comentarii

schi


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
partea a II a ... fara alte comentarii - de juli la: 08/08/2011 20:04:02
(la: Nicu Covaci in proces cu Electrecordul)
Mǎ uit în oglindǎ analitic, cred cǎ arǎt bine, pǎrul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seamǎ. Cobor scǎrile prudent, mi-e teamǎ sǎ nu alunec, a spǎlat proaspǎt femeia noastrǎ de serviciu. La capǎtul culoarului deja zǎresc aceleaşi siluete, vecinii mei care ascultǎ muzicǎ pusǎ în casǎ de afarǎ. Încerc să-i ignor, aşa cum ignor şi replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abţine sǎ nu exclame „Ce dracu or face ǎştia toatǎ ziua în faţa blocului? Alţii de vârsta lor au şi copii. Mai târziu îţi dau în cap pentru o bucatǎ de pâine!” În naivitatea ei, speră... să nu ajung şi eu ca ei.
Înaintez spre ieşirea din scarǎ. Vali, un urecheat ciudat, mǎ salutǎ zâmbind cu gura plinǎ de seminţe. Schiţez un zâmbet, mǎ mai întreabǎ ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sǎ aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, mǎ întreb dacǎ vreunul o fi avut în viaţa lui emoţii la românǎ, sau s-o fi strǎduit la matematicǎ. Îmi vine un gând şi mai ciudat în minte. Cum or fi arǎtat când erau bebeluşi, moi şi pufoşi ? Ce aşteptǎri o fi având de la ei nişte mǎmici nedormite? Unde, pe ce scarǎ a societǎţii ar trebui sǎ-i aşez? Sunt scursuri, sunt plevuşcă? Or fi, dar sunt români, la fel ca şi mine! Asta nu pot ignora. Ce şanse primesc ei şi de la cine? Ce şanse primesc eu şi de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obişnuitǎ, ei – din familii la fel de obişnuite, ca şi mine! Lǎsati de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca şi ei, eu din Vaslui, ca şi ei, eu din România ca şi ei… Din România mea şi din România lor…
Mergând spre şcoalǎ, mǎ gândesc brusc la ce aş vrea sǎ mǎ fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel puţin bulversante: „Şcoala româneascǎ scoate tâmpiţi”! Oi fi şi eu unul dintre ei? Cu siguranţǎ! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, şi e la modǎ sǎ te tratezi în strǎinǎtate”... Toate fetele de vârsta mea vor sǎ se facǎ modele sau... nu ştiu... Ceva care sǎ le aducǎ mulţi bani şi faimǎ.
Îmi atrage brusc, deodatǎ, atenţia un afiş publicitate rupt. Încǎ se mai observǎ zâmbetul „ca pentru pozǎ” al celui care promitea ca şi alţii... marea cu sarea! Mǎ întreb, n-o fi şi el un produs al şcolii româneşti ?. Dacǎ da, avem acelaşi numitor comun, eu şi cu domnul din afişe, suntem tâmpiţi. De ce aş vota un tâmpit?
Drumul cǎtre şcoalǎ e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu sǎ vǎd ceva, o pǎrticicǎ din ţara asta. In acest moment vǎd o femeie cǎrând o sacoşe, însoţitǎ de soţul care fumeazǎ o ţigarǎ… şi simt brusc că nu mai vreau să mă gândesc la nimic…"

#618602 (raspuns la: #618600) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
1f - de Tot Areal la: 07/10/2011 14:22:24
(la: SANATORIUL(1))
Brusc, cu un scrâşnet ascuţit, drăguţul de şofer frânează violent, trăgând de volan spre stânga, când un cârd de raţe cu boboci ne apare în faţă din iarba sanţului, drept în faţa maşinii. Cum n-aveam pusă centura de siguranţă şi luată prin surprindere, m-am prăvălit într-o primă fază spre el, apoi, din inerţie spre parbriz lovindu-mă zdravăn chiar în frunte. Noroc că n-aveam viteză, altfel sigur se putea sfârşi mai rău. Am simţit o arsură puternică şi involuntar pipăi locul cu mâna.
Drăguţul de şofer, mormăie o înjurătură la adresa înaripatelor şi trage pe dreapta oprind.
-La dracu! spun eu de-a dreptul foc şi pară.
-V-aţi lovit rău? mă întreabă el grijuliu examinându-mi atent faţa.
-Normal! mă răstesc.
Se pune şi cotrobăie ceva prin bord, apoi pe sub scaunul său şi scoate o trusă medicală, dar în clipa următoare o aruncă înapoi aducându-şi aminte de ceva. Caută prin mânerul de la uşă şi scoate triumfător un cuţit de bucătărie cu lamă lată.
-Ăsta-i mai bun dacă nu v-aţi spart capul. Va trage şi nu lasă să se facă cucui.
Eu deja îmi pipăiau un cucui ce-mi pare cât un ou de găină.
-Poftim, puneţi-l acolo, îmi întinde el unealta de bucătărie.
Mai mult i-am smuls cuţitul din mână, presându-l încet pe lovitură.
-Îmi pare rău, face el aproape muşcându-şi buza de sus. Au apărut aşa dintr-o dată şi n-am mai avut ce face. Bine că n-am avut viteză.
-Ce naiba nu eşti atent?! Nu puteai să fi mai atent la drum? Acum voi apărea ca un rinocer!
-Inorog, mă corectează el schiţând un zâmbet şi fără să mă privească când o spune.
-Aşa! Bate-ţi joc!
-Imi cer scuze, dar...nu e în totalitate vina mea. Dacă aveaţi pusă centura nu se întâmpla aşa ceva.
Nu i-am mai răspuns.
Pornim mai departe. Imediat cum ieşim din sat, un alt indicator cu tăblia ruginită zăcea pe jumătate răsturnat în şanţ, dar cel puţin pe acesta se putea desluşi numele satului, în ciuda dungii roşii care marca sfârşitul localităţii. Drăguţul de şofer încetini şi după ce se asigură atent, coteşte la stânga pe un drum de piatră.
Maşina începe să se scuture din toate încheieturile. Scârţâia şi trosnea din toate încheieturile de ziceai că acum se desface în bucăţi. Chiar dacă drăguţul de şofer încetini şi mai mult, tot eram aruncată de colo colo, în stânga şi-n dreapta. M-am agăţat cu putere de mânerul portierei. Nici vorbă să mai pot ţine cuţitul la rană. Mă ţin cu ambele mâini de mânerul ăsta ce mişca ca un dinte slăbit şi o clipă am crezut că voi rămâne cu el în mână, smuls din uşă. Simt cum sângele îmi inundă obrajii, iar barometrul nervilor mei scade dramatic spre o mare „furtună”. Oricum, de mult îmi luasem figura mea de ziuă proastă.
Traversăm iar printr-o pădure, dar nici pe departe atât de frumoasă şi maiestuoasă precum cea dinaintea intrării în sat. Aici copacii nu formau o boltă deasura drumului, erau mult mai rari, chiar dacă erau mai înalţi şi mai înfricoşători la vedere, înconjuraţi de liane sălbatice încolăcite pe trunchiurile noduroaseiat iarba şi tufele sălbatice de pe marginea drumului erau înecate în praf şi piatră. Chiar şi aerul e mai rece aici.
Mă gândesc cu groază la faptul că poate va trebui să trec pe aici singură. Doamne, fă să nu trebuiască să circul singură pe aici. Locul este întunecat şi ziua, atunci cum o fi noaptea? Îmi alung acest gând. O fracţiune de secundă mă gândesc şi că nu e drumul cel bun şi că drăguţul de şofer m-a dus pe aici... La naiba! Devin paranoică.
#623401 (raspuns la: #623400) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
16 - de Tot Areal la: 12/10/2011 08:38:33
(la: SANATORIUL(2))
-Aa... Da am un prieten, dar încă nu se poate vorbi de logdnă sau ceva mai serios, zâmbesc oarecum fâstâcită.
-Şi cum s-a împăcat cu ideea că vi aici? Nu a zis nimic? N-a comentat?
-I s-a părut cumva aşa, să zic ciudat, dar mă cunoaşte şi m-a înţeles, oricum e plecat din ţară, studiază arhitectura în Franţa.
-I-auzi?! Asta-i bine şi frumos cred.
-Da, părinţi lui sunt stabiliţi acolo, deci îi mai uşor...
-Părinţii tăi au fost de acord?
-Da, sigur. Este alegerea mea...
-Tu, în momentul ăsta, aşa, ce crezi, vei rămâne aici cu noi? Da sincer. Crezi că e ceea ce poţi face?
-Sincer, încă nu ştiu.
Astept o reacţie din partea ei şi încerc să-i văd micile ticuri ale feţei, dar se pare că femeia tenor e destul de versată încât să nu arate nimic din ce simte.
-Vreau să rămân pentru că mi se pare a fi o mare provocare pentru mine şi, de ce să nu recunosc, o şansă imensă de a lucra pe deplin în ceea ce am învăţat şi am pregătit în toţi aceşti ani. Mi-e teamă însă de mine, de reacţia mea. Nu ştiu cum voi reacţiona sub stres puternic. Aici sunt deficitară. Va trebui să mă regăsesc pe mine, aşa din mers.
-Îmi place că eşti sinceră. Admir sinceritatea, chiar dacă uneori doare. Eu totuşi sper că vei rămâne. Atât pentru tine, cât şi pentru pacienţi. Ei sunt cei care au primordial nevoie de tine, de noi.
Uşa scorojită se deschide şi apare bucătăreasa cu o tavă pe care are porţiile noastre. În linişte ne-am pus să mâncăm.
Femeia tenor a terminat mai repede decât mine. Se sterge cu un şerveţel la gură şi se ridică.
-Eu trebuie să plec. Mânâncă numai liniştită. Ştii că şti să urci înapoi, nu? Dacă vrei, până la ora zece, mai poţi să te plimbi, să mai vezi cum este pe aici, dar te rog să nu întârzii că nu-i pot ţine prea mult pe ceilalţi, avem un program destul de strict legat de pacienţii noştrii.
-Nu, nu voi întârzia...voi fi acolo.
-Dar ai grijă la uşă când intri, da? face ea zâmbind.
-Fiţi sigură de asta, răspund zâmbind pipăindu-mi nasul umflat.
-Bine, ne vedm la zece.
Am rămas singură. Fără grabă mi-am terminat masa. Mă uit la ceas. E ora nouă şi şapte minute. Mai am puţin timp, dar nu am chef să hoinăresc fără rost, mai bine stau în cabinetul meu.

Nistor Alexandru, contabilul şef, deschise uşa încet, cu grijă,păşi în birou închizând-o apoi cu aceiaşi grijă. Cască apoi ducându-şi civilizat palma la gură.
-Bună dimineaţa! zice schiţând un zâmbet.
-Bună dimineaţa, Alexandru. Eşti somnoros încă. N-ai dormit bine?
-Ba da, chiar am dormit bine, dar tare aş mai fi lenevit puţin. Cred că de la vremea asta apăsătoare.
-Daa, toamna îşi intră în drepturi. Asta e, ce să-i ceri.
#623783 (raspuns la: #623782) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
18 - de Tot Areal la: 15/10/2011 13:58:59
(la: SANATORIUL(3))
Se ridică, deschide geamul şi îşi aprinde o ţigară stând cu spatele la geam, uşor lateral ca să poată ieşi fumul albăstrui.
-Nici eu n-am fumat când am venit aici, mi se destăinuie ea, dar situaţia a fost de aşa natură încât m-am apucat. Acum, cine se mai poate lăsa?, zâmbeşte ea.
-Sper să nu fie cazul şi la mine.
-Sunteţi tânără, nervi tari... De-altfel, nici nu aveţi de ce a vă teme.
-Să mă tem?
-La figurat vorbind...
-Acum, sincer, nu sunt o fire temătoare, poate din contră, poate sunt prea băieţoasă, ca să zic aşa.
Mai departe, ne-am băut cafelele în linişte şi am aşteptat până ce Magda a suflat şi ultimul fum după care ne-am ridicat lăsând ceştile de cafea pe măsuţă. Mai erau câteva minute până la ora zece.
În faţa uşii capitonate am o ezitare de-o secundă, încă nu am scăpat de psihoza accidentului, dar repede am trecut peste. Bat la uşă şi intrăm apoi, fără să mai aştept răspuns.
În încăpere, pe scaunele din dreapta şedeau trei doamne. La biroul mai mic, cel de lângă al femeii tenor, văd un ins mic, grasuţ, dar cu o înfăţişare vioaie. Are un început de calviţie pe care nu-l poate ascunde cu cele câteva suviţe de păr de deasupra urechii, obraji bucălaţi şi gât gros. Respectivul stă aplecat asupra unor hârtii pe care le studiază atent. În stânga femeii tenor, se găseşte un tip mai tânăr, chipeş, surâzător, care mă salută zâmbind printr-o uşoară înclinare din cap. Toţi aceştia erau îmbrăcaţi în halate albe, mai puţin insul mic de la birou care e îmbrăcat într-un costum maroniu închis, ce pare destul de ponosit.
După câteva clipe necesare obişnuinţei cu noul mediu, îmi revin şi salut la modul general. Abia acum femeia tenor îşi ridică privirea spre mine. Îmi surâde şi întinde mâna arătându-mi un scaun liber de lângă tânărul chipeş.
-Angela...ia loc te rog.
Se ridică apoi şi se sprijină cu palmele-i mari pe birou.
-N-am să vă reţin prea mult. V-am chemat să vă anunţ unele noutăţi. Ştiţi foarte bine că aveam mereu probleme cu încălzirea. Ei bine problema e aproape rezolvată, căci vom introduce gazul metan. Acoperişul va fi terminat şi astfel scăpăm şi de problema ploii în saloanele de sus. Am promisiuni că vom primi şi fonduri speciale pentru a reuşi asfaltarea drumului ăsta ce face legătura dintre şosea şi sanatoriu. Astea sunt totuşi nişte probleme care nu vă privesc direct. Să vorbim acum despre cele care ne afectează direct. Vă anunţ fără plăcere că sunt plângeri legate de curăţenie. Rog pe fiecare şef de sector să ia măsurile necesare ca acest lucru să nu se mai repete. Atenţie şi cu convorbirile telefonice. Prea multe sunt private. Atenţie aici vă rog! Am şi veşti bune. Se pare că s-a aprobat să primim un aparat tomograf, o ambulanţă modernă, chiar dacă second hand şi alte lucruri, care. deşi sunt mărunţişuri, sunt foarte importante, gen eprubete, medicamente... În fine. Acum, după cum aţi văzut deja, avem un nou doctor psihiatru în persoana domnişoarei doctor psihiatru Angela Antoniu.
Mă ridic eu puţin, politicos, schiţând un nou salut, ceva mai oficial. Singurul care-mi zâmbeşte e chipeşul de lângă mine, restul doamnelor rămân impasibile. Oh şi insul de la birou mi-a zâmbit ridicându-şi o fracţiune de secundă privirea spre mine.
proudy - de INSULA ALTUIA la: 27/10/2011 14:18:20
(la: Trancaneala 11)
si aici e la fel,sacalii fac pirtii de schi sau pur si simplu defriseaza tot,criminalii ...:(
#624467 (raspuns la: #624463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cher - de munteanu rodica la: 28/10/2011 14:39:53
(la: Steve Jobs )
da', tu mai ai blogu'ala în care iesti vrajitoare şefă şi ai facut nişte caricaturi cu mine şi încă nu mai ştiu cine ca vrăjii ucenice?
ştiu ca aveam o pălarie grozavă si o matura de toata lăuda.vreau sa-mi fac un tablou în sofragerie dupe schiţă şi sa-l pun linga peştele de sticlă(asta ca sa vezi ca am si io peste)de pe tauletă .
da' nu mai stiu blogu,na.
#624498 (raspuns la: #624475) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
11 - de Tot Areal la: 26/12/2011 09:01:36
(la: Adâncul rece al nopţii )
Câteva secunde îl stăpâneşte o ameţeală ce se stinge treptat. E lumină. Încearcă să înţeleagă ce s-a întâmplat, cât a zăcut inert. Recunoaşte locul şi vede lucrurile lor. Asta e bine. Înseamnă că nu a suferit nicio complicaţie la cap, nefiind amnezic. Îşi aduce aminte de Ramona, de Mihnea. Aşa, cum stă, pe genunchi, se roteşte spre lac. Apa liniştită şi lină pare mai blândă ca oricând. Nici urmă de ei, nici urmă de barcă. Cu greu, se ridică, pe picioarele-i tremurânde. Acum vede pentru prima oară piatra mare, colţuroasă, vinovata de suferinţa lui. Cortul este în picioare, dar înăuntru nu este nimeni. Toate lucrurile lor zac împrăştiate pe jos, ude şi murdare.
Brusc, i se pare că aude un clinchet de clopoţel. Îşi duce speriat mâna la cap. Se roagă-n gând ca asta să nu fie o halucinaţie post traumatică, dar clopoţelul se aude tot mai puternic şi pare să vină dintr-o anumită parte. Se întoarce.
O procesiune ciudată îndreaptă spre el. În frunte e un cal, ciudat împodobit, cu clopoţei prinşi la grumaz şi acoperit cu un fel de pătură roşie ce pare brodată cu ceva modele geometrice viu colorate. De-o parte a animalului, un ins ce pare trecut de-a doua tinereţe păşeşte parcă în cadenţă ţinându-şi o mână ascunsă sub coama stufoasă a bividiului. În spatele lui, o seamă de oameni, îmbrăcaţi în negru, femei, bărbaţi şi copii, îl urmau păşind încet. Radu încearcă să înţeleagă rostul acestei procesiuni ciudate.
Coloana se apropie urmând un drum ştiut numai de ei. Făcând un efort, Radu le iese în întâmpinare.
Bătrânul ce mâna calul, îşi ridică ochii spre el dar nu opreşte. Îl priveşte lung, fără să schiţeze nici o emoţie. Nu pare deloc interesat de prezenţa lui aici şi nici de starea mizerabilă în care se află. Îşi continuă drumul mai departe pe lângă calul ce merge domol mişcându-şi coada în stânga şi-n dreapta. Pe rând, cei din spate îşi ridicau privirea spre el fixându-l cu nişte feţe ca de piatră. Să fi tot fost la vreo treizeci de oameni cu totul. Întreaga coloană trecu mai departe îndreptându-se spre liziera pădurii de unde cu o zi înainte el cu Mihnea luaseră barca.
Fără să mai stea pe gânduri, Radu se i-a după ei. Are neapărat nevoie de ajutor. Nu ştie unde îi sunt prietenii, nu ştie ce s-a întâmplat şi are nevoie de ajutor.
Ca la un semn, coloana se opreşte. Bătrânul din frunte, lasă calul pe mâna unui alt ins şi se întoarce oarecum surprins spre cel care îi urmărea. Se opresc unul în faţa celuilalt.
-Bună dimineaţa, zice Radu înclinând abia perceptibil din cap.
Celălalt, nu zice nimc, doar dă mărunt din cap în semn de salut.
-Am nevoie de ajutor, începe Radu cu voce moale. Am venit ieri aici cu doi prieteni, adică cu un încă un băiat şi o fată şi ... nu ştiu, s-au pierdut cu puţin înainte de a începe furtuna. Nu dau nicium de ei şi în plus m-am şi accidentat. Am căzut şi m-am lovit la cap... Puteţi să-mi spuneţi cum pot da cineva, de un agent de poliţie, de un şef de post, cineva care să mă ajute să-i găsesc. Cine ştie pe unde s-au rătăcit.
Bătrânul, îl fixa cu aceiaşi ochi mari şi albaştrii fără să schiţeze nici cea mai mică tresărire la spusele lui. După câteva clipe, strânge din buze, se apropie şi îi cuprinde mana într-a lui.
-Băiete, spune el cu o voce incredibil de catifelată. Priveşte spre cer. De acum încolo, să priveşti întra-colo de fiecare dată când imaginea şi amintirea prietenilor tăi te va copleşii. Viaţa nu înseamnă nimic. Doar sufletul înseamnă nemurire, iar sufletele lor sunt acum în partea bună a vieţii veşnice. Trebuie să înţelegi asta.
Radu îşi smulge usor mâna şi face un pas lateral străfulgerat de un fior rece şi greu ce-i străbătu sira spinării.
-Domnule, ce vorbe sunt astea?
Bătrânul mai strânge din buze îngăduitor şi blând, apoi îi întoarce spatele şi porneşte înapoi spre procesiunea lui ciudată şi mistică.
Fără să mai stea pe gânduri, Radu, cuprins de o furie ce-i varsă în corp un val de adrenalină, porneşte spre sat pe drumul pe care veniseră cu o zi înainte. Trece fără sovăială pe lângă cort bodogănind tot felul de blesteme cu adresă generală. Se strecoară prin pădurice, taie direct câmpul ieşind exact a drumul pe care veniseră. Abia acum zăreşte o bucată destul de mare de carton prinsă pe un par înfipt în pământ. Nu-şi aminteşte să o fi văzut ieri când a trecut pe aici. Îi dă ocol să citească ce fel de avertizare îi scăpase.
Ochii i se împăiănjeniseră şi picioarele i se îmnuiară. Întreg corpul i se făcu moale, iar mintea refuza cu încăpăţânare să mai înţeleagă ceva. Se lasă jos în iarbă sprijinându-şi capul în braţe. Apoi leşină.
Aşa îl găsi cineva care îl transportă cu o căruţă la postul sanitar. Ochii lui contiuau să vadă, dar fără să vadă nimic, iar mintea continua să judece,
#626450 (raspuns la: #626449) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de rumm la: 16/01/2012 19:59:02
(la: Demonstrații, revoluții...)
interesant ca puterea n-a prea iesit din barlog pana acum. mi se pare ca s-au cam pitit.

In schimb la schi, odraslele sunt insotite de un numar oarecare de bodyguarzi...

Le-o fi frica? :)
ultima ora! :) - de Daniel Racovitan la: 07/05/2012 20:40:25 Modificat la: 07/05/2012 20:43:13
(la: Badea Traian, lupoaica, si exhibitionismul)
"O statuie cu Dochia în păsărelul nud şi cu o oaie pe cap va fi amplasată în faţa sediului CEC"

""Este vorba de o un bronz în mărime naturală care o va înfăţişa pe Dochia, fiica regelui dac Decebal, cu care împăratul Traian a avut o legătură amoroasă, în urma căreia s-a născut poporul român", a precizat primarul Capitalei.

Potrivit schiţelor artistice, statuia Dochiei va avea forme voluptoase, sâni ceva mai proeminenţă decât fesele împăratului, va fi cu păsărelul la aer, iar pe cap va avea o oaie din rasa ţigaie, cea mai răspândită rasă de oi de pe teritoriul Daciei.

"Cred că noul grup statuar a fost gândit foarte bine şi va aduce turişti din toată lumea, care nu vor şti cu ce să se pozeze mai întâi: cu bucile lui Traian sau cu ţâţele Dochiei", a încheiat neaoş primarul Oprescu."

http://www.trombon.ro/lifestyle/o-statuie-cu-dochia-in-pasarelul-nud-si-cu-o-oaie-pe-cap-va-fi-amplasata-in-fata-sediului-cec
*** - de parola.uitata la: 12/12/2012 14:31:13
(la: Ma bucur ca m-am nascut in Romania)
"nu ma supar,pe nimeni crede-ma nici pe parola"

Ha! Da' nu-i cam strâmbă lumea-n care de după gard ies două glugi, cu iataganele în blugi şi mersu-n umbră aninat, abia schiţat, mai mult mimat? Şi tăt glugile îs pleoştite că n-au băgat nimic în sac, nici un godac, nici un spanac şi nici vreun prost n-au sfârtecat.

Bre, nu-ţi sună aiurită varianta cu baba băgată după ulucă, baticu' pe cap şi mâna la gură să tragă ea o-njurătură la satu-ntreg cu vreo surată, apoi tot ea e supărată că n-are calu' înşeuat şi i-a fugit bărbatu-n sat?

Mamaie, ai clevetit în dulap, da' tot mata eşti năcăjită. Las' să hie victimi mie.
#637314 (raspuns la: #637307) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"BOR vrea sa fie stat in stat probabil, daca se poate cat mai repede... si sa instaureze "dictatura lui Dumnezeu"... asa am gasit formularea la sustinatori. Eu n-am priceput exact ce vrea sa spuna chestia asta... dar am inteles ca noi astia de o sa ne opunem (???) o s-o facem "din frica de Dumnezeu" si pentru ca - logic - suntem "uneltele diavolului"."

N-am obiceiul de-a da explicaţii colportorilor şi răuvoitorilor, parte din lene, parte pentru că spusele Sfântului Augustin mi s-au lipit de suflet: "Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.", dar voi renunţa la comoditate şi voi schiţa câteva adevăruri.

BOR nu înseamnă numai găina ouătoare de gogoloaie de aur, enoriaşi fraieriţi şi patriarhi burduhănoşi - după cum insinuează uniforma de stahanovistă pe care cu făloşenie o îmbraci -, ci înseamnă:

- Mănăstirea Mărcuş - casă de copii sub oblăduirea egumenei actuale şi Sfintei Iustina
- Mănăstirea Petru Vodă - orfelinat şi azil de bătrâni
- Copiii de la Valea Plopului (şi Valea Screzii) - în prezent peste 300 de copii cu un singur tată pământesc părintele Nicolae Tănase şi cu un tată ceresc, Dumnezeu
- Mănăstirea Bic, judeţul Sălaj - şcoală pentru orfani şi azil de bătrâni
- părintele Mihail Jar, român-ieromonah în Ucraina - tată pentru 400 de copii
- cantine sociale (pentru Bucureşti: parohia "Icoanei", "Cuvioasa Parascheva", parohia "Sfântă Maria", parohia "Precupeţii Vechi" etc)
- centrul de bătrâni "Christiana"-Bucureşti în cadrul mănăstirii cu acelaşi nume

BOR înseamnă şi:
- călugări rugători
- anahoreţi postirori
- eu - rătăcitor şi oiţ behăitor
- tu - aidoma mie (că asta-i viaţa, împărţim acelaşi staul)

Nu-i judeca pe creştini după mine care-mi târâi păcatele de pe un picior pe altu', ci judecă-i după: "Dacă-i cu putinţă, pe cât ţine de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii." (Romani 12, 18)

Eu sunt... de nici n-aş fi, iar asta nu mă face exponentul credinţei mele. Ca mine or mai fi, da' izvodul duhovnicesc e la cei mari pe care n-ar fi rău să-i răsfoieşti ca spusă şi să-i urmezi ca faptă, căci unde acolo unde eu nu pot din pricină că-s pătimaşă, altul poate c-o să dea roade bogate.


#643746 (raspuns la: #643741) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sc - de INSULA ALTUIA la: 21/08/2013 11:14:31
(la: Padurea fermecata)
ce bine ar fi ca si la noi sa se reimpadureasca lourile defrisate fara mila, eu am vazut in Apuseni hectare intregi de padure taiata pentru partii de schii care nu s-au mai facut,vai si amar:(
#647400 (raspuns la: #647396) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
wow, - de INSULA ALTUIA la: 15/11/2013 20:57:46
(la: de noiembrie)
proudy,ce superba e toamna in Canada,nu vad defrisarile pentru partii de schii.
O poza frumoasa sunt convinsa ca si aici ai putea imortaliza toamna pe unde se mai poate si mai sunt copaci ,frunze trase in carmin:)
#648342 (raspuns la: #648320) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
LaIsla, - de proud la: 16/11/2013 15:15:38
(la: de noiembrie)
sunt multe partii de schii. Daca am poze am sa-ti arat. Deocamdata nu am timp.
#648347 (raspuns la: #648342) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Victorian - de ionbarb la: 06/02/2014 19:38:52
(la: Despre o sustragere de echipament)
s-ar putea spune şi aşa dar povestea ta ar fi putut fi schiţată în felul următor:

descrierea echipamentului respectiv, utilitatea şi importanţa acestuia pentru firma respectivă

rolul responsabilului cu mentenanţa în dispariţia echipamentului

primii paşi în anchetarea cazului şi întocmirea listei de suspecţi

modul cum principalul vinovat încearcă să se eschiveze de la răspundere (sub masca bolii sau chiar a tentativei de sinucidere)
#650210 (raspuns la: #650188) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
andreco :) - de parola.uitata la: 14/02/2014 19:49:37 Modificat la: 14/02/2014 19:50:48
(la: Dragobete vs. Martisor)
de ce barbatii


... eu îmi amintesc "de ce băieţii", diriga avea un piept frumos. :)) Şi ridicatul pe vârfuri în dreptul decolteului, şi umerii ei aplecaţi spre a înlesni ajungerea, făceau din 1Martie al şcolarului schiţă pentru 1Martie al bărbatului. Boldul împlântat în ţesătura în mod normal neaccesibilă atingerii compensa oarecum lipsurile vârstei.
#650669 (raspuns la: #650639) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
PATRU FRATI 2 - de Tot Areal la: 20/06/2014 05:46:16
(la: PATRU FRATI)
- Da mă... Prost mai eşti de nu înţelegi..ooohhhh niciodată nu te-a dus capu’ să pricepi ceva. Na! Uite şi tu! îi întinde ea scrisoare.
Costel se pune de-o citeşte, apoi se uită pe plic. La expeditor, ştampila era din Australia. După ce o citi, Costel rămase dus pe gânduri. Toate se cam învârteau în mintea lui. Se amesteca dorul de frate, cu supărarea lipsei oricărei comunicări ulterioare, miracolul revederii cu ocazia nesperată de a primi un...ajutor.
- Ăştialalţi au primit şi ei scrisoare? întreabă el fixând-o pe Sabina cu nişte ochi lacomi şi haini schiţând un zâmbet în colţul gurii.
- De unde să ştiu, dar nu cred. Păi dacă primeau şi ei, deja ştia toată strada, nu o cunoşti tu pe Didina şi pe Veronica? Aoleuuu... o veste cât de mică să afle şi a doua zi ştie tot oraşul.
- Păi dacă fratemiu’ăsta mortu, trăieşte şi vine...din Ustralia, sau unde-o fi asta, păi vine cu bani nu?! Crezi că, dacă ne vom ocupa de el, dacă îl ţinem la noi, îl găzduim, ne comportăm cu el numai lapte şi miere, crezi că ne va ajuta să scăpăm din situaţia asta şi să ne deschidem o afacere, a noastră! Uite, eu m-am gândit să cumpărăm nişte poştalioane, să ducem poşta iute ca vântul. Ies bani grei din asta măi Sabino, ascultă-mă pe mine. Tu, stai acasă şi conduci birocraţia, eu patron...cu mortu’, şi vom avea angajaţi care să mâne caii şi să se ocupe de căruţe! Ei, ce zici?!
- Păi vreau mă prostule, vreau, râde ea luându-l în braţe şi sărutându-l pe fruntea transpirată.
- Dar... continuă el ducând degetul la gură. Nicio vorbă! Mormânt! De află careva că vine s-a dus naibii afacerea noastră. Ce?! se porni el apoi agitat, gesticulând de parcă ar goni nişte muşte. Nu destul m-au jecmănit ăştia doi hapsâni de fraţi. Ba dă-mi una, ba dă-mi alta, iar când aveam eu nevoie...de unde. Gata. Acum s-a terminat. Acum e ocazia mea şi n-o mai scap.
- Aşa facem, prostule! răde Sabina fluturându-şi poalele. Voi fi o doamnă mă! O doamnă elegantă şi elegată mă!
- Elevată, Sabino!
- Taci mă! Tuiii...ce o să moară de ciuda Didina şi Veronica luda. Uite aşa, aşa, îşi vor înroşi ochii de plăns de ciudă, ca şi cum ar curăţa ceapa toată ziulica, toată ziulica!
- Mai încet mă că te-aude toată strada şi apoi mai zici ca facem ceva. Tacă-ţi gura!
Sabina îşi trase salul peste gură, dar ochii îi râdeau şi o roşeaţă îi curinse obrajii.
Trei saptamani in Maroc - de zaraza sc la: 16/12/2014 08:50:35
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/doua-zile-pana-la-plecarea-maroc

"Poza de mai sus (n.r.- acum e mai jos) a fost facuta acum doua zile printre “dunele” de nisip din Iezer si mi se pare putin ireal ca peste cateva zile voi fi din nou calare pe bicicleta, pe strazile din Marrakech la aproape 20 de grade. Legat de cum ne planuim calatoriile e clar ca nu am putea sa fim nemti cu biletele de avion luate cu o saptamana inainte de plecare si fara nimic stabilit pentru cele trei saptamani si jumatate de petrecut in Maroc.

Problema a plecat foarte simplu de la un numar de zile de concediu pe care trebuia sa mi le iau pe anul acesta si daca planul initial era mult mai aventuros si mult mai salbatic in putinele ture din toamna asta mi-am dat seama ca picioarele mele nu sunt inca pregatite pentru o tura mai lunga pe schiuri si ca in iarna ce urmeaza o sa trebuiasca sa reinvat sa schiez. Nu o sa fie chiar de la zero dar e ca si cum as schia cu centrul de greutate cu 5 centimetri mai in spate si cu o pereche de clapari cu 5 numere mai mari.

Asa ca a trebuit sa tai de pe lista planul initial si dupa o luna de zile fara soare in Bucuresti am inceput sa ma uit la destinatii mai calde care sa fie in acelasi timp si putin aventuroase. Si asa gandul s-a dus la un nou continent si la Maroc.

Mai greu a fost pana cand ne-am hotarat sa dam o mica avere pe biletele de avion, caci dupa cum vorbeam in weekend cu suficient de mult timp ai fi putut ajunge cu aceeasi bani pe biciclete pana acolo. Asta pe langa faptul ca sa zbori cu bicicleta pana undeva departe pare putin gresit dar alta cale de a impaca o astfel de calatorie cu un job la o corporatie din pacate nu stiu daca exista.

Dar probabil motivul principal care m-am facut sa ma hotarasc e ca dupa ce vor trece ani nu stiu daca mi-as aduce aminte de vancanta la ski din 2014, sau de timpul petrecut in Bucuresti, sau de 5-a tura in Iezer iarna sau a 20-a tura in Bucegi. Dar stiu sigur ca imi voi aduce aminte de cele 3 saptamani petrecute din nou in saua bicicletei in Maroc. La asta se adauga si gandul care m-a tot urmarit in ultima vreme, de a pleca intr-un colt indepartat al lumii unde totul e nou si unde nu m-as mai lovi de amintirile lucrurilor pe care pana acum le faceam cu usurinta, unde nu as avea trecut si unde as redeveni din nou doar un calator pe bicicleta. Pentru ca pentru a descoperi tari noi, pentru a pedala si pentru a face poze degetele de la picioare sunt complet neimportante.

Dar acum sunt biciclete de dezmbembrat, bagaje de facut, informatii despre Maroc de gasit caci peste doua zile daca totul merge bine sper sa fiu cu bicicleta pe aeroportul din Marrakesh."

Image and video hosting by TinyPic



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...