semnificatia cifrelor 3:10

"spre deosebire de cea stiintifica care are menirea nobila de a cauta constant adevarul."

Care stiinta? Cum poti numi oameni de stiinta pe cei care, din ambitia de a dovedi ceea in ce ei cred, recurg la inselatorii. Nu se cheama asta fanatism? Ma refer aici la cacialmalele cu omul de Piltdown, omul de Jawa, Australopythecus si altele.
Datarea radiometrica e refuzata de creationisti si nu numai, deoarece erorile date de aceasta sunt grosolane. Chiar Willard F. Libby, parintele acestei metode(14C), laureat al premiului Nobel pt chimie, afirma in cartea sa ca metoda e valida doar in intervalul de 4000 de ani. Si cand te gandesti ca unii o aplica pentru milioane... De altfel exista o multitudine de alte metode care pot arata varsta pamantului, si ciudat e ca aceasta coincide aproximativ cu cea sustinuta de creationisti. Cativa indicatori de acest fel ar fi:
-Intensitatea campului magnetic terestru (care scade rapid). Thomas Burnes- unul din cei mai respectati specialisti in fizica magnetica - declara ca acum 10000 de ani campul magnetic ar fi fost comparabil cu al unei stele magnetice.
-Concentratia de sare din ocean e in crestere continua, totusi aceasta nu e nici pe departe asa de mare cum ar fi trebuit, admitand varsta mare a pamantului.
-S-a dovedit ca globulele rosii nu se conserva mai mult de cateva mii de ani, totusi s-au gasit globule rosii in fosile de dinozauri vechi de "milioane de ani".
-Concentratia de heliu creste constant in atmosfera, totusi aceasta e doar 1/2000-a parte decat s-ar fi asteptat.
-Cresterea demografica e aproximata de experti de 2% pe an, dar hai sa fim generosi si sa tinem seama de molime, razboaie, etc. Distanta in timp pana la primii oameni ar fi de 5-7000 ani. Intr-un milion de ani (varsta evolutionistilor) am fi ajuns la cifra de 10 la puterea 2100, adica am fi putut popula cateva universuri. Chiar cu o rata a cresterii aproape de 0 tot s-ar fi adunat 3 000 000 000 000 de miliarde de oameni, ceea ce e tot cam exagerat.
-Distanta pamant-luna creste cu 3,5 cm pe an.si se pare ca in trecut aceasta rata a fost chiar mai mare. Deci acu' 1,37 miliarde de ani luna ar fi fost la nivelul pamantului (?). Varsta ar fi fost insuficienta pentru evolutie, tinand cont si de influenta importanta a distantei pamant-luna (reglarea mareelor).
-Exista in sistemul nostru solar o multime de comete cu viata scurta (max 10 000 ani). "Si totusi se misca".
-Studii independente la Observatorul Regal din Greenwich si altele la Observatorul Naval din USA dovedesc ca diametrul soarelui descreste cu 1,8 m pe ora datorita consumarii de hidrogen. Cercetarile prof. Dr. John A Eddy indica 16 km pe an. Si nu e singurul. Iata si alte nume: D.W.Dunham, S.Sophia, A.D.Fiala,J.O'Keefe, J.R.Lesh, Andrew A.Snelling, Dudley J.Benton, G.Russel Akridge, Hilton Hinderliter, Davind D.Dunham, s.a. Daca soarele ar fi existat cu 100 000 ani in urma ar fi avut diametrul dublu celui actual. Ce sa mai vorbim ca in urma cu 20 milioane de ani (ipotetic, normal) ar fi atins pamantul. Din pacate nu ar mai fi ramas timp destul pentru evolutie.

Cred ca deocamdata ajunge, are toata lumea tema pentru acasa. Stimati colegi (evolutionisti, creationisti, sau altfel) , ma bucur sa putem discuta deschis si cred ca tema trebuie privita dintr-un punct de vedere neutru, absolut nepartinitor. Cu totii dispunem de aceleasi dovezi, e datoria noastra sa le interpretam cat mai obiectiv. Liviu.

Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.

va inteleg puctul de vedere, si daca toti fotografii ar fi artisti ajunsi la
maturitate as spune ca aveti dreptate, dar un om ajunge un artist matur dupa multa munca, iar eu spun ca digitalul usureaza foate mult aceasta munca, imbunatateste educatia, crescind sansele celor buni, nu spun ca toti care vor folosi digitalul vor ajunge artisti buni, sau ca numai folosind digitalul pot face ceva, dar digitalul aduce o schimbare, un alt nivel de accesibilitate si evident, apar si probleme de adaptare.
am citit si http://www.kenrockwell.com/tech/notcamera.htm si
dati-mi voie sa interpretez putin altfel: eu cred ca sint fotografii atit de reusite artistic incit practic nu conteaza calitatea camerei cu care au fost facute. Dar nu cred ca orice fotografie reusita se poate face cu orice camera -
chestie de logica, poate un matematician ne ajuta aici :)

Fotografia mai are o "nisa", intre arta pura si kitsch, pe scurt as sputea spune "fotografie documentara", care trebuie realizata tehnic corect. Se poate face arta si din asta, de exemplu daca incearca cineva sa realizeze poza unui leu salbatic, flamind, de aproape, cu un aparat de unica folosinta, este arta
datorita unicitatii postmortem pe care o capata poza, dar probabil calea corecta este cu scule performante. Ce vreau sa spun aici este ca nu putem reduce fotografia la acele poze care nu conteaza cu ce aparate au fost facute,
arta pura, ci e mai mult de atit, fiecare alege "nisa" care i se potriveste.


>"Tot asa, toti fericitii aici vorbitori de ieftinaciune digitala nici nu se gindesc >sa dea 39 de milioane de lei pe suita Photoshop CS sau macar citeva >milioane pe Windows - si atunci sigur, e eftin sa faci poze digitale."

digitalul e mai ieftin, fiindca hardware-ul necesar e ieftin, un calculator ok pentru prelucrari digitale costa cam 400-500$, unul f. bun cam 1000$, iar o camera ok tot pe acolo - plus taxele in ro :( In ce priveste softul, linux+gimp costa cit pretul unei reviste Chip iar panotools merge si sub linux si cam atit este destul pentru inceput. cineva cu "pretentii" poate sa-si cumpere scule mai "tari" dar la 5000 de poze/an recupereaza oricum investitia in calculator
(sa luam o medie de 6$/30 de poze cu tot cu film si prelucrare =1000$, dar un fotograf face probabil >10.000 de poze pe an). pentru un student, cite din aceste poze merita puse pe hirtie? 3%-10%? iar pretul transferului digital->hirtie a ajuns la acelasi nivel cu analogicul.
sumele par mari, dar astazi traim intr-o socitate in care calculatorul este din ce in ce mai prezent in viata de zi cu zi, foarte multa lume investeste oricum in calculator, corect ar fi sa nu-l mai "adaugam" la calcule :)

Mihai

"Dumnezeu este obiectul unui concept rational, care exprimã, regulativ, posibilitatea absolutã a unui lucru, nefiind el însusi un fenomen, adicã un dat al experientei.

Insa, în orizontul practicului, acolo unde legea moralã are ca obiect Binele suveran, Dumnezeu este însãsi conditia de posibilitate a Binelui suveran.

Dumnezeu reprezintã al treilea postulat al ratiunii practice.

Existenta lui Dumnezeu nu trebuie doveditã.

Fireste, în spatiul dialecticii transcendentale ratiunea produce dovezi ale existentei lui Dumnezeu:
-dovada fizico-teologicã;

-dovada cosmologicã;

-dovada ontologicã.

Toate acestea însã nu fac altceva decât sã "identifice" un obiect pentru Idealul ratiunii, ceea ce este imposibil,cãci Ideile (conceptele) ratiunii nu se raporteazã la obiecte ale experientei, nici nu pot astepta, vreodatã, o fenomenalizare a obiectului lor.

În orizontul practicului trebuie sã acceptãm existenta lui Dumnezeu, cãci altfel s-ar nãrui însãsi viata omului (fiintei rationale).

N-ar mai avea îndreptãtire existentialã Binele suveran, apoi legea moralã ar rãmâne fãrã obiect, libertatea s-ar aneantizã, dar odatã cu ea s-ar pierde si cauzalitatea, ceee ce înseamnã cã si cunoasterea, natura, lumea fenomenalã si-ar pierde temeiurile."

- "Tradus" in limba muritorilor de rind, textul de mai sus vrea sa zica - presupun - ca Dumnezeu la care face referire Biblia nu trebuie neaparat considerat un individ, cu chip si asemanare asa cum il prezinta Geneza 1:26-27, ci mai degraba o notiune abstracta... o necunoscuta pe care o introducem in mod conventional intr-un exercitiu de algebra pentru a facilita rezolvarea acestuia... si ca o consecinta, intreaga Biblie trebuie interpretata mai degraba in sens figurativ decit in sens literal.

Din punct de vedere personal, logica mea accepta notiunea de Dumnezeu ca persoana (individ) fizica (,) cu "chip si asemanare" (cu forma si contur!) - care efectiv vede, aude, vorbeste, se bucura, se minie, etc... deci si interpretarea Bibliei va fi acceptata in general in sens literal.


"te limitezi in gandire..."

- Posibil... In acelasi timp, nu avem nici o garantie ca (,) cu cit o teorie este mai sofisticata, cu atit probabilitatea ca aceasta sa fie mai aproape de adevar este mai mare...


"esti convins ca detii adevarul?"

- INTERESANTA intrebare, amice DESTIN, daca luam in considerare faptul ca fiecare subiect pe care-l postezi in Cafeneaua.com emana parca aerul si tonul unei autoritati supreme si ultime, in domeniul abordat, si apare formulat ca o AXIOMA absoluta, care nici nu mai necesita nici nu mai admite obiectii, completari, amendari, etc...

In ce ma priveste, spun intotdeauna ce gindesc si ma straduiesc sa expun si motivele pe care se intemeieaza presupunerile sau convingerile mele. Admit ca e posibil ca parerile mele sa nu reflecte neaparat si intotdeauna ADEVARUL, dar nu vad pe ce temei mi s-ar putea reprosa contrariul.


"daca accepti :
'Apocalipsa 21:1-3.'din care ai citat te contrazici singur...

- OARE?


"Unde va fi raiul ?

Unde va fi iadul ?

Cine va merge in iad sau in rai, corpul sau sufletul omului?"

- DEPINDE de definitiile pe care le dam raiului, iadului, si sufletului.

Unde va fi raiul?

Daca raiul este Gradina Edenului, in virtutea ideii de restaurare a Pamintului la starea lui imediat dupa de la creatiune, raiul va relocat pe Pamint, probabil (?) ca parte constituenta din Noul Ierusalim la care s-a facut deja referire.

Prin extensie notiunea de rai poate sa se refere si la acel loc (undeva in UNIVERS - e irelevant unde!) unde rascumparatii vor fi transferati temporar pe perioada de reinoire a planetei Pamint, cind conform Epistolei lui Petru - 2 Petru 3:10 - si Apocalipsa 20:9, "pamintul cu tot ce este pe el va arde".

Unde e iadul?

Biblia nu suporta ideea existentei unui loc anume, permanent, in UNIVERS, unde sufletele despartite de trup ale celor rai ard - ad-literam - la nesfirsit. Toate textele care ar putea fi citate ca suport pentru o asemenea idee contin elemente metaforice sau alte figuri de stil care fac interpretarea lor literala doar partial acceptabila. Raspunsul la aceasta intrebare il dau tot 2 Petru 3:10 si Apocalipsa 20:9 care insista ca cei rai vor fi mistuiti de focul care se pogara din cer.


"Cine va merge in iad sau in rai, corpul sau sufletul omului?"

- Obligatoriu amindoua, in conditia in care cele doua elemente nu se pot manifesta independent una de cealalta... dar acesta e din nou un aspect inca in discutie in contextul subiectelor "Sufletul" si "SUFLETUL ESTE NEMURITOR"...

Ce zici tu:
- "Tradus" in limba muritorilor de rind, textul de mai sus vrea sa zica - presupun - ca Dumnezeu la care face referire Biblia nu trebuie neaparat considerat un individ, cu chip si asemanare asa cum il prezinta Geneza 1:26-27, ci mai degraba o notiune abstracta... o necunoscuta pe care o introducem in mod conventional intr-un exercitiu de algebra pentru a facilita rezolvarea acestuia... si ca o consecinta, intreaga Biblie trebuie interpretata mai degraba in sens figurativ decit in sens literal."

Textul nu necesita "traducere"...numai a fi inteles....

Pe Dumnezeu nu poti sa-Lconsideri un individ...asa cum tu o faci...

tu continui cu:
"Din punct de vedere personal, logica mea accepta notiunea de Dumnezeu ca persoana (individ) fizica (,) cu "chip si asemanare" (cu forma si contur!) - care efectiv vede, aude, vorbeste, se bucura, se minie, etc... deci si interpretarea Bibliei va fi acceptata in general in sens literal."

Este parerea ta...

Am afirmat ca:
"te limitezi in gandire..."

"- Posibil... In acelasi timp, nu avem nici o garantie ca (,) cu cit o teorie este mai sofisticata, cu atit probabilitatea ca aceasta sa fie mai aproape de adevar este mai mare..."

teoriile au alt criteriu de credibilitate nu sofisticare!!!

La intrebarea mea:
"esti convins ca detii adevarul?"

Tu raspunzi cu inscenari:

"- INTERESANTA intrebare, amice DESTIN, daca luam in considerare faptul ca fiecare subiect pe care-l postezi in Cafeneaua.com emana parca aerul si tonul unei autoritati supreme si ultime, in domeniul abordat, si apare formulat ca o AXIOMA absoluta, care nici nu mai necesita nici nu mai admite obiectii, completari, amendari, etc..."

De unde o asemenea afirmatie???..."fiecare subiect pe care-l postezi in Cafeneaua.com...

Este mai usor cat de elementar de fapt...!!! sa aducem afirmatii fara suport decat sa venim cu argumente in discutii dealtfel libere...

Pe ce subiect al meu nu ai fost admis cu obiectii,complectari, amendari?

Dai dovada de instabilitate in gandire,de aici apar acele contraziceri de unul singur...

tu afirmi:

"Prin extensie notiunea de rai poate sa se refere si la acel loc (undeva in UNIVERS - e irelevant unde!) unde rascumparatii vor fi transferati temporar pe perioada de reinoire a planetei Pamint, cind conform Epistolei lui Petru - 2 Petru 3:10 - si Apocalipsa 20:9, "pamintul cu tot ce este pe el va arde".

Acum afirmi :
"(undeva in UNIVERS-e irelevant unde)" si in alt loc,afirmi: "ca locul oamenilor este numai pe pamant"

te contrazici nu?

ce mai zici in continuare:

"Biblia nu suporta ideea existentei unui loc anume, permanent, in UNIVERS, unde sufletele despartite de trup ale celor rai ard - ad-literam - la nesfirsit."

deci din nou te contrazici singur...nu pe pamant ci in "UNIVERS"este locul ...

La intrebarea mea:
Cine va merge in iad sau in rai, corpul sau sufletul omului?"

tu raspunzi:

"- Obligatoriu amindoua, in conditia in care cele doua elemente nu se pot manifesta independent una de cealalta... dar acesta e din nou un aspect inca in discutie in contextul subiectelor "Sufletul" si "SUFLETUL ESTE NEMURITOR"..."

Aici da-mi voie sa afirm ca este o mare confuzie...de ce obligatoriu?de ce elemente?de ce nu se pot manifesta independente una de alta?

Cand corpul a trecut in nefiinta ce-l mai leaga de suflet?

Cum se mai manifesta un corp neinsufletit?

Cum acest corp neinsufletit sa nu se poate manifesta independent de suflet?

Fie ca intelepciunea sa ne "guverneze" gandirea...

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

zici tu: "ar fi ca ar trebuie sa acceptati fara sa ami cautati sa intelegeti"

...asta sa i-o spui Cassandrei, ca uite noi astia mai rai vrem sa-ntelegem inainte de a accepta ceva.
Iar cifra de 10% nu tine. Probabil ca cifra asta ai luat-o dintr-un studiu facut acum 50 de ani de un anumit Kinsey, care desi a facut ceva progrese in sexologie, statea cam prost cu cifrele. In Canada , statisticile OFICIALE ( recensamantul adica ) aratau in 2003 (cand le-am citit ultima data, dar banuiesc ca nu s-au schimbat prea mult de atunci) ca in randul populatiei de varste cuprinse intre 18 si 59 de ani, numai 1% erau homosexuali si 0.7% bisexuali. Nu crezi? uita-te aici: http://www.statcan.ca/Daily/English/040615/d040615b.htm
In legatura cu femeile care-si plang in pumni ca pierd barbatii "buni", spune-mi si mie te rog, la ce crezi c-ar putea folosi o femeie un barbat homosexual?
Si spune-mi si mie te rog, prietenii tai heterosexuali, accepta doar sarutul pe obraz intre tine si partenerul tau, sau accepta chiar si un full-blown French kiss?
Sa stii ca am intrat pe site-uri de homosexuali pe internet si stiu care le sunt preocuparile, c-am intrat in vorba cu ei. Stii cumva de ce mai toti sunt preocupati de gasirea a noi metode de largire a orificiului anal? Era chiar o disputa cum cateva zile daca e bine sau nu sa-ti speli regulat cu dusul rectumul (prin interior) dupa un contact anal. Tu ce crezi, e bine sau e periculos? Laxativele ajuta? Te intreb pur si simplu ca sa ies din starea asta de ignoranta in ce priveste sexul homosexual, si sa fiu pregatita sa-i fac educatie sexuala fiului meu , daca va fi cazul. No offence, poti sa ma intrebi si tu pe mine orice legat de viata sexuala a heterosexualilor. Raspund cu mare placere daca ai vreo nelamurire.

don... detasabil ;) just in case

om... ultima data (duminica) am luat cu 2.99 si mai sus pe strada la alta
benzinarie era 3.10, s-ar putea sa fie mai scump ca-n NY, uite aici
http://www.wtnh.com/Global/story.asp?S=3843812

pistruici ...aseara domnul belle vroia s-aduca trufe godiva, i-am interzis
sa-mi aduca orice bunatati pentru o saptamana
daca-i vreme frumoasa mergem la plaja, daca nu lenevim dimineata si-
apoi mergem pe la magazine sa cascam ochii si sa luam una-alta

Este demential, un umor neaos romanesc!!!
Conţinutul albumului:
1. Peao paixonado 3:10
2. Larga dessa Muie, Larga 1:50
3. Eu beu 3:47
4. Gore din Chitila 2:31
5. Ofiterul Radu 3:47
6. Umoran Sam 3:13
7. Dumbala Dumba 2:11
8. Las-o ba, ca merge asa 4:36
9. Tatal meu 3:30
10. S-o-nsurat baietii 3:17
11. Ma iubeste femeile 2:55
12. TV pe paine 2:49
13. Caut un bou 2:57
14. Huidu & Gainusa 4:16

Stai, ca lucrurile nu-s asa simple. Nu atat anonimatul e problema, cat tendintele schizoide pe care mi le atesta aceasta inclinatie. Ca in loc de Miruna Pantel imi zic ,,Simisize” (si in felul asta scap de incidente: 1. nu repereaza sefu’ sau colegii de serviciu ce fac in timpul liber – adica la orice ora cat sunt la serviciu…acasa n-am net si oricum n-as mai avea timp, plus ca scap de plictiseala de a sta la un birou cu vopseaua scrijelita; 2. ma cert pe forum pana si cu frate-miu si habar n-am ca-i el…si nici el ca-s eu…si astfel ne impacam bine in continuare; 3. nu ma prinde sotu’ ca fac schimb de mesaje indecente cu alt barbat; 4. trancanesc cu sotiorul pe internet si fac tot posibilul sa-mi cada-n plasa, pentru ca apoi sa-l prind cu cioara vopsita si sa ies din monotonia unei vieti frumoase, dar tesuta in minciuni; 5. aflu daca fiica-mea de 15 ani si-a inceput viata sexuala ori, cumva, se drogheaza; 6. ma simt bine fara sa dau socoteala nimanui si imi sondez parti din personalitate pe care nu e cazul sau nu ar fi in avantajul meu ori al altora sa le scot la iveala sub numele meu; 7. pot fi oricine si oricum imi doresc sa fiu - cel putin pana suna telefonul si redevin secretara personala a domnului Anghel; 8.imi fac dusmani si maine-poimaine cand ma intalnesc cu ei ne intelegem superbine, nestiind ca mai deunazi ne-am urat de moarte pe internet; 9 sunt intr-o continua schimbare si, la naiba, macar pe net sa se vada asta!; 10. hai, ca le-am scos!…nu-mi place numele meu, m-am saturat de el sau azi nu ma simt Mitrea Viorel etc.) nu-i un capat de tara, dar mai inspaimantator e cand ai pe un forum vreo 2-3-10…nume diferite (care se cearta intre ele) ce iti arata alte si alte parti din vasta personalitate, cel putin interesante, pe care in situatii sociale ,,reale” din diverse motive nu le poti nici explora, nici infatisa… Intr-un fel se manifesta ,,Albert-ul” din tine, in alt fel ,,Jorline’s” care esti si degeaba ai fi, daca n-ar exista internetul sau arta sau amorul sau balamucul…sa te lase sa le exprimi liber…
Pe tema asta putem discuta la nesfarsit…e absolut senzationala nevoia omului de a iesi din el (din el oricum nu iese, vorba vine…)…din el-ul ala afisabil, dezirabil, fara riscul de a fi izolat sau linsat de catre ceilalti. Internetul nu-i decat unul dintre exercitii…

am luat 5K la 3.15 si 5K la 3.08, cand a cazut, la 3:02
cele de la 3,15 l-am vandut la 3:28, iat cele luate la 3.08 inca le am, si le vand la 4:)
daca merge acolo... oricum, daca scade sub 3.10, o sa mai iau.
acum ma lupt cu CUP... am luat 5K la 3.20, si 5K la 2.25... acum, dumnezeu cu mila:)

Adrian Fuchs :

cifra 3

"Antomia si cunoasterea omului nu lasa loc..."

Cat de mult cunoastem despre om?
Oare anatomia este de necercetat in continuu?


Pavel,in NT s-a referit la suflet ca la „omul dinăuntru”, indicând convingerea lui că sufletul uman nu este doar un concept sau o forţă, ci o persoană.

"16De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.

Rom 7.22;Efes 3.16;Col 3.10;1Pet 3.4;

17Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.

Mat 5.12;Rom 8.18;1Pet 1.6;1Pet 5.10;

18Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice.

Rom 8.24;2Cor 5.7;Evr 11.1;"


Pavel facea referire atât la trup, cât şi la duh ca fiind om.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

multumim de informatie, eu habar n-aveam...:)))
Intruder nici n-are de unde sa stie - el fiind strungar...
Intrudere, mai lucrezi la strung sau te-au avansat fochist?

dar nu-i nimic, promit sa intervin cu un comentariu mai inteligent la o poezie despre...cifra 3, de pilda. care tot cifra fatidica este...
(asa li se spune, domnu' Ghe.. de fapt si de drept).
Ei bine, la poezia cu cifra 3 pot interveni pe subiect - inca n-am uitat "Capra cu 3 iezi"...:)

Intre timp... dinamismul a mai crescut putin si odata cu el si traficul si "cotarea", prin ceea ce se numeste PR (page ranking), care a crescut de la NA (fara a fi cotat) pana la valoarea de 3/10. De ce oare? Va astept sa intrati si sa va spuneti parerea.

Mai, dar vad ca ti-a sarit mustarul. Citeste mai multe comentarii de ale mele (e posibil sa fi citit mai mult pe cafenea, prea ne iei de guler de parca ne cunoastem de o vreme). Nu sunt genul care sa vorbeasca vorbe. Vorbind fara inflorituri (ca aici nu suntem la psiholog, eu m-am exprimat mai putin direct), ma asteptam sa ai macar peste 25 de ani, fiindca asemenea intrebari apar de la o varsta, dar oricine se poate insela. In functie de ce ti-a rezervat viata, banuiam o varsta intre 25 si 40 de ani. Daca am gresit, imi cer scuze! Dar ti-am raspuns avand bune intentii.

Altadata lasa 2-3-10 ganduri, pune-ti si picioarele in apa rece si apoi scrie.

:) sumele sunt ridicole, oricum. Premierile sunt basini& partzuri.... Daca autorul vrea bani... sa se apuce de afaceri... sau stiu eu ce... sa isi gaseasca o alta vocatie. Si... cred ca am fost destul de clar... nu zic sa nu primeasca nimic! ceva simbolic nu sume mari... hai sa-i zicem un venit din partea ministerului. Oricum e complicata treaba.

http://www.youtube.com/watch?v=U8-vNgTLHBM

vezi de la minutul 3:10

chiar nu stiu ce ar putea fi "dincolo de asta", chiar daca-r fi, e doar un joc virtual.pe de alta parte mi se pare destul de firesc ca un concurs de genul asta sa fie castigat de un user cu renume, simpatic sa fie si cu bun simt.
pentru "miss" de exemplu deja am ceva idei pentru cine voi vota, ma intere mai putin ce bazaconii scriu fetele intr-un arc de timp relativ mic.
importanta-i esenta.

si hai ca te-am aburit destul, am scris mesajul precedent pentru ca userul OM ma trasese de ureche ((stanga).intuisem ca fetele vor face perechile 1-12,2-11,3-10,4-9 samd
repet, nu cred ca exista nici un subterfugiu.

ok, accept o gramada de explicatii insa raman niste necunoscute.
1. nu ne-ai spus cat e Jakobsul verde la Suceava si daca ne spui acum, nu te mai credem pentru ca ai avut destul timp sa te interesezi.
2. nu mi-ai raspuns la problema de conta in conditiile in care mi-ai spus ca lucrezi in comert si ca esti omul cifrelor. intrebarea mea cu profitul era din domeniul comertului, numai cifre.
3. spui ca ne "curtezi" de ani buni si ai ajuns sa ne cunosti dar nu ai avut curaj sa intrii in vorba cu noi. asta n-o cred nici daca imi speli creierul cu Ariel (era sa zic Areal). esti aici de foarte putine zile si ai pus deja cateva subiecte (intr-un stil foarte cunoscut). tot din sfiala?
4. la capitolul timiditate nu vad c-ai avea vreo problema pentru ca te avanti sa dai replici, sa te "strecori" printre capcane si sa eviti la modul "avansat" raspunsurile care nu-ti convin.
5. te-am avertizat sa ne spui daca exista vreo legatura intre numele tau si un anume user foarte asemanator. e mai bine sa spui adevarul pentru ca altfel e de rau. pana acum ai evitat acest raspuns, la fel si altele pe tema asta.

te rog sa ne lamuresti ...

Posibil...Eu imi amintesc ceva cu cifra 3...:))) Chiar ma amuza fetita aia de 2 ani, cu IQ..156...si mare valva in juru-i... La varsta aia...destui dintre noi vom fi avut precocitati geniale. Dupa cum au si multi dintre "copiii indigo" de azi... Conteaza insa... ce urmeaza... si ce faci cu ce ai... nu doar faptul ca ai. Si, mai ales, inteligenta emotionala. Restul...e acumulare de informatie si tabla a inmultirii... modo grosso vorbind... :))Pe de alta parte... neatentia... invocata postfactum... nu e preferabila... atentiei de dinaintea rostirii. iar cand se repeta... devine... ori pare... o regula... o greseala (pre)meditata.