comentarii

sania de ion druta motoul textului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
man o man, cred ca trebuie sa - de SB_one la: 25/12/2003 15:47:19
(la: Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?)
man o man, cred ca trebuie sa mai citesc si eu ceva!
-noi nu sintem urmasii romei/ dr. n. savescu
-filiera sobolanilor/ mark john & aarons loftus
-transilvania prigonita de unguri/ ioan n. ciolan
-breviar de religie moderna/ reinhold stanzel
-daruind vei dobindi/ n.steinhardt
-rezistenza vesela sau d'ale balcanismelor/ eugen cojocaru
-der plus-minus manager/ john wareham
-antonescu-maresalul romaniei si rasboaiele de reintregire/ josif c-tin dragan
-die glut/ sandor marai
-iasul copilariei mele/ rodica weidner-ciurea
-texte care au zguduit lumea
-o istorie adevarata a romaniei/ florian ???( iasi)
-ion ciurea-poezii
-....steuertipps

PS era sa-l uit pe Petre Tutea si...Luneta/ Daniel Racovitan


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7258 (raspuns la: #7245) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ion si Gheo se intalnesc in p - de SB_one la: 22/02/2004 13:32:22
(la: Femeia)
Ion si Gheo se intalnesc in padure. Gheo ducea in brate un dihor viu.
Ion:
-Ma, Gheo, ce faci,ma, cu dihorul?
Gheo:
-Apai, ma, la iarna, cand o fi frig, il pun la picioare sa-mi fie cald.
Ion:
-Ma, da pute, ma!
Gheo:
-No, las, ca se obisnuieste el!



SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#10291 (raspuns la: #10289) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
un text simpatic ce ma facut - de ghibortz la: 18/11/2004 16:17:00
(la: NOAPTEA NUNŢII - cap. 2 al romanului "DOD")
un text simpatic ce ma facut sal citesc hazos tipic romanesc insa fara moto partea tragista cade si ramane o simpla intamplare din viata a doua personagii proaspat incasnicite frumos ar fi ca povestea sa fie stabila fara elemente metatextualein orice caz mam amuzat ne mai citim ghibortz
Perle BAC 2009 - 2 - de 1brasovean la: 30/06/2009 08:29:37
(la: Un banc bun, ceva?)
Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice. In balada "Miorita" este vorba de trei ciobani care comploteaza impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei.
Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diverse categorii de fluiere.

Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii numerar in pungi. Haiducii ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele.

Balada e o specie a liricii populare inventata de Ciprian Porumbescu.

Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.

Calin tine de mîna mireasa care are parul lung de fericire.

Ea lupta sa puna mîna pe dragostea flacaului.

Poetul îsi asteapta iubita ca împreuna sa cutremure o barca.

Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.

Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.

În romanul "Rascoala" personajul principal este poporul si marea masa a taranilor.

Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viata sa.

Nechifor Lipan statea " pe spate cu fatza in jos"..

Profa: In ce tip se incadra Otilia Marculescu?
Eleva: In tipul ingerului a fetei blonde..
Profa: Asta ai citit tu intr-o carte?
Eleva: Asta am spus-o eu din proprie initiativa

Haiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure. Acolo ei cintau suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza umflata.

Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.

De ce se numeste nuvela "La tiganci"?
Raspuns : Localitate in care se petrece actiunea este La tiganci.

Profesorul : "Ce stil functional are acest text?"
Elevul: " Stilul articol"

Prof: cum moare Dinu Paturica?
Elev:?
Prof: A murit intr-un mod simbolic?
Elev:?
Prof(NERVOS): Haide, mai, baiatule, cum a murit?
Elev(SPERIAT): L-A CALCAT CARUTA!!!!

Nichita Stanescu este un poet care se mira de orice. El se mira si de faptul ca oamenii aud si au urechi. Pai de ce? El n-a avut urechi? A vazut el vreun om fara urechi? Ma rog, da se zice ca asa este in poezie, sa te miri de toate si sa le pui pe toate unele subt
altele, in rânduri scurte, ca sa se vada ca sunt versuri.

Basmul este o poveste mai lunga, poate fi chiar cât o carte groasa, si are atâtea personaje ca nu le mai tii numarul dar trebuie sa fii atent la fabula ca te intâlnesti cu ea si in final.

Basmul studiat de noi este Harap Alb si este un basm cult pentru ca este scris de un om cult, Eminescu. Atunci cand cel care scrie basmul este incult si basmul este incult, adica opus basmului cult, dar amândoua basmele sunt frumoase, numai ca unul este scris
intr-un fel si celalalt in alt fel.

În cunoscuta baladã Miorita, sunt descrise câteva întâmplãri în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnãtoare, si un cioban care socheazã prin prostia lui.

Toma Alimos era viteaz pentru cã cu o mânã conducea calul, cu o mânã îsi tinea matele si cu o mânã se bãtea cu Manea..

Inima este împãrtitã în douã atricule si douã testicule...

Zoe si Tipãtescu se iubeau pe la spate.

Împãratul avea o grãdinã si în fund un mãr.

Moromete fãcea pârtie pe salcâm ca sã se dea cu sania.

Eminescu este trist pentru cã nu a reusit sã facã nimic în viata lui.

texte - de RSI la: 23/10/2013 15:17:52
(la: Geniu de Stiinta Roman - Realizarea Imposibilului)
textul din trimiterea de pe situl lui Ovidiu:
"...
Ovidiu Anghelidi [Toronto, Canada] actually holds the world record with a 700 billion neuron simulation. In fact, his neurons are much more complex neurons as he uses what is known as the Hodgin-Huxley equations which can capture the subtleties of complex ion channels on neurons. Their simulation took days so it is not optimal, but if they had a supercomputer available this would be really straight forward -- no big technical feat.
..."

Si originalul:
"...
Ovidiu Anghelidi [of the International Neuroinformatics Coordinating Facility in Toronto, Canada] actually holds the world record with a 700 billion neuron simulation. In fact, his neurons are much more complex neurons as he uses what is known as the Hodgin-Huxley equations which can capture the subtleties of complex ion channels on neurons. Their simulation took days so it is not optimal, but if they had a supercomputer available this would be really straight forward -- no big technical feat.
..."


A existat holocaust in Romania? o incercare de raspuns - de Bogdan la: 19/10/2003 14:48:17
(la: A existat holocaust in Romania?)
(link la text: http://www.geocities.com/alkimistul/holocaust/holonita.html )

Etimologic, cuvantul Holocaust, provine din limba greaca: Holoskaustos sau Holokauton, Holos inseamna intreg; Kaustos sau Kautos inseamna ardere, adica ardere totala. Vechea semnificatie a Holocaustului indica:

a) -sacrificiu oferit zeilor prin arderea totala a obiectului sacrificat.
b) -o distrugere completa a populatiei si a animalelor.
c) -o distrugere masiva, totala.

Ulterior, semnificatia Holocaustului s'a extins cuprinzand categorii ca pogromuri, genocid, exterminarea unei rase... Astazi, Holocaustul este identificat cu tragedia suferita de evrei in cel de-al II-lea Razboi Mondial; specific, in uciderea a peste 6 milioane de evrei in lagarele de concentrare germane afate pe teritoriul polonez: Auschwitz, Treblinka, etc. Cifra de 6 milioane de evrei arsi in crematoriile naziste a fost avansata de catre diversele "birouri" si "centre" de studii in majoritate evreiesti, ale Holocaustului. Cifra enorma de 6 milioane a fost contestata de diversi istorici si cercetatori ai fenomenelor celui de-al II-lea Razboi Mondial. Insa foarte repede, legi speciale au fost "adoptate" in majoritatea tarilor vestice din Europa precum si in St. Unite si Canada, legi care fac un criminal din cel ce contesta veridicitatea Holocaustului. Recent, un profesor pe nume Ernst Zundel, a fost condamnat la 15 luni de inchisoare de catre un tribunal din Canada pentru crima de a fi scris o carte intitulata "Holocaust, cea mai mare contrafacere a tuturor timpurilor". In aceasta carte, prof. Zundel originar din Germania, sustine ca nu a existat nici un pogrom de ucidere sistematica a evreilor in masa dupa cum n'a existat nici o gazare urmata de ardere a celor 6 milioane de evrei, in contradictie cu faptele stabilite de catre "centrele" de studii evreiesti.

Cartea prof. Zundel nu face insa obiectul articolului nostru. Un lucru ramane insa clar: nimic nu este stabilit odata pentru totdeauna. Traim intr'o epoca a relativismului, in care ceea ce pãrea adevarat ieri este dovedit ca fals astazi. Istoria nu face nici ea exceptie. In cazul Romaniei regula pare inversata. Ceea ce pãrea adevarat ieri se incearca a se dovedi fals astazi. De exemplu, astazi diversele "centre" de studii evreiesti incearca sa acrediteze ideia cã în Romania dinaintea si in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial ar fi existat un holocaust evreiesc [in miniatura cu cel din Germania] ce ar fi consemnat aproximativ 400.000 de evrei dupa unii, 600.000 dupa altii. Cifrele sunt in evidenta contradictie cu datele oficiale ale anchetelor guvernamentale din acele timpuri. Iata ce gasim in "Encyclopedia Iudaica Jerusalem" la pagina 1472: "Garda de Fier tinea conferinte si demonstratii studentesti deseori acompaniate de razmerite anti-evreiesti in care distrugeau sinagoge, magazine si ziare evreiesti ca in Oradea-Mare si Cluj [1922] si in Timisoara [1938] ... In perioada Iunie-Septembrie 1940 Garda de Fier reconciliata cu regele Carol al II-lea, a comis masacre impotriva evreilor in special in Moldova. La 6 Septembrie 1940, Garda de Fier proclama Statul National-Legionar impreuna cu Ion Antonescu. Imediat au fost promulgate legi pentru eliminarea evreilor din viata politica, culturala si economica a Romaniei. Telul final al Garzii de Fier era deportarea tuturor evreilor [N.R. -deportare deci, nu ucidere]. O lupta pentru putere a dus la rebeliunea legionara din 19-20 Ianuarie 1941, in care au fost ucisi 120 de evrei in Bucuresti si cca. 30 de alti evrei in provincie [in special in Ploiesti si Constanta]. Rebeliunea a fost inabusita si Conducatorul miscarii legionare Horia Sima impreuna cu alti lideri legionari s'au refugiat in strainatate. Odata cu izbucnirea razboiului contra Rusiei Sovietice [Iunie 1941], fortele germane impreuna cu politia antonesciana la care s'au alaturat elemente ale Garzii de Feir au comis atacuri impotriva evreilor ca Pogromul de la Iasi [29 Iunie 1941] si "trenurile mortii", si alte atacuri in Moldova soldate cu 7.500-10.000 de victime".

Deci sã recapitulãm:

In timpul rebeliunii, legionarii au ucis 120 de evrei in Bucuresti si 30 de alti evrei in provincie. Totalul "pogromului" dela Iasi, "trenurile mortii", etc. s'au soldat cu 7.500-10.000 de victme. Adunând ajungem la cifra maxima de 10.150 de evrei, victime ale Holocaustului in Romania. Cifra este data de catre "centrele" evreiesti de studii de atunci.

Dupa cifrele oficiale ale guvernului Antonescu, care nici el nu putea fi banuit de iubire fata de legionari, rebeliunea s'a incheiat cu 416 morti, 370 in Bucuresti si 46 in provincie, din care 120 erau evrei. In perioada 6 Septembrie 1940 si 20 Ianuarie 1941, tot dupa datele guvernului Antonescu, legionarii au facut 73 de victime in majoritate formate de grupul celor detinuti la Jilava pentru crimele comise contra tineretului tãrii. Niciunul nu era evreu. Nu putem decat sa constatam discrepanta chiar in cifrele de atunci maximum 10.150 de evrei, si enorma cifra maxima de 600.000 de evrei prezentata astazi de catre forurile evreiesti mondiale.

Analizand statisticile prezentate, un fapt se desprinde cu claritate: Miscarea Legionara, vânatã de regele Carol al II-lea pana in Septembrie 1940 si de generalul Antonescu dupa Ianuarie 1941 este scoasa din cauza. Ramane deci singura imputatie de ucidere a 120 de evrei in timpul rebeliunii declansate de generalul Antonescu. Desigur, victime au fost [416 morti], dar acesta este pretul platit cand doua forte se confrunta armat. Gloantele nu selecteaza pe cei ce se afla pe strazi in timpul unui conflict. Dovada: au murit de 4 ori mai multi crestini decat evrei. Si daca mai adaugam si faptul ca la acea data atat Basarabia cat si Ardealul de Nord nu mai erau sub jurisdictia Romaniei, credem ca afirmatiile celor ce arata ca in Romania ar fi existat un Holocaust al evreilor ce ar fi devorat circa 600.000 de evrei sunt marcate nu numai de exagerari arbitrare si iresponsabie, dar si de o falsitate ce raneste adanc sensibilitatea poporului roman în sânul cãruia comunitatea evreiasca a avut si are o pozitie privilegiata unica in intreaga lume. Notiunea de Holocaust indeamna la respect si compasiune fata de victime, la repulsie si oroare fata de calai si la hotarîrea de a lupta pentru ca asemenea lucruri sa nu se mai repete. Avem in fata Holocaustul crestin comis de catre Comunismul International care a devorat pana acum peste 140 de milioane de victime si continua sa ucida in ritm accelerat nu numai crestini dar si musulmani, budhisti, mozaici...

140 de milioane oferite pe altarul Satanei spre arderea totala. In acest context, motivul refuzului Presedintelui R. Reagan de a vizita fostul lagar german din Dachau ar trebui sa dea serios de gandit celor ce incearca sa foloseasca tragedia umana in scopuri speculative. Problema actuala este una de supravietuire a fiintei umane. Este nevoie de un efort urias, comun, al tuturor natiunilor spre a distruge Comunismul International. Toti avem nevoie unii de altii, crestinii de evrei si evreii de crestini, ori indifernent de ce alta religie ori natie. Prezentarea denaturata a adevarului nu ajuta aceasta cauza. Problema "Holocaustului evreiesc" in Romania va ramane deschisa tuturor cititorilor nostri dela care asteptam date documentate spre o eventuala publicare.


AUREL Lupescu
"LIBERTATEA", New York
Director: Nicolae Nitã
Anul 3, Nr. 33-34, Aprilie-Mai 1985
FALSUL "POGROM DE LA ABATOR" SI LUNGUL DRUM CATRE ADEVAR - de Bogdan la: 22/10/2003 05:11:19
(la: A existat holocaust in Romania?)
Draga valentinb, ai scris asa:

#1796 - Comentariu adaugat de valentinb la mar 21 Oct 2003 - 20:03 (...)orice OM care a pierdut 20 din membrii familiei la pogromul de la abator (...)adica acu o sa se gaseasca vreun doct care sa spuna ca marele iorga i-a indemnat pe legionari sa omoare evrei..(...)


**

1. Iata mai jos cate ceva care s-ar putea sa te intereseze. Si nu numai pe tine. Daca ai argumente care pot dovedi contrariul, le astept. Am spus argumente, nu vorbe aruncate degeaba.

(link la text http://www.geocities.com/alkimistul/ml/pogrom.html )

FALSUL "POGROM" DE LA ABATOR

-Profesorul universitar, Dir. al Abatorului, Radu Ieftimovici, spulberã legenda comunistã privitoare la "pogromul" de la Abator din Ianuarie 1941-

"Primele mistificari privind acest subiect, apartin ziaristului sovietic Ehrenburg in 1945, (intr'o conferinta la Atheneu), aplaudat de Ion Calugaru, Mihail Sadoveanu, C. I. Parhon, Traian Savulescu s.a., dand mana libera lui Nicolski si Draghici pentru exterminarea care a urmat. Au continuat cu acuze dl. Sandu David, presedintele uniunii Asociatiilor de Scriitori din Statul Israel, iar dintre romani: Marin Preda, Sergiu Nicolaescu s.a., au colaborat prin scenarii folclorice comuniste acuzand fara dovezi. In anul 1946, procuratura comunista se ocupa de Abator. Sunt chemati toti medicii si muncitorii angajati la abator in anul 1941. Faptele sunt intoarse pe toate fetele, se cauta neaparat vinovati sau tapi ispasitori, dar nu se gasesc si procuratura este obligata sa inchida dosarul. Dintre cei audiati, doar macelarul Horwat crede in pogrom, insa el nu era angajat al abatorului in 1941. In schimb, tinichigiul Segal, evreu, de buna tinuta morala, prezent acolo in 1941, declara ca nu a existat nici un pogrom. Cel cu declaratia falsa, macelarul, dupa cateva luni a fost numit in postul de director al abatorului.

Angajatii Abatorului Bucuresti, revoltati, au semnat o nota de protest impotriva mistificarilor pe aceasta tema in ziarele comuniste. Facsimilul acestui protest a fost inaintat ziarelor "Universul" si "Dreptatea", dar nu a mai fost publicat deoarece aceste ziare au fost reduse la tacere" (Zaharia Marineasa - "Pogromul de la Abator", in "Almanahul Gazetei de Vest - 1994", pag. 144). Iata, mai jos, desmintirea angajatilor de la Abator in anul 1941:

D E S M I N T I R E
"Subsemnatii, medici veterinari si functionari ai Abatorului Capitalei, luand cunostinta de articolele publicate de ziarele "Romania Libera", "Tribuna Poporului" prin care se afirma ca in abatorul Capitalei au fost ucisi ovrei, si de campania care se duce pe aceasta tema, de natura sa discrediteze institutia si oamenii ce o servesc, dam cea mai categorica desmintire, afirmatiunilor facute si declaram pe proprie raspundere ca faptele enuntate mai sus sunt de domeniul fanteziei". Urmeaza semnaturile (37)

Facsimilul scrisorii si semnaturile (pentru cei interesati), au fost deja publicate in ziarul"Expres Magazin", Nr. 13, Aprilie 1992 (laolalta cu declaratiile prof. univ. Radu Ieftimovici), cum si in "Almanahul Gazetei de Vest - 1994). Documentul in original: vezi arhiva ziarului "Dreptatea".

"In afara acestor desmintiri, se adauga argumentul cel mai important care nu poate fi contestat: cartea "Martiriul evreilor din Romania in 1940-1941", cuprinzand documente si marturii, editata de Centrul de Studii al evreilor din Romania in anul 1991, cu un cuvant inainte al Sefului rabin Moses Rosen, carte care are 327 pagini, din care 16 pagini cu fotografii, si in care nu se gaseste nici un cuvant despre existenta vreunui abator.

D-nii Norman Manea, Andrei Pippidi si istoricul Francisco Veiga (intr'o istorie recenta, aparuta la editura "Humanitas"), fiind vorba de o denigrare planificata, nu tin seama de aceste dovezi si continua dusmanos cu acuzatiile asupra unor evenimente care nu au existat.

Despre evreii morti in timpul zisei rebeliuni, acesta fiind un capitol separat, "Cartea Neagra", editata in 1946 de Comunitatea evreilor din Romania, recunoaste conditia de beligeranti, adica cea de luptatori a evreilor in rasturnarea regimului legionar si nu de simple victime ale antisemitismului; numarul evreilor fiind neinsemnat fata de numarul legionarilor morti in evenimentele din Ianuarie 1941. Cercetand cu amanuntime evenimentele din timpul zisei rebeliuni, nu vom descoperi nicaieri vreo condamnare adusa vreunui legionar pentru fapta de a fi ucis un evreu, desi stim cu totii ca Antonescu s'a luptat mult sa descopere o astfel de proba incriminatorie.

Se cunoaste de asemenea ca legionarii au fost ocupati cu apararea institutiilor publice in contra loviturii de Stat antonesciene; in plus, ca si in Revolutia din 1989, ca de altfel in orice situatii de aceeasi factura, periferia orasului, prin elementele ei, isi aduce o contributie violenta si haotica". (Zaharia Marineasa - ibidem -).


2. "Marele Iorga" a fost in anii deceniilor 2-3 din secolul trecut unul din cei mai virulenti antisemiti romani. Relatiile sale foarte bune cu A.C. Cuza, fondatorul gruparii "Liga Apararii Nationale" al carei unic scop era lupta impotriva evreilor, sunt cunoscute.


3. Doritorilor le stau la dispozitie cu lucrari istorice in format electronic sau tiparit. Printre altele,

"Holocaust in Romania?" (editat colectiv, 2001)
"Industria Holocaustului" (N. Finkelstein, 2001)
"Holocaustul: martori oculari sau legile naturii?" (2000, carte interzisa in 2002)
"Miscarea legionara si evreii" (Flor Strejnicu, 2002)

Mai puteti consulta si linkurile

*Atitudinea legionarilor fata de evrei:
http://www.geocities.com/alkimistul/ml/atit_evrei.html
*RESPONSABILITATEA VIOLENTELOR ANTISEMITE DIN ROMANIA (1941)
http://www.geocities.com/alkimistul/ml/resp.html

Acestea se afla puse in pagina mea, daca vi se pare, firesc, ca nu prezinta prea mare incredere, puteti cauta aceleasi texte si din alte surse.

Toate, inspre aflarea ADEVARULUI cel adevarat. Fara sa se supere nimeni.

Semneaza: un nevrednic, dar mandru urmas al "neandertalienilor legionari" Noica, Tutea, Cioran, Eliade, Gyr, Crainic, Steinhardt, Nicolau, Dimitriu, Cantacuzino, Polihroniade si multi altii ca ei.


Bogdan
http://ro.altermedia.info, cealalta fata a realitatii
#1855 (raspuns la: #1796) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre Dr. Vasile Andrei-pentru JCC - de RSI la: 05/11/2003 04:41:49
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Urmatorul text este scris de Dr. Vasile Andrei ca raspuns la o acuzatie din cartea preotului Palaghita despre legiune, in care se afirma ca el ar fi avut un rol in executia rectorului Universitatii din Cluj, prof. Stefanescu Goanga:

http://www.google.com/search?q=cache:9lSGfSyT_x8J:www.miscarea-legionara.org/atitudini/palaghita.htm+%22Vasile+Andrei%22&hl=en&ie=UTF-8

PRECIZĂRI

In cartea sa, Garda de Fier, pagina 102, privind atentatul asupra rectorului Stefănescu-Goangă, părintele Palaghită pretinde că stie următoarele: Dr. Vasile Andrei, cel ce transmisese ordinul de executare al lui Stefănescu-Goangă, ar fi declarat odată la marginea unui pat de moarte! mai multor legionari prezenti:

"Imi simt constiinta încărcată că am contribuit si eu în parte la asasinarea Căpitanului prin faptul că am executat ordinul lui Sima de a săvârsi atentatul împotriva lui Stefănescu-Goangă. La două zile după atentat s-a primit un alt ordin de la Sima în care revenea asupra primului său ordin."

Am fost printre cei ce se aflau în centrul evenimentelor consumate în toamna anului 1938 în Cluj. Doresc să las deci celor ce vor scrie odată istoria greu încercatei dar martirei - noastre Miscări Legionare, o mărturisire reală a evenimentelor de atunci. Această precizare a fost impusă si prin nerusinarea câtorva intrusi în rândurile noastre, intrusii care speculând naivitatea unor camarazi mai tineri caută să-si clădească astăzi - pe lasitatea lor proprie de atunci si pe jertfa neprecupetită a atâtor dragi camarazi -monumente de eroică cumintenie si un mare orizont politic.

Afirmatiile acestui "preot ortodox" sunt si inventate si tendentioase. Declar deci:

1) Nu am făcut niciodată pretinsa mărturisire la marginea unui pat de moarte.

2) Nu am primit si nu am transmis nici un ordin privind executarea rectorului Stefănescu-Goangă, eu fiind arestat încă din ziua de 17 noiembrie 1938 si detinut la închisoarea militară din Cluj.

3) De cele ce aveau să se întâmple pe ziua de 27 noiembrie 1938 am fost instiintat cu o zi înainte la vorbitor de camaradul Aurel Lăscăianu, unul dintre cei doi studenti care urmau să pedepsească a doua zi pe Stefănescu-Goangă. Singurul din cei 75 de camarazi cu care împărteam celula închisorii, doctorului Victor Apostolescu i-am povestit cele ce aveau să se întâmple afară. Au urmat cele cunoscute.

4) Peste o săptămână este adus în celula noastră prof. Gheorghe Veres care mi-a afirmat că doctorul Vucu, trimis special din Bucuresti cu ordinul ca executarea lui Stefănescu-Goangă să nu aibă loc, ar fi ajuns prea târziu la Cluj.

5) Studentul în filozofie Ion Pop, principalul factor al actiunii de pedepsire a lui Stefănescu-Goangă, mi-a mărturisit în decursul lunilor petrecute împreună în celula sa, de condamnat la moarte următoarele:

Pe Stefănescu-Goangă era hotărât să-l pedepsească cu mult înainte si că actiunea lui a coincis numai cu dorinta de pedepsire hotărâtă de superiorii săi si că această dorintă proprie nu a fost nici influentată si nici determinată de acest ordin. El ar fi făcut această datorie către sufletul tineretului ardelean si într-un fel si în altul. Ambii fii de tărani modesti, dar mândri, crescuti la poalele istoricului munte Bobâlna, judetul Somes, nu si-au închipuit niciodată să vadă în fruntea celei mai sfinte institutii nationale, de formare a spiritualitătii tineretului român, o imoralitate si o rusine natională, acela care era Stefănescu-Goangă. De aici hotărârea de a-l elimina.

"Noi, ardelenii - spunea Ion Pop... Am rezistat 1000 de ani robiei maghiare pentru că sufletul ne-a fost atât de curat, cugetul nostru atât de nepătat si credinta în valorile morale ale neamului atât de nezdruncinată. Astfel că tolerarea lui Stefănescu-Goangă, această concretizare a celei mai triviale imoralităti de atunci cultivată, neatinsă, inamovibilă, însemna o renuntare si o uitare a curăteniei celor peste 1000 de ani de nădejdi si chin".

6) Tin să amintesc mai departe că eliminarea lui Stefănescu-Goangă din fruntea Universitătii din Cluj a fost un imperativ pentru studentimea clujeană care a preocupat cugetele si constiinta tineretului universitar în tot decursul anilor 1930-1938 si că problema rezolvării lui s-a pus în diferite momente, încă cu mult înainte de 27 noiembrie 1938.

Vasile Andrei

Din examinarea acestui document rezultă următoarele constatări:
1-metoda "democratica" ale legionarilor de a combate adversarii-asasinatul;
2-Vaslie Andrei a stiut cu 24 de ore inainte de planul de asasinare a profesorului Stefanesu Goanga si nu a facut nimic sa opreasca executia;
3-justifica executarea profesorului Stefanescu Goanga
Consider acest material foarte ilustrativ privind activitatile miscarii legionare si nu mai adaug nici un comentariu. Q.E.D.

UN text foarte interesant pen - de SB_one la: 06/11/2003 14:10:05
(la: Romania si Comisia Europeana)
UN text foarte interesant pentru strategia internationala a lobby-ului
Romaniei!

>
> Wally Olins: "Nimeni nu stie cine e Iliescu"
Olins, creatorul sloganului Orange: "the future is bright"
>
> Miercuri, 05 Noiembrie 2003
>
>
> Guru mondial al branding-ului, la Bucuresti
> Guru mondial al branding-ului, Wally Olins, este prezent timp de
doua zile la Bucuresti, fiind invitat de revista Biz si de compania de
consultanta Brandient. El este printre cei mai mari creatori de marci din
lume. Numele sau este legat de Orange, a carei identitate a redefinit o
intreaga industrie, de Renault, British Telecom, Unilever. La aproape 70 de
ani, se dedica unui domeniu neobisnuit: branding-ului de tara. In
portofoliul sau se afla Polonia, Anglia, Portugalia, Spania. Sloganul pe
care l-a construit pentru promovarea lusitanilor este extrem de expresiv
"tara unde Atlanticul atinge Europa". Este totodata conferentiar la Said
Business School-Oxford si are propria firma de consultanta.
>
> Inainte de a sosi in Romania, si-a organizat un panel (un grup de
intervievati). I-a intrebat ce stiu despre tara noastra. Nimeni nu a stiut
mai mult decit: Ceausescu si Bucuresti. La reuniunea de ieri a participat si
Mircea Geaona, ministrul de externe care a anuntat ca trebuie sa regindim
programul "Made in Romania".
> Iliescu este un regim, un om de stat, un lider post-comunist? Cum e
el perceput in strainatate?
> Ceausescu?
> Iliescu, actualul presedinte.
> Nimeni nu stie cine e Iliescu, in afara Romaniei. Nu este perceput
nicicum. Stii cine e presedintele Elvetiei? Oamenilor nu le pasa de
politicieni. Cine sint ei.
> Daca miine v-ar angaja guvernul Romaniei, care ar fi primele
recomandari?
> Sa stringa la un loc toate personalitatile reprezentative din
politica, business, sport, cultura, publicitate. Apoi, sa-si fixeze clar
tintele, pentru ca nu te poti adresa tuturor. Tarile din NATO, UE si cele
invecinate sint "target"-uri suficiente. Toti trebuie sa gaseasca "Ideea",
pentru ca in planul urmator sa identifice oportunitati, punctele tari.
> Puterea de la Bucuresti cheltuie aproape 6 milioane de dolari pentru
"promovarea" lui Stefan cel Mare, un fost conducator de principate. Merita
asa o investitie?
> Toate statele investesc sume mari in promovare. Problema este nu
citi bani se pun in joc, ci cum stii sa coordonezi mai eficient
cheltuielile. Daca lucrurile sint corecte, poti sa obtii un impact maxim.
> E bine sau rau?
> Cu un singur individ sau personalitate nu se poate face un proiect
coerent. Asta, in opinia mea.
> Ati fost intrebat la seminar daca includerea Casei Poporului in
programul de vizita al strainilor e eficient din punct de vedere al
schimbarii imaginii Romaniei.
> Da. Ar trebui vinduta lui Disneyland. Poate va fii interesanta ca o
curiozitate, asemeni piramidelor, peste vreo 200-300 de ani.
> Cum ati construit brand-ul Polonia?
> Am pornit de la ideea ca Polonia este un stat extrem de puternic,
situat in Europa Centrala si de Rasarit, care joaca in nord-est-ul Europei
rolul Spaniei in sud.
> Cum suna sloganul "Romania, mereu surprinzatoare"?
> Nicicum. Surprinzatoare poate fi si Anglia, Spania, Portugalia.
Folosirea acestuia e o pierdere de vreme.
> Cit dureaza un program de branding de tara?
> 20 de ani. Nu este un lucru usor. Toate fortele tarii trebuie
implicate intr-un astfel de proiect.
> Si cum pornim?
> Gasiti ideea. Crearea unei identitati de natiune este o munca extrem
de complicata. Nu poti vinde tara ca pe un produs. Aceasta are un trecut, o
traditie, o cultura. Cautati oameni reprezentativi, idei geniale, sportivi
de marca, muzicieni, scriitori de prestigiu. Gasiti simboluri care sa va
reprezinte.
> Alteceva decit Dracula?
> Asta e o idee proasta. Nu o mai folositi. Strainii va vor ironiza.
Cautati sa personalizati lucruri, mincaruri, obiceiuri. Aduceti ceva
diferit. Veniti cu particularitati care sa va reprezinte. Ce e Romania fata
de Venezuela? Trebuie sa va recunoasca lumea si dupa altceva decit Dracula
si Ceausescu. Ati facut progrese remarcabile, astea trebuie promovate. Cind
realitatea se schimba si imaginea trebuie sa se schimbe.
>
> Programul "Made in Romania" trebuie reconsiderat. De ce sa nu mergem
pe brand-ul Transilvania? Are o muzica mai buna, un sunet de finete.
Asocierea cu Moldova este un brand negativ, facind trimiteri la
Transnistria, lupte etc.
> MIRCEA GEOANA, ministru de externe
>
>
#3406 (raspuns la: #3353) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lipseste ceva din text... - de Zamolxe la: 16/11/2003 09:10:10
(la: Theodorakis)
Omul a exprimat o parere. Radicala, dura, dar parere. Asta nu inseamna antisemitism, ci doar un mod de a vedea lumea.
Prea mult se tot aplica principul “cine nu este cu noi este impotriva noastra”!
Prea mult se tot cere iertare istorica. Mie asta imi suna a ipocrizie.
Eu nu ma simt vinovat de istoria mea si nici nu ii cred pe altii (de azi) vinovati de istoria mea.
Dar ma scot din sarite pomanagii, sanatosi tun altfel, care in loc sa munceasca stau pe la colturi cerind pomana sau iertare doar doar o sa primeasca inca o subventie de undeva.
Nu le pot cere urmasilor lui Churchill sa ma despagubeasca pentru Yalta. Lui Churchill personal da. Urmasilor nu.

Nu am citit decit articolul din Ziua. Textul parca incepe prea abrupt, fara nici o introducere. Poate contextul ar evidentia altceva decit ceea ce se vede acum. Poate. Parca totusi textul nu are nici o noima asa ca extras.

Z
"Din "Cotidianul" - de anita47 la: 26/11/2003 03:46:39
(la: EvZ: Revolutie in Georgia)
Opozitia de la Chisinau compara, in aceste zile, capitala Moldovei cu Tbilisi, capitala Georgiei, desi demonstratiile sunt departe de a avea amploarea celor din Georgia. Ieri, reprezentantii Comitetului pentru Apararea Independentei si Constitutiei Republicii Moldova (CAICRM) - creat pe 24 noiembrie -, deputatii Vlad Cubreacov (PPCD), Dumitru Braghis (AMN) si deputatul independent Mihai Petrache au avut o intrevedere cu presedintele Vladimir Voronin. Initial, presedintele nu a vrut sa se intalneasca cu liderii Opozitiei, dar, in urma pichetarii sediului Presedintiei de reprezentanti ai partidelor parlamentare si extraparlamentare din Opozitie, a admis o discutie cu o delegatie a acestora. Pichetarea sediului Presedintiei a avut un dublu scop, ieri dimineata fiind asteptat la Chisinau presedintele Rusiei, Vladimir Putin.
La ora 9.45, Iurie Rosca (PPCD), Oazu Nantoi (PSD), Mihai Ghimpu (PR), Dumitru Braghis (AMN) si alti lideri ai formatiunilor politice de opozitie au intrat in sediul Presedintiei. Peste putin timp, Rosca a iesit pentru a-i anunta pe protestatari ca presedintele nu ii primeste. „Totusi, noi vom insista asupra respingerii Memorandumului Kozak-Voronin pana la reuniunea OSCE de la Maastricht. In caz contrar, vom cere demisia presedintelui Voronin si anuntarea unor alegeri parlamentare anticipate“, a declarat Rosca. In paralel, alte grupuri ale Opozitiei continuau protestele antifederalizare si antimilitariste in fata Ambasadei Rusiei, manifestantii dand foc portretelor lui Putin si scandand „Putin – ocupant!“.
Cum, in acelasi timp, pe canale oficiale s-a anuntat ca vizita lui Putin s-a amanat „fara termen“, Voronin a acceptat sa discute cu o delegatie restransa a Opozitiei. Dupa intrevedere, deputatul PPCD Vlad Cubreacov a anuntat in fata manifestantilor ca, „cel putin in aceasta saptamana, pana la reuniunea de la Maastricht a OSCE, memorandumul propus de Dmitri Kozak nu va fi semnat. Acest lucru a devenit posibil datorita interventiilor mai multor organizatii internationale, NATO, OSCE, Consiliul Europei, mai multor cancelarii, in special a Administratiei SUA“. Initial, toate agentiile de presa dadusera drept sigura semnarea planului Kozak de federalizare a Moldovei pana in cursul serii de ieri. De altfel, Kozak fusese, luni seara, la Kiev, unde si-a asigurat sprijinul Ucrainei pentru planul sau. Adjunctul sefului Administratiei prezidentiale ruse, sosit, luni, la Chisinau, a acuzat autoritatile locale de iresponsabilitate, dupa refuzul presedintelui Vladimir Voronin de a semna planul rus de solutionare a conflictului transnistrean, mai ales ca acesta fusese deja parafat.
Kozak a confirmat ca, in timpul vizitei pe care presedintele rus, Vladimir Putin, urma sa o intreprinda, marti, la Chisinau, Voronin si liderul transnistrean, Igor Smirnov, ar fi trebuit sa semneze memorandumul rus.
„Cele intamplate reprezinta o mica victorie pe care am obtinut-o pentru moment, dar manifestatiile noastre vor continua in fiecare zi, culminand cu un miting de protest in Piata Marii Adunari Nationale, duminica, 30 noiembrie“, a mai declarat Cubreacov.
Ieri dupa-amiaza, liderii Opozitiei, intruniti intr-o sedinta de urgenta, au decis ca manifestarile de protest sa continue non-stop in centrul Chisinaului, dupa modelul Pietei Universitatii de la Bucuresti.
Referitor la situatia din Republica Moldova, solicitat recent de postul de Radio Romania Actualitati sa se pronunte asupra memorandumului de federalizare, Ion Iliescu a spus ca ii este greu sa aprecieze acest document, deoarece nu a luat cunostinta inca de textul lui, dispunand doar de informatii generale. Iliescu a spus ca planul propus de Moscova „nu este tocmai unul potrivit, deoarece nu a fost coordonat impreuna cu organismele europene si internationale“. Totusi, presedintele a declarat, luni noapte, la Antena 1, ca el crede „intr-o reunificare, in perspectiva, a Romaniei cu Republica Moldova“, dar a afirmat ca in acest moment „chestiunea nu este una principala“.

#5243 (raspuns la: #5180) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
... "exceptie fac textele lit - de Daniel Racovitan la: 29/11/2003 17:36:58
(la: Poezii !!)
... "exceptie fac textele literare care in original sunt intr-o limba straina"
#5529 (raspuns la: #5528) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Interpretarea unui text e foa - de Daniel Racovitan la: 12/12/2003 07:44:26
(la: Din tata in fiu, de zece generatii...)
Interpretarea unui text e foarte subiectiva, evident, si depinde de experientele personale, de frustrarile si complexele cititorului.
Asadar, fiecare sa traga concluzii pentru el. ;)

Romanii de acasa nu sunt ignoranti.
#6469 (raspuns la: #6447) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. - de Daniel Racovitan la: 16/12/2003 03:47:12
(la: Codex Rohonczi)
Traducerile lui Viorica Enachiuc sunt CRI-MI-NA-LE!... :))))
Merita sa cititi articolul pana la capat.

Un articol din Observatorul Cultural:

"
Nu trageti in ambulanta

Dan UNGUREANU


Viorica ENACHIUC
Rohonczi Codex: descifrare, transcriere si traducere
Editura Alcor, 2002, 400.000

Autoarea

Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica. In 1982 a auzit de existenta Codexului [Rohonczi]. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu.
Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al [PCR]) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in [latina] vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la [dac]i. Si da si citeva pagini traduse.

Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin.
Am citit respectivul articol. Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii. Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea – 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii. Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu prof. univ. dr. lingvist din Iasi, in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc.


Manuscrisul

Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hirtie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si citeva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere? E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mina care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru1 – si asta, intr-o epoca in care copistii lui [Stefan cel Mare] si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament.


Limba manuscrisului

Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparind romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator „[dictionar] latin vulgar-roman“ la finele cartii – latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu [romana] din secolul XV, pe care o cunoastem!
Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de [munca] pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei „latine vulgare“. Dam mai jos citeva mostre de traducere:
„Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!“ (p. 7); „Departezi blestemul nereidei catre iad.“ (p. 35); „Cu adevarat a arata brazdare.“ (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = „curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri sa spadasesti.“ (sic! p. 143); „Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit!“ (p. 57)
Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind – fie ca am lovit spalind, sporul sprijinind – tot aia este...
Restul cartii e cam la fel.

Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul. Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte.
Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic.

Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? „Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa“ (p. 259). Cam mare teritoriul stapinit de Vlad acesta !
Apar si diverse popoare daunatoare – uzii, cumanii, ungurii – si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101. Mai apar si niste oameni galbeni: „ikter eua = oamenii galbeni striga“; „a glivi reden = pe cei galbeni stapinind“; „liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate“. Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii.


Concluzii

Nimic nu se potriveste din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tirzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera in schimb facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara.
Ei, si ce-i cu asta?, veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sint sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi. Ambuscati „e“ peste tot...

Alarmante sint, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu orinduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atit mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat.
Impostura dacomaniei si [paranoia] protocronismului n-au disparut, din pacate, o data cu funestul regim. G. C. [Paunescu] a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar [televiziune|Televiziunea] nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca atit generozitatea Ministerului Culturii, si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi.
Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sint sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talimba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon [Savescu]. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pina si riurile linistite ale dezbaterii stiintifice.

P.S. Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cind oamenii n-au gasit antichitati, le-au facut singuri; de la cintecele lui Ossian la „ruinurile“ factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase. [Ungaria] e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Kálman, in secolul al XIX-lea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh István.
Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita de-a-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de gilci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de trinji si de opaceala e buna mai ales aia cu: „Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!“."


Sursa: http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=8266

salutare florin de la ion florin Prof SPORT din pacate in RoMaNi - de (anonim) la: 17/12/2003 16:16:31
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
salut
sun prof de sport intrun club sportiv - ma ocup de atletism - si tare miar prinde bine o experienta ca a dumneavoastra sa invat mai intai engleza de pe orice cum ati invatato dumneavoastra de pe cutiile de cereale in supermarketul la care ati lucrat si dupa aia sa pot sa ajung un antrenor binenteles icepand cu asistent la un antrenor cu suflet pentru ARTA de a creste si descoperi talente sportive -
Pe aici eu glumesc cum de altfel glumeste si un coleg de al meu de la tenis ca el va ajunge la roland gaross cu un sportiv de la noi din oras dar este evident ca la conditiile mijloacelor de a face sport la noi in oras putin probabil sa ajungi la o asemenea performanta - eu cum ziceam glumesc dar intro zi as vrea ca gluma mea de a ajunge odata ca un elev de al meu sa ajunga sa vad mare pe o tabela a unei arene de ATLETISM scris RECORD MONDIAL- ( bine inteles dupa taiere rec. actuale care sunt facute cu chimicale cum toata viata are tendinta lumea asta sa devina)
Sau eu stiu, poate ca gluma me nu poate fi realizabila - sa pot eu oare sa mai plec din tara lui PAPURA ADRIA - VODA la 30 de ani ai mei - nu este prea tarziu?
Va rog frumos sa ma scuzati si cu comentariul meu prea lung si cu unele greseli de ortografie pe care sunt sigur le-am strecurat in comentariu
Cu stima - admiratie - si mult RESPECT
prof. antr. ION FLORIN Club sportiv scolar SLOBOZIA - IALOMITA sectia ATLETISM e-mail johnson_prof@yahoo.com
Ion Iliescu, CV. Cred ca este falsificat... - de ARLEKYN la: 20/12/2003 13:11:35
(la: Oamenii politici...)
PDSR
Partidul Democratiei Sociale din Romania



Ion Iliescu
presedintele PDSR



Curriculum Vitae



S-a nascut la 3 martie 1930, in Oltenita, un orasel din sudul tarii, unde si-a petrecut copilaria si a urmat primii doi ani ai cursurilor scolii primare, pe care si le continua la Bucuresti; tot aici, urmeaza cursurile gimnaziale si liceale, fiind, succesiv, elev al liceelor "Industrial-Polizu", "Spiru Haret" si "Sfantul Sava".

Sfera formatiei universitare, precum si a preocuparilor profesionale o constituie domeniile gospodaririi apelor si ecologiei. A urmat cursurile Facultatii de Electrotehnica a Institutului Politehnic din Bucuresti si ale Institutului Energetic de la Moscova.

In anul 1955 si-a inceput activitatea profesionala ca inginer proiectant la Institutul de Studii si Proiectari Energetice din Bucuresti. In perioada 1979-1984, cand a condus Consiliul National al Apelor, a participat la elaborarea unor proiecte de anvergura privind gospodarirea si utilizarea resurselor de apa ale tarii si a sustinut punctele de vedere stiintifice ale specialistilor in domeniu, pronuntandu-se impotriva programelor megalomane ale dictaturii. Ca urmare, in 1984, a fost demis.

Din 1984 si pana la 22 Decembrie 1989 a fost directorul Editurii Tehnice din Bucuresti. A editat lucrari de varf cunoscute pe plan international in domeniul tehnic, realizand, astfel, in pofida numeroaselor oprelisti, o bresa in izolarea informationala la care erau constransi specialistii romani. Este autor a numeroase studii, articole si comunicari aparute de-a lungul timpului in reviste de specialitate.

In viata publica s-a manifestat constant ca promotor al spiritului democratic, al deschiderii spre valorile politice, stiintifice si culturale europene.

In 1948 s-a numarat printre fondatorii Uniunii Asociatiilor Elevilor din Romania, constituita pe principiile libertatii si democratiei. Organizatia a fost ulterior desfiintata, reprosandu-i-se ca "a neglijat criteriile de clasa".

In 1956 a fondat Uniunea Asociatiilor Studentilor din Romania, organizata dupa modelul uniunilor nationale ale studentilor din tarile europene, ca organizatii profesionale ale studentilor. A participat la miscarea studenteasca internationala in diverse foruri si organisme ale acesteia, ca reprezentant al studentimii romane.

In perioada anilor '80, domnul Ion Iliescu a fost, vreme de cativa ani, presedinte al unei federatii sportive cu foarte bune performante pe plan international, Federatia romana de caiac-canoe.

A fost sustinator activ al noului curs politic pe care l-a cunoscut Romania in anii '60, remarcandu-se prin pozitiile sale ferme, de afirmare a independentei si suveranitatii tarii, in raporturile cu Uniunea Sovietica, de desovietizare reala a tuturor compartimentelor vietii economice, politice si culturale romanesti, de deschidere spre Occident. In anii 1967-1971, cand acest curs politic a trezit numeroase sperante, a fost ministru pentru problemele tineretului din Romania.

Este notorie luarea sa de pozitie in cadrul Sesiunii extraordinare a Parlamentului roman din august 1968, cand s-a ridicat impotriva invadarii de catre URSS a Cehoslovaciei, precum si impotriva teoriei brejneviste a "suveranitatii limitate".

In 1971, in cursul celor sase luni in care a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, a intrat in conflict deschis cu politica "revolutiei culturale" promovata de Nicolae Ceausescu, impotrivindu-se manifestarilor cultului personalitatii. Desi a fost exclus din forul central de partid, a continuat sa adopte o atitudine similara si cand a indeplinit functia de vicepresedinte al Consiliului judetean Timis, in anii 1971-1974, si pe cea de presedinte al Consiliului judetean Iasi, in anii 1974-1979. Ca urmare, a fost acuzat de "deviere intelectualista" si, treptat, a fost indepartat din viata politica. S-a aflat in permanenta sub urmarirea si supravegherea organelor de securitate, care au incercat sa-l izoleze, sa-l scoata din viata publica, sa-i controleze si sa-i limiteze posibilitatile de comunicare.

Cu toate acestea, personalitatea domnului Ion Iliescu a devenit din ce in ce mai cunoscuta in randurile unor largi medii profesionale si sociale din Romania, precum si din strainatate. Este omul politic despre care, inca din anii dictaturii ceausiste, se vorbea cu speranta si incredere ca despre principalul oponent al totalitarismului - militant autentic pentru libertate, dreptate si democratie. Prin curajoase si repetate luari de pozitie s-a manifestat impotriva dictaturii, chiar cand aceasta era la apogeu. La spargerea complotului tacerii din jurul numelui sau au contribuit si emisiunile unor posturi de radio occidentale care erau ascultate clandestin de largi categorii ale populatiei romanesti.

Nu este lipsit de semnificatie faptul ca, in zilele premergatoare prabusirii dictaturii, in orasul Timisoara - unde a lucrat patru ani - si in alte localitati ale tarii, multimile iesite in strada scandau numele lui Ion Iliescu.

Inca din primele ore ale Revolutiei romane, in seara zilei de 22 Decembrie 1989, a fost desemnat in fruntea noului organism de conducere a statului roman: Consiliul Frontului Salvarii Nationale. A dat citire, la posturile de radio si televiziune nationale, Comunicatului catre tara, la elaborarea caruia a participat, definind natura politica si sociala a transformarilor care aveau sa marcheze ireversibil destinul Romaniei: demolarea sistemului totalitar comunist, a monopolului unui singur partid; instaurarea democratiei, a pluralismului politic; instituirea statului de drept; constructia societatii civile; respectul demnitatii si drepturilor omului; garantarea libertatii de expresie, de asociere si manifestare; reforma economica si tranzitia la economia de piata; larga deschidere pe plan international.

Incepand cu 22 Decembrie 1989, a indeplinit functia de Presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale.

In perioada februarie-mai 1990 a condus Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, in care au fost inclusi reprezentantii tuturor partidelor politice aparute in cursul lunii ianuarie.

La 20 mai 1990 a fost ales Presedinte al Romaniei.

La alegerile prezidentiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate in conformitate cu noua Constitutie, a obtinut 7.297.551 voturi, adica 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optand pentru programul sau "Cred in schimbarea in bine a Romaniei". Caracteristicile de fond ale acestui program sunt reconcilierea nationala, pactul social, conlucrarea tuturor fortelor politice pentru stabilitatea si redresarea tarii, tranzitia spre economia de piata, continuarea reformei economice, protectie sociala, deschiderea spre lume. Dupa alegerea sa in functia de Presedinte, domnul Ion Iliescu a declarat: "Voi fi presedintele tuturor cetatenilor Romaniei. Pe toti ii asigur ca interesele tarii imi vor fi singurul si categoricul reper la care ma voi raporta tot timpul mandatului prezidential; ca, in temeiul inaltei misiuni care imi revine, nu voi cunoaste ragaz pana ce nu vom vedea tara iesita din criza si intrata in normalitate".

La alegerile generale si prezidentiale din 3 noiembrie 1996, domnul Ion Iliescu a fost ales senator PDSR.

Conferinta Nationala Extraodrinara a Partidului Democratiei Sociale din Romania din 17 ianuarie 1997 l-a desemnat de domnul Ion Iliescu presedinte al PDSR, functie in care a fost reales la Conferinta Nationala a partidului din 20-21 iunie 1997.

In 1992 a publicat cartea "Probleme globale. Creativitate", in care sunt reunite articole si studii ce dau expresie unor procupari mai vechi, legate de profesia sa, reflectii privind mediul inconjurator, raportul dintre efectele benefice ale aplicarii progreselor tehnico-stiintifice contemporane si ritmurile ingrijoratoare ale epuizarii unor resurse neregenerabile, cu efecte ireversibile si imprevizibile pentru viitorul planetei.

In 1993 publica lucrarea "Revolutie si reforma", pe care o reia, in 1994, intr-o editie noua, adaugita. Principalele mobiluri si teme de reflectie ale cartii sunt particularitatile Revolutiei romane, pe fundalul schimbarilor care s-au produs si se produc in intreg centrul si estul european, precum si evaluarea proceselor de tranzitie pe care le cunoaste Romania, din unghiul integrarii lor in ansamblul schimbarilor ce au loc in viata internationala si in economia europeana si mondiala.

Tot in 1994 ii apare cartea "Romania in Europa si in lume", ce cuprinde alocutiuni, discursuri si interventii in cadrul unor forumuri si organisme internationale, articole si studii privind pozitiile si orientarile in politica externa a Romaniei, conform noului curs, ireversibil, al vietii politice, economice si sociale romanesti.

In 1995 publica alte trei carti: "Revolutia traita" - convorbiri si aprecieri privind evenimentele din Decembrie 1989; "Toamna diplomatica" - o seama de interventii si demersuri prezidentiale in cadrul unor intruniri internationale. "Momente de istorie. Volumul I" - interventii si documente referitoare la Revolutia din Decembrie si incercarile prin care a trecut Romania in perioada privizoratului politic, primele alegeri libere din mai 1990 si framantarile post-electorale.

In 1996 publica "Momente de istorie - Volumele II si III" si volumul "Dialoguri romano-americane".

Foloseste in mod curent, in activitatea sa, limbile franceza, engleza si rusa.

Este casatorit din anul 1951. Sotia sa, doamna Elena Iliescu, este de profesie inginer, cercetator stiintific in domeniul coroziunii metalelor.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~





Crede si nu cerceta!...
“Nu te duce la Timisoara, ca sint zapezi mari!” - de SB_one la: 22/12/2003 02:43:39
(la: 14 ani de la Revolutie)

“Nu te duce la Timisoara, ca sint zapezi mari!”

Timisoara. Vineri. Zi de iarna. Decembrie 1989. De la munca, ma grabesc spre apartamentul in care stau in gazda. Calatoresc cu tramvaiul. Trec pe linga Piata Maria unde, pe o straduta, se inghesuie o multime de oameni. “Ce-i, inmormintare la reformati?!”, intreb cu nonsalanta pe un cetatean de linga mine. Se uita circumspect, cu o privire plina de repros, pe care o sa mi-o amintesc toata viata. Si raspunde: “Nu stiu”. Ajung acasa, impachetez si plec din oras, la munte, sa-mi sarbatoresc o prietena. Simbata, distractie toata ziua, la o cabana de pe Muntele Semenic. Douazeci de tineri rupti de realitate. Duminica, la prinz, cobor in Resita, la parinti, si imi pregatesc bagajele de plecare. Mahmur, nu aud susotelile celor din jur. Suna telefonul. De la Bucuresti cineva ma sfatuieste: “Nu te duce la Timisoara, ca sint zapezi mari!”, si inchide. Ma uit afara. Soare. Prea cald pentru o luna de iarna. De unde omat? Ma trezesc din mahmureala. Intreb in stinga si in dreapta. Revolta la Timisoara! Vreau sa ma conving si pun mina pe telefon. Cosmin, care sta chiar in centrul Timisoarei, imi raspunde: “E liniste. Sub apartamentul meu au dat foc la magazinul de blanuri. Stai putin ca trece un elicopter, sa ma uit daca are rachete... Mai patruleaza niste TAB-uri prin centru si ceva armata. E pace”. “Cum e pace, ba, cind e armata pe strazi?” “E, sa vezi ce a fost ieri. Hai incoace!”, si inchide. Bagajele sint pregatite. Vorbesc cu tata. Apoi cu mama. Ma roaga sa nu plec. Bine, mai stau. Luni ma invirtesc ca un leu in cusca. Fac o miscare. Il sun pe sefu' de la ELBA. Sa vin, zice nea Ion, ca au loc evenimente memorabile. Si
m-am dus... Am trait istoria. Schimbarea unui regim dictatorial prin revolta poporului infometat. La Timisoara a fost revolutie.
P.S. Nu am, deoarece nu am vrut sa primesc, certificat de revolutionar. Multi ma considera prost. Cred ca am pierdut o gramada de bani si favoruri. Mai cred ca tot romanul a fost, in acele zile, revolutionar. O patalama, cum ca unul e mai cu mot decit celalalt, e o mare nedreptate. (Cezar Popescu, Resita)






Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7069 (raspuns la: #6865) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Craciunul la poalele Carpatil - de SB_one la: 24/12/2003 02:59:18
(la: Sunt crestine obiceiurile de Craciun?)
Craciunul la poalele Carpatilor

Partea de vest Ucraina, Slovacia, Ungaria si România sunt tarile care se afla la poalele Carpatilor.. Aici traiesc mai multe natiuni (ucraineni, rusi, maghiari, romani, slovaci, sasi) si religii (reformata, catolica, ortodoxa, baptista, evanghelica, greco-catolica) laolalta.

Obiceiurile reformate sunt si cele practicate pe teritoriul Ungariei. La fel de bogate sunt si cele greco-catolice. Multe traditii se leaga de fertilitatea pamantului. De Craciun pe podea si sub fata de masa se aseaza seminte de grau, iar de ziua lui Luca semnite de porumb. Un obicei greco-catolic interesant este si umblatul cu steaua: in Ungaria in multe locuri copii umbla cu steaua de Boboteaza, la ortodocsi insa se umbla de Craciun. Trei copii mai mici umbla din casa in casa imbracati ca cei trei crai de la rasarit cu o stea si duc in casa oamenilor mesajul ingerilor. Sarbatoarea oficiala este în data de 25 si 26 decembrie, însa fiecare isi sarbatoreste Craciunul dupa propria religie, dar respecta si Craciunul celorlalte religii. La tara este un obicei strabun faptul ca nu se lucreaza de sarbatoarea fiecarei religii. Bucataresele invata una de la cealalta retetele mancarurilor fiecarei natiuni si religii.



Craciunul in Statele Unite ale Americii

In America pregatirile de Craciun incep foarte devreme. Prima zi importanta este penultima zi de joi a lunii noiembrie, Thanksgiving Day, Ziua Recunostintei. De la sfarsitul lunii noiembrie deja se simte spiritul festiv de Craciun. In binecunoscutul Rockefeller Center, langa patinoar se impodobesc deja brazi de zeci de metrii înaltime.

In centrele comerciale apar zilnic ornamentele de sarbatori, alaturi de Mos Craciun pe sania sa cu reni si de ingerasii antici. De peste tot se simte mirosul de brad, si se aude "Santa Claus is coming to town..." Un magazin apartinand lantului Hallmark pe durata intregului an vinde ornamente de Craciun. Inainte de Craciun copii il asteapta pe Sfantul Nicolae, pe Santa Claus, la fel ca si in tarile europene. Fiecare membru al familiei primeste cate un bat din zahar, insa datoria mosului nu se termina aici. Tot el raspunde si de cadourile de Craciun.



Nasterea lui Iisus, Craciunul (25 decembrie) este cea mai mare sarbatoare a crestinilor. Dupa afirmatiile papei Iuliu I. Craciunul s-a sarbatorit pentru prima data in Roma in jurul anului 337, si de aici s-a raspandit obiceiul in Siria, la Costantinopol si in doar cateva zeci de ani s-a extins asupra intregii lumi crestinesti.

In ajunul Craciunului, crestinii respectau cateva traditii. In aceasta zi era interzisa munca in paduri, pe pasuni, se lucra doar in jurul casei. Era interzis cererea sau darea de imprumuturi. Nu era bine nici ca femeile sa coase, sa tese sau sa spele vase, pentru ca astfel le pastea nenorocirea. In ajunul Craciunului rufle spalate si puse la uscat aduceau boala asupra familiei. Daca animalele se culcau pe partea stanga, insemna ca iarna va fi lunga si geroasa. Fetele tinere la baterea clopotelor seara se uitau in fantana pentru a-si vedea viitorul sot. Tinerii nu aveau voie sa manance mancaruri unsuroase, pentru ca nu cumva sotiile sa le fie urate. Daca de post cocosul canta in amiaza mare se spunea ca cineva va muri din casa. Daca murea de Craciun, era consierat norocos, pentru ca i se iertau pacatele. Masa festiva de Craciun era completa doar daca continea traditionala carne de porc prajita, curcanul copt la cuptor, maiosul si cozonacul cu nuci. Pomul de Craciun era impodobit cu fructe, prajituri, dulciuri si luminari. Cadourile erau aduse de Iisus, si de atunci aceste obiceiuri reprezinta caldura si dragostea din sufletul oamenilor.




Craciun fericit pe mapamond:

Africana - "Een Plesierige Kerfees"
Arabica - "I'd Miilad Said Oua Sana Saida"
Argentina - "Felices Pasquas Y felices ano Nuevo"
Armeniana - "Shenoraavor Nor Dari yev Pari Gaghand"
Braziliana - "Boas Festas e Feliz Ano Novo"
Bulgara - "Tchestita Koleda; Tchestito Rojdestvo Hristovo"
Chineza - [Mandarina] - "Kung His Hsin Nien bing Chu Shen Tan"
Chineza - [Catoneza] - "Saint Dan Fai Lok"
Croata - "Sretan Bozic i Nova Godina"
Ceha - "Prejeme Vam Vesele Vanoce a stastny Novy Rok"
Daneza - "Glædelig Jul"
Olandeza - "Vrolijk Kerstfeest en een Gelukkig Nieuwjaar"
Engleza - "Merry Christmas"
Finlandeza - "Hyvaa joulua"
Franceza - "Joyeux Noel"
Germana - "Froehliche Weihnachten"
Greaca - "Kala Christouyenna"
Maghiara - "Kellemes Karacsonyi unnepeket"
Indoneza - "Selamat Hari Natal"
Irlandeza - "Nollaig Shona Dhuit"
Italiana - "Buone Feste Natalizie"
Japoneza - "Shinnen omedeto. Kurisumasu Omedeto"
Coreana - "Sung Tan Chuk Ha"
Lituaniana - "Linksmu Kaledu"
Norvegiana - "God Jul"
Poloneza - "Wesolych Swiat Bozego Narodzenia"
Portugheza - "Boas Festas"
Rusa - "Pozdrevlyayu s prazdnikom Rozhdestva is Novim Godom"
Sarba - "Hristos se rodi"
Slovaca - "Sretan Bozic or Vesele vianoce"
Galeza - "Nollaig chridheil huibh"
Sarbo-Croata - "Sretam Bozic. Vesela Nova Godina"
Slovaca - "Vesele Vianoce. A stastlivy Novy Rok"
Slovena - "Vesele Bozicne. Screcno Novo Leto"
Spaniola - "Feliz Navidad"
Suedeza - "God Jul and (Och) Ett Gott Nytt År"
Turca - "Noeliniz Ve Yeni Yiliniz Kutlu Olsun"
Ukrainiana - "Srozhdestvom Kristovym"
Vietnameza - "Chung Mung Giang Sinh"
Iugoslava - "Cestitamo Bozic"


http://www.moscraciun.ro/totul_despre_MC/moscraciun.html






Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7201 (raspuns la: #7139) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
moprea19,7281(continuare) - de anita47 la: 27/12/2003 10:41:17
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.



A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.











#7296 (raspuns la: #7281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...