comentarii

scîncea


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Cântecul căţelei - S. Esenin - de Intruder la: 20/05/2005 12:42:51
(la: Cele mai frumoase poezii)
Spre ziua, sub capita de secara,
Pe auriul snopilor plecati,
Cateaua, în vifornita de-afara,
Fatase sapte catelusi roscati.

Pîna-n amurg, veghind încovoiata,
I-a rasfatat, lingîndu-i ne-ntrerupt.
Si se topea ninsoarea spulberata,
Pe fierbinteala pîntecului supt.

Iar seara, cînd gainile s-aseaza,
Stapînul casei a iesit posac
Si unde mama pîlpîia de groaza,
El pe toti sapte i-a bagat în sac.

În urma lui, fugind dupa desaga,
Cateaua da-n nametii de pe drum…
Rapindu-i puii, apa din viroaga
Scîncea curgînd sub botul ei, acum.

Apoi, cînd se-nturna sovaitoare
Si singura înspre culcusul ei,
Deasupra casei i-aparu pe zare,
În locul lunii, unul din catei.

Straina, zgribulita si-n nestire,
Privea la chipu-i nalt si departat,
Iar luna plina, lunecînd subtire,
Dupa colini a disparut treptat.

Si cum atunci, cînd cineva-n ograda,
Drept pîine-i zvîrle-o piatra dinadins,
Ca stele mari de aur în zapada,
Cateaua ochii tristi si i-a prelins

traducerea: G. Lesnea
#49959 (raspuns la: #49660) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
SERGHEI ESENIN - de DANGAT la: 28/10/2007 09:37:11
(la: Generaţia speranţei)
Spre ziuă, sub căpiţa de secară,
Pe auriul snopilor plecaţi,
Căţeaua, în viforniţa de-afară,
Fătase şapte căţeluşi roşcaţi.

Pînă-n amurg, veghind încovoiată,
I-a răsfăţat, lingîndu-i ne-ntrerupt.
Şi se topea ninsoarea spulberată,
Pe fierbinţeala pîntecului supt.

Iar seara, cînd găinele s-aşează,
Stăpînul casei a ieşit posac
Şi unde mama pîlpîia de groază,
El pe toţi şapte i-a băgat în sac.

În urma lui, fugind după desagă,
Căţeaua da-n nămeţii de pe drum…
Răpindu-i puii, apa din viroagă
Scîncea curgînd sub botul ei, acum.

Apoi, cînd se-nturna şovăitoare
Şi singură înspre culcuşul ei,
Deasupra casei i-apăru pe zare,
În locul lunii, unul din căţei.

Străină, zgribulită şi-n neştire,
Privea la chipu-i nalt şi depărtat,
Iar luna plină, lunecînd subţire,
După colini a dispărut treptat.

Şi cum atunci, cînd cineva-n ogradă,
Drept pîine-i zvîrle-o piatră dinadins,
Ca stele mari de aur în zăpadă,
Căţeaua ochii trişti şi i-a prelins.
#249128 (raspuns la: #249122) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"ba ziiii-ne! :)"...bine...pacatul tau sa fie... - de cosmacpan la: 05/03/2010 20:51:49
(la: Una rea, pe zi)
ei fata moşului...se făcea că am visat un coşmar...şi coşmarul spunea că dacă mănânc două porţii de ciorbă de burtă o să văd toate luminile de la capătul tunelului...şi-atunci ce mi-am zis eu...dacă tot se uită mulţime de guverne (Ciorbea o fo primul) s-o vază pă Luminiţa, măcar să mă uit io mai în adânc şi dacă dezleg misterul poate mă premiază şi stau şi io acasă cu coada pă spate fără să mai fac ceva util...
(că cetitul şi scrisul nu este utile în vremile aistea)
ei şi cum vă spuneam, visu-i vis şi pohta-i pohtă...(iar păcatul e mult mai mare când pui şi râvnă în păcătuire)...deci primul lucru de făcut...fuga la magazin (măcelărie pre numele lui de odinioară) şi nici una nici două drept în faţa vitrinei frigorifice cu burţile cele dolofane ale vacii fermecate mă proţăpesc...vine pretina mea vânzătoarea că doar mă ştie ca pe-un cal breaz (de unde şi vorba cu Mihai Viteazu călare pă Breazu) şi dintr-o ochire (mai pe muţeşte să nu se prinză lumea din magazin şi să se bulucească să ne strice nouă plăcerea) îi arăt trei bucăţi de burtă de cele frumoase (şi muche de cea groasă care crănţăne atunci când îţi înfigi măselele în ea şi de cea mai sprinteioară care se face fideluţă aşa cât să alunece cu gogârţul fără s-o bagi de seamă) şi cu oleacă de osânză de cea galbenă care dă o coloare de mamă-mamă (numa stele de cele gălbioare care plutesc aşa prin lingura ce nu mai dovedeşte drumul până la gură şi-napoi la farfurie)...deci burta o fo cam fro patru kile cu bătaie, ei da staţi că doar nu-i de-atât...
mă uit io languros către pretină şi-i spui aşa şoptit ca o descântătură că musai trebe şi câteva geoale că făr de ele nu are zeama putere...ei, io mă alintam aşa ca vedetele pă covoru roşu că doar ştia ea ce mai trebe şi unde nu văd că horbocăie pe sub tejghele şi-mi scoate o frumuseţe de geoală şi trei genunghe de-alea ostenite şi zup cu ele pă cantar şi numa ce-o aud...apoi cu aiste două kile de oase nu ai timp să mori până nu termini toată zeama...să mă crezi...că nu te minţ...
dădui banii, luai marfa şi mai ţanţoş decât cucoşul vecinului ce mă cucurigise de la şase dimineaţa am pornit spre casă...
da, da astă lucrătură trebe descântată altfel nu iese vraja...aşa că tăvălesc eu burţile cele, printr-o zeamă de apă cu sare şi un praf de bicarbonat de sodiu (cică-i bun că o sclipeşte ca pă zăpadă aşa o înnălbeşte) şi cât să acomodează burta cu zeama mă acomodez şi io cu o zeamă de prună ca să capăt curaj...
ei şi nu vă spui cât coraj am căpătat dar mărturisesc sincer că aveam motorul turat bine...fac loc pe masă şi întind prima burtă (olecuţă stoarsă ca să nu lase urme...) cu flecuşteţele cele flocoşite şi iau o mană de sare grunjoasă cam ca Făt Frumos şi încep a o bruftului şi a o smotocii de o simţeam io cum să lasă moale şi făr de vlagă...după ce-o omenesc să-i scot faţă o zvârlu în legheanul cu apă călâie şi trec la a doua...şi dăi şi luptă şi dăi frecuş de o vedeam cum scânceşte mai ceva muşchiul întărâtat la masaj...o arunc şi pe a doua în lighean şi încep a mă uita cu teamă la cea de-a treia...şi în sinea mea înjuram la padişahii şi sultanii istoriei care smotoceau grămezi iar eu la a treia eram deja cu limba de-un cot...dar pentru o bucurie merită să te chinui...şi am dovedit-o şi pe a treia şi am mulţămit Domnului că-mi dăduse minte să bag ceva combustibil ca să meargă motorul...
dau eu câteva ape peste burţile cele nesătule să iasă sarea şi ultimele resturi şi le lăsai să alunece aşa pe-o rână drept în oala cea mare de cinşpe litri...presar aşa ca la o părere două linguriţe de sare, curăţ trei cepe şi le las să se răţoiască la burţile celea, mai pun şi o nemiluită bucată de morcov, un fleac de pastârnac şi aşa ca o felie de ţelină (făr de ţelină nici nu mă dau jos de pe scaun), pun apă rece cât să le petreacă pe toate de trei hai patru degete şi până la ochiul de aragaz nici că mă opresc...
într-o altă oală mărişică şi ea las la scaldă toate bucăţile cele de os (geoala şi genunchile cele rablagite, le acopăr cu apă din belşug presar ceva sare şi ascund o juma de morcov printre ele cât să-şi lase dulceaţa) aprind al doilea foc şi arde-o Nae cum spune vorba...
ei ce-a fost greu o trecut...că acum am timp şi de cafenea şi de cetit şi de alergat ca să fac poftă de mâncare pen-că trebe să las cele două oale să-şi facă damblaua şi să fiarbă aşa pă-ndelete ca la două ore cu bătaie iar dacă nu-i de-ajuns încă ceva bonus...da dacă voi credeţi că le las chiar aşa de capul lor vă amăgiţi, că dacă nu le-aş şti aş mai zice...da ca la juma de oră mă duc la ele şi le mai înţep aşa (diabolic, mefistofelic) să văz cam ce fel de zeamă lasă şi cum intră furca-n ele...
#529667 (raspuns la: #529630) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Apoi da, că la operă se vine-n şlapi, duhorind a usturoi şi-a bucătărie de cherhana, foşnind ambalajele cu seminţe-n buzunar, nehotărât fiind pe care s-o înceapă prima: pe a cu sorică ori pe a cu bostan. Şi ce-i aşa de grav să stai în sala de spectacol crăcănat, scărpinându-te pe burtă, cu picioarele împingându-i scaunul celui din faţă? Iar la ariile importante, cum să nu îngâni primadona, că doar în fiecare zi îi dai un "canto"-de-palmă lu' ăla micu' de scânceşte printre pelinci şi-i spui cu voce de soprană: "Mai taci, băăă, că m-ai asurzit, pupa-ţi-aş fălcile alea de cantautor!"

#643563 (raspuns la: #643559) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cameliaim, care diaspora, care românce ??? - de Jimmy_Cecilia la: 01/10/2004 21:06:02
(la: femeile din diaspora (si nu numai))
In toate natziile exista prostitutie, dar prostitutia turistica n-a fost si nu va fi niciodata DIASPORA FEMENINA ROMANA...

Prostituatele române sunt de plâns, sunt si exista "turiste" in strainatate, sa-ti spun ca eu nu cunosc nici una?
Sau daca, trecand seara pe anumite strazi in masina, zaresc cateva "dame" facand trotuarul, habar n-am ce natie au, ca nu ma opresc sa le intreb... :)) si nu face parte din mediu social pe care-l frecantez...si nici la politzie nu lucrez...

Depinde, cum zicea cineva, de ce orizonturi ai, prin ce anturaj te învârtzi, si cu cine te aduni...

Eu cunosc câteva femei românce, care au ajuns singure, doar prin munca lor, doctoritze, patroane de intreprindere, profesoare universitare, ingineri, desenatoare, arhitecte, industriashe, artiste cu renume mondial...
Cine nu cunoaste Elvira Popescu?

Asta este diaspora femenina româna... Incearca s-o cunosti si s-o frecantezi... nu ti-ar strica...
my 2 cents... - de sjofn la: 08/10/2005 03:49:08
(la: cum ai reactziona daca...)
Oare chiar nu ne putem imagina ca in definitiv este vorba de iubire, unde sexul persoanei iubite este numai un mic detaliu...? Ar fi putut fi o fata, dar iata, nu este si pace! Important este ca sufletul de lânga tine iti este drag. De ce ne ancoram atat in carne, mate si organe ? Sau si mai rau, in patologii si explicatii pseudo-filosofo-medicale. Atunci ferice de acesti oameni pacatosi, bolnavi mental si scârbavnici ca Michelangelo, Da Vinci, Wilde, Platon..., si nu mi-ar ajunge cerneala sa continuu. E adevarat ca poate nu au lasat copii in urma, insa pentru ce au lasat ei vor trai vesnic.

M-am regasit si eu acum ceva timp in urma in situatia ta, Black Mamba. Imi amintesc cat de greu a fost sa le spun celor aproape mie ca plopul nu face mere, insa am avut parte de prieteni si sora adevarata, care nu numai ca nu mi-au intors spatele, ba chiar ne-am apropiat si mai mult, si nu de putine ori m-am bucurat de intelegerea si complicitatea lor. Mi-a permis totodata sa-mi târsesc mai usor ghiuleaua societatii de la glezna. Parintii mei au aflat nu de multa vreme, a fost dureros pentru ei. As fi facut orice sa-i scutesc, insa nu era chip. Din fericire pentru mine de cativa ani am lasat in urma Tara Iluziilor si mi-am schimbat resedinta in Tara Minunilor. Aici Alice nu ma arata cu degetul sa spuna lumii intregi ca-mi place sa ma uit la ceasuri cu fosfor pe sub plapuma, pe intuneric, din acelasi bun simt pentru care n-o arata pe stimabila doamna X careia ii place sa manânce in fiecare seara, singura, pe furis, cate un vitel intreg. Ok, so ? Nemaipunand la socoteala faptul ca nici Alice nu e usa de biserica, dar macar are reflexul pietro-inhibitor... Insa in Tara Iluziilor, asa cum bine stim, capra vecinului e a mai rea din imprejurimi, papa tot de prin livezi si ca urmare trebuie taiata, iar posesorul caprei celei rele facut de rusine in tot satul. Iar propria capra e un exemplu mondial de cumintenie. Of, tot la boala de neam ajungem...

A asculta e una, a intelege - alta, iar a accepta e si mai si. Hai sa ne saltam macar pâna la brâu, ca pârleazul l-om sari de-acum in cateva generatii.
Dragi admiratori :-) - de sjofn la: 13/10/2005 18:22:55
(la: Mister Cafenea !)
Va multumesc pentru aprecieri. Is rosu ca racu, jumatate de placere, iar 3 sferturi de timiditate.

[ Sjofn este in mitologia scandinava, asa cum a zis Ondine, zeita iubirii si a armoniei, este cea care aprinde scânteia pasiunii intre oameni. Deci nu e urââât, ci frumoooooossss, Honey ! ]

Si profit de aceasta ocazie sa raspund si la testul de personalitate:
Ce va face Ciresel, deci ? Simplu :
Se aseaza lânga Ciresica, salivând, cu sperantza ca-i va trece (varianta 1). Insa nu-i trece, deci ca urmare încearca s-o seduca (3) pe diverse subiecte cum ar fi teoria duplicatelor in pop art, teoria haosului, subiecte la care Ciresica se dovedeste a fi tufa de Venetzia. Abandoneaza si se duce la piata sa-si cumpere (2), dar taranii le vindeau scump, ai naibii ciocoi, vremuri grele, si atunci inghite in sec, zice ca merele-s acre(4) si se intoarce cu coada-ntre picioare. Pe drum inapoi ii vine o idee, se duce acasa, se spala pe sus (6) si pe jos, da telefon la un prieten (7) care stia sa cânte la chitara si se duc amândoi sub balconul Ciresicii sa-i faca o serenada, ca-n fabula lui La Fontaine, doar-doar i-o pica marul Ciresicii din cioc. Prietenul la un moment dat cedeaza si de suparare se duce sa manânce o lamâie (8) sa nu-si mai vada fatza aia satisfacuta. Inainte de a mânca lamâia, latra ca sa o sperie (5) si sa nu se împotriveasca. Dupa plecarea prietenului, lui Ciresel ii da satisfactie legea lui Newton (9) - superba Ciresica lasa sa-i cada marul din plisc pentru a-i fredona lui Ciresel, cu o voce sugrumata de emotie "Melc melc codobelc" (10).....
honey - sarea şi cultura - de Simeon Dascalul la: 25/10/2005 14:51:15
(la: Bunul simt si bunul gust)
De unde începe exagerarea ? Unde, între un vârf de cuţit şi o lingură întreagă, stă limita admisă până la care se poate adăuga sare? Oricât aş sta şi m-aş gândi, tot n-aş putea s-o iau ca o ofensă personală dacă vecinul de masă îşi transformă supa în apa Mării Negre. Doar el o mănâncă, lui îi place aşa, probabil ar fi la fel de naşpa pentru el să mănânce supa nesărată, cum ar fi pentru mine dacă mi-aş turna solniţa în farfurie.

Sigur că toţi aici schimbăm păreri personale, nu proiecte de legi.
A mea de exemplu e că-i cel puţin ciudată orice constrângere, limitare în materie de gust al mâncării şi că singurul criteriu valabil ar trebui să fie plăcerea proprie. Şi aici intră orice pasibil de prohibire – cantitatea de sare, de pâine, combinaţia de pâine cu cartofi, ketchup-ul sau absenţa lui, temperatura vinului, combinaţia vin-mâncare etc.

Nu susţin că trebuie făcută tabula rasa şi că-i de preferat să se renunţe la toate axiomele gastronomice stabilite vreodată. Dar acceptarea lor ar trebui să ţină de liberul arbitru. Dacă nu-ţi place şi nu-ţi place vinul alb la peşte şi nu eşti dispus să înghiţi combinaţia nici din snobism, atunci nu văd nici o crimă în a bea lângă lostriţă vin roşu, ţuică, bere, cola sau orice-ţi pică bine.
Mănânci pentru stomacul şi papilele proprii, nu ca să-ţi manifeşti în public adeziunea la anumite valori.
Gazda care insistă să-şi converească invitaţii la gusturile ei, sau mai rău, la nişte gusturi „cuvenite” mi-o aduce aminte pe Chiriţa care impusese blanmanjelele în dauna alivencilor.


Şi stai liniştită văd că au sărit / or să sară mai mulţi pentru lipsa de cultură culinară naţională susţinută de mine, decât pentru raţionalizarea sării propusă de tine.

Nu-s de acord că doi, trei patru indivizi „culţi” culinar i-ar compensa pe restul care mănâncă la Mc Donald’s aşa cum Patapievici stă pe un talger al balanţei şi pe celălalt, să zicem, maneliştii.

Poate nu-i potrivită comparaţia matematică, dar văd cultura culinară ca implicând mai multe condiţii necesare, dar nu suficiente.

Prima ar fi calitatea produselor. Nu ştiu cum era înainte de război, bunicii mei povestesc de ficat de gâscă îndopată de vânzare la piaţă, dar comunismul cred că a făcut praf mai tot ce însemna calitate şi recuperarea-i destul de grea.
Apoi ar fi o prosperitate larg distribuită. Nu-i văd prea preocupaţi de rafinarea culinară pe cei care în ultima săptămână dinainte de salar / pensie îşi compun meniul din cartofi, pâine şi iaurt.
Mai aş adăuga interesul, pasiunea pentru mâncarea bună şi suficient timp pentru gătit.

Nu m-am luat ca etalon pe mine, ci am vorbit gândindu-mă la toate familiile pe care le cunosc. Şniţele, pireu, tocană, friptură de porc, chiftele, grătar, cartofi prăjiţi, paste cât încape, foarte rar ostropel, supă de găină sau ciorbă de salată, zacuscă, işlere, gogoşi, clătite, baigli şi cozonaci – toate mâncăruri universale sau importate. Până şi sarmalele ni-s moştenire otomană.

Când am citit cartea lui Radu Anton Roman - „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”, am avut impresia că lecturez poveşti cu zâne sau tăbliţele de la Tărtăria descifrate – ceva fascinant, dar fantastic sau demult pierdut.
dorin + zaraza-sc - de om la: 04/04/2006 00:21:14
(la: Limba romana e un organism viu)
dorin, hklhsd kji uiy pko jk!

Zaraza-sc, ai scris ca maan a venit cu niste legi! unde? vreau si eu sa am tot pachetul de NOI legi de la Academie ;))
#115263 (raspuns la: #115213) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza sc: romania, o tara ca oricare alta - de dorinteodor la: 16/05/2006 13:25:04
(la: Cum scapam de infractori?)
zaraza sc,

eu am inteles ca discutia se centreaza pe compatibilitatea intre spiritul crestin si spiritul poporului romin.

daca tu este credincioasa in adincul sufletului (asa cum rezulta si din "afacerea butonul") atunci felicitari. totusi, daca spiritul crestin te impiedica sa furi si sa faci rau, atunci cum sint cei care fura si fac rau? tot crestini?

nu mi-a placut comentariul tau despre ce face popa. nu este normal ca un preot sa nu fie reper moral. oamenii au nevoie de repere morale (mai ales in rominia) si preotii (nu toti evident dar se pare ca majoritatea) nu sint.

situatia este agravata de faptul ca oamenii (unii, desigur), urmind exemplul (unor) preoti, una declara si alta fac, avind "acoperire" in comportamentul unor preoti.

o fi rominia o tara ca oricare alta dar in italia catolica pina si mafia neaosa (nu cea de import) are anumite decente.

eu cred ca ateismul rominilor este legat de faptul ca spiritul roman (spiritul imperial roman, vreau sa spun) nu e compatibil cu ortodoxia. spiritul imperial roman si-a croit drum la inceput cu sabia si pe urma a venit si crucea. atentie, asta e spiritul care s-a propagat in istoria europei pina in zilele mai recente ( cristofor columb, magelan cortez.....). ortodoxia ne-a "castrat" de acest spirit de cuceritori si rominii nu s-au simtit bine in spiritul defetist si de resemnare ortodox si de acea avem ce avem: un popor de atei care respecta "cu sfintenie" toate ritualurile crestinismului ortodox. imi pare rau, dar astea nu sint pareri, sint constatari. dorinteodor
#122553 (raspuns la: #122329) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza sc: ce facem? - de dorinteodor la: 21/05/2006 13:11:25
(la: Cum scapam de infractori?)
zaraza sc,

nu cred ca e ceva de facut. spiritul rominesc: de a "rezolva" pe scurtatura, de a gasi solutii care sa tina macar o zi si pe urma mai vedem, de a ne "descurca", eventual in ceasul al 12-lea, este neschimbat de milenii.

ne-fiind frinati (infrinati) de o credinta, de dumnezeu sau macar de cuvintul sau comportamentul unui preot, rominii vor strabate secolele care vin asa cum au strabatut secolele care au fost: se vor descurca, vor vedea ei cind va veni vremea....

pina atunci, atentie cu lucrurile personale si fii "fericita" ca si alte popoare au defectele noastre. dorinteodor
#123403 (raspuns la: #122567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt. zaraza sc - de Intruder la: 25/05/2006 18:07:56
(la: FEMEIA intre cariera si cratita; BARBATUL...unde mai are loc...)
intruder-m-as duce in piata/ sa iau verdeata...

maaaaaaa ce v-ati intins pe subiectul asta!!!
''zaraza sc'' daca esti aceeasi persoana cu ''zaraza'' nu m-amestec...desi, ma-ndoiesc ca ''zaraza'' sa duca lipsa de imaginatie sau originalitate...
daca esti alta persoana (ceea ce banuiesc...) atunci e pacat ca nu ti-ai ales alt nick...se pot crea oaresce confuzii, dar nu mai zic nimic c-am zis destul...

la batranete am sa fiu o oroare de om: carcotas, bagaret si rau. punct.


______________________________________
semper idem
#124284 (raspuns la: #119136) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza sc: rominii se descurca - de dorinteodor la: 26/05/2006 20:32:12
(la: Cum scapam de infractori?)
zaraza sc,
tendinta rominului de a se descurca acopera lipsa de profesionalism, treaba de mintuiala...

pe vremea masinilor dacia1300, rominii se descurcau chiar daca masina era proasta. deoarece nemtii nu se descurca, masinile lor nu se strica iar daca totusi se strica, intrucit nu se descurca, trebuie un sistem de preluare si reparare a masinilor si intrucit neamtul nu se descurca fara masina, societatea de asigurari o sa-i dea alta pe durata reparatiilor. "prosti" mai sint nemtii.....

scriu armata romana cind ma refer la armata imperiului roman si armata romina cind ma refer la armata rominiei. nu suport diacriticele si doresc eliminarea lor. dorinteodor
#124565 (raspuns la: #124142) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza sc a scris: Lumea m - de anadi108 la: 01/06/2006 20:31:27
(la: Absolutul şi Cauzalitatea)
zaraza sc a scris:

Lumea materiala nu are nevoie de o cauza, ea exista si gata , o pipaim si strigam ESTE! E posibil oare sa nu existe o prima cauza...lumea nu are inceput...o extindere a universului, o contractare, si iar extindere...explozia aia...big...

Raspuns:

Această variantă a fost inclusă in silogismul iniţial. Spre reamintire iată punctul
8. Prima cauză NU EXISTĂ ... ar însemna ca ceva a existat tot timpul , dar aceasta contrazice principiul cauzalităţii, care spune că orice există trebuie să aibă o cauză...deci
9. faptul că ceva a existat tot timpul este fals...

O indicaţie:
Materialiştii inteligenţi atacă principiul cauzalităţii, prin care încearcă să demonstreze că în lumea relativă, sau lumea materială există ceva care nu are nici o cauză.
#125579 (raspuns la: #125379) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza sc - de onutza la: 16/08/2006 14:09:43
(la: "Concurenta"in invatamant)
har...parca mi-i si teama de asa cuvanta mare.
intr-adevar fermitatea si asertivitatea sunt unele dintre metodele pe care le aplic cel mai frecvent.nu-i infierez pe ei, ci comportamentul lor.si le dau multe exemple din viata personala...si recunosc in fata lor ca nu le stiu pe toate...te apreciaza cu adevarat pentru aceste lucruri.
esti model intr-adevar pentru ei...fetele mele(de la sc), cand sunt deja mari, ma imita in imbracaminte si nu numai:)) sunt niste dragutzi!
#139505 (raspuns la: #139503) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cri Cri - Zaraza sc - de vise la: 20/08/2006 14:21:40
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Asa e , scuze , tocmai visam , deci dormeam .Mesajul era pentru Zaraza sc :))
#140324 (raspuns la: #140147) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bright, om, zaraza sc - de Honey in the Sunshine la: 20/09/2006 16:14:57
(la: Pozele cafegiilor)
bright: Nu ma lua in serios, vorbeam de antipatii in general.

om: glumeam. ceea ce vroiam sa zic e ca am avut aproximativ aceeasi idee. cat despre tatiku, deocamdata are doar votul tau. carmen nu si l-a exprimat pe al sau (am presupus eu ca i-l va da) :)

zaraza sc: nu am nimic in potriva confirmatilor care dau passul altor confirmati, atata timp cat ii anunta si pe ceilalti, din moment ce contul e proprietatea noastra comuna (noi-cei care am pus poze). cat despre poze personale, mie mi-ar face placere sa te vad, cu sau fara sot :). Ideea cu trucajele e simpatica, poate fac si eu unul cu mine si Bin Laden care facem cumparaturi la supermarket :)
_________________________________________________________
Those are my principles. If you don't like them I have others.
#146499 (raspuns la: #146495) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza sc, tatiku, jimmy - de Honey in the Sunshine la: 23/09/2006 21:14:40
(la: Pozele cafegiilor)
zaraza sc :
Am facut un colaj in Adobe photoshop, dar il creeaza in extensia psd
si eu aveam problema asta, pana cand mi-am dat seama ca atunci cand dai "save", jos ai o lista cu formatele in care poti salva, si e si .jpg, uita-te bine :)

tatiku:
nu cred ca a sters cineva comentariile (ar fi fost prea multa munca). de vina e probabil serverul.. ma rog, daca nu apar intre timp, asta este, o sa trebuiasca sa ne multumim sa lasam comentarii pe cafenea :(

Jimmy:
Ti-am vazut pozele, foarte frumoase. Si m-am bucurat sa te vad pe tine in persoana :) Complimente pentru toalete, le-am admirat pe toate.

_________________________________________________________
Those are my principles. If you don't like them I have others.
#147357 (raspuns la: #147305) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. zaraza sc - de Paianjenul la: 17/01/2007 03:43:26
(la: Cine vrea sa stea de vorba cu zaraza sc?)
"Cine vrea sa stea de vorba cu zaraza sc?"


- Despre cine/ce?!... Ce anume să dezbată?!...



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...