comentarii

sa interesat familia de copil sau s-a interesat


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Dragonfly - de carapiscum la: 09/02/2005 05:14:47
(la: De ce traiesc femeile mai mult decit barbatii)
Uneori este asa precum spui, sau sa admit ca de cele mai multe ori. Cu toate astea nu trebuie uitat faptul ca cele mai grele munci fizice (uneori chiar si psihice pt. ca, nu-i asa, simtirea barbatului nu se poate compara cu a femeii- si invers) le presteaza barbatii. De aia femeile nu se ocupa de turnat betoane, de ridicat case din temelii, de asfaltat strazi, de construit si intretinut masini samd. Firea femeii este de asa natura ca pur si simplu nu are cum se ocupa de asa lucruri dificile fara a cadea lata. Exista si exceptii, insa astea doar intaresc regula. As vrea eu s-o vad pe femeia aia care isi pune sotul sa aiba grija de copii pt. cateva zile in timp ce ea se duce si sapa la gradina cu cazmaua in soarele dogoritor de vara. SI daca femeile in general se lauda cu faptul ca sunt cele mai bune in a oferi educatie copiilor, atunci de ce se mai plang de neputintele barbatilor care ar trebui printre altele sa faca si aceste lucruri pt. a le lasa lor ceva timp liber in plus? Nu cumva asta e doar o chestie menita sa-i puna in lumina proasta pe barbati si sa le dea femeilor satisfactia (indreptatita, dupa parerea lor) de a-si consuma timpul numai pt. ele? Ce vreau eu sa spun e ca depinde de la caz la caz si dupa cum se inteleg cei doi. Dar daca tu sau ea ati luat impreuna niste decizii intr-un anumit moment al vietii si dupa aia ati descoperit ca aveti alte prioritati in viata decat cele din inceput (deh, lumea se mai schimba, se mai emancipeaza, mai merge prin cele strainataturi, mai vede traiul usor- ca sa nu zic usuratic- al unor femei lipsite de scrupule si de bun simt pt. familia pe care au intemeiat-o, mai gaseste cu cale ca merita mai mult decat partenerul fiindca ea pune/investeste peste puterea lui de a "restitui"), deci daca prioritatile se schimba in timp, de ce nu mai ramane macar amintirea faptului ca inainte de a ajunge sa constientizam asta am fost niste persoane care ne-am gandit initial la binele familiei intregi si abia apoi la binele personal? Eu asa cred, ca atat femeile cat si barbatii ajung sa-si puna astfel de probleme atunci cand forteaza lucrurile si vor sa obtina in mod cu totul egoist ceva doar pt. binele si fericirea proprie, lasand la o parte binele conjugal. Asta am facut si eu intr-o oarecare masura, asta cred eu ca facem noi toti. Probabil un f. mic procent dintre noi este capabil de a tine cont de acest aspect pana la sfarsitul vietii. Fiecare vrea sa-i fie bine si, de cele mai multe ori, fara a depune un efort personal. Fiecare asteapta sa-i fie daruit din partea celuilalt, daca se poate fara nici cel mai mic gest de multumire. Doar auto/satisfactia si auto/suficienta de a primi pt. cine/ce suntem noi (si ce meritam) sunt vizate, atata tot. Stiti ce cred eu, ca daca lumea toata n-ar fi abuzat atata de mandria asta care mananca pur si simplu rarunchii societatii moderne si daca fiecare ar fi invatat sa plece capul acolo unde trebuie- si cand trebuie- astazi n-ar mai fi existat subiect de discutie pe forum aici.
Tu spui ca o femeie munceste mai mult decat un barbat de cel putin 3 ori... Pe ce se bazeaza afirmatia ta? Apoi cu ce suntem noi vinovati ca v-ati nascut neputincioase in anumite privinte?- fizic vorbind. Sau cu ce sunteti voi vinovate ca ne-am nascut noi barbatii fara capacitatea de purtare in pantece a copiilor pe care n-ii dorim? Si tot nu pot intelege de ce majoritatea interpreteaza copiii ca pe un balast/surplus/povara in viata lor. Oare nu sunt acestia prima si cea de pe urma posibila investitie care ne poate aduce bucuria si satisfactia unei vieti cu adevarat implinite? Sau ce ne impiedica pe noi sa ne ingrijim de copiii nostri si in acelasi timp sa ne ocupam si de noi insine? Sau de ce nu i-am implica si pe ei in viata noastra sociala si nu i-am trata ca pe niste membri viabili ai familiei chiar daca sunt bineinteles fara minte destula ca sa inteleaga ce se petrece cu adevarat? Cred eu ca aici se dovedeste discrepanta si parca irealitatea unei situatii existente de facto. Copiii au nevoie de la un capat la celalalt sa li se dovedeasca nu numai dragostea si purtarea de grija din partea parintilor lor, dar si tratarea ca membri cu drepturi depline si egale in lumea si la sanul familiilor in care au luat fiinta. Asa mi se pare corect si logic. Altfel riscam sa facem din ei niste dusmani atat ai timpului nostru, cat si ai lor insisi.
Pe de alta parte ma gandesc la cate beneficii poate aduce in viata unei familii un copil- ca sa nu spun de mai multi. Chiar daca greutatile intretinerii si cresterii lor par insurmontabile uneori, chiar daca regretam decizia luata de a-i avea, chiar daca..., chiar daca..., ce poate fi mai frumos si mai plin de bucurie decat zambetul minunat al acelei mogaldeti cu ochisori sinceri si curati, ce poate fi mai de vis decat sa te uiti dupa ani si ani in urma si sa-i povestesti "la gura sobei" nazdravaniile copilariei?... Ca doar de aia sunt nepotii atat de indragiti de cei batrani, ca abia atunci inteleg si ei (bunicii lor) frumusetea clipelor prin care au trecut ei insisi candva.
Am cunoscut in viata mea familii care au trecut prin pragul unui colaps total cand singurul lor copil s-a sinucis (sau pur si simplu a murit din stie ce cauze nefericite); am cunoscut deasemeni familii care n-au putut avea copii si si-au fortat norocul, ca sa zic asa, luand spre ingrijire copii de la casele ce se ocupa de adoptii; apoi am vazut in lumea asta secularizata in care traiesc si eu ca exista o multime de oameni dispusi sa-si lase averile cainilor si pisicilor (de multe ori viata lor se rezuma doar la a creste si ingriji animale) decat sa faca un bine unor suflete fara ajutor si fara posibilitati reale in viata. E adevarat ce am spus, prioritatile se schimba pe zi ce trece si nu mai suntem interesati de viata umana cat mai ales de cea animala (sau extraterestra, dupa caz). Indraznesc sa spun ca am cazut inca de multa vreme sub simturile animalelor pe care le ingrijim si le iubim parca mai mult decat pe ingerasii de care vorbeam- si sa fiu iertat pt. indrazneala asta, sa nu se interpreteze ca afront adus adevaratilor parinti. Spun acestea indreptand degetul unei maini spre acei prunci muritori de foame si de sete si al celeilalte maini indreptate spre cainii si pisicile care cresc cu carne si arata ca niste batoze de nu mai pot merge pe strada. Si in timp ce unii se scarpina de mizerie si de purici din cauza saraciei, ceilalti se gudura si se scarpina pe dupa urechi (sau se ling in dos dupa excrementele delicioase) din cauza puricilor la fel de grasi si de lenesi ca si gazdele lor. Nu spun ca animalele trebuie sa sufere si sa stea flamande, intreb doar unde a disparut simtirea umana si incotro se indreapta?
Concluzia mea este ca nu copiii sunt o povara pt. noi, ci noi insine devenim o povara pt. ei atunci cand ii tratam ca pe niste hoti/banditi ce ne fura timpul acordat EGO-ului.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#35732 (raspuns la: #35463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
past & copy - de carapiscum la: 11/02/2005 02:28:13
(la: Copiii o "problema" de rezolvat...)
Retranscriu mesajul de mai jos pe care l-am trecut intai la subiectul "de ce traiesc femeile mai mult decat barbatii?".

Adresat lui Dragonfly:
"Uneori este asa precum spui, sau sa admit ca de cele mai multe ori. Cu toate astea nu trebuie uitat faptul ca cele mai grele munci fizice (uneori chiar si psihice pt. ca, nu-i asa, simtirea barbatului nu se poate compara cu a femeii- si invers) le presteaza barbatii. De aia femeile nu se ocupa de turnat betoane, de ridicat case din temelii, de asfaltat strazi, de construit si intretinut masini samd. Firea femeii este de asa natura ca pur si simplu nu are cum se ocupa de asa lucruri dificile fara a cadea lata. Exista si exceptii, insa astea doar intaresc regula. As vrea eu s-o vad pe femeia aia care isi pune sotul sa aiba grija de copii pt. cateva zile in timp ce ea se duce si sapa la gradina cu cazmaua in soarele dogoritor de vara. SI daca femeile in general se lauda cu faptul ca sunt cele mai bune in a oferi educatie copiilor, atunci de ce se mai plang de neputintele barbatilor care ar trebui printre altele sa faca si aceste lucruri pt. a le lasa lor ceva timp liber in plus? Nu cumva asta e doar o chestie menita sa-i puna in lumina proasta pe barbati si sa le dea femeilor satisfactia (indreptatita, dupa parerea lor) de a-si consuma timpul numai pt. ele? Ce vreau eu sa spun e ca depinde de la caz la caz si dupa cum se inteleg cei doi. Dar daca tu sau ea ati luat impreuna niste decizii intr-un anumit moment al vietii si dupa aia ati descoperit ca aveti alte prioritati in viata decat cele din inceput (deh, lumea se mai schimba, se mai emancipeaza, mai merge prin cele strainataturi, mai vede traiul usor- ca sa nu zic usuratic- al unor femei lipsite de scrupule si de bun simt pt. familia pe care au intemeiat-o, mai gaseste cu cale ca merita mai mult decat partenerul fiindca ea pune/investeste peste puterea lui de a "restitui"), deci daca prioritatile se schimba in timp, de ce nu mai ramane macar amintirea faptului ca inainte de a ajunge sa constientizam asta am fost niste persoane care ne-am gandit initial la binele familiei intregi si abia apoi la binele personal? Eu asa cred, ca atat femeile cat si barbatii ajung sa-si puna astfel de probleme atunci cand forteaza lucrurile si vor sa obtina in mod cu totul egoist ceva doar pt. binele si fericirea proprie, lasand la o parte binele conjugal. Asta am facut si eu intr-o oarecare masura, asta cred eu ca facem noi toti. Probabil un f. mic procent dintre noi este capabil de a tine cont de acest aspect pana la sfarsitul vietii. Fiecare vrea sa-i fie bine si, de cele mai multe ori, fara a depune un efort personal. Fiecare asteapta sa-i fie daruit din partea celuilalt, daca se poate fara nici cel mai mic gest de multumire. Doar auto/satisfactia si auto/suficienta de a primi pt. cine/ce suntem noi (si ce meritam) sunt vizate, atata tot. Stiti ce cred eu, ca daca lumea toata n-ar fi abuzat atata de mandria asta care mananca pur si simplu rarunchii societatii moderne si daca fiecare ar fi invatat sa plece capul acolo unde trebuie- si cand trebuie- astazi n-ar mai fi existat subiect de discutie pe forum aici.
Tu spui ca o femeie munceste mai mult decat un barbat de cel putin 3 ori... Pe ce se bazeaza afirmatia ta? Apoi cu ce suntem noi vinovati ca v-ati nascut neputincioase in anumite privinte?- fizic vorbind. Sau cu ce sunteti voi vinovate ca ne-am nascut noi barbatii fara capacitatea de purtare in pantece a copiilor pe care n-ii dorim? Si tot nu pot intelege de ce majoritatea interpreteaza copiii ca pe un balast/surplus/povara in viata lor. Oare nu sunt acestia prima si cea de pe urma posibila investitie care ne poate aduce bucuria si satisfactia unei vieti cu adevarat implinite? Sau ce ne impiedica pe noi sa ne ingrijim de copiii nostri si in acelasi timp sa ne ocupam si de noi insine? Sau de ce nu i-am implica si pe ei in viata noastra sociala si nu i-am trata ca pe niste membri viabili ai familiei chiar daca sunt bineinteles fara minte destula ca sa inteleaga ce se petrece cu adevarat? Cred eu ca aici se dovedeste discrepanta si parca irealitatea unei situatii existente de facto. Copiii au nevoie de la un capat la celalalt sa li se dovedeasca nu numai dragostea si purtarea de grija din partea parintilor lor, dar si tratarea ca membri cu drepturi depline si egale in lumea si la sanul familiilor in care au luat fiinta. Asa mi se pare corect si logic. Altfel riscam sa facem din ei niste dusmani atat ai timpului nostru, cat si ai lor insisi.
Pe de alta parte ma gandesc la cate beneficii poate aduce in viata unei familii un copil- ca sa nu spun de mai multi. Chiar daca greutatile intretinerii si cresterii lor par insurmontabile uneori, chiar daca regretam decizia luata de a-i avea, chiar daca..., chiar daca..., ce poate fi mai frumos si mai plin de bucurie decat zambetul minunat al acelei mogaldeti cu ochisori sinceri si curati, ce poate fi mai de vis decat sa te uiti dupa ani si ani in urma si sa-i povestesti "la gura sobei" nazdravaniile copilariei?... Ca doar de aia sunt nepotii atat de indragiti de cei batrani, ca abia atunci inteleg si ei (bunicii lor) frumusetea clipelor prin care au trecut ei insisi candva.
Am cunoscut in viata mea familii care au trecut prin pragul unui colaps total cand singurul lor copil s-a sinucis (sau pur si simplu a murit din stie ce cauze nefericite); am cunoscut deasemeni familii care n-au putut avea copii si si-au fortat norocul, ca sa zic asa, luand spre ingrijire copii de la casele ce se ocupa de adoptii; apoi am vazut in lumea asta secularizata in care traiesc si eu ca exista o multime de oameni dispusi sa-si lase averile cainilor si pisicilor (de multe ori viata lor se rezuma doar la a creste si ingriji animale) decat sa faca un bine unor suflete fara ajutor si fara posibilitati reale in viata. E adevarat ce am spus, prioritatile se schimba pe zi ce trece si nu mai suntem interesati de viata umana cat mai ales de cea animala (sau extraterestra, dupa caz). Indraznesc sa spun ca am cazut inca de multa vreme sub simturile animalelor pe care le ingrijim si le iubim parca mai mult decat pe ingerasii de care vorbeam- si sa fiu iertat pt. indrazneala asta, sa nu se interpreteze ca afront adus adevaratilor parinti. Spun acestea indreptand degetul unei maini spre acei prunci muritori de foame si de sete si al celeilalte maini indreptate spre cainii si pisicile care cresc cu carne si arata ca niste batoze de nu mai pot merge pe strada. Si in timp ce unii se scarpina de mizerie si de purici din cauza saraciei, ceilalti se gudura si se scarpina pe dupa urechi (sau se ling in dos dupa excrementele delicioase) din cauza puricilor la fel de grasi si de lenesi ca si gazdele lor. Nu spun ca animalele trebuie sa sufere si sa stea flamande, intreb doar unde a disparut simtirea umana si incotro se indreapta?
Concluzia mea este ca nu copiii sunt o povara pt. noi, ci noi insine devenim o povara pt. ei atunci cand ii tratam ca pe niste hoti/banditi ce ne fura timpul acordat EGO-ului."
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
este greu de stabilit o granita - de Catalina Bader la: 07/01/2004 04:07:57
(la: Cariera versus familie)
cariera cere timp si sacrificiu

familia cere timp

numai tu singur poti sa judeci cat de departe mergi cu compromisul

ceea ce e trist:
timpul pe care ti-l inghite cariera
te indeparteaza de copilul tau
iar cand vei gasi timp sa te intorci acasa
vei trai sentimentul straniu
ca nu mai faci parte din familie
iar copilul tau este un matur
cu care nu mai poti stabili punti de comunicare.
relatii extra - de eglontin la: 25/04/2005 12:35:20
(la: Viata in doi!)
Buna, am citit mesajul tau si.... culmea , sau poate ca nu este culmea, ma regasesc in acesiasi situatie cu tine. Adica si eu am un EL acasa bun, tandru..care este "cuminte" si uite ca viata a facut ca sa cunosc un alt El , total diferit de cel de acasa . In prezenta acestuia sunt o alta sunt FEMEIE ce sa mai spun si poate ca abea atunci cand l-am gasit am devenit cu adevarat femeie!!
Uneori mai am remuscari ce-i drept, ma intreb daca este corect fata de cel de acasa... ma rog poate si tu treci prin asta> Chestia este ca imi este din ce in ce mai greu totusi sa ma impart , sa rup "bucatele" mici firimituri de iubire ... si eu si el avem familie si copil pe deasupra ceea ce inseamna enorm! Clipele petrecute impreuna sunt mereu frumoase dar se termina repede nu??.... tu cum reusesti sa te imparti? cum te multumesti cu timpul alocat voua? Cum te impaci cu ideea ca de la tine pleaca la EA????
In afara de asta ce-i cel mai dramatic este ca nu mai gasesc nimic atragator la cel de acasa! Este groaznic asta..parca acus ii vad numai defecte , nu ma mai simt atrasa uneori ma enerveaza desi nu El s-a schimbat in relatie ci EU.... asta este o problema destul de mare!
#45404 (raspuns la: #23562) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prietenia incotro? - de daniela_sorina_albeanu la: 21/10/2005 12:00:48
(la: Despre prietenie)
cata dreptate ai si n-ai! Sa ma explic! Ai dreptate cand spui ca prietenia e un lucru important,nu chiar vital sa stii! dar trebuie sa invatam sa traim si fara fara prieteni si sa apreciem singuratatea (sa vedem partea plina a paharului)de cate ori n-am investit suflet intr-o prietenie! si a disparut undeva la orizont intr-un final(mi-am dat seama ca investitia mea era nula nu merita)! Se pare ca in vremurile sau mediul cum spui tu, nu cred ca nu mai avem calitatile ci cred ca oameni nu mai sunt aceiasi! Un poet spunea "vremurile vremuiesc"! Intrebarile astea mi le-am pus si eu ma gandeam ca sunt eu prea selectiva,si prea pretentioasa am invatat sa apreciez singuratatea atunci cand sunt singura si sa investesc suflet numai in familia si copilul meu, adica acolo unde merita! prieteni numai foarte putini si sa nu uitam vorba "fereste-ma doamne de prieteni ca de dusmani.....etc.de servici sa nu mai vorbim!nu cauta prieteni intre colegi de servici!
#80459 (raspuns la: #32596) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
to everybody - de maria de la medgidia la: 17/11/2005 10:53:36
(la: Autismul)
pentru persoanele care au lucrat cu copii autisti, sau traiesc in preajma unei familii cu copil / copii cu aceasta "boala frumoasa"... sau cu altele, eu personal am observat ca aceste perceptii speciale apar si in cazul epilepsiei... as vrea sa va povestesc cum mi s-a intamplat prima oara sa simt asta langa ei...

era in a doua zi de cand luasem contact cu centrul acesta...
(marturisesc ca toata viata m-am ferit sa lucrez cu persoanele cu disabilitati, credeam ca "nu le pot duce" si simteam ca, daca nu le inteleg si le privesc cu mila, as face mai mult rau decat bine...)

cu copiii acestia am simtit ceva neobisnuit din prima clipa...
anyway, eram in a doua zi, in clasa, inca nu lucram ci doar ii observam... mi se solicitase sa am grija de o fetitza legata de scaun (cere singura sa fie legata, atunci cand zbuciumul ei interior se intensifica, si tot singura cere sa fie eliberata)...
sa ai grija de un astfel de copil inseamna sa ai atentia foarte treaza spre copil, toate simturile concentrate, vigile, asemenea unei pisici, indiferent ce faci... pentru ca trebuie sa interpretezi semnalele pe care le da un copil de 12 ani care nu vorbeste, ci isi exprima starile altfel: tace, fredoneaza, priveste lung, priveste prin tine, se auto-mutileaza, face pipi pe el ca rebeliune, etc...
eram foarte atenta la ioana... pe atunci nu descoperisem ca poti fi atent fara sa-l privesti, asa ca eram atenta cu ochii, cu tot corpul intors spre ea... ea n-a parut nici o clipa ca stie ca exist langa ea, eram un fel de mobila... dar simteam in mine ca stie ca exist, dar ca nu-i pasa, exact asta era senzatia...
la un moment dat am obosit de atata concentrare de a o "citi" pe ioana... gandurile mi-au zburat deodata ca pasarile si am intrat in starea mea de gol interior si umplere a camerei... stateam langa ioana, cu tot corpul intors spre ea, o priveam, dar nu o mai vedeam cu ochii fizici...
deodata eram in toata camera simultan, in starea mea, ma eliberam de incarcatura fara sa stie nimeni, credeam eu, fara sa-mi mai pese de ioana sau de ce se intampla in clasa...
oricum auzeam totul ca prin vis, stiam toate miscarile din clasa ca si cum se petreceau in vintrele mele...
atunci ioana a observat ca exist... s-a intors spre mine, in scaunelul ei, si m-a privit intens pana am revenit din stare... m-a privit cu mimica ei caracteristica de veverita uimita, cu o privire constienta si nu in gol, ca pana atunci... ioana STIA ca exist...
din momentul acela ioana mi-a permis sa ocup scaunelul de langa ea in clasa, si in cateva saptamani m-a acceptat fara rezerve si mi-a aratat asta intr-un mod fara echivoc...

poate am sa va si povestesc mai tarziu cum, daca simt ca asta ajuta pe cineva...
la astfel de sharing m-am gandit atunci cand am deschis conferinta...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
for ever - de For ever la: 25/06/2006 23:17:41
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
De ce e plina lumea de oameni care sunt atat de impertinenti si incearca sa raspunda la intrebari la care in sinea lor sunt constienti ca nu stiu adevaratul raspuns,poate unul care le convine,dar atat.
Se nasc homosexuali sau devin??:)De ce cautam noi sa ne facem rau?Cate perechi de gene ar trebui sa aiba un homosexual?Ha ha!Cu una in plus,nu?Ar multumi pe cineva sa stie ca e din nastere?Sunteti majoritatea oameni asa zisi normali,adica care isi fac o cariera,o familie,un copil.Cate dintre doamnele,domnisoarele ar mai risca sa faca un copil stiind ca s-ar putea sa aiba o gena in plus?Poate o sa spuneti ca "asta e",dar sunteti constienti ca nu e tocmai roz viata care o sa o aiba pentru ca pe la noi mai sunt si asa zisii crestini ortodocsi care vin cu tamaia in mana sa piara satana.Aveti grija.
Sa nu imi sariti in cap acum dar sincer nu am nimic impotriva lor.Oamenii sunt prea legati la ochi ca sa accepte si altceva,bine,nu iti convine,dar de ce ar trebui sa spuna oamenii ca asta e cea mai gresita cale?In biblie Dumnezeu a creat-o pe Eva din coasta lui Adam,din barbat,dar daca ar mai fi facut un al doilea Adam?Atunci toti nu ar fi fost de acord cu relatia dintre femeie si barbat,apoi cand cei doi primi locatari ai raiului au gustat din marul ispititor Dumnezeu i-a alungat din rai.Asta inseamna ca a fost de acord cu relatia lor?
Acum sa zic si ce cred eu ca ii determina pe unii sa devina homosexuali.Ar putea fi de vina tocmai o femeie cu care a avut o experienta nu prea fericita,sau o copilarie in care a avut de a face doar cu baieti,sau acel impuls de a fi altfel.Nimeni nu cred ca e in masura sa judece pe nimeni.Am auzit pe cineva ca legalizarea homosexualitati nu e un model bun pentru copiii care ii vad,dar asta inseamna ca nu se mai simt parintii in stare sa ii educe cum cred ca e mai bine.
pentru A Carmen - de casandra_radu la: 31/07/2006 20:29:39
(la: solutii pentru singuratate)
Ok, nu te plangi. Dar e ca si cum ceva fundamental ti-ar lipsi. Ca si cum fara familie nu ai fi implinita, nu ai fi intreaga. Asta e perceptia mea. Ma insel?
Normal ca a gasi o activitate nu e o problema, eu incurajam cu totul altceva, adica non-activitatea, reculegerea, introspectia..in fine.
Eu locuiesc singura de aproximativ 6 ani. Familia mea, adica parintii sunt in alt oras, de fapt in celalat capat al tarii. Ii vad cam o data pe an, si desigur vorbim foarte des la telefon. Pai daca nu ai auzit pe nimeni spunand ca vrea sa fie singur, ori nu ai auzit bine ori ei s-au prefacut ca nu ar vrea sa fie. Fiecare are momente cand vrea sa fie singur. Cat despre a nu dori sa fii singur...ok, probabil ca daca as intalni un barbat care sa-mi dea fiori nu as mai dori sa fiu singura. Daca si el ar simti la fel si am avea ganduri comune de a intemeia o familie, ok, atunci pot spune ca nu vreau sa fiu singura fiindca am ceva concret, am cu cine. Dar in situatia in care nu exista o asemenea persoana, a ma "hrani" cu ideea ca vreau pe cineva ca sunt singura, ca vreau o familie, un copil..mi se pare o utopie, o fantasma, se mai numeste a te imbata cu apa rece. Eu nu-mi pot dori altceva decat am decat daca apare cineva care sa trezeasca dorinta de altceva in mine. Nu pot dori la modul general, vreau sa zic. probabil ca asta ma scuteste de multe himere :)
Pentru mine singuratatea nu e deloc ceva negativ. Din contra, cand ajung acasa si sunt singura, incep sa ma relaxez si sa-mi refac energiile consumate in prezenta celorlalti. Nu mi-a lipsit multa vreme un "noapte buna", o mangaiere...nu-mi doream de la cineva asa ceva. Stii..poate e o chestiune de obisnuinta. Te-ai obisnuit cu asa ceva si acuma e greu, eu din contra m-am obisnuit altfel. Unoeri mi se face dor de cineva, mi-e dor sa-l aud, sa-l vad, sa ma tina in brate.Insae o stare duioasa, nu ma face trista, nu ma face sa ma simt singura. Cand va fi sa fie, va fi, deocamdata asta este.
Nu tanjesc sa fiu cu cineva, nu am nevoie sa fiu cu cineva, sa ma astepte cand ma intorc de la lucru sau sa-mi spuna noapte buna. Ma simt foarte bine singura. Insa, daca va aparea acel cineva si eu il voi alege pe el...sa ma astepte, sa-mi spuna noapte buna, la fel ma voi simti foarte bine :) Nu stau cu cineva din nevoie, lucru care de altfel mi se pare urat, stau cu cineva fiindca il aleg pe el.
#136791 (raspuns la: #136164) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om - de Baloo_ la: 23/07/2007 18:45:58
(la: O poveste de emigrant care merita citita!)
Eu mi-am exprimat o nedumerire si am intrebat.
Tocmai ca nu ai intrebat, ci ai acuzat. Fara sa ai habar cum e sa fii intr-o lume noua cu familie si copil mic. Stii tu cum e sa fii respins ca esti prea calificat? Pentru ca pentru locurile calificate era inca devreme? Si culmea e ca nu am simtit nici cel mai mic sentiment de rusine nici cand sudam si-mi cadea gunoiul in cap la "Nordsee", undeva la sute de kilometri de familie. OK? Cu rabdare am obtinut ce mi-am dorit. Dar am renuntat pentru un scop.Si am invatat ceva.
A acuza pe cineva ce-i dispus sa renunte la pregatire pentru binele familiei, nu a unei blestemate de masini, gasesc deplasat. Imi pare rau.
#218536 (raspuns la: #218513) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Intruder la: 14/08/2008 14:06:26
(la: Despre emigraţie - între Bine şi Rău)
eu ce sa zic?
intai si-ntai ca nu numai in Spania si Italia sunt romani veniti la munca. mai sunt Grecia, Franta, Germania, Portugalia, Tarile de Jos, Anglia, Irlanda, tarile scandinave, s.a.
sistemele sanitare si scolile difera de la stat la stat. multi lucreaza fara contract, la plesneala...deci nu platesc impozite si taxe catre sistemul social. daca se iveste o urgenta, normal ca se intervine...altfel sunt nevoiti sa-si plateasca analizele, medicamentele, spitalizarea (partial sau in totalitate...nu stiu, depinde si de tara respectiva)
primeaza BANII...e clar ca sunt platiti mai bine decat in Romania si asta-i motivul plecarii...motivul principal.
ar fi bine sa se-ntoarca pentru cei care au copii si familie. un copil e musai sa stea langa parinti, nu langa bunici. bun...si langa bunici, o ora, doua, trei, un weekend, o saptamana, o luna...dar atat.
nivelul profesional...e discutabil. am intalnit inginer IT lucrand in pasticceria, tehnician dentar ca sofer la o firma de mobila sau educatoare lucrand intr-o spalatorie. pai la omu' ala nu-i convine sa manjaleasca ciocoloace cu zahar dar daca e platit bine, nu mai face mofturi!

Deprinşi cu funcţionarea eficientă şi corectă a administraţiilor (a primăriilor, financiare, de poliţie etc.), ei ar aduce o schimbare extrem de necesară în mentalitatea administraţiilor româneşti şi în eficienţa gestionării banilor publici.

...aici imi vine sa MA rad...hi-ho!
ce schimbare? sa nu mai dea mita la politai, la functionarul public, la medicul de garda? ok...dar a invatat ca timpul inseamna bani si decat sa se-mpiedice de birocratie sau de prosti cate-o jumatate de zi, doua-trei...mai bine scoate banul din buzunar si-l indeasa aluia pe beregati.
sa-i invete pe primari si pe consilieri cum sa gestioneze banii? pai ce stie Ghita cand el n-a iesit de pe santier si habar n-are cum e gustul cafelei pe Champs-Elysee??
...ca la urma urmei de "Ghita" e vorba in propozitie, nu de Racovitan, Lascar, Jimmy Cecilia, Belle sau Horia...

(cu drag, Ghitzishor) :))))))

intrebare pentru parinti - de zaraza la: 12/06/2009 23:35:46 Modificat la: 12/06/2009 23:40:55
(la: Cum sa cresti un copil - tutorial photo si alte bunatati)
cum ar trebui sa ma comport eu (sa zicem musafir intr-o familie cu copil) cand copilul imi toarna nisip in cap? sau imi da o palma serioasa tot in cap? sau un pumn in coaste? sau ma scuipa?

(si parintii nu zic/fac nimic).

impulsul meu e sa-i raspund agresiv, preferabil fara violenta corp la corp, dar daca ma pune la incercare in mod repetat, nu garantez ca nu-mi scapa o laba grea.

dar n-am copii, admit ca nu INTELEG. deci cum ar trebui sa ma comport?
Mă bucur că te-am făcut să râzi.

"...a modului cum anumite curente politice favorizează o anumită atitudine față de fenomenul religios nu înseamnă în nicun fel imixtiune în viața familiei." - aici cred că trebuie să mai meditezi. Curentele politice îşi fac simţită prezenţa în viaţa familiei (şi implicit a copiilor) prin activismul lor propagat prin diversele mijloace. Dacă abordarea politologică se rezumă doar la teorie, atunci e O.K. Dacă se amestecă şi componenta militantă a politicii, atunci nu mai este O.K.

"De unde până unde profesorii nu au voie să influențeze un copil?" - ai distorsionat contextul. Am spus "să-i influenţeze" (la plural), cu referire la familie şi copil, nu doar la copil. Atenţie la ce citeşti, înainte de a da un răspuns! Deci profesorii nu pot influenţa şi părinţii şi copiii în opţiunea lor, fără să ţină cont de drepturile omului (nu numai ale copiilor).

"Nu se ajumge nicidecum în mod inevitabil la abordarea bioetică a sănătății mentale nici măcar nu este favorizat acest aspect." - dacă nu se va ajunge la acest aspect, atunci e grav. Asta ar însemna să dai ascultare doar părţilor "mature" din cadrul disputei, lăsându-i pe avocaţii copilului (vocea imparţială a posterităţii) de izbelişte.

"Din nefericire și în abordarea unor probleme legate de bioetică religia deține un anume monopol." - nu din "nefericire", ci tocmai "din fericire" aş zice. Bioetica tocmai de aceea a şi apărut, ca un răspuns al umanităţii credincioase faţă de aplicaţiile ştiinţifice a-morale (nu neapărat imorale) din domeniile medicale.

Off topic: totuşi, cine-i Tudor Serafim ăsta, că n-am avut onoarea a-l cunoaşte?!
#572402 (raspuns la: #572392) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Intruder la: 21/12/2010 00:11:00
(la: Istorii cu ochi rotunzi)
e clar, inca o familie unde copilul e cel mai normal dintre adulti! :)))

de ce n-a facut mama ta o plangere? cu ce companie a zburat?
*** - de om la: 08/03/2012 12:55:18
(la: De-a mama si de-a tata)
Ne-am jucat de atâtea ori de-a mama şi de-a tata când eram mici şi singurele lucruri pe care le făceam era că femeia gătea şi avea grijă de bebeluş, tata mergea la muncă şi seara se termina în dormitor unde se proiectau copiii. Nimic altceva. = copii mimeaza ceea ce vad in familie ...pot spune...naspa joaca = naspa familie...saracu' copil :(((
Si eu stiu o poveste de-asta (mai recenta) din Ottawa, unde secretarele de la univ. au evaluat notele unui candidat la master roman (notele din Ro) crezind ca la noi sistemul ar fi 20/20.
Desi supervisorul ii spusese "vino la master, cu notele pe care le ai iti garantez c-o sa iei bursa", bietul de el nu a luat nimic. Birocratia e asa de mare incit a stat primul an fara bursa dupa care luid el aici A si A+ s-a mai aranjat situatia. Si acum mi-e mila de el, om cu familie si copil mic, proaspat venit la vremea aia din Ro.
#650520 (raspuns la: #650503) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
interesant subiectul ... despre minoritati - de marinela serban la: 30/12/2005 15:43:51
(la: Minoritati)
Am citit undeva, nu imi amintesc acum unde, ca in viitoarea Uniune Europeana, toate natiunile partenere vor deveni...minoritati. Acum, daca ne gandim din perspectiva sociologica ar fi foarte interesant un studiu (pe care eu l-am inceput, dar nu prea am material ) despre "rolul stereotipiilor si cliseelor in interiorul UE si instrumente de armonizare a acestora". Ceva de genul acesta. Oricum, intoleranta de orice fel, denota lipsa de imaginatie. Open Society a lui Soros - a nu se intelege ca am tangenta cu societatea lui - este o expresie care trebuie sa-ti ridice semne de intrebare. Acest personaj, care are un program, ceva cu "deceniul pentru educarea romilor" a spus ceva interesant la o emisiune a lui Turcescu, si anume, ca daca stai de vorba cu un rrom cu studii superioare, bine educat si cult, nu mai sesizezi ca ar fi rrom. Si ca societatile care incearca sa asimilize etnia rroma se confrunta cu probleme tocmai pentru ca cei care se ocupa de programe se pun deasupra celor pe care ii educa si pleaca de la premisa "ce rost are sa incerci sa-i educi?", iar educatia care li se da este o educatie proasta. O discutie contradictorie pe care am avut-o cu un coleg vizavi de homosexuali a fost urmatoarea. "Daca ai avea un copil si profesorul lui ar fi homosexual ai avea incredere sa-l trimiti la scoala? daca se leaga de el?" Eu: Nu ai citit/vizionat etc, niciodata despre situatii in care au fost agresati sexual copiii de catre persoane "normale"? Totul tine de etica, de caracter si nu de modul de viata intim pe care cineva si-l alege sau este fortat sa-l aleaga din cine stie ce motive. Pentru ca orice actiune umana are la baza o motivatie , mai mult sau mai putin corecta, insa o motivatie care pentru cel care actioneaza este importanta. Eu zic ca daca cineva nu ne "invadeaza" sau agreseaza in mod direct existenta nu avem motive sa nu acceptam orice fel de "minoritate". La urma urmei poti fi "minoritate" in propria familie atunci cand iti susti cu patima ideile, nu?
casa si familia - de princess la: 28/01/2007 10:40:44
(la: Buna dimineata intelepciune .....)
Familia e un lucru mare in zilele noastre,daca il spui in sensul propriu,nu cel figurat.Incerc de mult timp sa gasesc in jurul meu o familie unita,dar din nefericire nu reusesc!De ce?Pentru ca nu exista perfectiunea?Sau sa fie pentru ca...banii conteaza prea mult?!Si de acolo incep toate certurile,de obicei.
Parintii se duc la serviciu,vin seara tarziu acasa,nu mai au timp de nimic,nici macar de o vorba frumoasa pentru copilul lor.Mananca ceva rapid,se mai invartesc prin casa si se duc la culcare.Maine e o noua zi...E tragic!Cunosc atatia copii care se simt singuri,nu mai au cu cine discuta,nu mai aud o vorba buna,numai nervi,tensiune si stress!Asta daca privesc din punctul de vedere al copiilor.
Daca analizez situatia parintilor,ei nu fac altceva decat sa se gandeasca la viitorul si la binele copiilor.Dar de ce atat de mult?In strafundul lor si ei au inteles ca e foarte greu sa fii singur,sa nu ai pe cineva langa tine care sa iti spuna o vorba buna cand nevoie,sa te stranga in brate...Numesc asta sacrificiu.
De obicei este un subiect tabu,pentru ca fiecare casa si familie isi are secretele ei care nu se spun..Ce e in casa ramane in casa.Asta asa e!Tot ce pot sa spun cu certitudine este ca nicaieri nu e numai lapte si miere.In orice familie exista certuri,momente de criza,de neintelegere,dar e important sa privesti inainte si ta gandesti ca viata merge inainte indiferent de orice.Pentru toate exista o rezolvare!
Cineva spune ceva despre retetele fericirii.Dupa parerea mea,e doar una:sa stii cand sa vorbesti si cand sa taci!Iar daca chiar ai ajuns la cearta,e bine sa lasi si de la tine pana intr-u anumit punct..Cam asta este...
Oricum,interesant subiect!
casa si familia - de princess la: 28/01/2007 10:40:44
(la: Buna dimineata intelepciune .....)
Familia e un lucru mare in zilele noastre,daca il spui in sensul propriu,nu cel figurat.Incerc de mult timp sa gasesc in jurul meu o familie unita,dar din nefericire nu reusesc!De ce?Pentru ca nu exista perfectiunea?Sau sa fie pentru ca...banii conteaza prea mult?!Si de acolo incep toate certurile,de obicei.
Parintii se duc la serviciu,vin seara tarziu acasa,nu mai au timp de nimic,nici macar de o vorba frumoasa pentru copilul lor.Mananca ceva rapid,se mai invartesc prin casa si se duc la culcare.Maine e o noua zi...E tragic!Cunosc atatia copii care se simt singuri,nu mai au cu cine discuta,nu mai aud o vorba buna,numai nervi,tensiune si stress!Asta daca privesc din punctul de vedere al copiilor.
Daca analizez situatia parintilor,ei nu fac altceva decat sa se gandeasca la viitorul si la binele copiilor.Dar de ce atat de mult?In strafundul lor si ei au inteles ca e foarte greu sa fii singur,sa nu ai pe cineva langa tine care sa iti spuna o vorba buna cand nevoie,sa te stranga in brate...Numesc asta sacrificiu.
De obicei este un subiect tabu,pentru ca fiecare casa si familie isi are secretele ei care nu se spun..Ce e in casa ramane in casa.Asta asa e!Tot ce pot sa spun cu certitudine este ca nicaieri nu e numai lapte si miere.In orice familie exista certuri,momente de criza,de neintelegere,dar e important sa privesti inainte si ta gandesti ca viata merge inainte indiferent de orice.Pentru toate exista o rezolvare!
Cineva spune ceva despre retetele fericirii.Dupa parerea mea,e doar una:sa stii cand sa vorbesti si cand sa taci!Iar daca chiar ai ajuns la cearta,e bine sa lasi si de la tine pana intr-un anumit punct..Cam asta este...
Oricum,interesant subiect!
re:pentru cei interesati de adoptie. - de catalinolteanu la: 12/11/2009 09:43:05
(la: vreau sa infiez un copil)
am 31 de ani,sunt casatorit de 7 ani,si sunt tata a trei copii. sunt impotriva avorturilor,si a tuturor lucrurilor care impiedica o nastere. acum sotia mea este din nou insarcinata in luna a-7-a. din pacate noi nu avem o locuinta,a noastra,locuim cu chirie,si nu ne simtim capabili,din punct de vedere atit moral cit si financiar,sa mai crestem un bebelus. dorim ca sa il dam spre infiere,unei familii care asi doreste din suflet sa aiba un copil.poate va intrebati,de ce dau anunt inainte de a se naste copilu?
din experianta mea de tata,cred ca este mult mai bine pentru copil,ca el sa fie infiat inca de mic. mai tirziu asi vor cunoaste arintii,si este mai greu sa primeasca dragostea,si caldura oferita de pariintii adoptivi. persoanele interesate,ne pot contacta la nr. de tel:0767 899 344,sau pe e-mail:catalinolteanu92@yahoo.com.
exclus persoanelor de etnie rroma,sau a celor care cred ca pot obtine infierea prin a oferii bani,sau alte beneficii
Casa si familia - de (anonim) la: 18/10/2003 14:54:28
(la: Buna dimineata intelepciune .....)
Citiva pe acest forum nu par interesati in acest subiect "Casa si Familia" fiindca se pare ca nu ar avea o familie,iar altii care au considera ca ar fi un domeniu privat de discutie si deci ne-discutabil.....
Nu stiu, personal nu m-ar deranja acest subiect ba dimpotriva as vrea sa stiu mai multe despre viata familiala a lui Papadie si Alice fiindca mi-am propus sa scriu o carte despre ei .....:):):):):)



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: