sfaturile unui psiholog in caz cand te paraseste un capricorn

Mersi de sfaturi.

In nici un caz nu intentionez sa fortez mina lor,ci doar sper sa fie un avantaj pentru mine ca posed o locuinta .
In privinta dreptului de munca , inclin sa cred ca as gasi totusi pe cineva sa ma angajeze dupa o anumita perioada de timp, cam un an imi permit sa stau fara sa muncesc.
In perioada asta intentionez sa imi fac o casa , iar apoi sa inchiriez apartamentul in care voi fi stat pina in acel moment si astfel sa rezolv si problema veniturilor .

Sper sa nu ma insel prea tare in privinta asta , niste sfaturi in plus ar fi binevenite .

nu imi place de obicei sa dau sfaturi, dar in acest caz simt ca trebuie .
daca taceti amandoi , cu toate ca va IUBITI in tacere, ce se va intampla daca nici unul din voi nu isi va dezvalui sentimentele?
inainte sa fie prea tarziu , sa intrati in alte relatii, nu rata sansa de a-i arata ce simti...macar stii ca din partea ta ai facut ceva pt. aceasta iubire nemarturisita.

__
J"nu conteaza ceea ce vi se intampla,ci ceea ce faceti voi atunci cand vi se intampla"

foarte interesant comentariul tau despre "E de orhideea albastra la "Don Quijote si morile de vant" Multumesc mult, o sa intru negresit acolo!

In cazul ca iti parasesti ceata acolo, nu uita ca ai aici un aliat :))

"In cazul ca iti parasesti ceata acolo, nu uita ca ai aici un aliat"
Iarasi ma sun-tzu-iesti...
Mai tii minte cum incepea Gala Desenului animat? Era copiata dupa formula mea de atac! :o)

sty care-i faza mai "pasagerule"? femeia e o specie km ciudata kre prefera sa se ocupe de treburile altora intr-o incercare disperata de a scapa, sau makr evita , propriile probleme. vrem sa credem k suntem puternice dar de fapt ne e frica de realele noastre neimpliniri, frustrari, probleme...u know what I mean. si oricum n-ai observat k niciodata nu gresesti knd dai sfaturi altora dar in cazul tau gresesti mai tot timpul? "and isn't it ironic?"

"De cind batrin am capatat obiceiul de a ma c... pe parazitzi." = te cred ca ai vrut sa spui PE si nu CU ;).
-2 sfaturi de profil in cazul ca "c..." nu este "culca" :
(i) muta WC-ul din curte/balarii
(ii) TV-ul nu are nici o vina, "umbla" la antena!

Procedezi cum crezi tu că este bine.
Pina la urma cred ca fiecare are realizarile lui si nimeni nu se afla pe cafenea ca sa culeaga laude sau sa le arunce la inaintare.Sunt convinsa ca majoritatea celor aflati pe alte meleaguri vin pe cafenea in primul rind pentru a vorbi si scrie romaneste.
De fapt eu privesc acest lucru prin prisma celui ramas care are grija si dorurile pentru cei plecati. Este vorba de fata mea de data aceasta.
Nu cred ca este cazul deloc sa parasesti cafeneaua, mai mult pentru a nu mai da amploare unui fapt marunt care inca odata repet nu s-a vrut mesaj, nu s-a vrut nimic, eu am sa incetez dialogul cu tine, si-ti propun sa ne ignoram asa cum bine am facut
pina acuma.Si pe cit posibil sa ne respectam.

...trece mai intai pe la manualul de gramatica, apoi m-as intreba de psiholog... in caz ca nu ma descurc...;)

Mă sărută pe frunte si mă privi ciudat. „Aşa îşi iubesc tăticii fetiţele. Şi fetiţele trebuie să îşi iubească tăticii.” Nu ştiam cum trebuie să îşi iubească tăticii fetiţele. Nu ştiam cum trebuie să îl iubesc pe el, tată adoptiv de curând. Nu am avut niciodată un tată. Nu mi-o amintesc nici pe mama.

ai cinci fraze aici si patru timpuri verbale: perfect simplu, prezent generic, imperfect, perfect compus.
de aici confuzia.
nu stii cand se intampla, nu stii ce varsta are instanta narativa, nu stii ce pe pozitie se situeaza autorul.

"nu stiam" arata ca acum stie, deci povestea e spusa de un adult.
care adult e chiar povestitorul.
care pica in mintea copiilor si se scalamba incercand sa redea discursul unei fetite, uitand ca in text abia a fost reperat ca adult.

Sărutul noului tătic a coborât de pe frunte pe obraz, apoi, cu fiecare zi tot mai jos, până şi-a băgat mâna sub plapumă... o mână străină, un miros de tutun amestecat cu mirosul de băutură, buze umede, greţoase... scârbă... frică... întuneric... şi caleidoscopul se schimbă, culorile se închid în sine însele, iar timpul se sfarmă...

senzatia de repulsie nu vine din cuvintele folosite, cat din impresia unui ochi de femeie care-ti povesteste in timp real ce vede.
de ce?
pentru ca nu exista copil care sa se exprime asa.
de aia e nevoie de psihologi pentru a le smulge starea de aversiune instinctiva pe care cei mici o simt, dar pe care nu o pot exterioriza verbal.
pedofilia e un delict grav cu atat mai mult cu cat s-a demonstrat ca victimele nu au pe deplin sau chiar deloc,constiinta raului care li se face.

aici ar trebui sa fie doar vocea unui copil.
sau doar vocea unei femei care-si povesteste traumele.

ce am?
precum am zis, am vocea unei femei care se schimonoseste inchipuind ca povestea pare mai reala daca vorbeste cum isi imagineaza ca ar vorbit daca, mic copil fiind, ar fi fost interogata de psihologi despre caz.

sigura ca da.
il chemi la prima sedinta, zici ca-i gratis si faci niste porcarii p-acolo.
prostu, linistit ca nu da banii, incepe a turui despre el si familia lui cine cata tzatza a supt.
daca le cam tace, ii dai o cafea, o visinata, o tuica.
la a doua sedinta ii ceri cat sa nu-l surprinzi si bagi o stramba din legaturile logice pe care le-ai facut din ce ti-a povestit.
bovina, superincantata, care nu-si da seama ca in fiecare familie se intampla ce-i povestesti, detaliaza povestile.
o ajuti, ca asa e normal.
la sfarsitul sesiunii stii si ce-ar manca neamul ala peste-un an.
ai putea, la o adica sa-i dai niste sfaturi pertinente, psihologic vorbind, si-ala se duce linistit ca-i lucra vraja.:)

daca-ti ivine unul innebunit ca-i vrajit si-l scoti din sedintele astea sigur pe el, poi de ce nu ne-am merita banii, afterol?


oricum, cele mai tari is vrajile pan telefon!
is experta!
numa sa-mi dai numarul lui/ei/lor, ca i-am aranjat.

cand nu cunosti toate amanuntele, e greu de dat sfaturi.
daca vi cu economii din occident, ca sa poti asigura in Ro o viata confortabila, daca mai ai plin de familie si sunteti foarte uniti, daca n-ai de facut hartii administrative, ar mai merge
dar daca o sa te gasesti singura in romania si nu poti astepta ajutor si prezenta de la nimeni acolo, chiar daca ai economii confortabile,
o sa fi chiar ca intr-o padure

oameni care au ramas acolo, s-au schimbat mult, chiar si prietenii, au trait altceva decat cei plecati in occident, se zbat tot timpul sa razbata, sa traiasca si de multe ori nu mai vorbim de confort.
o sa fi privita ca "americanca" ce vine la ei..

n-am trait aceleasi lucruri, n-am mai trecut prin aceleasi probleme, nu mai avem aceleasi preocupatii

nici in occident nu e usor, te zbati mult pana sa razbesti, dar o data razbit nu este repus totul in cauza

ne e dor la toti de unde am copilarit si n-o sa putem uita nici cand, dar cum spunea alice cred o sa ne simtim straini de toate, nu la noi acasa, nu cu obiceiurile noastre din viata noastra de acum

ne ducem cu sperante, dar dupa un timp de 2-3 saptamani, vrem "acasa", acasa la noi

primii ani in occident sund mai grei, depinde si de tara unde ajungi si de posibilitatile ce le ai sa te integrezi repede,
sa-ti faci repede adevarati prieteni printre localnicii tarii, sa te simti la tine acasa...
daca ai toata familia cu tine, parinti, frati si surori este ideal, daca nu tanjesti mai mult.

depinde mult si de tara unde traiesti, prieteni din USA imi spun ca e greu la ei sa te imprietenesti cu localnicii, sa contezi pe ei
in tarile latine pare mult mai usor, mai ales daca se au loc casatorii cu un (o) localnica

romanii intre ei, in occident, fac mici "bisericute" si cate o data esti admis mult mlai greu in ele decat comparat cu localnicii

toate astea sunt relative, depinde de tara, profesie, caracterul fiecaruia si de o oarecare sansa
trebuie sa mergi inspre oameni, sa nu astepti sa vina ei la tine, dar sa ai si sansa sa mergi bine, sa cazi pe bunii oameni si pe cei care merita sau corespund asteptarilor tale

Imm, nu lua nici o data o hotarare definitiva, fa o incercare la "batranete" jumatate de timp unde esti si jumatate de timp in romania, decizia o sa vina normal pe urma

daca vrei sa mergi in vizita, du-te linistita, cu sufletul deschis si ia oamenii asa cum sunt pe acolo, incearca sa-i intelegi de ce au devedit asa, ca viata nu le-a fost tot timpul usoara..
nu-s aceleasi valori de evaluare.. din pacate si din nefericire

cumperi 2 cartuse de tigari (400 tigari) si dai 80 de euro, sunt multi in RO care n-au suma asta pentru toata luna sa traiasca, asta este cel mai banal exemplu, dar poate fi vorba de altceva, nu de tigari.

Mi se pare interesant cazul chinezesc amintit. Cred insa ca este un schimb echitabil. Comunitatea te ajuta dar tu intorci servicile. Probabil rezida in proverbul: ¨unui flamand nu-i dai un peste ci il inveti sa pescuiasca¨, evident un proverb chinezesc.
Problema romaneasca se afla insa in mentalitate. Noi credem ca ni se cuvin sfaturile, ca meritam ajutorul. E probabil mentalitatea de tip egocentrist, de care abunda Romania. Care ulterior e complectata de mentalitatea de tapinar, o constanta culturala periculoasa, si din pacate formatoare. Copiata pe la mai toate nivelele sociale.
Ulterior intervine invidia. In marea majoritate a cazurilor romanii sunt pusi pe parveneala. Doi romani in Occident nu reusesc sa para decat doi concurenti, doi competitori. Cred ca ni se trage de la sistemul egalitar romanesc. In perioada comunista imbracam aceleasi haine (sau cel putin produse pe la aceleasi firme) si imparteam o aceiasi problema alimentara.
Cat despre schimbul de informatii, intradevar ce bine ar fii daca...
Dar nu e chiar asa. Suntem lipsiti de cea mai minima curtoazie, si nici macar un multumesc nu primim. Exista cealalta extrema in care gestul iti este ¨rasplatit¨material (ce moment penibil) sau cumparat efectiv anticipat.
Dar revin, in compania gazdelor ai probabil toate sansele sa fii acceptat si integrat/asimilat (chestii de cultura puternica) mai degraba decat sa intretii o relatie romaneasca in care inevitabil se ajunge la banuieli, suspiciuni, inadvertente si paranoia. Ca suntem talentati la fatalisme si teorii conspiratorii.
Ne lipseste exercitiul comunicarii.

see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.

Cum se descurca zodiile in cazurile de moarte
clinica?

Berbec-" Cine-i seful aici? Vreau sa-l vad pe Zeul
Suprem acum! Sunt mort? Zau, nu am crezut ca mi se
poate intampla chiar mie!! De unde pot sa fac rost de
un palat de cristal luminat ca ala??"

Taur: Parasindu-si corpul, Taurul realizeaza ca nu
mai are stomac si se intoarce instantaneu in corp,
fara sa vada tunele, lumini sau entitati ceresti, ceea
ce il face sceptic pentru tot restul vietii

Gemeni: Ideea de baza in cazul Gemenilor nu este
experienta in sine, ci felul in care o pot infrumuseta
atunci cand o povestesc ( sau o scriu) . De vreme ce
Gemenii se simt bine in orice lume, mai putin intr-una
fara telefoane, internet sau alte mijloace de
comunicare, se intorc in corp destul de repede- iar
gura are tendinta de a functiona inaintea restului
corpului

Rac: Racii traiesc cam 125 ani si, in general, nu au
de-a face cu moartea aparenta. In schimb, din cand in
cand, se pot apropia de ceea ce restul numesc "
viata", atunci cand isi fac curaj sa iasa din casa
pentru cumparaturi.

Leu: " Nuuuuuuuuuuuu....NU am murit! Nu, nu nu!!
Cine-s aia in alb? Ce naiba canta acolo..? Suna
complet aiurea. Eu pot sa cant mai bine! Unde e
dirijorul? Vreau un microfon acum! Si nu ma deranjati,
decat
daca e vorba de un impresar important!"

Fecioara: Dupa 60 ore de munca in continuu, Fecioara
pica franta si paraseste corpul, ajungand intr-un
tunel de lumina ce straluceste de curatenie..insa, in
curand, incepe sa se ingrijoreze la gandul ca cei
dragi au ramas singuri si fara ajutorul ei, asa ca
revine in corp instantaneu, se ridica, spune ca e ok
si se uita la ceas pentru a vedea daca nu cumva e in
intarziere.

Balanta: In corp, in afara corpului, in corp..in
cele din urma spiritul se hotaraste sa iasa...Balanta
vede un tunel la capatul caruia se afla o fiinta
luminoasa. " Sa fie Isus? Stai asa...poate e Kwan Yin.
Hainele alea sunt stilul ei". Nereusind sa se
hotarasca
daca sa traverseze tunelul ( ce ar fi moartea daca
nu ai cu cine sa o imparti??) , Balanta se trezeste
inapoi in corp din greseala, iar primul gand este sa
deschida o agentie matrimoniala pentru suflete..

Scorpion: De vreme ce majoritatea Scorpionilor au 9
vieti, acestia sunt tentati sa experimenteze multe
feluri de moarte aparenta ( uneori provocata de ei
insisi). Cand se despart de corp, o foarte mica parte
din ei traverseaza tunelul de lumina fara a intalni o
fiinta astrala cu care sa faca sex. Intrebati pe
cine ar dori sa intalneasca la celalalt capat- 75% vor
numi vampirul preferat, iar Meduza este urmatoarea
optiune.

Sagetator: Parasindu-si corpul, Sagetatorul nu se
poate abtine sa nu rada de felul stupid in care a
facut-o. Dupa ce reuseste intr-un fel complet
aiuristic sa strapunga tunelul de lumina, refuza sa se
intoarca in corpul pe care a incercat sa il abandoneze
atata timp , printr-o serie de accidente datorate
neindemanarii proverbiale. Deoarece este foarte curios
daca religiile "organizate" sunt valide, profita de
ocazie pentru a invata cateva lucruri esentiale...pana

cand, satule, entitatile astrale, il trimit inapoi in
corp , pentru cat mai mult timp posibil

Capricorn: Capricornului ii ia ceva timp sa realizeze
ca a murit, mai ales ca pe lumea celalalta sunt locuri
speciale, amenajate ca niste birouri, in care sunt
instalati Capricornii. Un domn batran si distins le
inmaneaza un manual numit" Cum sa reusesti in
afacerile
astrale", un exemplar de "evaluarea muncii" ( pentru
profani- evaluarea faptelor bune si rele din timpul
vietii) si o nota roz (reinviere). Capricornii se
intorc destul de repede in corp, nefiind capabili sa
indure existenta non-fizica

Varsator: Varsatorul ajunge in Rai, vede ca nu este
condus prin consens si se duce in Iad, unde macar e
anarhie si regulile sunt facute pentru a fi incalcate.
Intr-un mod ironic, experienta Varsatorului e destul
de traditionala- Dumnezeu- Tatal, Sf. Petru, coruri de
ingeri, etc, deci un alt motiv pentru a opta pentru
Iad. O data ajuns acolo, il enerveaza la culme pe
Satan & co. cu ideile lor de reforme, asa ca sunt
trimisi de urgenta inapoi in corp.

Pesti: Dintr-un motiv sau altul, Pestii nu prea
obesrva moartea aparenta. In schimb, intr-o zi de
munca normala, multi Pesti spun ca vad fiinte cu
figuri suferinde care le spun intr-un mod calm sa se
intoarca in corp.

Tomorrow Never Dies!

In cazul in care :
¨intelectualul obosit de meseria lui, (si care) vede gunoiul societatii prezente, degradarea morala a fiintelor umane, nenorocirea si suferinta¨
ar fi bine sa ia o doza de valeriana sau sa se imbete crunt. Nu cred ca are nevoie de ¨opium cinematografic¨.
Si uite cum chiar tu ai denuntat o chichita a filmului american:
induce la un anume tip de spectatori un soi de dependenta din momentul in care apeleaza la trucuri psihologice, semiotice sau de alt soi. La televizor te ¨imparanoiezi¨ de crudetea lumii iar la cinema te bagi repede in pielea unui personaj, si traiesti succesele lui, aventurile lui, faci sex cu femeile pe care el le cucereste pentru tine... E ca o dedublare gen Fight Club.
Spectatorii nu se duc astfel decat pentru a retrai niste senzatii, de obicei fictive, si asta nu mi se pare ok. Ori asta ii face fiinte previzibile si stereotipe, pentru ca nu au contact cu alt tip de film, de ce? pentru ca nu sunt promovate alt tip de filme. Cazul european mi se pare insa contrar.
Filmul de care imi povestesti nu l-am vazut. Nu stiu despre ce e vorba in el si in ce circumstante i se bea urina cu iasomie... Ma si intreb ce gust ar putea avea...

Multumesc tuturor pentru contributii. Imi pare rau ca reactionez asa tarziu : am urmarit cateva zile sa vad daca apare mesajul pe site, dupa care am crezut ca…s-a pierdut in spatiu. Din intamplare am descoperit ca fusese totusi postat. Sunt foarte multe replici interesante la care as vrea sa raspund.

Maan :

Foarte limpede si frumos. Ce bine ar fi daca s-ar putea aplica la fel de usor si la altii.
"Atunci cand iubesti, celalalt are dreptul s-o stie, asa cum esti dator sa-i spui cand s-a sfarsit."
Asta ma tem ca e mai degraba dovada de curaj decat de iubire. Mai bine zis, de lipsa de lasitate. De care nu toti sunt capabili, din nefericire.

"Ce om normal ar accepta sa traiasca alaturi de un partener care tocmai i-a declarat ca nu-l mai poate iubi? ce om indragostit ar tine langa el, cu sila, un suflet care nu-i impartaseste sentimentele?"
Din pacate, in afara de sentimentul pur si simplu aici-si-acum, mai exista tot soiul de iluzii si sperante, de genul : "poate ca totusi o sa ma iubeasca intr-o zi", precum si un intreg arsenal de alte mijloace de persuasiune decat sentimentul, si anume, de exemplu, culpabilizarea (si aici societatea, familia, religia si morala, pot juca in unele cazuri un rol determinant). Pentru unii, e mai important sa pastreze proprietatea decat sentimentul si poate am sa revin mai tarziu la aceasta idee.

"Toti cei care insala, s-au inselat pe sine, in prealabil, de mult prea multe ori..."
Corect. Dar ma intreb daca poate spune cineva cu inima impacata ca nu s-a inselat pe sine niciodata.

"In sfarsit, nu cred ca exista un singur raspuns corect pentru intrebarile tale."
Cu siguranta, si nici nu urmaream asa ceva. Raspunsul depinde, cred, in mare parte, si de tipurile de temperament in cauza, printre altele. In situatii identice nu alegem cu totii acelasi lucru. Tocmai de aceea mi s-a parut interesant.

Anonim :

Intr-adevar, existenta unui copil schimba destul de mult datele problemei. De asemenea, forta de autosugestie a fiecaruia. Iata un raspuns bun la intrebarile retorice ale lui maan : chiar daca sentimentul se sterge, mai exista si vointa. Iata un caz in care cineva a avut motive sa continue sa traiasca alaturi de un partener, desi iubirea nu mai era impartasita : cu timpul, lucrurile s-au rezolvat in favoarea sa, si nu a amantei.

De altfel, statistic vorbind, cred ca asa se intampla in majoritatea cazurilor. Faptul ca in discutia noastra opiniile au fost mai degraba de partea cealalta nu dovedeste, poate, decat o tipica eroare statistica, si anume ca aceia care aleg o solutie de genul "renuntarea la iubire" se simt poate mai putin mandri de fapta lor si, implicit, mai putini dispusi sa vorbeasca despre asta. Mai poate sa dovedeasca, de asemenea, o anume medie de varsta / experienta a interlocutorilor. In cazul de fata imi pare ca e vorba de cineva care a lasat in urma o astfel de poveste de mult timp. Merci pentru sinceritate.

"Nimeni", Criss

Ipoteza nu presupunea neaparat ca respectiva casatorie sa se fi realizat din dragoste. Se subintelege ca, daca mariajul in cauza nu avea nici o hiba, nu ar fi fost posibila o atare pasiune extra-conjugala.

De asemenea, unele persoane nu sunt neaparat constiente de ceea ce inseamna "animus" ori "anima" pentru ele. Unii nu descopera nici dupa o viata, timp in care au trait alaturi de altcineva…Insa in momentul cand acest lucru se produce, poate fi intr-adevar o revelatie, si n-are cu nimic de-a face nici cu nesinceritatea prealabila a persoanei, nici cu inconsecventa, nici cu descoperirea unor calitati anume. Poate fi cu adevarat un coup de foudre, chiar si stiintific vorbind. Este vorba pur si simplu de o determinare psihologica careia ii suntem supusi cu totii, care teoretic se poate intampla oricui. Nu putem decat, cel mult, sa diminuam posibilul impact al unei eventuale "revelatii", incercand sa constientizam cat mai bine aceasta latura obscura a inconstientului nostru. Atunci procesul poate deveni controlabil. Dar nu inevitabil.

In ce priveste inertia, cred ca ea trebuie privita ca o problema individuala si apoi relationala. Si mai cred ca are si mult de a face cu imaginatia, mai bine zis cu lipsa ei. Evident, it takes 2 to tango, dar…nu e neaparat nevoie de tot atatia pentru a induce o schimbare.

Wild wind (frumos nickname) :

Dupa cum ziceam si dupa cum a si precizat cineva foarte bine la un moment dat, oamenii se pot casatorii si din motive mult mai jalnice decat simplele iluzii.
Iar dilema nu este neaparat a mea (asta ca o paranteza, doar in caz ca nu era foarte limpede). Eu am lansat intrebarea pentru ca m-a interesat cine ce ar face in atare situatii si de ce. Sau cine ce experiente similare a avut. Nu a fost o intrebare din categoria "ce sa fac?"

"Intrebare: Putem iubi intens si adevarat de mai multe ori in viata?"
Da, daca suntem destul de norocosi…Orice e posibil, de ce nu? Cine spune ca numarul maxim e unu? Uneori murim, in sufletul nostru, de mai multe ori in decursul unei vieti. De ce n-am avea si sansa sa renastem cu adevarat, printr-o noua iubire?

Paianjenul

Foarte exact. O lista de motive foarte…realista. Punctul pe i. Asa e, si pentru atare indivizi, poate ca mai importanta decat toate e consecventa. Adica daca tot te resemnezi, sa iti asumi decizia, nu sa ravnesti toata viata la ce ai renuntat. Asta ar insemna, cum zic francezii, sa vrei "le beurre et l'argent du beurre". Si, cu siguranta, totul are un pret.

Imi permit sa adaug un singur motiv : principiul practic potrivit caruia "sa nu dai vrabia de mâna pe cioara de pe gard". Functioneaza incredibil de bine.

Samadhi, Little Eagle :

Merci ca ati impartasit cu noi niste experiente atat de frumoase. Ma face sa ma gandesc ca a meritat intr-adevar sa lansez intrebarea. E frumos sa vezi ca la unii in suflet e asa verde si luminos...

Ice Queen

M-a impresionat profund povestea. Dar m-a si revoltat putin, incercand sa ma pun in situatia respectiva. Merita sa va acordati mai multe sanse, amandoi! Si care e problema, sa adopti un copil? E un lucru minunat. Oricine poate sa faca copii si s-au vazut atatea cazuri de mame ingrate, dar sa adopti un copil orfan e cu adevarat un act nobil. Si nu era singura solutie; sa nu mai spun ca, in ziua de azi, stiinta ofera atatea posibilitati...

Povestea are o doza de tragism care o face sa para desprinsa din romane. Ca esteta, nu as putea spune decat "superb", insa m-a miscat destul cat sa nu ma opresc la atat.

Nu vreau totusi sa incep a da sfaturi, fiindca realizez ca experienta a fost devastatoare. As spune numai ca, uneori, ne-ar fi mai bine sa nu fim atat de aspri cu noi si sa ne sacrificam mai putin. Poate sa sune meschin, dar fiind vorba de riscul de a interioriza o suferinta, dincolo de anumite limite subiective acest lucru poate avea efecte nedorite inclusiv la nivel somatic. Si asta nu aduce nimic bun.

Eu cred ca exista intotdeauna o compensatie si, cu cat pretul de platit e mai mare, cu atat ceea ce ar putea fi obtinut in schimb e mai important. Si nu e vorba de fatalism, ci de la o ecuatie simpla, potrivit careia suma energiilor care, din diverse motive, nu se pot cheltui intr-o directie, ar putea fi canalizate in alta directie, daca nu substituibila, dupa cum spuneam, macar compensatorie. Dar e o simpla probabilitate, si tocmai de aceea e important sa-i dam totusi o sansa sa se manifeste.

Destin
Maxima de la sfarsit e absolut geniala...
In ce priveste felul dilemei, nu am vrut sa dau prea multe detalii fiindca mi s-a parut limitativ pentru discutie. De aceea am spus „sa ne imaginam”. Intr-adevar, felul casatoriei poate fi un factor care sa accentueze dilema, la fel si autenticitatea „marii iubiri”. Cu toate acestea, mai exista si alte posibilitati. De pilda, pentru naturile duale, profund scindate, sa iubeasca doua persoane in acelasi timp. Este posibil sau e doar o dovada de superficialitate? Astept pareri si pe tema asta.

Draga indragostit,

ai primit numeroase sfaturi de la diversi cafegii, deci cred ca unul in plus sau in minus nu face mare diferenta...dar nu se stie niciodata.

Istoria ta e una dintre multele scrise in cartea vietii si ar fi bine pentru tine daca iti va da un plus de experienta si invataminte pentru viitor, independent de modul in care se va derula. Spun asta pentru ca esti inca foarte tanar...si de aceea e laudabil ca incerci sa inveti si din sfaturile celorlalti.

Nu stiu daca sunt persoana potrivita de a da sfaturi in materie, dar stiu ce inseamna sa doresti fructul interzis...e o atractie care poate fi fatala, dar in acelasi timp e atat de umana, de fireasca...

Cred ca ar trebui sa-ti clarifici sentimentul interior, sa incerci o oarece distantiere de imaginea persoanei in cauza, sa poti investiga dimensiunea sentimentului si a situatiei in general...in ce masura ti se raspunde, in ce masura ceea ce tu numesti dragoste e doar o chestiune, un impuls de moment, nascut din diferite cauze!

De multe ori ne lasam prada unor instincte sau iluzii interioare si construim scenarii care nu au fondament in realitate...poate ca monotonia vietii da impuls acestor eforturi ale imaginatiei sau poate ca suntem noi cei prea inzestrati de suflet sau imaginatie sa ne lansam in marea viselor...Atentie insa la realitate, e bine sa avem intotdeauna ancora pregatita, pentru a parasi portul la nevoie, cu minim de "avarii"!

Atentie si la spatiul virtual al intalnirilor: Internetul e de multe ori inselator, pentru ca iti da iluzia trairii si contactului comunicativ, dar e doar o alta forma de a ne ascunde adevarata identitate, de a trai o viata dubla!!!

Poate ca o intalnire sau mai multe in situatii de viata reala ar fi mai folositoare decat lungile conversatii si destainuiri pe Internet! In lumea virtuala a bitilor toti tindem din instinct sa ne dam drept ceea ce nu suntem, chiar daca putem fi si cei adevarati, fara masti in afirmatii.

E bine sa stii ca persoanele ambigue, care nu vor sa incheie o situatia pentru a incepe o alta, pot fi periculoase nu doar pentru ceilalti, dar si pentru ele insele...pentru ca e usor pentru ele sa accepte situatii anormale ca fiind normale si ajung la un moment dat sa nu mai faca deosebirea.

Avand in vedere ca ai ajuns intr-o stare imposibila, de dependenta (desi nu inteleg ce anume a generat aceasta dependenta: incapatanarea ta sau o atractie mai presus de altceva) ar fi cazul sa iei o hotarare pentru tine, fara sa o corelezi situatiei: ia-ti o vacanta, concentreaza-te asupra unui hobby, gaseste o bresa de respiro pentru cateva zile, saptamani..atat cat simti nevoia, intrerupand contactul in acest interval - si pe urma intoarce-te incercand sa intelegi ce a ramas din aceasta angoasanta, dulce obsesie!

Sper sa reusesti sa-ti clarifici ideile si sentimentele,
Irina.

tot ce e scris in postare e opinia mea personala bazata pe scepticism, materialism dialectic (ca metoda de abordare - nu ideologia) si simt practic.

pentru cei mai fricosi:
cine nu se ocupa nu i se intampla nimic si probabilitatea sa fie afectat de vreo 'vraja' e foarte redusa (statistic vorbind).
daca luam o scara de la 1 la 10 de la persoane foarte usor 'influentabile (termenul 'vrajibile' probabil ca nu exista:)), la cele cu capabilitati para/supra/ultra foarte puternice si consideram o distributie regulata (gausiana) 94% din populatie e in 4 clase de mijloc (4-5-6-7) adica +/-2 sigmasi 98% din populatie e de la 3 la 8.
considerand ca trebuie mai mult de 6 clase diferenta (daca nu era asa, numarul de cazuri ar fi fost atat de mare incat ziarele s-ar fi ocupat numai cu povesti cu vrajitoare) ca o persoana sa poata vraji alta (vezi cazul gigi - vrajitoarele n-o pot 'citi') si ca nu toti se ocupa cu vraji, sansa de a fi afectat e foarte mica. :))
fenomenele de transmitere de informatii telepatice sunt ceva mai frecvente - se pare ca in conditii de trauma energia emitatorului e mult mai puternica si e mai usor de receptionat mai ales in cazul unor legaturi apropiate. se intampla foarte frecvent la gemeni (frati nu zodie).

sfaturi pentru misticii incepatori sau cei tentati de a intra in 'teritoriu'
1. cum spunea si mario - nu exista magie alba. toata e neagra. nu va apucati.
2. yoga la nivelul de 'sport' (hata) e complet nevinovat (in spiritul conferintei) si pentru pozitiile mai complicate se recomanda instructor (nu MISA). meditatie e inca o.k., daca o faci singur. in grup risti sa fii 'controlat'. stagii mai avansate - numai in india.
3. feng shui - complet nevinovat. chiar daca nu ajuta in nici un caz nu dauneaza.
4. reiki poate dauna cuiva daca nu e facut corect. evitati.
5. nu va jucati cu invocarile, blesteme si alte vrajitorii.
6. puterile para si supra se mostenesc si se invata din tata in fiu/mama fiica. in nici un caz nu se invata la fara frecventa!!!.

p.s. mai sunt vreo doua domenii care n-au fost pomenite de nimeni si nu vreau sa deschid apetitul celor slabi de inger ca alea sunt foarte periculoase.

Ms pt sfaturi. Cred ca o sa incerc si varianta cu consilierea pt ceva timp sa vad daca da vreun rezultat. Problema e ca nu prea cunosc pe nimeni in domeniul asta. Poate sa-mi recomande cineva un psiholog bun (preferabil din constanta) si sa-mi ofere si o modalitate de contact?

Rolul psihologului este sa te asculte si sa te dirijeze spre o 'conversatie' cu tine insuti din care sa inveti ce ti se intimpla de fapt; prietenii la fel , te pot asculta iti pot prezenta punctul lor de vedere , dar ajutorul trebuie sa vina din tine; am citit si ti-am raspuns la cele scrise pe 'timiditate' si inteleg ca nu ai propus doar un subiect de conversatie ci ca esti preocupata de o situatie negativa prin care treci; e greu ca cineva sa-ti dea raspunsuri relevante fara toate datele problemei; ai incercat sa-ti confrunti prietenii, sa clarifici situatia, sa te explici , sa se explice?stii vorba "the truth will set you free'; esti disperat pentru ca ti-ai pierdut prietenii sau ti-ai pierdut prietenii ptr ca esti disperat? ; din fiecare criza daca stai si analizezi in mod realist vei invata ceva si vei creste mai tare si mai inteleapta; stiu ca e greu cind pierzi prieteni; dar sincer vorbind cind pierzi unul poate a fost vina lui sau ei, daca ai pierdut mai multi fie ca nu iti alegi bine prietenii ori tu esti cea care a gresit; odata ce intelegi cauza calea de a corecta lucrurile vine de la sine. in ori ce caz linistea de sine si asa zisa fericire (subiect cu multe interpretari) trebuie sa o cauti in tine fiindca nu posezi si nu poti sa controlezi actiunile nimanui in viata ca se eviti dezamagiri; nu e relevant atit ceea ce ti se intimpla in viata (pentru ca de cele mai multe ori nu ai control) ci faptul cum reactionezi la cele intimplate.