene” (fără să precizezi ce anume) este generată de dorinţa ta de a cunoaşte, atunci îmi voi cere scuze. Eu nu am de gând să mai susţin examene la matematică, cu atât mai mai pe acest site. Ar fi în afara subiectului, nu-i aşa? Dar dacă eşti atât de curioasă, mai citeşte ce scriu despre mamematicile rimanenne sfinţii pţrinţi ai bisericii, sau acestea încă nu au fost incluse în “cercul religiei”? Oricum, găseşti tu ceva. Eu, se prea poate, nici nu sunt prea isteaţă să-ţi pot explica, având în vedere nivelul tău de cunoştinţe în acest domeniu.

Au revoir, Adela

#28686 (raspuns la: #28347) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
e superba!chiar te-as ruga sa - de (anonim) la: 04/02/2005 17:22:53
(la: EL si EA - MESAJE INTRE DOUA LUMI)
e superba!chiar te-as ruga sa continui......exact o discutie asemanatoare am avut acum cateva zile cu prietenul meu care eplecat din tara.....si suntem impreuna de peste 2 ani.......sunt curioasa care este continuarea
Rugul Aprins: Pr. Daniil de la Rarau (Sandu Tudor) - de Anamaria Stoica la: 29/07/2005 11:11:24
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Ieroschim. Daniil de la Rarau (autorul "Acatistului Ragului Aprins") a scris ultima sa poezie - de o tulbratoare frumusete - in dimineata zilei arestarii sale. Se va stinge din viata in inchisoare bolnav si batut.

AM AUZIT CANTECUL PASARII UNICE

Dimineata, la ceasul rugaciunii,
Cand pe ramuri sta inca proaspata
Roua,
Am auzit langa mine
Cantecul pasarii unice.
Iata! Se inalta asa de minunat,
Asa de limpede
Si rasuna in atata ecou
Incat pare ca lumea,
Marea si larga lume,
Toata il asculta, firea toata il aude
Si ii raspunde,
Il aude
Si-l insoteste
Pana sus de tot
La Dumnezeu.
Privesc, pe mladita unei ramuri,
Intr-o picatura
Limpede de roua
Si ascult cantecul de lumina
Al pasarii.
In linistea lunga a clipei
Acesteia
Atat de inalte,
Fara voie imi inchipui
Bucuria cereasca;
Fara voie
O descopar acum,
In pacea
Starii e rugaciune
La care
Ma aflu si care
Ma stapaneste
Deplin.
O descopar nu ca o oprire
Si inecare
In simtire,
nu ca o pierdere
o uitare de sine
in extaz,
ci ca o ascutime de inteles
trait,
limpede si curat,
ca o necurmata
si nemarginita suire
tot mai apropiata,
tot mai crescuta
la inima
cea tainica
si sfanta a Domnului.

La inceputul lunii iunie 1958, dupa ce a slujit Utrenia, slujba de la miezul noptii, Parintele Daniil si-a cerut iertare de la toti vietuitorii Schitului Rarau si i-a intarit duhovniceste, spunandu-le ca va fi arestat de cei necredinciosi si va muri in inchisoare, marturisindu-l pe Dumnezeu.

Iata sfarsitul vietii unui ziarist care s-a intors la credinta in urma unei excursii la Muntele Athos unde a stat 2 sau 3 sapatamani (nu imi mai amintesc exact), iar cand a venit a organizat cunoscuta miscare a Rugului Aprins, apoi si-a vandut toata avutia si a intrat in monahism.

Este un exemplu foarte bun pentru oricare dintre noi, cei care sustinem - pe buna dreptate - ca traim niste vremuri tulburate, pline de confuzie, angoasa si deznadejde...

Linkuri in legatura cu viata si scrierile Parintelui Daniil Tudor:
http://ro.altermedia.info/religietraditii/daniil-tudor-floarea-de-foc-a-ortodoxiei_2471.html

http://www.biserica-mihai-viteazul.ro/ro/index/rugaciu/imn-ac.htm
http://ortodoxia.topcities.com/ST.html

http://www.cloudsmagazine.com/12/George_Enache_Rugul_aprins.htm

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mradul/prolog.htm

Si una dintre cartile lui Mihai Radulescu despre preoti si mireni care au cunoscut viata de detentie in perioada comunista:

http://www.litdedetentie.as.ro/carte12.php

Doamne ajuta!

implicarea părinţilor - de gaga la: 23/09/2005 10:04:27
(la: ai carte, ai parte (?!))
Copiii de când se nasc, până se formează se uită în jur, îşi aleg modele şi imită. În cele mai multe cazuri, modelul se află cel mai aproape şi este unul din părinţi.
Părintele la rândul lui trebuie să comunice cu copilul, să-i satisfacă setea de a cunoaşte şi să urmărească ce îl preocupă mai mult.
În altă ordine de idei, părintele cere copilului note mari, problema cunoştinţelor trecând pe planul 2 şi asfel copilul învaţă pentru notă, sau caută să obţină nota maximă cu orice preţ, pentru a mulţumi părintele.
O altă problemă sunt activităţile extraşcolare, care umplu cu folos timpul liber. Posibilităţi există, dacă le cauţi. În cadrul Clubului elevilor există o groază de cercuri la care copilul, indiferent de vârstă poate să-şi dezvolte hobby-urile.
Un psiholog, de curând, îmi relata că majoritatea problemelor adolescenţilor sunt create de lipsa de comunicare cu părinţii acoperită în unele cazuri de cadouri scumpe, bani, etc...
Este dureros dar adevărat.
racti-am indeplinit ruga de a - de om la: 18/10/2005 21:21:26
(la: Nu sexul e miza)
racti-am indeplinit ruga de a nu troll...le-am dat tema pentru acasa fetelor siacum inrosesc internetul pe Victoria's secret ;))

totul pentru front, totul pentru victorie!
(numai pentru concursul mister 2005)
#79738 (raspuns la: #79730) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prezumtia de nevinovatie inca nu s-a desfiintat - de yogi bear la: 03/12/2005 17:37:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
In primul rand:
Articolul initial al acestui thread, cel care este vizibil intotdeauna, pentru orice nou venit, contine minciuni grosolane si este discriminator fata de practicantii yoga, autorul sau putand intra sub incidenta legii:

O.G. nr.137/2000 - privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
Dreptul la demnitatea personalã
Art. 19. - Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, dacã fapta nu intrã sub incidenta legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandã nationalist-sovinã, de instigare la urã rasialã sau nationalã, ori acel comportament care are ca scop sau vizeazã atingerea demnitãþii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunitãti si legat de apartenenta acestora la o anumitã rasã, nationalitate, etnie, religie, categorie socialã sau la o categorie defavorizatã ori de convingerile, sexul sau orientarea sexualã a acestuia.

In al doilea rand:
Cred ca fiecare individ trebuie sa-si vada de propriul drum, de propria batatura, sa si-o ingrijeasca, mature si curete de uscaturi (sunt o multime in cea ortodoxa, cu exemple in presa recenta, nu intru in amanunte, pentru ca nu imi face placere, si eu sunt ortodox). Cat timp ne tot uitam la capra vecinului a noastra s-ar putea sa moara de foame si nici noi sa nu ne mantuim.

Lipsa de argumente nu e indicata de prezentarea celor confirmate de organizatii aparatoare ale drepturilor omului (ba din contra), ci de apelarea la intrebari de genul "faci parte din MISA?".

S-au emis aici si in presa argumente spirituale, biblice, morale, juridice ... , prezumtia de nevinovatie a fost incalcata de nenumarate ori. De ce au fost necesare toate astea? Un proces e in derulare (desi autoritatile il tot amana), nu e de ajuns sa asteptam rezultatul lui?

Au fost necesare pentru ca "dovezile" prezentate in cererea de extradare facuta pe baza a 2 (doua) mandate de arestare nu stau in picioare. Au fost necesare pentru a putea amorti opinia publica cu ocazia abuzurilor si violentelor si sunt in continuare necesare pentru a-i apara pe cei vinovati de aceste abuzuri. Aceştia sunt Ilie Botoş, Lia Savonea, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, Grigore Chaborsky, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, George Bălan, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Virginia Chiriţă, Nelu Ogarcă, Virgil Bratu şi Alexandru Ionescu, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Eusebiu Şerbănoiu, Marian Delcea şi Marian Gherman, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Dumitru Ilieş, comisar în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cercetări Penale şi Mihai Vlad, agent SRI, inspector principal în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog şi procuroarea Elena Sandu. În timpul percheziţiilor şi anchetelor care i-au vizat pe yoghini MISA, aceşti procurori şi magistraţi au comis abateri grave precum infracţiune continuată de abuz în serviciu, purtare abuzivă, furt calificat, vătămare corporală, ameninţare, tâlhărie şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

In al treilea rand iata opinia unui preot crestin (nu este un document propagandistic ci unul din multitudinea de documente juridice si sociologice; aici este prezentat ca raspuns la calomnii):
Raportul realizat de expertul suedez Karl Erik Nylund despre MISA şi Gregorian Bivolaru

Acest raport a fost una dintre principalele probe ale apărării în procesul de extrădare judecat de Curtea Supremă din Stockholm în 11-12 octombrie 2005. Decizia finală şi irevocabilă a Curţii Supreme din Stockholm a fost aceea de a respinge cererea de extrădare formulată de statul român pe numele lui Gregorian Bivolaru.

Karl-Erik Nylund este doctor în teologie, preot şi poate cel mai mare expert al Suediei în materie de secte. Cea mai recentă lucrare a sa este ”A te juca cu focul – lumea sectelor” (2004). De mai bine de 30 de ani îi ajută pe cei care au devenit victimele unor diverse secte şi pe familiile acestora. Este adeseori angajat ca expert în aceste probleme şi este citat de multe ori în mass-media, deoarece este cunoscut pentru atitudinea lui critică la adresa sectelor nocive. De aceea Karl-Erik Nylund este calificat pentru a judeca dacă Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA) are caracteristici similare sectelor nocive sau nu. În munca de cercetare depusă pentru a scrie acest raport, şi în timpul interviurilor, Nylund a colaborat cu doctorul în sociologie Örjan Hultåker, fondatorul şi conducătorul Institutului de sondaje de opinie SKOP-Research, Skandinavisk Opinion AB.

1. Şcoala de yoga MISA

1.1. Introducere

Pentru redactarea acestui raport au fost consultate o serie de materiale din literatura de specialitate, precizate în bibliografie. La ele se adaugă cele trei interviuri cu Gregorian Bivolaru realizate în perioada în care acesta se afla în custodia poliţiei din Malmö, interviurile cu Mihai Stoian şi cu şase cursanţi MISA. Trei din cei şase sunt din România. În plus am luat legătura şi cu alţi români care trăiesc în exil şi care nu sunt membri ai acestei şcoli de yoga.

1.2 Înfiinţarea şcolii de yoga

Asociaţia Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut a fost fondată de Gregorian Bivolaru în ianuarie 1990. Asociaţia, care iniţial a avut 22 de membri fondatori, a pus bazele şcolii de yoga care are la ora actuală mai mult de 37.000 de practicanţi şi simpatizanţi în mai multe ţări, printre care şi Suedia, Danemarca şi Finlanda. În Suedia, fundaţia yoga se numeşte Esoteric Orient Yoga, iar în celelalte două ţări se numeşte Natha. Mişcări ca MISA apar adeseori în medii unde există un gol spiritual şi unde ideile religioase care nu sunt în conformitate cu religia oficială sunt persecutate. Aceasta se petrece de regulă în ţări comuniste sau fost comuniste. Gândirea liberă şi mişcările ce au un mare număr de membri nu sunt văzute cu ochi buni.

Biserica română ortodoxă nu este încântată de acestă mişcare yoghină care îşi inspiră ideile din hinduism, buddhism, creştinism, din ideile lui Jung, şamd. Mişcările care se bazează pe idei din mai multe curente religioase şi filozofice se numesc sincretice. Majoritatea religiilor şi mişcărilor religioase sunt sincretice. Fenomenul este mai degrabă o regulă decât o excepţie. Religia ca fenomen social înseamnă, foarte simplificat, un sistem de credinţe plin de înţeles şi un sistem de roluri legitime. Cei care cresc într-o comunitate religioasă au modele explicative şi modalităţi de a acţiona, de care se folosesc personal. Ei învaţă dogma şi riturile care îi conferă omului identitate.

1.2.1 Dificultăţi cu care se confruntă mişcările spirituale

Interacţiunile dintre societate şi mişcările spirituale, aşa cum este MISA, trec continuu prin momente dificile. Astfel de momente ce pot afecta sistemul de credinţe şi pattern-urile rolurilor, pot apare şi în alte împrejurări de viaţă cu care oamenii se confruntă sau chiar în interiorul structurii personalităţii individului. Apar uneori şi crize ale credinţei care sunt naturale într-o societate pluralistică. Iar mişcările spirituale au activităţi care îşi propun ajutorarea oamenilor care se confruntă cu astfel de crize, ca astfel să îşi recapete credinţa.

1.2.2 Activităţile din cadrul MISA

Yoga, care este la origine indiană, este privită ca străină şi periculoasă în multe ţări creştine, mai ales în ţări puternic ortodoxe, cum este România de exemplu. Yoga este privită ca un pericol pentru procesul de recrutare de enoriaşi pe care îl desfăşoară permanent Biserica, ca şi pentru faptul că enoriaşii pot fi atraşi de această "religie" străină, aşa cum e considerată Yoga de biserică. De aceea se simt obligaţi să lupte împotriva Yoga şi adeseori chiar să o demonizeze.

Yoga se practică de peste 4000 de ani. Este un vechi sistem hindus de autodisciplină şi tehnici menite să armonizeze şi să unifice corpul, mintea şi sufletul prin exerciţii fizice, controlul respiraţiei şi meditaţie. Cuvântul yoga provine din limba sanscrită şi înseamnă unire, punere la unison. Această unire este de fapt punerea la unison a sufletului individului, prin tehnici spirituale, cu universul, printr-un proces de autoperfecţionare.

Există diferite tipuri de yoga. Una dintre ramurile de yoga practicate în şcoala MISA este karma yoga. Aceasta ramură ar fi numită în limbajul nostru muncă voluntară sau benevolă. Pentru un hindus, scopul vieţii este moksha - eliberarea spirituală. Moksha înseamnă eliberarea de ciclul renaşterilor. Dar moksha, eliberarea spirituală, este atinsă şi de cel care s-a eliberat de ignoranţă, şi atunci există mai multe căi catre acest scop ultim: Jnana (calea cunoaşterii), Bhakti (calea devoţiunii) şi karma (calea acţiunii). Nu există o singură cale şi un singur mântuitor, ci există multe curente de opinie, conducători, guru şi zeităţi care contribuie la ajutorarea celor care cer ajutor pentru a parcurge calea spirituală.

Pe scurt, putem spune că una dintre modalităţile prin care cei care practică yoga în cadrul MISA urmăresc realizarea de sine este karma yoga. Nu este absolut deloc vorba aici de trafic de persoane, ci de o cale aleasă prin proprie voinţă de a se atinge scopul spiritual, cu ajutorul unui îndrumător spiritual. În cadrul MISA fiecare participant are îndrumarea spirituală a unui instructor care-l ajută pe calea spirituală sau îl temperează când este cazul. Practicanţii nu se izolează de societate sau de familie.

1.2.3 Ashram

Ashram-ul este un loc în care se trăieşte simplu, pentru a putea practica mai mult timp meditaţia. Chiar şi practica yoga este o formă de meditaţie. Scopul unui ashram este să îi înlesnească practicantului recuperarea sănătăţii şi o viaţă spirituală. De fapt orice locuinţă poate fi numită ashram. În cadrul MISA ashramurile sunt o formă de a locui în comun, asemănător cu un internat sau cămin. Fiecare internat are anumite reguli pentru ca viaţa în aceeaşi casă să funcţioneze. Ashramurile din MISA au următoarele reguli:

1. Nu este admis consumul de carne, alcool sau cafea. Nu este permis fumatul. Aceste reguli sunt valabile atât pentru cei care locuiesc în ashram, cât şi pentru cei care vin în vizită.
2. Sunt recomandate două ore de practică yoga zilnică, în afara orelor de curs yoga.
3. Toţi contribuie la treburile gospodăreşti din ashram, ca de exemplu curăţenie, întreţinerea casei, întreţinerea grădinii, cumpărături pentru casă.
4. Toţi trebuie să ia parte la întâlnirile de ashram (similare şedinţelor de bloc).
5. Fiecare face curăţenie singur atunci când a murdărit ceva.
6. Trebuie să se respecte liniştea după ora 23.
7. Trebuie să se anunţe în prealabil dacă vin oaspeţi care rămân peste noapte în ashram, cu excepţia cazurilor în care oaspetele vine în vizită în mod constant.
8. Toţi sunt rugaţi să anunţe dacă pleacă în concediu sau vacanţă.

Aceasta este şi viaţa dintr-un cămin sau internat. Internatul are un responsabil. Este normal că dacă cineva strică ceva, să înlocuiască obiectul. Aceasta nu este o pedeapsă ci ceva natural într-un colectiv în care ai stricat ceva ce ţinea de proprietatea comună. Fiecare grup are norme proprii, care exprimă valorile morale comune şi ce se aşteaptă de la fiecare individ în parte.

Aceste activităţi: karma yoga, meditaţii şi practica exerciţiilor fizice îl ajută pe individ să devină un om împlinit şi complet. Cei din MISA cred şi în posibilitatea de a se vindeca şi aceasta este numită terapie. Yoga nu este doar un antrenament spiritual, un antrenament de realizare de sine, ci şi terapie pentru trup şi suflet.

2. Rolul conducătorului

MISA este un grup coerent, adică un grup în care sentimentul de ’noi’ este puternic şi îţi crează sentimentul de apartenenţă la grup. Opusul unui astfel de grup este ceea ce se numeşte grup străin, aşa cum adesea este cazul în cadrul grupărilor religioase. De astfel de grupuri străine se distanţează majoritatea, fiindcă sunt într-un mare grad expresii ale negativităţii. În această categorie se înscriu grupările comuniste, teroriste, acoliţii mişcărilor religioase hedoniste şi grupuri pervertite sexual. Din informaţiile care există pe Internet (printre altele pe site-uri ale ziarelor româneşti) reiese clar că pentru Gregorian Bivolaru anumiţi politicieni fac parte dintr-un asemenea grup străin. El pomeneşte şi alte grupări în declaraţiile şi scrierile sale. Este de aceea evident că Bivolaru, prin afirmaţiile sale puternic critice la adresa unor politicieni români şi-a făcut duşmani puternici. Oamenii îşi exprimă părerea la adresa unor asemenea “grupuri straine” prin demonstraţii paşnice în Bucureşti.

2.1. Rolul de îndrumător al lui Gregorian Bivolaru

Diferitele roluri într-un grup nu au exact aceeaşi valoare. Fondatorul unui grup se bucură adeseori de respect special. Acest aspect este valabil şi în cazul grupărilor spirituale.

Unul dintre aspectele cele mai importante în viaţă este tendinţa spontană de a urma comportamentul majorităţii sau a conducătorului grupului. Aceasta se petrece pe nesimţite în orice grup. Începătorul, cel nou-venit sau cel care se află pe o poziţie inferioară nici nu remarcă rapiditatea cu care caută să se adapteze la normele grupului. Conducătorii puternici îi pot face pe indivizii grupului să urmeze normele şi valorile morale din acel grup. Cel cu autoritate are control asupra oamenilor prin diferite mijloace, ca de exemplu recompense sau pedepse (izolări, amenzi etc.). În studiul pe care l-am realizat asupra MISA nu am remarcat nici un fel de astfel de comportamente sau de pedepse.

Grupări religioase radicale, ca de exemplu mişcarea Guyana din anii ’70, mişcarea Heaven’s Gate din anii ’90 sau David Koresh din Waco SUA, sunt exemple de grupuri care impuneau o disciplină strictă membrilor lor. Cuvântul conducătorului era lege pentru ceilalţi până la moarte. Şcoala de yoga MISA NU ESTE o astfel de grupare.

MISA de asemeni nu poate fi numită o mişcare spirituală rigidă. Într-o asemenea mişcare nu sunt permise criticile. În cadrul MISA fiecare e liber să critice aspectele legate de activitate sau chiar pe instructori. De asemeni fiecare este liber să părăsească şcoala de yoga fără să se teamă de represalii.

Represaliile sunt o caracteristică a sectelor manipulative, adică: ”acele mişcări religioase sau de alt gen, în care crizele de credinţă sunt activ reprimate, negate sau pedepsite. Într-o sectă manipulativă se urmăreşte conştient ştergerea identităţii eului şi înlocuirea acesteia cu o pseudo-identitate care este condusă de un ideolog sau de o ideologie.”

Conform acestei descrieri a sectelor manipulative reiese clar că MISA nu este o sectă manipulativă.

Ca o mişcare să fie o sectă manipulativă, ea trebuie de asemeni să îndeplinească trei dintre cele patru A-uri.

Agresiune – pedepsirea membrilor care critică conducătorul sau mişcarea.

Aversiune – critică şi persecuţii ale celor din afara grupării, ca de exemplu părinţii.

Alienare – circuit închis în sectă, sub formă de colectiv geografic sau ideologic. Secta devine noua familie.

Adevărul absolut – nu există decât în cadrul sectei, şi conducătorul/conducătorii au drept absolut în a interpreta adevărul.

În discuţiile purtate cu practicanţii şi instructorii din MISA nu am regăsit nimic din primii doi A (Agresiune şi Aversiune). În ceea ce priveşte viaţa în ashram, doar o parte trăiesc acolo, iar activităţile nu sunt în circuit închis, cursurile sunt accesibile oricui din afară. La aceste cursuri poate participa oricine. Deci NU poate fi vorba de alienare. Câţiva dintre cei care sunt dedicaţi mai mult pot avea un contact minim cu lumea din afară, însă conducătorii urmăresc în mod activ să se opună acestei forme de alienare, încurajându-i pe aceştia să se întoarcă la servici şi la familie. Gregorian Bivolaru NU pretinde că are monopol de necontestat asupra adevărului. El este un îndrumător spiritual alături de alţii şi este convins de faptul că are o misiune în societate. În schimb el nu a avut şi nici nu are nici un fel de pretenţii politice. Dacă lumea se va transforma prin dieta lacto-vegetariană şi prin meditaţie, atunci aceasta se va produce treptat. Puterea lui Bivolaru se afla chiar în umilinţa de care dă dovadă. Prin urmare în cazul MISA nu regăsim nici unul din criteriile care definesc sectele manipulative.

Bivolaru s-a retras pentru a medita şi a scrie cărţi. Şcoala a fost preluată de un consiliu director, şi este condusă formal şi democratic de acest consiliu. Fiecare şcoală de yoga din celelalte ţări are un conducător, de regulă dintre membrii vechi ai MISA, şi este înregistrată ca fundaţie non-profit, cu un consiliu director democrat. Aş putea să-l numesc pe Bivolaru “membru onorific”, care datorită modestiei sale se bucură de un mare respect.

2.2 Acuzaţiile împotriva lui Gregorian Bivolaru

Interviurile pe care le-am avut cu Gregorian Bivolaru, între care la unul dintre ele am fost doar noi doi prezenţi, m-au făcut să pun serios la îndoială acuzaţia de pedofilie care i-a fost adusă. În cadrul mişcării relaţiile dintre oameni sunt apropiate, chiar şi între instuctori şi elevi. Însă fata implicată nu a fost eleva lui Bivolaru. Personal aş fi extrem de surprins de existenţa unei relaţii între Gregorian Bivolaru şi Mădălina Dumitru.

Cealaltă acuzaţie care i s-a adus în timp ce el se afla în închisoare în Malmö şi anume traficul de persoane, este pur şi simplu o neînţelegere a ceea ce înseamnă karma yoga. Vezi textul despre karma yoga de mai sus. Se pune problema de muncă voluntară, ca o modalitate de auto-perfecţionare şi de atingere a adevărului. Mulţi dintre cei care locuiesc în ashram nu au bani să plăteasca şederea lor aici, şi prin karma yoga au posibilitatea să participe la activităţile ashramului. Cei din MISA afirmă: karma yoga este o formă de meditaţie care îl ridică pe cel care o practică din îndoială şi rătăcire şi aceasta poate transforma în bine lumea în care trăim.

2.3 Taberele spirituale

În fiecare an în România se adună 10-12.000 de oameni pentru a participa la simpozioanele internaţionale de yoga organizate de MISA. Practicanţi din toată lumea vin aici unde umplu un întreg sat de vacanţă. Printre altele aceştia practică şi helioterapia. Participanţii la simpozion sunt admişi pe baza unei legitimaţii, pentru care trebuie să trimită poze, uneori în costum de baie, coducătorului MISA. Aceasta pentru a “citi” aura celor care vor să participe, pentru a se putea stabili dacă nu au probleme de sănătate. Conform MISA totul este viu – oameni, animale, plante – şi înconjurat de un câmp energetic numit aură. Capacitatea de a vedea aure poate fi dezvoltată prin antrenament. Fiinţele care au un înalt nivel în evoluţia lor spirituală au aură albă, care poate fi văzută de la kilometri distanţă. Există şapte niveluri vibratorii în aură, asociate celor şapte chakra sau centri de forţă. La o persoană sănătoasă aceste focare energetice sunt clare şi distincte. La persoanele bolnave, aura este neclară şi are culori întunecate.

Pentru selectarea participanţilor la tabere, printre care se află şi mulţi tineri, la aceste simpozioane internaţionale se adună un număr mare de fotografii. Aceste forografii au fost confiscate de autorităţile române şi clasate ca poze pornografice, evident pentru că aceştia nu vor să înţeleagă ce conţin fotografiile (adică o singură persoană în costum de baie) şi care este scopul lor.

3. Ce este de fapt MISA?

Dacă MISA nu este o sectă manipulativă şi periculoasă, atunci ce este? Aş putea spune despe MISA că este o mişcare de susţinere a unui mod alternativ de viaţă, a terapiilor alternative, cu puternice trăsături de sincretism gnostic. Ideile de bază sunt reîncarnarea şi transformarea de sine (capacitatea de a te transforma pe tine însuţi). Un cult este o mişcare care apare adeseori într-un mediu de privări psihice, şi atunci lumea se adună în jurul unui conducător. MISA este o mişcare yoghină în care participanţii urmăresc să se autoperfecţioneze şi să îşi amelioreze starea de sănătate şi armonie prin regim lacto-vegetarian şi prin tehnici yoga.

După interviurile cu mai mulţi români din diaspora am mari îndoieli referitoare la faptul că Gregorian Bivolaru ar putea avea parte de un proces corect în ţara lui. După cum am putut singur constata, acuzaţiile aduse împotriva lui sunt evident false, şi de aceea constituie ele în sine o dovadă a persecuţiilor la care este supus. De asemenea nu cred că Gregorian Bivolaru ar avea vreo şansă să supravieţuiască într-o închisoare românească.

Surse:

Interviuri.
-Gregorian Bivolaru
-Mihai Stoian (responsabilul centrului yoga Natha)
-Trei practicanţi yoga danezi şi trei români, aflaţi în vizită în Danemarca (din motive de siguranţă nu le divulg numele)
-Ulla M Sandbaek, fost parlamentar EU

Literatura de specialitate:
Nylund , Karl-Erik Att leka med elden – om livets på sektens villkor . Sellin 1998
Nylund, Karl-Erik Att leka med elden – sekternas värld . Sellin 2004
Hammer, Olav På spaning efter helheten New Age en ny folktro .Wahsltröm &Widstrand 1997
Holm, Nils. G Religionspsykologins grunder, Åbo Akademi 1993
Holm, Nils G. (Ed.) Encounter with India, Åbo Akademi 1990
Haglund, Gunilla Credo guiden Uppslagsbok för sökare, Sellin 1997
Harper´s Encyclopedia of Mystical and Paranormal Experience. Castle Books, Edison 1991
Mc Guire, Meredith B Religion. The Social Context Ivth edition . Wadsworth Publ.House 1997
Scrieri ale domnului Gregorian Bivolaru
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=3864


#92620 (raspuns la: #92573) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu i-as ruga macar sa-i invet - de helene la: 28/06/2006 08:34:47
(la: Este prea mult sa cerem sa se scrie corect romaneste?)
Eu i-as ruga macar sa-i invete pe copiii lor limba romana!...
despre rugaciune - de cattallin2002 la: 07/07/2006 21:23:36
(la: de ce credeti in dumnezeu?)


Rugăciunea este maică şi împărăteasă peste toate faptele bune. Dar cum este ea maica tuturor faptelor bune? Că doar marele Apostol Pavel spune: Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; iar mai mare decât toate este dragostea.. Nu spune aşa?

Deci iată că cea mai mare faptă bună nu-i rugăciunea, după Sfinţii Părinţi, ci este dragostea. Dar de ce totuşi Sfinţii Părinţi au spus că rugăciunea este maică a tuturor faptelor bune? Pentru că ea aduce în sufletul nostru şi pe dragoste. Dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele nu vin pe altă cale în sufletul nostru, decât pe calea rugăciunii!

Bunăoară să spun: dacă ai supărat pe cineva sau te-a supărat cineva şi începi să-l pomeneşti la rugăciune, numai vezi că, de la o vreme, se ridică ura din mijloc. Prin rugăciune se taie vrajba şi îndată îl câştigi pe acela şi îl aduci la înţelegere, la unire. De aceea spune Sfântul Maxim: Când vei vedea pe cineva că te urăşte, sau te nedreptăţeşte, fie cu dreptate, fie cu nedreptate, începe să-l pomeneşti la rugăciune. Dar să nu-l pomeneşti, să-i fie lui vreun rău, că atunci cade pe tine. Să zici aşa: "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul şi pe fratele meu (cutare), că pentru păcatele mele s-a supărat pe mine. Pentru că fratele meu este oglinda mea şi el vede răutaţile mele".



cattallin2002@yahoo.com
#132124 (raspuns la: #132123) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maitreya82 - de cattallin2002 la: 27/08/2007 21:15:19
(la: RUGACIUNEA)
Ai spus in mesajul tau cam tot ce se putea spune despre rugaciune. Nu stiu cine ar fi putut scrie mai bine.
O sa adaug doar un citat dintr-un duhovnic:
"Rugăciunea este maică şi împărăteasă peste toate faptele bune. Dar cum este ea maica tuturor faptelor bune? Că doar marele Apostol Pavel spune: Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; iar mai mare decât toate este dragostea.. Nu spune aşa?

Deci iată că cea mai mare faptă bună nu-i rugăciunea, după Sfinţii Părinţi, ci este dragostea. Dar de ce totuşi Sfinţii Părinţi au spus că rugăciunea este maică a tuturor faptelor bune? Pentru că ea aduce în sufletul nostru şi pe dragoste. Dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele nu vin pe altă cale în sufletul nostru, decât pe calea rugăciunii!

Bunăoară să spun: dacă ai supărat pe cineva sau te-a supărat cineva şi începi să-l pomeneşti la rugăciune, numai vezi că, de la o vreme, se ridică ura din mijloc."
pot avea la rândul lor creditele lor. Mai sunt de-aia care n-au părinţi, sau care nu au părinţi dispuşi să-i ajute. Cu părinţi ştie toată lumea.

Eu chiar mi-aş dori să mă pot muta în apartamentul meu şi să nu fie nevoie să apelez la părinţii mei, dar chiar nu reuşesc să mă descurc. Şi nu de lene. Că lucrez multe ore pe zi. Şi mai lucrez şi acasă să mai scot un leu.


#231268 (raspuns la: #231265) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lisabona 1775 - de piliutza la: 01/11/2007 14:32:49
(la: ora 20:00)
Azi este ocazia perfectă să ne amintim de devastatorul cutremur care a avut loc acum exact 252 de ani (1 noiembrie 1775) distrugînd practic Lisabona, capitala unei ţări de credincioşi catolici cu o tradiţie importantă în construcţia de biserici şi evanghelizare în colonii. Cutremurul a surprins aproape întreaga populaţie în biserici; copii, părinţi, bunici, rugîndu-se lui Dumnezeu de ziua Tuturor Sfinţilor au pierit cu toţii sub dărîmăturile bisericilor. S-a zdruncinat atunci nu numai pămîntul ci şi concepţia că cutremurele sînt pedeapsa divină; mulţi au pierdut credinţa în Dumnezeu iar cei care aplică raţiunea în religie au fost nevoiţi să dezvolte doctrina teodicee. Oamenii dezorientaţi de lipsa de consistenţă între recentele evenimente şi conceptul unui Dumnezeu perfect şi binevoitor, au început să caute explicaţii naturale obiective ale acestor fenomene marcînd naşterea seismologiei.
Aşa că ar trebui să spunem: să sperăm că ştiinţa ne va ajuta să prevedem cutremurele. Si să mai sperăm că gîndirea critică va înflori printre oameni.
partea a IXa - de cosmacpan la: 15/04/2008 07:23:02
(la: Leandru)
Poate că aceea era trecerea spre lumea de dincolo îşi zise. Lăsă calul să-şi poarte singur de grijă şi după ce făcu trei mătănii şi spuse câteva rugăciuni de încurajare şi întărire, pătrunse în întunecimea aceea. Nu făcu el nici suta de paşi şi simţi că-I vine cineva în întâmpinare. Îşi pregăti paloşul şi aşteptă să vadă ce este, iar când simţi făptură în faţa lui ridică paloşul să lovească.
-Cum se face că ai ajuns şi prin aceste părţi voinice? auzi dar de văzut nu vedea nimic.
-Numai nevoile îl împing pe om la drumuri lungi şi la încercări pe măsură. Dar cu cine vorbesc? Căci paloşul nu ştie dacă-mi eşti prieten sau duşman?
-Cine altul voinice decât puiul de zmeu căruia i-ai dăruit viaţa când cu războiul cela cumplit. Poate că acum voi putea să-ţi întorc binele făcut, cu toate că în acel război au fost omorâţi toţi cei din neamul meu.
-Ştii bine că dacă nu erau păcatele mari şi voinţa celui de sus nu s-ar fi prăpădit toată seminţia voastră.
-Atâta timp cât stăm de vorbă înseamnă că Celui de Sus I s-a făcut milă şi a dorit să mai rămână şi cineva din seminţia mea pe acest pământ. De când ne-ai scapat, pe mine şi pe aceea care îmi va fi soaţă, ne adăpostim aici şi facem ce putem pentru un loc de hodină şi ceva mâncare, căci nu mai avem curajul de a ieşi în lumea voastră. Dar cu ce treburi pe-aci prin Casa Morţilor?
Leandru îi povesti despre porunca prinţesei şi despre dorinţa lui de a o îndeplini. Zmeul îi spuse că aceasta nu poate fi dorinţa unei prinţese, a unei femei, ci numai a unuia care vrea să-l prăpădească şi să scape de el. Îi spuse să aştepte afară că îi va aduce el calul negru şi turbat, de trei ori înaripat care nu sufera suflet de om viu. După aceea scoase o punguţă cu un praf fermecat şi îi mai spuse că pentru a-l putea stăpâni trebuia să-i sufle pe nări din acel praf şi atunci calul îl va şti de stăpân. Plecă zmeul iar Leandru se apropie de ieşire căci nu putea suferi întunericul acela gros şi umed ca însăşi moartea. Nu trecu mult şi iată că apăru din întumecine zmeul care se chinuia să tragă de căpăstru o întunecime de cal mândru şi fioros totodată cu trei părechi de aripi ce cuprindeau toată încăperea aceea. Când se apropiară destul, Leandru scoase din praful cela fermecat şi îl suflă în nările Întunecatului care pe loc se cuminţi şi se potoli devenind ca mielul. Atunci Leandru îl luă de căpăstru şi îi mulţumi din suflet zmeului pentru binele făcut după care îşi luă ziua bună şi plecă spre palat.
Dar dacă la dus era cătrănit şi nici nu vedea pe unde merge, acum de drag mergea căci avea lângă el cel mai frumos cal de pe lume şi ştia că acum putea să plece în sfârşit acasă la părinţii lui. La un popas îşi lăsă calul să pască şi încălecă pe Întunecatul dorindu-şi să zboare ca vântul şi ca gândul străbătând pământul, să zboare ca păsările răscolind cerurile. Nu-şi termină bine gândul că odată se ridică Întunecatu până în tăria cerurilor şi de acolo încă odată până la calea stelelor şi de acolo coborâ ca o săgeată şi înconjurând pământul coborâ chiar în locul de unde plecase.
-Mulţumit stăpâne?
-Dacă ştii să citeşti şi gândurile chiar că eşti cel mai priceput şi fermecat cal pe ce l-am văzut. Dar din păcate nu-mi este dat mie să am un astfel de cal, căci eu doar te duc în dar Împăratului Verde şi miresei lui, Ziurel de Ziuă.
-Nedesluşite sunt căile Domnului voinice. Spune-mi rogu-te dragă ţi-i fata?
-Ce gânduri sunt astea, căluţul meu? Am un legământ şi am să mi-l ţin, chiar dacă s-ar surpa pământul şi m-ar înghiţi cu tot cu gândurile mele necurate.
-O stăpânul meu. Cine a adunat vântul în căuşul pumnilor lui? Cine a strâns toate apele în haina lui? Poate cineva să ia foc în sân fără să i se aprindă hainele? Din toată neştiinţa mea, toate acestea nu le poate face decât cel nebun sau cel ce iubeşte cu înfocare. Şi mai ştiu că, mai bine o mustrare pe faţă decât o prietenie ascunsă. Poate că ar trebui să-ţi deschizi inima şi să mărturiseşti totul.
-Niciodată. Niciodată. Mai bine mor decât să fac o astfel de ruşine numelui tatălui. Nu pot să vin ca un fur pe ascuns, să junghii inima care m-a iubit şi să străpung mâna întinsă. Dar ajunge cu vorba. Să mergem dar ca să ajungem la timp.
*** - de ioana2006 la: 11/07/2008 16:10:01
(la: Pentru mama mea!)
Adrian Păunescu


Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
BALADĂ ŞUGUBEAŢĂ DE CRÎŞMARI - de cosmacpan la: 15/07/2008 21:12:33
(la: de unul singur........)
BALADĂ ŞUGUBEAŢĂ DE CRÎŞMARI
De junghi să aivă parte şi de lance.
De bîtă noduroasă şi de spată°,
De paloş zdravăn, de cîrlig de cange,
De ghiont cu ghioagă-n ghinturi fericată,
De suliţă călită, de săgeată,
De furcă, de ţapină, de baltag,
De furi pîndind la coturi de drumeag
Să-i hăcuie, să-i jefuie de pungă,
Să-i spintece, în inimi să-i împungă.
La beregăţi să-i sîngere puţin;
În beciuri de Ghehenă° să ajungă,
Crîşmarii care toarnă apă-n vin !

De arc păgîn, de iatagan, de prăştii,
Să aivă lotrii° parte, şi de bardă ;
Tu, creierii lor, trăsnet, să-i împrăştii!...
Iar părul, elinescul foc li-l ardă;
În ştreang le-atîrne hoitul, rug să-i piardă :
Mă rog la cer să piară de podagră,
Ori şi mai bine, bată-i buba neagră ;
Scurma-i-ar ţepi încinse-n măruntaie,
Şi zece gîzi, de vii să mi-i jupoaie,
Să-i fiarbă în oloi la focul lin,
Sirepi° să-i rupă, face-s-ar gunoaie,
Crîşmarii care toarnă apă-n vin !

Să-i prinză vijeliile pe uliţi;
Le farme, balimezul°, căpăţîna ;
Orbească-i ale fulgerelor suliţi:
Zăvozii° facă-i una, cu ţărîna,
Le rupă beregata, şoldul, mîna ;
Îngheţe-i gerul bocnă, bată-i grindeni,
Şi ploaia biciuiască-i pretutindeni;
Să n-aivă mantii, nici dulame groase ;
Îi sfîşie-ascuţişe lungi de coase,
Şi leşul prăvălit le fie-n Rin;
Zdrobiţi să fie de-op'zăci de baroase,
Crîşmarii care toarnă apă-n vin !



ÎNCHINARE:
Crăpa-le-ar Domnul, – Principe, – ficaţii
Şi setea ogoi-le-ar cu venin,
Căci n-au păreche-n lume blestemaţii:
Crîşmarii care toarnă apă-n vin !


Villon in traducerea lui Romulus Vulpescu
Ceva ca rugăciunea - de cosmacpan la: 03/01/2009 17:08:26
(la: Am intalnire cu Dumnezeu la o cafea)
Nu ştiu ce am,
Că nu dorm când dorm
Nu ştiu ce am,
Că nu sunt treaz,
Când stau de veghe.

Nu ştiu ce am,
Că nu ajung nicăieri,
Când merg.

Nu ştiu ce am,
Că stând pe loc
Sunt, hăt, departe.

Doamne, din ce fel de humă
M-ai luat în palmele tale calde
Şi cu ce fel de salivă
Ai amestecat şi-ai frământat huma-mi?

De nu ştiu ce am
Că exist,
Nu ştiu ce am
Că nu mai am nimic,
Decât pe tine.

(Ceva ca rugăciunea - Marin Sorescu )

#382085 (raspuns la: #382063) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
( 4/4 ) - de Tot Areal la: 11/03/2010 13:51:16
(la: Pensia de moarte ( 4 ))
Acum lui Petrică nu-i ajungea că i-a periclitat situaţia o dată, avea să o repete şi în acest an.
S-a dus la un preot şi l-a rugat să-i facă rugăciuni. Nici un examen nu a fost atât de bine pregătit. Când văzu subiectul, dintr-o dată parcă s-a pierdut şi i se părea iar că nu ştie nimic. De frică! Dar, parcă o voce din creier a început să-i dicteze. Din greşeală, uitase iarăşi să scrie ceva... Dar nu avea cum să pice!
Când s-a dus pentru nota finală, îşi văzu foile înroşite de semne şi o cuprinse iar frica.
În dreptul numelui ei vedea un şir de litere A , mari, roşii.
- Ai scris de 7,75 şi ar trebui să-ţi dau opt. Dar îţi scad un punct pentru absenţe; îi zise profesorul pe un ton ofuscat.
Mona răsufla uşurată şi ar fi zburdat pe străzi de-ar fi putut. Încă un prag mare a fost trecut. Şi pentru proiect primise notă mică:
- Cum vi se pare, îşi întrebă şeful după terminarea proiectului.
- Eu îţi dau zece! Spuse zâmbind pe un ton mulţumit.
Desigur, la profesor lucrurile stăteau cu totul altfel. O hărţui cu mai multe întrebări:
- Dar astea ce-i cu ele?
- ...Capacele de rulmenţi, spuse ea.
- De ce le-ai făcut? Eu nu ţi-am cerut. Într-un proiect faci numai ce ţi se cere!
I-ar fi răspuns că de frică a căutat să se întreacă pe sine, dar n-a îndrăznit. În cele din urmă îi spuse:
- Proiectul e bun pentru că ai colegi buni. Îţi dau şapte!
În anul IV începeau nunţile. Cosmin se însură cu Dana studentă la Medicină în Bucureşti. Se cunoşteau din liceu. Se întâmpla destul de rar ca un coleg să-şi aducă mireasă din altă parte. De obicei erau fetele de la Mecanică Fină, Matematică, TCM. La ei la auto fetele erau excepţii, fie preocupate de maşini cum era Mona, fie că nu intrau la MF. Din 50, erau doar cinci fete. Faptul că Dana era la Medicină, când venea să-şi întâlnească soţul era un prilej foarte motivant pentru a se merge cu „gaşca” la bere.
- Asta da, meserie, cu bani..., zice o fată.
- Asta da şi facultate... cu 20 pe loc la admitere şi cu ce este de învăţat...
- E mai greu la voi, zice Dana. Când văd caietele lui Cosmin, mă ia groaza. Cum poţi face calculele alea de 4-5 pagini? Medicina e jucărie faţă de voi. Şi măcar e vorba de ceva uman, cap, mână picior, nu nişte molecule virtuale de fier sau mai ştiu eu ce închipuiri...
- Mama mă tot îndemna să mă duc la sanitar, zicea Mona, dar eram gata să leşin când vedeam sânge sau cum se face o injecţie. Am preferat informatică. Eu de la coada vacii m-am trezit printre odraslele de boşi. Când erau şedinţe cu părinţii, veneau maşinile ca la ambasada americană. Care mai de care şefi de comune şi judeţe, ingineri, profesori.
- O, vai bietele mele păpuşi, câte injecţii le-am împins cu acele de la mama...a zis Dana, a cărei mamă era asistentă.
- Eu am vrut să-l moştenesc pe taică-meu. E şofer de autobuz a zis Mona... Hai să vă spun o „şopârliţă”.
Era semnalul că încep să discute despre ce s-a mai vorbit la „Europa Liberă” poreclit „şopârla”. De fapt i-ar fi plăcut să facă drept sau matematică dar nu erau aceste profile la seral în Braşov. Mai auzise că la drept e multă politică şi era printre puţinii care reuşeau s-o înţeleagă şi să discute despre ea, dar nu de plăcere.
#530439 (raspuns la: #530438) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sau: - de Paianjenul la: 06/11/2010 10:14:57 Modificat la: 06/11/2010 10:25:38
(la: S-a dus omul...Va ramane Poetul)

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.


*** - de anadaria la: 03/12/2011 09:58:43
(la: Ce parere aveti?)
'Petreceri nocturne la mănăstire

Întâmplarea are loc pe la sfârșitul anilor 1150. Protagonista poveștii a fost dusă la o mănăstire când avea doar patru ani, astfel că fata și-a petrecut copilăria și adolescența închisă acolo. Însă ea a crescut și a devenit o femeie foarte încăpățânată și aproape lipsită de morală. La un moment dat a fost prinsă, de către alte călugărițe, cu iubitul ei. Pedeapsa a fost exemplară: i-a fost smuls vălul și a fost legată cu lanțuri într-o celulă, fiind hrănită doar cu pâine și apă. Aelred spunea: ”Închideți-vă ochii, virgine ale lui Hristos, acoperiți-vă ochii... Ea a fost o virgină a lui Hristos și a devenit femeie adulteră. ” Dovada ”indiscreției” sale a devenit publică atunci când s-a dovedit că fata rămăsese însărcinată. Iubitul ei, drept pedeapsă pentru întreținerea de relații cu o călugăriță, a fost castrat. Înregistrările scrise spun că, după o viziune divină, cătușele i-au dispărut în mod miraculos, la fel și fătul, iar fata s-a întors la viața monastică. Stareța mănăstirii din Amesbury în Wiltshire n-a fost așa de norocoasă. Mănăstirea pe care o conducea a fost închisă în 1189 după răspândirea unor zvonuri potrivit cărora stareța avusese trei copii.

La Conciliul ecumenic de la Lateran din 1179 s-a discutat și această gravă problemă ce afecta serios imaginea Bisericii. Preoților li s-a interzis să trăiască în aceeași casă cu femei după ce episcopii se plânseseră că aceștia trăiau cu servitoarele lor, cu care aveau foarte mulți copii. În ciuda numeroaselor edicte promulgate cu scopul de a-i face pe preoți să respecte celibatul, aceștia au continuat să trăiască în desfrâu.

Secolul al XIII-lea, presupusa ”epocă de aur a monahismului”, a fost de fapt un secol al depravării din spatele zidurilor mănăstirești. Pasiunea călugărițelor pentru haine luxoase și bijuterii a adus nenumărate plângeri cu privire la traiul lor inadecvat. În 1397 un episcop se arăta extrem de numulțumit din cauza unei anume Margaret Fairfax, o femeie de viță nobilă care venise la mănăstire fără a renunța însă la dragostea pentru văluri scumpe din mătase. În plus, ea menținuse legăturile cu un John Munkton, pe care-l invita adeseori la ea. Situația era înrăutățită și de faptul că, de multe ori, fetele erau duse la mănăstire din voința părinților. Familiile își lăsau fiicele necăsătorite la mănăstire pentru a nu mai cheltui bani pe nunți, pentru a ”salva sufletul familiei” sau pur și simplu pentru că nu-și mai permiteau să le întrețină. Între 1275 și 1535, rolul mănăstirilor ca receptacul pentru fetele ”în plus” a crescut foarte mult, mai ales în cazul celor din familii de clasă mijlocie sau aristocratice care nu-și permiteau zestrele foarte mari. Deși unele femei poate că ar fi ales oricum o viață de ascetism și rugăciune, e clar că nu toate ar fi mers pe calea aceasta. Nu trebuie deci să ne surprindă faptul că ele ajungeau să se îndrăgostească de bărbații care erau cel mai aproape de ele, adică de preoți sau călugări.

Scandaluri ecleziastice n-au contribuit deloc la reputația Bisericii, ci din contră. Mișcarea reformatoare din secolul al XVI-lea s-a folosit foarte mult de aceste scandaluri pentru a critica Biserica. Odată cu răspândirea reformei, numărul așezămintelor monastice a scăzut în țările protestante și a crescut în schimb numărul căsătoriilor preoților. Luther, care predica desființarea celibatului preoților considerând că acesta e inutil deoarecefiecare creştin e preot şi nu există diferenţe artificiale între clerici şi laici), este el însuși un exemplu: el s-a căsătorit cu o călugăriță pe care o ajutase să scape de la mănăstire.'

sursa: http://www.historia.ro/exclusiv_web/andreea-lupsor/articol/scandalurile-sexuale-manastirile-medievale
#625673 (raspuns la: #625672) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...