comentarii

scoaterea ursului din barlog


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Ursul, vulpea si magarul - de Areal la: 12/09/2008 15:58:29
(la: BASME si POVESTI)
Cand a facut Dumnezeu pamantul, cu tot ce se vede pe el, se zice ca animalele nu aveau coada si urechi. Tocmai tarziu de tot, s-a gandit Dumnezeu sa le dea aceste podoabe. Asadar, a luat tatal ceresc rabojul dobitoacelor si socotind cate sunt, a inchipuit de fiecare cate o coada si o pereche de urechi, apoi a sunat din corn si, la porunca sa, s-au adunat toate dobitoacele. Toate, supuse si blande, stateau inaintea Domnului, asteptand sa fie impodobite.
Dintre ele s-au gasit insa trei, care au voit sa-l pacaleasca pe stapanul lumii si acestea au fost: ursul, vulpea si magarul.
Cel dintai, adica ursul, nici nu s-a sinchisit de porunca lui Domnului si fiindca era iarna, a ramas in barlogul sau. Ceilalti doi s-au infatisat inaintea lui Dumnezeu, dar cu gandul ca vor face in asa fel, ca sa poata scapa de o asemenea podoaba; caci vulpea cum este de sireata si-a zis ca, daca va avea coada si urechi, i-ar fi mai greu de gonit, cand ar fura ceva, iar magarul, in prostia lui, se vazuse intr-o oglinga si i se parea ca este mult mai frumos fara coada si urechi.
De aceea s-au sfatuit intre ei sa ramana mai la urma celorlalti si, la sfarsit, sa se ascunda printre cei impodobiti.
Incepu dar Dumnezeu sa cheme cate una dintre dobitoace si sa le impodobeasca pe fiecare cu coada si urechi. Astfel a mers lucrul linistit, pana cand nu mai veni nici una in fata Domnului, dar mai ramasesera trei cozi si trei perechi de urechi. Intreba Domnul pe dobitoace, care dintre ele nu a fost in fata sa, dar nu raspunse nici una. Atunci se manie Stapanitorul si cautand printre ele, vazu pe cei doi furisati intre ceilalti. Ii chema la sine, certandu-i cum se cuvine; dar mai lipsea unul pe care nu-l gasea.
Luand Dumnezeu condica cea mare, facu apelul si gasi lipsa de urs. Se manie dar si mai mult; voind a-l pedepsi, zise:
- Fiindca voi ati voit sa ma pacaliti, voi adauga si partea celui care lipseste, tot la podoabele voastre, iar el sa ramana ca netotii. Si cum a zis, asa a facut. A adaugat la urechile magarului inca o pereche, iar vulpii i-a mai inadit coada pe atata si le-a dat drumul apoi.
De atunci ursul nu are coada si urechi, iar toata iarna nu iese din barlog. Tot de atunci si magarul, fiindca nu s-a mai vazut in oglinda, tipa cu hohot, de cate ori vede cate un frate de al lui, iar vulpea tot de atunci are coada asa lunga si de furat tot nu s-a lasat.

#341755 (raspuns la: #341742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
au menirea nu numai sa scoata - de Daniel Racovitan la: 06/11/2003 15:05:20
(la: divertisment)
au menirea nu numai sa scoata prostia in evidenta, ci s-o si adanceasca...
Daniela - de carapiscum la: 15/10/2004 17:30:19
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Abia acum am observat mesajul tau asa ca incerc sa-ti raspund ca sa nu crezi ca m-am facut ca nu vad.

In primul si-n primul rand nu stiu de unde ai tras tu concluzia desteapta cum ca "mi-ai fi turnat tu ceva sare pe rana". Draga, te flatezi singurica. Vezi tu, de aia nu va suporta romanii pe cele ca voi, ca intotdeauna cand incearca sa fie blanzi si vor sa vi se destainuie, voi aveti ambitia asta de a le rade in nas si de a-i trata cu sulfat de sictir. Adica daca un barbat vi se destainuie prin ceva anume, voi ori i-o luati ca pe o slabiciune aratand prin aceasta cat de slabe sunteti de fapt voi, ori o interpretati ca fiind o gluma proasta. Ce sa spun, am avut o droaie de dreptate cand am zis ca va plac barbatii straini fiindca va permit orice. E si normal, ca la aspectele atinse de mine (cele referitoare la legile care le sustin pe femei mai mult decat pe barbati- stiu eu cum se intampla: daca ei nu-i convine ceva se da cu capul de perete, isi face o masturbare rapida si-si rupe hainele de pe ia apoi da telefon la politie ca sa-l bage in puscarie pe fraierul de barbat'su) nici macar n-ai mai facut vreo sesizare. De ce? Hmm, doar nu sunt chiar asa de prost sa nu-mi dau seama. E simplu: tie uneia nu ti-a ajuns degetul intins, ai luat toata mana.

M-ai prins cu musca pe caciula...? Nu stiu care pe care a prins aici. Ca o paranteza, afla ca nici macar nu port caciula! Sic! Si daca am o musca eu n-o alung, ci o prind cu dibacie. Singurele care nu vaneaza muste sunt femeile, lor le place sa le stropseasca pe toti peretii.

1. Da-ne si noua un semn din mila Mariei-Tale si zi-ne pe unde ai gasit aici referirile alea, ca pe mine m-ai facut tare curios. Din cate am putut eu vedea in general la cafenea, majoritatea barbatilor se poarta frumos cu femeile de pe aici. Ah, probabil te-a contrariat faptul ca se gasesc destui dintre barbati care sa vi se "opuna" (adica sa vina cu explicatii pertinente) la capitolul stiinte si dezbateri despre viata.

2. Nu stiu ce-i fi crezut tu, dar se pare ca treaba e in felul urmator: fiindca n-ai gasit pe Fat-Frumos care stie sa le faca pe toate, inclusiv sa-ti dea cate o galeata de jaratic aprins, te-ai gandit ca el nu exista. Nu ti-ai pus problema ca n-ai stiut unde si ce sa cauti, ci ca nu exista din cauza ca tu n-ai gasit. Pai sa-ti spun ceva, nu e vina barbatilor buni ca nu dau decat de niste profitoare, in timp ce smecherii dau de cele bune- si invers. Pur si simplu se intampla. Daca m-am gandit ca ai fi stat in manastire...? Ha ha ha, ce gluma buna! Te-ai gandit mult inainte de-a scoate porumbelul din gurita? PAi daca ai fi stat la manastire macar o saptamana, atunci nu mai vorbeai asa. Si da, sunt convins ca doar ai visat la ei. Si pt. ca ei n-au visat la tine...iata cum s-a ajuns la discutarea temei de fata. Stii, ma intreb daca nu cumva tu ascunzi ceva in adancul sufletului tau, ceva de demult, o parere de rau pt. un roman pierdut din neatentie. Asta ar putea fi o scuza buna si ar explica in buna masura stresul si refularile de acum.

3. "Coada de peste" o sa devina coada de balena fiindca mi-am dat seama din textul tau ca tu nu cauti explicatii, ci motivatii pt. alegerea ta pe care ai facut-o. Numai un fraier ti s-ar mai destainui acum. Ce ziceam eu, cum trebuie o femeie sa stie ca e apreciata?...

4. Vezi cam multe pt. una care n-a reusit sa vada decat romani impotenti la toate! Nu crezi? Facusem doar o apreciere despre faptul ca romanii isi intretin cu greu familia si atunci ele (unele), ca sa scape de griji si de nevoi, deseori apeleaza la strategia internetului si-si gasesc iubitei desfranati cu bani care le ofera marea cu sarea, mai exact un trai fara grijile zilei dar si fara frumusetea experientelor traite in greutati. Ca orice mi-ai zice tu acuma n-am sa te cred ca nu mai poti de fericire. Dealtfel ce te-a facut sa vii sa scrii aici, oare nu tocmai lipsa celor ai tai? Ca daca erai atat de fericita nu veneai sa scrii despre barbatii romani, ci puteai la fel de bine sa vii si sa te destainuiesti urland ca nu mai poti de atata bine. Dar tu nu, ai vrut sa-ti justifici, precum spuneam, decizia luata cu ceva timp in urma. Eu cred ca in fond tu te simti vinovata de ceva. Nu trebuie sa fii psiholog ca sa-ti dai seama de asta.

Faptul ca barbatii judeca dupa "calapodul" lor nu e mai impresionant decat afirmatia ca femeile judeca numai si numai dp lor dv. Nu ti se pare ca ar fi ceva normal in asta? Ce-ai vrea, barbatii si femeile sa gandeasca si sa se poarte la fel? Pai atunci cat de plictisitoare ar deveni viata?

"Ciuda de mascul respins"... I have no idea what you talking about! Si chiar de as fi fost respins, ce-ti pasa tie? Tu chiar nu vezi dincolo de lungul nasului tau? Ce te face sa crezi ca esti mai buna decat romancele care isi duc viata asa cum descrii tu? Cu alte cuvinte putem deduce din aceasta ca femeile care au parte de aceste experiente, care n-am negat ca ar fi insultatoare, sunt niste proaste si fraiere, doar cele ca tine sunt cuminti!... Dar treziti-va odata madamelor, ce tot stati sub papucul barbatului roman? Lasati-i pe fanaticii vostri barbati sa-si creasca plozii singuri, ca ei v-au folosit pt. placerea lor si acuma tre' sa plateasca, iar voi "bateti de-a lungul podul", vorba lui Eminescu! Stiu n-cazuri de barbati (romani) lasati balta de femeile lor, cu tot cu copii, pt. frumusei din aia luciosi si cheliosi decupati de prin reviste cu stampila "peste 18 ani". Si mai mult decat atat stiu cazuri de femei din astea usuratice care dupa un timp s-au intors la amaratii lor de barbati si acestia le-au primit cu bratele deschise- au zis ca din doua (am scris noua prima data) rele e mai buna cea mai putin rea.

"DIN PUNCTUL DE VEDERE AL BARBATULUI banii conteaza foarte mult, sint o extensie a masculinitatii". Aha, va sa zica atunci cand banul devine scopul si devenirea femeii, acesta nu mai este o extensie a feminitatii... Ce sa-ti spun, justa judecata ta. Si parca daca barbatul sustine familia dpdv financiar, asta e ceva injositor pt. ea si copiii ei. Ai uitat, mandra doamna de departe, ca rostul intemeierii familiei nu este decat nasterea de prunci, acesta este scopul principal. Ori asa ceva implica niste responsabilitati pe care trebuie sa si le asume fiecare in parte. Spune-mi mie cine iti educa pruncii: bunicii lor, dodele, prietenii, cunoscutii...? Si daca in barbati oricum nu ai incredere, atunci tu singura de ce nu ti-i educi? Din lipsa timpului, poate? Timp care se scurge in favoarea cui?!...

5. Nu consider ca te-am jignit cu nimic, pur si simplu am pus o intrebare si am facut o remarca generala. Scuze totusi, trebuia sa specific asta. Dar ce-mi vad ochii? Vorbesti de relatii ca despre purtat papuci!? Nu ti se pare ciudat sa ceri sa fii tratata cu consideratie din partea barbatului in timp ce tu vezi relatia ca pe o banala purtare de papuci folositi? Stai sa vedem: cand am afirmat eu ca barbatii au dreptul sa-si incerce frumoasele inainte de casatorie? Si a cui e vina daca se intampla, numai a lui? Uite, odata o judecatoare oarecare a fost pusa in fata luarii unei decizii referitoare la savarsirea infractiunii de viol de catre un tanar asupra unei fete. Si pt. ca procesul cam batea pasul pe loc, la un moment dat a intrebat-o pe "victima": cine ti-a dat...pilotii jos? PAi sa vedeti..., a inceput ea a intoarce lucrurile si a le fastaci, eu. Dar, stiti, eu nu sunt vinovata ca m-am dus la discoteca si-am ramas pana aproape de dimineata cand i-am cerut lui, desi era cam baut, sa ma conduca acasa. Aveam eu fusta aia mini si am cam flirtat cu el, dar n-am crezut ca o sa sara pe mine. Mda, cam asa se intampla: unele cauta cu lumanarea sa li se intample bucuria si apoi merg de bocesc pe la toate usile ca au fost folosite. Tu esti sigura ca femeile nu-i folosesc pe barbati in scopuri ascunse? Stii ce se spune prin occident despre barbat: ca este o prelungire inutila si scarboasa a...penisului. Asta sopteste ceva la urechiusele tale sensibile?

6. Si eu ti-am dat ceva raspunsuri la tema asta mai sus. Insa mai spun ca daca barbatii aia ideali pe care-i vezi tu de acolo si-ar lua in serios drepturile, nu numai obligatiile bagate cu forta pe gat de niste legi abuzive si partinitoare, atunci n-ai mai cotcodaci nimic stand cocotata sus pe gard. Apropo, stii bancul ala cu gaina pe gard, ca de ce sta acolo? Ca sa-i vada vecinul (din strainatatea de peste gard) copanele- si implicit tartita.

7. Pai are aceeasi obligatie pe care la randul lui o indeplineste, cu amendamentul ca din cauza conditiilor de mediu economico-social si politic nu are cum sa faca fata cerintelor tot mai mari venite din partea unor femei care s-au emancipat. Chiar e asa greu de inteles? Sigur ca atitudinea asta e incorecta, cea de care vorbesti tu, dar asta asa cum nu-l scuza pe barbat, nici n-o face sfanta pe femeie.

8. Stiam ca ai sa te legi automat de expresia respectiva cu toate ca am pus-o in ghilimele pt. a sublinia ca nu gasesc un termen corespondent si ceva mai fin. Insa ciudat nu e asta, ci faptul ca initial ma gandisem la cu totul altfel de hamuri...- nu te intreb daca tu si partenerii tai le-ati folosit vreodata, nu vreau sa fiu impertinent si sa ma bag in...papucii tai!

9. "si banii ei pe ce se duc?" Chiar vrei sa afli raspunsul? O sa te socheze: pe parfumuri din cele mai scumpe, pe rujuri, rimeluri, oje, coloranti de par, masti, alifii, uleiuri, cercei, bratari, inele, stofe rare, fuste si rochii la care platesc firma producatoare mai mult decat materialul si lucratura in sine (de fapt care material?), pantofi noi la fiecare saptamana, zaiafeturi, cine romantice sau pur si simplu numai cine, masina la scara s.a.m.d. Asta e comparativa cu lista lui Schindller (nu stiu daca am scris corect numele).

10. De ce te supara ca am adus in discutie niste aspecte asa cum le vad dealtfel multi dintre barbati?- chiar daca ei n-o recunosc public. Spui ca si-ar fi muscat limba... Chiar a facut-o pana la urma, ca avea o droaie de teribilisme in cap preluate din cine stie ce magazine saptamanale pt. "clasa muncitoare dezavantajata". Si inca nu stii nimic despre felul meu de a fi si despre ce gandesc in realitate, cum ma port. Ca sa zic asa, ma port cum mi-e portul si vorbesc cum mi-e vorba. Sunt simpatic sau nu, ce conteaza? Oricum nu poti impaca pe toata lumea.

11. De ce returnezi intrebarea pe care ti-am pus-o si nu dai un raspuns direct? Nu te teme, n-am sa te iau la paruit. Nu e greu, incearca numai. O parte din raspuns l-ai insinuat undeva mai sus in mesajul tau, deci de ce anume te feresti acuma?

12. Buna comparatia cu vaca, pe langa ca e cat (scuze ca suna a cacofonie) se poate de plastica. Eu cred ca nu intamplator ai dat-o, ci propria constiinta ti-a dictat impotriva logicii pe care ti-o crezi inexpugnabila. Chiar asa, de cate ori calcati prin strachini sau va abateti prin loboda vecinilor..., daca barbatii romani (ca despre ei era vorba) ar fi asa de cretini si s-ar multumi sa stea la coada vacii, atunci v-ar pune botnita si v-ar duce ca pe urs. Slugi...? Ei bine da, aici trebuie sa-ti dau dreptate. Dar din nefericire ai enuntat numai o jumatate de adevar. Corect si principial ar fi fost sa spui dupa cum spune Ap. Pavel la Efeseni cap. 5: "20. Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl.
21. Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos.
22. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului,
23. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este.
24. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.
25. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,
26. Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,
27. Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.
28. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.
29. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica,
30. Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui.
31. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.
32. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.
33. Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat." (acest pasaj se citeste in toate bisericile ortodoxe la savarsirea cununiei, iar cand aud mirii ce se spune, numai isi dau ghionturi, se calca pe picioare...si deja au uitat pt. ce se afla acolo, in fata lui Dumnezeu).

13. ibidem! Asta n-o pot pricepe cele care gandesc ca si tine: cum sa fie ele slugile barbatilor lor? Nu conteaza nici macar daca si ei la randul lor se fac pe ei insisi slugile femeilor, important e ca ele sa nu se simta atinse nici macar cu o floare!!! Aferim, de asta alearga o sumedenie pe la musulmani ca sa devina cadane si sa mearga pe langa caii stapanilor lor...

P.S. Stii, inca de la inceput am vrut sa-ti spun asta: din cauza ca sunteti asa de gurese, cele ca voi, barbatii nu va mai arata nici un fel de toleranta. Sunt satui de mozaicul ce-l asterneti zilnic in fata lor- verbal, vreau sa zic. Nu ti-a zis nimeni pana acum ca oricat v-ati cazni voi si v-ati da peste cap ca sa fiti egale barbatului, nu veti putea fi niciodata? Si nu pt. ca nu va duce capul, ci pt. ca exista fiintial intre firea feminina si cea masculina diferente enorme ce nu pot fi in realitate nici macar comparate, daramite schimbate!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#25188 (raspuns la: #24595) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Au puterea de a scoate la ive - de Daniel Racovitan la: 03/12/2004 14:32:52
(la: Stop si cercetati fraudele!)
Au puterea de a scoate la iveala manariile. Si mai au puterea de a scoade din starea de imbecilitate (si lasitate!) in care se complace o parte din populatia tarii.

Din fericire PSD-ul nu poate face chiar orice, UE si USA sunt cu ochii pe ei. O putere care se bazeaza pe frauda va avea de suferit la credibilitate. In orice caz, UE a spus-o clar: Romania nu va intra in comunitate atata vreme cat vor exista dubii asupra statului de drept.

___________________________________________________
cretini, da' multi...
#30495 (raspuns la: #30491) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In primul rand scoate "sexul" - de mya la: 05/01/2005 05:26:57
(la: cine sunt si ce scop am in viatza ?)
In primul rand scoate "sexul" de la preocupari si interese si baga altceva, mai interesant. O sa te ajute in mod cert ;-).

Apoi, de ce ai o viata dificila? Ai probleme mari?

Rolul tau in viata zici...Din pacate trebuie sa ti-l gasesti singur. Eu nu pot sa te ajut...poate doar prin telepatie sa-ti trimit prin eter unde pozitive ca sa-ti vezi sensul si sa te "trezesti". Am glumit :-))

Multa bafta si nu lua totul prea in tragic ca nu merita!
Ma scoate din sarite sa stau - de Honey in the Sunshine la: 11/04/2005 19:05:12
(la: Ce fac romanii pentru imaginea Romaniei in strainatate)
Ma scoate din sarite sa stau si sa ma uit cum roman devine sinonim cu "hot sau proxenet"

If Jesus paid for our misstakes, let's make his money worth!
#42920 (raspuns la: #42721) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Era si timpu sa scoata accize - de Vancea Dorin la: 25/05/2005 00:31:00
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Era si timpu sa scoata accizele, oricum nu ne primeau astia in UE daca nu le scoteau...mai repede sau mai tarziu tot trebuia sa faca lucru asta.
Ursul, lupul si măgarul - de stancosty1 la: 07/06/2005 11:39:51
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)
Ursul, lupul si măgarul la cârcima din pădure:
- O sticlă de votca! ceru ursul.
- O sticlă?! se mirară ceilalti doi.
-Da, măi băieti! Am o treabă cu o ursoaică si vreau să fiu tare!
- O sticlă de votcă! ceru si lupul.
- O sticlă?! se mirară ceilalti doi.
- Da, măi băieti! Am o treabă cu o lupoaică si vreau si eu să fiu tare!
- O cinzeacă de votcă! ceru si măgarul.
- Numai o cincizeacă?! se mirară ceilalti doi.
- Măi baieti, eu sculă am, beau doar ca să-mi sclipeasca ochii...
francmasoneria si realitatea - de condor la: 23/08/2005 05:30:25
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
VIII. UNUL CARE CREDE CA PAPA IOAN PAUL II E
VINOVAT


Vatican II a dat o lovitura mortala catolicismului, si Papa Ioan Paul II a parut ca oscileaza între slujirea puterilor oculte pe linia Vatican II si încercari de revenire la crestinismul traditional. Abatele Daniel Le Roux analizeaza aceasta aparenta în cartea sa Pierre M'Aimes-Tu? (Fideliter, Vernet, 1988; traducere engleza Instauratio Press, Yarra Junction, Australia, 1989, 1990).

De când si-a început studiile teologice, Karol Wojtyla, cel care urma sa devina Papa Ioan Paul II în 1978, a fost influentat de filozofia lui Husserl, Kierkegaard, Hans Urs von Balthasar, Scheler, Rudolf Steiner, si de personalitatea papei Paul VI. Monsignorul Wojtyla era cunoscut ca un cardinal "progresist", "mai progresist decât compatriotul sau, Cardinalul Wyszynski", chiar "înfrânat de presenta Cardinalului Wyszynski", scrie ziarul Le Matin la 17 Octombrie 1978 cu uimitoare veracitate; si tot cu uimitoare candoare, ziarul The Times scrie în aceeasi zi ca "au facut cardinalii poate o alegere buna, dar pe de alta parte si-au asumat riscul de a da frâu liber fortelor umanismului în politica si'n religie, pe care nu le vor mai putea controla." Ziarul Le Monde remarca faptul ca noul papa "este mai degraba existentialist decât tomist", ca "se opune celor care vor sa condamne cu severitate ateismul", si ca, desi în public se arata în dezacord cu comunismul si totdeauna a aparat drepturile omului, "nu este anti-comunist în adâncul fiintei lui" (Le Roux, pp. 4-5).

"Trebuie sa studiem ateismul cu ajutorul sociologiei si psihologiei, nu ca o negare a lui Dumnezeu, ci mai degraba ca o stare a constiintei persoanei umane," scria viitorul Papa Ioan Paul II în 1965. De acum încolo nu credinta în Isus Hristos este preocuparea bisericii fondate de El ci unanimitatea diverselor populatii ale globului: "Scopul Papei Ioan XXIII a fost în primul rând unitatea crestinilor; ... ce-i uneste pe crestini e mai puternic decât ce-i desparte. Dorul de unitate a crestinilor merge mâna'n mâna cu dorinta de unitate a întregii rase omenesti. ... Aceasta premisa arata atitudinea bisericii fata de celelalte religii, care este baza recunoasterii valorilor care sunt spirituale, umane si crestine în acelasi timp, extinse la astfel de religii ca islamul, budismul, hinduismul ... Biserica doreste sa initieze un dialog cu reprezentantii acestor religii. Aici iudaismul ocupa un loc special. Conceptul declaratiei viitoare va vorbi raspicat despre unitatea spirituala dintre crestini si evrei.. Biserica se ocupa de dialogul cu necredinciosi care sunt de importanta capitala în zilele noastre, când pentru prima data în istorie, necredinta si ateismul apar ca fenomene de masa. ... Biserica întelege ca tendinta spre eliberarea omului si iesirea lui de sub orice alienare, manifestata sub forma ateismului, este poate un fel de a-l cauta pe Dumnezeu. ... E necesar sa scoatem crestinismul din forma sa europeana. Popoare cu culturi antice întâmpina piedici în fata crestinismului care se explica prin psihologia lor: li se prezinta formule europene! Vedem ca sunt necesare africanizarea, indianizarea, japonizarea si asa mai departe" (consemnat de Parintele Malinski în cartea Mon Ami, Karol Wojtyla, apud Le Roux, pp. 6-7).

Papa Ioan Paul II se declara fidel conceptelor care au guvernat Cel de-al Doilea Consiliu de la Vatican, numit pe scurt Vatican II: libertatea religioasa, colegialitatea, si ecumenismul. Cu mult înainte de a ocupa Sfântul Scaun, Papa nostru planuia sa renunte la crestinism si sa accepte ateismul, voodoo-ul african, cultul spiritelor celor morti, de dragul ecumenismului. De dragul libertatii religioase, Vaticanul a fost cel care a cerut statului italian sa revizuiasca Concordat-ul si sa transforme Italia dintr'o tara catolica într'una atee; la 19 Februarie 1984, papa a salutat acest eveniment din balconul catedralei Sf. Petru din Roma. Noua formula de conducere a bisericii este colegialitatea, adica descentralizarea si participarea laicilor la hotarârile doctrinale. Adica laicizarea. Formula aceasta tripartita, libertatea religioasa, colegialismul si ecumenismul, seamana cu trilogia masonica a libertatii, egalitatii si fraternitatii care a dominat revolutia franceza (Le Roux, pp. 9-11).

Dintre predecesori, Papa Ioan Paul II îi admira doar pe Ioan XXIII si Paul VI, caci doar acestia, explica el, s'au înhamat la opera de "reformare" a bisericii catolice. "Paul VI a fost papa umanismului, papa drepturilor omului", spune Ioan Paul II. Inainte de a fi ales papa, Ioan XXIII fusese observator permanent la UNESCO, si la 11 Aprilie 1963 lauda Organizatia Natiunilor Unite si declaratia drepturilor omului - al carei scop nu este sa asigure individului drepturi în Noua Ordine Mondiala ci sa-i dea iluzia ca le are si sa-l înrobeasca în socialismul universal, "eliberându-l" de nationalism, de crestinism, si de individualism. Papa Paul VI cânta laudele omului si bunatatii lui originare: "Avem încredere în om; credem în aceasta adânca bunatate din fiecare inima..." , negând doctrina pacatului originar si a salvarii prin Isus Hristos. La mai putin de un an dupa ce a devenit papa, Ioan Paul II ridica si el osanale Organizatiei Natiunilor Unite, de care, zice el, "Papii Ioan XXIII si Paul VI s'au apropiat cu încredere. ... Viziunea umanista pe care-ati proclamat-o în lume este si a noastra" (Le Roux, pp. 11-19).

Papa Leo XIII aratase sorgintea masonica a doctrinei ca "toate religiile sunt la fel de bune," si ca nu e nici o diferenta între crestinul care-l iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele sau ca pe sine însusi, si satanistul care tortureaza si ucide copii si oameni nevinovati în cinstea demonilor carora li se închina. Rezultatul imediat al afilierii Bisericii Catolice la conceptul libertatii religioase au fost noile concordate prin care s'a realizat "separarea statului de biserica" si eliminarea "religiei de stat". Concordatele cu Columbia din 1972, cu cantonul Valais din Elvetia din 1974, cu Portugalia din 1975, cu Spania din 1976, cu Peru din 1986, si cu Italia din 1984 au fost realizate la cererea Vaticanului , nu a statelor respective; deci, Vaticanul a initiat pagânizarea lumii. Dupa semnarea noului concordat cu Italia, Papa a tinut un discurs prin transparenta caruia, dincolo de frazele frumoase si expresiile vagi si sentimentale, se zareste planul diabolic al Noii Ordini Mondiale. Libertatea religioasa este lozinca prin care masoneria a cautat sa distruga crestinismul dupa izbânda ei din 1789 în Franta, pe care Papa Ioan Paul II nu o deplânge ci o aproba, însirând: "Recunoasterea si garantia drepturilor inviolabile ale omului, ca individ si în grupuri sociale în care se poate dezvolta si-si poate extinde personalitatea; datorii ferme de solidaritate politica, economica si sociala; demnitatea si egalitatea tuturor cetatenilor fara discriminare în fata legii; respingerea razboiului ca instrument de atac al libertatii altor popoare; colaborare internationala." Cuvinte frumoase, la fel cu cele folosite de regimurile totalitare comuniste. Dupa câteva luni, la ratificarea concordatului cu Italia, papa a vorbit despre "ideea libera a pluralismului în relatii" si despre "profunda unitate de idei si sentimente." Celor care s'ar putea lasa sedusi de aceste cuvinte frumoase, le reamintim ca ele au fost alese cu grija în culise în cadrul unor colaborari ca de exemplu cea care a avut loc când Cardinalul Bea a vizitat loja masonica exclusiv iudaica B'nai B'rith; aceasta loja ceruse sa se promulge libertatea religioasa, promitând în schimb sa permita decurgerea consiliului Vatican II fara scandal (pp. 20-29).

Colegialitatea este un cuvânt care a aparut în vocabularul Vaticanului în 1959 cu un sens imprecis. In practica, colegialitatea îi ia papei autoritatea si o confera adunarii episcopilor, care cârmuiesc nava bisericii dupa model sovietic: adica hotarârile sunt luate dinainte de catre o retea organizatorica secreta care lucreaza din culise, unor participanti li se traseaza sarcina de a face propuneri, iar adunarea le voteaza dar rezultatul votului e cunoscut dinainte de votare. Ideea nu este noua; cu 140 de ani în urma, Bolgeni, un iezuit italian, facuse aceeasi propunere. "Totul s'a facut într'o maniera 'stranie' si misterioasa," scrie Parintele Schillebeekcx, teologul episcopilor olandezi (p. 32). Sunt deci doua surse de putere, una a papei, cealalta a episcopilor. Primele fructe ale colegialitatii sunt eliminarea celibatului preotilor, admiterea femeilor ca preoti, si admiterea celor divortati si recasatoriti. Apoi, publicarea de doctrine si catechisme la initiative locale, ca de exemplu catechismul Pierres Vivantes , care nu afirma creatiunea, considera ca înaltarea la cer a lui Hristos e doar o metafora, si zice ca doctrina despre Fecioara Maria nu e autentica. Când papa le-a cerut preotilor care fac pe ministrii în guvernul "revolutionar" al Nicaraguai sa nu participe în acel guvern, acestia au refuzat si au declarat ca este mai important pentru ei sa se întâlneasca cu conducatorii lumii a treia decât cu papa.

A remarcat Papa Ioan Paul II situatia precara în care s'a lasat sa cada? Inca înaintea lui, Papa Paul VI a deplâns roadele politicii pe care a sprijinit-o, iar Papa Ioan Paul II scria în 1981: "Trebuie sa admitem cu realism si cu mila ca multi crestini sunt pierduti, confuzi, perplecsi, si lipsiti de speranta; primesc idei contradictorii despre adevarul revelat si învatatura traditionala, se propaga erezii în domeniul moral si dogmatic, creându-se îndoieli, confuzii, revolte; pâna si liturghia a fost manipulata ... Crestinii sunt dusi în ispita de ateism, agnosticism, si de un iluminism vag moral ..." (Le Roux, pp. 30-39).
Din cauza ca textul e lung iata adresa:
http://miscarea.com/Catolica.htm
cine are rabdare va citi.



#67172 (raspuns la: #49955) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pe cine s- scoata din garaj ? - de RSI la: 19/09/2005 19:26:41
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
pe cine s- scoata din garaj ?? ;))
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#73207 (raspuns la: #73206) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si astea - de Belle la: 08/12/2005 22:20:51
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
le sterg....

Un tip facea autostopul pe o strada pustie, intr-o noapte neagra si in mijlocul unei furtuni puternice.
Timpul trecea... nici o masina pe drum, si furtuna facea sa nu vada nici la 2 pasi in fata lui.

La un moment dat apare o masina si se opreste in dreptul lui. Fara sa analizeze mult situatia, tipul se urca in masina. Dupa ce inchide usa, se uita spre cel de la volan... NIMENI!!!

Masina porneste usor, iar tipul, deja ingrozit, statea lipit de scaun, fara sa poata scoate vreo vorba.

Apare o curba... tipul incepe sa se roage in gand sa scape cu viata,
si exact cand intra masina in curba, apare o mana prin geam si roteste volanul.

Tipul, deja paralizat de groaza, vede cum de fiecare data cand ajunge
la o curba, mana apare prin geam si roteste volanul.

La un moment dat, vazand ca se apropie de oras, isi face curaj si sare din masina.

Intra in primul bar care ii iese in cale si, ud si inspaimantat, cere
2 pahare de vodca si incepe sa le povesteasca celor din bar experienta groaznica prin care a trecut.
Toti raman pe ganduri cand isi dau seama ca tipul plange, cu toate ca nu era beat.

Dupa o jumatate de ora, alti doi tipi intra in bar, si unul dintre ei
ii zice celuilalt:
-Auzi, uite-l si pe tampitul care s-a urcat la noi in masina in timp
ce o impingeam.

~~~~

Un urs alearga dupa un iepure.
Ursul: " Am sa te prind, iepure idiot."
Iepurasul: " Ba s-o crezi tu ! "

Amandoi traverseaza un camp si la un moment dat le iese dinainte o broscuta magica....

Broscuta: Stop ! Sunt broscuta magica si pot sa va indeplinesc 3 dorinte fiecaruia. Cine incepe?

Ursul: " Eu, ca sunt cel mai mare! "
Broscuta: " Ia sa te aud ursule, care este prima ta dorinta?
Ursul: " Vreau ca toti ursii din padure sa fie femele, in afara de mine!"
Broscuta: " Nici o problema ! Si tu, iepurasule, ce iti doresti?"
Iepurasul: " Eu vreau o casca de motocicleta."
Ursul uitandu-se mirat la iepuras: " Esti un mare prost, stii?"
Broscuta: " Nici o problema, dorinta ta e realitate, uite-ti casca.

Si tu, ursule, care e a 2 a dorinta? "
Ursul: " Vreau ca toti ursii din padurile vecine sa fie femele."
Broscuta: " Nici o problema! Iepurasule, care este a doua dorinta a ta?"
Iepurasul: " Eu vreau o motocicleta de inaltimea mea, super puternica, ultra turbo."
Broscuta : " Poftim. "
Ursul uitandu-se cu mirare la iepuras: " Nu, dar ori o faci intentionat, ori esti extraordinar de prost....? "

Broscuta: " Bun, acum gata cu cearta, hai sa terminam cu dorintele."
Ursul: " Ultima mea dorinta este ca toti ursii din univers sa fie femele, in afara de mine !"
Broscuta: " Dorinta iti este indeplinita, ursule. Iar tu iepurasule,care e ultima ta dorinta ?
Iepurasul isi pune casca, urca pe motocicleta sa, demareaza in tromba si tipa, intorcandu-se:
"Vreau ca ursul sa fie homosexual!
#93963 (raspuns la: #93960) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cui pe cui se scoate - de clody la: 13/01/2006 14:31:17
(la: Relatia dintre doua relatii "serioase")
E cam aiurea sa-ti propui de la inceput sa nu ai o relatie serioasa cu cineva. Sentimentele apar mai devreme, mai tarziu sau niciodata, dar nu cred ca poti stii sau poti sa-ti impui asta.
Intr-adevar, cui pe cui se scoate. Daca ai terminat o relatie mai "sifonat", poti sa cauti altceva, in care ti-ai dori sa nu se repete ultima experienta. Poti sa folosesti un om ca sa uiti. Ceea ce e gresit insa e sa te arati implicat intr-o relatie atunci cand nu esti. Daca esti sincer, e totul ok. E permis sa iesi cu cineva, pt flirt, pt sex, companie, orice, cat timp esti sincer cu acea persoana si exprimi exact ceea ce simti.
Poate am ajutat si eu candva pe cineva sa se "recupereze" si eu la randul meu am fost ajutata. Dar nu am incercat sa inlocuiesc pe altcineva din viata mea. A fost un sprijin prietenesc, nu o alta relatie.
Pt mine e totusi greu sa sar de la unul la altul in speranta ca voi uita pe cineva. Prefer discutiile cu prietenii.
belle, hai, scoate conferinte - de RSI la: 15/02/2006 17:27:46
(la: Trancaneala Aristocrata "8")
belle, hai, scoate conferintele, si sa vedem ce iese...

ooanna, imi pare rau pentru tine daca o duci mai rau ca mine ;)
==================================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "

#106170 (raspuns la: #106167) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proletaru :pai hai sa scoatem sistemul din rahat - de Yuki la: 14/03/2006 21:30:57
(la: Invatamantul romanesc si elevii)
Tu spui sa nu dam mai multi bani profesorilor, dar ti se pare ca sunt foarte putini profesori " profesori", care sa-si faca meseria cum trebuie, cu dragoste, cu stiinta, cu pasiune. Dar de ce ar face-o, te intreb eu?? Poti trai dintr-un salariu de 5 mil jumate?, poti sa te 'dedici' elevului cand tu u ai ce manaca?
Poti sa fi foarte bine pregatit sa faci lucruri interesante cu elevii, nu doar manualaul, cand un abonament la Brititish council sau la insitutul francezs costa 500.000? Poate ca sunt si profesori dedicati, care vor sa practice meseria asta, dar nu sunt motivati sa o faca, prefera ca dupa facultate sa faca altceva decat sa vina in invatamant, sa-si manace nervii cu 25-30 copii intr-o clasa.
interesant cercetarea ta si ceea ce ai obesrvat s-ar putea sa fie foarte adevarat, dar pana la urma demonstreaza si faptul ca, de cele mai multe ori, copiii sunt influentati mai mult decat de mediul din care provin, de anturaj , decat de scoala, de dascali, de educatia pe care o promesc in scoala. In cine crede mai mult copilul: in ce-i spune mama ca e bine, sau in ce ii spune profesorul ( asta pana la varsta la care invata sa discerna singur).
Deci, in concluzie, ca sa scoatem sistemul din... eu zic sa educam si parintii, nu doar copiii, acele contracte dintre parinte si scoala care au aparut prin cateva licee sunt o idee foarte buna care ar trebui aplicata in toate scolile si liceele.
#111548 (raspuns la: #110045) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un lucru marunt ce ma scoate - de unicul la: 11/07/2006 21:28:15
(la: ce va enerveaza?)
Un lucru marunt ce ma scoate din minti e faptul ca orice facem este cu un scop :)). Si mai este un tip nebun pe site care ma scoate din pepeni .Cred ca am sa tin post negru pe nickul lui :)))))))
scoate punctuletele-alea di - de rembrandt la: 16/08/2006 02:38:01
(la: Liniste)

scoate punctuletele-alea din versul 4, strica tot.

bocet discret? :))) m-ai facut praf. soacro!

________
never let your studies interfere with your education
tatiku - de picky la: 30/08/2006 10:04:50
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Adrian Fuchs :

Atentie la cacofonii. Dogma nu le propavaduieste ...

Zici ca nu e rau sa fii duplicitar ? Hmm !

Ce sa existe ? Discordia sau dizarmonia ? Daca exista inseamna ca sta la masa de poker cu d-alde Allah si Shiva si Elohin. Si in loc de jetoane stau drept-credinciosii. Care trec de la unii la altii in functie de mersul jocului. Si de reusita cacealmalelor.

Ianus, Ianus ...

Uite, d-aia n-are ursul coada ! Din cauza de hiclenie ...

Cat despre adevarul suprem, cine-l are n-are decat sa-l scoata la mezat ! Adevarul e prin definitie suprem ! D-aia nu poate fi suprimat !
#142124 (raspuns la: #142120) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Baloo... - de Sancho Panza la: 18/01/2007 18:29:02
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A TREIA)
"Cine nu crede in minuni,nu e realist."

... sau sa-l scoata sancho pe baloo din camara cu borcanase de miere sa nu se faca ca winnie the pooh :)))
te-am uitat acolo? :( dar cum te-ai strecurat...si mai ales de ce?? Aia era mierea pentru muste!!
Si apoi, de ce tre' sa scot eu ditamai namil...pardon! un urs asa bine facut? Sparge usa!
#169539 (raspuns la: #169463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
skizotu - de Intruder la: 28/01/2007 03:28:29
(la: Permiteti-mi sa ma prezint...)
deci te-ai razgandit sa fii om...corect, om e alt user.
e misto sa fii pescar, bibliotecar, gradinar, agricultor...astia nu-s oameni, sunt dromaderi...logic!

eu vreau sa fiu un urs si sa dorm toata iarna; sa dorm pana se rupe padurea in doua si cararea sa treaca prin barlogul meu proprietate personala...apoi sa trec pe la vreo stana de oi si sa stau cu ele la taifas si sa mananc sandwich-urile cu sunca si maioneza ale ciobanilor...apoi sa mai trag un pui de somn si vanatorii sa nu ma gaseasca, ogarii sa nu ma simta si noaptea sa merg la raul din vale unde curge coca-cola...si dimineata sa-mi beau cafeaua pe un trunchi uscat si sa fumez vreo trei tigari si iar sa dorm pana ma satur...
______________________________________
La mort est un état de non-existence. Ce qui n'est pas n'existe pas. Donc la mort n'existe pas.



poveste cu fluturi - de proletaru la: 13/05/2008 21:31:15
(la: Ora de compunere (7) - ''Calatorie fantastica spre pomul laudat'')
Cerul ruginiu ne loveste crestetele hade reflectand o lumina aramie peste zdrentele noastre cenusii. Doar praf si deznadejde, cat vezi cu ochii. Chiar si visele refuza sa se mai strecoare in mintile noastre chinuite. E greu de imaginat ca am fost candva civilizati, ca existau candva fluturi si cer senin. Pe un monitor, intr-o vitrina cu gratii, fata plata si inexpresiva a unui crainic citeste din memoria umanitatii: in anul 2004 a fost impuscat ultimul urs in Germania; se implinesc 50 de ani de cand a fost rapus ultimul vultur in muntii Tatra.
Stiu ca nu mai exista niciun copac pentru ca nu mai exista nicio padure. Sunt amintiri frumoase.
Crainicul transpira pe monitor. I se vad picaturile de sudoare alunecandu-i pe tample. Tresar! Imi amintesc de Goya. Am uitat sa ii duc apa. Ii promisesem ca ii fac rost de un pic de apa. Goya e un batran ciudat din mahala. Ne-am imprietenit cand i-am povestit ca am o frunza de castan intr-un ierbar vechi. Pentru mine era doar o frunza. El a intinerit brusc cu 10 ani cand a vazut-o. Ciudat om, Goya! Mi-a promis ca imi arata ceva grozav daca il ajut sa faca rost de putina apa. Trebuie sa fie apa de izvor. Cel mai apropiat e la doua zile de mers pe jos. I-am facut hatarul. Pe altcineva nu mai are. E batran si bolnav. Poate ii mai alina durerile. Speranta oricum nu mai are nimeni.
Mai am doua strazi si ajung la Goya. Am apa ascunsa intre zdrente, intr-o butelcuta ponosita cu capac ruginit.
Ajung la gard. Imi face semn sa intru.
- Ai gasit apa?
- Da, e aici. I-am dat butelcuta.
O ia si dispare dupa o prelata cenusie. Se intoarce si imi face semn sa il urmez. Ma duc fara tragere de inima. Mi-e scarba de locurile astea prafuite si intunecate. Goya se uita in spatele meu precaut. Cine putea sa fie in spatele meu? Ma uit si eu. Nu e nimeni. Totusi, Goya se uita atent cu ochii mari si curiosi. Inca mai are viata in privire. O simt. Se intoarce si descopera un fel de hardau mare din care scoate un cos impletit de nuiele. Ridica capacul, apoi scoate butelcuta. Desface dopul si toarna apa in cos. Ma incrunt. Mi-au trebuit trei zile sa aduc apa aia si el o varsa pur si simplu. Pune mana pe umarul meu si ma aduce mai aproape sa vad cosul. Privesc inauntru. Mi se taie respiratia. In cosul de nuiele, un castan mic de juma’ de metru. Imi dau lacrimile. Da, a meritat sa merg trei zile. Goya zambeste:
- Castanul asta o sa-ti tina umbra intr-o zi! spuse el fericit. Cred ca e singurul copac care a mai ramas.
- Auzisem demult ca ar fi cineva care ar fi avut un copac ascuns – i-am spus soptit.
- Nu, acesta nu e un copac. E cerul senin si fluturii tremurand intre ramuri. Probabil e ultimul.
Goya a ridicat privirea la cer. Nori maronii alerga in fata privirii lui senine.
Am luat butelcuta si i-am pus dopul. Ma pregatesc sa plec inapoi, dupa apa.
Ma uit in zare, spre stancile goale. Acolo va trebui sa ajung. Inchid ochii si vad cerul senin. Simt vibratia fluturilor.
Nu mai sunt un copil.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...