sanda brawn

de ce generalizati oameni buni??

"romancele, neam de curve"...asta e culmea..

am citit comentariile si m-am minunat...chestii de genul: "de ce nu ne unim, si sa punem mina de la mina in a le trezi pe unele din a nu mai fi..curve"...patetic..zau asa..

Cum ar fi, asa zdrang sa se opreasca o femeie serioasa..seara pe nush ce autostrada si sa se apuce a educa o tinerica romancutza ce se vinde la drumul mare?? Pai oare..nu ar pleca batuta mar de acolo, sau eu mai stiu cum??

Acum..stau si eu si ma gindesc...daca as avea asa ceva exemple in familie..(m-a ferit Dumnezeu) poate ca as pune tzara la cale si as incerca o .."spalare pe brain"..dar ...oare ar ajuta?? In general fiecare considera ca a ales exact ce trebuie pentru el...

Prostitutia a existat de cind lumea si nu numai in Romania..ci in lumea larga...

Acum stii ce cred eu draga Sad Sand...eu cred ca iubita te-o pariasit pentru eu stiu ce italian..si asa te-ai spuarat pe viata si pe femeile romance...ca domne'..astea toate is neam de..c...., si darling ai uitat total ca si mamica matale e romancutza..si bunica o fost la fel...sau..nu au fost??

pai am o sanda marin, dar are prea multe directii:(((

:o))) m-au distrat cateva comentarii...
Adevarul e ca nu putem generaliza.si mai ales trebuie sa fii constinet sad-sand ca sunt femei care sunt facute sa fie curve, orice le-ai face si le-ai da, tot nu-s multumite si incearca inca vreo 500 de p...
Eu inca nu stiu exact ce inseamna curva.Cine poate da o definite clara?
Dupa mine, curve sunt cele ce stau ca tampitele pe centura si sug tot rapanul camionagiilor pentru 100 de mii de lei amarati.
Mai sunt si "prostituatele muzicale" :o)) gen Trydent formatia, si toate cele ce pozeaza in reviste pentru adulti.Ori canta ori sunt obiecte sexuale, sa se hotarasca.
Sunt multi barbati care si-ar dori sa aiba vreo suta de femei numai ale lor, e si normal, doar suntem mamifere.
dar la fel de normal este ca si femeia sa incerce mai multi barbati pana sa ramana cu unul, pentru ca si ele sunt mamifere.(mai uitati-va pe dicovery si vedeti ce face o femela si ce face un mascul).
Daca ar fi sa cautam vinovatii pentru situatia in care am ajuns, ar fi cam in felul urmator:
1.situatia financiara mizerabila
2.prostia
3.lipsa protectiei(cele ce sunt rapite sau prostite)
4.gena(ziceam de femeile care sunt facute sa fie prostiutate)
Totusi, nu inteleg de ce barbatii fac "scandal" cand tot ei au nevoie de prostiutate.
Oricum, daca romanii nostri ar sti sa se poarte mai frumos cu romancele, multe nu ar ajunge sa cada la "vrajeala" strainilor.dar e si normal sa te duci cu unul care iti vorbeste frumos si iti mai da si o shaorma, cum zicea unul aici, decat sa te duci cu un taranoi.
Spuneti de romancele noastre, dar ganditi-va la femeile din alte tari,unde situatia financiara nu e ca in romania,si totusi fac atatea filme porno si cam ce minunatii fac.
In fine, inchiei aici ca sunt prea obosit.Ar fi multe de discutat, dar in alta zi.

www.delphininternational.ro

Problemele lui Sand incep cu femeile din familia lui, si mama care l-a crescut....
......si de aici cofuzia lui......si potentialul de a generaliza....

Recomand lectura atenta a acestui articol; pentru zaraza si toti cei cu atitudine "head-in-the-sand" fata de terorismul islamic. Recomandabil si pentru consumatorii de teorii conspirationiste (tip Paianjenul).

http://www.latimes.com/news/opinion/la-oe-harris18sep18,0,1897169.story


I’m not afraid to die; I just don’t want to be there when it happens. Woody Allen.

Lectia de Arte Frumoase

Dintr-un cos de paie impletite
Tatal alese un mic cocolos de hartie
Si il arunca
In chiuveta
In fata copiilor mirati
Rasari atunci
Multicolora
O floare mare japoneza
Un nufar instantaneu
Iar copiii tacura
Fermecati
Niciodata in mintea lor
Aceasta floare nu se va vesteji
Aceasta floare subita
Facuta pentru ei
Intr-o clipa
Sub ochii lor.

Traducere de Sanda Ungureanu

Ce gasesc unii plictisitor ,altii gasesc interesant si invers:)
Eu de exemplu gasesc plictisitoare aceste retete de bucatarie si creme de piele pe care unii le stim de la Adam baba Adam .:) Asta-i un forum de discutii mai adinci aam dedus eu si nu de retete culinare si cosmetologie care au inceput sa se repete la nesfirsit ,creme,iaurturi,etc.
Uite, zic eu ,de ce nu-si cumpara unii o carte de bucate Sanda Marin de pe la vre-un anticariat de fapt cea mai buna carte de bucatarie romaneasca. Aveau si comunistii si ei ceva bun de oferit :)

Uite o piesa, nush' dac'ai ascultat-o, e superbissima: "Take this waltz"... O pun pe picior de egalitate cu "Dance me..."
Un colaj de imagini halucinant, o [poezie] de [dragoste] deosebita:


"TAKE THIS WALTZ
--after Lorca

Now in Vienna there's ten pretty women
There's a shoulder where Death comes to cry
There's a lobby with nine hundred windows
There's a tree where the doves go to die
There's a piece that was torn from the morning
And it hangs in the Gallery of Frost
Ay, Ay, Ay, Ay
Take this waltz, take this waltz
Take this waltz with the clamp on its jaws

Oh I want you, I want you, I want you
On a chair with a dead magazine
In the cave at the tip of the lily
In some hallways where love's never been
On a bed where the moon has been sweating
In a cry filled with footsteps and sand
Ay, Ay, Ay, Ay
Take this waltz, take this waltz
Take its broken waist in your hand

This waltz, this waltz, this waltz, this waltz
With its very own breath of brandy and Death
Dragging its tail in the sea

There's a concert hall in Vienna
Where your mouth had a thousand reviews
There's a bar where the boys have stopped talking
They've been sentenced to death by the blues
Ah, but who is it climbs to your picture
With a garland of freshly cut tears?
Ay, Ay, Ay, Ay
Take this waltz, take this waltz
Take this waltz it's been dying for years


There's an attic where children are playing
Where I've got to lie down with you soon
In a dream of Hungarian lanterns
In the mist of some sweet afternoon
And I'll see what you've chained to your sorrow
All your sheep and your lilies of snow
Ay, Ay, Ay, Ay
Take this waltz, take this waltz
With its "I'll never forget you, you know!"

This waltz, this waltz, this waltz, this waltz ...

And I'll dance with you in Vienna
I'll be wearing a river's disguise
The hyacinth wild on my shoulder,
My mouth on the dew of your thighs
And I'll bury my soul in a scrapbook,
With the photographs there, and the moss
And I'll yield to the flood of your beauty
My cheap violin and my cross
And you'll carry me down on your dancing
To the pools that you lift on your wrist
Oh my love, Oh my love
Take this waltz, take this waltz
It's yours now. It's all that there is."


Si iata si o comparatie cu poezia lui Lorca, dupa care Cohen spune ca s-a inspirat:
http://www.webheights.net/speakingcohen/waltz.htm

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

...sint suficiente, blue eyes!
ai mei au ramas totzi sa "stinga lumina". Nu e o rusine. E un curaj mare sa pleci, unul si mai mare sa ramii.
Tot respectul!

Si nu uita, sa ai mai mult(?) nu inseamna neaparat sa ai mai bine!

PS
eu am plecat la 40; 10 ani mi-au mincat nemtzii, pina m-au lasat "liber".

stiu multzi ingineri pe aici care fac cu totul altceva ( si nu ca nu ar fi buni); sa practici ca medic in GE e in primul rind o problema politica. economistii si juristii, e clar ca sint exclusi!

cred ca se mai cauta IT dar nu sint sigur. In GE e criza mare de vre-un an jumate. Am fosti colegi care nu-si mai gasesc de lucru. Virsta e desigur un pct. hotaritor; si limba. Venit insa asa in "cautare" sint sande mai mult decit minime.

sb


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Oh Heavens, give me the stillness of the sand,
On a moonless night in a deserted land,
Give me the patience of the rocks,
Put my heart on a shelf and my brain in a box,
Take my senses away and my feelings as well,
'Cause as long as I'm feeling the lapse of the time I'm in Hell!
Keep me like that in an ivory tower without feelings and dreams,
Whithout vision and power,
in the stillness of death in the coolness of ice,
In the remotest place of your paradise,
And wake me up, give my senses back then,
When the day will arrive and I'll meet her again...

"Put your head in the sand" si va fi bine de tot .Nu ai nevoie sa fii scafandru.
Lasa-i pe altii sa-ti rezolve problemele de identitate fiindca daca nu o vor face vei vorbi araba foarte curind. Valabil si pentru ceilalti romani in criza de identitate.:)


Cu Stima
Andre Morariu

Daniel,
am un altul colosal de f. bun ce-l poti aduga la lista ta,eu l-am si cumparat:
"House of sand and fog"cu doi mari actori,Ben Kingsley(as adauga si "Sexy Beast")si...Iubirea mea mare,Jennifer Connelly(odata am scris intr-un subiect al meu ca sotia mea arata ca ea,mai cu 10 ani in virsta dar cind era acum 14 ani...m-am casatorit cu o copie a lui Jennifer!).Imi place de amindoi actorii sint mari!
As zice sa mai adugi alt film f. bun,"Requiem for a dream"...tot cu Jennifer,deh.
Am un prieten f. bun care lucreaza cu Janorofsky,regizorul filmului si la fel si al altui film f.f.f.f bun al lui,"Pi".Initial el a fost ales pt. a regiza ultimul Batman,dar este prea....independent si nu accepta ordine si nu vrea sa fie in liga celor de la Hollywood.
Poate deja ai vazut filmele,daca nu ..neaparat!!!

Love&peace,
Ozzy

Dear Radu,

Nu stiu cine esti,imi pare rau,dar am citit textele tale si le gasesc f. interesante.Eu am rupt orice cu Romania de f. multi ani,Sint in USA de 23 ani anul asta pe 14 Dec.Nu pot sa scriu un subiect privitor la programele Tv din Ro. pt. ca nu am habar de ele,dar pot spune destule despre cele americane si din citite imi dau seama ca in Ro. se copiaza ori se dau la tv si ceea ce este aici,adica...bullshit tv pt. omul ce nu vrea sa gindeasca ci sa se holbeze la vreun film categ.b sau z cu explozii multe si daca se poate batai in prostie si violenta cit cuprinde,nici un mesaj,nimic decit masini in viteza si cutii de legume spulberate prin aer.
Nu condamn filmele real f. bune ce au in ele violenta,dar sint putine si le numeri pe degete.
Ceea ce nu-mi place este superficialitatea americanului,consumator de porcarii,dar deh...fiecare cu gustul lui si piata este plina de filme sa satisfaca aceste instincte primordiale.

Intr-un fel si eu lucrez in tv-ne,in arta comerciala de reclame,ilustrez scenarii ce devin reclamele respective cu actori pt. diverse produse la firme f. mari aici,
Uneori si in treacat schimbind canalele imi vad reclamele la Tv.
Iti spun sincer ca nu vreau sa le vad,sint asa de false si doar sa fie vindut produsul este important!Dar asta imi e meseria si asa imi cistig existenta.
Un compromis exista,cel putin refuz sa vad reclame la tv.
Ceea ce atit eu cit si sotia mea privim la tv,este CSPAN(politica),Animal Planet,Discovery,History,si daca e un film ca lumea la Hbo,recunosc ca in fiecare duminica urmarim The Sopranos,il consider un serial f. bun,la fel Deadwood,in rest...nu ai ce vedea si daca spui la romani asta zic ca esti snob...cei din Ro.
Altfel,inchiriem dvd-uri cu filme f. bune mai arty style,unele mai vechi altele noi,
mai un Fassbinder,un Truffaut,un Jarmusch,Kusturica,un Kurosawa.
Am vazut unul recent f. bun,House of sand and fog cu Ben Kingsley si Jennifer
Connelly.

Nu stiu dar nu-s atras de filme cu Arnold(the governator acum)sau Steven Segal,mi-a placut mult Bruce Lee insa,pt. ca a fost un om extraordinar si la fel filosof,unul in 2 milioane cum se spune despre el.Si un real maestru in artele martiale.

Sa revin insa la media si la tvne.iti spun din proprie experienta ca de 3-4 luni incoace,in reclamele ce am de ilustrat,femeile trebuie sa fie cit mai ...putin atragatoare,sanii aproape inexistenti(nu-i desenam eu chiar baloane dar ii faceam potriviti)si sa fie imbracate cit mai putin ...atragator!Adica,fuste lungi si fara decolteu si chiar sa acopar bratele,sa nu fie ...golase!
Si sa stii ca totul vine ...de sus de la Almighty G.W.Bush si partidul republican de extrema dreapta,stii cit de ...mare religios este dumnealui!
Apoi media aici(ziare de ex.) sint stricte si conservatoare,si ce crezi de faptul ca Michael Moore este pus la zid si nu i se va distribui filmul lui documentar,
Fahrenheit 9/11,???Pt. ca are curajul sa arate in el adevarul despre dinastia Bush?Despre legaturile lor vechi cu Ben Laden,Saddam,Taliban in numele...petrolului?
Ca au stiut de atacul de la 9/11/2001 si s-au facut ca ...ploua?
Radu,te intreb unde e libertatea presei,a tvnii,a stirilor?
Sintem invadati cu alte stiri...despre Michael Jackson si alte timpenii pt. a distrage atentia de la realele probleme prin care trece tara,sa uitam ca aceasta administratie a dus la faliment tara si a pornit un razboi din minciuna si interesele clanului Bush si acolitilor lui,niste batrinei care sint buni doar de intrigi si sa-si vada ei buzunarele pline,in rest plateste poporul orice!
Crezi ca am luat-o razna?Eu nu cred dar multi aici sint orbi si nu vor sa vorbeasca...cum spui tu"nu privi,nu vorbi,nu scrie"si este f. adevarat!
In plus,minciuna cu gramada si vorbe de genul"Nu am stiut ca au fost oameni torturati in Irak",si atitea altele...

Nu mai continui ca incep sa ma enervez,vreau sa fiu calm,dar oare e posibil in aceasta lume a minciunii?

Love&peace,
Ozzy

Marturisesc ca n-am avut rabdare sa citesc toate posturile sa vad daca a scris cineva de Kundera ... eu alternez Kundera cu David Lodge de ceva vreme (dupa cum imi pica in mana). Recomand "Nemurirea" de Milan Kundera, cu precizarea ca m-a deprimat pe o perioada destul de buna de timp (e o carte care te face sa-ti pui intrebari!) si "Lentoarea" aceluiasi Kundera, ca antidot ("o nazbatie" de carte, dupa cum o numeste insusi autorul).

De la David Lodge recomand "Muzeul Britanic s-a daramat" - e amuzanta, placuta si in acelasi timp pune probleme.

Alte carti care m-au marcat: Mizerabilii lui Hugo, pe care ii recitesc periodic; "Cum simte domnisoara Smilla zapada" de Peter Hoeg (n-o sa regasesc nicaieri atmosfera din cartea asta); Jose Saramago cu absolut tot ce a scris, in special cu "Evanghelia dupa Isus Christos" si "Eseu despre orbire"; Orson Scott Card cu trilogia lui Ender ... si multe altele din care nu pot sa-i omit pe CIRESARII lui Chirita!!!

Dintr-un motiv sau altul, nu m-am impacat niciodata cu Mario Vargas LLosa, il dispretuiesc usor pe Coelho si il admir destul de detasat pe Garcia Marquez. Cel care cumva m-a mai gadilat intr-un mod placut dintre autorii sudamericani a fost Borges, desi doar cu anumite bucati ale operei.

Ah, si m-au mai marcat cartile scrise de femei (Cella Serghi, Henriette Yvonne Stahl, George Sand, Virginia Woolf, Rosa Montero si chiar Rodica Ojog Brasoveanu, cu a ei Melania ... )

Si autorii rusi, ca fiica "a profei de rusa" ce ma aflam (Gorki, Tolstoi, Ostrovski, diversi anonimi ...)

Si, cu parere de rau, n-am inteles nimic din monumente ale literaturii si culturii ca "Jocul cu margele de sticla", "Muntele vrajit", "Crima si pedeapsa" si inca cateva. Pur si simplu nu le-am putut citi.

Cred insa cu tarie ca fiecare lectura isi are varsta ei (si Ciresarii merg la orice varsta :) si, asa cum acum n-as mai citi pentru nimic in lume muschetarii lui Dumas, poate vreodata voi fi in stare sa citesc si sa pricep ceva din monumentele care acum imi par inaccesibile.

Dintre autorii romani contemporani, poate o sa par snoaba, dar imi place Cartarescu. Prefer poezia si proza scurta totusi, la Orbitor deja ma pierde.

Si gata.

Chris

...si destule au fost omise, printre care si "Calauza"...Pacat!

Eu caut de multa vreme sa vad "Regii Nisipurilor", ecranizare a nuvelei cu acelasi nume de George R.R. Martin, (premiul "Nebula" in 1979 si "Hugo" in 1980), film care a aparut in 1995, avandu-l pe Beau Bridges in rolul principal.
Iata un scurt comentariu despre acest film:
"SANDKINGS is one of the scariest pieces of sci-fi I've ever seen.
I rank it with original INVASION of the BODY SNATCHERS because it's literal,cut-no-slack, NIGHTMARE. Beau Bridges acting as Madder Max/March Hare scientist,Dr.Simon Kress is superb.The theme drips Freudian anti-myth,as Kress in defiance of God, Nature and the most ordinary paramters of human love and responsibility "cultivates" an alien race of INSECTS. [The Insects were initially brought to Earth in soil samples garnered on Mars by a Rover-like space vehicle.] Kress nurtures this anti-race in untrammeled will-to-Power when he realizes the BREED worships him. [Sand castles are made with ICON portraits of him worked into altar-like minnaret towers. When Kress/Bridges...in exultant hubris...strides into the midst of the DisneySand experimental environment he has fashioned into Alien Eden,thousdands of the insects divide/ bow in obeisance doing him homage as GOD.] Ritual war; sacrifice and finally cannibalistic murder follows as Kress renounces attachment to family,friends and humanity.
Suspense builds into sheer terror. If the climax is a bit "predictable", the tale of terror getting there isn't.
The(revived)OUTER LIMITS used "Sandkings" as premier offering. Director Stuart Gillard, and sriptwriter Melinda Snodgrass have done magnificent jobs rendering George Martin's PM sci-fi shocker.Forget what the movie may lack compared with its literary progenitor.THE SANDKINGS'TV-movie stepchild is masterpiece of blood; cold sweat; and FEAR... "

Camelia, la subiectul pus de tine sunt o multime de spus. E clar ca nu trebuie "a sari pe tine" de ce ai spus aia sau aialalta. E un subiect si gata, asta ti s-a intimplat tie si deci ti-ai spus parerea..si acum astepti si parerile noastre.

Femeile din diaspora..hmmm ele, aceste femei sunt la fel ca oricare alte femei din lumea asta, sau poate nu, poate sunt altfel, poate sunt mai curajoase pentru ca au avut curajul sa inceapa o noua viata, sau poate sunt mai aiurite..ca au facut poate pasul respectiv. Sunt c...? no way..sau nu toate, asa cum nici cele ramase acasa nu sunt toate c...
Nuuuu, femeile sunt femei cu tot ceea ce caracterizeaza o femeie, oriunde s-ar afla.
Zilele trecute o buna prietena s-a intors de acasa, din vacanta. A fost uimita sa constate cit de la moda e acum in Romania, ca fiecare barbat sa aiba o amanta. (ma rog, probabil ca nu chiar fiecare..ce dehh multi nu isi permit, desi am auzit si astfel de cazuri) Da, da..e la moda, ca si cu celularele, sau eu stiu ce alte minuni la moda. Amantele tinere sunt la mare cautare. Sotiile stiu..unele, altele nu..altele au si ele amanti si uite asa..
Oare pot eu sa spun ca toate femeile ramase in Ro sunt c..? Nu, nu, nu...pentru ca desigur nu e true..

Asa si cu diaspora..In urma cu citeva luni, cineva din Romania m-a intrebat ca cica ..auzise ca, femeile romance din diaspora vorbesc foarte urit. Uite asa, au emigrat in USA, canada, franta etc, etc..si s-au pus pe vorbit urit!!! Cica asa se aude prin Romania... Si uite-ma pe mine incercind sa explic de zor, ca nu e adevarat, ca oamenii de eu ii cunosc sunt educati si nici vorba de a spune ceva urit. Sau tot pe acasa, se mai aude ca cele plecate nu mai sunt elegante, nu mai sunt ingrijite..etc, etc..iar un neadevar..dar cum poti sta si explica lucrul asta.
Cum sa explici ca da, pefer sa ma duc la cumparaturi in jeans si adidas decit in fusta si sanda cu toc..Asta nu inseamna ca nu mis eleganta...Sint eleganta acolo unde trebuie sa fiu.

Oameni buni, nu poti categorisi, nu poti spune ca da..cele din diaspora sunt c..., nu sunt elegante, vorbesc urit..sau acelasi lucru despre cele din Romania...Sunt milioane de femei si fiecare e altfel. De obicei cercul in care te invirti, cei ce iti sunt prieteni sunt cam ca si tine, aceleasi idei, cit de cit aceeasi educatie...Deci sunt grupuri, grupuletze...diferite in fiecare loc din lumea asta

toate cele bune

Ivy

Eu deexemplu sand in romania de 7 ani , bineinteles fara cetatenie , aprobarea cica va mai dura inca cativa ani dupa ce am asteptat doi.Inca mai am rabdare sa mai astept. Ma bucur de un popor prietenos.

ce-mi place mie cand vine cate cineva ca tine si sare la gatul celorlati fara sa citeasca cu atentie ce s-a scris, ci doar asa din pasiunea de-a baga zazanie.

pai... daca ai fi citit cum trebuie ai fi vazut ca remarca era o impresie de "calatorie de afaceri" a unei foste colege, la new york si washington. tu stai in bucuresti, deci se aplica regulile de-acolo, desi pe vremea cand locuiam la bucuresti sa stii ca eu tot purtam dres si sanda inchisa la varf cand mergeam la servici.

nu e cazul sa relatezi imagini scarboase si rau mirositoare, aici ai aer conditionat acasa, in masina si la birou asa ca..... iar cateodata e asa de racoare la birou ca sunt sigura ca as raci la burta daca n-as purta dres (pe langa faptul ca tinuta de business o cere).

si-adica vrei sa spui ca iarna cand porti mai mult pantaloni si pantofi sau ghete nu te mai epilezi si nu-ti faci pedichiura... ewwwww. eu pana si pe maini ma epilez la fel de des ca vara chiar daca iarna port pulovere sau bluze cu maneca lunga. in definitiv e chestiune de igiena personala nu de cochetarie.

si ca sa nu zici ca am "inventat" regula de-a purta dres, uite cateva link-uri pentru tine. te vad fata cu scoala, asa ca-mi permit sa nu traduc in romaneste caci sunt convinsa ca macar engleza de baza o cunosti.

deci:

http://www.hersmallbusiness.com/etiquette/index.shtml unde zice
Neutral or taupe hosiery - ca parte a traditional business attire
si
Low-heeled shoes or boots – wear stocking - pentru proper business casual

http://career.ucsb.edu/students/busetteq.html unde zice
The Last 12 Inches from the floor to mid-calf should be very well-maintained. That includes shoes that are polished and look like new, even if they're not. It also means stockings that blend with your outfit, rather than detract from it. As George Frazier, columnist for THE BOSTON GLOBE puts it, Want to know if a person is well-dressed? Look down.

http://www.ritchimage.com/quiz.php?a=quiz citeste intrebarea 3 si raspunsul dat in josul paginii care include "Women wearing stockings at all times"

http://www.scp-ph.com/etiquette.html unde scrie
The Women
Females should wear dress suit or slacks suit, comfortable, appropriate blouse, well-maintained shoes with heels, flesh-colored or black nylons, and conservative accessories. The ladies should wear a skirt which is not less than three inches above the knee, dress straps at least one inch wide, purchase suits whose parts can be mixed and matched with other suits, and pull long hair back.
Females should never allow nail polish to chip, use heavy makeup, wear sleeveless dresses/blouses without a blazer or sweater, wear dark stockings if wearing a short-sleeved blouse, and wear see-through or low cut blouses. Females should not use opened-toed shoes or sandals, platform shoes allow undergarment straps to show, show navel, and wear heavy perfume, mini or denim skirts.

si inca un link si ma opresc
http://www.savannahnow.com/exchange/stories/021602/SOLetiquette.shtml unde scrie
A final word of caution: when people look at your feet and shoes, they will notice your socks or your stockings. Make sure you are wearing one or the other.


~~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it

Dupa cum am spus cateva mesaje mai jos, am pierdut 2 prieteni dragi pe 9/11... David Alger a fost (si inca mai este) mentorul meu. El m-a format si m-a ajutat sa devin ceea ce sunt astazi, iar Janet Alonso (2 copii mici au ramas fara mama) a fost o buna prietena de-a mea... god rest your souls. Your memory will live forever in my heart and in my mind.
Si faptul ca acum bubuim cativa teroristi, so be it...
Nota pentru liberali: am spus teroristi, si nu towel heads, ori sand niggers, ori camel lovers.. deci am fost politically correct...


The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.