comentarii

se mentine mai departe aceiasi stare de spirit


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
o stare de spirit, nu o meserie - de argint viu la: 13/07/2006 19:19:15
(la: A fi sau a nu fi jurnalist?)
Ok. Nu credeam ca o sa am ocazia sa fac imediat un comentariu atat de personal, povestind atatea despre mine, cate o sa povestesc in urmatoarele minute.

Sunt romanca, si am plecat in 1991 in Franta unde am facut facultatea de jurnalism de la Bordeaux. Desi plecasem doar ca sa-mi fac studiile, si eram convinsa ca ma voi intoarce imediat dupa, pe parcursul studiilor am inceput sa nu mai gandesc asa. Si nu de alta, dar veneam des in Romania, si vedeam ca ceea ce invat eu la scoala nu se poate aplica in presa romana, ca sunt doua lucruri prea diferite. Ceea ce faceam si invatam, imi placea, devenise pasiune, nu meserie. Si realizam ca nu se putea aplica in Romania, si ca nici in viitorul apropiat nu s-ar putea aplica. Mai ales ca scoala de jurnalism asa cum am facut-o eu la Bordeaux, mi-a dat ocazia sa petrec mult timp in redactii, si nu la o "practica" din aceea cu numele, nu in stagiu de observatie, ci muncind cu adevarat, cot la cot cu ziaristii confirmati. Ceea ce-mi dadea ocazia sa vad adevarul profesiei, nu era o iluzie sau o imagine facuta din povesti.
Veneam in Romania foarte des (in primii sapte ani de 42 de ori), dar Romania devenea din ce in ce mai mult o tara in care veneam sa imi vad familia si prietenii, care-mi era draga, dar in care nu se potrivea meseria pe care incepusem s-o iubesc.
Dupa facultate, am lucrat 6 ani in presa franceza.
In toamna lui 2000, un accident petrecut in Romania in familie, m-a determinat sa vin. Naiva cum eram, credeam ca vin pentru cateva luni, rezolv problema, si plec. N-a fost sa fie asa. Problema s-a prelungit, pe scurt, a trebuit sa incep sa ma gandesc ca trebuie sa muncesc (chestie care nici nu-mi trecuse prin cap revenind). Cum singurul lucru pe care credeam ca stiu sa-l fac este jurnalismul, spre asta m-am indreptat. Prima experienta a fost dureroasa.... atat de diferita fata de ce iubeam eu, incat sincer, parca era alta meserie, de-a dreptul. Si atentie! n-am avut niciodata pretentia sa compar, n-am avut niciodata pretentia sa-i invat pe ceilalti cum trebuie sa faca, sunt de acord cu diferentele de cultura, de tara, de nivel, nu incerc sa impun altceva, nu mi se pare ca am mereu dreptate, sau ca sunt mai desteapta decat toata lumea. Sunt foarte flexibila si maleabila, si totusi era ceva aiurea rau.
Si nu vorbesc numai de chestiile pur materiale, de diferenta financiara enorma... Ci de chestii de esenta si de deontologie, de miezul profesiei.

ma rog... dupa acea prima experienta stranie, am persistat. Am cunoscut locuri si bune si rele, si mai bune, si mai apropiate de presa occidentala. Acum sunt departe de a face presa ca cea pe care o faceam in sudul Frantei, dar nu sunt nici foarte rau. Pentru mine profesia este importanta, esentiala, iar echilibrul meu ca individ tine mult de cariera. Deci n-as putea trai intr-un dezacord teribil cu ceea ce fac in viata profesionala, va spun astea ca sa intelegeti ca era vital sa ajung la un sentiment de implinire profesionala.

De fapt acum pot spune ca abia de cateva luni pot cu adevarat sa influentez ceva: sunt redactor sef al unei reviste. Incerc sa-mi fac meseria cel mai bine posibil, cel mai cinstit si mai apropiat de standardul pe care l-am vazut, incercand totusi sa adaptez ce stiu la particularitatile romanesti (nu e nici un sistem perfect, dar unele sunt bune si merg).
Cam asta e in cateva cuvinte, putem dezvolta, Jolie, daca vrei.

Morala: cred ca poti sa fii ziarist, daca in esenta esti ziarist. Tine de persoana. Daca nu, degeaba.
Si ca sa-l citez pe unul din indrumatorii mei spirituali: "aceasta profesie nu are orare. Daca esti jurnalist, esti jurnalist zi si noapte, nu esti de la 9 la 18."
As adauga: sa fii ziarist e o stare de spirit, nu o meserie.

p.s. si totusi, sa va mai impartasesc un secret: nu vreau sa ies la pensie din Romania.

"On ne peut être normal et vivant à la fois." Cioran
stare de spirit / trasatura de caracter? - de ioana86 la: 25/04/2007 12:46:49
(la: parfumuri)
nu as merge asa departe, cred ca-i numai chimie; de exemplu ce trasaturi de caracter sau stare de spirit ai avea daca-ti plac, de exemplu, parfumurile monoflorale?

iar alocarea pe zodii ma enerveaza, ca nu ma nimeresc niciodata - mie imi iesea cum ca ar trebui sa-mi placa Dune de la Dior sau Pleasures de la Estee Lauder - bineinteles ca nu mi s-a parut fain nici unul

sunt faine multe dintre parfumurile lui Serge Lutens: Un Lys, Chene, Tubereuse Criminelle, Encens et Lavande

stare de spirit - de sarmi la: 26/11/2003 10:01:40
(la: Feng Shui sau armonia la domiciliu.)
Feng Sue este o stare de spirit.
Am citit citeva carti despre Feng Sue.Este un curent de armonizare de mii de ani, dar nu este aplicabil numai la exterioare.Armonia trebuie sa vina din interior.
Va spun asta pentru-ca am experimentat efectul Feng Sue pe pielea mea.de exemplu, oficiul meu este orientat N/W - foarte propice calculat in functie de tipul de persoana(apa) care sunt.de asemenea stiu ca a neavind un zid in spatele tau cind stai la birou confera instabilitate si nesiguranta.Multe elemente Feng Sue, cind aplicate cu inteligenta si armonizate cu vibrarea interioara pot determina o dezvoltare a nivelului de viata al individului.
Sunt multe de spus si multe de citit.

Dar in toate cazurile trebuie sa se tine cont te faptul ca, daca peroana nu exerseaza o armonie interioara, aranjamentul extern este inutil.
Am un exemplu: un prieten - intotdeuana am crezut ca putina cunoastere este periculoasa- a inceput sa compileze elemente Feng Sue in speranta ca il vor ajuta sa treaca peste deceptii sentimentale.Well, trebuie sa spun ca atita timp cit nu s-a spalat de mizeria interna , Feng Sue nu a avut nici cel mai mic efect pozitiv asupra lui.


stare de spirit - de Ioana Alina la: 24/01/2007 20:06:48
(la: De ce atata ura ?)
Nu am avut niciodata pretentia ca as fi poet. Pana la urma am incercat sa transmit o stare de spirit. A mea. Si poate am reusit. Nu stiu, pentru ca ce am scris au ramas pana acum intr-un caiet. Din punctul tau de vedere, probabil era mai bine sa ramana acolo. E riscul meu, si criticile le accept. Doar ca nu sunt de acord cu sarcasmul.
#171017 (raspuns la: #170615) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tocmai pentru ca este o stare - de (anonim) la: 28/11/2003 11:46:14
(la: Feng Shui sau armonia la domiciliu.)
Tocmai pentru ca este o stare de spirit, cel care apeleaza la acest mod de a se cunoaste si de a gasi prin cunoastere si meditatie, linistea interioara, spera ca mediul, vibratiile exterioare, plasarea unor obiecte in spatiu, culorile folosite etc. , sa poata influenta si rezona cu spiritul sau interior . Cam greu de crezut, dar este o ipoteza pe care a dat-o toata filosofia taoista si mai da si rezultate. Depinde si de om. Personal cred ca adevarul este la mijloc, daca nu esti sensibil si nu te lasi sensibilizat de astfel de lucruri, daca nu crezi in ele si nu ai speranta unei vindecari prin acest mod nu are nici un efect asupra armoniei tale interioare, pe de alta parte cred ca exista o influenta cat de mica benefica, chiar daca suntem uneori inconstienti de ea.
#5471 (raspuns la: #5263) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
-A fi blonda e o stare de spi - de SB_one la: 23/02/2004 15:33:26
(la: Femeia)
-A fi blonda e o stare de spirit!


SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#10393 (raspuns la: #10392) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
The Passion of the Christ - de (anonim) la: 04/04/2004 13:14:46
(la: The Passion of Christ!! de Mel Gibson)
Nu cred ca poate fi numit o capodopera.Din punct de vedere tehnic e bine realizat.Starea de spirit cu care pleci dupa vizionare ? .......lasa mult de dorit.Oricum e departe de mesajul pe care Isus a vrut sa-l transmita oamenilor. Iubire. Si apoi a face bani dintr-un asemenea subiect mi se pare deplasat.Asta face Mel Gibson & Co.
#13283 (raspuns la: #13261) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Destin - de Little Eagle la: 06/08/2004 07:25:13
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Am mai scris de cateva ori si iar repet pt. ca gandesc o mare intelepciune in cuvintele unui om sarac si simplu,care nu a vrut bogatii nici alte lumi si pamanturi,a ales de multe ori sa se retraga ,sa-si conduca tribul departe de lupte decat sa foloseasca el insusi un mod de a pedepsi pe invadatorii englezi,francezi ori...so called americans!Poate un fel de Mahatma Ghandi inainte ca acesta din urma sa se fi nascut.

Dear Destin,tu esti un om intelept,multi in cercul nostru la cafenea avem o inteligenta mare,nu suntem nici dobitoci nici ramasi in urma,desigur ca ne certam mereu unul cu altul/alta,sau altul cu altii si altii cu altul si in final unii cu toti ceilalti de parca there's no tomorrow!

Nu cred ca este necesar.Nu noi ne certam intre noi(ca suflet)ci lasam frau liber ego-ului sa -si exprime tot ce zace in el selfish si raul iese afara mereu,nu e bine.Daca cineva vorbeste si da ex. legate de Jesus,de ce oare trebuie sa critice pe un altul ca si cum este vinovat si ar merita luat la pietre si de ce nu crucificat...?De ce acela ce critica e mereu nervos si suparat impotriva lumii parca?
Atunci unde este pilda lui Iisus?Ce sfaturi si ce invataminte ar fi dat el discipolilor lui sau tuturor,daca i-ar fi luat la palme verbale si mereu urlat la ei si fiind nervos si suparat?Oare nu exista ceea ce se numeste compasiune si intelegere dar si rabdare pt. orice in viata?

Odata Iisus a mai spus ceva legat cu ...palma data pe un obraz si el ar intoarce pe celalalt....
Acum scriu nu neaparat tie Destin ori Enigmescu ori cine stie cine altcineva ci in marele general.Eu personal real as dori sa cred in Dumnezeu sa fiu ca Iisus de ex. dar stiu ca este mai mult decat f. greu,insa incerc si nu ma voi bate niciodata cu pumnii in piept ca sunt crestin de cutare ordin ori credincios in cutare religie sau credinta.
Pt. ca stiu ca a iubi pe Dumnezeu este aproape imposibil si totusi pt. o mana de oameni in tot acest univers nu a fost ori este nerealizabil,pt. ca daca vrei sa te consideri credincios in Jesus de ex. atunci...neaparat TREBUIE(imi pare rau de majuscule,real am dorit sa subliniez importanta)sa traiesti viata lui.....

Intreb de curiozitate daca cineva cunoaste ori a auzit de astfel de persoana?
De aceea sunt retinut si nu spun ca iubesc real pe Dumnezeu,stiu totusi cine este si invat mereu privind in jurul meu natura in care-l vad si mai greu dar incerc...sa-l vad si in oameni,cel mai greu!Pt. ca trebuie sa fii detasat de orice stare de spirit rea si sarenunti la orice manifestare a ego-ului ...e f. greu!!!!

Dar ,exista lucruri mai simple in drumul de a afla pe Dumnezeu si in fapt ...a-l descoperi in tine insuti.Si ele mereu au fost exprimate ca pt. mintea noastra de avatarii lumii,prin pilde si parabole,ca in trecut cand mintea umana nu era chiar asa de ridicata....dar azi inca nu este decat tare putin...si atunci ce face Dumnezeu?
Se coboara la mintea noastra si ne da ceva de gandit o regula,sa zicem in viata.El NU poate vorbi in limbajul lui real unora ca noi,vasta majoritate pe glob si univers,atunci misiunea lui ca avatar(cuvantul in trad din indiana=incarnare directa a lui Dumnezeu in forma umana)devine acea de dascal si te invata sa intelegi la acea anume viata din timp si istorie a lumii de ce a venit si revine si fiecare,pt. ca fiecare societate are un anume grad si nivel de dezvoltare materiala si spirituala,va avea in concordanta,anumite precepte pt. acea vreme,spuse de avatarul de atunci.

Iisus a fost acum 2000 ani,desigur,azi e alta viata si epoca,dar realul sens si mesaj este si va fi si a fost mereu acelasi spus in diverse forme,dar il vezi la fel si la primul avatar(Abraham),apoi Zoroaster,Rama,Krishna,Buddha ce au fost inaintea lui Iisus,si apoi si la Mohamed si in final Baba .Toti au trait intocmai preceptele sfinte,nu vei gasi niciodata in vietile lor o minciuna sau o greseala,astfel de "oameni" sunt avatarii lumii si ei formeaza un anume ciclu istoric,nimic in univers nu este intamplator!

Este destinat!
Sa fac o analogie simpla,gandeste ca tu esti profesor de facultate,oricare ar fi ea.Acum ai o varsta si o experienta de viata si munca si studii si cultura si intelepciune.Deodata te trezesti in fata unor copilasi de clasaIa primara si trebuie sa-i inveti ceea ce stii tu...oare crezi ca vei putea sa le explici in cuvintele tale si termenii la care ai ajuns in studii?In nici un caz!
Pt. ca NU te vor intelege,e ca si cum Einstein ar explica teoria lui unui copil de 7 ani!
Ce faci atunci sa fii inteles?Te cobori la mintea lui si folosesti....parabole,scurte istorioare,in cateva cuvinte(nu ca mine acum de scriu un roman deja!)sa fie pe intelesul lui si neaparat dai un ex. prin tine insuti altfel,la ce buna e vorba daca nu e sprijinita de fapta?

Si cam asa a fost mereu,mesajul mereu acelasi,f. simplu....dar omenirea nu s-a schimbat deloc!De aceea un avatar sa vina NU e de ajuns...

Vorbim mereu de Dumnezeu la cafenea si ce piosi suntem ori mistocari sau atotcunoscatori in toate....si de fapt inca si azi nu stim habar de nimic.
Eu zic asa: hai sa fim cu totii prieteni,sa ne iubim intre noi(hey!NU va ganditi acum la acel Ozzy din trecut fustangiu,okay?)si sa invatam unii de la altii si restul va veni de la sine.

E oare greu?De ce suparari si suferinte chiar aiurea?Oare merita efortul?Nu cred,ganditi acum ce-i mai important?Sa ne injuram unii pe altii ori sa ne iubim si daca odata soarta va fi sa ne puna fata-n fata pe unii din noi,ce fericire ar fi sa ne luam in brate !!!

NU am scris astea deloc cu idea si la adresa ta Destin ori Enigmescu ori oricine din lumea toata!Imi sunteti frati oricum si a va judeca nu-i bine,dar imi pot spune opinia si cine o accepta e okay.Nu am puterea de a judeca....sunt un nimica in acest univers dar asta sunt si chiar un nimica am dreptul sa vorbesc,dar niciodata ca un avatar!

Sper ca la un moment dat limbajul meu din trecut prin care am ofensat pe f. multi si pareri si opinii ce am avut nu au devenit treptat un mijloc de initiativa de exprimare pt. altii...stiu din experienta inca din...scoala generala...

Hey,acum nu vi-o luati in cap!Inca sunt mare fan al amicului Ozzy,port cele 4 perechi de shades(ochelari de soare pt. cei ce nu stiu slang american)trimise de Sharon,unii f. inchisi de soare puternic,altii albastii,altii purple altii pink.
Depinde cum e vremea ii port mereu,si in casa.
La fel imi place muzica lui,si rock si heavy metal si tech-industry,si desigur si The Doors,Motorhead etc.
Asta nu inseamna ca-s un depravat si drogat si antichrist!I am a free man si vreau in viata asta sa fiu cum sunt,in cea care vine poate voi fi cine stie in ce alta tara si poate femeie,poate saraca,poate f. bogata,doar karma stie si sanskaras,altadata va scriu ce-nseamna sanskaras ori samskaras.

Cert e ca sunt fericit cum ,sunt ca iubesc ca am trait din plin si gustat din multe placeri sexuale ale vietii,am suferit in Ro., am avut si clipe fericite acolo dar nu as mai trai acolo deloc.
Deci brothers and sisters,let's be friends,love is all you need...how right was John Lennon.also a Baba Lover!
De la cine credeti ca au venit ideile lui "give peace a chance"si altele?De la cine credeti ca i-au venit ideile si filosofie si politica lui Mahatma Ghandi?
Cine credeti ca l-a invatat sa-si iubeasca aproapele, sa fie simplu dar puternic in gandire si fapta si mai ales onestitate?Cine credeti ca i-a spus ca unica solutie este rezolvarea oricaror probleme pe cale pasnica si prin .....LOVE&PEACE?

Cum am scris la inceputul romanului meu,e vorba despre aceste cuvinte ce in final sunt rezumatul a tot ce am scris acum.
Din pacate nu simt nevoia sa traduc...sper ca cine stie engleza si toti stiti,sunteti inteligenti,vor accepta asta:

"We do not want churches because they will teach us to quarrel about God,
as the catholics and protestants do.We do not want to learn that.
We may quarrel with men sometimes about things on this earth.But we never
quarrel about God.We do not want to learn that."

Chief Joseph(Nez Perce/1840-1904/Iroquois nations)

Nu stiu de ce am scris atatea cand acest mare intelept indian si mare CHIEF a spus totul in cateva cuvinte?

Destin,stii cum sunt fratii mei?Intelegi ce vor sa spuna doar privindu-te in ochi si la fel ii intelegi si tu...putine vorbe,multe doar prin gesturi.Un european ca noi ori chiar si....asa zis american.,da din gura mereu,ca mine,chestia e ca in prezenta lor sunt f. mut,nu am de ce vorbi cand ne putem intelege perfect prin liniste....a fi tacut...e o arta in final...mai vorbim si nu crede ca te-am criticat,ori pe numeni de altfel,departe de mine!!!

LOVE&PEACE,
Ozzy




































































































#19146 (raspuns la: #19142) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Istoriei si controversatul 23 August, - de DESTIN la: 28/08/2004 19:48:36
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)
Destul de curios si controversat destin a avut in rastimpul acestor sase decenii actul de la 23 August 1944!

Numit pe rand:
cand ?mareata noastra sarbatoare nationala?;

cand ?prologul rusificarii Romaniei?;

cand ?fapt energic,de vointa al intregului popor?;

cand ?ziua unei odioase lovituri de palat?.

Actul de la 23 August isi asteapta inca o analiza documentata,atenta, riguroasa si mai cu seama,nepartinitoare,care sa-i defineasca locul si sa-i descifreze semnificatiile profunde si complexe in istoria neamului, ca si in viata politica internationala.

Cert este,insa,un singur lucru:

indiferent de caracterul partizanal al interpretarilor si omeneste vorbind, limitat si subiectiv al documentului memorialistic, el ramane un eveniment de importanta deosebita.

Tocmai de aceea, din sirul lung de posibile definitii pe care le-a primit si le va mai primi actul de la 23 August, putem retine cu certitudine aceasta formulare a istoricului englez John Erickson :

"?23 August 1944 s-a dovedit a fi una dintre zilele decisive ale intregului razboi?."

Oare numai,ale intregului razboi???!!!

O prima problema este cea legata de motivele intrarii, participarii, dar si ale iesirii Romaniei din alianta de razboi cu Germania fascista.

Astazi nu mai este un secret pentru nimeni, ba este un adevar qvasiunanim-acceptat de istorici si politicieni, faptul ca Antonescu s-a angajat in acest razboi si a angajat armata si tara insasi in conflagratie nutrind increderea nestramutata ca, dupa castigarea razboiului de catre germani, Romania, ca aliat, isi va recapata teritoriile strabune rapite prin Dictatul de la Viena si respectiv,prin ultimatumul lui Stalin.

Asa se si explica de ce la inceput a existat un larg si cuprinzator caracter de masa, de entuziasta si sincera sustinere populara, care, insa, pe parcursul razboiului, dar in mod inexorabil dupa victoriile URSS si ale aliatilor, cand victoria germana parea tot mai indepartata si mai incerta, aceasta stare de spirit colectiva a inceput sa se diminueze, ajungand la sentimente diametral opuse. De disperare,refuz de a lupta, mergand pana la impotrivire fatisa.

Il putem denumi ca:un prim avrtisment al istoriei...

Poporul imbratiseaza cu entuziasm si spirit de daruire o cauza,este dispus sa mearga pana la sacrificiul suprem,dar cu o conditie decisiva - sa i se ofere o motivatie clara luptei sale,sa i se spuna cinstit pretul pe care trebuie sa-l plateasca,dar si scadenta ferma a actiunii.

In nici un caz el nu va accepta la nesfarsit demagogia, minciuna, promisiunea neonorata. O cauza,oricat de generoasa ar fi ea initial,daca nu este acoperita de rezultate, sfarseste prin a fi urata si tradata chiar de cei mai infocati sustinatori.

Un alt avertisment al istoriei il avem dat de modul in care partide politice,in primul rand cele astazi definite cu un termen generic si cam vag,partide istorice?, scoase de Carol al II-lea prin ?lovitura de palat? in afara vietii politice,dar mentinute si de regimul Antonescu in aceeasi situatie,au reusit sa catalizeze protestul societatii civile,al maselor nemultumite.

Deci: adevarul, dreptatea sociala, cauza nationala nu pot fi infrante si nu mor; mai mult, ele pot si trebuie sa invie din propria cenuse.

In fine, dar nu si in ultimul rand, actul istoric de la 23 August 1944 a fost, prin complexitatea si profunzimea implicatiilor sale, o foarte sugestiva ilustrare a raporturilor reale dintre politica interna si politica externa intr-un stat national si suveran.

Cu titlu de exemplu, desi Romania era, teoretic, aliata,deci egala cu Germania,in realitate,autoritatile Wermachtului,dar in primul rand, ambasadorul Killingger,dar si trupele germane,se comportau fata de autoritatile romanesti si fata de societatea civila ca niste adevarate autoritati si forte de ocupatie.

Aceasta a si facut ca, pe fondul ororilor razboiului,a pierderilor de vieti omenesti,sacrificiile si privatiunile de tot felul sa se acumuleze crescand si sa ia forma unei revolte antihitleriste de masa,cu un tot mai pronuntat caracter politic.

Nu este mai putin adevarat ca, in pofida tuturor asigurarilor date inca de la 2 aprilie 1944 de catre V.M. Molotov, (si anume ca guvernul sovietic ?nu urmareste scopuri de dobandire a vreunor parti a teritoriului romanesc, sau schimbarea regimului social din Romania si ca intrarea armatelor sovietice pe teritoriul Romaniei este dictata exclusiv de necesitatile si de continuarea rezistentei de catre armatele adversarului?) in aprilie 1945, cu prilejul unei discutii cu o delegatie iugoslava condusa de Iosif Broz Tito, I.V. Stalin avea sa declare fara echivoc:

"Acest razboi nu este ca acela din trecut. Oricine ocupa un teritoriu, impune si propriul sau sistem social".

Ceea ce nu face decat sa intareasca,fara nici o putinta de tagada, istoricul ?pumn in masa? trantit de A.I. Vasinski direct in fata Regelui Mihai I,atunci cand acesta incerca sa se apere,citand in mod iluzoriu ?Declaratia privind Europa eliberata? adoptata la Conferinta de la Yalta din 4-11 februarie 1945: ?

"Yalta sunt eu!?."

Bibliograph:

Marturisiri ale istoricului englez John Erickson;
Istoricul Florin Constantiniu;
WilhelimTaciturnul;
Dr.FI Dworschak.

Cu bine,
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20562 (raspuns la: #20475) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daniela - de carapiscum la: 16/10/2004 10:24:59
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Nts, m-ai facut sa rad, zau asa. Nu numai ca nu m-ai contrazis in nici o privinta, dar vrei pe deasupra sa-mi cauti nod in papura ca sa te poti tu simti confortabila si fara muste care sa te sacaie pe la cele extremitati. In loc sa vii sa ma contrazici cu ceva concret, tu-mi intinzi o lista la care trebuie sa bifez "wrong" ori "true" and "how many times". MA distreaza si mai tare fiindca seamana cu un test din ala psihologic dintre care candva am mai rezolvat eu. Una peste alta tin neaparat sa te incredintez ca nu m-am oparit deloc, raspunsul meu n-a venit pe nici un fond nervos. Asa ca nu e nici pe departe vorba de scuzare, mai draga. Iar faza cu distrarea forumului..., sa avem pardon, nu esti tu in masura sa judeci pt. toti laolalta.

Acuma revenind la ultimul tau mesaj, cu toate ca n-am sa fac decat sa-ti dau apa la moara, am sa-ti raspund la fiecare intrebare.

1. O data pe saptamana, in fiecare saptamana.
2. De tot atatea ori.
3. De cate ori se umple galeata/sacul de plastic.
4. In treaba ei nu ma amestec, daca vrea sa faca ceva n-o incurc (asta e intelegerea); pe de alta parte tin sa precizez ca am stat destui ani singur ca sa stiu sa fac de mancare si sa nu murim de foame. In orice caz aici am si eu o intrebare pt. tine: de cate ori se intampla sa nu mai apuci sa faci tu de mancare din cauza timpului extrem de scurt ce-ti ramane dupa orele de lucru?
5. Nu ma omor cu spalatul vaselor la mana, ca asta o face masina de vase; recunosc totusi ca este unul dintre lucrurile pe care nu le ador- insa nevoia il invata pe om si-l obliga.
6. De destule ori; nu in fiecare zi, desigur, dar sunt zile si zile. La tine nu-i la fel?
7. De obicei eu o strang.
8. Nu ma laud dar am spalat bulendre cat poate n-ai spalat tu la viata ta - si manual, nu cu masina de spalat. DAr acum e mai bine, ca le invarte rotativa de le umple de draci.
9. Cateodata. Depinde de starea de spirit... ;}
10. Pai daca le strang le si impaturesc; principiul meu este de a nu pune mana de mai multe ori pe acelasi lucru, ca sa nu trebuiasca sa faci de doua ori aceeasi treaba.
11. Daca vrei pot sa ingrijesc si de ai tai desi, culmea, nu am copii (inca). Asta nu inseamna ca n-am experienta- dar n-are rost sa vin aici cu ex.
12. Inca de la mama acasa am invatat sa curat eu geamurile. E drept insa ca m-am cam lenevit in ultima vreme.

Normal si etic ar fi fost ca mai intai sa iti raspunzi tu intrebarilor ce mi le-ai adresat, ca o comparatie. Apropo, stii cumva cam cat din castigul ei cheltuie o femeie "moderna" pt. ea singura? Si cam cat cheltuie pt. el un barbat "ramas roman"?

Dincolo de toate astea iti mai zic un singur lucru: ce am scris mai sus nu ma face nici modern si nici invechit, nici bun nici rau, nici nebun/prost nici destept/cuminte. Sunt unul din barbatii normali, consider eu. Dar poate ca e bine de amintit faptul ca ceea ce e normal pt. unii, e anormal pt. altii. Depinde de gusturile si deprinderile fiecaruia, depinde de gradul de smerenie pe care o dobandim in virtutea iubirii si a intelegerii pe care ne-o dorim. Si ca un ultim aspect, cred ca dintre toate virtutile intr-o casnicie, cel mai mult trebuie cultivat respectul reciproc. Fara asa ceva nu prea exista dragoste adevarata.

Sper ca ti-am raspuns suficient de obiectiv.
P.S. Tot nu mi-ai raspuns la unele intrebari pe care ti le-am adresat in mesajul anterior; ce faci, ocolesti, te codesti...?
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#25253 (raspuns la: #25246) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A nu putea fi singur e o boala rusinoasa - de ondine la: 10/02/2005 14:05:11
(la: Singuratatea a devenit o boala rusinoasa?)
Citind anumite randuri mai jos imi aminteam cand am fost la un schit uitat in munti, unde traia un singur calugar, si cineva l-a intrebat cum de rezista singur, acolo, tot timpul. La care el a replicat : nu sunt singur, sunt cu Dumnezeu.

Pe de alta parte, singuratatea e ceva profund uman…Si Isus, pe cruce, a avut un moment de singuratate (Eli, Eli, lama sabahtani…) si poate acela a fost momentul cel mai trist, cel mai apasator. Si poate ca nu « s-ar fi facut om » indeajuns, daca nu ar fi existat si momentul acela.

Dar mai exista si singuratatea printre oameni, in raport cu ei. La acest capitol, singuratatea nevoita (si neacceptata), aceea care e rezutatul unor imprejurari, mi se pare putin semnificativa. Poate ca pe un om destept il poate face mai destept, dar in rest…cred ca nu face decat sa nasca frustrari. E un accident nefericit…si numai cine stie sa faca ceva bun din ceva nefericit, poate sa nu iasa mutilat dintr-un astfel de accident.

Singuratatea voita (cu tot dinadinsul), imi starneste si ea semne de intrebare. Nu stiu daca isi poate dori cineva cu adevarat sa fie singur, nelimitat. Ar trebui sa fii cumva in extrema cealalta, sa-ti urasti semenii, ca sa vrei sa te tii cat mai departe de ei (vorbesc in continuare de singuratatea in raport cu oamenii).

Cea care mi se pare cea mai interesanta e singuratatea ca stare de spirit, de fond. Acel tip de singuratate care, intr-un fel, e un dat. Care se naste in mod firesc din diferentele fata de ceilalti. Nu implica neaparat izolare, dar pe de alta parte orice apropiere devine mai devreme sau mai tarziu o tristete in plus, aceea de a resimti, de a-ti readuce aminte de aceste diferente. De a realiza ca nu poti fuziona decat pana la un anumit punct si de acolo…ei bine, da, de acolo poti incepi sa vorbesti cu adevarat de singuratate. Adica de a fi singur cu tine. Pana la urma, cred ca orice om o are (revin la ce spuneam, humanum est), dar proportiile difera foarte mult. Ca si gradul de constientizare, evident.

Orice am face si oricat nu ne-ar placea sa o credem, toti avem un prag dincolo de care suntem numai cu noi insine. De altfel, de asta vorbea si Beigdeber. Un prag dincolo de care nu ne mai putem minti, si n-avem ce face, trebuie sa ne privim in fata. Chiar daca asta inseamna vizualizarea unui mare gol…si poate aici e esenta problemei si ceea ce ne mâna sa fugim catre altii, ca sa ne ascundem mai bine de noi insine. Cred de fapt aceasta e adevarata boala. Si e atat de urâta, incat preferam sa improscam cu noroi tot ce ne aduce aminte de asta. Un om caruia nu ii este bine si singur este un om caruia nu ii e bine cu propria persoana… Din punctul meu de vedere e un handicapat. Si nu folosesc termenul la modul peiorativ, nici o jignire. E un om caruia ii lipseste ceva esential : propria sa persoana.

Raportat si mai precis la relatiile sentimentale (fiindca in functie de ele resimtim cel mai des si mai acut singuratatea), e mai degraba jalnic, si poate ca asta e cu adevarat rusinos, sa ai nevoie de altii mai mult pentru a uita de tine, evitand si amanand astfel sa te auto-educi, sa te cunosti, sa te stapanesti. Sa incerci sa-ti acoperi lipsurile cu ce pescuiesti de la altii...Nu ai cum sa fii un om liber si un om intreg. Si daca e asa, nici nu poti primi sau darui mare lucru. Doar asa, dramuit, ca un schimb intre inchisoare si lumea de afara.

A depinde de cineva anume nu are cu nimic de-a face cu iubirea, dimpotriva. Cred ca numai un om liber este capabil de o iubire adevarata. Iar acela stie la fel de bine sa isi asume si propria-i singuratate. Si asta nu-i usor deloc de asumat, dar cine a zis ca lucrurile bune sunt usoare ?

Contrariul pacatului nu e virtutea, ci libertatea.
fotografia ca o arta..... - de Victor-Constantin Carja la: 12/02/2005 02:08:09
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Buna ziua Domnule Dinu Lazar.Numele meu este Victor-Constantin Carja. Desi nu sunt nici pe departe un cunoscator al lumii fotografice, pot afirma ca sunt un devorator al fotografiilor. Totusi, despre sit-ul lui Blitz as putea spune multe, dar as risca sa repet mesajul pe care-l transmit fotografiile....si totusi, fotografiile ei vorbesc cu o mie de vorbe in plus despre sufletul ei, despre trairile ei. Nu asta ar trebui sa exprime toate pozele? O stare de spirit, o traire, un sentiment, ceva pasional, un act de creatie......pe mine a reusit sa ma uimeasca sit-ul ei prin forta de a transmite sentimente, trairi puternice, aspecte din lumea reala pe care noi restul le ignoram sau suntem prea ocupati sa pozam in oameni ocupati pentru albumul vietii. In speranta de a nu fi plictisit pe cineva, sper ca aceasta fiinta talentata, Blitz, sa ajunga unde si-a propus: in varf!!!! Domnule Dinu Lazar, am citit comentariile dumneavoastra si va impartasesc intru totul ideile. O zi buna va doresc si multe fotografii deosebite.
#36088 (raspuns la: #35631) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Societati secrete si spirit... - de ampop la: 01/04/2005 07:39:24
(la: pendulul lui foucault)
Draga Alex
Vorbesti de societati secrete si templieri. Acestea au existat din cele mai vechi timpuri, de la arhitectul templului lui Solomon, Hiram pana in zilele noastre. Dar sa nu-ti inchipui ca aceste societati sunt doar intrunirile unor batranei cu sortulete, spade si manusi albe. Asta-i pentru cei cu IQ 100. Masoneria este mai degraba o stare de spirit, hai sa-i zicem o "masonerie a spiritului" ce nu poate fi monitorizata practic de nici un sistem. Pai daca ar fi doar lojile inregistrate la TMB, ar fi absolut hilara denumirea de "societate secreta", care este impanzita de agenti si colaboratori ai serviciilor speciale romanesti, care beau Chivas Royal si povestesc aventurile cu "fetite". .
De multe ori se intalnesc oameni cu trecut si origini diferite (sociale, etnice, rasiale etc) care "vibreaza" pe aceeasi frecventa, gandesc similar, au puncte de vedere comune. Vezi...ei fac parte din aceeasi "loja". Adevarata, spirituala...si sa-i zicem in gen high-tech "virtuala". Loja pe care nimeni nu poate s-o "tina in frau" sau s-o "dea pe brazda", dupa interesele de moment ale sistemului.
Jaques de Molay a putut fi ars pe rug de Philip dar spiritul lui a mers la Creator...
Mario
despre inocularea dragostei in vederea cunoasterii autentice - de George Avramescu la: 01/06/2005 10:32:33
(la: despre sustragerea dragostei in vederea cunoasterii autentice)
Judecand dupa spusele tale, s-ar parea ca indiferenta ne-ar putea face obiectivi; este o teza pe care as fi, subiectiv inclinat sa o impartasesc – pentru ca in adancul meu imi doresc sa iti dau dreptate. De ce? Findca in ce te priveste nu pot sa fiu obiectiv, dintr-un motiv pe care tu l-ai expus cu foarte multa ardoare. Ne face oare iubirea sa analizam comportamentul celor de langa noi in mod diferit? Cu alte cuvinte, sentimentul uman este o lupa care filtreaza perceptia noastra dand imaginii receptate o forma specifica starii noastre sufletesti? Foarte frumos ai argumentat tu: atat de logic se leaga lucrurile in ceea ce spui incat nu-mi ramane altceva de spus decat: NU!
Daca lucrurile ar fi dupa cum spui tu aceasta mizerabila urzeala numita societate ar fi guvernata de alte reguli, cu mult mai drepte. Plecand de la premiza ca cei de sus, nu ne cunosc, deci n-au cum sa ne iubeasca, ar fi firesc sa priveasca impartial la necesitatile noastre si sa ticluiasca legi care vin sa le satisfaca… Ca nu se intampla astfel, este un lucru mai mult decat usor de vazut. E un exemplu oarecum tampit, indepartat de realitatea noastra care-i un cerc ce se intinde pana la cateva persoane in jurul nostru. Am vrut insa sa-l dau intre primele findca nu putem sa vedem scoicile facand abstractie de mare. Ma rup acum de efectul lucrurilor, ca sa privesc nestingherit la cauzele sale. Asa ca strangandu-mi jucariile, peste tot intinse, vin eu, si ma asez langa mine aici, in fata acestui monstru cu monitor de 17”. Sunt singur… si in afara de tine pe care vreau sa te iubesc, restul vietii ma lasa rece tot mai mult, cu fiecare zi care urmeaza. A fost o vreme cand o iubeam cu toata puterea. Asta nu ma impiedica atunci sa vad cat de curva este. Astazi, nepasator cu ea si natura ei, de ce oare la fel o descopar? Pentru ca logic mi-as dori sa privesc lucrurile din prisma ta. Nu ma bucura sa te contrazic, fie si din simplul motiv ca lucrurile asa cum le afirmi tu imi confera o postura mai comoda in singuratatea mea – nu atat in sensul ca o cerebrala satisfactie ar putea sa umple un gol sufletesc, pentru ca sunt acestea doua, precum apa si uleiul. Dar, o satisfactie, perceputa cu oricare dintre simturi are menirea sa indulceasca in orice caz starea de spirit a individului.
Dar de ce oare vorbesc despre mine ca individ? As putea, defapt ar fi de dorit asa, sa ma autopercep disecat in sentimentele care ma compun… Sa luam de pilda nevoile mele: in mine, bulimic aproape simt de cand ma stiu, o foame. Ii caut originea in stomac si mi-e imposibil sa o gasesc printre boluri de mancare mai mult sau mai putin descompusa. Finalitatea insa e aceiasi: in cacat se termina si una si alta din satietatile noastre satisfacute.
Va urma…

"...noi, bună pace şi de n-o fi cu bănat..."
Lucico …aaa, pardon!…lu’ cico! - de maan la: 13/09/2005 12:29:52
(la: "Academia Cafeavencu")
el e omul meu, iar eu sunt vaca lui

om/vs/vaca nu mi-a sugerat o trimitere la uman/vs/animal, ci mai curand o forma subtila si-n acelasi timp extrem de sugestiva de-a insista asupra posesiei.
conform acestui unic vers, exista doua moduri de-a iubi, total diferite, dar nu mai putin intense.
e aici o dihotomie intre iubirea conditionata, cerebrala, profund umana – a lui, si cea neconditionata, primitiva si pura, ca a dobitoacelor - a ei.

mi-amintesc un cantec popular, pe care-l asculta bunicul in frageda mea pruncie:
“din bucata mea de paine
am hranit un om si-un caine
omul, ah, s-a suparat
de la mine a plecat
doar cu cainele-am ramas
ma apara la necaz”

si, mai incolo, despre caine: “il bat si il dau afara/ sare gardul, vine iara”!

revenind la versul care te-a descumpanit: autorul ar fi putut alege un caine, un cal, un porc, dar impresia n-ar fi fost atat de puternica.
ea-l iubeste deci, ca o …vaca, Ea e a Lui ca un animalut tampitzel, fara sa pretinda nimic, bucuroasa de ce primeste, cand primeste, adorandu-l atunci cand binevoieste sa-i ofere ceva …

asa cum l-am vazut eu – un vers reusit, care-a creat din cuvinte simple si goale de sens, o metafora puternica despre iubire.
bagatelizand spre vulgar, nu zice decat: “il iubesc ca o proasta, dar asta-i departe de-a ma deranja si chiar sunt mandra de iubirea mea”)))

nu voi spune insa ca n-ai inteles poezia si ca eu am priceput totul.
poezia e, sau ar trebui sa fie, locul unde oamenii nu-ar trebui apostrofati ca n-au inteles nimic.
sunt multiple tipuri de sensibilitate, care uneori coexista in aceeasi persoana, manifestandu-se insa conform starii de spirit.
eu una am preferat intodeauna textele care sugereaza mai mult decat spun si chiar altceva decat pare ca transmit.
vorbesc de-acele fragmente care-ti ofera cu darnicie cai multiple si halucinate de evaziune-n oniric, sau iti furnizeaza jocuri ale mintii in care esti suveran si intotdeauna castigator.
Acelasi joc – jucatori multipli, concomitenti sau succesivi, cu nici un looser.
de-aceea se spune ca poezia e calea cea mai sigura spre dumnezeire.
Cale unica, pentru subsemnata.
maan

ps. Spledinda conferinta, iar secventele citate-s absolut savuroase!

mina anina cuvantul mandrie - de mina anina_106 la: 16/01/2006 11:13:15
(la: Mândrie si prejudecata)
mina anina
cuvantul mandrie se foloseste prea des de catre noi oamenii..mult prea des...e un fel de replica intr-o conversatie...i-si pierde pana si identitatea...are atatea trebuinte..noi oamenii ne catalogam drept mandrii mult prea usor...si uneori in prostia noastra nici macar nu stim real ceea ce este cu adevarat...spunem ca nu suntem mandri..ba spunem ca noi suntem mandrii...e o stare de spirit..dupa toane...nu vi s-a intamplat sa va laudati ca sunteti prea mandru pentru a face ceva sau ca nu sunteti deloc madrii,ca lasati de la voi?depinde de context...de avantaje...se poate spune ca acest fenomen e oare calitate sau defect?esti mandru si nu lasi de la tine daca ai dreptate-de cele mai multe ori nu aduce prea multe avantaje...pierzi.Apoi daca in minunatia ta de om se gasesc anumite principii e clar ca nu vei face anumite lucruri pentru a obtine ceva...cred eu ca legatura mandriei cu principiile e foarte legata...si in Biblie scrie ca mandria e un pacat...apoi ca sa traiesti fara a face prea multe pacate e clar ca trebuie sa ai principii...mandria e prea prost folosita de noi..cred ca sunt anumite reactii omenesti care nu au denumire si capata acelasi sens...mandrie...oare e chiar mandrie?sa te certi si sa nu lasi de la tine,fie ca ai ,fie ca n-ai dreptate,nu prea e mandrie...dupa mine e prostie...sa nu faci primul pas in ceva...nu e mandrie...e regula mentinuta in timp...si nu e mandrie...sunt multe lucruri care nu tin de mandrie si care sunt denumite asa...si daca stai bine sa te gandesti oare care este adevaratul sens al mandriei...?e un cuvant care a aparut si el...asa ca sa avem noi cum sa ne denumim cate-odata...mai rar sau mai des...whatever...si faptul ca faci ceea ce vrei ca om cu personalitate ce esti...in alegerile pe care le faci...parerile sunt impartite...unii atesta ca e mandrie cronica...altii ca nu...oare?
De ce politizati totul - de Maximilian la: 06/05/2006 07:54:19
(la: Eminescu, un Faust al romanilor)
Indiferent de regimul politic, la 18 ani stelele raman stele, luna ramane luna, izvorul tot asa curge iar starea de spirit tot aceiasi este indiferent daca cel citit in acel moment este - Byron, Shelley, Lermontov, Ghoethe sau Eminescu
La 18 ani iti place acest fel de poezie ( poate acum la 16), iar noi romanii il avem la indemana pe Eminescu, pe Minulescu , ceva din Toparceanu Dar Alexandri sau Macedonski sunt greoi Nu au aripi de fluture Iar la varsta aia ne trebuie aripi de fluture Nu a fost sau este ceva dirijat, nu tine si nu va tine niciodata de regimul politic Povestea " un baiat iubea o fata " va exista intotdeauna dincolo de regimurile politice Eu despre asta vorbeam nu despre posibilitatea de a citi sau nu .






Tot ceea ce este omenesc ma preocupa
mjn
#120486 (raspuns la: #120427) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
#132011, de Cri Cri - de Baloo_ la: 10/07/2006 21:00:07
(la: Povara frumusetii)
"Gandeste-te la cineva care sustine tot timpul ca e "badaran" in exprimare, si totusi nu face asta decat cu anumite persoane. Cu celelalte, de ce nu? De frica, oare? Teama de a nu fi judecat? Sau... ai putea spune ca e nesincer? Ca vrea sa-si "fabrice" o imagine?"

Pe langa "frica" pe care am pomenit-o, care este inteleasa si ca masura de precautie, de autoconservare, si ca tinere de cont de sentimentele sau personalitatea celui de vis à vis, mai sunt o gramada de factori care influenteaza atitudinea aleasa, ma refer in mod neconstientizat, cum ar fi reflexul de a incerca de a cataloga o persoana noua (se pare ca memoria lucreaza dupa principiul baza de date si incearca sa atribuie unei persoane noi un minim de atribute => prima impresie). In final este o incercare de adaptare a psihicului la persoana noua (tot o masura de autoconservare - psihicul isi pregateste cele mai potrivite "arme", specifice persoanei), iar atitudinea rezultata este dependenta bineinteles de felul persoanei. Clar ca si capacitatea de adaptare sau de cantarire a subiectului in cauza este dependenta de starea de spirit din acel moment a omului (nervos, sau bine dispus, cu experiente negative si deci prevazator, cu experiente pozitive si deci mai degraba naiv, trist deci superficial sau indragostit - si mai superficial :)))), banuitor - cauta pana in detalii, etc.). Rezultatul este deci diferit in final la impactul cu persoane straine.
Despre cele cunoscute, psihicul, in momentul cand alege atitudinea potrivita (strategia de actiune si "armele" corespunzatoare), tine bineinteles cont din ce urna a scos persoana, gata catalogata. Si atunci exista sigur probabilitatea ca aceasta persoana sa fie catalogata asemanator si de altii, iar acesti altii, mai departe, sa aleaga o atitudine asemanatoare, lasand in final impresia ca "o cere".
Si cum omul se inseala uneori, e posibil sa fie asezat cineva in "urna" gresita, iar cand "adevarul" iese la iveala sa se faca o corectie si sa i-i se spuna : "scuze, am crezut ca esti deosebit...". In momentul acesta, cel lovit mai poate spune doar : "shit!".
Modul "badaran" de exprimare a acelui cineva de mai sus este un exemplu bun. De ce? Pentru ca de aici se vede ca fata de persoanele noi este prudent si-si alege cuvintele. Dar in timp persoanele se resorteaza in functie de datele noi acumulate. Acum inchipuie-ti ca o persoana anume este "impinsa" tot mai mult, odata cu convingerea, spre sectoarele de cei indragiti, fata de care se simte tot mai lejer, si deci vorbele vor fi tot mai putin filtrate, si deci pare mai "badaran". Hai sa recunoastem ca fiecare vorbim diferit fata de prieteni si fata de parinti. Si in amandoaua cazurile putem fi sinceri, chiar folosind limbaje diferite. Si nici nu frica, sau teama de a fi judecat nu este. Ideea de a-si "fabrica" o imagine este interesanta, dar in cazul acestui cineva de care spui este splendida tocmai prin absenta. Pana acum a trait bine fara sa aibe nevoie sa-si prezinte o imagine. Cum el prefera sa descopere un om, si nu sa i se impuna o imagine, tot asa se lasa descoperit, fara de a pregati el o imagine dorita de el. La inceput imaginea lui este "goala". Inchipuie-ti un "ignorant" caruia i-i se falfaie ce gandesc strainii despre el. Dar de asta sincer este. Daca cineva vrea sa-l cunoasca, are usile deschise.

______________________________

Tu deschizi aici un subiect despre care eu n-am idee, ce-i drept. Fac doar speculatii. Intotdeauna m-a inhibat ideea de a ma comporta "cum trebuie".

Nu era vorba de comportament in sensul dat de educatie, de cei 7 ani de acasa, ci in sensul de modul de actiune, neconstientizat, liber, dupa dorinte si necesitati si nu dupa regullamente ("cum trebuie"). Comportamentul este rezultatul educatiei data de parinti, de sine, de societate, de cei ce ne inconjoara, in ce masura fiecare, e diferit de la om la om, in functie de tipul si taria personalitatii. Dar comportamentul este influentat si de parerea noastra despre cel de vis à vis si invers, intr-o masura mai mica sau mai mare, dar si de starea psihica, sentimentala, fizica, etc. Deci sunt o gramada de parametri care ne duc la crearea unei imagini, care poate fi oricand gresita, si in cazul asta cel in cauza, daca i-i se spune : "am crezut ca esti deosebit...", are totusi dreptul sa spuna : "shit!" :))))))

_____________________________
Si cum majoritatea determina normalul (obisnuitul), omul descris de tine e "omul deosebit". QED.

QED. Si cum totul e relativ, asa si definitiile sunt. Ok. Deci definim omul obisnuit ca fiind deosebit si invers. Sa verific : majoritatea oamenilor sunt obisnuiti. Corect?

Twin Peaks : " Bufnita nu este ceea ce pare ... "
#132484 (raspuns la: #132011) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ok. Nu credeam ca o sa am oca - de argint viu la: 13/07/2006 19:19:15
(la: A fi sau a nu fi jurnalist?)
Ok. Nu credeam ca o sa am ocazia sa fac imediat un comentariu atat de personal, povestind atatea despre mine, cate o sa povestesc in urmatoarele minute.

Sunt romanca, si am plecat in 1991 in Franta unde am facut facultatea de jurnalism de la Bordeaux. Desi plecasem doar ca sa-mi fac studiile, si eram convinsa ca ma voi intoarce imediat dupa, pe parcursul studiilor am inceput sa nu mai gandesc asa. Si nu de alta, dar veneam des in Romania, si vedeam ca ceea ce invat eu la scoala nu se poate aplica in presa romana, ca sunt doua lucruri prea diferite. Ceea ce faceam si invatam, imi placea, devenise pasiune, nu meserie. Si realizam ca nu se putea aplica in Romania, si ca nici in viitorul apropiat nu s-ar putea aplica. Mai ales ca scoala de jurnalism asa cum am facut-o eu la Bordeaux, mi-a dat ocazia sa petrec mult timp in redactii, si nu la o "practica" din aceea cu numele, nu in stagiu de observatie, ci muncind cu adevarat, cot la cot cu ziaristii confirmati. Ceea ce-mi dadea ocazia sa vad adevarul profesiei, nu era o iluzie sau o imagine facuta din povesti.
Veneam in Romania foarte des (in primii sapte ani de 42 de ori), dar Romania devenea din ce in ce mai mult o tara in care veneam sa imi vad familia si prietenii, care-mi era draga, dar in care nu se potrivea meseria pe care incepusem s-o iubesc.
Dupa facultate, am lucrat 6 ani in presa franceza.
In toamna lui 2000, un accident petrecut in Romania in familie, m-a determinat sa vin. Naiva cum eram, credeam ca vin pentru cateva luni, rezolv problema, si plec. N-a fost sa fie asa. Problema s-a prelungit, pe scurt, a trebuit sa incep sa ma gandesc ca trebuie sa muncesc (chestie care nici nu-mi trecuse prin cap revenind). Cum singurul lucru pe care credeam ca stiu sa-l fac este jurnalismul, spre asta m-am indreptat. Prima experienta a fost dureroasa.... atat de diferita fata de ce iubeam eu, incat sincer, parca era alta meserie, de-a dreptul. Si atentie! n-am avut niciodata pretentia sa compar, n-am avut niciodata pretentia sa-i invat pe ceilalti cum trebuie sa faca, sunt de acord cu diferentele de cultura, de tara, de nivel, nu incerc sa impun altceva, nu mi se pare ca am mereu dreptate, sau ca sunt mai desteapta decat toata lumea. Sunt foarte flexibila si maleabila, si totusi era ceva aiurea rau.
Si nu vorbesc numai de chestiile pur materiale, de diferenta financiara enorma... Ci de chestii de esenta si de deontologie, de miezul profesiei.

ma rog... dupa acea prima experienta stranie, am persistat. Am cunoscut locuri si bune si rele, si mai bune, si mai apropiate de presa occidentala. Acum sunt departe de a face presa ca cea pe care o faceam in sudul Frantei, dar nu sunt nici foarte rau. Pentru mine profesia este importanta, esentiala, iar echilibrul meu ca individ tine mult de cariera. Deci n-as putea trai intr-un dezacord teribil cu ceea ce fac in viata profesionala, va spun astea ca sa intelegeti ca era vital sa ajung la un sentiment de implinire profesionala.

De fapt acum pot spune ca abia de cateva luni pot cu adevarat sa influentez ceva: sunt redactor sef al unei reviste. Incerc sa-mi fac meseria cel mai bine posibil, cel mai cinstit si mai apropiat de standardul pe care l-am vazut, incercand totusi sa adaptez ce stiu la particularitatile romanesti (nu e nici un sistem perfect, dar unele sunt bune si merg).
Cam asta e in cateva cuvinte, putem dezvolta, Jolie, daca vrei.

Morala: cred ca poti sa fii ziarist, daca in esenta esti ziarist. Tine de persoana. Daca nu, degeaba.
Si ca sa-l citez pe unul din indrumatorii mei spirituali: "aceasta profesie nu are orare. Daca esti jurnalist, esti jurnalist zi si noapte, nu esti de la 9 la 18."
As adauga: sa fii ziarist e o stare de spirit, nu o meserie.

p.s. si totusi, sa va mai impartasesc un secret: nu vreau sa ies la pensie din Romania.

"On ne peut être normal et vivant à la fois." Cioran
Adevar, libertate, intelepciune - de angelis la: 20/07/2006 20:16:44
(la: In cautarea adevarului)
Folosesti trei notiuni care mi-au atrasa atentia.
Mai sunt si altele dar pe langa acestea.
Eu nu cred ca adevarul este sinonim cu libertatea.
Te ajuti de una pentru a o putea exprima pe cealalta. Te folosesti de adevar pentru a te simti si manifesta liber.
Si cum ar fi libertatea. Nu ca notiune ci ca traire, pentru ca de trairi se vorbeste foarte putin. Toti vorbesc ce gandesc, dar ce simte fiecare este bine ascuns in fiecare. Si asta se traduce in lipsa libertatii.
Libertatea este dorita de toti dar greu de asumat si mai greu de transpus in practica.
Omul liber este putin nebun, este de fapt putin din toate, are TOTUL. Asta inteleg eu prin libertate, sinonim cu intregul, esti liber sa faci parte din tot ceea ce este.
Dar poate este foarte important sa pastrezi un echilibru in acest TOT. Si aici intervine intelepciunea.
Eu nu am cunoscut pana in prezent nici un om intelept.
Pentru ca una este ce zice fiecare si alta este ce face, cum reactioneaza, cum relationeaza fiecare. Si inteleciunea are cate ceva din toate, este totul.
Inteleciunea este o stare a spiritului, nu a mintii, ea nu vine din gandire ci din suflet, din interiorul fiecaruia. O simti mai intai si apoi o exprimi in diferite moduri.
Libertatea si inteleciunea coexista si atunci coexista si adevarul.
Numai ca la adevar as avea ceva de adaugat.
Adevarul este relativ si nu absolut. Daca incercam sa simtim adevarul , putem sa ne dam seama ca nu noi il detinem si nici nu-l vom stii vreodata, in acest stadiu de evolutie a noastra ca entitati spirituale.
Trupul este doar vehicul, el ne poarta prin lume, dar nu este etern ca spiritul.
Poate fi adevarat ce gandim astazi, maine s-ar putea ca adevarul de ieri sa dispara si sa descoperim un nou adevar, mai bogat, mai apropiat de TOT.
Cand incepi sa simti, sa percepi tot ce te inconjoara prin intermediul sufletului, nu stiu cat te mai intereseaza notiuni de genul adevar/minciuna.
Tu simti si acest lucru este suficient pentru ca sa acumulezi si sa mergi mai departe.
Ca sa fiu mai precisa, mi s-a intamplat o data, in stare de "transa" ca sa zic, nu este cazul sa o definesc, sa simt ceva in legatura cu parintii mei de care nu credeam ca sunt capabila sa simt. Si atunci am realizat ca eu sunt doua, spirit si mintea acestui trup, cu trairi total opuse.
Si am stiut fara urma de indoiala ca ceea ce am simtit era adevarul din mine si nu ceea ce gandesc eu in fiecare zi.
Adevarul daca il cautam nu este nicaieri decat in interiorul nostru. NU il compari si nu-ti pui problema de existenta minciunii. Stii ca este si atat.
Nu stiu daca m-am facut pe deplin inteleasa, dar mai revin asupra subiectului.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...