comentarii

sluga


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Destinul slugii Xu - de Tot Areal la: 03/06/2009 14:52:18
(la: POVESTIRI CU TALC(V))
Sluga unui negustor chinez Ali-Ban, pe numele sau Xu, adoarme in timpul orelor de munca la umbra unui cires. Il trezeste un barbat urat cu o cicatrice mare pe fata, acoperit de o manta si cu o coasa in mana. Era Moartea. Xu speriat, intreba cu groaza:
'Cine esti tu !?'
Barbatul ranji perfid si raspunse cu un calm izbitor:
'Eu sunt Moartea si am venit sa te anunt ca azi e ultima ta zi. Maine, cand soarele va fi exact deasupra capului tau, voi veni dupa tine. Nu ai cum scapa, iti cunosc deja si ultimul pas pe care il vei face inainte de acel moment.'
'Cine te-a trimis?' intreba Xu ingrozit
'Destinul' raspunse Moartea.
Vazand ca nu isi mai gaseste pacea, stapanul Ali-Ban se apropie de sluga sa Xu si il lua la intrebari. Dupa ce asculta cu atentie drama slugii, stapanul lua hotararea sa mearga cu acesta la Inteleptul din sat.
Inteleptul, isi scarpina barba alba si lunga, ofta de doua ori, il privi aprig pe Xu si conlcuziona:
'Tot ce putem face e sa incercam sa schimbam planurile de pe urmatoarea zi. Gandeste-te bine, unde trebuie tu sa fii maine, cand soarele va fi exact deasupra capului tau.'
Xu se gandi ce se gandi, transpira ce transpira si pana la urma raspunse:
'Unde sunt de obicei. La datoria stapanului meu.'
Toate privirile se indreptara acum spre Ali-Ban, care considerandu-se acum responsabil de viata slugii sale, se puse lung pe ganduri. Maine avea sa mearga la targul din satul X si drumul era anevoios pana acolo. Trebuia sa adape bine magarii inainte sa porneasca in zori de zi. Xu il va ajuta cu sacosele si cu amenejarea tarabei si ..asta e !
'Gata!' exclama Ali-Ban.. stiu unde ar trebui sa fii tu maine. In targul din satul X, alaturi de mine. Hotarasem asta cu doua saptamani in urma, cand am aflat unde se va tine targul exact si cata marfa aveam sa duc pentru taraba. Singur imi era imposibil sa ma descurc, asa ca deja vorbisem cu fratele meu sa imi imprumute in aceasta zi, o sluga care sa te inlocuiasca la casa.
Inteleptul incuviinta si hotarara ca a doua zi dimineata, Xu sa plece la un var de al sau in vizita, in satul Y, pentru doua zile. Apoi, dupa ce pericolul va fi trecut, avea sa se intoarca dn nou la stapanul sau care de data aceasta se va sacrifica pentru viata lui si va merge singur la targ.
Zis si facut.
A doua zi dimineata, pe drumul sau spre targul din satul X, negustorul Ali-Ban se intalni cu Moartea. O recunoscu dupa descrierea facuta de Xu in seara precedenta.
Moartea mergea la pas alert, cu coasa in spate, in directie opusa cu Ali-Ban.
'Unde mergi atat de hotarat' intreba negustorul ingrozit, scapand totodata urmatoarea intrebare .. 'sigur inaintezi pe directia buna? '
Moartea, fara a se opri din mars, ranji perfid acestuia:

'Nu am timp de pierdut. Am intalnire la ora amiezii cu sluga dumitale Xu, in satul Y'
#447158 (raspuns la: #446508) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
un milion de Euro - de luciand la: 03/11/2003 16:34:09
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Pot fi in Romania o gramada de bani!Dar nu cred ca ajuta!
Cred ca raspunsul este direct dependent de motivul plecarii din Romania.
Traiesc in germania din 1990,perioada in care am cunoscut mai multe "tipuri "de romani.
Marea lor majoritate ar lua banii,si ar trai cu ei intr-un dezmat total in tara ,dupa care ar ramine casbeci!
O alta parte din ei ar investi banul in afaceri dupa motoul:"mai bine boier in Romania decit sluga in Germania!"
Cei mai putini dintre ei(si eu pe acolo)ar incerca sa-si consolideze viata de aici(casa plus o dobinda frumusica de la banca)si s-ar simti mult mai liberi,ceea ce dupa parerea mea este lucrul cel mai important.
Ca sa nu mai vorbim de mediu in care am dori sa ni se nasca si sa ni se dezvolte copii.
Merg an de an in Romania deoarece am acolo toate rudele,dupa maximum drei saptamini simt un dor nespus de ACASA(de casa din Germania).
Cred ca asta spune ceva!
Fiecare tara are partile ei bune si unele parti mai putin bune.
Intrebarea stirneste multe emotii si o consider ideala ca si carburantul unui astfel de forum!
Salutari tuturor!
#3066 (raspuns la: #1973) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Acesta sint eu - de Zamolxe la: 07/11/2003 08:57:38
(la: ROMANIA)
Mult as sta si-as colinda
Cum ma-ndeamnă inima
Dar la poarta latră cîinii
Si se supară stapînii.

Ca stăpînii nu-s boieri,
Au fost slugi pînă mai ieri,
Cînd se suie scroafa în pom
Cine tace nu e om.

N-am stiut să tac nicicînd,
Si de aceea vrînd nevrînd
Am făcut să latre cîinii
Si mi-am pus în cap stăpînii.

Doamne iartă-mi răutatea:
Dacă noua ne-ai dat cartea
La copii le-ai dat cuvîntul
La tărani le-ai dat pamîntul,
Celor care vor sa fie
Lipitori pe sărăcie
Dă-le tot ce vor sărmanii
Si la noapte schimbă banii!

(cintec de Tudor Gheorghe)
holocaust.... - de sorin1975 la: 08/11/2003 14:35:01
(la: A existat holocaust in Romania?)
probabil ca multi evrei au suferit...dar nu din cauza romanilor sau a germanilor de rand... au suferit din cauza fricii unora de a nu-i denunta sau probabil din invidie... evreii erau niste buni comercianti...uneori chiar putin perversi in afaceri...de acolo si vorba "nu fi jidan!"... imi amintesc o intamplare de la revolutie in care o prostituata, ptr ca si in vremea lui Ceausescu existau, a fost batuta groaznic din cauza unei vecine care o invidia ptr faptul ca se descurca mai bine ca ea...si probabil ptr ca avea mai multi barbati decat ea...vecina a denuntat-o ptr faptul ca ar ascunde teroristi in casa si ca ar fi facut toata noaptea semne morse cu jaluzeaua... probabil veti rade dar femeia aia probabil nu o va face niciodata ... nu am nimik cu poporul evreu dar nici nu il pot iubi...imi este indiferent... este un popor ca oricare altul cu greselile lui si cu cele bune ale sale....dar as dori sa nu se mai creada popor ales si sfant ca si aia cu care se bat se cred la fel... daca ar fi alesi si sfinti ar fi mai inulgenti si si-ar da seama ca acele teritorii chier ei le numesc "ocupate"...deci chiar ei pornesc acest razboi...Dumnezeu sa ma ierte dar cred ca uneori sunt de-a dreptul paranoici : hai sa intram in siria ca au baze teroriste, hai si in iran..hai si prin irak..bineinteles cu slugile lor americane...alt popor sfant...o adunatura de criminali, scursura europei...
Cea mai buna prietena a mea - de (anonim) la: 20/02/2004 13:42:22
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Cea mai buna prietena a mea a emigrat in Canada. A fost foarte lacrimogen pentru amandoua momentul despartirii. Ea a tinut foarte mult sa merg si eu acolo. Mi-a prezentat chiar un baiat care avea actele depuse si el pentru emigrare si care m-ar fi convins... Totul a mers conform planului ei pana la un punct. Ne-am casatorit si am ramas in Romania. I-am explicat ca lucrurile care nu sunt stricate nu trebuie reparate. Am o afacere prospera, nu vreau sa fiu sluga nimanui si in general vreau sa muncesc atat cat consider eu ca trebuie. A vazut si el ca se pot castiga bani si aici daca esti serios si perseverent. In plus se leaga o intrega retea de cunostinte si relatii care in general te sprijina atunci cand ai perioada mai proaste. In strainatate nu te cunoaste nimeni. Prietena mea, care aici avea un job interesant si in parelel si o afacere, dupa doi ani de Canada este debusolata si deprimata si nu-si gaseste locul. Ma bucur ca am ales sa raman. Desi nu am nici un fel de patriotism local cred ca este mai facil sa pui pe picioare o afacere aici unde nu este totul inventat de altii.
vremuri apocaliptice - de maria de las maravillas la: 22/04/2004 17:42:21
(la: Traim vremuri apocaliptice?)
ascult zilnic un program catolic ce se cheama RADIO MARIA, dimineata o ora el padre Julio Sanz explica catehismul catolic, deci daca m-am luminat un pic la minte nu se datoreaza mie
Asa am inteles ca niciodata Dumnezeu nu a zis "crede si nu cerceta", dimpotriva, pentru asta i-a lasat libertatea de-a alege, adica nu se vrea un programator de roboti care sa faca neaparat ce vrea el, desi il bucura daca fiinta umana intelege ca voia lui este buna.
Ce s-a intamplat la caderea in pacat nimeni nu stie, poate a mancat un mar sau a acceptat in mintea sa o idee, fructul imaginatiei - e tentant sa fii Dumnezeu - dar ce a urmat se cunoaste, raportul s-a inversat si apocalipsa a inceput pentru om . "Trupul este o buna sluga dar un rau stapin" spunea parintele Galeriu
Lenea, a manca si bea peste masura, a strange averi, in zilele noastre foamea dupa consum - societatea occidentala este de tip consumista, pofta de putere acestea nu sunt caracteristice duhovnicesti.
S-apoi, Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu.
Sex=art - de Little Eagle la: 02/05/2004 15:48:37
(la: Iubirea-cum e ea vazuta?)
You got me going,

Acest subiect il propun barbatilor din cafenea.Stiti cum sa faceti dragoste/sex?
Deci Howard Stern/Dr. Ruth/Ozzy va da acum citeva sfaturi.
Ladies and misses ar fi interesant si pt. voi daca cititi aceste rinduri.
Poate e timpul sa puneti iubitii sau sotii la colt.Ha!

Inainte de toate,intreb daca stiti...alfabetul,daca nu, exersati mereu e simplu,dar sa-l faceti cu limba!
E primul step in viata sexuala cu iubita ori sotia si NEAPARAT,sa NU va ginditi la voi ci la iubita,ea trebuie sa fie pe primul plan cind veti avea sex!!!
Barbatii,o cam termina destul de repede si este egotistic sa va ginditi la voi si la instinctul sexual,femeia trebuie sa fie satisfacuta total si apoi ne mai gindim si la noi.
O incepem incet si cu rabdare,si cu sarutari si mingiieri,f. tandre neaparat si mai pe la urechi,si chiar cu limba in ele,dar in sensul de teasing,femeilor le place asta.Mai pe git si apoi ajungem mai jos,si e bine sa incepem fiind amindoi imbracati,e mai excitant,sa o dezbraci incet.Nu-i dai chilotii jos si nu o lasi sa faca ea insasi asta,incalzeste-o sa fie very hot.
O atingi ca in treacat la pussy cu degetele si apoi,la inceput folosesti limba prin chilotii ei,ii va place la nebunie.
Deja esti f. excitat dar inca n-o lasi sa te atinga,o lasi doar sa-ti dea pantalonii jos si sa vada prin chilotii tai ca o doresti.
Apoi incet ii dai chilotii jos si incepi alfabetul,pe la litera" m "e deja pierduta dar vei continua si acum e momentul cind o lasi sa te vada gol si desigur ca va dori sa faca si pt. tine acelasi lucru ce-i faci ei,o perioada esti cu ea in 69,apoi
o lasi sa fie in control si sa aiba ...grija de ce ai intre picioare.
Acum,faci altceva:O masturbezi cu degetele putin si apoi iar te duci in jos la ea si o mingii pe picioare si cobori sarutind-o pe picioare si inlocuiesti limba cu degetele,apoi incepi sa-i lingi degetele la picioare si le sugi.
In acest moment ea singura incepe sa se masturbeze si deja a avut 2 orgasme si te vrea la nebunie.
Nu mai stie ce sa faca..ori sa-ti dea un blow job ori sa te aiba pt. ca este deja wet!!!Acum abia incepi sa te pui pe sex,dar NU imediat,o lasi sa stea deasupra ta,fetelor le PLACE sa fie in control sa te domineze,dar tu inca nu-i dai satisfactia ci o lasi sa se frece de tine.Acum deja e la al 3-4 lea orgasm
Incepi sa ai in final sex cu ea!
Tine minte,EA trebuie sa fie cea satisfacuta inaintea ta!
Si de acum va vrea ORICE pozitii posibile caci e la al 5-lea orgasm si urla de fericire si satisfactie,acum,TU esti in control.
NU e necesar sa o faci in pat!
O duci acum pe scari,pe masa,in baie pe chiuveta,pe covor si sugestia mea din experienta personala e sa faci asa:O scoti si o introduci si creaza-ti un ritm,NU te lasa pierdut de instinct,controleaza-l!Fi lucid ,o vei tine cu orele de te saturi,dar in final cind iti vine rindul,NU uita ca trebuie sa o faci IN ACELASI TIMP cu ea!!!E f. important.
Asta o face f. fericita si va avea cel mai mare orgasm si va spune ca si tine ceva ce inca nu-i gasesc o explicare dar e adevarat:"Oh,Oh my God,I'm coming,I'm coming"
Si atunci ce faci tu? E la piece de resistance!!!
Ii spui asa:"Come on my face,I love your juices on my face"si o va face,se va pune pe fata ta si va avea alt orgasm frecindu-se de gura ta,va fi cel mai mare orgasm al ei.
NU pleca!!!Stai cu ea si sarut-o si o mingii tandru ,vei vedea o anumita privire in ochii ei,e cea mai fericita si crede-ma ca daca a fost prima intilnire,NU O VEI CAUTA TU ci ea te va cauta,mai greu e sa scapi de ea!

Femeile AU NEVOIE DE SEX,si trebuie sa le oferi ceea ce vor.Inca odata,repet,cind ai sex cu o femeie ,te gindesti la ea sa o satisfaci total,te pui la urma pe tine.
Femeia NU este doar pt. placerea ta personala si satisfactia ta egoista!
O iubesti fiind sotie ori iubita,ori a one night stand,o pretuiesti si o venerezi si ea comes FIRST!!!
Femeia nu e doar pt. a ..face copii si NU pt. instinctele tale de a o domina!!!
O iubesti si a avea sex cu ea e parte din viata noastra,a avea sex este o arta.

Femeia trebuie sa fie fericita cu tine,a iubi a la Shekspeare este f. Okay dar la fel sa stii sa o iubesti si sexual sa o satisfaci,pt. ca a avea..3 min.de sex...
nu duce la nimic bun!
Si da-i cu limba si alfabetul in prostie pt. ca le place asta,cel putin mie imi place to go down si parca voi nu ati facut-o!!!AUD???
Ce rost are sa ne ascundem?Imi dau totusi seama ca unii din voi barbati cafegii,nu veti admite ca o faceti,pacat pt. voi si mai pacat pt. femeile din viata voastra!
NO OFFENSE!!
Si inca un lucru:MARIMEA NU conteaza,e ceea ce poti face cu ea ce e important!!!

Nu uita:cumpara-i flori in fiecare sapt.,nu o faci doar cind e ziua ei de nastere!
O cutie cu bomboane fine,o duci la restaurant,ori gatesti pt. ea,spune-i I love you mereu,pt. ca nu e vorba doar de respect dar si de a- i arata ca este o persoana importanta in viata ta,chiar si unei prostituate sa-i faci asta.E O FEMEIE si ele sint in existenta noastra pt. a fi respectate si iubite.

Stiu, lumea se face ca strutul cind vine vorba despre sex...dar si el e parte din viata noastra si repet,important e sa lasam egoismul din noi .
Iubesc femeia,o ador si o pun pe piedestal si o venerez!
A iubi si a face dragoste e o arta!
Vreau sa aud parerea voastra ,fete si femei(imi place sa va numesc fete)despre ce am scris aici si NU va fie teama de soti si iubiti,fiti sincere cu mine,am sau nu dreptate?
Sa lasam deoparte pe barbatii egoisti,okay?
Nici macar nu va cunosc,si NU ma intereseaza daca aratati ca manechine ori grase ori slabe ori ..."urite" sau frumoase.Sinteti femei si din tot sufletul meu
(oricit de negru ar parea unora),eu VA IUBESC LA NEBUNIE!!!Sincer spun asta!!
Va pun pe soclu si ma inchin voua.Meritati mai mult de atit!!!!
Imi dau seama ca subiectul meu e prea franc si prea ....sexually oriented,dar
este sau nu parte din viata noastra?
Stiu ca cele ce am scris m-ar face in mintea unora drept un ...robot,a sex machine,este greu sa ma explic,iubesc femeia si cind e vorba de sex vreau s-o fac mai mult decit fericita si satisfacuta sexual,cind am sex sint o alta persoana,si totusi am ajuns la acel stadiu(unii l-ar numi tantric sex)in care chiar si acum la 48 ani si tot fac inca fata,sa spun cinstit,cel mai mult sex dureaza 1 ora si jumate.Sting stie destule.
Dar nu mai pot face acrobatii ca pe vremuri,am mai imbatrinit deh,multa sunca pe mine,bratele au slabit,CUM mai pot azi sa tin o fata in brate against the wall si sa am sex cu ea?
You must be joking!!As face infarct!Si totusi ma descurc mai mult ca onorabil.
A doua zi trebuie insa sa dorm toata ziua sa ma refac!Ha!
De fapt,si am mai scris deja,in prezent,daca am sex de 2 ori pe sapt. e un miracol!!!
Nici cu masturbarea n-o duc bine,la 2 sapt????Uneori la ...3?
Ii spun sotiei si ea la fel,daca se masturbeaza la 3 sapt.
Dar,mi-am trait viata si avut sex in PROSTIE,asa ca nu ma pling ca m-am retras si devenit pensionar in asta.Sa spun sincer acum,am avut sex de la 14 ani si as zice ca in jur de 90 fete.
Un record minuscul in comparatie cu Bill Wyman(basistul de la Rolling Stones,grupul original) care a avut ....in jur de 1000!!!!!!Dar ca rock'n roll star
fetele iti vin pe tava zilnic.

Si am o intrebare acum:
Cum vedeti voi o casatorie stiind ca viitoarea sotie nu e virgina?
Va pasa ori nu?
Stiu ca barbatii(unii ramasi in urma !)au astfel de pretentii si NU sint de acord cu ei!!!!!
Adica ...e bine ca barbatul sa aiba sex in prostie,dar femeia...nu?
NU -s de acord cu astfel de gindire egotistica,i-as trage citiva pumni in moaca boului ce gindeste asa!!Nu uitati,ca fizic arat azi ca James Gondolfini(a.k.a Tony Soprano din serialul faimos)
Femeia NU e nascuta sa-ti spele curul si sa gateasca pt. tine,mocofanule!
Sa stai cu burta in sus ,cu ochii la TV si sa te scobesti in nas si sa te besi!
Muntele de cacat si Tv-ul!!!
Nu e ..sluga ta!
In fine,uite ce se intimpla cind ai o gindire liberala si esti pt. drepturile femeilor.

Deci,(Donc)Te deranjeaza faptul ca sotia ta a avut sex inainte de casatorie,ori pe tine my girl,te-ar deranja acelasi lucru?
Dati o mare importanta acestui fapt?
Sotia mea ,nu!Eu la fel NU!
Aseara la Tv pe cablu a fost un film extraordinar(l-am vazut de 8 ori),si banuiesc ca multi din voi l-ati vazut,e un clasic:"TOMMY",opera rock scrisa de un amic vechi al nostru,Pete Townshend.
Omul e un GENIU!!!CINE NU A auzit ori ascultat "WHO"???AUD?
Mai putini din voi insa au avut sansa sa stea la 1 metru de Pete si sa-ti cinte
din Quadrophenia la 12 string guitar!!!I LOVE the guy!!!Altadata voi scrie despre el si practic sa spun aici pe scurt,Tommy a fost inspiratie pt. el de la Meher Baba,in TOATA opera rock(prima in lume de altfel) Pete face aluzie la Baba.Eu si Marilyn credem in Baba,the avatar of this age.
Datorita Lui Baba,am cunoscut pe Pete.

In fine,sa revin la subiectul meu,sotia mea de ex. a avut destul sex inainte de a ne fi cunoscut,nu asa ca mine,ca numar,dar a avut si cind ne-am casatorit NU am facut niciunul din noi un secret ori sa ascundem trecutul nostru.
NU ARE o importanta.Wake up people who live in dark ages si sinteti religiosi bigoti!!!
Si de 2 ori a avut sex cu...ROGER DALTREY!!!Si ce daca!1 data a avut sex cu John Entwistle,BRAVO ei!
As fi vrut si eu sa fi avut sex cu Ann Margret,ori Jennifer Conelly ori Winona Rider(that bastard of Johnny Depp!),inca si AZI as vrea sa am sex cu Ann Margret,am vazut-o cu 16 ani in urma si vorbit cu ea,mama mia,eram pierdut!!!A trebuit sa ma masturbez in prostie acasa gindind la ea!
Marilyn a fost sarutata de Mick Jagger(no sex)de ex.
Cind eram pusti aveam pe pereti in dormitor poze cu Raquel Welch,si nu stiu de cite ori nu m-am masturbat in contul ei!
Ann Margret...oh boy,oh boy!!!Sotia mea arata ca Jennifer Connely asa ca am o copie a ei in brate.Ha!
Sint un om fericit si stiu ca poate suna incredibil multora din voi,dar am avut numai fete colosal de frumoase,genul de a le linge talpile si TOATE orificiile!!!
Am facut-o mereu,nu imi e rusine !

V-am scris la alt text despre Pamela,dupa colegiu a devenit manechin de mode!!!Si in Ro. am avut fete romance extrem de frumoase,una chiar a fost(Aurora)Miss Costinesti.
Le-am iubit mult si fetele stiu asta cind arati ca le iubesti si in afara de...pat!!!
Dar,din experienta mea proprie va spun ca este f. important sa stii sa faci dragoste cu ele,SEX este cheia unei fericiri cu o femeie,s-o lasam balta cu poezia si cuvintele frumoase,ele desigur isi AU rostul intr-o relatie cu o fata,dar ce te faci cind ajungi la...PAT???
Dai de 2 ori din cur si cu asta basta??
Fetelor,spuneti-mi daca nu am dreptate!?
Stiu ce vreti in afara scrisorelelor de amor si cuvinte inflacarate de poeme si
vorbarie si tinut de mina prin parcuri,pe alei si simbolism si bohemie!
Odata ce descoperiti real sex,veti fi altele!Veti fi voi insiva!
So,GET loose,be yourselves,for God sake!Gimme a brake!
Iar voi,barbati,NU uitati ca a fi casatorit de ani de zile nu inseamna ca o lasati mai...moale acum!IN FIECARE ZI sa ginditi ca e prima zi cind ati cunoscut fata cu care traiti acum!!!E un ordin!!
Readuceti zi de zi acelasi sentiment pt. femeia iubita ca la inceput,pt. ca femeia trebuie sa fie MEREU IUBITA si sa aratati asta,VA ASIGUR ca va fi cea mai fericita din lume si totodata va veti iubi si mai mult!!!
Chiar de sinteti suparati(serviciu,colegi,prieteni etc)ii lasati mult in urma,NU aduceti in viata voastra suparari personale,pt. ca venind acasa veti vedea fata iubita si oare,merita ea sa fie parte din necazurile voastre?NU!
Iar daca ea este necajita,te faci ca mergi afara sa fumezi de ex.dar in schimb dai fuga la florarie si cumperi un buchet si o saruti si o comfortezi,ii va trece repede si va zimbi si de ce nu chiar veti avea sex!!!
Nu e neaparat necesar!Doar daca ea vrea,NU fi iar egoist.Ea iti va da de inteles,respecta-i dorintele,si asta e parte din iubire.Oricind te poti masturba,NU e necesar sa sari pe ea pt. ca TU VREI asta si ti s-a facut de sex,esti egoist!
Fetelor din forum,am sau nu dreptate?
Vei vedea ca totul va fi okay si va fi intelegere si dragoste si multa iubire intre voi,barbatul trebuie sa lase de la el si sa uite de instinct si egoism!!!!
Fata va aprecia respectul ce i-l dai si mai mult,vei avea...TOTUL din partea ei,dar NU UITA sa dai TU mai intii TOTUL!

Tuturor fetelor de la cafenea,va spun sincer si din toata inima mea(din nou,oricit ar parea unora neagra)ca VA IUBESC LA NEBUNIE!!!!!!!
You always make my day.GOD BLESS YOU,I LOVE YOU ALL!!!

LOVE&PEACE,
Ozzy

























































































































































































































































PACATUL HOMOSEXUALITATI - de (anonim) la: 24/05/2004 13:20:28
(la: Preoti homosexuali?)
Sfantul Ioan Gura de Aur
demasca si combate homosexualitatea
--------------------------------------------------------------------------------

de Protos. Nicodim Mandita


Inceputurile acestui pacat, ce nu s-ar cuveni nici sa fie numit pe buzele noastre, se pierde in negura istoriei. Daca autorul cel Sfant al celor cinci carti ale Sf. Scripturi, porunceste la Levitic cap. 18,22: "Sa nu te culci cu barbat ca si cu femeie, caci aceasta-i spurcaciune", se intelege clar ca aceasta faradelege era deja raspandita printre neamurile idolatre, in mijlocul carora trebuia sa traiasca poporul ales. Se prea poate ca acest pacat (sodomia) si idolatria au fost cauza pentru care Dumnezeu a poruncit lui Moise sa decimeze popoarele canaanite care au ocupat pamantul Fagaduintei" pana la intoarcerea "Poporului ales din robia Egiptului". Cea mai dura interventie a lui Dumnezeu in istorie pentru reprimarea acestei faradelegi strigatoare la cer, a fost pe la anii 3500 de la facerea lumii, in cazul distrugerii cu foc si pucioasa a Sodomei si Gomorei. Cu toate acestea, omenirea si-a urmat cursul ei patimas si multi au primit si au transmis mai departe aceasta mostenire a rusinii si a blestemului. Atat de puternic a fost zguduita lumea veche in urma catastrofei de la Sodoma, incat acest pacat care a fost cauza si-a insusit numirea de "sodomie", iar in zilele noastre poarta numirea moderna de "homosexualitate", ce cuprinde in sine perversiunile ambelor sexe. Este regretabil ca nici femeile nu au ramas neispitite de aceste tentatii erotice si istoria atesta ca inceputul s-a facut in insula greceasca Lesbos, iar aceasta practica a capatat numirea de "lesbianism", dupa numirea insulei de unde si-a facut aparitia.
Pe vremea Sf. Apostoli era in actualitate acest pacat printre neamurile idolatre ce se converteau la crestinism, si de aceea ei l-au combatut prin cuvant si scris. Daca in unele scrieri ale Noului Testament gasim locuri unde numai se aminteste in treacat despre acest pacat, in Epistola catre Romani 1, 26-27, a Sfantului Apostol Pavel, gasim un text care face amintire de aceasta practica nefireasca, comuna atat barbatilor cat si femeilor.
In cele ce urmeaza va vom prezenta textul comentat al acestui pasaj (Rom. 1, 26 27), facut de cel mai ilustru exeget si orator al Bisericii, Sf. Ioan Gura de Aur. Cu toate ca au trecut peste 1500 de ani de cand a scris acest tratat, el reprezinta cel mai profund studiu a ceea ce este homosexualitatea si a efectului de dezintegrare si distrugere a nucleului familial, si a schimbarii ireversibile a raportului si relatiilor dintre membrii societatii.
"Pentru aceea i-a dat pe ei Dumnezeu intru patimi de ocara, ca si femeile lor si-au schimbat randuiala cea fireasca, intru ceea ce este impotriva firii. Asijderea si barbatii lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti, s-au aprins intru pofta sa unul spre altul" (Rom. 1, 26,27).
Toate patimile omenesti sunt necinstite, dar mai cu seama nebunia dupa copii (sodomia), caci mai mult patimeste sufletul si se necinsteste in pacate, decat trupul in boli. Priveste cum ii lipseste si aici de orice iertare, dupa cum ii lipseste si in cele ale credintei. Femeilor le zice: "au schimbat randuiala firii" si prin urmare nu au ce raspunde, sau sa spuna "ca am fost impiedicate de impreunarea cea dupa lege" si nici ca nu au avut cu cine sa-si implineasca pofta si au fost silite de a se azvarli in aceasta turbare nebuna, caci expresia "au schimbat" se zice de cei ce au avut ce schimba, dupa cum atunci cand vorbea de credinta zicea "ca au schimbat adevarul lui Dumnezeu intru minciuna". Barbatilor iarasi le spune: "Lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti" ceea ce invedereaza acelasi lucru. Din aceasta cauza si pe femei ca si pe barbati ii lipseste de orice iertare, invinovatandu-i deopotriva, pentru ca nu numai ca au avut prilejul de a-si face poftele, si ca lasand la o parte ceea ce aveau, au ajuns la asemenea absurditati, dar inca necinstind ceea ce este dupa natura, au alergat la ceea ce este contra naturii. Cele ce sunt contra naturii sunt si mai grele, in acelasi timp si mai dezgustatoare, asa ca nici nu le-ar putea numi cineva placere fiindca, adevarata placere este aceea dupa natura. Dar cand Dumnezeu paraseste pe cineva, totul se rastoarna pe dos! De aceea nu numai credinta lor era sataniceasca, dar si viata le era diabolica. Atunci cand le vorbea de credinta, le-a pus in mijloc lumea si cugetul omenesc, spunandu-le caci cu mintea cea data lor de Dumnezeu, ar fi putut prin cele ce se vad, ca sa se ridice la Creator, dar fiindca nu au voit, au ramas fara nici o justificare - aici insa in locul lumii le pune la mijloc placerea cea dupa natura, de care ar fi putut sa se multumeasca cu mai multa libertate si liniste, si ar fi scapat de rusine, dar n-au voit, drept care si sunt lipsiti de orice iertare, fiindca au defaimat natura. Si ceea ce este inca mai necinstit, ca si femeile umbla dupa asemenea impreunari contra naturii, in timp ce ar trebui ca sa se rusineze de barbatii lor.
Este demn de a admira si aici intelepciunea lui Pavel, cum el aruncandu-se cu vorba in doua lucruri contrare, pe amandoua le-a dezvoltat cu toata exactitatea. Voia a spune ceva si demn, in acelasi timp insa si muscator pentru auditor, dar acestea amandoua nu era cu putinta, fara ca una din ele sa se impiedice de cealalta. Daca vei spune ceva demn, nu vei putea atinge pe auditor, iar de voiesti a te atinge de el tare, apoi atunci este nevoie de a dezveli lamurit ceea ce spui. Dar iata ca inteleptul si sfantul suflet al lui Pavel le-a putut uni pe amandoua la un loc si le-a dezvoltat cu toata exactitatea, caci in numele naturii a marit invinovatirea lor, in acelasi timp - ca si de o perdea oarecare - el s-a servit cu multa intelepciune in demnitatea povestirii sale.
Dupa ce mai intai el se atinge de femei, de-ndata paseste mai departe atingand pe barbati, caci zice: "Asijderea si barbatii, lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti", ceea ce este dovada celei mai de pe urma nebunii, caci, cand amandoua genurile sunt corupte si barbatul care este pus ca dascal al femeii, ca si femeia careia i s-a poruncit de a fi de ajutor barbatului, nu indeplinesc cu sfintenie datoriile lor, apoi atunci ei se gasesc intre dansii ca dusmani. Gandeste-te apoi si la cuvintele de care s-a servit, cat de reprezentative sunt, caci nu zice: "S-au amorezat si s-au poftit unul pe altul, ci s-au aprins in pofta sa unul spre altul". Vezi acum ca totul in pofta vine de la lacomie, care nu poate rabda ca sa stea in hotarele sale ?
Asadar tot ceea ce pofteste cineva, din acelea care covarsesc legile puse de Dumnezeu, este absurd, si prin urmare pofteste din cele absurde si din cele nelegiuite. Dupa cum de multe ori multi lasand la o parte pofta mancarurilor, se hranesc cu huma si cu pietre mici, iar altii stapaniti de o sete nebuna, doresc pana si apa din mocirla, tot asa si aceia s-au infierbantat de acel amor nelegiuit. Si de intrebi poate "de unde oare a venit intinderea bolii, sau mai bine zis, a poftei acesteia ?" - raspunsul este: de la parasirea lui Dumnezeu.
Dar parasirea lui Dumnezeu de unde vine ? De la nelegiuirea celor ce l-au parasit pe El. Zice mai departe. "Daca ai auzit spunand "ca s-au aprins" sa nu-ti inchipui, zice, ca boala aceasta provine numai din pofta, ci mai mult din trandavia lor, care a si aprins pofta". De aceea nici nu zice "fiind tarati, sau cazand", dupa cum zice aiurea (a se vedea cap. 6,1 din epistola catre galateni), ci "lucrand" adica lucrul lor il pusese in pacat si nu un lucru intamplator, ci studiat de dansii mai dinainte. Si nu zice "pofta", ci "rusinea lucrand", fiindca si natura au facut-o de ras, si legile ei le-au calcat. Priveste apoi si confuzia cea mare venita din amandoua partile, fiindca nu numai capul a cazut jos la pamant, ci si picioarele s-au ridicat sus si au devenit dusmani intre dansii, introducandu-se o lupta mai grozava decat razboiul civil, mai hada si mai variata. Caci lupta aceasta au impartit-o in patru feluri de lupte noi si nelegiuite; razboiul acesta nu era indoit si intreit, ci chiar si impatrit. Gandeste-te bine: trebuia ca cei doi, adica barbatul si femeia, sa fie unul dupa cum zice: "Si vor fi amandoi un trup", iar aceasta o face pofta de impreunare, care uneste amandoua genurile. Insa aceasta pofta nimicind-o diavolul si faurind un alt mijloc, a rupt genurile unul de altul in acest mod si a facut ca unul sa devina doi, adica unul si acelasi gen sa tina locul si al celuilalt, ceea ce este contra Legii lui Dumnezeu. Dumnezeu a zis: "Cei doi vor fi un trup", iar diavolul a impartit acel trup in doua. Si iata intaiul razboi. Apoi iarasi aceste doua parti s-au razboit fiecare si contra sa, ca si contra celeilalte, caci si femeile defaimau pe alte femei si nu numai pe barbati si barbatii la randul lor stateau unul contra altuia, ca si contra genului femeiesc, ca si intr-o lupta de noapte. Ai vazut al doilea, al treilea, al patrulea si al cincilea razboi ? Dar apoi mai este si un alt razboi, caci pe langa cele vorbite ei au facut nelegiuire si contra naturii. Fiindca diavolul stia bine ca ceea ce uneste amandoua genurile este mai ales aceasta pofta, s-a gandit ca sa rupa aceasta legatura, asa ca sa se dezbine nu numai in a nu mai face copii, ci chiar in a se razboi unul pe altul si a se razbuna unul contra altuia. "Si rasplatirea ce li se cadea ratacirii lor, intru sinesi luand-o". Priveste cum iarasi ajunge cu vorba tot la obarsia raului, adica la necucernicia lor, rezultata din credinta cea falsa, spunand ca plata aceasta se trage de la nelegiuirea necredintei dinainte.
Vorbind el de gheena si de pedeapsa si fiindca celor neevlaviosi si care preferau a trai in astfel de desfranari nu li se parea poate demn de credinta, ba chiar ridicol, de aceea apostolul arata ca chiar in insasi aceasta placere se gaseste osanda. Daca insa unii ca acestia nu simt pedeapsa, ba inca simt mare placere in asemenea fapte murdare, tu sa nu te minunezi, ca si nebunii si cei ce sunt stapaniti de vreo boala mintala, desi de multe ori se nedreptatesc singuri cauzandu-si rele, ei totusi nu simt; ci rad si se dezmiarda in fapte ca acelea, de care cei sanatosi plang. Insa prin asemenea exemplu nu voim a spune ca aceia scapa de osanda, ca si nebunii, ci tocmai in acest fapt murdar, pedeapsa le va fi mai grozava, fiindca nici macar nu vor a cunoaste prapastia relelor in care se gasesc.
De altfel nici nu trebuie a ne da parerea din faptele celor bolnavi, ci din a celor sanatosi. Iata ca faptul acesta li se parea a fi vechi, ca era chiar si o lege in fiinta, iata ca un legiuitor de al lor a poruncit prin lege ca slugile sa nu-si unga trupul cu untdelemn si nici sa faca pederastie, (sodomie) acordand prezidentia acestei murdarii numai celor liberi (stapanilor), sau mai bine zis nu prezidentia, ci schimonosirea naturii. Cu toate acestea, ei nu considerau faptul acesta drept schimonosire, ci inca foarte cinstit si oarecum un drept mai mare asupra slugilor, fiindca aceasta era legiuit de prea inteleptul popor atenian si de marele lor legislator Solon!
Dar apoi si alte multe carti de ale filosofilor lor, le va gasi cineva pline de aceasta boala molipsitoare. Insa de aici noi nu putem zice ca faptul acesta este legiuit, ci pe cei ce au primit o asemenea lege ii credem ca cei mai nenorociti si vrednici de multe lacrimi. Ceea ce patimesc femeile cele desfranate, aceeasi patimesc si acestia, ba inca mai grozav ca ele, fiindca, desi contra legii, cel putin ele doresc impreunarea naturala, pe cand pederastii, (homosexualii) doresc ceva contra legii si in acelasi timp si contra naturii. Chiar de nu ar fi gheena si nici nu ne-ar fi amenintat cu osanda, totusi acest fapt este mai grozav ca orice osanda.
Daca ei simt placere de aceasta, dupa cum zici, ei bine, atunci imi spui mai mult de ingreuierea pedepsei lor. Cand eu vad pe cineva alergand pe strada gol si cu tot trupul plin de noroi, si el in loc sa se acopere, inca se si mandreste, apoi nu numai ca nu-l laud pentru aceasta, ci chiar il plang, fiindca nu simte sarmanul, ca singur se face de ras. Dar pentru ca sa arat mai lamurit batjocura aceasta, sa-mi dati voie de a aduce si alt exemplu. Daca cineva ar pedepsi o fecioara care ar fi avut relatii cu animale necuvantatoare si ea in loc sa se rusineze, s-ar mandri de acea fapta, oare nu ar fi pentru aceasta vrednica de plans, fiindca desi ar fi putut sa scape de aceasta boala, daca ar fi voit, totusi ea nici macar nu simte ? Desigur ca ar fi vrednica de jelit. Daca faptul acela este uracios, apoi nici faptul pederastilor (homosexualilor) nu este mai prejos de acela, fiindca a fi cineva batjocorit de ai sai este cu mult mai de jelit decat daca este batjocorit de straini. Pe unii ca acestia eu ii consider mai rai decat pe omoratorii de oameni, fiindca e cu mult mai bine de a muri, decat a trai defaimat astfel de lume. Omoratorul de oameni a despartit sufletul de trup, iar acestia impreuna cu trupul au pierdut si sufletul. Ori si ce pacat mi-ai spune, nu poate fi egal cu aceasta grozava nelegiuire, si daca cei ce patimesc de aceasta boala ar simti grozavenia faptului ce savarsesc, desigur ca ar prefera o mie de morti, mai bine decat de a face asemenea fapte.
Nimic nu este atat de uracios ca aceasta batjocura. Daca Pavel vorbind de curvie zicea: "Tot pacatul pe care l-ar face omul, afara de trup este; iar cel ce curveste, pacatuieste in trupul sau" (I Cor. 6, 18), apoi ce am putea spune de aceasta nebunie, care este cu atat mai rea decat curvia, incat nici nu mai avem ce spune ? Nu zic numai ca prin acest pacat tu nu ai devenit femeie, dar inca ai pierdut si dreptul de a fi barbat, caci nici nu te-ai schimbat in natura femeii si nici nu ai pastrat natura barbateasca, ci amandurora te-ai facut deopotriva tradator, vrednic de a fi alungat si batut cu pietre si de femei, ca si de barbati, fiindca ai nedreptatit si necinstit amandoua genurile. Si ca sa afli cat de miselesc fapt e acesta, spune-mi te rog: daca venind la tine un om ti-ar spune in gura mare ca tu esti caine, oare nu ai fugi de el ca de un om obraznic ? Dar iata ca tu care faci parte intre oameni, nu numai caine te-ai facut pe sineti, ci chiar mai prejos si mai necinstit decat acest animal, caci cainele cel putin, este folositor omului, pe cand cel ce curveste nu este folositor la nimic. Dar ce? spune-mi: daca cineva amenintandu-te ti-ar porunci ca sa nasti copii si sa lehuzesti, oare nu te-ai umple de manie asupra lui ? Dar iata acum, ca cei ce turbeaza dupa astfel de pacate, singuri isi fauresc relele cele mai grozave, caci nu este acelasi lucru a te schimba in natura femeiasca si a ramane si barbat in acelasi timp, sau mai bine-zis, a nu fi nici femeie si nici barbat.
Si de voiesti ca si din alta parte sa afli de grozavenia acestui pacat, apoi intreaba de ce oare toti legiuitorii pedepsesc prin legile lor pe cei ce se scopesc singuri, si vei gasi ca de nimic altceva, decat pentru ca-si ciuntesc singuri natura lor omeneasca, desi acestia cu nimic nu nedreptatesc pe altii prin asemenea fapt, ba inca de multe ori, dupa scopire ei sunt folositori, pe cand curvarul si pederastul (homosexualul) nu sunt folositori la nimic. Nu numai sufletul, ci si trupul pederastului (homosexualului) este necinstit si vrednic de a fi alungat de pretutindeni. Si de cate gheeni sunt oare vrednici acestia ? Dar daca poate razi auzind de gheena si nu crezi in focul cel vesnic, atunci adu-ti aminte de Sodoma, fiindca prin acea nenorocire icoana gheenei ne sta de fata chiar in viata prezenta. Fiindca sunt multi care si astazi, ca si atunci, nu cred in invierea cea de apoi si in cele ce vor urma dupa Inviere si rad cand aud spunandu-li-se despre focul cel nestins, de aceea, Dumnezeu ne-a cumintit chiar prin intamplarile din viata prezenta. O astfel de intamplare este arderea Sodomei si focul de acolo. Cei ce au fost acolo stiu, caci singuri au vazut cu ochii lor acea rana provenita din bataia dumnezeiasca si urmarile fulgerelor si a trasnetelor de sus. Acum tu judeca singur cat de mare a fost pacatul lor, daca Dumnezeu a fost silit de a le arata gheena mai inainte de timp. Fiindca multi dispretuiau cuvintele si atunci ca si acum, de aceea Dumnezeu le-a aratat invederat icoana gheenei si inca intr-un mod unic in istoria omenirii. Intr-adevar, curios a fost norul acela care a plouat foc in loc de apa, dar si pacatul ce ei il savarsise, adica pederastia (sodomia), era afara din legile firii, era contra naturii; a ars pamantul acela, fiindca si sufletele lor erau arse de acea pofta spurcata. De aceea si ploaia aceea nu numai ca n-a deschis pantecele pamantului ca sa-l faca de a da nastere roadelor, ci inca l-a facut netrebnic, chiar pentru primirea semintelor ce s-ar fi aruncat in el. Astfel era si impreunarea barbatilor din Sodoma, caci si acea nelegiuire le facuse trupurile lor mai netrebnice decat pamantul cel ars al Sodomei.
Ce poate fi mai spurcat ca un barbat tavalindu-se in curvii ? Ce poate fi mai gretos ? O! Ce nebunie! O! Ce smintire! Dar de unde si cum a patruns in sufletul omului aceasta pofta nebuna, care a adus natura in halul celor ce se razboiesc, ba, inca cu atat mai rau decat ale acelora, cu cat si sufletul e mai inalt si mai bun decat trupul ? Vai noua, daca ajungem a fi mai fara de minte decat animalele necuvantatoare, si mai nerusinati decat cainii, caci nicaieri printre dansele nu vei gasi astfel de impreunare, ci natura-si cunoaste hotarele sale! Voi insa, care savarsiti acest pacat, ati facut neamul nostru omenesc mai necinstit decat necuvantatoarele, caci il batjocoriti prin asemenea fapte si va batjocoriti si insiva (Sf. Ioan Gura de Aur; coment. la ep c. rom. 1, 26-27).

Wake up people - de Little Eagle la: 26/05/2004 17:12:08
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Draga si scumpa Sora LMC,

Bush este un iliterat,un extremist religios,un megaloman,si in final un ignorant
care este manuit ca o marioneta de Cheney(realul...presedinte)si ..Renfeld(asa il numesc eu pe Rumsfield)ce era sluga lui Dracula.

Exista un film tare prost...al ...4-lea...din seria Omen,din pacate cu un f. bun actor,Sam Neil.El este mare acum si este desigur fiul lui Satan dar e si senator si urmeaza a fi presedinte al Americii....
Este o ironie a soartei,pt. ca Satan vine si amageste lumea,sub simbolul crucii
si crestinii zeloti cred in el...ironia zace si in scrisele Bibliei si crestinii zic chiar ei inca si azi ca sa ne ferim de diavol pt. ca ne va induce in eroare....

Bush este Damien.Ciudat nu?Toti crestinii aici il considera un om bun pt. ca ....
crede in Dzeu,merge la biserica etc.
Soacra mea il crede asa,o femeie onesta dar care ...niciodata NU a citit un ziar
sau vrea sa stie ce se petrece in lume decat ceea ce-i spune biserica ei(protestanta-baptista)sa stie citind zilnic Biblia(cred ca a citit-o de 1000 ori si tot nu a invatat nimic din ea)si o fituica data mereu de biserica numita The Evangelical.Este in aceiasi credinta cu Bush.

Bush NU citeste ziare,ci este briefed in mici texte din ziare si orice tv news,si doar ceea ce este frumos scris despre el,deja are in miini marea media din USA,tu ar trebui sa stii asta.
Oare nu-ti aduce aminte de un iliterat,megaloman si mereu periat,un alt dictator cu numele de Ceausescu?

Oriunde se duce are oameni anume care fac parte din public,Securitatea nationala,nu poti sa-l vezi pe o raza de 5 miles.Ce sa zic de demonstratii anti republicane....Va veni in NYC curand si primarul orasului(Bloomberg-republican)a interzis orice adunari ca demonstratii,ce urmau sa fie in Central Park!!!
Cica...se distruge iarba....!!!
La fel nu ai voie sa ai pancarte cu bat de lemn ori orice fel pt.ca-s considerate...arme....
La fel nu ai voie sa porti pe tine t-shirts cu vorbe impotriva presedintelui...
Dar ce ai voie atunci?Asa este considerata o natiune"democrata"in care ai avea cica,dreptul la libertate si a -ti spune opinia?

Nu trebuie sa votam pt. Mr. Bush!Nici Kerry nu-i perfect,dar e mai bine cu el decat cu Bush.
toata viata am fost democrat-liberal.Acest Nader,pe care eu il numesc ori
Darth Nader,ori Ralph Vader,mereu strica alegerile.E chiar un total incompetent.

Unde locuiesc sunt inconjurat de republicani,steaguri peste tot,am pus in geam in living-room si se vede din strada un afis pe care e scris"John Kerry for president"si un mic stegulet american.
Nu vreau ca Bush sa fie reales,va distruge total tara si altele inca.

In ceea ce priveste religia lui....este un ipocrit,Dumnezeu nu iarta pe ipocriti.
Draga mea surioara si iubita scumpa,tu faci cum consideri tu mai bine in judecata ta,asa cred si gandesc eu lucrurile,stam in cerc si fumam putin tobacco si ne spunem parerile,cred inca in libertate si intelepciunea omului.
sa ne gandim bine.Asa zic eu,asa cred,dar nu vreau ca Mother Nature sa sufere mai mult decat deja sufera,si nici noi.

Acum Bush vrea sa taie muntii in cautare de carbune.Taie din trupul Mamei noastre Natura,multi frati cu 4 picioare si cei cu aripi vor muri,la fel copacii si iarba,alti frati si surori,plang pt. ea si sufar.
Nu e necesar sa faci astfel de crima impotriva ei.
Oare tu ai face asa ceva mamei tale?Nu cred.Sa-i tai parul si sa o ranesti la sange?Eu nu cred.Esti sora mea si stiu ca sufletul tau este bun.

Bush si alti presedinti...toti republicani din trecut au incercat si incearca si azi sa cumpere de la confederatia de triburi indieni,The Black Hills,ofera peste 100 milioane de $ dar NU sunt de vanzare,e un loc sacru si a fost dat prin tratat indienilor cu multi ani in urma....adica vazi bine...da-le inapoi ceea ce a fost al lor de la bun inceput!
Nici pt. 100 miliarde de miliarde de $ acest loc sacru Nu va fi vandut!
Si de ce-i interesat Wasichu in Black Hills?Pt. ca exista mari depozite naturale de Uranium in acele dealuri!!!!!
La semnarea tratatului nu stia ce-i aia Uranium.

Tu faci cum crezi,indiferent de decizia ta,eu te iubesc si te voi iubi la nebunie,
cum pot sa nu te iubesc cand esti sora mea de suflet?

Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)










































































?- din pdv al barbatului care sunt - de enigmescu la: 20/06/2004 15:06:06
(la: De ce sexul in public e dezaprobat?)
pt. ca generalul e mai mare decat sex-gentul?... ;}(aluzie la generalizarea autorului). sau poate pt. ca a face sex in culturi e cam incomod?... ;}}(gen "Ion", de Rebreanu). ori fiindca cererea pt. aprobare trebuie depusa in timp util la sediul...publicului?... ;}}}
no, acu` serios. personal am avut si continui sa am fantezii erotice nesatisfacute. n-am sa va dezvalui aici cam care ar fi acestea dar cred ca cel putin o parte din cele scrise mai sus de Ozzy as fi vrut sa le experimentez- cu amendamentul ca in public n-as putea-o face. eh, n-a fost sa fie inca, poate niciodata n-o sa fie. vreau sa va spun ca stand uneori si gandindu-ma la astfel de dorinte mi-am pus intrebarea de ce le am si de unde imi vin in minte. apoi m-am gandit la contextul in care imi apar astfel de dorinte si mi-am dat seama intr-un sfarsit ca sunt rezultatul celor de obicei vazute(la TV) sau citite in diverse reviste. ar mai fi si anturajul insa asta depinde de la caz la caz.
la intrebarea lui Daniel trebuie sa stau acum sa ma gandesc fiindca nu-mi pusesem niciodata problema asta. din cate-mi dau eu seama problema sexului, nu numai in public, a fost f. lunga vreme un subiect tabu. ma uitam chiar zilele astea la un vechi film documentar despre un trib african si-am vazut ca inclusiv la ei, care erau dezbracati(barbati, femei si copii), actul sexual nu se facea prin boscheti, pe sub copaci sau pe langa colibele alea ale lor. nu, tot sub acoperisurile de frunze. de ce, de rusine? nu prea cred fiindca v-am zis ca umblau goi si desigur nu se pune problema sa fi avut constiinta pacatului crestin. atunci ce explicatie s-ar putea gasi? ei bine, pot sa jur ca aici e vorba de CONSTIINTA omului. in noi, fara exceptii, exista sadit acel sambure de inocenta si de cumintenie care vrea sa creasca si sa dea roada mai tarziu. depinde insa de noi daca punem ce trebuie in pamantul sufletului nostru si daca vrem(aici se vede vointa) sa crestem drepti si frumosi.
sa facem o comparatie cu animalele. ele nu au ratiune, vointa proprie si sentiment asa cum avem noi. in schimb au instinctul perpetuarii speciei. de aceea nu se imperecheaza spre placere ci pt. a da nastere unei noi generatii. la oameni nu exista instinct :) desigur, desi unii mai afirma uneori ca au instincte care-i indeamna sa-si satisfaca placerile/poftele. alea nu sunt instincte, in opinia mea, sunt ispite. ati vazut dv-stra sa manance vitele pana vomita? sau sa bea mai mult decat le trebuie? sau "sa stea calare" ore in sir, zile in sir? dar la noi ati vazut? prin urmare ce facem, ne lasam condusi de judecata sau de numitele ispite? tin sa va spun ca totul porneste din gandirea omului. nu exista nici macar o singura actiune intreprinsa de un individ care sa nu treaca fie numai si prin subconstientul acestuia. iar subconstientul e ceva cu care nu te poti juca. stiti cum actioneaza si reactioneaza acesta? cam asa: azi iti spune sa te uiti la o revista porno/sexy; maine te pune sa-ti iei o caseta video ca, deh, ti s-au umflat...amigdalitele; poimaine nu mai poti suporta AMINTIRILE alea erotice fara a fi satisfacute in vreun fel si te trezesti ca mergi ca somnambulul la...Wecinul Costica / sa mai faci o manarica; nu mult dupa aceea, cotropit de-a dreptul de tot felul de iluzii cu acele imagini virtuale(ca-s doar in mintea ta), vezi o "gagica", o "puicuta" ce-si falfaie pectoralii pe strada ca gaina tartita pe gard, si nu te mai poti abtine sa n-o-ncerci. vrei cu tot dinadinsul sa o ai, sa o posezi nebuneste. ii ceri asta si daca refuza o iei cu "japca"-asa se zice pe la noi. scenariul poate sa difere, ce vreau eu sa zic e ca totul porneste de la VAZUT si se petrece in continuare exact ca in cazul drogatilor care ar vrea sa renunte dar nu mai pot fiindca atat trupeste cat si sufleteste sunt bolnavi. dar sa revin de unde am plecat.
nu cred ca sexul IN PUBLIC este vazut ca un rau numai din motivele prezentate pana acum de ceilalti cafegii. dar mi se pare ca cineva totusi a atins punctul pe care vreau eu sa-l pun aici. in fine, cand doi fac sex fara a le pasa de cei din jur e semnul insolentei, indolentei, indecentei, NE-rusinarii(stim noi unde duce lipsa acesteia), al obrazniciei si al derogarii de la orice bun simt. prin bun simt se intelege constiinta umana (despre care v-am vorbit) care poate face distinctie intre ce e bine + frumos si rau + urat. asadar de aceea mi se pare mie ca in mai toate popoarele sexul in public este considerat, daca vreti, ca o viroza periculoasa ce se intinde cu repeziciune. de starpit nu se poate starpi cu siguranta, insa se poate trata.
"trupul e o buna sluga, dar un rau stapan!"
just me
Ce sa se fotografieze - de Dinu Lazar la: 23/07/2004 21:16:11
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am avea o mica problema, stimate domnule Buzoianu.
Si anume, ma tem ca sistemul de caste din India e jucarie infantila pe linga sistemul fotografic romanesc.
Pe ansamblu, sunt la ora asta cam cel putin 12-16 forumuri si liste de discutii despre fotografie, in Ro; extrem de activi sunt aici cei aflati la epoca intrebarilor de inceput de drum ( ce obiectiv? Dar aparat? e mai bun hashpeul cutare decit olympusu` miu? etc...)
Asta ar fi ca si cum fotografia ar fi poezia si la inceput stam si ne intrebam: ce pix sa folosesc? Mai bine pana de gisca ca Eminescu sau toc cu cerneala? Stilou? Tastatura? Se poate face poezie cu palmu`?
Majoritatea intrebarilor se opresc pe urma ca prin farmec; ori dispare pasiunea, ori apare banul care corupe si iar dispare pasiunea, nu stiu...
Deci am avea la ora asta: o masa (mare) de fotografi relativ incepatori care discuta mult chestii care sunt cam aceleasi in fiecare an - ca nimeni nu are rabdare sa vada un forum de la inceput, sa citeasca si sa studieze, hai cu pac o intrebare acushica, s-o gasi un fraier sa raspunda, ca d`aia e forum; apoi citiva mai avansati, mai rari la vorba, mai greu de gasit, mai greu de abordat; si profesionistii, fotografii avansati, hai sa zicem si artistii care folosesc cumva fotografia - aici e liniste deplina, nu aflam nimic din zona asta, liniste, pace absoluta, nu au intrebari si nici nimic sa spuna, nimanui.
In acest contest al fotografiei romanesti, mai este si un clivaj temporal; adica nimeni nu stie fotografii romani buni din anii `30 sau anii `70 - si daca nu e baza nici un turn babel nu se poate face; si despre cei din prezent, majoritatea energiilor altfel constructive se balangane intre energia de a trage preshu` de sub unu` sau altul si shushaneaua balcanica de genul "asta n-are seva" sau "asta vai de capu` lui" si tot asa; nici in prezent nu se poate construi un fel de schematica constructie a fotografiei romanesti; cine suntem, cum suntem, cum stam, ce e bine, ce e rau, ce s-ar mai putea face, etc.
Si atunci cine ce sa vorbim de portret? cei de la baza, care citesc cu pioshenie despre shutter si apertura si zoom digital? Cei de la mijloc, care se simt frustrati ca cei de sus nu ii baga in seama si cei de jos li se par prea de jos? Cei de sus, care nu discuta nimic nicaieri si cind discuta, nu stiu decit sa transforme in banchize mici o mare altfel unitar inghetata? ( istoria ultimilor 4 ani a listei Fotomagazin este extrem de romanesc transata...)
Senzatia mea este ca sunt multe rele in fotografia romaneasca, dar cel mai mare rau este ca cei cu bani, care au facut averi fabuloase din fotografie in ultimii 14 ani ( daca as zice un miliard de $ nu cred ca as gresi, adunate procesarile, vinzarile, filmele, piata pe ansamblu) nu au dat un cent pentru o fundatie de fotografie, pentru un premiu serios, pentru fotografie sau pentru o galerie sau alte chestii asemanatoare, care tot lor le-ar fi adus marire si inca ceva bani...
Apoi, alt rau esential este ca profesionistii fotografi din presa romaneasca accepta niste bani de tot jegul, si nu si-au format un sistem de sindicat in care creatia sa fie creatie si meseria respectata; si accepta niste salarii de slugi in loc sa se zbata sa devina liber profesionisti...
Fara fotografi avanasati care sa discute problemele fotografiei, care sa puna umarul impreuna la constructia unei fotografii romanesti, nu suntem nimic, si desigur, nu am fost nimic.
Portret?
Ce treaba are lumea cu portretul daca exista facultati unde din prima studentii la fotografie sunt invatati ca este eroare sa creada in compozitie, perspectiva, culoare, arta e o libertate care nu respecta nimic.
Cel mai bun exemplu de cit de jos este posibil sa ajunga lucrurile este sa ne uitam la revistele romanesti ilustrate, sa ne aducem aminte de pozele de pe garduri de la alegeri, sa vedem ce poze de portret care sa promoveze produse comerciale vedem in metrou, sa rasfoim albumele care este sau sidiurile aparute la prestigioase edituri romanesti si prefatate de nume ilustre.
Cu rarisime exceptii, personal cred ca lucrurile merg din rau in mai rau.
Portret? Da` ce-i trebuie chelului tichie de margaritar.
Exista si imagini extrem de bune pe siturile romanesti de profil; dar, cam putine, inundate de buruiana...
Altfel, un uichend fericit la toata lumea...
#18298 (raspuns la: #18276) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
evrika!...striga el. - de enigmescu la: 05/08/2004 10:16:17
(la: Istoria Canonului ne obliga sa cercetam Istoria Bisericii)
nu fi naiv, credeai ca nu ma asteptam la raspunsul asta din partea ta? era cel mai simplu mijloc de a scapa pe o portita dosnica, fiindca matale inca n-ai catadicsit sa raspunzi in vreun fel AFIRMATIILOR mele. in schimb ai catadicsit sa-mi scoti un citat dintr-un context, exact ca fratii nostri cu tendinte sectare, si sa faci din el cap de afis. frumos, n-am ce zice. dar mai mult de atat nu poti. n-ai cum fiindca adevarul ti-e impotriva si nu poti lupta fatis cu el. ceea ce vrei sa faci aici aratand nici mai mult nici mai putin ca ierarhia bisericeasca e o inventie omeneasca, arunca o lumina intunecata asupra lucrarii tale (pot zice) de propovaduire. nu stiu de ce dar tare imi seamana ideile tale cu cele in care se zicea ca n-avem nevoie de capi, de oameni instariti si mai ales de cei invatati. da, pt. ca sta in firea lucururilor ca marea masa de oameni sa fie condusa. sa-ti amintesc despre parabola imparatului plecat departe si care se intoarce la vremea roadelor sa-si ia plata? sau de aceea in care isi trimite mai intai slugile, apoi chiar pe fiul sau ca sa-si ia partea lui de roade, iar slujitorii lasati acolo ii omoara pe toti trimisii? ce arata asta? ca exista ierarhie, domnule! si mai mult decat atat, aminteste-ti cel putin doua lucurui insemnate: Hristos s-a supus stapanirilor (exista o sumedenie de referiri biblice) si a poruncit Apostolilor sa nu se razvrateasca (chiar si atunci cand a fost vandut iar Petru a taiat urechea slujitoului), apoi chiar a platit darile cerute de stapanitorii romani (fragmentul referitor la prinsul pestelui din gura caruia va scoate banul dajdiei).
vorbesti de "adunari locale"... unde se adunau crestinii pt. slujbe si citirea Evangheliei, omule, in teatre, pe stadioane, in piete, in discoteci, in baruri, pe malurile raurilor??? de ce nu zici ca aveau locuri special amenajate, asa cum se putea de frica iudeilor si a persecutiilor romane. arheologia e plina de astfel de locuri in care se adunau crestinii si in care, de multe ori, erau ingropati de vii de persecutori. chiar unele locasuri pagane au fost transformate in biserici dupa vestitul Edict de la Mediolan, edict prin care Constantin cel Mare NU a adus crestinismul CI A DAT LIBERTATE ACESTUIA. cuvantul "basilica" de provenienta latina a patruns si la noi dand numele de biserica. ce era basilica, stii domnia ta? faci niste confuzii grave incercand sa arati cu degetul spre preotie. dar probabil ca nu te deranjeaza atata faptul ca toti crestinii se aduna de obicei intr-un anume loc, ci faptul ca se aduna IN BISERICA. poate ca daca nu i s-ar mai zice biserica ar fi ok si pt. tine. sa se numeasca, domnule, cort, ca-n Vechiul Testament. atunci ai cauta pricina si la ala? sau deja ti-am mai dat o pista de aterizare fortata: Cortul Marturiei. nici nu poti banui macar in ce te bagi cu asa-zisele tale cunostinte. daca vei citi numai si VT ar fi de ajuns ca sa intelegi rostul/rolul unei cladiri speciale pt. adunarile credinciosilor.
acuma una peste alta, poate nu inteleg eu mesajele tale, poate ca vrei sa se adune toti la tine acasa, unde faci dragoste cu femeia ta, unde injuri, unde te uiti la filme porno...
just me
#19068 (raspuns la: #19058) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
ozzy - de enigmescu la: 08/08/2004 12:29:03
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
nu stiu ce-ai sa crezi dupa ce vei citi acestea dar trebuie sa ti le fac cunoscute: Sf. Nicolae, un mare invatator si binefacator al bisericii crestine, desi era f. bland din fire, cand a venit in fata lui Arie, vestit pt. tendinta lui sectara (dealtfel curentul caruia i-a dat nastere si-a luat numele tot de la el- arianismul), asadar Sf. Nicolae vazand ca nu vrea sa se lepede de erezie si ca atrage pe altii dupa el sfasiind biserica, i-a tras o palma de a rasunat intreaga incapere sinodala in care se adunasera episcopii intregii lumi. si asta nu din rautate sau din invidie (sau mai stiu eu ce), ci din parerea de rau pt. crestinii care se lasau ademeniti de invataturile ariene si nu mai ascultau de biserica. iar Nicolae e unul dintre cei mai mari sfinti praznuiti de ortodoxie. daca el a facut asta intru apararea credintei, iar Petru a taiat urechea slujitorului in apararea lui Hristos, atunci eu de ce sa nu ma revolt si sa nu iau atitudine? nu ma aseman pe mine cu ei si nici nu vreau sa creada cineva ca am tendinte inchizitorii, dar adevarul de credinta se pastreaza si prin lupta.
daca vrei exemple de oameni sfinti care au trait dupa modelul lui Hristos, atunci trebuie sa iei un calendar crestin si sa citesti numele celor inscrisi acolo. ei sunt doar un infim procent din totalul celor care si-au dat viata martiric sau si-au inchinat-o prin infranare caii crestine. multi dintre acestia ne amintesc pana in ziua de azi de viata lor desavarsita prin trupurile lor care au fost daruite de la Dumnezeu cu: neputrezire, savarsire de minuni, curgere de mir s.a. spre deosebire de alte credinte care se inchina la zei de tot felul si-si aroga legaturi cu divinitatea, crestinismul autentic practica pana in ziua de azi cultul sfintilor, exact asa cum l-au practicat primii crestini. dar aceasta credinta se bizuie in primul rand pe un fapt fara precedent in istoria omenirii: HRISTOS A INVIAT DIN MORTI! acesta este temeiul credintei crestine si tot acesta e temeiul pt. care nu ne inchinam lui Budha, Zoroastru, Mahomed... Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu intrupat iar trupul Sau, ca o pilda despre ce va fi la sfarsitul veacurilor cu trupurile oamenilor, s-a aratat inviat la f. multi dintre ucenicii Sai. asta spre deosebire de ceilalti fauritori de sisteme filosofice sau de asa-zise credinte care zac cu trupurile in aceleasi morminte in care au fost pusi.
un Sf. Parinte zicea ca "nu ma tem de moarte, ci de vesnicia ei". tot asa si eu, ma tem mai mult de moartea sufletului decat de moartea trupului- ca in fond la asta se refera. moartea sufletului inseamna trecerea intr-o stare de vesnica neodihna, unde "viermele cel neadormit" (constiinta proprie) nu inceteaza sa te mustre pt. faptele rele savarsite in viata si unde te chinuie gandul trairii departe de comuniunea cu Dumnezeu si Sfintii Sai. si fiindca atunci (in rai, dupa judecata universala) vom fi "ca ingerii in ceruri", deci fara placeri trecatoare si "nevoi pamantesti" (cum ar fi de pilda sexul), faptul ca multi din cei dragi ai nostri vor fi in iad nu va avea de ce sa ne mustre, fiindca la fel ca si noi au avut putinta de a savarsi preceptele Scripturii si libertatea de alegere intre bine si rau. iar "rai" inseamna starea de deplina pace si bucurie alaturi de ceata sfintilor, bucurie manifestata in mod obiectiv prin savarsirea Liturghiei Ceresti.
sa citim pilda bogatului si a saracului Lazar... cata profunzime, cata dreptate si acuratete in exprimarea celor ce vor fi!... un lucru e cert: odata trecut dincolo nu mai poti face nimic, atat pt. salvarea sufletului tau cat si pt. a celor ramasi in viata. aici e pilda. trebuie sa te ostenesti sa faci totul ca sa-ti castigi o inviere buna la venirea lui Hristos. altfel trupul tau va invia doar pt. a merge la chinuri. cam cum zice romanul: dupa fapta, si rasplata! si apropo de trup, spune cineva dintre Sfinti ca "trupul e o buna sluga dar un rau stapan"... asta este in totala concordanta cu ce scrie in Biblie: trupul slujeste acum pt. desavarsirea sufletului, nimic mai mult. iar daca va reusi aceasta, atunci amandoua, si trupul si sufletul, se vor indumnezei (atentie ca nu am spus "vor fi dumnezei" sau "ca Dumnezeu"- asta a fost greseala primordiala!). fara trup, dealtfel, sufletul nici nu s-ar putea manifesta intr-o lume fizica cum e pamantul. de aceea zice ca "va fi un cer nou si un pamant nou", ca toate vor corespunde noilor cerinte ale trupurilor spirituaizate. prin trup spiritualizat intelegem "patruns de spirit", asa cum a fost trupul lui Hristos care putea trece prin usile incuiate.
si ca un ultim aspect, cine pacatuieste in trup acela pacatuieste si in sufletul sau, dupa cum cine pacatuieste in sufletul sau nu poate pacatui in afara trupului. pt. ca in asa fel sunt alcatuite toate acestea ca nimeni sa nu aiba motiv de impotrivire la judecata zicand ca ori numai sufletul, ori numai trupul e pacatos.
multam pt. rabdare.
ca o paranteza, mesajul este adresat si celorlalti.
just me
#19368 (raspuns la: #19146) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mesia exista din vesnicie fiind de o fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant. El este fara de inceput si fara de sfarsit, altfel spus El este "inceputul si sfarsitul, alfa si omega". Prin urmare toate proorociile VT vorbesc despre El si misiunea Lui. Gasim in VT mai multe referiri la Sfanta Treime, din care face parte si Hristos, Cel ce avea sa vina pe pamant pt. a sterge pacatul stramosesc. Facerea 1, 26 si Isaia 6, 3 sunt doar doua exemple. Cel mai concludent este episodul in care Sfanta Treime se coboara in chip firesc, omenesc (sub chipul a trei tineri) la stejarul Mamvri, unde sunt intampinati cu cuvintele: "Doamne, de am aflat har inaintea Ta"...(adica desi erau trei persoane distincte, Aaron li se adreseaza ca uneia singure).

Ce am vrut sa zic prin toate acestea? Ca Hristos a existat din vesnicie, ca si Fiu al lui Dumnezeu, si ca la vremea hotarata EL A VOIT sa coboare pe pamant, n-a fost obligat. Dar vremea hotarata nu trebuie inteleasa ca fiind hotarata din afara, cum se pare ca intelegi tu, ci hotarata de STAREA SPIRITUALA A LUMII- deci nu e vorba de nici un destin prescris aici fiindca Dumnezeu a stiut dinainte ce va face omenirea, dar n-a voit sa-i incalce libertatea si ca atare n-a intervenit printr-un act dur ca s-o oblige la a respecta Legea caci n-ar mai fi fost atotdrept atunci.

Pui intrebarea "cine e Isus atunci ca el nu este amintit nicaieri inainte de a lua forma umana?" Insa inainte de asta faci o remarca: "Isus a existat inainte de Isus deoarece el a coborat si a luat o forma umana." Tocmai in aceasta consta dualitatea Lui (Dumnezeu si om in acelasi timp), ca a existat dinainte ca Dumnezeu si Si-a insusit trupul omenesc in spatiu si timp. Dealtfel ar fi fost ilogic sa vina ca Dumnezeu in afara trupului omenesc fiindca faptura umana n-ar putea percepe formele spirituale si natura divina in maretia ei, ci ea poate sa o perceapa doar daca persoana divina se supune legilor firii/materiei/fizice. Cine este Iisus? Sper ca ti-am raspuns. Daca ai fi vrut sa se vorbeasca inca din VT despre Fiul ca venind si luand numele Iisus, atunci te inseli. Asta ar fi dus inevitabil la nasterea unei multimi nemasurate de Mesia contrafacuti fiindca si-ar fi luat de buna seama acest nume si s-ar fi folosit de el in scopuri personale (mai ales ca acest nume era intre cele mai uzuale la evrei).

Spui apoi ca "a murit forma umana pe care a luat-o, deci nu forma divina, ca atare deicid= nimic". Paianjenul a incercat sa spuna ceva referitor la aspectele legate de crucificare si ce insemnau ele pt. condamnati- si pt. ceilalti. Tin sa punctez un aspect extrem de important la acest capitol: crucea era nu numai un instrument de tortura extrema, dar si un mijloc de lapidare a moralitatii persoanei respective. Si chiar daca acesta era un mijloc de ucidere legala la romani, evreii au adoptat destul de usor acest mijloc in practicile lor fiind mai feroce si mai drastic decat uciderea cu pietre in mijlocul pietei. De remarcat ca nici macar ei insisi nu doreau sa fie partasi la asa o executie fiindca mortul "spanzurat pe lemn" era considerat profanator pt. cei ce s-ar fi atins de dansul. Asta nu-i impiedica totusi pe curiosi sa se stranga ca la balci in jurul crucii. Prin urmare invinovatirea de deicid vine pe fondul interpretarii urmatoare: Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu care a venit sa mantuiasca lumea. Insa evreii, fiind sub jugul ocupatiei romane si dorindu-si un eliberator nu din chingile pacatelor ci din cele ale tiraniei straine, asteptau un reformator social, un fel de haiduc care sa-i dezrobeasca si sa intemeieze statul Israel in "pamantul fagaduintei". Prin urmare venirea lui Mesia s-a facut imediat subiect de dispute in chiar sanul Sanhedrinului, cei mai multi punand sub semnul indoielii persoana lui Hristos care, pe deasupra, se aratase in dese randuri impotriva practicilor lor invechite in faradelegi. Asta insemna subminarea puterii israelite, in opinia lor, si o incercare de substituire in persoana lui Mesia- ceea ce, sa fim obiectivi, era inacceptabil. Numai ca ei nu intelesesera ce fel de imparat venise sa fie acest Mantuitor, n-au inteles ca imparatia Lui nu este din lumea aceasta (cum El Insusi marturiseste in fata lui Pontiu Pilat). El le vorbea pe fata de o imparatie a sufletului iar lor li se parea ca vorbeste asa doar ca sa-i faca pe ei de rusine. De aici si invidia si rautatea lor (precizam ca nu e vorba de toti evreii, ci de mai marii fariseilor si carturarilor). Razbunarea pt. cuvintele Lui rostite cu indrazneala a fost posibila tinand sfat "ca sa-L omoare". Deci nu ca sa-L chestioneze, ci ca sa-L omoare! Inca inainte de a ajunge la judecata, soarta Sa era pecetluita.

De ce au fost invinovatiti totusi de deicid? Sa citim la parabola lucratorilor viei: "33. Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
34. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.
35. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.
36. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.
37. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
38. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.
39. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis." (Matei cap. 21). Ce ne spune aceasta pilda rostita de Mantuitorul in chiar ziua intrarii in Ierusalim, cand se pregatea de patima Sa? Spune f. multe! Pur si simplu nici nu trebuie sa mai completez nimic. Dar ca sa revin la intrebarea de la care am pornit am sa mai dau un citat: "Doamne, iarta-i ca nu stiu ce fac." (Hristos pe cruce). Aparent evreii nu stiau ce fac. Oricum, nu toti stiau, asta e clar. Daca n-a fost evident ca instigatorii au dorit moartea Lui din dorinta de razbunare, atunci cum se interpreteaza acest text: "10. Fiindcă ştia că arhiereii Îl dăduseră în mâna lui din invidie." (Marcu 15)? Sigur ca ei n-ar fi putut sa ucida pe Dumnezeu, departe de noi gandul acesta, insa faptul ca si-au invartosat inimile si s-au impotrivit lui Dumnezeu Insusi cerandu-I moartea, desi faceau varsare de sange nevinovat si puteau (daca ar fi fost sinceri cu ei insisi) sa renunte la simulacrul de proces fie numai si pt. ca ar fi putut fi intr-adevar Dumnezeu, acest fapt zice multe despre moralitatea acelora si despre scopurile lor ascunse. Insasi ideea de ucidere a Celui Care le dovedise in atatea randuri ca este Fiul Omului, ucidere menita sa distruga trup si suflet deopotriva, este o idee indreptata impotriva Duhului Sfant si a voii divine.

Scenariul tau e ca un film pt. copii, menit copiilor si conceput copilareste, nu te supara. In primul rand e doar un scenariu. In al doilea rand este gresit fiindca, daca prin absurd am accepta acestea, atunci nu se mai pune problema neimplinirii Scripturilor, ci aceea a nemantuirii omenirii! Pt. ca Hristos n-a venit (numai) ca sa implineasca Scriptura, ci ca sa desavarseasca omenirea. Proorociile despre El n-au fost date pt. ca mai tarziu in timp El sa le adevereasca, nu acesta a fost scopul lor, ci acela de a face cunoscute SEMNELE venirii/persoanei Lui, la fel ca si in cazul apocalipsei. Asadar nu proorociile sunt conditia venirii Sale, ci venirea Sa este conditia pt. care au avut loc proorociile.

Afirmi ca: "intr-o discutie teologica trebuiesc lasate crezul religios personal si credinta in sine la o parte. Daca nu o facem, atunci discutia o sa aibe o natura "credincioasa" dar nu teologica ( teos= zeu, logos= a vorbi ) si atunci nu mai e necesar sa ne pierdem timpul despicand firul in 4." Teologie (din greaca) nu are intocmai sensul dat de tine. Theos inseamna Dumnezeu (zeu daca vrei tu neaparat) iar logos inseamna cuvant. Prin urmare teologie se traduce prin "Cuvantul lui Dumnezeu", adica Fiul lui Dumnezeu. Vorbirea "teologica" (vorbirea despre Dumnezeu) in afara crezului religios personal ("credintei in sine") este vorbire in afara lui Dumnezeu si nu mai este teologica, daca-mi permiti sa-ti atrag atentia. Poate fi cel mult "logica", va fi cu siguranta profana si, repet, in nici un caz despre Theos. Cum ai putea patrunde spiritual asa niste lucruri sau vorbi despre ceva ce nu cunosti si nu poti patrunde cu sufletul? Ca unde e loc numai de logica, nu prea mai ramane pt. simtirea interioara. Eu incerc pe cat posibil sa nu despic firul in 4, cum zici tu. Iti fac cunoscute unele chestiuni, daca vrei, dar sa stii ca n-am sa arunc margaritarele credintei in gura porcilor fiindca, asa cum zice Hristos, daca fac aceasta porcii se pot intoarce spre mine sa ma rupa. Eu iti spun o data, de doua ori, poate si de noua ori, dar dupa aia nu mai avem ce "teologhisi" impreuna, daca vad ca doar te prefaci a asculta ceea ce zic.

Toti invatam cate ceva in viata asta, mai mult sau mai putin. Eu nu dau sfaturi nimanui, atrag atentia asupra unor lucruri si atat. Ca o fac cu ceva ravna, nu mi-e rusine si nu ma tem de reactiile nimanui. Fiecare va da socoteala si pt. tot cuvantul rostit, la vremea cuvenita. Ceea ce stiu spun cu tarie fiindca nu stiu de la mine insumi, ci de la cei care au experimentat timp de 2000 de ani si-au pus in valoare aceasta stiinta despre Dumnezeu. Eu doar vorbesc despre ele. Daca nici macar vorbele nu sunt suferite, atunci cum ar mai putea sa fie suferita viata dupa preceptele Scripturii?!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#21351 (raspuns la: #21153) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
AlexM - de carapiscum la: 11/09/2004 14:46:37
(la: Preoti homosexuali?)
Intr-adevar, asa este: trebuie luate pe rand. Inclusiv chestiunea potopului. Iti dai seama ca daca vom trece de la un subiect la altul ca si cum am schimba ciorapii, o sa ajungem intr-un tarziu sa purtam un ciorap de un fel pe un picior si altul de alt fel pe celalalt.

Cele zece porunci NU sunt toate interdicitii! Sunt indemnuri la o viata legata de Dumnezeu, la desavarsire, la implinirea faptelor bune si la neimplinirea celor rele. Exista insa si interdictii. Dar intrebarea mea era retorica, speram sa intelegi asta. Tocmai ca desi nu se vorbeste explicit de pacat in Decalog, noi subintelegem din textul respectiv ca tot ce vine in contradictie cu Legea este pacat in mod automat. Se incadreaza homosexualitatea la vreunul din capitolele Decalogului? Raspunsul meu este afirmativ: la porunca "Sa nu fii desfranat" (dupa alte editii suna "Sa nu curvesti")!

La punctul 2, "aparent factorul declanshator care a calcat pe sensibiliate" n-a fost doar cuvantul "ciraci"- pe care dealtfel il cunosc in toate intelesurile lui. Toate denumirile insirate de tine, unele puse in mod intentionat intre ghilimele, mi s-au parut a fi tendentioase atat in context cat si ca modalitate de abordare. Expresiile "binevoitori" si "oameni de bine" fac obiectul unei desconsiderari fiindca daca ai fi vrut sa inteleg contrariul, atunci nu le-ai mai fi pus in ghilimele. Prin urmare tocmai aceste cuvinte m-au deranjat mai mult. Din ce ai scris tu am dedus (iarta-ma daca am gresit) ca ai in tine un fel de repulsie fiintiala ce tine de parerea ta cum ca unii s-au folosit de Biblie in scopul de a minti voit lumea. Am vazut dispret si ostilitate, dar daca am gresit nu e numai vina mea, trebuie sa stii sa te exprimi mai clar pe viitor.

Se pare ca daca eu trec peste logica ta, nici tu nu te chinui sa faci altfel in ce priveste sistemul meu de gandire. Realitatea are intotdeauna mai multe fatete. Am zis-o de sute de ori: adevarul e ca un soare- vazut de mii de oameni, din locuri diferite si la timpuri diferite (spre ex. daca eu il vad la rasarit, tu poti sa-l vezi din alta parte dar la apus).

"Iti permit" sa crezi ce vrei, dupa mintea ta. Daca te-ai lua dupa mintea lor n-ai mai vorbi asa acum si-ai incerca macar sa faci din propria ta viata obiectul de studiu al cercetarilor tale.

"S-au gasit corpuri mumificate datand inca dinainte de Hristos"... Stiu asta, crezi ca vorbesti cu cineva care traieste in pustiu? Normal ca s-au gasit, s-a facut un obicei (ma vad nevoit sa repet asta) din a dezgropa mortii pt. a le cerceta oasele, asa ca in scurt timp nici in mormant nu vom mai avea odihna. Insa una e mumia si altul e trupul unui sfant, mort pt. credinta sau din credinta. Mumia e un sac uscat plin de oase goale, "moastele" sunt trupuri neputrezite, in perfecta stare, ca si cum ar fi inca vii, unele avand darul curgerii de mir- ceea ce lipseste cu desavarsire la mumii. Moastele sunt vindecatoare si izvoratoare de minuni, mumiile sunt izvoratoare de intrebari stiintifico-fantastice. Si as putea continua cu tema.

Nu, nu mi s-a parut nimic indecent in afirmatia mea. Ai putea intelege usor ce-ti vorbesc daca ai avea ceva experienta "in domeniu". Nebunii pt. Hristos au fost numiti asa pt. ca au dus o viata atat de ascetica incat lumea "normala" i-a crezut nebuni, nu pt. ca ar fi fost nebuni in realitate. Nebunia lor a constat in desavarsirea spirituala si in indeplinirea virtutilor sfinte in paralel cu nebagarea in seama a propriilor nevoi trupesti. Ei sunt cei ce au dat dictonul: "trupul e o buna sluga dar un rau stapan"!

In concluzie, nu e vorba de nici o polemica. E vorba de impartasit niste idei. Vrei sa le gusti, bine; nu, tot bine. N-am nimic de impartit cu tine. ...decat, poate, bucuria de a fi impreuna ca niste prieteni adevarati, chiar daca nu ne cunoastem in profunzime. Se prea poate ca in timp sa invatam sa apreciem ce are de daruit aproapele nostru.

Desi in general oamenii se feresc in a urma sfaturile altora, si eu nu fac abstractie de acest aspect, am sa-i dau curs. Vrei sa discutam mai mult, o vom face ca la scoala: ridicam manuta sus si raspundem direct la subiect.

Sa fii iubit!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#21784 (raspuns la: #21361) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sa traiesti tovarase...Alexandru1dec1918 - de ampop la: 13/09/2004 08:39:33
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Cand zici "nazistii Reagan si Teacher" este oare vorba de presedintele US si prim-ministrul Marii Britanii? Invata limba engleza tovarase, ca "Teacher" nu era prim-ministru...Cred ca se scria altfel, mai vezi, sa nu-ti dau mura in gura.Daca esti utilizator de net, cauta cu diverse motoare de cautare.
Eu am demnitate si acum, tov.securist. Tu aveai doar cand il slugareai pe carmaci. Demnitatea slugii, platite gras. Demnitatea taranului de a tremura daca isi taie un vitel sa-l manince. Demnitatea a 7 oua pe luna, a frigului din casa, demnitatea a 1/2 pachet de unt, demnitatea a 1/2 kg carne de porc cu slanina si os, demnitatea a 1 kg de zahar...toate PE LUNA.
"Inainte nu veneau pedofili in Romania" ci erau din aia autohtoni, informatori ai securitatii...chiar am cunoscut unul in Oradea, Doamne iarta-l ca s-a dus, care a stat 3 saptamani la Nucet la spitalul psihiatric dupa care a fost pus in libertate de AI TAI, ca abuzase de niste fetite de 10-12 ani...
Hai, ca multi care citesc erau copii pe atunci si vrei sa-i manipulezi...si te crezi "dibace"? Colegii tai s-au privatizat. Cred ca te-au tras pe linie moarta si acum o duci greu. Cand aveai mancare si bani cu ghiotura era mai bine desigur pentru TINE si aveai DEMNITATE. Don't sell me bull shit...

Mario
#21993 (raspuns la: #21617) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Boierimea româna s-a format tarziu,..."(continuare III) - de DESTIN la: 14/09/2004 00:43:31
(la: Cum gandim?)



Urmează cea de-a doua domnie a lui Dumitraşco-vodă Cantacuzino.

În timp ce Miron Costin fugise împreună cu Petriceicu-vodă , marele vornic, Gavriliţă, cumnatul cronicarului, sfătuit de Buhuş hatmanul, care îl avertizează că Dumitraşco-vodă plănuieşte să-i taie pe toţi boierii filo-poloni, fuge, împreună cu fiii săi şi cu alţi boieri gioseni, în Ţara Românească, la Şerban-vodă Cantacuzino, vărul şi rivalul domnului moldovean .

În Muntenia, boierii fugiţi îl aleg domn pe Constantin Cantemir:

“Şi au socotit cu toţii pre Costantin Cantemir cliuceriul, fiind om bătrân, ca de şaptedzăci de ani, şi om prost, mai de gios, că nice carte nu ştié, socotind boierii că l-or purta precum le va fi voia lor […]. Că alţii mai de cinste şi mai de neam nu priimié să fie domnu” .

Tot în Letopiseţul lui Neculce (care, de altfel, nu le este deloc favorabil Costăcheştilor, din pricina propriului diferend al autorului cu Lupul Costache; este interesant de remarcat cât de mult influenţează interesele personale viziunea de ansamblu a acestui cronicar) găsim o nouă probă a uriaşei influenţe la care ajunseseră Gavriliţă şi ai săi - noul domn, Constantin Cantemir, jură în faţa marelui boier:

“Aşijdere au mai giurat Cantemir şi lui Gavriliţă: luund domnia Cantemir, să nu să atingă sabia lui de dânsu sau de vreun ficior a lui”,
după care urmează nelipsitul comentariu maliţios al lui Neculce, care îl vizează, desigur, pe duşmanul său de moarte, Lupul, fiul lui Gavriliţă:
“pentru căci el vidé Gavriliţă pe ficiorii lui că nu sunt toţi aşedzaţi la minte, ce o samă sunt şi can zlobivi” .

După mazilirea lui Dumitraşco-vodă Cantacuzino, ieşenii se revoltă împotriva grecilor, iar armaşul Fliondor, Gheorghiţă Ciudin, căpitanul Mitre şi Mileştii, în fruntea “burzuluirii”, îl caută cel mai vârtos pe Sarăieni “carele au fost de au fost bătut stupii lui Gavriliţă vornicului şi au fost dat ştiubeilor foc”, dar grecul scapă .

În 1685 începe domnia lui Constantin-vodă Cantemir. Gavriliţă este ţinut la mare cinste (vel-vornic de Ţara de Jos) şi atinge punctul maxim al puterii:

“Şi din toţi boierii era mai ales la acest domnu Gavriliţă vornicul şi cu ficiorii lui. Era el boieriu şi chivernisié precum îi era voia. Şi era o samă din ficiorii lui can făr’ de ispravă , zlobivi: Lupul şi Solomon şi Costachi. Avé slugi tălhari la casăle lor, de ţiné drumurili, de ucidè turcii şi fura bucate din Bugeac, cai, iepe. Şi să făce farmutale totdeuna şi slimuri cu tătarâi pentru fapteli lor, şi nu puté să dzică nime nemică de frica lui Gavriliţă.. Şi domnul, de şi ştié, răbda”.

Vrând-nevrând, cronicarul depune astfel mărturie, printre obişnuitele insulte, pentru măreţia la care ajunseseră Costăcheştii în timpul domniei lui Constantin Cantemir.

Deja nu mai este vorba doar de o familie bogată şi influentă, ci de un adevărat spirit de clan, pe care îl dezvoltă Gavriliţă şi ai lui.

Încercând o comparaţie puţin cam excentrică, am putea sesiza asemănările dintre aceste mari neamuri din Moldova şi clanurile din Scoţia medievală.

Costăcheştii au ştiut cum să-şi apere interesele spiţei şi au avut un “rol pe care nu l-a avut nici o familie boierească din trecut, pentru o perioadă atât de lungă” .

Vodă Cantemir îl trimite pe Gavriliţă cu solie în Ţara Românească, la Şerban-vodă Cantacuzino .

La scurtă vreme de la întoarcerea în Moldova, Gavril Costache, unul dintre cei mai puternici boieri din istoria Moldovei, trece la cele veşnice.

Au existat şi voci care au susţinut că marele boier ar fi fost otrăvit la ordinul domnului Munteniei (şi, mergând mai departe, însuşi Constantin-vodă Cantemir ar fi avut de câştigat de pe urma morţii omului care avusese o atât de importantă influenţă în cadrul procesului de stabilire a candidaţilor la domnie, care îl ţinuse, până atunci, sub control şi peste al cărui cuvânt nu putuse trece; uciderea ulterioară a cărturarului Miron Costin, la ordinul aceluiaşi domnitor, face această supoziţie şi mai plauzibilă: cei doi domnitori, înţeleşi pentru a suprima un personaj devenit mult prea incomod).

De pe urma lui Gavriliţă Costache, familia va fi poreclită, în cronicile vremii, şi Gavriliţeşti.

După moartea lui Gavriliţă, îi urmează în dregătoria de mare vornic de Ţara de Jos, fiul său, Vasile (Vasâlie, Vasâlaki), care însă nu mai avea la fel de multă trecere la Domnie, ca tatăl său.

Încet-încet, şi ceilalţi Costăcheşti sunt decăzuţi din demnităţile avute anterior .

Vasile, căsătorit cu Catrina, născută Cantacuzino , a fost un personaj ceva mai şters şi mai neinteresant pentru cronici , dar un dregător iscusit şi onest, de care nu prea s-a plâns nimeni.

Acum încep să se profileze unele nemulţumiri faţă de Constantin Cantemir, care se înconjurase de mujici şi nu mai cinstea neamurile (există o radicală conştiinţă elitară în rândul boierilor moldoveni; pentru ei, celălalt nu este neapărat străinul, ci necredinciosul şi, poate în primul rând, mujicul.

De multe ori, boierii moldoveni se identifică mai lesne cu, să zicem, nobilii polonezi, decât cu ţăranii de pe propria moşie). În acest context, mai mulţi boieri de frunte ai Ţării de Jos se strâng, în 1690, la Băcani, lângă Bârlad, la nunta lui Ion Pălade. Printre ei: Costăcheştii şi vornicul Velicico Costin. Ei hotărăsc să fugă în Ţara Românească, unde să îi ceară ajutor domnului Constantin Brâncoveanu, pentru a-l instala domn în Moldova pe Velicico. Trădată însă de boierul Ilie Ţifăscul, zis Frige-vacă, conjuraţia a dat greş.

Velicico şi Miron Costin sunt ucişi din ordinul lui Cantemir (care va fi măcinat, mai apoi, de remuşcări), iar Vasile, Solomon şi Costachi Costache, împreună cu Gheorghiţă Mitre, spătarul Dedul, cei trei fii ai lui Miron Costin şi Nicolae Costin sunt închişi.

Aceeaşi soartă o va avea şi un alt grup de boieri, fugiţi în Muntenia şi readuşi: Lupu Costache, cumnatul său, paharnicul Lambrino, Antiohie Jora şi Bujorăneştii.

Cantemir are ordin de la Poartă să nu-i omoare pe prinşi; în plus, îşi aminteşte şi de jurământul făcut faţă de Gavriliţă, acela de a nu-şi atinge sabia de neamul său. Aşa că le cere să plătească, unii zece pungi, iar alţii cinci şi îi eliberează .

Vornicul Vasile o va găzdui în casa sa pe Maria, fiica lui Constantin-vodă Brâncoveanu, în timpul nunţii acesteia cu Constantin Duca, noul domnitor instalat în Moldova .

La 1696, este vel-vornic al lui Antioh-vodă Cantemir .

În anul 1701, revine la domnie Constantin-vodă Duca.

Vasile Costache se încuscreşte cu vistiernicul Iordache Ruset, care îl convinge la nuntă să se rupă de Duca şi să fugă în Muntenia, la Brâncoveanu.

Pleacă în Muntenia toţi Costăcheştii, împreună cu Mihalache Racoviţă, Ilie Ţifăscu, Lupu Bogdan şi alţi aproape 50 de boieri .

Boierii pribegi ţin sfat, împreună cu vodă Brâncoveanu şi hotărăsc să îşi aleagă domn dintre ei.

Până la urmă, Vasile Costache moare în pribegie, în Ţara Muntenească:

“Şi n-au apucat să-ş vie la pământul lui şi la casa lui, nice să să bucure de sfatul ce-l începusă” .


(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22130 (raspuns la: #21846) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ISTORIE RECAPATATA(continuare IV) - de DESTIN la: 15/09/2004 03:54:54
(la: Cum gandim?)
Mai importanţi dintre fraţii lui Vasile sunt Solomon, mare clucer şi vornic, căsătorit cu o Catrina care, după moartea soţului său, va dărui un sfert din moşia Văscăuţi, Patriarhiei de Ierusalim (în anul 1714) şi Costachi, mare serdar la 1690, căsătorit cu fiica vornicului Manolachi Rosetti (de la el porneşte ramura Epurenilor) .

Dar cel mai de seamă dintre fiii lui Gavriliţă (al treilea al său şi primul cu Tudosica ) a fost Lupul Costache, un personaj cu totul excepţional al timpurilor sale şi, de aceea, temut şi invidiat de către contemporanii săi.

În timpul domniei lui Constantin Cantemir a ocupat dregătoriile de vtori-sluger şi vel-medelnicer.

Asupra domnitorului Constantin Duca are o mare influenţă (comentând unele sfaturi pe care i le dă lui Duca, Ion Neculce nu scapă prilejul de a-l caracteriza pe Lupu drept “bezmetec la minte” ) şi este vel-vistiernic, dar nu prea se pricepe la administrarea banilor .

Întreţine relaţii de prietenie cu stolnicul Constantin Cantacuzino (care îi trimite în dar, la 24 mai 1694, o Evanghelie greco-română, cu autograf) şi cu vodă Brâncoveanu .

În anul 1696, devine domn Antioh Cantemir, care îl numeşte pe Lupu comisar şi acesta reuşeşte, împreună cu alţi boieri, să îi alunge pe polonezi din ţară ; apoi devine mare vornic de Ţara de Sus.

Este apoi hatman, în timpul primei domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă71 .

În 1705, Antioh Cantemir revine pe Scaunul Moldovei, iar Lupu Costache este vel-vornic de Ţara de Jos .

Constantin Brâncoveanu trimite un sol în Moldova, pentru a aranja logodna fiului său, cu fiica lui Antioh. La marele ospăţ oferit în cinstea solului, Lupu se îmbată şi spune “multe cuvinte deşerte şi fără treabă…împotriva lui Antiohi-vodă”, fapt pentru care s-a şi ridicat masa .

Lupu ştia să-şi disimuleze marile ambiţii, dezvăluindu-le numai din cauza beţiei .

În 1707, devine domn, încă o dată, Mihai Racoviţă, iar Lupu, care este şi rudă cu el, rămâne, în continuare, vel-vornic de Ţara de Gios (Jos) .

În timpul lui Nicolae-vodă Mavrocordat, fuge în Transilvania, împreună cu nepotul Constantin Costache şi cu boierii Catargiu, Rosetti şi Racoviţă.

La 1711, devine domn Dimitrie Cantemir, iar Lupul Costache îşi recapătă vornicia Ţării de Jos .

Atunci când Dimitrie Cantemir decide să se alieze cu Ţarul Petru al Rusiei împotriva turcilor, Lupu Costache decide să rămână neutru, bogăţia şi puterea sa permiţându-i să o facă.

Astfel, se retrage la mănăstirea întărită Bursuci (de la care îi va proveni şi porecla de “Bursucul” ), împreună cu neamurile şi slugile.

Neculce scrie că boierul îi era dator lui Cantemir cu 3000 de galbeni, plus încă 800, pe care îi primise de la domn pentru a cumpăra pâinea necesară armatei. Boierul face un inteligent joc dublu, încercând să se facă plăcut atât ruşilor, cât şi turcilor.

Cantemir şi ruşii îl trimit pe polcovnicul Chigheciu, pentru a-l aduce pe boierul răzvrătit.

Acesta se preface însă bolnav şi scapă, trimiţându-i doar zălog pe fraţii săi şi pe unul dintre fii; apoi continuă să-l îndemne pe vizir să treacă Dunărea, lucru care va grăbi înfrângerea ruşilor .

Lupu continuă, în acelaşi timp, să le dea de ştire ruşilor despre mişcările otomanilor şi acestora să le trimită corespondenţa militară rusească, pe care o intercepta (“Numai Lupul vornicul au prinsu acele cărţi şi le-au trimis la veziriul, ca un împiedecătoriu de binele creştinilor”).

Această atitudine ne-ar putea duce cu gândul la lipsa completă de principii morale a personajului (care poate fi considerat şi un “spion dublu”); nu putem, totuşi, să nu ne lăsăm uimiţi şi să nu admirăm curajul şi abilitatea politică a acestui boier, care a reuşit să se menţină pe o poziţie de relativ echilibru faţă de două imperii aflate în conflict şi faţă de domnitorul Moldovei.

Prietenia lui Costache cu vodă Brâncoveanu ar putea veni în susţinerea ipotezei conform căreia boierul moldovean ar fi avut o înţelegere cu domnitorul Munteniei, amândoi dorind înfrângerea lui Cantemir .

Este arareori accentuat rolul decisiv pe care l-au avut Lupu Costache şi neamul său în eşuarea proiectului rusesc de la 1711.

Este greu de crezut că a existat o strategie coerentă de stăvilire a expansiunii ruseşti şi este sigur că boierii vremii nu îşi puteau imagina că Moldova ar fi putut fi transformată, pe viitor, într-o gubernie a Ţarului.

Dar o parte a elitei moldoveneşti din epocă intuia (chiar dacă prin prisma unor interese de “clan”) că aventura atât de bine intenţionată a luminatului prinţ-cărturar şi cu atât de generoase perspective în cazul unei victorii ruseşti, nu putea să fie aducătore de prea mult bine.

Iată, deci, că prudenţa poate fi şi ea, în anumite împrejurări, o formă de curaj.

Contrar tabloului făcut de către Ion Neculce, paharnicul Constantin Sion îl prezintă pe vornicul Lupu în termeni mult mai favorabili (influenţat fiind şi de ruso-fobia sa), drept un “bun patriot” .

Furios pe atitudinea boierului, Petru I a poruncit ca neamul Costăchesc să fie în veci blestemat în bisericile pravoslavnice ale Rusiei.

Lupu Costache nu s-a sinchisit, însă, prea mult de această afurisenie (aşa cum găsim în Psalmii Regelui David: “că ei vor blăstema şi tu vei blagoslovi”) .

(va urma)


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22341 (raspuns la: #22130) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ISTORIE RECAPATATA(continuare VI) - de DESTIN la: 17/09/2004 03:17:00
(la: Cum gandim?)
Au fost si boieri ,au fost si conducatori ,au fost si romani...

Ramura Pătrăşcan îi are ca reprezentanţi pe :

-Matei Kostaki, zis “Petraşcanu”, nepotul lui Lupu Costache. Postelnic, căsătorit cu Ruxandra, născută Miclescu.

-Iorgu, fiul lui Matei Kostaki. Zis “Stoeşescu”, a fost căsătorit cu Catinca, născută Sturdza.

Ramura Talpan:

-Constantin, zis “Talpan”. Mare-vornic, căsătorit cu o Rosetti.

Din linia Negel se disting:

-Constantin Costache, fiul lui Vasile Costache. Căsătorit cu Catrina, fiica vornicului Iordache Roset. Poreclit “Negel”, din cauza unui neg pe care îl avea pe nas.

La 1707, în timpul celei de-a doua domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă este vel-comis şi domnitorul îl trimite, ca sol al său, în Muntenia, la nunta unuia dintre băieţii lui Constantin-vodă Brâncoveanu, cu fiica unui boier moldovean, Ilie Cantacuzino.

Constantin Costache ocupă aceeaşi dregătorie de mare-comis şi în timpul domniei lui Dimitrie Cantemir.

În 1712, în timpul celei de-a doua domnii a lui Nicolae-vodă Mavrocordat, este stolnic mare; domnul îl însărcinează cu îndeplinirea poruncii venite de la Poartă, de a curăţa Prutul de copaci şi crengi.

În 1716, vine pentru a treia oară la domnie, Mihai Racoviţă, iar Constantin Costache este vel-vistiernic şi domnul îl trimite, împreună cu vel-banul Macriiu, să adune două-trei mii de tătari, pentru a-i folosi împotriva austriecilor din Cetatea Neamţului.

Vistiernicul nu apucă să-i mai spună lui Racoviţă de venirea tătarilor, fiindcă austriecii ajunseseră deja la Iaşi.

Costache se ascunde în stuh.

După victoria turcilor şi izgonirea austriecilor, domnul îi trimite pe Constantin Costache vistiernicul şi pe Luca biv-vistiernicul în Bugeac, pentru a-i elibera pe robii luaţi de tătari din Moldova.

Casele domneşti arzând, Mihai-vodă Racoviţă se mută în două case alăturate, cele ale biv-spătarului Ioan Păladi şi cele ale lui Constantin Costache, acum vel-spătar.

După mazilirea lui Racoviţă, C. Costache este pus, la 26 septembrie 1726, caimacam, împreună cu vel-banul Sandu Sturdza şi amândoi îl vor întâmpina pe noul domn, Grigore-vodă Ghika.

La acest domn, Constantin Costache este hatman; plănuieşte, împreună cu neamurile sale (stolnicul Iordache Costache, fiul lui Lupu; paharnicul Gavril Costache; stolnicul Toader Costache), cu vel-vornicul Ioan Păladi şi fiul acestuia, vel-banul Toader şi cu spătarul Iordache Cantacuzino să fugă în Bugeac şi să-şi aleagă domn dintre ei.

Sunt însă arestaţi cu toţii; Iordache Costache este decapitat, ceilalţi sunt închişi o vreme, apoi eliberaţi.

La mazilirea lui Grigore Ghica, în 1733, C. Costache, acum vel-logofăt, este din nou caimacam, împreună cu Constantin Ruset, vel-vornic.

În acelaşi an, începe domnia lui Constantin-vodă Mavrocordat, la care Constantin Costache continuă să fie vel-logofăt. Aceeaşi dregătorie o va ocupa şi în timpul celei de-a doua domnii a lui Grigore Ghica, până când, la 29 februarie 1737, moare în urma unui atac de apoplexie (anterior ceruse, din pocăinţă, să nu fie îngropat în biserica Mitropoliei, ci afară, lângă uşă).

Iscusit şi influent, indispensabil aproape tuturor domnitorilor contemporani cu el, Constantin Costache este emblematic pentru acea boierime română care a fost, aşa cum frumos scria Ştefan D. Grecianu:

“braţul şi sufletul ţărei nóstre”.

De aceea, voi oferi, în continuare, un citat ceva mai amplu din acelaşi Ion Neculce care, cu toată aversiunea faţă de Costăcheşti, pe care nu şi-o ascunde pe toată întinderea cronicii sale, nu poate ca, la moartea lui Constantin Costache, să nu îi recunoască acestuia şi calităţile:

“Atunce să tâmplasă Costantin Costachie Gavriliţi, ce să poriclé Negel, c-avè un negel în nasu din naştire, cari era logofătu mare şi era cu zlotăria la Suceavă. Şi mergând la mănăstire la Suceviţi, sosind într-o simbătă sara la mănăstire, în 28 di dzâli a lui feurar, au şădzut cu igumănul şi cu alţi mazâli la masă, de-au mâncat bini sara, iar când au fost dispre dzuă, s-au sculat să margă la biserică duminică dimineaţa. Şi n-au apucat să agiungă în biserică, şi l-au şi lovit o ameţală, de-au cădzut gios în mijlocul mănăstirii. Şi luându-l ficiorii în braţă, de-bè l-au dus pãn’ la chilie, şi peste un ceas au şi murit.
Apoi l-au adus slugile la Ieş, şi i-au ieşi tu vodă înainte şi cu toată boierimea, şi l-au îngropat la mitropolii, afară lângă uşa bisericii, c-aşé au poftit el, să nu-l îngroape în biserică. Şi mari cinste i-au făcut la îngropare, şi mai mulţi oameni strâga "Dumnedzău să-l ierte"dicât "să nu-l ierte". Că măcaru că era om mânios şi zavisnic asupra unora, după cum îs pizmătari neamul Gavriliţăştilor, dar avé şi unili lucruri bune. Că era om şi harnicu, nici mitarnic sau lacom, şi era şi om libovnicu, ospătători. Dragă-i era cinstea şi mai aleasă decât toati era cè mai bună, că să pune tari în prici cu domnii şi cu alţii pentru ţară. Sta di să pricé, ca să nu o jăcuiască. Pentru acee nărodul mai mult strâga "Dumnedzău să-l ierte". Şi noă încă ni să cade, celor ce om citi, di vremi că sta pentru ţară cu bini, să dzâcim "Dumnedzău să-l ierte". Că boieriul cari stă cu bine pentru ţară di spuni, macar de-ar vini şi la primejdia vieţii, i să cade de la ace ţară şi di la peminteni a-i da mai multă cinste di laudă decât de hulă. Făcutu-i-au şi giupâneasa lui, unde l-au îngropat, mormânt di piatră frumos, ca să rămâie di pomeniri.”

Trebuie să fi fost un personaj cu totul excepţional acest Constantin Costache, dacă un mare adversar al familiei sale îi scrie un necrolog atât de emoţionant !

(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22589 (raspuns la: #22442) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...