comentarii

scrisori de adio


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
:)) - de rembrandt la: 05/03/2005 00:54:27
(la: M-am nascut trist...)
super. mi-a placut... mijlocul :)
stii... cred ca daca o scriai cu cuvinte mai 'serioase' ar fi iesit super tare - un fel de trista ironie. parodie a vietii in cuvinte de scrisori de adio :)
ai putea, deasemenea, sa folosesti mai putine adjective.
Parerea mea doar. Spor in continuare!

________
keep it simple...
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
lui Florin si atit - de Little Eagle la: 15/03/2004 11:03:05
(la: Despre mediul inconjurator,natura,animale.)
Hello Florin si atit,

Ai dreptate,in meseria mea de advertising trebuie sa fac compromisuri deoarece produsele la care fac ilustratii pt. reclamele TV nu au nimic in comun cu a fi vegetarian sau cu pastrarea mediului inconjurator,dar pe de alta parte cu banii ce-i cistig pot mentine mereu lupta pt. salvarea naturii.

Nu am nimic impotriva oricui care maninca carne,e alegerea lui-ei ceea ce ma deranjeaza uneori este faptul ca EI se leaga de vegetarieni si ne critica felul de viata.Fiecare cu gusturile lui si a fi judecat ca sint vegetarian este impropriu.Poti sa maninci un porc intreg sau o vaca NU am sa -ti fac propaganda ca e rau pt. tine,pt. inima sau colesterol,asta doctorul va descoperi mai devreme sau mai tirziu ca vei suferi.E alegerea ta.

NU fac din lupta mea ori suportul meu la diverse cauze legate de natura sau animale acte filantropice,ajut pt. ca sint convins ca distrugem natura,in fapt am reusit s-o aducem intr-un mare stadiu de disparitie si cindva in viitor ne va pare rau si va fi prea tirziu sa refacem ce am distrus fara a ne gindi la consecinte.

USA este o tara imensa,de cind traiesc aici de 23 ani am observat cum an de an s-a schimbat clima si cum e o poluare tot mai mare,asta afecteaza mult mediul,nu stiu cum e in Great Britain dar aici NU mai stii cind e primavara sau iarna!Azi e frumos si soare,de 1-2 sapt. e asa,cam vint dar la meteo la radio si TV s-a spus ca miine,poimiine va...ninge cel putin 6-12 cm!!!La mijloc de Martie cind in calendar curind va fi prima zi de...primavara!
Toate astea nu-s intimplatoare,nu natura s-a schimbat ci omul a schimbat-o.
Savanti preconizeaza ca in 50 ani toata zona de Est a USA inclusiv Florida unde e cald mereu,va fi o zona rece si ca tara se va raci toata treptat,in schimb Europa va trece prin calduri insuportabile.Generatiile viitoare vor trai astea,oricit de mult noi am lupta sa schimbam constiinta omului!NU lupt pt. mine ci pt. cei ce vor veni dupa mine!!!

Da ,cere timp zilnic cu organizatiile.Primim emailuri zilnic cu cereri de ajutor de la multe si pt. unele doar cer sa luam actiune prin scris direct prin inernet scrisori adresate lui BUsh,diversi senatori si congressmen.
Alte org. ne trimit scrisori cu donatii,si doar punem cecuri si la expediem postal

Odata demult cind era Clinton presedinte,ne-a scris personal sa ne multumeasca pt. eforturile noastre!Asa ceva n-o sa vedem de la Bush!

In fine inchei aici,am o intrebare:cam cu 2 sapt. in urma ti-am scris doua texte ca raspuns la intrebarile tale legate de Ozzy cel adevarat,oare le-ai primit sau oare au fost publicate?

Azi dim.cu sotia am vazut in gradina un erete mare(red tail hawk)care a prins un starling(o pasare din UK)si erau tipete multe,alte pasari tipau,iar el o avea in gheare si o lovea cu ciocul.Iti spun sincer ca amindoi am plins,dar ce puteam face?Natura e cruda uneori si la fel si eretele trebuie sa traiasca,mai ales ca aici e o specie protejata de lege fiind pe cale de disparitie.
A zburat cu ea in gheare.Apoi nu am mai vazut nici o pasare in curte,ele stiau ce s-a intimplat!Asta e a doua oara cind vad asa ceva in gradina.
Nu avea sens sa-l speriem caci pasarea era deja pe duca.
Avem in curte o masa lunga de picnic si punem seminte pt. pasari,mai ales dim. sint cu zecile,tinte sigure pt. ereti.
Odata am vazut unul stind pe masa,eram la geam si de la 3-4m,ce-i drept e si f. frumos,altadata a zburat deasupra mea cam la 1m distanta de m-a si speriat.Sint vreo 5-6 si ii vezi pe cer deasupra lacului cu stufaris ce-i in spatele gradinii.Altadata m-am trezit in curte cu o testoasa matura(mascul)care aici se numeste ca specie "snapping turtle",pt. ca are un cioc puternic si daca te-a muscat de deget poti sa spui adio la deget,il vezi pe jos!
Era la usa din fata de la intrare.L-am luat de carapace,era si f. greu,m-a zgiriat cu ghearele(f. puternice),si tinut la distanta bratelor intinse,se zbatea si intorcea capul sa ma muste si totodata scotea un suierat pe gura deschisa usor portocalie,am observat ca gura ii era ca o placa osoasa si ascutita!
L-am dus la lac si lasat acolo in stufaris,se pierduse si el deh,uneori ies in cautare de femele si se pierd.

In fine acum chiar ca inchei aici.Pe alta data,
LOVE&PEACE,
Ozzy
#12083 (raspuns la: #12034) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
putin probabil - de (anonim) la: 15/10/2004 18:34:02
(la: Studenti romani plecati la studii, va mai intoarceti?)

Putin probabil ca ma voi intoarce...Dupa terminarea facultatii in tara mi-am gasit f.f greu un servici, cu toate ca terminasem sefa de promotie si avusesem inca din facultate burse in strainatate. Nu a contat nimic...colegii mei mai pilosi aveau deja posturi caldute cind eu umblam sa-mi depun dosarul pt. somaj.
Dupa acele prime studii in strainate (facute pe eforturi proprii, caci parintii meu sunt oameni simplii si as fi avut de unde sa "imping" si nici nu eram fiica sau nora vreunui profesor universitar), dupa care profesorii de la facultatea din Anglia, unde avusesem bursa efectiv le-a trimis o scrisoare de felicitare profesorilor din tara pt. ca "au trimis un student atit de bun", deci dupa toate astea m-am intors. Putin timp dupa aceea am primit unul din cele mai prestigioase premii din lume pe care Guvernul Britanic le ofera unui student strain. asta imi acoperea costul studiilor in proportie de 80%, insa diferenta, precum si banii pt. a ma putea intretine trebuia "sa-i scot din propriul buzunar". In conditiile in care nu poti, ca strain sa lucrezi, decit ilegal (ceea ce ce pt. mine ar fi fost un mare risc, caci daca esti prins esti expulzat si...adio studii chiar daca esti aproape de terminare) am fost nevoita sa renunt...Cerusem ajutor financiar Ministerului Roman al Educatiei (exista niste asa-numite Burse Guvernamentale, conditionate de intoarcere in tara dupa terminarea studiilor...Eram gata sa accept asta pt. ca imi iubesc profesia si doream sa-mi continui studiile) insa nimic...bugetul nu avea fonduri si pt. mine, simplu cetatean si muritor de rind care vrea sa studieze, doar pt. fii si fiice se "oameni cu greutate" (daca sunteti curiosi si veti caudta veti vedea ca aproape toti copii de parlamentari si "oameni de aface"- ce afaceri nici nu mai comentez-au studiat sau studiaza in strainatate pe burse din fonduri de la buget. De exemplu, Sorin Ovidiu Vantu a carui fiu inca din clasa a 5-a se afla la un colegiu privat din Londra...) Poate daca eram fotbalist...Nici macar faptul ca una din scrisorile mele de recomandare venea de la un Laureat al Premiului Nobel cu care colaborasem in Anglia, nu, nici macar asta nu a contat...
Terminasem inainte de facultate un colegiu si cumva, cumva cu acea diploma am gasit ceva de lucru intr-un sat de tigani unde faceam naveta cu un tren personal mizerabil. Tata era pensionar si bolnav, iar mama avea un venit mizer de bugetar, deci nu puteau sa ma tina acasa, si asa a fost pt. ei un efort financiar mare intretinerea mea la facultate, noroc ca avusesem absolut in fiecare an burse, pina la bursa nationala de merit si implicit si drept la...camera de camin.
Imi trimisesem dosarul la mai multe facultati din Europa si America. Am fost acceptata la multe. Am ales Nordul Americii si am plecat la Doctorat.
Poate pare "Telenovela", dar acesta e adevarul...Tara nu avea nevoie de mine, se pare, deci am plecat...Scoala romaneasca a investit in mine (si ca mine sunt multi altii) si apoi mi-a dat un sut in fund! Banii cheltuiti pe educatie in tara nu se vor regasi si in a-mi aplica cunostintele acolo. Nu-i nimic...ma platesc si ma vor platii altii...Pt. ei sunt suficient de buna, pt. tara mea...nu! Toti olimpicii romani pleaca. Intelectualitatea romana se scurge peste granite, iar cei care sunt prea in virsta ca sa o mai ia de la capat...regreta profund ca nu pot pleca din aceasta cauza.
Tara are alte preocupari si aceasta problema nu figureaza printre prioritati!
Pensiile parlamentare, bugetul senatului etc, acesta sunt preocuparile fundamentale...Pt. cei ca mine..suturi in fund!
Cind vin acasa, acum mi se spune cu ura "voi astia"... insa tatal meu isi acopera cheltuielile de medicamente cu banii cu care ii trimit eu!
Nu mi-e usor, dar mi-e mai bine decit in tara! Asta este! Purul si durerosul adevar!
Daca m-as intoarce in tara...istoria s-ar putea repeta!
Deci... la ce bun sa ma intorc?

PS: As putea publica ca utilizator, da' chiar nu vreu "sa-mi fac reclama" dupa ceea ce am scris aici, de aceea las acest comentariu ca anonim si sper ca va fii publicat!
de pe 9, adio fasole... si ai - de Horia D la: 06/03/2005 02:07:29
(la: Trancaneala Aristocrata "2")
de pe 9, adio fasole... si aia nici nu-i buna, te face sa ai vanturi:)
#38379 (raspuns la: #38377) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scrisorile - de TeodoraPA la: 06/04/2005 13:30:26
(la: au murit scrisorile?)
Eu am scris zilele trecute o scrisoare scrisoare, de pix, unei prietene, si am descoperit ce mare bucurie imi aduce. E o placere. Merita si efortul de a merge pana la posta, si timbrul, si orice... Numai ca fac atat de rar lucrul acesta.
Si mai e o mare placere sa citesc scrisorile vechi, pastrate intr-un sertar de pe vremea cand nu aveam acces la net si nu se practicau mailurile. Sunt multe ganduri frumoase pastrate acolo, relatii vechi, sentimente, franturi de viata, pe care nu mi le-as aminti atat de bine, daca nu as putea citi acele scrisori...


Take heed when you think you stand, lest you fall.
scrisorile nu vor muri niciodata - de (anonim) la: 06/04/2005 14:52:55
(la: au murit scrisorile?)
Savoarea si unicitatea unei scrisori nu vor putea fi inlocuite niciodata de un e-mail.O scrisoare ii va darui destinatarului o picatura din spiritul expeditorului.In plus,acesta din urma va putea reciti oricand randurile ce i-au fost candva destinate,poate cu alti ochi si dintr-o alta perspectiva.Deschizand iar si iar scrisoarea,el isi va aminti cu drag de cel care i-a scris odinioara.
Scrisori - de fefe la: 07/04/2005 01:32:47
(la: au murit scrisorile?)
Daca cineva din toata Cafeneaua a scris vreodata scrisori, eu cred ca as putea publica citeva volume cu toate scrisorile care le-am scris in toata viata mea. Stiu simtamintul, si pot spune ca a scrie un email este poate doar cu un pic mai putin personal decit a scrie o scrisoare de mina. Dar in acelasi timp viteza unui email nu se poate compara cu viteza unei scrisori. De multe ori scrii o scrisoare si pina ajunge la destinator tot ce ai scris poate ca nu se mai aplica chiar asa. In schimb prin email poti primi raspuns tuturor intrebarilor tale in timp viu, binenteles daca cel care ii este destinat iti raspunde inapoi in aceeasi zi. Apreciez enorm de mult faptul ca in vremea aceasta cind toti incepem sa ne schimbam adresele de rezidenta mai des decit faceau parintii nostri, adresa de email poate ramine aceeasi, deci sintem de gasit. Tocmai zilele astea am dat peste o veche prietena caruia i-am pierdut urma. Sint sigura ca a apreciat emailul de la mine tot la fel de mult cum aprecia pe vremuri scrisorile scrise de mina. La urma urmei continutul conteaza cel mai mult. Este o arta in a scrie scrisori de mina, si nu toti stiu sa o practice cu aceeasi maestrie. Tin minte cind scriam scrisori iubitului meu, cautam sa gasesc hirtia cea mai fina posibila, ornamentata exact cu modelele care imi placeau mie cel mai mult, o parfumam, si foloseam cea mai perfecta caligrafie. Tot procesul era ca o productie a celei mai importante capodopere. Dar pina la urma cuvintele erau cele care iti lasau impresiile cele mai adinci. Ah, si inca un lucru. Eu cred ca de cind cu internetul, oamenii scriu mult mai mult decit scriau pe vremuri.
Scrisorile - de Tofan Ana Isabella la: 07/04/2005 19:07:06
(la: au murit scrisorile?)
Si eu imi aduc aminte cand scriam scrisori rudelor din alta localitate,prietenilor din strainatate si credti-ma nu erau scurte de loc .Imi placea mult sa scriu scrisori.Insa de m-am facut mai comoda de cand cu maillul.
#42430 (raspuns la: #42155) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Au murit scrisorile ? - de kiwi la: 08/04/2005 14:59:21
(la: au murit scrisorile?)
Scrisorile sunt de fapt transmiterea unui mesaj , nu ? Si cum suntem in era vitezei si dispunem de mail care la un singur click trimite mesajul instantaneu , si cum mai suntem si comozi (eu sigur sunt:P) cine se mai gandeste sa scrie o scrisoare ? Si pentru ce ? Care e diferenta ? Pai hai sa luam o scrisoare de dragoste :D .Cum e sa primeasca cel ce te iubeste si te doreste un mail in care sustii ca il iubesti cu inimioare , cu fetze pupacioase cu tot tacamul ...si cum ar fi sa primeasca o scrisorica scrisa pe o hartie sa zicem roz , scrisa de tine , de manutza pe care el si-o doreste s-o tina intr-a lui si care pe deasupra are si ceva din aroma ta (in caz ca nu o parfumezi bine sa simta ff bine cum miroase parfumul tau preferat) .Eee?? alta viata , nu ? Si eu sunt de acord ca e mult mai frumos si mai romantic .Dar ...vesnic avem cate un "dar" pana pun scrisoarea la posta ...pana ajunge la destinatar ...hehehe in timpul asta ii trimit o groaza de mailuri . Recuperez eu romantismul altfel :D .
N-au murit scrisorile... - de amc1509 la: 11/04/2005 15:42:13
(la: au murit scrisorile?)
"Citesc" de ceva vreme cafeneaua, dar nu m-am incumetat pana acum sa fac vreun comentariu...insa la subiectul asta n-am putut rezista....
Sunt, categoric, pro scrisori si cred in nemurirea lor. Nu zic, si mail-ul e foarte util in secolul asta grabit in care traim, dar pare un pic prea impersonal.
De cand ma stiu, am verificat zilnic cutia postala, gest absolut nefondat, pentru ca nici macar facturile nu erau pe numele meu (daca as fi stiut eu pe atunci ca asta ar fi trebuit sa fie un motiv de bucurie :)))...).
Recitesc cu mare bucurie scrisorile pe care le-am primit la viata mea (nici nu mai conteaza de la cine...sunt pentru mine si asta e cel mai important) si imi dau seama ca nu am acelasi sentiment cand imi citesc mail-ul. Este, daca vreti, precum diferenta dintre nechezol si o cafea buna...la nevoie te poti multumi si cu un inlocuitor, dar de ce sa o faci?
Inca imi mai verific cutia postala, zilnic...Aviz amatorilor...:)))
de ce ai scris "adio" (cu maj - de Intruder la: 23/01/2007 09:06:22
(la: Scrisoare de adio catre un necunoscut...)
de ce ai scris "adio" (cu majuscule) daca ceri lamuriri?
trebuia sa-i spui sa scrie tot aici!
cred ca face chef c-a scapat de tine!
ce-mi plac mie femeile de teapa ta...

_____________________________________
"Au revoir Dalida, je lui serre la louche!"



Adio! - de Alyx la: 23/01/2007 21:09:55
(la: Scrisoare de adio catre un necunoscut...)
Adio? Da' ce crezi undeva in creierul uman exista vreo legatura intre acest Adio si fapta ce-i poate urma? Eu nu crd, STIU ca nu exista. Am luat cuvintele tale le-am transformat la genul masculin si am constatat cu stupoare ca se potrivesc de minune. Si cand credeam ca lacrimile, ura si imensa senzatie de zadarnicie ce le traiesc sunt unice...au aparut cuvintele tale. Stupid sau nu, ne potrivim. Ironic sau nu, avem aceleasi trairi, aceleasi regrete si "acuzatii". Poate singura diferenta este ca eu nu am stiut cum sa exprim ce simt. Tu ai reusit. Bravo. Ma simt mai bine, mai razbunat si neputinta mea sufleteasca se transforma intr-un soi de nepasare, sti?, ca atunci cand un necunoscut iti spune adio....
Adio! - de Alyx la: 23/01/2007 21:09:55
(la: Scrisoare de adio catre un necunoscut...)
Adio? Da' ce crezi undeva in creierul uman exista vreo legatura intre acest Adio si fapta ce-i poate urma? Eu nu cred, STIU ca nu exista. Am luat cuvintele tale si le-am transformat la genul masculin si am constatat cu stupoare ca se potrivesc de minune. Si cand credeam ca lacrimile, ura si imensa senzatie de zadarnicie ce le traiesc sunt unice...au aparut cuvintele tale. Stupid sau nu, ne potrivim. Ironic sau nu, avem aceleasi trairi, aceleasi regrete si "acuzatii". Poate singura diferenta este ca eu nu am stiut cum sa exprim ce simt. Tu ai reusit. Bravo. Ma simt mai bine, mai razbunat si neputinta mea sufleteasca se transforma intr-un soi de nepasare, sti?, ca atunci cand un necunoscut iti spune adio....
Parerea mea e ca ar trebui sa -i spui adio nu mi se pare cinstit sa-l chinui asa , fiidca va sta cu speranta ca vei veni la el ,va lupata pe multe fronturi deodata si tot ce vei face e sa-i creezi frustrari si nemultumiri in suflet, il vei omori bit by bit in fiecare clipa si-l vei transforma intr-un monstru. Cei care ti-au raspuns pana acum nu stiu ce inseamna sa fii singur si sa speri. Si singuratatea nu te omoara , asta ar fi fost finalul fericit , ci te tortureaza pana devii un animal. Atunci cand va sti ca nu mai are nici o sansa cu tine isi va putea continua viata si va putea gasi pe cineva cu care sa poata continua sa traiasca. Este egoist din partea ta sa spui ca vei lupata cand de fapt nu e o lupta pentru tine ci adevarata lupta o va duce el. Dar poate oamenii sunt diferiti nu stiu ,asa gandesc eu.
Parerea mea e ca ar trebui sa -i spui adio nu mi se pare cinstit sa-l chinui asa , fiidca va sta cu speranta ca vei veni la el ,va lupata pe multe fronturi deodata si tot ce vei face e sa-i creezi frustrari si nemultumiri in suflet, il vei omori bit by bit in fiecare clipa si-l vei transforma intr-un monstru. Cei care ti-au raspuns pana acum nu stiu ce inseamna sa fii singur si sa speri. Si singuratatea nu te omoara , asta ar fi fost finalul fericit , ci te tortureaza pana devii un animal. Atunci cand va sti ca nu mai are nici o sansa cu tine isi va putea continua viata si va putea gasi pe cineva cu care sa poata continua sa traiasca. Este egoist din partea ta sa spui ca vei lupata cand de fapt nu e o lupta pentru tine ci adevarata lupta o va duce el. Dar poate oamenii sunt diferiti nu stiu ,asa gandesc eu.
Adio de Mihai Eminescu - de INSULA ALTUIA la: 01/08/2008 19:12:07
(la: cioace)
Adio

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Ramâi, ramâi cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astazi dar tu fă ce vrei,
De astazi nu-mi mai pasa
Ca cea mai dulce-ntre femei
Mă lasa.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă imbat şi de scântei
Din stele,

Când degerind atitea dati,
Eu mă uitam prin ramuri
şi aŞteptam să te arati
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem impreuna,
Sub acel farmec liniŞtit
De luna!

şi când în taina mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
In veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacat să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astazi daca mai ascult
Nimicurile-aceste,
Imi pare-o veche, de demult
Poveste.

şi daca luna bate-n lunci
şi tremura pe lacuri,
Totuşi îmi pare ca de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dintii
124 Maxime - de Areal la: 20/12/2008 14:40:56
(la: DICTIONAR DE CUGETARI)
32. Cand totul pare rau, Dumnezeu este Bun.
33. Slujim lui Hristos cand slujim celor in nevoie.
34. Pentru a opri un zvon, incepe sa te rogi.
35. Nu putem cunoaste adevarata valoare a timpului, fara o perspectiva corecta a vesniciei.
36. Viata Crestinului este Biblia Lumii.
37. Pastreaza Credinta, dar nu numai pentru tine.
38. E difícil sa receptionam mesajul cerului cand vietile noastre sunt pline de statica pamanteasca, lumeasca.
39. Este mai bine sa-ti musti limba, decat sa ai o limba care musca.
40. Daca mergi abia tarandu-ti viata de crestin, e posibil ca vina sa o aiba greutatile lumii.
41. Dumnezeu niciodata nu te va duce acolo unde harul nu te poate sustine.
42. Dumnezeu ne-a facut dupa chipul sau; nu incerca sa-L faci pe El dupa al tau.
43. Cea mai inalta motivatie pentru a asculta de Dumnezeu, este dorinta de a-I placea.
44. Poate ca Biblia o fi veche, dar adevarurile ei sunt Totdeauna Noi.
45. O speranta in inima pune un suras pe fata.
46. Motivatiile care suna bine, nu totdeauna sunt bune.
47. Cainta nu zice doar "imi pare rau", ci deasemenea : "gata, pana aici !"
48. Poti incerca sa servesti lui Dumnezeu fara sa-l iubesti, dar nu poti iubi pe Dumnezeu fara sa-i servesti.
49. Adevarata libertate nu consta in a alege propriul tau drum, ci in a ceda alegerea lui Dumnezeu.
50. Exista limite pentru dragostea omului, dar nu pentru cea a lui Dumnezeu.
51. Cateodata suntem atat de preocupati in a ne examina problemele, incat uitam sa ne numaram binecuvantarile.
52. Crucea descopera sfintenia lui Dumnezeu si pacatosenia omului.
53. Daca implinesti doar sperantele oamenilor, vei pierde aprobarea lui Dumnezeu.
54. Dumnezeu nu ne scuteste de furtunile vietii; El este refugiul nostru in furtunile vietii.
55. Nu toate fagaduintele biblice sunt neconditionate.
56. Dumnezeu nu uita pe pacatos,..... uita pacatul.
57. Hristos este unicul drum catre cer; toate cararile sunt scurtaturi catre condamnare.
58. Predarea noastra lui Hristos ar trebui sa mearga mana-n mana cu predarea noastra bisericii.
59. Spune-mi dimensiunea visurilor tale si- ti voi spune dimensiunea (D)(d)umnezeului tau.
60. Adevaratii prieteni au inimi care bat la unison.
61. Crestinii niciodata nu-si spun "adio".
62. Multe rugaciuni sfarsesc in "cutia de scrisori pierdute" pentru ca duc lipsa de adresa exacta.
#375040 (raspuns la: #374690) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
125 MAXIME - de Areal la: 18/03/2009 08:53:52
(la: DICTIONAR DE CUGETARI)
51. Cateodata suntem atat de preocupati in a ne examina problemele, incat uitam sa ne numaram binecuvantarile.
52. Crucea descopera sfintenia lui Dumnezeu si pacatosenia omului.
53. Daca implinesti doar sperantele oamenilor, vei pierde aprobarea lui Dumnezeu.
54. Dumnezeu nu ne scuteste de furtunile vietii; El este refugiul nostru in furtunile vietii.
55. Nu toate fagaduintele biblice sunt neconditionate.

56. Dumnezeu nu uita pe pacatos,..... uita pacatul.
57. Hristos este unicul drum catre cer; toate cararile sunt scurtaturi catre condamnare.
58. Predarea noastra lui Hristos ar trebui sa mearga mana-n mana cu predarea noastra bisericii.
59. Spune-mi dimensiunea visurilor tale si- ti voi spune dimensiunea Dumnezeului tau.
60. Adevaratii prieteni au inimi care bat la unison.

61. Crestinii niciodata nu-si spun "adio".
62. Multe rugaciuni sfarsesc in "cutia de scrisori pierdute" pentru ca duc lipsa de adresa exacta.
63. O criza nu poate zdrobi pe acela care se sprijina pe puterea lui Dumnezeu.
64. Armatura lui Dumnezeu este facuta pe masura. Dar trebuie sa ne-o punem pe deasupra.
65. Viclesugurile lui satana nu pot face nimic inaintea puterii Salvatorului.

66. Mergem la cer nu pentru ca apartinem unei biserici, ci pentru ca apartinem lui Hristos.
67. Cu cat mai clar vom vedea suveranitatea lui Dumnezeu, cu atat vom fi mai putin nedumeriti de rautatile oamenilor.
68. Invata-l pe copil calea cea buna, dar asigura-te ca si tu esti pe ea.
69. Cei care binecuvanteaza pe Dumnezeu in incercarile prin care trec, vor fi binecuvantati de Dumnezeu prin incercarile lor.
70. Pacatul nu este judecat dupa cum il vedem noi, ci dupa cum il vede Dumnezeu.

71. Trebuie sa ne adaptam noi Bibliei. Niciodata Biblia noua.
72. Dumnezeu nu-ti cere sa fii cel mai bun; ci doar sa-ti faci foarte bine partea ta.
73. Traieste prin Hristos, sau vei cadea pentru orice lucru.
74. Hristos ofera consolare pentru cei indurerati si curatire pentru cei vinovati.
75. Sacrificiul a fost exact ceea ce Dumnezeu dorea si noi aveam nevoie.

#417730 (raspuns la: #417729) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Adio, Europa! - de Sancho Panza la: 08/07/2009 02:10:59
(la: Carte...)
de I.D.Sarbu.

spre rusinea si parerera mea de rau, abia zilele trecute am descoperit-o. pe liternet.
dupa ce am cautat-o prin librariile si anticariatele online (degeaba), am pornit sa o citesc, in noaptea asta, direct de la sursa. (conform legilor lui Murphy, descoperi ca imprimanta nu merge exact atunci cand ai nevoie de ea.)
sunt la jumatatea primului volum. e fascinanta.
v-o recomand din toata inima!

http://books.google.ro/books?id=zrXOdq-bsVUC&printsec=frontcover&dq=Adio,+Europa!+vol+I




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: