comentarii

satul natal-eseu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
"aceeasi veche problema a lui - de Daniel Racovitan la: 12/08/2004 13:08:39
(la: E vina noastra!)
"aceeasi veche problema a lui 'sa mi se dea', sau a lui 'merit'.
oamenii fac tara, nu tara face oamenii, nu crezi?"


Question: de ce ti-ai parasit satul natal, in care ai copilarit si ai crescut (am inteles ca ai crescut la tara, sper sa nu fi inteles gresit)? De ce nu te-ai intors sa pui umarul la dezvoltarea lui? De ce ai plecat sa iti faci meseria la oras, cand e nevoie de ea si la tara?

___________________________________________________
"nobody is perfect; I'm nobody"
#19640 (raspuns la: #19560) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Anunt pe un forum de fotografie - de Dinu Lazar la: 20/09/2005 17:15:51
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"M-am trezit ca vreau sa fiu fotograf profesionist si sa pozez fotomodele.One problem : N-am nici o tangenta cu fotografia .Cum pot deveni fotograf?"

Acum, care e chestia; vazind ce se intimpla pe la tembeliziuni cu fotografii care mai apar fugarind gagici pe acolo si urmarind probabil si ceva reviste foto cu modeliste de la mamica si reviste cu fufe de la taticu, omul - indreptatit - se gindeste sa se faca fotograf.
Cred ca desi pare stupid sa ma gindesc astfel, omul are toate sansele si sunt sigur ca vom auzi de el in bransa peste putin timp, pentru ca si alt mare fotograf de moda devenit brusc si venit acilea de peste mari si tari a fost intrebat in revista de fotografie scoasa de grupul german de care am mai vorbit ca care e cheia succesului, iar omul din medalionul cu articolul, un tip cu margelushe, batic, barbutza si mustacioara, cu umarul gol dar un aparat negru in mina, raspunde fara sa clipeasca si fara nici o problema, intr-un final apoteotic: "buna cunoastere a lumii modei intrnationale, arta pe care o am in singe, norocul si personalitatea puternica sunt pentru mine raspunsul"
Puteti spune ca omul cu inrebarea amintit aici de cafegiul Lucian Cretu nu are si el arta in singe si noroc?
Asa ca - deci - poate fi un foarte bun fotograf si el... mai un baticel, mai o margelusha, se face meserias mare... o sa vedeti voi.
Biografii vor spune peste ani: marele fotograf Ixulete a cerut ajutor pe un forum de asa zisi iubitori de fotografie... ei au facut misto de el si asta l-a intaritat... acum are al doilea Rolls Roice si avion personal si face naveta intre satul natal Belciugatele si New York, face fotografii la cele mai mari vedete, si pe acel forum acei sarantoci mai discuta inca ce e arta si cum au ratat sansa sa ii care valizele lu Ixulete...
#73388 (raspuns la: #73329) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:)) - de thebrightside la: 19/06/2006 16:53:30
(la: Oameni buni....ce aveti cu tiganii?!)
E treaba ta daca nu vezi relevanta....
Apropos... am batut suficiente carciumi si niciodata (pana acum), NIMENI nu s-a asezat la masa mea fara sa ceara voie... Ce coincidenta, nu?!

Si inca ceva... In copilarie m-am jucat cu x tiganci in satul natal al bunica-mi si mi-a facut mare placere (iar copilul meu se joaca azi cu copii de etnie roma)... La fel cum astazi as deveni prietena intr-o secunda cu un om de caracter indiferent de culoarea pielii, daca as avea ocazia...

Constat si acuz nesimtirea tiganilor ca si pe cea a romanilor... si nu sustin ca vreunii sunt mai breji. Incercam sa aduc un argument vizavi de comportamentul xenofob al unora dintre noi...

SSDD
#128768 (raspuns la: #128760) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
picky - de limpede la: 07/04/2007 14:38:09
(la: examen)
Naiva si portabila esti de-ti inchipui ca voi vorbi eu despre ele.


PORTÁBIL, -Ă, portabili, -e, adj. Care poate fi transportat cu uşurinţă, care poate fi purtat cu sine; portativ2. – Din fr. portable.

Imi amintesit de tipul ala ce folosea expresii necunoscute pentru sateni cand a ajuns in satul natal si i-a venit coada greblei in nas:(

Sau in delirul tau pseudopoetic dai noi sensuri cuvintelor graurule?
#185116 (raspuns la: #185063) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Anotimpul cind infloresc frunzele - de zaraza sc la: 06/09/2007 13:14:26
(la: e toamna iar...)
Prima intrebare(si parca un vint incepe sa scuture ginduri de toamna...)
- o singura frunza, daca aceasta miroase a toamna...
A doua intrebare(ce cade dintr-un copac plutind usor)
- cind mergeam in satul natal prin santzuri pline de frunze de plop...ce aroma de toamna!!
A treia intrebare(raspunsul incolteste de parca ar fi primavara)
- iubire
A patra intrebare(se pregateste o furtuna in mintea mea...)
- sa caut santzul din copilarie, plin de frunze; sa merg la cules de struguri si sa maninc boabe stafidite; sa caut gramezi de coceni de porumb si sa le pastrez in nari mirosul; sa fiu copac si sa impart frunze tuturor oamenilor si altele, si altele...

Multumesc, licuriciule, mi-ai luminat sufletul ca un soare!


SDD - de Honey in the Sunshine la: 12/01/2009 19:19:01
(la: jurnal de bord (44))
cu tot respectul: parca esti Totò care se intoarce din America in satul natal...
#389475 (raspuns la: #389453) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ady - de adina.petre la: 31/07/2009 11:02:43 Modificat la: 31/07/2009 11:15:49
(la: Dialog de vara...)
Cu placere. :)

Pe ici, pe colo, ma plimb si bucur de vacanta. :) Am fost in satul natal, si prin capitala, ma duc si pe la Cluj...si mai vedem noi.
#467997 (raspuns la: #467990) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de cattallin2002 la: 04/02/2010 16:16:38
(la: 15 ianuarie - sarbatoare cu cruce rosie?)
Nu exista nicio sansa sa fie facut sfant,se poate pune doar intrebarea daca a murit credincios. In ultimele zile am citit ceva despre asta, un comentariu de Zoe Dumitrescu Busulenga: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/eminescu-intre-credinta-cunoastere-70429.html
A fost atras de ideile filozofice, inclusiv cele orientale. Avea si momente de indoiala in privinta credintei (nu stiu daca erau doar momente).
Busulenga spune ca moartea unei fetite pe care o indragea, din satul natal, i-a zdruncinat credinta.
Cu trei ani inainte de sfarsit, intr-o perioada de luciditate, a stat o scurta perioada la manastire: "De altfel, o marturie mult mai tarzie, de prin 1886, din perioada ultima a bolii, vine sa confirme intoarcerea definitiva la credinta izbavitoare. Incurajat de Creanga sa incerce si un tratament la bolnita Manastirii Neamt, Eminescu accepta sugestia. Tratamentul nu s-a dovedit eficace, dar aura locului sacru l-a inconjurat pe bolnav cu clipe de liniste binefacatoare pentru sufletul sau. Caci, asa cum a consemnat un duhovnic al manastirii pe un Ceaslov, poetul a cerut sa fie spovedit si impartasit (era ziua de 8 noiembrie 1886, ziua Sfintilor Voievozi Mihail si Gavriil, ziua lui Mihai). Si, dupa ce a primit Sfanta Impartasanie, a sarutat mana preotului si i-a spus: "Parinte, sa ma ingropati la tarmul marii, langa o manastire de maici si sa ascult in fiecare seara, ca la Agafton, cum canta Lumina lina ".

Printre poeziile sale se numara si cateva religioase, de genul:

Rasai asupra mea, lumina lina,
Ca-n visul meu ceresc de-odinioara;
O, Maica Sfanta, pururea fecioara,
In noaptea gandurilor mele vina.

Speranta mea tu n-o lasa sa moara
Desi al meu e un noian de vina.
Privirea ta de mila calda, plina,
Induratoare - asupra mea coboara.

Strain de toti, pierdut in suferinta
Adanca a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic si n-am tarie.
Da-mi tineretea mea, reda-mi credinta
Si reapari din cerul tau de stele,
Ca sa te ador de-acum pe veci, Marie!

PROUDFRECKLED, - de juli la: 28/08/2010 14:53:49
(la: :))))) pfffffff...)
cine?!;) Io!? Daca la mine te referi! Ntz, is tot aia, tzarancuta naiva... habar n-am ce si cum, n-am iesit dincolo de hotaru' satului natal...
#565664 (raspuns la: #565650) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de INSULA ALTUIA la: 14/01/2011 12:21:28
(la: Spatiu pentru tavalit de ras)
O fata n-a mai trecut prin satul natal de mai bine de 5 ani. Intr-o zi soseste acasa, dar nici n-apuca sa treaca pragul, ca tatal sau se rasteste la ea:

-Unde ai fost tot timpul acesta? De ce nu ne-ai scris, nici macar o carte postala? De ce nu ne-ai sunat niciodata?

Fata incepe sa planga si zice printre lacrimi:

- Tata, eu am devenit prostituata...

- Cum? Pleaca de aici pacatoaso! Esti o rusine pentru familia noastra catolica! Te reneg!

- Cum crezi tu, tata. Eu vreau doar sa-i las mamei aceasta superba blana de nurca si sa va dau carnetul acesta de economii de 5.000 € si titlul de proprietate asupra casei pe care tocmai v-am cumparat-o, cu 10 dormitoare, 10 bai si piscina. De asemenea va invit sa petreceti Sarbatorile pe iahtul meu...

Tatal intreaba:

- Ce ziceai ca ai devenit?

Fata incepe din nou sa planga si spune:

- O prostituata, tata...

- O, Doamne, ce m-ai speriat! Am inteles protestanta!...

deci de la primele randuri - de zaraza la: 19/03/2011 15:54:39 Modificat la: 19/03/2011 16:18:01
(la: *)
ma apuca durerea de cap.

Mario şi Roberta, doi adolescenţi de 17 ani, au crescut şi copilărit împreună. Ei pleacă din satul natal, Monteorul, aflat într-o zonă superbă de munte, unde lumea a rămas pură, departe de mizeria şi complicaţia oraşului

este Monteoru, nu Monteorul si este o statiune montana nu un sat...

apoi avem 2 adolescenti dintr-un sat "pur de munte", dar pe ei ii cheama Roberta si Mario, nume clasice romanesti. tot e bine ca nu-i cheama Elvis si Romina sau Alberto si Lolobrigida.

apoi avem matusa care conduce cu mana de fier o casa de moda de succes! case de moda de succes nu exista si nu au existat niciodata in romania, cel putin nu dupa ´45.

concluzia: incepe telenovelistic, cu greseli din primul rand, iar povestea (banala si stupida) ti-o ghicesc din prima, nu-i nevoie sa citesc toata polologhia.
Un răspuns ortodox la "Codul lui Da Vinci"-Dan Brown - de aling22 la: 15/07/2006 09:05:59
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Un răspuns ortodox la
„Codul lui Da Vinci” – Dan Brown


S-ar putea spune că trăim într-o lume în care se vorbeşte enorm de mult, o lume în care nu mai există loc şi timp pentru tăcere, dar, în acelaşi timp, o lume în care nu se spune nimic. Dacă am putea să ne „măsurăm” existenţa prin cuvinte rostite în chip demn, valoros, în prea puţine cazuri am găsi un rost al existenţei, al cuvântului.
Gravitatea stă în faptul că locul cuvintelor bune, locul înţelepciunii şi al cuminţeniei, nu poate rămâne gol, nu se constituie într-un vid. Acolo unde nu există binele, se instaurează răul. Întunericul este lipsa luminii, iar boala este o alterare, o lipsire de sănătate. Deci, dacă cuvântul bun lipseşte, nu este rostit sau nu este scris, atunci se naşte anti-cuvântul.
Ce este acest „anti-cuvânt”? Poate fi numit pur şi simplu „trădare”, „minciună”, „blasfemie”, „sperjur” etc. Este un cuvânt pornit dintr-un suflet care nu este totuşi un suflet. Pare ilogic, dar aici s-ar găsi dezlegarea nonsensului verbal sau existenţial în care ne aflăm. Aceasta pentru că sufletul este, la urma urmelor, legat de Dumnezeu. Adică de Adevăr, Viaţă, Sens.
Iar ceea ce se desprinde de Viaţă, decade în non-viaţă, în moarte.
Vorbim de suflete moarte, ascunse, îngropate în trupuri ce dau dovadă de toate semnalmentele unei existenţe normale! Oameni ce trăiesc în moarte, lipsiţi de sens, de valoare, de demnitate. Deşi dramatic, astfel de „oameni” ridică societatea actuală. Tot ei propun noi coordonate de viaţă, de gândire şi chiar de simţire. Neavând Adevărul, îşi permit să impună „adevăruri” maselor ce se complac într-o tot mai josnică incultură şi imoralitate. Se ridică din rândul inform al acestor mase şi propun „adevăruri” proprii. Iar lumea, în toată obtuza ei întunecime şi lipsire de verticalitate, acceptă aceste „adevăruri”. Le consideră normale, necesare şi universale. Nimeni nu se mai sinchiseşte să le cerceteze, să le caute sufletul. Înghiţim absolut orice ni se oferă, acceptăm orice ni se spune, aplaudăm frenetic tot ceea ce se vede, dorim tot ce ni se pune înainte. Ne place enorm de mult să nu mai fim liberi. Strigăm, urlăm chiar în gura mare că nu acceptăm să ni se lezeze libertatea, dar zâmbim dulce şi complice atunci când ne sunt dirijate, impuse, dictate coordonatele vieţii. Important este că s-a găsit cineva care să gândească pentru noi. S-a găsit cineva să ne spună ce să facem, ce şi cum să gândim şi chiar cine suntem. De acum putem dormi liniştiţi!
Putem fi fericiţi! Altcineva răspunde de noi şi pentru noi. Partea noastră de existenţă constă în a ne lăsa moale, diafan şi visători în voia unuia sau a unora care „riscă” totul pentru noi, pentru „fericirea” noastră.
Astfel, deci, se zideşte societatea actuală. Acest sărăcăcios articol îşi propune să abordeze un simplu aspect al acestei trădări la scară mondială. Şi voi trece direct la subiect!
Editura „Rao” propune publicului cititor român o carte extrem de interesantă: „Codul lui Da Vinci”. A nega valoarea artistică a acestei cărţi este inadmisibil. Partea acestui articol este însă alta: a intra în miezul acestui roman, în mesajul pe care absolut orice carte doreşte să îl transmită cititorului. Iar în cazul de faţă avem un mesaj cu totul anti-creştin. Dacă m-aş adresa unui public realmente trăitor întru Hristos, nu ar fi nevoie de o demonstraţie complexă. Simpla citire a unor pasaje din acest roman ar leza inimi şi conştiinţe ce trăiesc în şi pentru Hristos. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa...
E drept, suntem creştini. Suntem, prea mulţi dintre noi, pentru că aşa ne-am născut, aşa sunt şi cei din jur, pentru că astfel şade bine. Dar care sunt coordonatele şi condiţiile acestui creştinism nu prea ştim. Iar golul acesta de cunoştinţe şi de trăire trebuie umplut cumva. Cum afirmam şi mai sus: aşteptăm să ni se spună cum, să ni se arate ce şi când trebuie să gândim sau să credem. Din păcate chiar şi în punctul esenţial al existenţei oricăruia dintre noi: cunoaşterea şi iubirea lui Iisus Hristos.
Ocazia s-a ivit. "Fericirea” ne-a venit iarăşi incognito! Dan Brown a devenit instantaneu un deschizător de drumuri, un luminător de conştiinţe. "Adevărul” a ieşit la suprafaţă. Până şi cei din urmă dintre oameni, românii (sic!), pot cunoaşte de acum ceea ce au gândit, ce au trăit şi ce i-a caracterizat de aproape două mii de ani! A venit ziua iluminării, a înţelegerii acestui dificil creştinism...
Nu îmi voi permite să relatez conţinutul acestui roman. Poate chiar cu spaimă am înţeles că este arhicunoscut. Simpla pronunţare a titlului făcea să apară pe chipul interlocutorilor mei zâmbete pline de complicitate. Parcă toţi ar fi vrut să îmi spună:”Aşa, deci ai aflat şi tu!” Dar apoi toţi se încruntau puţin şi parcă se temeau ca nu cumva să îmi permit să neg acest nou „adevăr”. De prea mult timp doreau să-l afle, să guste ceva senzaţional.
În tot acest „amalgam” indefinit de dogme, practici şi slujbe, din care mulţi nu înţeleg nimic, simţeau ei că trebuie să fie ceva ascuns, vreo conspiraţie a Bisericii! Da, acesta este cuvântul cheie al romanului: „conspiraţie”! Şi, după cum spuneam, se temeau ca nu cumva să vin eu, un oarecare, şi să îmi permit să neg, să mă opun, să refuz această dezvăluire a „conspiraţiei”.
Dar tocmai aceasta îmi propun, cu ajutorul Domnului! Nu căuta aici un răspuns ştiinţific, bine documentat! Hristos nu poate fi demonstrat! Însă poate fi trăit, iubit, rostit.
Ideea de bază a romanului este una mai mult decât evidentă: Iisus Hristos nu a fost şi nu este cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Nu I se neagă existenţa istorică. Nu se mai face asta, căci până şi ateismul a devenit ridicol, iar dovezile istorice sunt mai mult decât evidente. A existat Iisus Hristos.
Însă D.B. aduce câteva lămuriri bine venite! A fost un om, ca toţi ceilalţi. Un evreu ceva mai răsărit, cu iz profetic şi cu alură harismatică. Toate bune şi frumoase până ce acest Iisus îşi găseşte şi nevastă! Pe cine? Pe Maria Magdalena. Iar culmea chestiunii în cauză este că a mai avut şi copii. Unde mai pui că era îndrăgostit lulea, vorba românului. Se îmbrăţişa, se săruta pe unde apuca cu această Magdalenă. Toată lumea era fericită şi voioasă; doar Petru, Apostolul, era mai supărat. Că de, soţia lui era acasă şi nu avea pe cine să sărute...
Cum de nu s-a cunoscut acest „adevăr” până acum? Totul este o uriaşă conspiraţie a Bisericii, care a considerat necesar să „fabrice” un Iisus Hristos cu totul nou, să rectifice în mod flagrant Evangheliile şi să mintă în mod impertinent pe om timp de două mii de ani. Iar D.B. aduce adevărul la suprafaţă, încadrându-l într-un scenariu extrem de complex, palpitant şi chiar bine închegat.
Aspecte ale afirmaţiilor cuprinse în acest roman vor fi reliefate mai pe larg în cadrul acestui eseu. Pentru început consider necesar să punctez ceea ce găsesc a fi „cheia de boltă” a acestui roman. Ce urmăreşte la urma urmelor, care se dovedeşte a fi „target”- ul acestei scrieri?
Eu consider că este însăşi desfiinţarea, negarea calităţii de Dumnezeu a lui Iisus Hristos. A Celui pe Care Biserica Îl consideră a fi Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Fecioara Maria, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Totul se reduce la a admite sau nu lui Hristos această calitate. Nu este absolut nimic mai important între cadrele acestei existenţe.
D.B. se străduie, iar prin el o întreagă armată de mercenari ai conştiinţelor şi ai sentimentelor umane, să demonstreze că Iisus Hristos este un simplu om, supus păcatului şi morţii. Un om bun, un exemplu de (i)moralitate şi un profet al conştiinţelor acelor timpuri. Un om „îmbrăcat” de Biserică cu calităţi supranaturale şi apoi afişat timp de două mii de ani în scopuri mercantile, cât se poate de josnice şi de mincinoase.
Ce reiese de aici? Că timp de două mii de ani am trăit în minciună. Că pe minciună s-au zidit miliarde de vieţi, lipsite de sens, de valoare şi de o moarte să zicem echitabilă. Că timp de două mii de ani existenţa s-a consolidat pe un mit plin de artificii şi de neadevăruri grosolane. Căci dacă Hristos a fost doar un om, atunci în zadar au crezut, au sperat, au trăit şi au murit prea multe miliarde de oameni. Căci nu se face să trăieşti şi să mori pentru un om mai păcătos decât tine. Hristosul lui D.B. nu a făcut minuni, nu a cunoscut mila, iubirea, iertarea. Hristosul acesta nu a pătimit pe Cruce, căci patima lui nu îşi mai avea rostul. Apoi a murit ca oricare alt ins. Şi atât... Nimic ceresc, nimic sfânt...
Cine este Hristosul lui D.B.? Un afemeiat mizer? Un familist nu prea convins de propria moralitate? Un acerb propagator al feminismului? Un ins cu idealuri măreţe dar cu fapte josnice? Probabil nu vom cunoaşte niciodată „adevărul”, căci nici măcar D.B. n-a catadicsit decât să-şi lase cititorul în ceaţă şi să lase cortine peste simple supoziţii. Dar rămân prea multe întrebări fără răspuns, iar eu voi aminti doar o mică parte din acestea.
Hristosul lui D.B. nu este Fiul lui Dumnezeu. S-a născut şi el în urma unei relaţii sexuale la limita animalicului. Nu a săvârşit nici o minune, căci un simplu om nu le poate săvârşi. A făcut păcate, ca oricare alt om. A murit pe o cruce, nu din iubire de oameni, ci pentru simplul fapt de a se fi dovedit neascultător faţă de autorităţile romane. Mai înainte de aceasta a trăit totuşi bine! Cu toate condimentele necesare unei vieţi „frumoase”: reputaţie, ucenici, bani, desfătări şi până şi o viaţă sexuală intensă. Iar ceea ce este cu mult mai grav se arată faptul că nu a înviat! A murit şi basta! Mă întreb de ce o viaţă atât de comună şi totuşi atât de jalnică a interesat ulterior Biserica?!
Acest infam Hristos, profetul de doi bani al lui D.B. este deci un simplu om. Cu vicii, cu neajunsuri, visător şi idealist. Dar...
În Numele şi cu puterea Lui s-a ridicat şi încă există ceea ce D.B. numeşte parcă cu greaţă „Biserica”. Pentru El au murit prea mulţi creştini. Pentru El au trăit, au iertat, au iubit, au îndurat chinuri înfricoşătoare. Pentru El au refuzat păcatul, în toate formele lui posibile şi imposibile. Pentru El încă se mai învaţă demnitatea, adevărul şi iertarea. De două mii de ani ne ţine vii un mit ce abundă în minciună şi în compromis? Am crezut oare, noi şi strămoşii noştri, într-un infam desfrânat? Lui ne rugăm? Iubim un mit? Murim pentru un mit?
Conform lui D.B., de la acest „profet” nu ne-a rămas decât un curios exemplu de viaţă şi...un plod ce ar fi inaugurat o dinastie „regală”!
Anulăm toate învăţăturile Bisericii, inclusiv toate Sfintele Taine?
Te-ai botezat? Ai fost păcălit cu simplă apă. Te-ai împărtăşit? Erau pâine şi vin. Te-ai rugat? Cui oare? Ai postit? A fost doar un regim dietetic. Ai iertat în Numele Lui? Ai fost umanist. Ai spus la Înviere: „Hristos a înviat!”? Zadarnic vis, deşarte speranţe. Ai crezut în învierea morţilor, în învierea ta? Te înşeli, prietene. Cum a sfârşit „profetul”, aşa sfârşi-vei şi tu. Pământ şi cenuşă. Ai crezut că ai un suflet? Nu, doar instinctul te conduce. Ai crezut că Biserica te îndeamnă şi consideră corect a nu săvârşi păcate? Nu ai ştiut să te bucuri de viaţă şi ai fost minţit o viaţă întreagă.
Astfel totul se dărâmă...Rămânem astfel doar ca nişte animale. Care vin de nicăieri şi merg spre nicăieri. Trăiesc pentru a muri şi mor fără a fi trăit. Nimic sfânt, nimic curat, nimic veşnic. Totul este aici şi acum. Ridicol, trist şi lamentabil.
Dar cine este această „Biserică” care s-a folosit de un ins de acum două mii de ani pentru a subjuga miliarde de oameni? D.B. greşeşte în mod voit din start, refuzând, conştient sau nu doar cel rău mai ştie, să amintească că Biserica nu este reprezentată de Vatican. Nu ceea ce acest compromis Vatican afişează la ora actuală înseamnă Biserica instituită de Iisus Hristos.
Oare să nu fi auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe acest D.B.? S-a temut cumva că nu îi poate pună în cârcă greşelile istorice ale Catolicismului? S-a temut să se apropie de Adevărul, de Sfinţii şi de Taina Ortodoxiei? A simţit cumva că Hristos este viu în, prin şi pentru Biserica Ortodoxă? De ce se fereşte de Adevăr, susţinând totuşi că propagă adevărul?
D.B. vorbeşte la un moment dat de „teama Bisericii”. De cine? Biserica aceasta este totuşi o instituţie? Şi cum îi poate fi frică unei instituţii? Sau este acea mână de oameni, mereu în umbră, gata să manipuleze şi să mintă, la care face mult prea des referire? Cine sunt aceşti oameni ce formează „Biserica”? Apostolii, care au murit crucificaţi, decapitaţi, schingiuiţi sau torturaţi? Martirii, milioane şi zeci de milioane, care au crezut că a muri înseamnă a fi mereu cu Cel ce a înviat, cu Hristos Iisus? Pustnicii, călugării sau doar cei ce au trăit în lume, însă iubind cinstea, demnitatea şi adevărul? Dacă nu aceştia, atunci cine? Căci D.B. vede Biserica ca pe un fel de societate secretă care cuprinde ca o caracatiţă pe cei naivi, pe cei retardaţi...
Citez iarăşi! „Istoria violentă şi plină de falsitate a Bisericii nu putea fi trecută cu vederea. Campania ei brutală de „reeducare” a credinţelor păgâne, feministe, se întinsese pe durata a trei secole şi folosise metode pe cât de originale, pe atât de cumplite."
D.B. frizează ridicolul, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe religioase minime a cititorilor! Şi prea des îi reuşeşte!
Deci vorbim de primele trei secole ale creştinismului. Şi noi admitem existenţa unei prigoane, a persecuţiilor, a unor mijloace cumplite de „reeducare” a maselor. Dar cu o fantastică deosebire! Persecuţiile au fost duse de autorităţile romane, în speţă păgâne, împotriva creştinilor. Deci păgânismul căuta să reeduce creştinismul şi nu invers! D.B. uită că Biserica nu era nici măcar recunoscută, admisă de stat. Cum putea să persecute pe alţii?! Violenţa amintită de D.B. a făcut, de fapt, milioane de martiri creştini, care susţineau cu preţul vieţii un adevăr negat azi de mii din speţa lui D.B.
Deci Biserica s-a opus credinţelor păgâne, implicit celor feministe. Astfel recunoaştem în tendinţa feministă actuală rădăcinile păgâne! Iar Hristos ar fi fost şi El un păgân, implicit un feminist. Biserica s-a opus cu încăpăţânare, a ucis mişeleşte nenumăraţi păgâni, a distrus credinţe străine de ale ei şi, în final, a martirizat proprii ei membri. Începând cu cei ce se încăpăţânau să rămână păgâni. Diabolic scenariu! Dar eu tot nu am înţeles cine este Biserica aceasta...atât de însetată de sânge!
D.B. ne spune că Biserica a folosit metode cumplite de subordonare a celor neascultători! Autorul nu ne spune care, dar ne asigură că erau cumplite...Să fie ceva de genul sectei lui Jim Jones? Sau să aibă drept preoţi pe câte unul de talia lui Hitler sau Stalin? Cumplita ei sete de sânge să fi dus la existenţa unor macabre „slujbe” de tipul unui Auschwitz sau din cadrul închisorilor comuniste?
Adevărul e prea evident pentru a nu ne îndoi de buna credinţă şi de iubirea de sens a lui D.B.
Ulterior autorul ne informează cum că Biserica a luptat cu furie împotriva vrăjitoarelor. Ce înţelege D.B. prin „vrăjitoare”? „Femeile învăţate, preotesele, ţigăncile, misticele, iubitoarele naturii, tămăduitoarele." Tacâmul e complet, deci se poate trece la arderea pe rug. Ni se spune chiar câte arderi pe rug a săvârşit „Biserica”! Nici mai mult, nici mai puţin de cinci milioane de femei. Cifră curios de rotundă şi de sigură...Biserica a fost un abator de femei...Deşi studiile istorice mai recente reduc numărul total al victimelor Inchiziţiei Catolice la 4500 de oameni (bărbaţi şi femei), D.B. susţine că au fost doar femei cinci milioane!
Să presupunem prin absurd că are dreptate. Ce vină are Biserica Ortodoxă?
Ce vină are învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă dacă nu admite practicile păgâne nici măcar la ora actuală? Iar a nu le admite nu înseamnă în mod implicit a condamna pe cel ce greşeşte la moarte.
În numele cărei libertăţi se cade să admitem pierderea sau alterarea unui adevăr pe care noi îl considerăm a fi perfect, inalterabil şi veşnic? Şi dacă Biserica este aşa de misogină, de ce nu ar fi ucis toate femeile, păstrând doar un număr restrâns, care să nască şi să crească pe cei ce, la rândul lor, vor ucide femei, vrăjitoare, preotese etc.?
Cunoştinţele mele teologice îmi „spun” că Biserica nu a făcut decât să îşi exprime, să îşi formuleze adevărul de credinţă. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, atunci El continuă să existe. Adică este viu, este veşnic viu. Iar Biserica Îl cunoaşte, trăieşte în El, pentru El şi prin El. Dogmele formulate în anul 325, la Sinodul de la Niceea, nu au urmărit să condamne „vrăjitoare” la moarte, ci să dea o formă să zicem umană Tainei Fiului lui Dumnezeu, Întrupării, Patimii şi Învierii Lui pentru mântuirea noastră. A avut atunci Biserica reacţia pe care o are organismul uman atunci când este ameninţat de viruşi ce îi pot afecta integritatea biologică vitală. S-a definit pe sine şi propria învăţătură. Altfel ar fi pierdut legătura cu Iisus Hristos, Cel ce S-a arătat nouă ca Adevăr veşnic şi indisolubil.
Bisericii nu i-a fost frică de „vrăjitoare” şi de „păgâni”, ci de propria ei moarte. Corpului uman nu îi este „frică” de viruşi, ci de propria moarte, ce intervine prin acceptarea acestor viruşi în cadrele proprii de vieţuire. A te apăra nu înseamnă a urî şi nu presupune a condamna pe eretic la moarte. "Vrăjitoarele” continuă să existe şi astăzi doar pentru că există Adevărul Bisericii, pe care caută să-l distorsioneze, să-l coboare în propriul întuneric.
D.B. se contrazice şi în privinţa Împăratului Constantin cel Mare. Pe de o parte afirmă că a rămas un păgân convins până în clipa morţii şi nu a crezut în dumnezeirea lui Hristos, iar pe de altă parte afirmă că a făcut jocul Bisericii de a impune o falsă imagine a lui Iisus, în scopuri politice, mercantile, sociale. Oare un împărat păgân şi-ar dărâma propria poziţie şi şi-ar submina propriul imperiu promovând o religie care îi neagă cu desăvârşire cultul imperial – prin care orice împărat era cinstit ca un zeu – şi propune în schimb egalitatea între oameni, incluzând defăimarea religiilor păgâne?
De ce ignoră D.B. actele istorice neutre, adică cele ce nu aparţin oamenilor Bisericii? Aceste documente demonstrează clar că timp de trei secole, împăraţii păgâni au prigonit Biserica, au condamnat la moarte mult prea mulţi creştini, au ridiculizat sau au blamat învăţăturile creştine. Şi nu pentru că acestea erau feministe sau pentru că propuneau un Hristos cinstit ca simplu om, fie El şi un profet. Ci pentru că erau de o noutate absolută şi, în acelaşi timp, la limita absurdului. Dumnezeu întrupat dintr-o Fecioară, pătimeşte ca un muritor pe Cruce şi înviază a treia zi – o învăţătură ce greu poate fi acceptată raţional!
Ca o simplă curiozitate proprie ar fi şi următorul aspect: ştim că la Cina cea de Taină au participat cei doisprezece Apostoli, dar şi Mântuitorul Iisus Hristos. Dar D.B. ne spune că ar fi participat şi Maria Magdalena. Dar confuzia devine mai mult decât evidentă! Căci tabloul lui Da Vinci, pe care se bazează şi cartea sus numită, reprezintă doar un număr de treisprezece participanţi la Cină. Iar eu nu înţeleg cum ar putea ca cei doisprezece Apostoli, cu Mântuitorul, dar şi cu Magdalena, să dea un număr de treisprezece participanţi la Cina cea de Taină! Paisprezece participanţi sau treisprezece? D.B. ne crede chiar atât de infirmi intelectual?
Sau lângă Mântuitorul era Sfântul Evanghelist Ioan, deci nu era nici o Magdalenă la Cină sau lipsea unul dintre Apostoli! Unde stă „adevărul” lui D.B.? Sau poate că unul dintre Apostoli era deja plecat la vânătoare de „vrăjitoare”!? Dincolo de ironia cu care trebuie „muşcată” minciuna lui D.B., trebuie să înţelegem că nu se cade să ne lăsăm doborâţi de cei ce urăsc pe Hristos.
Citez din nou pe D.B.:”Biserica acelor începuturi l-a confiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate şi folosindu-l pentru a-şi spori propria putere."
Poţi confisca în totalitate adevărul? Poate această curioasă „Biserică” să mintă cu neruşinare timp de două mii de ani? Oare chiar nu s-a putut găsi un personaj istoric mai răsărit decât acest profet evreu? Oare chiar nimeni nu a putut păstra şi nu a putut arăta lumii acest aşa zis mesaj universal? Şi dacă Iisus a fost doar un om, păcătos şi muritor ca şi noi, de ce este atât de important mesajul Lui? Oare Biserica să fi ucis chiar pe toţi cei ce deţineau acest „adevăr”?
Prea multe miliarde de creştini trăiesc şi au trăit în „minciună”, crezând în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi nu s-au simţit manipulaţi, manevraţi, minţiţi, dirijaţi, ostracizaţi etc. Au fost prea mulţi dintre ei fericiţi. Au gustat demnitatea şi verticalitatea morală. Au avut idealuri veşnice. Au iubit, au crezut, au iertat. Se pot trăi oare toate acestea în numele unei minciuni?!
Şi care era, la urma urmelor, acest mesaj universal al lui Iisus? Biserica, ca o tirană, ca o perversă şi inumană instituţie, o străveche Mafie, conform lui D.B., a înlocuit tainicul mesaj al lui Iisus cu un altul, mistificat. Autorul nu ne spune care este acesta. Aşa că se cade să deschidem Noul Testament. Ce găsim în această scriere a unei Biserici ce ucide milioane de femei şi ascunde adevăruri universale?
Curios, dar găsim Fericirile! Îndemnuri la milostenie, iertare, răbdare. La o iubire necondiţionată a aproapelui. La o puritate a inimii, a sufletului. Îndemnuri la bucurie şi veselie. O continuă afirmare la înălţarea duhovnicească prin ferirea de tot ceea ce lezează, răneşte şi întunecă propriul suflet şi inima aproapelui. O nouă viziune asupra celui de lângă tine, înţeles ca frate de care răspunzi cu o iubire veşnică. O apropiere tainică de Dumnezeu prin Acest Iisus Hristos, cu consecinţe eterne.
Curios mesaj al unei Biserici însetate de sânge! Dar este unul clar şi plin de viaţă. Spre deosebire de cel al lui D.B....
Să revenim la „adevăr”! Iisus s-a însurat cu Magdalena. Aceasta i-a făcut şi copii. Biserica, începând cu Petru, o urăşte pe „însoţitoarea Mântuitorului” şi ascunde o bună parte din viaţa şi învăţătura profetului. Care este misterul? Ne spune tot D.B.!
Pentru Biserică „utilizarea actului sexual ca un mijloc de a comunica direct cu Dumnezeu constituia o ameninţare serioasă pentru puterea şi autoasumata ei poziţie de unic intermediar între om şi divinitate”. Se putea ceva mai clar?
De două mii de ani, din cauza Bisericii, nu s-a mai comunicat direct cu Dumnezeu?! Şi nu îmi este dat să pricep cum ar putea actul sexual al unei persoane să pericliteze puterea şi poziţia unei „Biserici”?
Mai mult decât atât! Cum poate fi cunoscut Dumnezeu prin actul sexual? Nu ni se dau lămuriri. Se lasă doar să înţelegem că Biserica ne-a castrat moral şi fizic pe toţi, iar D.B. a venit să ne elibereze. Cum? Printr-un roman, gen thriller...
Totul se reduce la actul sexual… D.B. nu îşi ascunde apartenenţa la mişcarea New Age de promovare a Erei Vărsătorului, care ar înlocui şi ar elibera de acum perimatul mesaj creştin.
Ni se spune că în Era Vărsătorului vom afla adevărul. Iar acest „adevăr” este o curioasă sumă de învăţături preluate din hinduism, brahmanism şi budism. Se adaugă ceva „piper” islamist pentru a da un chip fioros Bisericii. Iar în final se presară ceva creştinism, ca să facă învăţătura cât mai credibilă. Deci „coptura” New Age este gata, iar cei creduli şi, totodată, obsedaţii sexual sunt gata s-o înfulece nemestecată !
Biserica a îndemnat la cumpătare, la abstinenţă înainte de căsătorie, la monogamie şi la ferirea de orice împătimire de ordin sexual. A condamnat doar verbal şi nu prin foc şi sabie homosexualitatea, pedofilia sau orice altă deviaţie carnală. E drept că toate acestea însemnau o unire cu divinitatea, dar o „divinitate” ceva mai întunecată, mai împătimită, mai josnică…
Curentul New Age „eliberează” pe om. Îl eliberează de condiţia sa umană, pentru o condiţie animalică, fără nici o oprelişte, fără nici o normă morală. Actul sexual este unicul adevăr. Priveşte bine situaţia şi condiţia (i)morală a societăţii în care trăim şi îmi vei da dreptate.
Eu un singur aspect ţin să mai punctez aici. De ce anume Biserica lui Iisus Hristos a cerut fiilor ei să nu cadă în ceea ce a numit „păcatul desfrânării”. Nu pentru că s-ar fi văzut ameninţată sau terorizată de nişte obsedaţi. Nu pentru că Hristos ar fi fost un profet pervers, iar ea avea nevoie de un Cap sublim şi pur, pe care se cădea să-l „fabrice”. Nimic din toate acestea!
Răspunsul găseşte-l tu însuţi la cei ce s-au „eliberat” de Biserică şi trăiesc după îndemnuri New Age, alias D.B. Ce vezi? Cumva oameni liberi şi fericiţi? Priveşte la cei ce au o viaţă sexuală intensă şi care s-au unit direct cu „divinitatea”, fie ei yoghini, practicanţi „tantra” sau simpli tineri americani, europeni. Dincolo de „fericirea” afişată în mod actoricesc, au devenit de abia de acum simple marionete. Nu ale Bisericii, ci ale propriilor trupuri, ale propriilor instincte şi patimi, ale propriilor boli incurabile. De atâta „libertate” se tot sinucid...
Se automutilează, se urăsc, se chinuie reciproc. Se aruncă pătimaş unul asupra altuia, încercând să găsească ceea ce doar Iisus Hristos le poate dărui: sens, valoare, adevăr, viaţă. Şi, mai presus de toate, veşnicie.
D.B. nu aminteşte nimic din ceea ce oferă „adevărul” lui după trecerea pragului morţii. Pentru că nu are ce."Profetul” lui e ţărână. Magdalena lui e pământ. (O curiozitate! Ne spune că acum Magdalena s-ar odihni în pământul natal, adică în Franţa. Să înţelegem că era franţuzoaică? Adică galică? Păi tot el spune că Magdalena face parte dintr-o spiţă nobilă iudaică şi că Hristos a trăit doar între graniţele iudaice! Va fi ajuns din greşeală şi în Franţa?!)
„Adevărul e că nimic nu e original în creştinism”, susţine D.B.
În care? În cel „autentic” sau în cel „falsificat” de Biserică? În primul ar fi autentic doar actul sexual ca mesaj universal. În cel „falsificat” găsesc că sunt totuşi prea multe aspecte autentice, unice şi inconfundabile. Iertarea şi iubirea duşmanului şi Dumnezeul întrupat. Mila şi îngăduinţa nelimitată, dar şi Naşterea dintr-o Fecioară. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar şi Învierea Lui din morţi. Puterea inexplicabilă a iertării şi a dragostei, a abstinenţei, a disciplinării morale, dar şi bucuria de a trăi, de a simţi, de a iubi pe Cel ce totuşi există. Suferinţa inevitabilă în viaţa tuturor celor ce cred şi iubesc pe Hristos, dar şi puterea demnităţii, a verticalităţii, a purităţii. Şi lista ar putea continua...
Biserica nu este anti-feministă. Dovada ne-o dă tot D.B. atunci când ignoră cu bună ştiinţă şi în mod drăcesc o anumită persoană din istoria mântuirii noastre, din viaţa lui Iisus Hristos. Să zicem că nu a auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe, dar să nu fi auzit de existenţa Maicii Domnului este de neadmis! Sau s-a temut că admiţând existenţa Ei, ar fi periclitat pretenţiile feministe ale „adevărului” său?
Oare chiar nu cinsteşte Biserica femeia? Oare chiar a subjugat-o în aşa măsură? Sau aceasta se întâmplă de fapt abia acum, când „adevărul” New Age prinde forme, iar libertinajul sexual transformă femeia, fata, copilul în obiecte impersonale ale plăcerii?
Ce om are o cinste egală sau mai mare decât cea adusă Maicii Domnului? Prin Ea ne-a venit mântuirea. Prin Ea ni s-a dăruit veşnicia. Prin Ea gustăm adevărata demnitate şi împlinirea staturii de om. Prin Ea omul este veşnic.
Sau cultul atâtor sfinte care au trăit în aşa-zisa „minciună” împotriva căreia cei de teapa lui D.B. luptă cu atâta înverşunare...
„Practica sacră – uniunea sexuală sacră dintre bărbat şi femeie, prin care cei doi deveneau un tot spiritual, fusese defăimată, considerată un act profan, ruşinos. Credincioşii care înainte simţeau nevoia comuniunii cu corespondentul lor feminin pentru a deveni una cu Dumnezeu, îşi reprimau acum impulsurile sexuale fireşti şi le considerau lucrarea diavolului”, ne învaţă din nou D.B.
De ce nu au supravieţuit religiile ce promovau astfel de „practici sacre”? De ce nu au supravieţuit societăţile ce cultivau această uniune sexuală? De ce s-au auto-ruinat prin imoralitate, decadenţă şi prin lipsirea de o serie de minime valori? De ce acest aşa-zis „tot spiritual” antrenează doar trupurile, ignorând elementul esenţial al făpturii numită „om” şi anume sufletul? De ce toţi cei care s-au lăsat integraţi în această „practică sacră” au decăzut moral, spiritual, intelectual sau chiar fizic, culminând mulţi în sinucidere? De ce o astfel de „practică sacră” se poate împlini până şi cu cea din urmă prostituată din această lume? De ce cooptează până şi minori, ajungând la perversiuni şi imoralităţi inimaginabile? De ce impulsurile sexuale au ajuns să fie motivul şi condiţia cunoaşterii şi comuniunii cu Dumnezeu? De ce este îndestulătoare împlinirea spirituală cu acte ce ţin de instinct, pe care le săvârşeşte orice animal? De ce apropierea de Dumnezeu se face prin plăcere epidermică, printr-o carnalitate ce des-figurează pe om? De ce această „uniune sacră” este atât de impersonală, atât de pasageră şi atât de scurtă? De ce nu pot avea parte de ea copiii şi cei bătrâni, nemai vorbind de cei bolnavi moral, intelectual sau chiar fizic? Să înţelegem că doar cei activi sexual pot cunoaşte pe Dumnezeu?
Întrebările pot continua astfel la infinit, iar răspunsurile vor întârzia la infinit să apară...
D.B. se cramponează de faptul că nu admite Biserica preotese în cadrul cultului. Dar Hristos şi implicit Biserica admite mame demne şi cinstite, surori curate şi împlinite moral şi intelectual, copii ce încă păstrează puritatea, candoarea şi inocenţa ce se pierd iremediabil prin actul sexual.
Feminismul cere integrarea femeii în cler, în cadrul cultului creştin. Biserica nu poate accepta aceasta din motive mai mult decât rezonabile. Nu pentru că ar discredita femeia, ci tocmai pentru că o cinsteşte. Rolul mâinii este acela de a scrie, de a spăla sau de a ajuta la întreţinerea nutritivă a vieţii. Acest rol nu poate fi suplinit în cadrul existenţei organismului uman de picior sau de ochi. Cultul divin este strict „masculin” pentru că în acest cult este jertfit Hristos, Capul Bisericii.
Pentru că în acest cult nimic nu are conotaţii sexuale. Aceasta pentru a ţine cont de faptul că în cadrul Sfintei Liturghii are loc o chemare a lui Hristos, o invocare continuă şi o primire a Lui. Pe El, pe Iisus Hristos, Îl cheamă, Îl invocă şi Îl primeşte un alt „el”. Rolul femeii este de a naşte preoţi, care să hrănească lumea cu Trupul lui Hristos. Demnitatea ei stă în a cinsti, a sfinţi viaţa peste care coboară harul invocat de bărbat, de preot. Acesta slujeşte o Liturghie care sfinţeşte o existenţă ce nu o are de la sine, ci de la o femeie. Fiecare gen are un rol bine definit, pe care feminismul îl ignoră cu desăvârşire.
Cuvântul rostit de Hristos trebuie rostit din nou de un bărbat. Minunile săvârşite de El sunt re-făcute tot de un bărbat-preot. Jertfa lui Hristos trebuie în-chipuită, re-prezentată tot de un bărbat. Cum ar putea o femeie să ne pună înainte viaţa lui Iisus Hristos? Înaintea Sfintei Treimi stă totuşi un bărbat, vorbind desigur de Sfânta Liturghie. Iar extrapolând, viaţa este adusă printre noi doar de o femeie. De ce se caută a se anula nişte rosturi bine definite? Nu consideră Biserica că femeia ar fi nevrednică sau impură. Dar ea, femeia, este potirul, primitoarea, receptacolul a tot ceea ce este sfânt prin intermediul bărbatului. Nicidecum sexual, ci în chip tainic, liturgic, divin. Precum Iubirea...
Dar acestea sunt Taine pe care D.B. nu le poate cuprinde. Femeia, pentru el, nu mai este viaţă, maternitate, dăruire, candoare şi lumină. Este un obiect sexual, mascat în aşa zise „practici sacre”.
„Biblia este un produs al omului”. Dacă Iisus Hristos este doar un om, are dreptate D. B. Dar ce facem dacă El este Fiul lui Dumnezeu? Cartea „Codul lui Da Vinci” este un produs al omului. Punem Biblia pe acelaşi cântar? Ceea ce cuprinde ultima naşte sfinţi, martiri şi genii ai adevărului şi
şi demnităţii. Ce naşte prima însă? O generaţie de obsedaţi sexual, o generaţie lipsită de ideal, de frumuseţe, de cultură şi de vigoare. Atât!
Cei infirmi moral vor să aibă un Dumnnezeu infirm moral şi El, Care să le îngăduie şi chiar să le susţină toate căderile, păcatele şi patimile lor josnice. Adevăratul Hristos nu poate cuprinde în braţele Sale iubitoare pe cei pătimaşi, pe cei înlănţuiţi de păcatele trupeşti. De aceea D.B. şi cei de teapa lui s-au gândit să „fabrice” un „Hristos” murdar, josnic şi mult prea uman.
Autorul caută să ne convingă că se bazează pe texte relevante, descoperite la Qumran sau la Marea Moartă. Nu ne explică de ce este atât de sigur cum că „Evanghelia lui Toma” chiar a fost scrisă de Sfântul Apostol Toma. Doar pentru că acest fals moral cuprinde o învăţătură ce susţine o viaţă imorală şi se arată a fi pe linia păgână a curentului New Age?
De ce are siguranţa faptului că aceste scrieri realmente cuprind adevărul? Cele de la Qumran sunt doar amintite de D.B., ignorând însă esenţialul! Ele aparţin unei comunităţi monastice, cu reguli de vieţuire extrem de aspre. Abia comunitatea de la Qumran ar putea fi bănuită de anti-feminism, căci impunea o strictă deosebire între sexe, cu o abstinenţă ce frizează regulile monahale de astăzi. Se presupune că însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ar fi făcut parte din cadrul acestei comunităţi.
Deci cum ar putea acest tip de comunitate să elaboreze scrieri ce susţin practici sexuale dubioase? Cum ar putea promova această iresponsabilitate, această pervertire şi însăşi această tăgăduire a lui Dumnezeu, atât timp cât modul lor de vieţuire era unul ascetic, cu stricte norme morale şi cu o vie credinţă în venirea lui Mesia? Iar dacă Biserica nu recunoscut aşa-zisa „Evanghelie a lui Toma” sau pe cea „a lui Iuda”, nu a făcut-o din frică, cu un sentiment de culpabilitate. Se cade să admitem falsuri grosolane doar pentru a nu fi acuzaţi de ipocrizie, de trădare a adevărului, de bigotism? Iubim pe Iisus Hristos şi apărăm adevărul Lui. La fel cum copilul îşi iubeşte mama şi apără demnitatea, integritatea şi numele acesteia. Toţi cei care cred în „cuvintele” lui Iuda vor avea acelaşi sfârşit ca şi el.
Articolul de faţă se cuvine să se apropie de final. Cine a gustat măcar o clipă în viaţa sa din dulcea demnitate, din credinţa şi dragostea faţă de Iisus Hristos, nu se va lăsa lezat de astfel de cărţi. Satana are şi el un cuvânt de spus. Fie prin „Evangheliştii”lui Pippidi, fie prin falsul Hristos al lui D.B. Curios este că ambele „cuvinte” sunt impregnate de o făţişă sexualitate. Sau că ambele sunt apreciate de cei fără de Dumnezeu, învăluiţi de necredinţă, imoralitate, incultură şi egoism profund. Iubitorii de plăceri carnale, adică cei mici, murdari şi întunecaţi moral, vor primi benevol „adevărul” New Age. Cei cocoşaţi sufleteşte nu văd soarele decât în bălţile de noroi şi de mizerie ale acestei lumi. Şi consideră că soarele e strâmb, murdar şi negru, aşa cum le este şi lor inima şi conştiinţa.
Adevărul este Iisus Hristos. Cine Îl iubeşte, va rămâne pentru veşnicie în Adevăr!








#133332 (raspuns la: #133174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vacarul si satul? - de JCC la: 15/10/2003 11:25:49
(la: "Ca vacarul pe sat")
cam ceva de genul : cineva se supara fara motiv, facandu-si singur un prejudiciu, atunci cand celuilalt putin îi pasa..?

o povestioara cam asa :)

lupul a mancat un vitel, stapanul vitelului ia spus vacarului sa aiba grija pe viitor si sa-i plateasca vitelul (pretul)in lapte

vacarul s-a suparat pe tot satul si i-a injurat
oamenii din sat i-au retras toata turma de vaci

vacarul a ramas singur, fara sat si fara vaci..

:-))
Tara mea natala.Locul in - de (anonim) la: 22/10/2003 16:39:49
(la: Marea Neagra, amintiri)
Tara mea natala.

Locul in care am visat intotdeauna sa-mi petrec vacanta si nu am ramas decit cu visele.

Diferenta dintre alte Mari si Marea Neagra.

Paharele de bere uitate pe plaja particulara.
pentru anomim la Sat - de (anonim) la: 22/02/2004 03:59:05
(la: Pleznitul peste bot)
Sint complet de acord cu tine ce spui. Sfaturi bune...mai facut sa zimbesc. Nu ma refeream la mine deloc.

Pornisem de la un extract dintr-o carte, 'The Balcan Trilogy',si incercam sa gesesc o cauza/ explicatie sau alta parere.

Cred ca ai citit doar ultimul meu mesaj care de fapt l-am scris ca o completare la cel scris initial.

Pe curind,
Florin si atat
P.S. De unde vine 'Sat' in you nickname, from Saturday or the romanian word 'sat' for village. Eu am asumat ca de la Saturday pentru ca ai folosit S mare. Dumireste-ma

#10259 (raspuns la: #10226) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Satele majoritar româneşti - de Filip Antonio la: 01/03/2004 07:38:36
(la: Care este viitorul Republicii Moldova?)
Am fost anul trecut şi o să mai merg şi anul acesta. Te referi probabil la satele unde comuniştii au primit voturi masiv.
#11003 (raspuns la: #10995) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
no, bene... - de Alice la: 30/06/2004 12:35:11
(la: "TIGANIADA"- o istorie nestiuta si improprie poporului roman?)
"De la primele atestari ale romilor în România, ei erau servitori, si apartineau mosierilor, mânastirilor, si curtilor domnesti. Multi erau tinuti din cauza meseriilor specifice pe care le aveau. Pâna la abolirea sclaviei în secolul al XIX- lea, noi grupe de sclavi au fost aduse cu Imperiul Otoman. Viorel Achim ofera o perspectiva asupra tuturor tipurilor de sclavi care existau, în functie de tipul de proprietar, profesie, felul de tribut pe care romii trebuiau sa îl plateasca stapânilor lor, si în functie de sedentarismul sau nomadismul lor.
Acesta era un nomadism în care oamenii traiau în sferturi fixe de iarna, iar vara calatoreau pe aceleasi drumuri, vizitând aceleasi locuri în fiecare an, având un permis de la proprietarul lor. Din punctul de vedere al nomazilor, aceste permise ofereau chiar si protectie: a le face lor rau îi facea rau puternicului lor proprietar. Fara asemenea documente ei ar fi fost priviti ca sclavi fugiti, iar aceasta era privita ca o crima. Acesta era un sistem bine controlat, si în zile determinate ale anului ei trebuiau sa plateasca tribut proprietarului lor. Oriunde în lume greseli si deprecieri interveneau în relatia dintre nomazi si sedentari.
Pentru sedentari, pamântul si cladirile sunt bunurile cele mai importante în care investesc si pe care vor sa le lase generatiei viitoare. Nomazii nu pot vedea valoarea acestor bunuri: "nu le poti lua cu tine". Ei prefera sa investeasca în lucruri cum ar fi: carute, aur, cirezi mari de vite, care în mentalitatea sedentarilor nu au o valoare stabila. Toate considerate de autor ca fiind "bani risipiti".
În acele vremuri nimeni nu era egal fata de altcineva. Aceasta egalitate este un principiu destul de recent al dreptatii. Fiecare grup, în concordanta cu clasa, religia, limba, descendenta, chiar si din acelasi imperiu sau provincie, avea statutul sau, era guvernat de un set de legi diferit si cadea sub jurisdictia unor judecatori diferiti. Din cauza acestor statute diferite, casatoriile între grupuri erau foarte limitate, astfel diferitele culturi cu seturile lor de norme si valori, activitatile economice tipice, limbile, s-au mentinut pentru secole.
Mai târziu, ca parte a politicii de asimilare a romilor, membrii diferitelor grupuri au fost obligati sa se casatoreasca între ei. Un exemplu al unei astfel de politici a fost legea proclamata în 1783 de Joseph al II-lea, împaratul Imperiului Austriac, care organiza viata romilor din Transilvania în detaliu. Ei erau obligati la asimilare totala cu cei din jur: nu aveau voie sa vorbeasca în propria limba, sau sa îmbrace portul traditional, li se interzicea casatoria în cadrul etniei, nu erau lasati sa dreseze cai, iar numarul lautarilor a trebuit redus cât de mult posibil. Copiii lor au fost nevoiti sa mearga la scoala, fiind sub responsabilitatea preotului local. Mosierul trebuia sa le acorde terenuri mici de pamânt astfel încât acestia sa fie implicati în agricultura. Oricine îsi abandona casa sau locul de munca era tratat ca vagabond si era adus înapoi pe locul unde era înregistrat. Implementarea acestei legi depindea, în orice caz, de conditiile locale si de aceea variau foarte mult de la o provincie la alta.


Abolirea sclaviei


Sub influenta miscarii internationale de abolire a sclaviei, si în ciuda rezistentei dârze opuse de nobilime, la mijlocul secolului al XIX-lea grupuri de sclavi, incluzând grupuri de romi, au fost eliberate în Valahia si în Moldova. Aceste masuri au avut ca obiectiv obligatia ca romii sa fie legati de satele în care urmau sa lucreze în agricultura pe aceleasi baze ca si alti tarani: o parte din recolta trebuia data proprietarului de pamânt. Multi romi au refuzat loturile de pamânt ce li se acordasera în aceste conditii neavantajoase, si au ales sa îsi mentina profesiile lor. Pentru ei abolirea însemna o agravare a exploatarii lor. Multi dintre ei s-au mutat la marginea oraselor sau satelor, si ca rezultat în fiecare sat s-au asezat cei care prelucreaza metale precum si alti mestesugari, unde populatia din agricultura avea nevoie de deprinderile lor. Bineînteles ca o parte din populatie au devenit tarani, în primul rând cei care deja lucrau ca sclavi pe acel pamânt. În jurul unui numar de mânastiri, satele erau formate în principal sau chiar în totalitate din romi.
Unele grupuri nomade si-au continuat stilul de viata itinerant. Primavara, veneau din calatoriile lor de iarna în satele de care apartineau în mod oficial, îsi plateau taxele, si apoi calatoreau în toata tara pâna iarna urmatoare. În timpul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea si la începutul celui de-al XX-lea, abolirea sclaviei a iscat un puternic val migrator spre alte parti ale Europei si spre America.



Perioada interbelica si al doilea razboi mondial


Perioada dintre cele doua razboaie mondiale se caracterizeaza pe de-o parte printr-o mai mare asimilare a romilor si pe de alta parte aparitia unei miscari proprii de emancipare a acestora. Au fost fondate organizatii cum ar fi Uniunea Generala a Romilor din România. Din nefericire, ele nu au avut timpul necesar pentru a se consolida. Dupa instalarea dictaturii regale si izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, aceste organizatii au fost dizolvate. În aceasta perioada, progresul industrial a facut ca multe din bunurile lor manufacturiere sa devina demodate si non-competitive. Artizanatul lor era în declin; unele meserii au disparut pur si simplu.
Rasismul care a aparut în perioada interbelica nu a fost inventat de catre germani. Istoria lumii este, din pacate, plina de astfel de izbucniri ale rasismului. Strategiile variau de la reducerea grupurilor mari la un statut marginal al unei cetatenii de categoria a doua, sclavie, la epurare etnica si genocid total. În aceasta perioada, asa-numitii "oameni de stiinta" au scos la iveala justificari "stiintifice" ale inferioritatii unor grupuri etnice, usurând în acest fel drumul politicilor promovate de guvernul condus de Antonescu, împotriva romilor. În 1942 cam 25000 de romi au fost deportati în Transnistria unde au fost lasati pe bancurile râului Bug, fara a avea unde sa munceasca si fara suficiente mijloace de subzistenta. Selectia acestora s-a bazat pe stilul de viata, nomadism, timpul petrecut în închisoare, lipsa mijloacelor de subzistenta sau a unei ocupatii permanente. Aproximativ jumatate dintre ei au murit acolo.


Regimul comunist

Sub regimul comunist toti erau egali în fata legii. Bineînteles, ca în."Ferma Animalelor" de George Orwell, unde unii erau "mai egali" decât altii. Desi o lege nu facea distinctia între grupuri, unele grupuri erau mai afectate de o lege decât altele. O "hârtie" putea discrimina foarte mult. Regimul comunist nu le-a recunoscut romilor statutul de minoritate etnica, si ca o consecinta, nu li s-a acordat o educatie în limba lor natala, si nu s-a tinut cont de specificul lor cultural.
În acele timpuri, datorita politicii angajarii totale, fiecare avea un loc de munca si un câstig, care îi asigura persoanei îngrijire medicala gratuita, un numar de zile de concediu si dreptul la pensie. Multi romi au lucrat ca muncitori necalificati în uzine mari, sau în "cooperativele agricole de productie" (fermele de stat).
O data cu închiderea unor mari uzine sau cu reducerea fortei de munca la un nivel mai competitiv, si cu retrocedarea terenurilor cooperativelor catre proprietarii originari, majoritatea romilor si-au pierdut slujbele. Multi dintre ei si-au reluat modul de viata traditional, incluzând reîntoarcerea la nomadism.
Diferitele grupuri de romi s-au adaptat în diferite feluri la noua situatie. Unii dintre ei si-au gasit relatiile profesionale, prietenii, în timp ce altii sunt victime ale saraciei si discriminarii si nu au nici un mijloc de supravietuire.



Bibliografie:

Achim, Viorel:
1998 Tiganii în istoria României, Bucuresti: Editura Enciclopedica
Fonseca, Isabel
1995 Bury Me Standin. London: Chatto and Windus
Fraser, Angus
1994 The Gypsies. Oxford: Blackwell Publishers
Stewart, Michael
1996 The Time of gypsies. Boulder: Westview Press.
Yoors, Jan
1967 The Gypsies. New York: Simon and Schuster "

[www.edu.ro/download/istoria_rromilor_v4.pdf] - situl e al Ministerului Educatiei, sper ca nu-i o frauda ...:(

ps. regasesc stilul lui 'enigmescu' la un vechi (de-acum antic) forumist care-si spunea 'dogmatic' si cu care am discutat candva despre atitudinea lejer didactica a mesajelor pe care le redacteaza.
Dogmatic isi construia argumentele practicand o forma interesanta de maieutica.

Mi-a placut sa studiez asta...

Satul Românesc - de AlexM la: 09/08/2004 20:12:42
(la: A fi roman si emigrat - dualitate sau stare de fapt!?)
Daniel, nu stiu din ce parte a tsarii eshti. La mine in sat, deshi a patruns "modernismul" se poate trai cum am spus in mesajul anterior. Si cand eram eu copil era muzica de pick-up ca acum casetofoanele, si atunci era curent electric, si atunci erau autobuze inclusiv strada principala asfaltata, exista si atunci un dispensar in comuna, un magazin de Fero-Metale, shcoala , caminul cultural, un post de militie, primaria si o gradinita. Alea au fost acu 30 de ani, azi tot alea sunt, nu s-a construit nimic nou, dar s-au renovat cele vechi, mai putin postul de politie. Fermetalul a disparut, si au aparut nishte baruri plus o brutarie .
In rest, omul are pamantul lui si daca vrea sa-l lucreze singur bine, daca vrea sa-l dea la vreo asociatie bine. Ce spuneam mai jos, despre vie, porumb, cuptor, vârsha, etc. TOATE sint inca bine mersi de facut ca si mai inainte. De fapt ce vi se pare asa de necrezut? Satul meu e sat de campie si e mai "modern". Da ia duceti-va in Hatseg. Daca ai plecat de exemplu de la Costesti spre Sarmizegetusa si la prima rascruce vrei sa o iei spre Fetsele Albe, o tai pe munte si te crucesti ce gaseshti acolo. Case sus pe podishuri unde numai tu ca proprietar si Dumnezeu te mai vezi. Buna ziua dai la shoparle dimineatsa si cand si cand apare un turist daca-l lashi sa treaca prin tarlaua ta.

AlexM
#19451 (raspuns la: #19447) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
interesant foc - de AlexM la: 16/08/2004 22:51:59
(la: Romanii din Italia - emigranti sau navetisti?)
multsumesc de informatie. Adicatelea acesti italieni, vorbind o limba foarte apropiata ( cum se zice ) de limba româna, dupa 160 de ani tot nu si-au parasit limba lor natala si o vorbesc binemersi chiar daca stiu si limba româna. Dom'le, e fantastic ce inseamna un experiment unic din care se poate trage o regula. Ai dreacu tracii aia, si special veri lor mai nordici.. ce repede shi-au schimbat ei limba. Repede , repede de tot au schimbat-o. In mai putin de 160 de ani si nu de trait in pace da cu o gramada de razboaie pe capul lor. Imi povestea mie cineva de o idila cum ca acei copii de daci ziua se duceau cu capra si seara se duceau la shcoala unde invatsau latina clasica ( nu cea vulgara, dar cea clasica).Iar dacii cari mai ramasese, ziua se duceau la plug si seara, dupa ce dadeau apa la vaci, se ashezau la pomul din mijlocul satului si impreuna cu legionarul de serviciu care era adus din Siria, Palestina, Irlanda sau ce mai stiu eu de lucru, invatsa Latina. Femeile dace, ce sa mai vorbim, ele oricum erau toata ziua acasa unde despleteau la câltsi si tot felul de ... fire cu "detashamentul" care aduce "cultura romana" ( din care , iertata sa fiu, valahul nu are nimic, da chiar nimic).
Mda.... asa e cu regulile care se trag dintr-un singur experiment, presupus si ala. Multsam de informatie.

AlexM
#19884 (raspuns la: #19881) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Photo Raid 2004 - Comunicat de presa - de Dragos Bora la: 24/08/2004 15:28:11
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Comunicat de presa
Bucuresti, 25 August 2004

Asociatia Mioritics a finalizat prima etapa a
proiectului Photo Raid 2004, desfasurat
cu scopul de a valorifica cultural si turistic
bisericile fortificate din Transilvania.
Timp de 9 zile, 7 fotografi s-au deplasat in luna
iulie intr-un circuit a inclus 60 de
biserici fortificate in zona Sighisoara - Medias -
Sibiu - Agnita. Participantii la
caravana foto au strabatut aproximativ 1250 km prin
niste locuri deosebit de
frumoase, pline de istorie dar ignorate.

"Dorim sa refacem legatura de suflet dintre cei ce
traiesc acum in afara Romaniei
si locurile lor natale. Expozitiile vor fi un bun
prilej de intalnire a membrilor
comunitatilor, dar si un mijloc de promovare a
adevaratei imagini a Romaniei" a
declarat Dragos Matei, director de proiect la
Asociatia Mioritics.

Prima expozitie de fotografie este la Sibiu, cu ocazia
festivalului medieval
CetatiTransilvane' 27-29 august, in turnurile de pe
Strada Cetatii.
Vor fi prezentate aproximativ 100 fotografii cu
subiecte diverse, legate de viata
satelor sasesti: imagini cu biserici, peisaje, oamenii
ce traiesc in zona.

Expozitiile se vor desfasura atat in tara (
Sighisoara, Bucuresti, Biertan), cat si
in Germania si Austria.
Intreaga desfasurare a proiectului poate fi urmarita
la www.mioritics.ro

Proiectul PHOTO RAID 2004 se desfasoara sub Patronajul
UNESCO.
Parteneri: HP Romania, Mihai Eminescu Trust, System
Plus, dordeduca.ro

Contact:
Dragos Matei - coordonator de proiect
dragos@mioritics.ro
0722.241.781 / 021 314.16.07

















Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...