comentarii

sa fii orb cred ca nici un om nu ar vrea


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Cred ca daca fiecare om s-ar - de mya la: 06/05/2006 03:03:41
(la: Ce putem face "sa traim bine" (nu doar alesii poporului) ?)
Cred ca daca fiecare om s-ar schimba in bine si societatea ar deveni mai buna. Daca fiecare om la locul lui de munca si-ar face treaba cu harnicie, in drumul spre casa nu ar mai arunca gunoaie pe jos, ar face un dus pe zi (vezi mirosurile din metrou inca de la prima ora!), ar planta fori in jurul locuintei...si pot sa ma duc cu lista mai departe...s-ar schimba si tara in bine.

Nu mai zic de coruptie. Din pacate, in Romania de azi, oricine care ajunge in posturi de conducere se gandeste in primul rand la el, la cum sa faca sa fure si sa insele. E trist dar adevarat.
Odata pentru voi toti, o data pentru tot restul! - de Georges Valch la: 09/05/2005 11:08:23
(la: Surprinde-ma!)
Comentariu de Georges Valch
ADAM: Nu cauta aici un subiect frate cu acel predicat (sau in orice caz var bun) pe care gramatica il uzeaza. Incerc sa scot ce-i mai bun din voi si in acelasi timp sa deschid cititorului atentia spre ceea ce eu, tu sau altul ca noi ar putea sa spuna. Daca te refereai la mesajul acestei conferinte, ei bine acesta ar putea sa fie. Dar discutia, polemica sau nu este o coca, un pic cam curva ce-i drept care se lasa modelata de cineva si de oricine. Contez pe imaginatie si pe bunavointa.
Ovidiu Scarlat: Draga domnule; Despre concizie am mai vorbit. Atunci am spus ca, legat de literatura “concis” este un termen relativ. Sunt constient ca vizitele scurte sunt placute, dar asta doar atunci cand e vorba despre o ipocrita politete. Astept din partea unui om care scrie, ceva mai multa “aplecare” si rabdare cand este vorba despre ce scriu ceilalti. In ce priveste secretul domniei tale eu nu gasesc ca asta este un secret. Daca bunul gust are vreun sfarsit, nu poate arata decat ca o diaree de cuvinte fara de noima. Dar imi place sa cred ca nu este cazul meu…
athos : Poemele, se joaca-n noi;
Copii naivi, desculti si goi
Zburdand prin suflet
Cu mult zumzet…
Se fugaresc fara de noima si tot cresc
Ne fac adesea sa uitam de toate cele
Ne prind in jocul lor si fermecati de ele
Intr-un tarziu, le si rostim firesc
Ca si cand viata toata-i doar o rima
Ca si cum am uita pentru o vreme
De uraciunea vietii si ne-am teme
Sa risipim din vraja lor sublima.
Nu-i asta un raspuns…
E poate-adanc ascuns,
In strofa ce lipseste…
Da-i grai si vezi, dac’asa este!
muma padurii : Ma indoiesc ca vreau sa caut eu o provocare. Daca nu va place sa gasiti motivatii in a scrie, e treaba dumneavoastra. Apoi, eu aici nu ma adresez barbatilor, nici femeilor… Poate doar lui Lilith, acea neutra parte a tuturor, hranita cu nostalgie, care pe prosti ii omoara iar pe ceilalti ii obliga sa scrie un vers. Despre barbati… numai de bine. Cred insa ca toti avem cel putin cateva trasaturi comune: Cu usurinta uitam cum e imbracata o femeie, foarte greu uitam cum e goala… Apoi o mare lehamite in ce ne priveste: daca n-ar trebuii sa-l scarpinam din cand in cand, aproape ca am uita ca avem un fund! (*nu eu am inventat asta, dar asta nu o face mai putin adevarata…)
athos (again) : Pozezi intr-un muschetar la conferinta deschisa de mine. Te rog, da-te macar jos de pe cal cand vii aici. Singurele facultati absolut necesare in cazul de fata, sunt cele mentale.
alex boldea : Am mai spus, dar tot eu, asa ca nu plagiez pe nimeni domnule Boldea: sunt lucruri pe care trebui sa fii orb pentru a le vedea, sunt lucruri la care nu trebuie nici macar sa te gandesti, caci virgula cu siguranta iti vor trece prin cap. Pictura ar putea sa le cuprinda prin culoare pe toate. Dar sunt oameni in intuneric care au nevoie de cuvinte pentru a intelege. In definitiv, ce nevoie avem sa traim cand am putea foarte bine sa vegetam?
egalitate? - de SB la: 27/10/2003 07:20:11
(la: duplicitatea francezilor)
Valentin,n-o lua in seama pe Alice! Stii bancul ala cu "lasa copilu sa'trebe?"

Pai fii atent: acum citiva ani( inca nu se stia de "impuscatu") cind eu credeam puternic in drepturile omului si chestii de-astea cu egalitatea o avocata de pe-aici imi scoate o carte groasa unde scria ca( tradus liber) "noi sintem egali in fata legii"( pe cuvint ca nu sint in Franta)iar eu nu faceam parte din "noi" Nu mi-a ramas decit sa-i platesc, sa-i multumesc frumos si ...sa schimb macazul! In acelasi timp, prieteni din Franta nu aveau o gramada de alte probleme pe care eu le avem incepind cu gasirea unui Job( parol ca stau bine la calificare) si...toate nimicurile care-ti fac viata grea al dracului cite-odata.

Sa nu uitam ca francezii au o gramada de alte probleme privin emigrantii( nu le enumar aici) Cred ca-i mai corect sa spuna de la-nceput: dom'le, nu se poate!
Permanenta minciunii - de Zamolxe la: 12/11/2003 19:47:25
(la: Irak)
Cine isi imagineaza ca românii au inventat coruptia se inseala.
Cine isi imagineaza ca in SUA nu este coruptie sau ca ea este pedepsita exemplar se inseala.
Cine creda ca in SUA nu se dau tunuri cu bani publici se inseala.
In Irak Bush a fost acuzat ca a subtilizat cel putin 2 miliarde $ pentru a da ciubuc la statele participante ca sa isi trimita trupe. Plata din bani publici.
Firma Halliburton (a vicepresedintelui) este acuzata ca vinde petrol din Irak guvernului SUA la un pret de 5 ori mai mare. Plata din bani publici.
Majoritatea politicienilor importanti si-au acumulat averile prin consiliile de administratie ale marilor companii care fac afaceri extrem de profitabile cu guvernul: arme, petrol, etc.

Asa ca afirmatia este gratuita ca la americani corectitudinea este in floare chair si iarna pe zapada!! Sa fim seriosi!
Iar cei care pica sint aceia care ori au facut greseli prea vizibile, ori au iesit din joc, ori nu au cotizat conform schemei, etc. Diferenta este ca la noi se vede daca fura cineva 100.000$ iar la ei se observa greu miliardele.

Sugardady. Am auzit ca iti bati familia. Poate ca nu este adevarat dar vom verifica la fata locului. Asa ca noi astia am decis ca trebuie sa iti salvam familia si pentru asta o sa ti-o tragem cum vrem noi. E adevarat ca familia era bine, asa ca pentru a recupera cheltuielile nu am plecat din casa ta fara electronice, bani, si ce am mai gasit util.
Cum ti se pare scenariul?

Cifrele cu milioane de irakieni omoriti de Saddam, cu un milion si jumatate de români omoriti de PCR, cu 14 de neevrei milioane omoriti de germani sint cam umflate. Adevarata este cea cu Pol Pot. In Cambodgia nu a intervenit nimeni, probabil ca acolo nu este petrol!

Americanii au plecat dupa arme de distrugere in masa care amenintau SUA, si restul lumii. Nu exista nici arme atomice nici chimice.

Irakul era o tara libera de terorism. Acum atacurile sint zilnice si mor din ce in ce mai multi oameni.

Saddam nu a fost prins, Ben Ladden idem. La ce a folosit razboiul? La petrol! Trebuie sa fii orb ca sa nu vezi.
Bush este evident un mincinos la fel si Blair. Si la concluzia asta a ajuns Soros, adica nu un pirlit de român!

Si cum va lua masuri drastice domnul general Ricardo Sanchez, va impusca toti irakienii din regiunea numita "Sunni Triangle" intre Bagdad,Tikrit si Ramadi?

Iar daca România va fi lovita de atentate putem sa le multumim guvernantilor americani si ai nostri care ne-au inhamat ca tara la caruta agresorului mondial.

Era un banc cu Bula:
“- Ce fapta buna ai facut azi mai Bula?
- Am ajutat o baba sa traca strada!
- Si baba?
- Pai baba nu voia!”

Iar daca mai are cineva semne de intrebare cum functioneaza formele de coruptie in SUA, cum unii spoliaza fara mila banii publici, cum arata “victimele revolutiei” la americani, si cum sint platiti cei morti la datorie cititi mesajul lui [SB_one].

Nimic nou sub soare. Coruptia, jaful banului public este similara pina la identitate oriunde in lume. Diferenta o fac sumele. Si inca ceva: in SUA fiecare are piinea si circul necesare. Berea si hamburgerul. Cel putin un minim. Asa ca pe americanul de rind nu prea il intereseaza ce se intimpla daca el are nevoile satisfacute.

Z


Patriot vs Tradator - de Florin si atat la: 08/02/2004 16:22:23
(la: Romani in strainatate)
Mircea,

Destul de patimos mesajul tau.
Ai perfecta dreptate dar din pacate este adresat celor care nu inteleg.

Sa-ti spus eu ceva. Eu am plecat din tara putin dupa '90. Si nu regret deloc; vorbesc romaneste foarte rar. Si ma simt liber si fericit. Zimbesc si vorbesc cu sinceritate si incredere.

Cind eram in tara aveam mare admiratie de cei plecati inainte de '89. Eu cred ca si-au riscat pielea sa-si indeplineasca un vis; sa fie oameni normali si liberi. Si asta mi-am dorit foarte mult si eu.

Prin '90 cind eram inca student...nu m-a durut sutul luat de la un miner.
M-a durut sa vad in ochii majoritatii care se uitau aprobare si satisfactie de ce se intimpla. Si apoi, ducindu-ma acasa, sa vad majoritatea rudele mele dindu-le dreptate. Mult timp m-a bintuit gindul acesta: De ce oare? De ce nu vedeau ca ce se intimpla nu era normal?
Cel putin voi cei plecati inainte de '89 dumnezeu v-a scutit sa traiti cosmarul ala.

Faptul ca ai venit putin in Romania si ti-ai dat seama ca n-are rost, te contrazic categoric.
Nu ai venit pentru taranul ala care nu te intelegea. Ai venit pentru mine si iti multumesc. Nu incerca sa-mi spui ca vroiai sa fii salvatorul romanilor, sa lupti pentru ceva.
Romania era o inchisoare. Nu puteai sa-i schimbi regulile. Puteai doar sa eliberezi citiva care vroiau si simteau nevoia de libertate.
Ai venit sa te vad cit de normal poti sa fii si sa ma asiguri ca nu sint nebun.
(bineinteles vorbesc parabolic dar sper sa intelegi ce vreau sa spun).


Din pacate in Romania nu exista un dusman sau ideal pentru care sa lupti. Acum cred ca toti care vor sa lupte pentru ceva acolo arata mai mult ca Don Quijote (asa se scrie?). Raul se afla in sufletul si gindirea romanului; si romanul se crede cel mai normal om de pe planeta asta si are dreptate ca doar traieste in plaiul mioritic.
Cum s-a intimplat, am calatorit si calatoresc ceva prin lume. Ma simt peste tot respectat si binevenit cu o singura exceptie, in Romania. Am fost in tara acum 3 ani. Ce am vazut ce se intimpla in tara m-a uimit; cita coruptie, lingaseala, obraznicie, minciuna...de atunci o ocolesc.
NU poti sa-i schimbi pe romani. Majoritatea celor care pleaca, fie emigrat sau pe un timp mai scurs, o sa se schimbe, cam in proportie de 80%. Restul de 20% o sa fie fie mai luminati deci de cei ramasi acolo dar tot la fel o sa ramina, patrioti.

Este mai bine sau mai rau in Romania? Nu mai imi pasa. Judec omul cum il vad, indiferent de unde este; Asia, Europa etc.

Romania este o tara frumoasa si o iubesc. Dar este Romania din inima mea, cu amintirile placute pe care le am. Si nu are romani in afara de ai mei dragi. Din pacate Romania asta nu mai exista de mult in realitate. O gasesc in inima unor emigranti care sint presurati in toate colturile din lume. Doar unii, nu toti.

Trebuie sa inchei pentru ca mi se stilceste creierul daca mai scriu in romaneste mai mult.

Pe curind,
Florin.

P.S.

Inca mai port in inima concertul lui Phoenix in Bucuresti din parc la care am fost; prima data dupa 14 ani in exil: ...Dus e spre apus, cel haiduc noaptea...unde o fi fata padure...
#9140 (raspuns la: #9104) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Florin, nu ma exprim prea clar - de desdemona la: 16/04/2004 06:22:50
(la: Automobile si soferi)
Din pacate, deseori gandesc prea repede ca sa pot sa ma exprim suficient de clar. Pana sa ajung sa scriu ideea, am si uitat ce am inceput. "Sa fii om" e o expresie ce-o credeam destul de comuna ca sa fie inteleasa in sensul ce i l-am atribuit aici.
Cred ca 'a fi om' e un ideal descris de poezia lui R. Kipling 'if'. Citez un pic dintr-o versiune tradusa in romaneste (am uitat de cine):

"De poti visa, dar nu-ti faci visul astra
De poti gandi, dar nu-ti faci gandul tel
Sa-ntimpini si Triumful si Dezastrul
Tratand pe-acesti doi impostori la fel, "
"De poti sili nerv, inima si vana
Sa te slujeasca dupa ce-au apus
Si piept sa tii, cand nu mai e stapana
Decat vointa ce le striga 'sus !',
De poti ramane tu, in marea gloata,
Cu regi tot tu, dar nu strain de ea,
Dusman, om drag, rani sa nu te poata
De toti sa-ti pese, dar de nimeni prea,
De poti, prin clipa cea neiertatoare
Sa treci, si s-o incerci gonind mereu
Al tau va fi Pamantul asta mare
Dar, mai mult, vei fi Om, baiatul meu !"

In fine, "a fi om", pentru mine inseamna a avea o gramada de calitati universal recunoscute (de ex. bunatate, generozitate, curaj, sinceritate) care nu depind de societatea in care esti (ca de exemplu esti foarte popular printre romani dar nimeni altcineva nu da doi bani pe tine). Ideea mea e ca un om bun, integru, echilibrat, iubitor, intelept (etc) va fi apreciata oriunde s-ar duce, in orice tara pe orice continent. Asa era vorba lui bunicu-meu (care era invatator) "inainte de toate, sa fii om". Asta nu e o insulta la adresa altor fiinte umane (ca nu ar fi oameni). Toti ne nastem oameni, dar cand cineva iti spune ca esti om, e o lauda mai inalta decat oricare alta.

'Plimbarile' mele nu au fost foarte numeroase nici lungi (am inceput abia in 1999) si am vazut mai mult Anglia si Franta, dar am cunoscut multi studenti de pe toate continentele, de toate culorile si religiile, si am inteles un pic din felul cum vad ei lumea, si am i-am iubit pe multi care acum sunt la mii de km departare. Asta mi-a largit orizonturile mai mult ca altora care n-au iesit niciodata din orasul/tara lor.

Daca am deviat un pic de la subiect, nu-i bai, ca oricum e liniste si pace pe aceasta tema. Miroase a consens :)

O zi buna, si fara ploaie (daca se poate)

Desde

***
Las' ca-i bine ca nu-i mai rau !
#13927 (raspuns la: #13880) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
casatorie moderna - de desdemona la: 12/05/2004 08:10:47
(la: Cum vedeti o casatorie moderna?)
Viata e o aventura ce ni se intampla fiecaruia, iar casatoria e cea mai mare aventura a vietii ;) !

Nu cred in 'casatoria moderna'. Omul nu s-a schimbat in sine in ultimii 50 de ani, si de fapt nu s-a schimbat excesiv de mult nici in ultimii 200 de ani, are aceleasi nevoi fizice, sociale, afective. Instinctele sunt aceleasi. Ce s-a schimbat (chiar extrem de mult) este nivelul de stress, cerintele lumii inconjuratoare, si morala a devenit super-elastica. Toate acestea conduc la o mare varietate de sensuri ale cuvantului 'casatorie'. Adjectivul 'moderna' aplicat casatoriei (institutie milenara) mi se pare artificial, atata timp cat o casatorie ramane o recunoastere a parteneriatului pe viata a doi adulti cu posibilitatea 'aparitiei' copiilor.

Casatoria presupune iubire, prietenie, respect, sprijin si cooperare intre participanti. Casatoriile 'de convenienta' sau 'pentru bani' nu reprezinta in realitate decat un contract economic (sau politic, social, etc) si nu le-as numi astfel. Prietenia nu s-a schimbat in milenii, nici iubirea dintre doi oameni, iar respectul si cooperarea sunt la fel de perene. Tot ce se schimba sunt limitele independentei (dormitor/casa/oras comun sau nu) care pot fi atinse fara ca prin aceasta casatorie sa fie considerata dizolvata.

Pentru o casatorie reusita, ai nevoie in primul rand de maturitate, si de o atitudine potrivita. Nu trebuie ca nici unul dintre parteneri sa astepte mult de la celalalt, trebuie fiecare din ei sa stie sa dea, sa aiba toleranta si intelegere, atat pentru el cat si pentru celalalt, trebuie sa comunice si sa doreasca sa coopereze pentru a inlatura dificultatile. A doua mare necesitate e sa stii sa opresti televizorul. A treia e sa ai noroc de un partener potrivit.

E normal ca in cursul timpului anumite forte de atractie sa diminueze (de ex atractia fizica) si altele sa se intareasca (camaraderia, lucruri traite in comun).

'Corvezile' n-ar trebui sa devina astfel. Munca in casa ar trebui facuta din dorinta naturala de-a fi intr-un mediu placut, atata timp cat nu devine o corvoada. Daca devine o corvoada, trebuie incercat cu alte produse de menaj (de ex. aspirator mai puternic, dishwasher) sau renuntat la ele o vreme (de ex calcatul). Important e sa stii ca in casa elementul central este omul care traieste in ea, si ca nimic nu e mai important ca el sa fie fericit (la ce serveste sa intri intr-o casa curata-luna-bec daca gospodina zace in pat ca urmare a corvezilor casnice?)

Asta e parerea mea (si recunosc ca sunt un fan incorigibil al casatoriei) !
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Omul nu poate sta oriunde? - de DESTIN la: 11/08/2004 04:34:44
(la: Cum gandim?)
Omul nu poate sta oriunde?

Omul se afla exact in acea rascruce in care renunta la anumite nevoi spirituale, pentru a le mentine doar pe cele materiale?

In acest sens, este foarte intunecat viitorul.

Totusi cred, oricum, ca greselile omului nu sint doar greseli, ci sint datorate unui anumit proces interior dureros si ca la un anumit moment dat se va uita inapoi si va realiza ca se confrunta cu o problema ori cu o boala pe care trebuie sa o invinga...

Iar arta are potentialul de a reaminti omului ca este o fiinta spirituala, parte a spiritului infinit in care va intra peste moarte.

Arta il poate ajuta sa inteleaga de unde vine si incotro se indreapta.


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

pentru 'o adolescenta ipocrita' - de desdemona la: 07/09/2004 16:37:52
(la: Ce fac cu viata mea)
De ce te crezi ipocrita ? Ei, hai sa vin si eu cu un comentariu inspirat, ca eu asa mi-e felul, intotdeauna dau sfaturi, din inspiratia mea fara exhaustiva (de stie-tot).
Cred ca piramida de care vorbesti, desi e un model care descrie probabil generalitatea, nu poate tine cont de anumite tipuri si evolutii mai putin standard. Exista mai multe tipuri de oameni asa cum exista mai multe tipuri de ascensiune a piramidei. De exemplu, exista oameni pentru care confortul inseamna un loc uscat in care sa dormi si un codru de paine pe zi. Pentru alti oameni, confortul include in mod necesar : casa, gradina, mobila, televizor, masina, conturi dodoloate, viitorul asigurat. Vorbesc de confortul incepand de la care oamenii se vor interesa de nivelul superior (sa spunem: arta, filozofie, religie). Unii dintre oameni nu vor urca niciodata la o treapta superioare a nevoilor (indiferent daca ei sunt din prima sau a doua categorie) continuand sa isi completeze nevoile la acelasi nivel, sau mai jos. Adica un om de pestera, care mananca zilnic un codru de paine va cauta si o ceapa, si va face foc in pestera. Iar omul cu vila isi va construi o piscina si isi va lua si un jeep. Alti oameni pot sa urce la o treapta superioara fara a isi satisface toate nevoile din nivelele mai joase: vezi persoanele spirituale (asceti, artisti, cautatori ai adevarului). Dar nici acestia nu sunt toti la fel. Daca de exemplu un ascet tibetan e in stare sa mediteze in conditii drastice de confort (frig, ploaie, pe piatra goala, fara a manca nimic zile in sir), si un sfant al bisericii traieste in post si rugaciune zile intregi, cu mintea indreptata spre divin, unii artisti nu sunt in stare sa creeze daca nu au un loc calm, confortabil, si foamea satisfacuta. Exista oameni care urca 'scarile piramidei' pe drumul clasic, si altii care fac salturi, in sus sau in jos (de exemplu, dupa ce si-a satisfacut nevoia creatoare se gandeste sa isi imbunatateasca meniul, adapostul sau garderoba.
Pe de alta parte, unii din cei al caror interes se afla la niveluri superioare, intelegand ca nevoile de baza sunt si ele importante pentru bunul mers al sistemului, se vor ocupa de ele 'coborand'.
Revenind la mesajul tau (fiindca am divagat destul), e foarte adevarat: cand incetam sa privim lumea prin ochii de copil, simtim ca ne-am trezit intr-un mediu plin de reguli si constrangeri, stim ce ne dorim dar pe de alta parte nu stim cat 'se cade' sa acceptam din sabloanele impuse de mediu. Solutia acestei dileme numai tu o poti da ! Nu te gandi ca esti nerealista - realitatea e un lucru pe care ti-l construiesti singura. La fel si maturitatea, tot tu o obtii, prin felul cum evoluezi. Deci, esti libera, ai deja cateva date si cunostinte despre mediul inconjurator, judecata o ai la dispozitie pentru a 'intelege' si 'decide' cum va fi modelul lumii pe care il construiesti tu. Nu toate regulile trebuie respectate ca la carte, nici nu trebuie toate aruncate la cos. Alegi ceea ce crezi ca e important si iti urmezi calea, constienta ca responsabilitatea eventualelor greseli iti va apartine.
Inca ceva - nu exista o regula care spune ca dupa o varsta incetezi a mai incerca sa fii altfel (prin asta intelegand un om care judeca independent de sabloane si prejudecati). Unii nu inceteaza niciodata descoperirea si explorarea (se spune ca viata e o continua scoala, si ca incetezi sa inveti numai cand nu mai respiri). Altii pot sa se complaca in monoton inca de la 20-30 de ani. Sau dupa un popas in monotonie si conformism (de zeci de ani) pot sa 'renasca' (ai auzit expresia 'viata incepe la 60 de ani ?'). Insa diferenta e ca, mai tarziu in viata ai mai multa incredere in tine, n-ai nevoie sa fii 'confirmat' si nu mai spui altora totul despre experienta proprie, fiindca e mai greu sa fii inteles de alti oameni 'formati'.

Desdemonovici (stie-tot)
P.S. scuze pentru lungime
#21217 (raspuns la: #20998) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
valentin - de anisia la: 21/10/2004 13:15:56
(la: Exista oameni cu adevarat prosti?)
eu nu cred ca ai inteles ce vroia sa spuna doamna aceea in virsta prin a fii destept inseamna a fii treaz (si opusul, a fii prost inseamna a fii adormit).
ea se referea ca omul destept este cel ce prinde tot ce se intimpla in jurul lui, reactioneaza promt, invata cu sirguinta, stie, cunoaste, observa...nu lasa viata sa treaca pe linga el...E TREAZ, e cu ochii deschisi, vede...e cu urechile ciulite...aude. e intr-un fel...on duty!
in exemplul care l-ai dat tu cu acei colegi din industria aeronautica te refereai la oameni destepti adica dotati intelectual cu o baza de cunostiinte datorata studiului. eu asa cred ca ai vrut sa zici. nu sint sigura si imi cer scuze daca gresesc cumva.
si ai mai scris o chestie care m-a facut sa zimbesc "Culmea este ca tot ei au fite si pana acum si mult noroc!". eu cred ca e doar o adeverire a proverbului "prost sa fii noroc sa ai". :)

eu sper ca nu te supara ceea ce ti-am scris, dar eu obisnuiesc sa scriu ce gindesc. multumesc!



*****************************
Sa nu uitam de cei mai tristi ca noi!
#25787 (raspuns la: #25747) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru polemica Hypatiei - de LUCIUS la: 22/10/2004 10:16:23
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Nu ma indoiesc, e cam greu cu polemica asta. Pentru unii...
Un lucru este cert: nu fac parte din comunitatile moldovenesti. Dar dupa modul de abordare al problemei, probabil ca faci tu parte. Asa ca nu ma indoiesc de faptul ca o problema majora a poporului roman, banuiesc ca este vorba de regiunea Moldova, din Romania, nu este faptul ca nu prea are ce sa-si puna pe masa, ci cum sa-si construiasca mai multe lacasuri de cult. Inteleg ca e nevoie de hrana spirituala care, dupa conceptia ta, ar fi mai presus decat cea trupeasca. Sunt curios cum poti supravietui intr-o astfel de societate. Probabil exista exceptii, una din ea esti chiar tu, dar atat timp cat nu exista probe, lasa-ma sa nu cred.
Locuiesc intr-un mare cartier din Bucuresti si stiu ce inseamna sa-ti bata clopotele in cap zi de zi si sa ti se cante slujbe, in boxe, cu sonorul dat la maximum. Au existat atat de multe plangeri, incat ma indoiesc sincer ca mai sunt majoritari cei care si-au facut din credinta un mod de a fi. Tu te referi la comunitati pe care noi le-am putea considera locatarii unui singur bloc. Daca aceste comunitati moldovene, cum zici tu, isi doresc cartiere intregi de biserici, gandeste-te la cata disperare exista la preotii de aici, dintr-un oras cu aproape 3 milioane de locuitori, sa-si construiasca cate o biserica la fiecare colt de strada, pe fiecare loc liber. Ma si mir ca nu au venit cu propunerea sa darame niste blocuri... Asa ca-ti dau dreptate.
Frenezia asta de a construi inseamna ca exista fonduri. Treaba mea nu e sa sugerez unde sa se duca aceste fonduri, dar vezi foarte bine ca presa prezinta pe larg aceste probleme. Daca ar exista o majoritate care sa sustina biserica, cea pe care o tot invoci, vei vedea ca la toate sondajele de opinie (inclusiv cel de pe cafenea) nu biserica ocupa primele locuri. Trebuie sa fii orb sa nu observi megalomania capilor bisericii. Ei vor sa-si construiasca monumentul intr-un parc, adica pe un domeniu public, iar mai nou se vor folosi si fonduri la care eu si multi altii, ca platitori de impozite, nu dorim sa participam. Cred ca biserica ar fi castigat puncte importante daca ar fi directionat aceste fonduri catre batranii care au atatea probleme. Atunci am fi salutat cu bucurie acest gest si am fi contribuit financiar, chiar in afara impozitelor. Procedand astfel "prea fericitul" ,fost colaborator al securitatii si sprijinator al actiunilor lui ceausescu, nu face altceva decat sa deseneze calea viitoare a bisericii care isi pierde din ce in ce mai multi adepti. ESTE O CADERE LIBERA SI NU INCETA SA NU OBSERVI ASTA, HYPATIA
#25916 (raspuns la: #25808) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Souris - de ueit la: 18/11/2004 21:29:38
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Souris, inainte de toate nu e cazul sa mi te adresezi la plural, nu am o varsta inaintata (nu am iesit prea bine in poza, probabil din cauza fondului de ten) si oricum pe forumuri cam asa se obisnuieste.

"nu mi-ati raspuns daca intr-adevar v-ati dori pt copiii d-voastra o lume in care "informatia stocata in creier sa poata fi pastrata si 'reincarcata'...." sau daca d-voastra insiva ati dori sa apucati astfel de vremuri...."

Cred ca nu este nici o bucurie sa fii mort asa ca, desi o prelungire a vietii in acelasi corp e de preferat nu as da inapoi nici de la alte posibilitati. In mod cert imi doresc pentru copilul meu sa poata apuca o lume in care moartea sa devina optionala.

Scuza-ma ca nu am vazut comentariul tau din 10/11, dar o sa incerc sa-ti raspund acum.

"-din cate vad d-voastra credeti in acel scenariu ca fiind posibil :o lume in care nu doar maladii precum sida si cancerul sa fie eradicate ,ci moarte insasi sa fie "fentata" prin controlarea procesului de imbatranire astfel incat urmasii nostri ar putea trai vesnic ,exceptand desigur situatia in care ar sfarsi intr-un stupid accident auto...nu?Nu credeti ca o astfel de lume ar lasa cu mult in urma imaginatia regizorilor holliwoodieni,ca acele filme americane despre lumea anilor 3000 si ceva ar fi un basm cu zane pe langa tot ce ar insemna o viata lipsita de "amenintarea" sfarsitului?"

De fiecare data realitatea a intrecut orice imaginatie. Cine s-ar fi gandit inainte de a fi descoperit telescopul ca fiecare luminita de pe cer este o stea precum soarele nostru, in jurul careia s-ar putea sa orbiteze un alt Pamant, sau chiar o galaxie cu sute de miliarde de stele? Cine s-ar fi asteptat la gauri negre sau la ciudata teorie a relativitatii? Mecanica cuantica este atat de stranie incat putini sunt cei care pot spune ca inteleg ceva, si cu toate acestea a fost verificata cu o precizie uluitoare. uita-te la un film facut prin anii 60-70 in care sa apara calculatoare din viitor (2000 de pilda) si o sa te bufneasca rasul. Controlul imbatranirii este cred posibil, desi mai este mult de munca. Cum am mai spus, mecanismul imbatranirii a inceput sa fie inteles, si mai mult, se cunosc animale care il aplica (unele specii de broaste testoase). Nu vreau sa spun ca acest vis al omenirii este usor de realizat insa exista o baza stiintifica de la care sa plecam, nu doar o imaginatie bogata.

"-despre alte culte care blocheaza cercetarea in domenii de mare interes pt omenire nu ma pot pronunta,fiind in necunostinta de cauza."

Presedintele Bush, care este crestin nascut a doua oara se lupta sa interzica cercetarea in domeniul celulelor embrionare stem pe motive religioase. Cercetarea in acest domeniu ar putea avea rezultate spectaculoase, de pilda crearea in laborator a unor organe, refacerea muschiului cardiac, vindecarea unor maladii precum Altzheimer-ul, etc.
Un alt exemplu evident il constituie lumea musulmana in care procentul de analfabetism este undeva pe la 50%, femeile nu au drept la educatie, ce sa mai vorbim de cercetare.

"Totusi pt a "bloca "ceva e nevoie de niste instrumente ,de niste parghii decizionale,de un drept de veto macar.Are biserica in vreun stat al lumii asa ceva?Adica puterea de a obstructiona cercetare stiintifica.Eu am auzit cel mult de asa-numitele "luari de pozitie"."

In statele democratice biserica are putere prin faptul ca ii controleaza pe credinciosi, care apoi voteaza in conformitate cu acest fapt si nu comform logicii. Nici "luarile de pozitie" nu sunt de neglijat, ele putand intimida pe politicieni sa respecte pozitia bisericii. Un drept de veto nu e necesar.

"un om "credul" este un om vulnerabil-vulnerabil fata de cine? fata de cei care nu impartasesc aceleasi precepte?"

Credulul este vulnerabil tocmai in fata celor care ii impartasesc sau se prefac a-i impartasi preceptele. Este usor atras in secte de tipul Bivolaru sau chiar sataniste, poate ajunge pana la sinucidere ca in cazul teroristilor. Este usor de manipulat prin intermediul bisericii.

"-un om "credul" poate deveni periculos(prin manipulare)-de acord.cred ca aici ati vizat fanatismul religios,condamnabil fara drept de apel.aceasta nu este decat o forma de exprimare a mandriei exacerbate."

Faptul ca teroristii sunt mandrii sau nu (e discutabil) nu ma incalzeste cu nimic. Cert este ca ei au sprijin in textele lor sfinte asa cum si inchizitia avea sprijin in Biblie (uciderea vrajitoarelor este inca acolo).

"Din ceea ce mi-a ramas mie in urma citirii Bibliei pot sa vin doar cu o precizare:toate acele acte de barbarie,cum le numiti,nu ar trebui puse in carca lui D-zeu care,continui eu sa sustin,ramane un D-zeu al iubirii."

Iata cateva citate:

Gen.7:

"20. Si a acoperit apa toti muntii cei inalti, ridicandu-se cu cincisprezece coti mai sus de ei.
21. Si a murit tot trupul ce se misca pe pamant: pasarile, animalele, fiarele, toate vietatile ce misunau pe pamant si toti oamenii.
22. Toate cele de pe uscat, cate aveau suflare de viata in narile lor, au murit."

Ex. 12:

"29. Iar la miezul noptii a lovit Domnul pe toti intai-nascutii in pamantul Egiptului, de la intai-nascutul lui Faraon, care sedea pe tron, pana la intai-nascutul robului, care sta in inchisoare, si pe toti intai-nascutii dobitoacelor. "

Num.15:

"32. Cand se aflau fiii lui Israel in pustiu, au gasit un om adunand lemne in ziua odihnei;
33. Si cei ce l-au gasit adunand lemne in ziua odihnei l-au adus la Moise si Aaron si la toata obstea fiilor lui Israel;
34. Si l-au pus sub paza, pentru ca nu era inca hotarat ce sa faca cu el.
35. Atunci a zis Domnul catre Moise: "Omul acesta sa moara; sa fie ucis cu pietre de catre toata obstea fiilor lui Israel, afara din tabara!"
"

Num. 31:

"14. Atunci s-a maniat Moise pe capeteniile ostirii, pe capeteniile miilor si pe sutasii care se intorsesera de la razboi, si le-a zis Moise:
15. "Pentru ce ati lasat vii toate femeile?
16. Caci ele, dupa sfatul lui Valaam, au facut pe fiii lui Israel sa se abata de la cuvantul Domnului, pentru Peor, pentru care a venit pedeapsa asupra obstii Domnului.
17. Ucideti dar toti copiii de parte barbateasca si toate femeile ce-au cunoscut barbat, ucideti-le.
18. Iar pe fetele care n-au cunoscut barbat, lasati-le pe toate vii pentru voi.
"
Regi I 15:

"3. Mergi acum si bate pe Amalec si pe Ierim si nimiceste toate ale lui. Sa nu iei pentru tine nimic de la ei, ci nimiceste si da blestemului toate cate are. Sa nu-i cruti, ci sa dai mortii de la barbat pana la femeie, de la tanar pana la pruncul de san, de la bou pana la oaie, de la camila pana la asin". "

Nu stiu cum acest Dumnezeu poate fi numit "al iubirii". Nu vad cum uciderea femeilor si copiilor ar putea fi "in concordanta cu stadiul de civilizatie a poporului evreu". Tocmai faptul ca tu poti citi despre aceste crime comandate in mod direct de catre Dumnezeu si sa le gasesti explicatii ma intristeaza. Eu nu cred ca genocidul poate fi altfel decat rau, si cred ca este mult mai probabil ca aceste fapte sa fie rodul imaginatiei unui trib frustrat si sangeros decat expresia "planului" unui Dumnezeu infinit de bun si pe deasupra si atotputernic.

Te referi la problematica existentei raului. Cred ca ai o parere cam prea pesimista in legatura cu umanitatea. Cred ca oamenii au trait mai bine, mai in siguranta si mai fericiti de pe urma stiintei si nu mai prost. Cred ca in mare parte raul se datoreaza lipsei de educatie si de simt critic. Nu cred ca solutia o reprezinta credinta cat mai ales deprinderea gandirii critice si a respectului pentru lege. Din pacate la noi, cel putin cand am fost eu la scoala, stiinta se preda ca un morman de informatii si nu ca o metoda de gandire, de a lua decizii, de a recunoaste un rationament gresit. Sa nu uitam si ca regimul comunist, prin selectionarea lichelelor, a contribuit din plin la deficitul de moralitate de astazi.

"-in sfarsit.Eu am ales sa cred chiar daca D-zeu nu este ceva "cert"/"demonstrabil""

Cred ca nu exista om care sa creada numai in lucruri demonstrabile. Nu se poate demonstra ca D-zeu nu exista, deci exista o sansa, chiar daca mica in opinia mea ca sa ai dreptate.

In final vreau sa-ti spun ca nu sunt nici pe departe un expert in Biblie, doar am incercat sa ma informez, sa verific tot ceea ce majoritatea oamenilor considera a fi evident. De altfel am si spus ca argumentele aduse de mine in discutia cu parintele Nistea au fost ridicate de mai bine de 200 de ani de Thomas Paine in "The Age of Reason":

http://www.infidels.org/library/historical/thomas_paine/age_of_reason/index.shtml

Este o carte excelent argumentata, nu trebuie sa fii teolog pentru a intelege si exista avantajul ca poti verifica afirmatiile de acolo cu Biblia in mana.

P.S.

Vad ca esti din Iasi, cum mai arata orasul, gradina botanica? Am fost de cateva ori si m-a impresionat foarte placut. Abia astept sa mai dau o raita pe acolo.

Numai bine!

Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.
(Ioan 8:32)
#29183 (raspuns la: #28228) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A nu putea fi singur e o boala rusinoasa - de ondine la: 10/02/2005 14:05:11
(la: Singuratatea a devenit o boala rusinoasa?)
Citind anumite randuri mai jos imi aminteam cand am fost la un schit uitat in munti, unde traia un singur calugar, si cineva l-a intrebat cum de rezista singur, acolo, tot timpul. La care el a replicat : nu sunt singur, sunt cu Dumnezeu.

Pe de alta parte, singuratatea e ceva profund uman…Si Isus, pe cruce, a avut un moment de singuratate (Eli, Eli, lama sabahtani…) si poate acela a fost momentul cel mai trist, cel mai apasator. Si poate ca nu « s-ar fi facut om » indeajuns, daca nu ar fi existat si momentul acela.

Dar mai exista si singuratatea printre oameni, in raport cu ei. La acest capitol, singuratatea nevoita (si neacceptata), aceea care e rezutatul unor imprejurari, mi se pare putin semnificativa. Poate ca pe un om destept il poate face mai destept, dar in rest…cred ca nu face decat sa nasca frustrari. E un accident nefericit…si numai cine stie sa faca ceva bun din ceva nefericit, poate sa nu iasa mutilat dintr-un astfel de accident.

Singuratatea voita (cu tot dinadinsul), imi starneste si ea semne de intrebare. Nu stiu daca isi poate dori cineva cu adevarat sa fie singur, nelimitat. Ar trebui sa fii cumva in extrema cealalta, sa-ti urasti semenii, ca sa vrei sa te tii cat mai departe de ei (vorbesc in continuare de singuratatea in raport cu oamenii).

Cea care mi se pare cea mai interesanta e singuratatea ca stare de spirit, de fond. Acel tip de singuratate care, intr-un fel, e un dat. Care se naste in mod firesc din diferentele fata de ceilalti. Nu implica neaparat izolare, dar pe de alta parte orice apropiere devine mai devreme sau mai tarziu o tristete in plus, aceea de a resimti, de a-ti readuce aminte de aceste diferente. De a realiza ca nu poti fuziona decat pana la un anumit punct si de acolo…ei bine, da, de acolo poti incepi sa vorbesti cu adevarat de singuratate. Adica de a fi singur cu tine. Pana la urma, cred ca orice om o are (revin la ce spuneam, humanum est), dar proportiile difera foarte mult. Ca si gradul de constientizare, evident.

Orice am face si oricat nu ne-ar placea sa o credem, toti avem un prag dincolo de care suntem numai cu noi insine. De altfel, de asta vorbea si Beigdeber. Un prag dincolo de care nu ne mai putem minti, si n-avem ce face, trebuie sa ne privim in fata. Chiar daca asta inseamna vizualizarea unui mare gol…si poate aici e esenta problemei si ceea ce ne mâna sa fugim catre altii, ca sa ne ascundem mai bine de noi insine. Cred de fapt aceasta e adevarata boala. Si e atat de urâta, incat preferam sa improscam cu noroi tot ce ne aduce aminte de asta. Un om caruia nu ii este bine si singur este un om caruia nu ii e bine cu propria persoana… Din punctul meu de vedere e un handicapat. Si nu folosesc termenul la modul peiorativ, nici o jignire. E un om caruia ii lipseste ceva esential : propria sa persoana.

Raportat si mai precis la relatiile sentimentale (fiindca in functie de ele resimtim cel mai des si mai acut singuratatea), e mai degraba jalnic, si poate ca asta e cu adevarat rusinos, sa ai nevoie de altii mai mult pentru a uita de tine, evitand si amanand astfel sa te auto-educi, sa te cunosti, sa te stapanesti. Sa incerci sa-ti acoperi lipsurile cu ce pescuiesti de la altii...Nu ai cum sa fii un om liber si un om intreg. Si daca e asa, nici nu poti primi sau darui mare lucru. Doar asa, dramuit, ca un schimb intre inchisoare si lumea de afara.

A depinde de cineva anume nu are cu nimic de-a face cu iubirea, dimpotriva. Cred ca numai un om liber este capabil de o iubire adevarata. Iar acela stie la fel de bine sa isi asume si propria-i singuratate. Si asta nu-i usor deloc de asumat, dar cine a zis ca lucrurile bune sunt usoare ?

Contrariul pacatului nu e virtutea, ci libertatea.
ce cred eu - de flavia la: 19/03/2005 21:32:28
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
putini au cu adevarat deaviatii de origine genetica,si pe astia cred ca e musai sa-i intelegem...inainte vreme,auzeai de cate un barbat pe la tara care nu se insurase niciodata si nici nu umblase cu vreo femeie,lumea nu-l intelegea dar il lua asa cum era.insa nici bietul om,cu frica de dumnezeu,nu se lua de alte prostii impotriva firii,ci raminea un singuratic saracul.ei bine asta cred eu era un om cu probleme,homosexualul real de azi,care in trecut isi reprima orice instinct,pt ca el stia printr-un proces de invatare ca tre sa fie cu o femeie.daca nu,atunci asta era,raminea omu singur.
insa astazi,cei mai multi sunt,consider eu,sunt persoane satule de relatii..sa zic normale,naturale..nu stiu cat de corect mai e termenul in conditiile subiectului discutat aici.dar cam asta e..vor sa experimenteze si altceva,bravo massmediei,pt ca f f putini homo sunt strict homosexuali.aproape toti au avut si relatii cu femei.cauta doar variatie.
sper sa nu par prea comunista cu comentariul meu.
Evolutia nu exclude credinta - de Cassandra la: 10/09/2005 16:43:52
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Evolutia nu exclude credinta dovada este faptul ca au existat si exista biologi celebri care sint in acelasi timp persoane cu credinta in Dzeu. Asa Gray sustinator al selectiei naturale si care a scris Darwiniana era un bun crestin. Charles Walcott care a descoperit fosilele Burgess Shale era un darwinist convins si la fel de convins crestin (el credea ca Dzeu a creat selectia si evolutia). Dobzhansky evolutionist si ortodox rus si multi altii. E greu de spus ca toate aceste persoane au fost ignorante si intr-un sens si in celalalt... e mai logic sa admitem ca evolutia este compatibila cu credinta. Cind este vorba de credinta insa, credem ceea ce vrem sa credem. Si cred ca fiecare trebuie sa creada ce vrea in interiorul sau fara sa faca prea multa vilva in jur in legatura cu faptul de a fi credincios. Ceea ce trebuie sa fie vizibil in exterior sint “calitatile” pe care omul le dobindeste (atunci cind reuseste) prin credinta ca de exemplu modestie, intelegerea semenilor, toleranta, sinceritate, demnitate etc. Toate aceste calitati se pot dobindi insa si in absenta credintei in Dzeu (si indiferent de religia pe care o adoptam) iata de ce nu este relevant felul in care ele sint atinse ci simplul fapt ca le-am atins. Este saturat acest forum de persoane care se mindresc ca cred in Dzeu, si sint fericite ca au imbratisat “adevarata religie”. Dar oameni buni, asta nu inseamna NIMIC, sa fii religios NU ESTE O VIRTUTE in sine.
Dupa mine, a nega evolutia inseamna a nega ceea ce este evident. Dar nu toata lumea vrea sa vada realitatea...

#71198 (raspuns la: #71182) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspunsul exista!!! - de hgrancea la: 13/10/2005 18:11:56
(la: Viata dupa moarte)
... trebuie doar cautat ... sint oameni care si-au dedicat viata studiind asta ... au gasit raspunsul si el sta scris in carti...
de ce nu se preda asta la scoala ... asta e alta chestie ...
pentru ca aceste informatii nu trebuie date nimanui cu forta ...
ci doar celor carora le cauta ...
cauta si tu ... vei gasi cu siguranta toate raspunsurile care te framinta

din ce spui tu inteleg ca ai crede in vieti anterioare daca ai pastra amintiri din ele ...
fii sigura ca pastrezi ...numai ca ...
omul se identifica pe sine doar cu starea de veghe...
dar psihicul uman traieste si alte stari ...
somn cu vise ... fara vise... stare de transa ... de coma .... si nu sint astea toate ...
daca in starea de veghe nu ne amintim toate trairile din aceste alte stari ...inseamna ce acele trari nu au existat ... sau ca nu au importanta ?
ca exemplu de amintiri din alte vieti iti pot da doua exemple ...
pozitiv ...talentele native..
si negativ fobiile ...
nu pot sa cred ca acestea sint transmise prin gene ...
cum nu ma poate convinge cineva ca memoria unui calculator se pastreaza in suruburile carcasei si structura lor elicoidala :)

alte detalii pe mail...
--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
#78474 (raspuns la: #32334) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
stim oare ce cautam? - de Andre29 la: 03/11/2005 23:20:41
(la: ce inseamna pentru voi un om... bun?)
cautam cred cu totii un om bun... este insa uneori o senzatie instinctiva alteori o impresie construita in timp. Un om bun este cel care iti intinde o mana de ajutor atunci cand ai nevoie sau chiar si cand nu-ti dai seama ca ai nevoie, omul care este langa tine fara sa te faca insa sa devii dependent de el, omul care iti accepta trecutul si are incredere in viitorul tau... este omul care te face sa simti ca la randul tau vrei sa fii bun....



"Nu-i de ajuns sa faci bine, mai trebuie sa-l faci si bine." (Diderot)
maan - de latu la: 09/11/2005 23:10:27
(la: am si io o problema)
dupa atatea discutii, am crezut ca-i un domn elegant
deci un softy

cu care n-ai nici o sansa, vorbind, sa te faci de ras,
deci tot am intuit eu bine, ca erai in cautarea acestei sanse.
Doar ti-am dat-o! Doar nehotararea te orbeste, dandu-ti ghes de a da cu picioarele in poarta ultimului refugiu al unui om care-ti vrea binele: orgoliul.
Un orgoliu pe care l-am calcat in picioare raspunzand la asemenea probleme care pe noi barbatii nu ne caracterizeaza. Dar m-am gandit la pendulul sufletului tau care a batut in acelasi ritm de tic-tac cu al meu si care e multamul?
Nu ca m-am asteptat la multumiri de prima data, ca doara am compatimit cu tine si inteleg prea bine freamatul frunzisului viu al inimii tale, dar sa umbli acuma printre munti dupa sfaturi, nu m-am asteptat.

Dar nu-ti fa griji pentru mine. Sunt barbat si stiu caci viata are stanci si gropi in care poti sa-ti rupi gatul sau inima sau altceva...

Beau un pahar de vodka in sanatatea ta, a olteanului si a copiilor vostri cracanati pe care ai sa-i cresti in piosenie (Chiar, cum vrei sa faci asta tu care esti necredincioasa din proprie convingere?).

Dar nu-i nimic, crede sau cerceteaza iar eu mai beau un pahar, ca viata-i crunta cu fapturi simtitoare, care au cei sapte ani de-acasa si cred in aproapele lor.

Vodka asta...
E si asta un elixir...
Bea si tu o stica c amine ssi savezicefainaiviata de cowboy cand mergi pe cal calare, ca vulturul ce niciodata nu se naste in cuibul sau ca-l da ma-sa la clocit prin vecina mea furnica...

Eu ma duc sa ma culc...
Fii tare maan. Sunt de partea ta. Ca doar nu-s calic si te las balta tocmai acum cand mi s-a terminat vodka
sinici bere numai am

Doamne, vino doamne, sa vezi
si tu cum se poarta maan cu mine..

atata-i de dinstins...
...de nu distinge cand e vorba de lucruri serioase si cand e de gluma.
Multumesc, mi-am insusit critica si in primul posting de raspuns, si in al doi-lea si din aluziile de prin alte postinguri de-ale tale din acest thread...Pah!

P.S. M-am infiorat citind, la ce se poate omu astepta de la Oana si de la OM. N-as fi crezut...
Dar tu-i cunosti mai bine...:-)))
#86294 (raspuns la: #86221) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Viata dupa moarte.... - de Bozzy la: 08/01/2006 19:01:18
(la: Viata dupa moarte)
Privire goala in monitor inert. Subiectul emisiunii "Mos Craciun". Vedete, persoane impotante, istorii din copilarie. Pe retina, imi derulez jocul parintilor mei. Mos Craciun.

El exista, el vine si aduce daruri copiilor. Ce zi frumosa, pina in clipa in care am aflat adevarul.
Tropait bezmetic, de copil rasfatat, plinsete si urlete. Intr-adevar, ceva se rupe din tine, ca si prima iubire pierduta.

Si cind ma gindesc, ca si copii mei la rindul lor, vor avea aceeasi suferinta: Mos Craciun, Prima Iubire, si asa mai departe.

Dar sa dea Domnul, sa aiba parte de ele. Probabil este destinul, probabil este suferinta, deceptia, si poate intrebarea de geniu finala :"Care este alchimia de ma doare atunci ...cind sufar ?".

Nu este alchimie, este starea care-i ii asociem cuvintul "suferinta".

Si cu asta basta. Ea exista, deci rebuie avuta...prin toti porii. No ?! Este de aici.

Alt program de TV, imagini anoste, muzica noastra si scalimbaieturile tipice, ale unei societati fara valori.

Alt program, si altul, toate in cird cu multa suferinta; inundatii, incendii, crime, lovituri de stat.

Ah, Doamne, cum ar fi, ca in fiecare dimineata, stirile la un oarecari TWC. Par example ProWC:
Astazi in spitalul Caritas s-au nascut alti 10 copii. Toti sunt sanatosi, au cel putin 2.50 Kg, si sunt plini de viata.

In spitalul Municipal, au fost operati 2 oameni de inima. Sunt in regula, si asteapta cele n zile de refacere.

Nimic din toate astea. Probabil sunt un idealist, si stim cu totii unde duc aceste ...idealuri.

Generic de film ce pare interesant:

"Face-ti asa cum Va spun, si ve-ti avea parte de viata vesnica alaturi de Mine "

Doar o invatatura a lui Isus catre noi pamintenii.

Hmm. Dau din cap. Este clar. Nu ne mai intoarcem. Este povestea cu Mos Craciun.

L-ai vazut pe Isus ca s-a intors ?
Nu. Nici eu.

Viata vesnica linga...El. Este clar si limpede.

Boon. Este insa la fel clar ca aceea Biblie, cine a scris-o nu a facut rau. Este cartea noastra de capatii, si am dovezi foarte clare ca are tot, absolut tot .... Hai sa nu mai vorbesc despre asta.

Sicer, ca multi altii, nu am citit-o. Am citit insa despre ceva minuni, care se intimpla alaturi de ...noi oamenii.

Hm. Tema de moarte ? Tema de viermi ? Tema de gindaci ?
Dar asta insemna viata. Oricare din simturile care imi sunt amintite, insemna traire.

Ceea ce-mi blocheaza gindirea este lipsa simturilor. Evaporarea fluidului ce-mi da suflare, gindire, miscare, si sa nu uitam Descartes; cuget.

Ma intorc la nimicurile invatate din clasa a V-a. Gimnaziul. Hm. In alta era, cu aceste cunostinte, eram considerat eretic. Puteam sa devin, cine stie, poate erou.

Esti redus la o reactie de simplu sau dublu schimb, apar reactiile de reducere, si oxido-reducere.

Si uite ce simplu este, si imediat dam in fizica.
Plecam iarasi de la cinetica, aceea a particulei mici, ne indreptam spre Newton, mai ajungem si la Volta, si ce vreti voi, dar hopaaaa. Ne intilnim cu D-nul Einstein, si discutam despre nivele energetice, si salturi, ca de slatimbanci de pe un strat pe altul.

Hm, oare domniile voastre, a vazut vreun salt de pe nivelul energetic Gindac, pe nivelul energetic OM ?

Nu. Nici eu. Ce pacat. Mai aveam o sansa.
Asa sunt precum copilul care a fost pacalit ceva vreme cu Mos Craciun, si care a descoperit ca totul a fost inutil. Si totusi UTIL.

A fost ceva frumos si idilic, cind stiam ca exista un Mos Craciu. Era ca un desen animat de WaltDisney. Apoi, am devenit eu MosCraciun, pentru copii mei.

Dumnezeu.

Invatatura orientala spune "este ceea ce vezi, si ceea ce nu vezi. Este ceea ce simti, si ceea ce nu simti. Este totul si nimic".

Daca as fii Dumnezeu, cred ca as fii foarte impovarat, si girbovit, de toate problemele; pretul apei calde, locul parcarilor, vecinul de alaturi care asculta manele, s.a.m.d.

"Baiatule ", imi spune tatal ,care cu o luciditate si demnitate si-a acceptat sfirsitul: "Pe Dumnezeu, nu-l intereseaza daca esti bun, sau daca esti rau. Procreezi, esti bun, nu procreezi, nu mai esti bun. Punct".

Asa este. Este legea vietii, si restul este nimic.

"'neata Doamne-Doamne !"
...................
"Stii, tot ce pot sa zic, privind prin prostia mea, este ca-Ti multumesc pentru ceea ce Mi-ai dat. Ma uit cu uimire, la miini, la picioare, la fata. Nu am cuvinte. Daca mi-ai da plastilina, si indeminare.....si nu as putea sa fac asa ceva frumos. "
.....................
"Da, este adevarat, M-ai facut un pic narcisiac, si indr-adevar senzualitatea care am descoperit-o, in dar de la Tine, a fost de exceptie. Dar pot sa Te intreb ceva ?"
.......................

"OK, eu ca eu.....dar Mozart ?"
..................................


"Ce pacat ! A fost asa de putin. Prea putin Doamne !"
#99039 (raspuns la: #31469) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...