comentarii

scrisoare pentru cea mai buna prietena


Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
prieteni - de kidu la: 07/10/2006 08:11:05
(la: Prietenia in zilele noastre)
intradevar ,o prietenie adevarata e greu de gasit...sau mai bine zis un prieten adevarat.Eu am avut asa-zisi "prieteni" ani de zile pana sa-mi dau seama cine sunt ei cu adevarat si in ce consta prietenia lor...iar cand am refacut bilantul am ramas cu 3 persoane:eu,mama si o buna prietena din copilarie.E greu sa ajungi sa constati asemenea lucruri si de 2 ori mai greu cand acei prieteni se transforma in dusmanii tai,dupa ce i-ai demascat.Insa numai asa ajungi sa apreciezi corect persoanele si sa nu fii ranit;)
Prietenia in ziua noastra - de copilashul mami la: 16/11/2007 18:37:33
(la: Prietenia in zilele noastre)
Eu zic k exista prietenie adevarata...eu sunt baiat shi am o fata kre imi este cea mai buna prietena shi ce este mai frumos in relatia asta e ca noi suntem din orase diferite,ne vedem cel putin o data pe luna knd are ea timp...mia dovedit pana acum kt de mult ma iubeste shi k face orice pentru mine..ne stim de aproape 2 ani...sunt sigur k face orice pentru mine...ea are 21 de ani shi este maritata shi vorbeste cu mine in fiecare zi la telefon,ne intalnim pe ascuns knd vin la ea...fara sa stie sotul ei...va dati seama k isi risk casnicia pentru noi doi???...asta nu e o prietenie adevarata???...sunt mult mai multe dovezi k ma iubeste shi k face orice pentru mine dar cred k asta e una din cele mai importante pentru k isi risk casnicia shi viata ei pentru mine,pentru noi doi...intre noi e ceva special shi sunt sigur k sunt multi kre ne invidiaza...
#256625 (raspuns la: #192743) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
continuarea II - Prietenii - de cosmacpan la: 20/11/2008 06:20:23
(la: M-am hotarit sa devin prost )

Prietenii

“Prietenii lui — Ganja, Charlotte, Aslee şi Rodolphe — au venit să-l viziteze. Ganja, un fost codiscipol de la facultatea de biologie, omul cel mai destins din lume, bunătatea întruchipată, avea obiceiul să-l îmbărbăteze pe Antoine pregătindu-i ceaiuri din plante medicinale extraordinare care le înveseleau serile. Jucau şah de mai multe ori pe săptămînă, sus pe observatorul de la Sorbona, si hoinăreau pe străzi sporovăind. Antoine n-avea idee ce meserie are Ganja, iar acesta era foarte misterios în privinţa asta, dar avea destul de mulţi bani si prin urmare de multe ori el lua nota de plată. Traducătoare la o editură, Charlotte era o fostă vecină a lui Antoine. Marele ei vis era să aibă un copil, dar fiind lesbiană nu dorea cîtuşi de puţin să reuşească pe căi naturale. De aceea, cu regularitate, datorită complicităţii prietenei ei care era medic, se ducea la inseminare. Pentru a-şi spori şansele, după fiecare inseminare, Antoine o însoţea la tîrgul de la Trone sau la orice serbare cîmpenească şi, după-amieze întregi, se dădeau în roata mare. Nu era o tehnică foarte ştiinţifică, dar Charlotte credea că forţa centrifugă a acestor maşinării putea să propulseze acolo unde trebuie spermatozoizii recalcitranţi. Rodolphe, un coleg de facultate, era indispensabilul opozant. Era cu doi ani mai mare ca Antoine, şi ţinea un curs de filozofie intitulat „Kant sau domnia absolutei gîndiri". Pur produs al sistemului de învăţămînt, Rodolphe putea spera să obţină un post de conferenţiar peste doi ani, să ajungă profesor universitar peste şapte ani şi să moară complet uitat peste şaizeci de ani, lăsînd o operă care va influenţa generaţii de termite. Punctul lor comun, ceea ce îi apropia pe Antoine şi pe Rodolphe, era că nu cădeau niciodată de acord în nici o privinţă. Ultima lor dispută fusese pe tema gîndirii, Rodolphe afirmînd, ca un bun filozof, că produce acte de gîndire pură prin simpla funcţionare a voinţei lui atotputernice şi a perfectului său liber arbitru. Antoine îl luase peste picior, amintindu-i de contingenţe şi de multiplele determinisme care apasă asupra fiinţelor umane. Dar Rodolphe nu părea a crede că un profesor de filozofie este atins de aceeaşi ploaie ca un muritor de rînd. Pe scurt, Antoine era dilema, Rodolphe certitudinea, şi putem spune că fiecare îşi exagera înclinaţia în felul lui. în fine, Aslee era cel mai bun prieten al lui Antoine, dar vom vorbi despre el mai fîrziu.”

„Te-nşeli: nimic nu e mai greu decît să te autosuprimi. E mai uşor să iei bacul, concursul de inspector de poliţie sau diploma în litere, decît să te sinucizi. Rata de reuşită e sub opt la sută.”

„Atunci femeia îi povesti lui Antoine că descoperise pe panoul de afişaj al asociaţiilor din primăria arondismentului al XVIII-lea, printre cursurile de yoga şi de olărit, un curs de sinucidere. Antoine, care n-avea pic de experienţă în acest domeniu şi nu voia să piardă ani preţioşi de moarte încercînd fără succes să se omoare, o ascultă cu atenţie pe vecina lui de cameră. Aceasta îi expuse planul ei: de-ndată ce se va reface, se va prezenta la acest curs şi, cu asiduitate, va învăţa să se sinucidă corect. Îi dictă lui Antoine numărul de telefon pentru curs.“

“De fapt, sînt atît de puţin dotat pentru a trăi, încît poate că mă voi realiza prin moarte. Am fără îndoială mai multe aptitudini să fiu mort decît viu.”

„Societatea hotărăşte astfel data morţii noastre prin calitatea alimentaţiei, periculozitatea ambientului cotidian, a condiţiilor noastre de muncă şi de viaţă.”

“Dacă vă aflaţi aici este pentru că, şi voi, aveţi fără îndoială cancere organice sau cancere la suflet, tumori sentimentale, leucemii amoroase si metastaze sociale care vă rod. Şi ele sînt cele care ne dictează opţiunea, cu mult înainte de orice idee măreaţă despre libertatea noastră. Să fim sinceri: dacă am fi sănătoşi, dacă am fi iubiţi aşa cum merităm, luaţi în seamă, cu un loc bun la soare, în societate, sînt sigură că această sală ar fi goală.”
PRIETENI - de Areal la: 24/12/2008 15:22:47
(la: DICTIONAR DE CUGETARI)
Dusmanii lui Dumnezeu sunt intotdeauna falsi prieteni ai omului.
Cel ce-si doreste prieteni sa faca bine sa fie prietenos!
Pentru durerea ta, stai singur; la bucurie cheama si pe altii; numai asa vei avea tovarasi nefatarnici. - N. Iorga
Un prieten este unul care-ti stie toate defectele si totusi mai are ochi sa-ti vada si calitatile.
Vei ramane fara prieteni daca vei cauta sa ai unul fara defecte.
Exista un singur fel de prietenie, sunt multe feluri de iubire. - N. Iorga
Prietenul care tine mereu mortis sa-ti indrepte greselile, nu-ti este de fapt prieten, ci critic.
Iubind pe cineva, l-ai luat in sufletul tau, fara ca el sa piarda ceva.
Daca au fi altcineva, te-ai imprietenii cu tine?
Prietenia este o floare cu o crestere lenta.
Cand cineva a ajuns in sfarsit sa se cunoasca bine pe sine nu se mai mira de ce are asa de putini prieteni.
Este in general stiut ca adevaratul caracter al cuiva se vede si din prietenii pe care ... nu si-i face.
Un prieten este o persoana care stie totul despre tine si totusi te iubeste.
Cel mai mare lucru pe cer-l poti face pentru un prieten nu este sa-i dai din bogatiile tale, ci sa i le scoti la iveala pe cele care sunt ascunse in el insusi. -Benjamin Disraeli
Prietenii adevarati nu traiesc in armonie, cum cred unii, ci in melodie. -Henry David Thoreau
Nu te osteni sa faci cunostinta cu altii; asigura-te insa ca meriti ca altii sa doreasca sa faca cunostinta cu tine.
Prietenii sunt aceia care te intreaba: "Ce mai faci?" si doresc cu adevarat sa-ti asculte raspunsul.
Daca poti cumpara prietenia cuiva, nu se merita!
Daca nu poti spune ceva bun despre prietenii tai, inseamna ca te-ai imprietenit cu cine nu trebuia.
Fa-ti prieteni mai inainte ca sa ai nevoie de ei.
Prietenia este o responsabilitate, nu o oportunitate.
Prietenia este cimentul care tine lumea impreuna.
Fiecare prieten reprezinta o parte din inima ta care nu s-a nascut pana ce n-ati facut cunostinta.
Prietenii sunt aceia care inca vorbesc cand nimeni nu mai vorbeste cu tine.
Cainele este prietenos atata vreme cat da mai mult din coada decat din gura.
Un prieten adevarat este cea mai buna oglinda.
Un prieten este o persoana cu care poti tace confortabil.
Prieten este cel ce stie sa-ti citeasca tacerile.
Calitatea de indragostit nu are nevoie de confirmarea persoanei iubite si nici de cea a ochiului public. Se poate iubi indefinit in taina, creand chiar alesului/alesei impresia de politicoasa indiferenta.
Prietenia se afla insa la polul opus: fara reciprocitate e vorba goala si fala usoara. Ea dainuie exact atat cat cei in cauza se recunosc unul pe altul drept prieteni.
Spre deosebire de dragoste, care poate inflori la bine, dar da adesea indarat la greu, daca nu cumva dispare cu totul, sentimentul de prietenie creste proportional cu necazurile unuia dintre prieteni. Intr-un fel, aceasta legatura de sange spiritual e mult mai tare decat cea de sange propriu-zisa, numita rudenie.
Ca prietenia se manifesta la greu ar putea sa para o trasatura in favoarea ei. Proverbul cu prietenul care „la nevoie" se cunoaste consfinteste aceasta aparenta.
De la lozinca iubitorilor de „adevar": "Amicus Plato sed magis amica veritas" pusa in circulatie de Ammonius Saccas in Viata lui Aristotel si numai partial justificata de un fragment din Etica nicomachica, cei care-si fac un tel din a-si critica prietenii - si la bine si la rau - nu mai au nevoie de alte argumente. Nu este deloc sigur ca misiunea prieteniei este critica „In numele adevarului". Prietenia ar trebui sa aiba incredere ca, mai devreme sau mai tarziu prietenul va descoperi singur acest adevar, daca nu il stie deja. Daca arta sau stiinta au nevoie de critica avant toute chose, exemplele literare ne arata ca arta sau stiinta prieteniei are nevoie si de altceva. De incredere si sprijin la bine, caci nimic nu e mai greu de indurat decat temuta zi de dupa succes. - Ioana Parvulescu
Nu merge inaintea mea, s-ar putea sa nu te urmez, nu merge in spatele meu, s-ar putea sa nu te conduc bine; mergi alaturi de mine si fi prietenul meu - Albert Camus
Prietenii sunt felul in care ne poarta de grija Dumnezeu.
Daca toti prietenii mei ar sari de pe un pod, eu n-as sari impreuna cu ei,
ci m-as duce jos sa-i prind in brate.
Toti oamenii te aud cand vorbesti; prieteni insa inteleg ce spui, iar cei mai buni prieteni sunt cei care pricep si ceea ce n-ai spus in cuvinte.
Luam cai diferite in viata, dar oriunde am merge, luam cu noi si cate o particica din fiecare.
Tatal mereu obisnuia sa spuna ca, daca atunci cand mori, daca ai avut cinci prieteni adevarati, atunci "ai stiut cum sa traiesti."- Lee Iacocca
Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme, punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor, nu vom mai fi niciodata aceiasi.
#377210 (raspuns la: #376855) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mai exista prieteni adevarati? - de marina 1 la: 22/12/2009 12:59:49
(la: (Mai) Exista prieteni adevarati?)
DUPA ce mi s-a intamplat cu cea mai buna prietena nu cred ca mai exista prieteni adevarati oricum eu sunt genul de fata care lasa lucrurile sa mearga de la sine asa ca"om traii si om vedea".
prietenul meu "motivational"... - de cosmacpan la: 21/09/2010 23:09:11
(la: Ce buruieni mancam cand eram mici)
da, este ardeiul iute atat de hulit si atat de indragit caci fara de el parca nimic nu are gust de vitamina Kaaaaaaaaaaaa...
cel mai bun prieten cu care plang fara sa-mi fie rusine, care ma intelege si-mi condimenteaza gustul amiezii....
#569469 (raspuns la: #568507) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce vreti sa va aduca Mos Craciun? - de LILY GOTH la: 25/12/2012 20:06:44
(la: Ce vreti sa va aduca Mos Craciun?)
Intii si intii l-am cunoscut pe Mos Gerila (asa il numeau la gradinita) in 1960-cind l-am comandat pe fratele meu Mihaita.Cum am primit doar o papusa Aradeanca am crezut ca "mosul" nu exista. Surpriza surprizelor.Fratele comandat i-a fost livrat mamei abia la sfirsit de septembrie in 1961. Supararea mea a fost si mai mare ca nu-l chema Mihaita si Tudor ca pe nasu`. In decembrie 1961 "mosul" a aflat ,ca-s vrea si o sora dar ma abtin ca fratele Doru a fost livrat prea mic, nu ma pot juca cu el, e galagios, plingacios,mama nu-mi mai acorda atita atentie ca altadata ba chiar imi spune prea des . In ziua de Craciun am gasit in camera un brad gata ornat.Cel mai frumos brad din lume, cu mere invelite in stalion, siraguri de smochine, cosulete din rachita rasucite umplute cu nuci si fructe glasate, funde din atlas rosu, luminarele cu clestisori prinse de ramurile de brad...si o scrisoare de la Mos Gerila.Nici pomeneala sa-si ceara iertare, nuuuu...papusele nu mai primesc ca sint o sora cu resposabilitati, fratele Doru o sa creasca,trebuie sa am rabdare-citiva ani. copilul nu este de la el si de la Dumnezeu el doar a negociat pentru mine si
Hmmmm - de dogmatic la: 23/09/2003 05:43:46
(la: Viata gay romaneasca)
Hmmm...Istoria Spartei NU, dar genetica din plin. De profesie sunt psihoterapeut dar la baza medic. Nu afirmam nefondat ci in PURA cunostinta de cauza. Fara sa iti dai seama, te invarti intr-un cerc vicios. Cu ei nu ai nimic in general dar cu cei ce reprezinta un potential pericol pentru copil ai. De orice natura ar fi ei casatoriti ori ba, singuri ori in cuplu, rasa gay de regula, nu are de a face cu pustimea. Acea deviatie de comportament este denumita, precum stii deja, PEDOFILIE. Desigur ca te-ar mahni alegerea fiului tau. Este si normal sa reactionezi astfel! Din pacate, oricat de mult ai incerca sa eviti anumite greseli, indubitabil, vei face altele. In fine, aici este vorba de o discutie de principiu, nicidecum in mod particular de fiul tau. Am inteles punctul de vedere si nicidecum nu am ignorat ceea ce ai scris in primul mesaj. Doar ca am expus din alt punct de vedere ceea ce am citit. Dehhh ...defect profesional! Cat priveste Istoria Spartana, am idee despre evenimente dar acest lucru este doar o relatare a unor fapte. Ar fi pacat sa ignori dovezile stiintifice in acest sens. Este, practic, demonstrat ca homosexualitatea are in mare parte cauze genetice si in cele din urma un cumul de factori educationali. Departe de mine sa te jignesc in vreun fel...totusi, priveste adanc si sa nu te sperii cand vei descoperii latura feminina a personalitatii tale convietuind (procentual) cu cea masculina. In cazul LOR balanta se inclina nedrept, influentand instinctele. Intr-adevar, este impotriva firii. Este parte din viata, totusi! Sper sa nu fi inteles gresit violenta din cuvintele ce le-ai folosit: "impusca in interesul societatii, lighione, etc..", care ma fac sa simt o inversunare nefondata asupra ideii. De regula acest lucru se intampla cu persoanele ce nu pot intelege fenomenul sau cu cei care isi pun la indoiala barbatia. NU este necesar sa cunosti in profunzime ci numai sa tolerezi, asa cum si eu am inteles. Nu este o rusine sa afirm ca cei mai buni prieteni ai sotiei mele sunt cateva cupluri de gay. Vei fi surprins cata inteligenta, sensibilitate, simt artistic si mult bun simt poate sa incapa in acest gen de oameni!
#367 (raspuns la: #356) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Incredere - de ninel la: 26/09/2003 10:12:50
(la: Increderea in oamenii de langa noi)
A avea incredere in orisicine e o prostie, a nu avea incredere in nimeni e o psihoza, a testa increderea in oameni e o necesitate. Cam asta sunt prejudiciile mele. E o chestie de mediu. Daca nu te-a inselat nimeni niciodata (sau nu te-ai prins, sau ai refuzat sa accepti ca ai fost inselat) n-ai nici un motiv sa nu te increzi in orice om. Daca cei mai buni prieteni te insala, ajungi sa n-ai incredere in nimeni (ca tatal meu). Dac-ai fost inselat de cateva ori, normal este sa fii mai precaut si sa nu te increzi in orisicine fara sa te asiguri mai intai ca persoana respectiva merita increderea ta.
#490 (raspuns la: #476) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ahaaa uitam ...vezi bine... A - de dogmatic la: 30/09/2003 04:38:49
(la: Viata gay romaneasca)
ahaaa uitam ...vezi bine... A "incurca" o gaura cu alta nu inseamna a fi gay neaparat, stimabile... Sexul anal este practicat de ambele sexe. Iti recomand sa incerci :) Alege o dama bine, experimentata-n procedeu si... s-ar putea sa nu mai doresti sa schimbi, dupa aceea. Cat priveste gay-i , din experienta mea profesionala si a documentatiei in domeniu, se pare ca formele feminine nu ii incita din cauza dezechilibrului hormonal. Aceste dereglari sunt date, in special, prin mostenirea genetica provenita de la mama; si in mod cu totul particular de catre sensibilitatea fiecarui individ in parte pe parcursul evolutiei sale. Oare ai mai fi la fel de revoltat daca ai afla ca in adolescenta o parte din anteziile sotiei tale erau legate de o persoana de acelasi sex?!! Paradoxal ,nu? De aici si efectul "celei mai bune prietene" cu care fetele se tin de mana in acea perioada. La barbati, ursurinta cu care isi fac prieteni acestia este data de latura feminina a personalitatii lor. Cati lei, tauri, etc... ai vazut ca fiind prieteni? :) Practic este imposibil sa tii doua specimene de aceiasi rasa si sex laolalta. Subiectul este vast ...si eu scriu in timpul programului, privat fiind de suficient timp liber pentru a explica pendelete acest fenomen, simptom ...spune-i cum doresti
#557 (raspuns la: #548) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Recente descoperiri au condus - de (anonim) la: 30/09/2003 13:58:04
(la: Viata gay romaneasca)
Recente descoperiri au condus specialistii spre convingerea a ceea ce discutam, cercetand pe sistemul hormonal al amfibienilor. Expunand un mascul brotac :) unui agent chimic numit atrazina care dezvolta demascunizarea broastelor adulte. O parte dintre broastele cobai au devenit hermafrodite, avand ambe sexe. S-a demonsnrat fara tagada ca aceasta atrazina distruge sistemul endocrin al brotacilor convertind testosteronul in estrogen. Atrazina fiind foarte des inatlnita in ierbicide sau direct in apa subterana consumata direct de om. Toate acestea si multe altele demostreaza indubitabil, ca mediul poluant ce ne inconjoara duce la o degenerarea a celulelor de reproducere. Iata cum creierul unui baiat, aparent normal, a fost feminizat inca din uterul mammei influentat fiind de diverse toxine, in mod particular de aceasta atrazina, stabilind o slaba identitate masculina din punct de vedere genetic. Neavand o evidenta a manifestarii din copilarie aceasta apare la adultul de mai tarziu, destul de brusc. Sa nute mire ca in mod statistic psihologii au cuantificat ca fiind 31% barbati gay din populatia activa si 91% femei cu tendinte gay. In mod oficial sunt afisate cele 15 despre are iti povesteam ...dehh politica.
Cercetandu-se pe diferite tipuri comportamnetale, in diverse familii s-a cautat o posibila varianta cromozomala in materialul genetic recoltat, precum si pentru a vedea varianta cea mai frecventa in familiile ce impart acest stil de viata. Ei bine, s-au evidentiat un grup de gene "inteligente" care dau caracterul fatului independent de celelalte carateristici ce determina sexul. Negresit acest "flagel" al aglomerarilor urbane are si factori extrinseci, aici intervenind si o chestie numita...sansa! Si nu neglija, Papa' draga, "regizorii" acestei piese in escapadele copilariei,adolescentei cat si ca adulti au influentat in mod dramatic viata unui om, intiparind acest comportament in adultul de mai tarziu. TOCMAI acestia fac gura cea mai mare, de multe ori. Barbatii adevarati...si slava Domnului cunosc destui..., nici nu se simt amenintati in vreun fel de asta privind cu ingaduinta la aceste cazuri patologice, neezitand sa-si faca buni prieteni din randurile lor. Homosexualii nu si-o TRAG tot timpul si cu oricine .."in timpul liber" sunt foarte buni prieteni si folositori. Incearca si lasa ura sau ceea ce zace in tine...deoparte. Nu de alta , dar vei descoperii o lume la fel de interesanta ca si pe Discovery Channel ;) Descopera-ti aproapele si voi accepta eventualele tale injuraturi...

PS. pentru a-ti satisface curiozitatea afla ca peste jumatate dintre acestia nu si-o trag in fund, mai barbate. Prefera in gura ;) , intre picioare( ca si unei femei- practic simuleaza), sau pur si simplu si-o freaca reciproc. Deci "poponari" este un termen aiurea folosit de fraieri ignoranti. Sper sa nu te mai afli printre ei dupa terminarea acestui subiect aici ;P
#582 (raspuns la: #565) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ingrid, se pare ca vorbesti d - de lmm la: 17/10/2003 01:12:23
(la: Prietenia si prietenii)
Ingrid, se pare ca vorbesti din propria ta experienta si ca ai avut prietenii deosebite in copilarie si tinerete ...

Din pacate, eu nu pot sustine aceeasi teza...Nici una din prieteniile din primul sfert de viata nu mi-a rezistat timpului.
De copiii vecinei cu care ma jucam in copilarie nu mai stiu nimic, de zeci de ani ....
In liceu am avut ceea ce se cheama cea mai buna prietena, de fapt chiar doua, dar una mai deosebita. Am tinut foarte mult la ea, neavind frati sau surori cred ca in mintea mea ea a fost asa ceva pentru mine....Am visat impreuna si facut fapte cum numai la 18 si asa de ani mai poti face...
Am incercat sa pastram cit de cit legatura prin corespondenta intilnidu-ne scurt odata la citiva ani. Acum sase ani ne-am intilnit si a fost oaspete in casa mea unde... m-a facut sa pling !! Imagineaza-ti, primesti pe cineva la tine si te uimeste si te raneste cu rautatea, si te copleseste cu aroganta.

M-am decis ca de fapt ea s-a schimbat mult, enorm, spiritul i-a imbatrinit atit ca isi reneaga toata tineretea. Ea nu se gindeste cu nostalgie la nimic ce ne leaga, doar cu amraciune, ceea ce pentru mine sint dragi amintiri trasnite, pentru ea este motivul esecului ei profesional !!
Gindeste-te, te intilnesti cu o fosta colega de liceu sau facultate si incepe sa te certe ca din cauza ta nu a terminat facultatea pentru ca ai chiulit de citave ori de la matematica !! ::)) ::))
Desi aproape milionara si ar fi putut face ce vrea, studia ce vrea incepind cu ultimii zece ani, este uimitor de plina de amaraciune contra mea.
Ultima intilnire a fost mea culpa din nou, eu am invitat-o pentru ca ea a avut o tragedie in familie si m-am gindit ca are nevoie de mine, de prietena mea...Yeah right.... Din nou am primit-o in sinul familiei mele, si vreau sa iti (va) spun ca niciodata cineva nu m-a facut sa ma simt atit de rau. Plina de amaraciune -bitterness-contra mea. M-a durut pentru ca dupa ce a ajuns acasa am primit un email de la ea in genul: Mi-am dat seama ca nu avem nimic in comun. Cind veniti sa ma vizitati? Va astept cu placere..``
???!!! :O))
....
Deci sincera sa fiu imi amintesc cu mai multa seninatate de prieteniile facute in prag si plina maturitate.
Mineriade - de Dinu Lazar la: 16/11/2003 15:37:46
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Despre mineriade sau despre alte momente interesante ale istoriei recente de la noi cred ca abia in 2-3 generatii se va putea vorbi deschis...
Deci in cazuri de genul asta eu m-am descurcat asa si asa; la mineriada din iunie `90 nu eram in tzara, si daca as fi fost cred ca poate nu mai stateam de vorba aici; la un foarte bun prieten de al meu, fotograf in acea vreme la Romania Libera - si anume Mihai Popescu Stoenesti, au venit minerii drept acasa cu ecsiva sa caute negative de la mineriada si de la revolutie... omul s-a suit batut in masina si drept in Belgia a ajuns, fara escala, unde e si acum.
Cum au aflat cei din abatajul 345 din Lupeni unde statea conu` Stoienesti, mister pina acum...
La celelalte mineriade am incercat ori sa ma amestec ca un cameleon printre trecatori, ori chiar printre mineri, nebarbierit si imbracat cu o salopeta si un aparat Zorki pe care nu- duceam la ochi... sau cind nu mergea asa ma dadeam si eu fotograf de presa in spatele cordonului de jandarmi... dupa caz. Am scapat ieftin, nu am luat decit un baston pe spate, si nu am avut decit o rollcaseta de film disparuta din buzunar - ca de, trebuia sa vada ce poze fac cine trebuie.
Dar nu problema securitatii personale e importanta, ci efortul de a incerca sa vezi ce se intimpla de fapt, dincolo de ce vezi la prima impresie.
In astfel de cazuri un fotograf trebuie sa se gindeasca intii la ce asista; cine trage sforile; ce se intimpla si cine pierde si cine cistiga; cine sunt jucatorii din fata si cine cei din umbra.
In afara de asta, multimea reactioneaza absolut imprevizibil si e de ajuns un mic catalizator ca sa sara pe tine la distractie o gashca si sa vada daca se poate juca fotbal cu aparatul ala de 3000$; asta nu numai la mineriadele din Ro, dar la evenimentele de acum o decada din Los Angeles sau la orice manifestatie din lume s-au vazut lucruri cumplite, nu mai zic de iesirile de la meciuri de oriunde sau de momentul Tirgu Mures, ca sa nu dau decit citeva exemple. Apropo de acesta din urma, operatorii si fotografii se suisera la hotel la caldurica si filmau fara sa stie ce, ceea ce mie mi se pare o blasfemie, o lipsa de profesionalism totala; cel care a dat stirea cu ungurul batut care era roman de fapt ar fi trebuit sa se lase de meserie, si cind colo cred ca a fost premiat.
Asa ca e mult de discutat pe tema asta... esential insa este pentru un fotograf sa vada ce se intimpla pe ansamblu, lucru mai greu decit ar parea. Cele mai bune fotoreportaje din Vietnam sau de pe toate teatrele de razboi sau de la orice manifestatii le-au facut in general oameni care au inteles ce se intimpla si care si-au redat creativ parerea si starea si povestea cu aparatul foto...
In astfel de cazuri, este din pacate extrem de usor sa manipulezi. Sa transformi victima in erou si invers. Nu ma refer desigur la reportajele de la noi din presa, care reportaje nu prea au existat, si in continuare nu exista si care atunci cind sunt nu se pot compara cu ce se face in lume.
aaa...ca sa fie clar... numesc reportaj o poveste, o descriere facuta in imagini, cu inceput, cuprins si sfirsit.
La un eveniment e relativ simplu de facut o poza de exceptie, dar e infinit de greu sa povestesti ce este de fapt acolo.
Si se mai si poate ca ce faci sa nu convina sau sa nu placa sefilor si deci nu apare in veci... cam asa merg lucrurile de fapt...
Eu imaginile cu mineri de pe situl meu le-am facut ca un eseu de imagine; recunosc ca nu stiu ce s-a intimplat de fapt nici acum si ca nu aveam o parere clara despre ce se intimpla. Dar am cautat sa fac citeva poze care sa descrie pentru timp cite ceva...
#4448 (raspuns la: #4402) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mihail Samuila - eroul inhumat ieri - de Ingrid la: 17/11/2003 06:36:37
(la: Afganistan)
La scurt timp de la moartea lui Fogorasi a decedat si al doilea militar roman: sergentul-major Mihail Samuila. El a fost ranit mortal in timpul aceleiasi misiuni din Afganistan in care a cazut si cel mai bun prieten al sau, Iosif-Silviu Fogorasi. Mihail a fost transportat de urgenta la un spital din apropiere, in Bagram, unde i s-au acordat ingrijirile necesare, insa nu a supravietuit.

http://www.gardianul.ro/articol.php?a=eveniment2003111705.xml
cam asa e - de karina la: 20/11/2003 21:18:48
(la: Prietenia in zilele noastre)
se-ntampla sa fim proprii nostri dusmani,dupa cum putem sa ne fim cei mai buni prieteni....
#4826 (raspuns la: #4824) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum te-ai impacat cu cenzura - de Dinu Lazar la: 07/12/2003 10:55:25
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Problema este mai complicata. As reformula intrebarea astfel: cum te impaci cu cenzura, fie ea comunista sau contemporana?
Pentru ca am avut si am de a face cu chestii incredibile.
Cenzura a fost si este o problema pentru oricine vrea sa faca ceva.
Asta oriunde si oricind.
Chiar si cenzura economica; ai face ceva, dar nu ai mijloacele, si asta e cel mai rau lucru dintre toate.
Inainte de 89, sigur, erau niste subiecte interzise, erau tot felul de cretini care isi dadeau cu parerea, ( dar asta gasim si acum) - de in general ti se scirbea sa mai faci ceva ( nu o sa uit niciodata pozele mele rupte si aruncate prin camera de consiliu de un bou, fost director la Agerpres, care acum preda liber si democrat un curs de jurnalism la o universitate particulara) - dar daca erai shmeker si elastic puteai sa o cotesti cumva si sa mai faci, ca fotograf cel putin, si chestii interesante.
Mai tras, mai impins, mai o cafea, mai un kentosan, mai o glumitza, oameni erau si ei, am facut totusi o expozitie cu nuduri la care trimisul de la Consiliul Culturii nu a scos decit o poza din 50 care au ramas, si tot in acele vremuri am publicat si poze cu Noica, si peisaje, si eseuri, si a fost o intreaga pleiada de fotografi care au facut niste fotografii extrem de interesante, departe de linia ideologica a momentului, de la Mihailopol si Edmund Hoffer la Agarici si Emanuel Tinjala sau Armand Rosenthal.
"Faptele vorbeshte", indiferent de ce ar zice oricine acum.
In 1985 am participat la un concurs al companiei Air France si am luat un premiu care a constat in 2 saptamini la Paris, masa casa si masina ca sa fac orice poze as fi vrut; am facut citeva mii de imagini in acele 2 saptamini si am selectat in timp citeva, cu care am luat alte premii, si totul mergea ca o senila cumva. Bun, dar cu mari eforturi, supraomenesti, am facut rost de niste hirtie foto Ilford, care se gasea extrem de greu, si am facut citeva zeci de printuri de calitate, mari, ca sa fac si eu o expozitie la Biblioteca Franceza; era prin `87 cred; am rugat pe mosh Comanescu, secretarul AAF, sa imi faca o trampa sa ma duc la directoarea de atunci a Bibliotecii, ea imi spune ce chestie , ar fi interesant, sa las pozele citeva zile sa se uite. Trec doua saptamini si ma suna cineva de acolo, sa imi spuna ca doamna directoare considera ca imaginile sunt mult prea triste, ca ce am facut nu e un act cultural care sa poata avea ca rezultat o expozitie, ca are chiar dubii daca e un act cultural, si sa iau ambalajul inapoi.
De cenzura, fie ea ideologica, de casta, economica, de grup, de bisericutza, de neam, cine face ceva are parte tot timpul deci.
Asa ca ce sa zic... nu am avut de facut fotografii de muncitori fericiti, nu am facut poze politice, m-am fofilat pe unde am putut si i-am dat tare cu peisajul, fotografia de arhitectura, atit cit s-a putut, fotografia de ambianta, si de obiceiuri populare. Am o lada mare de publicatii de atunci, in care am aparut cu fotografii de care nu imi e rusine si care constituie o parte importanta a portofoliului meu si majoritatea lucrarilor alb negru care se vad pe situl meu sunt atunci facute si multe tot atunci tiparite.
Nu am apucat sa-i fac poze lui Ceausescu si acum mai ca imi pare rau, ca fotograf vorbind; ca fotograf la Femeia, trebuia sa fac o fotografie la Plugusoru` cu copilu` parfumat si Nea Nicu in fata CC a PCR pe 29 decembrie `89 si stiu ca cei din redactie cerusera aprobare sa particip la aceasta circaraie, dar ceasurile istoriei au hotarit altfel, ceea ce nu e rau.
Dar nu am apucat sa-i fac poze nici regelui Mihai, a carui mecanism de relatii cu presa nu a agreeat sa ii fac niste fotografii pentru citeva mari publicatii si agentii, inclusiv franceze, cind a revenit in mod oficial acum doi ani, daca nu ma insel; imi trebuia acreditarea si sprijinul biroului lui de presa sau a cui facea pe atasatul de presa, asa ca au pierdut citeva reportaje interesante, zic eu. Eu personal tot la capitolul cenzura trec asta.
Asa ca povestea cu cenzura e complicata si nu se rezuma la un regim sau la un timp... cine face cite ceva se poate lovi de tot felul de cenzuri oricind.
Nu vreau sa minimalizez chestiile cumplite de dinainte de `89, dar nici sa patesc acum precum un bun prieten, adica sa fiu scriitor in aceste timpuri democrate si libere, sa scriu despre ceva despre care a mai scris un alt cetatzean, si el acolo scriitor, filosof si editor, sa deranjez, adica, si ca la o juma` de an sa scoata secretara editorului filosof o carte despre tortionari ai anilor `50 si sa-l gasesc acolo pe tatal meu, sa aduc probe ca nu a fost asa si sa nu ii pese nimanui. Asa ca... treaba cu cenzura e mai complicata...
La o analiza a amintirilor, cred ca totusi mi s-a intimplat si mie o chestie inainte de `89.
Pe scurt, un student de la Institutul Grigorescu, de la sculptura, a facut o foarte interesanta chestie la Muzeul Satului; parca il chema Popescu, dar nu sunt sigur; a conceput niste mumii de paie, de statura unui om, si le-a pus ca o populatie in diverse locuri, pe prispa, in pat, la poarta; era o instalatie superba si arata extrem de bine, mi se parea un proiect grozav; eu am facut niste fotografii, la rindul lor interesante, si m-am dus cu ele pe unde am putut, ca sa le public; erau diverse suplimente literar artistice, unde se puteau publica fara probleme eseuri.
Era chiar in timpurile cind incepuse sistematizarea de la sate, cu sustinerea din fiecare seara de la Europa Libera si cu tragediile cunoscute.
Bun, am lasat acele poze pe la citeva redactii, un om de cultura de atunci, sotul unei importante personalitati de acum din lumea tevereului, le-a vazut, si a facut un tapaj ingrozitor, s-a dus cu o falca in cer si una in pamint la Consiluil Culturii, ca ce bataie de joc, taranul romani nu e din paie, tovarashi, el nu poate fi din stuf, uite unde mege educatia decadenta, acum, cind suflarea natiei da o noua fatza satului romanesc, bla bla.
Eu nu am patit nimic, dar nu s-a mai publicat nici o poza, si am stat mai pe linga shantz un an doi, si de soarta lui Popescu nu mai stiu nimic.
Acum din pacate, pentru ca timpul are un efect edulcorant, mi se par glumitze momentele cind la Electrecord vedeam fatza pamintie a directorului venit de la Madam Suzi Quatro ( Suzana Gidea) sau de la Dulea ( de unde termenul mai duleaza) care imi respingeau la rind coperti de disc, asta ca e cu ogor de griu si de ce nu e griul strins, asta ca e cu capitze si vede toarashul si intreaba la ce ceapeu nu s-au strins roadele, si aici parca e o cruce in zare si zice toarasha ca nu s-a vegheat la cultura maselor.
Despre imaginea de moda raportata la acele timpuri am mai zis cam cum era.
Asa ca... ar fi multe de zis cu cenzura.
Noroc ca acum cenzura e o amintire tulbure a unor vremi apuse, cum ar putea spune si domnul Ardelean de la EvZ, reporterul proaspat batut saptamina trecuta. Pai?
#6095 (raspuns la: #6089) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ignorarea expatriatilor - de Florin Firimita la: 28/12/2003 20:28:42
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Va multumesc pentru intentia de a-mi "descifra" intentiile! Nu spunea Camus ca suferinta nu ne da dreptul la nimic? Nu stiu ce fel de condiment e suferinta, ce fel de capital sau agent de eroziune poate fi. Cine poate cintari valoarea durerii? Poate ne face mai buni, poate ne transforma in monstri, poate ne omoara. Suferinta netransformata duce la nebunie sau la crima. In cazul meu, a fost un fel de ingrasamint care mi-a fertilizat arta, in special in ultimii ani. Nu cred ca a fost cazul unei "transformari" constiente, dimpotriva, cred ca, aici, in Statele Unite, am devenit ceea ce am crezut ca am fost intotdeauna in adincurile sufletului. Am crezut ca am fost optimist, curios, ca aveam ceva "talent," ca aveam o capacitate stranie de a ma bucura de viata. Vroiam sa traiesc frumos, sa-mi tranform viata intr-o opera de arta. La 16 ani Goethe, si nu Beatlesii imi devenise idolul. Eram "deplasat," ciudat, cine se mai chinuia sa supravietuisca prin Platon cind problema era daca vor aduce hirtie igienica la alimentara? Ma fascina idea de a trai echilibrat, frumos, armonios. Ca adolescent, naivitatea m-a salvat in loc sa ma ucida. Nu stiu de ce nu m-am "pierdut." In Romania, sansa de a crea mi-a fost refuzata. Am fost redus la o masina de pictat lozinci. E adevarat, ceva s-a intimplat, si toate calitatile astea, comune in marea majoritate a oamenilor, s-au pierdut ca intr-un fel de ceapa monstruoasa, care creste la nesfirsit, pina cind miezul ii dispare cu desavirsire, strangulat.
Statele Unite mi-au oferit sansa de a arunca toate straturile astea artificiale, sansa de ajunge la mine insumi. Ideile vagi pe care le-am avut despre libertate in Romania erau fantezii hranite de cunoscutii plecati in Europa de vest, sau de emisiunile de la Europa Libera. Adevarata liberatate am descoperit-o aici, in abilitatea de a trai si a crea, pe care le-am crezut distruse.
Ceea ce numiti "inocenta" e o poate un refuz constient al ruginii, o curiozitate pe care am avut-o intotdeauna, intrebari pe care am continuat sa le pun pina in ziua de astazi. Nu stiu cum cu atita moarte in jurul meu, setea asta de viata nu s-a schimbat. As fi putut fi blazat, inchis, depressed, cinic...ma simt norocos in fiecare dimineta cind rasare soarele.

Decizia de a nu avea contact cu emigrantii romani a fost pur personala. N-am vrut sa caut o insula de romanism, am vrut sa descopar America fara conceptiile prefabricate cu care am crescut. Nu mi-a fost dor de sarmale, muzica "populara" sau mititei. Nu mi-a fost rusine sa recunosc ca am fost roman, mi-a fost FRICA sa ma gindesc ca am fost roman. Bineinteles, a fost o frica artificiala, superstitioasa. Citeva luni inaintea emigrarii, m-am trezit in mijlocul "revolutiei." Idealismul spulberat, in 1990, ceea ce ramasese din Romania in mine era frica. Am vrut sa tai cordonul ombilical, sa vad cum pot deveni mine insumi. Taierea legaturilor cu Romania a fost speranta de a-mi lecui frica. M-a ajutat enorm, in sensul ca m-am integrat foarte bine in tara mea adoptiva, si in acelasi timp, am inceput sa capat o noua perspectiva asupra locului de unde am venit.

Am intilnit romani aici care m-au ajutat foarte mult, altii care si-au refuzat integrarea in societatea americana, buni si rai ca peste tot. Cind am scris scenariul documentariului meu, in engleza, a trebuit sa traduc citeva pagini in romaneste. Dupa vreo luna de zile, mi-am abandonat proiectul, si am rugat o buna prietena din Canada, sa ma ajute. Asta m-a determinat sa "re-invat" romaneste. Am inceput sa citesc si sa vorbesc din nou romaneste, imi face mare placere, chiar daca scrisul meu acum, in limba materna, e uneori stingaci.

Voi reveni despre intrebarea de a fi scriitor in o limba adoptata.

Florin
#7349 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sint convins ca din pct-ul ta - de SB_one la: 05/01/2004 00:37:45
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
sint convins ca din pct-ul tau de vedere ai dreptate; dar- my - nu generaliza. acelasi lucru se intimpla si unde esti fara sa stii( poate) depinde de experintza ta acolo; de conditziile in care ai ajuns acolo.

credema, putem fi f. buni prieteni ; nu pot decit sa repet: nu-ti renega tzara si trecutul si nu ti-o huli; toate se vor rasfringe asupra ta, fara sa stii si fara sa ti se spuna; asa sint oamenii!

cu multi ani in urma( '92) a trebuit sa ma angajez la un supermarket -privat -de cartier unde lucrau 3 cucoane din Ro: una la contabilitate( unde nu am fost acceptat, fiind singurul barbat de acolo...in final m-am intzeles bine cu ea) si doua la intrare marfuri, nemtzoaice din Ro care nu-i sufereau pe romani ca sint hotzi, ticalosi etc, etc. Am aflat intr-un tirziu de la "sefu" ( patronul) ca ele nu-i suporta pe romani; ma intreba pe mine de ce.

Nu ne vorbesc destui de rau? macar noi sa ne abtzinem! In ori ce caz sa nu generalizam ca in cazul( tau) cu Coreea de Nord; nu ne facem nici-un serviciu.; nici noua , nici celor de acolo.

Am doi copii in tzara; unul gindeste ca tine( si nu-l pot lamuri de contrariu) , celalalt vede altfel.

Cu stima , SB


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7603 (raspuns la: #7600) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In primavara anului 2001 l-am intilnit pe regizorul Kamerzel la o petrecere. O buna prietena a stat de vorba cu el timp de citeva ore, susgerindu-i ca fragmente din jurnalul meu ar putea fi baza unui film. Totodata, s-a intimplat ca mama regizorului sa aiba citeva din lucrarile mele. Citeva luni mai tirziu, cind m-a intrebat daca as fi interesat intr-un asemenea proiect, am refuzat. Am refuzat timp de citeva luni, pentru ca nu gaseam nimic deosebit in ceea ce scriam sau pictam, care s-ar fi putut traduce in limbaj cinematografic. Jurnalul meu nu a fost si nu este destinat publicului - e mai mult un atelier in care imi exersez destinul. Totodata, ideea de a fi in fata aparatului de filmat nu mi-a placut. Ceea ce mi-a schimbat hotarirea a fost momentul in care Kamerzel mi-a trimis citeva dintre filmele "short" pe care le-a facut: pe linga talentul extraordinar pentru un regizor inca tinar, am descoperit un limbaj visual comun. In timpul citorva conversatii pe care le-am purtat in New York, mi-am dat seama ca are toate calitatile regizorilor pe care i-am admirat toata viata. Kamerzel e un regizor care are o viziune poetica constanta - nu filmeaza in sensul pur al cuvintului, picteaza cu aparatul de filmat.
#7984 (raspuns la: #7959) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...