scrisori imaginare

Eu nu pot furniza chiar asa multe prezumtii, stocul meu e ceva mai limitat, dar garantez valoarea lor. : ))
Story-ul meu se poate numi ,,Pantomima mintala”, ,,Mosneagu cu baston de argint”, ,,Roxy si Inima-de-Ciuperca” ori ,,Telefonul fara fir” (2 persoane, copii pana in 3 ani, bafta lor ca au nevoie!).
Actiunea incepe (si se desfasoara) in special in mintile protagonistilor; de aceea, subtextul e de baza. Eroii se sprijina doar pe jumatati de gesturi, miscari vagi, onomatopee (tuse, plescait, fornait, dres de glas, respirat cu substrat etc.), diafane elemente de decor, plus cateva alte mijloace putin mai sofisticate de transmitere si primire de informatie – cuvinte puse aleatoriu cap la cap (personajele noastre, fiind extrem de perspicace, au darul de a descoperi sensuri profunde si multiple in absolut orice insailare de vorbe ori de situatii, deci logica, atata vreme cat exista in capetele lor, aducand ordine in orice categorie de haos, nu mai are ce cauta in ganduri sau asa-zise fraze. Le umplu ei de intelesuri, ba chiar la final le pun si fundite si ornamente si-si dau peste nas unul altuia cu ele, nici ei nu stiu de ce).
Dar sa incepem povestea. Roxy il vede pe batran (Neagu pe nume, poreclit si Optminute sau Inima-de-Ciuperca) mergand pe strada in fatza ei, orientandu-si faptura inca tzantzosa, ajutat de un baston de dandy din argint, spre statia de autobuz. Tanara il cunostea deja foarte bine pe atragatorul grizonat, din vedere si din cateva conversatii telepatice (plus cateva scrisori imaginare, la care el ii raspunsese, tot imaginar). Pentru Roxy, oricum, cele doua planuri, realul si imaginarul, erau nu doar complementare, intersectate si intersanjabile, dar deseori coincideau perfect (tipa era plecata rau cu pluta, nu facea diferenta intre timpuri, oameni, situatii, sentimente sau lipsa de sentimente). Fiind foarte ramasa in urma din punct de vedere social, cultural, economic si religios si constienta de acest fapt zguduitor pentru ea (punea mare pret pe toate acestea si nu vedea decat ascensiune in fatza ochilor), duduia Roxy isi dezvoltase mladios o erotomanie clasa-ntai, cu care-l hartuia pe Neagu de-l zapacise. Se credea iubita strasnic de acest batranel, avea vise erotice cu el, se vedea cu statuie in gradina blocului, ridicata tot de el, ce mai, era chinuita rau de demonii iubirii impartasite pe care o traia cu Optminute. Scrisorile ce si le trimiteau (scrise intotdeauna cu cerneala simpatica, direct pe cerebel) demonstrau clar ca si Inima-de-ciuperca o iubeste si ca se gandeste la ea, si ca ei au o relatie frumoasa, casta, neprimejdioasa, ca orice iubire erotomana, izvorata direct din negurile adanci ale psihicului ei virtuos si ideal.
Despre privirile languroase pe care i le arunca atunci cand se intalneau in statie (si la care, in mintea ei generoasa, el ii raspundea de doua ori pe-atat), Neagu nu avea nici o parere anume. Totusi, la un moment dat, incepu sa miroasa ceva. Mos Neagu se gandi brusc, cu flerul care-l caracteriza (si care nu dadea gres), ca fata ii face ochi dulci din cauza ca ii place bastonul lui de argint, pe care vrea sa i-l smulga intr-un moment de neatentie din mana chircita si sa-l vanda pentru a-si plati intretinerea. Asa ca o privi deodata cu ura si-si puse in gand ca, data viitoare cand mai iese din casa, sa-si imbrace bastonul in piele. Zis si facut. In ziua urmatoare, Optminute iesi mandru din scara blocului, fericit ca, iaca, acum o dovedeste pe domnita pusa pe sotii si-i scoate bazaconiile din capsorul zguduit de evenimente. Dar Rosanne nu mai aparu in statie. Optminute se simti lezat (cum, tocmai acum, cand sa-i arate el baston de argint peste spinare!…?), dar isi promise sa nu lase furia sa-i treaca (ia mai da-o naibii de tensiune!). Cand urca in autobuz, iata aparu si Roxy erotomana val-vartej, il impinse pe tataie, el cazu pe un scaun, socat si, prinsa cu mana de bara, incepu sa mestece guma deasupra capului lui (care ii apartinea pe vecie, cu restul de mos cu tot). Optminute lesina cateva secunde, iar cand se trezi buimac, vazand-o pe maniaca proiectata pe tavanul masinii, uitandu-se la el cu ochii sticlosi, gata sa-l manance din priviri, isi pipai bastonul, ca nu cumva sa i-l fi sustras nenorocita, dar simtindu-l stand cuminte la locul lui, nu gasi altceva mai bun de spus decat: ,,creatura ce esti, nu ti-e rusine sa mesteci guma in masina lu’ Reatebe, pun pariu ca n-ai nici bilet, jos cu tine, netrebnico, pana nu vomez! (nervos-nervos, da’ cuvinte sclifosite avea!…) Roxy intepeni si simti ca-i pica ceru-n cap si, cu ocazia asta, ca se desface si pamantul sub ea si o-nghite, cu amor cu tot…se uita ca o papusa de catifea batuta de vremi, fix in ochii mosneagului dezlantuit si nu gandea decat: ,,unde plecasi, iubire solida de acum cateva minute?’’ Ii veni sa-l ia pe mos de haina si sa tipe cu disperare: ,,Cine esti si ce-ai facut cu Inima-de-Ciuperca???” (se vede treaba ca-si imagina, in crunta ei deznadejde, ca mosul iesise din corp in momentul de letargie si un spirit ingrozitor ii luase locul. Un spirit neindurator, care n-o iubea si care nu avea s-o iubeasca – sau, ma rog, nu avea s-o adore ca Optminute).
La urmatoarea statie, Roxy, luandu-si cu ochii aposi ramas-bun de la corpul iubit, cobori, tarsaindu-si picioarele, si o lacrima de iubire moarta se asternu sub pasii ei, evaporandu-se pe asfaltul prafuit. Avea sa inceapa sa caute spiritul lui Neagu prin toata lumea, si, la nevoie, avea sa-si puna propriul trup in slujba acelui suflet iubitor, iesind de bunavoie din el, spre a-l lasa la discretia iubitului inimos, sa se lafaie in el inca 60 si ceva de ani…Macar atat sa faca, in cinstea iubirii pe care el, Inima-de-Ciuperca, suflet destoinic, i-o purtase.
Neagu, in schimb, multumit-ochi de succesul cuvintelor sale agresive, merse cu autobuzul pana la capat, apoi se intoarse acasa, bucuros ca-si simte in mana bastonul de argint, la care, datorita vigilentei sale, nebuna aia mica nu avusese acces. Cele opt minute pe care le facea de la statie pana acasa ii parura insa foarte scurte, impalpabile…Ba chiar, ajungand acasa, constata cu stupoare ca mersese de data asta mult mai repede, si ca-n loc de opt minute, cat facea de cateva zeci de ani incoace, fusesera doar 6 si 12 secunde…Mosulica era trist si dezumflat… Nu mai prezenta interes pentru Roxy…ramasese singur…cu bastonul de argint…ce-l privea dezabuzat, cu repros, din cui…
De asta, rezonez cu terrorizer: e de dorit, in astfel de situatii, sa afli ce e in mintea omului; il abordezi cu incredere si vezi care e problema lui. La ce-i sta mintea si de ce se poarta cu tine (sau cu altii) in felul in care se poarta. De obicei (atata vreme cat partenerul de discutie e fair-play), atunci cand faci primul pas si mergi jumatate de drum spre el, vine si acesta spre tine jumatatea lui. Nu-si bate joc de efortul tau de a te apropia de el.. Curaj! Prima jumatate de drum e a voastra!


ayoka parol seshun pafan

fragment din Scrisori Imaginare I:
nu imi pasa evident nici de alti ochi, indiscreti sau indiferenti, curiosi sau obositi, care s-ar putea sa scrijeleasca putin coaja acestor ginduri. pentru ca stiu, nu este nimic de ascuns. mi-am ales totusi acest user sperind ca o sa mai fie odata in viata ta trei saptamini de cafeneaua. si evident, pentru ca nu am taria sa-mi asum pina la capat frumusetea atroce a unui gest total inutil.

asta, ca dovada ca sunt doar cititor, nu ghicitor in cafea. :)

comentariul meu se rezuma la "puţin" Paler
.....


Nu dispreţui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric.

Octavian Paler în Scrisori imaginare

Cursă

Mai departe de moarte, mai departe de viaţă,
mai departe de dragoste, mai departe de mine,
mai departe de noi,
mai departe de cei care-am fost,
de cei care-am fi putut deveni.
Şi cursa continuă.

Octavian Paler din Poeme

ei hai, uite ca sunt deja doua intrebari si cu a mea vor fi trei :)

De patru ani de cand sunt in Franta urmaresc stirile TV aproape zilnic. Ata eu cat si alti romani au remarcat o obstinenta in a prezenta Romania intr-o imagine negativa si socanta. Maniera tendentioasa in care realitatea e deformata sistematic i-a facut pe romanii care traiesc in Franta sa trimita scrisori de protest la mai toate televiziunile. Aproape toti romanii din diaspora cu care am discutat mi-au spus acelasi lucru: ca au toti impresia ca televiziunile franceze s-au coalizat si ca aparent exista un plan sistematic de denigrare si distrugere a imaginii Romaniei. Cateva exemple: repetarea obsesiva si la ore de maxima audienta a imaginilor cu cainii lui Brigitte Bardot; repetarea obsesiva a imaginilor cu tiganii de origine romana de le Chiosi-le-Roi; repetarea sistematica a relatarilor despre raufacatorii romani din Paris (de parca raufacatori bulgari, arabi sau nigerieni n-or exita, ci numai romani), generand o opinie publica nemeritata si eronata asupra intregii comunitati romanesti formata in majoritate din oameni onesti. Chiar si un banal documentar despre turismul in Romania se transforma intr-o suita de imagini cu niste gunoaie de la margine de oras. Este ca si cum un documentar turistic despre Paris ar contine numai imagini cu gunoaiele si darapanaturile imonde din cartierul Barbes-Rochechuart, sau cu cité-urile din Evry, cu dealeri cagulati...
La un moment dat, in preajma ultimelor prezidentiale aveam impresia ca in Franta infractiunile sunt comise numai si numai de catre romani.

Gasesc ca televiziunile cele mai tendentioase sunt FR3 si M6. La un moment dat am refuzat sa le mai urmaresc jurnalele, nedorind sa ma enervez inutil ascultand cum ne este ponegrita imaginea.

Singurul documentar cat de cat corect despre Romania l-am urmarit la emisiunea "Des racines et des ailes", de pe FR3. Singurul in 4 ani de zile.

Aceasta atitudine regretabila a masmedia franceza a generat o contra-reactie, facandu-i pe multi romani sa isi domoleasca pornirile filo-franceze, incepand sa-i caracterizeze pe francezi de "duplicitari, ipocriti si mincinosi".

As dori sa stiu cam care ar fi parerea lui despre aceasta problema.

Mi se pare o intrebare extraordinara.
Septembrie 1977:
Ne intorceam de la munca 'voluntara'(culesul porumbului).
Eram baieti din anul 3 la ASE, intre vagoane de tren, obositi, ne-rasi, destinzindu-ne facind glume, fericiti ca ne intoarcem acasa.
Am observat o gagica misto din anul unu, fumind o tigara si uitindu-se la mine. Dragoste la prima vedere. Am invitat-o sa vina linga noi si i-am oferit o eugenie, pe care a acceptat-o.
Dati imaginea cu repezitorul prin luni de intilniri zilnice, ameteala dragostei si durerea buzelor de atitea sarutari pasionate, fuga spre vest, departarea, mii de scrisori, multi ani de despartire, in sfirsit revederea in vest, casatoria, copilul.
Acum sintem inca indragostiti, la zece mii de kilometrii de unde am 'spart gheata'... cu o eugenie.

Imaginea Romaniei in Italia
Incursiune in Salasul Negru al tiganilor care au speriat Milano

De patru luni, imaginea Romaniei inseamna, la Milano, 600 de laieti. Instalata in zona zero a metropolei italiene, tigania a inconjurat cu munti de gunoaie si rahat cladiri-simbol ale orasului, ambasade si luxoase sedii de banci. La cateva strazi de Domul lui Michelangelo, "ai nostri" cersesc, fura si talharesc in amiaza mare. La periferie, invazia altor 400 de tigani din Romania a scazut preturile. Un BMW praduit peste noapte se vinde cu 500 de euro."Grande Centrale" este un loc in care milanezii calca cu frica. In fata
garii, laietii si spoitorii din Oltenia stau cu zecile, in asteptarea grupurilor de turisti, pe care ii fura pe fata. De aici, nimeresti tigania dupa miros. Pe o distanta de 500 de metri, tiganii si-au insemnat drumul spre casa: pete de urina pe trotuare si zidurile cladirilor, cabinele telefonice transformate in latrine. Brusc, dai peste salasul negru. Este un bloc cu trei etaje, ridicat in marginea selectului cartier Mellchiore Gioia. Curtea interioara e pavata cu piese din motoare ciordite, iar potecile spre intrari sunt flancate cu televizoare si aparatura video stivuita precum caramizile. Pe trepte, talpile
se lipesc de o clisa maronie. Puradei in pielea goala mananca de pe jos. Duhneste a hoit si dejectii. In fiecare odaie, sapte-opt insi dorm in paturi pline de paduchi, cu DVD-ul la cap si camera Sony la picioare. Peretii sparti sunt capitonati cu mormane de blugi noi si piramide de Panasoanice in tipla. O zi normala din viata satrei In fiecare dimineata, salasul negru se pregateste de munca. In coltul blocului, cersetorii isi sucesc mainile si isi impart carjele. Femeile isi palmuiesc copiii, ca sa dea bine la americanii milosi
de pe Via Galvani. Manglitorii ies in gasca cu ochii dupa turisti sau masini fara antifurtul pe volan. In fata blocului raman patronii si limuzinele lor. Stabul este unul, Dorel Spoitoru din Craiova, care face legea impreuna cu locotenentii. La doua nopti, Mannix – mana dreapta a laietului - intrerupe lumina, iar fiecare familie trebuie sa plateasca 10 euro. Sefii coordoneaza prin statii ciordelile de masini. Joi seara au ratat o manevra cu un Fiat Punto. Cei doi spoitori care o furasera n-au mai nimerit sediul salasului, au derapat si au facut praf alte patru masini. Ciorditorii au disparut in tiganie, acolo unde politia nu a avut curajul sa intre. Salasul negru a scapat de multe ori de raziile politiei. Cand au vrut sa intre in forta, carabinierii s-au trezit cu laietii
pe acoperisul ruinei, amenintand ca isi vor da foc la copii. Numai ca puradeii stropiti cu benzina erau de fapt papusi sau scutece umplute cu carpe. Ca sa scape definitiv de "burgheji" (politisti in civil care fileaza salasul negru), tigania a blocat acum doua luni o strada din apropiere. Asa au fentat expulzarea si zecile de laieti ajunsi in tigania romaneasca din Milano fara nici un act. Cu "Mihai Viteazul" si "Amza Pellea", la furat "Aici, fiecare e cu neamul si satul lui. La Grande Centrale sunt laietii din Constanta, la Rho sunt aia din Olt, iar aici suntem noi - din Dolj si Valcea. Traim ca-n rai". Tabinel, unul dintre liderii tiganiei care a ocupat groapa de gunoi de langa Cimitiro Maggiore, este acum in concediu. Asta fiindca italienii sunt si ei in concediu, iar productia nu mai merge. Locul in care traiesc mai bine de 500 de spoitori si rudari "a fost luat cu japca. Atunci cand vin carabinierii si burghejii sa ne sparga casile, scot butelia ii dau drumul si zic ca imi dau
foc. Fraierii pleaca si noi scapam", povesteste Tabinel. Liderul are 31 de ani, din care 4 de puscarie in Romania. Zice ca a ajuns in Italia de doi ani, dupa
ce a trecut pe blat prin Nadlac, cu o duba plina cu tigani fara acte. In Italia a inceput cu smenuri la magazine - "schimbam 500 de euro, da' rupeam o hartie de 100. Ziceam sa-mi dea alti bani, dar ramaneam cu suta la mine". Pe urma, ca si altii, s-a apucat de masini. Langa Cimitiro Maggiore, dorm cu sobolanii pe ei, dar toti au o masina in batatura. "Traim asa ca sa o ducem bine in Romania, cand o sa ne intoarcem. Dupa cinci ani de Italia, fiecare tigan din Cimitiro Maggiore are stransi 2-3 miliarde de lei. D'asta suportam conditiile". Tabinel spune ca acum a trecut pe motorina: "o dam ieftin si avem de unde sa o luam, ca sunt santiere destule. Politia nu zice nimic daca
ne vede pe langa vreun excavator sau vreun buldozer". Cand n-au comenzi ("masina bengoasa, aleasa de client nu face mai mult de 500 de euro, iar un pickhammer a scazut la 75 de euro"), gastile din Cimitiro Maggiore dau iama in zecile de travestiti care impanzesc periferia: "Travestitii scot cam 700 de euro pe noapte. Unul de-al nostru se imbraca in costum, iar altul se baga in portbagaj. Costumatu' cumpara bulangiu', iar ala din portbagaj iese ii da in cap cu ciocanul si salta banu'". Cei care n-au curaj sa dea in cap sau sa fure masini, ies la cerseala. Asa au ajuns toate stopurile si intersectiile "proprietati" ale unor tigani bine facuti, care implora mila la geamul italienilor. La Biserica Ortodoxa Romana din Milano, comunitatea vorbeste ca tiganii veniti la cersit au copii clandestini. "Unii dintre cei mici sunt bruneti, ca si cei care cersesc, altii sunt albi. Cand autoritatile italiene s-au interesat de copiii cersetorilor, micutii cu tenul mai alb au disparut din
intersectii", spune un preot roman. Dar tiganii din Milano nu terfelesc doar imaginea Romaniei, ci si istoria ei. Ca sa poata sa se intoarca in Italia, laietii prinsi la furat isi dau nume de voievozi: Stefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Mircea cel Batran. Altii prefera sa se dea Amza Pellea sau Iancu Jianu.
Cativa au cerut permise de munca pe motive politice spunand ca sunt discriminati. Culmea, le-au si obtinut.

Pentru Iasite, in special:
Scuza-ma ca am sters si resters mesajele cu linkuri spre Imagini din Tara Sfanta , dar un coleg de forum mi-a atras atentia ca a incercat sa acceseze imaginile si nu a reusit.
Verificand si reverificand, am constatat ca probabil site-ul www.webshots.com nu permite ,sau o fi o alta cauza pe care eu, ca nespecialista in domeniu, nu o pricep.
Nu as vrea sa te lipsesc de placerea de a vedea aceste poze, asa ca pe siteul sus mentionat fa cautare cu cuvintele
"church+israel" si vei obtine o multime de fotografii, pe care le vei putea si descarca pe calculatorul tau.
Regret ca nu am reusit!

trebuie sa fi fost patru ani,cand intr-o seara te-am vazut in cartierul Baneasa.Eram incantata "l-am vazut pe Radu Herjeu!".Iata-ma acum,pe un forum de discutii,intr-o tara indepartata in fata unui contact quasi-direct cu o persoana pe care o admir mult pentru stiinta pe care o are,pentru aerul carturaresc de nota veche,arhaica,boiereasca in sensul cel mai pur romanesc cu putinta.

Ce mai faci Radu?Cum mai arata Romania si cum o vezi tu?Cum ne poti indulci imaginea ei?Adu-ne iz de busuioc si vin dulce de pe meleaguri vechi romanesti pe asfalturi reci si straine(moderne,vor unii...).Te asociez in mintea mea cu manastirea,cu ceaslovul,cu cerdacul boieresc,cu linistea,cu tot ce inseamna o Romanie uitata prin cartile vechi,cu Autenticul Romanesc.Poate ma insel.Nu stiu.Spune-mi tu.Vorbeste tu despre Adevarul tau.

Cu multa admiratie,

Karina

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

pårerea mea personalå.sint privitå ca stråinå de cele maimulte ori si este de inteles cå accentul te face deosebitå, dar ca romåncå nici odatå cå unii nici nu stiu pe unde este Ro. asezatå,este adevårat cå fiecare natiune are tråsåturi de karakter, positive si negative, dar cind esti intr-o situatie, te judecå lumea dupå cea ce faci,cum vorbesti cum te porti,cum vrei tu så-ti faci imaginea ta nu a tårii din care provii si asocciatiie sint mai mult sau mai putin costientizate.

Filozofii ne spun ca o viata n-are rost sa fie traita daca nu reflectezi asupra-i. Brian a inteles ca lucrarile si scrierile mele sint de fapt explorari, intrebari constante pe care le pun trecutului. Totodata si-a dat seama ca toate intrebarile esentiale pe care nu m-am gindit sa le pun in timpul copilariei, stau la baza artei mele. Faptul ca incorporez aceste intrebari astazi in ceea ce fac ca artist plastic si scriitor ma ajuta.
Cred ca filmul e o extensie a jurnalului. Nu am avut nici o intentie sa fiu un actor care se interpreteaza pe sine. Nu am talent pentru asa ceva, si ar fi fost foarte narcisistic sa ma gindesc la asa ceva. Nu ma plac sau ma urasc mai mult sau mai putin decit majoritatea oamenilor. Paul Valery spune in "Monsieur Teste": "I rarely lose sight of myself." Sintem intr-un fel, prizonierii unui destin. In extrema, nu cred ca tema documentarului e “viata si creatia” mea. Viata si creatia mea nu sint atit de importante incit sa devina subiect de film. Cred ca este destul de greu explicat de ce intr-un film care are ca subtitlu “Un Portret al lui Florin Ion Firimita,” am vrut sa mut punctul focal, si sa-mi elimin prezenta fizica cit am putut de mult. Apar foarte putin in film, si vorbesc doar la inceput si la sfirsit. Totodata n-am vrut sa prezint lucrari intregi, doar fragmente. O singura pictura apare in film, la sfirsit, timp de citeva minute (in editia DVD, exista o galerie digitala la sfirsitul filmului in care sint prezentate vreo patruzeci de lucrari). Brian a vrut sa bazeze structura filmului pe fragmente de jurnal si tehnici artistice pe care am inceput sa le folosesc in 1997 in seria mea de picturi “A La Recherche Du Temps Perdu.” In aceste picturi foarte mari am inceput sa experimentez pentru prima oara cu materiale mai putin traditionale. Totodata am inceput sa incorporez fotografii de familie, scrisori vechi, etc. Ceea ce Brian a vrut sa investigheze este viata ca sursa de inspiratie, viata transformata prin magia artei, arta transformata prin magia vietii. De aceea a vrut ca filmul sa oglindeasca tehnicile de colaj pe care le folosesc in picturile mele, sa adinceasca legaturile dintre timp si spatiu in imaginile pe care le fac.

A fost destul de greu sa selectionez fragmentele de jurnal pe care le-am folosit in film. Un jurnal poate fi o arma destul de puternica. Am incercat sa nu acuz, sa nu ranesc pe nimeni. Am fost foarte comfortabil cu Kamerzel-omul si Kamerzel-regizorul. Nu a trebuit sa fac compromisuri. Singurul moment in care m-am simtit vulnerabil a fost cind echipa de filmare s-a instalat in casa mea, in 2001. Timp de vreo luna, mi-a fost imposibil sa ma las filmat, in special in atelier. La un moment dat m-a lovit tentatia de a arata “bine,” de a poza pentru aparatul de filmat. In cele din urma, am invatat sa ignorez prezenta “straina”. Cred ca atelierul artistului sau masa scriitorului sint locuri sfinte, si totodata unele dintre ultimele bastioane ale intimitatii. Nimic nu pare a mai fi sfint astazi: biserica, budoarul, viata, in general. Totul e vazut, interpretat, explicat. Am incercat, si poate am reusit, sa pastrez o granita intre viata privata si cea publica, vis si realitate.

In ceea ce priveste ceea ce cred despre viata mea, si libertatea regizorului de a ma re-crea, nu vreau sa uitati ca idea filmului a fost a lui. Ceea ce avem acum este o opera de arta si nu o reclama.

Cred ca o opera de arta adevarata este flexibila, se schimba tot timpul, creste, etc. Cind am vazut filmul pentru prima oara, ceea ce m-a impresionat a fost faptul ca a devenit, intr-un fel, un omagiu adus parintilor mei. Mi-a fost destul de greu sa-l vad. Vara trecuta am prezentat o versiune aproape terminata in fata a 200 dintre studentii mei, in galeria de arta a universitatii unde predau in timpul verii. M-am “ascuns” intr-un colt. E o senzatie stranie de vulnerabilitate, m-am simtit gol in fata unor oameni, care din fericire, au inteles, si au raspuns cu multa caldura. Cred ca filmul este ceea ce am sperat sa fie de la inceput: o opera de arta. Ma gindesc la o situatie asemanatoare: o buna prietena, pictorita Germaine Lemieux, mi-a marturisit acum citeva zile ca a lucrat, in secret, la un portret al meu, timp de un an si jumatate. Stia ca, in general, nu-mi plac imaginile care ma reprezinta, si se hotarise sa nu mi-l arate niciodata. Vroia sa foloseasca portretul ca un fel de exercitiu stilistic, etc. Pina la urma, l-a scos din atelier si m-i l-a aratat. Spre surprinderea mea (si a ei), mi-a placut foarte mult, dar ceea ce mi-a placut a fost tabloul, lucrarea de arta, nu fata mea reprezentata pe pinza. Este o pictura buna, independent de pe cine reprezinta. Sper ca filmul e un film bun, independent de mine ca “subiect.”

Pentru primul articol critic despre film, vizitati editia din decembrie a revistei NE Film, pe internet la www.newenglandfilm.com

Cit despre credinta…..greu de discutat. Americanii refuza de obicei sa vorbeasca despre bani sau Dumnezeu intr-un forum public. Si cum sint cetatean american de aproape zece ani….

imaginea romanilor pe internet:
http://amazingforums.com/forum/MIZSYN/82.html
_____________________________________________
"Aceste cuvinte ne doare."

Un articol din presa romana,care aminteste de unele personaje si publicatii,aparute la acest subiect!
============================
Un numar din Romania Mare
*
(ANDREI CORNEA)
*

S-a tot discutat in ultimul timp despre asa-zisa "schimbare la fata" a lui Corneliu Vadim Tudor care dintr-un uliu extremist ar fi devenit subit un fel de porumbel democratic. Nu avem dubii asupra felului cum stau lucrurile in realitate. Totusi, am decis sa platim suma de 10.000 lei pentru a cumpara gazeta Romania Mare pe care n-o mai vizitasem de cativa ani. Am citit-o cu atentie (nr.704 / 9.01.2004) si iata ce am vazut, in mare. Credem ca informatiile vor fi utile nu doar celor care, eventual, si-au facut cea mai mica iluzie in legatura cu "ameliorarea" lui CVT, dar si celor care refuza cu dispret sau cu scarba sa citeasca, fie si din cand in cand, publicatia, desi uneori, macar prin profesia lor - de analisti politici sau jurnalisti -, s-ar cuveni s-o faca.

1. Pe pagina intai, headline: "Conform unui sondaj realizat de expertii ONU de la Geneva: 1) CVT: 41%. 2) A. Nastase: 32%. 3) T. Basescu: 13%. 4) Th. Stolojan: 9%". Iar mai jos, cu litere de o schioapa, concluzia inevitabila: "Vadim - primul presedinte crestin al Romaniei!". Nu aflam de nicaieri nici cine sunt "expertii ONU de la Geneva", nici care a fost data sondajului, nici care au fost conditiile sociologice in care el a fost efectuat. Detalii insignifiante - s-ar zice -, dar lipsa lor arata despre ce este vorba: un fals propagandistic patent.

Dedesubt, o gafa: rubrica Actualitatea clasicilor s-a dorit spirituala chiar din primul numar al anului de gratie 2004, cand "primul presedinte crestin" trebuie sa suie la Cotroceni, si a inserat mai multe "blesteme argheziene", probabil, pentru a-i deschide larg tribunului justitiar portile destinului glorios. Il reproduc pe ultimul: "Sa vrei sa-ti mangai cainele si sa te maraie; pisica, si sa se zborseasca; copiii, si sa fuga; nevasta, si sa se indeparteze, pentru ca a citit intr-un ziar politic ca esti un satyr". Rezon satyr! - cum ar fi zis un cunoscut personaj.

2. Logica si etica

Coboram spre josul paginii: mesajul de Anul Nou al lui CVT, plasat chiar sub blestemele argheziene, cuprinde urmatoarea fraza absolut memorabila, al carei adevar vom incerca sa-l testam: "Asa-zisul secret al succesului meu in asta consta - eu imi inving zi de zi adversarii la doua discipline: logica si etica".

Numai ca, pe pag. 12-13, in interviul acordat de CVT lui Paul Grigoriu pe Romania Actualitati pe 26 noiembrie 2003 si reprodus integral, intalnim urmatoarea afirmatie care incalca la repezeala atat logica, cat si etica: "Pe cuvant de onoare - declara marele om - eu nu am fost, nu sunt si nu pot fi niciodata antisemit, pentru ca am crescut cu Biblia in casa". Non sequitur: din pacate si Martin Luther a crescut cu Biblia in casa si chiar a folosit-o intens si dupa ce s-a facut mare-mare, ceea ce nu l-a impiedicat sa scrie teribile pamflete antisemite, precum Sem Hameforas. Dar pana si Eichmann a crescut cu Biblia in casa, dar nu stim sa fi folosit argumentul vadimic inaintea tribunalului israelian pentru rolul de primadona in Holocaust.

Odata lamuriti la capitolul logica, sa cercetam partea de etica. Abtinandu-ne pe moment sa ne pronuntam pentru prezent si viitor, ne ramane trecutul evocat cu formula "pe cuvant de onoare, eu nu am fost niciodata antisemit…" Dar oare ce sunt urmatoarele rasfaturi in proza, semnate de C.V. Tudor sau de pseudonimul sau "Alcibiade"? "Il iubesc prea mult pe Iisus Christos ca sa nu ma gandesc in fiecare zi cine L-a batjocorit, cine L-a scuipat, cine L-a lovit cu pietre, cine L-a ridicat pe cruce si L-a batut in cuie. Evreii au facut asta. Evreii de acum 2000 de ani si evreii dintotdeauna." (Romania Mare, nr. 343, 7.02.1997) Sau: "popoarele nu mai suporta ca, la adapostul cacealmalelor cu democratia si izolarea si embargoul o mana de evrei sa controleze finantele, industria, presa si Politica Planetei. Tot ce pot sa-i asigur pe evreii cu pofte dominatoare este ca pe mine nu m-au speriat si, probabil, bunul Dumnezeu are un plan cu mine si anume sa le aduc aminte ca nu-l pot rastigni la infinit pe Isus Christos." (Romania Mare, 19.04.1996). Sau: "Doar n-o fi blestemata Planeta asta: cateva milioane de evrei sa terorizeze si sa jefuiasca 6 miliarde de oameni! Si macar de-ar fi adevaratii evrei, cei biblici, dar tare ne e teama ca au dreptate aceia care zic ca avem de-a face cu populatia nomada a khazarilor, de origine asiatica, trecuta la religia mozaica." (nr. 443, 8.01.1999):

Iar cel care azi se lauda ca a trait dintotdeauna cu Biblia inaintea ochilor si despre care stie ca "a fost scrisa in totalitate de autori evrei", declara totusi cu cativa ani in urma: "Eu unul imi pot imagina civilizatia lumii si fara evrei" (Romania Mare, nr. 343, 7.02.1997). Imaginatie bogata, intr-adevar! A fost asadar CVT antisemit? Bineinteles, dupa cum se vede din texte. Mai este el astazi? Atata vreme cat nu numai ca nu isi va recunoaste si explica atitudinea din trecut, dar chiar o va nega senin prin sperjur, subitele sale declaratii de iubire fata de evrei sunt un moft.

3. Abjectia pura

Cazut cu brio la logica si la etica, ii mai ramane lui CVT abjectia pura, la care trece examenul cu mare succes, chiar in numarul pe care il analizam. In rubrica Saptamana pe scurt, care nu mai este semnata "Alcibiade", ci "Petrache Lupu" (probabil fiindca gigolo-ul atenian e mai putin politically correct decat vindecatorul de la Maglavit), dam peste urmatoarele ziceri: "Inchipuiti-va ca Cornel Nistorescu i-a acordat lui Michael Guest titlul de Omul anului 2003. Poate Omul anusului…". Dar aici e mai mult decat abjectie; e iresponsabilitate politica in raport cu reprezentantul singurei supraputeri, care se intampla sa fie si aliata Romaniei. De altminteri, la aceeasi rubrica, CVT sustine la un moment dat ca "sarbii ne mai dau o lectie de demnitate", referindu-se la recentele succese electorale ale ultranationalistului partid radical sarb al lui Voislav Seseli. Simpatiile politice antiamericane ale "democratului" Vadim se exprima in continuare fara ocolisuri! Ce s-ar intampla, asadar, daca acest politician ar ajunge presedintele Romaniei? Am avea soarta Serbiei? Sau a Irakului?

4. Biblia si Constitutia

In rest, numarul in discutie al Romaniei Mari e doldora de toate celelalte trasaturi antidemocratice cunoscute. In treacat, remarcam semnatura unui pretios colaborator, notoriu negator al Holocaustului si al crimelor legionare impotriva evreilor: Ion Coja. De asemenea:

Se reia un articol difamant al lui CVT din 1990, indreptat impotriva pastorului Tökés. Textul contine un preambul violent antimaghiar in care se deplange faptul ca ungurii nu au plecat direct in Alaska din "Asia natala" fara a mai trece in Europa. Astfel ei s-ar fi putut razboi in voie cu pieile-rosii si cu eschimosii. Intrebare: cand va deveni Vadim, laolalta cu Funar, filomaghiar? Doar "filosemit" nu-i de ajuns!

Deputatul Ilie Merce ne lamureste ce inseamna siguranta nationala, desfasurand bine cunoscuta teza ca securistii au fost mari patrioti, ca si prietenii lor informatorii. Iar ca sa iasa demonstratia, invoca precedentul Bibliei, Legilor lui Manu, al dacilor, al lui Basarab descalecatorul, al lui Mihai Viteazul etc. si plange de mila lui Mircea Ionescu-Quintus si Raoul Sorban, informatori dovediti de CNSAS. Citeaza desigur pe seful sau ierarhic care a cerut desfiintarea odioasei institutii antiromanesti.

Alt deputat PRM, Corneliu Ciontu, reia una dintre marile minciuni propagandistice ale PRM: el sugereaza ca acest partid nu a luat parte la guvernare, ca, prin urmare, este un "partid politic nou", neintinat de coruptie. De parca "patrulaterul rosu" din timpul guvernarii Vacaroiu (PDSR, PUNR, PRM, PSM) ar fi reprezentat o simpla reverie! Cultul personalitatii marelui om e, mai mult sau mai putin, axa de referinta a publicatiei si a colaboratorilor ei. Un articol, intitulat Biblia si Constitutia, e absolut delirant. CVT e comparat cu Fat-Frumos calarind pe un cal alb, "rotind cu dreapta pe deasupra capului buzduganul dreptatii, iar cu mana stanga tine strans la piept cartile sale de capatai: Biblia si Constitutia." (Care Constitutie - ne intrebam -, cumva cea actuala pe care Fat-Frumos a cerut-o sa nu fie votata, deoarece acorda minoritatilor dreptul de a se sluji de limba materna in Justitie?) Dar iata un exemplu si mai si: in interviul acordat la Romania Actualitati la care m-am referit mai sus, CVT sustine ca in 2003 ar fi primit "scrisori deosebit de amabile si mesaje de salut" de la personaje precum Kofi Annan, Romano Prodi, Silvio Berlusconi, Günter Verheugen, dar si de la Papa Ioan-Paul al II-lea. Cadem pe ganduri: oare asa sa fie? Rasfoim revista si intalnim o pagina plina cu mesaje de salut de Anul Nou. Si cautam infrigurati pe mai sus-amintitii. Nu vor fi ratat ei ocazia de a-l felicita pe marele om de Anul Nou! Stupoare: pagina contine numai mesaje de la persoane private, cu exceptia a doua felicitari oficiale sosite de la reprezentantii unor state bine cunoscute pentru larga lor democratie: Coreea de Nord si Cuba. Iata marii prieteni internationali ai "primului presedinte crestin"!

Sa mai notam in fine delirul conspirationist si obsesia mesianica: CVT "stie" ca impotriva sa guvernantii au urzit un plan in mai multe puncte, ultimul presupunand eliminarea sa fizica. Planul ar fi fost dezbatut la o celebra vanatoare a demnitarilor. Nu deznadajduiti, caci a intervenit - ni se comunica - "Ingerul Domnului" pentru a-l salva pe noul Mesia. Minunea dumnezeiasca a avut loc: autoimpuscarea ministrului Agriculturii in testicole!

5. Succesul prostiei fara fisuri

Ceea ce a caracterizat si caracterizeaza in continuare discursul lui CVT este nu logica si etica, ci minciuna; e o minciuna atat de tenace, de totala si de manipulativa, exprimata cu atata siguranta, incat are capacitatea de a pacali pe foarte multi. El nu-si propune sa aiba discursuri inteligente sau macar pragmatice, ci dimpotriva, complet stupide, asa cum cele cateva esantioane de mai sus au demonstrat-o. Numai ca, din pacate, cu cat prostia e mai impenetrabila, mai fara fisuri, cu atat autorul ei devine mai convingator si mai harismatic, cel putin inaintea adeptilor sai, si mai ales atunci cand e invitat la un post TV si cand moderatorul e surprins complet nepregatit, asa cum s-a intalmplat nu demult cu Stelian Tanase. Faptul ca logica e complet absenta din discursul vadimic devine astfel un mare avantaj al sau, iar lipsa moralei (reflectata minimal fie si in consecventa cu propriile afirmatii), departe de a-i cauza vreo paguba, e asimilabila presupusului "spirit justitiar" al "tribunului". Ascensiunea lui Hitler sau a lui Milosevici s-a bazat si ea pe aceste parghii. Sincer sa spun, nu prea inteleg de ce mai are nevoie Vadim de un Eyal Arad ca sa-i construiasca o campanie electorala care, sub raport mediatic, a debutat rezonabil de bine. Dar probabil ca insasi tentativa de a inhama la campania "primului presedinte crestin" un evreu israelian constituie, ca si finantarea monumentului lui Rabin de la Brasov, o parte a campaniei. Avantajele sunt destule si evidente. Pe deasupra, daca tentativa va reusi, ma tem ca unii vor spune la un moment dat ca "evreii il aduc pe Vadim", tot asa cum tot ei "au adus" comunismul, capitalismul si alte belele. Iar daca nu va reusi - tot evreii vor fi de vina, vezi bine - conspira in continuare si refuza mana intinsa!
==========================================

"imaginea fundamentala a 'Patimilor...' ar fi cea a vinei colective a poporului evreu pentru moartea lui Christos."

Aceasta responsabilitate a poporului evreu e afirmata in textul evanghelic. Evanghelia deranjeaza, si asta nu e o noutate.

..................................................................................
"Nobody is perfect; I'm nobody."

Hi Daniel,
As dori mult sa vad acest documentar,din pacate cu toate ca am satelite dish
si o gramada de canale cablu Tv de nu le mai tin minte cite sute sint,NU am acces la nimic romanesc.este oare posibil sa pot cumpara cumva acest documentar?Si cum as putea s-o fac?
Daca real CIA a fost implicata,nu ma surprinde deloc!!!THE BIG BROTHER is everywhere and is watching you as we speak!Si asa pe aici pe la noi prin USA
traim parca romanul lui Orwell(1984)zi de zi.Deci nimic nu m-ar surprinde!
Nu-mi dau seama ce interese ar avea USA in Romania?OIL NU este...insa desigur as fi curios sa vad filmul.
Apropo de filme,recomand f. mult"Equilibrium",cu Christian Bale(va fi noul Batman si daca el vrea,i s-a propus sa-l inlocuiasca pe Pierce Brosnan si deci sa devina noul James Bond)
Equilibrium este o combo Matrix-1984,Big Brother este numit the Father insa.
Pacat ca a aparut pe piata in acelasi timp cu...primul Matrix.
Ti-am scris demult ca am lucrat cu fratii Watchovsky cu 14 ani in urma la revista "Hellraiser"(ulterior s-au facut vreo 5 filme)a lui Clive Barker.Ei au creat ,scris si regizat toate Matrix-urile.
Totusi Equilibrium e mai interesant.Si recomand un alt f. bun film,cu Frances McDormand si Christian Bale,"Laurel Canyon"
N-am vazut inca filmul lui Mel Gibson,il vom vedea in acest weekend,a stirnit destule controverse pe aici,mai ales din partea...clericului fie catolic fie protestant,caci deh...N-AU altceva bun de facut,ca de obicei!Stiu ca Mel este f.f.f catolic in credinta si impotriva avorturilor si asa a fost crescut de parinti,dar fiind artist si producator si regizor si propie casa de filme(Icon)
si-a exprimat opinia cit se poate de dura si reala despre Avatarul Jesus the Christ si consider laudabila atitudinea lui.Desigur ca ...lumea evreiasca la fel condamna acest film....ca si cum NU EI sint vinovati de moartea lui Jesus!!!!!!
Let's face it: EI l-au condamnat la moarte,romanii NU au nimic de-a face cu asta,CINE a ales intre Barnabas si Jesus?Poporul evreu!
Asa ca mai bine ar ....face ciocu mic!!!!Ha!
Si uite asa cum ajunsei de la un Tiran de dictator la....Jesus!Makes NO sense!
Am I going insane or what?
Am sa vad filmul lui Mel si voi comenta mai pe larg.Am vorbit cu prieteni si toti au spus ca filmul e colosal de f. BUN!!!Poate in aceiasi categorie cu al lui Martin Scorsese,daca-ti aduci aminte,la fel a stirnit scandaluri pe aici.Cu un actor f. bun.Willem Dafoe.
Asa e mereu prin tara lui BIG BROTHER!!!!SSSShhhh!He's watching us!!
Nu-ti imaginezi cite sute si sute de scrisori de proteste diverse am scris si trimis la Casa Alba!!!
Fie legate de politica,ori mediul natural(ce boul asta de Bush il distruge),ori pt. soarta unor animale sau pasari ce le-a pus deja pe cale de disparitie,etc.etcOare crezi ca am incetat lupta?
Am luptat impotriva imbecilului de Ceausescu cit am trait in Ro.si n-am stiut daca mai apuc ziua de miine,acum e alt imbecil care ma supara si NU pot sa TAC!!
Ce daca traiesc de 23 ani in USA???Dictatori sint pretutindeni ori actori de duzina ce devin ...guvernatori!!!Republicani si cretini in plus.Caci nu se poate altfel.Oare trebuie sa fiu multumit ca traiesc aici?de as trai in Franta tot la fel as fi,si as lupta,ori in Italia ori oriunde pe glob.Dar am luat-o razna cu divagatia mea,am I going CRAZZZYYYY?You bet!
Daca poti sa-mi spui cum as putea face rost de documentar,ar fi de mare ajutor.
Altfel sa speram ca totul e OK si sa mai traim o noua zi de minciuna si sa gustam cu placere din iluzia vietii.So live for today,tomorrow never comes,sau pe scurt si mai romaneste,traieste clipa.

LOVE&PEACE,
Ozzy

Mesajul din anexa este trimis de la unii romani la altii prin e-mail si m-am gindit sa scurtez viteza de propagare prin afisarea lui aici. Se poate sa scriem o scrisoare si mai buna si mai la obiect dar este bine ca se face ceva / se ia o atitudine vi-a-vis de porcariile din mass-media. POATE AR TREBUI SA AVEM A MASS MEDIA POLICE si sa-ti pocnim cu un protest pe baieti de cite ori o ia razna. INCLUSIV CU UN PROTEST AL COMUNITATII LA DEPUTATII SI SENATORII DE UNDE AU SEDIUL BAIETII DIN RESPECTIVA MEDIE. Apropo de alegatori fericiti.... :)

------------------------

Subject: Scrisoare/petitie on line re: emisiunea CNN despre Romania



Dragi prieteni,



Am primit urmatorul mesaj din partea editorului revistei "Romanul Canadian":



Draga frate roman,



Intrucit am fost deseori solicitati sa raspundem la probleme referitoare la stereotipuri de imagine despre romani din media internationala (copiii strazii, droguri, abuzuri asupra copiilor, trafic cu copii, pedofilie), Revista "Romanul Canadian" s-a alaturat demersului comun al unui numar de organizatii comunitare, culturale, de business romanesti si persoane fizice din toata lumea, referitor la emisiunea recenta a CNN a lui Aaron Brown care a fost transmisa repetat si la ore de virf.



Scrisoarea a fost realizata si trimisa realizatorului emisiunii, si mass mediei romanesti, urmind sa trimitem si altor organizatii de media.



Textul scrisorii in engleza si romana il gasiti aici:



http://www.petitiononline.com/CNNRom/



Acesta este un efort lobbystic romanesc comun pentru a cere prezentarea echilibrata a Romaniei si a romanilor de pretutindeni folosind canale mediatice globale.



Cei care se raliaza cu pozitia exprimata va rog sa semnati online. Va rog sa specificati tara (Canada), si sa comentati daca doriti cind semnati.



Dr. Leonard N. Vulpe, Editor
Revista "Romanul Canadian"

E ca o imagine de film, Daniel. Merita sa pornesti in cautarea unui sens de profunzime! Iti tin pumnii!

"E ca o imagine de film, Daniel"

Asta e de bine? :)

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va! regele e gol!"

Alice - ai cazut in aceeasi capcana in care aproape era sa cad si eu: Marian Gruiu nu e o persoana reala ci un personaj imaginar dintr-o povestioara a lui Mircea Pricajan, un tanar de 24 de ani din Oradea.

Pentru autor: Povestirea "Strainul" e o evidenta imbunatatire fata de "Camera de la capatul holului". Presupun ca acestea sunt scrise in ordinea in care le-ai publicat in website-ul tau. Altfel ar fi un regres, ceea ce nu cred. Nu sunt critic literar, de fapt nu am scris nimic in viata mea altceva decat comentarii la Cafeneaua.com, emailuri la prieteni, scrisori si poezii de dragoste in tinerete. Deci nu sunt calificat sa-ti apreciez munca decat din punctul de vedere al cititorului neinstruit.

Intr-o alta conferinta pe forumul asta, Daniel Racovitan si alti utilizatori ai Cafenelei criticau "Camera de la capatul holului". Poate cam dur, dar nu pe nedrept totusi, dupa ce am citit si eu povestioara. Ideea e buna dar stilul e stangaci, dupa cum spuneau si ei. Nu vreau sa intru in prea multe amanunte, ti-am zis ca nu sunt critic, dar ca orice cititor, nu ma pot abtine de a nu-mi da cu parerea.

Un scurt exemplu ca sa intelegi de unde vine critica mea. Poate nu cel mai bun, dar probabil cel mai clar si mai evident. La un moment dat zici:

"Era o dimineaţă de iunie. Soarele răsărise de câteva ore. Păsările nu cântau." Imaginatia ma duce rapid cu gandul la orele 8-9 ale unei dimineti frumoase de iunie. Dupa ce am locuit 15 ani intr-un cub de beton la oras, nici nu ma astept ca pasarile sa cante dimineata, asa ca ultima propozitie e inutila si suna ca nuca in perete. Dar trec peste asta in graba, sa vad ce urmeaza.

Doua paragrafe mai incolo imi tai brusc firul imaginatiei:

"Ceasul mecanic de lângă veioză arăta ora 6,25. În casă începuse deja forfota." Cum adica numai 6:25 dimineata!? Parca soarele rasarise deja de cateva ore! La cat rasare soarele in iunie? La 3 sau 4? Urmatoarea fraza imi clarifica misterul: "Tatăl meu se întorsese ca de obicei târziu de la serviciu, iar acum mormăia obosit cuvinte indescifrabile." Ahaa.. deci e seara deja. "Mama, ..., era în bucătărie, pregătind micul dejun pentru tata şi pentru mine." Deci e totusi dimineata! Interesul meu pentru restul povestirii s-a diminuat deja simtitor.

Iti inteleg temperamentul tineresc, la urma urmei doar cu 10 ani in urma aveam varsta ta, dar nu lua cele ce ti-am scris in nume de rau. Noi romanii avem asa un talent de a asocia imediat critica (in orice domeniu) cu jignirea personala. Nu toate criticile au sensul direct de a critica (jigni) munca unei persoane, parerea mea e ca scopul principal al criticii e de a ajuta un autor in a-si imbunatati munca. Iti spun unde cred ca ai gresit, ca sa stii ce sa corectezi in viitor. Poate altora le va place ceea ce mie nu-mi place. Poate altii te vor aplauda. Te vei forma ca un bun autor doar daca stii sa culegi din toate criticile ceea ce e mai bun pentru stilul tau.

Orice ai alege, nu raspunde cu rautate criticilor care ti se vor aduce. Asta denota imaturitate. Cere explicatii si exemple concrete daca nu crezi ca unele afirmatii sunt indreptatite.

Dar cel mai important: nu renunta! Esti tanar si ai tot timpul sa te cizelezi. Intr-o era cand majoritatea tinerilor stau cu nasul in computere la jocuri, sau la TV, e recomfortant sa vezi ca unii mai au si preocupari literare.

Mult succes in viitor,

Dan

Moldova, Romania si provocarile regionale ale integrarii euro-atlantice

Romania si provocarile regionale ale integrarii euro-atlantice

- relatia cu Republica Moldova si posibile consecinte pe termen scurt si mediu -

DAN DUNGACIU

"Anumite actiuni si evenimente recente din viata politica a Rusiei si din politica externa a Rusiei ne-au pus pe ganduri... Prezenta trupelor ruse [in Georgia si Moldova] nu se conformeaza angajamentelor asumate la Istanbul. Doresc sa le spun rusilor inca o data ca, in opinia noastra, trebuie sa depuna mai multe eforturi pentru aplicarea obligatiilor pe care si le-au asumat la Istanbul. Rusia nu a respectat calendarul retragerii".(Colin Powell, ianuarie 2004, Moscova)

"Pentru prima data in istorie, interesele Romaniei coincid cu cele ale Occidentului in ceea ce priveste Republica Moldova... O data la doua generatii (1918, 1940, 1991), Moldova este cap de lista a prioritatilor agendei diplomatice internationale si aproape de fiecare data Occidentul este prins pe picior gresit, pentru ca nu a existat o analiza profunda a acestui spatiu. Acum ne aflam intr-un astfel de moment. Si, pentru prima oara, Romania are posibilitatea de a influenta deciziile internationale". (Vladimir Socor, 28.01.2004, Bucuresti)

"Replica pe care urmeaza sa o dea Occidentul politicii externe agresive, promovate de Moscova in spatiul post-sovietic, o poate constitui extinderea treptata a Aliantei Nord-Atlantice si a Uniunii Europene, pana cand acestor organizatii li se vor alatura, intr-o forma sau alta, tarile din imediata lor apropiere, Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Georgia si Azerbaidjanul". (The Wall Street Journal, ianuarie, 2003)

Republica Moldova - o prezenta absenta

Republica Moldova are un statul paradoxal pe agenda publica a dezbaterilor din Romania. Este invocata, dar nu discutata, este pomenita (rar!), dar nu analizata. Este o prezenta, dar o prezenta discontinua, fara substanta, fara efect. O prezenta... absenta.

Acest text apare nu doar din dorinta de a inventaria un an de evolutii politice si geopolitice din Republica Moldova, ci de a evidentia, prin recul, o realitate care devine evidenta pentru orice observator de la Bucuresti sau aiurea. In anul 2004, una dintre mizele cele mai insemnate de pe agenda de politica externa a Romaniei va fi chestiunea Republicii Moldova, respectiv prestatia Chisinaului fata de Bucuresti si reactia pe care Romania va trebui sa o aiba fata de sfidarile puterii politice comuniste de peste Prut. Caruselul provocarilor la adresa Romaniei a inceput deja, si exista toate motivele sa credem ca el va continua. In plus, evolutia evenimentelor din Republica Moldova sugereaza ca dosarele geopolitice deschise in 2003 sunt departe de a fi solutionate, iar efectele acestei stari vor afecta, pe termen scurt si mediu, conditia Romaniei de membru NATO si aspirant la un loc in Uniunea Europeana. Faptul ca 2004 este an electoral pentru ambele tari (in primavara lui 2005 vor avea loc in Republica Moldova alegeri parlamentare) nu face decat sa complice ecuatia.

O conferinta si mai multe semne de intrebare

Pozitia Romaniei fata de Republica Moldova nu va fi de aici inainte benevola si nu o va implica numai pe ea, caci Romania este plasata acum la granita celei mai mari aliante militare pe care a cunoscut-o omenirea si care are interese geo-strategice in Istmul Ponto-Baltic si Caucaz. De aici sarcinile ce-i incumba. Toate evolutiile indica o crestere treptata - teoretica, cel putin! - a importantei Romaniei pe aceasta axa, si pozitia ei in viitoarea arhitectura de securitate regionala va depinde, in buna masura, de competenta si hotararea ei de a gestiona adecvat aceasta somatie iminenta. Dincolo de adeziunile fervente si retorica integrarii in NATO, urmeaza, in 2004, testul implicarii si evolutiei efective in aceasta regiune.

Poate Bucurestiul sa isi asume un asemenea rol? - este pana la urma interogatia majora pentru 2004. Din nefericire, semne de intrebare relativ la putinta sau abilitatea Bucurestiului au aparut prea repede. Intre 19-22 ianuarie 2004, la Niederpöcking, Lacul Starnberg, Germania, sub egida Pactului de Stabilitate in Europa de Sud Est, in cooperare cu Ministerul de Externe German (si organizata de Asociatia pentru Europa de Sud Est) s-a desfasurat conferinta "Perspectivele europene ale Republici Moldova". Este prima conferinta de asemenea anvergura dedicata explicit Republicii Moldova, iar participarea a fost numeroasa - aproape o suta de reprezentanti ai asociatiilor sau institutiilor politice sau nepolitice cu interese in Republica Moldova sau regiune - si de inalt nivel: Erhard Busel, Coordonator special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud Est, William Hill, Seful Misiunii OSCE la Chisinau, Vladimir Filipov, reprezentantul Consiliului Europei la Chisinau, reprezentanti ai Ministerelor Afacerilor Externe ale unor tari europene, experti internationali, liderii politici de la Chisinau (Nicolae Dudau - Ministru de Externe - Iurie Rosca, Dumitru Braghis, Oleg Serebrian, Oazu Nantoi etc.).

In cadrul conferintei, trei grupuri de lucru au discutat strategii europene, politici economice si sociale, precum si aspecte de securitate referitoare la Republica Moldova. Aceste comisii vor pregati terenul pentru intrunirile viitoare si pentru elaborarea unor proiecte sau strategii care sa includa si recomandari concrete pentru factorii de decizie d la Bruxelles sau Chisinau. O conferinta, asadar, de o importanta strategica indiscutabila. Din partea Romaniei a fost invitat, intr-o prima instanta, doar Gabriel Andreescu, Centrul de Studii Internationale, Comitetul Helsinki ("expertul favorit" al liderilor politici sau de opinie ai Partidului Comunistilor aflat acum la putere la Chisinau). Textul preferat al echipei istoricilor oficiali ai regimului comunist este, de departe, Renate Weber, Valentin Stan si Gabriel Andreescu, "Relatia Romaniei cu Republica Moldova", text tiparit in 22 Plus la 25 ianuarie 1995, in care autorii acreditau ideea unei "minoritati romanesti" in Republica Moldova. Pentru o valorificare recenta a lui Gabriel Andreescu in presa oficiala de la Chisinau, se poate vedea Haralambie Corbu, "Culegem ceea ce semanam", serial tiparit pe prima pagina a Moldovei Suverane, ianuarie 2004. Al doilea favorit al istoriografiei comuniste si revizioniste de la Chisinau este Lucian Boia, considerat de Vasile Stati, autorul penibilului Dictionar moldovenesc-romanesc, drept "cel mai obiectiv istoric roman". In principala lucrare revizionista a lui Vasile Stati, Istoria Moldovei, "Vivar-Editor", Chisinau 2002 - pe a carei coperta troneaza fara jena imaginea "Moldovei Mari" - Lucian Boia este gratulat cu atributele cele mai inalte: "prestigiosul istoric roman" etc. Invocarea lui Lucian Boia este, totusi, inepta si frauduloasa: istoricul oficial al revizionismului "moldovenesc" utilizeaza demersul lui Lucian Boia in litera, nu in spiritul lui. Stati utilizeaza deconstructia (de-mitizarea) istoricului de la Bucuresti doar pentru istoria Romaniei, niciodata pentru ceea ce el considera a fi "istoria Moldovei").

Revenind acum la invitati, nu poti sa-ti reprimi perplexitatea (pe care unii au exprimat-o public acolo!): vecina Moldovei, Romania, reusea "performanta" diplomatica de a avea un invitat din cei aproape o suta! In ultima clipa, s-a reusit introducerea pe lista invitatilor, ca observator, a unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe. Cam putin pentru o tara care are ca sarcina gestionarea viitoarei frontiere estice a NATO si UE si care nazuieste sa devina locomotiva Republicii Moldova in demersurile acesteia - cate sunt! - de integrare europeana. Iar aceasta prezenta debila spune ceva despre strategia (existenta sau nu) a Bucuresti-ului in raport cu Republica Moldova sau despre institutiile care sunt puse in miscare (sau nu) pentru aplicarea acesteia. Cu atat mai mult cu cat la Niederpöcking, reprezentatii altor doua tari, Polonia si Lituania, au declarat explicit intentia de a deveni ele locomotiva Republicii Moldova in eforturile acesteia de integrare in structurile europene! Cuplata cu refuzul obstinat al Chisinaului de a colabora cu Bucurestiul - de aici, firesc, disponibilitatea institutiilor occidentale de a gasi un inlocuitor -, propunerea pare amenintator de plauzibila, iar consecintele geopolitice pentru Romania sunt incomensurabile: in esenta, este vorba despre a doua deposedare a Romaniei - dupa "pierderea" flotei din Marea Neagra - in ceea ce priveste capacitatea Bucurestiului de a actiona pe frontul de Est (Marea Neagra si Caucaz). O Romanie care pierde initiativa spre Est devine un actor figurant si nesemnificativ in orice initiativa a Washingtonului sau a UE in Caucaz sau Istmul Ponto-Baltic. Aceasta este, geopolitic vorbind, miza confruntarilor Chisinau - Bucuresti si aici sta, se pare, explicatia razboiului declansat de puterea comunista la adresa Romaniei.

Inainte de a detalia, sa urmarim, rapid, cateva repere ale acestei campanii.

"Aria calomniei". Chisinaul ataca Romania la institutiile europene

Doar cateva mostre: "In timpul celor 1213 zile cat Moldova s-a aflat sub ocupatia Romaniei, un evreu era ucis la aproape fiecare doua minute" (din "Plangerea 435" depusa de Andrei Neguta, deputat comunist, la Consiliul Europei, 2003); "Romania a ramas unicul imperiu in Europa, constituit din Moldova, Dobrogea si Transilvania" (Presedintele Vladimir Voronin, Postul de televiziune NIT, decembrie, 2003); "Scopul lui Rosca [liderul PPCD] este crearea provinciei romanesti si invadarea acesteia cu sute de mii de romi" (Moldova Suverana, publicatie oficiala a guvernului Republicii Moldova, 14 ianuarie 2004)... Sunt doar cateva exemple dintre zecile care invadeaza astazi spatiul public sau politic de la Chisinau sau aiurea. Razboiul declansat de Chisinau - flancat, probabil, de alti "prieteni" traditionali ai Romaniei - au adus relatiile dintre cele doua state in faza cea mai delicata din 1990 incoace. Dupa o perioada de relativ inghet de dupa 2001, a doua jumatate a anului 2003 a marcat apogeul acestei confruntari. Iata cateva momente ilustrative ale acestui dosar care nu pare ca se va inchide curand.

In 2002, relatiile bilaterale romano-moldovene fusesera, practic, suspendate o data cu anularea vizitei la Chisinau a primului-ministru Adrian Nastase in urma unor neinspirate declaratii belicoase ale unor oficiali moldoveni. In aprilie 2003, Ministrul roman de Externe, Mircea Geoana, si omologul sau moldovean, Nicolae Dudau, declara la Chisinau ca Tratatul de baza dintre Republica Moldova si Romania ar putea fi incheiat pana la finele anului curent. Ministrul romana prognoza chiar ca posibila o vizita a Presedintelui Iliescu, in toamna, in Republica Moldova. (Ca gest de bunavointa, Mircea Geoana anunta re-esalonarea datoriilor din importul de curent electric ale Republicii Moldova.) Chisinaul astepta de la aceasta vizita semnarea Tratatului de baza moldo-roman - vizita nu va mai avea loc.

Declaratiile belicoase ale comunistilor nu se opresc; dimpotriva. La 25 iulie 2003, la Chisinau, apare Dictionarul moldovenesc-romanesc, semnat de Vasile Stati, care afirma ca aceasta carte "demonstreaza existenta obiectiva a celor aproximativ 19.000 de dovezi de netagaduit ale individualitatii si dainuirii seculare a limbii pe care moldovenii o numesc moldoveneasca". Institutul de Lingvistica al Republicii Moldova anunta ca il va actiona in judecata pe Vasile Stati, pentru compilatie si furt intelectual. In acelasi zi, ziarul guvernamental Moldova Suverana publica celebra "Conceptie nationala de stat a R. Moldova" a Presedintelui Voronin. Unul dintre scopurile acestor gesticulatii politice era provocarea autoritatilor romane inaintea intalnirii dintre cei doi presedinti. La inceputul lunii august, Presedintele Ion Iliescu se intalneste, la Costesti-Stanca, cu omologul sau moldovean, Vladimir Voronin. Cei doi sefi de stat nu fac referinte la "Tratatul politic de baza moldo-roman", despre care Voronin afirma cateva zile inainte ca ar trebui discutat in mod obligatoriu.

Odata cu preluarea presedintiei Consiliului de Ministrii al Consiliului Europei, Moldova incepe o campanie sistematica de denigrare a Romaniei. Alexei Tulbure, reprezentantul permanent al Moldovei la Consiliul Europei acuza Romania de opozitie fata de planurile de "federalizare" ale Republicii Moldova si de implicare in manifestatiile anti-rusificare si anti-comuniste din anul 2002. (Prestatia oficialului de la Chisinau a fost uluitoare. Nu doar ca nu a adus vreo proba in sprijinul celor afirmate, dar a incheiat emfatic: "Noi vom considera astfel pana nu ne vom convinge de contrariul in baza intregii acelei informatii pe care trebuie sa ne-o prezinte Guvernul roman"). Urmeaza apoi acuzele de "anti-semitism" si "xenofobie". Seful Comisiei pentru Relatii Externe din Parlamentul moldovean, Andrei Neguta, reia argumentele de "anti-semitism", depunand o cerere catre Comitetul de Ministri al Consiliului Europei pe aceasta tema. (In reuniunea din 21 ianuarie 2004, Comitetul de Ministrii a dat un raspuns negativ interpelarii lui Neguta, infirmand acuzele parlamentarului moldovean.) Actorii acestei campanii sunt insa mult mai numerosi decat cei invocati. Victor Stepaniuc, Seful grupului parlamentar al comunistilor, a adresat o interpelare - Interpelarea Nr. 434 - referitoare la situatiei Bisericii Ortodoxa de Stil Vechi din Romania, acuzand Guvernul Romaniei de incalcare a drepturilor omului. Si exemplele pot continua.

In septembrie, premierul roman Adrian Nastase anunta ca Romania nu este interesata sa incheie un "Tratat politic de baza cu Republica Moldova", pentru ca Bucurestiul a recunoscut independenta R. Moldova si "respecta principiile dreptului international in relatiile bilaterale". In noiembrie 2003, Ministrul roman de Externe Mircea Geoana declara la Chisinau ca Romania va sprijini in continuare Republica Moldova pe calea integrarii in structurile europene, fara a tine cont de declaratiile care "au incercat sa puna o umbra in relatiile bilaterale", lansate de oficiali moldoveni. La finele lunii decembrie, Presedintele Voronin completeaza aceasta campanie anti-romaneasca declarand, printre altele, ca "Romania este azi unicul imperiu din Europa, constituit din Moldova, Dobrogea si Transilvania..." (Presedintele Voronin nu si-a ascuns niciodata anti-romanismul, "doctrina" preferata, in fapt, al Partidului Comunistilor al carui lider este. In 2000, de pilda, actualul presedinte al republicii solicita inlocuirea denumirii "limba romana" cu "limba materna" in proiectul de nomenclator al specialitatilor pentru predarea in institutiile de invatamant superior si caracteriza drapelul de stat al Republicii Moldova drept "fascist", datorita identitatii sale cu cel romanesc.) Urmeaza cateva atacuri la persoana Presedintelui Romaniei. Presedintele Iliescu riposteaza: declara ca partidul de guvernamant din Republica Moldova este un partid comunist cu "naravuri staliniste" si condamna "campania antiromaneasca" promovata de partidul comunistilor condus de Vladimir Voronin. In cadrul ceremoniei de inaugurare a Anului Stefan cel Mare si Sfant de la Vaslui (10 ianuarie 2004), presedintele roman respinge conceptul de "Moldova Mare" lansat de autoritatile Republica Moldova. Relatiile nu sunt inghetate, insa, cel putin din partea Bucurestiului: "Relatia Romaniei cu Republica Moldova va ramane o relatie prioritara si extrem de importanta pentru tara noastra in pofida recentelor declaratii ale presedintelui tarii vecine", a declarat la 12 ianuarie 2004 intr-o conferinta de presa, ministrul roman de Externe, Mircea Geoana. Zece zile mai tarziu, in cadrul unei intalniri cu membrii corpului diplomatic acreditat in Republica Moldova, Presedintele Voronin declara ca relatiile cu Romania poarta un caracter "destul de destructiv".

Romania "cade" de pe harta?

Avem acum tabloul intreg. Fie si rapid conturata, campania declansata de Chisinau nu are nimic intamplator, nimic din atitudinea conjuncturala si reactiva sau din lipsa de fermitate a Bucurestiului. La Chisinau exista strategii, la Bucuresti - nu suntem siguri; la Chisinau este o campanie concertata, la Bucuresti sunt riposte sporadice si fara coerenta. Acuza care a deschis seria, cea de "interventie" a Romaniei in treburile interne ale Republicii Moldova este ridicola, cel putin pentru motivul ca in momentul in care Chisinaul arunca pe piata aceasta poveste Romania era cel mai putin implicata in Republica Moldova de la declararea independentei acestei republici incoace.

Constatarea sugereaza ca scopurile campaniei sunt altele, cu atat mai mult cu cat atacurile impotriva Romaniei cresc direct proportional cu apropierea Romaniei de structurile euro-atlantice. Credem ca tinta acestei campanii este discreditarea Romaniei pe plan international si scoaterea ei din joc de pe spatiul geo-politic in care este destinata sa evolueze. Daca Romania nu mai lucreaza cu Republica Moldova, nu (mai) are motive substantiale sa se implice pe axa Istmul Ponto-Baltic - Caucaz. Va deveni dintr-o pozitie geopolitica un simplu amplasament - eventual, pentru diverse baze militare.

In pofida isteriei insuportabile si a retoricii neghioabe, Chisinaul are un proiect infinit mai coerent decat al Bucurestiului in zona. La 15 ianuarie 2004, Vasile Sturza, ambasadorul Republicii Moldova in Bulgaria, a inmanat la Tirana scrisorile de acreditare presedintelui albanez, devenind astfel si ambasador al Republicii Moldova in Albania, cu sediul la Sofia. In ziarul oficial Moldova Suverana aparuse cu o zi inainte un amplu material a lui Vasile Sturza: "Pentru Republica Moldova cooperarea si parteneriatul cu tarile din Balcani reprezinta unul dintre obiectivele sale strategice in regiunea Europei de Sud-Est" - veritabil plan de actiune in viitorul apropiat. Pe relatia Chisinau - Sofia, evenimentul cel mai important l-a constituit vizita de stat a presedintelui Republicii Bulgare in Republica Moldova: 17-19 ianuarie 2003. De atunci relatiile au luat o turnura ascendenta, fiind semne ca anul acesta relatiile se vor intensifica. Reamintim ca Bulgaria exercita in 2004 presedintia OSCE, institutie cu atributii decisive in solutionarea problemei transnistrene. Insa nu doar relatia cu Bulgaria este vizata. (In prima jumatate a anului 2004, de pilda, presedintele Republicii Macedonia va vizita Chisinaul.) In sectiunea "Prioritatile politicii externe ale Moldovei in Balcani" din textul citat se precizeaza ca dezinteresul fata de regiune "ar distanta Republica Moldova de spatiul european". De aceea, "pentru Republica Moldova valorificarea potentialului de cooperare si parteneriat cu tarile din Balcani reprezinta unul din obiectivele sale strategice in regiunea Europei de Sud-Est". Una dintre actiunile strategice ale Chisinaului decurge firesc: "Semnarea acordurilor inter-guvernamentale, in special a Acordului cu privire la liber schimb, ceea ce va permite Republicii Moldova sa se incadreze in regiunea de liber schimb a Pactului de stabilitate pentru Europa de Sud-Est".

Daca adaugam relatiile bune ale Chisinaului cu Budapesta, intelegem ca integrarea Republicii Moldova in UE are legatura cu oricare alt stat, cu exceptia Romaniei. Fie Polonia, fie Lituania, fie Bulgaria, fie - poate - Ungaria sunt candidatele Chisinau-lui la parteneriat pe coordonatele UE, Sud-Estului Europei sau Caucazului. Romania risca sa "cada" de pe harta strategica a zonei.

Relatia Bucuresti-Chisinau are dimensiuni politice si geopolitice care vizeaza pozitia geopolitica a Romaniei in viitoarea configuratie strategica pe una dintre directiile cruciale de inaintare a frontierei NATO, respectiv Eurasia. Este fundamental ca realitatile de peste Prut sa intre, competent, pe agenda civica sau politica a dezbaterilor de la Bucuresti. Anul 2004 va fi, din acest punct de vedere, un test crucial atat pentru diplomatia romaneasca cat si pentru societatea civila.

http://www.yam.ro/articles/2004/martie/23/1.html