comentarii

spatiul de tavalit de ras


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Am ras... m-am distrat... si- - de laura_ la: 14/02/2006 19:38:53
(la: Granitele sexului normal.)
Am ras... m-am distrat... si-am invatat cate ceva... (apropos... om,horia si gineveru... sunteti tari!...imaginatie debordanta...)... asa ca prea multe nu am ce sa adaug...

Parerea mea este ... ca nu exista anormalitate in sex ... atata timp cat nu lezezi drepturile si libertatile celorlalte persoane si atata timp cat exista acordul si vointa proprie a partenerilor participanti (aici as putea... apropos de pedofilie... sa includ si capacitatea de exercitiu a individului participant)... cu alte cuvinte... pe mine nu ma intereseaza cine si cu ce isi satisface dorintele si poftele sexuale... atat timp cat eu, ca individ, nu sunt lezat in vreun fel (incalcandu-se prin asta...normele prevazute de lege... extinzand... chiar si cele morale) ...
da de ras cand mai zambim? - de cosmacpan la: 20/02/2006 17:28:26
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Animalele se plimbau cu avionul. Rata îi dã o palma ursului si spune:
- Dã, bã, o tigare!
Ursul se executã. Dupã câteva clipe:
- Dã, bã, un foc!
Ursul îi dã. Dupa 10 minute, faza se repetã.
Vine vulpea din spate, sã se dea rotundã, îi dã o palmã ursului si
cere o tigare. Ursul se enerveazã, ia rata si vulpea si le aruncã din avion.
La care rata cãtre vulpe:
- Vulpe, stii sã zbori?
- Nu!!!
- Si atunci de ce faci figuri în avion?

CAPITALISM TRADITIONAL
Ai doua vaci. Vinzi una si cumperi un taur.
Cireada se inmulteste iar economia prospera.
Le vinzi si iesi la pensie cu castigul.

COMPANIE AMERICANA
Ai doua vaci. Vinzi una si o fortezi pe cealalta sa produca lapte cit
pentru patru.
Esti surprins cand vaca moare.

COMPANIE FRANCEZA
Ai doua vaci. Faci greva pentru ca doresti sa ai trei vaci.

COMPANIE JAPONEZA
Ai doua vaci. Le reproiectezi astfel incat sa fie de zece ori mai mici
decat o vaca obisnuita si sa produca de douazeci de ori mai mult lapte.
Apoi creezi imagini animate inteligente ale vacii, numite Cowkemon,
si le promovezi la scara globala.

COMPANIE GERMANA
Ai doua vaci. Le reproiectezi astfel incat sa traiasca 100 de ani,
sa manance o data pe luna si sa se mulga singure.

COMPANIE BRITANICA
Ai doua vaci. Amandoua sunt nebune.

COMPANIE ITALIANA
Ai doua vaci, dar nu stii unde sunt.
Pleci in pauza de pranz.

COMPANIE RUSEASCA
Ai doua vaci. Le numeri si afli ca ai 5 vaci.
Le numeri din nou si afli ca ai 42 de vaci.
Le numeri din nou si afli ca ai 12 vaci.
Te opresti din numarat vaci si deschizi alta sticla de vodca.

COMPANIE ELVETIANA
Ai 5000 de vaci, dintre care nici una nu-ti apartine.
Facturezi celorlalti cheltuieli de depozitare.

COMPANIE INDIANA
Ai doua vaci. Te inchini la ele.

COMPANIE CHINEZA
Ai doua vaci. Ai 300 de oameni care le mulg.
Declari somaj zero, productivitate bovina inalta
si arestezi reporterul care a publicat cifrele.

COMPANIE ROMANEASCA
Ai 6 vaci, costuri cat de 10, mulgi doar 3,
alergi bezmetic printre ele, mai aduci personal pentru alte 5,
dai faliment si dai vina pe bou.
Spatiul virtual imi pare o ca - de rayro la: 23/02/2006 20:04:22
(la: atinge-ma, dar de la distanta !)
Spatiul virtual imi pare o cale de comunicare minunata. Ai ocazia unica sa cunosti intai omul si apoi ambalajul. Cred ca intalnirea face to face conteaza doar daca iti doresti altceva decat prietenie. Odata stabilita legatura pe net, cred ca e destul de greu sa intrerupi relatia daca nu ti-a placut "realitatea".
In plus, marele avantaj este ca poti vorbi cu prieteni ce nu-s de la tine din oras/tara. Cu ei cum poti sa iesi la o bere? Sau cat de des?
Dezavantaje. Poti construi o imagine diferita de ceea ce esti in realitate. De acord. In acest caz nu mai e vorba de prietenie ci de oarece interese. Care sunt alea? Habar n-am. Ca tot n-am reusit sa inteleg de ce ar trebui sa "vand" altceva decat sunt eu. Poate ma ajutati voi.

Rasa aceasta Lagotto Romagnol - de sorinr_sts la: 04/03/2006 21:06:38
(la: trufe)
Rasa aceasta Lagotto Romagnolo specializata in culesul trufelor se gaseste si la noi an tara?(Romania),cum as putea cumparaun pui si cat ar costa.
#109567 (raspuns la: #95019) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rasul - de sierva la: 12/03/2006 20:18:52
(la: joc)
Rasul este cantecul fericirii.
Ce este izvorul?
#111118 (raspuns la: #110931) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Stimate domn, spatiul pe pri - de silviucenusa la: 17/03/2006 10:21:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Stimate domn,
spatiul pe prima pagina a portalului credeti ca e de pomana? Pai daca e asa de ce se lupta orice firma sa isi faca reclama tocmai pe acea parte?
hmmm.... acel spatiu in mod normal costa stimate domn, costa bani buni, dar noi il dam 'de pomana' vorba domniei voastre celei mai bune fotografii. timp de o luna.
Respect,
Silviu
#111802 (raspuns la: #111761) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
scurta apreciere - de proletaru la: 23/03/2006 19:34:45
(la: Cat din viata noastra ne apartine?)
... am plecat! cheia e sub prag!

oooohhhhhhhoooooooo!!!

cam multe puse de-a valma!
mai grupat baieti!
hai sa-i dam de capat!
traim in societate sau in micile noastre comunitati, facem parte din grupuri, apartinem unor organizatii, avem prieteni, vecini, rude, etc. in toate aceste forme de viata sociala trebuie sa fim acceptati, ne plasam pe o anume pozitie sociala, avem roluri bine determinate care cer o anumita atitudine.
imaginati-va, pentru unii e chiar real, ca lucrati intr-o banca sau aveti o pozitie importanta intr-o companie cu renume. acolo vi se cere o anume atitudine, un anume fel de a fi, o conduita, un aspect, etc. se numesc marcatori de status. incercati sa fi-ti opusul a ceea ce vi se cere si e posibil sa nu ajungeti pana la birou ca sa nu mai spun ca un experiment din acesta va poate ruina cariera. e drept ca asistam zilnic la "accidente" pe tema asta. o anume doamna director se da cu parfum de lavanda, din acela care se livreaza doar la peturi de 25 de litrii pentru ca altfel deine ambalajul prea scump. trece pe langa tine si te gandesti instinctiv cum de o suporta superiorii ei. probabil ca are ea un atu.
firesc nu e in nici un caz. undeva suna a defect, ceva nu e in ordine.
se numeste status si rol. sunt inventii vechi, perfectionate de-a lungul vremii.
in ceea ce priveste parfumul, masina, casa, e aceeasi poveste cu mici variatiuni.
am indoieli serioase ca SEXUL e cauza sau fundamentul acestui comportament. probabil doar in cazul celor care lucreaza in industria sexului. altfel, nu cred. ca acest ansamblu cuprinde si componenta sexuala, e incontestabil, numai ca nu il determina. se numeste capital uman.
recunosti un om cu un statul social scazut dupa vechimea hainelor, neglijenta vestimentara, felul in care se ingrijeste, cum vorbeste, cum zambeste, cat de gras sau slab e.
toti cautam prestigiul, recunoasterea pozitiei pe care o ocupam, toti vrem sa avem confirmari ale talentului, priceperii si frumusetii noastre. este un accesoriu aproape indispensabil in viata noastra sociala. unii raman cramponati in asta sau acorda o atentie excesiva acestui capitol. daca ambalajul asta nue sustinut de continuturi, grupul, societatea, sanctioneaza acest comportament a fiin nelegitim. iata ca vorbim si de legitimitate. exemple garla cu pigmei care n-au facut nimic important ca sa merite hainele, masina, casa, etc. pe care le au. fotbalisti, manelisti, traficanti, shmenari, excroci, o tagma care in general traieste pe picior mare iar unora ni se pare ca n-ar merita decat o garsoniera cu gratii la usa. din pacate am omis din discutie componenta bani. banii ne mai reduc din aceste sentimente de nedreptate sociala prin aceea ca ei sunt mijlocul de a avea toate aceste lucruri mult ravnite. fac trimitere aici la scrierea cu valorile.
sunt interesante jocurile de imagine pe care personaje importante le fac in anumite contexte. un exemplu este Traian Basescu cu deja celebra lui shuvitza, cizme de cauciuc, fes sau puloverul lui Petre Roman in zilele Revolutiei. este un simplu joc care "semnalizeaza" ideea de "om asemeni voua". va dati seama ce gafa ireparabila ar fi sa apara presedintele cu cizme si fes la o receptie oficiala. de neimaginat.

"Pentru cine ne facem o casa mai mare si mai luxoasa decat avem nevoie?" ... chiar daca am putea sta in conditii mai modeste, asta nu inseamna ca nu avem nevoie. aparent nu am avea nevoie insa ce se intampla cu visele, dorintele, aspiratiile legate de aceste spatii invocate. care e de fapt nevoia?

"O facem pentru a produce invidie ori admiratie." .... superficial... cam asa se vede de jos. nu inseamna ca asta e si adevarul. asteptati sa ajungeti sus si veti avea alta "priveliste". suna a lupta de clasa. ati auzit cumva ca s-ar fi facut pace?!
"Daca am fi izolati undeva, cat din ce facem acum am mai face?" ... in lipsa societatii, aceste lucruri nu au vreun sens. la fel cum spuneam anterior, ne prapadim de ras cand vedem cate un "ciudat" care vine la cheful cu mici, bere si voie buna cu costumul Armanni si pantofii de lux proaspat lacuiti. penibil. acesta e un caz extrem.
sunt insa cazuri in care oameni cu o anumita atitudine semeatza tind sa pastreze si sa isi marcheze pozitia si in contexte in care nu mai e necesar sa o faca. face parte din jocul de rol.
Am ras de m-am prapadit..:))
Am patit si eu ceva asemanator primei tale povestiri, dar nu pt ca vroiam sa stau afara, ci pentru ca N-AVEAM CHEIE! Damn (pierdeam cate o cheie saptamanal in perioada aia)...Cand m-am hotarat sa ma duc in spatele blocului sa rezolv problema...Era deja prea tarziu..:))
val PĂCATUL ANCESTRAL de V - de val manescu la: 03/05/2006 06:49:00
(la: Sa ne amintim de copilarie si trasnaile pe care le faceam!)
val
PĂCATUL ANCESTRAL
de VAL Mănescu



Cînd am ucis pentru prima oară, cred că aveam vreo cinci ani. Am făcut-o mai mult din spaimă, decît din sadism. Dădea din picioare ca apucatul, doar-doar o scăpa din strînsoare. L-am lipit de gardul lui Ichim şi i-am înfipt cu putere în spate, printre elitrele chitinoase, un ac de siguranţă care i-a perforat abdomenul. Continua să se zbată. Brusc mi s-a făcut frică şi mi s-a năzărit că nenumăraţii lui fraţi i-ar putea sări în ajutor. Am luat un bolovan şi l-am lovit pînă cînd n-a mai rămas din el decît un lichid albicios în care pluteau fragmente maro de tegument cuticular. Cred că am ţipat de emoţie şi de scîrbă. A apărut ca din senin, maică-mea, mai speriată ca mine. Mai întîi m-a mîngîiat, apoi m-a altoit părinteşte la fund, ca să ţin minte să nu omor niciodată o vietate, nici muscă, nici cărăbuş, că drept de viaţă şi de moarte asupra a tot ce mişcă pe pămînt, numai Dumnezeu are. Poţi să faci tu un cărăbuş? Numai ce poţi face tu, ai voie să distrugi, băiete! Altfel, e mare păcat.
Cu altă chelfăneală m-am ales, nu mult după asta, cînd am adus acasă un briceag cu mîner argintiu în formă de peştişor. Îl găsisem în iarbă, dar briceag ca ăla nu avea decît Nicu Paşcu. I-l cumpărase taică-su, ceferist, de la Focşani, şi el era tare fudul, pe de o parte pentru că taică-su era singurul tată de pe strada noastră care ştia să pornească o locomotivă cu aburi, iar pe de alta, cu tăişul cuţitaşului atîrnat mereu la brăcinar. Cînd rămînea fără săgeţi la arc, era singurul dintre noi care şi le putea face repede din draniţă sau din ramuri de salcie. Toţi visam să ne facem mari şi să ajungem la Focşani, să ne cumpărăm şi noi bricege-peştişori şi să mergem ca Nicu pe mijlocul străzii, bălăngănindu-le de lănţişorul legat la curea. Şi să ne facem săgeţi, oricît de multe, de cîte ori am fi avut chef. Trebuie spus că, acum cincizeci de ani, Focşaniul era cam la fel de departe cum e acum Parisul de Bacău.
Am ţinut briceagul ascuns şi am dormit cu el sub pernă. M-am trezit de vreo cîteva ori şi-am verificat dacă mai era acolo. A doua zi, l-am înfipt în pămînt de un milion de ori, am aruncat cu el la ţintă, mi-am sculptat o bîtă dintr-un lemn de brad, mi-am făcut douăzeci de săgeţi, am săpat o groapă pentru bilele de sticlă şi mi-am scrijelit numele pe o scîndură din gardul din fundul grădinii. După fiecare întrebuinţare, îl ştergeam cu batista şi mîngîiam solzii strălucitori ai prăselelor. Era briceagul meu. Aveam briceag.
La masă, l-am scos din buzunar să tai pîinea. Io-te ce-am găsit eu pe deal! – am murmurat mai mult pentru mine. Soră-mea a uitat să mai înghită. Taică-meu s-a uitat pe sub sprîncene, a terminat de mestecat şi-a zis „ I-ai furat briceagul lui Paşcu! Bravo ţie, mă nelegiuitule! Băiatul meu e hoţ! Asta am crescut eu la casa mea: un hoţ, să mă facă de rîsu’ lumii!” M-a altoit, mi-a desfăcut nervos carabina lanţului de la brîu şi mi-a îndesat obiectul de metal în mînă: „Acu’ te duci, îi dai băiatului cuţitul înapoi şi-i spui iartă-mă, auzi, nu pleci de-acolo pînă nu-ţi iartă păcatul!” De bucurie că şi-a recuperat peştişorul, Nicu m-a iertat pe loc. A zis că sunt cel mai bun prieten al lui pe viaţă şi-a vrut să ne facem fraţi de sînge ca-n Huckleberry Finn. Numai că eu n-aveam nici un chef să-mi văd izvorînd sîngele şi i-am zis să amînăm ritualul pînă după Paşte, că eram în post. Iar el a pierdut briceagul la cîteva zile, definitiv. Între timp, descoperisem în pod o Carte de Cetire din anii douăzeci, plină cu pilde legate de cele zece porunci biblice. În paralel, Vică Paisa îmi furniza fascicole din colecţia Povestirilor ştiinţifico-fantastice, alt orizont excitant al imaginaţiei.
Oscilam între concretul imaginar al viitorului şi credinţa în autoritatea supremă a creaţiei divine. Mîncam marmeladă sau halva cu pîine neagră şi învăţam să joc şah cu Costel Bobeică. Apoi am primit cu mîndrie cravata roşie de pionier.
Cu timpul mi-am dat seama că, deseori, o minciunică face mai bine decît adevărul. Învăţam din mers, viaţa. De la cei mari. Bunica îmi tot spunea că e foarte hrănitoare marmelada. Profesorul Alexandrescu m-a învăţat să suflu în trompetă cele trei marşuri pioniereşti, obligatorii pentru demonstraţia de 1 Mai. Dacă nu le ştiai, nu erai om. Prin liceu adoptasem amuzat butada: eu nu sunt mincinos, pentru că nu spun minciuni inutile. Ca orice adolescent, mă grăbeam să fiu bărbat şi pufăiam din ţigară în pauze, trăgeam cîte o votdcuţă după ore, îmi poftea trupul după dragoste muierească. Păcătuiam nonşalant, mai mult cu gîndul, şi mi se părea că n-am să fiu niciodată pedepsit pentru asta.
La organizaţie, americanii erau nişte ticăloşi, sovieticii erau deştepţi şi umani. Numai că, americanii aveau Corvette Sting Ray frumos şi Cadillac Eldorado alb, iar ruşii aveau Volga neagră şi Moskvici urît. Din est venea lumina corurilor revoluţionare alb -negru; din vest, Elvis era vesel color la Acapulco şi se săruta panoramic pe gură cu iubita lui. Apoi ni s-a administrat nechezolul din Codul principiilor şi echităţii socialiste, impunîndu-ne în fals sfinţenia ideologică. Dogma din noua biblie stabilea că noi suntem bunii şi capitaliştii sunt răii, iar noi ne întrebam mereu cum naiba, dacă la noi e atît de bine şi la ei atît de rău, de ce la noi e atît de rău şi la ei atît de bine ?

Nu ştiu de ce, dar am senzaţia că, de cîţiva ani plătim facturile nelegiuirii: pentru cincinale şi revoluţie, pentru Bancorex, inundaţii, Iliescu, mineriade, molime, Cernobîl, Cîntarea României, Năstase, Vîntu, Băsescu, Becali, şi pentru alte şi alte catastrofe pe care le-am declanşat în timp, oridecîteori am luat în deşert legile sfinte ale onoarei, cinstei şi respectului, ca nişte oameni fără Dumnezeu, dintr-o ţară fără Dumnezeu.
Guinevere - de om la: 03/05/2006 22:46:42
(la: Despre agresivitate)
am 2 mici comentarii, dar mai intai stai un pic sa ma opresc din ras :))
1-"...mai am inca niste amintiri dureroase cu povestitori cam ascutiti in zona respectiva..." = fara sa ma gandesc la prostii si coroborand cu ce ai spus lui Dreamer "...imi place ca esti viu..." am dedus ca tu ai stat SI in brate la Tutancamon (a naibi mumie ce onoare pe un babalac ca el :))

2-sunt bun de echilibristica: cu Jeni pe cap ("testament" de la Alex ;) cu Dreamer in brate, cu tine pe genunchi si Dumnezeu mai stie cine mi-o sari in spate...ajung broscuta PLEOSC sau crocos bagat in pamant spre Filon si Ma(g)ma Mare de atata greutate. Numai un smooch bine tintit ma mai face sa ma transform in Greu-ce-anu' (mai aduce) si sa te iau la ochi ca pe fata Genarului. Ptiu drace, m-am apucat sa spun si povesti de adormit ... domnite ;))
#120156 (raspuns la: #120142) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Andre rase si sorbi pe-ndelete din sucul de portocale... - de alex andra la: 02/06/2006 19:59:00
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
- N-a, ca mi-am fript limba cu cafeaua asta, suspina Tatiku, rostogolind niste priviri ucigase spre nicaieri.
Alex se facu mica, mica, si-si stapani cu greu hohotul de ras care-si cerea dreptul la izbucnire.
- Vreau si eu, te rog, Anisia, se alinta ea, cu un zambet ghidush in coltul gurii. Urmele de unghii infipte in palma nu se vedeau, nu stia nimeni de ele.
- Bach, ingana Tatiku, bach...ce viata aici pe trancaneaua noastra. Cafelutza, cafelutza, fetele una mai nastrushnica decat cealalta...numa' de nu mi-as fi fript limba, scheise !

<->_____________________________
Lost without music in a world of noises
#125838 (raspuns la: #125760) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
spatii albe - de Guinevere la: 15/06/2006 03:32:23
(la: Spatiile albe dintre cuvinte nu au nevoie de limba)
Nici eu nu ma pot traduce in alta limba, ma straduiesc, ma indes... sunt insa tot mai multa in spatiile albe dintre vorbe.

Ma trezesc uneori in fluenta mea ca e o fluenta invatata, artificiala, imprimata pe creier. Ca inima imi toarce departe, in limba mea, in care vantul e vant si iubitul e iubit.

Nu pricep de ce acasa lumea a inceput sa englezeasca totul, sa saraceasca limba de expresivitatea ei. E la moda, suna ca-n filme, e "cool", alta explicatie nu gasesc. Dar ma stramb de fiecare data cand vad un text "englezit". Si-mi amintesc mereu de cineva care spunea ca cei care cunosc cu adevarat o a doua limba, nu-si presara conversatia cu cuvinte imprumutate din ea pentru ca nu au nimic de dovedit. Citatele le exclud, ca ele spun mai mult in forma exacta in care au aparut.

In fine, mi s-a parut intotdeauna o imposibilitate sa pot iubi in alta limba. Sa te indragostesti mi s-ar parea posibil, dar sa iubesti pe cineva "printre randuri" e o performanta de care mie mi-a fost intotdeauna teama. Caci "printre randuri" e o viata care desi nespusa, e traita in aceeasi limba, ca experienta comuna, chiar si atunci cand iti "taci" iubirea. Cand experienta comuna nu e... albul e alb simplu, fara puls.

Nu am pretentia ca am dreptate, dar asa simt.
replica unei doamne/caz real - de abc111 la: 30/06/2006 08:29:06
(la: Cea mai grozava/uluitoare/simpatica replica primita vreodata)
Intr-o iarna de la sfarsitul anilor '80, cand toate autobuzele si troleibuzele erau supraincarcate de calatori, eram impreuna cu colegul meu Gigi intr-un troleibus in Bucuresti. Era frig si el era imbracat intr-un palton de blana artificiala. Cum isi purta parul foarte lung, era greu sa fie vazut la fatza de alti calatori aflati mai in spate. Deodata o aud pe o doamna catranita spunandu-i lui Gigi: "Doamna draga, vezi ca ma presezi prea tare! Te rog misca-te putin!" Gigi nu prea avea cum sa se miste din cauza burtii lui cam mari si a paltonului care-l facea sa fie si mai lat. Doamna din spate a continuat, in crescendo, spunandu-i cu o voce mai agresiva: "doamna draga, ce-i cu dumneata, nu auzi, esti surda?" Gigi era incoltit si statea intr-o pozitie imposibila, neputand sa reactioneze in nici un fel. La plangerile doamnei cu pricina s-au mai alaturat si alte proteste, care cadeau nemiloase pe capul bietului Gigi. Lumea a inceput sa tipe: "doamna, da nesimtita mai esti!" In sfarsit ajungem la statia la care trebuia sa coboram. Cand ajunge pe scari, Gigi casca in sfarsit gura si le raspunde la toti cu o voce naprasnica de bas:

"In primul rand ca nu sunt doamna ci sunt domnisoara!".

Nu mai puteam de ras!
#130816 (raspuns la: #130807) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vinerea-i o vrajitoare... de - de Cri Cri la: 07/07/2006 16:59:32
(la: Intrarea permisa numai cu copilul)
vinerea-i o vrajitoare...
de pe maturica-mi sare
peste nori imi toarna soare
si ma soarbe cu o nare.
ras in ochi mi-arunca-n goana
si dispare ca o toana
impingand din spate-n fatza,
pe "sambata dimineatza".

--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
#132097 (raspuns la: #131909) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O tampenie dar am ras cand s- - de mya la: 12/07/2006 02:43:20
(la: Libertatea de expresie)
O tampenie dar am ras cand s-a facut trecerea de la inceputul serios si plin de incarcatura emotionala - la muzica si miscare scenica...cu tipul care se misca pe ritmul muzicii mergand pe strada. Ce oroare :).
Traian Ungureanu - de Simeon Dascalul la: 03/08/2006 14:45:06
(la: Chiar nu intereseaza pe nimeni?)
articol referitor la Bucureştiul vechi şi recuperarea trecutului:

http://www.revista22.ro/html/index.php?nr=2003-09-22&art=607

"
Demolarea cartierului Uranus a fost o crima istorica. Am pierdut ceva ce nu se pierde nici in razboaie: stiinta de a trai, asa cum am invatat-o prin istorie. Problema e ca asemenea lucruri nu se pot recupera. Istoria nu poate fi derulata si traita in reluare.

...

Panorama Uranus incepea acolo unde se termina intelegerea scolara a lui Caragiale. Ea era, probabil, esenta vechii civilizatii orasenesti a Romaniei de care acelasi Caragiale a ras mult mai putin decat ne place sa credem. O multime de oameni modesti, lumea cartierului Uranus era pastratoarea unui miracol.

...

Ce a fost unic si aproape sacru prin frumusetea convietuirii a fost scos dintre valorile natiunii cu buldozerul si dinamita.

...

Daca produce totusi ceva, spatiul blocurilor incurajeaza o lume dizarmonica, o populatie in care oamenii, neputandu-se ignora, sunt adesea legati de raporturi ostile.

...

Generatiile postcomuniste, de pilda, nu pot recupera actele de civilizatie istorica distruse fizic si spiritual de aparatul de stat comunist. Ele au crescut intr-un spatiu fara legaturi cu alte spatii si timpuri si traiesc vremurile postcomuniste cu senzatia fundamentala a unui destin strict individual, exceptional si independent. Cu rare exceptii, aceste generatii se raporteaza sau sunt silite sa se raporteze numai si numai la parghiile de ascensiune pe un culoar stramt. Harta ramificata a oligarhiei, cu toate hatisurile si subhatisurile ei regionale si locale, e arhisuficienta pentru orientare. Trecutul a existat si deci nu mai exista. Viitorul depinde doar de un deget bine pus pe harta.

"
orasul meu... - de anisia la: 07/08/2006 21:41:57
(la: Cum arata orasul tau ideal?)
Bulbucate rotocoale de cer vedeam prin geamlîcul cu schelet de mălin. Să fi întins mâna, le-aş fi mângâiat rotunjimile. Un zăgan cam grebănos îmi ţinea companie gândurilor, bătând din aripi victorios şi liber de dincolo de peretele din sticlă. Urcasem scările în spirală cam în fugă şi suflul mi-era cam înteţit. Îmi plăcea să vin aici, sus, ferită de forfota oraşului de la poale. Muntele pe care Unchiul Costas îşi construise căminul, aparţinuse unui căpcăun, spunea legenda. Si fiecare suflet ce-i cutreiera cărările, era blestemat. Lui Nenea Unchiu, cum îi ziceam cu toţii, nu-i păsa de gurile rele. Se îmbogăţise de pe urma unor negustorii anume şi cumpărase locul acesta de casă. Îşi construise un adevărat coştei – sălaş pentru întreaga familie. Porţile-i erau mereu deschise nouă. Îi plăceau serile în care ne adunam cu toţii in jurul mesei de mahon din camera à mare. Întotdeauna, la desert, ne cânta. Avea o voce baritonală uşor de plăcut.
De unde mă aflam, puteam să văd întreaga aşezare. Era o depresiune muntoasă locul unde se dezvoltase oraşul. La început - povestesc bătrânii, erau doar câteva case. De la sud mai veneau negustori care ancorau la marea ce-o auzeai dincolo de muntele de la vest. Azi unul, mâine altul, s-au mai aciuat. Prima şcoală a construit-o Zăvoranu. Când i-a născut nevasta, s-a gândit omul să pună osul la muncă, şi-a suflecat mânecile şi cărămidă lângă cărămidă a ridicat clădirea. Pe dascăliţă au tocmit-o de peste ape.
Acultam valurile cum se spărgeau de poalele muntelui. Zăpada ce tocmai se topise lăsase ca niste fisuri în dânsul. Să fi fost mai adânci, s-ar fi strecurat vreun val mai năstruşnic, îmi spuneam. La est de obrazu-mi drept se vedeau crestele stâncoase. Nu aveam voie sa cutreieram acei munţi. Nu noi, copiii. Îşi lăsau oierii animalele la păşut de pe la sfârsitul lui mai până prin octombrie. Le puteai zări – puncte mici, albe şi mişcătoare – umblând în voie de colo, colo.
Ochii-mi picară pe turla bisericii. Strălucea în soare de-ţi lua vederea. Duminica, dis de dimineaţa, bătea clopotul spre înştiinţare: era vremea slujbei. Brutarul tocmai scotea pâinea din cuptor, lăptarul îşi termina de livrat marfa, iar Mătuşa Jenica ne alinia pe toţi, spre inspecţiune. Ferească Sfântul să fi avut unghiile murdare, ori ciorapii găuriţi. Mersul la biserică era mândria ei. Se fălea cu familia-i numeroasă… copii, nepoţi, fraţi, surori… toţi erau ai ei.
Grebănosul de zăgan mă trezi din visare cu aripile-i fâlfâind. M-aş fi suit pe spinarea-i gârbovită să mă ducă până dincolo de vale, să văd… Nasul lipit de peretele rece de sticlă, rochia cu volane şi elastic în talie şi cosiţele-mpletite atârnându-mi pe spate mi-au înstrăinat imboldul. Nu era încă vremea…

__________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...
ooanna #138185 - de ARTEMISS la: 09/08/2006 20:13:57
(la: Irinel si MoniCA COlumbeanu)
desi stiu ca ziceai in gluma, uite o incercare de CV: sunt cam de varsta monicai, nu sunt bogata, n-am avut in viata mea asa toalete. de ce sa mint, imi doresc si eu sa am bani, sa am acel confort financiar care iti permite sa nu te gandesti mereu la ziua de maine. insa nici n-as vrea ca acei bani sa fie nemunciti (desi m-as bucura sa castig la loto :D).

si eu totusi nu o inteleg: mie imi place sa ma plimb, sa ma distrez cu cei de varsta mea, sa merg pe munte cu rucsacul in spate, sa merg la mare cu cortul. cand o vad pe ea "distrandu-se" mergand cu masina pana...oriunde...parca mi se face pielea ca a gainii.

eu cand nu stiu ceva, recunosc si intreb pe altii care se pricep, ma documentez, fac tot posibilul sa nu ma fac de ras; ea parca ar cauta cu tot dinadinsul sa se faca de ras, sa dovedeasca faptul ca nu e prea inzestrata (ca sa nu zic de-a dreptul proasta) si ca asta chiar nu are importanta.parca ar vrea sa faca ciuda celor care se spetesc invatand si muncind verile pe la terase pentru a-si face bani de plecat la nu-stiu-ce festival la care ea are invitatie speciala.

ea a luat la bac la franceza oral nota zece; cand au fost in franta, ea nu era in stare nici sa inteleaga ce i se zicea, ca sa nu mai zic de vorbit. intr-adevar, irinel e ceva mai plimbat prin lume si stie sa se descurce, el ii traducea totul. si eu am luat zece la engleza oral, nu pot spune ca vorbesc perfect (cred ca am facut impresie buna in raport cu ceilalti :D), insa cand m-am intalnit cu niste straini in tren am fost in stare sa vorbesc patru ore incontinuu cu ei (ma dureau mainile de atata vorbit :)) ).

acestia sunt, dragii mei, cateva din lucrurile care ma ingrozesc.
#138198 (raspuns la: #138185) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in timp ce... - de vania la: 17/08/2006 18:06:55
(la: Loc pentru "giugiuleli" :))))))))
...in timp ce diverse fluide cu iz cuminte erotic imbalsamau atmosfera, vania si anisia, visau la dublu pe malul marii : "cine esti, johannes? pana la urma..." - intreba ea absenta. spranceana tresalta, tampla se incorda pentru o fractiune de secunda : "sunt un fricos"... "cum fricos? esti un zapacit? fricosii nu vin pana la capatul cald al lumii sa imi aduca mie broscute si vise"."mi-e frica de ziduri. acum e noapte, e bine, prietenii nostri sunt imbujorati, marea canta din blockflute, tu ma ciufulesti ca Guine pe Adal. ziua mi-e frica. ziua ti se pare ca se vede tot".

"glumesti! ziua se vede tot!". "nu. cel mai mult ma inspaimanta ca atunci cand orizontul e larg deschis, cazi in iluzia ca nu mai sunt ziduri. ele sunt chiar acolo; eu le-am departat pana acolo, tot din spaima. si asta e tot ce vreau - sa imi indepartez zidurile pana cand o sa se stranga toate ca intr-un punct, iar eu o sa pot privi spre apus ca sa ma pot vedea la rasarit". anisia il mangaie bland, ca pe un pusti prost, soptind : "SUS, nu in fata si in spate, vest si est, prostioarele din capul tau. sunt stele sus, se vad noaptea ca sa iti aminteasca de cerul zilei, nemarginit, fara moloz, ciment si caramizi"...
*
in timp ce, dupa talentu-i consacrat, Vania se lamenta existential si postmodern la malul marii, ca un adevarat spargator de buna-dispozitie ce era, petrecerea continua in voie, aproape perfecta. spunem "aproape", pentru ca avusese loc un mic incident : printre cupluri si priviri lungi si galese se strecurase o cat se poate de concreta targa, (carata de doi salvamari - nu se stie de ce, unul era in frac si fuma trabuc), pe care incerca din rasputeri sa-si revina o persoana numita Soriana - cazuta prada unui acces de ras cauzat, se pare, de niste lecturi insolite care ii afectasera sistemul digestiv.
*
norocul lui vania (si intr-o mai mare masura, al anisiei) a fost ca Alf Patrovski-Jogukariov se introduse elegant in discutie - intuind cu un miros de Barzoi starea lui deplorabil-trecatoare - demna de centrul istoric al Bucurestiului, dar ma rog, asta e pe alta conferinta:

- Vaniusa! Te-ai facut barbat in toata firea! Ma inclin, domnisoara!
dupa prezentarile de rigoare (desi Alf si Anisia se cunosteau, dar de la o varsta memoria mai joaca feste)
- Stimabile, nu ne-am vazut de tare mult! Ai ramas tot cu nebunul de Piotr Ilici ?
- Marea mea dragoste, prietene. E mai grozav decat orice companie, de orice gen, culoare, religie, educatie ar fi ea! Lucrarea merge foarte bine! O sa iti dau un exemplar din editia de lux cu dedicatie!
- Si pe dedicatie ai sa scrii??
- Am sa scriu asa, tuna Patrovski-J. : "Prietenului meu bizar Vania, degrab bosumflabil, etern zapacit si schematic rational, care a incercat din rasputeri sa ma distraga de la conceperea acestei lucrari! Si salvatoarei lui prietene, Singura in masura sa il suporte cu toate damblalele pe care le denumeste "filosofie", cu toate licorile pe care eticheteaza drept "poezie", cu toate obsesiile pe care le ia drept "transcendenta"!"
*
atins de o asemenea verva rococo a cuvintelor, vania inghiti in sec, iar anisia pufni in ras...
#139783 (raspuns la: #139656) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in timp ce... - de vania la: 17/08/2006 18:09:10
(la: Loc pentru "giugiuleli" :))))))))
...in timp ce diverse fluide cu iz cuminte erotic imbalsamau atmosfera, vania si anisia, visau la dublu pe malul marii : "cine esti, johannes? pana la urma..." - intreba ea absenta. spranceana tresalta, tampla se incorda pentru o fractiune de secunda : "sunt un fricos"... "cum fricos? esti un zapacit? fricosii nu vin pana la capatul cald al lumii sa imi aduca mie broscute si vise"."mi-e frica de ziduri. acum e noapte, e bine, prietenii nostri sunt imbujorati, marea canta din blockflute, tu ma ciufulesti ca Guine pe Adal. ziua mi-e frica. ziua ti se pare ca se vede tot".

"glumesti! ziua se vede tot!". "nu. cel mai mult ma inspaimanta ca atunci cand orizontul e larg deschis, cazi in iluzia ca nu mai sunt ziduri. ele sunt chiar acolo; eu le-am departat pana acolo, tot din spaima. si asta e tot ce vreau - sa imi indepartez zidurile pana cand o sa se stranga toate ca intr-un punct, iar eu o sa pot privi spre apus ca sa ma pot vedea la rasarit". anisia il mangaie bland, ca pe un pusti prost, soptind : "SUS, nu in fata si in spate, vest si est, prostioarele din capul tau. sunt stele sus, se vad noaptea ca sa iti aminteasca de cerul zilei, nemarginit, fara moloz, ciment si caramizi"...
*
in timp ce, dupa talentu-i consacrat, Vania se lamenta existential si postmodern la malul marii, ca un adevarat spargator de buna-dispozitie ce era, petrecerea continua in voie, aproape perfecta. spunem "aproape", pentru ca avusese loc un mic incident : printre cupluri si priviri lungi si galese se strecurase o cat se poate de concreta targa, (carata de doi salvamari - nu se stie de ce, unul era in frac si fuma trabuc), pe care incerca din rasputeri sa-si revina o persoana numita Soriana - cazuta prada unui acces de ras cauzat, se pare, de niste lecturi insolite care ii afectasera sistemul digestiv.
*
norocul lui vania (si intr-o mai mare masura, al anisiei) a fost ca Alf Patrovski-Jogukariov se introduse elegant in discutie - intuind cu un miros de Barzoi starea lui deplorabil-trecatoare - demna de centrul istoric al Bucurestiului, dar ma rog, asta e pe alta conferinta:

- Vaniusa! Te-ai facut barbat in toata firea! Ma inclin, domnisoara!
dupa prezentarile de rigoare (desi Alf si Anisia se cunosteau, dar de la o varsta memoria mai joaca feste)
- Stimabile, nu ne-am vazut de tare mult! Ai ramas tot cu nebunul de Piotr Ilici ?
- Marea mea dragoste, prietene. E mai grozav decat orice companie, de orice gen, culoare, religie, educatie ar fi ea! Lucrarea merge foarte bine! O sa iti dau un exemplar din editia de lux cu dedicatie!
- Si pe dedicatie ai sa scrii??
- Am sa scriu asa, tuna Patrovski-J. : "Prietenului meu bizar Vania, degrab bosumflabil, etern zapacit si schematic rational, care a incercat din rasputeri sa ma distraga de la conceperea acestei lucrari! Si salvatoarei lui prietene, Singura in masura sa il suporte cu toate damblalele pe care le denumeste "filosofie", cu toate licorile pe care eticheteaza drept "poezie", cu toate obsesiile pe care le ia drept "transcendenta"!"
*
atins de o asemenea verva rococo a cuvintelor, vania inghiti in sec, iar anisia pufni intr-un ras cosmic...
#139784 (raspuns la: #139656) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...