sarutul iubirii

Ani esti singura care are dreptate, aici...
#ce legatura are iubirea si sarutatul cu oral sex?#
Nu numai asta dar cred ca in secolul urmator vor disparea cu desavirsire. Chiar si sarutatul este un act scarbos. Am auzit ca in niste insule din Pacific, indragostitii se saruta prin atingerea nasului. Nici asta nu este 100% igienic, ca unii mai au cite un cosh pe nas, totusi este mult mai decent si mai curat decit schimbul de saliva dintre cei doi parteneri si folosirea limbii partenerului in loc de periutza de dintzi...
Uuufffffff, mi se incretzeste pielea numai cind ma gindesc la asta...
Dar sa mai vorbim si de oral sex!?.... Asta este de-a dreptul pur si simplu!
Mai fata, stai pura su curata. Si in caz ca sint prea multzi barbati in jurul tau care sa te necajeasca cu tot felul de propuneri "scarboase" du-te la mastirea Agapia. Este o manastire de maici cuvioase si pure, gaseste-ti linistea sufleteasca si daruieste-i domnului intreaga ta iubire si puritate.

Pax vobiscum,

Grigorescu

P.S. Hei, fratilor. Sper ca nu m-ati luat in serios... hahahaha... eu sint om ce-mi place viatza si distractzia. Vorba aia: "lubenitza-pepene, dragii mi-s mie fetele cind ... castravetele"

======================================
"Daca apa din fintina s-ar preface in Cotnar
As lasa limba romana si m-as face fintinar"

Eu pun semnul egal intre a te indragostesti si a spune ca ai gasit marea iubire ...altfel undeva se produce o ruptura prin care se strecoara minciuna.
In viata traiesti mari iubiri de cate ori ai noroc si cred ca poti aprecia cu adevarat o relatie numai dupa ce a trecut ceva timp peste ea.
Daca ai iubit o data pe la 17 ani (nebuneste cum numai atunci poti iubi...), alta data pe la 25, alta data pe la 35 si alta data pe la 50 (unii zic ca dragostea de pe la 50 e cea mai cea!) n-ai cum sa spui ca una era mai adevarata ca alta pentru a tu erai altul de fiecare data.
Iar acum ca sa raspund intrebarii tale, eu zic asa:
du-te dupa el, ia-l de gat, saruta-l ("if you want to know if he loves you so..it's in his kiss" - daca-mi mai adauc eu bine aminte cantecelul asta), spune-i ce-ti trece prin cap in fiecare seara cand te gandesti la el.
Daca tu il iubesti, fa ceva!
Iti tin pumnii stransi.
Myriam

1.caine-nu
2.sarut-dulce
3.soare-bronz
4.iarba-furnici
5.seara-iubire
6.carte-cap
7.drum-lung
8.el-eu
9.ea-nu`i
10.mami-dulciuri
11.frica-cateodata
12.somn-real
13.cafea-da, multumesc
14.dulce-buze
15.pix-stilou
16.apa-valuri
17.maine-mai repede sper
18.poate-niciodata
19.vino-ordin
20.strada-vis

Iata o feliuta de viata, de tare demult intiparita in memoria mea, pe care eu o atasez iubirii adevarate:
El si ea. Sunt batrani, au 80 de ani.El e mai paradit un pic, are nevoie de un baston. Dar cand e cu ea, se tine de bratul ei sa mearga. Imbracati "de duminica", in haine bune. Merg prin parc si se bucura de clipele ramase. La un moment dat lui ii intra in pantof o pietricica. Se aseaza pe banca, ea se apleaca si ii scoate pantoful. El se uita dreapta-stanga cu jena sa nu fie vazut ca e ajutat. Eu sunt langa dar ma fac ca nu vad. Ea scapa de pietricica, ii pune pantoful inapoi. El o saruta zambind pe frunte, ea ii mangaie cu un gest tandru fata, iar eu ma lupt cu lacrimile.

Era odata un batran care nu fusese niciodata tanar. De fapt, in toata viata sa nu invatase sa traiasca. Si neinvatand sa traiasca, nu reusea nici sa moara.
Nu avea sperante, nici nelinisti; nu stia nici sa planga, nici sa rada.
Nimic din ce se intampla in lume nu-l indurera, nici nu-l mira. Isi petrecea zilele lenevind pe pragul cabanei sale, fara sa arunce o privire macar catre cer, imensul cristal albastru pe care, si pentru el, Domnul il stergea in fiecare zi cu vata moale a norilor.
Unii trecatori ii mai puneau intrebari. Era atat de nins de ani ca lumea il credea foarte intelept si incerca sa se imbogateasca din experienta sa de sute de ani.
”Ce trebuie sa facem pentru a fi fericiti?”
”Fericirea e o nascocire a prostilor”, raspundea batranul.
Treceau pe acolo si oameni cu suflet nobil, doritori sa fie de folos aproapelui.
”In ce fel ne putem sacrifica pentru a-i ajuta pe fratii nostri?”, il intrebau ei.
”Cel care se sacrifica pentru omenire e un nebun”, raspundea batranul cu un ranjet sinistru.
”Cum ne putem indruma copiii pe calea cea buna?”, il intrebau parintii.
”Copiii sunt niste serpi”, raspundea batranul. ”Nu te poti astepta de la ei decat la muscaturi veninoase.”
La batranul pe care toti il credeau intelept, veneau si artistii si poetii. ”Invata-ne sa ne exprimam sentimentele pe care le avem in suflet”, ii spuneau ei.
”Ati face mai bine sa taceti”, mormaia batranul.
Incet, incet ideile lui rele si triste, incepura sa influenteze lumea. Din coltul sau posomorat, unde nu cresteau flori si pasarile nu cantau, Pesimism, (caci acesta era numele batranului cel inrait) sufla un vant inghetat peste bunatate, peste iubire, peste generozitate care, atinse de acea suflare de moarte, se ofileau si dispareau.
Toate acestea nu-i placeau deloc Domnului care hotari sa faca ceva. Chema un copil si-i spuse:
”Du-te si da-i un sarut acelui biet batran.”
Copilul asculta. Cuprinse cu bratele lui gingase si grasute gatul batranului si-i dadu un sarut umed si zgomotos pe fata lui zbarcita.
Pentru prima oara, batranul se mira. Ochii lui tulburi se inseninara dintr-o data. Caci nimeni nu-l mai sarutase pana atunci.
Astfel deschise ochii spre viata, iar apoi muri, zambind.

Uneori, intr-adevar, ajunge un sarut. Un ”Te iubesc”, chiar si doar soptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sincera. Este atat de usor sa faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?

ce inseamna pt voi iubirea? pt mine durere sufleteasca in primul rand dar si o caldura sufleteasca si spirituala care-ti da putere in sine atunci cand ai nevoie(doar atunci cand esti iubit).ce parere aveti voi despres asta?

Nu stiu, caci n-am ajuns sa traiesc fara iubire (sa iubesc si/sau sa fiu iubita). Mi-as putea imagina cum ar fi? Poate, dar nu vreau sa ma gindesc, caci nu e ceva placut (sunt o optimista, vezi)

tocmai descopar ca imi este fantastic de bine si de suficient numai sa iubesc desi sunt iubita la fel de mult..e incredibil stiu dar numai iubirea mea imi e de ajuns... habar n-am ce mi se intampla dar daca asta e iubirea atunic toti prietenii mei care sunt indragostiti habar nu au despre ce vorbesc...sau poate asa trebuie sa fie...diferit

Putem trai si fara iubire. Atata timp cat intr-o relatie exista respect si intelegere, n-avem nevoie de iubire. Iubirea nu aduce altceva decat suferinta... intr-un final; pentru ca mai devreme sau mai tarziu va fi un final... nimic nu dureaza o vesnicie. Dar daca avem respect, ajunge sa fim impacati cu noi insine. Ma intrebi cum ramane cu fericirea? Eu te intreb ce e exact fericirea? Nu exista fericire, atata timp cat exista valori "materiale" in lume. Si astea vor exista intotdeauna. Asa ca va sfatuiesc sa gasiti pe cineva care sa va respecte si sa inteleaga ce aveti nevoie si nu doar atat, dar sa-i si pese si daca simti acelasi lucru, e OK.

Nu, sigur ca nu....altfel te amagesti ca ai lucruri importante
de facut, ca n-ai timp de iubire, de sentimente, te minti pe tine insuti, dar la un moment dat ne intoarcem la inceputurile fiintei noastre si descoperim ca in fond trebuintele ar fi cam aceleasi, cele de baza, e doar un pic de mai multa spoiala, cumva o alta cultura, civilizatie - lucruri inventate tot de noi - dar stii undeva in adincuri ca motorul tuturor lucrurilor este iubirea. Nu filozofez acum despre iubire, depsre ce inseamna sa fii indragostit, sau sa iubesti - un om, o carte, cuvintul e aproape automat folosit....ma gindesc la dragostea aceea frumoasa, la acel sentiment frumos si cald dintre oameni...si sigur exista, chiar daca nu e usor de gasit, Dar inveti la un moment dat sa pretuiesti fiecare clipa de iubire, fiecare zimbet si preaplin al sufletului. Cam atit azi. Nu va lasati pacaliti de motivatii si teluri mai mult sau mai putin reale chiar daca traim intr-un secol al tehnicii, stressului si al depresiilor. Viata aia adevarata, frumoasa sta in simplitatea si bucuria clipelor.
Iar parasit cu adevarat poate ca nu esti niciodata. Poate de cel pe care l-ai iubit, sau il iubesti, dar atunci ceva nu a fost adevarat...n-ai vazut adevarul, te-ai amagit.....e frumos sa visezi dar uneori e si durerors.....asa ca cu sperante, zimbete si incredere in tine si Dumnezeu mergi inainte pe drumul existentei tale. Si chiar daca e toamna, si poate melancolie, nu uita sa zimesti, face si iti face bine. Asta este pt "ratusca"....nu ca sfat ci asa ca un gind sincer exprimat.
Yra65

Poate pe alta data.....nu pot spune ca viata mi-a adus in cale numai bucurii, dar din durere si suferinta, dupa caderi, dupa abisuri, am regasit calea spre lumina, am invatat sa ma cunosc, incetul cu incetul si sa iubesc.
Antoine de Saint Exupery spune ceva de genul-cine iubeste oamenii, semenii, iubeste cu mult mai mult decit cei ce se inchid in iubirea lor de cuplu,cam asa e ideea - sigur ca nu e citat - si ceva de genul iubirea care se roaga e frumoasa, cea care implora e dezgustatoare....asa ca in viata asta tumultoasa, de zi cu zi, fiecare se teme de ceva sau doreste ceva, fiecare cauta un sens al existentei sale mai mult sau mai putin constient, dar daca dragoste nu e nimic nu e.....asa ca sa fiti iubiti!!!! si sa iubiti!

si iubirea unde e?

"alo,Cristina?Salut,eu sunt iubire!Ce faci?...A,si tu?Ghici cu cine am vb. 2 secunde inainte?...Nu...nu te insel scumpa me,am vb.cu Dan.Cum care Dan?Prietenul meu!...Da ,ala...Ne-a invitat la film.Stii tu super filmul care vine sa iasa.Mergem?...cuml cand?Acum.Hai lasa,imbraca-te super si vin sa te iau intr-o jumate de ora.Te sarut."
"Alo,Dan?Hai ca trecem pe la tine in 45 de minute.da,vin cu masina.Hai pa."
...Alexandra

Atata timp cat intr-o relatie exista respect si intelegere,n-avem nevoie de iubire ....e adevarat,dar pana cand?Va exista un moment in care vei avea nostalgia unei iubirii adevarate....nu crezi?

Cat despre scrierile sale, iata o poezie, celebra:

Trebuiau sã poarte un nume


Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea sã spuna
Seara în jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau sã se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.

În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari românesti.

Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fãrã vînt ?

Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fãrã sot.

Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau sã le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.

Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau sã poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un
guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa
staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul
din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu
se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu
se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste
intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in
fiecare zi...

Psalmul de tainã

O, tu aceea de-altadata, ce te-ai pierdut din drumul lumii!
Care mi-ai pus pe suflet fruntea si-ai luat intr-insul locul mumii,
Femeie raspandita-n mine ca o mireasma-ntr-o padure,
Scrisa-n visare ca o slova, infipta-n trunchiul meu: sacure,
Tu ce mi-ai prins de cantec viata cu brate stranse de grumaji
Si m-ai oprit ca sã mi-o caut la tine-n palme si-n obraji
Pe care te-am purtat bratara la mana casnica-a gandirii.
Cu care-am nazuit alãturi sã leagan pruncul omenirii.
Pur trandafir, batut în cuie de diamant, pe crucea mea
Si care-n fiece miscare pierzi cu-o petala cate-o stea.
Pãmânt figaduit de ceruri cu turme, umbra si bucate.

Tu care mi-ai schimbat cararea si mi-ai fãcut-o val de mare,
De-mi duce bolta-nsingurata dintr-o valtoare-ntr-o valtoare,
Si tarmii-mi cresc în jur cat noaptea, pe cat talazul mi se-ntinde
Si ai lasat sã rataceasca undele mele suferinde;
Unde ti-s mainile sã-ntoarca în aer caile luminii?
Unde sunt degetele tale sã-mi caute-n cununa spinii?
Si soldul tau culcat în iarba, pe care plantele-l cuprind
Si-asculta-n sanul tau suspinul iubirii, cucerit murind?

Tu ce nfiori pe sesuri plopii când treci din crestet la picioare,
Si prinzi de tot ce te-ntalneste o plasa calda de racoare.
Tu ce scrutezi, scotandu-ti sanii pe jumatate din vestminte
Ca sã-i sarute focul gurii, cuprinsi de maini cu luare-aminte,
Pustia vremii, strabatuta de soimi de scrum si de nisip,
Carora vantul le-mprumuta o-nfatisare fãrã chip;

Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o sageata fãrã tinta,
Si frumuseatea ta facuta pare-a fi fost ca sã mã minta.
Dar fiindca n-ai putut rapune destinul ce-ti pandi faptura
Si n-ai stiut a-i scoate-n cale si-a-l pravaIi de moarte, ura;
Ridica-ti din pãmânt urechea, în ora noptii, când te chem,
Ca sã auzi, o! neuitata, neiertatorul meu blestem.

NP:
E una din favoritele mele...

versuri Vasile Militaru

A venit aseara mama
Din satucu-i de departe
Ca sa-si vada pe feciorul
Astazi om cu multa carte.
A batut sfios la usa,
Grabnic i-am iesit în prag,
Mi s-a umezit privirea
De iubire si de drag.

Sarutandu-i mana dreapta,
Ea m-a strans la piept duioasa,
Si-ntreband-o cate toate,
A intrat apoi in casa.
In launtrul casei mele,
Cata bruma-am adunat
Da prilej ca biata mama
Sa se creada-ntr-un palat.

Si de-abia o fac sa sada
Pe-un divan cu scoarta noua:
"Mi-era dor de tine, maica,
Ti-am adus vreo zece oua,
Nitel unt, ia, colea-n traista
Niste nuci, vreo doua sute ..."
Si cu ochii plini de lacrimi
Prinse iar sa ma sarute.

"Poate mor, ca sunt batrana ...
S-a prins dorul sa ma-ndrume
Sa mai vad o data, maica,
Ce mi-e azi mai drag pe lume ..."

PABLO NERUDA - CINE MOARE?

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i"
in locul unui vartej de emotii, acele emotii
care invata ochii sa straluceasca, oftatul sa surada
si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste; cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras
si cine nu raspunde chiar daca stie intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa iti fie foame, sa-ti fie foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...

Condamnati

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu vad pierind, cu ochii, ce-am iubit,
mi-ar fi prea mult si-o gaura de sarpe
sã merg în ea, tacut si umilit.

Ce sã mai cânt, când au venit piratii
si apele din matci ni le-au furat,
o lacrima fiintei mele dati-i
si-o s-auziti de omuI scufundat.

M-as ineca, m-as stinge si m-as duce,
sã mã zdrobeasca ritmuri pe-o sosea,
nici nu mai am nevoie de o cruce,
mi-a fost destul c-am dus-o pe a mea.

Eu, sclavul trist al harpei mele triste,
prapadul intinzindu-se il vad
si nu mai e nimic sã mai reziste
acestei sinucideri în prapad.

De n-as avea puterea diavoleasca
sã inteleg ca totul a cazut,
dar vin heralzii cinici sã-mi izbeasca
scrisorile prapadului de scut.

Prietenii mã ocolosc de frica,
probabil mã considera ciumat,
eu insumi scriu acum la lampa mica
sã nu mã vada cei care se bat.

Iubire ? Vis de miine ? Regasire ?
N-au ghizii mei un minim interes
povesti cu dulci iluzii sã-mi insire
din starea condamnatului sã ies.

Se pregateste marele exemplu !
Acela, zic Casandrele, sint eu !
Ca un berbec am sã mã duc în templu.
Murind, macar s-ajung la Dumnezeu.

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu, cântaretul soarelui din nord,
de-aicea, dintr-o gaura de sarpe,
rostesc un acatist si-un dezacord.

Ce sã mai cânt ? Doar calea pin-la gide !
Ce sã mai cânt ? Pe voi, ca pe eroi ?
Imi vine si a plânge si a râde
ca nu exista cale inapoi.

Voi nu vedeti ea nu mai aveti tara
si ca straini vi-s pruncii, cobitori,
invata ei ceva pe dinafara,
dar n-au pãrinti, ei au meditatori.

Voi nu simtiti ca nu mai aveti ape ?
V-au luat piratii tot pe vasul lor
si iata, din aproape în aproape,
noi sintem un pustiu nemuritor.

Din harpa mea ridicola si tandra
involuntar un cântec fãrã rang
te cheama lângã mine, hai Casandra,
saruta-mi gitul gata pentru streang.

Denis de Rougemont - Iubirea si Occidentul
Tocqueville - Democracy in America (la a doua lectura)
Paul Auster - Timbuktu, Mr. Vertigo
Tolkien - Lord of The Ring
si acuma citesc The Hobbit tot de Tolkien :)
dupa care vreau sa recitesc Darul lui Humboldt de Saul Below pe care dealtfel am si inceput-o in paralel cu LOR.

Ariel, ma bucur pentru tine si Daniel Martin, superba lectura... :)