scenete despre cum sa desfasurat pactul MOLOTOV RIBBENTROP

Ucraina acuza in continuare Romania de pretentii teritoriale
Bucuresti, Romania/ Romanian Global News

09 November 2004

Fostul presedinte ucrainean Leonid Kravciuk a ingrosat de curand randurile liderilor ucraineni care acuza, in mod absurd Romania de pretentii teritoriale nejustificate.

Intr-un interviu acordat de Kravciuc agentiei From-UA si preluat de presa rusa, acesta lanseaza ideea ca "Romanii au avut constant pretentii teritoriale fata de Ucraina", sustinand ca Romania nu vrea doar influenta in zone precum Insula Serpilor sau Cernauti, ci ca vrea "sa aiba posibilitatea sa le ia sub protectoratul sau". In conditiile in care Ucraina muta granita Romaniei de pe Dunare, incercand sa construiasca un canal navigabil pe bratul Bastroe al Dunarii, care ar distruge, in mod clar, intreg ecosistemul Deltei, in conditiile in care Romania este in proces in momentul de fata, la Curtea Internationala de Justitie de la Haga, cu Ucraina pentru Insula Serpilor si mai ales cand Ucraina este constant avertizata de organisme internationale precum CE sau UNESCO, reprezentantii tarii vecine, pozand tot mai des in victime, lanseaza necontenit acuzatii impotriva Romaniei. "Romanii au avut constant pretentii teritoriale fata de Ucraina. Nu doar Insula Serpilor. Romania a raspandit imediat in regiunea Cernauti atlase si carti care sustineau teza despre o "Romanie Mare", "Mihai Viteazul", unirea pamanturilor bucovinene de nord si de sud. Au pus sub semnul indoielii si pactul Molotov – Ribbentrop" a declarat Kravciuk, primul presedinte de la Kiev dupa desprinderea Ucrainei de Uniunea Sovietica. Aliniindu-se opiniei generale de la Kiev, si Kravciuk considera ca ingrijorarea Romaniei ca acest Canal Bastroe ar fi un pericol pentru Delta din punct de vedere ecologic, nu este reala si apreciaza obiectiile Romaniei ca "imaginare". Fostul lider ucrainean avanseaza chiar ideea ca Romania se opune construirii acestui canal din motive pur economice, si ca, de fapt, la Bucuresti nu se vrea concurenta in problema navigatiei pe Dunare. "De fapt, romanii au pretentii economice. (...) Romania are acum monopol pe navigatia vapoarelor pe Dunare, care aduce mari sume la bugetul de stat. Nimeni de acolo nu vrea concurenta si de aceea inventeaza tot felul de probleme, inclusiv ecologice", a mai spus Leonid Kravciuk. Fostul lider de la Kiev a spus chiar ca Ucraina nu construieste nici un canal si ca acesta era deja acolo, iar tara sa incearca doar sa modifice situatia cum era inainte: "Dunarea isi purta liber apa spre Marea Neagra, via Ucraina, iar acum va fi la fel" a precizat Kravciuk.

http://www.rgnpress.ro/content/view/2479//

Discutia nu este personala decit in masura in care tu, urmasa a victimelor, incerci sa ma acuzi pe mine, urmas al românilor din anii de război, de o vina imaginara, de un Holocaust inexistent.
A existat violenta, a existat moarte, a existat ura, dar nu uit ca a fost vreme de razboi!

1. Nici unul din muzee nu da un raspuns argumentat si acoperit cu probe. Este adevarat ca nici nu baga texte pentru ca exista totusi o minima decenta. Vino cu informatii pertinente nu impertinente. Poti sa dai un link spre informatii concrete? Poti sa te referi la documentele vremii?
2. Trenul care a mers intre Iasi si Podul Iloaiei, nu avea decit oameni bagati acolo ca represalii pentru actiuni teroriste. Niste evrei au atacat trupele române si germane si au fost pedepsiti. Era vreme de razboi. Daca vrei o comparatie, un terorist HAMAS detoneaza o bomba si tancurile israeliene demoleaza cu copii cu tot citeva case palestiniene. Un kibutz este atacat cu rachete si elicopterele israeliene lovesc cu alte rachete tinte palestiniene cu femie si copii cu tot. E vorba de represalii sau de Holocaust? Unde ai citit despre acest tren?
3. Trebuie sa iti spun ca este o minciuna trimiterea de evrei din România in Transnistria. Deportatii erau numai evrei din Basarabia si Bucovina. Unii din ei au actionat prosovietic in vreme de razboi. In 1940 au atacat armata română in retragere, iar in 1941 au atacat armata română care voia sa isi recupereze teritoriile luate cu japca prin pactul Molotov-Ribbentropp. Au urmat represalii. Ca in Cisiordania. Sau Gaza.

Repet, astept de la oricine care acuza, argumente si date concrete, nu cu texte. Daca le ai sa le vedem, daca nu mai bine taci, tine-ti gura inchisa. „Tacerea e de aur” si „daca taceai filozof ramineai”!

Holocaustul a fost, a fost cumplit, a fost oribil, a fost mistuitor.

IN ROMÂNIA NU A FOST HOLOCAUST!

Macar din bun simt, incearca si nu continua sa mai acuzi fara probe, fără documente, doar pe vorbe auzite de ici de colo.
Si de-a Domnul ca tu si familia ta sa nu aveti parte de ce a avut parte familia mea de pe urma celor de teapa Anei Pauker si a liotei de asasini veniti calare pe tancurile sovietice. Baraganul este plin de aceste drame. Acolo au fost exterminati români. Prin foame, prin frig, prin lipsuri. Este vinovat poporul evreu pentru Ana Pauker?

Sper ca vei avea decenta sa taci. Daca nu spui nimic nu are rost sa vorbesti.


Dan-Calin

În statul multinational al Imperiului sovietic, tendinta ruseasca în directia statului centralizat a intrat în coliziune cu renasterea constiintei nationale a mai mult de o suta de minoritati din republicile autonome. În cazul Republicii Moldovenesti, raportul dintre crearea statului si crearea natiunii era chiar mai complex, deoarece atât identitatea nationala, cât si cea statala, erau creatii artificiale. Natiunea moldoveneasca fusese inventata de rusi pentru a preveni (re)nasterea unei constiinte nationale românesti la populatia basarabeana. Statul moldovean fusese creat în Imperiul sovietic în 1924.”
Wilhelmus Petrus Van Meurs,1
„Ideea ca moldoveni sunt o natiune distincta, în sensul obisnuit al cuvântului, e problematica astazi. Limba pe care o vorbesc ei este româna, chiar daca a fost numita mult timp moldoveneasca de locuitorii din zonele rurale si este în continuare numita astfel în constitutia republicii post-sovietice. Istoria Moldovei moderne este o parte ce nu poate fi ignorata a istoriei mai largi a latinitatii rasaritene, regiune ce se întinde de la padurile Transilvaniei si dealurile Bucovinei, în nord, pâna la Câmpia Dunarii si Marea Neagra, în sud, si pâna la dealurile rotunde si stepele ce se întind de-a lungul Nistrului, în est. Toate aceste regiuni, incluzând teritoriul de astazi al Republicii Moldova, au apartinut României Mari aparute dupa primul razboi mondial si distruse de cel de-al doilea. Moldovenii de astazi nu au reusit sa se afle în acelasi stat cu românii mai mult de câteva decenii, dar cultura, limba si traditiile folclorice provin incontestabil din aceleasi radacini. Eroii nationali si marile personalitati dintr-o regiune sunt, cu siguranta, recunoscute si în cealalta. În acest sens, din punct de vedere cultural, sunt astazi doua state 'românesti’ în Europa de Est, chiar daca ambele adapostesc si multe alte minoritati etnice – unguri, ucraineni, rusi, romi si turci.”
Charles King 2

„Cei care încearca sa dezvolte o constiinta moldoveneasca ar putea sa revina, astfel, la interpretarile sovietice de alta data privitoare la istoria si cultura Basarabiei. Prin urmare, putem fi martorii unei renasteri a unor pareri comuniste cu privire la trecutul Moldovei si ai unei reactii concomitent a românilor fata de ele.”
Denis Deletant3

Preambul. Republica Moldova – spatiu de frontiera euro-atlantica

Acest text va vorbi despre asa numita Conceptie a politicii nationale de stat a R. Moldova si Dictionarul moldovenesc-românesc a lui Vasile Stati încercând sa le aseze pe fundalul geopolitic adecvat. Nu doar informatia legata de aceste chestiuni lipseste astazi în România, dar si cadrul geopolitic just în care aceste evolutii sa fie plasate si citite. Caci, dincolo de amprenta locala pe care aceste evenimente o au neîndoielnic, ele sunt parte a unor evolutii politice si geopolitice mai ample care nu pot fi ignorate în nici o analiza. De prea multe ori aspectele legate de Republica Moldova sunt abordate într-o grila provinciala, în care actorii principali sunt personajele politice de la Chisinau iar evenimentele majore - alegerile locale sau parlamentare (vag, este pomenita si Rusia). În realitate, toate evenimentele de la Chisinau poarta, mai mult sau mai putin, amprenta unor evolutii geopolitice globale. Mai concret, ele sunt determinate de înaintarea frontierei NATO si UE spre Republica Moldova, de decizia acestor institutii de a fixa granita pe Prut si de reactia pe care aceste evolutii le genereaza.4

Frontiera ar însemna, în cadrul teoretic utilizat aici, aspectul dinamic al unei evolutii geopolitice, respectiv totalitatea proceselor prin care se manifesta o expansiune istorica, un popor, o civilizatie sau un imperiu etc. Frontiera, ca aspect dinamic, declanseaza si întretine o gama larga de procese spirituale sau institutionale, pe care le denumim procese ale frontierei. Granita este aspectul static, stabil (stabilit) al înaintarii unei frontiere. Înaintarea unei frontiere se fixeaza (este fixata) undeva, pe o granita. Dar asta nu înseamna, automat, ca, o data fixata granita, dinamica procesului de înaintare a frontierei dispare sau ca este suspendata. Dimpotriva. Atunci când avem de a face cu o fixare artificiala (politica, geo-strategica) a unei granite vom asista la perpetuarea manifestarilor de frontiera, iar spatiul în care asemenea evolutii se petrec îl numim spatiu de frontiera 5 . Aceste spatii de frontiera6 sunt, geopolitic vorbind, de multe ori, spatii de criza, de turbulenta geopolitica, care nu pot fi decriptate sau întelese just fara a lua în considerare aceste aspecte7.

Un asemenea spatiu de frontiera este astazi Republica Moldova. Nimic nu se poate întelege acolo daca se ignora înaintarea frontierei euro-atlantice si consecintele pe care aceasta înaintare – si, mai ales, fixarea granitei artificiale pe Prut - le genereaza. Republica Moldova este astazi un spatiu de frontiera euro-atlantic. Decizia politica (geo-strategica) de a fixa granita înaintarii frontierei euro-atlantice pe Prut, cuplata cu refuzul majoritatii populatiei din Republica Moldova de a accepta aceasta decizie sunt responsabile de evenimentele care au loc acolo. Razboiul din Transnistria, refuzul Moscovei de a retrage armata si armamentul de acolo, proiectul de federalizare, manifestarile din Piata Marii Adunari Nationale sau din fata Ambasadei Ruse, Conceptia presedintelui Voronin, chiar si Dictionarul lui Stati etc. sunt consecinte directe sau indirecte ale acestei decizii8.

Acesta este cadrul în care momentele punctate mai jos trebuie citite si percepute.

„Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova”

„Proiectul Conceptiei politicii nationale de stat a R. Moldova, inclus pe agenda de lucru a parlamentului R. Moldova, este un document politic, în esenta provocator, ce îsi propune, în ansamblul sau, sa anuleze Declaratia de Independenta din 27 august 1991, ca act juridic de nastere a celui de al doilea stat românesc, si sa-i confere R. Moldova o noua identitate etno-culturala, istorica, lingvistica si politico-juridica. El reprezinta suma tentativelor ideologice privind crearea unei doctrine nationale de stat si ideologizarea fortata a întregii societati. Axul respectivei doctrine îl constituie preceptele false din punct de vedere stiintific, cultural si istoric al existentei unui asa-numit popor moldovenesc si a unei limbi moldovenesti, camuflate inabil si de o maniera totalitara cu notiuni la moda, precum ‘multiculturalismul’, ‘multilingvismul’, ‘polietnicismul’ - toate amalgamate si ambalate sub drapelul tolerantei’, ‘pacii interetnice’ si ‘concordiei civice’”.9

Într-o ancheta a publicatiei Contrafort pe tema asa-zisului Dictionar moldovenesc-românesc, academicianul Mihai Cimpoi facea urmatoarea constatare: „Ma întristeaza atât aparitia, sustinuta oficial, a Dictionarului cât si atentia extraordinara pe care i-o acorda posturile TV din România (o ora la Pro TV, doua ore la Realitatea) fapt care nu s-a întâmplat cu nici o carte a vreunui scriitor basarabean” 10.

Naduful reputatului academician trebuie înteles corect: nu doar dezamagire fata de liderii de opinie din România care se întrec în a neglija si uita performantele culturale autentice ale carturarilor de peste Prut (supararea ar fi fost justificata fie si numai din aceasta pricina!), dar si deceptie fata de cecitatea vadita a acelorasi personaje care, lipsite de perspectiva si viziune, au transformat un eveniment minor, totusi, în eveniment de presa ignorând vinovat ca gestul ridicol al lui Stati – „renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai joasa speta” cum numeste academicianul pe autorul acestei „monstruozitati” – este numai vârful de aisberg, expresia rizibila a unei evolutii politice mai profunde care se petrece în Republica Moldova si care, ea, ar fi trebuit sa se afle în colimatorul presei sau a societatii civile de la Bucuresti. O evolutie politica si geopolitica inedita, ale carei expresii reale si consistente sunt, pe de-o parte, asa numita Conceptie a politicii nationale a Republicii Moldova – document programatic complet ignorat, cu rarisime exceptii, în România! - si, pe de alta, dezbatere în jurul problemei federalizarii (incluzând aici chestiunea transnistreana). Aparitia Dictionarului lui Stati nu este decât partea cea mai putin consistenta a acestor evolutii ce se desfasoara astazi si despre care asa zisa „societatea civila” din România (analistii, jurnalistii si „purtatorii ei de cuvânt”) sau politicienii de la Bucuresti se încapatâneaza sa nu vorbeasca sau sa nu stie nimic. Ciudata reactie a celor chemati sa ghidoneze opinia publica a unei societati care sta sa se integreze în NATO si UE, adica institutiile a caror granita viitoare va fi, într-o prima instanta, tocmai Prutul...

Proiectul legii numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova a fost publicat pe 25 iulie în oficialul guvernamental, Moldova Suverana. Este un proiect de lege initiat de presedintele Voronin. Cum se va vedea mai departe, exista o legatura evidenta între aceasta conceptie si Dictionarul moldovenesc-românesc al lui V. Stati, publicat, în aceeasi zi, în ziarul partidului de guvernamânt, Comunistul. Validarea lui de catre guvernul de la Chisinau s-a facut recent, fara a stârni, nici de data asta, o discutie atât de necesara la Bucuresti.

Textul este aproape necunoscut publicului din România, astfel ca remarcile si comentariile vor fi flancate de ample apeluri la text .11

Axul definitoriu al documentului este indicat în deschidere: „Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova, denumita în continuare conceptia, reprezinta totalitatea principiilor, obiectivelor si sarcinilor prioritare privind integrarea si consolidarea poporului unic multicultural si multilingv al Republicii Moldova prin armonizarea intereselor nationale generale cu interesele tuturor comunitatilor etnice si lingvistice din tara”. Baza juridica este si ea sugerata din plecare: „Conceptia se bazeaza pe prevederile Constitutiei Republicii Moldova, pe normele legislatiei nationale si ale dreptului international, inclusiv ale: Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Pactului International cu privire la drepturile civile si politice, Pactului International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale altor acte internationale referitoare la drepturile omului si ale persoanelor apartinând comunitatilor etnice si lingvistice la care a aderat Moldova”. Temeiul elaborarii proiectului este acesta: „Actualitatea elaborarii si adoptarii conceptiei este determinata de necesitatea de a stabili principiile si sarcinile politicii nationale de stat, orientata spre consolidarea independentei si suveranitatii tarii noastre, crearea unor conditii favorabile pentru dezvoltarea libera a tuturor comunitatilor etnice si lingvistice, spre integrarea lor în poporul unic al Republicii Moldova”. Despre importanta textului vorbeste limpede un paragraf întreg: „Conceptia este documentul de baza pentru autoritatile publice la promovarea politicilor social-economice si culturale în domeniul dezvoltarii si consolidarii independentei si suveranitatii tarii, a poporului multietnic, multicultural si multilingv al Moldovei. Tot de aceste principii trebuie sa se conduca organele de stat ale Republicii Moldova în activitatea de sustinere a eforturilor de edificare a unei societati civile”.

Urmeaza apoi cinci sectiuni care cuprind: I. Dispozitii generale; II. Principiile politice nationale de stat; III. Scopurile politicii nationale de stat; IV. Sarcinile politicii nationale de stat; V. Asigurarea politicii nationale de stat.

Sa vedem însa ce spune, în detaliu, acest text, dincolo de protocolarele declaratii de intentii.

O declaratie explicita de politica interna si externa

Atmosfera textului este data deja de paragrafele citate. Înainte de a intra însa în substanta (!) lui, sa sesizam contextul în care se lanseaza documentul: momentul aparitiei proiectului coincide, practic, pe plan intern, cu demararea campaniei electorale în Republica Moldova (este vorba de alegerile parlamentare din primavara lui 2005), proiectul servind, implicit, drept platforma electorala pentru Partidul Comunistilor aflat la guvernare. Cel putin al acelei factiuni din acest partid care va merge neconditionat cu actualul presedinte, Vladimir Voronin, chiar daca, pentru asta, va fi necesara o scindare a partidului între linia dura si cea „moderata”, capabila sa faca o alianta cu partide necomuniste de genul Partidului Democrat al lui Diacov. Proiectul initiat de presedintele Voronin este un semnal clar si o conditie explicita pentru viitorii sai suporteri.

Pe plan extern, aparitia proiectului vine în consonanta cu presiunile pe care Rusia le face din ce în ce mai insistent asupra republicii, presiune „stimulata” tot mai mult de dorintele exprimate insistent în ultima vreme de catre UE de implicare a acestui organism în solutionarea conflictului din Transnistria, deci într-o chestiune care afecteaza direct interesul Rusiei în zona. Proiectul este, din acest punct de vedere, o declaratie de politica externa, cel putin prin atentia si grija deosebite care se acorda limbii ruse în document sau încapatânarii de a ignora organismele europene în care Moldova ar putea nazui sa fie parte12 .

Un text nul din punct de vedere academic

Conceptia este în primul rând un text politic, dar „argumentatia” sa deriva însa dintr-o perspectiva ce se vrea „stiintifica” asupra proceselor de formare si dezvoltare a natiunilor.

În primul rând, textul este parte a unui proces mai amplu de „nation building” (demarat însa în Basarabia de ocupantul sovietic si continuat astazi de Partidul Comunistilor). Ideea care fundamenteaza argumentatia este una de tipar modernist (inventionist, instrumentalism etc.) dupa care natiunile se nasc prin proiect (by design), ca o creatie de sus în jos si în care un rol crucial trebuie sa revina statului si institutiilor acestuia. Agresivitatea cu care este promovata o asemenea perspectiva în document este cel putin stranie, mai cu seama ca este vorba despre un teritoriu care, vreme de mai bine de 60 de ani a fost supus de catre puterea sovietica, cu sistem si încrâncenare, unui proces de nation building (asta este, în esenta, moldovenismul), respectiv de creare a unei Republici Moldovenesti de limba, traditie si istorie rusesti. Procesul a esuat, dupa cum evenimentele de la 1989 au demonstrat-o cu prisosinta. Acest esec trebuie sa faca pe cei care pariaza fara rest pe asemenea abordari mult mai circumspecti.

Cert este însa ca perspectiva constructivista a demersului – „Am creat Moldova, acum sa-i cream pe moldoveni...” –, lipsita de minimale precautii sau spirit critic, sfideaza ridicolul când încearca sa justifice tentativa.

În al doilea rând, frapeaza în text confuzia (voita sau nu) si inconstienta cu care autorii textului se joaca cu vorbele si conceptele. Un text care nu urmareste decât sa „legitimeze” un stat, o limba si o etnie nu gaseste de cuviinta decât sa.... vitupereze „nationalismul”. Iata o mostra inclusa în „Expunerea de motive la proiectul Conceptiei politici nationale de stat a Republicii Moldova”: „Însa evenimentele de la sfârsitul anilor ‘80 si începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, inspirate, în republica de fortele politice radicale de orientare nationalista, au dus le dezintegrarea statului si societatii moldovenesti, la confruntarea interetnica si la scindarea teritoriala a tarii, scindare care mai persista. Din aceiasi perioada dateaza tentativele, care continua si astazi, de a nega existenta natiunii moldovenesti si a limbii moldovenesti, de a discredita istoria Moldovei - bazele politico-juridice si national culturale ale statului moldovenesc”13.

Prin urmare, tot ce s-a petrecut în perioada indicata este manifestarea fortelor „de orientare nationalista” împotriva carora Conceptia îsi propune sa lupte. Sofismul este aici la ele acasa: caci Conceptia, care îsi propune, cum spuneam, explicit, sa impuna un stat, o limba, o etnie, o limba etc. reprezinta, dupa toate normele sociologiei natiunii si nationalismului, chintesenta unui proiect sau program nationalist, în ciuda lipsei de consistenta si a falsului pe care se bazeaza argumentatia. Pentru autorii conceptiei, a fi nationalist moldovean nu e nationalism, dar a sustine limba, natiunea si etnia româna... da! Utilizarea atributului cu conotatii negative - nationalist – doar pentru ceea ce înseamna „românesc” nu este, în fond, decât o tehnica de propaganda sau proba unei confuzii majore care fundamenteaza acest document.

În al treilea rând, documentul se bazeaza pe o manipulare grosolana a textelor si conceptiilor europene privind drepturile omului sau ale comunitatilor etnice. În pofida filosofiei de la care pretinde ca se revendica, Conceptia nu face decât sa impuna de sus o carcasa identitara unei comunitati (populatia Republicii Moldova), ignorând nepermis dreptul individual la optiune al fiecarui cetatean. Altminteri spus, în loc sa plece de la drepturile omului pentru a ajunge la drepturile colective (multiculturalismul), textul le decreteaza pe cele din urma neglijându-le sistematic pe cele dintâi! În ciuda retoricii, este exact invers decât traseul european pe care documentul îl invoca cu obstinatie. Cum bine a sesizat un comentator de la Chisinau: „...atât actele privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului, cât si actele referitor la drepturile minoritatilor etnice si nationale, vizeaza doar individul si autonomia sa ireductibila. Drepturile culturale si lingvistice sunt considerate drepturi individuale, dar care se exercita în mod colectiv. Ceea ce înseamna ca unui grup etnocultural i se acorda drepturi nu pentru a pastra si perpetua cu orice pret existenta acestui grup, indiferent de optiunile membrilor grupului. Dimpotriva, grupului i se acorda drepturi deoarece pentru persoanele respective apartenenta la acest grup este plina de sens si importanta pentru exercitarea libertatii lor”. În opozitie, cum sugeram deja, Conceptia, dimpotriva, propune o viziune si un sistem de valori care ar trebui împartasite de catre toti cetatenii. Autorii Conceptiei considera drept scop strategic: "afirmarea unui sistem de valori nationale la baza carora se afla constientizarea de catre toti cetatenii tarii noastre a apartenentei lor la poporul unic al Republicii Moldova" (partea IV, Sarcinile politicii nationale de stat)”14.

În esenta, este vorba despre „un proiect totalitar”, cum îl numea academicianul Cimpoi, care nazuieste sa impuna, de sus în jos, o unica identitate tuturor cetatenilor Republicii moldova, indiferent de optiunile sau dorintele lor. Indiferent, adica, de ceea ce comunitatea internationala numeste „drepturile omului”...

Mitul „fondator” al Republicii Moldova: moldovenismul

Axul principal al textului este ideologia modovenismului. Documentul vizeaza, în esenta, impunerea „moldovenismului” ca ideologie de stat. Cu vorbele unor reprezentanti ai societatii civile de la Chisinau: „Moldovenismul ca doctrina a asa-zisului specific national al ‘poporului moldovenesc’, cu istorie, cultura si limba diferite de cele ale poporului român, este, precum se stie, o fabricatie a regimului tarist de ocupatie si, în special, a ideologiei sovietice staliniste, menita sa justifice anexarea provinciei românesti Basarabia de catre Rusia tarista si, ulterior, prin aplicarea prevederilor Protocolului aditional secret la Tratatul sovieto-german din 23 august 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov) de catre Uniunea Sovietica”15.

Nu avem spatiu suficient pentru a descrie evolutia acestei ideologii relativ la teritoriul dintre Prut si Nistru (dar nu numai). Genealogia aceste idei indica limpede emitentul: Moscova si Kominternul, iar aparitiile ei pe scena istoriei – dupa cum sugereaza un comentator de la Chisinau - nu este lipsita de semnificatii: „De fapt, aceasta teza conceptie cominternista a mai fost formulata în aceiasi termeni si în noiembrie 1988, când au aparut faimoasele teze ale Comitetului Centra al PCM si cuvântarea lui N. Bondarciuc, la acea vreme secretar al CC al PCM, azi fruntas al aceluiasi partid, care se încheia cu celebrul ‘niet, niet I niet’. Anume acele teze au catalizat miscarea de emancipare nationala a românilor basarabeni si procesul de acordare a limbii române a statutului de limba de stat si de revenire la alfabetul latin”16.

Fenomenul moldovenismului a fost resuscitat în Republica Moldova mai ales dupa venirea la putere a Partidului Comunist, dar el nu este, în nici un caz, apanajul acestei formatiuni politice, caci versiunile în care acesta este livrat pe piata sunt diferite (cazul Partidului Democrat Agrar si a reuniunii acestora din 1994 – „Casa Noastra – Republica Moldova” – este primul care vine în minte). Recent, fenomenul a beneficiat de o analiza pertinenta sub forma unei teze de doctorat si care merita tata atentia. Una dintre concluziile lucrarii merita reluata: „ ... moldovenismul nu este ‘minciuna întreaga’, ci o semiminciuna. De aceea, demontarea acesteia nu este un lucru usor: a afirma ca basarabenii nu sunt moldoveni ar fi la fel de gresit cu a afirma ca ei nu sunt români. Într-o eventuala disputa privind tezele moldoveniste, este foarte important a nu se ataca partea asa-zis pozitiva a moldovenismului – faptul de a fi moldovean nefiind o contradictie cu a fi român. Pe de alta parte, faptul existentei statului Republica Moldova implica recunoasterea politonomului ‘moldovean’, care nu este o emanatie a moldovenismului, ci o realitate geopolitica. În calitatea lor de cetateni ai Republicii Moldova, si românii basarabeni si minoritarii sunt moldoveni. Speculând însa pe chestiunea identitara, moldovenistii comit în mod deliberat tot felul de confuzii, mizând pe deruta si ignoranta. (...) Astfel, moldovenismul se prezinta ca o manifestare a crizei identitare în Republica Moldova (urmare a politicilor de rusesti de deznationalizare si rusificare), dar si ca o continuare a acestor politici”17.

Miturile fondatoare ale Republicii Moldovenesti (2)

Proiectul de constructie se bazeaza pe câteva „axiome” repetate obsesiv. „Republica Moldova constituie continuarea politico-juridica a procesului multisecular de statalitate continua a poporului moldovenesc. Moldovenii - nationalitatea fondatoare a statului, împreuna cu reprezentantii altor etnii: ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, românii, belorusii, tiganii (romii), polonezii si altii constituie poporul Moldovei, pentru care Republica Moldova este Patria lor comuna”.

Textul este uluitor. În primul rând, prin acreditarea ideii ca actuala Republica Moldova ar fi succesoarea de drept a Principatului Moldova, principat al Tarilor Române care a participat la fondarea României moderne în 1859. Mai mult, acreditarea unui „proces secular de statalitate” este rizibila când implica un teritoriu (actual Republica Moldova) care nu a participat, de fapt, nici la unirea din 1958 (se afla atunci sub ocupatia Imperiului Rus). A doua chestiune, contradictorie, se refera la compozitia etnica a populatiei: acreditarea unui „melanj etnic” într-o republica care are, conform recensamântului în vigoare, o majoritate clara de circa doua treimi, nu face decât sa reia o ideea mai veche, de sorginte cominternista, referitoare la acest spatiu.

Românii ca „minoritate etnica”

O alta intentie clara a autoritatilor de la Chisinau este transformarea românilor într-o minoritate etnica. Plasarea „românilor” undeva între evrei si belorusi în textul Conceptiei sugereaza clar unul dintre obiectivele strategice ale Chisinaului. Unul dintre instrumentele cu care se va realiza acest obiectiv este recensamântul din 2004, unde confuzia etnie/cetatenie – se spera – va transforma „românii” într-o minoritate etnica, covârsita de... „moldoveni”. Textul Rezolutiei este relevant la acest punct: „Beneficiarii respectivei conceptii vor fi Rusia si diaspora rusa din R. Moldova: Rusia îsi va asigura astfel, pentru decenii înainte, dominatia sa în regiune si realizarea intereselor geostrategice în raport cu Uniunea Europeana si NATO. Pentru mentinerea statutului de mare putere în afacerile europene, Rusia impune R. Moldova, prin intermediul actualilor guvernanti comunisti de la Chisinau, un plan de deznationalizare definitiva a românilor basarabeni, de creare a unui "popor unic" în care elementul românesc majoritar va fi "dizolvat" în asemenea masura încât va putea fi ignorat. Diaspora rusa, care are la ora actuala suprematia economica si mediatica, va dobândi oficial si suprematia cultural-lingvistica si îsi va prezerva toate drepturile politice necesare pentru realizarea scopurilor geopolitice ale Rusiei. Astfel, R. Moldova i se pregateste, prin aceasta conceptie funesta si prin tentativa de federalizare, statutul de enclava rusa la frontiera Uniunii Europene si NATO, dupa modelul regiunii Kaliningrad”.

Aceasta idee ca românii sunt o minoritate etnica nu este noua în Republic Moldova, dar, odata cu recensamântul, va capata o confirmare „stiintifica”. Cu voie sau fara, aceasta ideea a mai fost invocata la Chisinau chiar de gazetari aflati în tabara democratica . Cea mai importanta „contributie” la impunerea acestui sofism periculos apartine însa lui Renate Weber, Valentin Stan si Gabriel Andreescu cei care, în studiul „Relatia României cu Republica Moldova”19 sustineau acelasi lucru: optiunile cetatenilor care se declara români sau a celor care se declara moldoveni trebuie respectate deopotriva etc., etc. Nu e de mirare ca textul a fost republicat rapid de catre publicatiile guvernamentale de la Chisinau!

Consecintele unei asemenea evolutii sunt extrem de grave si periculoase, pe termen scurt, iar pe termen lung insolubile. Pe termen scurt va exista atunci „baza legala” pentru impunerea limbii ruse ca a doua limba de stat – limba româna va deveni a limba a minoritatilor – a eliminarii cursului de „istoria românilor” sau chiar a... etnicizarii Mitropoliei Basarabiei prin transformarea ei într-o biserica româneasca, deci minoritara. Pe termen lung, însa, acest multiculturalism extrem – caci pulverizeaza bazele consensuale ale oricarui stat - nu are nici o solutie, pentru ca intra într-o serie de contradictii din care nu se mai poate iesi. Inutil sa spunem ca acest mod de gândire nu este acreditat de nici un document european si, mai ales, nu este practicat (caci este imposibil!) de nici un stat de pe continent20.

Multiculturalismul sau noul „marxism-leninism”

Socheaza aproape, în textul Conceptiei, abundenta termenului „multiculturalism”, „multicultural”, „multilingv”. În primul rând, e ciudata aceasta strategie pentru un text care vrea sa promoveze unitatea unui stat si a unei „natiuni”. Se vadeste însa în acest document – veritabila struto-camila din acest punct de vedere – dorinta de a pune cap la cap tezele mai vechi si mai noi ale internationalismului proletar, pe de-o parte ideologia moldovenismului, pe de alta, cea a multiculturalismului. Dupa cum comenta un ziarist de la Chisinau: „Daca în perioada sovietica politica de deznationalizare si rusificare a popoarelor ocupate se desfasura sub acoperirea ideologica a internationalismului proletar, iar temelia doctrinara o asigurau Marx, Engels si Lenin, astazi politica de asimilare, promovata de Rusia prin intermediul comunistilor, utilizeaza terminologia împrumutata din limbajul occidental despre societatea civila multinationala, stat polietnic, popor multicultural si multilingv”21.

Este limpede însa ca aceasta incoerenta doctrinara nu poate pretinde pretentii de document fondator.

O limba, doua limbi...

O alta contradictie ce brazdeaza textul se refera la limba. Iata textele: „Limba moldoveneasca, având statutul de limba de stat, se foloseste în toate sferele vietii politice, economice, sociale si culturale. Una din prioritatile nationale ale Republicii Moldova este asigurarea însusirii limbii moldovenesti”. Dar si: „Limba rusa care, în conformitate cu legislatia în vigoare, are statutul de limba de comunicare interetnica, se aplica si ea în toate sferele vietii statului si societatii. Pentru Moldova este caracteristic bilingvismul moldo-rus si ruso-moldovenesc statornicit istoriceste, care, în actualele conditii, este necesar sa fie dezvoltat si perfectionat”. Pe de-o parte: „crearea neîntârziata a conditiilor necesare pentru însusirea limbii moldovenesti de catre o parte a populatiei Moldovei”, pe de alta: „neadmiterea restrângerii sferei de folosire a limbii ruse în toate domeniile vietii statului si societatii” si „asigurarea de conditii pentru pastrarea si dezvoltarea în continuare a functiilor oficiale ale limbii ruse”22.

Textul este cel putin ambiguu. Pe de-o parte, daca, programatic, „limba moldoveneasca” va deveni o „prioritate nationala”, ce sens mai are acordarea unui statut egal limbii ruse? Care este, în mod real, intentia celor care au lansat documentul? Publicatia Flux, ziarul de limba româna cu cel mai mare tiraj, încearca sa raspunda: „autorii acestui plan cauta sa mentina, în mod artificial, situatia când majoritatea româneasca si toate minoritatile, cu exceptia celei ruse, vor cunoaste si vor vorbi obligatoriu limba rusa, în timp ce minoritarii reprezentând fosta natiune dominanta a imperiului sovietic vor cunoaste doar limba rusa. Prin urmare, avem de-a face cu un asa zis bilingvism cu totul distorsionat, care ar trebui numit mai corect aparhaid, adica dominatia discriminatorie a unei minoritati asupra majoritatii. Sa nu uitam ca aceasta majoritate include atât majoritatea româneasca cât si minoritatile ruse” .

O conceptie represiva a unui regim represiv

Chestiunea cea mai grava, probabil, si care ridica semne serioase de întrebare asupra acestui demers, este maniera în care acesta va fi implementat în societatea moldoveneasca. Indiferent de parerea pe care o avem fata de tezele documentului, o discutie sau dezbatere democratica pe aceasta tema nu are, în principiu, a dauna. În fond, democratia presupune si dreptul la eroare: poti gresi, te poti însela, dar pentru asta nu poti fi eliminat din spatiul discursului public.

Alta este însa problema grava – apropo de democratie – care apare relativ la acest document. Ea tine de maniera în care puterea politica propune si vrea sa impuna acest proiect. O discutie reala lipeste si, mai mult, textul stipuleaza explicit pedepse pentru cei care se vor opune. Acesta este principalul motiv pentru care academicianul Cimpoi o definea, la conferinta deja invocata, „cu caracter totalitar”: „Conceptia pusa în discutie este, de fapt, o anticonceptie, deoarece ignoreaza adevarul stiintific despre românii moldoveni si limba româna. Este construita pe un temei de nisip, o utopie ce nu tine cont de realitate. Ea nu are nici o sansa de a fi transpusa în practica, fiindca nu se tine cont de parerea intelectualitatii. Asa-zisul dialog fructuos între autoritatile publice si societatea civila s-a dovedit a fi o farsa mincinoasa. Aceasta conceptie nu respecta drepturile fundamentale si principiile democratice recunoscute pe plan european si international, libertatea de gândire si exprimare, valorile democratiei, drepturile omului etc. Este o conceptie cu caracter totalitar”23.

Textul contine, explicit, avertismente limpezi si deloc linistitoare în legatura cu viitorul Republicii Moldova. Astfel, documentul sustine orientarea politicii de stat catre: „neutralizarea juridica si politica a necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existentei natiunii moldovenesti si a statalitatii moldovenesti, de discreditare a istoriei moldovenesti, de negare a etnonimului „moldoveni” si glotonimului „limba moldoveneasca””. social-economica a tuturor regiunilor Republicii Moldova. Dupa cum s-a exprimat presa democratica de la Chisinau, „într-o singura propozitie avem concentrata dorinta expresa a comunistilor de a neutraliza, din punct de vedere juridic si politic, pe toti cei care vor îndrazni sa împartaseasca o alta opinie. Însusi faptul ca Voronin urmareste neutralizarea juridica si politica a celor pe care îi considera indezirabili, arata, fara putinta de tagada, adevarata fata a regimului comunist de la Chisinau. Acesta a ramas fidel traditiilor marxist-leniniste si staliniste de practicare a terorii ca norma politica si a violentei ca mijloc de anihilare a oponentilor. Aceste rânduri sinistre trebuie privite în contextul tuturor ajustarilor legislative operate de comunisti în ultimii doi ani, prin care sunt distruse în mod premeditat si metodic institutiile democratice si suprimate drepturile fundamentale ale omului”24.

Aceste planuri apar si mai periculoase daca ne gândim la initiativa comunista de modificare a Constitutiei care urmareste introducerea unui regim de functionare a unor legi speciale si extraordinare, ce ar anula, de fapt, principiile constitutionale democratice si ar distruge statul de drept, ca si prin Legea privind combaterea activitatii extremiste. Dupa prognoza aceluiasi ziarist: „Ar fi de asteptat ca dupa intrarea în vigoare a acestui document monstruos sa urmeze modificarea Codului Penal si a altor legi care sa permita lichidarea Opozitiei si a presei incomode”.

Dictionarul moldovenesc-românesc

„A promova sub orice forma o limba moldoveneasca deosebita de limba româna este, din punct de vedere lingvistic, ori o greseala naiva, ori o frauda stiintifica; din punct de vedere istoric si practic, o absurditate si o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identitatii etnice si culturale a unui popor si, deci, un act de genocid etnico-cultural”
Eugen Cosariu25

Vineri, 25 iulie, în Partidului Comunistilor din Moldova Comunistul se putea citi o prezentare oficiala a straniului Dictionar moldovenesc-românesc. Evident, textul este scris de „neobositul detractor al culturii românesti V. Stati” (cum îl numeste presa de la Chisinau), tot el autor al dictionarului. Textul este plasat la rubrica „raftul de carti” si poarta supratitlul „Senzational! Prima data în istorie! A aparut dictionarul moldovenesc-românesc!” Nu e nici o coincidenta ca si Dictionarul si i au fost tiparite, practic, concomitent. Cum am scris deja, Dictionarul este parte organica a Conceptiei si cine nu îl percepe asa este în teribila eroare.

Un jurnalist de la Chisinau comenta astfel aparitia lui: „În fata unei tiparituri de acest fel, am înteles în sfârsit cum se descifreaza sigla comunistilor de azi, în care pe lânga secera si ciocan, mai e plasata si o carte deschisa. Negresit, cartea din sigla bolsevica, monument al prostiei si deopotriva al arogantei si agresivitatii împotriva bunului simt, este dictionarul lui Stati (...) Într-adevar o astfel de scriitura de sorginte stalinista apare în premiera si împinge dincolo de limitele absurdului vechea teorie comunista prin care se neaga unitatea etnolingvistica si culturala a românilor. Noi, românii de dincoace de Prut, am suportat din plin efectele nefaste ale politicii expansioniste rusesti, care si-a acoperit dintotdeauna invaziile din 1812, 1940 si 1944 cu „misiunea eliberatoare” a armatei de ocupatie, care salva „moldovenii” de ocupantii români”26.

Cartea presupune, practic, mai multe etaje de lectura, inclusive. În primul rând, volumul a fost o provocare organizata tocmai în acel moment (si) cu scopul de a stârni reactia oficialitatilor de la Bucuresti în preajma întâlnirii între Iliescu si Voronin27 . Pe lânga aberatiile inserate acolo sau strofele inepte semnate de acelasi V. Stati28 sunt inserate în prefata jigniri la adresa României sau a primului-ministru, România fiind, de fapt, ortografiata „Rromânia”.

Dincolo de mitocanie si provocare se afla al doilea nivel e lectura. Acesta justetea justetea, în sine, a întreprinderi. Care e, fireste, nula. Cel putin la acest capitol. Daca nu la altele, unanimitatea intelectualilor români de dincolo de Prut e clara si fara echivoc. Alaturi de textele din publicatii precum Flux29 sau Timpul30, grupajul realizat de publicatia Contrafort31 da radiografia reactiei intelectualilor de la Chisinau. Vasile Gîrnet scrie despre „... Vasile Stati, personaj grotesc, mândru purtator al unei prostii flamboiante, dublate de o impertinenta pe masura, care produce periodic diversiuni în mediul cultural si politic de la Chisinau”; Nicolae Negru spune ca „e rodul unei crize de schizofrenie antiromâneasca (cu foarte posibile radacini kaghebiste) combinate cu complexul lui Herostrat”; Mihai Cimpoi comenteaza: „Asa numitul Dictionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati, renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai josnica speta, este o monstruozitate care nu ar merita nici o atentie daca nu ar reprezenta o mentalitate ce tine de moldovenismul primitiv si nu ar avea sustinere oficiala”; Eugen Lunga avertizeaza ca „efectul stiintific al acestui op este nul”, dar ca „dictionarul semnaleaza... întoarcerea la era troglodita, când cutuma politica si ideologica scârnavea adevarul istoric si stiintific”; Vasile Romanciuc îl numeste „un certificat al prostiei ajunsa la paroxism”; Leo Butnaru scrie despre „sfertodoctul cu sistem” si despre dictionar ca „un mod de a scotoci în pubelele de gunoi ale ideologiei comunist-tariste”; Lidia Codreanca argumenteaza despre „fobia glotonimica”, aceasta „pecingine veche pe trupul Moldovei dintre Prut si Nistru, al Basarabiei noastre”; Constantin Cheianu îl numeste, simplu, „o escrocherie”; Andrei Burac scrie ca „V. Stati este o persoana care a sfidat deseori istoria, a scuipat în fata unui întreg neam din care face si el parte”; Iuria Colesnis afirma ca „nici chiar comunisti ortodocsi sovietici n-au îndraznit sa faca o asemenea mojicie sau ceva similar”; Ion Ciocanu scrie ca „în loc sa combata rusismele care s-au latit asemenea unei pecinegi pe corpul limbii noastre stramosesti, autorul „dictionarului” le considera piloni ai unei limbi distincte – „moldovenesti””; Nicolae Rusu crede ca „acest dictionar este o aberatie atât de evidenta, încât, probabil, nici autorul nu crede cu adevarat în „teoria” pe care, de mai multe decenii, o promoveaza cu atâta tupeu”; Grigore Chiper afirma ca „în noile conditii, când la putere au acces radicalii comunisti, pro-rusi si românofobi declarati, ideea moldovenismului a devenit doctrina de stat. În acest sens, V. Stati este expresia a ceea ce s-ar numi comanda politica”; Iurie Bodrug scrie ca „Antiromânismul veninos al celor care au pus la cale acest kitsch monstruos i-a impus sa scoata pe piata un asemenea produs cu o denumire atât de bizara”; Nicolae Spataru considera ca „sa le oferi basarabenilor un asemenea dictionar înseamna sa-ti bati joc de ei în modul cel mai mojicesc, sa nesocotesti în mod criminal soarta lor vitrega si faptul ca mai bine de jumatate de secol au fost îndobitociti, batjocoriti, umiliti si deznationalizati”; iar Iulia Ciocan crede ca „este în natura lucrurilor sa apara ineptii într-un stat în care domneste dezmatul, sa existe românofobie într-o republica condusa de fostii nomenclaturisti”. Alte comentarii sunt, cu siguranta, inutile... Vom încheia aceasta sectiune cu un pasaj din articolul directorului publicatiei Timpul, Constantin Tanase, deja citat: „Aparitie Dictionarului moldovenesc-românesc m-a facut sa-mi schimb parerea despre V. Stati. Dupa mine, Stati merita cu prisosinta un loc de cinste în Aleea Clasicilor din Chisinau. Stati, editând mult blamatul dictionar, a facut pentru clarificarea definitiva a problemei limbii române în R. Moldova mai mult decât academiile de la Chisinau si de la Bucuresti. Prin acest dictionar, Stati demonstreaza cp asa-zisa „limba moldoveneasca”, diferita de cea român, NU EXISTA! Si punctum, aplicând astfel o lovitura mortala (sa speram, ultima) moldovenismului primitiv anti-românesc”.

Al treilea nivel de lectura a dictionarului lui Stati este cel al semnificatiei lui dincolo de provocare si fals. Iar semnificatiile ultime sunt de esenta geopolitica. Nu doar în sensul ca este parte si expresia a proiectului numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova, ci ca ilustreaza întreaga fobie occidentala pe care un regim de extractie comunista înca o încarneaza si ilustreaza. România este pentru Republica Moldova, geopolitic vorbind, Uniunea Europeana si NATO. Un gazetar de la Chisinau a surprins excelent ideea ca atacul regimului comunist de la Chisinau nu este doar asupra României, ci asupra Occidentului pe care, în raport cu R. Moldova, România îl ilustreaza: „Dupa ce s-au tot facut glume pe seama inexistentei unui dictionar moldo-român, iata ca provocatorul de serviciu Stati ajunge sa materializeze un banc, care, devenind realitate, înceteaza sa fie comic si devine sinistru. V. Stati îsi bate joc cu nerusinare de România, îi prezinta pe români ca pe niste tigani si îl insulta mitocaneste pe premierul Adrian Nastase. Cliseul batjocoritor este cunoscut. Întreaga propaganda sovietica împotriva Occidentului se facea dupa acelasi tipar, acesta fiind un element de baza al „razboiului rece” dintre URSS si lumea libera. Denigrarea si insulta porcoasa erau procedeele predilecte ale propagandistilor sovietici. Asa cum R. Moldova de azi a devenit un URSS în miniatura, România este identificata cu Occidentul, prin urmare devine tinta unor atacuri sordide. Prin aceasta scriitura abominabila, puterea de ocupatie a Federatiei Ruse, exercitata de catre un partid de ocupatie, cel comunist, urmareste si testarea capacitatii de reactie a societatii” 32.

Razboiul regimului comunist nu este doar cu România, ci cu valorile euro-atlantice pe care (si) aceasta le reprezinta si semnifica. Aceasta este explicatia ca, în Piata Marii Adunari nationale sau în fata Ambasadei se pot auzi si cântece românesti, si drapele NATO sau ale Uniunii Europene...

Concluzii. Ce se întâmpla acolo? Dar ce se întâmpla aici...

“Desi pare convenabila, trebuie sa recunoastem ca este falsa sau cel putin incompleta ideea ca în Basarabia de azi discutiile despre glotonimul ‘limba româna’ si etnonomul ‘popor român’ ar purta doar un caracter stiintific… Aici, în Basarabia, afirmatia ca esti român constituie un act politic… La noi poti fi foarte bine orice, dar daca te îndaratnicesti sa fii ceea ce esti, adica român, exasperezi toata tagma de artizani ai unei noi natiuni”
Tara, 1995

Doua concluzii, redate succint, vor încheia acest material si vor tine deschis un dosar care este departe de a fi epuizat:

Criza identitara a Republicii Moldova

Recentele decizii ale autoritatilor comuniste sunt doar expresia unui razboi mai adânc care se petrece peste Prut. Genealogia conflictului si radacinile crizei trebuie cautate mult mai departe. Batalia aceasta culturala la care asistam – sa ne reamintim ca una dintre putinele, daca nu unica, miscare de protest care a pornit de la explicite revendicari culturale s-a petrecut anul acesta la Chisinau – a început demult în Basarabia si s-a acutizat odata cu aparitia statului Republica Moldova. Nu e cazul sa insist aici asupra unei istorii, în general, stiute33 .

Care este, de fapt, esenta chestiunii? Citatele au sugerat deja: una identitara. Întrebarea “Cine sunt eu?” ramâne una dintre mizele cruciale ale oricarui pariu existential. Nu vom intra aici în complicate chestiuni de sociologia natiunii si nationalismului sau de geopolitica, dar merita reamintit – apropo de statul moldovean - ca unul dintre elementele constitutive ale unei asemenea entitati este cel pe care Anthony Smith îl numea “etno-istorie” (etno-history). Intra aici suma tuturor elementelor – mituri, memorie comuna, simbolistica etnica, legatura cu teritoriul, asumarea trecutului etc. – care constituie si configureaza legitimitatea implicita a statului în cauza (pe care se bizuie, apoi, prestatia lui politica, culturala, economica etc.). Este vorba despre aceea parte necontractuala a contractului despre care vorbea clasicul sociolog francez Emile Durkheim si care constituie, în esenta, orice proiect comunitar (national), respectiv fixeaza bazele acelui consens care nu este – nu poate fi – doar de natura rationala. De aceea nu poate fi inventat rational, de sus în jos. În lipsa unui asemenea fond sau a neasumarii celui “oficial” (promovat de sus de o putere politica), criza este perpetua sau, în orice caz, recurenta. Acesta este cel putin verdictul lui Anthony Smith si a celora din scoala lui. Mai mult: în conditiile unor discursuri identitare paralele si/sau concurentiale – mai cu seama când unul dintre ele ale girul statului – ne aflam în situatia numita de geopoliticieni “tara sfâsiata” (torn-country). Instabilitatea, în asemenea conditii, este endemica, iar criza perpetua, în ciuda unor momente de aparenta stabilitate. Pe de o parte, oricând pot aparea noi generatii care sa urce pe scena publica si sa revendice sau sa impuna un alt discurs identitar, sau, pe de alta parte, niciodata discursul identitar forjat de oficialitate nu va reusi sa se impuna cu adevarat. Criza normalitatii se transforma în asemenea situatii în normalitatea crizei. Pe acest fundal se joaca, mai mult sau mai putin coerent, celelalte evolutii (Republica Moldova nu e în nici un caz unicat: nici Macedonia – FYROM sau Bosnia-Hertegovina, printre altele, nu o duc mai bine…)

Într-o asemenea situatie pare sa se gaseasca astazi Republica Moldova si de aici precaritatea statului de peste Prut. Conflictul la care asistam este de esenta identitara. Razboiul cultural si identitar este nu doar concomitent, ci sinonim cu Republica Moldova.

Momentele descrise aici sunt parte a acelei crize profunde34...

Integrarea euro-atlantica si obligatiile României

Ce e de facut? Paradoxal – doar pentru cei are gândesc raportul problematicii cu integrarea europeana ca incompatibil - extrem de mult. Si tocmai acum ceva e de facut, pentru ca trebuie sa fie facut! Altminteri spus, tocmai apropierea României de structurile euro-atlantice aduce, intempestiv, chestiunea Republicii Moldova în prim plan.

Din doua motive. Pe de-o parte, ca formula de angajare europeana. Integrarea în structurile institutionale europene nu aduce numai beneficii, dar si obligatii. Iar una dintre ele se refera strict la protectia minoritatilor si a drepturilor omului. Asa cum România din acest punct de vedere are, poate, cea mai liberala constitutie, excedând chiar baremurile impuse de procesele de integrare, ea trebuie sa-si asume rolul de curea de legatura între ce se întâmpla în alte spatii pe care, lingvistic cel putin este cel mai bine pregatita sa le abordeze, si institutiile europene. O încalcare a drepturilor unei minoritati vorbitoare de lima româneasca si traitoare în tari care se afla înca mai prost plasate în raport cu UE trebuie facuta publica si semnalata la nivel european. Este, în esenta, una dintre obligatiile care deriva (si) din conditia de candidat al României. România nu îsi poate asuma un rol de lider regional în zona daca nu va deveni lider regional si la nivelul respectarii drepturilor omului. Si asta nu înseamna numai legislatie interna – de departe cea mai liberala din zona -, ci si atentie la ceea ce se petrece în jurul ei din acest punct de vedere si colaborare sistematica cu structurile europene din acest punct de vedere. Activismul european pe aceasta directie este, deci, nu doar o optiune, ci o obligatie.

Daca prima motivatie are în vedere chestiunea integrarii în UE, a doua ratiune majora se refera la integrarea si locul României în NATO. Integrarea – este un lucru prea putin constientizat - a accelerat masiv interesul pentru populatia româneasca risipita în jurul frontierelor. Românii se întind nu doar în Balcani, Ucraina sau Republica Moldova, dar si în Georgia, tarile baltice, Armenia sau Moscova… Rolul pe care România îl va dobândi din punct de vedere strategic va spori, geometric, importanta acestor comunitati. Si contemplata pe acest versant, problema poarta, iarasi, stigmatul obligativitatii, nu cel al simplei optiuni…
Daca ce e de facut este, nadajduim, limpede, cum e de facut pare mai dificil de abordat. Dar nu e. Tinând seama de defectiunile lesne reperabile în acesti 13 ani, în ciuda unor gesturi laudabile, desi singulare, poate ca cel mai bun punct de plecare este… evitarea lor. Asta înseamna, înainte de toate, suprematia proiectului asupra proiectelor, coerenta institutionala si, mai ales, mutarea accentului – cantitativ vorbind – de la politic la civic, respectiv de la actiuni guvernamentale la cele prin intermediul asociatiilor non-guvernamentale (ONG, publicatii, cercuri de dezbateri etc.). În lipsa unor fundatii local (nationale) care sa aiba pe agenda aceasta chestiune, guvernul, prin fondurile pe care le aloca – nu o data complet aiuritor si pe niste directii absolut hazardate – va trebui sa-si asume plasarea problematicii în zona de interes a publicului român (finantare de publicatii de acest profil, cercetari, seminarii nationale si internationale, ONG cu activitati în zona etc.).

Si înca o observatie. Doar o redefinire a pozitiei problemei românilor Republica Moldova în spatiul civic poate sa redeschida cu succes acest dosar. Numai transformarea ei în chestiune cheie o poate impune atât la nivelul interesului public, dar si – prin recul - la nivelul interesului politicienilor. (Politicianul român de astazi, cu rarisime exceptii, ignora sistematic aceasta problematica. Si nu exista vreo speranta pe termen scurt ca lucrurile se schimba. Dar, indirect, prin plasarea chestiunii în spatiul public, deci ca problema care poate mobiliza o parte de public sau anumiti lideri de opinie, aceasta poate intra si pe agenda de interese a politicianului român, cel putin din motive pragmatice. La rându-i, acesta va putea perpetua atentia asupra problemei în mediile politice în care evolueaza).

Textul de fata nu vrea, fireste, sa epuizeze gama de solutii, cât, mai ales, sa deschida problema. Care, cum am sugerat, nu mai tine doar de registrul optiunilor României, ci de cel al obligatiilor ei – ca sa nu mai pomenim aici, excesiv, de vetusta… demnitate nationala35.


--------------------------------------------------------------------------------

Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Moldovenii, România, Rusia si politica culturala, Editura Arc, Chisinau, 2002.
„Prefata” la Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Cadrul conceptual utilizat în aceasta analiza l-am dezvoltat în alta parte. Vezi Ilie Badescu, Dan Dungaciu, Sociologia si geopolitica frontierei, Editura Floarea albastra, 2 vol., Bucuresti, 1995.
Numai în cazul în care fixarea granitei înaintarii unui proces frontalier este naturala, deci organica, spatiul de frontiera înceteaza sa existe. Cazul tipic aici este, de pilda, înaintarea frontierei protestante în Europa. Aceasta înaintare s-a oprit, organic, la marginea spatiului ortodox, deci fixarea granitei protestante s-a petrecut de la sine (de ce stau lucrurile asa nu e locul sa detaliem aici).
Este vorba despre acele zone care emit – justificat sau nu - pretentii la apartenenta la acel spatiu.
Este vorba mai ales despre acele spatii de frontiera refuzate, respectiv acele spatii care emit, justificat sau nu, pretentii la includere în interiorul granitei.
Chiar si exodul masiv al populatiei din Republica Moldova spre Occident – circa 1 000 000 de persoane – este explicabila doar în acesti termeni. Caci acesti oameni, care vor – si demonstreaza ca pot – sa munceasca si sa traiasca în spatiu occidental sunt adeptii si electoratul partidelor din Opozitie, deci anti-comuniste, care refuza programatic locul în care cancelariile politice au stabilit ca trebuie fixata granita înaintarii frontierei euro-atlantice. Ne aflam astazi în situatia în care acesti emigranti – activ socio-politic si anti-comunisti ca structura – ajung sa sustina regimul Voronin atât economic – prin valuta pe care o aduc în tara sau o trimit regulat familiilor lor – cât si politic – prin deprivarea partidelor din opozitie, anti-comuniste, de sectiunea cea mai activa a electoratului lor! Gestul acestora de a pleca a fost generat, din pacate, trebuie sa repetam, si de mesajele cinice pe care unele cancelarii europene (inclusiv OSCE) le-au transmis în legatura cu viitorul „ne-european” al Republicii Moldova. Principalul mobil pentru emigrare este astazi un amestec de lipsa de proiect, necredinta si sentiment de abandonare. Lipsa de încurajare sau declaratiile de respingere a Republicii Moldova formulate de membrii importanti ai institutiilor europene (Prodi este doar unul dintre acestia), lipsa de proiect si de angajare a României – ca virtuala punte spre Europa sau NATO a Moldovei – au facut mai mult rau populatiei de dincolo de Prut decât toate tancurile Armatei a XIV stationata în Transnistria.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”, desfasurata duminica, 14 septembrie, în sala mare a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Moderator a fost academicianul Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova. Au participat savantii si profesorii: Anatol Ciobanu, Gheorghe Bobâna, Andrei Esanu, Mihai Purice, Ion Barbuta, Ana Bantos, Anatol Petrencu, avocatul Gheorghe Susarenco, scriitorii Mihail Gheorghe Cibotaru si Ion Ciocanu, Stefan Urâtu, presedintele Comitetului Helsinki Moldova. În dezbateri au mai luat cuvântul academicienii Petru Soltan si Alexandru Mosanu, scriitorii Haralambie Moraru, Serafim Saka, Valeriu Matei, Ion Hadârca, Pavel Balmus s.a.
Contrafort, Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003.
Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova a fost examinata miercuri, 11 septembrie, în cadrul Clubului de presa de la Chisinau, participantii la dezbateri apreciind documentul elaborat de institutia prezidentiala drept „batjocura fata de natiunea titulara”. Potrivit presedintelui Uniunii Jurnalistilor, Valeriu Saharneanu, conceptia respectiv trebuie tratata în modul cel mai serios, deoarece „principalul scop al conducerii de vârf este ca Republica Moldova sa nu se integreze în Europa”. O atitudine similara fata de conceptie a exprimat-o liderul Partidului Social Democrat, Oazu Nantoi, desi considera ca „acest proiect nu merita o abordare academica, deoarece este o provocare politica cam rasuflata”. „Prin intermediul lui, conducerea de vârf încearca, de dragul succesului, sa faca vrajba interetnica. Faptul ca partidul de guvernamânt intentioneaza sa implementeze aceasta conceptie începând cu luna ianuarie 2004 este o dovada ca actuala guvernare comunista se pregateste de viitoarele alegeri parlamentare. Aceasta conceptie, elaborata la Presedintie, contravine flagrant prevederilor legislatiei internationale”, a conchis Nantoi. Comentatorul politic Vasile Botnaru a mentionat la rândul sau ca autorii conceptiei „nu si-au propus sa gaseasca o solutie pentru politica relatiilor interetnice, ci încearca sa satisfaca ambitiile puterii”. „Aceasta conceptie este o utopie care nu tine cont de realitate, de istorie si de procesul de deznationalizare, autorii urmarind o mentinere a limbii ruse si a realitatilor din perioada sovietica”, a declarat academicianul Mihai Cimpoi, care evidentiind contextul lingvistic al Conceptiei politicii nationale, a mentionat ca în cazul în care limba rusa va fi proclamata de stat, limba natiunii titulare va fi desconsiderata. Cu aceste opinii nu a fost de acord liderul partidului "Ravnopravie", Valerii Klimenko, caruia, desi „nu-i place aceasta conceptie”, articolul privind proclamarea limbii ruse ca limba de stat „ar fi o perspectiva”. „O treime din populatia Republicii Moldova vorbeste limba rusa si aceasta ar fi o solutie pentru rezolvarea conflictului transnistrean, deoarece transnistrenii nu vor accepta sa se reintegreze daca limba rusa nu va fi proclamata de stat in Republica Moldova”, a conchis Klimenko.
În ciuda unei retorici „europene”, documentul nu pomeneste nici o institutie euro-atlantica careia Republica Moldova ar dori sa i se alature în viitor.
Merita citat aici comentariul din Rezolutie la aceasta chestiune: „Între alte scopuri nedeclarate, dar urmarite de proiectul conceptiei, este denaturarea adevarului despre ampla miscare nationala din anii 1989-1991, definita ca fiind un "conflict civil", precum si anularea tuturor cuceririlor democratice din anii de renastere nationala a românilor basarabeni”.
Tamara Caraus, „Despre politica nationala în Republica Moldova: între bilingvism si unilingvism”, în Timpul, vineri 5 septembrie, pp. 12-13.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”.
Igor Burciu, „Revansa bolsevica în actiune. Conceptia impunerii minciunii prin teroare”, Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003, p. 5.
Argentina Gribicea, National si politic în Republica Moldova. Contributii de sociologie si geopolitica regionala, teza de doctorat, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala.
Vezi în aceasta chestiune polemica dintre publicatiile Literatura si Arta si Tara din iulie-august 1994.
Texul a fost tiparit în „22 Plus”, 25 ianuarie 1995.
Vezi, pe aceasta chestiune, articolul Tamarei Caraus, deja citat.
Burciu, articol citat. Sau, cum spune Rezolutia deja citata: „Proiectul conceptiei impune, de fapt, o maniera sfidatoare, fara precedent, de desconsiderare si umilire a românilor basarabeni – natiunea de baza a statului, prin promovarea ideii potrivit careia nu cultura, limba, istoria si jertfa pentru aceste valori eterne sta la temelia Republicii Moldova, ci amalgamul de "culturi" ale diasporei, de fapt, cultura si limba rusa. Realizarea acestei idei revansarde ne-ar situa în anii '50 din secolul trecut si ar fi de natura sa arunce în aer "pacea interetnica" si "concordia civica", declarate cu atâta emfaza în proiectul conceptiei ca valori fundamentale ale R. Moldova. Mai mult decât atât, o asemenea politica nationala urmareste si scopul izolarii societatii din R. Moldova de România si de poporul român, aflate într-un benefic proces de integrare în Uniunea Europeana”.
Burciu, articol citat.
Iar academicianul Alexandru Mosanu avertiza, în aceiasi idee, asupra persecutia românilor basarabeni: „În baza acestei conceptii, care prevede "formarea de catre stat a unei politici de cadre bazata pe criteriile profesionalismului, competentei si devotamentului fata de patrie", românii basarabeni vor fi discriminati pe motive de lipsa de patriotism ruso-comunist. Conceptia are drept scop transformarea celui de-al doilea stat românesc într-un stat antiromânesc, într-un stat-focar de tensiune la granita cu NATO si UE. Societatea civila trebuie sa creeze un centru de coordonare a luptei împotriva tentativelor de rasturnare a ordinii constitutionale în R. Moldova, de transformare a ei într-o enclava a Rusiei”.
Burciu, articol citat.
Apud. Gheorghe Ghimpu, Constiinta nationala a românilor, Editura Garuda-ART, Chisinau, 2002, p. 438. Eugen Cosariu este unul dintre marii savanti ai lumii: filolog, filosof, sociolingvist, cunoscator a circa treizeci de limbi ale lumii, Doctor Honoris Causa a 17 universitati si membru titular si membru de onoare al mai multor Academii.
Vitalie Calugareanu, „O carte între secera si ciocan”, în Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003.
În plus, poate fi si un soi de praf în ochi pentru a distrage atentia de la initiativa politica mult mai grava si mai periculoasa pe care o ilustra, respectiv Conceptia presedintelui Voronin.
Iata o mostra a gândirii „savantului” Stati (în versuri de data asta) care te lasa fara glas: „Unii zic ca e otrava,/Dar de stai sa te gândesti,/Limba noastra cea moldava-i/Mama limbii românesti”.
Articolul lui Vitalie Calugareanu deja citat.
Vezi Vlad Pohila, „Când limba nationala e lasata la cheremul unor cârpaci” si, mai ales, textul nemilos al lui Constantin Tanase, „De neamul si limba moldovenilor”, nr. 29(91), p. 9 si, respectiv, 6,10.
Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003, pp. 16-19.
Calugareanu, articol citat.
Vadit, unul dintre momentele cele mai semnificative ale acestui conflict s-a derulat acum zece ani. Atunci, un “Ordin” semnat de Adrian Usatâi, directorul general al Radioteleviziunii, interzicea folosirea notiunii de “Basarabia” în institutia asupra carui rusii, vorba lui Eminescu, “l-au pus nacialnik”. Iata un fragment dintr-un text de la fata locului si intitulat “Fiecarui român – câte un calus în gura”: “Unul pentru Eminescu, altul pentru Iorga, se vor mai gasi câteva si pentru Kogalniceanu, Hasdeu, Russo. De azi înainte, adio Basarabie!… La nevoie se va gasi câte un calus si pentru Matcovschi cu Basarabia lui cu tot, care (ce neobranzare), chipurile, ar fi fost ‘trecuta prin foc si prin sabie, furata, tradata mereu’. Îi vine rândul si lui Vieru, facem rost de un cep si pentru ura lui. Sa astupam cu pamânt si gurile lui Ion si Doina Aldea Teodorovici, sa nu mai rasune din eternitate vocile lor anti-constitutionale care si de dincolo de mormânt submineaza statalitatea Republicii Moldova” (Tara, Chisinau, 1 iunie, 1993).
Daca 60 de ani de dominatie sovietica – iar regimul comunist a fost si un proiect identitar al unui stat care încalca orice reguli si avea la dispozitie toate institutiile culturale pentru a reusi – nu au fost capabile sa modifice si sa obliter

Nu ai prea inteles multe din "demersul meu"!! Iar daca citeai mai mult din ce am scris pe aici,iti dadeai seama ca "nici faptul ca numai buba mea ma doare" nu e prea aproape de adevar!
Cat despre sprijinul "armatei",era un citat din presa romana care este ceva mai documentata decat noi!
Desigur ca putem vedea ca armata romana nu a sustinut nici pe legionari,nici pe Antonescu!1Si putem baga si "capul in tarana ca strutul" si sa spunem ca nici Antonescu,nici legionarii,nici Carol sau Mihai nu au fost sprijiniti de popor!,iar armata romana si conducerea ei au avut din totdeauna o "pozitie neutra"!!!Sunt facuti din "teflon" si astfel "nimic nu ramane patat!!
Cat despre ce cred eu la titlul "A fost holocaust in Romania?,m-am mai exprimat ca nu am destule date si ca exista tone de documente care vor fi cercetate!Si ca astept rezultatele comisiei,care vor fi date publicitatii abia in 2005.Pana atunci,ma simt cel mai aproape de "teza" relatata in urmatorul articol din ObservatorCultural:
==============
**************
A fost holocaust in Romania?


Pentru inceput, permiteti-mi sa-mi plec cu respect fruntea in fata memoriei acelor mii de romani care, prin curaj si credinta crestina, au salvat in anii celui de al doilea razboi mondial circa 400.000 de evrei.
Printre acesti romani ii citez pe Regina-mama Elena, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane: mitropolitii Balan si Tit Simedria, militari de diverse ranguri: generalii Dumitru Popescu, Corneliu Dragalina, Vasile Ionescu-Negru, Orezeanu, colonelul Borcescu, capitanul Ion Popescu sau simplul plutonier Prisacaru, functionari superiori ai statului ca prof. Dumitru Lupu, presedintele Curtii de Casatie a Romaniei, C. Paunescu si I. Vladescu, directori la Caile Ferate Romane. Un caz aparte este al prof. Augustin Caliani, care nu numai ca a salvat vieti omenesti, dar prin curaj si credinta a determinat crearea unui sistem educational paralel de invatamint de toate gradele, care, chiar daca nu a fost recunoscut de stat, a creat o generatie de intelectuali evrei care dupa razboi si-au adus contributia la civilizatia si cultura romana.

Printre salvatori s-au gasit ilustrii medici prof. dr. Nicolae Lupu, prof. dr. Bazil Teodorescu, prof. dr. Dan Teodorescu, dr. Horea Slobozeanu, care au respectat juramintul lui Hipocrat. Nici unul dintre ei nu a actionat din interese materiale.
La Casa NATO a fost omagiat, pe 27 iunie a.c., primarul Cernautiului, Traian Popovici. Sintem obisnuiti cu numele germanului Schindler, cu listele sale de evrei salvati de la moarte. Ei bine, romanii se pot mindri ca fostul primar al Cernautiului din anul 1941 a salvat 20.000 de evrei. Cu tot respectul pe care i-l port omului Schindler, Traian Popovici il eclipseaza prin faptele sale.
Neindoielnic, acei romani care prin curaj si credinta crestina au ridicat notiunea de umanism la cote necunoscute nu au putut impiedica evenimentele dramatice prin care a trecut evreimea din Romania.
La intrebarea daca in Romania a fost sau nu holocaust nu se poate raspunde decit lamurind, in prealabil, doua probleme esentiale.

Ce se intelege prin notiunea de holocaust? Negationistii – si nu numai ei – sint dispusi sa caute raspunsul intr-un dictionar lingvistic, unde vor gasi explicatia ca holocaust inseamna ardere completa, respectiv distrugere totala.
Un alt raspuns posibil este acela de a intelege prin holocaust totalitatea masurilor cu caracter administrativ urmate de exterminarea unui numar mare de membri ai unor comunitati umane pe principii etnice, religioase sau rasiale.
Pornind de la raspunsul dat anterior, este posibil si un al treilea raspuns pentru a caracteriza o anumita perioada istorica in care s-au practicat violente si distrugerea in masa a unor colectivitati umane. A existat un holocaust al armenilor pe principii etnice si religioase, practicat de turcii musulmani imediat dupa primul razboi mondial, a existat un holocaust al evreilor, practicat pe principii etnice si religioase de nazisti si aliatii acestora, a existat un holocaust impotriva nationalitatilor din fosta Iugoslavie, practicat de Slobodan Milosevici. Neindoielnic ca, pentru a marca victima, este nevoie ca ea sa fie indicata: holocaustul armenilor, al evreilor sau al kosovarilor. Desigur ca fiecare dintre aceste holocausturi are particularitatile sale si ale epocii in care a fost savirsit. De asemenea, fiecare colectivitate umana impotriva careia s-a aplicat un set de masuri discriminatorii, urmate de un genocid, se considera detinatoarea monopolului suferintei. Numai cunoasterea colectivitatii asupra careia s-a produs holocaustul, a numarului de victime si a epocii istorice in care s-a produs poate conferi caracterul de unicitate actiunilor de distrugere colectiva a comunitatii respective.

Recent, Fundatia „Dr. W. Filderman“ a editat, cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor, memoriile doctorului Traian Popovici, intitulate Spovedania1.
La Cernauti au trait, in 1940, circa 50.000 de evrei, dintre care 20.000 au fost salvati de Traian Popovici. Alti 30.000 au fost ucisi in primele zile ale pogromului sau au luat drumul deportarilor in Transnistria, unde cei mai multi au murit prin infometare sau din pricina bolilor care i-au macinat. Transnistria nu a fost un lagar cu camere de gazare, dar a fost un lagar de nimicire.
Majoritatea evreilor deportati de la Cernauti s-au imbolnavit de tifos exantematic sau tuberculoza galopanta, iar infometarea a fost mijlocul de a-i ucide pe evrei. Sint obligat sa citez citeva din marturiile lui Traian Popovici: „Populatia sortita deportarii era mai intii adunata in grupe de cite 2000 si apoi, prin noroi si mocirla, impinsa spre rampele de incarcare din gara principala. Aici, inghesuita in vagoane, cite 40-50 de vagoane sub paza militara, iar trenul, sub comanda unui ofiter, se punea in miscare spre Nistru, spre punctele de concentrare Atachi si Marculesti, de unde peste riu erau trecuti in imparatia infernului…“.

Un alt citat: „Tragicul lor destin a apropiat in suferinta, si peste mileniu, ducerea lor in robia babiloniana si in iadul de foame-boala si moarte al Transnistriei sau Ucrainei de peste Bug. Mortii erau coboriti din trenuri in gari si abandonati de serviciile de caritate locale“.
Alt citat: „La un singur transport, din 60 de sugari, a supravietuit unul singur. Obositi, poticniti, erau abandonati in stare muribunda pe marginea drumurilor, lasati destinului lor tragic, prada ciinilor si vulturilor…“.
Si un ultim citat: „Mortalitatea a crescut de la 50-70%, ajungind chiar la 85% in comuna Bersad (jud. Balta), unde deportatii au fost tinuti in loc deschis sub cerul liber, ca vitele, pina la 20 decembrie. Nu aveau alt scop «uman» decit stingerea lor“.
Pina aici am citat unele relatari din Spovedania lui Traian Popovici, fost primar al Cernautiului, descendent al unei familii de popi crestin ortodocsi, salvator a 20.000 de evrei din Cernauti, martor ocular, care si-a scris memoriile in anul 1941. Au pierit la Cernauti 60% din numarul locuitorilor evrei. Putem afirma oare ca, cel putin la Cernauti, in exemplul ales, nu a fost holocaust?

Si lucrurile se vor repeta dupa acelasi tipic la Chisinau sau in alte locuri. Timpul nu-mi permite sa citez din raportul comisiei de ancheta a celor intimplate la Chisinau, comisie condusa de generalul de corp de armata Niculescu si care si-a prezentat raportul in decembrie 19412. Sint convins ca dumneavoastra cunoasteti bine acest document, existent in arhivele militare.
Am citat evenimente dramatice intimplate la Cernauti si Chisinau pentru ca sintem obligati, ca istorici, sa ne punem o intrebare inainte de a ne pronunta asupra existentei sau neexistentei holocaustului, si anume daca Basarabia si Bucovina de Nord au fost parte componenta a Romaniei interbelice pina la ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 si, apoi, intre 22 iunie 1941 si 23 august 1944, cind teritoriile au fost eliberate de armata romana. Neindoielnic, eliberarea nu a adus instaurarea unei administratii civile. Desigur, aceasta problema a administratiei militare si nu a celei civile este un capitol aparte si nu are legatura cu holocaustul, dar v-as propune, ca istorici, sa dezbateti in viitor si aceasta tema. Dezbatere istorica, si nu politica. Este nevoie de adevar.
Pentru mine – si cred ca si pentru dumneavoastra – administratia romaneasca a Basarabiei si Bucovinei, civila sau militara, puncteaza apartenenta Basarabiei si Bucovinei la Romania, indiferent de prevederile pactului Ribbentrop-Molotov si de vitregia geopolitica postbelica, prelungita pina azi.
De aici o prima concluzie: nu se pot desparti evenimentele dramatice din Basarabia si Bucovina de Nord de cele din vechiul Regat. Comportarea fata de o comunitate etnica nu se poate desparti in functie de regiunea geografica a tarii. Din punct de vedere istoric, Romania a fost si este un stat national unitar si nu se poate desparti intensitatea masurilor punitive dintr-una sau alta din regiunile tarii.

Desigur, situatia nu este identica in Ardealul de Nord, care, din 30 august 1940 si pina la sfirsitul razboiului, a fost sub administratia statului maghiar, care poarta intreaga responsabilitate pentru practicarea holocaustului in aceste regiuni.
In ce priveste populatia evreiasca din teritoriile de est ale Romaniei, distrusa in buna parte prin pogromuri, infometare, imbolnavire, m-am oprit asupra unei cifre, dedusa din documente: 200.000 de suflete. Calculul ii apartine distinsului si respectatului acad. Florin Constantiniu, in al domniei-sale volum O istorie sincera a poporului roman3. Este adevarat ca in calculul dlui academician Constantiniu sint cuprinse si victimele holocaustului, respectiv ale genocidului din Transnistria, inclusiv populatia autohtona evreiasca din aceasta regiune. Sint obligat sa fac propria mea observatie ca teritoriile din Transnistria erau tot in administratie romaneasca, guvernator fiind Alexianu.

La cei 200.000 de evrei disparuti in teritoriile din est, trebuie adaugati cei 10 pina la 16.000 de evrei ucisi in pogromul de la Iasi. Cifra de 16.000 de victime evreiesti este pentru prima oara semnalata de Radu Leca si de curind demonstrata de istoricul israelian Jean Ancel, incluzind cele 124 de victime ale pogromului legionar din Bucuresti, cele 50 de victime ale pogromului de la Dorohoi si cele 20 de victime ale pogromului de la Galati. Caci la Galati a fost un pogrom in ziua de 30 iunie 1941, conform documentelor prezentate de colonelul Borcescu, fost sef al serviciilor informative ale armatei, dar si marturisirilor ambasadorului din acea vreme al Frantei la Bucuresti, Jacques Truelle. De acest pogrom nu s-a ocupat nimeni in Romania ultimilor 50 de ani. Lipsa de documente sau cosmetizare?
In aceeasi perioada, 300-500 de evrei au fost ucisi in actiuni individuale, in special prin aruncare din tren.
Insumate, cifrele pe care vi le-am prezentat conduc la circa 213.000 de evrei ucisi sub diverse forme in vechiul Regat, Transilvania de Sud si teritoriile din est aflate sub jurisdictia guvernului Antonescu.
Fie ca denumim actiunea de exterminare genocid, holocaust sau utilizind termenul ebraic soah, de ea se fac responsabile organele abilitate ale statului din perioada anilor 1940-1944 si acopera un spatiu istoric cuprins intre 1 iulie 1940 (data pogromului de la Dorohoi) si 23 august 1944. Controversa asupra denumirii acestui spatiu istoric nu face decit sa alimenteze, de fapt, controversa negationismului de orice natura cu realitatea istorica.

Autoritatile supreme ale statului din acea perioada istorica au recunoscut, in fond, ca au ordonat exterminarea populatiei evreiesti. Ne referim aici la scrisoarea lui Wilhelm Filderman din 11 octombrie 1941, in care facea un apel disperat la conducatorul statului privind conditiile de exterminare in ghetoul de la Chisinau, si la raspunsul lui Ion Antonescu din 19 octombrie 1941, ambele scrisori primind comentariul ambasadorului francez Jacques Truelle. Antonescu justifica executiile, urmate de deportarile care au generat moartea a 200.000 de evrei, prin asa-zise acte dusmanoase ale evreilor fata de armata romana. Fara a intra in amanuntele acestor acuzatii, daca ele aveau un singur gram de adevar, cei care au actionat impotriva armatei romane fie trebuiau tratati ca prizonieri de razboi, daca purtau uniforme militare, fie trebuiau judecati de tribunalele militare, daca erau civili. Sint nevoit sa-l citez din nou pe distinsul domn academician Constantiniu, care demonstreaza ca, din cele 10.566 de persoane arestate in anii guvernarii Antonescu, 2567 provin din nordul Bucovinei. Daca au existat 200.000 de colaboratori evrei ai armatei sovietice, trebuiau inculpate 200.000 de persoane de etnie evreiasca spre a fi judecate de Curtile Martiale si condamnate, inclusiv la moarte, si nu ucise prin exterminare sub diverse forme.
Fara a intra in amanunte privindu-i pe colaborationistii de origine romaneasca din Basarabia si Bucovina, pentru ca acestia au fost cu zecile de mii, sintem nevoiti sa-l citam pe Ion Antonescu judecind lucid cazul lor: „Cind am venit acolo, ne-am gasit in fata unor reclamatii fara sfirsit, in care se arata ca peste 40.000 de ticalosi din aceasta provincie seste vorba de Basarabia – n.n.t se facusera, in timpul ocupatiei rusesti, mai rusi decit rusii, persecutind populatia romaneasca. Populatia romaneasca cerea pedepsirea lor. Am fost in fata acestei probleme si daca pedeapsa era capitala, mai cream inca 50.000 sau 100.000 de nenorociri. Si atunci am aplicat clementa, ca si in cazul legionarilor“. Am citat din Jurnalul Consiliului de Ministri din 16 noiembrie 1943.

Nu pot sa nu fiu de acord cu dr. Filderman care spunea: „In nici o tara dominata de nazisti n-a supravietuit o asa mare proportie a populatiei evreiesti“. Cauzele acestei supravietuiri sint omenia romaneasca si morala crestina a romanilor, care au impiedicat infaptuirea unui holocaust total, inclusiv deportarea evreilor din vechiul Regat spre lagarele de exterminare din Polonia.
Va invit sa ne aplecam pentru o clipa asupra raportului sefului Politiei de siguranta si al serviciului de siguranta german, Rientelen, catre superiorul sau Luther, document ce poarta data de 26 iulie 1942 si in care se specifica, in conformitate cu intelegerea dintre delegatul lui Eichman in Romania, Gustav Richter, si Mihai Antonescu, ca, incepind cu 10 septembrie 1942, evreii din Romania urmau „sa fie transportati succesiv in districtul Lublin, unde cei apti de munca sa fie utilizati, iar restul supusi tratamentului special“. Se intelege, sper, traducerea notiunii „tratament special“.
Singurul lucru care a ramas neperfectat a fost semnarea programului de deportare a 1000 de evrei zilnic pe traseul Bucuresti-Adjud-Suceava-Cernauti-Lublin. Timp de noua luni de zile, conducerea Cailor Ferate Romane a tergiversat parafarea unui plan concret de deportare spre Polonia. Erau antrenati in aceasta actiune unii dintre cei citati anterior, si anume generalul Orezeanu, subdirectorul general C. Paunescu, directorul regionalei Timisoara, Ion Vladescu, si inginerul evreu Kinsbruner, un apropiat al lui C. Paunescu.

Cind scriu aceste rinduri am in fata marturisirea scrisa a ing. Vladescu, datata septembrie 1974. Aceasta marturisire descrie actiunea de salvare a evreilor intreprinsa de cei trei conducatori ai Cailor Ferate Romane spre a impiedica deportarea evreilor in Polonia. Initial am vrut sa o citez integral, insa timpul nu-mi permite. Stau la dispozitie cu documente. Multumesc in orice caz revistei Magazin istoric si regretatului Cristian Popisteanu pentru publicarea acestor documente inca din septembrie 1974.
Timp de sapte luni, conducerea CFR a sabotat planul de deportare. Este adevarat ca, in mai 1943, Guvernul Romaniei renunta la plan, dupa batalia de la Stalingrad. In cele sapte luni urmau sa fie deportati in Polonia 210.000 de evrei regateni. Ei nu au pierit datorita umanismului conducerii Cailor Ferate. Ea dovedeste opozitia romanilor la holocaust, dar nu inexistenta acestuia.
La intrebarea daca a fost holocaust in Romania, raspunsul este DA. Dar proportia mortilor nu a atins cote supra-aberante, datorita umanismului romanesc si moralei crestine a unui numar mare de romani.

Referat sustinut la sesiunea de comunicari Holocaustul si implicatiile lui in Romania, organizat de Academia Romana si Ministerul Culturii si Cultelor in ziua de 28 iunie 2002.

________
1. Traian Popovici, Spovedania, Editura Fundatia W. Filderman, Bucuresti, 2002.
2. Martiriul Evreilor din Romania, Editura Hasefer, Bucuresti, 1991.
3. Acad. Florin Constantiniu, O istorie sincera a poporului roman, Editura Univers enciclopedic, Bucuresti, 2002.

=============================
P.S.Nu pretind sa "fiu multumit","ochi pentru ochi" nu ma intereseaza si nici ce a spus sau nu a spus Moise nu ma pasioneaza!
anita47

Capcanele lui 23 august 1944 (NO RATING!)

[romanian-portal.com], (8/23/2004) »
Ca niciodata in ultimii 15 ani, apropierea acestui 23 august a starnit in discursul public romanesc o revigorare a interesului (uneori a pasiunilor) fata de acest eveniment important al istoriei contemporane. Mai multi factori au condus aici: in primul rand, intentia oficialitatilor, anuntata inca de la mijlocul lui iulie a.c., de a organiza o celebrare substantial mai consistenta decat in toti anii de dupa 1990 (legitimata de implinirea unui numar rotund de ani); apoi, trebuie sa luam in calcul recentele avataruri ale Casei regale romane, ca si ameliorarea spectaculoasa a relatiilor dintre Regele Mihai si actualul presedinte al Romaniei; in fine, cred ca in substratul intregii povesti se afla balanta inca neechilibrata, in memoria noastra comuna, intre nostalgia dupa autoritarismul legitimat "patriotic" al maresalului Ion Antonescu si frustrarile firesti ale celor care stiu ca, o data cu acea zi, a inceput drama comunizarii Romaniei. Istoricii nu pot conduce, prin ei insisi, la rezolvarea definitiva a acestui impas - o data pentru ca istoria este o disciplina in continua rescriere*, apoi pentru ca s-a vazut limpede ca nici macar ei nu au cazut intru-totul de acord asupra interpretarii acestui subiect fierbinte.



Propun aici o analiza succinta a evenimentului de acum 60 de ani, avand convingerea ca orice incercare de clarificare a acestui trecut relativ recent poate conduce la o mai buna intelegere a prezentului nostru.


I. Cum s-a ajuns la 23 august 1944?

Intre 21-24 noiembrie 1940, pe fondul unei Europe prinse de mai bine de un an in conflict, generalul Ion Antonescu (devenit, din 14 septembrie acel an, Conducatorul statului national-legionar roman) facea prima vizita la Berlin, ocazie cu care le prezenta lui Adolf Hitler si ministrului de Externe german Joachim von Ribbentrop viziunea sa asupra situatiei europene si locului Romaniei in acest peisaj. Antonescu si Hitler si-au facut reciproc o buna impresie. Generalul roman, al carui patriotism sincer nu putea masca un mare amatorism intr-ale politicii, si-a expus dorinta de a lupta pentru refacerea granitelor statale, grav afectate de pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a unei parti din Transilvania, in chiar vara acelui an. Spre deosebire de Antonescu, Hitler avea o mare abilitate politica: "Istoria nu se va termina in anul 1940" - i-a spus el lui Antonescu, sugerandu-i o speranta. Din acest moment, Romania va intra intr-o dezastruoasa competitie cu Ungaria lui Horthy pentru captarea bunavointei Fuhrer-ului. In chiar aceasta vizita, pe 23 noiembrie, Conducatorul roman semneaza in numele tarii sale aderarea la Pactul Tripartit (alcatuit din Germania, Italia si Japonia si completat de Ungaria cu doua zile mai devreme, pe 21 noiembrie).



Explicatia acestui gest - si a celor care aveau sa urmeze - nu este pasiunea fascista a lui Antonescu, ci convingerea sa ca Hitler va castiga razboiul. Din 1916, politica externa a Romaniei fusese legata de cea a Frantei; dar Franta cazuse, sub loviturile unei armate germane care parea invincibila. Ca militar, Antonescu a avut o intuitie corecta: ca, in ciuda pactului din 23 august 1939, Germania si URSS vor ajunge in conflict. Temator pana la obsesie de sovietici (avea, ca roman, motive, desigur), Antonescu a ales sa mearga pe mana Germaniei.



In cele sapte luni care vor urma, in toate intalnirile si in mesajele schimbate, Antonescu arata disponibilitatea Romaniei de a lupta impotriva bolsevismului. Dar Hitler s-a aratat initial rezervat fata de aceasta oferta. Nedorind sa-i dea un cec in alb liderului roman si aparent deplin increzator de forta sa, el insista pe nevoia de stabilitate a Romaniei, siguranta economica etc. Convins totodata de dorinta de revansa a romanilor, Hitler definitiva la mijlocul lui decembrie 1940 Planul Barbarossa de atacare a Uniunii Sovietice, in care Romania avea rolul sau - chiar fara ca, in acel moment, Antonescu sa stie!



Discutia definitiva intre cei doi a avut lor pe 12 iunie 1941; abia acum Hitler l-a anuntat pe Antonescu de intentia inceperii razboiului in Est (fara a-i spune data exacta!). Antonescu, intarit intre timp in tara prin infrangerea legionarilor (in 21-23 ianuarie), s-a declarat decis sa lupte, in vederea recuperarii teritoriilor romanesti pierdute. De retinut ca, spre deosebire de Primul Razboi Mondial, cand Ionel I.C. Bratianu a negociat intens conditiile iesirii Romaniei din neutralitate, in iunie 1941 Ion Antonescu a acceptat intrarea in conflict fara nici un tratat formal cu Germania, bazandu-se exclusiv pe o intelegere verbala cu Hitler.



Greu de imaginat astazi entuziasmul inceputului campaniei anti-sovietice, dupa 22 iunie 1941. Pentru multi romani, contaminati de optimismul propagandei germane, razboiul pentru Basarabia echivala cu o excursie ceva mai plictisitoare in stepa rusa. Cucerirea Odessei (cu pierderi de peste 90.000 de soldati!), pe 16 octombrie, a intarit aceasta speranta. Aici trebuie spus ca, increzator el insusi, Antonescu a preluat datele esentiale ale politicii germane, inclusiv conceptiile rasiste: dupa ocuparea Transnistriei, intre august 1941 si iulie 1942, cca 110.000 de evrei din Basarabia si Bucovina au fost deportati aici, urmand ca din septembrie 1942 sa fie adusi si evrei din Romania (din cauza cursului razboiului, planul nu s-a aplicat); in acelasi timp, intre iunie si septembrie 1942, cca. 25.000 de tigani nomazi au fost deportati tot acolo.



Iarna 1942-1943 (adica esecul din batalia Stalingradului) si pierderile masive de aici, din Cotul Donului si Stepa Calmuca (cca. 150.000 de oameni) au fost un avertisment sever pentru Antonescu. Din vara acestui an, bombardamentele asupra Ploiestiului si zonei petroliere (incepute inca din iunie 1942) devin o problema curenta. Din acest moment, oficialii romani (fie ministrul de externe Mihai Antonescu, fie reprezentanti ai partidelor politice aflate in "adormire") vor sonda o posibila iesire din razboi, fara succes. In cadrul aliantei antihitleriste, se impusese pregnant ideea ca Romania este o problema a Rusiei - drept urmare, emisarii romani vor fi sfatuiti, insistent, sa trateze cu sovieticii si sa nu mai astepte sprijin separat de la Anglia sau Statele Unite.



Trebuie spus foarte clar ca, in vara anului 1944, aceste negocieri erau practic blocate. Cu exceptia unor schimburi sporadice de conditii la Cairo, URSS urmarea sa traga de timp, pentru a-si continua contra-ofensiva spre Berlin si a cuceri, implicit, Romania.


II. Filmul unei zile incepute in haos si terminata in speranta

Pe 19 august 1944, ofensiva sovietica incepe, in operatiunea Iasi - Chisinau, incercuirea trupelor germano-romane in Nordul Moldovei, indreptandu-se spre aliniamentul Focsani-Ismail. Si aici intervine exagerarea numita linia de aparare Focsani - Namoloasa - Galati. Vazuta ca antepenultima reduta impotriva rusilor (in cazul caderii ei, Antonescu ar fi incercat rezistenta pe crestele Carpatilor si pe Olt), aceasta linie fortificata, in realitate, nu era inca terminata, era prost echipata din punct de vedere tehnic si - ceea ce e mai important - urma sa fie ocupata de soldatii aflati in retragere din Est, ei insisi demoralizati si intr-o stare precara. Cei care estimeaza, pe baza unor date fragmentare, ca aici s-ar fi putut rezista in fata rusilor pana la sase luni se hazardeaza intr-un optimism nejustificat.



In noaptea de 21 spre 22 august 1944, la Palatul Regal din Bucuresti a avut loc o ultima intalnire a complotistilor care initiasera, inca din iunie, consultari in vederea iesirii din alianta cu Germania si, la nevoie, eliminarii lui Ion Antonescu. Au fost prezenti Regele Mihai, Iuliu Maniu (presedintele PNT), Constantin I.C. Bratianu (PNL), Constantin-Titel Petrescu (PSD) si Lucretiu Patrascanu (in numele comunistilor, dar in virtutea bunelor relatii pe care el le avea cu "lumea burgheza"). Cu acest prilej s-a decis ca duminica, 26 august, la ora 13.00, Regele sa-l convoace pe Ion Antonescu la Palat si sa-i ceara fie semnarea armistitiului, fie demisia.



Lucrurile s-au precipitat aproape dramatic in dimineata de 23 august, cand s-a aflat ca maresalul Antonescu urma sa plece pe front. Si astfel s-a profilat determinarea si curajul tanarului Rege Mihai (pe 25 octombrie el urma sa implineasca 23 de ani). Fara sprijinul direct al liderilor politici, dar cu concursul unor inalti ofiteri apropiati Casei Regale, Mihai i-a convocat pentru ora 15, la Palat, pe Ion Antonescu si Mihai Antonescu. Ultimul a fost punctual, iar maresalul, invocand treburi reale, a ajuns in jurul orei 16. Discutia s-a purtat in biroul regal, intre patru persoane: Regele Mihai, generalul Sanatescu (seful Casei Militare regale), maresalul Ion Antonescu si ministrul Mihai Antonescu. Intr-o camera alaturata se aflau generalul Aldea (consilier al Regelui pe probleme militare), maresalul Curtii Ion Mocsony-Starcea, secretarul regal Mircea Ionitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, iar in apropiere, pentru a interveni la nevoie, un alt grup de ofiteri de incredere.



Arestarea celor doi Antonescu s-a facut in jurul orei 17, dupa un schimb de replici in care maresalul si-a prezentat obiectiile cu privire la iesirea din razboi, motivand ca astfel ne vom da cu mainile legate rusilor. Odata inchisi cei doi intr-o camera de valori a Palatului, imediat Regele a demarat consultarile pentru alcatuirea guvernului. In jurul orei 18 au ajuns la Palat, convocati, si generalul Constantin Pantazi (ministru de Razboi), generalul Picky Vasiliu (seful Jandarmeriei) si colonelul Elefterescu (seful Politiei). In fata alternativei arestarii, ei au ales colaborarea. Simultan, a fost convocat si seful Serviciului Sigurantei, Eugen Cristescu. Din intuitie sau ca urmare a unor informatii scurse, acesta a banuit despre ce e vorba si, in loc sa vina la Palat, s-a deplasat la locuinta ambasadorului german von Killinger, avertizandu-l.



Primul detaliu ce merita retinut este ca schimbarea s-a produs fara nici o defectiune majora; ofiterii superiori din Bucuresti, informati rand pe rand, au dovedit o mare fidelitate fata de Rege si o lipsa de solidaritate cu Antonescu asupra careia merita meditat. In jurul orei 18.30, Armata romana era deja plasata in noi dispozitive, in vederea unei riposte. Dupa ora 19 au ajuns la Palat ambasadorul Killinger, generalul Gerstenberg (seful Apararii antiaeriene) si generalul Hansen (seful Misiunii militare germane in Romania). Informati cu deferenta, li s-a cerut evacuarea fara lupta a armatei germane din tara. In zilele urmatoare, Killinger avea sa se sinucida - pentru ca, in ciuda informatiilor pe care le primea constant, nu prevazuse actul - iar Gerstenberg a ales, din 24 august, calea represaliilor, desi isi daduse cuvantul de onoare in sens contrar.



In jurul orei 22.10, a fost difuzat, prin Radio, mesajul Regelui catre tara. In acel moment, schema noului guvern - prezidat de generalul Constantin Sanatescu - era, in linii mari, definitivata: cei patru lideri politici amintiti mai sus erau ministri secretari de stat (in plus, Lucretiu Patrascanu - vezi mai jos - primise Justitia), iar restul posturilor erau ocupate de militari. La ora 2 a diminetii de 24 august, Regele, insotit de cativa apropiati, a plecat spre Gorj - via Craiova - la sugestia apropiatilor care se asteptau (si aveau dreptate) ca a doua zi Palatul sa fie bombardat.


III. Consecinte imediate si multe intrebari

Un numar mare de intrebari agita inca analiza acestei zile.



In primul rand, care a fost rolul factorului politic? Singurii lideri care au ajuns la Palat in seara de 23 august au fost, in ordine, Lucretiu Patrascanu (ajuns spre orele 19.30) si Constantin-Titel Petrescu; dupa ora 22, a venit si comunistul Emil Bodnaras, cu intentia ferma de a se interesa de Ion Antonescu. Se poate glosa mult pe seama lipsei liderilor taranist si liberal; cea mai probabila explicatie este aceea ca, desi informati, au preferat expectativa, nu foarte convinsi de reusita actului.



Cum se explica rolul lui Lucretiu Patrascanu? Prezenta sa la Palat si propunerile cu care vine imediat (amnistierea detinutilor politici, desfiintarea lagarelor etc.), precum si dorinta de a fi inclus pe lista guvernamentala intr-o pozitie net privilegiata isi au sursa in stradania lui de a lua un avans in fata celorlalti lideri ai partidului comunist. Patrascanu avea sa nutreasca, pana prin 1947, convingerea ferma ca el ar avea datele intelectuale si meritele istorice si politice pentru a conduce PCR. Aceasta convingere il va duce in inchisoare si apoi la moarte, peste mai putin de 10 ani.



De ce a ajuns Ion Antonescu in mainile comunistilor atat de repede, inca din primele ore ale lui 24 august? Oricat de trist, adevarul este ca numai comunistii (dirijati de Bodnaras) au putut alcatui, in timp scurt, o brigada de soc, capabila sa-l deplaseze intr-un loc sigur si sa-l pazeasca pe maresal. Liberalii si socialistii spusesera inca din 21 august ca nu au oameni pregatiti pentru o asemenea eventualitate, iar Ilie Lazar, seful departamentului Muncitoresc al PNT, care - teoretic - avea oameni, aparent a lipsit in acea zi din Capitala. Antonescu a ajuns astfel in cartierul Vatra Luminoasa si, in nici o saptamana, era deja predat sovieticilor.



Care a fost rolul noului guvern Sanatescu? Atunci, ideea unui guvern militar a parut a fi cea optima. Astazi, se poate medita daca un guvern preponderent politic nu ar fi fost mai eficient in vederea rezistentei la comunizare. Imediat dupa 12 septembrie (data la care era semnata la Moscova Conventia de Armistitiu intre Romania si Aliati), Comisia Aliata de Control (in esenta sovietica) a devenit organul de conducere neoficial al Romaniei, iar presiunile ce au urmat pana la impunerea guvernului pro-comunist Petru Groza din 6 martie 1945 s-au desfasurat in ritm sustinut. Primul rezultat a fost, deloc paradoxal, tocmai lipsa regelui de la sarbatorirea primului an de la eveniment, pe 23 august 1945; atunci, surprins de refuzul lui Groza de a-si prezenta demisia (asa cum Regele Mihai i-o ceruse), suveranul a boicotat, in mod simbolic, aceasta celebrare si incepea astfel "greva regala" ce avea sa dureze pana pe 7 ianuarie 1946.



In fine, a fost 23 august un act de salvare nationala sau o catastrofa? La o analiza lucida, rezulta ca inlaturarea lui Antonescu si ruperea aliantei cu Germania erau, (in acel moment si in acele conditii concrete), singura sansa pentru a putea spera la un statut mai bun al Romaniei postbelice. Nu e cazul sa ne facem complexe: Romania nu a parasit atunci o Germanie democratica, ci un Reich utopic si criminal. E drept, acea zi nu a adus sfarsitul razboiului - dar a adus, oricum, ruperea unei aliante nefaste, pe care Romania nu o alesese de bunavoie, dar care impinsese tara in dezastru si o putea conduce la dezmembrare. Personal, am convingerea ca daca azi Transilvania se afla in granitele Romaniei (URSS ne-a sustinut in acest sens, in 1946-1947, sugerandu-ne astfel sa "uitam" de Basarabia), acest lucru are legatura si cu 23 august 1944.


IV. Ce mai inseamna azi 23 august 1944?

Confiscata de comunisti, ziua de 23 august a purtat de-a lungul deceniilor diverse semnificatii, toate impuse. Ea a devenit zi nationala in 1948, imediat dupa proclamarea frauduloasa a Republicii. Vreme de aproape un deceniu, 23 august a fost descrisa ca zi de eliberare a Romaniei de catre glorioasa Armata Rosie (care, evident, nu fusese implicata in mod direct). La inceputul anilor 60, regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej a deplasat treptat atentia spre insurectia antifascista, reducand in paralel apologia armatei sovietice. Succesorul sau, Nicolae Ceausescu, va agrea mai mult o formula complicata, in stare sa legitimeze impletirea dintre istoria inventata a PCR si istoria neamului: Revolutia de Eliberare Sociala si Nationala, Antifascista si Antiimperialista.



Sperantele romanilor din seara de 23 august 1944, ca vor iesi din razboi si ca se vor intoarce la democratia de pana in 1938, au fost abrupt inselate. Practic, ziua arestarii lui Antonescu a fost primul pas pe calea unei sovietizari accelerate. Dar trebuie sa spunem ca nici unul dintre actori nu putea atunci intui ce avea sa urmeze. A-i face pe Regele Mihai sau pe apropiatii sai vinovati de evolutia ulterioara tradeaza fie necunoasterea istoriei, fie rea-credinta.



In fine, care este oare sintagma cea mai potrivita in rememorarea acestui eveniment? Aparent, lovitura de stat este o formula potrivita, din moment ce Ion Antonescu era, in acel moment, Conducatorul statului, iar Regele Mihai nu mai avea decat o mica parte din prerogativele constitutionale regale din 1923. Totusi, in opinia mea, indiferent de statutul oficial (si autorevendicat!) al Maresalului, o lovitura de stat data de un rege in functie este o contradictie in termeni si o imposibilitate logica.



Asadar, cred ca, fara a ne complica inutil in formule pretentioase, dar greu de argumentat, gen insurectie, lovitura de Palat, lovitura de stat s.a.m.d., putem accepta ca la 23 august 1944 a avut loc demiterea fortata a regimului Ion Antonescu, in virtutea unei sperante care - asa cum spuneam - va mai avea nevoie de 45 de ani pana la a prinde contur.


Adrian CIOROIANU

Semnalez cu placere o ultima aparitie dedicata subiectului, din care provin unele dintre detaliile analizei de fata: Ion Solacolu (editor), Tragedia Romaniei 1939 - 1947, Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc & Ed. Pro Historia, Bucuresti, 2004



Stire preluata de pe siteul ZIUA

http://www.ziua.net/

Probabil ca numai in Romania anatomia comuna a evenimentelor istorice din anul 1989 continua sa fie - vorba poetului - lung prilej de vorbe si de ipoteze. In Occident, ca si in restul statelor Europei de Est, evenimentele din 1989 sunt de mult clarificate. Faptul ca multimile au fost atrase in strada de perspectiva ispititoare de a scapa de comunism a fost infatisat de Iliescu & Co drept o explozie populara, spontana. Trecandu-se, ca de obicei, sub tacere evenimentele care au facut posibila eliminarea, printr-o lovitura de stat, a clanului Ceausescu. Altii insa, ca presedintele Havel, n-au ascuns propriului popor adevarul legat de planul rasturnarii comunismului ca sistem si nici factorii, de mare complexitate, care au guvernat si monitorizat aceasta schimbare istorica generala, a unei jumatati de continent.

Cunoscutul dizident sovietic, Vladimir Bukovski - una dintre sursele cele mai bine informate, in ultimii douazeci de ani, din Estul Europei - dezvaluia urmatoarele, inca din 1990:

"Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii [U.R.S.S. - n.n.] si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand indeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului" ("L'Empire du moindre mal', Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p.30).

Strategia urmarita de U.R.S.S. fusese pusa la punct, inca din 1984, de Andropov si KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) si urmarea un scop strategic. Acest scop strategic a fost definit de contele Alexandre De Maranches (fostul sef al SDECE-ului francez), care l-a citat pe unul dintre apropiatii lui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: "U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu putinta: ea va va lipsi de dusmanul vostru" (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990). Mai limpede a expus aceasta strategie sovietica, initiata de Andropov si transpusa in practica de Gorbaciov, Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat ca "Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca, pentru a ramane" (vezi art. "Les marches lointaines de l 'Empire: partir pour rester", in Jean Marie Benoist "Apres Gorbatchev", Paris, 1990, p.137 si urmatoarele).

Si mai explicit asupra scopului strategic urmarit de Gorbaciov prin schimbarea la fata din 1989, ulterior prin puciul lui Potemkin (august 1991), a fost Lev Nevrozov, cand a scris "In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale ("The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment", Midstream, 1990, p.1)". Insusi Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca a existat o strategie pe termen lung a KGB-ului si a evocat "o scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca in timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului ca totul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovietica si in alte parti" Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie 1990, orele 20,15). Ac!elasi Honecker dezvaluia, la 21 noiembrie 1990, politica "Casei comune si europene" a lui Gorbaciov si adevaratele sale resorturi, intr-un alt interviu: "Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (...) Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie la construirea “Casei europene si, data fiind situata actuala, lucrul acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG" Erich Honecker, interviu acordat ziarului "Berliner Wochenpost", 21 noiembrie 1990). Este, probabil, una dintre cele mai importante dezvaluiri asupra culiselor geostrategice ale rasturnarii comunismului in intreaga Europa de Est, facuta de stapanul STASI. De remarcat este faptul ca Honecker vorbeste de schimbari planificate de multa vreme, nu numai la scara europeana, ci si mondiala. Evenimentele ulterioare lui '90 au confirmat aceasta directie: eliminarea lui Mobutu, Suharto etc. pledeaza pentru un proces continuu la scara internationala. Un lucru este cert: tratativele Gorbaciov-Kohl, privind conditiile reunificarii Germaniei, s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov, de la Geneva, din septembrie 1990, care a stabilit, intre altele, noile sfere de influenta, din Europa de Est si Balcanica. Razboiul din Iugoslavia, declansat in 1991, este un exemplu notoriu in acest sens.

Daca Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei comuniste - vechi membru al serviciului secret maghiar AVO (vezi declaratia contelui Stephen Bethien, membru al Parlamentului ungar) si documentele transmise de televiziunea ungara in mai l994 - a deschis granita pentru miile de refuigiati est-germani aflati la frontiera cu Austria, in schimb, Zidul Berllnului a cazut, in urma unui asa-zis accident. In realitate, inca de la mijiocul anilor '80, KGB-ul a creat la Berlin o antena (rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nu avea nici cel mai mic contact cu STASI. Existenta acestei unitati ultrasecrete nu era cunoscuta decat de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului si de cativa din membrii statului sau major de la Moscova, in primul rand de generalul Anatoli Novikov. Sarcina grupului Luci: restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, in pregatirea reunificarii (vezi Raif Georg Reuth, Andrea Bonte "Das Komplott", Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele). Printre altele, grupul Luci organiza manifestatii de strada - unele insumand cate 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist si chiar antisovietic.

Ori pentru a elimina din viata politica lideri interimari, ca Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost doar una din sarcinile grupului Luci, in modelarea peisajului est-german, in vederea reunificarii negociate de Kohl cu Gorbaciov.

Cele mai importante declaratii privind rolul KGB-ului in evenimentele din 1989 raman, probabil, cele ale presedintelui ceh Vaclav Havel. Dizident binecunoscut de peste trei decenii, Havel este unul dintre oamenii care - asemenea lui Lech Walesa - au facut istorie in Europa de Est. Remarcabil este faptul ca, dupa ce a devenit presedinte al tarii sale, Havel nu a rescris istoria, dupa modelele binecunoscute, ci a continuat sa marturiseasca adevarul, indiferent care ar fi fost acesta. Astfel, Presedintele Havel a dezvaluit ca 'Revolutia de catifea" de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB. Havel a definit aceasta operatiune drept "un complot pentru abolirea regimului comunist", condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii, potrivit lui Havel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul regim in sa, si pentru a realiza reforma de tip gorbaciovist. Tot Havel a mai dezvaluit ca, initial, s-a dorit aducerea la putere a unui membru al cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acesta a declinat oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC (vezi filmul documentar "Czechmate", (BBC) a fost apoi reluata, in rezumat, si in "Die Welt", fiind sustinuta astazi si prin alte dovezi.

Astfel, generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB-ului), a sosit in ajun, personal, la Praga, impreuna cu un grup de visautniki, ofiteri spetznaz (operatiuni speciale), care actioneaza de regula in civil. Gen. Grusko si gen. Teslenko (insarcinatul la Praga al KGB- ului) au condus, impreuna cu colegul lor, cehul Alois Lorenc (Seful STB, Securitatea cehoslovaca), intreaga desfaasurare a revolutiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, unde fusese instruit asupra viitoarelor evenimente. Practic, evenimenzele de la Praga au fost starnite de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul sovieticilor; manifestatia de comemorare a unei victime a militienilor praghezi intr-una de protest. Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul "Ruzine" se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe gen. Grusko, seful lor, cu mersul revolutiei cehe. Un aspect interesant, semnalat de corespondentii straini: militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasand bulevardele in mana manifestantilor. Pentru multi corespondenti straini, violenta initiala neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracter provocator, deliberat. In noaptea de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si echipa sa spetznaz au parasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifea izbandise. In ceea ce priveste Romania, ne multumlm sa-l citam pe Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, care a explicat: "Ion Iliescu avea in vremea aceea legaturi destul de strinse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Ceausescu" Toporovski adauga: "Pentru a incepe operatiunea propriu-zisa, noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece, altminteri, actiunea ar fi prezentat dificultati". Despre prezenta la Timisoara, apoi la Bucuresti, a turistilor sovietici n-are rost sa mai amintim. Acestia au actionat mana in mana cu ofiterii Romani de profil, de la unitatea 404, ca maiorul Ghergulescu ori simpaticul Trutulescu. Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in cateva ore, in dimineata de 22 decembrie '89, cand dictatorul a fost parasit, in mod subit, de toti colaboratorii. A fost arestat practic, in sediul C.C.-ului, expediat sub escorta la Targoviste si executat dupa un proces sumar



2. "REVOLUTIA", CA TEHNICA A "LOVITURII DE STAT"

In cartea "Gorbacev and the Est-European Revolutions" (Gorbaciov si revolutiile est-europene), publica la Londra in 1990, Mark Almod, profesor de istorie moderna la Oxford University, ajunge si el la concluzia ca revolutia de catifea din Cehoslovacia a fost declansata de un complot al KGB-ului, dirijat la fata locului de gen. Viktor Grusko (sosit special in acest scop de La Moscova la Praga), impreuna cu rezidentul KGB-ului din Cehosiovacia la acea vrerne, gen. Teslenko, si cu seful STB-ului Alois Lorenc, iar Frontul Salvarii Nationale din Romania fusese, in realitate, creat de KGB cu mult inaintea caderii lui Ceausescu. Almond noteaza: "Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa rasariteana si centrala, iar acestea s-au savarsit cu cea mai mare usurinta deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja."

La randul ei, Evghenia Albaz a oferit numeroase amanunte legate de aceste activitati ale KGB, in remarcabila sa carte Geheimimperium KGB (Munchen, 1992, pag.232 si urmatoarele).

In Polonia, in noiembrie 1987, ofiteni SB (securitatea poloneza) au oferit ajutor logistic membrilor opozitiei, grupati in sindicatul Solidaritatea, in numele mimstrului de interne Kiszczak, pentru organizarea grevelor care au izbucnit in aprilie 1988 (vezi Francoise Tolirn, "Les fins du comunisme", pag. 47). Pe langa aceasta, SB-ul a propus Solidaritatii sa tipareasca si sa distribuie ziarele de opozitie (vezi Andrej Zarach, in Solidarnost Waszoca, nr. 300, feb.1993). Pana la urma, Gorbaciov i-a dat lui Jaruzeiski ordinul de a abandona puterea in favoarea Solidaritdtii. Potrivit unei informatii aparute in presa americana, in septembrie 1995, Solidaritatea numara, inca de la infiintarea sa, peste un milion de membri de partid, inclusiv 42 dintre cei 200 de membri ai Comitetului central ales in 1981. Anatoli Golitin sustine in cartea sa "New Lies for Old" noi minciuni in locul celor vechi) din 1984 ca in 1981 Solidaritatea fusese suprimata la ordinul KGB de catre Jaruuelski, tocmai pentru a convinge Occidentul de autenticitatea miscarii, iar conducerea sindicatului internata intr-un castel, cu tot confortul. Dupa negocierile lui Walesa cu guvernul comunist (martie 1989), liderul Solidaritatii a acceptat ca 65% din Seim (parlamentul polonez) sa revina comunistiloriar Jaruzelski - adica tocmai cel ce suprimase sindicatul in 1981 si decretase legea martiala- sa devina presedintele primului Seim liber. In decembrie 1990, Jaruzeleski s-a retras elegant iar Walesa a devenit primul presedinte al Poloniei democrate. La 2 martie 1989, Walesa a declarat saptamanalului sovietic "Timpuri noi" urmatoarele: "Vom lasa puterea in mainile comunistilor, dar va fi altfel decat pana acum. O sa-i lasam sa-si slujeasca poporul mai bine, sa respecte legea si sa raspunda in fata societatii. Noi suntem pregatiti sa cooperam constructiv cu asemenea autoritati.

In Ungaria, istoricul Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut, si nu stim de ce, este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese de "gat". ("Magyar Nemzet", 16 martie 1991).

Aceste intelegeri geopolitice, cu caracter istoric, s-au materializat in 1989 prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarile est-europene, printr-o serie de asa-zise revolutii, toate dirijate, fara exceptie, de serviciile secrete - KGB, in primul rind - dar si de serviciile secrete occidentale, precum si de retelele acestora din tarile est-europene,

pe un teren psihologic si de mentalitate pregatit minutios din vreme. Mai exact, imediat dupa venirea globalistului Gorbaciov la putere in U.R.S.S., in 1985, prin utilizarea tehnicilor de dezinformare si manipulare in masa. Estul si Vestul - Gorbaciov si Occidentul - se pusesera de acord in 1989 ca divizarea Europei sa fie abolita iar Germania sa fie reunificata (intre altele, si prin demolarea, simbolica, a "Zidului Berlinului", operatiune declansata de grupul "Luci" (Fulgerul KGB-ului). Scopul: reunificarea politica si economica a Europei, a construirii Casei Comune Europene, cum se exprima insusi Gorbaciov, ca o componenta esentiala a Noii Ordini Mondiale, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de CFR (Council of Foreign Relations) si de Comisia Trilaterala, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica si militara aflata la putere in SUA de peste jumatate de secol, cu enorme influente si ramificatii in lumea intreaga. Or, pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea unei Case Comune Europene era necesar ca, mai intai, vechile regimuri totalitare, comuniste, din estul Europei sa fie rasturnate. Sarcina rasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in chip firesc, profesionistilor serviciilor secrete din est si din vest, specializati in tehnica loviturii de stat si a manipularii in masa. Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare tara comunista est- europeana, mergand de la puciul de palat (Bulgaria) la revolutii (Cehoslovacia, Germania rasariteana, Romania), mai mult sau mai putin de catifea, mai mult sau mai putin sangeroase.

Trebuie precizat ca exista trei tipuri, trei scenani posibile, pentru a realiza o lovitura de stat si a prelua puterea: 1) "lovitura de palat"; 2) "puciul militar"; 3)"revolutia populara”. Prima forma a loviturii de stat - "lovitura de palat" - se realizeaza departe de ochii si urechile multimii, apartine de regula unei factiuni aflata la putere, apropiata clanului conducator (uneori chiar din cadrul clanului), si se sprijina pe unii sefi militari sau din serviciile secrete cistigatii de partea complotistilor.

A doua forma a loviturii de stat, "puciul militar", se deruleaza la vedere, cu desfaurarea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati rebele si poate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupele fidele clanului conducator. Nu antreneaza insa masele si urmareste acelasi obiectiv: arestarea sau suprimarea sefilor statului.

A treia forma a lovituni de stat, asa-zisa "revolutie", este, de regula, sangeroass. “Revolutia populard" are doua componente:

Un "puci militar", mascat de o "revolta-populara", provocata prin dezinformare si manipulare. Presupune scoaterea maselor in strada. Tipica pentru "lovitura de palat" a fost, de pilda, arestarea in 1943 a lui Mussolini, chemat pentru o asa-zisa "audienta" la regele Victor Emmanuel sau arestarea (dupa modelul italian) a lui Antonescu, la Palat, in august '44. In 1989, schimbarea lui Jivkov in Bulgaria, cu Mladenov, a fost o astfel de "lovitura de culise". In schimb, o lovitura de stat prin "puci militar" a constituit-o debarcarea presedintelui comunist Salvador Allende Gossens de catre armata (Chile, 1973), in momentul cand acesta pregatea (ajutat de serviciile secrete sovietice si cubaneze) propria sa lovitura de stat, impotriva armatei chiliene, si instaurarea comunismului in Chile. La fel de tipice au fost toate "puciurile militare", derulate in anii '50 si ‘'60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, ca Operatiunea “Diabolo", din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori "Lovitura de cocaina" din Bolivia din 1982, contra presedintelui Heman Zauso. Toate, orchestrate de asi ai operatiunilor speciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis ori Guy Bannister.

Cit despre revolutii, mentionam doua asemenea lovituri de stat, exemple tipice in materie. Astfel, asa-zisa mare revolutie bolsevica din octombrie a fost in realitate un simplu puci, finantat de "Banca Imperiala" a Germaniei si realizat cu agenti germani, dupa ce Berlinul ii teleghidase anterior pe Lenin si vreo 400 de bolsevici, cu un tren plumbuit, din Elvetia (unde acestia se aflau in exil) in Rusia. Pentru ca Lenin sa preia puterea si sa incheie o pace separata in Est cu Germania, iar aceasta sa-si transfere grabnic trupele in Vest (debarcau americanii). In acest scop, pana si presa bolsevica ("Pravda") a fost tiparita cu finantare germana. Se cunosc astazi foarte exact, din documente, numele ofiterilor germani care au condus puciul de la Palatul de Iarna din Petersburg. Interesant este ca, pana in 1921, agentii germani au asigurat securitatea personala lui Lenin si a conducatorilor bolsevici, in timp ce consilierii militari germani dirijau Armata Rosie in Razboiul civil. Doar masa de manevra a fost ruseasca. Ceva mai aproape de zilele noastre, realizata printr-o "revolutie populara" dirijata de serviciile secrete, a fost "Operatiunea Ajax" a CIA, de la Teheran din 1953. Dupa ce sovieticii organizasera anterior o lovitura de stat, rasturnindu-l pe Sah de la putere si impunind in schimb o marioneta a Moscovei, pe presedintele Mossadegh (fostul prim-mimstru), CIA a contraatacat." Kermit" Roosevelt, cu ajutorul lui Otto Skorzeny (racolat de americani la sfarsitul razboiului, prin intermediul lui Gehien, pe "Filiera sobolanilor"), a declansat o "revolutie populara" la Teheran, incitand populatia religioasa impotriva lui Mossadegh, descris drept un ateu, o marioneta bolsevica a comunistilor iranieni sustinuti de Moscova. Manipuland astfel populatia revoltata, agentii CIA l-au alungat pe Mossadegh. Sahul (refugiat cu familia la Roma) s-a intors la Teheran, pre!uandu-si tronul iar SUA, influenta asupra Iranului.

O a doua precizare, importanta: toate serviciile secrete ale marilor puteri ori ale puterilor regionale detin unitati specializate in declansarea de revolte populare, revolutii si miscari de eliberare. Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii si manipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti, sportivi etc. Asadar, fiecare serviciu secret important include si o unitate speciala, care se ocupa de organizarea revoltelor populare, revolutiilor si a miscarilor de eliberare. Facem aceste precizari pentru a clarifica confuziile, cultivate deliberat de cei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii drept emanati ai unei revolte spontane a poporului, asadar impusi de vointa populara liber exprimata, cu avantajele politice conferite de o asemenea imagine publica. Fara sa mentioneze, bineinteles, si culisele care au facut posibila declansarea revoltei spontane si a manipularii maselor, soldata uneori cu varsare de sange nevinovat, de la cateva persoane pana la cateva sute sau chiar mii de morti. Pusa, de regula, pe seama odiosului regim proaspat rasturnat si a aparatului de represiune al fostului dictator. Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, a revolutiei, manipulind opinia publica prin mass-media, precum si nucleul paramilitar utilizat in lovitura de stat, raman ani de zile - ori pentru totdeauna - necunoscuti marelui public. Caci profanii nu sunt niciodata tolerati in templul conspiratiei. Complotistii prefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pe creasta valului revoltei populare. Oameni care se cunoscusera in acele momente fierbinti, niciodata mai inainte. Fara nici o legatura cu fostul regim ori, mai ales, cu fortele externe. Negarea implicarii fortelor externe in orchestrarea unei revolutii populare este o axioma pentru noii emanati. Culisele sunt categorisite drept scenarii si teorii conspirativiste.

Poporul si revolta spontana, iata cuvintele cheie, rituale.



3. "COMPLOTUL GENERALILOR" - LOVITURA DE STAT ESUATA DIN 1984

In Romania, manevrele KGB-ului si GRU-ului, precum si operatiunile acestora de influentare a principalilor actori ai evenimentelor din decembrie '89, datau de mai multi ani. In iunie '89, doua personaje emblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in "Le Monde" din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu din martie 1990. Din declaratia unui fost securist, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei alte grupari cu numele de Front. In iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale - infiintat inca din 1984 - se transformase in Frontul Salvarii Nationale. Acum aparuse concurenta.

In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul "Elias". Iliescu venise la "Elias" ca sa-i faca o vizita lui Valter Roman iar gen. Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si- l abordase direct pe Iliescu: "Dom'le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?" Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspuns transant dar, dupa ce generalul Militaru s-a externat, l-a rugat sa-l viziteze la "Consiliul National al Apelor", unde Iliescu avea rang de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pina in Parcul Herastrau, ca sa se explice.

Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nu fara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentru rasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. "Cativa militari, un fel de pir-pir-pir si cu asta basta!" ii rezumase Iliescu toata filozofia complotului. Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselor in lovitura. "Dom'le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic." Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. "Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu pir-pir-ul lui si eu cu masele populare", si-a amintit, mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.

La Moscova, in iunie '89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurile evoluasera mult fata de anii '82-'84. In '87, pe fundalul deschis de operatiunea tip "maskirovka" lansata de Gorbaciov, prin vehicularea conceptelor-capcana de glasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) - care incerca sa induca din nou in mass-media ideea comunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman, experimentat in cursul Primaverii de la Praga din '6 - Iliescu publicase un articol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era:

Este necesar sa introducem «restructurarea» (perestroika). Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe care acesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Or, glasnosti si perestroika nu erau niste concepte noi.

In sec. XIX, tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale catre cenzura, sustinea ca presa trebuie sa dea dovada de glasnosti - o transparenta limitata si subtil controlata - atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia timpului. Mai clar fusese Cernasevski, in "Scrisoare fara adresa" (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495 denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: "expresie birocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare". Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu- zise de opinie sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor. Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantul glasnosti de patruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti, dupa anii comunismului de razboi (1918- 1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de perestroika, in anii '30 si '40. Prin articolul "Creatie si informatie" din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.

Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani, membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR, responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si in Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de minirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniului carpatin. Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt, abia astepta sa-l inlocrnasca de la putere. Temator fata de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi. Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura "Tehnica". Functie, oricum, inclusa in nomenclatura partidului. in 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, Iliescu iese in fata.

Celalalt plimbaret prin Herastrau in iunie '89, generalul Militaru, participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. - ca si Iliescu - dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militar sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fost martor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrul Apararii l-a chestionat transant:

"Ma tu esti de acord cu mine?" "Da", a raspuns prompt Militaru. "Ramai pe langa mine, vor urma si altele", a prevestit lonita. Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer - mazilit si el de Ceausescu - i-a spus "Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar" Militaru a incercat sa puna in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor condus de Iliescu, intre care se numara Virgil Magureanu, dar si Vasile Patilinet ori Virgil Trofin (depistat, marginalizat si sinucis in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza. Un an mai tarziu, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detaliile vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, a fost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripii civile a conspiratiei. Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a mai multor generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putin aparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia. Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita. Militaru considera ca tradatorii din 1984 se pare ca fusesera generalii Dragu si Popa. In iarna '84/'85 ia fiinta "Comitetul Salvarii Nationale", devenit in 1988 "Frontul Salvarii Nationale". In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca U.R.S.S. va fi prima tara care sa recunoaste noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact al complotistilor cu Moscova a fost consulatul sovietic de la Constanta, prin gen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui '89, au loc alte doua evenimente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia isi petrec, ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania ministrului ungar al Apararii, Ferencz Karpati; exilat la Damaroaia, Silviu Brucan face in noiembric '89 naveta Damaroaia - Washington - Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cu Gorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca si cel al viitoarei noi puteri, exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in U.R.S.S., in a doua parte a lui '89.



4. "FIRUL ROSU" CU KREMLINUL: ILIESCU, STANCULESCU SI MILITARU AU TINUT PERMANENT LEGATURA CU MOSCOVA DIN SEDIUL M.Ap.N.

Intrat in istorie prin celebrul sau picior de ghips, jocul generalului Stanculescu din '89 include si cateva pete albe, mai importante poate decit piciorul ghipsat. Prima, si cea mai importanta dezvaluire, este ca Stanculescu si-a petrecut concediul din vara lui '89 la Lacul Balaton din Ungaria, impreuna cu familia, in compania ministrului ungar al Apararii, gen. Ferencz Karpati, si el in vacanta cu familia.

Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, gen. Stanculescu a jucat un rol cheie sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comertului cu arme. Intr-un amplu interviu din Ziua, Stanculescu a amintit cativa parteneri, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament ale clanului Ceausescu. Printre acestia se numara si sirianul Al-Kassar, unul dintre pionii binecunoscuti ai Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintre afacerile oculte din anii '79-'80 (inclusiv in afacerile "Lockerbie" si "Achile Lauro"). Potrivit unor surse ungare, gen. Stanculescu s-ar fi angajat in vara ini '89 la Balaton ca Armata Romana nu va interveni in cazul unor actiuni anti- ceausiste (informatie confirmata si de Antonia Rados in "Die Verschworung der Securitate" (Hamburg, 1990). De ce in Ungaria? Este cazul aici sa precizam un aspect foarte important, pentru a intelege mai bine rolul Ungariei in declansarea evenimentelor din vestul Romaniei (Ardeal si Banat).

In primul rand, in Ungaria se afla in ianuarie 1989 comandamentul grupului de Armata Forta-Sud a U.R.S.S., aflat sub conducerea gen.lt.Demidov, corp de armata responsabil cu operatiunile in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, functiona o unitate spetznaz, pentru operatiuni speciale, cu profil de cercetare-diversiune in spatele inamicului. Altfel spus, expertii in declansarea, intre altele, de revolte, revolutii ori miscari de strada. Unitatile de tip spetznaz includ, de regula, atat unitati de tip comando (militare) dar si unitati care actioneaza in civil pe teritoriul inamic. Civilii poarta numele de visuatniki si ei au fost semnalati in Romania, in decembrie'89, in celebrele masini Lada ca turisti sovietici, atat la Timisoara, cat si apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilor spetznaz se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militar sovietic), aflat in '89 sub comanda gen. G. F. Krivosiev, adjunct al sefului Marelui Stat Major, maresalul S. F. Ahromeiev. Interesant este si alt detaliu: Directia a 13-a, de dezinformare activa, creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda din 1974 chiar pe maresalul (pe atunci general) Ahromeiev. Asadar, la Balaton, gen. Stanculescu i-a avut drept parteneri atat pe ministrul ungar al Apararii, gen. Karpati, cat si pe gen. Demidov. iar prin acesta, pe gen.Krivosiev (comandantul GRU si unitatilor spetznaz), adjunctul maresalului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic, mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov. Adica, intreaga filiera militara sovietica.

In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 si in zilele urmatoare, gen. Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar atunci cand gen. Guse l-a amenintat cu executia, pentru ca a refuzat sa se prezinte in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N. De ce oare? Trebuie sa dezvaluim un mic detaliu, ascuns cu grija de complotisti, timp de zece ani: M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia, inclusiv cu comandamentul acestuia. Deoarece Comitetul Central nu era un obiectiv militar, aceasta nu avea o legatura directa cu Moscova. Cand gen.Guse a fost apelat in ruseste la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, ne panimaiu pa ruski (nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop de compromitere. Militarii si Stanculescu, in schimb, au tinut permanent legatura cu Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia din sediul M.Ap.N. lata de ce s-a deplasat acolo si Iliescu.

La sediul M.Ap.N. se primeau ordinele Moscovei si ale Tratatului de la Varsovia. Poporului roman nu i s-a spus insa nimic despre acest detaliu, in deceniul care a trecut, pentru a se crea astfel legenda revolutei spontane, cea care l-ar fi emanat pe Iliescu, prin vointa maselor, pe creasta valului popular etc. In realitate, dupa cum vom vedea, toate directivele veneau de la Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, prin legatura telefonica dfrecta de la M.Ap.N. Dar despre firul rosu, secret, romanii n-au aflat decit in anul 2000.

Intr-un interviu dat de Brucan in mai 1990, acesta a confirmat ca, impreuna cu Iliescu, vizita aproape saptamanal in 1989 ambasada sovietica de pe soseaua Kiseleff. Chipurile, pentru a citi “Pravda". Desi Ceausescu il exilase in Damaroaia, Brucan a putut pleca totusi nestingherit la Washington, cu un pasaport furnizat chiar de gen.Vlad. De la Washington, Brucan s-a deplasat direct la Moscova. El a sustinut apoi ca a discutat cu Gorbaciov cadrul in care urma sa se desfasoare revolutia romana, precum si cel trasat de Kremlin viitoarei puteri: conservarea partidului unic, cu tolerarea factiunilor si toata cosmetizarea, dupa modelul perestroika.

O serie de participanti celebri la revolutie, desi se aflau sub supravegherea stricta a Securitatii, au putut calatori in RFG, in U.R.S.S. etc. Sovieticii, in vara lui 1989, incep sa intoarca vizitele. Din marea tara vecina de la rasarit, in care unii avusesera marea bucurie sa studieze (intre altele la sectia A a Directoratului I din KGB) sosesc la Bucuresti vizitatori misteriosi, care intra discret in contact cu diversi comunisti, cazuti in dizgratia lui Ceausescu de-a lungul anilor, pe care ii atrag in discutii detaliate privind necesitatea reformarii comunismului, tatonandu-i cu privire la atitudinea fata de glasnosti si perestroika. In ciuda spontaneitatii evenimentelor din decembrie 1989, toti cei contactati de sovietici au dat fuga, in 22 decembrie '89, sa raspunda apelului televizat al lui Iliescu, pentru intalnirea de la orele 17 fix, din fata C.C.-ului.

In preajma Congresului al XIV-lea al P.C.R., desfasurat in noiembrie, Elena Ceausescu l-a convocat pe gen. Iulian VIad si i-a inmanat o lista cu proscrisii, printre care si Marcel, alias Iliescu, fostul favorit cazut in dizgratie dupa 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnica. Proscrisii trebuiau arestati si tinuti sub supraveghere, pe tot timpul Congresului. Vlad a luat lista si i-a trimis imediat vorba lui Marcel sa nu stea acasa, in vila de la Floreasca. Marcel a cerut insa ajutorul familiei Petre Roman, reusind sa se ascunda la Snagov. (Vezi declaratia data de gen. Militaru lui Jean Paul Man in "Nouvel Observateur", mai '90). Cele patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu in linistea si splendoarea specifice sfarsitului de toamna de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce sa se impacienteze. El stia prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, inca din 1987, in articolul de camuflaj Creatie si Informatie ca: "Este necesar sa introducem restructurarea", deci perestroika gorbaciovista?



5. CITEVA MII DE TURISTI SOVIETICI, DIN FORTA SPETZNAZ, AU PARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989

Punerea in scena a loviturii din decembrie '89 a avut o repetitie generala in noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta de la Brasov, o manifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor, apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul lui Ceausescu din decembrie '89. Postul Europa Libera a intrat in actiune, difuzand comentanile lui Silviu Brucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand. Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologica a fricii colective sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele din oras. Repetitia generala din '87 nu s-a rezumat la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie '87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din '87 va functiona si in 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie '89 la Iasi nu au amorsat o revolta de proportii ca la Timisoara, datorita proastei organizari. Un lucru aparea clar: in '87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca mamaliga poate exploda. Invatamintele din 15 noiembrie '87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand spetznaz-ul sovietic va intra in actiune.

Declansarea evenimentelor din decembrie '89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic de "emanati", in ultimii 10 ani. Dupa data de 10 decembrie '89, in Romania patrund un numar fara precedent de turisti sovietici. Coloane intregi de automobile Lada, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu U.R.S.S., Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita, deasemenea, mentionat: turistii sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedea o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici, se estimeaza la cateva mii numarul turistilor sovietici patrunsi in Romania in decembrie '89.

Pe 13 decembrie '89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile Lada, cu turisti sovietici, in directia Timisoara. La o singura statie PECO, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 autoturisme Lada. Turistii sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasli romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de turisti sovietici din Romania in prima jumatate a lui decembrie '89. Turistii sovietici formau forta de SOC spetznaz, constituiti din operativi ai GRU, care actionau in civil (visuatniki), la care ne-am referit mai inainte. Totodata, la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie militara straina. La granita cu U.R.S.S., in zona Galati-Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de infanterie si tancuri. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest- germane din cadrul cunoscutei forte GSG 9.

Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semnalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie la cutite cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a schimbarii, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Mimsterului de Interne. La 1 decembrie '89, la o sedinta a CEPEX, Ceausescu isi criticase aspru clica de potentanti. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentantii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca jocurile erau facute intre Gorbaciov si Occident, si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta:

"Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul." A doua zi pleca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studiourile TV aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia, se pare, a lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la mitingul din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o echipa instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugunda-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga: "Stati linistiti tovarasi." Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti manifestanti intra in Piata Palatului, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla insa numerosi securisti in civil, care pozeaza in anticomunisti. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiunea. De pe blocul Dalles si de pe fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor (conform declaratiilor locatarilor).

Avertizat, Ion Iliescu isi ia ramas bun de la colegii de la Editura Tehnica si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op.cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul M.Ap.N. care, cum am aratat anterior, avea legaturi telefonice cu Moscova si cu tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se mai intai de sprijinul lor, apoi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrulul Apararii. Abia dupa aceea, Iliescu a plecat in graba la TVR. Pe fir direct, M.Ap.N.-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, cel care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din "Nouvel Observateur", mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi)

In sediul C.C.-ului, gen. StancuIescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips, si il anunta ca afara sunt muncitori, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt doar niste huligani. Il convinge apoi sa paraseasca cladirea C.C., insotit de o garda civila. Desi Ceausescu putea sa plece din C.C. pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul, solicitat insistent chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca dictatorul fuge. Intre timp, Securitatea deschide emisia in televiziune. O legaturi directa, facuta dintr-o camera de la etajul 7, de langa blocul studiourilor, permite Televiziunii Romane Libere sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In "Studioul 4,” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi, figuri binecunoscute, in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul o!andez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din "Studioul S", insa, Securitatea vegheaza. La etajul II, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Martian, lector la "Stefan Gheorghiu", un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Sergiu Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la M.Ap.N., unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste in cele din urma si Iliescu, care tuna si fulgera impotriva lui Ceausescu, la. ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea "Consiliului Salvarii Nafionale" si cheama oamenii responsabili, la orele 17.00, la C.C. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare, dar in "Studioul S". Mult mai sigur pe el, apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care intinase nobilele idealuri ale socialismului. Pleaca imediat, insotit de Silviu Brucan. Citeva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din "Studioul 5" inchid emisiunea si "Studioului 4". Pretext: s-a incins aparatura. Poetilor, filosofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. Rolul lor, in acreditarea lui Iliescu in ochii Romanilor, se incheiase. Nu mai era nevoie de figuratie.

In acest timp, Iliescu se grabea la intalnirea secreta de la Ministerul Apararii din Drumul Taberei, unde ii asteptau capii Armatei si Securitatii. Dupa un accident minor de masina, in Piata Victoriei, Iliescu si-a facut aparitia la Ministerul Apararii cu oarece intarziere. Generalii Stanculescu, Chitac, Mortoiu si altii ii asteptau nervosi. Sedinta secreta a debutat pe un fond de haos si neliniste: multi se intrebau ce cauta un civil, ca Iliescu, printre ei. Iliescu a cerut crearea unui organism provizoriu, care sa preia puterea in tara, pina la viitoarele alegeri. La sfarsit, l-a numit pe generalul Guse, seful Statului Major General, ca sef al comandamentului central al revolutiei, iar adjunct pe generalul Chitac, in acel moment comandantul trupelor de Securitate. I-a numit pe generali, desi in acel moment Ion Iliescu nu avea nici o functie oficiala, era un simplu cetatean, director al unci edituri de stat. Apoi, insotit deo parte dintre cel prezenti, Iliescu s-a grabit sa ajunga in Piata Palatului. ii insoteau, printre altii, Militaru, Guse, Brucan si Roman. Capitanul Lupoi, omul lui Stanculescu, le deschidea drumul prin multime. Ajuns in balconul C.C.- ului care, dupa intreruperea de o ora sij umatate a emisiei televiziunii, devenise singura tribuna a evenimentelor, Iliescu si-a modificat stilul. Saluta cu semnul victoriei, renunta la apelativul tovarasi, si se prezenta multimii drept sef al "Comitetului Salvarii Nationale". Cum rumoarea din piata crestea, Iliescu adauga, pentru a linisti multimea: "Securitatea nu mai exista. Trupele Ministerului de Interne au fost subordonate Armatei." Rumoarea ostila a multimii l-a determinat insa pe Iliescu sa-si intrerupa discursul. A intervenit, salvator, gen. Guse, ca reprezentant al Armatei, care a reusit pentru moment sa mai calmeze atmosfera. Sfatuit de cei din grupul sau, Iliescu se baga iar in fata, si incearca sa castige multimea din piata cu diverse promisiuni. "Dictatorul va fi dus in fata justitiei', a anuntat Iliescu, o afirmatie pe care curand o va regreta. Cum multimea nu reactiona pozitiv, Iliescu mai adauga cateva fraze populiste, apoi anunta: "Vom trece acum la formarea conducerii provizorii." Abandonind balconul, unde se va instala Dumitru Mazilu (creatorul "Forumului Cetatenesc", dupa modelul ceh), intregul grup, cu Iliescu in frunte - afisind un aer destul de panicat - a disparut in sediul C.C.-ului. Pentru a scapa de supravegherea permanenta si neincrezatoare a revolutionarilor lui Nica Leon si a altora, micul grup al lui Iliescu a pretextat ca avea nevoie de liniste, pentru a lucra. Cu totii s-au baricadat in camera 226 de la etajul II, unde s-au incuiat, lasandu-l afara, in fata usii, pe post de cerber pe Cazimir Ionescu iar in interior, pe acelasi post, pe capitanul Lupoi. Din acest moment n-au mai intrat in cameri decat persoanele agreate de Ion Iliescu. Afara, pe coridor, se adunau treptat barzii vechiului regim (ca Dumitru Popescu "Dumnezeu"), dornici cu totii sa se puna la dispozitia noii puteri democratice, dar si capi ai Securitatii, dintre care cel agreat de Iliescu a fost col. Gheorghe Ardeleanu, seful unitatilor anti-tero (U.S.L.A.). Care si-a pus pe loc, la dispozitia grupului de pucisti, toti cei 1600 de oameni ai sai. "Vom rezolva treaba, asa cum s-a discutat cu Victor" (Stanculescu), i-a spus Iliescu lui Guse, in timp ce avea in mana lista cu "persoane care ar putea ocupa posturi de raspundere". In camera 226 isi facea acum prezenta si Virgil Magureanu, cel care asteptase grupul ore in sir, in cladire, avand mare grija ca sa ramana permanent in spatele camerei de filmare. Postat in fata unei harti, Iliescu a luat legatura telefonica cu tovarasul Stanculescu, la Ministerul Apararii, cel care tinea permanent legatura directa cu gen. Piotr Lusev si ceilalti comandanti ai Tratatului de la Varsovia. Iliescu era obligat sa o faca. Comitetul Central nu era un punct operativ de comanda militara. Doar la Ministerul Apararii existau legaturi directe, secretizate, cu toti aliatii Pactului de la Varsovia. In primul rand, cu Moscova, cu Gorbaciov. Intre timp, cei din grup dezbateau aprins firma sub care pucistii urmau sa se infatiseze natiunii si lumii. Generalul Militaru o tinea una si buna: "Dom'le, sa ramanem la Frontul Salvarii Nationale". Cum nimeni nu parea foarte entuziasmat, Militaru a adaugat: "Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni!" (De fapt, el exista din 1988, cand fusese constituit conspirativ, la sugestia sovieticilor. Cum am vazut, cu sase luni mai inainte, Militaru se intalnise cu Iliescu in Parcul Herastrau pentru a-l informa de existenta Frontului, asadar ca aveau o concurenta la gratiile sovieticilor).

Iliescu, fara jena, i-a informat pe ceilalti din camera ca el luase deja legatura cu ambasada sovietica, pentru a-i lamuri "cine suntem si ce vrem". Cel putin atit gasea de cuvinta Iliescu sa-i informeze pe cei din jur, in legatura cu convorbirea (ori convorbirile) cu sovieticii din acea zi. Sub pretextul ca sediul C.C. nu era un loc prea sigur - lipsea telefonul direct, firul rosu, cu Moscova si cu Pactul de la Varsovia - intregul grup s-a decis sa se refugieze la Ministerul Apararii, in Drumul Taberei. Conform amintirilor publicate de Dumitru Mazilu dar si a altor marturii, se pare ca, pe drum, grupul s-a abatut mai intai pe la ambasada sovietica. Episodul este controversat, din motive usor de banuit. Totusi, lasind deoparte alte marturii, intr-un documentar realizat la Bucuresti de CNN - in care sunt infatisate si tunelurile subterane, asa cum erau cele de sub sediul C.C. si Piata Palatului, pe care Ceausescu s-ar fi putut cu usurinta evacua - se sugereaza ca grupul lui Iliescu ar fi facut o halta la ambasada, in acea seara.

Imediat dupa plecarea lui Iliescu si grupului sau din sediul C.C.-ului, in Piata Palatului rasunau primele rafale. In jurul orelor 21 cadeau primii morti. In mod subit, aparuse pericolul terorist, oameni descrisi de Iliescu ca fiind antrenati sa "traga din toate pozitiile". Timp de doua zile, asa- zisul pericol terorist ii va permite grupulul lui Iliescu sa castige timp, cu un dublu scop: 1) sa acapareze total puterea si 2) sa scape de Ceausescu, care cunostea mult prea multe despre Iliescu, familia sa si legaturile acestora cu Moscova. La orele 23, Iliescu reapare la TVR si citeste primul comunicat al Comitetului Provizoriu al "Frontului Salvarii Nationale". De fapt, textul fusese redactat initial de Dumitru Mazilu dar fusese modificat, pe ici pe colo prin punctele esentiale, de Silviu Brucan care nu agrease nici macar formula finala: "Asa sa ne ajute Dumnezeu", deoarece i se parea, ca amintea prea mult de monarhie. Iliescu a mai citit o lista cu membrii Comitetului Provizoriu, lista in care el se trecuse ultimul, sugerand astfel telespectatorilor aparenta sa lipsa de apetenta pentru putere.

In realitate, lui Iliescu ii vor mai trebui inca dous zile pentru pune mana complet pe putere - doua zile in care teroristii vor trage din toate pozitiile, provocand astfel peste o mie de morti si sute de raniti, cu totii oameni nevinovati - ca si pentru a se debarasa de incomodul (in viata) Ceausescu, tinut inca din 22 decembrie, la pastrare, intr-o unitate militara de la Targoviste, dar a carui arestare nu fusese anuntata poporului decat douazeci si patru de ore mai tarziu. Timp de doua zile, in mare taina, Iliescu nu se ocupase decit cu restructurarea aparatului militar si cel al Securitatii. Ultimul, activat din 24 decembrie, cind ofiterii fostei Directii a 5-a, care avusese misiunea sa apere sediile, fusesera convocati la Ministerul de Interne. Pe 23 decembrie, in editia unica a "Scanteii poporului", distribuita cu o remarcabila promptitudine, aparea urmatorul comunicat al lui Iliescu:

"Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelasi timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de “ordine socialista” [subl. n.].

Insotit de fidelul sau paznic, Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a mai aparut de doua ori la TVR, in dorinta de a linisti cele 4 milioane de membri de partid. Din Studioul 4 fusesera alungati intre timp artistii si poetii. Stirile erau citite de acelasi Marinescu George care citise in 22 decembrie decretul de instituire a starii de necesitate. Iliescu a anuntat ferm, cu acest prilej: "Va veni vremea unui proces drept, condus de “justitia poporului” (subl. n.)." La a doua aparitie, Iliescu a devenit mai pragmatic: "Toti civilii vor preda armele pe care le poseda pana la 25 decembrie, orele 17", altminteri ar fi urmat sa fie considerati teroristi. Grijuliu, Iliescu a reamintit ca toate organizatiile din tara se subordoneaza Frontului Salvarii Nationale. Apoi, instalat in biroul directorului general al Televiziunii de la etajul II si pazit de Gelu Voican Voiculescu, Iliescu a inceput sa primeasca in audiente comunisti de rang inalt. Un preot si trei tineri timisoreni, sositi cu o declaratie a "Comitetului Democratic" prin care se cereau alegeri libere si pluripartitism, au fost intimpinati cu un refuz politicos. Peste cateva zile, Comitetul Democratic va fi integrat Frontului Salvarii Nationale.



6. UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE '89, INTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETATEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SA CONSTITUIE UN "TRIBUNAL MILITAR EXCEPTIONAL", CARE SA JUDECE PE CEAUSESTI

Arestati, practic, inca din dupa-amiaza de 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost tinuti, sub paza militara, la unitatea de la Targoviste. initial, pucistii au mers pe varianta suprimarii imediate a cuplului Ceausescu. Scenariul asasinarii urma sa fie declansat de parola "Recursul la metoda". Populatiei i s-a ascuns, cel putin douazeci si patru de ore, ca sotii Ceausescu fusesera arestati inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie, si tinuti sub o paza militara sigura. Mai mult, prin televiziune s-au vehiculat in acest rastimp fel de fel de zvonuri privind urmarirea sotilor Ceausescu, si actiuni teroriste de eliberare a celor doi, care aveau doar scopul sa mentina panica in randul cetatenilor, sugerandu-li-se astfel pericolul pe care il reprezenta, in continuare, un Ceausescu in viata. Pe 24 decembrie, planul "Recursul la metoda" a fost insa abandonat: se pare ca, la Moscova, Gorbaciov staruia inca din 22 decembrie pentru un proces al fostului dictator, in locul unui simplu asasinat. Acesta este si motivul pentru care planul "Recursul la metoda” nu a fost pus in practica, intre 22 si 24 decembrie. Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un tribunal militar exceptional, care sa-i judece pe sotii Ceausescu, in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde grupul pucist se refugiase. In susurul apei de la W.C., Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate, astfel, surprizele. Miza era imensa: lichidarea fizica a sotilor Ceausescu, cei care stiau prea multe despre Iliescu si grupul de pucisti. Decretul, redactat si semnat de Iliescu pe 24 decembrie 1989, fara numar de inregistrare, decidea - in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) din Romania - instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta (subl. n.) la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena. Acest document istoric este semnat de Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl. n.). Numai ca la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista! Asa cum se stie, prima intrunire a CFSN a avut loc abia patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie, la Palatul Victoria. Nici atunci Ion Iliescu nu a fost ales presedinte al CFSN. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim - printr-o tipica uzurpare de titlu - un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.

Prima Consecinta: Tribunalul Militar Exceptional care i-a judecat pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul de constituire, este la randul sau ilegal. A doua consecinta: sotii Ceausescu n-au fost executati dupa un proces, ci asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut, ulterior ca sa-si salveze tovarasul de drum, cum ca: "Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea". Ceea ce a urmat nu este, de asemenea, prea bine cunoscut opimei publice. Astfel, deplasarea la Targoviste, unde urma sa aiba loc procesul, a asa-zisului Tribunal Militar Exceptional, s-a facut cu cinci elicoptere. Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar; se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisi. Procesul nu a fost decat o mascarada, pusa la cale de Iliescu. Dupa aterizare, in timp ce gen. Victor Stanculescu se ocupa de detaliile executiei, Gelu Voican a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Detaliile procesului se cunosc. Interesante sunt insa concluzule profesorului legist francez Louis le Riboux privind momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost impuscati. Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelate, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea, unde au fost abandonate, in timp ce Stanculescu si Voican Voiculescu s-au dus la o gustarica. In realitate, asa cum demonstreaza o videocaseta, cadavrele celor doi, infasurate in prelate, au fost plimbate prin cladirea C.C., si in alte institutii, unde au fost expuse, deoarece multi nu credeau ca Ceausestii fusesera impuscati, in ciuda filmului prezentat pe 25 decembrie, intr-o versiune prescurtata, la TVR. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la ora 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios "sa vada p...a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani". Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele Ceausestilor au ramas sigilate in instalatia frigorifica de la morga. De inmormintarea celor doi s-a ocupat tot Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim- ministru, cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a sterpelit cu aceasta ocazie bijuteriile Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. maj. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu pinze de cearceaf. Mai intii s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton si cate o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi de teroristi.

Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fusesera uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor s-au intocmit doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1/SP 1989. Nu vom intra in detalii privind continutul acestor doua dosare, precum si implicarile lor. Vom mentiona doar un singur detaliu: certificatele medicale, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Exact ca decretul, semnat ilegitim prin uzurpare de titlu, de Ion Iliescu, prin care s-a constituit asa-zisul Tribunal Militar Exceptional, care i-a trimis la moarte pe sotii Ceausescu. Numai pentru ca acestia sa nu poata dezvalui public ceea ce stiau despre proaspatul emanat, si despe firul rosu care il lega, inca din tinerete, pe Ion Iliescu de Kremlin
(rezistence.tripod.)

La Curtea Veche:
Manifestarea, ce se va desfasura in perioada 6-7 martie a.c. (orele 11.00-17.00), este deschisa atat artizanilor si artistilor amatori, cat si publicului larg caruia ii sunt propuse: concerte de muzica medievala, spectacole de teatru, scenete si animatie pentru copii, Comedia dell’arte, spectacole folclorice, dansuri traditionale, prezentari de activitati lucrative specifice perioadei medievale (mestesugari, negustori, agricultori, etc.), expozitii specifice, conferinte publice pe teme de istorie si literatura veche, proiectii de imagini de epoca, expozitie de caricatura realizata in zilele si despre participantii la manifestare, animatie de strada si multe, multe alte surprize (strajeri la portile palatului, salvarea domnitei din turn, baba-oarba intre domnitor si domnite, ursitoare, sanziene, vanzatori de leacuri miraculoase, cortul vrajitoarei, patrule ale garzilor cetatii, munteni cu ciobanesti romanesti, muschetari cu si fara muschete, cavaleri luptandu-se cu sabiile sau ademenind domnite, boieri, dregatori, razesi, menestreli, trubaduri, lautari, jongleuri, caldarari, lingurari, hoti marunti si talhari jefuind personajele medievale si ... nu numai).
Manifestarea este conceputa spre a initia organizarea - prin atragerea de fonduri si sustinere mediatica - a unei tabere permanente de igienizare si conservare a ansablului istoric "Curtea Veche" prin angrenarea de tineri voluntari, cat si promovarea lansarii unui Oficiu Metropolitan de Promovare a Patrimoniului Istoric si Informare Turistica pentru Tineret.

Moldova, Romania si provocarile regionale ale integrarii euro-atlantice

Romania si provocarile regionale ale integrarii euro-atlantice

- relatia cu Republica Moldova si posibile consecinte pe termen scurt si mediu -

DAN DUNGACIU

"Anumite actiuni si evenimente recente din viata politica a Rusiei si din politica externa a Rusiei ne-au pus pe ganduri... Prezenta trupelor ruse [in Georgia si Moldova] nu se conformeaza angajamentelor asumate la Istanbul. Doresc sa le spun rusilor inca o data ca, in opinia noastra, trebuie sa depuna mai multe eforturi pentru aplicarea obligatiilor pe care si le-au asumat la Istanbul. Rusia nu a respectat calendarul retragerii".(Colin Powell, ianuarie 2004, Moscova)

"Pentru prima data in istorie, interesele Romaniei coincid cu cele ale Occidentului in ceea ce priveste Republica Moldova... O data la doua generatii (1918, 1940, 1991), Moldova este cap de lista a prioritatilor agendei diplomatice internationale si aproape de fiecare data Occidentul este prins pe picior gresit, pentru ca nu a existat o analiza profunda a acestui spatiu. Acum ne aflam intr-un astfel de moment. Si, pentru prima oara, Romania are posibilitatea de a influenta deciziile internationale". (Vladimir Socor, 28.01.2004, Bucuresti)

"Replica pe care urmeaza sa o dea Occidentul politicii externe agresive, promovate de Moscova in spatiul post-sovietic, o poate constitui extinderea treptata a Aliantei Nord-Atlantice si a Uniunii Europene, pana cand acestor organizatii li se vor alatura, intr-o forma sau alta, tarile din imediata lor apropiere, Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Georgia si Azerbaidjanul". (The Wall Street Journal, ianuarie, 2003)

Republica Moldova - o prezenta absenta

Republica Moldova are un statul paradoxal pe agenda publica a dezbaterilor din Romania. Este invocata, dar nu discutata, este pomenita (rar!), dar nu analizata. Este o prezenta, dar o prezenta discontinua, fara substanta, fara efect. O prezenta... absenta.

Acest text apare nu doar din dorinta de a inventaria un an de evolutii politice si geopolitice din Republica Moldova, ci de a evidentia, prin recul, o realitate care devine evidenta pentru orice observator de la Bucuresti sau aiurea. In anul 2004, una dintre mizele cele mai insemnate de pe agenda de politica externa a Romaniei va fi chestiunea Republicii Moldova, respectiv prestatia Chisinaului fata de Bucuresti si reactia pe care Romania va trebui sa o aiba fata de sfidarile puterii politice comuniste de peste Prut. Caruselul provocarilor la adresa Romaniei a inceput deja, si exista toate motivele sa credem ca el va continua. In plus, evolutia evenimentelor din Republica Moldova sugereaza ca dosarele geopolitice deschise in 2003 sunt departe de a fi solutionate, iar efectele acestei stari vor afecta, pe termen scurt si mediu, conditia Romaniei de membru NATO si aspirant la un loc in Uniunea Europeana. Faptul ca 2004 este an electoral pentru ambele tari (in primavara lui 2005 vor avea loc in Republica Moldova alegeri parlamentare) nu face decat sa complice ecuatia.

O conferinta si mai multe semne de intrebare

Pozitia Romaniei fata de Republica Moldova nu va fi de aici inainte benevola si nu o va implica numai pe ea, caci Romania este plasata acum la granita celei mai mari aliante militare pe care a cunoscut-o omenirea si care are interese geo-strategice in Istmul Ponto-Baltic si Caucaz. De aici sarcinile ce-i incumba. Toate evolutiile indica o crestere treptata - teoretica, cel putin! - a importantei Romaniei pe aceasta axa, si pozitia ei in viitoarea arhitectura de securitate regionala va depinde, in buna masura, de competenta si hotararea ei de a gestiona adecvat aceasta somatie iminenta. Dincolo de adeziunile fervente si retorica integrarii in NATO, urmeaza, in 2004, testul implicarii si evolutiei efective in aceasta regiune.

Poate Bucurestiul sa isi asume un asemenea rol? - este pana la urma interogatia majora pentru 2004. Din nefericire, semne de intrebare relativ la putinta sau abilitatea Bucurestiului au aparut prea repede. Intre 19-22 ianuarie 2004, la Niederpöcking, Lacul Starnberg, Germania, sub egida Pactului de Stabilitate in Europa de Sud Est, in cooperare cu Ministerul de Externe German (si organizata de Asociatia pentru Europa de Sud Est) s-a desfasurat conferinta "Perspectivele europene ale Republici Moldova". Este prima conferinta de asemenea anvergura dedicata explicit Republicii Moldova, iar participarea a fost numeroasa - aproape o suta de reprezentanti ai asociatiilor sau institutiilor politice sau nepolitice cu interese in Republica Moldova sau regiune - si de inalt nivel: Erhard Busel, Coordonator special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud Est, William Hill, Seful Misiunii OSCE la Chisinau, Vladimir Filipov, reprezentantul Consiliului Europei la Chisinau, reprezentanti ai Ministerelor Afacerilor Externe ale unor tari europene, experti internationali, liderii politici de la Chisinau (Nicolae Dudau - Ministru de Externe - Iurie Rosca, Dumitru Braghis, Oleg Serebrian, Oazu Nantoi etc.).

In cadrul conferintei, trei grupuri de lucru au discutat strategii europene, politici economice si sociale, precum si aspecte de securitate referitoare la Republica Moldova. Aceste comisii vor pregati terenul pentru intrunirile viitoare si pentru elaborarea unor proiecte sau strategii care sa includa si recomandari concrete pentru factorii de decizie d la Bruxelles sau Chisinau. O conferinta, asadar, de o importanta strategica indiscutabila. Din partea Romaniei a fost invitat, intr-o prima instanta, doar Gabriel Andreescu, Centrul de Studii Internationale, Comitetul Helsinki ("expertul favorit" al liderilor politici sau de opinie ai Partidului Comunistilor aflat acum la putere la Chisinau). Textul preferat al echipei istoricilor oficiali ai regimului comunist este, de departe, Renate Weber, Valentin Stan si Gabriel Andreescu, "Relatia Romaniei cu Republica Moldova", text tiparit in 22 Plus la 25 ianuarie 1995, in care autorii acreditau ideea unei "minoritati romanesti" in Republica Moldova. Pentru o valorificare recenta a lui Gabriel Andreescu in presa oficiala de la Chisinau, se poate vedea Haralambie Corbu, "Culegem ceea ce semanam", serial tiparit pe prima pagina a Moldovei Suverane, ianuarie 2004. Al doilea favorit al istoriografiei comuniste si revizioniste de la Chisinau este Lucian Boia, considerat de Vasile Stati, autorul penibilului Dictionar moldovenesc-romanesc, drept "cel mai obiectiv istoric roman". In principala lucrare revizionista a lui Vasile Stati, Istoria Moldovei, "Vivar-Editor", Chisinau 2002 - pe a carei coperta troneaza fara jena imaginea "Moldovei Mari" - Lucian Boia este gratulat cu atributele cele mai inalte: "prestigiosul istoric roman" etc. Invocarea lui Lucian Boia este, totusi, inepta si frauduloasa: istoricul oficial al revizionismului "moldovenesc" utilizeaza demersul lui Lucian Boia in litera, nu in spiritul lui. Stati utilizeaza deconstructia (de-mitizarea) istoricului de la Bucuresti doar pentru istoria Romaniei, niciodata pentru ceea ce el considera a fi "istoria Moldovei").

Revenind acum la invitati, nu poti sa-ti reprimi perplexitatea (pe care unii au exprimat-o public acolo!): vecina Moldovei, Romania, reusea "performanta" diplomatica de a avea un invitat din cei aproape o suta! In ultima clipa, s-a reusit introducerea pe lista invitatilor, ca observator, a unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe. Cam putin pentru o tara care are ca sarcina gestionarea viitoarei frontiere estice a NATO si UE si care nazuieste sa devina locomotiva Republicii Moldova in demersurile acesteia - cate sunt! - de integrare europeana. Iar aceasta prezenta debila spune ceva despre strategia (existenta sau nu) a Bucuresti-ului in raport cu Republica Moldova sau despre institutiile care sunt puse in miscare (sau nu) pentru aplicarea acesteia. Cu atat mai mult cu cat la Niederpöcking, reprezentatii altor doua tari, Polonia si Lituania, au declarat explicit intentia de a deveni ele locomotiva Republicii Moldova in eforturile acesteia de integrare in structurile europene! Cuplata cu refuzul obstinat al Chisinaului de a colabora cu Bucurestiul - de aici, firesc, disponibilitatea institutiilor occidentale de a gasi un inlocuitor -, propunerea pare amenintator de plauzibila, iar consecintele geopolitice pentru Romania sunt incomensurabile: in esenta, este vorba despre a doua deposedare a Romaniei - dupa "pierderea" flotei din Marea Neagra - in ceea ce priveste capacitatea Bucurestiului de a actiona pe frontul de Est (Marea Neagra si Caucaz). O Romanie care pierde initiativa spre Est devine un actor figurant si nesemnificativ in orice initiativa a Washingtonului sau a UE in Caucaz sau Istmul Ponto-Baltic. Aceasta este, geopolitic vorbind, miza confruntarilor Chisinau - Bucuresti si aici sta, se pare, explicatia razboiului declansat de puterea comunista la adresa Romaniei.

Inainte de a detalia, sa urmarim, rapid, cateva repere ale acestei campanii.

"Aria calomniei". Chisinaul ataca Romania la institutiile europene

Doar cateva mostre: "In timpul celor 1213 zile cat Moldova s-a aflat sub ocupatia Romaniei, un evreu era ucis la aproape fiecare doua minute" (din "Plangerea 435" depusa de Andrei Neguta, deputat comunist, la Consiliul Europei, 2003); "Romania a ramas unicul imperiu in Europa, constituit din Moldova, Dobrogea si Transilvania" (Presedintele Vladimir Voronin, Postul de televiziune NIT, decembrie, 2003); "Scopul lui Rosca [liderul PPCD] este crearea provinciei romanesti si invadarea acesteia cu sute de mii de romi" (Moldova Suverana, publicatie oficiala a guvernului Republicii Moldova, 14 ianuarie 2004)... Sunt doar cateva exemple dintre zecile care invadeaza astazi spatiul public sau politic de la Chisinau sau aiurea. Razboiul declansat de Chisinau - flancat, probabil, de alti "prieteni" traditionali ai Romaniei - au adus relatiile dintre cele doua state in faza cea mai delicata din 1990 incoace. Dupa o perioada de relativ inghet de dupa 2001, a doua jumatate a anului 2003 a marcat apogeul acestei confruntari. Iata cateva momente ilustrative ale acestui dosar care nu pare ca se va inchide curand.

In 2002, relatiile bilaterale romano-moldovene fusesera, practic, suspendate o data cu anularea vizitei la Chisinau a primului-ministru Adrian Nastase in urma unor neinspirate declaratii belicoase ale unor oficiali moldoveni. In aprilie 2003, Ministrul roman de Externe, Mircea Geoana, si omologul sau moldovean, Nicolae Dudau, declara la Chisinau ca Tratatul de baza dintre Republica Moldova si Romania ar putea fi incheiat pana la finele anului curent. Ministrul romana prognoza chiar ca posibila o vizita a Presedintelui Iliescu, in toamna, in Republica Moldova. (Ca gest de bunavointa, Mircea Geoana anunta re-esalonarea datoriilor din importul de curent electric ale Republicii Moldova.) Chisinaul astepta de la aceasta vizita semnarea Tratatului de baza moldo-roman - vizita nu va mai avea loc.

Declaratiile belicoase ale comunistilor nu se opresc; dimpotriva. La 25 iulie 2003, la Chisinau, apare Dictionarul moldovenesc-romanesc, semnat de Vasile Stati, care afirma ca aceasta carte "demonstreaza existenta obiectiva a celor aproximativ 19.000 de dovezi de netagaduit ale individualitatii si dainuirii seculare a limbii pe care moldovenii o numesc moldoveneasca". Institutul de Lingvistica al Republicii Moldova anunta ca il va actiona in judecata pe Vasile Stati, pentru compilatie si furt intelectual. In acelasi zi, ziarul guvernamental Moldova Suverana publica celebra "Conceptie nationala de stat a R. Moldova" a Presedintelui Voronin. Unul dintre scopurile acestor gesticulatii politice era provocarea autoritatilor romane inaintea intalnirii dintre cei doi presedinti. La inceputul lunii august, Presedintele Ion Iliescu se intalneste, la Costesti-Stanca, cu omologul sau moldovean, Vladimir Voronin. Cei doi sefi de stat nu fac referinte la "Tratatul politic de baza moldo-roman", despre care Voronin afirma cateva zile inainte ca ar trebui discutat in mod obligatoriu.

Odata cu preluarea presedintiei Consiliului de Ministrii al Consiliului Europei, Moldova incepe o campanie sistematica de denigrare a Romaniei. Alexei Tulbure, reprezentantul permanent al Moldovei la Consiliul Europei acuza Romania de opozitie fata de planurile de "federalizare" ale Republicii Moldova si de implicare in manifestatiile anti-rusificare si anti-comuniste din anul 2002. (Prestatia oficialului de la Chisinau a fost uluitoare. Nu doar ca nu a adus vreo proba in sprijinul celor afirmate, dar a incheiat emfatic: "Noi vom considera astfel pana nu ne vom convinge de contrariul in baza intregii acelei informatii pe care trebuie sa ne-o prezinte Guvernul roman"). Urmeaza apoi acuzele de "anti-semitism" si "xenofobie". Seful Comisiei pentru Relatii Externe din Parlamentul moldovean, Andrei Neguta, reia argumentele de "anti-semitism", depunand o cerere catre Comitetul de Ministri al Consiliului Europei pe aceasta tema. (In reuniunea din 21 ianuarie 2004, Comitetul de Ministrii a dat un raspuns negativ interpelarii lui Neguta, infirmand acuzele parlamentarului moldovean.) Actorii acestei campanii sunt insa mult mai numerosi decat cei invocati. Victor Stepaniuc, Seful grupului parlamentar al comunistilor, a adresat o interpelare - Interpelarea Nr. 434 - referitoare la situatiei Bisericii Ortodoxa de Stil Vechi din Romania, acuzand Guvernul Romaniei de incalcare a drepturilor omului. Si exemplele pot continua.

In septembrie, premierul roman Adrian Nastase anunta ca Romania nu este interesata sa incheie un "Tratat politic de baza cu Republica Moldova", pentru ca Bucurestiul a recunoscut independenta R. Moldova si "respecta principiile dreptului international in relatiile bilaterale". In noiembrie 2003, Ministrul roman de Externe Mircea Geoana declara la Chisinau ca Romania va sprijini in continuare Republica Moldova pe calea integrarii in structurile europene, fara a tine cont de declaratiile care "au incercat sa puna o umbra in relatiile bilaterale", lansate de oficiali moldoveni. La finele lunii decembrie, Presedintele Voronin completeaza aceasta campanie anti-romaneasca declarand, printre altele, ca "Romania este azi unicul imperiu din Europa, constituit din Moldova, Dobrogea si Transilvania..." (Presedintele Voronin nu si-a ascuns niciodata anti-romanismul, "doctrina" preferata, in fapt, al Partidului Comunistilor al carui lider este. In 2000, de pilda, actualul presedinte al republicii solicita inlocuirea denumirii "limba romana" cu "limba materna" in proiectul de nomenclator al specialitatilor pentru predarea in institutiile de invatamant superior si caracteriza drapelul de stat al Republicii Moldova drept "fascist", datorita identitatii sale cu cel romanesc.) Urmeaza cateva atacuri la persoana Presedintelui Romaniei. Presedintele Iliescu riposteaza: declara ca partidul de guvernamant din Republica Moldova este un partid comunist cu "naravuri staliniste" si condamna "campania antiromaneasca" promovata de partidul comunistilor condus de Vladimir Voronin. In cadrul ceremoniei de inaugurare a Anului Stefan cel Mare si Sfant de la Vaslui (10 ianuarie 2004), presedintele roman respinge conceptul de "Moldova Mare" lansat de autoritatile Republica Moldova. Relatiile nu sunt inghetate, insa, cel putin din partea Bucurestiului: "Relatia Romaniei cu Republica Moldova va ramane o relatie prioritara si extrem de importanta pentru tara noastra in pofida recentelor declaratii ale presedintelui tarii vecine", a declarat la 12 ianuarie 2004 intr-o conferinta de presa, ministrul roman de Externe, Mircea Geoana. Zece zile mai tarziu, in cadrul unei intalniri cu membrii corpului diplomatic acreditat in Republica Moldova, Presedintele Voronin declara ca relatiile cu Romania poarta un caracter "destul de destructiv".

Romania "cade" de pe harta?

Avem acum tabloul intreg. Fie si rapid conturata, campania declansata de Chisinau nu are nimic intamplator, nimic din atitudinea conjuncturala si reactiva sau din lipsa de fermitate a Bucurestiului. La Chisinau exista strategii, la Bucuresti - nu suntem siguri; la Chisinau este o campanie concertata, la Bucuresti sunt riposte sporadice si fara coerenta. Acuza care a deschis seria, cea de "interventie" a Romaniei in treburile interne ale Republicii Moldova este ridicola, cel putin pentru motivul ca in momentul in care Chisinaul arunca pe piata aceasta poveste Romania era cel mai putin implicata in Republica Moldova de la declararea independentei acestei republici incoace.

Constatarea sugereaza ca scopurile campaniei sunt altele, cu atat mai mult cu cat atacurile impotriva Romaniei cresc direct proportional cu apropierea Romaniei de structurile euro-atlantice. Credem ca tinta acestei campanii este discreditarea Romaniei pe plan international si scoaterea ei din joc de pe spatiul geo-politic in care este destinata sa evolueze. Daca Romania nu mai lucreaza cu Republica Moldova, nu (mai) are motive substantiale sa se implice pe axa Istmul Ponto-Baltic - Caucaz. Va deveni dintr-o pozitie geopolitica un simplu amplasament - eventual, pentru diverse baze militare.

In pofida isteriei insuportabile si a retoricii neghioabe, Chisinaul are un proiect infinit mai coerent decat al Bucurestiului in zona. La 15 ianuarie 2004, Vasile Sturza, ambasadorul Republicii Moldova in Bulgaria, a inmanat la Tirana scrisorile de acreditare presedintelui albanez, devenind astfel si ambasador al Republicii Moldova in Albania, cu sediul la Sofia. In ziarul oficial Moldova Suverana aparuse cu o zi inainte un amplu material a lui Vasile Sturza: "Pentru Republica Moldova cooperarea si parteneriatul cu tarile din Balcani reprezinta unul dintre obiectivele sale strategice in regiunea Europei de Sud-Est" - veritabil plan de actiune in viitorul apropiat. Pe relatia Chisinau - Sofia, evenimentul cel mai important l-a constituit vizita de stat a presedintelui Republicii Bulgare in Republica Moldova: 17-19 ianuarie 2003. De atunci relatiile au luat o turnura ascendenta, fiind semne ca anul acesta relatiile se vor intensifica. Reamintim ca Bulgaria exercita in 2004 presedintia OSCE, institutie cu atributii decisive in solutionarea problemei transnistrene. Insa nu doar relatia cu Bulgaria este vizata. (In prima jumatate a anului 2004, de pilda, presedintele Republicii Macedonia va vizita Chisinaul.) In sectiunea "Prioritatile politicii externe ale Moldovei in Balcani" din textul citat se precizeaza ca dezinteresul fata de regiune "ar distanta Republica Moldova de spatiul european". De aceea, "pentru Republica Moldova valorificarea potentialului de cooperare si parteneriat cu tarile din Balcani reprezinta unul din obiectivele sale strategice in regiunea Europei de Sud-Est". Una dintre actiunile strategice ale Chisinaului decurge firesc: "Semnarea acordurilor inter-guvernamentale, in special a Acordului cu privire la liber schimb, ceea ce va permite Republicii Moldova sa se incadreze in regiunea de liber schimb a Pactului de stabilitate pentru Europa de Sud-Est".

Daca adaugam relatiile bune ale Chisinaului cu Budapesta, intelegem ca integrarea Republicii Moldova in UE are legatura cu oricare alt stat, cu exceptia Romaniei. Fie Polonia, fie Lituania, fie Bulgaria, fie - poate - Ungaria sunt candidatele Chisinau-lui la parteneriat pe coordonatele UE, Sud-Estului Europei sau Caucazului. Romania risca sa "cada" de pe harta strategica a zonei.

Relatia Bucuresti-Chisinau are dimensiuni politice si geopolitice care vizeaza pozitia geopolitica a Romaniei in viitoarea configuratie strategica pe una dintre directiile cruciale de inaintare a frontierei NATO, respectiv Eurasia. Este fundamental ca realitatile de peste Prut sa intre, competent, pe agenda civica sau politica a dezbaterilor de la Bucuresti. Anul 2004 va fi, din acest punct de vedere, un test crucial atat pentru diplomatia romaneasca cat si pentru societatea civila.

http://www.yam.ro/articles/2004/martie/23/1.html

Motto:
În vremuri ale înşelătoriei universale, a spune adevărul este un act revoluţionar.
(George Orwell)

Actul de la 23 August a fost opera colectiva a tuturor membrilor oligarhiei traditionale, a monarhiei si a aparatului de stat, toti luptand sa-si salveze pozitiile avute timp de secole.” (C. W. Forester)

Schimbare de cadru: sa-i dam acum cuvintul lui G. Magherescu:

„La ora 9, la Snagov, cind se desfasura ultima sedinta a guvernului Antonescu, la locuinta lui Bratianu din Calea Dorobanti nr. 16, s-au reunite Dinu Bratianu, Titel Petrescu,si Iuliu Maniu, care l-au insarcinat pe e G. Bratianu sa faca un ultimo demers la Maresalul Antonescu, ptr. Scoaterea tarii din razboi. La ora 10:30, G. Bratianu a ajuns la Snagov. La inceput, Maresalul a oferit puterea partidelor istorice. Apoi a acceptat sa incheie armistitiul, solicitind insa o “scrisoare de garantie” de la Iuliu Maniu si Dinu Bratianu, care sa exprime acordul partidelor politicefata de acest armistitiu.
G. Bratianu a fagaduit ca va reveni cu scrisoare inainte de ora 15 si la consiliat pe Maresal sa solicite o audienta la Rege, ptr a-i expune noua sa pozitie. Maresalul solicita audienta ptr orele 16. Dupa plecarea lui G. Bratianu, Maresalul l-a insarcinat pe Mihai Antonescu sa fixeze in scris pozitia guvernului lor fata de propunerile sovietice de armistitiu. Mihai Antonescu a alcatuit urmatorul document, care urma sa fie comunicat rusilor, dupa intrevederea cu Regele:

[Guvernul roman regreta ca guvernul rus nu a raspuns inaite de 11 aprilie la comunicarea sa din 3 ianuarie, prin care i-a facut cunoscut ca este doritor in principiu de ase retrage din razboi si doreste sa cunoasca conditiile ruse. Ca urmare a publicitatii nefericite date partea aliata misiunii printzului Stirbei si a declaratiei publice a domnului Molotov din 9 aprilie-fricite in sine-situatia a devenit mult mai dificila ptr guvernul roman, tara neputindu-se retrage din razboi decit cu pretul unor sacrificii mult mai mari decit ar fi fost cazul cu 4 luni mai inainte, cind germanii nu aveu decit foarte putine trupe in Romania si armata combatanta se mai afla dincolo de Bug.

Guvernul roman trebuie, in primul rind, sa tina seama de opinia publica si de spiritual armatei, care n-ar intelege ca tara sas fie predate unor devastari sigure si ca ei sa fie obligate sa-si paraseasca tovarasii de arme, daca avantajele nu sint evidente ptr. Tara si sentimental lor de onoare nu este prea aspru atins. Fara aceasta, singurul rezultat ar fi un razboi civil, pe care guvernul vrea, natural, sa-l evite cu orice prêt si care, de altfel, ar risca mult san u-I avantajeze decit pe germani.

1. Guvernul roman nu ar putea deci sa se angajeze sa colaboreze de indata cu armatele ruse sau aliate contra germanilor. Dar, daca cestea ar refuza sa evacueze teritoriul roman, intr-un termen foarte scurt, 15v ziel de pilda, de la data avizarii lor, armata romana s-ar alatura trupelor ruse, ptr ai sili sa evacueze Romania.
2. In ambele cazuri trupele aliate s-ar putea deplasa pe teritoriul roman, acolo unde situatia militara arc ere-o si s-ar bucura de toate inlesnirile de comunicatii. Totusi, administratia civila ar trebui sa ramina romaneasca, adica functionarii romani si-ar pastra atributiile, si legile si regulamentele romane ar ramane in vigoare. Un district ar trebui sa fie rezervat ca sediu al guvernului roman, in care nici o forta armata a aliatilor nu ar putea patrunde.
3. Dat fiind ca motivul principal care hotareste Romania sa se retraga din razboi este dorinta de a crea bazele unei colaborari cu Rusia, bazata in viitor pe increderea reciproca si prietenie, si lipsita de motive de conflicte viitoare, considerind pe de alta parte ca toate guvernele aliate, inclusive rusia, au proclamat in mod solemn adeziunea lor la principiul autodeterminarii popoarelor, guvernul roman apreciaza ca soarta viitoare a Basarabiei si Bucovinei de Nord ar trebui sa fie hotarita numai la sfirsitul razboiului mondial, cind conditiile in care acest principiu va fi aplicat, vor fi precizate pentru toate teritoriile in litigiu.
4. Guvernul roman isi rezerva sa discute la momentul oportun valabilitatea punctului 2, art 2, privind daunele cauzate Uniunii Sovietice prin “Operatiile militare si ocuparea teritoriilor sovietice de catre Romania”. Cu Toate acestea, el trebuie sa remarce de pe acum ca plati important ear depasi fortele materiale ale tarii, greu incecata nu numai prin razboi si livrarile pe care a fost silita sa le faca germanilor, fara contraprestatii effective, ci si bombardamentele aeriene anglo-americane. Guvernul roman nu poate crede ca guvernul sovietic dreste sa condamne poporul roman la o stare de mizerie cronica, caci in ultima analiza totusi masele muncitoare ar fi acelea care ar trebui sa suporte povara acestor plati.]

Intre timp a sosit la Ministerul de Externe de la Stockholm, acceptarea sovietica a propinerilor romanesti mai vechi, pe care documentul de mai sus nu facea decit sa le reitereze. Niculescu-Buzesti, desi era national-taranist, nu avea mare incredere in Iuliu-Maniu, socotindu-l sovaitor si incapabil de actiune, asa incit el-dupa marturisirile de mai tirziu ale lui Emil Bodnaras- a predate telegrama lui Nanu direct Regelui. In timp ce Maniu, el insusi in posesia telegramei, dupa cum a recunoscut-o la procesul Maresalului, nu a gasit cu cale sa actoneze imediat, Regele si-a dat seama ca nu mai are timp de pierdut. A comunicat lui Maniu si Dinu Bratianu ca va intra in actiune si acestea au parasit Bucurestii. G. Bratianu ai cauta sa le ceara scrisoarea pretinsa de Maresalul Antonescu si a ramas descumpanit cind a vazind ca nu-I mai gaseste. S-a dus la Rege. Regele i-a declarat ca va face singur armistitiul, satul de tutela Maresalului.
[“Daca il lasam pa Ion Antonescu sa faca singur armistitiul- a spus Regele lui G. Bratianu-conform memoriilor acestuia din urma- ne va tine iar sub papuc.”]
De asemenea Regele l-a consiliat pe G. Bratianu sa se retraga din orice actiune. Maresalul nu a primit scrisoarea asteptata inainte de orele 15, a mers la Palat si a fost arestat.
Arhivele legatiei de la Stockholm nu au parvenit la Bucuresti, iar Regele nu era chiar atit de naivincit sa divulge o telegrama care l-ar fi facut odios in fata posteritatii.
[Rusii acceptasera propunerile Maresalului, teminde-se san u-I prinda iarna pe linia Focsani-Namoloasa-Galati. Fiind arestat, Maresalul nu a mai putut sa fructifice rezultatele patrioticei sale intransigente. Determinindu-l sa ceara audienta la Palat, G. Bratianu a contribuit inconstient la pierderea Romaniei.]

Care au fost foloasele personale ale Regelui Mihai I?
Mai intai el primeste cea mai mare distinctie sovietica, pe care numai Stalin, marii comandati de osti sovietice, precum si Eisenhower si Montgomery au avut-o.
Iata si Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS de decorare cu Odinul “Victoria” a M.S.Regelui Mihai al Romaniei:

[“Pentru actul curajos al cotiturii hotaritoare a politicii Romaniei spre rupture cu Germania hitlerista, in clipa in care nu se precizase clar infringerea Germaniei, Majestatea Sa Mihai I, regale Romaniei, se decoreaza cu ORDINUL VICTORIA. Presedintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, M.Kalinin. Secretarul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, Gorkin. Moscova, Kremlin, 6 iunie 1945.”]

Cu intirziere, la 10 mai 1947, ambasadorul Americii la Bucuresti cere audienta si transmite distinctiunea atribuita de Harry A. Trumman, Presedintele Statelor Unite ale Americii:
[“Decret de conferire a Legiunii Meritului cu gradul de Comandor, M.S. Regelui Mihai I al Romaniei, care etc.”]

Dorind sa devina erou cu orice prêt, decis sa culeaga lauri personali pe seama suferintelor de neinchipuit pricinuite poporului roman, Regele a obtinut efemere satisfactii din partea celor carora le-a inchinat Tara si Neamul. Cind, la sfirsitul anului 1947, comunistii pe care i-a adus la putere l-au debarcat din propria lor barca, Regele nu mai era decit un infirm moral, pentru care nici Stalin, nici Truman n-au ridicat un deget.

Centrul European de Cercetari Istorice Venetia
“ Antonescu, Maresalul Romaniei si rasboaiele de reintregire”
(G. Magherescu, memorii)





SB

Va să zică Basarabia şi Bucovina sunt teritorii ruseşti/ucrainene - în care noi i-am invadat pe băştinaşi şi am fost întotdeauna în minoritate?

Rusia ţaristă atinge graniţa Nistrului prima dată în 1792. Până atunci românii şi cei de dincolo şi cei de dincoace de Nistru avuseseră şansa să fie despărţiţi de slavii estici de stepe pustii. De atunci au urmat războaie austro-ruso-turce sau ruso-turce în care ne-am schimbat stăpânitorii. În 1814 ruşii avansaseră, ei voiau ambele principate dunărene, dar au trebuit să se mulţumească cu jumătate din Moldova.

Cu judeţele din sudul Basarabiei lucrurile stau altfel. Au avut până la un punct istoria asemănătoare cu a Dobrogei. Pierdute de Ştefan cel Mare, au mers la turci, de acolo la ruşi. Sudul Basarabiei a fost alipit Moldovei rămase după ce ruşii au mâncat bătaie în războiul Crimeei. Nu cred totuşi că pe marile puteri care au hotărât asta le durea capul de reîntregirea noastră. Ruşii sunt perseverenţi – trec cu armata pe aici în ceea ce noi am numit Războiul de Independenţă şi le iau ca amintire.

Herţa fusese în Vechiul Regat. Molotov o fi inclus-o din greşeală în teritoriile ce le-a negociat cu Ribbentrop ....

Având în vedere că am făcut schimb de populaţie cu bulgarii, Cadrilaterului cred că i s-a pus cruce, ca şi Banatului sârbesc, ca şi părţilor de Crişana şi Maramureş lăsate pe dinafară după prestaţia noastră din primul război.

Revenind la film:

Nu ştiu cum l-ai receptat, dar eu l-am văzut că nu se încurca în gargară europeană şi alte ziceri ipocrite. Sincer, naţionalist şi inedit. Să nu fi fost implicaţi şi noi ar fi fost tare haios de văzut, dacă mă gândesc bine chiar a fost.

Nu prea coerent – probabil datorită faptului că din cinşpe ore au rezultat două. Trebuia să fii foarte atent, la început n-am înţeles cine pe cine asasinase – bucătărie internă de-a lor. Multe poezii – două chiar faine, procesiuni pe munţi, printre care erau inserate enunţuri concrete foarte interesante:
- panslavismul rus - ca idee - şi precursorul KGB-ului - ca antrenor de terorişti - au determinat primul război mondial
- Trianonul a generat tot răul de care are sau a avut parte Europa: nazismul, Holocaustul şi ascensiunea SUA
- Molotov le-a promis toată Transilvania dacă-i lasă baltă pe nemţi, dar ei n-au sărit în schemă că nu erau trădători şi nici nu le plăceau comuniştii
- toate creaţiile artificiale ale Trianonului – Cehoslovacia şi Iugoslavia s-au dus la dracu’; asta va fi şi destinaţia României

Au o memorie tare bună – pomeneau şi de Salonta – câţi români ştiu oare pe unde-i Salonta?

Discuţia de după a fost şi mai interesantă decât filmul. Din partea lor Koltai Gabor si Raffay Erno – doi indivizi de o factură cu totul diferită.

Din partea noastră Emil Hurezeanu, Cristian Tudor Popescu, Florin Constantiniu, Ion Cristoiu. Ultimii doi au avut nişte luări de poziţie tare blânde, Florin Constantiniu care avea suficiente cunoştinţe de istorie ca să-i pună la punct, n-a amintit decât finuţ, subtil de Mohacs şi a lamentat european buna înţelegere româno-ungară şubrezită de filmul ăsta.
Mai duri au fost Cristian Tudor Popescu şi mai ales Hurezeanu.

Ne-am despărţit în bună pace, cu relaţii cordiale şi ziceri de genul: eliberare, redescălecare, „vânt maghiar bate deasupra Carpaţilor”.

Complet de acord cu tine sunt însă referitor la faptul că nu trebuia interzis.
Să-l interzici e o tâmpenie – politica struţului. Ar trebui făcut material didactic. Ar trebui proiectat la deschiderea sesiunii parlamentare. Băsescu şi Tăriceanu ar trebui să-l vadă ori de câte ori trec o lege prin parlament - asta ca să estimeze mai bine preţul majorităţii parlamentare.

este interesant sa observ ca desi "retras" de mult subiectul asta mai "traieste"...

sint convins acum ca tzara nu "va muri"...:-))

...si ptr. ca e tot mai complicat sa publici ceva aici (am observat asta) va transmit pe aceasta cale (subversiva ptr. ca subiectul merita alt loc) un articol interesant si trist in acelasi timp:

PS poate ca "Onor Admin" ai va gasi un "loc stabil" in alta parte . Sint curios de reactziile si comentariile voastre.

Cu stima
SB

Betreff: Uniunea Crestin Democrata din Bundestag ameninta Romania cu vot negativ
Von: "Eugen Cojocaru" ins Adressbuch
An:
Datum: 21.04.05 13:43:55


erweiterter Header
Betreff: Uniunea Crestin Democrata din Bundestag ameninta Romania cu vot negativ
Von: "Eugen Cojocaru" ins Adressbuch

21.04.05 13:43

Am asteptat sa apara ultimul numar al revistei DER SPIEGEL/18.4.5,
hebdomadarul elitelor teutonice si "barometrul" diplomatiei germane pentru a
comenta ecoul votului de intrare al Romaniei in CE.
Conform temerilor mele si aici s-a trecut la un atac subiectiv, unilateral,
in stil propagandistic si aproape isteric impotriva Romaniei. "Augen zu und
durch"/Cu ochii inchsi mai departe/, pag. 122-128
Ce e nou si mai grav: in finalul articolului si ca o concluzie este atacat
chiar Presedintele Basescu, fiind defaimat si discreditat mentionandu-se de
doua ori (deontologia jurnalistica spun ca o mentionare este de ajuns!) si
intr-un stil foarte persuasiv - citat: "Desi Basescu pretinde ca ar fi
curat..." - ca el e acuzat de, citat: "abuz in functie, falsificare, spalare
de bani, minciuna...", preluand intentionat fara discernamant exact
acuzatiile inventate si fabricate de guvernul Nastase!!
Astfel, aspectul pozitiv al alegerilor, al noului Presedinte, al noului
guvern al progresulor facute in ultimul timp sunt anihilate arbitrar si
intentionat.
In rest, tot ce stim ca "propagandeaza" nemtiin despre noi: in Romania sunt
numai tigani si prostituate ieftine, coruptie si... bande mafiote care
jefuiesc prin toata tara. Intr-un articol foarte mare - 6 pagini e extrem de
mult pentru un subiect in SPIEGEL! - nu se gaseste nimic altceva la adresa
tarii noastre in afara acestor sabloane si mini-informatii ce fac doar 2%
din realitate si intregul adevar.

Un articol pur si simplu execrabil, falsificator de realitate, malefic si
rauvoitor!

Scopul (scuza mijloacele) il cunoastem acum cu totii: Rusia putinista,
Ungaria asteapta cu "ciocurile" deschise sa le pice halcile oferite cu atat
"generozitate" de diplomatia ribbentropian-molotoviana teutonica - si daca
tot sunt asa "altruisti", vor incasa/isi vor lua si ei plini de modestie
"ceva"...

Numai ca acolo Sus e Cineva si noi nu ne lasam!

Voi reveni cu un studiul complet al situatiei...

Eugen Cojocaru
jurnalist


>
> I-am crede de intentii bune pe asa-zisii "crestini-democrati" germani daca
> nu am stii cum au spijinit ei guvernul Nastase cu trupele lui, anihilarea
> ziarelor democratice din tara, sprijinul puternic dat lui Putin si
KGB-ului
> pe linia "Ribbentrop-Molotov" pentru dezmembrarea si impartirea Romaniei
> impreuna cu Ungaria etc.
> Sa nu uitam ca majoritatea marilor nazisti germani s-au "regrupat" dupa
> infrangerea lui Hitler in justitie si diplomatie: conform statisticilor
> oficiale - tinute mai la secret - erau mai multi nazisti in Min-
Afarcerilor
> Externe German decat in 1939!! Sa nu ne miram, asadar, ce politica fac
> acum...
>
> Eugen Cojocaru
>
> PS - NOTA BENE: A se face diferenta INTRE POLITICA DIPLOMATIEI GERMANE -
mai
> mult sau mai putin voalata - SI POPORUL GERMAN, mult mai deschis, democrat
> si interesat de Romania, insa e foarte supus "propagandizarii" de sus!
>
> FRANKFURTER ALLGEMEINE SONNTAGSZEITUNG, ediþia specialã de duminicã a
> cotidianului din Frankfurt, relateazã, pe prima paginã, despre
> ameninþarea Uniunii Creºtin-Democrate de a nu vota în Bundestag în
> favoarea aderãrii României la UE. Peter Hinze, purtãtorul de cuvânt al
> grupãrii creºtin-democrate în Bundestag, pentru probleme europene, a
> declarat ziarului : "Uniunea creºtin-democratã priveºte cu scepticism
> aderarea României la UE." Ultimul raport periodic asupra progreselor
> înregistrate de România în vederea aderãrii la UE semnaleazã, în
> continuare, existenþa corupþiei, deficienþele sistemului juridic -
> independent doar de la caz la caz, precum ºi îngrãdirea libertãþii
> presei. Bundestagul ar trebui sã aºtepte urmãtorul raport periodic
> despre progresele României înainte de a ratifica aderarea acesteia la
> UE, a declarat Hinze. Matthias Wissmann, preºedintele Comisiei
> Bundestagului pentru Afaceri Europene a afirmat, în acest
> context : "Guvernul federal nu-ºi poate permite superficialitate în
> privinþa extinderii UE. Popoarele Europei sunt tot mai puþin de acord
> cu aderarea unor noi candidaþi. Nu este înþelept sã dãm semnale
> încurajatoare unui candidat, care nu este încã gata pentru aderare."
>
> http://www2.dw-world.de/romanian/presse/1.133836.1.html

E bine cand exista activitate pe forum, fiindca pentru oamenii inteligenti schimbul de idei este o activitate constructiva. Am sa raspund pe scurt la cele 3 posturi aparute intre timp:

1. Pentru ella25 - se pare ca nu te dezici de rautatile tale. Nu sunt in nici un fel "trimis voluntar". De fapt, dupa cum am spus intr-un reply, am revenit pe forum dupa mai multe luni in care nu m-a interesat ce se zice pe aici, si atunci am revenit fiindca am vazut din nou pe Google acest link. Eu oricum am o anumita consecventa si in general imi place sa nu las lucrurile neterminate.
Chiar in legatura cu tine, nici macar nu am avut intentia sa-ti raspund ca sa-mi sustin ideile si faptul ca ti-am raspuns s-a datorat doar celor care au dorit sa afle care sunt argumentele mele la prostiile pe care le-ai scris.
Iti multumesc totusi pentru urari si intr-adevar sper ca practica yoga sa ma ajute cat mai mult din punct de vedere spiritual.

2. Pentru ampop - Despre protocoalele "inteleptilor" Sionului, exista mai multe teorii. As fi curios unde ai gasit argumentele impotriva credibilitatii lor. Ca surse relativ la ele, poti consulta introducerea de la:
http://www.dezvaluiri.as.ro/protocoale.htm
in care se prezinta mai multe fapte din istoria acestor documente.
In legatura cu poporul evreu, personal nu am nimic impotriva lor. Chiar am prieteni evrei, cu care am desfasurat relatii profesionale si in acelasi timp MISA are curs de yoga deschis in Israel. Il cunosc personal pe acel instructor din Israel si este o persoana deosebita.
Exista totusi o anumita clasa evreiasca extremista, ultrareactionara, cu ale carei actiuni nu sunt in nici un fel de acord. Daca ai fost atent in aceste zile chiar Ariel Sharon a primit amenintari de la evrei extremisti (serviciile secrete israeliene ii numesc si mai dur "teroristi", fiindca au planuit si atacuri cu rachete impotriva unor moschei arabe).
E clar ca nu trebuie sa confundam evreii de buna credinta cu acesti extremisti si fanatici religiosi, care se cred "poporul ales" si care chiar in multe documente istorice se considera mult superiori altor popoare sau religii, dupa cum nu trebuie sa confundam germanii cu nazistii.
In legatura cu Rotschild am sa povestesc un episod despre cum si-a creat el averea imensa. Acest episod este graitor relativ la abilitatea francmasonilor sa faca bani prin orice metode:
""" In timpul razboaielor napoleniene, Rotschild, care se afla in Anglia, avea cel mai bine pus la punct si cel mai rapid servici de informatii. Agentii lui il tineau la curent cu tot ce se petrece in Europa. Cand Napoleon a fost invins la Waterloo, Rotschild a aflat primul despre acest lucru si imediat a scos la vanzare la bursa toate actiunile pe care le detinea, la un pret derizoriu. Ceilalti participanti la bursa, vazand acest lucru, au presupus imediat ca s-a petrecut ceva rau si au inceput sa-si vanda si ei propriile actiuni la preturi de nimic. Profitand de aceasta, agentii secreti ai lui Rotschild au cumparat la preturi modice toate aceste actiuni. Cand vestea despre rezultatul bataliei a ajuns la Londra, evident ca la aceste actiuni le-a crescut pretul din nou, la valoarea lor normala, dar deja ele aveau un alt stapan. """
Oricum proba adevarului relativ la protocoalele masone, o reprezinta chiar actualitatea lor. Un exemplu graitor este protocolul XII, in legatura cu mass-media si controlul acesteia. Tinand cont ca protocoalele au fost redactate in 1897, acest capitol este cutremurator prin actualitatea lui. Vedem cum se recunostea inca de atunci rolul mass-mediei ca formator de opinie si cum inca de atunci s-a planuit subjugarea presei si in special al agentiilor de stiri pentru ca astfel oamenii sa poata fi manipulati. La ora actuala exista foarte multe exemple despre cum s-a reusit acest lucru si exista chiar liste de magnati francmasoni care conduc aceste trusturi media. Nu este intamplator faptul ca multi dintre acestia deja au aparut in diverse scandaluri, lumea incepand sa afle despre afacerile lor.
Si alte protocoale daca sunt citite cu atentie, desi sunt scrise cu un secol un urma, le regasim ca fiind foarte actuale si chiar putem afla din ele cheile care ne permit sa intelegem multe lucruri care se petrec in prezent. Chiar si numai acest fapt arata importanta lor deosebita si de fapt arata ca la modul practic aceste protocoale ii sunt de folos oricui care vrea sa inteleaga cu adevarat mecanismele politice si directiile catre care reprezentantii acestei secte satanice vor sa impinga omenirea.

3. Pentru donquijote - Personal cred ca acel site este mentinut de un entuziast si nu ca este finantat. De fapt chiar serverul pe care are hosting (as.ro) este un server pentru site-uri free.
In legatura cu Ceausescu nu sunt nostalgic in nici un fel dupa el. Dupa cum am mai spus, in timpul lui ceasca Romania a fost singura tara din lume in care yoga a fost interzisa si Grieg a fost inchis si in inchisorile securitatii si in azilul de la Poiana Mare, pentru a-i fi aplicat un "tratament" de distrugere psihica.
Oricum Ceausescu are si unele merite, ca de exemplu faptul ca a fost unul dintre putinii lideri din tarile Pactului de la Varsovia care au intretinut relatii cu tarile vesteuropene si SUA. Cum spunea Pacepa, "Ceausescu cu rusii sufla cand una calda cand una rece". Cand erau suparati de relatiile noastre externe, ceasca le furniza diverse planuri pe care serviciile noastre secrete le furasera din vest (gen planuri de rachete sau reactoare nucleare) si cu asta ii multumea oarecum.
In concluzie este bine sa respectam adevarul istoric. Daca tu ai gasit pe ( http://www.dezvaluiri.as.ro/ ) ceva care din punct de vedere al adevarului istoric nu ti se pare real, poti sa-mi spui si mie.
Si relativ la faptul ca ar fi "speculatii", eu dimpotriva am gasit pe site multe nume, cifre, date, etc. Daca vrei, putem eventual sa le verificam pe acestea si din alte surse.
Nu cred ca ideile respective pot fi acuzate de xenofobie. Dimpotriva, fata de alte popoare, romanii sunt foarte deschisi si primitori. Chiar se manifesta la ora actuala o foarte acuta tendinta de negare a valorilor proprii si de importare a celor vestice. Daca ar fi sa dau un exemplu, francezii sunt mult mai xenofobi. De la muzica si pana la termenii tehnici, la ei totul trebuie sa fie francez si din pacate asta e un motiv pentru care in unele domenii ei au ramas in urma.
Trebuie inteleasa clar distinctia dintre xenofobie si un nationalism armonios. De exemplu americanii, care au numai cateva sute de ani de istorie, isi stiu foarte bine presedintii, istoria nationala, etc. Poporul roman, care are mai multe mii de ani de istorie, ar trebui sa stie sa-si respecte mai mult valorile spirituale traditionale.

Spirit Intelept

In acelasi timp s-a desfasurat si greva metrolistilor. Mare diferenta. Unii vor macar sa aiba bani sa le ajunga de mancare si intretinere, iar ceilalti vor sa ajunga sa opteze intre "plasma" sau LCD.

Cateva poze de la mitingul profesorilor

http://www.gulie.ro/?p=10

Adrian Fuchs :

Deja e compot asortat. Faci ce faci si tot la chestii de gospodina ajungi.

Molotov cu Ribbentrop, scortisoara, cuisoare, o felie de lamaie (green lemon) pentru estetica senzoriala a perhidrilului.

Btw, o retzeta buna de peltea de gutui, solicita Bygot. Poti sa-l ajuti ?

Germanii ar fi putut desfasura ocuparea propusa si ar fi fost lasati?

Conditiile venirii lui Antonescu la putere. Tara era cipoartita, nemaiavand Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania de Nord-Vest si Cadrilaterul. Basarabia si Bucovina fusesera luate de Stalin, iar Transilvania de Hitler si data ungurilor, iar Cadrilaterul dat Bulgariei. Asa cum spunea istoricul Cioroianu la emisiunea "Mari Romani", Antonescu sau oricine ar fi fost in locul lui, se afla intr-o situatie imposibila si era dinainte condamnat ptr ca trebuia sa aleaga intre Hitler si Stalin. Din pacate si ptr Antonescu si ptr noi ca romani, Hitler si Stalin deja impartisera Romania intre ei. Vezi tratatul secret Ribbentrop-Molotov.

ca is in pericol mare de isterie:
Nu merita. Crede-ma. E de fapt doar o sceneta de prost gust in plina desfasurare. Asa ca o furtuna intr-un pahar cu apa. O sa aiba candva un final si-o sa vina alta. Nu-i prima si nici n-o sa ramana ultima.
Iar discutiile in care cineva cum esti tu incearca cu sinceritate sa patrunda dedesubturi, sa clarifice contexte, sa explice, sa inteleaga, n-au prea mari sanse de succes, avand in vedere ca pentru o reusita ar fi necesar interesul ambelor parti. In schimb, are intr-adevar mari sanse sa ajunga la isterie daca se lasa prins intr-o spirala ale carei mecanisme de functionare nu le stapaneste (spre cinstea lui).

Bucu si generalulcpcr, Italia si cortegiul ei sunt fenomene/mode/aparitii pe care mi le pot explica la fel de putin ca si tine. De aceea am renuntat sa caut explicatii.
Ma revolta ceea ce fac ei, cum o fac si m-ar interesa, cat de adanc e golul in care se regasesc dupa ce trebuie sa se reintoarca in lumea reala. Nu ma intereseaza asta pentru a triumfa, ci pentru a putea localiza "de ce"-ul.

Nu sunt atat de naiv incat sa vad vreo sansa de a patrunde vreodata pana la acel „de ce“. Si de aia intru pe cafenea doar atunci cand consider ca sunt pregatit pentru a plati pretul sederii aici, pregatit, adica, pentru riscul ca mi se prind piticii furibunzi de buci.
Pana acum a predominat intotdeauna bucuria intalnirii cu tine si inca vreo cativa.
Cred ca asta nici n-o sa se schimbe niciodata.
Singura-mi necunoscuta e timpul necesar umplerii sticlutei cu antidot...

- ce ti-ai pus in castronul ala?
- nuca nu-ti dau
- am facut o sceneta pentru concursu' la miss, pi forum
- ia!
- pi am sters-o. semana prea mult cu mine si cu tine.
- da sceneta mea!
- n-auzi c'am sters-o? implus e sceneta mea!
- ba i-a mea. cauta la cos.
- tot n-o public.
- fraera. da sceneta.
- na-ti sceneta!
- ...
- ei? seamana?
- seamana.
- (zambet de satisfactie)
- da nu rasare.
- de ce ma?
- ma scoti molau. sa schimbi. sa fii tu aia molaie
- n-o pun. n-o schimb.
- dice ma, ca-i faina, ci mai bine o termini p-asta si o pui.
- tu n-auzi, tatar, ca n-o pun?
- dadice, pui?
- ca am empresia ca par io molaie.
- nuca io vreau sa pui sceneta mea.
- io n-o pun, pune-o tu, daca-i a ta.
- pi io nu pot, ca nu-s gagica. ci scoate-ti ma, dejtu den gura!

concluzia?
nu dau din casa!
nici macar din bucatarie.

de ce nu inventez una?
pi finca viata bate filmu'!

Alcatuieste o mica sceneta de 5-10 replici de caciula (aproximativ) în urmatoarele conditii:

- decorul: în bucatarie.
- personaje: Ea si El (în varianta standard) sau alte personaje în varianta proprie.
- chestiunea zilei: cearta

Ea: Boule, prostule, tâmpitule..

El: ....

Ea: Idiotule, măgarule, nesimțitule...

El: ....

Ea: animal prost ce esti, taci ca bou-n bătătură!

El: curvo!

Ea: ...

1. Ce faci, te face!

Raspuns: ADEVARAT

2. Dati o metoda sigura de fezandat barbatul (se accepta si din bucataria bunicii).

Raspuns: Se ia putina esenta de amant si se presara pe patul conjugal, se ia una bucata barbat propriu, se bate bine, se pudreaza cu amintiri interzise si se pastreaza in portofoliu ca pe actiunile blue-chips.

3. Barbatul daca-i putin mai frumos ca dracul si tot e bun. Dati câteva coordonate ale frumusetii dracilor.

Raspuns: DBD=Drac Beauty Center

4. Qui bene amat, bene castigat"
intrebare: CE?

Raspuns: Pe EL ..stie el de ce, nu e cazul sa zic aici .....sau:
“Cine iubeste si lasa....etc”

Cumpar Bazooka!!!!!!


5. Cica "eternul feminin". Eternul masculin, de ce nu?

Raspuns: Cum sa nu, barbatul este...e-Tern....

6. Avem: Ahile, Robin Hood, Iancu Jianu, Mos Craciun, Brad Pitt si Andrei Plesu, doar astia! Care dintre ei ai vrea sa te fure, de ce si pana cand?

Raspuns: Achile mi-a furat calcaiul ca sa intre in legenda, pana fac 60 atunci termina ratele la leasingul de la legenda

7. Completati ultimul vers:
“Un elefant se legana
Pe o panza de paianjen
Si fiindca panza nu se rupea…
………………………..”
Raspuns: Mai scrise-un pic pe Cafenea


8. Ascuns in umbrele tacerii
As vrea sa ma strecor la fel
In preajma ta, ca un misel,
La ceasul tainic al placerii,
Sa-ti pedepsesc frumosul trup
Sa-ti sanger carnea-nspaimantata,
Nevinovatul san de fata
Si-o rana-n coapsa ta sa rup,
Apoi, cu dulce voluptate,
Infrigurat as cauta
In asta noua gura-a ta,
Sa torn veninul meu de frate.”

(Charles Baudelaire – Celei preavesele)

Ce-a vrut sa spuna poetul si cât de letal e veninul acela?

Raspuns:
Chiar de nu vrei
Tot am sa-ti iau Parola
Si-ti voi intra in Mail
Sa sterg tot ce-ai trimis
Iar de ai Antivirus
Voi apela la Ram
Si-apoi ma voi intoarce
Chiar de voi fi la Spam

Cat de letal? sterge si Inbox

9. Avantajele si dezavantajele feminismului (pe scurt si cel putin câte unul din fiecare. daca nu exista, a se specifica care anume).

Avantaj: A nu fi Barbat
Dezavantaj:A fi Femeie

10. Ce se poate face din: una bucata gaina, un kil de malai, o legatura patrunjel, o roaba de lemne taiate frumos, 100 lei (noi) si un bilet la Orient Expres?

Raspuns: Un decont


11. La bucatarie. Ce da mai bine la o saramura: biban? caras? somn? sau ce pica?

Raspuns: 3 Fitze


12. Câti olteni trecura puntea?

Raspuns: 0 ;Oltenii trec pe sub punte ca aplica Planul B


13. Ce ti-a venit sa participi la Miss 2009?

Raspuns: O noua forma de perversiune

II.Sceneta

Ea si El se privesc in ochi cu infinita iubire, aproape ca se ating...Ea il mangaie duios..

Ea: Nu te uita la mine cu ochii astia...
El (dand din coada): Mmmmmm
Ea: Te rog sa intelegi, esti gras si esti la dieta...mananci doar 15 boabe azi...
El: Mrrrrrrr!!!!!!!!
Ea: Poti sa marai pana maine, trebuie sa slabesti...

Se aude cum numara 15 boabe care cad cu ecou in vasul metalic, apoi diverse zgomote, Ea tipa, El latra.....apoi liniste si un tarsait lipicios pe gresie...2 usi trantite....se aude cum un pic defazat se formeaza cate un numar de telefon....
Ea:Alo, Salvarea?
El: Alo, Grasii Canini Anonimi? ...Am Mancat !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!