comentarii

se duc veri trec seri se duc primaverii si berii nu toate zilele de maine devin raspoimaine alaltaieri lovesc in ei ca eseky in 93 sute de derbedei am adunat in anii astia greii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Fara titlu - de Areal la: 18/07/2008 10:01:51
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
Un maestru Zen i-a spus unuia dintre discipolii sai, care voia sa picteze bambusi: "Mai intai, devii un bambus" Era un pictor desavarsit, trecuse toate examenele artistice cu distinctie chiar. Numele sau incepuse deja sa devina celebru. Iar maestrul i-a spus:" Du-te in padure, traieste alaturi de bambusi cativa ani, devii bambus. Iar in ziua in care poti deveni bambus, intoarce-te si picteaza, da nu inainte. Cum poti sa pictezi un bambus, cand nu stii ce simte bambusul inlauntrul sau? Poti sa pictezi un bambus din afara insa , aceasta este doar fotografie."
Aceasta este diferenta dintre fotografie si pictura. Nici o camera de fotografiat nu poate sa patrunda in suflet.
Maestrul a spus: " Du-te in padure!"
Si discipolul s-a dus si timp de trei ani a ramas in padure alaturi de bambus, infruntand toate capriciile vremii.
Pentru ca atunci cand ploua bambusul traieste o anumita placere; iar cand bate vantul bambusul are alta stare de spirit si cand este soare totul se schimba in fiinta unui bambus.
Iar cand cucul, vine in crangul de bambusi si incepe sa-si cante chemarea, bambusii sunt tacuti si sensibili. Discipolul a trebuit sa ramana acolo vreme de trei ani.
Si pe urma s-a intamplat: stand alaturi de un bambus, a uitat cine era. Si vantul a inceput sa bata, iar el a inceput sa se legene asemenea bambusului. Abia mai tarziu si-a amintit ca el fusese un om. Intrase in sufletul bambusului si apoi a pictat bambusul.
Acea pictura era vie, pentru ca arata sufletul bambusului, in toate starile de spirit, in toata bogatia sa, sub toate capriciile vremii. Continea, tristetea, bucuria, extazul precum si tot ceea ce stie un bambus, intreaga biografie a bambusului era prezenta in pictura aceea...

OSHO
vinu dulce te cam duce... pe cand berea... - de dogmatic la: 30/09/2003 08:16:19
(la: Viata gay romaneasca)
Nebanuite sunt caile Domnului! Dupa cum vezi, suntem cam singurii care dezbatem acest subiect "controversat". Oricum, imi face placere sa discut cu un om inteligent, totusi. Ce ma frapeaza este lipsa ta de intelegere cauzata de "necunostinta" in domeniu. Imi este greu sa tin cursuri de psihologie si genetica pe acest forum...dar pentru tine o fac....intr-un scop nobil :P
In mod deloc paradoxal exista binecunoscutul conflict dintre religie (zona culturala) si stiinta; ceea ce in mod indubitabil, vad in nelamuririle tale. Cum se intelege de la sine, ei isi desfasoara activitatea in zone diferite. Destul de rar vei vedea teologi interesati de obiectele din metal inoxidabil cat si invers...oameni de stiinta interesati de salvarea sufletului, rai sau iad. Dar aceste zone de interese sunt intersectate mai mult decat banuim. Adesea convingerile lor fiind in conflicte directe. Nu in mod intamplator iti explic acest lucru, deoarece chiar daca nu traiesti in zona mea geografica, ai fost crescut si educat aici in spiritul celor spuse mai sus. Ei bine, in concordanta cu majoritatea cercetatorilor sexualitatii umane, psihologi, psihoterapeuti, psihiatri, a unei parti din religiile lumii, gay, lesbiane, bisexuali, etc., homosexualitatea este una din cele trei orientari sexuale existente(hetero, homo si bi) cunoscute de rasa umana in regnul animal. Homosexual este ... cel ce este astfel! Diferenta dintre cele trei tipuri de orientari face imposibil dialogul. De retinut este ca dictionarele de specialitate definesc homofobia ca fiind: "o irationala frica, aversiune sau discriminare impotriva homosexualitatii sau a homosexualilor" Din pacate, termenul are doua intelesuri. Asta duce la o multime de resentimente, confuzie precum si imposibilitatea de dialog. Cel ce este homofobic uraste homosexualii(de ambe sexe) chiar daca nu este interesat in a oprima sau a lupta in discriminarea lor.
Deasemeni pot fi numiti homofobici cei ce lupta impotriva lor si au o frica irationala fata de ei. Consider ca ar fi mai eficient sa iti rezolvi propria problema in acest sens decat in a incerca sa demonstrezi ceva despre care cunostintele tale sunt de limitate. Inversunarea unora este comparabila cu cea nazista cand acestia discriminau tot, introducand pedeapsa cu moartea pentru aceasta minoritate sexuala sau concentrarea acestora in lagare. In esenta razboiul a dus la stangerea in grupari mari de barbati care in procente de peste 80% au experimentat homosexualitatea. Insusi Hitler a tolerat homosexualitatea pentru a se ridica in fruntea ostilor, ca dupa a aceea sa elimine prin crime oribile acest "flagel" Dupa cum vezi nimeni nu a reusit si nici nu v-a reusi. Impotrivindu-te nu faci decat sa alimentezi si mai mult inversunarea in credinta lor. Tolerand...le vei da de gandit! ;) Nu ti-amraspuns complet la intrebare ...tre' sa mai plec si catre casa , de unde voi completa raspunsul.
#572 (raspuns la: #565) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
la predeal sau la shushea? - de nasi la: 21/10/2004 02:25:56
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
ma lamureste cineva la problema asta??:

uite, eu am cititara undeva, mai demult (cind eram mai tinara si mai zglobie) cum ca omul, prin natura sa este o fiinta schizoida (aferim schizofrenia). devenea treaba cam in felul urmator: omul e schizoid tocmai din cauza abilitatii sale (innascute sau invatate nu mai stiu) de a incerca sentimente diametral opuse - bucurie/tristete, fericire/nefericire, iubire/ura, etc - si a se exprima in consecinta.

bag eu aici "din burta" cearta/impacarea.

acuma, invatzatul cu pricina facea multa gargara pe tema asta si-i dadea cu abilitatea de a trece de la un sentiment la altul, chiar intr-un timp scurt - si in unele situatii chiar de a incerca cele 2 sentimente opuse in acelasi timp. si concluziona intzelept cum ca (pardon kcofonie) cu totii ne nastem schizoizi, dar nu oricine ajunge schizofrenic.

nu ma leg de omu asta ca daca l-au publicat altii drept filozof, o avea si el ceva dreptate, hypatia poate stie.

eu ma intreb insa daca nu cumva riscam sa alunecam. adica se intilnesc 2 la predeal (sau cafenea), dau schi in schi pe un subiect si in loc sa dreaga mamaliga cu "pardon de facaletz" incep a se parui care are mai multa dreptate si care tre' sa treaca primul.
vine unu' tare (admin sau cine-o mai fi) si zbiara "pirtieeeeeeeeeee!! - ca e a mea. nu va paruiti in mijlocul ei ca o blocati si aici mai schiaza si altii". faptashii iau aminte si se duc sa se ciorovaiasca in alta parte sau lasa mitza moarta. toate bune si frumoase. da ce te faci cind nu inteleg? si mai ales ce te faci cind amindoi se iau de "ala tare" si fiecare racneshte ca el are dreptate, se bate in piept ca el a fost jignit de celalalt?

sunt situatii cind nici una din parti nu e dispusa sa cedeze si atunci se duc la judecata. dar judecata cine o face? si cine-i judecatorul? tot ala de striga "pirtieeeeeeee!", sau altul? ma refer aici, la cafenea.

adminii au publicat un text (din cite tin minte) parca in 16/10/04 in care spuneau clar ce inteleg ei prin "atacul personal", conflictul care nu tine de idei ci de persoane si cum se detecteaza trendul spre paruiala cu pricina - care nu e acceptata. eu zic ca au zbierat "pirtieeeeeee!" suficient de tare si de clar.

cum spuneam mai devreme, sa nu riscam sa alunecam: sa ne impunem acuma niste reguli de zbir, sa ajungem la o uniformizare a expresiei personale. in cazul asta n-am mai incerca acele emotii/ sentimente atit de diferite sau cel putin nu le-am mai exprima atit de antrenant (bineinteles, fara acele atacuri). si cind exprimarea devine uniforma.... devine plictisitor. nu mai vrea nimeni sa participe la monotonie.

ca tot am adus vorba de monotonie: aici unde locuiesc eu, au cricnit acu ceva ani astia de isi au casele linga motorway. ca deh, trafic mare, masini multe, n-avea nimeni ce sa faca in privinta asta, dar zgomotul era prea mare. macar cu galagia sa se faca ceva, sa trinteasca astia macar un asfalt "silentios". s-au strins oamenii in numar destul de mare, au adunat suficiente semnaturi, au petitionat si... s-a rezolvat (doar e democratie, nu?). city council a venit, a reasfaltat shushaua si imbunatatirea a fost evidenta imediat. toata lumea multumita. numai ca dupa vreun an-2 a aparut raportul de la politzai, cum ca de cind au pus asfaltul ala silentios a crescut ingrijorator rata accidentelor, mai ales cele mortale, de pe segmentele de shusha respective. pasamite soferii care conduceau ore in sir, de oboseala - adormeau la volan. au studiat ei problema si au vazut ca zgomotul redus si monoton era un factor care multora le aducea pe Ene pe la gene. si iac-asha au revenit ei la vechiul asfalt....
povestea chiar e REALA. invatam ceva din ea?
* - de latu la: 07/12/2006 00:33:33
(la: Ameliorari la Cafenea. Planurile.)
Mi-a ramas ideea de comunitate in minte.
Cred ca indiferent cate masuri de precautie suplimentare s-ar introduce, ele ar sfarsi prin a fi (considerate) piedici, sau ar deveni pana la urma inabusitoare.
- A cere cuiva sa-si publice datele este academic: Nimeni niciodata nu va sti cat sunt de corecte. Si la urma urmei: Daca ma apropii de cineva si amandoi consideram o idee buna sa facem schimb de adrese, o vom face chiar daca in profilul meu n-ar scrie de unde vin.
- A controla numarul de nick-uri pe baza IP-urilor n-are sanse de reusita, pentru ca in afara IP-urilor fixe exista IP-uri dinamice, impartite de provideri dintr-un pool, astfel incat simpla deconectare din internet, aduce la reconectare un alt IP.
- publicarea adresei de messenger ar da celor care oricum nu se pot opri de la a da buzna, o modalitate suplimentara de a intra cu bocancii pe unde eu umblu in varful picioarelor.

Ideea comunitatii este de fapt deja incoltita si exista si cine s-o tina in viata. N-am observat ca incercarile unora de a aduce zazanie, ciorovaiala si mahala in cafenea, ar fi indepartat pe cineva de mine, sau m-ar fi indepartat pe mine de cineva.
De aceea ma plec in fata titlului sub care adminul a pus renovarea cafenelei: Ideea de comunitate.

- Simpatiile si antipatiile exista si vor exista. Dar in momentul in care am posibilitatea de a influenta ramanerea cuiva in cafenea, am automat si posibilitatea de a manipula. Si chiar daca n-as face-o, as fi in orice caz suspectat ca as fi facut-o de catre cel in cauza si de fan-ii lui. Iar respectivul user, revenit intre timp cu un alt nick, ma va pastra intr-o vie amintire, impreuna cu haita.

Eu cred ca fenomenul cafenelei - pe care il remarca Intruder - consta tocmai in faptul ca, desi atat de libera de moderatori, supervisori, admin-assistants si alte caricaturi asemanatoare, a stiut sa se apere de mizeriile intalnite pe alte forumuri, printr-o metoda foarte simpla: Marginalizarea.
"Sistemul de aparare" e simplu - si cred ca de aceea atat de efectiv - constand din autocenzura cu gandul la confirmare si autocenzura cu gandul la ecoul in cafenea.
Apa trece, pietrele raman.

Schimbarile in cafenea mi se par firesti. Timpul trece, oameni vin, oameni pleaca. Iar asta nu e valabil numai in cafeneaua.com. Tot asa unii dintre noi sunt capabili sa ramana in miscare iar altii nu.
Doamne pazeste de o cafenea ca cea pe care si-o imagineaza unii.

Numai ca: Daca zugraveala exterioara a casei s-a deteriorat, ma gandesc cum as putea innoi zugraveala, m-as folosi de prilej sa zugravesc si pe dinauntru, as alege alte culori si as repara vreun toc de usa. Dar cu siguranta nu m-as gandi sa instalez un sistem de alarma nou si zabrele la geamuri.
Vreau sa spun ca noi, cei care o populam suntem si responsabilii atmosferei din cafenea, ai curateniei spiritului de comunitate. Chiar si retragerea zgomotoasa in speranta macar unui "bis!" - care nu vine - contribuie pana la urma la spiritul de comunitate, aratand celor mai noi, directia morala - putem sa-i zicem si main-stream - preferata in cafenea.

Nu cred deci, ca prin suplimentarea sau infiintarea unor metode de control sau represive, calitatea s-ar imbunatati. Dimpotriva, cred ca s-ar inrautati dat fiind impactul mai mare pe care subiectivismul individual l-ar avea asupra comunitatii prin inmultirea punctelor de incidenta.

Problema mare este performanta.
- Locul fruntas in search-engines este desigur o mare realizare - nu, nu numai a noastra a cafegiilor si nici doar a adminului ci a noastra a tuturor.
Ajunsi intr-un punct in care este necesara o decizie intre acest loc fruntas si performantza, as inclina sa ma orientez spre a doua.

- In masura in care numarul de nickuri care in ultimele trei luni - sa zicem - n-a avut nici o contributie este exorbitant mai mare decat acela al userilor care au scris in acelasi rastimp macar odata pe cafenea, m-as gandi la stergerea acestor nick-uri, dupa una sau doua instiintari via e-mail-ul dat la inregistrare.
Iar argumentul ca "si Intruder a fost plecat mai mult de trei luni, trebuia sa-i inchidem accountul" nu tine, pentru ca Intruder a comunicat ca pleaca, rugandu-l pe admin sa nu-i stearga contul.

- As cumpani bine cate emoticoane si alte jucarii as introduce, stiind ca ele inghit performanta. Decizia mi-as cimenta-o, rechemandu-mi in minte scopul primar pentru care vin in cafenea: Sa ma joc, sa scriu, sa gandesc...

- As cauta un echilibru intre dorinta de a fi cat mai in fata la google sau yahoo, si numarul de fisiere oferite spre controlul zilnic serviciului Inktomi.

- As cumpani o metoda prin care arhiva sa nu existe pe acelasi server cu forumul. In arhiva s-ar afla conferintele inchise, pe care un motor de cautare ar duce direct, fara a cauta mai intai pe forumul unde sunt conferintele active, acestea din urma fiind insirate sub forma de meniu in dreapta si/sau in stanga, ca si acum.

Iar dupa ce as fi cumpanit, cantarit si ajuns la o concluzie vaga in ce priveste efortul - atat material cat si intelectual cat si spiritual - m-as simti nemaipomenit de bine la citirea unor pareri cu bun simt, foarte pertinente si mai ales la obiect, despre ceea ce am realizat in anii astia.
Ce bine ca nu m-am facut admin!

P.S. Anisia: Daca inversezi ordinea afisarii mesajelor, ai stelutzele sus, fara sa trebuiasca sa scrollezi. Daca vrei, iti zic cum, dupa ce imi comunici adresa unde sa trimit factura..:-)))
__________________
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.
#161810 (raspuns la: #161777) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
3 - de Tot Areal la: 31/12/2011 14:35:38
(la: Apartamentul)
-Şi dacă intră cineva?
-Eeee... Cine să intre aşa, ziua în amiaza mare, mai ales într-o casă din asta. Eu zic că nu-i nicio problemă.
-Ok! Dacă spui tu!
Vremea era nespus de călduroasă pentru acest sfârşit de septembrie. Cerul se menţinuse mai mult senin deşi uneori norii cenuşii, grei, par că se vor abate cu urgie asupra pământului, acompaniaţi de un vânt sălbatec ce ridică praful, frunzele şi ierburile uscate aidoma unei mici tornade.
Trecuse de ora şapte seara când se întoarseră cu cele cumpărate. Carmen smulge folia de pe pat şi se trânteşte fără fasoane rămânând aşa fără să mişte. Se vedea cum respiră doar după spatele care i se ridica şi cobora ritmic.
-Vezi, acum ştiu ce ne lipseşte cu adevărat, zice ea cu vocea estompată de pătura groasă în care îşi vârâse nasul.
-Ce?
-O baie. Un duş.
-Mda... Acum, trei zile n-om muri. Ne spălăm şi noi cum putem.
-Mă i-a cu frig, se plânge ea ridicându-se greu.
-Şi normal. Ai venit încălzită şi aici e răcoare. Casa asta ţine frig dar nici afară nu-i mai aşa cald.
-Vrei să încercăm să facem focu’ în sobă?îi vine ei ideea.
-Vrei să faci ceva de mâncare?
-Ştiu şi eu...
-Sau vrei mai mult să vezi dacă merge soba?
-Şi una şi alta. Ai văzut ce fain îi ceaunul ăsta, îl pipăie ea ca pe nu ştiu ce lucru de preţ. Oare nu-l vinde?
-Nu ştiu. Dacă vrei o să-l întrebăm.
-Mi-ar place să-l am, de ce să mint, se uită ea la obiect ca la un lucru de mare preţ.
-N-avem nici o crenguţă aici, dar merg să adun din curte, oricum trebuie să merg la baie.
-Mergi acum?
-Păi...
-Aaa, ok. Numai bine despachetez.
Ştefan ieşi fluierând pe casa scărilor, ecoul amplificând melodia ce-o fredona. Carmen trânti pe pat cele două rucsacuri răsturnându-le şi golindu-le de toate lucrurile ce le căraseră după ei.
Începu să le aranjeze. Abia sfârşi cu hainele că şi începe să aranjeze în bucătărie cele cumpărate plus ceea ce aduseră cu ei. Câteva minute mai târziu îl aude pe Ştefan cum fluieră din curte. Aruncă o privire pe geam şi-l vede cum aduna ceva de pe lângă tulpina groasă şi scorojită a unui copac înalt şi bătrân. Zâmbeşte şi deschide gura să-l strige...
Bruummm...!! Bumm...!!
Tresare speriată. Ceva căzuse undeva cu atâta forţă încât parchetul îi trepidă sub picioare. Îi trebui câteva clipe până să înţeleagă de unde se auzise. Din camera încuiată, cea fără curent. Un fior de frig îi străbătu sira spinării făcând-o să se scuture ca pătrunsă de un şoc electric. Se îndreaptă cu paşi mici şi temători spre uşa ce dă spre hol şi spre camera aia. Nu are curaj să se apropie şi se uită de departe, dintr-o parte. Uşa neagră a camerei se vede nemişcată pe fundalul întunecos. O linişte de moarte a pus stăpânire pe loc. După ce o mai scutură un fior ca de frig, închide încet înapoi uşa bucătăriei. Fuge la geam, dar Ştefan nu mai e în curte. Vede doar vântul ce parcă se joacă ridicând de la pământ frunzele ruginii şi praful adunat cu anii din tencuiala căzută de pe clădire. Spre liniştea ei, lasă totul deoparte şi iese pe casa scărilor unde îl vede pe Ştefan că urcă mai mult gâfâind decât fluierând, dar cu braţele pline de crengi, frunze şi alte vreascuri.
-Gata masa? strigă el de la un etaj mai jos, zărind-o.
-Cum să fie gata dacă abia acum aduci lemne alea!
Ştefan râde. Duce braţul de vreascuri şi-l varsă în bucătărie lângă sobă, îndreptându-se apoi greoi de spate. Ve de faţa ei ce parcă forţează un zâmbet. I se pare ciudat.
-Ce ai? o întreabă el, stergându-şi cu braţul bruboanele de sudoare ce-i lunecau pe frunte, netezindu-şi apoi spre spate cu degetele firele de păr ce-i coborâseră până peste ochi.
-Am auzit ceva, face ea nesigură.
-Ce anume? devine el curios.
-Ca şi cum ar fi căzut ceva greu la pământ. Nu ştiu ce a fost, dar a tremurat podeaua sub mine.
-Ce-a căzut? Unde?
#626569 (raspuns la: #626567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sandu Mendrea - de Dinu Lazar la: 25/01/2004 01:41:01
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Acum vreo 35-30 de ani, intr-o frumoasa toamna, urcam cu Trabantul serpentinele de la Bran catre Sirnea, dimineata, la rasarit, si dintr-o data vad o Dacie, parca galbena, oprita in mijlocul drumului, cu toate usile deschise, si unu` care facea poze la o raza de soare care cadea pe Piatra Craiului, ca un poet rupt parca de cele lumesti. Era Sandu Mendrea.
Acum, tragedia este ca si Sandu Mendrea, si ceilalti mari fotografi pe care i-am avut, au lasat in urma lor ce-i drept multe albume de fotografie, care apareau cum apareau, cu tehnica fotografica disponibila atunci la noi, si cu estetica mai proletara, dar care analizate la rece nu dau nici pe departe masura inaltei lor sensibilitatii, a profesiunii lor, a maiestriei.
Negativele lor si imaginile pe ansamblu au facut picioare sau s-au distrus, si istoria nu retine decit indirect prezenta lor in timp si in tara, ceea ce mi se pare un odios aspect, nemeritat si injust.
Chiar si acum, unul dintre cei mai mari fotografi romani, Dan Dinescu, nu este prezent pe NET decit nesemnificativ, si albumele si CD-urile facute de el pina acum, chiar in anii astia de libertate si democratie care este, nu reflecta nici o sutime din arta si maiestria lui.
In timp, din pacate, cei ce vor veni vor trage concluzia ca in anii 1950-2000 in Romania nu a existat fotografie, pentru ca nu exista studii critice, biografii, fototeci si opera celor care au fost s-a diluat, pierdut, nimicit, si va fi inca o data terfelita si mozolita de estetii de doi bani care vor aprecia - si nu ai ce sa le faci, pentru ca nu exista contra argumente viabile - ca arta fotografica in Ro ar incepe ceva ceva numai dupa anii `90, si ce a fost inainte in fotografia romaneasca era o mascarada ideologica, fotografia inainte de `89 fiind o fetida inventie a capitalistilor care voiau sa ia ochii clasei muncitoare de la adevarata ei misiune patriotica de a construi socialismul, viitorul de aur al omenirii.
Numele fotografilor care au fost - mici, mari, buni, rai, cine mai stie acum? vor fi uitate in citiva ani de cei citiva care mai le cunosc, fiind deja uitate pentru aproape toti ceilalti; cumplit si injust.
Fotografii in virsta care inca mai sunt ar trebui sa fie ajutati sa lase macar citeva amintiri si imagini pe un sit de istorie al fotografiei romanesti.
Din pacate, in Ro, fotografia e in prezent bintuita mai mult de orgolii si lupte fratricide decit de dorinta de a construi ceva care sa ramina... celor batrini ori nu le pasa, ori nu mai pot face nimic, celor tineri le convine ideea ca nu a fost nimic, asa ca sa asteptam inca 30 de ani, sa se duca si amintirile de acum, sa apara si atunci esteti care sa zica cum ca in Ro pina in anii 2035 nu a existat fotografie - si pe buna dreptate, nu? Si tot asa, la fiecare generatie... pacat.
#8422 (raspuns la: #8393) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sigur am sa fiu trasa de urechi!:) - de Crisa la: 05/03/2004 02:37:30
(la: Pentru femei)
De cele mai multe ori, ca sa nu fiu prea drastica si sa spun "cu foarte rare exceptii", casa fara femeie nu e casa. E "barlogul" barbatului si atat. Ajunge tarziu acasa, daca ii mai e foame se uita in frigider sau in congelator in cautare de ceva comestibil, daca are sansa pune ceva la microunde, daca nu comanda o pizza sau o chinezarie, pe care o seveste tolanit pe canapea, in fata tv-ului. De cele mai multe ori "barlogul" e dezordonat, ca sa poti pune un pahar de apa pe masa tre sa "maturi" masa cu bratul...
Asta ar fi un scenariu ieftin, recunosc, dar de aici pana la a-ti calcula tu, barbat, caloriile.... e cale lunga.
Ce inseamna in general o femeie in casa? Cand ajungi seara acasa si deschizi usa, e curat, e cald, miroase bine, nu a tutun, te intampina o figura frumoasa, cineva despre care stii ca tzine la tine chiar daca azi la slujba n-ai fost "zmeu". O vorba veche romaneasca spune ca "femeia tine casa". Adica familia. Daca ea trece cu vederea micile imperfectiuni masculine totul e oki. Daca nu.... se cam duce de rapa.
Ca barbatii conduc si femeile nu pot? Sincer, nu cred ca e adevarat; Poate ca era valabil pana acum cateva zeci de ani. Dar in zilele noastre afirmatia e depasita.
Ca madam Prim minstreasa nu era femeie? Ba da, chiar una dintre cele mai distinse. Dar a o lua pe ea in discutie ar fi iar o "exceptie".
O femeie in zilele noastre...? Se trezeste prima, pregateste micul dejun pentru toata familia, eventual pune si pachetele, se ingrijeste de felul in care pleaca fiecare la treaba lui pe ziua respectiva, se aranjeaza, se dichisesete ea insasi, se duce si se lupta la locul ei de munca, ca deh, doar e femeie si nu are atatia neuroni cat un barbat, de multe ori tot cate 10 ore pe zi, poate si mai bine, la fel ca barbatul; trece sa cumpere paine sau mai stiu eu ce, vine acasa, lasa la intrare masca "profesionista" si, trecand de usa, imbraca masca "maritza": mancare la familie, eventual in doua transe daca sotul ajunge mai tarziu acasa, teme cu copiii, gatit, spalat, calcat, curat, incantata daca el vine sa ii tina companie in bucatarie cat toaca ea carnea de sarmale, si toate astea fara sa fie demolata seara in pat, fara sa caste cand i se propune sa mai iasa la un "brifcor" la 10 seara....
Mda, poate ca iar e putin exagerat, dar in mare parte se apropie de realitate. Oricum, pana cand am sa intalnesc un barbat care sa tina casa curata si aranjata, sa aiba grija de copii si de sotie sa fie hraniti, curat imbracati, dichisiti, multumiti, sa isi faca treaba la slujba incat sa contribuie substantial la bunastarea casei, sa faca toate astea fara sa fie nervos, obosit peste masura, in fine, sa faca tot ce face o femeie... atunci, poate, am sa incep sa cred ca barbatii sunt mai buni decat femeile. Pana atunci.....norocul vostru ca sunteti simpatici!:)
Vine valul - de andrei p la: 13/09/2004 13:22:31
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pe 28 septembrie se deschide Targul Photokina la Koln.
Firmele mari se pregatesc de un an de zile. Pentru toate aparatele digitale, senzorul este foarte important. Dar nu numai acesta. Progresele unui senzor nou dau probleme in productia in serie. De regula acestea intarzie cu luni de zile aparitia noului model.
A aparut prima revizie cu Fuji S3 pro, pe www.dpreview.com . Acesta are noul senzor, la 6Mpx cu dinamica extinsa, sau 12Mpx normal, care (se pare) va fi folosit si de Nikon.
Superioritatea Pro a Canon 1 Ds are zilele numarate. Dupa Photo-Kina, aproape sigur altul va fi numarul 1 mondial. Si Nikon – si Canon – pot anunta noutati la inalt nivel.
Dar sunt de asteptat zeci (daca nu sute) de surprize importante.
Cum PhotoKina este in Germania odata la 2 ani, surprize adevarate ar trebui asteptate si din Europa. Daca Rollei a fost jalnic la PMA in februarie, va arata acum macar un prototip. Va scoate Leitz la iveala Leicaflex-Imacon digital back ? Sau mai mult? Finlandezii de la Nokia au in pregatire telefoane cu 6Mpx, Suedezii de la Hasselblad s-au unit cu danezii de la Imacon. Ar putea coace si ei ceva inca de acum.
In Statele Unite, fotografia pe captor digital a obtinut deja 50% din imaginea de reclama, doar 36% in Europa.
Si se asteapta progrese spre 50% in 2 ani. Nu mai e timp de stat pe ganduri. Ori iei trenul digital din zbor, ori te matura valul.

La B&H, Nikon 8.700 de 8Mpx, aparea initial cu 1000$. Acum, impreuna cu cartela CF de 1Gb Lexar, este anuntat la 740$.
Cum proprietarii B&H sunt chiar importatorii in State, acesta este un semn sigur ca Nikon schimba modelul, iar exemplarele din modelul vechi trebuie urgent vandute.
Pentru fotografia digitala, pe masura ce calitatea de referinta creste, preturile scad. Cam cu 25% la fiecare 9 luni.
Aceasta perioada de boom digital duce la dezechilibrarea pietei de fotografie. Nechemati prezenti la locul actiunii pot face imagini, care pot fi recunoscute, chiar daca sunt proaste si jalnic compuse.
Lipsa de cultura a imaginii si capitalismul salbatic local, cu firmele care doresc beneficii peste 50%, preseaza plata fotografiei la noi catre cifre ridicol de mici. Partea proasta este ca din „turma de fotografi romani incapabili sa se adune si sa discute cum devine cazul cu supravietuirea si sa puna piciorul in prag,”
fac parte tocmai cei mai nepregatiti pentru a face fotografii de calitate, pe care sa le ofere eventual la alt pret, unor beneficiari mai elevati.
Asemenea lucruri se vor echilibra doar cu economia de piata reala. Peste cativa ani, cand proaspetii imbogatiti s-ar putea reduce spectaculos la numar, neputandu-se adapta la o concurenta reala.
Numai bine, Andrei
#22005 (raspuns la: #21994) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sper sa nu fim afara din subiect - de LMC la: 11/10/2004 23:03:08
(la: L-am gasit pe Dumnezeu, stii ce FANTASTIC e?)
Nu stiu daca este bine sa deviem de la subiectul deschis de Ella dar cred ca oricine poate sa invete un pic din discutiile intre noi doi, Florinele. Pentru ca nu prea vreau sa lungesc vorba am sa-ti raspund numai la urmatoarea intrebare:

"De exemplu biserica protestanta accepta ca nu credinta sau rugaciunea te duce in rai, ci faptele tale. Esti de acord cu asta sau nu?"

Biserica protestanta in care eu am crescut, sau cel putin ce am inteles eu din toti anii astia de cind m-am nascut, m-a invatat ca viata de Crestin este o impletire a trairii in credinta, rugaciune, si dragoste. Cind spun "dragoste" cuvintul este definit exact cum este relatat in 1 Corintei 13:

1 Corinteni 13
1 Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.
2 Si chiar daca as avea darul proorociei, si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta, asa incit sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.
3 Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.
4 Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla,
5 nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se minie, nu se gindeste la rau,
6 nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,
7 acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul.
8 Dragostea nu va pieri niciodata. Proorociile se vor sfirsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfirsit.
9 Caci cunoastem in parte, si proorocim in parte;
10 dar cind va veni ce este desavirsit, acest "in parte" se va sfirsi.
11 Cind eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gindeam ca un copil; cind m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.
12 Acum, vedem ca intr-o oglinda in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.

Deci ce cred eu este ca nu poti trai o viata crestineasca daca cele trei elemente nu sint prezente concomitent. Asa cum nu poti trai numai cu apa, sau numai cu piine, sau numai cu oxygen, ci ai nevoie de toate trei ca sa traiesti, la fel si cu Credinta, Rugaciunea si Dragostea.

Sper ca acuma intelegi care-i pozitia mea.
#24758 (raspuns la: #24754) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pai mi-au zis ca o sa emigrez - de mya la: 25/11/2004 01:12:37
(la: Destin)
Pai mi-au zis ca o sa emigrez in SUA peste vreo 10 ani (exact asa s-au exprimat) si ca o sa mor acolo. Mi-au mai zis ca o sa traiesc din desen (desen cu mana adica). Sa vedem daca se pupa treaba, nu am idee. Cum puteau sa stie astrologii ca eu am talent la desen, habar nu am. Mi-au prezis mai multe, nu pot sa le scriu dar pot sa le verific in timp (la o adica). Destul de multe sunt cu bataie lunga, e adevarat - insa sunt foarte...cum sa le zic...ciudate, iesite din comun. Previziuni foarte neobisnuite, cel putin atunci imi sunau foarte improbabile. Le-as scrie cuiva foarte apropiat dar nu pe forumuri, scuze. Nici mamei nu i-am zis unele chestii, ca sa nu se streseze.

Nu pot sa ma duc cu astrogramele unor prieteni la astrologii in cauza. In primul rand ca sunt prea departe de astrologi (continente diferite) si in al doilea rand ca astrologii in cauza au ajuns in anii astia vedete (scot bani din ceea ce fac) si mi-e ca si imposibil sa ajung la ei (pe filiera adica). Nu mai zic ca nu ma mai pasioneaza chestia precum acum 10 ani (m-am copt la creieri...cel putin asa cred ;-)).

Oricum, eu personal zic si cred cu tarie ca daca vrei - poti sa-ti schimbi destinul si deci previziunile astrologice. Asa cred eu...c-o fi adevarat sau nu, habar nu am, zau.

Succes si tie!
#29765 (raspuns la: #29755) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anisia, - de Jimmy_Cecilia la: 13/03/2005 22:10:10
(la: Trancaneala Aristocrata "2")
am spiritul sportiv, ma adaptez repede :)
in plus avem un apartament la Deva, e mobilat, dar il tinem inchis,
o matusa se duce sa aeriseasca la tot 2 zile...
deci o sa am un "acasa", ca sa ma pot izola, sa nu ma bata nimeni la cap.. :))
ma duc in masina,
poate ne vedem in RO, mai stii?
as vrea in drum spre moldova, sa ma opresc la braila, sa vad un prieten, poate ma opresc sa biau o cafa la bucuresti, sa spun doar in trecere bonjour, ca am neamuri pe acolo...
#39350 (raspuns la: #39346) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
povestea mea - de anja la: 04/05/2006 19:51:39
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Va voi spune povestea mea. Poate ca multi nu vor avea rabdare sa citeasca pana la sfarsit, poate ca multi nu o sa inteleaga ce a insemnat si inca inseamna pentru mine.
Sunt de 10 ani impreuna cu sotul meu, casatorindu-ne abia acum 1 an jumate. Suntem impreuna de la 18 ani. Cand eram 2 copii. Relatia noastra a decurs lin, in armonie si intelegere. Fara certuri, fara suisuri si coborasuri. Eu am luptat pentru ea cum am stiut mai bine. Am vrut sa ne mutam impreuna, am cumparat apartament, am vrut sa ne casatorim, am vrut sa facem copii...dar nimic nu am obtinut usor. Pentru ca "nu era pregatit". Responsabilitatea era prea mare, nu era suficient de matur...ce sa mai, "nu era pregatit". Ma iubeste ca un nebun. Ma rasfata, "ma sterge zilnic de praf", imi face toate poftele, ma tine ca pe o printesa, ca pe un bibelou de portelan. Iar eu nu eram fericita. De ce? nici eu nu intelegeam. Si aruncam gandurile astea sub covoras. Am langa mine un om care mi-ar aduce si luna de pe cer, care ma iubeste ca un nebun, si eu, cea nerecunoscatoare, nu sunt fericita. Alungam gandurile astea. Ce motive de nefericire aveam? Si nu stiam sa imi raspund la intrebare. Si asa au trecut anii. Imi imaginam viata cu el (de ce nu?! aveam vreun motiv sa nu?), si prin urmare luptam pentru viitorul pe care il vedeam eu. Situatie materiala, casatorie, copii. O viata normala. cum au oamenii. Iar cand imi reveneau ganduri precum "dar el este cel ales?", "sunt fericita?", "voi putea fi fericita cu el toata viata?", "nu simt totusi ca imi lipseste CEVA care sa ma faca fericita? daca am tot, de ce nu sunt fericita?", le alungam. pentru ca nu stiam ce imi lipseste, pentru ca nu stiam de ce nu sunt fericita. Ma vedeam iubita, relatia mergea, si m-am multumit cu atat.
Un amanunt poate semnificativ care ar mai trebui mentionat este ca eu nu am fost indragostita de sotul meu, nici cand ne-am cunoscut. Da, daca m-ai fi intrebat acum cativa ani daca il iubesc, iti spuneam ca da. Am ajuns sa il iubesc pentru omul bun care era, pentru dragostea pe care mi-o purta, pentru caracterul nobil si pentru gentiletea lui. Sau cel putin asa am crezut in tot acest timp.

Pana cand....pand cand l-am cunoscut pe EL. El, cel care imi este ca o picatura de apa, manusa care mi se potriveste perfect, jumatatea medalionului, cum ii place sa spuna. El, care m-a facut sa imi dau seama ca poate exista iubirea in adevaratul sens al cuvantului. El, care mi-a adus aminte de cum eram eu, de toate visele si dorintele mele. Mi-a adus aminte de mine. De mine - inainte. Inainte sa intru in letargie si resemnare. In care nici nu stiam ca sunt. Si o confundam cu fericirea. Si am inteles de ce nu sunt fericita. Si de ce nu am fost fericita. Am inteles ce lipsea. Am inteles ca lipsea omul care sa ma implineasca, acel cineva care sa imi inteleaga sufletul, acel cineva cu care sa ma potrivesc atat de bine. Manusa care sa imi vina perfect. Si tot atunci am vazut in urma regrete si renuntari. Am vazut cat m-am schimbat, am vazut letargia si resemnarea in care eram cand a intrat el in viata mea.

Am avut cateva tentative de a ma desparti de sotul meu. Aici, iar, ar fi cate ceva de spus. In primul rand, familia mea. Familia mea care ma iubeste. Si care a luptat in mod josnic alaturi de sotul meu si impotriva mea. Familia mea, care a reusit sa ma distruga psihic prin lupta pe care a dus-o. Familia mea, care a spus ca sunt nebuna, ca sa ma duc la psiholog, apoi ca sunt vrajita, ca am fost manipulata de diavol, ca imi distrug viata. Tineti cont ca parintii mei sunt intelectuali, cu doctorate. Bineinteles ca ei stiu mai bine ce e bine pentru mine. Ca vreau sa imi distrug fericirea si viata pentru ca am innebunit. Manipulata de diavol. Ca nu mai am pic de ratiune. Familia mea, care nu mi-a fost niciodata alaturi emotional, care nu ma cunoaste, care nu stie cine sunt, care nu a stiut niciodata nimic din ce a fost in sufletul meu, ea, acum stie ce e mai bine pentru mine. Ce? Ca renunt la o situatie materiala foarte buna, ca renunt la vila si masina de lux, ca renunt la un om care “uite si tu cat de mult te iubeste” si care ar face orice pentru mine....pentru ce? Ca sa ma mut “din centru la periferie”, cum chiar ei s-au exprimat. Sa ma duc langa cineva care a terminat medicina si nu profeseaza pentru ca situatia familiala nu i-a permis sa lucreze pe salariu de rezident, si care si-a reorientat cariera pentru a-si putea intretine familia. Un ratat, cum ar spune familia mea care ma iubeste. Care nu imi poate oferi vila si masina de lux. Concluzia lor: imi distrug viata, si ei stiu ce e mai bine pentru mine. Eu acum sunt nebuna, si nu judec. De aceea nu vad lucrurile in adevarata lor lumina.
Asta a fost familia mea. Dar nu e tot. Mai am de spus si despre sotul meu. Sotul meu, care mi-e drag. La care tin. In toti anii astia am avut grija de el, l-am sustinut si ajutat pentru a ajunge acolo unde a ajuns. Mi-este pur si simplu greu sa imi imaginez ca el ar putea face fata vietii fara mine. Nu este o persoana puternica. Nici eu nu sunt. Dar si-a gasit sustinerea de care avea nevoie in mine. Ei bine, reactia lui a fost ca nu poate trai fara mine, ca ma iubeste prea mult ca sa poata trai fara mine, ca daca ma pierde pe mine pierde tot, ca nimic nu mai are nici un sens in viata asta daca nu sunt eu. Am primit amenintari cu sinuciderea. Desi le prezint drept “amenintari”, nu au fost “daca pleci, imi tai venele”, ci spuse mai mult ca pe o rugaminte de a-l ierta pentru faptul ca nu poate rezista sa traiasca fara mine, ca dumnezeu va intelege ca va face asta din dragoste pentru mine ca altfel nu poate, ca nu poate sa nu ma iubeasca si ca nu poate trai cu gandul mereu la mine. Ei bine, sentimentele pe care le am dupa 10 ani pentru el, pentru omul cu care m-am inteles, cu care nu mi-a fost rau, cu care mi-am petrecut zi de zi, alaturi de frica ca l-as distruge si ca si-ar lua viata, m-au facut sa ma intorc de fiecare data la el. Am renuntat. Am renuntat sa mai cred in fericirea absoluta, sa cred ca imi este interzisa, ca asta mi-e destinul. Si sa ma resemnez. In acest moment, m-am intors la sotul meu. Nu va pot descrie suferinta si durerea pe care o resimt. Lacrimile care imi curg pe obraz. Cateodata simt disperare, cateodata simt resemnare fata de viata care ma asteapta.

Va multumesc celor care ati avut rabdarea sa cititi mesajul meu atat de lung.
solutia e la voi - de proletaru la: 07/01/2008 16:19:17
(la: Am nevoie de ajutor!!)
o sa desciu cateva mecanisme ale acestei situatii de criza. in principiu, lucrurile stau cam asa:
mama ta are dreptate: tipul vroia sa se culce cu tine. si tu vroiai. nimic rau in asta. mama ta uita ca si ea vroia candva acelasi lucru. apartinem de aceeasi specie si de aceea e normal sa ne imperechem. aia cu dragostea te las pe tine sa o mesteci.
de fapt mama ta incearca sa evite alte probleme care vin la pachet cu prima: o sarcina nedorita (si aici cred ca nu are suficienta incredere ca stii cum sa te protejezi ca sa nu mai vorbim de comunicarea voastra pe aceasta tema), anturajul in care ai putea intra, scaderea interesului pentru scoala, incapacitatea ta de a lua decizii. ma gandesc ca nici mari responsabilitati nu ti-ai asumat pana acum de-i e ei frica de ce-o sa se intample.
in mare subscriu grijilor pe care si le face. cum a pus problema e insa o lipsa de tact si diplomatie. a vrut sa te aduca in ipostaza in care sa iti fie greu sa negociezi. din nefericire tot ea e cea care a escaladat conflictul si a ridicat nivelul tensiunilor dintre voi. e posibil sa ramana pe baricade cu arsenalul pregatit de razboiul total, fara sa-si de-a seama isi va epuiza resursele si va aduce situatia la limita imposibilului. daca se ajunge aici e rau pentru toti, inclusiv pentru ea.
imagineaza-ti o bila imensa de fonta ce penduleaza legata de un cablu si care in loc sa stea in echilibru, se tot balanseaza. cu cat o impingi mai tare spre celalalt, cu atat va avea o amplitudine si o forta mai mare cand se intoarce la tine. la fiiecare balans castiga energie.
pe de alta parte, vazut de dupa baricadele "dushmanului", mama ta stie ca esti vulnerabila la aceasta varsta, ca vei suferi si vei fi ranita cand relatia ta cu respectivul nu va mai fi. mama lui ar putea sa aiba aceleasi asteptari. nii un parinte nu suporta sa isi vada copilul perpelindu-se. nici eu. face insa ceea ce face pentru a-ti fi bine si a te feri de suferinta. din pacate e genul de suferinta necesara.
nici in tabara ta lucrurile nu stau bine. spui ca iti iubesti prietenul. e doar un fel de iubire, dar mai mult ca sigur ca nu-i aia adevarata, indiferent cat de sincera pare. e insa genul de relatie si pasiune care trebuie consumata cu toate deliciile si dezastrele care rezulta. doar asa vei putea sa faci o alegere potrivita mai incolo.
la 16 ani esti ok. pofta vine mancand.

pe campul de bataie, totusi, situatia nu poate ramane asa ci va trebui sa aiba o rezolvare, o iesire din criza.
din acest moment vad mai multe variante de iesire:
1. te pui de-a curmezishul drumului si ti-i pui pe toti in cap. nu te va da nimeni afara din casa, fii sigura, dar tensiunile vor fi mari, lucru care va va afecta pe toti. e varianta proasta. lupta orgoliilor nu va duce nicaieri ci doar la lupte inutile.
2. renunti la prieten de dragul mamei. mama castiga lupta si implicit isi intareste pozitia de forta si dominare a relatiilor voastre. nu vei mai incerca o alta tentativa de a sparge monopolul de teama esecului iar daca o vei face, vei folosi prea multa "fortza" si se lasa cu victime. in plus, nu cred ca e bine sa exersezi la anii astia relatii de dominare cu parintii tai. ar fi nefiresc si disproportionat ca valoare. semnificatia in relatia cu pritenul va fi aceea ca esti bleaga si implicit te va desconsidera (mai mult sau mai putin). in ochii prietenilor pici de fraiera si asta induce o presiune de a te marginaliza. nu cred ca iti doresti.
3. incerci sa iti asumi responsabilitati legate de familia ta in gestionarea acestui gen de situatii. totul trebuie discutat si negociat. asumarea responsabilitatii presupune si un capital de incredere din partea cealalta. intai lamuresti care sunt pozitiile fata de mama si prietenul tau. o discutie in trei n-ar fi rea. iti expui punctul de vedere si lasi loc de negociere. insista asupra continuturilor si nu asupra pozitiilor. prietenul tau ar trebui sa aiba si el un cuvant de spus. depinde mult si cine e tipul, ca daca e un neispravit de la coltul strazii, mai bine o asculti pe mama, cu riscul de a ramane fara prieteni.
4. invocati un arbitru. trebuie sa fie cineva greu influentabil si destul de dibaci ca sa va sugereze solutia optima si de a carui sfat sa ascultati toti.

armistitiul trebuie sa prevada obligatii, responsabilitati si sanctiuni in cazul in care nu il respectati.
cum va arata el, nu ma intreba pentru ca doar din descrierea ta nu se pot trage concluzii.
bafta!
ESTI IMPREUNA LUCRATOR CU TINE INSUTI - de Areal la: 23/06/2008 15:14:01
(la: POVESTIRI CU TALC)
La o margine de lume, intr-un mic orasel mohorat, cu case cenusii unde nu existau anotimpuri si oamenii nu au vazut niciodata primavara, a venit intr-o buna zi un strain din alt continent si s-a stabilit si el la marginea sa. Oamenii din acest oras erau negri la suflet si pentru ca nu aveau ferestre la inimi nu cunosteau lumina, ei erau mereu tristi, nimic nu le ajungea, nimic nu era bun, mereu erau nemultumiti si erau plini de pizma si amaraciune.
Noul venit era vesel si plin de multumire desi nu-si permisese sa-si construiasca si el o casa ci locuia cu chirie intr-o mansarda.
Vazand intunericul si cangrena din sufletele concetatenilor sai, noul venit isi facea timp in fiecare dupa masa sa stea in piata orasului si sa le vorbeasca oamenilor, despre cum sunt ceilalti oameni din continentul de unde vine el, sa-i invete si sa le arate cum pot scapa de suferinta care-i apasa. Voia de fapt sa le explice ca nu se poate duce lumina in casa cu oborocul ci trebuie sa-si taie inimile imprejur, si atunci lumina va intra singura.
La inceput oamenii se adunau cu gramada sa asculte ce avea sa le destainuie noul venit, dar nici unul nu a crezut in cele auzite, deoarece in mod cert nu era nimic de schimbat. Ei erau perfect sanatosi si acesta era apogeul evolutiei lor. Ei erau asa de cand se stiau, din generatie in generatie, si asa era normal pentru ei. Au vazut ei ca strainul acela era foarte ciudat si de aceea la o intrunire a inteleptilor si batranilor orasului au concluzionat ca omul acela musai ca este nebun, ori avea ceva interese ascunse.
A trecut multa vreme si omul nostru, tot venea zilnic in piata si le vorbea oamenilor desi erau tot mai putini cei ce se opreau cateva minute sa il asculte. Dupa vre-o treizeci de ani nu-l mai asculta nimeni ci fiecare trecea grabit, nemultumiti fiind ca nu le mai ajunge timpul.
Intr-una din acele zile se apropie de acest om un copilas de vre-o zece anisori si intra in vorba cu batranul :
- Spune-mi si mie ce tot vorbesti aicea ?
Batranul ii istorisi si lui despre un continent necunoscut cu oameni ciudati, si despre posibilitatea ca si oamenii acestui orasel sa ajunga ca ei.
- Dar este minunat ! exclama copilul. Sa le spunem tuturor, mai adauga el.
- Copile, il intrerupse batranul, eu de acum treizeci de ani le-am spus tuturor, dar oamenii nu s-au schimbat, insa eu am continuat sa vorbesc.
- Din moment ce nu ai incetat sa le vorbesti, crezi ca ii vei schimba intr-o zi, nu ?
- Nu copile, eu nu cred ca ii voi schimba.
- Dar atunci... nu are sens. Daca nu crezi ca ii vei schimba de ce le mai vorbesti mai ales ca in ultima vreme vad ca nici nu se mai opreste cineva sa te asculte.
- In primii zece ani le-am vorbit dorind sa-i influientez, doar, doar, se va schimba vre-unul. Acum nu mai vorbesc pentru ei, ci pentru mine, ca nu cumva sa ma influienteze ei pe mine si sa uit cine sunt.
Nu poti schimba pe nimeni, la fel cum nimeni nu poate schimba pe nimeni. Fiecare se schimba pe el (pe ea) insusi (insasi). Este o absurditate sa crezi ca poti schimba pe cineva pentru ca nu poti sa ALEGI in locul celuilalt. Alegi doar pentru tine.
Totusi ceea ce faci prin activitatea ta si vorbele tale pot influenta pe altii.

O reteta in 3 pasi pentru a schimba lumea:
1. decide cum vrei sa arate lumea
2. tu schimba-te ca sa devii exact asa cum vrei sa arate lumea
3. fa tot ce poti ca lumea (de acum) sa nu te schimbe

Homo Stultus - de amari la: 15/10/2009 01:58:01
(la: guvernul a murit, traiasca guvernul)
Si totusi nu sunt de acord ca Parlamentul s-a revoltat din cauza punerii pe tusa prin asumarea raspunderii.Nici pensiile nu au fost un motiv.Guvernarea prin ordonante si asumare a raspunderii este agresiva si folosita nu numai de Boc.Dar eu intrebam ce a facut Parlamentul cu propunerile de legi pe care le-a ignorat sau le-a facut uitate si si-a adus aminte ca exista numai dupa asumarea raspunderii.
Guvernul Boc2 este una dintre aberatiile politicii romanesti!
Eu zic ca moralitatea membrilor Parlamentului are o mare importanta avind in vedere puterea lor de decizie.Ideologia Parlamentului a fost de data asta inlturarea PDL cu tinta directa Basescu.
nu am facut specificarea pentru cele 19 voturi pentru ca am considerat ca am un dialog cu niste cunoscatori.
Nici eu nu spun egalizare salariu parlamentar-maturator dar sustin ca si maturatorul are nevoie de bani ca sa-si asigure acel "cos zilnic" la care se raporteaza guvernantii atunci cand stabilesc salariul minim.
Despre pensiile speciale ale celor 200 de mii sa fim seriosi!Sunt destul de multi in raport cu numarul cetatenilor activi platitori de taxe statului.Au asa pensii mari din cauza salariilor incasate+legile date in sprijinul lor(80% din ultimul salariu).Or fi slujit ei tara dar pe langa acele salarii dar si pensii au o gramada de alte beneficii si scutiri!
Da,acea lege cu venitul minim garantat e data de Boc1 ,e ceva,dar nu e pentru a stimula omul capabil de munca sa se duca sa lucreze ci pentru a spori somajul...Dintre asistatii sociali romani doar o parte isi merita banii si ajutoarele sau sunt reali si cu nevoi.
Sa nu uitam ca Intreprinderile mici si mijlocii au cam fost "sterse" prin diferite metode si proceduri.Productia noastra?Cam nesemnificativa caci ne-am transformat din tara exportatoare intr-una importatoare.Pe timpul mandatului guvernului Boc1 deficitul bugetar a scazut 16 puncte procentuale,ajungand la -8%.
Daca s-ar face sondaje de opinie nu ar fi prea mare vocea ce trebuie luata in seama,dar nu cred sa fie careva prea multumit de cea mai mare parte a acestei noi legi a invatamantului.In anii astia si-au batut joc de invatamantul nostru,i-au terfelit faima ce o avea altadata!
Graba se pare ca ne-a fost cam dictata si impusa.
O fi nevoiede decenta si echilibru in politica si viata romaneasca insa nu cu un om(prim-ministru)se face primavara(ordine si discilina,respect si mai ales corectitudine).
Oare care lider politic ar vrea sa-i urmeze exemplul de conceptie si formare germana?Ei se lupta de 20 de ani sa mentina haosul si furturile legale!Cred ca ar fi o naivitate sa credem ca peste noapte se vor schimba atat politicienii cat si cetatenii tarii.
#491263 (raspuns la: #491260) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:)))))) nu doar nebun, - de juli la: 25/09/2011 13:08:54
(la: scrisoare dragului meu)
da' si bufon! :P

tu, io nu stiu sah, se spune ca-i sportul mintii. Io, n-am minte nici pana la anii astia ce-i duc in spate. :))

Sa te intorni cu bine, fara alea, alea... stii tu.
#622272 (raspuns la: #622269) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspunsul ambasadei - de (anonim) la: 26/04/2004 14:33:32
(la: Casatorie in Franta)
Legat de vechimea in munca, am pus aceeasi intrebare functionarilor nostri de la ambasada Romaniei in Franta. Mi s-a raspuns ca vechimea in munca NU este recunoscuta in Franta. Deocamdata. Adica nu s-ar calcula anii astia de aici la pensie acolo. Totusi, am inteles ca pot fi totusi "impresionati" de realizari. Plus ca trebuie justificata experienta pe care o treci pe un CV...
#14558 (raspuns la: #14484) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Incerc sa am o parere buna..: - de Ivy la: 14/09/2004 19:31:12
(la: Ce parere aveti de scolile din strainatate)
Incerc sa am o parere buna..:-) Am trecut prin tot felul de stari decind fiica-mea a inceput scoala. Si au trecut ceva ani de atunci. Am trecut prin stari de nervi, comparind scoala care o face ea cu ceea ce am facut eu, stari de frustrare cind am incercat sa ii explic cum e cu impartirile..(ai mare dreptate Camelia) si am renuntat pentru ca ei le fac diferit decit am invatat noi, am trecut prin stari de surpriza totala cind in primi ani asteptam sa vad manualele si caietele..si ea avea un ghiozdan plin cu creioane, creionase, penare, penarutze orice altceva inafara cartilor si a caietelor asa cum eram noi obisnuiti. Acum am o stare de...bine..:-) ma rog, glumesc..e de ingrijorare, dar si de impacare in acelasi timp.
E in unul din gradele superioare si a inceput sa vina acasa cu carti si caiete..parca lucrurile s-au mai schimbat un pic.

Ce am invatat in anii astia a fost sa nu mai fac comparatii in ceea ce priveste copilul meu. Nu o mai compar cu mine, cu tata-sau, cu copilul de aceeasi virsta din Romania, cu colegul de clasa..etc, etc.
Va invata ce va invata si cum va fi regula.
Deci, nu vreau sa spun ca e mai bun sau e mai prost sistemul de aici. Spun doar ca e altceva, este "un altceva" fata de ceea ce noi am stiut, sau eu am stiut. Nu am idee prea mare cum e scoala in romania, ce stiu e ca anul trecut am vorbit cu o prietena al carei baiat in virsta de 17 ani elev la unul din liceele prestigioase din capitala, a decis ca mama si tata ii ofera tot ce e bun si ca nu prea mai are chef sa invete. Si in felul acesta a ramas corijent la o buna parte din materii, so, mama speriata de ceea ce vor spune prieteni, partenerii de afaceri etc, etc a inceput a da spaga la profesori pentru a il trece clasa. So, el a trecu mai departe..
Probabil ca e doar un caz..nu se intimpla asa la toti tinerii..Ce doream sa spun e ca probabil (nu stiu cu siguranta), s-au mai schimbat si prin Romania lucrurile in sistemul de invatamint..poate in bine poate in rau..nu stiu..

Cel mai bine, e sa speri ca ceea ce faci tu nu e tocmai rau..

Ivy
lemecica papusica - de Belle la: 29/09/2004 22:32:52
(la: Trancaneala Aristocrata)
in curand o sa raman fara rime ;)

pai cum sa fie...cam pe terminate, cred ca in juma de ora imi strang jucariile si ma duc sa ma recuperez la casele mele ca maine iar am de amestecat cifre

tu ce mai facusi
#23746 (raspuns la: #23745) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
una si cu una fac 2! - de nasi la: 21/10/2004 05:46:53
(la: Exodul medicilor romani in strainatate, drama nationala)
cu doctori am avut si eu de-a face ca tot omul. mai o gripa, mai un pirtz cu junghiuri... nimica grav. dar de 2 ori am fost internata in spital (in romania).

prima data imi aduc aminte extrem de vag - nu aveam nici macar 5 ani. cazusesm de pe pod de la aproape 20 de metri. noroc n-am avut de oase rupte. de fapt de nimica (noroc chior, cazusem pe "moale" pe nisip), doar ce eram in stare de soc, verde toata dupa cite mi-au povestit parintii. da cica medicul vroia sa ma opereze, sa-mi scoata splina. n-a fost chip ca a sarit mama val-virtej sa-l ia de guler (asistenta medicala la urgenta) care isi pusese-n cap ca ea stie ea mai bine decit expertu' cu atit mai mult cu cit era vorba de odrasla ei cea pretioasa - si cine-i nebun sa se puna cu leoaica cind isi apara puiu? si pin' la urma, rideti voi rideti, da femeia a avut dreptate, ca dupa citeva zile cind mi-a trecut sperietura m-am ridicat singurica din pat.

a doua oara - apendicita la 25 de ani. apoi medic nu sunt, dar crescind mai mult prin spital (dupa scoala - fugutza la muma la serviciu sa ma joc cu seringile) am destule cunostinte sa-mi dau seama ca ceva nu e in regula (si uneori si ce anume) si trebe sa merg la doctor. si cum m-a apucat madam apendicita de-un picior am stiut. m-am dus frumos la nenea doctoru' sa-i spun si sa mi-o scoata. da zice el cica-s sanatoasa (asta dupa ce a citit el rezultatul leucogramei si-a vazut ca era de 2 ori peste limita). sa ma duc acasa si sa-mi vad de treaba. in fine o fi avind dreptate, am zis eu, ca in fond el daca are halatul alb o sti el ce spune, nu? si dupa 2 zile hop cu salvarea in viteza, la spital, direct pe masa de operatie. ca un facut, acelasi personaj cu halat era de garda. cind m-a vazut ca nu puteam sa ma misc de durere zice..." ma' da pe asta chiar o doare, nu glumeste!". rezultatul - din reanimare am iesit abia dupa 5 zile de pompat antibiotice (abia dupa citeva luni au inceput sa dispara nodulii de pe vene in lungul antebretelor). pt o apendicita... cind e normal sa pleci acasa a doua zi dupa operatie...

deci cum ziceam, una si cu una fac 2! de 2 ori mi-a ars cu adevarat buza de un doctor si de 2 ori aia cu care am avut de-a face si-au dat cu firma-n cap.

pai zicem noi toti sa nu exageram, cu totii convenim la o adica sa nu judecam marea cu sarea, ca ideile preconcepute nu-s bune, ca daca n-ai vazut tu decit x asta nu inseamna ca y si z nu exista.... CORECT! mare dreptate a avut ala cu crucea in spinare care zicea ceva de "dat primul cu piatra"... da eu om de rind ce sa fac? imi formez si eu parerile in functie de ce am vazut cu ochii mei ca Toma Necredinciosul. cele bune pe care le-au vazut altii eu nu le-am vazut, doar aud de ele, si "din auzite"..... le pot da crezare, dar convingerile sunt mai greu de schimbat.

si mai apare cite un medic tinar si entuziast care-si pune-n cap sa schimbe convingerile, se loveste de acelasi zid. de multe ori renunta si-si ia lumea-n cap. pleaca din tara si caute sa se integreze intr-o societate care deja ii impartaseste convingerile. multi fac asta (din categoria acelor putini medici de care vorbesc) si putini dintre ei ramin sa se lupte cu morile de vint. daca-s asa de putini, normal ca nu-s usor de gasit. este de condamnat fenomenul in sine? nu, este doar regretabil...





Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: