comentarii

si-au gasit rostul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Sinival - de ondine la: 26/10/2006 00:13:37
(la: vreau o portie de ne-romanesc!)
Eu iti inteleg resentimentele. Nici eu nu ma mai pot adapta. Cand vin, abia astept sa plec, cand plec, n-as mai veni...Am senzatia ca ponderea oamenilor civilizati, cu bun simt, este mult mai mica decat in vest, cel putin in marile orase. E o statistica bazata exclusiv pe observatia personala, nu se poate generaliza, dar pentru mine e singura care conteaza. De aceea nu vad nici un motiv de contraziceri. Sunt perceptii subiective. Unii si-au gasit rostul aici, se simt bine, altii nu. Cred ca cel mai mult conteaza oamenii langa care esti. Daca de tara nu te mai leaga prea multe, daca si prietenii tai au plecat, daca cei mai apropiati români iti sunt la Londra sau la Paris...perspectiva se schimba. Am intalnit nenumarati mitocani romani, dar nu-mi amintesc, de pilda, sa fi intalnit vreun mitocan francez, unul care sa nu aiba in vocabular cuvintele "bonjour" si "merci". Poate e doar norocul meu, dar daca e asa, e destul pentru mine. Si nu are cu nimic de-a face cu preferintele culturale...Nu stau in Franta fiindca-l iubesc pe Balzac, dar nici nu raman in România numai de dragul lui Stefan cel Mare...
Bine te-am gasit, Bygot! - de zaraza sc la: 10/11/2006 20:33:15
(la: Cine vrea sa stea de vorba cu Bygot?)
Am gasit in sfirsit masa ta. Mie mi se pare un coltz dragut. Putem vorbi despre foarte multe lucruri. Acuma m-ar ajuta discutiile deschise in zilele trecute, dar arhiva messengerului e la servici ;) N-are rost sa caut cu tot dinadinsul o tema, dar vor veni...mai multe chiar :D

Aici sint nisipuri miscatoare si ne misca pina la lacrimi.
Naaa ...pai atunci ce rost ar - de dogmatic la: 22/09/2003 06:06:03
(la: Participare la forum cu numele real?)
Naaa ...pai atunci ce rost are sa nemai dam numele? Consider ca rostul anonimatului este tocmai pentru a exprima exact ceea ce esti in realitate! Daca este sa fii ipocrit, atunci ce rost mai are sa scriu intr-un forum? Rostul este tocmai de a iesi din cotidianul plin de ipocrizie sociala....sau NU?
#346 (raspuns la: #327) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Punct de vedere: "Holocaustul fata/verso" - de Daniel Racovitan la: 10/10/2003 08:38:01
(la: A existat holocaust in Romania?)
Un punct de vedere gasit pe net: http://www.romfest.org/rost/iul2003/editorial.shtml
Universul fiecaruia - de dogmatic la: 28/10/2003 10:36:24
(la: Viata gay...romaneasca!)
Ar trebui sa fim de-a dreptul tampiti sa afirmam ca homosexualitatea nu este impotriva legilor naturii! "Fenomenul" atat ca amploare cat si consecinte este cunoscut de la inceputul civilizatiei umane. Nimeni nu a gasit reteta de a eradica sau indrepta acest comportament deviant....si nici nu v-a fi gasita vreodata, conform noilor descoperiri genetice(din pacate)Degenerarea speciei umane este inevitabila! Totusi chestia cu "mandria gay" are cateva parti care nu sunt vazute in profunzimea lor. Extrema in care cad cei care acuza si marginalizeaza populatia afectata, creeaza identificarea si auto-acceptarea individului in ceea ce denumesti "mandrie gay". Fiind marginalizat de societate individul gay, suporta o trauma in plus fata de aceea de a fi anormal. Automat creierul manevrat de educatie ...de nevoia individului de apartine unei comunitati, dezvolta mecanismul de autoaparare, incercand sa aplice auto-compatimirea si apartenenta la un grup social. Unirea maselor, practic! Astfel apare o viata sociala gaycu o lozinca gen "mandrie gay". Concluzionand, prin extremizarea fenomenului nu facem altceva decat sa contribuim din plin la perpetuarea si cresterea in amploare a acestui stil de viata. Consider ca atata timp cat doresc din suflet sa ajut "in numele umanitatii si bunului simt", evocat mai jos", le creez posibilitatea sa copieze stilul meu de viata si nu ii arunc in ceea mizeria pe care o reclam mai tarziu! A invoca Sfintele Scripturi in aceasta problema, cred ca este ...si nu este de bun augur. Dintr-un simplu motiv! Ceea ce le-a fost dat , ca absolut tot ceea ce ne este dat in viata, Divinitatea este martora si responsabila. Nimic pe acesta lume nu este lasat fara vreun rost! Fiecare are de ispasit, de platit, ceva dintr-o viata anterioara sau greselile unor stramosi. Poate, de ce nu, este o cale de mantuire!? Cine poate stii? Einstein, Da Vinci, ... sunt o multime ... care au adus umanitatii plus de valoare. Pentru noi este mai comod sa o uratim imporscand cu ura si marginalizand semeni care, in spre nemernicia lor, sufera cumplit pentru ceea ce sunt?!! Daca tot ridicam Biblia la rang de lege divina, de ce nu o aplicam noua insine cand suntem tentati sa gandim atat de murdar despre ceea ce nu cunoastem!?
#2441 (raspuns la: #2007) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Uite ce am gasit: http://www - de Ingrid la: 05/11/2003 10:29:31
(la: RPG-7, o arma technology-killer)
Uite ce am gasit:
http://www.milparade.com/ra/content7.htm
#3351 (raspuns la: #3350) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce anume nu avea rost si de c - de Daniel Racovitan la: 12/11/2003 10:09:41
(la: 4000 de caractere despre cenzura de la Luneta)
Ce anume nu avea rost si de ce?
#4037 (raspuns la: #4036) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
SB,4744 - de anita47 la: 20/11/2003 01:32:56
(la: A existat holocaust in Romania?)
1)Nimeni nu zice ca "avem dreptate"!(eu sper sa "nu avem dreptate",daca si eu sunt inclus in cei care "au dreptate").
Am sustinut numai ca,totusi,s-au intamplat anumite lucruri,se vor cerceta documentele si in 2005 "vom fi mai destepti".
2)Nu cred ca "se doreste de la TINE' absolut nimic!
Au mai existat tari care au recunoscut ca pe teritoriul lor a avut loc un Holocaust si nu li s-a pretins NIMIC.(nu-mi amintesc ca Franta sau Ungaria sa fi platit "daune sau despagubiri" cuiva!)Situatia Germaniei si a Elvetiei difera chiar si in mod juridic!(numeni nu a pretins ca in Elvetia-tara neutra-a avut loc un Holocaust si totusi au ajuns la o "intelegere" in privinta platirii unor despagubiri).
Ce apreciez la tine,SB,este faptul ca ii consideri pe "acei vinovati potentiali"(daca vor fi gasiti vinovati!) a fi niste "bezmetici"(subscriu!!).
3)Aici este vorba despre o "discutie" la care fiecare isi spune parerea.Nu cred ca eu detin mai multe informatii decat JCC si invers.De acea am avertizat sa nu facem "declaratii pompoase" inainte de termen.
Eu am un "Legea care indica statutul evreilor pe teritoriul Romaniei" din acea perioada si daca o citesti,nu cred ca ai fi fost fericit sa traiesti cu astfel de "ingradiri"(poti gasi textul pe site-ul Universitatii Bucuresti).Dar nu am adus acest "citat" dat fiind ca nu gasesc ca este suficient!Si nici mu are rost sa retrezesc o "polemica" bazata mai mult pe "sentimente" decat pe "adevaruri dovedite prin documente".Iar daca este cineva care poate intrerupe discutia,inteleg ca acela este "gazda subiectului"(in cazul de fata,Daniel).
4)Stim cu totii ce s-a intamplat cu populatia romana in Transilvania dupa Pactul de la Viena.
Dar asta da indreptatire celor intamplate cu populatia evreiasca in alte locuri(daca s-a intamplat si este ultima oara cand folosesc acest "daca" in paranteza,ca doar nu suntem la Tribunal!).
5)Ce este mai trist(si aici fac o paralela,din nou cu Holocaustul si cu ce se intampla in ziua de astazi-iata au aparut din nou discutii despre "Protocoalele Sionului") e faptul ca "ungurii" continua si acum sa "gandeasca astfel despre romani".Eu am materiale despre acest subiect,dar nu am deschis un "blog" pe acasta tema(puteam sa adaug si niste "perle moldovenesti" culese de Prof.Universitar Viorica Moisuc.)
Consider acest subiect "neinteresant" si "aberant".
In schimb gasesc pe toate forumurile romanesti subicte similare despre evrei!
Nu ma deranjeaza faptul ci "asimetria".
Ma surprinde in special atitudinea unor "tineri forumisti" care locuiesc in Romania si care cred ca nu stiu cum arata un evreu(crezi ca o comunitate de 7400 de batrani mai reprezinta un pericol pentru cele 21 de milioane de romani?Daca te iei dupa "amploarea subiectului",DA,este prima amenintare care planeaza asupr Romaniei!)
6)Iar ca ultim subiect,o impresie "personala".
Nu cred ca subiectul despre Holocaustul din Romania ar fi fost deshis(in general,nu aici pe forum!) daca nu existau acele "declaratii" ale Preseduntelui Iliescu(dar sa nu uitam ca o luna "inainte" au fost declaratii "similare" ale guvernului roman,estompate de violenta reactiei la adresa lui Iliescu-care a facut si "gafe de reactie:"nu am spus";"nu m-au inteles" iar la sfarsit a primit "palma casetelor audio".)
Tu ce parere ai?Ce au avut ca scop acele declaratii?
Si de ce:
-Tocmai atunci(nu cred in "coincidente" politice!)
-Si legate de "retrocedarea" imobiliara catre cetatenii romani de origine evreiasca.
Am intrebat de multe ori aceste lucruri si ,recunosc,nu am primit raspunsuri(in afara de "uzualele" Iliescu e un idiot sau un vandut rusilor etc.etc.etc)
Poate pe acest forum voi avea mai mult noroc?
Numai bine.
#4772 (raspuns la: #4744) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
n-am citit, da' am gasit mai - de Daniel Racovitan la: 01/12/2003 14:40:23
(la: Cohen)
n-am citit, da' am gasit mai demult pe net citatul de mai sus si mi-a placut :))

(il gasisem pe pagina lui de la Sony music)
#5713 (raspuns la: #5709) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
ptr. kodiak - de SB_one la: 01/01/2004 13:15:30
(la: 14 ani de la Revolutie)
In final, ai dreptate.

Oamenii discuta si intreaba; si in general nu stiu ce sa faca cu informatziile. Sint de acord ( si asta o spun la modul f. serios) ca nu toate informatziile au ce cauta pe mina prostimii( adica noi); de fapt nici nu am avea ce face cu ele si ne-ar ingreuna fara rost viatza.
Cine sa dea "informatziile"? In politica se traieste si actzioneaza altfel decit "in viatza normala". Si in final se cer sacrificii si actiuni neintzelese si, si, si...Chiar si la democratzii nostrii.
Asa e lumea, avida de "de ce si cine" . Eu zic un lucru: bine ca s-a terminat.

Lumea vrea un proces. Al cui? Totzi au vrut sa "se schimbe"; si s-a schimbat. Acum vrem sa-i procesam ? Pe cei ce au schimbat?

In '88 nu se gasea nimic in tzara. acum " e de toate" si chiar mai mult. Sint scumpe? E normal. Peste tot e scump. Ca au disparut structurile( bune ,rele) organizate si acum fiecare trebuie sa-si organizeze singur viatza...e iar normal.
Si ca s-o zic si pe a doua: cine nu e in stare sa-si cistige painea ptr. el si familia lui...nu merita nici-o mila. De la cine?

N-ar trebui insa un lucru sa se-ntimple: cei care "au urnit roata" sa nu fie acum muritori de foame! Si sa aiba respectul nostru definitiv.

cu stima, sb

PS ptr. cultura personala: ce e USLA?


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7509 (raspuns la: #7182) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poate fi frica tradusa? - de (anonim) la: 05/01/2004 14:05:08
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Poate fi frica tradusa?

Tradusa sau explicata?
Crezi ca are vreun rost sa pui o asemenea intrebare? Suntem plamaditi din acelasi aluat si deci vorbim aceeasi limba atunci cind ne raportam
la senzatii. Sunt convinsa ca in acelasi mod moare de frica un
american trait in puf si crescut in Manhattan ca si o persoana nascuta in cel mai mizer cartier din Bucuresti. Diferenta ar putea consta insa in ignoranta cu care suntem invatati sa privim anumite lucruri. S-ar putea ca intr-un anumit timp al
vietii sa nu ne pese de ceea ce ni s-ar putea intimpla moment in care ne vom intilni cu acel curaj inexplicabil.si devenim astfel eroi ai momentului.la momentul potrivit in locul potrivit. poti invinui conjunctura.Ai vazut cu cit curaj isi apara leoaica puii?
Cum poti exlica acel curaj? Unde este frica? In concluzie cred ca nu poti explica teama fara a privi cealalta fata a ei: curajul.Ti-a fost teama in metrou dar daca nu ai fi gasit in tine acea forta care sa iti dea curaj sa te misti ai fi ramas incremenit si nu ti-ai mai fi oferit ocazia de a povesti de ziua de 11 septembrie.
#7623 (raspuns la: #7567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce motive te-ar determina sa ramai?... - de adypop la: 10/01/2004 16:14:33
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Este o intrebare care se pune din ce in ce mai des. Se spune ca Ro este tara tuturor posibilitatilor... Total gresit. Poate a tuturor ...rautatilor. Pentru ca Ranchiuna, Invidia si Spiritul Raului sunt cei ce ne conduc. Nu ai nici speranta ca exista posibilitatea une vieti decente.
Ca sa confirm ceea ce am sustinut mai sus am sa spun o mica poveste.
Un OARECARE dupa un timp de cautari a gasit o solutie novatoare la oarece activitate. Pritenii l-au sfatuit sa breveteze solutia, ceea ce a si facut. Intamplarea face ca directorul OSIM sa ia cunostinta de aceasta inventie si sa spuna ca solutia este simpla dar ideia este geniala.
Omul a incercat sa gaseasca pe cineva cu bani ca s-o puna in practica, ii trebuiau circa 15 mii de euro. Nu a gasit niceieri pe cineva dispus sa faca aceasta investitie cu toate ca cei solicitati aruncau cu zecile de mii la rulete si altele... dar nu pentru aceasta inventie. De ce? Simplu, ca intrevedea ca aceasta inventie il va imbogati atat pe el dar si pe amaratul de inventator...
A fost sfatuit sa mearga afara si sa cesioneze inventia unui investitor strain, care sesizand imediat ca-i rost de castig pentru el, a cumparat imediat inventia fara sa-l preocupe ca se imbogateste inventatorul.
Mai departe ce s-a intamplat? Simplu. Investitorul a deschis o fabrica noua, a dat de lucru la mii de conationali, bugetul tarii castiga, iar inventatorul a emigrat si oduce bine merci...
Ce parere aveti?
Cum a invins o taranca Securitatea - de zabriski la: 15/01/2004 12:46:59
(la: Pentru monumentul unei femei monumentale)
Imi cer scuze, nu mi-am dat seama ca n-am dat detalii. Se stie ca in puscariile comuniste au murit cu miile. Elisabeta Rizea n-a murit sub tortura, dar pentru mine e unul dintre simbolurile rezistentei anti-comuniste din Romania.

O taranca de la munte care a invins, singura, Securitatea - asta a fost Elisabeta Rizea. Satul ei, Nucsoara, nu a putut fi colectivizat niciodata. “Imi faceam cruce cu limba in cerul gurii si ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa nu spun nimic”, spunea intr-un interviu. Au torturat-o, au condamnat-o, au supravegheat-o 30 de ani si n-a spus nimic. Nu a scos o vorba despre rezistenta in munti, organizata la sfarsitul anilor ’40 de “partizanii” (cum le spunea ea) Arsenescu si Arnautoiu, desi a fost un om-cheie al miscarii anti-comuniste. Dupa cum spune si anuntul “Academiei Catavencu”, pentru un singur sat, Nucsoara, “Securitatea a mobilizat timp de zece ani cel mai mare numar de securisti pe cap de locuitor din intreaga istorie a represiunii”.

Interviurile cu Elisabeta Rizea pe care posturile de televiziune le-au difuzat dupa ’90 au tulburat multi oameni din Romania - printre ei, si pe mine. Am vazut atunci o femeie batrana si plina de verva, care povestea cu o seninatate coplesitoare cum au chinuit-o comunistii si cum i-a invins pana la urma. I-au smuls si parul din cap, dar n-au reusit s-o clinteasca.

S-a scris mult despre ea - Humanitas a publicat cateva carti, Alina Mungiu a scris in colaborare cu Althabe Gerard un volum, “Secera si Buldozerul: Scornicesti si Nucsoara. Mecanisme de aservire a taranului roman” in care analizeaza, comparativ, comportamentul oamenilor din satul Elisabetei Rizea si din cel al lui Nicolae Ceausescu.

Cand a murit, si “The New York Times” a dat o stire. Pe Internet n-am gasit, la o prima cautare, mare lucru. Aveti mai jos cateva link-uri. O sa va mai dau detalii, sper eu lamuritoare. Initiativa “Academiei Catavencu” mi se pare de exceptie. As crapa de satisfactie sa vad pe soclul lui Lenin statuia unei taranci incapatanate, care a dat de furca politiei politice un deceniu incheiat. Si tare as vrea ca istoria noastra sa fi fost plina de Elisabete Rizea. Daca avem numai una, s-o stie atunci toata lumea.

http://www.romanianleader.com/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=284
http://www.romfest.org/rost/rizea.shtml
http://www.romfest.org/rost/oct2003/erizea.shtml
http://www.ziaruldeazi.ro/faptdivers.asp
http://www.nytimes.com/2003/10/10/obituaries/10RIZE.html?ex=1074315600&en=0b20088e538ce4f5&ei=5070


#8110 (raspuns la: #8082) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ptr. Cristi - de SB_one la: 25/01/2004 12:58:38
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Cristi,
cred ca tocmai asta e problema multora ( dintre noi): ca ne plingem.

Eu iti spun un lucru, insa: e fara rost! pe cine intereseaza plinsul nostru? Fiecare-si are viata si problemele lui.

Sa schimbam ceva in RO?( scuze ca eu sint in GE acum si ai putea spune ca-mi vine usor)Schimbarea incepe cu noi.

cu ani in urma ( vreo 16) a trebuit sa uit tot ce stiam(?) si s-o iau de la zero.ZERO. au fost perioade cind mi-era teama sa spun ca am invatzat ceva in viatza mea. Nu e gluma. prietenii si fostii colegi ma invidiau ca sint in GE, eu ii invidiam ca sint in RO. Mie - aici in GE- mi-au trebuit 10 ani ca sa scap de "catuse". Intre timp copii din RO cresteau si aveau nevoie de tot mai multe. Mi-as fi dorit "vremurile bune" cind puteam da spaga ca sa-mi pot rezolva una sau alta!

Trebuia sa merg inainte. Nu aveam la cine ma plinge; ...si cine m-ar fi crezut? si pe cine ar fi interesat? Nimeni nu ma putea ajuta. Eram eu singur. De fapt sintem mai tot timpul singuri cind e vorba de luat hotariri importante. Si e bine asa.

-Un prieten m-a intrebat- o data- ce parere am: sa plece? ...si cum e? are o situatzie buna acolo, dar "nu mai poate".
-Raspunsul meu : e ca peste tot! daca vrei sa pleci si n-o faci, te va framinta toata viatza gindul. Dute si te vei linisti.
Va fi bine sau rau; nimeni nu poate spune. Sigur e, insa, daca te vei astepta la tot ce-i mai rau...poate nu-tzi va fi asa de greu; daca crezi ca va fi cineva sa-tzi spuna uite ..."asta si ailalta", te potzi gindi de-a doua zi sa pleci inapoi.

Eu cred ca nici in RO nu-i asa de rau( stiu multzi care sint de acord cu mine si sint si mai multzi ce ma vor injura...) si nici aici nu-i asa de bine. De le-am putea combina , ar fi perfect. Asa e omul; "cind fu Tica, nu fu Tache; cind fu Tica si fu Tache, nu fu tush la primarie!"
Tot asa, cred ca nici-o data omul nu face destul ptr. familia lui( sau ptr. tzara lui...multzam ptr. injuraturi...). Si cind fiecaruia ii va fi bine , ii va fi bine si tzarii. Chiar daca esti "afara" si-tzi merge bine...e bine ptr. tzara. Esti afara ptr. ca tzara nu poate avea grija de tine...Dar tzara sintem noi, nu-s vorbe mari.
Oricum , "trebuie ( am citit eu o data un banc) sa ne tzinem gura si sa murim ca niste barbatzi!"

PS
cineva scria pe undeva: "nu voi uita nici-odata de unde am plecat; dar nici nu ma voi intoarce vreo-data!".Chestia asta mi-a placut.
Vreau sa spun ca fiecare isi gaseste drumul sau. Important e sa "nu ne uitam cu minie inapoi"; sa ramanem noi. NOI. Cei de aici si cei de acolo!

Cu prietenie
SB
...................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#8453 (raspuns la: #8358) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
20 de ani - de anapoda la: 30/01/2004 07:43:52
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
de ce am inceput cu un cliseu ca asta? adica 20 de ani, viata dragutza de la varsta asta, ce faci, cum traiesti la 20 de ani?
in primul rand pentru ca sunt si eu printre aia de 20 de... primaveri, intrebari, dezamagiri, iesiri din tara... si toate astea.
in al doilea rand, mai important, pentru ca am o gramada de cunostinte care, la varsta asta, sunt care mai de care mai dezamagiti de toate...
nimic nou, de fapt, nu?
80% din ei vor sa plece, sau daca nu, vor sa ramana la varsta asta mult si bine, ca sa nu fie nevoiti sa se gandeasca la viitor, familie, intretinerea asteia...
de ce nu plec si eu?
ca sa fac o gluma (de fapt e adevarat ce-o sa zic), n-am putut sa-mi fac pasaportul...
problemele cu actele dureaza de citeva luni. n-are rost sa enumar ce mi s-a intamplat, toate ciocnirile cu birocratia... (de parca as fi cine stie ce persoana fara identitate, sau cine stie ce infractor... da, din-astea mi s-au intamplat)
cu bulversarile astea, nici nu stiu dac-o sa mai plec pana la urma...
dar uite ca am gasit o mica rezolvare: vorbind doar de cei de varsta asta (celorlati nu le-am gasit o explcatie), cred ca cei care nu pleaca nu se gandesc (inca) la viitor. aia dintre noi care se gandesc la asta isi dau seama rapid ca e mult mai usor sa-ti faci un viitor (poate folosesc cuvinte prea mari) plecand.
gata!
#8622 (raspuns la: #8613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu am altenative la solutia emigrarii - de (anonim) la: 02/02/2004 02:47:20
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Am 25 de ani si pana in urma cu 6 luni eram ferm hotarat sa reusesc in viata in Romania. Dar acum, mi-am stabilit ca tel ca pana pe 30 august 2004 sa fiu in Italia. Mi-am gasit o profesoara de Italiana si peste cateva zile voi incepe lectiile, am stabilit contacte (pe internet) cu romani din Italia (corespondez cu ei si aflu informatii despre legislatie, preturi, salarii, etc.) In tot acest plan al meu exista multe necunoscute (de exemplu, inca nu stiu de unde voi face rost de banii de plecare), dar stiu ca voi face tot ceea ce este posibil ca sa plec. Nu mai exista cale de intoarcere.
Doresc sa am o viata normala, sa-mi intemeiez o familie si sa nu depind de sarmanii mei parinti.
Romania este locul care mi-a oferit 25 de ani de suferinta, de viata lipsita de sens si mai ales, de multa, multa umilinta.
traditii fara rost... - de JCC la: 05/02/2004 11:24:10
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
sunt impotriva acestor traditii fara nici o justificare..;
traditii care necesita multi bani cheltuiti fara rost si cumpata de catre cei din tara, ca apoi sa nu poata sa-si plateasca regia.. caldura, mancarea..
nu este obligatia noastra, a celor ce traim in strainatate sa le finantam nechibzuinta si petrecerile, cate o data isi permit mai multe decat noi, care ne sacrificam pentru ei..

un ajutor, doua-trei, devine obisnuinta, nici nu-i mai intereseaza sa faca eforturi sa castige banii muncind cinstit..
banii-s facuti sa fie cheltuiti.. da.. dar cand ti-i castigi singur, prin munca ta... nu sa tot ceri, si cand primesti pentru lucruri precise, mananci capitalul in petreceri si vacante lungi, in loc sa-l lasi blocat si sa utilizezi doar interesele aduse de capital...

exista o zicala pe la noi : sa te intinzi atât cât te poti acoperi cu patura ta...
#8944 (raspuns la: #8925) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dan Mititelu / Salut si bine te-am gasit - de (anonim) la: 06/02/2004 05:08:58
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
> Salut si bine te-am gasit
> #8792, de Dinu Lazar la Tue, 03/02/2004 - 11:48
> In Iasi este unul dintre cei mai buni fotografi romani ai
> tuturor timpurilor, Dan Mititelu;

Eugen Iarovici spunea cam la fel. ("Fotografia", nr. 201,
2/1992, pag. 11)

> poti sa-l cauti si sa ii
> arati imaginile tale si sa il intrebi ce si cum.

Numele "din buletin" al domnului Dan Mititelu este Petru Aron.
Evident, "Dan Mititelu" este pseudonimul artistic.

Conform revistei "Fotografia", nr. 201, 2/1992 adresa
domnului Petru Aron este:

Bd. Copou, nr. 44, bl. B-1, parter, ap. 5

Succes!
Dragos Bora
#9010 (raspuns la: #8792) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Am gasit intimplator toata di - de Cati la: 13/02/2004 11:03:43
(la: Romani in strainatate)
Am gasit intimplator toata discutia de aici vis a vis de plecarea in strainatate si de pastrarea identitatii nationale. Eu sunt in Romania si in mod sigur nici nu am sa plec de aici. Si nu pentru ca nu am avut posibilitatea sa plec ci pentru ca nu am vrut sa plec.
Nu pot sa cred ca ati plecat cu inima usoara! Si numai pentru faptul ca v-ati lasat parintii si prietenii la o distanta asa de mare. Si dati-mi voie sa nu cred ca toti cei care ati plecat o duceti neaparat mai bine acolo unde sunteti decit aici. Poate a meritat efortul pe care il faceti pentru copiii vostri, dar nu pot sa cred ca acolo ati gasit ciinii cu colaci in coada la fiecare colt de strada si ca toata lumea va pupa si fa face loc pe strada sa treceti pentru ca sunteti romani. Am prieteni plecati de ceva timp in Canada, am o prietena casatorita cu un francez si cu o dulceata de fetita nascuta in Franta, am cunostinte mai vechi sau mai recente plecate care pe unde in Europa sau State. Unii o duc bine, altii mai putin bine dar tuturor le e dor de “casa”, indiferent ce inseamna asta - familia, prietenii, o banca in parc sau curtea de la bunici.
Nu pot sa cred ca unii din cei plecati se considera mai destepti decit cei ramasi – in cazul asta bine ati facut ca ati plecat, ca nu de cei ca voi este nevoie aici – si m-a uimit faptul ca cineva punea intrebarea daca sa-si invete copiii limba romana. De ce sa nu-I invete? Pe linga spaniola, engleza si mai stiu eu ce poate la un moment dat o sa-I faca placere sa-si auda copilul rupind citeva fraze in limba pe care o vorbea ea in copilarie. Si apropo de “parcela nativa”, daca ai sa uiti de unde ai plecat esti “in aer “. Intreaba-I pe cei din jurul tau, de acolo de unde esti acum, ce inseamna pentru ei “origini si stramosi” si poate ai sa te luminezi.
Nu condamn pe nimeni. Si eu m-am saturat de mizerie, si eu ma enervez cind vad cita saracie e aici! Am momente cind imi moralizez prietenii plecati, am momente cind ma cert pe mine ca sunt prea egoista pentru a infrunta eu greul de acolo pentru a le fi copiilor mei bine. Copii pe care inca nu-I am tocmai pentru ca am tot aminat momentul pentru ca mi s-a parut nedrept sa oblig pe cineva sa traiasca aici.
Si totusi de fiecare data ma intorc si gasesc lucrurile acelea pentru care nu m-am putut hotari sa las totul si sa o iau de la capat in alta parte.
Si apoi uitati-va fiecare in sufletul vostru asa cum e, mai aspru sau mai dulce, si recunoasteti ca nu ati plecat de “prea mult bine” de aici, dar ca nici acolo nu v-a fost usor.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...