comentarii

sentimente despre carte


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
cartile - de (anonim) la: 18/10/2004 10:20:35
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Ce frumos ne-ai spus tu despre atatea carti ,Chiar e frumos si chiar mi s-a incalzit inima ca mai santem din aceia ciudati care avem timp sa si citim




#25404 (raspuns la: #23376) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Carti de dragoste... - de camyb1981 la: 18/10/2004 15:12:38
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Daca esti amator de carte de dragoste, nu simpla, dar frumoasa, poate citesti "Spuma zilelor" - Boris Vian, desigur, daca n-ai citit-o deja...

O iubire patimasa si sfisietoare la un cu totul alt nivel decit ne ofera de obicei literatura...
#25418 (raspuns la: #23373) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
As dori sa spun si eu cate ce - de Cristinadina la: 22/10/2004 12:59:44
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
As dori sa spun si eu cate ceva despre cartile mele de capatai: "Jurnal" de Mircea Eliade. Eram in anul II de facultate cand am citit pentru prima data cele doua volume. Se apropia pre-sesiunea dar nici nu aveam habar de asta! Acum cateva luni de zile am incercat sa le recitesc; si am revazut fragmentele pe care le subliniasem cu cativa ani in urma: cate diferenta in gandire! Acum erau cu totul si cu totul altele pasajele care ma atrageau si care mi se parea mie ca ma reprezinta. Din lipsa de timp, si probabil de tragere de inima, din pacate, nu am putut continua lectura celor doua volume. Am citit si Coelho: o singura senzatie mi-au creat: sunt gandurile si sentimentele mele in acele carti - asta e, cred eu, motivul pentru care nu le pot povesti, nu le pot descrie subiectul decat a doua dintre ele: "11 minute" si "Veronika se hotaraste sa moara". Acum abia il descopar pe Garcia Marquez....
Suflet nemuritor - de (anonim) la: 23/10/2004 19:39:34
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela Vasiloi. Va trimit acest pasaj, care serveste de prefata la o carte a mea de poezie. Prin aceasta se explica tonul cam prea sentimental, dar in el vei gasi niste raspunsuri la nedumeririle tale.

Teribilul dar al existenţei umane

Viaţa omului este aidoma unei lumânări arzânde - cât timp trupul ei e drept şi tare, neîncovoiat încă sub povara picăturilor fierbinţi de ceară, sufletul ei - flacăra - pâlpâie vesel şi curajos, alungând întuneri-cul din jur, fie şi numai la o distanţă de doi paşi. Dar când trupul ei schilodit se pleacă, mistuindu-se şi deformându-se, flacăra-i se micşorează şi se stinge treptat, nemaiputând lupta cu bezna nopţii. La fel şi sufletul omului - cât timp trupul e puternic şi în floare, el se străduieşte să lumineze cât mai departe, învingând cu uşurinţă mizeriile şi greutăţile existenţei cotidiene. Însă trupul lui pierzând vigoarea şi prospeţimea, deformându-se sub loviturile destinului său material, flacăra sufletului se stinge lent şi ireversibil, risipindu-şi harurile şi calităţile de altă dată.
Este o iluzie, că sufletul omului ar fi acelaşi din momentul naşterii până în clipa plecării sale în neant. Nu, el creşte şi se schimbă în cursul vieţii, flacăra lui prinzând putere şi atingându-şi apogeul în timpul maturităţii sale spirituale, ca mai apoi să scadă şi să se împuţineze, irosindu-şi energia vitală. Şi dacă cu moartea materială a trupului sufletul îşi găseşte alt locaş în nemărginirea Universului, atunci ce suflet pleacă în neant din trupul vlăguit, chinuit de boli al unui bătrân căzut în degradare mintală, pentru care lumea nu mai are nici contururi, nici culoare, nici arome?! Când trupul e plin de viaţă, flacăra sufletului, mândră şi nesupusă, se aprinde mai luminos sub vânturile vitrege ale sorţii, sfidând cu îndrăzneală stihia existenţei, pe când în pragul bătrâneţii o boare slabă o poate stinge lesne.
Deplâng această tragedie a vieţii şi morţii, a naşterii şi a dispariţiei fără speranţă de reîntoarcere, dar nu doresc să-mi înşel raţiunea cu iluzii deşarte. Fie că am apărut pe Pământ pentru o clipă efemeră, fie că voi dispare fără urmă, dizolvându-mă în materia mută a Universului - vreau să-mi trăiesc viaţa în deplina cunoştinţă a destinului omenesc.
O iluzie poate fi minunată, pentru că o croim după dorinţa şi bunul nostru plac, dar Adevărul este independent de voinţa noastră. Eu îl respect mai presus de toate. Realitatea poate fi influenţată şi manipulată doar prin muncă, nicidecum prin rugă şi dorinţă, oricât de fierbinţi, violente şi nemărginite. Adevărul este că noi singuri ne transformăm viaţa într-un iad, fiind egoişti, nesăţiosi, invidioşi, indiferenţi şi neîndurători unii cu alţii. Din păcate, aceste vicii omeneşti sunt provenite chiar din acele instincte naturale, care ne-au ajutat să evoluăm şi să supravieţuim ca specie. Oare nu este evident, că egoismul şi cruzimea omenească vin din instinctul animalic al fiarei, care ucide pentru a-şi potoli foamea sau a prolifera? Dar omul a urcat pe o treaptă superioară, transformându-şi cruzimea într-un instrument desăvârşit, devenind în stare să-şi ucidă aproapele pentru o sumedenie de alte motive. Dacă înţelegem acest lucru, putem încerca să luptăm cu natura noastră animalică, cu patimile trupului material. Pentru că omul în evoluţia sa a atins şi alte culmi - culmile spiritului şi raţiunii. Din fericire, acestea s-au dovedit şi ele utile pentru prosperarea speciei. Din fericire, sentimentele de compasiune, prietenie, dragoste, simţul dreptăţii au devenit temelia acelui principiu moral, care e în stare să ţină piept - cu succes variabil - tendinţelor distrugătoare ale patimilor omeneşti. Numai datorită acestui echilibru şubred am supravieţuit şi vom supravieţui, dacă vom reuşi să-l menţinem. Dar nu este oare evident, că şi aceste sentimente înălţătoare sunt înrudite cu vitejia şi spiritul de sacrificiu al animalului, care îşi apără puii şi soţul, cu dragostea maternă de care e capabil orice animal superior? Oare fidelitatea de o viaţă a unor păsări nu ne convinge, că ele sunt capabile de sentimente, pe care noi în orbirea şi fudulia noastră ne-am încăpăţînat să le considerăm pur omeneşti? Oare nu este evidentă înrudirea noastră cu lumea animală atât în plan psihologic, cât şi genetic, adică material? Nu-i clar că suntem plămădiţi din acelaşi aluat? Eu consider un act de înaltă trădare faptul, că refuzăm să recunoaştem apropierea şi înrudirea noastră cu fauna Terrei. Faptul, că am inventat pentru sine o provenienţă divină, miraculoasă şi spontană, evitând chinurile facerii, pe care le-a suportat Natura în modelarea şi definitivarea speciilor, izvorăşte din dispreţul nostru camuflat pentru Creaţia ei, din orgoliul nostru nesăbuit. Nu trebuie să avem iluzii în privinţa provenienţei noastre divine - e destul miracol în faptul, că am apărut în puterea legilor naturale, ca un rezultat firesc al dezvoltării materiei. Nu trebuie să uităm, că bunul şi răul din noi îşi trag rădăcinile din Pământ, din drama evoluţiei terestre.
Suntem minusculi prin fizicul, faptele, bucuriile şi nevoile noastre, mari suntem doar prin inima şi raţiunea noastră, prin capacitatea de a reflecta infinitul. Acestea sunt două lucruri care ne ridică de asupra existenţei noastre, unica speranţă care ne promite dăinuirea în timp şi spaţiu. Nu schimb acest Adevăr pe promisiuni mincinoase, pe iluzia unei veşnice existenţe într-un rai lipsit de vlagă şi conţinut. O fi minciuna dulce, eu prefer amarul Adevărului. Prefer să lupt pentru a schimba ceva spre bine aici, în unica noastră existenţă reală şi incontestabilă - în măsura modestelor mele posibilităţi.

Adela Vasiloi
#26049 (raspuns la: #25672) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
2 ore pt o carte ? :) - de trustman la: 23/10/2004 22:34:05
(la: Paulo Coelho?)
o sa ziceti ca sunt snob, dar daca o carte se poate citi in doua ore, am deja rezerve fata de valoarea ei. inseamna ca nu prea ma face sa-mi pun intrebari si daca nu ma face sa-mi pun intrebari la ce e buna o carte?

...................................................
"daca muncesti nu ai timp sa faci bani"
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
DA CRED CA AI DREPTATE - de biscu la: 31/10/2004 20:15:34
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
TREBUIE SA COMENTEZ CA PRIETENUL NOSTRU DESTIN ARE DREPTATE.NU CU MULT TIMP IN URMA AM CITIT SI EU O CARTE CARE SE NUMESTE :"CUM A APARUT VIATA?PRIN EVOLUTIE SAU PRIN CREATIE?"EU CRED CA INDIFERENT DE RELIGIE ,SECTA ,NATIONALITATE ,SAU ALTELE :"SUFLETUL ESTE NEMURITOR"DE CE OARE SE INTREABA MULTI DINTRE NOI.IN PRIMUL RAND SA NE GANDIM;DUMNEZEU ESTE UNUL SINGUR PENTRU TOATA LUMEA NOI NE-AM NASCUT DIN TARANA DAR FUNCTIONAM PE BAZA UNOR SENTIMENTE CARE APARTIN SUFLETULUI.SUFLETUL ESTE UN SPIRIT CARUIA NOI II DATORAM VIATA FIECARE OM MOARE LA O ANUMITA VARSTA CARE ISI SPUNE CUVANTUL CAND ESTE TIMPUL.NOI OAMENII VEDEM CAND ALTI OAMENI MOR LE VEDEM TRUPUL SIMPLU SI UMIL CARE SE INTOARCE IN TARANA DAR NU II VEDEM SUFLETUL PE UNDE ANUME HOINARESTE DECI RAMANEM CU IDEEA CA"SUFLETUL ESTE NEMURITOR".SE INTOARCE LA DUMNEZEU DAR NU MOARE NICIODATA.ASA CONSTATAM CA SUFLETUL ESTE NEMURITOR.
"eu ma uit in carte cand fac ceva care nu fac foarte des"Belle, - de DESTIN la: 03/11/2004 01:53:48
(la: Trancaneala Aristocrata)

Ops! dupa carte...ai rarit-o Belle?


Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#27444 (raspuns la: #27433) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Am impresia ca iarasi se devi - de donquijote la: 04/11/2004 01:42:09
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Am impresia ca iarasi se deviaza tare de la subiect si de prea multe discutii s-a uitat de unde s-a pornit

Din punct de vedere juridic, din momentul in care a fost legiferata, orice masura este legala, nu conteaza cat de proasta sau daunatoare e. Sa nu uitam insa ca legile caracterizeaza regimul care le genereaza.
Stalin a trimis milioane la munca fortata si la moarte in mod legal.
In Nigeria barbati si femei (mai ales femei ca ele sunt prima victima a regimurilor teocratice) sunt condamnati la biciuire in public sau la moarte prin lapidare tot in mod legal pentru fapte care prin alte parti ale lumii fac parte din viata se zi cu zi chiar la nivel de sef de stat (Mitterand si Chirac au tinut amante si nimanui nu-i pasa)...
O masura etica? Depinde care e scopul. Daca scopul e sa deschida ochii tinerelor generatii sa le completeze cultura generala, sa-i educe in spiritul pluralismului si diversitatii etnice si religioase si sa-i faca mai intelegatori fata de 'strain' si diferit', atunci da, e o masura etica si binevenita. Daca scopul e sa le bage in cap credinta cum au incercat comunistii sa formeze 'omul nou', atunci e o pierdere de timp si de resurse, care din motive expuse de alti comentatori poate avea influente nefaste sasupra unora din elevi (nasterea unor sentimente de fatalitate, ura, fanatisme de tot felul, etc.), sau invers asupra altora, sa genereze ura fata de biserica, reprezentantii ei si traditii.

Sunt oamenii educati in spiritul credintei mai buni?
Cruciatii in drum spre Tara Sfanta jefuiau si omorau si violau tot ce le iesea in cale. Pana si Constantinopolul locuit de frati intru credinta l-au jefuit si distrus ca a trebuit sa intervina Papa sa-i domoleasca... Mafioneri Italieni probabil se duceau la biserica sa se inchine inainte de vreo actiune mai indrazneata (si cei evrei mancau kosher si se rugau la sinagoga)... Bin Lauden e un om foarte credincios si cu frica de D-zeu...

Asa ca raspunsul la intrebare e unii da, unii nu in aceaiasi masura in care sunt oameni buni si rai printre atei (sau agnostici, sau necredinciosi cum vreti sa-i numiti).

O greseala legislativa? poate.
In loc sa se uite cum e tratata problema prin Franta, Germania, Britania, Italia, Spania, USA, Canada, tari pe care le-am vrea de exemplu, se pare ca legiuitorii romani grabiti sa stearga ororile comunismului, au luat de exemplu Arabia Saudita, Iranul, Yemenul, Nigeria, Afganistanul Talibanilor si alte regimuri care imprastie lumina si cultura prin lume.
In aceasi ordine de idei as sugera acelor infocati sustinatorii ai ideilor de propagare a religiei si de instaurare a unor norme sociale bazate pe norme de credinta sa faca o vizita de specializare in sus numitele meleaguri, mai ales persoanele apartinand sexului frumos ( drepturile femeii nu prea se impaca cu normele niciunei din religiile monoteiste inclusiv Budhismul care este mult mai tolerant decat iudaismul/crestinismul/islamul - n.b. specific ca le-am pus in ordinea vechimii si nu a importantei sau numarului de adepti - nu doresc sa generez conflicte secundare pe tema), sa vada care e conditia femeii in regimuri autoritare dominate de barbati si care impun moravuri si legi anacronice (care in cazul ca ar face-o, trebuie sa fie foarte atente la comportament, legile locale se aplica si strainelor). Pentru impresii 'light' cartirele locuite de evrei ultraortodocsi din NY pot servi de preambul cu diferenta ca aia sunt supusi in primul rand legilor USA asa ca nu prea pot impune ce vor, dar mai scuipa cate o femeie care li se pare imbracata indecent.
Poate se mai domolesc nitel asa cum o vizita pa meleagurile de la Rasarit (de unde venea odata lumina) i-a lecuit definitiv si irevocabil de comunism pe P. Istrate si R. Roland (si pe inca multi altii).
Imi cer scuze daca am suparat pe cineva dintre 'cafegii', dar cum s-a mai spus chiar si pe conferinta asta, cine nu vrea sa fie suparat sau sa se certe sa nu intre pe discutii de religie si politica. Nu am facut decat sa-mi exprim parerile cum au facut-o si altii... Daca era consens in afara de faptul ca nu mai interesa pe nimeni, conferinta asta se inchidea de mult.
pai..... - de rembrandt la: 05/11/2004 04:36:54
(la: Ce v-a inseninat ziua de azi?)
pe unii oameni doar ideea ca intr-o zi isi vor putea petrece revelionul la Paris ii incanta si le lumineaza zilele. Poate e doar o speranta, o amagire. Ca si atunci cand esti deprimat si cumperi juma de super-market ca sa te simti mai bine.
Unii oameni nu sunt asa (de ex : eu). Iau lucrurile ca atare in cea mai mare parte a timpului.
Eu, cel putin, de aproape o luna sunt happy mai tot timpul. Nu stiu ce anume mi-a inseninat asa brusc viata. Cert e ca "fenomenul respectiv" nici n-a avut tupeul sa se prezinte sau sa ma anunte. Poate sentimentul de "invingere" care vine dupa ce treci peste "durerea tipica in dragoste". Poate pentru ca am schimbat pozitia biroului in camera. Poate pentru ca am citit niste cuvinte, intr-o carte, care mi-au placut. Poate pentru ca traiesc cu ideea, in mine, ca... viata e facuta ca sa curga dulce... chiar daca o rastorni, chiar daca o pui la deal sau la vale.


a propos... era o vorba faina in "portretul lui dorian gray", parca : oamenii fericiti sunt mereu buni, dar oamenii buni nu sunt mereu fericiti.


rembrandt


gardez votre vie à l'abri de moi...
un alt fel de sentiment, - de anisia la: 05/11/2004 21:12:55
(la: sentimente!)
sint oameni care privesc sentimentele ca pe o povara. sint oameni care se bucura sa fie lipsiti de ele. sint oameni care fug si se ascund de trairi ce le incearca sufletul. sint oameni goi.

singuratatea lor, tristetea lor, prapastia din sufletul lor...formeaza un alt fel de sentiment: teama de a simti!!

si ma intreb: cita de lipsita de valoare este existenta lor? sa iti duci traiul intr-o inertie din care sa nu te clinteasca nimic. doar actiuni si activitati dictate de ratiune.

am intalnit odata o astfel de persoana. o femeie. rece si calculata. sa va spun sincer m-a inspaimantat atita impersonalitate...
Pentru Destin - de (anonim) la: 07/11/2004 13:57:48
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela.

“Ce afirmi tu te defineste nu numai ca ateu convins insa si ca o persoana contradictorie, toate acestea sunt usor de observat la o simpla privire asupra a ce tu ai scris.”
Faptul, că ,sunt un ateu convins l-am declarat chiar eu, într-unul din mesajele anterioare. “Faptul” că aş fi o persoană contradictorie, cere argumentare – demonstrează acest lucru. Unde şi când am afirmat lucruri contradictorii? Poate, sunt “contradictorie”, pentru că am găsit contradicţii în propriile tale afirmaţii?
“Fireste este dreptul tau de a fi asa...insa cand iti doresti cu ardoare sa combati un seaman de-al tau pentru faptul ca spiritualitatea sa se difera de a ta...denota o gandire rigida,indreptata intr-o singura directie.”
Eu n-am de gând să-mi combat semenii, eu combat o concepţie, pe care o consider greşită şi îmi îndemn semenii să cugete mai adânc la unele lucruri, lăsând emoţiile de o parte. Cred că o viziune justă nu ne încurcă, ci ne ajută să trăim, urmând nişte reguli morale adecvate traiului în societate, când, conform dictonului cunoscut, “libertatea unui individ se termină acolo, unde începe libertatea altui individ. Un asemenea cod moral cu siguranţă conţine şi “nu ucide”, “nu râvni la bunurile altuia”, şi alte reguli morale, care sunt nu neapărat creştine. Omuciderea, furtul, adulterul şi alte acţiuni antisociale au fost privite cu dezaprobare şi pedepsite, uneori cu o cruzime nejustificată, pe tot parcursul istoriei şi la toate popoarele, cu unele excepţii. De exemplu, omuciderea nu era considerata crimă, dacă era săvârşită în război (ca şi acum), în legitimă apărare (ca şi acum, dar faptul trebuie demonstrat riguros), sau era o acţiune de pedepsire, săvârşită de partea păgubaşă (sţul înşelat, capul familiei sau al comunităţii). După cum vedem, lumea a devenit totuşi mai tolerantă, mai bună, iar judecarea şi pedepsirea crimelor nu mai este o treabă particulară, ci o sarcină a sistemului justiţiar. Acuma, chiar în război, nimeni nu mai îndeamnă soldaţii să ucidă femei şi copii, să spintece pântecul femeilor gravide etc., după cum se întâmpla cu 2000 de ani în urmă.
Iar gândirea mea, privită cu mai multă obiectivitate şi mai puţină antipatie, poate fi calificată mai curând ca fiind consecventă.
"mituri crestine!!!???"
Da, şi te asigur, că nu eu am inventat termenul, şi nici comuniştii, este unul mai vechi şi se utilizează frecvent în studiile de istorie a religiilor. Dacă se vorbeşte despre “miturile Greciei Antice”, “miturile buddismului”, ale sintoismului” sau ale hinduismului, nu văd de ce nu se poate spune “miturile creştinismului”. În plus, acest termen este în deplină concordanţă cu convingerile mele de ateu. Asta fiind spus, consider că tu faci o confuzie enormă, luând drept reale nişte mituri.

Stii sa definesti Religia?
Stii sa definesti Crestinismul?
Stii sa definesti Biserica?

Definiţiile sunt specialitatea mea, fiind matematician. :-) Pentru mine, am definit demult aceste noţiuni. Dar voi face trimitere la dicţionarul de filosofie Larousse, editat la Bucureţti, 1998, de către editura “Univers Enciclopedic”. În acelaşi dicţionar poţi găsi şi noţiunea de credinţă: “1). O simplă opinie probabilă, 2). O certitudine sentimentală. Tot acolo se spune:”Problema filosofică este aceea a raporturilor ştiinţei cu credinţa: poate reflecţia filosofică şă rezolve toate problemele, pe care şi le pune omul (cum consideră Decartes, Spinoza, Fihte, Hegel), sau, dimpotrivă, ea este în mod necesar limitată şi inaptă să rezolve problemele fundamentale, cum sunt imortalitatea sufletului, originea lumii şi existenţa lui Dumnezeu (cum gândesc Kant şi Auguste Comte)? Doctrinele, careconcep că ştiinţa este limitată, ţin de fideism sau agnosticism. Feuerbach este acela care, înaintea lui Marx, a făcut critica creştinismului în “Esenţa creştinismului”, 1841.”
Nu am adus întreg textul, dar sper că cei care se interesează, vor căuta această carte şi vor citi singuri.
Conform aceluiaşi dicţionar, religia este un “… sistem de credinţe (dogme)şi de practici (rituri şi interdicţii) referitoate la SENTIMENTUL DIVINITĂŢII (subl.de mine) şi careîi uneşte într-o aceeaşi comunitate … pe toţi adepţii acestui sistem.
Tot de acolo: “Creştinism – lege şi doctrină a lui Isus Histos… o religie a inimii, o religie populară, care se opune religiei (iudaice), în principiu savate“, care se bazează pe textul dificil al Vechiului Testament. Nietzshe, după Marx, a văzut în el religia sclavilor şi a umiliţilor care, neputându-se afirma în lumea fizică, se refugiazăîntr-o atitudine spirituală de supunere…”
Şi în sfârşit, biserica. Din păcate, nu am găsit termenul în acel dicţionar, de aceea vă propun definiţia mea, care poate fi, evident, discutată. Conform opiniei mele, biserica este o instituţie, menirea căreia este de a propaga un anume sistem religios (doctrina, morala şi atitudinea faţă de realitate) şi de a oferi adepţilor religiei respective un loc (locaşele de cult), în care ei se pot reuni şi pot participa la titualurile religioase.

“Nu stii si nu ma surprinde,nici nu te condamn pentru aceste lipsuri...insa este placut si cuminte,frumos si intelept sa abordezi tematici cunoscute tie.”
Mă învinuieşti de ignoranţă? Te asigur, că am citit foarte mult la acest subiect, şi nu numai ceea ce îmi convine, ca “ateu convins”, cum m-ai calificat pe bună dreptate. Această convingere este rodul unor reflecţii îndelungate asupra celor citite (inclusiv biblia, “Noul testament” şi altele)
Insa nu convingi nici cu acele cunostiinte stiintifice!!!

“Nici nu este necesara o {“teorie” creaţionistă ştiinşifică,"}cum tu o numesti!!!???BIBLIA este mai mult decat aceea denumire rautacioasa pe care tu ai dat-o.”

Termenul de “teorie creaţionistă” sau “creaţionism” nu l-am inventat eu. Este o ipoteză speculativă, care încearcă să substituie ipotezele ştiinţifice, care explică existenţa şi evoluţia Universului material, în special a omului. Bănuiesc, că “cercetările ştiinţifice” în această direcţie au fost comandate de una din sectele creştine, rezultatul cercetărilor fiind preconizat dinnainte.

Aşadar, la calificativul de “ignorantă”, îl mai adaogi pe cel de “răutăcioasă”. Nu sunt nici una, nici alta, deşi mai am multe de învăţat, ca şi de perfecţionat în atitudinea mea faţă de oameni. Personal, n-am nimic cu tine, nici cu Souris, căreia i-am răspuns mai înainte.

"Teorie" ...stiintifica"expusa stiintific" ce expresie ai folosit!!!
Nu rupe cuvintele din context, aceasta este egal cu o lovitură sub centură, în sport. Afară de aceasta, admit că mă pot exprima uneori stângaci. Şi ce-i cu asta?

“Contrar celor sustinute o vreme de catre evolutionisti, in prezent se afirma din ce în ce mai mult ca aparitia si dezvoltarea stiintelor nu este in conflict cu BIBLIA.
Acest lucru a fost argumentat de Stanley L. Jaki în lucrarile sale, de H. Butterfield si altii care au aratat ca stiinta moderna a fost nascuta in cultura iudeo-crestina din punctul de vedere al conceptiei despre lume, pe cand stiinta despre lume a fost nascuta moarta in celelalte culturi antice.”

Nici nu poate fi. Procesul de cunoaştere are rădăcini străvechi în specia umană, mult mai vechi ca creştinismul şi biblia. În antichitate, clasificarea în acest domeniu era rudimentară, dar se făcea, totuşi, deosebire între matematică, care se ocupa de calcule şi astrologie (azi astronomie), care se ocupa de studierea corpurilor cereşti. Şi nu arareori persoanele care se ocupau de ştiinţe erau în acelaşi timp preoţi sau ai diverselor religii. Dar, dată fiind rigiditatea dogmelor religioase,
aceşti preoţi savanţi veneau în conflict cu religia, deoarece cercetările şi observaţiile lor asupra lumii reale descopereau contradicţii flagrante între realitate şi dogme. În alte cazuri, de ştiinţă, ca de o pasiune practicată pentru a satura pofta omului de a cunoaşte, se ocupau mai marii acestei lumi, sau pur şi simplu persoane înstărite, care puteau să-şi permită o activitate de acest gen. Ulterior, din cauza conflictelor tot mai dese şi mai acute, ştiinţele au părăsit locaşele sfinte. Teoriile ştiinţifice demult nu se mai înscriu în contextul religiei creştine, sau a oricărei alte religii. Dacă voi găsi lucrările menţionate de tine, le voi citi, pentru că m-ar interesa o argumentare cât de cât reuşită în această problemă. Dar nu înţeleg, ce distincţie faci între “ştiinţa modernă” şi “ştiinţa despre lume”, care, zici tu, “a fost născută moartă”? Matematicile şi astronomia îşi iau începuturile în India, China, Babilon, Egipt , Grecia etc., etc, cu ceva mii de ani înaintea creştinismului. Sunt moarte, astăzi?

"...dacă biserica ar fi fost mai maleabilă."

Nu este expresia mea, ci a persoanei căreia i-am răspuns. Fii mai atent, te rog!

“Biserica este sfanta, insa nu prin sfintenia celor ce o reprezinta,a membrilor sai,este prin faptul ca sfant este intemeietorul si Capul ei, Domnul Isus Cristos.“
Sfintenia Bisericii nu este atinsa de pacatele noastre, caci nimeni nu este fara de pacat dintre semeni.

Aici mi-am amintit un proverb (înţelepciune populară!) : Nu fă ce face popa, fă ce spune el. Sfinţenia este o invenţie comodă, un semn de avertizare, afişat pe tot ce dorim să scoatem din discuţie. Ca să evităm, natural, critica. Cine se teme de critică, îşi cunoaste şubrezimea poziţiilor.

“Suntem liberi,avem aceasta libertate in spiritualitate, in gandire...sa nu fim patimasi cu noi , cu semenii nostri. “

Asta să fie libertate de gândire, când stai cu biblia la îndemână, verificând mereu, dacă nu o luaşi razna?

“Cat de "stiintific" ai explicat...toti trebuie sa te credem...!!!???”

Eu explic nu pentru ca să crezi, ci pentru ca să gândesc şi să decizi singur, După cum ai observat, nu pun mare preţ pe o credinţă oarbă, nefondată pe nimic.

"organismul uman se uzeaza,inclusiv creierul..."fireste "inclusiv" organism este si creierul.”

Iar te axezi pe modul meu de exprimare? Nu văd nimic “criminal” din punct de vedere stilistic. Se utilizează adesea astfel de expresii, pentru a sublinia ceva, a evidenţia dintr-un întreg. Nu-ţi place, nu folosi.

“Viata ca o capodopera!!!???original imbold.”
Ei, şi? Nu a spus Nicolae Titulescu “Soarta este opera celor puternici şi scuza celor slabi”? Ei, eu am numit-o capodoperă, de ce nu aş face-o?

“Iti recomand ca intre colegi de cafenea sa citesti:
Stanley L. Jaki;
H. Butterfield. “
Mulţumesc, este a doua oară în acest mesaj, cand ma sfatui sa citesc.

P.S. De ce nu ai publicat răspunsul meu pentru Mary, în care îi mulţumesc pentru cuvintele bune, puţinele care mi-au fost adresate de pe acest site? Te deranjează că cineva şi-a format o altă părere despre mine, şi nu doreşti să faci public acest lucru?

PS Se intelege "colaborarea",/i> anonim-Adela-ueit...numai la o simpla postare...simultaneitatea, stilul folosit ,"sustinerea reciproca neintemeiata". Imi amintesc de acelasi procedeu folosit de comunisti...pentru a iesii in fatase foloseau de doi tovarasi...unul sa-l propuna,un altul sa-l sustina.

P.P.S. Dragă destinule, nu mă face să râd. Similitudinea stilurilor este un produs al imaginaţiei tale, iar procedeele folosite de comunişti nu-mi sunt chiar atât de familiare. Datorită tatălui meu, care şi-a făcut studiile în România prin 1942-44, urăsc comuniştii nu mai puţin decât tine. Nu am fost comunistă, nu sunt şi nu voi fi niciodată. Cine o fi Ueit, habar nu am. Văd, că sprijinul meu îl compromite. I-am f[cut un deserviciu. Îi cer scuze.


#27980 (raspuns la: #27968) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ptr. Grettel - de samadhi la: 08/11/2004 22:34:29
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Ce frumos vorbesti despre el, ma cuprind fiorii...
Si eu ador librariile cu carti, as sta ore intregi si as rasfoii la pagini.Traiesc un fel de deja-vu, cand intru in librariile cu carti, parca nu as mai pleca de acolo. Si eu il citesc si recitesc pe Osho, de multe ori imi pare trecerea lui in dincolo... neefectuata, il simt ca si cum ar fi aici.Este un sentiment ciudat, dar real.Am multe carti, nici nu stiu care ti-as spune-o s-o citesti, pt. ca cred ca in Romania nici nu sunt aparute,si aici apar din engleza traduse si dureaza, uneori astept mult timp dupa ele, de ex. urmatoarele care vor aparea in Germania, in febr.-martie sunt:
Libertate, Bucurie, Un adevar multe drumuri, si Viziunea Tantrica, sunt 4 carti diferite.
Sunt foarte multe carti, incearca sa citesti ce-ti pica-n mana.Este ca un coltisor ce ti-l ofera si se deschide in fata ochiilor, iar sufletul tau prinde aripi.
#28117 (raspuns la: #28068) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"De ce nu ai publicat răspunsul meu..."anonim(Adela), - de DESTIN la: 09/11/2004 00:29:42
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Dear Adela,

Multumesc pentru participarea la discutii in cadrul acestei conferinte,multumesc pentru raspunsul tau...

Iti voi raspunde sintetic la cele scrise de tine.

"P.S. De ce nu ai publicat răspunsul meu pentru Mary, în care îi mulţumesc pentru cuvintele bune, puţinele care mi-au fost adresate de pe acest site? Te deranjează că cineva şi-a format o altă părere despre mine, şi nu doreşti să faci public acest lucru?"


Nu eu sunt cel ce "nu a publicat raspunsul tau..."!!! intreaba pe admin,nu ma supar de acest fapt ca m-ai acuzat pe nedrept,atribuindu-mi si motivatii, de ce am procedat asa!!!

In afirmatiile tale am gasit:

"De ce oare biserica ocupă mereu o poziţie critică faţă de tot ce este nou, faţă de tot ce îi poate aduce omului un plus de informaţie, de comfort, de distracţie, de bucurie?"

Dovada elocventa de contradictie...generalizare,exagerare...

Tu ai scris acest text nu?

"Definiţiile sunt specialitatea mea, fiind matematician. :-) Pentru mine, am definit demult aceste noţiuni. Dar voi face trimitere la dicţionarul de filosofie Larousse, editat la Bucureţti, 1998, de către editura “Univers Enciclopedic”. În acelaşi dicţionar poţi găsi şi noţiunea de credinţă: “1). O simplă opinie probabilă, 2). O certitudine sentimentală. Tot acolo se spune:”Problema filosofică este aceea a raporturilor ştiinţei cu credinţa: poate reflecţia filosofică şă rezolve toate problemele, pe care şi le pune omul (cum consideră Decartes, Spinoza, Fihte, Hegel), sau, dimpotrivă, ea este în mod necesar limitată şi inaptă să rezolve problemele fundamentale, cum sunt imortalitatea sufletului, originea lumii şi existenţa lui Dumnezeu (cum gândesc Kant şi Auguste Comte)? Doctrinele, careconcep că ştiinţa este limitată, ţin de fideism sau agnosticism. Feuerbach este acela care, înaintea lui Marx, a făcut critica creştinismului în “Esenţa creştinismului”, 1841.”
Nu am adus întreg textul, dar sper că cei care se interesează, vor căuta această carte şi vor citi singuri.
Conform aceluiaşi dicţionar, religia este un “… sistem de credinţe (dogme)şi de practici (rituri şi interdicţii) referitoate la SENTIMENTUL DIVINITĂŢII (subl.de mine) şi careîi uneşte într-o aceeaşi comunitate … pe toţi adepţii acestui sistem.
Tot de acolo: “Creştinism – lege şi doctrină a lui Isus Histos… o religie a inimii, o religie populară, care se opune religiei (iudaice), în principiu savate“... Şi în sfârşit, biserica. Din păcate, nu am găsit termenul în acel dicţionar, de aceea vă propun definiţia mea, care poate fi, evident, discutată. Conform opiniei mele, biserica este o instituţie, menirea căreia este de a propaga un anume sistem religios (doctrina, morala şi atitudinea faţă de realitate) şi de a oferi adepţilor religiei respective un loc (locaşele de cult), în care ei se pot reuni şi pot participa la titualurile religioase."

Tu vorbeai de altceva :

"Te inţeleg, ca nu eşti de acord cu mine, fiind educată, cred eu, de mică în spiritul creştinismului. Spune-mi sincer, cand parintii iti povesteau despre Dumnezeu si iti expuneau miturile crestine, ei ti-au spus ca exista si teorii care neaga aceste mituri ? Nu prea cred, ca ti-au spus, oferindu-ti “sansa” de a alege, cand inca nici nu erai in stare sa alegi. Cu alte cuvinte, te-au indoctrinat, fără să-ţi ofere alte şanse."

Vezi de ce te contrazici???!!!

De aceea am scris in comentariul anterior cele ce urmeaza:

"mituri crestine!!!???"

Faci o confuzie enorma numind "spiritul crestinismului...""mituri crestine".

Stii sa definesti Religia?
Stii sa definesti Crestinismul?
Stii sa definesti Biserica?

Deci in toate aceste definitii aduse de tine spre publicare expresia :"miturile crestinismului"nu apare!!! te contrazici!!!

Personal sunt deschis comunicarii sincere si deschise,nepartinitoare si obiectiva,in fapt avem de invatat,de asimilat pe tot parcursul vietii,deci nu am nimic personal cu tine.


Cu bine,


PS.Eu nu te "critic"...(tu nu ai uitat sa imi recomanzi sa citesc mai atent)oameni suntem ...acel comentariu este publicat!!! la acesta te-ai referit,nu?

{Pentru Mary
#27921, de un anonim la Sat, 06/11/2004 - 06:12


Sunt Adela Vasiloi
Multumesc, Mary, pentru cuvintele bune ce mi le-ai adresat...}

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#28132 (raspuns la: #27980) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cele cinci carti atribuite lui Moise - de donquijote la: 12/11/2004 00:04:36
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Acum vreo 2500 de ani (dupa cucerirea Babilonului de Persani si eliberarea evreilor din robia asiriana), cele cinci carti a atribuite lui Moise au fost compilate (pe baza unor scrieri mai vechi) in forma actuala de Ezra (si) Nehemia. Pun si in paranteza pentru ca nu se stie precis daca era o singura persoana sau doua.
De ce? - de Sedna10 la: 17/11/2004 18:14:43
(la: Fahrenheit 9/11)
Dumnezeu a creat portocalele, nu sucul de portocale
..ti se pare incredibil ca o egipteanca sa poarte doliu pentru Arafat?? El a fost egiptean de origine si in lumea araba a fost unicul leader palestinian ( si desi palestinienii sint denigrati de statele arabe din jurul Israelului si sint considerati cetateni de clasa a IIa, cand e vorba sa ia apararea unei cauze, toti arabii spun ca Palestina ar trebui sa fie recunoascuta!.....stiti cum e cu copii mici? :daca au facut ceva rau tre' sa dea dovada de maturitate si sa ia responsabilitatea-adica sa o ia pe cocoasa/ cand vor la o petrecere, un film, sa stea mai tarziu la tv:sint prea mici si sa ma asteapta sa creasca!!)
Inteleg cumva hipnoza asta in masa a islamului, solidaritatea araba, inexplicabila europenilor, doar pentru ca am locuit in Israel...
Personal, cred ca Arafat a fost un oportunist militar, si odata intrat in joc a trebuit sa pozeze in "tatal" protector.A fost un manipulator criminal si un leader care ar fi putut face mult mai mult pentru palestinieni, ca sa le asigure o viata in pace. Si de el a depins ca vietile atator oameni sa fie crutate (israelieni si palestinieni). Nu-i pe lista persoanelor care ma induioseaza ca au disparut dintre noi.

Si dupa ce am terminat divagarea de la subiectul despre Fahrenheit 9/11, sa revin, spunand ca am citit cartea lui Michael Moor "Stupid White Men" si m-a lasat cu un sentiment ca domnul Moor are aceeasi naivitate a unui liceean, dar si-o etaleaza cu inteligenta stilata a unui matur educat si cu intentii sincere de a ajuta lumea de a se purifica de plagi contermporane gen hotia, minciuna, indiferenta.
Dar ce reuseste el sa faca, este doar sa scrie o carte amuzanta, curajoasa, copilaroasa in anumite capitole, dar deloc socanta in contextul in care America are din ce in ce mai putini admiratori, iar americanii cred ca stiu prea bine ce fel de animale le umbla in curte!
#29048 (raspuns la: #28812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Hypatia - de ueit la: 17/11/2004 19:51:04
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Privind pe "crede si nu cerceta" trebuie sa recunosc ca nu am vazut padurea din cauza copacilor. Tu esti cel mai bun exemplu. Esti fara indoiala credincioasa si nu numai ca nu cercetezi credinta ta dar nici macar nu poti discuta despre ea. Neuronii responsabili de sentimentul religios au scris pe ei "Read Only". Mai ciudat este ca nu-ti dai seama de acest lucru si te iluzionezi cu ideea ca cercetarea scripturii, si aia lipsita de obiectivitate, poate fi similara cu o cercetare adevarata. Calea pe care ai apucat-o se numeste fundamentalism si ea nu-ti va aduce nimic bun.

"Mie mi s-a reprosat ca nu as fi toleranta, doar pentru ca imi sustin parerea sau pentru ca pun o intrebare despre cealalta parte implicata in dezbatere."

Nu vad toleranta ca fiind o virtute in sine. In primul rand toleranta implica o oarecare superioritate. Suntem toleranti fata de prosti, fata de cainii vagabonzi. Fata de oamenii care te contrazic nu trebuie sa fii toleranta ci deschisa spre dialog. Numai dialogul sincer poate duce la aflarea adevarului, toleranta fata de o minciuna, chiar daca uneori necesara dpdv politic, este paguboasa.

Nu stiu cu cine ai mai dezbatut tu, dar eu nu m-am suparat niciodata daca mi s-a pus o intrebare. Din pacate pe acest forum nu ai pus intrebari, ci ai facut afirmatii dure, categorice, bazate pe citate preluate de la alti fundamentalisti si intemeiate pe un rationament circular pur.Frustrarea pe care ti-o provoaca lipsa de argumente se transforma in calificative de genul " iadul, cumplita rautate". Nu ma supar nici pentru acestea daca poti sa le argumentezi, poate eu sunt intr-adevar asa si nu-mi dau seama, dar nu te astepta sa te cred doar pe cuvant. Daca nu vrei sa le sustii, am mai spus, este de datoria ta, de bun simt, sa-ti retragi aceste afirmatii.

In ciuda a ceea ce crezi tu nu ateismul ci religia poate duce la ura. Un ateu nu-l poate ura pe Dumnezeu din simplul motiv ca nu poti sa urasti pe cineva despre care esti convins ca nu exista. Religiile monoteiste in schimb pot conduce la ura ateilor sau a altor religii prin simplu fapt ca ii asociaza cu diavolul si pacatul. Fireste, cei mai multi crestini nu gandesc asa si bine fac dar tocmai pentru ca s-au indepartat de religie. Musulmanii in schimb, mult mai fideli religiei lor sunt mai predispusi la a asculta invatamintele din cartea lor sfanta si efectele se vad.

Daca in "cercetarea" Bibliei vei avea curajul sa verifici si argumentele celor ce nu o considera a fi "Cuvantul lui Dumnezeu" iti recomand "Age Of Reason" de Thomas Paine. O gasesti online la:

http://www.infidels.org/library/historical/thomas_paine/age_of_reason/index.shtml

Numai bine.

Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.
(Ioan 8:32)
#29070 (raspuns la: #28820) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru toate nenorocirile din - de mya la: 19/11/2004 02:51:01
(la: Fahrenheit 9/11 in Romania)
Pentru toate nenorocirile din lume numai americanii sunt de vina! Daca va zic...zau! Stai ca mai sunt si evreii, uitasem de ei, niste caini! Astea doua natii si cu conducatorii lor duc lumea la pieire si mai multe nu, auzi tu! Era asa o lume curata si buna si in pace deplina si au venit astia asa sa dea cu ghioaga!

Saracii de arabi fundamentalisti, teroristi fanatici, aia de taie gaturi si filmeaza scenele (si trimit familiilor casetele video). Nu stiu ce are dom'le lumea asta cu ei, se ia de ei asa...prosteste. Ce daca au omorat 3000 de americani la 11 septembrie? Ia uite. Si ce?! Sa inghita si gata. Ce daca au omorat acum recent doua femei (vest-europene, maritate cu irakieni) femei ce lucraru de peste 30 de ani in organizatii de ajutorare care activau in Irak? Le-au taiat mainile si picioarele si le-au maltrat ca nu le-au putut recunoaste astia decat dupa ADN. Ia uite...si ce daca? Poate era vreun terorist necajit in ziua aia, si ce? Da' stirile astea nu le vedeti seara la televizor...ca nu da bine. Sa nu le ranim sentimentele teroristilor si familiilor lor, saracii...

Nu sunt intelesi teroristii, daca va zic! Se duc americanii astia peste tot sa inceapa asa razboaie aiurea (de parca s-au dus in Belgia sau alta tara democratica), ce nu era mai bine cu Saddam? Ce daca omora la irakieni ca la fasole (exista bloguri unde scriu irakieni si unde povestesc ce "bine" era in camerele de tortura ale lui Saddam da' de ce sa citesti asa ceva, ia mai bine te uiti la un film d-asta de Moore)? Se omorau intre ei, si ce daca? Noi vrem pace in lume. Ce daca in Irak era rupere, NOI VREM PACE si cu asta basta. Ne doare in freza de nenorocirile altora, sa crape acolo la ei!

Noroc ca mai apare asa cate un "geniu" ca Moore sa "deschida" creierele la mase. Ba mai scoate si un ban frumos din "arta" lui, de ce nu? Si e american, carevasazica intr-o societate democratica pot sa-ti exprimi opinia sus si tare (chiar daca opinia ta e o dementa). Oricand or sa se gaseasca alti nebuni si frustrati care sa ti se alature.

Eu, care nu-mi iau informatiile de la televizor si nici din filme, ci din carti de istorie si din studii adevarate pot sa trag niste concluzii si sa-mi fac niste pareri. Nu concorda cu parerile lui Moore, dar ce importanta mai are asta? Moore sa fie sanatos si la burta/punga gros! Ignoranta crasa se perpetua in continuare.

Mai e putin si apar tricouri cu poza lui Saddam pe piept. Precis or sa se vanda!





Ultimele carti... - de samadhi la: 21/11/2004 19:38:20
(la: Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?)
Citesc in prezent mai multe carti in paralel (mai multe de 5!)de Osho, sunt oricum peste 600 tiparite,deci imi trebuie ceva timp... ca sa ajung sa le citesc pe toate.
Chestii colaterale - de Dinu Lazar la: 22/11/2004 11:29:15
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am fost si eu simbata la Tirgul de carte si la expozitia foto a afeperistilor; multa lume si multe carti si multe fotografii.
Ce m-a frapat foarte mult, apropo de carti, este aspectul grafic; cum arata o carte occidentala, cum arata coperta, si cum arata la noi.
Numarul cartilor romanesti care sa arate civilizat este infim; peste tot am vazut coperti aiurea, cu titluri in care se foloseau litere care mergeau ca nuca in perete, si pe ansamblu, acolo unde erau, ilustratii grafice bune si fotografii de obicei luate de pe CD-uri cu poze gratis.
Portretele autorilor romani arata ca dracu`, aratind jalnica stare a acestei parti a fotografiei la noi.
S-ar putea spune ca piata e slaba, ca editurile de abia o duc, ca asta este, ca o coperta e tichia de margaritar pe chelia chelului; s-ar putea spune ca nu sunt bani; fals, am vorbit cu un cunoscut de la o editura, care mi-a spus ca patronul editurii face cam 40.000 euro profit pe saptamina. Nu e rau!
Dar, asa este la noi. Bani ar fi, dar creatorii si realizatorii de coperti primesc maxim de la un milion de lei la o suta de dolari pe coperta, si in asta intra si fotografia si grafica si ilustratia, asa ca asta e rezultatul.
Bani de viloaie sunt, de coperti, nu; cine nu e multumit, asta e piata, apare la usa o hoarda de flaminzi care sunt gata sa faca si cu mai putin.

Despre expozitia de fotografie s-ar putea spune multe; ce m-a frapat, este ca maxim 10% din ce am vazut se pot inscrie la categoria de fotografie de presa, restul fiind reverii, peisaje, filozofii, culori, stari, dar fotografie de presa in tot cazul nu - pacat ca nu se face un sit cu imaginile respective ca sa vedem la rece cum devine cazul.

Ma rog, poate ca galeristul sau curatorul sau cine a facut expozitia, a dat tema libera la oameni, si asta e rezultatul; nu e rau, dar presa e departe.

Alt gind care m-a urmarit a fost raportul jalnic intre ilustratiile curente pe care le vedem in ziare ( si reviste ) - multe facute fara nici cea mai mica urma de profesionalism, si ma refer aici la aspectul tehnic si estetic deopotriva - si ce s-a vazut in expozitie, unde erau totusi si ceva imagini bune.

Dar daca se vinde si asa, daca publicul cumpara, inseamna ca asta e muzica necesara si degeaba vorbim de muzica atunci cind maneaua e ceruta mai mult ca nea Motzart.

Asa si in revistele lunii unde mai citim cite ceva de fotografie.

Spre exemplu, dau 59.000 de lei pe revista Stuff, ca sa am un sentiment de ameteala si sa citesc cea mai mare cacialma (foto) intilnita de mine in ultimul timp, si anume un Top 10 al camerelor digitale compacte.

Bun, nu ma refer aici la neintelegerea termenului de compact de catre inginerii scriitori; au bagat in top si Sony F828 care numai compacta nu este sau Fuji S7000 sau Konica Minolta Z2, care sunt aparate din cu totul alta categorie.

In topul asta minunat, pe locul unu este Pentax Optio S4i, unde aflam cu nesfirsita surprindere ca "zoom-ul ... ce se retrage integral in corpul camerei este o gaselnita spectaculoasa, imprumutata si de alte modele de camere"

Cum e facut topul e absolut bulversant; G6 de la Canon e pe locul doi, Kodak DX 4530 e pe 6, batind Olympusul C750 care e pe 8 si cu care nu se poate compara nicicum; bomboana pe coliva este pe locul 10, Fujifilm Q1, o camera rotunda gen pandantiv webcam din clasa de 2 MP fara zoom si extrem de spartana.
Cum poti compara si pune intr-un top camere care au preturi in raportul de 1:10 si cum poti compara ceva conceput pentru super amatori cu ceva mai pro e un mister... poate e un top al camerelor luate dupa litera alfabetica, sau dupa greutate, sau dupa pozitia telefonului importatorului in agenda omului de la marketing... nenumarate sunt caile domnului.
Cum poti compara oua cu mere si cu pere si cu giulumele?

Romania, tzara tuturor posibilitatilor, este locul unde poti sa scrii orice despre aparate foto fara ca cineva sa te traga de bretele; poti astfel sa spui ca ( citim in aceeasi revista) - " Ixus iti poate oferi fotografii uimitor de clare si de vii la o rezolutie de 4MP" - cind citim in toate testele adevarate despre slaba calitate a obiectivului de la Ixus, iar 4 MP e o rezolutie deja afumata...

Bun, oricum revista arata foarte bine si mai vezi niste imagini de calitate si bine facute si bine tiparite despre ce mai este nou pe firmament; asta nu e putin lucru.

In revista PC Magazine de luna asta, numarul de erori din lumea foto parca e in continua scadere, dar totusi...

O pagina dedicata histogramei, 117, ne trezeste cu doua imagini cu histograme, si imaginile sunt una mai supraexpusa, alta mai subexpusa; in ultima, aflam ca autorul a ajustat timpul de expunere ( arata subexpusa copios) pentru a pastra detaliile. Anuntam pe aceasta cale ca un subiect cu un pasaroi alb pe ceva negru nu e propice pentru o astfel de ilustrare didactica si ca subexpunere nu inseamna pastrarea detaliilor... ma rog, discutia e mai lunga.
Pe pagina de linga, un articol despre cum sa facem o rama si o prelucrare a unei fotografii care sa arate ca o pictura; nimic rau, numai ca...aflam ca un prim pas este "reducera numarului de culori din imagine la 16 culori, pentru a simula mai realist impresia de pictura."
Deci picturile sunt chestiile alea pe pinza cu putine culori.
Absolut de acord, omul cit traieste invatza. Bine ca acum stiu, sa nu uit sa-mi notez pe undeva acest adevar imuabil.
#29458 (raspuns la: #29328) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...