set de lenjerie de al meu

Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
- Acesta - a spus - nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
- Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.
S-a apropiat de pat şi a aşezat lejeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
- Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.
Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viaţa.
Acum citesc mai mult şi fac curat mai puţin. Mă aşez pe terasă şi admir priveliştea fără să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia şi prietenii şi mai puţin la servici. Am inţeles că viaţa trebuie să fie un cumul de experienţe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supravieţui.
Nu mai pastrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă aşa decid şi aşa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.
Frazele “Într-o bună zi…” şi “Una din zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.
Nu sunt sigur ce ar fi făcut soţia prietenului meu dacă ar fi ştiut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toţi o ignorăm într-o măsură destul de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie şi prietenilor apropiaţi. Poate că şi-ar fi sunat câţiva din vechii prieteni pentru a-şi cere scuze pentru eventuale supărări din trecut şi să se împace cu ei.
Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra dacă aş şti că am orele limitate. Aş fi suparat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez “Într-una din zilele astea…”. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu “Intr-una din zilele astea…”. Supărat şi trist pentru că nu le spusesem fraţilor şi copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum încerc să nu întârzii, să nu reţin şi să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtăşit, ar aduce râsete şi veselie vieţilor noastre.

Şi în fiecare zi imi spun că este o zi deosebită, fiecare oră, fiecare minut este deosebit.

Această povestioară te va ajuta să reflectezi. Continuă să citeşti, merită efortul.


Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
- Acesta - a spus - nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
- Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.
S-a apropiat de pat şi a aşezat lejeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
- Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.
Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viaţa.
Acum citesc mai mult şi fac curat mai puţin. Mă aşez pe terasă şi admir priveliştea fără să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia şi prietenii şi mai puţin la servici. Am inţeles că viaţa trebuie să fie un cumul de experienţe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supravieţui.
Nu mai pastrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă aşa decid şi aşa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.
Frazele “Într-o bună zi…” şi “Una din zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.
Nu sunt sigur ce ar fi făcut soţia prietenului meu dacă ar fi ştiut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toţi o ignorăm într-o măsură destul de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie şi prietenilor apropiaţi. Poate că şi-ar fi sunat câţiva din vechii prieteni pentru a-şi cere scuze pentru eventuale supărări din trecut şi să se împace cu ei.
Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra dacă aş şti că am orele limitate. Aş fi suparat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez “Într-una din zilele astea…”. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu “Intr-una din zilele astea…”. Supărat şi trist pentru că nu le spusesem fraţilor şi copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum încerc să nu întârzii, să nu reţin şi să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtăşit, ar aduce râsete şi veselie vieţilor noastre.

Gabita este numele meu propriu! vrei o copie dupa buletin?

Intamplarea-dar nu cred asa de mult in hazard- m-a facut tocmai azi sa dau peste blog-ul tau.De ce?Tocmai cazusem intr-o stare deplorabila...de ce?Poate pentru ca mi-am adus aminte de un coleg de al meu care a murit acum o luna.Interesant e ca m-am simtit vinovata pentru ca nu am putut sa il salvez-de ce?Nu stiu!Nici macar nu eram alaturi de el atunci si nu stiam ca "setea" lui de viata va sfarsi in acel tragic accident.Se pare ca viata e un sir de intrebari si mereu va exista una care ne va chinui " de ce?".Colegul meu avea ceea ce avea si colega ta!Acea stralucire in priviri care spunea cat de mult iubeste viata si ca vrea sa o traiasca la maxim-ca si cum azi ar fi ultima zi, dar si ca va avea un viitor stralucit daca va scapa de ziua de maine!Nu a scapat!Gaseste tu un raspuns la " de ce lor?"!Eu nu pot-sau nu vreau!
Pisicutza

Din punctul meu de vedere cartile lui Coelho sunt carti care i-ti pot raspunde la unele intrebari,au o nota mare de optimism si sunt in spiritul ca nimic pe lume nu este intamplator si totul te poate inalta si raspunde la diverse intrebari(fireste daca le cauti).Este o lectura usoara(cred ca asta a fost intentia scriitorului) asa cum spunea un coleg de pe forum, dar cred ca lucrurile simple sunt menite de cele mai multe ori sa fie mai pline de adevar decat orice lucru complicat.Coelho nu vrea(cred eu) decat sa ne dezvaluie principiile lui de viata si lucrurile importante din ea.Nu trebuie sa uitam ca oamenii prin natura lor complica lucrurile, si trebuie sa scapam de acest mare defect.

Cred ca ne face o invitatie sa ne uitam sincer in adancul sufletului nostru si sa ne punem intrebari,de aceea cred ca aceste lecturi creaza fiecarui om o impresie total diferita pentru ca fiecare dintre noi ne identificam cu personajul mai mult sau ,mai putin(lucru pe care un roman nu prea il face).
Asa ca eu indemn pe oricine sa citeasca aceste carti.

Discutia a inceput sa capete o nuanta personala, dar de dragul artei cuvantului voi continua de data asta si numai atat, nu conteaza ce vei raspunde.
1.Nu muzeul din USA ci cel din Tel-Aviv iti va da raspuns exact la
cele "cautate" de tine.
2.Nu trenuri catre lagare de exterminare ci trenuri de exterminare.
Vagoane de marfa, supraancarcate de evrei, au facut naveta Iasi
Podul Iloaiei, cateva zile, cu cca. 10km/h, fara apa si mancare, cu
cu opriri periodice pentru aruncarea afara a mortilor. Oamenii
de sete beau urina, de groaza si disperare inebuneau si se
sinucideau.
3.Da, evreii au fost trimisi in lagare de "munca", vezi Transnistria,
de unde putinii intorsi, in afara de povesti de groaza, au adus
cu ei moartea, s-au intors bolnavi si terminati sufleteste.
Macar din bun simt, incearca si nu continua sa dezvinovatesti sau sa nu recunosti situatii existente.
Cu bine, si de-a Domnul ca tu si familia ta sa nu aveti parte de cele ce mi-au fost povestite de mama si cei ramasi in viata,
in urma acelui Holocaust, ce dupa tine n-a existat.
Asa cum am promis, este ultimul meu raspuns

Rondelul meu

Când am fost ura am fost mare,
Dar, astazi, cu desavarsire
Sunt mare, ca mã simt iubire,
Sunt mare, cãci mã simt uitare.

Esti mare când n-ai indurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ti-este inima iubire,
Când ti-este sufletul iertare.

Stiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viata trecem în nestire,
Dar mangaierea e-n iubire,
De-ar fi restristea cat de mare,
Si inaltarea e-n iertare.

``....Mã trecusera fiorii si aproape sã-mi dea
lacrimile
De atata cinste si minune.``
Multumesc,in numele meu, pentru dedicatie, Alice.

Si multumesc in numele la toti ca ne aduci aminte des si mai ales acum, ce FRUMOASA este limba romina cind este in in simplitatea ei.
Am citit poezia aproape pe nerasuflate. Nu stiam ca mi-a fost asa de sete de poezie romineasca.
Cineva spunea undeva, de fapt un filolog american al carui nume nu il mai stiu,ca, daca oricine altcineva si in oricare alt loc ar fi spus aceleasi lucruri pe care le-a spus Marin Sorescu ar fi fost considerat nebun...Romantic umorist il caracterizau in continuare.

Frumoasa poezie, primul gind mi-a fost ca as fi vrut sa fiu cercul glorios rostogolindu-se nevazut de Gligorie...

Spre rusinea mea si sper ca ignoranta sa imi fie iertata, nu am stiut ca Marin Sorescu a murit...Abia am aflat...:((
..............
Mai trebuie sa adaug ca m-am saturat sa fiu Cosmin ca am vazut ca a mai aparut unul...,deci revin ce am fost pentru ca urasc sa fiu confundata. Cosmin era oricum un refugiu de furtuna de nisip a trolilor.
Multumesc pentru sansa a doua.;)

Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.

Copilul meu vorbeste si romaneste cu toate ca locuim in strainatate.In primul rind copilul vorbeste limba mamei si cum eu sint romanca va dati seama ce limba vorbeste el.

Va multumesc pentru intentia de a-mi "descifra" intentiile! Nu spunea Camus ca suferinta nu ne da dreptul la nimic? Nu stiu ce fel de condiment e suferinta, ce fel de capital sau agent de eroziune poate fi. Cine poate cintari valoarea durerii? Poate ne face mai buni, poate ne transforma in monstri, poate ne omoara. Suferinta netransformata duce la nebunie sau la crima. In cazul meu, a fost un fel de ingrasamint care mi-a fertilizat arta, in special in ultimii ani. Nu cred ca a fost cazul unei "transformari" constiente, dimpotriva, cred ca, aici, in Statele Unite, am devenit ceea ce am crezut ca am fost intotdeauna in adincurile sufletului. Am crezut ca am fost optimist, curios, ca aveam ceva "talent," ca aveam o capacitate stranie de a ma bucura de viata. Vroiam sa traiesc frumos, sa-mi tranform viata intr-o opera de arta. La 16 ani Goethe, si nu Beatlesii imi devenise idolul. Eram "deplasat," ciudat, cine se mai chinuia sa supravietuisca prin Platon cind problema era daca vor aduce hirtie igienica la alimentara? Ma fascina idea de a trai echilibrat, frumos, armonios. Ca adolescent, naivitatea m-a salvat in loc sa ma ucida. Nu stiu de ce nu m-am "pierdut." In Romania, sansa de a crea mi-a fost refuzata. Am fost redus la o masina de pictat lozinci. E adevarat, ceva s-a intimplat, si toate calitatile astea, comune in marea majoritate a oamenilor, s-au pierdut ca intr-un fel de ceapa monstruoasa, care creste la nesfirsit, pina cind miezul ii dispare cu desavirsire, strangulat.
Statele Unite mi-au oferit sansa de a arunca toate straturile astea artificiale, sansa de ajunge la mine insumi. Ideile vagi pe care le-am avut despre libertate in Romania erau fantezii hranite de cunoscutii plecati in Europa de vest, sau de emisiunile de la Europa Libera. Adevarata liberatate am descoperit-o aici, in abilitatea de a trai si a crea, pe care le-am crezut distruse.
Ceea ce numiti "inocenta" e o poate un refuz constient al ruginii, o curiozitate pe care am avut-o intotdeauna, intrebari pe care am continuat sa le pun pina in ziua de astazi. Nu stiu cum cu atita moarte in jurul meu, setea asta de viata nu s-a schimbat. As fi putut fi blazat, inchis, depressed, cinic...ma simt norocos in fiecare dimineta cind rasare soarele.

Decizia de a nu avea contact cu emigrantii romani a fost pur personala. N-am vrut sa caut o insula de romanism, am vrut sa descopar America fara conceptiile prefabricate cu care am crescut. Nu mi-a fost dor de sarmale, muzica "populara" sau mititei. Nu mi-a fost rusine sa recunosc ca am fost roman, mi-a fost FRICA sa ma gindesc ca am fost roman. Bineinteles, a fost o frica artificiala, superstitioasa. Citeva luni inaintea emigrarii, m-am trezit in mijlocul "revolutiei." Idealismul spulberat, in 1990, ceea ce ramasese din Romania in mine era frica. Am vrut sa tai cordonul ombilical, sa vad cum pot deveni mine insumi. Taierea legaturilor cu Romania a fost speranta de a-mi lecui frica. M-a ajutat enorm, in sensul ca m-am integrat foarte bine in tara mea adoptiva, si in acelasi timp, am inceput sa capat o noua perspectiva asupra locului de unde am venit.

Am intilnit romani aici care m-au ajutat foarte mult, altii care si-au refuzat integrarea in societatea americana, buni si rai ca peste tot. Cind am scris scenariul documentariului meu, in engleza, a trebuit sa traduc citeva pagini in romaneste. Dupa vreo luna de zile, mi-am abandonat proiectul, si am rugat o buna prietena din Canada, sa ma ajute. Asta m-a determinat sa "re-invat" romaneste. Am inceput sa citesc si sa vorbesc din nou romaneste, imi face mare placere, chiar daca scrisul meu acum, in limba materna, e uneori stingaci.

Voi reveni despre intrebarea de a fi scriitor in o limba adoptata.

Florin

stie romaneste chiar daca e nascut si crescut in Italia iar sotul meu e italian,merg des in Romania la parinti si el a invatat de mic chiar daca nu perfect limba romana altfel cum ar fi suportat mama mea sa nu se inteleaga cu nepotelul

Raspunsul meu sincer la prima intrebare este ca fotografia comerciala nu presupune nici o arta. Mai degraba stiinta, stiinta inalta.
Ca sa faci o buna fotografie comerciala trebuie, teoretic, sa cunosti multa compozitie si estetica, tehnica, sa ai deosebite aptitudini de comunicare vizuala, sa poti sa te integrezi intr-o echipa, sa intelegi ce vrea art directorul sau stilistul sau clientul sau beneficiarul...
Practic insa, de foarte multe ori in Ro e mai important sa cunosti pe cine trebuie unde trebuie si ai comenzi...
Deci, pentru un fotograf comercial, nu as numi ca importante artele vizuale, ca fiind absolut necesare, ci tehnica imaginii si mai ales artele comunicarii si abilitatile de PR...
Eu, exemple, ce sa spun. Fac foarte foarte putina fotografie comerciala cu clienti din tara. Clientii de afara imi spun exact ce trebuie si cum trebuie sa fac pentru a obtine imaginea ce si-o doresc; arta aici iar o consider nula, trebuie tehnica la micron si multe cunostinte de iluminare, cadrare, abilitati de comunicare cu personajele din cadru, dar asta nu e arta, dupa parerea mea. Arta, pentru mine, e atunci cind te plimbi si cerul e violet si faci o poza pe cimp de plinge lumea si primesti sute de emailuri ca ce stepa dementziala; sau cint respectiva imagine are o forta ascunsa care ma face sa simt oricind mirosul reavan al ierbii si sa aud intotdeauna si pe vecie zgomotul clopotelor satelor din zare.
Pe situl meu la www.fotografu.ro/gct sunt niste imagini facute la comanda trustului Getty Images, Inc; iata cum suna ce trebuia sa fac, adica scenariul exact primit cu doua luni inainte:
- please capture a wide variety of shots, including different versions of the same type of shot. The images are for a brochure for the travel agency about the private train ride available, so all images should include the passengers. There are 100 passengers total but you don't need to photograph all of them, just focus on the people that look good, are not too old, are well dresses and photographic. Also to show how the Program Directors (there should be at least 3) help and guide the passengers through the day. No close-ups of the passengers unless you can tell that they're on the train or touring in Constanta
Photos need to be light and bright in quality. Try to avoid dark deep shades whenever possible. Sharp and deep depth of field images. They do not like blurry or soft looking photos. People in general should appear happy and pleasant.
Clients arriving at private railway station (Bucharest-Baneasa railway station)
Exterior shoots of the train - long and medium angles in relationship the station
Clients boarding the train - long and medium angles
PD's assisting clients throughout the day
Conductor or train personal helping the clients
Interiors of the train w/clients enjoying their ride, socializing,etc.
Interior - cafe car with pax and crew
Interior - PDs talking with pax (may have to set this up)
Arrival - Pax getting off train, exterior of train in station, etc.
In Constanta - general shots of pax taking city tour and scenics of the city, pax walking along the boardwalk and after or before their lunch walking on the black sea.
When returning look for the same type of shots as described above.

Ceea ce am citit am incercat sa pun in pagina exact, cit mai exact.

Pozele au placut clientului si au fost cam ce voia... e arta aici?

Asa ca... dupa parerea mea in fotografie arta e una, stiintza, adica poate meseria, e alta.
Cineva poate sa fie un bun artist dar sa fie incapabil sa faca o poza de buletin; si invers... adica... mai ales invers.

Nu ai prea inteles multe din "demersul meu"!! Iar daca citeai mai mult din ce am scris pe aici,iti dadeai seama ca "nici faptul ca numai buba mea ma doare" nu e prea aproape de adevar!
Cat despre sprijinul "armatei",era un citat din presa romana care este ceva mai documentata decat noi!
Desigur ca putem vedea ca armata romana nu a sustinut nici pe legionari,nici pe Antonescu!1Si putem baga si "capul in tarana ca strutul" si sa spunem ca nici Antonescu,nici legionarii,nici Carol sau Mihai nu au fost sprijiniti de popor!,iar armata romana si conducerea ei au avut din totdeauna o "pozitie neutra"!!!Sunt facuti din "teflon" si astfel "nimic nu ramane patat!!
Cat despre ce cred eu la titlul "A fost holocaust in Romania?,m-am mai exprimat ca nu am destule date si ca exista tone de documente care vor fi cercetate!Si ca astept rezultatele comisiei,care vor fi date publicitatii abia in 2005.Pana atunci,ma simt cel mai aproape de "teza" relatata in urmatorul articol din ObservatorCultural:
==============
**************
A fost holocaust in Romania?


Pentru inceput, permiteti-mi sa-mi plec cu respect fruntea in fata memoriei acelor mii de romani care, prin curaj si credinta crestina, au salvat in anii celui de al doilea razboi mondial circa 400.000 de evrei.
Printre acesti romani ii citez pe Regina-mama Elena, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane: mitropolitii Balan si Tit Simedria, militari de diverse ranguri: generalii Dumitru Popescu, Corneliu Dragalina, Vasile Ionescu-Negru, Orezeanu, colonelul Borcescu, capitanul Ion Popescu sau simplul plutonier Prisacaru, functionari superiori ai statului ca prof. Dumitru Lupu, presedintele Curtii de Casatie a Romaniei, C. Paunescu si I. Vladescu, directori la Caile Ferate Romane. Un caz aparte este al prof. Augustin Caliani, care nu numai ca a salvat vieti omenesti, dar prin curaj si credinta a determinat crearea unui sistem educational paralel de invatamint de toate gradele, care, chiar daca nu a fost recunoscut de stat, a creat o generatie de intelectuali evrei care dupa razboi si-au adus contributia la civilizatia si cultura romana.

Printre salvatori s-au gasit ilustrii medici prof. dr. Nicolae Lupu, prof. dr. Bazil Teodorescu, prof. dr. Dan Teodorescu, dr. Horea Slobozeanu, care au respectat juramintul lui Hipocrat. Nici unul dintre ei nu a actionat din interese materiale.
La Casa NATO a fost omagiat, pe 27 iunie a.c., primarul Cernautiului, Traian Popovici. Sintem obisnuiti cu numele germanului Schindler, cu listele sale de evrei salvati de la moarte. Ei bine, romanii se pot mindri ca fostul primar al Cernautiului din anul 1941 a salvat 20.000 de evrei. Cu tot respectul pe care i-l port omului Schindler, Traian Popovici il eclipseaza prin faptele sale.
Neindoielnic, acei romani care prin curaj si credinta crestina au ridicat notiunea de umanism la cote necunoscute nu au putut impiedica evenimentele dramatice prin care a trecut evreimea din Romania.
La intrebarea daca in Romania a fost sau nu holocaust nu se poate raspunde decit lamurind, in prealabil, doua probleme esentiale.

Ce se intelege prin notiunea de holocaust? Negationistii – si nu numai ei – sint dispusi sa caute raspunsul intr-un dictionar lingvistic, unde vor gasi explicatia ca holocaust inseamna ardere completa, respectiv distrugere totala.
Un alt raspuns posibil este acela de a intelege prin holocaust totalitatea masurilor cu caracter administrativ urmate de exterminarea unui numar mare de membri ai unor comunitati umane pe principii etnice, religioase sau rasiale.
Pornind de la raspunsul dat anterior, este posibil si un al treilea raspuns pentru a caracteriza o anumita perioada istorica in care s-au practicat violente si distrugerea in masa a unor colectivitati umane. A existat un holocaust al armenilor pe principii etnice si religioase, practicat de turcii musulmani imediat dupa primul razboi mondial, a existat un holocaust al evreilor, practicat pe principii etnice si religioase de nazisti si aliatii acestora, a existat un holocaust impotriva nationalitatilor din fosta Iugoslavie, practicat de Slobodan Milosevici. Neindoielnic ca, pentru a marca victima, este nevoie ca ea sa fie indicata: holocaustul armenilor, al evreilor sau al kosovarilor. Desigur ca fiecare dintre aceste holocausturi are particularitatile sale si ale epocii in care a fost savirsit. De asemenea, fiecare colectivitate umana impotriva careia s-a aplicat un set de masuri discriminatorii, urmate de un genocid, se considera detinatoarea monopolului suferintei. Numai cunoasterea colectivitatii asupra careia s-a produs holocaustul, a numarului de victime si a epocii istorice in care s-a produs poate conferi caracterul de unicitate actiunilor de distrugere colectiva a comunitatii respective.

Recent, Fundatia „Dr. W. Filderman“ a editat, cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor, memoriile doctorului Traian Popovici, intitulate Spovedania1.
La Cernauti au trait, in 1940, circa 50.000 de evrei, dintre care 20.000 au fost salvati de Traian Popovici. Alti 30.000 au fost ucisi in primele zile ale pogromului sau au luat drumul deportarilor in Transnistria, unde cei mai multi au murit prin infometare sau din pricina bolilor care i-au macinat. Transnistria nu a fost un lagar cu camere de gazare, dar a fost un lagar de nimicire.
Majoritatea evreilor deportati de la Cernauti s-au imbolnavit de tifos exantematic sau tuberculoza galopanta, iar infometarea a fost mijlocul de a-i ucide pe evrei. Sint obligat sa citez citeva din marturiile lui Traian Popovici: „Populatia sortita deportarii era mai intii adunata in grupe de cite 2000 si apoi, prin noroi si mocirla, impinsa spre rampele de incarcare din gara principala. Aici, inghesuita in vagoane, cite 40-50 de vagoane sub paza militara, iar trenul, sub comanda unui ofiter, se punea in miscare spre Nistru, spre punctele de concentrare Atachi si Marculesti, de unde peste riu erau trecuti in imparatia infernului…“.

Un alt citat: „Tragicul lor destin a apropiat in suferinta, si peste mileniu, ducerea lor in robia babiloniana si in iadul de foame-boala si moarte al Transnistriei sau Ucrainei de peste Bug. Mortii erau coboriti din trenuri in gari si abandonati de serviciile de caritate locale“.
Alt citat: „La un singur transport, din 60 de sugari, a supravietuit unul singur. Obositi, poticniti, erau abandonati in stare muribunda pe marginea drumurilor, lasati destinului lor tragic, prada ciinilor si vulturilor…“.
Si un ultim citat: „Mortalitatea a crescut de la 50-70%, ajungind chiar la 85% in comuna Bersad (jud. Balta), unde deportatii au fost tinuti in loc deschis sub cerul liber, ca vitele, pina la 20 decembrie. Nu aveau alt scop «uman» decit stingerea lor“.
Pina aici am citat unele relatari din Spovedania lui Traian Popovici, fost primar al Cernautiului, descendent al unei familii de popi crestin ortodocsi, salvator a 20.000 de evrei din Cernauti, martor ocular, care si-a scris memoriile in anul 1941. Au pierit la Cernauti 60% din numarul locuitorilor evrei. Putem afirma oare ca, cel putin la Cernauti, in exemplul ales, nu a fost holocaust?

Si lucrurile se vor repeta dupa acelasi tipic la Chisinau sau in alte locuri. Timpul nu-mi permite sa citez din raportul comisiei de ancheta a celor intimplate la Chisinau, comisie condusa de generalul de corp de armata Niculescu si care si-a prezentat raportul in decembrie 19412. Sint convins ca dumneavoastra cunoasteti bine acest document, existent in arhivele militare.
Am citat evenimente dramatice intimplate la Cernauti si Chisinau pentru ca sintem obligati, ca istorici, sa ne punem o intrebare inainte de a ne pronunta asupra existentei sau neexistentei holocaustului, si anume daca Basarabia si Bucovina de Nord au fost parte componenta a Romaniei interbelice pina la ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 si, apoi, intre 22 iunie 1941 si 23 august 1944, cind teritoriile au fost eliberate de armata romana. Neindoielnic, eliberarea nu a adus instaurarea unei administratii civile. Desigur, aceasta problema a administratiei militare si nu a celei civile este un capitol aparte si nu are legatura cu holocaustul, dar v-as propune, ca istorici, sa dezbateti in viitor si aceasta tema. Dezbatere istorica, si nu politica. Este nevoie de adevar.
Pentru mine – si cred ca si pentru dumneavoastra – administratia romaneasca a Basarabiei si Bucovinei, civila sau militara, puncteaza apartenenta Basarabiei si Bucovinei la Romania, indiferent de prevederile pactului Ribbentrop-Molotov si de vitregia geopolitica postbelica, prelungita pina azi.
De aici o prima concluzie: nu se pot desparti evenimentele dramatice din Basarabia si Bucovina de Nord de cele din vechiul Regat. Comportarea fata de o comunitate etnica nu se poate desparti in functie de regiunea geografica a tarii. Din punct de vedere istoric, Romania a fost si este un stat national unitar si nu se poate desparti intensitatea masurilor punitive dintr-una sau alta din regiunile tarii.

Desigur, situatia nu este identica in Ardealul de Nord, care, din 30 august 1940 si pina la sfirsitul razboiului, a fost sub administratia statului maghiar, care poarta intreaga responsabilitate pentru practicarea holocaustului in aceste regiuni.
In ce priveste populatia evreiasca din teritoriile de est ale Romaniei, distrusa in buna parte prin pogromuri, infometare, imbolnavire, m-am oprit asupra unei cifre, dedusa din documente: 200.000 de suflete. Calculul ii apartine distinsului si respectatului acad. Florin Constantiniu, in al domniei-sale volum O istorie sincera a poporului roman3. Este adevarat ca in calculul dlui academician Constantiniu sint cuprinse si victimele holocaustului, respectiv ale genocidului din Transnistria, inclusiv populatia autohtona evreiasca din aceasta regiune. Sint obligat sa fac propria mea observatie ca teritoriile din Transnistria erau tot in administratie romaneasca, guvernator fiind Alexianu.

La cei 200.000 de evrei disparuti in teritoriile din est, trebuie adaugati cei 10 pina la 16.000 de evrei ucisi in pogromul de la Iasi. Cifra de 16.000 de victime evreiesti este pentru prima oara semnalata de Radu Leca si de curind demonstrata de istoricul israelian Jean Ancel, incluzind cele 124 de victime ale pogromului legionar din Bucuresti, cele 50 de victime ale pogromului de la Dorohoi si cele 20 de victime ale pogromului de la Galati. Caci la Galati a fost un pogrom in ziua de 30 iunie 1941, conform documentelor prezentate de colonelul Borcescu, fost sef al serviciilor informative ale armatei, dar si marturisirilor ambasadorului din acea vreme al Frantei la Bucuresti, Jacques Truelle. De acest pogrom nu s-a ocupat nimeni in Romania ultimilor 50 de ani. Lipsa de documente sau cosmetizare?
In aceeasi perioada, 300-500 de evrei au fost ucisi in actiuni individuale, in special prin aruncare din tren.
Insumate, cifrele pe care vi le-am prezentat conduc la circa 213.000 de evrei ucisi sub diverse forme in vechiul Regat, Transilvania de Sud si teritoriile din est aflate sub jurisdictia guvernului Antonescu.
Fie ca denumim actiunea de exterminare genocid, holocaust sau utilizind termenul ebraic soah, de ea se fac responsabile organele abilitate ale statului din perioada anilor 1940-1944 si acopera un spatiu istoric cuprins intre 1 iulie 1940 (data pogromului de la Dorohoi) si 23 august 1944. Controversa asupra denumirii acestui spatiu istoric nu face decit sa alimenteze, de fapt, controversa negationismului de orice natura cu realitatea istorica.

Autoritatile supreme ale statului din acea perioada istorica au recunoscut, in fond, ca au ordonat exterminarea populatiei evreiesti. Ne referim aici la scrisoarea lui Wilhelm Filderman din 11 octombrie 1941, in care facea un apel disperat la conducatorul statului privind conditiile de exterminare in ghetoul de la Chisinau, si la raspunsul lui Ion Antonescu din 19 octombrie 1941, ambele scrisori primind comentariul ambasadorului francez Jacques Truelle. Antonescu justifica executiile, urmate de deportarile care au generat moartea a 200.000 de evrei, prin asa-zise acte dusmanoase ale evreilor fata de armata romana. Fara a intra in amanuntele acestor acuzatii, daca ele aveau un singur gram de adevar, cei care au actionat impotriva armatei romane fie trebuiau tratati ca prizonieri de razboi, daca purtau uniforme militare, fie trebuiau judecati de tribunalele militare, daca erau civili. Sint nevoit sa-l citez din nou pe distinsul domn academician Constantiniu, care demonstreaza ca, din cele 10.566 de persoane arestate in anii guvernarii Antonescu, 2567 provin din nordul Bucovinei. Daca au existat 200.000 de colaboratori evrei ai armatei sovietice, trebuiau inculpate 200.000 de persoane de etnie evreiasca spre a fi judecate de Curtile Martiale si condamnate, inclusiv la moarte, si nu ucise prin exterminare sub diverse forme.
Fara a intra in amanunte privindu-i pe colaborationistii de origine romaneasca din Basarabia si Bucovina, pentru ca acestia au fost cu zecile de mii, sintem nevoiti sa-l citam pe Ion Antonescu judecind lucid cazul lor: „Cind am venit acolo, ne-am gasit in fata unor reclamatii fara sfirsit, in care se arata ca peste 40.000 de ticalosi din aceasta provincie seste vorba de Basarabia – n.n.t se facusera, in timpul ocupatiei rusesti, mai rusi decit rusii, persecutind populatia romaneasca. Populatia romaneasca cerea pedepsirea lor. Am fost in fata acestei probleme si daca pedeapsa era capitala, mai cream inca 50.000 sau 100.000 de nenorociri. Si atunci am aplicat clementa, ca si in cazul legionarilor“. Am citat din Jurnalul Consiliului de Ministri din 16 noiembrie 1943.

Nu pot sa nu fiu de acord cu dr. Filderman care spunea: „In nici o tara dominata de nazisti n-a supravietuit o asa mare proportie a populatiei evreiesti“. Cauzele acestei supravietuiri sint omenia romaneasca si morala crestina a romanilor, care au impiedicat infaptuirea unui holocaust total, inclusiv deportarea evreilor din vechiul Regat spre lagarele de exterminare din Polonia.
Va invit sa ne aplecam pentru o clipa asupra raportului sefului Politiei de siguranta si al serviciului de siguranta german, Rientelen, catre superiorul sau Luther, document ce poarta data de 26 iulie 1942 si in care se specifica, in conformitate cu intelegerea dintre delegatul lui Eichman in Romania, Gustav Richter, si Mihai Antonescu, ca, incepind cu 10 septembrie 1942, evreii din Romania urmau „sa fie transportati succesiv in districtul Lublin, unde cei apti de munca sa fie utilizati, iar restul supusi tratamentului special“. Se intelege, sper, traducerea notiunii „tratament special“.
Singurul lucru care a ramas neperfectat a fost semnarea programului de deportare a 1000 de evrei zilnic pe traseul Bucuresti-Adjud-Suceava-Cernauti-Lublin. Timp de noua luni de zile, conducerea Cailor Ferate Romane a tergiversat parafarea unui plan concret de deportare spre Polonia. Erau antrenati in aceasta actiune unii dintre cei citati anterior, si anume generalul Orezeanu, subdirectorul general C. Paunescu, directorul regionalei Timisoara, Ion Vladescu, si inginerul evreu Kinsbruner, un apropiat al lui C. Paunescu.

Cind scriu aceste rinduri am in fata marturisirea scrisa a ing. Vladescu, datata septembrie 1974. Aceasta marturisire descrie actiunea de salvare a evreilor intreprinsa de cei trei conducatori ai Cailor Ferate Romane spre a impiedica deportarea evreilor in Polonia. Initial am vrut sa o citez integral, insa timpul nu-mi permite. Stau la dispozitie cu documente. Multumesc in orice caz revistei Magazin istoric si regretatului Cristian Popisteanu pentru publicarea acestor documente inca din septembrie 1974.
Timp de sapte luni, conducerea CFR a sabotat planul de deportare. Este adevarat ca, in mai 1943, Guvernul Romaniei renunta la plan, dupa batalia de la Stalingrad. In cele sapte luni urmau sa fie deportati in Polonia 210.000 de evrei regateni. Ei nu au pierit datorita umanismului conducerii Cailor Ferate. Ea dovedeste opozitia romanilor la holocaust, dar nu inexistenta acestuia.
La intrebarea daca a fost holocaust in Romania, raspunsul este DA. Dar proportia mortilor nu a atins cote supra-aberante, datorita umanismului romanesc si moralei crestine a unui numar mare de romani.

Referat sustinut la sesiunea de comunicari Holocaustul si implicatiile lui in Romania, organizat de Academia Romana si Ministerul Culturii si Cultelor in ziua de 28 iunie 2002.

________
1. Traian Popovici, Spovedania, Editura Fundatia W. Filderman, Bucuresti, 2002.
2. Martiriul Evreilor din Romania, Editura Hasefer, Bucuresti, 1991.
3. Acad. Florin Constantiniu, O istorie sincera a poporului roman, Editura Univers enciclopedic, Bucuresti, 2002.

=============================
P.S.Nu pretind sa "fiu multumit","ochi pentru ochi" nu ma intereseaza si nici ce a spus sau nu a spus Moise nu ma pasioneaza!
anita47

Medicul meu de familie are a doua specializare homeopatia. De 14 ani de zile de cand il stiu, aproape toti membrii familiei mele au trecut de la neincrederea in "varianta homeopata" la siguranta eficientei acestor bilute. Am avut timp sa vad picioarele bunicii mele vindecandu-se de varice ulceroase, dupa ani de zile de incercari alopate si suferinte teribile (ajunsese sa nu mai poata purta ciorapi, caci se lipeau de rani), sa vad cum cineva care nu putea urca doua etaje din cauza unui astm bronsic capatat in copilarie, alearga acum fara probleme de respiratie, cum poate fi supravegheata o boala cardiaca fara medicamentele obisnuite, cum te poti reface mult mai usor dupa o nastere si exemplele pot continua. Pot spune ca nu e absolut deloc o abureala. E drept ca am vazut si oameni care se asteptau ca acest gen de tratament sa ii faca bine de pe azi pe maine, la propriu vorbind, care luau in ras minimele indicatii de regim pe care le primeau, sau chiar si modul in care de desfasura consultatia. Dar fiecare intrebare pe care o pune medicul homeopat, chiar daca noua, profanilor, ni se pare caraghioasa, lui ii da un indiciu.

Asa ceva chiar ca nu mi-am putut imagina! Pana unde poate merge prostia romaneasca? Cine-a putut concepe asa lege tampita? Cine a votat-o? Ptiu... sa nu-i deochi...

Cum adica, daca un roman merge intr-o vacanta undeva in strainatate de exemplu, nu poate sa-si ia cu el un dictionar, sau un ghid de conversatie, sau o carte de citit pe avion? Ce daca vrea sa-si ia un pachet de carti? Poate vrea sa-si petreaca o vacanta de lectura romaneasca pe Coasta de Azur... Poate citeste 2-3 carti pe zi...

Sunt cu atat mai indignat cu cat chiar ieri am vorbit cu fratele meu din tara si l-am rugat sa-mi cumpere cateva carti noi si sa mi le trimita pachet. Vreo 6 carti in total si niste filme romanesti pe CD. Nu am vrut sa le cumpar direct pt ca ei cer credit card si nu prea am incredere din pacate. Dar daca le-as fi cumparat direct? Nu mi le-ar fi putut trimite in USA?

Eu am plecat in '97 in Canada. Am plecat cu microbuzul din Timisoara in Budapesta si de acolo cu avionul. Am avut doua bagaje marime medie cu mine, binenteles umplute cu haine si carti tehnice. Nu ca mi-ar fi folosit prea mult aici, dar macar asa pt siguranta. Nimeni nu mi-a pus nici o intrebare la vama. Nici nu am declarat ca plec definitiv din tara. Nr de bagaje a fost limitat de restrictia la avion. Daca as fi avut mai multe ar fi trebuit sa platesc o taxa pe kg. Destul de rezonabila totusi. Dar nu 120 euro/item. E aberant. Decat sa platesti taxa aia mai bine pastreaza-ti banii si-ti cumperi haine noi din Canada. Vei fi surprinsa sa descoperi ca preturile la hainele obisnuite sunt chiar mai mici decat in Ro. Binenteles, hainele de calitate superioara si de firme mari sunt ceva mai scumpe, dar rezonabil totusi. Iar daca urmaresti cand au reduceri faci deal-uri f bune.

Ce v-as recomanda eu: luati-va cu voi 2, max 3 bagaje de persoana in care sa va puneti haine de stricta necesitate, in special de iarna, caci alea sunt mai scumpe. Deasemenea cateva carti mai importante uniform distribuite printre haine. La suprafata as pune lenjeria personala. Restul de haine si carti lasati-le la cineva de incredere si o sa le luati alta data cand va ve-ti intoarce in vizita in tara, sau poate va veni vre-un parinte sa va viziteze si le va aduce. Oricum, cu 3 bagaje mari de persoana ve-ti avea suficient de carat cu voi. Odata ce ati trecut granita Romaniei nimeni nu va va mai cauta printre chiloti si ciorapi in valiza dupa carti de contrabanda...

Doamne, parca se intoarce tara inapoi cu cateva sute de ani. Maine-poimaine vom vedea autoritatile romane arzand gramezi uriase de carti confiscate la granita...

Mai exista si alta posibilitate cum ca si cucoana de la Posta sa fi prost informata, iar legea, daca exista asa ceva, sa se refere numai la cine stie ce lucrari stiintifice sau carti rare si de valoare.

Daca as avea un magazin romanesc in strainatate unde as vinde si carti romanesti pt cititorii romani din afara, nu as mai avea voie sa le import din tara? Ro ar trebui sa fie bucurasa daca e cerere de carte romaneasca in exteriorul tarii. Asta inseamna ca lumea din afara e interesata de cultura si civilizatia romana.

Parerea mea e totusi ca trebuie sa fie o greseala la mijloc. Cand am vrut sa cumpar cartile romanesti de pe internet, unii dintre acestia ofereau si optiunea de a livra cartile la adrese din afara tarii, numai ca pretul mai mult decat dublu in dolari, taxele cam mari de expediere si faptul ca imi cereau CC number, m-au facut sa apelez la fratele din tara sa le cumpere pt mine. Asa ca mai cerceteaza putin problema, eventual si cu alti functionari de la posta, eventual vezi si Monitorul Oficial (acolo se publica legile noi aparute, asa-i?). Daca afli ceva nu te sfii sa postezi aici ca sa aflam noi ceilalti care ar putea fi interesati. Mai cunosc doua familii de romani, prieteni din "tinerete", care urmeaza sa vina si ei in Canada in primavara, am sa-i intreb si pe ei cum vor proceda si daca au auzit ceva in acest sens.

Va doresc mult succes in aventura in care a-ti pornit si sa nu va pierdeti entuziasmul. Nu uitati: cu cat va fi mai greu sa plecati din tara, cu atat mai mult ve-ti aprecia odata ajunsi la destinatie.

Multa bafta,

Dan

Dan, intrebarea ta are multa substanta. Imi da ocazia sa intreprind o scurta disectie in mentalitatea regimului represiv comunist al sfarsitului anilor '80.

Decizia autoritatilor comuniste de a renunta la pedeapsa capitala si a ne pune in libertate a avut cel putin urmatoarele premise (tare as vrea sa vad referatul pe baza caruia s-a luat aceasta masura!)


1. Nu se putea ignora ca Europa Libera si chiar ONU cunosteau cazul iar E.L. a facut acest lucru public. Ar fi trebuit sa ne judece, sa produca un proces ca sa primim pedeapsa, ceea ce nu s-a intamplat in final, am stat 93 de zile in inchisoare, forma legala fiind cea a "arestului preventiv" (asta e o poveste in sine!);

2. Nu exista certitudinea ca dezvaluisem toate conexiunile "retelei" si atunci era preferabil cel putin o perioada sa fim observati in libertate, in medii izolate (am avut domiciliu fortat, fiecare in localitati diferite, dar ne-am aflat permanent sub supraveghere);

3. Pe tot timpul anchetei a revenit obsesiv in retorica anchetatorilor numele corespondentului agentiei TASS (sovietice) cu intrebari care vizau amestecul acestuia (si implicit al URSS) in actiunea noastra. A ne elimina prezenta si riscul (doar in mintea lor!) unei represiuni de la Moscova.

4. Ceausescu si consilierii lui securisti au decis sa se concentreze pe compromiterea lui Bacanu - considerat pe buna dreptate liderul miscarii - si "incarcarea" lui cu un proces de specula cu masini, evitandu-se orice conotatie politica. Initial s-ar fi dorit sa i se insceneze un proces de viol - cum mi-a marturisit mai tarziu - dar constitutia fizica a lui Bacanu nu le-a permis aceasta speculatie care le-ar fi satisfacut setea de murdar.

5. Miza pentru regimul ceausist nu a fost vietile noastre. Aceasta era NIMIC. Imi amintesc ca aievea primul moment in care m-a cuprins frica: nu cand mi-au spus ca vom fi condamnati la moarte. Ci prima data cand... am avut nevoie sa fac pipi dupa primele ore de ancheta, imediat dupa arestare. N-am fost niciodata mai constient de modul brutal in care imi luasera corpul in posesie si puteau face ce doresc cu el. Cu vietile noastre ar fi putut face ce ar fi vrut. Dar faptul ca ar fi creat din noi niste martiri-eroi ar fi fost extrem de incomod.


Intr-adevar, am fost pusi brusc in libertate, prin oferirea exilului intern ca alternativa la pedeapsa capitala. Securitatea, ca si Mafia, era experta in "oferte care nu se pot refuza" (evident, aluzie la filmul "Nashul")...


Ca sa ma refer la intregul tau mesaj: cartile mele sunt mai degraba tehnice si pot fi folosite de persoane cu activitati in domeniul educatiei (a doua e practic un manual). N-ai pierdut nimic daca nu le-ai citit!


Nu stiu daca azi as mai fi fost in viata daca actiunea noastra s-ar fi derulat in 1984. In acea perioada tatal colegului meu de Automatica si bunului meu prieten Andrei Ursu a fost retinut de Securitate, inchis si ucis in bataie cu lovituri de cizma in abdomen, sub acuzatia de colaborare cu Europa Libera. Aproape douazeci de ani mai tarziu, Andrei, care ar putea fi unul dintre interlocutorii nostri in cafenea, caci am avea multe de aflat de la el, a reusit in pofida imensei coruptii din Romania sa-i bage la inchisoare pe ucigasii lui Gheorghe (Babu) Ursu. Ma inclin in fata perseverentei lui Andrei si a oamenilor cinstiti din justitia romana - da, mai exista! - pentru memoria tatalui sau si pentru scoaterea la iveala a adevarului!!!


Deci multumeste celui-de-sus ca sa zic asa, ca tatal tau a scapat atunci, in Orwellianul 1984, cu viata.


In fine, astept cu mult interes propunerile tale privind iesirea Romaniei din impas. Doar am afirmat ca mi-am propus sa sustin, sa creez daca este nevoie, un grup de persoane interesate in acest lucru - fara sa ma grabesc - mi-am dat zece ani incepand din decembrie trecut pentru aceasta ULTIMA incercare. Si exista si oameni in Romania pe care ne putem baza. Trebuie doar gasiti si sprijiniti sa-si mentina verticalitatea morala.


Locuiesc permanent (suntem rezidenti americani permanenti) la circa 20 de kilometri de Washington D.C., Dan. Nu am nici una dintre grijile specifice Romaniei. Am o familie fericita. Deci perspectivele noastre, ale tale si ale mele, nu au de ce sa nu gaseasca un numar cat mai mare de puncte comune. Facem parte, asemenea multora dintre cei care citesc aceste randuri si carora le multumesc pentru rabdarea de a fi ajuns pana aici, din acelasi munte de vointa si de putere al romanilor din diaspora care nu s-a trezit inca.

Din pacate mai trebuie sa afirm si ca in Romania de azi, insisi oamenii cinstiti care sa afla permanent in Romania sunt de fapt tot intr-o diaspora: au ajuns "straini" in tara lor, acaparata de hoti nepedepsiti si ucigasi ai viitorului.

1. Am fost un fervent church goer un timp in urma. Am fost curios despre crestinism si de aceea am studiat Biblia cu orthodocsi (sunt ortodox prin nastere), cu catolici (sotia este catolica), cu evanghelistii, cu Baptistii si cu Martorii lui Iehova (sic!).
2. Dupa ani de studiu am ajuns la concluzia ca fiecare ramura a crestinismului are ceva bun si adevarat in ea.
3. Deci astazi sunt un crestin care vede Biblia prin ochii tuturor categoriilor de crestinism (vezi 1). Am sa-ti dau doua exemple:
--> Nu cred in trinitate (ca si martorii lui Iehova). Explicatia: Dumnezeu si Fiul sunt 2 entitati complet separate iar Sfantul Duh nu este o entitate separata ci face parte din Dumnezeu; cu alte cuvinte Dumnezeu are Sfantul Duh in El.
--> Martorii lui Iehova considera ca atunci cand mori esti mort de'a binelea. Ei nu cred in Suflet. Aici nu sunt de accord cu ei; eu cred in Sufletul uman care dupa moarte se ridica la ceruri.
4. In plus nu cred in Biserica ca institutie de stat, oricare ar fi acea Biserica (ortodoxa, catolica, etc.).
5. Conform punctului 4 nu'mi pasa daca un preot este sau nu homosexual deoarece nu merg la biserica anyway. Daca tu ai o problema cu preotul fiind homosexual it is up to you sa reglezi problema: nu te mai duce la biserica or cere ca preotul sa fie exclus din biserica, etc...
6. Ti'am prezentat backgroundul meu, ca sa'ntelegi what makes me tick.
7. Biblia care o am acasa de mai mult de zece ani este o Biblie a Temoins de Jehova care mi-a fost data de biserica lor atunci cand mergeam la reuniunile lor.
8. In final raspunsul la intrebarea ta: cred ca esti de acord cu mine ca exista doar un set de 10 porunci, deci definitivement vorbim de acelasi lucru.
Totusi, Isus considera doar doua din cele 10 vechi porunci. Aimer Dieu & Aimer ton prochain. Celelalte porunci ca si vechea Lege sunt moarte: "A ces deux commendemants toute la Loi est suspendue, et les Prophetes" Matei 22:40.
Pt. cei care nu cunosc franceza: Cu exceptia acestor doua porunci, Legea si Profetii sunt suspendati... Cele doua porunci de care Isus vorbeste fiind: Iubeste pe Dumnezeu & Iubeste'ti aproapele.


:-)

Sil

Avand in vedere setea de cunoastere a omului, in genere, binenteles exista pentru fiecare entitate in sine o carte asa zisa "de capatai"in cazul meu, am trait cu sufletul la gura citind Vraciul,Fratii Karamazov,Mizerabilii;
Poate acesta noua generatie are cu totul alta conceptie despre carti ,cultura in general, caci privind in strada vad doar fata hidoasa a incapacitatii din toate punctele de vedere,adica nu muncim dar banii vrem, nu stim dar in genere vorbim tare si raspicat, efectiv nu stiu de ce ne mai miram ca tara se indreapta spre haos,cultural , social, economic,politic, neavand o baza solida ,care se cladeste in timp, si prin vointa, cunoastere, s.a. e normal sa blamam ici si colo, masurile fiind nule , in esenta ce rost mai au toate acestea cand parintele e bucuros ca-i poate asigura familiei painea zilnic, neavand alt scop decat supravietuirea fizica, cea morala probabil e decimata de mult, cartii?
Nemancat,gol,astepti capataiul, caci cartile tu inca nici nu le cunosti..

Daca mesajul meu a sunat cumva confuz, precizez ca ideea mea era aceeasi: ca am indoieli in privinta MISA, nu i privinta practicilor Yoga in general. Ii raspundeam de fapt anonimului care a scris primul mesaj si care vorbeste de "invidia" care a declansat aceste descinderi ale politiei la sediile organizatiei MISA. Nu prea imi vine sa cred ca e vorba de invidie.

Stimate domnule "miramash" va pot spune ca poate sunteti ultima persoana de pe site-ul asta pe care m-as putea supara vreodata. Vreau sa mai adaug ca am fost uimit sa constat ca un strain, o persoana pe care nu am vazut-o niciodata la fata, sa poata sa stabileasca o cat de vaga comuniune cu mine. Cred ca sunteti singurul dintre cei care au raspuns la conferinta initiata de mine care a inteles ceea ce am vrut sa spun si NU v-ati luat de amanunte lipsite de orice dara de importanta precum "baietel de bani gata - 18 ani". Acum ca sa va parafrazez "sa trecem la lucruri serioase...si dureroase":

"Nu este deloc comod sa te fi nascut intr-o tara de mana a doua", dar o alta NU AM. Mult ma mai intreb daca as mai fi fost asa preocupat de drumul tarii mele daca eram german, francez, englez, in orice caz nu apartineam unei etnii care nu se afla in acea categorie a "popoarelor tacute, fara istorie" (Walter Kolarz). Sa nu va imaginati ca vreau sa vad pace si prosperitate in Romania din cauza sentimentelor inalte ci din cel mai pur egoism posibil. Vreau si eu sa particip la creearea unui ceva istoric, nu vreau sa mai invat de voievozi papa-lapte care stateau si se aparau impotriva turcului toata ziua buna ziua, vreau si eu sa vad un oras romanesc care sa fie preamarit cu numele de "Micul New York", vreau si eu o zvacnire de cultura asemenea fenomenului rusesc din secolul XIX, vreau sa vad din nou acea sete de prindere din urma a Occidentului pe care a manifestat-o burghezia aia snoaba si idiota romana din vremea lui Caragiale (chiar daca ea era prea ignoranta sa stie ce face de fapt), vreau ca romanul de rand sa creada in statul sau, vreau sa ma simt eu bine ca totul merge cum trebuie. E ca si cum te-ai juca un joc in care conduci o tara prospera, cu cetateni fericiti si banii curg garla la buget - in momentul ala trece prin tine un sentiment de liniste desi sti foarte bine ca banii aia nu sunt ai tai, in cel mai bun caz poti conduce o familie de care trebuie sa te ingrijesti, iar tara este poate un apartament de bloc care arata dragut. Mi-ar placea sa am si eu acel sentiment de "relache", dar nu il am si ala este scopul meu.

Da, poate o sa imi spuneti ca sufar de acel idealism inerent varstei, este foarte posbil sa aveti dreptate. Si eu imi zic ca ar fi mai bine sa visez mai mult la femeiusti, la distractii adolescentine si sa mai renunt la aroganta mea deseori stupida. Numai ca nu prea imi vine asta - sa nu va imaginati ca stau toata ziua si parlamentez cu oameni probleme de actualitate politica sau sociala, nu nici vorba - pur si simplu imi pare bine ca simt acea chemare mesianica de a construi, fie ea si o chemare poate falsa si efemera.

Singurul lucru pe care il regret este lipsa experientei de viata cu care "oamenii mari" au o placere deosebita de a imi da in cap. Asta nu ar fi o problema dar "situatiunea" se schimba cand vin la mine cu acel sentiment de atotstiutori pe care il au doar pentru ca au trait mai mult ca mine, pentru ca au avut privilegiul de a se naste inaintea mea si de a cunoaste mai multe pe propria piele, asta nu pot accepta. Pe deasupra li s-au fixat si niste stereotipuri in cap peste care le este foarte greu sa treaca, iar stimabili precum Dinu Lazar, Dan Logan sau Ozzy Osbourne ataca -imi pare rau ca zic asta- in mod neghiob persoane care le sunt straine.

Stiu ca discursul meu este cam lung, iar tonul sau cateodata patetic si cu usoare valente nationaliste sa le zicem, nu va fi pe placul oamenilor dar asta este o farama din mine.