comentarii

semnificatia proverbului:undi bine nui de mine undei rau hop si eu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
shapoi she? cui ii pasa di un - de Horia D la: 02/05/2005 22:41:40
(la: Iasiul in imagini)
shapoi she? cui ii pasa di undi vini?:))
di la mini, di la tini?
#46723 (raspuns la: #46721) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
balenoptere_in_buricu'_gol - de Alice la: 27/07/2004 12:29:00
(la: De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?)
una: cine iti impune, bre, sa copiezi 'imbecilitati'?
tz-o pus careva tzava rece de colt la tampla?
mia niciodata!:)

noa, acuma, ce m-as face io fara grasanele cu buricu' gol?
si fara barbatii care saliveza dupa asa ceva?

si-n definitiv si la urma urmei:) ce-mi pasa mie de osanzele fetelor alora si de amorezii lor?
astia-s o categorie aparte, fara de care amorezii 'mei' s-ar orienta mult mai greu.
vezi, sunt necesari.:)

hahaa... la pedichiura nu-mi creste inima, da' sa ma vezi cand ies de sub foarfecele magic al lui Adrian ...:))))care-mi ia apoi chielea de pa mine, ca rau ma arde la bozonar!:))))

ca tot vorbim, ca intre fete, zau ca-mi vine sa strig: "nah, mucoaselor, arza-v-ar focu', ce bucatica ultra-superba sunt si culmea nimicniciei: nu-s deloc blonda!" sau, de la caz (la caz)" salivati, salivati, visaaaati!".

mai, fata mè, lasa revistele pentru fimei in pace, ca-si au locul lor.
habar n-ai tu cate vieti salveza.
stiu ca-i trist, dar asta e.

aaah, ma imaginez psiholog ... si vine la mine o grasuta sedusa si abandonata, cu suncile atarnandu-i lasciv, cu curu' cat banitza (ah, de la stress, mananc din cauza stress-ului, doctore, az' insa am rezistat - trei farfurii de bors cu samantana, 15 sarmale si am refuzat doua portii de inghetata la desert!)...asaaa ... si vine, cum spuneam, grasuta complet inlacramata si io n-o trimit la coiffeur la Adrian (vai, iar am uitat "hair stylist"!), ci la Goethe...daaa ... ii dau sa ceteasca "suferintele tanarului werther" ...si-o slavez de sine-insasi.

huooo, alice, sadico!

#18441 (raspuns la: #18414) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lemecica - de Ivy la: 28/10/2004 03:33:36
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Sfirsit de zi de munca la mine...nervoasa rau ca sotul, ...(romanash dealtfel)..nu'sh ce nu facuse pe placul meu..:-) intru sa ma calmez..la cafenea. Si ce-mi vad ochii?!? Lemencica minunata si mesajul...minunat!
Leme, ce sa zic, tre' sa printez textul..sa il citesc, sa invatz si eu sa devin o .."minunata"

Doar ca l-am citit o data si dintr-o data nu mai mis nervoasa si sotul paraca tare'i scump..si-mi spun cu mare intelepciune, de parca nu sunt eu.."ehh, so what totzi mai gresim din cind in cind...." :-))))

Gata plec acasa ca dadu veselia peste mine citind si mesajele lui Horia si cele ale Bellei.. :-)))

Ivy
#26588 (raspuns la: #26567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Romanii de peste tot... - de (anonim) la: 29/10/2004 07:47:24
(la: 1 Martie - despre Martisor)
sa recunosc, nicaieri nu este mai bine ca la mama acasa...romanii de peste tot...si seriosi ar fi bine sa impartaseasca din experienta lor, daca o au si ar fi bine cineva sa asculte, sa noteze, sa actioneze...nu mai vorbiti sau sa nu mai vorbim despre canada sau us si ce fac ei...romanii sunt destepti si problema este si o sa ramina aici pentru ca cei destepti nu sunt ascultati...exemplu; am experienta comunista (nu sunt singurul), am experienta canadiana(mai putina decit cea comunista) dar va spun eu, canada este acolo unde romania a fost pina in 1989 decembrie! vorbea cineva despre gratuitati medicale de orice nivel...de ce nu spune si faptul ca in canada se moare dintr-o simpla raceala...! Si totusi de ce pleaca Romanii? Sau intors multi dupa o experienta de 15 si chiar 20 de ani...este un cistig pentru Romania sau ar fi un cistig daca aceia ar impartasi citeceva realistic din experienta lor...nimeni nui asculta si este rau...toti cei care conduc interesele romaniei sunt prea moi...si de aici inca un exemplu la fel de simplu...in canada fiecare pas facut este condus de cei de "sus pusi"...ai gresit...platesti...ai mintit...platesti si ai pentru o anumita perioada de timp acel sau acele "puncte" negre, pe care le porti dupa tine...in romania nu se mai practica...si este rau...disciplina...unde este...trebuie inpusa...asta este si asa se intimpla in asa zisele tari desvoltate...cit face o piine in romania 10,000 lei asta inseamna aproximativ 0.50 centi, dar nu poti sa ocumperi,pentru ca aici o piine de valoarea aceeia este o chifla= 20gr. Nu va mai intoarceti la istorie, este buna si chiar "frumosa" dar nu sa traiesti astazi, istoria este trecuta...noi mergem innainte...dar pina C.V.T tine strins sa aminteasca...si vorbeste prostii...pentru ca nu a invatat niciodata...romania si romanii vor fi confuji despre pasii care sa-i faca...
Sa auzim de bine.
Wow! Ce mi-au placut toate :) - de Honey in the Sunshine la: 03/10/2005 20:25:15
(la: Rewind)
Wow! Ce mi-au placut toate :)

Cea mai veche amintire a mea ? Mi-a readus-o giocondel in fata ochilor... Prima mea iubire.:)
Aveam 5 ani si mama era administratorul unei tabere pentru copii in anul ala, asa ca am petrecut vara acolo.
Florin era baiatul unuia dintre profesorii care insoteau copii in tabara... Si a venit in vara aia de doua ori, sa stea cate doua saptamani.
Ne-am indragostit din prima zi ;) Stateam numai impreuna, dansam la balurile de seara, ne plimbam prin padure, stateam impreuna la masa.Florin avea 19 ani si era dintr-un sat de langa Resita.Si apoi a plecat...
Cand a venit a doua oara, una din femeile care lucrau in tabara a venit dupa mine la rau (unde ma jucam cu papusile):) ca sa-mi spuna ca "a venit Florin!".. Ce emotie :) Am alergat in tabara si m-am intalnit cu el pe veranda.Avea mana in gips si cand i-am sarit in brate a trebuit sa ma prinda doar cu stanga :) Noroc ca aveam doar vreo 20 de kg.

_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture.
#76505 (raspuns la: #45154) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
banc de dimineata - de donquijote la: 11/01/2006 07:42:00
(la: Trancaneala Aristocrata "8")
Michael, If you were on a date, having dinner with a
nice young lady, how would you tell her that you have to go to the
rest room?" the teacher asked.

"Just a minute, I have to go pee", he said.

The teacher replied,"That would be rude and impolite.
What about you? Paul, how would you say it?

"I am sorry, but I really need to go to the
bathroom, I'll be right back."

The teacher responded,"That's better, but it's still
not very mannerly to say the word 'bathroom' at the table."

"And you Johnny, are you able to use your intelligence for once
and show us your good manners."

I would say: "Darling, may I please be excused for a
moment, I have to shake hands with a very dear friend of mine,
whom I
hope you'll get to meet after dinner."

The teacher fainted.
asa, ca incheiere - de delfin81 la: 30/11/2006 07:56:42
(la: Altruism? Egoism?)
da...si mi-a mai fost frica ca ar fi putut sa faca rau familiei mele .
pe mama am gonit-o...dar sora mea era aici . si daca NIMENI nu credea nimic , cum ma puteam eu apara cand un om mi-ar fi facut rau ?

legata de maini si de picioare ... cu un om care imi putea face orice rau fara sa am voie sa deschid gura ca da in mine mai rau ca inainte !!!
si nimeni nu ma crede !

ce spate spuneai ca iti asigura prietenii ... cand ei te infunda spunand tot celui care imi face atata rau ? si barandu-te cu minciuni?

nu pot decat sa le doresc aceeasi soarta ca acelui om .
intrigat/intrigant - de maan la: 14/12/2006 12:12:42
(la: Cool, hazliu sau vulgar?)
ce importanta are ca dhk.. si pasagerul sunt unul si acelasi?
important e doar ce-a vrut sa spuna;

ca s-o zic asa, in treacat, ma uimesti.

de ce n-a zis "pasagerul" ce-a vrut sa spuna sub nickul cunoscut de toata lumea si-a simtit nevoia sa-si schimbe parul?
ca sa demonstreze dobitocilor ca, in aceleasi conditii, nu s-ar fi luat nimeni de el???
mi se pare-o scuza infantila care-mi insulta bruma de inteligenta!
una-i sa-mi cera un prieten socoteala si alta-i s-o faca un necunoscut.
in mod firesc, voi reactiona diferit.

nu stiu motive pentru care pasagerul pe care-l cunosc sa fi fost nevoit sa renunte la nickul vechi, nu l-am vazut nici umilit, nici hartuit...nica!

ce-a facut se numeste manipulare jegoasa si-o voi trata-n continuare, vorba Intruderului, fara resentimente.
sunt o multime de oameni care, sub pretext ca "ce te-ataci, ca-i virtual" isi permit mizerii care-n societatea de dincoace de monitor sunt taxate drept josnicii.
acestia-isi inchipuie ca mediul 'virtual' le permite si scuza-n acelsi timp atitudinile.

personal nu voi trata niciodata omul din spatele nickului altfel decat l-as trata in viata mea mititica si 'reala' si-l voi judeca-n consecinta.

pasagerul era unul dintre preferatii mei pt ca am obtinut de la el niste informatii utile(muzica, filme etc); asa si tatiku, imi place ca utilizator pe conferintele despre muzica (pe altele nu ma intereseaza) ca pot obtine de la el informatii interesante pt mine;
dreptul lu' matale!
pentru mine conteaza rau de tot de la cine vin informatiile alea.
#163325 (raspuns la: #163321) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pifu - de andrushca la: 12/09/2007 20:21:35
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A TREIA)
Te-a-ntzepat intr-o labuta ?
Sau te pisca de crengutza ?

Pui de cuc asa nauc,
Nu stiu incotro s-o'apuc !
Aoleu si vai de mine !
Veselia rau ma tzine:)))

alex
#234387 (raspuns la: #234384) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
predictie - de proletaru la: 28/11/2007 10:27:08 Modificat la: 28/11/2007 10:30:14
(la: Deschide mi ochii)
am promis ca nu voi mai comenta bezmetismele tale si ma voi tine de promisiune. simt insa ca trebuie sa fac o "profetie".
"sunt profet pentru ca nu sunt din imparatia ta"
"profetia" mea nu e din aia biblica din care esti tu obisnuit sa molfai ci una care seamana mai mult cu o predictie.

nu va trece multa vreme si dezechilibrele din trecutul tau, cele despre care vorbesti, consecinte ale educatiei, formarii si ale mediului in care ai vietuit pana acum, se vor strange precum laptele branzit si vor inclina serios "arca" ta "spirituala". nu va veni "recompensa" mult sperata din ceruri.
vei intelege atunci ca totul a fost doar o spoiala, o gargara de activist, ca ai fost manipulat de niste derbedei.

vei trage concluzia, gresita, ca nici D-zeu nu exista. in final (cred ca sunt insa shanse extrem de mici sa realizezi asta), cand vei vedea ca viata ta e de fapt un mare gol pe care ai vrut sa il umplii cu un alt gol, te va apuca disperarea sau dorul de pribegie. vei pricepe probabil ca shansa de evolua ti-ai irosit-o in fanatism si ignoranta.

atunci mai ai o shansa. de acolo de jos, sa accepti simplitatea, smerenia, umilinta fara sa te mai umflii in pene, fara sa te mai dai misionar, detinator al adevarurilor absolute, fara sa mai fi trufas si fara sa mai incerci sa faci capele pe site-uri de literati.
doar atunci vei avea shansa sa pricepi ca binele se face "by default" si nu gandindu-te ca faci un bine, flamand sa ti-l treci in cont sau sa te grabesti sa intinzi mana dupa recomensa.

mai cred si faptul ca esti bolnav si ca ai avea nevoie de ajutor. o spun la modul serios, fara nici o ironie.
acum crezi cu totul altceva decat spun eu aici iar vorbele mele te ofenseaza profund.
te vei flamba sa imi dai o replica, sa imi tii o conferinta despre cum esti tu de fapt si cum sta treaba cu credintele tale si cu Dumnezeu. save energy! nu e cazul!
nu te atac, nu iti comentez aberatiile si nu iti dau nici lectii de viata.
"vad" doar mai mult decat poti tu "privi" si "citesc" ceea ce sunt convins ca esti, dincolo de cuvinte.

am simtit ca trebuie sa iti spun toate astea din nevoia de a-mi face "datoria".
o buna parte din conceptele pe care le-am folosit mai sus sunt metafore, nu le lua mot-a-mot. am tinut sa fac aceasta precizare pentru ca nu ai inca capacitatea de a diferentia termenii dupa semnificatia lor.
stiu ca nu esti un om rau si asta conteaza.
#260384 (raspuns la: #260373) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mao - de thebrightside la: 13/12/2007 08:59:56
(la: Una buna, pe zi.)
Apropos de povestea ta. Intr-o seara veneam de la servici; in statia de autobuz o femeie jerpelita cu fata ei, care era cat pe ce sa cada peste mine de rau ce-i era. Am lungit-o pe banca in timp ce maica-sa se vaita ca n-a mancat de la pranz, din cauza asta ii e rau. Ma duc la chioscul din statie si ii iau ceva de mancare si de baut. Fata incepea sa-si revina incet incet. Pana sa vina autobuzul, femeia mi-a cerut si bani. Fata deja era fresh, n-ai fi zis ca-i fusese groaznic de rau cu doar cateva minute in urma. Mi-am dat seama ca totul fusese o sceneta.
Am plecat pe jos acasa injurand in barba mojicia umana...
#265126 (raspuns la: #265113) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
giocondel - de om la: 31/01/2008 04:19:56
(la: 80s)
de unde mi-am luat-o pe spinare de la "tovarasa invatatoare" cand am desenat coarne de drac pe mutra lu Ceasca din portretul de de-asupra catedrei. = asta m-a marcat si pe mine, mai rau ca in SF-uri...nu mi-a dat prin cap ca cineva poate face asta. Doamne ajunsesem zimbrii din rezervatia lui paunescu :((
L-a apucat pe unul din clasa sa rupa prima foaie prezidentiala din manuale. Le mototolea si le arunca la cos! Ne-a facut intr-o clipita o clasa de hipocondriaci ce dadeau din gura pe muteste ca pestele pe uscat. Profa a paralizat cateva minute bune (i se arese cipul) si apoi cu o voce soptita i-a spus "turbulentului": TE ROG, hai la director!

mi-aduc aminte de tata, cu hartile insirate pe jos, aratand unuia si altuia cum sa treaca granita. Unul nu i-a multumit niciodata. =poate nu a scapat niciunul :( Cu toate ca pt voi era mai bine mort pe felie, decat viu si prins de graniceri :((
#280502 (raspuns la: #280445) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
paru' din ochiul meu :))) - de GloriaVictis la: 30/03/2008 09:12:44
(la: catre cafenea)
Si citind eu comentariile, pac! Mai sa ma loveasca paranoia: ahaaaaa! deci alex vrea sa zica GloriaVictis = cri-cri?
:)))))

De parca nimeni nu mai poate folosi cuvantul "glorie", amanetat fiind el de jumatate din nickname-ul meu :))))

"Domn' doctor, am o maaaare problema: sufar grav de mania persecutiei...ma tot uit la meciuri de rugby la televizor...si de fiecare data cand se aduna aia intr-o gramada, am senzatia ca se aduna ca sa ma vorbeasca pe mine de rau!"

:)))))))))))))))))

#297275 (raspuns la: #297268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 02/01/2009 00:37:28
(la: :)))) fara titlu)
creca trebuia sa te uiti pana la capat la toate ca sa stii de ce rade :))))))

m-am uitat, intre timp.

ce-o facut fetisoara asta e, pentru mine, mai rau decat o felatie-n direct.
in cazul ala nu mi-ar fi starnit nici macar curiozitatea.
aci mi s-o facut ciuda vazand un copil cum isi bate joc de el, inchipuindu-si ca le-o trage unor pacalici frustrati.

fetele astea nu au parinti.
sau, mama dracului, or fi avand.
dar nici ei nu stiu ce-i ala respect de sine.
pacat.

mai bine nu m-as fi uitat.
#380684 (raspuns la: #380673) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
crosetari - de 1brasovean la: 14/04/2009 10:04:29 Modificat la: 14/04/2009 10:05:27
(la: frica 2)
Propria persoana marturisete, iata, azi, exacerband propriul curaj, ca sunt anumite persoane, hoti sau nu, reptilieni sau nu, tematori de gandaci sau paianjeni, oameni care-mi sunt prieteni sau doar oamenii care vor sa stie de ce mi-e frica, contribuali onorabili care vor sa stie cate unele despre raul din mine, rau ce uneori ar putea face parte din categoria ‚boli incurabile’.

Ei bine, pentru oamenii prieteni cu toata lumea raspunsul preliminar e scurt: n-as avea cum sa fiu sinucigas pe autostrada din simplul motiv ca la noi nu prea sunt asa chestiuni, prin urmare nici accidente si nici moarte care sa ma (ne) aduca in starea de „leguma”.

Despre esec? Nu ar trebui sa ne temem mai mult decat ar face-o sobolanii de apa adanca sau, dupa caz, de singuratate.
misto - de Sancho Panza la: 12/05/2009 17:42:00
(la: ...)
eu mi-am pierdut "operele copilariei" - erau intr-un caiet si soarta nemiloasa m-a jefuit, fratilor!! dar mi amintesc foarte bine ca am scris prima poiezie in timp ce pazeam gainile (nu gashtele, alea se descurcau singure) sa nu se strecoare, printre ori pe sub ulucile gardului, in padure, unde le astepta tanti vulpea. cred ca era o poiezie - vai de mine! -patriotica rau! (aveam vreo 8 ani...)
intruder - de rumm la: 17/02/2010 11:23:24
(la: Magazine second-hand)
cred ca persoana care te-a informat e cat se poate de credibila.am impresia ca oricum statul nu impoziteaza acest trafic asa zis "caritabil".
ce ma doare pe mine mai rau si-n adancul sufletului, e ca Romania se transforma pe zi ce trece in containerul vestului, pana si la carpe.si natural, imaginea are de suferit.
Apoll - de om la: 28/09/2010 15:48:23
(la: ADMINEEEEEEEE)
iti dedic o melodie shika mine shika tine...hop, hop , hop

#571190 (raspuns la: #571064) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
deci, - de Intruder la: 05/10/2010 08:20:44
(la: Urmasul lui Stefan...)
da...si la mine ploua rau de tot. :))
#572733 (raspuns la: #572732) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...