comentarii

sărbătorile de iarnă


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
OCTAVIAN SĂRBĂTOARE - de sperantao la: 02/07/2009 10:59:45
(la: Zamolxianism)
2. Omul religios se împlineşte şi este mântuit atunci când îşi regăseşte sinele prin proiectarea imanentului către transcendent prin mijlocirea lumii în care a deschis ochii. Pentru români această lume este arealul carpatin, nicidecum deşerturi, mări sau munţi de prin alte locuri din lume care îi reprezintă pe alţi oameni, în căutarea împlinirii lor. Nu este nevoie să trăim religios din importuri de orice natură, avem o comoară de spirit care ne foloseşte la împlinirea fiinţei, la salvare şi transcendere.
În ce fel zamolxianismul pe care îl înfăţişăm conceptualizează dihotomia om- Dumnezeu? Dumnezeu, ca principiu transcendent al existenţei, descins în materie, este bine conturat în portretul Mântuitorului Zamolxe, personalitate paradigmatică a legăturii dintre oameni şi Dumnezeul transcendent. O articulare de idei a ceea ce înseamnă Dumnezeu este întotdeauna speculativă. În schimb, putem vorbi despre Zamolxe, portretul omului simplu, care ca homo religiosus a atins mântuirea devenind astfel una cu Dumnezeu. Poporul român păstrează vie amintirea trecerii lui Zamolxe prin lumea carpatină. Zamolxe sau Zeul Moş sau Zeul cu Tâmpla Ninsă, cum i se mai spune în popor, este bine reprezentat de Sărbătoarea Crăciunului. Bradul, simbolul pomului sacru carpatin, este asociat cu Moş Crăciun şi sărbătorile de iarnă din timpuri precreştine.
Legendele despre Zamolxe punctează în direcţia omului simplu ajuns zeu prin dobândirea înţelepciunii. Zamolxianismul, ca religie, ţinteşte înţelepciunea, nu sfinţenia, căutată în alte crezuri. Căci prin înţelepciune omul îşi stăpâneşte gândurile, îşi drămuieşte vorba şi îşi cântăreşte faptele. Astfel moralitatea, urmărită din perspectiva sfinţeniei în unele crezuri, devine o latură a aplicării înţelepciunii, şi nu a unui dogmatism de idei. Cenzurările mentale, fără înţelepciune, duc la boală mai degrabă decât la eradicarea răului. În zamolxianism regăsim o filosofie a vieţii abordată din perspectiva lui Socrate: înţelepciunea duce la virtute şi virtutea conduce la fericire. Omul zamolxian vede în realitatea lumii un teren de manifestare, în care aplicarea înţelepciunii duce la viaţa frumoasă îndeplinită aici şi acum, în această lume. Raportarea cu armonie la realitatea lumii îl situează pe zamolxian de partea ordinii lucrurilor şi astfel a împlinirii fiinţei umane, care este scopul vieţii per se.
Prin multitudinea de zeităţi care participă la viaţa românului, zamolxianismul se situează în sfera unui politeism care converge într-un monoteism de factură specială, concretizat de calea mântuirii arătată de Zamolxe, omul care prin efortul propriu a reuşit să atingă salvarea sufletului. Specialiştii în cercetarea religiei vor găsi în viitor o denumire potrivită zamolxianismului modern, marcat de o cale proprie mântuirii sufletelor şi de misterele realităţii lumii. Există o caracteristică a noastră, care a căpătat un contur din ce în ce mai pregnant după revoluţia din 1989: Zamolxe revine în sufletele românilor. Zeul care „ a dispărut” pentru o vreme, aşa cum afirmă câţiva cercetători ai fenomenului religios, printre care şi Mircea Eliade, renaşte în noi odată cu dorinţa de a ne întoarce la sănătatea religioasă a tradiţiei strămoşeşti. „Tentaţia dacică” a lui Densuşianu devine reală odată cu activarea spiritului străbunilor.
Un alt aspect în atenţie este teologia zamolxianismului. Religiile politeiste sunt lipsite prin definiţie de un panteon unitar care să creeze o coerenţă riguroasă teologică. Tocmai aici este prezentă latura creatoare a zamolxianismului: panteonul este deschis, pentru ca în viitor alte forme ale imaginarului religios să prindă contur. Mecanismul de înţelegere a zeităţilor, ca fiind o „creaţie umană”, este evident. Zânele şi zeii sunt creaţii spirituale ale imaginarului uman care se raportează la principiul existenţei, Dumnezeu. Divinităţile noastre populare exprimate prin Zâne, Ursitoare, Sânziene, Dochii, Iele, Drăgaice, Dragobete, Caloian fac parte din panteonul zamolxian, care are multe astfel de spirite şi duhuri, amplificând latura sa de mister. În două cuvinte putem spune că zamolxianismul este: mântuire şi mister.
#457570 (raspuns la: #448751) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sărbători pline de magie... - de Lady Allia la: 21/12/2010 20:05:58
(la: Craciun Fericit!)
Hara - Marlin, darlin



Acest colind este unul drag mie, iar Hara ştie să-l colinde frumos de aceea vi-l dăruiesc vouă din tot sufletul cu urarea de a avea parte de "Sărbători Fericite şi Pline de Magie!".

Să fiţi iubiţi şi fericiţi!
Sărbători Luminoase - de Lady Allia la: 25/12/2012 16:52:58
(la: Sarbatori Fericite)
Sărbători Fericite, pline de lumină, bucurie şi liniştea celor dragi aproape! Să vă fie sufletul casă iubirii, iar iubirea să vă locuiască inimile voastre frumoase neîncetat! Să aveţi parte de linişte, seninătate şi timp pe care să îl dăruiţi celor iubiţi atunci când acesta pare că nu mai vrea să stea!

Să păstraţi mereu în inima voastră Magia Crăciunului şi să nu uitaţi nici o clipă că adevărata magie a sa constă în iubire! În iubirea pe care o primim şi o dăruim!

Crăciun Fericit!
Ai văzut? - de Viorel 1963 la: 09/12/2005 19:54:36
(la: In curând Craciunul..)
Dragă Mario, mă bucur pentru că nu ai reuşit să sesizezi unda de cruntă amăreală din cuvintele mele! Iisus e prietenul tău? Şi atunci de ce te grăbeşti să arunci cu piatra cuvintelor? De ce nu ţi-ai dat seama că pe mine mă doare acest popor care îşi uită tradiţiile, inclusiv Naşterea Mântuitorului, înlocuindu-le cu fuga după materialităţile şi deziluziile financiare ale unor sărbători de iarnă virate direct spre teoria consumismului? Da, ai dreptate, sunt născut în '63 da' nu am fost membru de partid deşi eram vânaţi cu arcanu', toţi cei care sub diverse pretexte refuzam să uităm că în fiecare an, pe 25 decembrie se naşte Mântuitorul şi nu vine Moş Gerilă! Pace ţie!
#94066 (raspuns la: #94032) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
E un subiect potrivit - de rac la: 20/12/2005 14:17:23
(la: "Copiii tai unde sunt?")
a se discuta în preajma Sărbătorilor, Andreea!

Asta pentru că se apropie Crăciunul, iar Moşul vine în primul rând la copii, nu? Farmecul, mirajul recilor seri de iarnă, mângâierea luminiţelor din brad şi mirosul lui proaspăt, spiritul de Crăciun..., toate se asociază cu nerăbdarea copiilor aşteptând darurile, cu râsul lor pur, cristalin.

E mult de spus pe tema copiilor... Pe scurt, aş spune aşa: copii împlinesc dragostea dintre doi oameni, sunt rodul iubirii lor (sau aşa ar trebui să fie). Dau sens. Motivează. Dau putere. Împlinesc.

La partea mai sensibilă, legată de condiţiile economice şi cum ar putea ele influenţa hotărârea de a avea un copil, aş zice aşa: da, este important ca atunci când iei această hotărâre, să-ţi analizezi şi posibilităţile. Tot atât de adevărat este că odată intrat în joc ca părinte, vei fi nevoit să te descurci, şi nevoia te va învăţa să te descurci. Venirea unui copil pe lume este, sau ar trebui să fie întotdeauna o bucurie.

Decizia, până la urmă, o ia cuplul, pe baza propriei judecăţi (depinzând sau nu de latura economică), iar odată luată, această decizie va crea responsabilităţi.
Personal, îmi amintesc de momentele când analizam împreună cu soţia: "Să-l lăsăm sau nu?" ne întrebam. Poate nu e momentul, gândeam, dar... nu va fi niciodată, dacă ne gândim aşa. Şi-uite aşa, am rupt pisica.
Cunosc cazuri (am în familie) în care s-a tot amânat acest moment pe motive ca: stai să terminăm facultăţile, stai să ne luăm casă, să avem şi maşină, etc. Într-un târziu, nu s-a mai realizat din diferite motive... Au rămas părerile de rău.
Sigur, sunt şi situaţiile în care problema nu se rezumă la voinţă, dar asta este altceva.

Revenind la copii şi la Crăciun...: nu-i aşa că în seara de ajun redevenim cu toţi copii?


Vin sărbătorile...
POVESTE DE CRĂCIUN - de Areal la: 19/12/2008 10:45:44
(la: Bucuria Sarbatorilor)
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti... A fost odată, în vremuri deloc îndepărtate, într-un sătuc mic-mic, o famile de ţărani care avea doi copii. Tatăl nu credea în Dumnezeu şi nu ezita să spună şi altora ce simţea el în legătură cu religia şi sărbătorile creştine, cum ar fi Crăciunul. Soţia lui credea însă, şi ea şi-a crescut copiii astfel încât să aibă credinţa în Dumnezeu şi în Iisus, în ciuda comentariilor lui negative, prin care se împotrivea la orice.
Într-un ajun al Crăciunului încărcat de zăpadă, soţia şi-a luat copiii la o slujbă creştină în satul în care locuiau. L-a invitat şi pe el, dar a refuzat:
"Prostii, dacă ar exista într-adevăr Dumnezeu, iar Iisus ar fi fiul Său, de ce l-ar fi trimis El pe pământ cu chip de om? Dacă e atotputernic, de ce să se coboare El până la nivelul nostru? Nu pot să cred aşa ceva, n-are nici un înţeles!"
Aşa că ea şi copiii au plecat, iar el a rămas acasă. N-a trecut mult şi vântul a început să bată mai tare, viscolind zăpada. În timp ce bărbatul se uita afară pe fereastră, tot ce vedea era o furtună de zăpadă. S-a aşezat să se odihnească înainte de a aprinde focul pentru a încălzi casa peste noapte. Şi chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi încă unul. S-a uitat afară, dar nu a putut să vadă prin viscol mai mult de câteva urme pe zăpadă. Când vântul s-a mai liniştit, el a mers afară să vadă ce anume a lovit fereastra. Pe câmpul de lângă casă a văzut un stol de gâşte sălbatice. Se părea că ele zburau spre ţările calde pentru perioada de iarnă, când au fost prinse de viscol şi nu au mai putut înainta. Păsările s-au pierdut şi au eşuat la ferma lui, fără mâncare şi fără adăpost. Îşi mişcau aripile şi zburau în jurul terenului în cercuri mici, orbite şi fără nici un scop. Câteva din ele se pare că s-au izbit de geam. Ţăranul, om cu inima caldă, iubitoare, s-a gândit că le-ar putea adăposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau să mai zboare spre sud pe o astfel de vreme.
"Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele să stea. Este călduroasă şi sigură, ar putea să-şi petreacă noaptea aici şi să aştepte sfârşitul furtunii."
Aşa că a mers până la fermă şi a deschis larg uşile, apoi a aşteptat, sperând că ele vor observa ferma deschisă şi vor intra. Gâştele dădeau însă din aripi învârtindu-se fără nici un scop şi se părea că nu au observat ferma şi nici că şi-au dat seama ce ar însemna aceasta pentru ele. Bărbatul a încercat să le atragă atenţia, dar tot ce a reuşit a fost doar să le sperie, şi ele s-au mutat mai departe. Ţăranul a intrat în casă şi a ieşit apoi cu o bucată de pâine, a rupt-o şi a făcut o dâră de firimituri care să le conducă spre fermă. Dar ele tot nu au înţeles. S-a dus în spatele lor şi a încercat să le îndrepte spre fermă, dar ele s-au speriat şi mai tare. S-au răspândit în toate direcţiile, numai spre fermă nu.
Nimic din ce a făcut nu le-a determinat pe gâşte să ajungă în locul unde le-ar fi fost cald şi unde ar fi fost în siguranţă.
"De ce nu mă urmează?! Nu pot să vadă că acesta este singurul loc unde ele ar putea supravieţui furtunii?"
Tot gândindu-se la asta şi-a dat seama că ele pur şi simplu nu vor urma un om.
"Doar dacă aş fi unul de-al lor, aş putea să le salvez!", a spus el tare.
Atunci i-a venit ideea. A intrat în fermă, a scos una din propriile lui gâşte şi a purtat-o în braţele sale până a ajuns în spatele stolului de gâşte sălbatice. Apoi i-a dat drumul. Gâsca lui a zburat printre celelalte direct spre fermă şi, una câte una, celelalte gâşte au urmat-o spre acel loc sigur. Bărbatul a rămas tăcut pentru un moment în timp ce cuvintele pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme i-au revenit în minte:
"Doar dacă aş fi unul de-al lor, atunci le-aş putea salva!"
Apoi s-a gândit la ceea ce i-a spus soţiei mai devreme:
"De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe pământ şi să trăiască în trup de om?"
Dintr-o dată, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a făcut Dumnezeu. Noi am fost ca si gâştele – orbi, pierduţi, disperaţi. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său ca să ne arate calea şi să ne salveze.
"Aceasta este adevărata însemnătate a Crăciunului!"
Privirile i s-au luminat când a înţeles. În timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit liniştit contemplând acest minunat gând. Ani de îndoială şi necredinţă au dispărut ca şi furtuna trecătoare. A îngenunchiat în zăpadă şi a rostit prima rugăciune din viaţa lui:
"Mulţumesc, Doamne, că ai luat chip de om şi ai venit să mă scoţi din furtună!"
#374702 (raspuns la: #370406) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bubule... - de Lady Allia la: 23/12/2008 00:29:05
(la: nameti)
Poezia mea îţi seamănă...
Să ai parte de o iarnă plină de frumuseţe, de linişte şi de tot ceea ce sufletul tău visează!

Sărbători Fericite femeie copil!
#376620 (raspuns la: #376325) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 27/12/2008 15:40:12
(la: Cu nesaţ, de Crăciun)
Doream copiii să mă colinde. Ultimi vestitori ai sărbătorii în oraşul nesaţului, neştiutori şi nevoiaşi purtători ai seminţei bucuriei, să umple betonul rece cu glasurile lor. Dar, ca într-o nepoveste de iarnă, copiii nu mai vin.
la mine inca mai vin.
ii drept ca mai putini decat s-au anuntat...
Zaraza... - de Lady Allia la: 20/12/2010 18:04:49
(la: în mine dansa o prinţesă)
Măcar atâta să ne rămână :)...strălucirea de după :)))!

Te iubesc draga mea şi mă bucură că ştiu că ştii :).

Sărbători Fericite şi pline de magie! Promit că iarna următoare ai să stai lângă brad, luminiţele vor străluci în ochii tăi frumoşi şi ai să citeşti o parte din poveştile mele! Sunt egoistă şi vreau să fiu mai aproape de tine :)!
#588462 (raspuns la: #588383) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de parola.uitata la: 12/12/2012 14:42:59
(la: Ma bucur ca m-am nascut in Romania)
Motivaţia mea fu râsu' şi nici o fărâmă-n plus. În rest, poeziul mi-a plăcut pentru "cum iarna-n prag de sărbători, se zbate,
între dogoarea focului din vatră
și luciul apei înghețate-n lac,
cum urmele de pași s-au dezlipit de pe picioare
și s-au înșiruit cuminți la mine sub pervaz".
#637316 (raspuns la: #637310) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cecilia,3853 - de anita47 la: 22/11/2003 02:20:22
(la: Musulmani in Franta)
Crezi ca in Franta ar putea avea loc un atentat de o asemenea amploare?(pentru ca discutai despre "un start pentru extremisti")

Din jurnalul National(22/11/03):
==================================Tehnic vorbind, ancheta pe marginea atentatelor de joi de la Istanbul progreseazã. Autorii lor au fost identificati, politia opereazã arestãri, dar amenintarea teroristã persistã
Aproape toate capitalele lumii îsi avertizau ieri cetãtenii sã evite deplasãrile în Turcia, în perioada imediat urmãtoare. Motivul este, pe cât de simplu, pe atât de înfricosãtor: în Turcia ar urma sã se producã noi atentate.

Luptãtori în Cecenia
Cei doi autori ai atentatelor sinucigase de joi au fost identificati de politie. Sunt amândoi turci, potrivit cotidianului „Hurriyet”. Azad Ekinci si Feridun Ugurlu, doi militanti islamisti, erau deja dati în urmãrire în cadrul anchetei privind atentatele sinucigase de sâmbãtã, tot de la Istanbul, care au vizat douã sinagogi. Despre Ekinci se stie cã ar fi luptat în Bosnia si Cecenia, ba chiar cã s-ar fi antrenat în Pakistan, cel putin asa sustine fratele lui, citat de „The Guardian”. Informatia nu este de neluat în seamã, dat fiind faptul cã toate trei locatiile sunt fiefuri recunoscute ale retelei teroriste Al-Qaeda. De altfel, încã de joi, imediat dupã comiterea atentatelor, specialistii în lupta antiteroristã vorbeau despre o amprentã a retelei conduse de Ossama ben Laden în tragedia de la Istanbul.
Arestãri si amenintãri
Alti sapte suspecti au fost arestati si interogati de politia din Istanbul, dupã atacurile de joi, a doua mare loviturã în interval de cinci zile pe care o suferã metropola turcã. Marea Britanie, direct vizatã de atentatele de joi, a afirmat, prin ministrul sãu de Externe, Jack Straw, prezent la Istanbul, cã atacurile constituie un adevãrat „11 septembrie al Turciei”. Marea Britanie si SUA au afirmat joi searã cã sunt în posesia unor informatii privind posibile noi atacuri în Turcia, avertizându-si cetãtenii sã evite deplasãrile în aceastã tarã. Avertismentul lor a fost reluat, de altfel, de majoritatea capitalelor lumii si se resimte deja în special în domeniul turismului, multe rezervãri pentru Turcia fiind anulate.
Mãsuri de securitate
Potrivit Ministerului turc de Externe, „securitatea a fost considerabil întãritã în jurul tuturor reprezentantelor diplomatice, consulare si comerciale strãine” din Turcia. La Ankara, capitala tãrii, universitãtile care au angajati profesori din strãinãtate au anuntat cã au devansat vacanta care marcheazã sfârsitul Ramadanului, închizându-si portile încã de joi, în loc de vineri searã, din precautie.
Al-Qaeda avertizeazã
Temuta Al-Qaeda a revendicat atentatele de la Istanbul si a amenintat cã urmãtoarea tintã va fi Japonia. Mesajul radicalilor, apãrut în sãptãmânalul saudit „Al-Majallah”, nu poate decât sã ne îngrozeascã. Mai ales cã presa turcã sustinea zilele trecutã cã, potrivit unui mesaj Al-Qaeda, tintele retelei vor fi Japonia, Bulgaria si România.
▪ Al-Qaeda si partizanii sãi din lumea întreagã sunt autorii atentatelor de la Istanbul.
▪ Al-Qaeda amenintã Statele Unite si Japonia cu noi operatiuni. În momentul în care primul soldat japonez pune piciorul în Irak vom lovi capitala Tokyo. Japonia poate fi usor distrusã, iar japonezii stiu asta.
▪ Aliatii americanilor stiu cã vor avea de trecut momente dificile de acum înainte si trebuie sã pregãteascã multe spitale si cimitire.
▪ Operatiunile din Istanbul au fost un succes, iar cele care vor urma vor reusi si ele gratie colaborãrii bune dintre comandamentele noastre regionale. (Marina Constantinoiu)
Avem lege privind apãrarea tãrii
Legea privind pregãtirea economiei nationale si a teritoriului pentru apãrare a fost publicatã ieri în Monitorul Oficial, urmând sã intre în vigoare peste 60 de zile. Coincidentã sau nu, actul normativ a fost publicat concomitent cu producerea sângeroaselor atentate de la Istanbul. Legea prevede înfiintarea unui Oficiu Central de Stat pentru Probleme Speciale, institutie în subordinea Guvernului si care va elabora un plan de mobilizare a economiei nationale pentru apãrare. Pe baza acestui plan se va asigura necesarul de produse si servicii ce vor fi consumate, rationalizat, de cãtre populatie. Presedintele României poate hotãrî punerea în aplicare a acestui plan numai în cazuri exceptionale, inclusiv în caz de agresiune armatã îndreptatã împotriva tãrii. (Silviu Sergiu)
Portul Constanta, pãzit cu strãsnicie
Accesul în Portul Constanta este de joi extrem de greu, în contextul în care autoritãtile au luat aici mãsuri speciale de securitate în urma atacurilor de la Istanbul. Potrivit Mediafax, portile de acces în port sunt pãzite de lucrãtorii unei firme de pazã care verificã tot ce intrã în incinta zonei, dar si de echipe ale Politiei de Frontierã si Directiei Vamale. Accesul persoanelor în Gara Maritimã este controlat, în orice moment, printr-un sistem video de supraveghere. (Lavinia Tudoran)
Politia turcã nu mai are vacantã de Ramadan
Politistii si jandarmii din Istanbul nu vor mai avea vacanta traditionalã de la încheierea Ramadanului, a anuntat guvernatorul orasului. Politia si jandarmeria vor avea zile grele cu ocazia sãrbãtorilor de la finalul Ramadanului, care au început ieri searã si tin o sãptãmânã. Autoritãtile trebuie sã securizeze toate zonele aglomerate din Istanbul, gãrile, statiile de metrou, mijloacele de transport în comun, centrele comerciale, arhipline mereu la terminarea Ramadanului. Pe de altã parte, analistii internationali sunt de pãrere cã urmãtoarea tintã turcã a Al-Qaeda ar putea fi Strâmtoarea Bosfor. Tranzitatã de numeroase tancuri petroliere, strâmtoarea ar fi un obiectiv atractiv pentru teroristi. (Lavinia Tudoran)
Coincidentã: Simulare de alarmã la turnul BRD
Blocul turn din Piata Victoriei – sediul central al Bãncii Române de Dezvoltare (BRD) – a fost evacuat ieri, pentru aproximativ o orã, în timpul unei simulãri de incendiu. Cu doar o zi în urmã, la Istanbul, un alt bloc turn, sediu al bãncii HSCB, era lovit în plin de nebunia teroristã.
În jurul orei 13:00, prin sistemul de comunicatii al clãdirii, a fost transmis un mesaj prin care angajatii BRD erau îndemnati sã pãrãseascã, fãrã panicã, sediul bãncii, „din motive de securitate”. Scenariul simulãrii – pus la cale de oficialii BRD – a presupus aparitia unor scurgeri de gaze din conducta centralei termice, care ar fi condus la izbucnirea unui incendiu.
Exercitiul s-a încheiat cu bine. Oamenii au pãrãsit blocul turn în opt minute, desi timpul estimat pentru evacuarea clãdirii era de 12 minute. (Daniela Ivan)
A aflat din ziar cã bãrbatul era atentator
Sotia unuia dintre bãrbatii care s-au sinucis în atacurile cu masinã-capcanã de la Istanbul a aflat despre moartea sotului ei din presã. „Nu-mi spunea niciodatã nimic”, a declarat Aysun Cabuk, vãduva lui Mesut Cabuk, care a aruncat în aer o camionetã plinã de explozibili în fata unei sinagogi din Istanbul, sâmbãtã, 15 noiembrie. Sotul ei, somer, petrecea mult timp citind cãrti islamiste si devenise din ce în ce mai credincios. Cu cinci zile înainte de atentate a venit acasã, în orasul Bingol, din sudul Turciei, si-a luat valiza si pasaportul si a spus cã pleacã la Dubai. De atunci n-a mai dat nici un semn.
Si-a vãzut iubita sãrind în aer
Un tânãr britanic a avut groaznicul ghinion de a-si vedea logodnica, cetãtean turc, sãrind pur si simplu în aer. Graham Carter, în vârstã de 34 de ani, era cu iubita sa la Consulatul britanic, pentru a-i lua ei vizã. Cuplul urma sã ajungã în Marea Britanie si sã se cãsãtoreascã. Din nefericire, soarta le-a rezervat un sfârsit groaznic. „Tin minte cã am vãzut o camionetã la poarta Consulatului, apoi explozia si pe iubita mea sfârtecatã. Nici acum nu-mi vine sã cred decât cã a fost un cosmar oribil”, a povestit Graham cotidianului britanic „The Sun”. Ei se cunosteau de mai bine de patru ani. În urma exploziei, britanicul a rãmas cu rãni multiple la fatã, mai ales în zona ochilor. (Lavinia Tudoran)

O româncã în Iadul de la Istanbul
Chiar dacã printre români nu existã victime, am descoperit un caz în care unul dintre ei a avut de suferit. Este vorba de Yldîz Oztabu, o tânãrã în vârstã de 31 de ani, originarã din Cernavodã, dar stabilitã în Turcia în urmã cu sapte ani.
Femeia si-a vãzut dãrâmate toate cele trei magazine pe care le detinea în Istanbul. Acestea erau amplasate la doar 20 metri de intrarea în Consulatul Marii Britanii si de locul în care a explodat o masinã-capcanã.
„Am vãzut cum se împrãstie aurul”
„Mã aflam în magazinul de aur cu sotul si angajatii mei. Deodatã s-a auzit o bubuiturã cutremurãtoare. Dupã 3 secunde s-a împrãstiat un val de cenusã si de fum. Am vãzut cum sar geamurile si usile, cum aurul din vitrinã se împrãstie. Initial am crezut cã e vorba despre o explozie de gaze naturale. Apoi, din câte am auzit, am aflat cã a fost vorba de un camion Skoda, care a sãrit în aer”, ne-a povestit aceasta. Ea s-a ales cu rãni usoare de la geamurile sparte, dar care nu au necesitat îngrijiri medicale speciale.
Sotul a rãmas socat
Zona s-a pustiit rapid, în primul rând din cauza spaimei. Yldîz, care pe lângã magazinul de aur mai avea douã de „bazar otoman”, s-a întors abia ieri la prânz la lucru. „Pânã la 12:30, zona a fost închisã. Am reusit sã recuperãm câte ceva din aur, dar nu stiu cât am pierdut”. Sotul ei a rãmas socat, preferând sã stea acasã: nu mai vrea sã mai audã de magazine. (Corespondentã din Istanbul - Florin Gongu)
Turcii vorbesc de patru români ucisi
„Din informatiile pe care le avem pânã la aceastã orã, ar exista patru români între persoanele ucise în exploziile de joi de la Istanbul”, declara ieri-dimineatã ambasadorul Turciei la Bucuresti, Ömer Zeytino˜glu. Diplomatul a adãugat cã nu are informatii despre posibile atentate asemãnãtoare în România, dar cã nu este exclus ca Al-Qaeda sã loveascã si la Bucuresti. (Lavinia Tudoran)
Deocamdatã, nici un român pe liste
Autoritãtile turce au anuntat cã, de joi noapte, numãrul rãnitilor si decedatilor a rãmas constant. În plus, se precizeazã cã rãnitii sunt tot mai putini: multi vin la spitale si pleacã acasã cu simple bandaje. E posibil ca aceasta sã fie o strategie pentru linistirea populatiei. Tot rapoartele oficiale aratã cã nu mai putin de 12 spitale au fãcut internãri în urma atacurilor teroriste de joi. Cei mai multi, 47, se aflã la „Taksim Ilkyarum”. Între numele victimelor nu se aflã nici unul românesc. Nu ar fi exclus însã ca unii sã fie din România, de origine tãtari, turci sau machedoni.
A început numãrãtoarea victimelor
Conform unui raport preliminar al Prefecturii Istanbul, dupã atentatele teroriste de joi dimineatã, în capitala economicã a Turciei au murit 27 de persoane, iar alte 250 au fost rãnite. Din fericire, printre acestia nu se aflã nici un român. Precizarea a fost fãcutã de cãtre consulul României, Mircea Neatã. Acesta a infirmat declaratiile fãcute la Bucuresti de cãtre câtiva diplomati turci.
În ciuda faptului cã sfatul cel mai des adresat în ultimele ore de cãtre autoritãti a fost acela ca lumea sã evite aglomerãrile, cetãtenii din Istanbul nu si-au putut reprima curiozitatea si au dat buluc în locurile afectate de atacurile teroriste. Este un prim semn cã viata reintrã la normal si cã starea de soc a trecut. Rãmân afectati cei a cãror trudã de o viatã s-a nãruit în explozia de joi, precum si familiile îndoliate ori cele care s-au ales cu accidentati.
Cei mai multi morti sunt englezi si turci
La Istanbul trãieste una dintre cele mai mari comunitãti de români din strãinãtate. Din fericire, nici un compatriot de-al nostru nu a fost afectat grav de atacurile teroriste. „Am fost la Prefecturã, am vorbit cu viceguvernatorul, si la Ministerul de Externe. Am fost asigurat cã, pânã acum, nu existã nici un român care sã fi murit sau sã se fi accidentat”, ne-a precizat Mircea Neatã, consulul României la Istanbul. De altfel, el a colindat prin toate spitalele unde au fost aduse victime si nu a descoperit vreun nume românesc. „Cele mai multe sunt englezesti si turcesti. 24 dintre cei 27 de decedati sunt deja identificati. Mai sunt unele probleme cu cei accidentati grav”, a completat Neatã.
Lucescu: „M-am obisnuit cu bombele”
Antrenorul echipei de fotbal Besiktas Istanbul, Mircea Lucescu, se pregãtea asearã sã plece cu echipa la Izmir, unde azi va juca împotriva celor de la Denizli. El nu pãrea afectat de cele petrecute, dar a condamnat gesturile teroristilor.
▪ Jurnalul National: Ce-ati fãcut, v-ati ascuns dupã atentatele de joi?
Mircea Lucescu: Nu, dar am preferat sã-mi tin telefonul închis, cã altfel riscam sã devin corespondent de presã.
▪ Cum ati resimtit evenimentele?
Eram în casã si explozia s-a auzit. Casa mea e situatã în zona acelei bãnci.
▪ V-ati speriat?
Deja m-am obisnuit dupã bombele acelea de sâmbãtã de la sinagogi. Sigur, este o situatie grea, delicatã, nu poti sti în nici un moment ce se poate întâmpla. Cine face astfel de lucruri nu sunt teroristi, ci adevãrati killeri, care ucid fãrã nici un scop.
▪ A fost afectat vreun jucãtor de la Besiktas?
În afarã de Giunti, nimeni. Ceilalti nu au avut de suferit.
▪ S-a pus problema sã se întrerupã campionatul?
Nu, nici n-avea rost. Stiu cã meciul din Ligã al Galatei a fost amânat, dar asta la cererea celor de la Juventus. Nu se punea problema ca o echipã mare sã nu fi putut beneficia de protectie si sigurantã. Cred cã au exagerat cu sperietura. Pânã la urmã, aceste amânãri nu fac altceva decât sã dea satisfactie celor care provoacã asa ceva. Ei asta urmãresc: sã creeze confuzie si panicã.
=========================================================



#4890 (raspuns la: #3853) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dilema veche - de Catalina Bader la: 21/01/2004 05:03:37
(la: Regele Mihai de PSD)
Înainte să moară sufocat în abundenţa de cîrnaţi, şorici, raportări guvernamentale glorioase şi zgomotoase veselii în masă puse la cale de primarii noii lumi, anul 2003 a strecurat, cu ultimele-i puteri, o dezamăgire în inimile unora care nu meritau, sub nici un chip, un asemenea cadou. Pentru acea categorie firavă care mai crede, încă, în idei întrupate şi care mai priveşte, încă, cu respect pios spre simboluri istorice şi naţionale, decembrie 2003 a fost o lună proastă. Desuetă în maniere şi nostalgică în aşteptări, ridiculizată de şleahta de pragmatici dezlănţuiţi ai tranziţiei noastre, prostiţi de o istorie care s-a scris peste capetele lor, cu capetele lor, minuscula categorie de români care mai crede, încă, în M.S. Regele Mihai I a putut vedea, stupefiată, în imagini vii şi adevărate, la emisiunile de ştiri, abdicarea Sa. Căci Regele a abdicat în decembrie 2003 şi nu în decembrie 1947.

Abdicarea din 1947, semnată de tînărul Rege de atunci în condiţiile ştiute, a fost şi este nulă din punct de vedere juridic şi imposibil de considerat din punct de vedere moral - ea există doar din perspectiva, e drept, decisivă, a lui real-politik. De aceea, am fost dintre cei care s-au revoltat, în decembrie 1990, cînd Regele a fost alungat din ţara sa ca un borfaş alogen care a trecut ilegal frontiera. De aceea, am fost printre cei care au plîns de bucurie, cîteva luni mai tîrziu, cînd au vazut mulţimea venită pe Calea Victoriei să-şi ovaţioneze Suveranul - pentru prima dată după instaurarea ciumei roşii. De aceea, am fost printre cei care s-au umplut de admiraţie şi respect cînd l-au auzit pe Rege pledînd, în 1991, cauza României în faţa Consiliului Europei - adevărată demonstraţie de nobleţe şi de patriotism. În ochii mei, Mihai I umplea fără rest conturul majestuos al regalităţii. În acel timp, aveam fotografia Majestăţii Sale pe masa mea de lucru.

Cînd, mai tîrziu, administraţia Constantinescu, temîndu-se şi de umbra ei, a înţeles să lase chestiunea monarhică în coadă de peşte, am fost dezamăgit. Mai apoi, cînd Regele s-a aşezat cu preşedintele la masă, mi-am temperat nedumeririle cu truismul "Regele e deasupra..." Istoria pe care o încarnează îl plasează nu dincolo, ci deasupra preferinţelor noastre politice. Micile noastre idiosincrazii, fie ele şi politice, nu au cum să intre în logica regală. În fond, dacă mie nu-mi place preşedintele României, Regele nu e în nici un fel obligat să-şi croiască atitudinile în consecinţă. La fel mi-am spus cînd am aflat că ginerele regelui, "Prinţul", a acceptat un post de consilier al actualului prim-ministru. Am refuzat mereu să cred zvonurile privitoare la starea materială a Regelui şi a familiei
. Sale şi la dependenţa acestora de bunăvoinţa actualului guvern. Mi-am spus, de fiecare dată, că "Regele e deasupra..."

Dar, în ultima lună a lui 2003 (de bună seamă, luna decembrie nu e deloc fastă pentru acest Rege), am încetat, pentru prima oară, să-mi repet mantra monarhiştilor şi mi-a venit în minte o întrebare mult mai republicană: bine, bine, dar Regele e chiar deasupra a orice, pluteşte inocent şi angelic, fără responsabilităţi? Nu există, totuşi, rigori ale acestei detaşări? O atare situare deasupra nu impune, totuşi, o oarecare cenzură în relaţia cu imediatul? A fi deasupra te îndrituieşte să fii la braţ cu oricine de dedesubt? A fi deasupra, în sens regal, îţi dă dreptul să operezi indiscriminat în raporturile cu lumea "supuşilor"? Aşa m-am gîndit cînd l-am văzut pe Rege înmînînd dlui A. Năstase, la festivitatea organizată de o revistă mondenă, titlul de "omul anului 2003". Nu ştiu ce o fi fost în mintea Regelui cînd a acceptat să joace rolul de vedetuţă la butoniera acestui prim-ministru, hrănindu-i ştiuta obsesie de "a da bine" şi dîndu-i iluzia anvergurii istorice. Şi nici ce o fi fost în sufletul lui cînd a schimbat elogii cu premiantul anului, pe scenă. Dar nici nu mă interesează, pentru că nici lui nu i-a păsat ce va fi în sufletul puţinilor care, încă, mai credeau în el.

Deşi efectele sale ţin de exercitarea puterii, substanţa oricărei abdicări e extra-constituţională. Strict juridic, abdicarea unui rege înseamnă părăsirea tronului, a puterii prin voinţă unilaterală. O abdicare în sens constituţional poate fi oricînd discutată şi disputată. Scurta istorie a monarhiei noastre ne oferă două abdicări, amîndouă cît se poate de controversate. Dar adevărata abdicare a unui Rege înseamnă părăsirea stării de regalitatate, a nobleţei superioare, a aristocraţiei autentice, înseamnă demisia din logica demnităţii pe care trebuie să o încarneze un Suveran - înseamnă, de fapt, părăsirea lui "deasupra". Mihai I a abdicat de la starea de regalitate în decembrie 2003, împins, probabil, de nevoi pămîntene. Mihai I a devenit un personaj monden, cu nimic diferit de Mutu, Jojo sau Pepe. Mihai I s-a integrat în mecanismul pieţei notorietăţii bucureştene şi cel mai puternic om al momentului l-a afişat, vanitos, în vitrina sa. Păşind pe scenă în dans tandru cu dl Năstase, în coregrafia celebrului Micky, Regele a întors spatele destinului său înalt şi a părăsit inima cîtorva români, de Sărbători. Sigur că, la urma urmei, asta nu are nici o importanţă. Într-o ţară rănită aproape fatal de atîtea dezamăgiri, gestul neputinciosului Rege nici nu adaugă, nici nu scade ceva. Şi poate, cine ştie, Regele pe asta s-a şi bazat...

Sever VOINESCU

Sf. Valentin - de isaia la: 13/02/2004 05:55:58
(la: Sfantul Valentin)
Adoptarea sărbătorii în România exprimă un servilism jalnic faţă de una din cele mai superficiale tradiţii occidentale. Tot ce este legat de ea frizează penibilul. Gingăşia şi misterul care însoţesc nobilul sentiment sunt tăvălite în mocirla divertismentului de mahala al stupidelor noastre televiziuni.
Totdeauna am fost neplăcut d - de Simeon Dascalul la: 18/02/2005 09:44:38
(la: Romanii vazuti de romani)
Totdeauna am fost neplăcut de adaptabili. Într-o foarte scurtă ocupaţie romană - cât două vieţi lungi de om - ne-am uitat complet limba.

Pe urmă ne-am adaptat superb la moravurile orientale cât ne-au stăpânit turcii.

În secolul al nouăşpelea am imitat occidentul cu elan, schimbând până şi alfabetul.

Acum toate magazinele alimentare amărâte se numesc supermarket şi cred că jumătate din denumirile de magazine au cuvinte englezeşti. În plus am importat două stupide sărbători - Halloween şi Valentine.

Dacă ăia din ţară procedează aşa ce te miri de ăia plecaţii - pe termen lung e firesc să fie asimilaţi şi peste vreo generaţie - două nu vor mai avea nimic ca să le aducă aminte de ţara de origine.
Când am citit cartea Marthei - de Simeon Dascalul la: 31/03/2005 15:11:11
(la: Pasti -sarbatoare furata!)
Când am citit cartea Marthei Bibescu - „Isvor – ţara sălciilor” mi s-a părut incredibilă bogăţia de tradiţii creştine şi precreştine desăvârşit integrate vieţii de zi cu zi. Guvernând-o, de fapt.

Dar felul acela de viaţă e dispărut sau va dispărea în curând. Cele două sărbători care s-au păstrat funcţionează azi ca termene pentru curăţenia generală şi ca o semnalizare a datoriei majore de a fi sătul. Familii complet atee n-ar concepe să nu aibă masa plină de Paşti şi Crăciun.

Cred că modificarea de sens, de conţinut a sărbătorilor nu-i decât un sindrom al evoluţiei sociteăţii. Sau mai degrabă a involuţiei, depinde din ce unghi priveşti lucrurile.

Revelatoare mi se pare de exemplu adoptarea tot mai masivă în ultimii ani a două sărbători idioate de import: Halloween şi Valentine.
de la Lazarescu citire...(fragmente) - de Intruder la: 13/08/2005 22:36:56
(la: "Academia Cafeavencu")
cele redate mai jos, nu sunt ''critici''...nici nu mi-as permite sa critic texte din acest site sau de aiurea...ceea ce unii ar considera ''critica'' facuta de Intruder, este de fapt zeflemea nevinovata, fara intentia de a fi eu mai catolic decat papa...
(asta ca paranteza la postarile mele anterioare)

cititi sa va amuzati...textul e super si autorul talentat...;)

Jurnal intim
Publicat de lazarescu la 12/02/2004 - 06:03 la Eseuri


Împărţeam cu doi tineri căsătoriţi o căsuţă cu două camere, un hol, o bucătărie, o baie, cîţiva şoareci şi mii de furnici.

în curte există un cîine-lup (blînd, pîinea-lui-Dumnezeu), care nu latră decît la mine. Dimineaţă am ieşit în vîrful picioarelor, privind în stînga şi în dreapta, şi am rupt-o la fugă spre poartă. A ieşit naiba ştie de unde şi a năvălit după mine, lătrînd înnebunit. Azi nu m-a prins.
Pe cîine îl cheama Lucky. De ce l-o fi chemînd aşa, treaba lui. Şi eu m-am simţit "lucky". De ieri dimineaţă nu l-am mai văzut. Am înţeles că noaptea doarme în casă. Treaba lui.

Aseară, în timp ce umblam bezmetic printr-o alimentară, memoria afectivă mi-a fost brusc deşteptată de imaginea unei banane verzi. Mi-am amintit cum, în copilărie, am aşteptat să se coacă o banană. O cumpărase tata, după vreo doua ore de stat la coadă. Mi-a explicat că, de fapt, bananele sunt galbene şi că-s mai bune coapte. Am pus-o pe fereastră şi o cercetam cu sufletul la gură de cîteva ori pe zi. Singura evoluţie a fost că s-a veştejit.

Azi, cînd am ieşit din editură ca să-mi cumpăr ţigări, am văzut o veveriţă care trecea strada pe zebră. Semn că nu mai există veveriţele de-altădată. Nu se mai sperie de aglomeraţie. În plus, au şi un comportament civilizat.

Muntele Rarău, ajunul Revelionului 2002, pe o cărăruie aflată la 15 km distanţă de civilizaţie. Mă opresc să-mi aprind o ţigară. Apare de niciunde un aurolac: "Da si mie un ban". Hai, că la restaurant, pe strada, mai înţeleg. În creierii munţilor nu-mi pot imagina ce căuta un aurolac.

Astă vară, mă plimbam cu iubita şi a venit un aurolac la noi, cu celebrele cuvinte: "Dă şi mie un ban". Eram amîndoi lefteri. Fumător înrăit, m-am gîndit să-i ofer totuşi ceva: "Ia nişte ţigări". "Mersi, nu fumez", a venit prompt răspunsul lui.

Printr-un concurs de împrejurări greu de închipuit, am ajuns cu cîţiva ani în urmă să-l colind pe regele Mihai. Venise pentru a sărbători Crăciunul la Iaşi, invitat de primar la o petrecere cu VIP-uri locale.
(...)
Ne dusesem în gaşcă să-l colindăm pe directorul căminului şi ne-am trezit la masa regelui.
(...)
Mă rog, era acolo toată eticheta de care n-aveam habar decît din cărţi, o etichetă pe care am călcat-o în picioare cu inocenţă, ciocnind cu regele, apoi cu bodyguarzii şi pe urmă cu regina şi membrii familiei.

În primul rînd am slăbit. Aşa spun ceilalţi. Ar mai fi un semn faptul că toţi cunoscuţii la care mă duc în vizită mă întreabă în primul rînd dacă nu vreau ceva de mîncare. Se şi exagerează. Tata exclamă de fiecare dată cînd mă vede: "Bă, da' ce-ai mai slăbit!".

Aşadar, 29 de ani. O vîrstă frumoasă, respectabilă. Cea mai frumoasă vîrstă pe care mi-o închipui este la 30 de ani. Suficient de tînăr ca să nu-ţi fi pierdut entuziasmul, acea inconştienţă de a crede că frumuseţea vieţii tale e abia la început, destul de matur ca să dai în mă-sa toate lucrurile care nu merită.

Emoţionante mesaje de felicitare de la adminul unor situri pe care am cont. Mi se oferă cadou liste cu tipe născute în aceeaşi zi cu mine, reduceri la schiuri, o carte de credit gratis la una din băncile din sudul Americii... Într-adevăr emoţionant mi se pare următorul mesaj de pe situl meu:
''situl e fain realizat,simplu si la obiect,imi place mai ales explicatia din jpegul de mai sus ( eu ---> ) e super.. la viata mea am citit numai carti de colorat(volumul 1,volumul2,trilogii etc..) si pot spune ca,referitor la continut,situl tau ma incanta din nou...pana acu ai 2 bile albe!! oricum sa nu te-astepti sa-ti cumpar cartea..sunt lefter :)'' . Semnat: un gigel oarecare

Produceam clorofilă. Vegetam. Am stins lumina şi am încercat să adorm. Nimic. Gînduri şi imagini de toate felurile - banale, extrem de banale - au început să-mi apară: golul Danemarcei marcat de la 40 de metri, faze din camera Big Brother, o mîţă care mi-a tăiat calea, lista cu lansările pentru Bookarest, corzile de chitară pe care le-am primit cadou etc. etc. Toate aceste gînduri-imagini au început să circule în viteză, ca nişte maşini pe o autostradă cu mai multe benzi. Vehicule care respectă regulile de circulaţie, supravegheate de sus de elicopterul poliţiei. Apoi, brusc, o asemenea maşină derapează de-a curmezişul autostrăzii, provocînd o coliziune în lanţ: şutul tras de danez la poarta noastră sparge un geam de la casa Big Brother, mîţa apare năucă în mijlocul autostrăzii, maşinile explodează pentru că a căzut peste ele elicopterul poliţiei.

Dracilor din Pateric li se potriveşte perfect zicala românească: "nimic nu fac, dar nici nu stau degeaba".

Aseară fumam lîngă magazinul Billa. Prin faţa mea, trei aurolaci se trăgeau cu cărucioarele de la supermarket, transformate în trotinete. Unul - după ce mi-a cerut "măcar" o mie de lei - a plecat voios, cu un picior pe cărucior, cu celălalt, făcîndu-şi vînt. Cînta într-un amestec de ritm gospel şi hip-hop: Dumnezeuuu/ Taatăl nostruuu/ Iisus Hristooos!. Partea cu "Iisus Hristooos!" cădea ca un refren, un soi de "Check it up!". Probabil că peste zi, în timpul "serviciului", îşi cînta versurile pe altă melodie. Acum, se distra. Îşi permitea să improvizeze.

Bunică-mea a rămas văduvă cînd avea tata 15 ani. Habar n-am cum era pe vremea cînd trăia bunicul, dar sînt convins că s-a făcut mai rea după moartea lui. Avea o casă retrasă, pe malul unei rîpe. Nu suporta pe nimeni, se certa cu toată lumea. Dacă stau şi mă gîndesc bine, avea două aşa-zise prietene (Mariţa şi Floarea, parcă) cu care se întîlnea duminicile, bîrfea lumea din sat şi toate neamurile (mama fiind cap de listă). Nu reţin din discuţiile lor decît două ticuri verbale: "Am păţit ca 'ceala!" (Bunica) şi "Fac ca cîntecu'!" (Floarea). Mariţa vorbea mai puţin. Prefera să tragă cîte o duşcă dintr-o sticlă cu ţuică şi să intervină atunci cînd mirosea că e rost de sfadă, turnînd gaz pe foc. Discuţiile se terminau într-un vacarn generalizat, în care toate blestemau şi nimeni nu mai asculta pe nimeni, ca la Tucă-show sau la Procesul etapei. Se despărţeau jurîndu-se vă nu vor să se mai vadă niciodată, pentru a se întîlni o săptămînă mai tîrziu. Nu de puţine ori eu deveneam subiectul dicuţiei: că de ce umblu în chiloţi (de fapt, pantaloni scurţi) în Sfînta Duminică, de ce bolovănesc cîinele, de ce umblu aşa murdar. "Apăi, da, e murdar, că nu-l spală mă-sa", prindea bunica prilejul să se lege de mama. "Da' taci, ţaţă, ce-ai cu mă-sa! Mă-sa îl spală, faci ca cîntecu', el e drac împieliţat", sărea Florea. Mariţa scrîşnea dezaprobator din cei trei-patru dinţi rămaşi în gură, trăgea un gît de ţuică şi spunea ca pentru sine: "Eu n-aş înghiţi una ca asta!". Apoi bunica uita că ea se pornise pe mama şi întorcea vorba ca şi cum celelalte s-ar fi legat de noră-sa. Şi dă-i ceartă.

Cel mai nasol lucru pe care i l-am făcut
(bunicii- n.b). a fost odată cînd mi-a dat să mănînc nişte vişine scoase din ţuică. M-am îmbătat şi eu, şi porcul (cu care am împărţit vişinele). Porcul s-a îmbătat mai rău, stătea lat în curte, dar eu m-am comportat mai urît: am luat o cană şi am pocnit-o în cap, fără vreun motiv anume, pe bunica. Îmi amintesc că era o cană de marmură şi că am rămas cu toarta în mînă. Mă rog, e lucru scuzabil, avînd în vedere că vorbesc despre prima mea beţie.


sursa: http://www.cafeneaua.com/node/view/1018


rac - de gaga la: 03/10/2005 13:29:35
(la: Am putea face posibilă întâlnirea cafegiilor ?)
dragă, dragă...
Viruşii au apărut din motive comerciale, iar pentru orice virus, firma care-l lansează are şi antidotul. Deci se fac bani prin vânzarea programelor antivirus. Pe messenger nu am primit nimic, dar în csuţa de mail primesc deseori mesaje, pe care nici nu le deschid. apoi, pt. mail mai există şi bulk-ul care adună toate mizeriile!
Ai de grijă. Nu te virusa, căci cu cine ne mai întâlnim de sărbători?
#76375 (raspuns la: #76317) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
yuki - de Simeon Dascalul la: 26/10/2005 16:02:38
(la: Bunul simt si bunul gust)
Işlere şi baigli – amândouă dulciuri de import după denumire, dar la noi se gătesc în toate casele.

Işlerele sunt nişte prăjituri rotunde, cu aluat tare şi sfărâmicios şi glazură de ciocolată deasupra. Se găsesc şi în cofetării, dar nu te-aş sfătui să încerci – au un gust oribil, nu-mi pot închipui ce pun în ele.
Baigli – un fel de surogat de cozonaci – cer mai puţină muncă şi nu se ratează aşa uşor. De sărbători nu avem decât vreo patru cozonaci, dar baigli cam doisprezece.
Au un aspect între cozonac şi ruladă – probabil şi la voi sunt, dar se numesc altfel.

În ce priveşte reţetele habar n-am, noi, partea masculină a familiei, suntem responsabili numai cu consumul.
nu-s aşa de optimist - de Simeon Dascalul la: 06/12/2005 11:50:44
(la: traditii si credinte populare)
Tradiţiile de care vorbeşti nu sunt chiar replica implicită pe plan spiritual a unui grup etnic, bine-ar fi să fie aşa. Nu-s generate automat de popor, au la bază credinţe care se erodează treptat şi un stil de viaţă pe cale de dispariţie. Probabil era drăguţ să participi pe vremuri la hristovul viilor, dar azi ce să sărbătoreşti – că s-a lansat ultimul Windows?
Străbunicii noştri, bunicii în cel mai bun caz, au mai prins acel timp anistoric de care vorbea Patapievici. Dar pentru mine cărţi ca „Isvor, ţara sălciilor” descriu o lume complet străină. Era fascinantă şi atât de articulată, că m-am trezit că-i invidiez pe cei ce-au mai trăi atunci, minus latura materială.
Dar nu-i nici o continuitate între noi şi ei, în afară de cea biologică. Chiar sărbătorile păstrate nu mai au conţinutul de-atunci, funcţionează ca date pentru curăţenie generală, ocazii de ghiftuire şi reuniune familială. Nu spun că-i bun procesul în sine, spun doar că nu-i reversibil. Ielele nu merg cu Discovery şi nici măritişul cu salcia nu mai are rost de la relaxarea moravurilor.
Pe de altă parte importul de sărbători occidentale mi se pare o aberaţie, la acelaşi nivel intelectual cu inimioarele Maggy pe geam sau chiar mai rău.

Imnul american nu l-am auzit fredonat. Însă momentul 11 septembrie a fost reflectat într-un mod foarte haios-diferit de presă care scria sărmana corect politic în timp ce lumea de pe stradă era mai degrabă încântată c-au încasat-o americanii.

Partea cu instinctul şi globalizarea n-am priceput-o. Probabil că aşa e firesc şi suntem acum sufocaţi de filme americane fiindcă altfel în locul lor ar fi fost nemţeşti sau ruseşti. Dar nu mă simt câtuşi de puţin atras instinctiv spre ele.
îi daţi ori nu îi daţi? - de silver la: 13/12/2005 11:44:27
(la: al patrulea colind...)
Plecăciune în faţa spiritului sărbătorilor ce te bîntuie de-o vreme încoace ...

Mă gândeam cum te-am putea răsplăti ... pentru rolul colindului tău de a aduce spor caselor - vieţilor noastre.

Covrigi, mere, bomboane pentru pomul de Crăciun, dorinţe împlinite pentru tine şi cei dragi, alege tu modalitatea de plată ...

" ... rebegit, la un pas de seninătate, mă cuprinde un ultim vârtej ..."



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...