semnificatia numelui ionel

bine ai venit thebrightside, si sa vadem si noi semnificatia numelui tau. Noi astia de la distanta nu prea stim cei cu DOOM asta, dar nu suna bine de loc ! ;)). Dar daca se tot reinventeaza istoria romaneasca, de ce nu si limba romana, e logic nu ?
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"
Descartes

Ziua buna!
Sunt noua pe aici.... nu stiu prea bine cu ce se mananca treaba asta.... dar unde am vazut "Ajutor".... hop si eu!
Asta doar pt ca sunt disperata si foarte dezamagita ca nu gasesc semnificatia si originea numelui ΔΕΜΙΣ; δεμισ/ς = DEMIS;demis !
Daca ma poate ajuta cineva.... stie sau are habar cineva.....

PDSR
Partidul Democratiei Sociale din Romania



Ion Iliescu
presedintele PDSR



Curriculum Vitae



S-a nascut la 3 martie 1930, in Oltenita, un orasel din sudul tarii, unde si-a petrecut copilaria si a urmat primii doi ani ai cursurilor scolii primare, pe care si le continua la Bucuresti; tot aici, urmeaza cursurile gimnaziale si liceale, fiind, succesiv, elev al liceelor "Industrial-Polizu", "Spiru Haret" si "Sfantul Sava".

Sfera formatiei universitare, precum si a preocuparilor profesionale o constituie domeniile gospodaririi apelor si ecologiei. A urmat cursurile Facultatii de Electrotehnica a Institutului Politehnic din Bucuresti si ale Institutului Energetic de la Moscova.

In anul 1955 si-a inceput activitatea profesionala ca inginer proiectant la Institutul de Studii si Proiectari Energetice din Bucuresti. In perioada 1979-1984, cand a condus Consiliul National al Apelor, a participat la elaborarea unor proiecte de anvergura privind gospodarirea si utilizarea resurselor de apa ale tarii si a sustinut punctele de vedere stiintifice ale specialistilor in domeniu, pronuntandu-se impotriva programelor megalomane ale dictaturii. Ca urmare, in 1984, a fost demis.

Din 1984 si pana la 22 Decembrie 1989 a fost directorul Editurii Tehnice din Bucuresti. A editat lucrari de varf cunoscute pe plan international in domeniul tehnic, realizand, astfel, in pofida numeroaselor oprelisti, o bresa in izolarea informationala la care erau constransi specialistii romani. Este autor a numeroase studii, articole si comunicari aparute de-a lungul timpului in reviste de specialitate.

In viata publica s-a manifestat constant ca promotor al spiritului democratic, al deschiderii spre valorile politice, stiintifice si culturale europene.

In 1948 s-a numarat printre fondatorii Uniunii Asociatiilor Elevilor din Romania, constituita pe principiile libertatii si democratiei. Organizatia a fost ulterior desfiintata, reprosandu-i-se ca "a neglijat criteriile de clasa".

In 1956 a fondat Uniunea Asociatiilor Studentilor din Romania, organizata dupa modelul uniunilor nationale ale studentilor din tarile europene, ca organizatii profesionale ale studentilor. A participat la miscarea studenteasca internationala in diverse foruri si organisme ale acesteia, ca reprezentant al studentimii romane.

In perioada anilor '80, domnul Ion Iliescu a fost, vreme de cativa ani, presedinte al unei federatii sportive cu foarte bune performante pe plan international, Federatia romana de caiac-canoe.

A fost sustinator activ al noului curs politic pe care l-a cunoscut Romania in anii '60, remarcandu-se prin pozitiile sale ferme, de afirmare a independentei si suveranitatii tarii, in raporturile cu Uniunea Sovietica, de desovietizare reala a tuturor compartimentelor vietii economice, politice si culturale romanesti, de deschidere spre Occident. In anii 1967-1971, cand acest curs politic a trezit numeroase sperante, a fost ministru pentru problemele tineretului din Romania.

Este notorie luarea sa de pozitie in cadrul Sesiunii extraordinare a Parlamentului roman din august 1968, cand s-a ridicat impotriva invadarii de catre URSS a Cehoslovaciei, precum si impotriva teoriei brejneviste a "suveranitatii limitate".

In 1971, in cursul celor sase luni in care a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, a intrat in conflict deschis cu politica "revolutiei culturale" promovata de Nicolae Ceausescu, impotrivindu-se manifestarilor cultului personalitatii. Desi a fost exclus din forul central de partid, a continuat sa adopte o atitudine similara si cand a indeplinit functia de vicepresedinte al Consiliului judetean Timis, in anii 1971-1974, si pe cea de presedinte al Consiliului judetean Iasi, in anii 1974-1979. Ca urmare, a fost acuzat de "deviere intelectualista" si, treptat, a fost indepartat din viata politica. S-a aflat in permanenta sub urmarirea si supravegherea organelor de securitate, care au incercat sa-l izoleze, sa-l scoata din viata publica, sa-i controleze si sa-i limiteze posibilitatile de comunicare.

Cu toate acestea, personalitatea domnului Ion Iliescu a devenit din ce in ce mai cunoscuta in randurile unor largi medii profesionale si sociale din Romania, precum si din strainatate. Este omul politic despre care, inca din anii dictaturii ceausiste, se vorbea cu speranta si incredere ca despre principalul oponent al totalitarismului - militant autentic pentru libertate, dreptate si democratie. Prin curajoase si repetate luari de pozitie s-a manifestat impotriva dictaturii, chiar cand aceasta era la apogeu. La spargerea complotului tacerii din jurul numelui sau au contribuit si emisiunile unor posturi de radio occidentale care erau ascultate clandestin de largi categorii ale populatiei romanesti.

Nu este lipsit de semnificatie faptul ca, in zilele premergatoare prabusirii dictaturii, in orasul Timisoara - unde a lucrat patru ani - si in alte localitati ale tarii, multimile iesite in strada scandau numele lui Ion Iliescu.

Inca din primele ore ale Revolutiei romane, in seara zilei de 22 Decembrie 1989, a fost desemnat in fruntea noului organism de conducere a statului roman: Consiliul Frontului Salvarii Nationale. A dat citire, la posturile de radio si televiziune nationale, Comunicatului catre tara, la elaborarea caruia a participat, definind natura politica si sociala a transformarilor care aveau sa marcheze ireversibil destinul Romaniei: demolarea sistemului totalitar comunist, a monopolului unui singur partid; instaurarea democratiei, a pluralismului politic; instituirea statului de drept; constructia societatii civile; respectul demnitatii si drepturilor omului; garantarea libertatii de expresie, de asociere si manifestare; reforma economica si tranzitia la economia de piata; larga deschidere pe plan international.

Incepand cu 22 Decembrie 1989, a indeplinit functia de Presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale.

In perioada februarie-mai 1990 a condus Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, in care au fost inclusi reprezentantii tuturor partidelor politice aparute in cursul lunii ianuarie.

La 20 mai 1990 a fost ales Presedinte al Romaniei.

La alegerile prezidentiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate in conformitate cu noua Constitutie, a obtinut 7.297.551 voturi, adica 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optand pentru programul sau "Cred in schimbarea in bine a Romaniei". Caracteristicile de fond ale acestui program sunt reconcilierea nationala, pactul social, conlucrarea tuturor fortelor politice pentru stabilitatea si redresarea tarii, tranzitia spre economia de piata, continuarea reformei economice, protectie sociala, deschiderea spre lume. Dupa alegerea sa in functia de Presedinte, domnul Ion Iliescu a declarat: "Voi fi presedintele tuturor cetatenilor Romaniei. Pe toti ii asigur ca interesele tarii imi vor fi singurul si categoricul reper la care ma voi raporta tot timpul mandatului prezidential; ca, in temeiul inaltei misiuni care imi revine, nu voi cunoaste ragaz pana ce nu vom vedea tara iesita din criza si intrata in normalitate".

La alegerile generale si prezidentiale din 3 noiembrie 1996, domnul Ion Iliescu a fost ales senator PDSR.

Conferinta Nationala Extraodrinara a Partidului Democratiei Sociale din Romania din 17 ianuarie 1997 l-a desemnat de domnul Ion Iliescu presedinte al PDSR, functie in care a fost reales la Conferinta Nationala a partidului din 20-21 iunie 1997.

In 1992 a publicat cartea "Probleme globale. Creativitate", in care sunt reunite articole si studii ce dau expresie unor procupari mai vechi, legate de profesia sa, reflectii privind mediul inconjurator, raportul dintre efectele benefice ale aplicarii progreselor tehnico-stiintifice contemporane si ritmurile ingrijoratoare ale epuizarii unor resurse neregenerabile, cu efecte ireversibile si imprevizibile pentru viitorul planetei.

In 1993 publica lucrarea "Revolutie si reforma", pe care o reia, in 1994, intr-o editie noua, adaugita. Principalele mobiluri si teme de reflectie ale cartii sunt particularitatile Revolutiei romane, pe fundalul schimbarilor care s-au produs si se produc in intreg centrul si estul european, precum si evaluarea proceselor de tranzitie pe care le cunoaste Romania, din unghiul integrarii lor in ansamblul schimbarilor ce au loc in viata internationala si in economia europeana si mondiala.

Tot in 1994 ii apare cartea "Romania in Europa si in lume", ce cuprinde alocutiuni, discursuri si interventii in cadrul unor forumuri si organisme internationale, articole si studii privind pozitiile si orientarile in politica externa a Romaniei, conform noului curs, ireversibil, al vietii politice, economice si sociale romanesti.

In 1995 publica alte trei carti: "Revolutia traita" - convorbiri si aprecieri privind evenimentele din Decembrie 1989; "Toamna diplomatica" - o seama de interventii si demersuri prezidentiale in cadrul unor intruniri internationale. "Momente de istorie. Volumul I" - interventii si documente referitoare la Revolutia din Decembrie si incercarile prin care a trecut Romania in perioada privizoratului politic, primele alegeri libere din mai 1990 si framantarile post-electorale.

In 1996 publica "Momente de istorie - Volumele II si III" si volumul "Dialoguri romano-americane".

Foloseste in mod curent, in activitatea sa, limbile franceza, engleza si rusa.

Este casatorit din anul 1951. Sotia sa, doamna Elena Iliescu, este de profesie inginer, cercetator stiintific in domeniul coroziunii metalelor.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~





Crede si nu cerceta!...

...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Via Ionel: "Conflictul nu este atat de mult intre europeni si americani, sau intre postmodernisti si ceilalti, ci un conflict apocaliptic intre teisti si umanistii (seculari) cu repersursiuni in toate, inclusiv arta."

De unde se ajunge la concluzia ca teistii sunt demonii, iar umanistii post-moderni, un fel de clone laice ale sfintului gheorghe in razboi cu modernistii si europa la gramada. Nu inteleg termenul de "inchistate" aplicate "bagajelor", dar sa trecem la fond: tot ce e vechi, este cu necesitate subred si prafuit, va sa zica, lipsit de valoare- se subintelege din ditirambele dvs.
De partea cealalata, a post-modernilor ("umanistii" new age? :))) ), singura valoare intrinseca pe care le-o point-ati pare a fi doar vederea buna pe timp de noapte, caci ei sunt in stare sa vada nudul imparatului (macar ala era un imparat, nu o paiata, model in serie ). Din start ii grupati pe post-moderni in simpli observatori ai predecesorilor, nihilisti numai pe argumentul timpului, nobili strict prin alianta cu arta pentru ca oricum nu pot fi aristocrati din nastere (aristocratii sunt goi, sa nu uitam), laici pentru ca trebuia sa voluntarieze cineva si ca adversari ai teistilor :))

"Din punct de vedere artistic, dezagreez. Nimeni nu are nevoie de bagaje vechi, prafuite, inchistate si subrede, cu atat mai putin America. "

Curios cum un judecator al teismului da sentinte absolut nemuritoare (in sensul ca sunt bune de inscriptionat in piatra, ca Tablele Legii) la adresa a 240 de milioane de oameni! Reteta de varza a la bruxelles mai lipseste la masa imparatului si ecce post-modernismul cu fatza umana! :))

Salutari neo-secularismului. :)

Ionel,
te-ai gandit vreodata ca problema Bibliei nu sta in advertentele sau contradictile abundante, ci in insasi deziluzia ta sau a mea la gasirea lor?
Da, ca text istoric este in anumite parti o oglinda a primitivismului social de atunci, iar ca text religios isi are influentele sale egiptene sau hinduse, insa la fel de adevarat este ca Biblia a reprezentat (si reprezinta inca) un cod moral deosebit de util. Mai mult, poate forma si corecta anumite malformatii sau deviatii sufletesti si de comportament.
Crezul tau personal, sistemul tau de valori sociale se numeste constientizare sau common sense, insa crezi ca sunt multi capabili sa ajunga la asta fara un cod? Un ceva la care sa se raporteze? care sa aibe continuitate dupa moarte?
In plus te referi la un instrument institutionalizat de biserica, si poate de aici si valoarea Bibliei de tabu, de dogma, de carte de capatai, un text in fond.
Nu ma transpun intr-un avocat al Bibliei, niciodata nu am numit-o nici macar sfanta scriptura, insa sunt convins ca in afara trucajelor, a efectelor speciale, a intrigii satanice, Gabrielice, Iudaice, exista o suma de texte total inspirate, filosofice, si rationale, care vorbesc exact despre conditia umana, si ce e mai important e ca o vorbeau in limbajul si exclusiv maselor.

Ca o paranteza si ca o detensionare a frustrarilor pe care ti le poate crea mucavaua biblica iti recomand Viata lui Brian (Life of Brian) de Monty Python, in care este parodiata la modul inteligent viata lui Isus Christos si contextul in care se nastea mica congregatie crestina, ce la vrema aia era o secta si atat.
Autorii sunt englezi, parte dintre ei absolventi de Oxford si Cambridge.

De unde deducem ca Ionel este ateu get beget crescut sub alte epsitole cele ale PCR-ului alea epistole intr-adevar false si sub cirpa rosie ocrotitoare a ciocanului si securii o cirpa care a intrat in groapa comuna a comunismului dupa 70 de ani de singe nevinovat varsat din cauza ei pe cind cea de la Torino va supravietui pe veci....

Cu Stima

Andre Morariu

Numele corect se poate afla cu usurinta, cred, din documentele
Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania. Parca sint
citate chiar in articolul din "Jurnalul National". Probabil
ca in "Realitatea Ilustrata" s-a strecurat o eroare datori-
ta mai marii circulatii/raspindiri a numelui "Bergman".

Am sa incerc sa raspund sistematic si sintetic mesajului tau. Ce anume ma face sa cred in Dumnezeu? Revelatia naturala si supranaturala!

"Nu crezi ca indoctrinarea din timpul formarii tale te-a programat prea mult?" Se prea poate, cam la fel cum pe tine te-a format ca si caracter si "credinta" indoctrinarea atee.

"Tu nu ai nici o indoiala despre credinta ta?" NU! Indoiala, ca sa facem un pic de istorie biblica, vine de la diavolul care a pus sub semnul indoielii cuvantul lui Dumnezeu.

"Ce te face sa ignori aceste ganduri negre? Frica de consecinte?" La ce anume te referi, care ganduri negre? Oricum, sa stii ca nu ignor nici un gand, pe toate le trec prin filtrul ratiunii, dar nu al ratiunii goale, ci al ratiunii purtate de credinta. Vorbesti de frica de consecinte... Oare cine se teme intr-adevar de consecinte aici?!

"Ce te face sa crezi ca Dumnezeu tine asa de tare sa fie ascuns de ochii nostri si in acelasi timp sa ne vrea sa-l "vedem"?" Tocmai ca Dumnezeu nu tine sa fie ascuns de ochii nostri, ci noi tinem sa nu-L vedem. Este optiunea noastra si El nu ne forteaza prin nimic sa admitem existenta Sa. Dar daca noi nu-L vedem asta nu inseamna ca nici El nu ne vede!

"Cine exact este acest Satan si de ce se pare ca el este mai puternic decat Facatorul nostru?" Cred ca stii despre cine/ce vorbesti, intrebarea mi se pare retorica. Si totusi, satan este un inger de lumina care a fost la mare cinste in cetele ingerilor, dar care din neascultare si mandrie a cazut din cinstea aceea si a fost sortit pe veci sa stea in iad. Ca o paranteza, iadul n-a existat dintotdeauna, ci el a fost creat pt. satan si ingerii din ceata lui care l-au urmat. Lui i s-a lasat puterea de a amagi sufletele oamenilor si de a le atrage la el, asta tocmai pt. ca fiecare dintre noi sa aiba libertatea de alegere proprie si pt. ca prin rezistarea in fata acestor ispite sa se mantuiasca. Aici se vede si dreptatea lui Dumnezeu care nu da mantuirea gratuit, fara nici un aport din partea noastra, ci pe merit. Si ca sa revin, puterea diavolului consta in lipsirea de buna voie de ajutorul lui Dumnezeu, cu alte cuvinte incalcarea voii divine aduce cu sine lasarea in voia diavolului- de aici vine puterea lui, nu din slabiciunea lui Dumnezeu.

"Ce te convinge ca Iisus n-a fost un impostor sau un profet fals?" Argumentele sunt multiple si pleaca de la cele mai mici amanunte pana la cele mai complicate. Exista tratate intregi de teologie (si nu numai) in care poti gasi argumente destule, daca chiar vrei sa gasesti asa ceva. Aici nu avem spatiul necesar pt. a dezbate asa o problema vasta.

"Cum impaci contradictia dintre imperfectiile Bibliei, ale celor ce au modificat-o de-a cursul anilor, si absolutismul incontestabil al existentei Lui?" N-am ce sa impac, Biblia nu se contrazice niciodata, oricate slabiciuni i-am cauta noi. Asta pt. ca in ea se gaseste cuvantul lui Dumnezeu care nu minte niciodata. Ceea ce insinuezi tu pleaca de la necunoasterea textelor pe care iti bazezi teoria. De fapt e vorba de ceea ce se cheama "antinomii", adica locuri aparent contradictorii dar care la o studiere mai atenta sunt in totala concordanta cu restul Scripturii. Dealtfel textele nu pot fi interpretate intotdeauna separat de restul scrierilor. In plus, unele scrieri au un caracter profund dogmatic, altele sunt mai degraba un fel de letopisete, asta ca sa nu mai pomenim despre faptul ca au fost scrise de diferiti autori si destinate unei f. variate categorii de oameni- in spatiile si timpurile acelea. Despre aceste probleme cred ca ai sa gasesti destul material chiar pe forum aici. Cine si ce a modificat in timp la textul Scripturii? Vino cu explicatii ca sa stim despre ce vorbim, nu arunca pastile.

"Ai avut vreodata revelatii?" Asta este o intrebare personala si nu consider normal sa raspund acesteia. Tu ce crezi, faptul ca te-ai nascut din nimic si printr-un complicat proces al evolutiei materiei ai ajuns om matur (nu mai pun la socoteala aspectul constiintei umane si al gandirii logice care, in mod cert, nu tin de materie) inseamna ca esti martorul unei revelatii, si inca una care se perpetueaza zi de zi? Acesta este doar un simplu ex.

"Cum explici tu diversitatea de religii de pe glob?" Simplu: oamenii n-au mai suportat invatatura cea buna si folositoare si si-au ingramadit invatatori dupa capul lor. Cunosti povestea celor doi frati, Cain si Abel. Aici avem marturia primei deosebiri de religie: in timp ce unul aducea jertfa cea buna, celalalt nici macar nu s-a sinchisit sa ia parte la ea ci a adus o altfel de jertfa care n-a placut lui Dumnezeu. Si mai in adanc, intelesul e urmatorul: din mandrie si invidie!

"Cum este posibil ca o minoritate (crestinii) sa cunoasca adevarul, iar restul sa fie chiar asa de rataciti (evreii, musulmanii, indusii, budistii, ateistii, indigenii, etc)?" N-am zis nicaieri ca ceilalti sunt rataciti. E posibil crestinii sa cunoasca adevarul fiindca isi au obarsia in fiinta adevarului, in Iisus Hristos- "Eu sunt calea, adevarul si viata". Dar nu toti cei din afara crestinatatii se vor pierde. Zice undeva in Scriptura ca "paganii care nu au lege, din fire fac ale legii" si ca "vor fi judecati dupa legea lor". Astea sunt taine greu de patruns de vreme ce judecata nu este a noastra, ci toata I s-a Fiului Omului.

"De ce nu le-a trimis D-zeu si lor un Moise sau un Iisus?" Pai daca a trimis unul si bun, de ce mai trebuie nu stiu cate clone ca sa creada? Oricum, aceasta intrebare poti sa I-o adresezi direct lui Dumnezeu, raspunsul cel mai concludent il afli acolo.

"Cine este Mohamed si cum este el diferit de Iisus?" Nu stiu cum este "Mohamed" diferit de Hristos, dar stiu ca unul a ramas in mormant cu trupul si celalalt a inviat a treia zi din morti; unul promite "tabacioc, guleai" (dupa vorba lui Creanga) si cadane goale dupa moarte, celalalt promite comuniune cu sfintii cei din veac si cu Dumnezeu Insusi.

"De ce preferi o cosmogonie neverificabila primitiva antropomorfica, antropocentrica si complet rupta de realitate, unei cosmogonii sau ipoteze de cosmogonie inradacinata in observatiile noastre directe, referitor la DNA, evolutie, univers, chiar daca aceasta din urma este incompleta?" Raspunsul la asa o intrebare care este mai degraba acuzatoare decat pornita din nestiinta, il afli studiind cu sufletul mai mult decat cu mintea ce inseamna hristologie. Zici ca e neverificabil? Spune-mi si mie, spre ex., in ce fel e verificabila teoria evolutionista? Insasi stiinta, in cautarile sale demonstrative ca nu exista creatie, a adus dovezi incontestabile cum ca a existat creatie si ca evolutionismul este o pura teorie bazata de f. multe ori pe hazard si "explozii" datatoare de viata in diversitatea si complexitatea cunoscute azi de noi. Observatiile directe despre care vorbesti sunt in fapt indirecte, fiindca tu crezi ce spun unii cercetatori fara a vedea totusi experimentele lor pe viu. Asa ca da-mi voie sa cred in Dumnezeu ca Cel care ma face sa experimentez pe viu viata alaturi de El.

"Oare pentru ca religia iti ofera o cosmogonie completa, usor de inteles in dualitatea ei simplista, si promitatoare a unei eternitati mult superioare experientei noastre limitate?" Prin urmare admiti ca suntem limitati. Cam care crezi ca ar fi limitele putintei noastre si ale cunoscibilitatii? Si in functie de ce sau de cine (luat ca etalon) putem sa ne masuram aceste limite?

"sufletul este nemuritor numai in sensul ca posteritatea ii creaza aceasta nemurire." Intr-un fel ai dreptate, inainte de judecata universala sufletele unor oameni vor putea fi scoase din iad cu ajutorul rugaciunilor celor ramasi in viata, adica ale posteritatii. Daca te referi (cum intrevad eu) la aspectul numelui si al amintirii acestuia, toate astea sunt desertaciuni omenesti. Nicaieri in lume n-a dainuit ceva mai mult decat Dumnezeu si ideea de divinitate. Statuile sunt sfaramate, numele intinate sau pur si simplu sterse din cartea istoriei, mormintele rascolite si...praful si pulberea se alege de toate.

"Ideea sufletului nemuritor (in sensul propriu) mi se pare o ipoteza putin plauzibila, mai degraba o urmare semi-automata a fricii de moarte si a miturilor create in stil tipic pescaresc de-a lungul mileniilor." E optiunea ta. Poate de aceea si-a ales Hristos ucenici din randurile pescarilor, ca sa inventeze povesti pescaresti si apoi sa moara, sa-si dea viata pt. acele povesti. F. veridic, n-am ce zice!

Iti doresc sa te vad in rai.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

Draga Cassandra,

Intr-o anumita masura ai dreptate, dar valoarea artistica a monumentelor este ceea ce ramine peste vreme in timp ce semnificatia se estompeaza in timp.

***Un monument este un mesaj in timp. Cine vrea sa inteleaga mesajul, nu se multumeste cu simpla contemplare si apreciere vizuala. Este cel putin la fel de importanta cunoasterea contextului istoric in care s-a construit si istoria particulara a fiecarui monument pentru a capta mesajul in totalitatea sa.***

In general monumentele au fost ridicate in urma unor evenimente importante, de cele mai multe ori razboaie si revolutii. De obicei invingatorii sint cei care le ridica si nu se gindesc ca pentru invinsi evenimentul respectiv a insemnat durere si suferinta.

Multe din operele lui Leonardo Da Vinci au fost sponsorizate de biserica catolica care la vremea aceea era un aparat de opresiune si se opunea progresului si stiintei. Asta nu inseamna ca valoarea acestor operare de arta nu este apreciata.

Daca ne-am apuca sa demolam manumentele din cauza semnificatiei lor, nu ar mai ramine multe. Pentru ca impotriva fiecaruia vor fi grupuri care sa le conteste "corectitudinea politica".

"Si daca ramuri bat in geam...
De ce nu tai copacul..."

Draga Cassandra,

Ai dreptate, monumentele au semnificatie si trebuie stiuta. In general placuta comemorativa descrie sumar evenimentul respectiv. Seminificatia poate fi corecta sau nu, din punct de vedere politic, depinde de momentul istoric si de partea de care te afli. Dar in timp ranile se vindeca si durerile se uita. Daca nu le-am uita ar trebui sa avem numai Muzee de Holocuast peste tot in lume si sa ne amintim numai de momentele negre ale istoriei, iar dezbinarea si ura dintre natiuni nu s-ar mai termina.
Daca Japonezii s-ar gindi numai la Hiroshima si Nagasaki, nu s-ar mai alia niciodata cu Americanii, iar rusii, francezii, polonezii, etc... ar fi in razboi continu cu nemtii...
Sa mai vorbim de Anglia care timp de 600 de ani a cucerit si dominat 1/3 din lume?...
Sa mai vorbim de spanioli, portughezi si olandezi care au comis cele mai mari atrocitati in fostele colonii?...
Sa mai vorbim de australieni (englezi), americani care au exterminat bastinasii in proportie de 90%?...
Astea sint pete negre in istorie, la fel ca: Franco, Sharon, Hitler, Bush I si Bush II, Arafat, Brejnev, Ceausescu, Saddam... din astia au fost si vor mai fi. Dar viata si lumea trebuie sa mearga inainte si sa privim inainte. Iar daca unele monumente reprezinta unele dintre aceste momentele si la un moment dat in istorie devin "politic incorecte" nu trebuie sa le ignoram sau sa scuipam pe le, ci doar sa speram ca amintirea acestora ne va mentinea atentia treaza si vom incerca sa oprim repetarea lor, daca este posibil.

All the best,

Dr Evil

DOOM - Dictionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic
Nu suna bine ca asa i-a fost predestinat de propriul nume... :))
Pentru detalii (ca sa nu va plictisesc eu ingrozitor) vezi situl (asa zic astia sa scriem si sa citim de acum inainte) de mai jos.

Off... Unde esti tu, Tepes Doamne?!

Semnificatia practica a numelui meu nu e disponibila momentan...nu la cote demne de luat in calcul.
COMING SOON.
Partea buna (insorita) ar fi ca sunt alaturi de voi. :)

........ce nu te omoara , te intareste......
Stiati ca aproape toate numele au o semnificatie? De exemplu: Gabriela=Dumnezeu e cu tine ( in ebraica), Vasile= rege ( in greaca), Mihaela=omul lui Dumnezeu, samd....

Anul trecut am intalnit un "nume" nou... am ramas surprinsa ca nu gaseam sub nici o forma semnificatia si originile acestui nume... la un moment dat ... chiar aici ... la sectiunea "Ajuror"... am cerut .... evident, ajutorul in deslusirea lui... asa ca... m-am apucat sa caut temeinic... si intr-un final... am gasit!
Numele despre care vb eu... si care-mi place... este DEMIS. Iata ce am gasit legat de acest nume:

Numele "Demis" este o prescurtare a numelui grec "Demetrios". Demetrios este versiunea masculină a numelui Demetra (sau Demeter), care bineînţeles este zeiţa greacă pentru agricultură, roadelor pământului, etc.Demetra (greacă: Demeter) era în mitologia greacă zeiţa agriculturii şi a roadelor pământului. Era fiica lui Cronos şi a Rheei şi aparţinea generaţiei olimpienilor. Demetra a avut cu Zeus o singură fiică, pe Persepona, de care era strâns legată atât în ceea ce priveşte cultul cât şi legenda.
În timp ce culegea pe un câmp flori, pe Persepona a înghiţit-o pământul; ea a fost răpită de unchiul ei, Pluto, care a dus-o cu el în Infern. Zadarnic a căutat-o îndurerată Demetra nouă zile şi nouă nopţi, cutreierând lumea în lung şi-n larg. Nimeni nu-i ştia de urmă. Într-un târziu, mama a aflat de la Apollo de soarta fiicei ei. Cuprinsă de jale, Demetra părăseşte atunci Olimpul şi jură să nu-şi reia îndatoririle divine şi locul în rândul zeilor, decât în ziua când îi va fi înapoiată Persepona.
Rătăcind pe pământ, după multe peregrinări, ajunge la Eleusis şi zăboveşte o vreme mai îndelungată la curtea regelui Celeus (vezi şi Triptolemus şi Demophon). Între timp, cum pământul nu mai rodeşte şi holdele se usucă, Zeus îl trimite pe Hermes să i-o aducă înapoi pe Persepona. Dar reîntoarcerea fiicei la mama ei nu mai este posibilă. Ascalaphus a văzut-o pe Persepona cum s-a înfruptat în Infern dintr-o rodie. În felul acesta ea s-a legat, o dată pentru totdeauna, de lumea subpământeană. Mânioasă, Demetra îl transformă pe Ascalaphus, singurul martor al sacrilegiului comis, în bufniţă.
Persepona însă trebuie să rămână alături de Pluto. La insistenţele lui Demetra se ajunge totuşi la un compromis: şase luni din an Persepona va sta alături de soţul ei în regatul subpământean şi şase luni se va petrece pe pământ, lângă mama ei. Reîntoarcerea pe pământ era însoţită de venirea primăverii, de renaşterea naturii şi de plinătatea verii. Absenţa ei era marcată de ariditate, de anotimpul trist al iernii în care Demetra ducea dorul fiicei ei. În mitologia romană Demetra purta numele de Ceres, o veche divinitate cu care a fost asimilată.

Imi place si numele pe care-l port...desi... daca ma gandesc la o ascociere a semnificatiilor...ma amuza... tufa de dafin/laur...

LAURA / LORENA / LAUREAN / LAURENTIU
De la "laurus" („tufa de dafin/laur”) sau de la "originar din Laurentum" (localitate veche lânga Roma). Este forma feminină a numelui latin târziu Laurus, care însemna „dafin”. În Roma antică, frunzele de dafin erau folosite pentru a alcătui ghirlandele învingătorilor. Sfânta Laura a fost o martiră spaniolă din secolul IX care a fost aruncată într-un vas plin cu plumb topit de către mauri. O altă purtătoare vestită a fost Laura Secord, o eroină canadiană în timpul războiului din 1812.

am citit multe comentarii...s-au propus multe nick-uri, unele fara personalitate si altele care nu spun nimic, doar celui ce-l poarta eventual.
mai am si eu propuneri si anume:
Tolanici...imi da senzatia unui pusti obraznic, istet, cu parul scurt si tzepos din cauza gelului. nu-mi vine deloc in minte verbul "a se tolani"!
anisia...imi place pur si simplu rezonanta numelui...si nu sunt subiectiv.
rotsin...probabil este numele "nistor" scris invers. imi pare rau ca a plecat de pe cafenea.
sierva...si aici probabil, cuvantul "visare" anagramat. sau nu...
Guinevere...mereu mi-au placut personajele din preajma regelui Arthur; deasemenea si rezonanta...
rembrandt...rezonanta si personajul.
Belle...semnificatia cuvantului, rezonanta...
zaraza...imi evoca perioada interbelica cu strada Lipscani, Calea Victoriei, Hanul Manuc, "Capsa"...:)
Lascar Barca...un nume cat se poate de masculin si cu aer boem (dar nu boem stil intruder si andruska) :))
Cassandra...imi place personajul mitologic si rezonanta numelui. deasemenea, imi pare rau ca nu mai e printre noi. :(
popix...rezonanta...

si nu in ultimul rand Iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiintruuuuuudeeeeeeeeeeerrrrr! :))

______________________________________
"on ne frappe pas un ennemi à terre. mais alors quand?"

"Sa nu faci ce face popa ci sa faci ce spune popa"....
Semnificatie? Carmen, fiecare isi pratzaluieshte gandurile si faptele dupa putirintza sau dupa trebuintza.
caci dupa cum spunea mushil de la Romani cetire: Credinta pe care o ai, s-o ai pentru tine insuti, inaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judeca pe sine in ceea ce aproba!

cat despre "deja m-am săturat de fasole, legume şi alte mâncăruri de post" rusine tie, fata frumoasa; pai unde-ai mai vazut tu o fasole batuta de latra catzeii de usturoi pisalogitzi si azvarliti sub jarul cepei data-n galbinare si topita intr-un stor de bulion de cel palit de rusine, sau un dumicat de halva presarat printre doua inghitzituri de zacusca de cea scarbavnica si saracaciioasa in care vinetele cernirte sa dau la o parte din calea ghebelor cele tzantzose si fudule.....ca daca durerea e mare pori sa te ostoiesti cu un pateu vegetal dat in patima galbenarei de mustarde cel iute sau poate chiar sa te iutzasti cu o ceapa sfaramate in ciuda branzei de soia (care chiar nu are gust rau) sau poate ca vrai o bucata de cauciuc de nou care se chiama cascaval da post....si niste crumpeni tabarciti pe spinarea tuciului sau poate ca ai vrea ceva mai usor dar satuios totodata: niste alune cu sare sau poate niste meji de nuca cu ceva curmale si smichine cat sa dai de dulceatza pamantului....dar...poate ca-i mai bine sa ma opresc...ca sa nu fac pacarte cu vorba...ca cu gandul si cu fapta...Doamne apara si pazeste....




mushil78

Veni şi ziua cînd în faţa lui îi puseseră, nici mai mult, nici mai puţin, pe Campionul Lumii la Categoria Semi-grea.
Din colţul lui pe ring Ionel se uită bine la campion. Bătrîn era Campionul. Bătrîn pentru meseria lor. Pe puţin 35 de ani. Mîna stîngă îi cam tremura şi Ionel pricepu că de un început a bolii lui Parkinson e vorba. Boala de care suferă pugiliştii care au "încasat" prea mulţi pumni în cap. Mai văzu Ionel teamă. Campionul ştia că Ionel este un adversar redutabil. Era lucru cunoscut că Campionul se va retrage bogat imediat după acest ultim meci. Miza era de 500.000$, care la acea vreme era o sumă de neauzit. În caz că Campionul ieşea învingator, el urma să primească 250.000$. În caz invers, 150.000$, Ionel primind doar 80.000$. Dacă meciul era indecis, Campionul nu-şi pierdea titul şi primea tot 250.000$, iar Ionel 65.000$.
Ionel ştia ce avea de făcut. După 15 reprize meciul fu declarat indecis şi Campionul ieşi la pensie cu bani şi titlu.
A doua zi Ionel primi o vizită neaşteptată, ghiciţi de la cine şi un cec în valoare de 250.000$.
Acum puteau pleca la doctorul din America.
La o lună după operaţie o auzi pe Dina spunînd: "Ionele, ce mai faci, Ionele?"
Erau astea primele ei vorbe din toată viaţa ei.

Bine Ionela, iti dau falfaiturile de aseara inapoi, in dar, ;;);;);;);;);;);;)
ca am facut febra musculara.Sper sa-ti placa cadoul.Cu drag Ioana :))) pentru prieteni IO :))

Cand am ales numele fetelor nu cred ca mi-am dorit ceva "special" care sa fie un cap de pod pentru noua constructie. pur si simplu mi-a placut si gata, simteam ca e cel mai bun nume posibil. Abia apoi cand am gasit, curiozitatea bat-o vina, am vrut sa vad si etomologia si daca se poate un intzeles de care eu nu stiam. Cam asta este tot. Abia tarziu am putut da atentie acestui aspect si am vazut ca exista niste "valuri", o "maree" a numelui caci fiecare moment este marcat de preponderenta unui nume (perioade de un an-doi, in care lumea isi doreste din pura intamplare cam acelasi nume).
Cat despre numele meu, chiar daca este un diminutiv, imi este drag si este al meu, indiferent de semnificatie.
Si inca ceva, daca nick-ul, porecla data de colegi inca din clasele maruntele, crezi si simti ca te reprezinta ei bine, el poate substitui foarte bine si fara a rani, numele.

Tiganca ii schimba numele si copilul se face bine.

Invocarea numelui reprezinta insasi invocarea fiintei.
In iudaism si in isihasmul ortodox (esoterismul crestin) invocarea numelui lui Dumnezeu, de pilda, se face doar in anumite scopuri, la anumite sarbatori mari si numai de catre initiati, dupa niste ritualuri preliminarii. In religia mahomedana, Allah este reprezentat numai de numele sale (fara reprezentari grafice ori picturale).
In doctrinele indiene, numele (nama) este considerat acelasi cu sunetul (shabda), de aceea rostirea numelui este considerata creatoare a lucrului (fiintei) care il poarta.
Ar rezulta ca, schimband numele, fiinta capata o noua identitate.

P.S: stiam de obiceiul acesta, dar nu si de faptul ca e obligatoriu ca acel "cumparator" sa fie un tigan.