sa ne simtim bine

Sa ma-ntristez...asa deodata...ar fi prea mult si prea deodata...Inteleg ca te impaci mai mult decat bine cu metaforele si e frumos ce spui...e frumos ce spuneti desi adjectivul asta mi se pare atat de gol...cat despre batalioanele de ganduri inzestreate cu vaz...s-a intamplat sa ma atace , s-a intamplat sa simt chiar si pt putine clipe cum rad de mine , cum fura din mine si se duc...

Dar sunetul muzicii in contopirea cu universul timpanelor,i-l simti?Alexandra

...Eu vizitez Romania odata la citiva ani, depinde la citi ani...Vara trecuta am fost dar nu mai fusesem din `98....Prefer sa ii aduc pe ai mei sa ma viziteze....
Pot spune ca din momentul in care aterizam (la aeroport de obicei;)) am emotii .....Chiar imi bate inima... Imi este drag sa vad oamenii, ma gindesc zimbind``rominii nostri´´....chiar vamesii...Dar si cumva imi revin tot felul de amintiri neplacute,nu ceva concret,si ma face sa am si un fel de emotii negative care se amesteca cu bucuria de a fi acasa... Este cumva teama de nepolitete, badaranie,cu care nu mai vreau sa am de-a face, poate sint rani neinchise...
O singura data imi amintesc un lucrator de la pasapoarte la Otopeni mi-a spus ´´Bine ati venit´´ si m-a bucurat si emotionat...
Nu stiu poate intre timp spun mai multi bun venit, ar fi frumos si nu costa nimic.... Dar de valoare mare pentru orice inima de fiu ratacitor...:))
In general timpul in Romania este foarte stressant mai ales daca toate rudele sau prieteni afla ca am venit, fereasca Dumnezeu sa nu ai timp pentru fiecare sa mergi la masa la fiecare si sa maninci pina crapi...:::)))
Ce imi place sa fac este sa merg prin magazine, tot felul dar mai mult de curiozitate si ´´sa ma uit``...Sa maninc mici pina simt ca nu voi fi in stare sa mai bag in gura nimic o saptamina....Sa maninc ´´ora 12´´ si Savarine. Sa imi cumpar pastrama,hamsi...
Dar cel mai important lucru este cind vizitez piata taraneasca, sa ma plimb printre ei si sa-i ascult si uneori cumpar tot felul de zarzavaturi (spre disperarea mamei...)numai de dragul si mila lor...
Ce fac de fiecare data, a must pentru fiecare vizita a mea in Rominia este sa merg la Belu, la Eminescu...Fac asta de pe la virsta de 12 ani...Este o datorie a mea de suflet. Dar incepe sa devina o problema, vara trecuta era sa mor de frica ca erau o gramada de ciini si unul s-a repezit la mine ...Norocul meu a fost un paznic foarte aproape.....
Da, dupa citeva zile abia astept sa plec ...Parca mi-e si frica sa stau mai mult....:((

Orice vedeta, indiferent cum si-a castigat acest apelativ, prin munca sau intamplare, ar trebui sa dea dovada de bun simt.
Sclifoseli, ifose, suficienta, denota proasta crestere, si lipsa de consideratie fatza de ceilalti, care pana la urma te vor judeca si pentru cum esti de fapt in realitate, ca simplu om.

Sunt de acord ca te simti mai bine intr-un loc in care esti acceptat si apreciat. dar nu vad cu ce te-ar ajuta "spiritul latin" in acest sens. Ca mergi la o bere mai des? Asta nu inseamna sa fii acceptat. Sunt de 4 ani in Germania si pot spune cu mana pe inima ca am fost primita foarte calduros pe unde am fost. Dar cred ca asta depinde de cum esti tu. Nemtii sunt suspiciosi, dar nu absurzi! Daca ei vad ca esti corect, placut, etc. atunci si atmosfera se "dezgheata".
Dupa cum se mai spunea, si cunoasterea limbii joaca un rol important. In functie de mediul in care te "invarti" te poti descurca si cu engleza (oricum mai bine decat in Franta, din cate am auzit de la amici care au trait in ambele tari)

Deci nu ma luati cu "mentalitatea latina" care de multe ori se dovedeste a fi mai degraba superficialitate!

Nu stiu ce se simt ceilalti romani, dar eu cand ma intorc in tara imi vine sa plang. Si nu plang ca sa nu vada ailalti din autocar. As putea sa fac un doctorat aici (in strainatate), sa imi prelungesc viza si chiar sa muncesc. Dar am vazut ca afara pute. Rau de tot. Dar cei din tara nu stiu. M-a intrebat odata unu: Bine, ai fost acolo si ce-ai facut? Cu ce te-ai ales? Ce am castigat? I-am zis ca experienta, o limba straina...Pai n-ai facut nimic, mi-a zis. Dar ce nu i-am zis e ca pentru prima oara in viata mea am fost mandru ca sunt roman. Ca m-am castigat pe mine. Asta e cel mai important. Abia de aici incolo incep sa ma cunosc.

nu stiu ce simt altii dar eu cind vin in Romania si o fac destul de des(locuiesc in Italia de 11 ani)simt nostalgia vremurilor trecute chiar daca nu erau vremuri f bune,mi-e dor de tara mea asa cum e ea,cu glomeratia din tramvai si muzica lautareasca care se aude peste tot,cu vinzatoarele de la "buticuri"care n-au chef sa vinda,dar mi-e dor si nu-mi gasesc locul aici

Ma simt bine in capul si piellea mea.
Altii nu se simt bine langa mine.
Lucrul acesta nu m-a deranjat o vreme dar acum sunt, probabil mai mult ca oricand, dornic sa am cu cine vorbi, cu cine merge la un spectacol, fara sa mai fiu subiect de ras sau sa ma prefac ca nu-mi dau seama de jena pe care o simt cei din jurul meu cand sunt cu mine.
Am inteles perfect despre ce spui tu dar cand nu te inconjoara decat oameni cu prea putina cultura intelege ca nu prea ai de unde alege.
Nu m-am izolat nici o clipa de oameni si am prieteni buni care sunt grasi ca mine dar nu locuiesc langa mine. Cu ei ma vad rar si numai atunci simt ce as vrea sa simt in fiecare zi.

"Eu ma simt bine in pielea si capul meu" probabil nu am fost prea atent la semnificatie, mai greseste omul, dar ma refeream la faptul ca nu cred ca sunt o pacoste ci ma cataloghez drept o persoana normala si chiar poate exagerat de amuzanta.
Nedumerirea mea era alta.
De ce alt cineva, cand observa o persoana grasa automat pufneste in ras
si face acea persoana sa plece.
Mie unuia m-i s-a facut greata de oameni din cartierul meu si chiar daca ii aud comentand in spatele meu nu-i mai bag de mult in seama.
Ce parere are omul destept stiu.
Deci! Vreau sa stiu parerea Oamenilor despre situatia aceasta si atat.
Oricum, din discutiile cu voi mi-am mai limpezit mintea si nu mai tragediez.

-cun se simte un neuron in capul unei blonde?
-singur

-dar doi?
-inghesuitzi

SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Desi sint in America de 19 ani inca nu mi-a iesit din singe traditia Romaneasca sau mai bine zis cultura cu care am crescut. Venita de la virsta de 13 ani ai crede ca sint "americanizata" ca nu-mi pasa de Romania sau de cei din ea, dar adevarul este ca inca nu mi-am uitat tara.

Prima data cind am mers in Romania a fost in '96 apoi am mers din nou in '97, am mai fost in '02 si mai recent am fost asta iarna. De fiecare data cind am mers am fost socata de unele lucruri iar altele m-au impresionat. Socul intotdeauna apare cind am de-a face cu oameni care se ocupa cu publicul (vinzatoare, administratori din banci etc.). nivelul de "customer service" din Romania este egal cu zero sau mai bine zis in minus. Foarte rar cind intilnesti persoane amabile sau zimbitoare sau care sint dedicati serviciului pentru care sint platiti sa-l faca. Apoi, ce sa mai spun, majoritatea oamenilor vor sa te insele intru-un fel sau altul. Minciuna si coruptia sint cele mai distrugatoare plagi a Romaniei.

Ceea ce ma impresionat in schimb este frumusetea cruda a tarii, frumusete care daca oamenii din Romania ar sti sa o aprecieze ar fi recunoscuta in toata lumea. Din pacate mizeria si gunoaiele de pe strada distrage ochiul de la aceste frumuseti.

In 2002 si 2003 am avut prilejul sa merg si prin tarile din vecinatatea Romaniei. Am mers in Ungaria, Austria, Slovakia, Italia, si Elvetia. Binenteles nivelul Romaniei in ce priveste curatenia este sub orice critica, ca sa nu mai spun despre sosele, organizarea oraselor si mentinerea business-urilor. Parca Romania a ajuns sa fie coada Europei. Nu degeaba Francezi isi bat joc de noi de parca am fi toata tara o natie de tzigani.

Si pentru cei care vor sa stie care este diferenta intre a trai bine in Romania si a trai bine in America vreau sa le spun ca diferenta din pacate este in nivelul de onestie si munca. In Romania este foarte greu sa-ti faci o viata buna fara ca sa nu minti, fara ca sa nu inseli sau sa calci legea, in America este invers. Aici daca esti onest si-ti faci treaba cum trebuie ajungi departe. Totul depinde de tine si de vointa ta, si binenteles aici poti sa-ti vezi rodul munci. In America se munceste mult, dar asta a facut America puterea numarul unu. A munci, chiar daca muncesti la curatenie sau la stiu eu ce munca care in Romania este clasificata mai jos, este o onoare. Cunosc oameni care au inceput de la nimic, facind curatenie cum s-ar zice, si acum sint milionari. Binenteles nu poti face nimic peste noapte, dar incetul cu incetul poti ajunge departe.

Sint mindra ca sint Romanca, dar multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi pentru ca sint in America, si pentru toate binecuvintarile care mi le-a dat mie si familiei mele, si doresc sa pot sa-mi impart binecuvintarile si cu alti oameni care inca nu au avut prilejul sa simta binecuvintarile acestea.

Cum ma simt cand ma intorc in Romania ?
1.Simt ca n-am gresit cind am plecat .
2.Nu inteleg de ce nu s-a schimbat mai nimic -
romanul tot in saracie traieste- mai apoi aflu
ca banii curg in buzunarele politicienilor
corupti .
Si apropo de politicieni "
3.Cum naiba nu gasiti oameni cinstiti sa conduca tara .
4.Ma gandesc sa cumpar vreo casuta sa am unde sta
cind vin in Romania si poate ,cine stie, sa locuiesc cand
ma voi pensiona . Dar apoi imi spun : Ca maine se
schimba politica (regimul) si au sa-mi ia casuta cum
au luat-o pe cea dinainte .

Sunt plecata de 7 ani din tara si tot nu siu unde imi este locul,adica unde ma simt acasa.
Merg regulat in romania si de fiecare data inainte de plecare sunt emotionata si bucuroasa ca o sa ajung in acel loc unde mi-am petrecut cei mai frumosi ani din viata.
La vama romana insa imi piere deja putin din bucurie cand ii vad pe graniceri cum se comporta si cum controleaza bagajele in speranta ca vor gasi ceva ce nu este in regula ca sa imi sopteasca sa bag 20 euro in pasaport ca sa trec cu cele 20 de pungi de cafea ....
Prima oara am inceput sa discut cu ei dar nu am ajuns la nici un consens.Au inceput sa imi citeze legile x si paragrafele y si lumea din autocar a inceput sa creada ca din cauza mea stau atat de mult in vama si mi-au spus sa-i dau omului banii ca altfel vom ramane peste noapte acolo.I-am dat.Ce era sa fac?Daca n-o faceam si ne tinea acolo cred ca ma linsau ceilalti calatori!!!!!
Oricum,am invatat ceva!Cand am "prea multa" cafea in bagaje pregatesc deja banii in pasaport si pana acum nu au fost refuzati niciodata.
In fine...asta e!
Dupa nenumarate ore ajung si eu acasa si ma bucur cand vad casa mea,vecinii,camera mea si uit de calatoria stresanta.
Din pacate aproape toti prietenii mei sunt plecat din tara,unii muncesc pe vas altii cu alte contracte prin toata lumea.Atunci imi pun intrebarea ce caut de fapt acolo!Incep sa ma gandesc cu ce sa ma ocup in urmatoarele doua saptamani.Mama imi spune cine mai e in tara sau cine e venit in vizita si ma apuc sa dau telefoane.In final dau de cateva cunostiinte si prieteni si imi dau intalnire cu ei la o cafenea din oras.
Ajung seara la cafenea si imi salta inima de bucurie cand ii vad.Imi sunt dragi.Iau un loc langa ei la masa si raspund la intrebarile standard ca de ex cum e in germania,ce muncesc si cat castig pe luna.Nu-mi plac intrebarile de genul acesta dar nu am cum sa le evit.
Dupa "interviu" aud de la toti comentarii de genul "pai atat castigam noi aici intr-un an" si "noi nu avem din ce trai" si "ne ajung banii numai de mancare" si incep sa ma simt prost.
Dupa cateva minute se trece la alte subiecte si ma simt usurata.
DAR:Cand ma uit pe masa vad ca fiecare are ultimul model de telefon mobil si prefer sa nu il scot pe al meu pe masa ca sa nu aud comentarii de genul "am avut si eu acelasi telefon...dar acum 2-3 ani".....
Pentru mine nu conteaza telefonul.Important e ca merge.Nu imi trebuie te-miri-ce-telefon cu camera si cu wap....!!!!Dar pentru ei e important.Ma simt pierduta.Nu mai inteleg nimic.
Candva o intreb pe o tipa de unde si-a luat pantofii ca imi placeau.Mi-a spus magazinul de unde i-a luat si ca au costat 5,5 milioane.O gramada de bani si pentru mine.Dupa 5 minute imi spune tipa ca are probleme cu banii,ca le-a taiat curentul luna trecuta ca nu a avut bani sa-l plateasca.Acum chiar ca nu mai inteleg nimic!!!!Am mai ramas pe post de ascultator la masa si am aflat de niste cluburi din zona unde costa 300.000 intrarea si o sticla de Jack Daniels 1.800.000 si unde se merge in fiecare vineri si sambata.Nu mai suport sa stau si le spun ca merg acasa ca sunt obosita.
Nu stiu cum le merge la altii dar toleranta mea scade la 0 cand vad ca lumea se plange si dupa aceea vorbesc de bani de parca i-ar avea cu sacii acasa.
Eu nu castig rau aici dar orice om care sta in occident stie ce inseamna sa platesti o chirie de +500 euro,curentul,telefonul,impozitul si asigurarea la masina.Nu imi permit sa ies in fiecare weekend la discoteca.Nu-mi permit sa imi cumpar pantofi care costa mai mult decat castig intr-o luna....nu am ultimul tip de telefon....!!!!!
Duc o viata normala si ma bucur de ea si sunt fericita pentru orice zi fara probleme majore.
Nu as vrea sa mai traiesc acolo.Nu suport superficialitatea oamenilor.Nu vreau sa spun ca sunt toti asa,siu ca exista oameni care chiar au probleme financiare si nu vreau sa-bag pe toti in aceeasi oala!!!!
Ma refer doar la experientele mele personale.

De fiecare data cand ne simtim ceva mai fericiti sau mai jucausi, incepem sa facem pledoaria copilariei, ca varsta de aur si model de urmat.
O tentatie a inocentei, de multe ori daunatoare; de ce? Mult mai bine decat as putea scrie eu, a comentat-o Pascal Bruckner, in "Tentatia inocentei"; o recomand tuturor celor care viseaza sa evadeze din actualitate, fugind in lumea jocurilor copilaresti.

Daca toti ar avea simtul umorului ca al tau,viatza ar fi o inmormantare.
Esti demagog,incerci sa epatezi prin fraze intortocheate pe care numai tu le intelegi.Lumea mea ingusta? Comunismul tau e ingust .:-) tovarase Herzeu.

1 data la 2-3 ani,ma simt...destul de nelalocul meu,nu.
da
p.s. Raspunsul in ordinea intrebarilor :-)))
Sanatate tuturor

cind ajung in Otopeni inca ma simt bine.Adica am vazut aeroporturi jalnice in comparatie cu al nostru.problemele incep cind ies din parcare,si imi dau seama ca am pasit in Romania.caini,gropi,carute,tractoare,camioane poluante,gunoaie insiruite pe trotuare si strazi,gherete cu boutique-uri in care bisnitaresele vind tigari de contrabanda,ziare si flori.Ce mai...tara lui Caragiale!
ma intorc in Romania pentru ca aici m-am nascut si cind nu sunt aici am un gol in inima pe care numai parintii,fratii si obiceiurile mi-l pot umple.am calatorit in multe tari,insa intotdeauna am incercat sa admir,sa vad,sa invat,sa simt,sa ma distrez,dar niciodata nu m-am gindit sa ma stabilesc acolo.

"Spune-mi si mie cand mergi intr-un magazin sau mai stiu la ce taraba sa-ti cumperi un cd, si vezi preturile alea, tu nu te simti furat?"

Cum adica te simti furat din moment ce nu cumperi nimic? Daca vrei sa faci economii, nu te obliga nimeni sa cumperi un cd. Arta nu este un drept fundamental al omului.

"Cat despre problema aprobarii... nu stiu daca mai trebuie sa te aprobe cineva pentru ceea ce faci cata vreme scopul final e acela de a te simti bine, ascultand ceva ce-ti place."

Cam asa gandeste si borfasul din tramvai: "De ce sa nu ma bucur de protofelul nesupravegheat?". Eu cred ca nu te poti simti bine daca furi ceea ce asculti.

'destept', 'frumos', 'bun', 'cinstit', sunt numai citeva din atributele pe care fiecare om si le atribuie, instinctiv. de-asta ne-am nascut si am trait. una dintre milioanele acelea de celule care s-au luptat sa fertilizeze a invins, astia suntem noi, cei mai puternici, prin insusi actul nasterii noastre. gandim, simtitm, existam. cea mai apropiata fiinta de noi suntem tot noi si avem simtul proprietatii noastre, ne recunoastem trupul ca fiind al nostru, constientizam ca ne reprezinta, in consecinta, incepem sa ne apropiem la modul afectiv de noi, sa ne iubim.

la intrebarea 'pe cine iubim cel mai mult?' raspunsul sincer va veni tot de acolo, adica din sinele fiecaruia. unii sintem cinstiti si recunoastem, 'da, dom'le, pe noi-insine ne iubim cel mai mult'. ar fi bine, e-adevarat sa-l iubim mai intii pe dumnezeu, pentru ca el ne-a ingaduit existenta, sau pe parintii nostrii, cei care ne-au dat viata, dar tot noi ne sintem mai aproape si tot pe noi ne vom iubi cel mai mult. cine nu recunoaste acest lucru, ori este ipocrit, ori nu a reusit sa constientizeze faptui in sine. chiar si cand iubim sau ne indragostim o facem in acord cu fiinta noastra, o facem intru o satisfactie a implinirii in doi, pana la urma, doi si nu unu, adica celalalt. absolut orice gest pe care il intreprindem este facut, mai mult sau mai putin constient, tot pentru noi-insine. desigur, exista si nuantele, ascunzisurile, refularile, defularile, mimesisul, dar pina la urma, la o analiza aprofundata, toate rezultatele vor duce spre firescul egocentrism.

fiecare se va crede 'cel mai' pentru ca perceptia despre sine este alterata de afectul firesc al egolatriei. unii mai au si simtul proportiilor si al masurii, altii sunt mai exigenti cu ei, altii, se inhiba si se simt mici, depinde. modestia exista ca si calitate, dar cred ca e o pseudo-insusire, o atitudine contrafacuta, o insusire desprinsa din codul bunelor maniere sau a bunului simt, venind odata cu civilizarea. daca s-ar face un sondaj de opinie, s-ar descoperi probabil un procent de 0,0 nu stiu cat la 100 dintre intervievatii, (cu intelect normal) ca practica asa-numita falsa modestie, prefabricata modestie, etc.

aceasta tendinta nu este alarmanta, decat atunci cand devine o piedica in relatiile interumane sau cand disproportia intre realitate si afectul cauzator al procesului este uriasa. ca solutii de indreptat sau de reparat tendinta exacerbata a egolatriei ar fi cultivarea simtului proportiilor, a simtului estetic, civic, cultivarea in sine a persoanei, socializarea si multe altele, care imi scapa in momentul de fata. tendinta 'cel mai' ar putea fi o componenta a instinctului nativ al supravietuirii, asadar nu e condamnabila si poate fi combatuta in mare masura prin educatie, autoeducatie si dezvoltarea unui simt al valorilor sau al proportiilor, cum spuneam mai sus.

Citez:
''Stati sa vedeti cum arata niste degete de la picioare care au fiert 7-8 ore in suc propriu (adica in dres), si dresurile transpirate cand se lipeste praful de pe strada de ele. ''' ........ Yuck....Praf ??!! Unde ?! ...A, inteleg, vorbesti de praful din Bucuresti !!! Draga mea, din pacate (;) glumesc desigur...) descriptia nu se potriveste si mediului la care a fost facuta referinta cu dresul !!! ;))......
Si fiind intre oameni civilizati aici, nu e locul sa vii cu sugerari de situatii de cealalta extrema... .
Ma intreb la ce fel de raspuns te-ai mai asteptat dupa asa o exprimare...
Belle vorbea de tinuta unei femei de afaceri, de exemplu, vorbea de tinuta formala pe care trebuie sa o ai in birou. Sint profesii unde nu iti poti permite o tinuta casual chiar daca afara e canicula.
Si in America, draga mea, aia asa exagereaza cu air conditioner ca uneori iti ingheata.....oasele....in birou cind afara este canicula !!...
Deci tinuta formala inseamna ca trebuie sa porti ciorapi subtiri de matase (explic asa ca ma gindesc ca poate nu ai inteles ce inseamna dres, ti-o fi fugit gindul la ciorapi mai grosi de iarna de ai reactionat asa)indiferent de vreme, ce sa-i faci asta este regula etichetei dar si a bunului simt (adica din respect pentru cei cu care lucrezi) sa nu mergi cu picioarele goale cind profesia iti permite numai sa ai costum taior de fusta (mai ales) sau pantaloni negru/bleumarin/gri.
Pe aici mai respecti si eticheta daca vrei sa iti pastrezi jobul ;)