comentarii

sarut mana matusa nu fac bine mam certat rau cu mama va suparati daca vin sa mai stau de vorba cu dumneavoastra


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
"sarut mana" - de Baloo_ la: 21/07/2006 21:28:45
(la: Diferenta dintre educatie si dresaj)
pentru mine :
"sarut mana" = politete umila
"buna ziua" = politete decenta

Sunt pentru politete, dar decent.


Twin Peaks : " Bufnita nu este ceea ce pare ... "
"Sarut mana" - Test - de Baloo_ la: 23/07/2006 12:32:15
(la: Diferenta dintre educatie si dresaj)
Va rog sa facem impreuna un mic test.
Si anume: Sa-si aleaga fiecare barbatul caruia ca si copil ii spunea "sarut mana", care avea diferenta de varsta cea mai mica fata de cea proprie si care pana la implinirea varstei de 30 de ani traia inca. Mai departe intrebarea suna: la varsta de 25 de ani cum ati salutat acest barbat?
1. Daca mai departe cu "sarut mana" atunci imi ridic palaria si ignorati ce scrie mai departe.
2. Daca nu atunci de ce? Pentru ca ati intrat in "randul oamenilor", adica ati fost recunoscut de adult? Ce inseamna asta ca exista doua clase aproape sociale, asezate pe verticala - a copiilor jos si a adultiilor sus? Si cine ingrijeste pastrarea acestora daca nu tocmai adultii? Si de ce au nevoie adultii de aceasta impartire? Sa-si impuna autoritatea mai usor? Dar de ce mai usor cand avem de-a face doar cu niste copii? Nu este incorect cand adultii fac asa un pic abuz de putere si se impun fara ca si copilul sa aibe dreptul sa se apere? Nu se simte oare copilul ca facand parte din clasa "de jos" cu efectele posibile, chiar inconstiente, aferente?
Ma opresc aici ca cine stie ce mai scormonesc si mai gasesc :))

Le multumesc participantilor la test.
Ruga pt. parinti ...al lui Paunescu - de Madalina la: 22/11/2003 10:21:32
(la: Cele mai frumoase poezii)
Enigmatici si cuminti,
Terminandu-si rostul lor,
Langa noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi parinti.

Cheama-i Doamne inapoi
Ca si-asa au dus-o prost,
Si fa-i tineri cum au fost,
Fa-i mai tineri decat noi.

Pentru cei ce ne-au facut
Da un ordin, da ceva
Sa-i mai poti întarzia
Sa o ia de la început.

Au platit cu viata lor
Ale fiilor erori,
Doamne fa-i nemuritori
Pe parintii care mor.

Ia priviti-i cum se duc,
Ia priviti-i cum se sting,
Lumanari in cuib de cuc,
Parca tac, si parca ning.

Plini de boli si suferind
Ne întoarcem în pamant,
Cat mai suntem, cat mai sunt,
Mangaiati-i pe parinti.

E pamantul tot mai greu,
Despartirea-i tot mai grea,
Ssrut-mana, tatal meu,
Sarut-mana, mama mea.

Dar de ce priviti asa,
Fata mea si fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei ma duc si eu.

Sarut-mâna, tatal meu,
Sarut-mana, mama mea.
Ramas bun, baiatul meu,
Ramas bun, fetita mea,

Tatal meu, baiatul meu,
Mama mea, fetita mea.

Am trimis de doua ori poezia din cauza problemelor legate de caracterele speciale ale limbii romane...
Scuze...
mya si complexele nationale - de AlexM la: 29/07/2004 21:40:05
(la: Complexele la romani)
mya se intreba daca nu cumva "mostenirea vechiului regim" ar fi cauza complexelor fatsa de straini.
Daca prin vechiul regim se intelege regimul lui Ceashca, pot spune ca acesta ar fi ultimul care ar veni pe lista.
De fapt complexele românului nu sint complexe ci sint frici sanatoase dezvoltate in timpul veacurilor. Sa ma explic:
- românul nu are complexe de inferioritate fatsa de straini , el in sinea lui considerandu-se superior multor neamuri. Românul insa a invatat ca orice venetic venit in tsara lui ajungea maine poimaine te miri cine, acest "te miri cine" avand putere, bani, armata, relatii s a m d cu care putea sa-i faca de petrecanie mireanului.
Chestiunea este foarte veche si probabil ca a inceput sa se formeze odata cu intrarea primilor stapani de neam strain peste bastinasi. Daca acestia or fi fost Romanii primii ( de fapt Questorii lor si tot aparatul administrativ), daca acestia au fost Slavii, nu putem sa spunem exact. Cert este ca poporul a avut mereu un stapan si acesti stapani au fost intotdeauna din alt neam. Sa nu sariti in sus si sa spuneti ca "boierii români" au fost.. Nu au fost boieri români. Boierii Români sint o aparitie târzie in viata poporului român si ei au provenit la randul sau in marea majoritate din stapanii de neam strain care au fost asimilati de români. Asta nu insemna ca ei vorbind româneste si uitand limbile lor germanice, unguresti, avare, cumane, grecesti, etc au devenit "oameni ai popurului". Deloc. Istoria noastra scrisa ne arata destul de bine cat de atasata de tsara era boierimea care stia sa-si apere interesele si se aciuiau in preajma Domnului numai cand aparea un pericol comun. Indata ce acest pericol trecea, Domnul era dat jos, asasinat, mazilit, vandut, totul pentru ca aceasta boierime sa-si apere privilegiile si sa o duca bine.
Ca atare, omul de rând a invatsat ca tot ce-i strain este in general om cu putere. Care chiar daca nu o are momentan , o poate avea in scurt timp si el saracul, omul cu ghioaga, mai bine isi vede de treaba, scoate palaria si zice "sarut mana conashule" ca de, nu se stie niciodata pe unde scoate dracul coada...
In perioada comunista nu s-a putut constata decat ca românul era invidios pe strainul care era in românia ca avea access la shop si ca isi permitea unele lucruri care el nu si le permitea, dar in nici un caz nu mai era acea forma de respect fatsa de straini inradacinata in fiinta sa de secole. Acum, scotsand capul in lume si fiind noi straini intre "bashtinashi" putem compara si vedea ca "centaurul" italian care s e plimba prin bucuresti este un vai mama lui de zidar prin Germania, ca Spaniolul de care vorbeam este de fapt un biet emigrant Arab ajuns si el prin Spania, ca neamtsul pe care-l respectam este un simplu om care se duce zilnic la munca , lucru ce-l facem si noi s a m d. Si intradevar, comparam , vedem si simtim ca la nivel de procente, românul intradevar este un exemplar destul de bun care nu are de ce sa se lase mai prejos sau se considere mai prost decat altii.
Poate ca intrebarea care se naste ar fi: daca e asa de bunicel, de ce nu merg lucrurile acasa la el cum trebuie? Si asta e simplu de raspuns. Lucrurile nu merg datorita defectelor noastre. Care sint defectele noastre in general? Ei.... asta e un subiect separat, sau ar trebui sa fie.

AlexM
"Doar ca peste vreun minut-do - de Daniel Racovitan la: 28/10/2005 23:21:41
(la: De la lume adunate si inapoi date!)
"Doar ca peste vreun minut-doua, tipul s-a intors si a luat banii de pe masa strigand "merci!" peste umar.Iti dai seama ca m-a pufnit rasul.Chelnerul, oricum, era ceva spectaculos.. Galant, glumet, ne spunea incontinuu "les belles filles" si ne-a sarutat mana la plecare:)
In Franta o fii normal, dar pe mine m-a luat prin surprindere pentru ca nu mai intalnisem nicaieri asa ceva :)"


Ah ouais! :) E ceva normal, mai ales la 4 euro bacsis :)
Convivialitatea de genul asta e destul de intalnita pe la bistrouri.
La restaurantele mici, de genul "mamie & papy", de cateva mese, cu mexista puzderie in Paris, e foarte frecvent, mai ales daca iei des masa (de ex in pauza de pranz), si incep chiar sa te stie pe nume :)

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#82628 (raspuns la: #82473) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
#134481, de Baloo_ - de Andre29 la: 22/07/2006 14:42:33
(la: Diferenta dintre educatie si dresaj)
Sa nu se confunde politetea prin demnitate - un "buna ziua" este la fel de politicos - cu politetea prin umilinta data de "sarut mana". :)

Ok, aceasta este parerea ta, este experienta ta personala. Personal, nu ma simt niciodata umilita cand spun cuiva sarumana in anumite situatii si nici nu-i percep pe ceilalti ca s-ar umili, sau ca s-ar pune intr-o pozitie inferioara. Pozitia pe care te afli cu celalalt intr-o relatie este data, in mare parte, de cum te raportezi tu la el/ea.

Cat despre barbatii care spun 'saru'mana' are parfumul vremurilor cand chiar faceau acest gest, curtoazie, buna crestere, maniere.

Intrebare: de 'sarut mana mama' ce parere ai?
________
Te rog … desenează-mi o oaie!
#134738 (raspuns la: #134481) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
apropo de saru mana - de donquijote la: 22/07/2006 14:48:31
(la: Diferenta dintre educatie si dresaj)
gestul in sine, de a saruta mana unei doamne/domnisoare se mai practica in romania?
ca in vest in afara de paris, si asta rar, n-am prea vazut :)
#134738, de Andre29 - de Baloo_ la: 22/07/2006 18:58:53
(la: Diferenta dintre educatie si dresaj)
acum ca mi-au sarit toti in spinare, repet ca nu vorbesc de adulti.

Ca si adult spun fara probleme, si in plus, daca o femeie imi intinde mana chiar i-o sarut cu placere, dar este natural si fara sa-mi impuna nimeni.

Si da, spun cu placere : 'sarut mana mama'

Twin Peaks : " Bufnita nu este ceea ce pare ... "
#134744 (raspuns la: #134738) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
la subiect - de Yuki la: 23/07/2006 09:34:55
(la: Diferenta dintre educatie si dresaj)
Am fost invatata sa spun sarut mana, dar pe parcurs a ajuns tot un fel de ' saru'na'. Mama ma punea sa zic sarut mana oricui, pe orinde mergeam; parintilor mei le spun inca asa. Intr-un fel mi-a prins bine, pt ca toti ziceau : ce copil bine crescut; pe de alta parte, acum, la o varsta ' marisoara', cand a ajuns sa mi se zica mie sarut mana de catre copii si nu numai, inca mai am tendinta inconstient sa zic sarut mana, inclusiv barbatilor, doar ca ma opresc cu el pe buze si iese ' buna ziua'. DAR, spun constient si din totata inima 'sarut mana' oamenilor indiferent de varsta si sex care ma ajuta neconditionat, cu ceva la care nu ma asteptam, ca atunci cand te ajuta cineva, chiar si cu un sfat, cand mai putin te astepti, de la o persoana pe care abia o cunosti.
Educatia vs dresaj - de Shtevia la: 02/08/2006 10:15:47
(la: Diferenta dintre educatie si dresaj)
Am avut o colega, acum multi ani, care isi crestea singura copilul. Era piciul ei prin clasa a doua ori a treia si era extrem de neastamparat. Cand facea cate o boroboata (si zau ca erau destul de mari si facea cel putin una pe ora), mama lui il batea, il pedepsea, etc. Pedeapsa maxima mie –pe atunci fara copii – mi se parea neinchipuit de cruda. Il dezbraca pe copil de haine si il scotea gol in casa scarii blocului si il lasa acolo o vreme (chiar si 2-3 ore), ca sa il vada toti vecinii si asa sa se faca de rusine. Nu m-ar mira deloc daca acum - adult fiind – nu e vreun exhibitionist.

Legat de “saru-mana”, unul dintre baietii mei nu ar fi salutat in ruptul capului- tzanc de vreo 3-4 anisori cum era el pe atunci – pe nimeni, in afara familiei ori a prietenilor cu care ne vizitam. Cand il intreabam de ce - imi spunea: de ce sa salut vecinii, ca eu nu ii cunosc? Eu ziceam- da, dar ei te cunosc/ne cunosc. Ei, si ce, spunea el, sa salute ei! Cand s-a mai infiripat un pic, a inceput sa salute, dar niciodata nu spunea sarut mana, la nimeni, nici macar la femeile pe care le intalnea zilnic, in ciuda faptului ca tatal sau era/este foarte politicos. Mereu, insa, la sfarsitul mesei, oriunde am fi fost, insa, spunea “sarut mana pentru masa”... E destul de mare acum, dar tot doar “buna ziua” spune femeilor, pe oriunde ar umbla. Nu l-am prea dojenit, fiindca actioneaza dupa cum simte el si e normal asa.

In alta (dez)ordine de idei, nu cred ca un copil trebuie privat de mancare, pana cand nu face ceea ce ii cerem. Si nici santajat sentimental. Nu de alta, dar cine seamana vant, culege furtuna. Cine stie cand se va intampla sa se schimbe un pic lucrurile si sa ne santajeze el sentimental?:)

Legat de ceea ce ii pretindem unui copil, trebuie tinut cont ca pana pe la 12 ani, in general, copiii nu au constiinta, deci…trebuie multa atentie la modul in care il tratam –ca pe un adult deja, ori ca pe un adult in devenire.


"Exista un singur colt din Univers pe care stii sigur ca-l poti face mai bun - si acela esti tu insuti." Aldous Huxley
Kir Ianulea - Votati soarele Partea a III a - de thebrightside la: 06/11/2007 09:32:20
(la: Mister Cafeneaua 2007 - Votul)
III. Am fost la mama Omida si mi-a dat Fermecu ala asa cum il voiam:
“Iesi in prag si te stropesti pe tot trupul, pe fata pe cap meniind:
Cum straluceste soarele in zori
a curat sa miros la subtziori,
si capul meu, ca-I teleleu,
si picioru, ce-ncurca-carucioru
si mana beteaga, ce sta ca sa cada
pampers-ul sa tie cat o vesnicie


- Alo? Leni? Buna draga, ce mai faci?
- …………….
- Hai tu!
- ……………
- Ei nu zau! Lasa-ma tu…….cum?…..Auzi draga…….
- ……………
- Leni? Tu esti copil? Hai nu mai plange. Lasa draga……se rezolva…….
- ……………
- De ce te-am sunat? Am si eu un necaz. Vii la o cafea? Bine. Hai ca te astept. La noua? Perfect. Pa. Te pup.
Milica se ridica, strangandu-si capotul. Din oglinda o admira cu invidie o alta. Capotul ii venea perfect. Intotdeauna o prinsesera culorile pale si mai bleul. Dadu sa stranga cordonul halatul dar acesta se desfacu mangaindu-i molatec formele. In apele oglinzii se reflecta un trup. Al ei. Il iubea si-l ura totodata. Era al ei, numai al ei. Putea sa faca cu el orice. Inca era frumoasa. Ce conteaza patruzeci si noua de ani? Un fulg de nea pe ramura cruda si verde a vietii. Sanii putin lasati, pastrau nostalgia zveltetii si obrazniciei. Cute fine se strangeau manunchi spre subtiori. Sfarcurile, ciocolata brobonata, isi lateau simetria avida. Pantecul sobru dar delicat se pierdea pe intinderea soldurilor pronuntate. Coapse, pulpe, glezne, amanunte turnate intr-un tot unitary, imbinandu-se armonios la umbra fostelor vapai. Nu. Nu avea ce-si reprosa. Poate doar o unda de regret pentru pielea putin sifonata ce-i borda semetia gatului sau tesatura deasa ce-i umbrea coada ochilor, ochi ce nu mai scanteiau ca altadata. Parul se ascundea cuminte sub fidelitatea castanie a vopselelor. Hotarat era frumoasa. O aflase chiar alaltaieri de la Misu. Putea sa-l creada. Era om de cuvant.
Gandul ii fugi de la Misu ei de noptile trecute la figura imbibata de curiozitate, uimire si de ce nu, chiar o unda de dorinta a fiului. Isi aminti cum, deschizand brusc usa de la baie, il prinsese aplecat, cercetand deznadajduit si pofticios pe gaura cheii. Abia atunci si-a dat seama ca i-a crescut baiatul si au napadit-o grijile. Se framanta incercand sa gaseasca o cale. Atunci doar bunul Dumnezeu o intarise dandu-i minte ca sa iasa din incurcatura. L-a intrebat daca il apasa vreo nevoie si abia apoi si-a luat calma halatul si a iesit. Da. Se aratase goala in fata lui cautandu-i ochii ce alergau rusinati si lacomi in acelasi timp. Niciodata nu se ascunsese, dar nici n-o facuse voit pana atunci. Spera, credea, ca in felul acesta va scapa de nedorite curiozitati. Uneori chiar il striga sa-i aduca cate ceva, un fleac, un nimic, ramand totusi in apa plina de spuma. Numai ca acum fusese altceva. Ea a tacut, Dinu a tacut si acel moment s-a consumat intr-o duplicitate voita. Apoi s-a gandit – cautandu-si scuze – ca intr-un fel sau altul Dinu tot va afla, tot va trebui sa stie, sa cunoasca ce e femeia, trupul acela dorit si ravnit orisiunde, pe strada, in casa, la teatru sau restaurant, la plaja…….caci nu era barbat sau chiar si femei, care sa nu intoarca capul dupa un trup bine facut.
Varsta isi spunea cuvantul. Varsta lui. Si curiozitatea. Era ultimul lucru care ii intuneca existenta de la acel moment. Cum sa faca, cum sa-i spuna…nu ca i-ar fi fost rusine….dar…..inca nu era pregatita……cum sa-l ajute…..cu cine sa-l lase…… daca s-ar fi putut i-ar fi aratat chiar ea ce inseamna dragostea…dar era prea mult. Dinu al ei era delicat, era altfel decat ceilalti copii. Intotdeauna avusese grija de grupul de prieteni si ii controla sosirile, plecarile si rufaria. Intotdeauna se straduia sa afle de la Dinu sau de la copii, ce faceau, ce spuneau, cum se jucau. Dorea ca Dinu sa nu apuce pe urme gresite pentru ca mai tarziu sa-i reproseze ca nu a crescut cum trebuie din lipsa tatalui. Si apoi, Dinu era al ei, nu putea creste oricum. Nu putea sa-l lase la voia intamplari. Ca o mama grijulie, cauta sa-i netezeasca drumul, sa-l fereasca de necazuri si greutati. Acum, trebuia sa gaseasca pe cineva, o fata sau o femeie care sa-l ajute, sa-l invete. Nu-l putea lasa pe mana oricarei femei, care sa-si bata joc de el. Din cauza asta se gandise sa vorbeasca cu Elena, poate ca ar fi de acord sa o ajute, sa-l ajute…..
Soneria ii intrerupse reveria dureroasa. Isi stranse capotul, legand strans cordonul si deschise usa fara a mai provi pe vizor.
- Sarut mana tanti…….
- A, buna Marius. Hai intra…….
- A……pai….Dinu e acasa?
- Nu. A plecat cu Mircea si cu Dan in parc. Erau tare misteriosi……povesteau despre nu stiu ce alei intunecoase……de tufisuri…….da ce faci? Nu intri?
- Pai daca nu-i acasa……nu mai intru……
- Trebuie sa-i transmit ceva?
- Voiam sa-i cer o carte…..da lasati……trec eu mai tarziu sau ii dau un telefon mai pe seara….ma scuzati……..sarut mana……
- La revedere Marius.
#252632 (raspuns la: #252631) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ei, gata...nu va mai certatzi ca deschid acu..... - de cosmacpan la: 16/11/2007 10:09:40
(la: MISS CAFENEAUA - 2007 - DISCUTII)
Neatza....da...ia uitatzi-va ce soare este afara....nici nu zici ca-i "te uita cum trece novembre"....si acu vine Mos Nicolae....A....neatza dom'shoara....aveti lista: da? ia sa vedem:

01. "in pielea victimei" se pune nisip, rumegush sau boabe de expandat si capata asa o forma.....(ghilotina, unde-i ghilotica ca uite calaul asteapta...)

02. "e timpul pentru ceva nou" ("sant vechi domnule!" - I.L.Caragiale - Dilema veche)

03. "ce poti cere mai mult?" si cate n-ar fi de cerut....((un nou concurs par egzample...)

04. "nu ma vad" "nu m-aud" nu ma vorbest" ii legea sfanta a ....psss

05. traiasca airbagurile...

06. cine a zis ca inchizitzia a disparut...si ca tortura s-a desfiintzat?....auzi..."dupa gust"

07. (Ri)ga y(ata)vad in zare o armada...mare tare...asa erau si cu etraterestri in The Invaders si s-a obisnuit lumea....pana la un nou curent

08. traiasca MISS UNIVERS....acestea au fost cele mai inaltzatoare....

09. nu da ce n-ai sau da ce ai....

10. cu shareta ca nici pa bicicleta nu-ti place...si la Amsterdam e atatea biciclete....

11. In era consumismului se pune accentul pe cantitate nu pe calitate.....cu cat consumi mai mult, cu atat au mai multi un job...deci? facem zacusca?

12. of, bine ca n-ai pierdut acu'..ca acu ne puneai pe toti sa-l catam...

13. asta e, n-am vrut....s-a-ntamplat....da am picatura....

14. cand se termina sotzul, se trece la baiat, si la nora daca se poate, daca nu, se trece la divortz....ca doar n-o sa sufere fro transformare baietzelu' lu mama....(avem si nepotzi?)

15. da, si toata lumea vorbeste de violentza in familie....of...nu da mama....auch ce iute esti....

16. uraaaaaaa.....traiasca...tuxedo....(urma scapa turma, sarutmana conashule.....)

17. ei si tu....ei doar ridica pistolu....da cine apasa pe tragaci? (la piesa asta s-au terminat marionetele....)

1*. o femeie obsedata.....adevar graieste....

2*. asta pen'ca nu s-a predat orgasmu la scoala sa invetze tot romanu' da mic....mama lor de pedagogi....

3*. asta s-a predat....stiu sa compar!

4*. daca toate femeile ar scoate dopul in acelasi timp....si-ar schimba Pamantul axa sau sensul de rotatie....of....am scapat si de data asta...da parca poti sa stii cat mai am noroc?
sarut mana pentru participare.... avetzi grija sa n-aruncati biletu ca e pe post de invitatie la Bal....
intruder - de anitzasmile la: 10/07/2008 20:55:30
(la: "EL/EA vs UNII" )
prin 2000 am stat ceva vreme in spital.eram intr-o rezerva cu doua paturi.in patul vecin statea o 'doamna', asa o vedeam eu.femeie cocheta, cu aere, cu fite, etc.mult mai in varsta decat mine, singurul motiv pt care ii vorbeam cu dvs.

in timpul sederii mele acolo am cunoscut o batrana, isteata, dar nevoiasa.atat de nevoiasa incat locuia pe strazi, pe unde gasea un posibil adapost :(.avusese o situatie femeia, nu fusese asa dintotdeauna, dar nu intru in amanunte acum.am invitat-o sa vina zilnic la pranz pt a-i da un pachetel cu mancare.intra, vorbeam putin si iesea, atat.ea se deplasa mai usor decat mine :(.

'doamna' s-a ofuscat, drept pt care m-a admonestat, ca aduc toate paduchioasele in rezerva si o umplu pe ea de boli si paduchi !!!!! nu spun ce a urmat, nu are sens.'doamna' a trebuit sa-si inghita cuvintele...nu gandi la injuraturi, tipete sau mai stiu eu ce...cateva cuvinte civilizate, o privire, o anumita tonalitate a vocii...fac minuni toate astea :)...si femeia nevoiasa a mancat in fiecare zi in rezerva fiindca ma enervase madama cu ifosele ei, pe nedrept.aveam voie sa primesc pe cine vroiam si femeia era curata.indiferent in ce stare o adusesera in spital, acum era ingrijita :).

intelegi? e ceva nativ la mine sa-mi sara mustarul cand vad situatii de gen.

pe confa cu uimirile, daca ai citit cu atentie, ai vazut ca reactia mea a fost tarzie si destul de perversa, dar in ton cu stilul celui vizat :) .sincer, nu m-am simtit bine, as fi preferat sa-i spun direct vreo doua si gata.dar m-am lecuit de facut asta.

de ce m-am enervat intr-un final? nu fiindca m-am simtit vizata de dialogul lor, ci fiindca m-a sictirit atitudinea.mi-e sila de ifosele alea.ca altfel nu am cum le numi :(.intelegi? ei sunt desteptii si altii atat de prosti ca nici nu-si dau seama ca despre ei se discuta !!!!

m-a intristat si areal, care si-a recunoscut nu stiu ce vina...frate, se dau premii in bani si eu nu stiu?!spune-mi, sa nu-mi mai sara mustarul.inteleg competitia si pot intelege si tehnicile de intimidare :)...pot sa fac si eu asta daca e pe bani :D...sau exista un tipar? spune-mi-l, sa vad daca ma incadrez...

Doamne, unde incape atata infatuare?!!!!

pt proletaru

A SE INFATU//Á mă ~éz intranz. A deveni foarte fudul; a se crede om superior; a se umfla în pene; a se îngâmfa; a se împăuna; a se înfumura. /
rau imi pare ca nu stiu sa boldez, dar esti destept, stii unde te incadrezi.in toata viata mea un singur individ de genul tau am mai cunoscut, un fost coleg.ghici care a plecat :D...?

si ce astepti de la cei despre care vorbesti?sa-ti sarute mana si sa-ti spuna 'iarta-ma, coane, ca nu mai fac' !? sa-ti ceara aprobarea sa scrie ceva? daca te deranjeaza cineva, nu e mai simplu sa pui adresant si sa-i zici clar ce te deranjeaza? frate, chiar te stii cum esti?ca eu nu cred !huh...

in plus, de ce nu m-as fi simtit vizata?conversam la momentul respectiv eu si rh...rh sa fi fost tinta???? mama, ce proasta sunt, eu am scapat si n-am stiut...

problema fiind lamurita, am plecat :).nu din cauza cuiva anume, ci din cauza ca nu am rabdare sa revin la starea initiala...sunt sigura ca vor mai fi astfel de iesiri, ale mele :D...toate cele bune...tuturor, buni sau rai, destepti sau prosti...:)))
#324278 (raspuns la: #324231) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sarut-mana, parinte! - de Alice la: 27/11/2003 03:22:37
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Acum mi-e clar!

Am fost martora unei dispute in care se sustinea ca, in icoana, Fecioara trebuie sa-si poarte pruncul pe bratul drept, fiindca, altfel, nu-i icoana ortodoxa.

Care-i adevarul?

Multumesc.

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Barbatii..... - de bluey2564 la: 05/03/2004 03:27:22
(la: Pentru femei)
... ii dorim si ii respingem, ii criticam si ii laudam, ii uram si ii iubim, adica facem cam ceea ce fac si ei fata de noi. Si noi si ei suntem, in acelasi timp si vulpi si struguri acrii.

Cu cateva luni in urma, in biroul in care lucram cu inca trei colege a intrat seful nostru si ne-a intrebat din senin: "voi v-ati dorit vreodata sa fi fost barbati?" Doua colege au raspuns negativ, iar o alta si cu mine am raspuns "da", ceea ce a starnit nedumerirea sefului care nu putea intelege cum de nu suntem incantate sa ne stim dorite si admirate
- Nu va creste inima cand vedeti cum li se scurg unora ochii dupa voi?"
Niciodata nu am fost in stare sa ma abtin a da replicile care imi vin si care, nespuse mi-ar ramane in gat, asa ca i-am raspuns:
- Si femeilor li se mai scurg ochii dupa barbati, chiar daca nu intr-un mod la fel de evident.
- Eu n-am observat nici o femeie careia sa i se scurga ochii dupa mine.
- V-am spus ca o facem mai discret si, in plus, nu ni se intampla chiar cu toti barbatii.
Cred ca si-a muscat buzele in timp ce iesea din birou pentru a nu fi nevoit sa mai gaseasca ceva de spus.
Si iata-ma dupa cateva luni, devenita asistenta lui si prinzand din zbor un schimb de replici pe care il avea cu un vizitator pe care il indemna sa nu se casatoreasca, sa ramana "tanar si suplu" (nu vad legatura, dar nu conteaza), ca insuratoarea... bla, bla, bla... Respectivul, iesind, ma saluta cu un firesc si de bun simt "sarut mana", ceea ce a provocat reactia sefului:
- Vezi? Deja ai inceput sa spui "sarut mana".
Am tinut ca, imediat ce l-am prins intre patru ochi, sa-i spun ca un "sarut mana" nu e nici pe departe o dovada de slabiciune, ca politetea este apanajul barbatilor adevarati.

Ceea ce vreau sa spun este ca - dupa mine - barbatul cu adevarat sigur pe propria sa masculiniate nu simte nevoia de a o afisa ostentativ, pozand in "macho", barbatul adevarat stie ca virilitatea sa nu e stirbita de un comportament "soft". Un barbat pe care eu il pot considera adevarat nu se jeneaza sa fie sensibil si delicat, sa-si recunoasca propriile vulnerabilitati. Un barbat are voie sa si planga, fara ca asta sa-l faca mai putin barbat. Aceasta dovada de onestitate cred ca poate fi privita si ca una a realei valori umane a individului, poate reprezenta certificatul lui de calitate.
Daca barbatul de langa mine nu are voie sa aiba slabiciuni, inseamna ca eu sunt obligaa sa ma afisez ca find femeia slaba cu o permanenta nevoie de ocrotire si ce rost ar avea sa ne risipim energia si timpul incercand sa pozam in ceea ce nici macar nu ne-am dori sa fim?

Baieti, concluzia pe care ar trebui sa o trageti e urmatoarea: nu va iubim nici pentru ca (unii) aveti muschi, sau bani, sau faima... Atunci cand va iubim, se intampla pentru ca ceva a facut "click", pentru ca, undeva, s-a produs scanteia...
Si mai tineti minte singura regula valabila: scanteia se produce, de fiecare data, din cauze si in conditii diferite!
pregatisem initial un ditamai - de alexbrie la: 13/05/2004 07:31:49
(la: Cine suntem noi, romanii?)
pregatisem initial un ditamai mesaj dar din cauze de tastatura frantuzeasca am gresit si am inchis fereastra.
iata rezumat:

Ce cred ca ne sunt proprii:
1. obiceiurile (mai faine ca ale multor altora): colindele (nu imi pot inchipui Craciun fara ele), ciocna si "Hristos a inviat" de Pasti, multe altele (ajungan pana la "sarut mana pentru masa" - "sa cresti mare")
2. felul aproape de disperare si uitare in care petrecem: pana la ziua, pana cand vine politia sa ne calmeze; cantecele, horele pe "tiganiada" sau sirtaki)
3. ironia, cinismul, melancolia, umorul negru cu care ne acceptam soarta: citeste ziarele si o sa le simti; culmea e ca ne sunt caracteristice; altfel nu am fi doinit atatea secole fara sa facem ceva; nu am fi indurat ciocoi, turci, fanarioti, habsburgi, samd; nu ar mai fi fost Cioran atat de obsedat de disperare si Ionescu obsedat de absurd.
4. speranta
Pt.Jay de la Ozzy - de (anonim) la: 03/06/2004 06:51:59
(la: De ce sexul in public e dezaprobat?)
Dear sister,

Ai scris chiar direct cum gandesti si e bine,apreciez si respect asta tuturor care fac,ca tine,nu sunt lasi sau ascunsi in suflet.
Chiar crede-ma ca uitasem termenul"fofoloanca"...deh de 23 ani in USA...
imi place termenul de "pussy",cred ca cel"cunt"e impropriu si parca o insulta.
Si la fel imi place mult clitorisul,il iubesc!Daca nu-l lingi in prostie si pui degetul pe el degeaba ai sex.
Poate unii barbati sunt prea horny si nu dau importanta femeii,sunt egoisti si doar la placerea lor se gandesc,nu-i bine.
O tin cum zici tu,5 minute(poate si mai putin!)si se cred mari barbati...

Da,Paianjenul zice ceva legat de sot si sotie sa aiba sex intr-o maniera ...decenta.
Ce-i oare considerat..."decent"?
Mie personal imi place sa am cat mai mult timp nu doar sexual dar si inainte,sa stau de vorba la un pahar de vin,sa fiu romantic si sa las femeia sa ia initiativa,n-o fortez si n-o ...atac infometat,a avea sex cere timp si pasiune.
In trecut am gandit altfel,dar de multe ori am facut ce iti scriu acum.Poate drogurile erau de vina sau consumul excesiv de alcohol....in alte situatii.

Omul se schimba dar capeti experienta nu doar in caz de sex,ci in orice aspect al vietii.
Hey,NU am ditamai p...a gen John Holmes(faimosul actor porno din anii 60-70
mort de aids,el da a avut cam 10.000 femei si barbati)dar e medie si satisface femeile,de fapt multe mi-au spus ca nu vor ditamai salamul de 30 cm.
5 min? Nu inseamna love intre doi oameni,ci doar procreatie in multe sensuri.
Si cand vine vorba de sotie-sot,nu stiu precis ce vrea Paianjenul sa spuna prin
"o maniera decenta"?

Eu mereu am scris in Cerc adevarul despre mine pt. ca nu-mi e rusine deloc si a fi onest e o calitate de Brave Warrior.
Ne spunem parerile dar sa fim sinceri cu noi insine si cei din jur.

Nu sunt impotriva Paianjenului,fiecare cu viata lui,dar sa incercam sa intelegem si pe a altora si sa ne transpunem in pielea lor,suntem toti acelasi suflet,nu?

Legat de maniera decenta,eu cred ca a face dragoste(a avea sex)implica si ceva pornografie sa zic asa,mi se pare f. natural si nu e ceva hippy!Vremile alea le-am trait deja personal.Sunt okay pt. mine.
Crezi ca am sex cu sotia mea in 5 minute?Oh NO!Nu fac nici chiar un maraton,dar e de ajuns o ora jumate.Suntem epuizati dar satisfacuti amandoi.
Si avem sex ca in filmele porno,ne e rusine?NU.
Chiar actul sexual e o dovada de dragoste intre sot si sotie si de ce sa nu
explorezi orice posibil?
De ce sa ai fantezii ascunse?Cand le poti transforma in realitate?
E oare ceva RAU?Nu-mi pasa de Biblie si alte carti religioase,ele nu-mi spun nimic,nu apartinem vreunei religii sau credinte si nu e nici necesar deloc!
Suntem toti acelasi suflet si doar dragostea intre noi conteaza,poate invatam sa iubim mai mult si sa uitam sa ne uram intre noi si lumea va fi mai adevarat libera si buna.

Ce e RAU in asta?
Maniera decenta?Cand am sex cu sotia mea,folosesc si vibratoare cu ea si masturbari si sarutari si orice orificii avem,crezi ca imi e rusine sa spun ca uneori imi pune degetul in cur?NU!
Ca-mi da un blow job si eu head inainte de toate si crede-ma ca avem un GREAT SEX!Facem si gimnastica in diverse pozitii care mai de care,de suntem plini de sudoare,dar suntem fericiti apoi .Si nu-i nevoie de o tigara.

Clitorisul este f. important,este organul feminin cel mai sensibil si caruia orice barbat ar trebui sa-i dea mare atentie cand are sex.Este f. rau ca unele tari musulmane si africane fac acest lucru femeilor,e vina barbatilor egoisti!NU stiu a face sex si a iubi o femeie.
Cum le-ar place lor sa fie castrati?AUD?
Acum sunt pus pe War Path,fiti siguri masochistilor de barbati ca va iau scalpul.
Ce e cu voi?Be cool and loose,THINK and FEEL inainte de a spune ceva.Think TWICE!

Ce fel de sex e ala prin cearceaf?Parca nu vrei sa atingi sa ai contact cu femeia?Este ceva fals.Dai din cur de zece ori si ...ti-ai facut...."datoria"?
Si ce face ea?Sta si dupa ce pleci sa te speli se masturbeaza?
Nu stiu de cate ori nu m-am masturbat pana acum,chiar si a doua zi dupa sex.
E ceva normal si nu -mi pasa ca-mi risipesc sperma.Uneori nu am chef de sex,si nici sotia mea Marilyn si atunci ne masturbam unul pe altul,am mai facut-o si cu alte femei inaintea ei,e f. placut.
Ne jucam intre noi,cream diverse scene teatrale cu costumatii,cred ca este ceva ce aduce un apetit in viata noastra sexuala si o mentine f. fericita,chiar daca acum avem sex de 2 ori pe sapt. uneori chiar odata.
E si mai interesant!
Lui Dolly Parton i-a placut asta...mama mia ce sani!!!Si inca a trebuit ...sa-i micsoreze(o durea spatele chiar cu sutiene speciale din sarma groasa).

Ce vreau in final sa spun e ca trebuie sa fim mai deschisi si mai intelegatori si sa nu judecam pe nimeni,fiecare avem ceva de invatat de la unul si alta,suntem frati si surori.Iubesc femeile la nebunie,dar nu mi-as insela sotia niciodata!Si la fel nici ea pe mine.Ne-am facut de cap amandoi destul pana la casatorie.
Asta nu inseamna ca nu aduc complimente femeilor pe strada,dar nu mai am acele ganduri...ascunse de a incerca sa le agat!Le iubesc ca surori si pe tine la fel.
Asa ca nu-ti face iluzii de un sex marathon cu mine.Ha!Dar te iubesc cu sufletul si esti sora mea.La fel iubesc si pe barbati,nu-s gay,am prieteni gay si lesbiene,ii iubesc deopotriva.
Am sex de 14 ani doar cu Marilyn si crede-ma ca suntem f. fericiti si satisfacuti sexual.
Avem tot felul de sex toys si cred ca oricine ar trebui sa le aiba,in loc....de o gaura in cearceaf.Nu este sex ...indecent,este just great sex si de ce nu?

Astea am avut de spus sora mea draga Jay.Nu uita ca te iubesc mult.
Imi cer scuze ca sunt atat de sincer dar asa am invatat,sa fiu ca o carte deschisa oricui.

Love&peace,

Ozzy(Wichincala Magha Chaule Shice-Little Eagle Who Cries).

"Mitakuye oyasin"(We are all related)
Great Chief and Medicine Man Lame Deer(Takche Huste)Oglala Sioux
























































































































#16082 (raspuns la: #15340) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hm... - de Crisa_ la: 25/08/2004 22:41:39
(la: despre barbati ... fara suparare :))
Itic o suna pe dna Goldstein:
– Alo, sarut-mana, ce mai faceti?
– Ce sa fac, sunt singura, sotul e pe teren de-o luna...
– Atunci poate imi permiteti sa trec pe la dvs., bem o cafeluta, facem amor...
– Vai, domnule Itic, credeti ca sunt o femeie usoara?
– Da’ cine a pomenit de bani?
o neintelegere - de Muresh la: 01/09/2004 13:46:26
(la: Asa a vrut Dumnezeu...)
Domnul meu . E o neintelegere aici .Nu-mi pasa ca amintesti de holocaust . De obicei , noi evreii , sintem acuzati ca una doua aducem subiectul acesta in discutie , dar daca dumneata o faci si nu eu , nu vad nici o problema . Eu am incercat numai sa-ti raspund la acuzatia dumitale ca nu as gandi global . Daca aminteam de Holocaust , m-as fi referit la un caz particular . Dar in postarea mea #20689 nu am amintit Holocaustul pt. ca am vrut sa dovedesc ca "gandesc global" , dupa expresia dumitale . Ma mira , insa , ca pana intr-atat imi exagerezi sensibilitatea incat sa te temi ca ai "putea atrage reactii necontrolate pe forum " . Fii sigur ca astfel de reactii nu vor veni din partea mea si dealtfel cred ca nu vor veni din partea nimanui , draga Mario .
Sper ca am facut ordine in chestia asta si putem acum sa continuam in liniste .Sper tot asa ca nu ma vei acuza de blastfemie .
Exista o vorba care spune ca daca Dumnezeu n-ar fi existat am fi trebuit sa-l inventam . Intelesul meu asupra acestei spuse paradoxale este ca credinta este o necesitate . Agnostici ca mine au o probleme . Suntam orfani , nu avem pe cineva care sa ne apere la nevoie . Si atunci care ar fi problema . Hai sa trec in "tabara " credinciosilor si sa ma bucur de obalduirea Dumnezeiasca . Chestia e ca daca eu l-as fi inventat pe Dumnezeu el ar fi fost mai altfel . Te rog sa ma scuzi , no ofence intended , dar Dumnezeu asa cum este el conceput de religiile mozaica si crestina , nu-mi place . De aceea sunt un agnostic . De ce nu-mi place ?. Din multe motive . Citez din prima mea postare :

"Dumnezeu ii da omului libera alegere . Insemneaza ca un criminal nu va fi oprit sa ucida un om drept si religios . Orfanii vor spune ca asa a vrut Dumnezeu ?. Ucigasul va fi pedepsit de Dumnezeu si , poate si de justitia oamenilor , dar orfanii , orfani vor ramane ".

Chestia asta cu libera alegere ma supara . Nu din cauza ideii ci din cauza consecintelor . Unui raufacator potential nu-i dai libera alegere .S-ar fi putut altfel ?. S-ar fi putut oare concepe ca ar fi putut exista un mecanism (in sens de metoda , proces) care sa opreasca mana care coboara cutitul asupra victimei (ca in scena sacrificiului lui Itzhac ) ?. O asemenea interventie directa in viata de toate zilele e posibila , e practica ?. Probabil ca nu . Doar nu suntem niste marionete . Atunci care ar fi solutia ?. Extirparea raului din om . Suntem creati dupa asemanarea Domnului . Domnul e bun , asa ar fi trebuit sa fim si noi .Asa or fi fost Adam si Eva . Aproape asa . Daca ar fi fost perfecti nu ar fi mancat din fructul oprit .Adica chiar de la inceput Dumnezeu l-a creat pe om inoculandu-i in mintea si sufletului un conflict de neimpacat : o minte ca aceea care o avem si noi . Suntem curiosi si dornici de a cunoaste . Pe de alta parte i s-a interzis cunoasterea .Sunt legi nepractice care creaza vinovati potentiali . Exact acesta a fost cazul si aici . Un fiasco stiut de la inceput . Urmarea :alungarea din rai . Si de ce i s-a interzis cunoasterea lui Adam ?
.Geneza 3:22 :
Iata ca omul a ajuns ca unu din Noi (ce insemneaza "Noi" ? . Erau mai multi creatori ?. Elohim e intradevar PLURAL (?) , nn) .Sa-l impiedicam ca nu cumva ...sa ia din pomul vietii ...si sa traiasca in veci ".
Adica , dintr-odata , omul a devenit dusmanul lui Dumnezeu .
Nu e deajuns ca "Lucifer s-a revoltat impotriva lui G-d si a atras rebeliunea ingerilor ce i s-au alaturat" , cum spui dumneata , acum e un pericol ca si omul sa pericliteze cerurile .
Si iata cum Adam si Eva au fost alungati din Edenul acela cu toti copaceii aia miraculosi a caror fructe dadeau omului puteri care il faceau periculos pt. insusi Creatorul sau Creatorii . Si avand o viata grea , omul nu au mai avut timp si putere sa fie un pericol pt. Creator/ii .Mai mult de atat . Li s-a cerut sa spuie "multumesc , sarut mana stapine/stapini ".

Si mai spui dumneata :
"Studiaza Biblia pentru a intelege relatia de cauzalitate, cum a fost creat omul, ce s-a intamplat mai apoi etc."

Cu accent pe "etc.". Adica , "mai necredinciosule , studiaza Biblia si mai apoi vom vorbi . In momentul asta nu-ti pot spune mai mult " .

Ti-am pus "vorbele in gura ?" , sau chiar asa trebuie sa inteleg scrisoarea dumitale ?.

In concluzie , pana la o alta veste raman agnostic si citirea Bibliei nu ma apropie de religie , dimpotriva .
Multumesc pt. atentie .

Shalom ,
M.




#20768 (raspuns la: #20761) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...