comentarii

spitalul sf gheorghe


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Esteu - de mazariche la: 15/07/2008 13:49:39
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Ø
de esteu la: 07/06/2007 17:06:36 modificat la: 07/06/2007 17:07:53 arata originalul
rezumat: de fapt proza poematica
taguri: Poezii
voteaza:
big
13783
nodes
Ø

o mie de naşteri sunt doar un capăt luminos
pe care ea îl lustruieşte poveştile-i se-nchid în cele
o mie de nume strălucitoare
şi istovită se-ntoarce-n mănuşile chirurgicale

cîinii din curtea spitalului au însoţit-o întotdeauna
lăţosul de berbec bătrîn uitat de fiecare dată
în iarba înaltă pe marginea aleii spumegă-nţelept
mîinile ei citesc solemn din marea poezie

ei dau din coadă el îşi loveşte coarnele de-un stîlp
cînd mîna ei lasă ferestrele deschise
mamele stau cu ochii mari lipiţi de geam
cîinii din curte le scheaună la-ntîmpinare rugăciuni

berbecu-ngenunchează la rădăcina stîlpului electric
cinci lovituri cu sete de berbec în instalaţia de cupru
ascunsă bine în pereţi subit sfîrşită cu becul Tungsram
şoptind acelaşi Fiat lux mamele văd spitalul luminat

aici neamul cîinesc eu-n clan prea bine aşezat
amuşinînd instrumentarul de inox al naşterii
topindu-se după mirosul de viaţă proaspătă
eu pot să-i pierd prosopul ud şi mîinile încă pătate

oraşul nostru s-a reîncarnat aici
cîinii-ăştia ling cu poftă mănuşile chirurgicale
ca pe organul unui zeu imaculat
lumină din lumină chioară nimicul nu se poate pierde

nicicum să fi crezut ea în aşa ceva tristeţii ei nu-i mîrîiau
a pagubă nici nenăscuţii cîini nici nimeni în curtea spitalului
o infirmieră plînge la fiece gură de aer irosită
uitarea nu scrie nici un nume pe nici un stîlp

lumina becului se-mprăştia pe trupul gol
prea aplecat pentru o goliciune
care curgea în apa fierbinte-a vasului
în spate t.v.-ul turuia mesajele fierbinţi

ea a-nmuiat prosopul nu tremuram
în două ore aveam să tai iar fluviul cu roţile de tren
cum numai venele pe seară se dau crestate ştiam
asemănarea-mi ştearsă usucă prosopul goliciunii

pe umeri îmi stătea drept pelerină eu nu mai tremuram
delta în care trupu-mi gol se naşte izbitor
între copaci şi ape ne-ntinate unde sunt cel ce taie spaţii
vag mama încă iese din maternitate
STERGARUL - de Areal la: 15/07/2008 16:06:53
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
La cina cea de taina, in camera de sus,
Inconjurat de apostoli S-a asezat Iisus.
Se revarsa din sfesnic o galbena lumina
Pe azimile calde, pe mielul fara vina.
Era placut prilejul. Si toate pregatite.
Dar, vai, uitase gazda o sluga a trimite:
Un rob sau o copila, ca dup-a vremii lege
Cureaua de pe glezne pe rand sa le-o dezlege,
Sa le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
Se intrebau in cuget: cum vor sedea la ruga?
Sau cine isi va pune stergarul cel de sluga?
O, iata-i cum se-ncrunta privind cu tulburare
Cand vasele cu apa, cand praful pe picioare.
Si Duhul ii intreaba cu soapta lui usoara:
- N-ai vrea sa-ti pui tu, Petre, stergarul asta seara?
- Chiar eu? Nu sade bine, eu doar sunt mai batran.
- Dar tu? Tu, cel mai tanar? - Eu stau langa Stapan…
- Dar tu? intreaba Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu? Sunt cel din urma la Domnul, dintre ei?
- Dar tu, ce doar tii punga? Eu am facut de-ajuns:
Am cumparat merinde si mielul l-am strapuns.
- Tu, Toma, nu vrei sa fii tu oare cel ce spala?
- Sunt trist!… se lupta-n mine o umbra de-ndoiala.
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu?… Dar tu…
Si-n fiecare cuget raspunsul a fost: NU!
Atunci lasandu-Si braul si haina intr-un ungher,
S-a ridicat Stapanul cel coborat din cer
Si-a-nfasurat stergarul, S-a aplecat usor
Sa-Si spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atatia ani s-au dus!
Si-acum a cata oara, Se-aseaza iar Iisus
Prin Duhul Sfant sa-ntrebe pe cei ce-L inconjoara:
- N-ai vrea sa-ti pui tu Gheorghe, stergarul asta seara?
Tu sora Marioara, tu Mircea, tu Mihai?
Frumos va fi odata acolo sus in rai!
Dar azi sunt mii de treburi… Necazul greu se curma.
Nu vrei, in lumea asta, sa fii tu cel din urma?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sa fii tu, frate, al fratilor tai rob?
Sunt rani neingrijite, sunt flacari ce se sting,
Batiste-n care lacrimi in taina se preling!
Sunt vaduve bolnave, batrani fara putere.
Sunt oameni singuratici, dornici de-o mangaiere,
Sunt prunci ramasi acasa, cu-o mama in spital,
Sunt suferinzi ce-astepta al Cerului semnal.
Se cere osteneala si jertfa uneori
Si nopti de priveghere si iarasi munca-n zori!
Nu manui cuvantul cand harul nu ti-e dat,
Cat matura si acul si rufa de spalat!
Cat lingura in cratiti si roata la fantana,
Ciocanu-n tabla casei si-un gard la vreo batrana,
Sa stai de veghe noaptea, la cate-un capatai,
Sa-ntorci cu greu bolnavul, sa rabzi si sa mangai,
Sa-l scoti apoi la soare si sa-i alini amarul,
Nu vrei cu Mine, frate, sa-ti infasori stergarul?
- Chiar eu? Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran.
- Chiar eu? Eu sunt prea tanar, eu stau langa Stapan.
- Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am facut de-ajuns.
- Chiar eu? Chiar eu? se-aude acelasi trist raspuns.
Atunci, lasand sa cada cununa Lui si haina
Iubirii fara margini traindu-i iarasi taina
Incet, a cata oara Se-apleaca iar Iisus
Si plin de-atatea ganduri, stergarul iar Si-a pus!
Asa cum o mladita se-ndoaie langa trunchi,
Stapanul omenirii se-apleaca in genunchi.
La jugul fara slava, Iisus din nou se-njuga.
El, Imparatul vietii, din nou e rob si sluga.
Veniti leprosi ai lumii, murdari de-a ei tarana!
Iisus va spala astazi, cu propria Sa mana.
Veniti voi ce-n pacate nadejdea vi se frange!
Iisus va spala astazi cu propriul Sau Sange!
Voi, frati, goniti mandria, visarile si somnul!
Luati cu drag stergarul alaturea cu Domnul
Si nu uitati: pe cale orice lucrare-i buna,
Dar cine ia stergarul, acela ia Cununa!
de C. Ioanid
#325461 (raspuns la: #325069) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Esti fan SF? - de Areal la: 19/07/2008 10:29:33
(la: Scenarii)
Ti-ai gasit un aliat, citesc SF din 1955, de cand a aparut CPSF( colectia de povestiri stiintifico-fanntastice) brosura saptamanala, costa 1 leu vechi!
sfârşitul lumii... - de abbilbal la: 26/07/2008 12:42:17
(la: dupa sfarsitul lumii exista si un cuprins?)
După sfârşitul lumii va exista cuprinsul lumii ce rămâne.
#329081 (raspuns la: #329054) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
exista - de motanelul la: 19/09/2008 18:54:44
(la: judecata subiectiva)
un episod in "stargate sg1" cu exact subiectul acesta.
"crima" si "pedeapsa" sunt notiuni care tin de morala. se pot confunda uneori. deci...

presupunand insa o situatie pur ipotetica, ar fi cam asa:
adica, ion il trimite pe gheorghe in lumea celor drepti. maria, nevasta lu' gheorghe, cu siguranta va considera ca ion e vinovat (daca a tinut la gheorghe si nu era deja combinata cu ion) si il va trimite legal pe ion in lumea celor drepti. vasile fiul lui ion va considera ca a fost nedreptatit si o va trimite pe maria sa vorbeasca cu pestii. si asa mai departe.
procedeul mi se pare nepractic si creator de suferinta si deci de criminalitate potentiala in cascada.

insa, din punctul de vedere al celui care sufera, ar fi mult mai simplu asa. sau chiar mai simplu, dupa cum ideea a fost preluata si transformata intr/o nuvela sf. cel care savarsea o crima era trecut intr/o categorie speciala, iar oricare dintre rudele defunctului puteau sa/l vaneze prin orice mijloace posibile o anumita perioada de timp. dupa aceasta perioada, daca nu il puteau capaci, criminalul ara salvat.

mafiotii, cred, pun in practica metoda asta. :D
Scuze...Wikipedia = http://en.wikipedia.org/wiki/Louis-Ferdinand_C%C3%A9line - de cosmacpan la: 21/09/2008 23:15:53
(la: Antologia rusinii - spicuiri)

Pacte si pacte...

"Radu Tudoran (în acte: Nicolae Bogza; fratele mai mic al lui Geo Bogza) s-a născut la 8 martie 1910, în comuna Blejoi din judetul Prahova. De la tatăl său, Alexandru Bogza, functionar în marina comercială, a mostenit probabil nostalgia călătoriei pe mări. Absolvent al Liceului Militar de la Mînăstirea Dealu (1930) si al Scolii Militare de Ofiteri de la Sibiu (1932), a functionat timp de sase ani (1932-1938) ca ofiter în armata română. A debutat cu un reportaj în „Lumea românească” (director: Zaharia Stancu) în 1938, an în care a renuntat la cariera militară, pentru a se dedica gazetăriei si literaturii. În 1940 i-a apărut prima carte, volumul de nuvele Orasul cu fete sărace.
Extraordinarul roman Un port la răsărit (1941) nu a fost remarcat cu promptitudine de critica literară (iar după instaurarea comunismului avea să fie ignorat complet, din cauza spatiului evocat – Basarabia -, ca si din cauza viziunii critice asupra lumii slave). În timp ce fratele său, Geo Bogza, îsi confectiona o faimă de militant de stînga, Radu Tudoran, mai putin abil, îsi exprima în articolele sale dezaprobarea, simultan, si fată de extrema dreaptă, si fată de politica Uniunii Sovietice. Pînă în 1947 n-a avut de suferit represalii directe pentru această atitudine. A publicat noi romane si, stabilindu-se pentru un timp la Brăila, si-a construit o corabie cu care voia să plece în lume. După 1947, însă, viata lui a luat alt curs...
""După 1947 – povesteste Radu Tudoran, într-un interviu acordat Marinei Spalas si publicat în „Contemporanul” nr. 15/ 1992 – am fost înmormîntat, nimeni n-a mai pomenit de mine decît dacă îsi mai aducea cineva aminte să-mi vîre o sulită în coaste. N-am socotit că era o nedreptate, fată de felul cum mergea treaba; puteam s-o pătesc mai rău, multumeam lui Dumnezeu cînd mă lăsau în pace. N-am fost arestat nici o zi, n-am făcut închisoare, dar nici nu eram liber, cum nu era nimeni în tara noastră.."".
În perioada de dizgratie a tradus foarte mult, în special din autori sovietici. A revenit pe scena vietii literare discret, cu un roman pentru tineri, Toate pînzele sus! (1954), care asa inofensiv cum părea s-a dovedit a fi o bombă a farmecului literar, cu explozie întîrziată. Romanul reprezintă un episod din biografia virtuală a scriitorului. Nereusind să plece cu corabia sa într-o călătorie în jurul lumii, asemenea navigatorului pe care îl admira, Joshua Slocum, el si-a imaginat o asemenea călătorie, la masa de scris.
În timp ce fratele său, Geo Bogza, era un fel de sacerdot literar de serviciu al regimului, Radu Tudoran trăia retras, dar publica best-seller-uri. În 1977, numărul total al exemplarelor din cărtile sale – aproape fiecare reeditată de mai multe ori – depăsea 1.400.000. Cu banii adusi de romane, scriitorul si-a construit din nou o ambarcatie, pentru excursii, însă, mai putin temerare. A avut, pînă la bătrînete, faima unui bărbat distins si cuceritor. În ultimul an al vietii lucra la al saptelea roman din ciclul Sfîrsit de mileniu, roman în care era vorba de perioada de ocupatie sovietică, din 1944 si pînă în 1953. A murit în dimineata zilei de 18 noiembrie 1992, la Spitalul Fundeni, din cauza unei boli a arterelor, după mai multe interventii chirurgicale care n-au reusit să-l salveze. Geo Bogza l-a urmat un an mai tîrziu."
(http://convorbiri-literare.dntis.ro/STEFANESCUian5.html)
#344051 (raspuns la: #344044) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si ei au gresit, si au platit - de cosmacpan la: 22/09/2008 21:59:05
(la: Antologia rusinii - spicuiri)
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Hangiul

Afara-i vant si-i gol ulciorul.
- Hangiu smintit, da fuga iar!
Vreau vin ca zarea si ca dorul
si cum e jalea de amar.

El insa-mi toarna în nestire
un vin adânc cu umbre lungi.
- Bea! Dulce-i ca o amintire
pe care-o chemi când o alungi.

Ulcioru-i gol si-afara vantul...
- Hangiu smintit, da fuga iar!
Vreau vin ca bezna, ca mormantul
si cum e moartea de amar.

Hangiul insa-mi pune-n fata
un vin insangerat de vremi.
- Bea! Este dulce ca o viata
pe care-o ierti când o blestemi.

(http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/gyr.php)

Si a fost legionar! Si a platit pentru asta sub regimuri diferite! si a infiintat Teatrul Evreiesc. Si a platit.

"Membru de seama al Miscarii Legionare, Comandant Legionar si sef al regiunii Oltenia. Conferentiar la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. Este autorul versurilor cântecelor Sfânta Tinerete Legionara, Imnul Mota-Marin, Imnul Muncitorilor.

Laureat al mai multor premii ale Societatii Scriitorilor Români si ale Academiei Române. În 1940, pe timpul guvernarii legionare a fost director general al teatrelor. În aceasta calitate ia initiativa înfiintarii Teatrului Evreiesc.

Dupa detentia de sub regimul lui Carol al II-lea este închis si de Antonescu, apoi este eliberat si trimis spre „reabilitare“ în batalioanele de la Sarata. În 1945, regimul comunist îl încadreaza în „lotul ziaristilor“ si îl condamna la 12 ani. Revine acasa în 1956, dar dupa doi ani este din nou arestat si condamnat la moarte pentru poezia Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane! Sub regimul comunist a executat aproape 16 ani de detentie. "

(http://www.radugyr.ro/)

Deci sa iertam dar sa nu uitam. Ar fi pacat pentru ca greselile se pot repeta!
*** - de maan la: 27/09/2008 19:30:24
(la: Ultimul Interviu)
Din când în când, Ştefan Iordache zâmbea ca un prinţ sau făcea un giumbuşluc. Ca un bufon. Şi tensiunile se scurgeau, ca prin minune, prin lemnul crăpat al scenei. Emil Boroghină era ca un arc, atent la toţi şi la toate, era ca un cocoş ţanţoş şi îmi spunea "va fi un spectacol mare!”. Ilie Gheorghe avea ochii dilataţi ca să absoarbă, sănătos, şansa lui de a fi acolo, atunci. Mirela Cioabă şi Valer Dellakeza îmi păreau că plutesc. Tudor Gheorghe îşi răsucea, mucalit, mustăţile. Le-am rămas în preajmă. Şi mă uluiam de dezlănţuirea lui Ştefan Iordache pe scenă. Era posedat de arta lui, de acest personaj, de teatru, de ce îi spunea Purcărete, în şoaptă. Trecea de la o stare la alta într-o secundă, îşi schimba măştile atât de iute, că nu îi făceam faţă. Mergea cu paşi mari şi îi aducea pe toţi actorii la o stare de demenţă. Parcă nimeni nu era om, fiinţă. Îmi amintesc cum îmi spuneau că au continuu o stare de rău fizic, de descompunere, dureri, stare de vomă. Ilie Gheorghe freca grâu încolţit cu miere şi îi dădea, cu un gest sacru, să mănânce hrana pământului darnic. Într-o seară, l-am auzit murmurând "să-mi cânţi cobzar bătrân ceva, să-mi cânţi ce-oi ştii mai bine, că bani ţi-oi da, şi vin ţi-oi da, şi haina de pe mine...”. Fumul ţigării îl învăluia. Melancoliile îl duceau departe. Cuvintele erau mângâiate, accentele mutate, oftatatul, la locul lui. Parcă era o rugăciune. O confesiune. Vocea interioară a unui actor uriaş, nărăvaş, nesupus şi înspăimântător de timid. Mă întreb şi acum, de unde atâta forţă ca să-l joace, aşa cum l-a jucat, pe Titus Andronicus? Era peste tot pe scenă, vocea lui tuna, şoapta ţi se urca în gât, în creier şi fugea în suflet, ochii creşteau nefiresc în faţa ochilor mei, gura se deforma ca însuşi personajul şi părea că înghite fărădelegea, păcatul, iubirea, crima, vinovăţiile toate, pământul. Cât de tare l-au preţuit actorii. Şi nu doar cei de acolo...rarisim... Am fost prin 97 la Stockholm cu "Titus”. I-am urmărit şirul de superstiţii, ritualul de dinainte de spectacol. Seara, la teatru, a venit Radu Penciulescu. Am privit acea reprezentaţie prin starea lui Penciu. Nu mişca, nu respira, se cutremura, se bucura, lăsa lacrimile să curgă. Spre sfârşit, când cruzimea şi durerea deveneau insuportabile, ne-am luat de mână. Mâinile lui la fel de frumoase ca cele ale lui Ştefan Iordache. La urmă, mi-a spus, la ureche, atât: "incredibil...”.

Incredibil cum se juca în pielea Generalului Cearnota din "Fuga” Cătălinei Buzoianu de la Teatrul de Comedie... Spiritul ludic îl conducea pe acest personaj pişicher care cânta, dansa, ciupea femeile, care pierdea tot şi puţin îi păsa, care învârtea viaţa în cei mai aiuriţi paşi de dans, fără menajamente, care se lăsa ispitit de toate poftele, ignorând deşertăciunile. Cum s-a jucat în "Barrymore”, asumându-şi tot, tot, tot.


Mă gândesc acum la Silviu Purcărete. La Lia Manţoc care i-a făcut costumul îndrăzneţ din "Să îmbrăcăm pe cei goi”, cu memorabilul fular azvârlit neglijent, la felul în care se uluia ea de desenul unui corp care vorbea, zvâcnea, se mula după o intenţie sau alta, ţâşnea ca să-şi urmărească vocea. La Lucian Pintilie şi la afurisitul Mitică de mahala din "De ce trag clopotele, Mitică?”. La Helmut Sturmer care povesteşte la infinit despre Hamlet-ul făcut cu Dinu Cernescu. La George Banu, cel care i-a făcut cunoştinţă cu Mihaela Toniţa, femeia lui frumoasă, care l-a însoţit o viaţă. Şi la bine, şi la greu. La Sanda Manu. La Toca. La Horia Lovinescu care s-a îngrijit de începutul drumului. La Matei Călinescu, care i-a fost naş de cununie. La cei cu care a lucrat. Sau nu. La locurile pe unde a jucat. La felul seducţiei lui. La ţăranii de la Gruiu. La prietenii lui. La chefuri. La pasiunea cu care a făcut tot. La poveştile din el, la poveştile personajelor lui, la lacrima pe care am văzut-o în ochii lui la unul dintre dialogurile noastre. La necuprinsul şoaptelor. Mâinile lui mângâiau lumea şi îmblânzeau revoltele. Vocea lui scula morţii din morminte. Un artist uriaş care nu a stat în lanţurile nici unui şablon. Un artist uriaş care şi-a savurat libertatea interioară şi poezia fiecărui rol. Şi care a luat-o, mereu, de la capăt. Şi care s-a minunat de miracolul vieţii pe acest pământ. Un om care a ştiut ce este smerenia. Şi sfinţenia meseriei. Şi simplitatea, şi credinţa. Un artist uriaş care vorbea şi atunci când tăcea, care simţea vraja cuvântului şi vulnerabilitatea liniştii. Un artist care s-a frământat pentru ca miracolul să se întâmple. Un artist pe care teatrul se sprijină întru istorie.

Mă bântuie tristeţea. Şi nu pot să plâng. Împietriţi, urmărim cum, de data asta, Maestrul zboară deasupra oraşului. Ceva din irepetabilul frumuseţii pleacă împreună cu el. In-cre-di-bil...

Marina Constantinescu

Articol preluat din România literară
#345641 (raspuns la: #345640) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sf - de eidos la: 13/11/2008 15:58:17
(la: Noi, cel mai bun!)
deci pare sf...! :)
#362142 (raspuns la: #361958) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sa nu furi ( continuare) - de Areal la: 05/12/2008 13:40:01 Modificat la: 05/12/2008 13:42:33
(la: Am un deosebit respect pentru Sfântul Nicolae... Citiţi vă rog, ca să vedeţi de ce... )
I-am vorbit Sfântului Nicolae…

Mama mea a fost şi încă este o femeie puternică, sănătoasă care a muncit mult în viaţă, şi la fabrică şi acasă ca să ne crească pe noi, copiii.
Boala când vine nu întreabă şi nici nu alege. Vine, atât.
Am fost anunţată că mama e grav bolnavă la spital, la chirurgie. Am mers şi-am vorbit cu medicul care o internase. Mi-a spus că are pietre la fiere şi că trebuie urgent operată, dar mai grav era, şi se aştepta confirmarea de laborator, o pancreatită. Sincer, nu ştiam că este o boală atât de gravă din care foarte puţini bolnavi scapă cu viaţă şi reacţia mea n-a fost una de disperare. Ulterior, după ce m-am informat, aveam să aflu amănunte despre această cumplită boală…
După prima operaţie, medicii i-au dat o şansă mică, infimă. După a doua operaţie, la distanţă, în timp, de aproape o lună, ni s-a spus să ne rugăm pentru ea şi să gândim pozitiv… Atât. Pentru medici mama era deja un pacient pierdut.
În tot acest timp, am simţit toate durerile mamei, ştiam când îi era foarte rău, când avea febră şi era agitată… Dormeam bine şi liniştit când şi ea, acolo, la spital, avea o stare mai bună.
Mă mutasem de curând în casă şi încă nu apucasem să aranjez fiecare lucru la locul lui. Pe masa din bucătărie aveam o candelă cu icoana Sfântului Nicolae. Seara, după ce ajungeam acasă, aprindeam candela şi mă rugam pentru mama, pentru viaţa şi sănătatea ei. Stăteam ore întregi şi priveam chipul Sfântului şi-i vorbeam, îl rugam să-i mai dea mamei zile să trăiască şi să se bucure de lucrurile pe care le-a dorit toată viaţa dar numai acum, la bătrâneţe, le-a primit… Plângeam, mă rugam şi îi vorbeam, ca unui frate, ca unui prieten, ca unei fiinţe bune şi dragi pe care o simţeam aproape de sufletul meu… Ştiam că Sfântul mă ascultă şi credeam cu toată fiinţa că ceea ce cer se va împlini. Cu cât mamei îi era mai rău, cu atât rugile mele erau mai puternice, mai insistente.
Şi minunea s-a întâmplat. După două luni de spitalizare şi două operaţii grele, cu şanse minime de scăpare, mama a început, spre mirarea medicilor, să dea semne de vindecare. A ieşit din spital pe propriile-i picioare şi acasă, încet, încet şi-a revenit.
Eu însămi i-am auzit pe medici spunând că numai o minune i-a salvat viaţa mamei.
Da, numai o minune, făcută de Sfântul Nicolae care mi-a primit şi mi-a ascultat rugăciunile.

Publicata cu permisiunea Silviei H ( alias ''silverstar'').
Tudor Gheorghe - de INSULA ALTUIA la: 07/03/2009 15:06:14 Modificat la: 07/03/2009 15:07:14
(la: folclorul a disparut ?)
http://www.220.ro/B8KL1N53gM/Tudor-Gheorghe-Muica-Suntem-Neam-De-Piatra.html
*** - de zaraza sc la: 24/04/2009 16:01:47
(la: Spatiu pentru tavalit de ras)
Revista presei...

Tovarasul Gheorghe Cioara s-a intors in tara , pe calea
aerului (Scanteia, 1978)

Este Tirgul anual al vitelor si porcinelor, veniti cit mai
multi!
(Scanteia, 1967)

Detaliu nefericit, aceasta femeie fusese deja victima unui
accident mortal cu un an inainte
(Libertatea)

Local traditional Pakistanez: ……, Sarmalute, Ficatei de
porc
(Libertatea)

In acea noapte fatala, hemoroizii il impiedicau sa inchida
ochii
(Libertatea)

Firul vietii victimei a fost sugrumat cu salbaticie, cu
multiple lovituri de cutit
(Libertatea)

Avea doar o strangulatie superficiala la umar …
(Libertatea)

Misterul femeii taiate in bucati ramine intreg!
(Ev. Zilei)

Biserica fiind in reparatii, victimele accidentului au fost
comemorate in sala de festivitati a primariei
(Ev. Zilei)

Toti purtau o cirpa la brat ….
(Ev. Zilei)

Cu arsuri foarte grave pe 70% din corp, ea s-a stins in
drum spre spital
(National)

Arestarea s-a operat fara infuziune de sange
(National)

Familia multumeste calduros celor care au luat parte la
decesul scumpei lor Elisabeta M.
(Romania Libera, decese)

Apa oceanului si clima sunt foarte umede in aceasta regiune
( Romania Libera)

Raportul politiei releva ca victima s-a sinucis singura
(Actualitatea Banateana)

Spitalul judetean a fost dotat cu un aparat de reanimare
dupa ultimul strigat
(Monitorul de Cluj)

Cind s-a sinucis nefericita femeie? Oare si-a gasit moartea
inainte de a se arunca in apele Muresului? (Monitorul de
Timisoara)

Gaurile din lenjeria lui lasau sa se intrevada o familie
saraca
(Monitorul de Timisoara)

Vinatoarea in Vrancea: mai putini cerbi, dar mai numerosi
(revista AGVPS)

Isi misca coada in cadenta, ca un soldat la parada
(revista AGVPS)

Ultimele lui cuvinte au fost o tacere sfidatoare
(Glasul Bucurestilor)

sylvergreen - de cher la: 13/07/2009 12:28:48
(la: vrajitoria in zilele noastre- Credeti ?)
Nu cred ca exista vrajitorie in sensul direct al cuvantului dar exista persoane inzestrate cu putere hipnotica. Unele din acestea, exploateaza "slabiciunea omeneasca" acolo unde o gasesc.
Expun o poveste: O prietena mergea ingandurata, avea niste probleme. O femeie "cam bruneta" dar foarte bine imbracata, cu mult aur pe ea, o opreste si o intreaba de un spital care era putin in alta parte. Prietena amabila ii explica unde trebuie sa mearga si ii asculta povestea dupa care "doamna eleganta" spune ca este tiganca, ca ii este recunoscatoare ca n-a evitat-o cum face toata lumea si ca recunostinta vrea sa-i ghiceasca. Prietena mea spune ca nu stia cum sa scape de ghicit caci stiu ca nu crede in chestiile astea si eu care o cunosc stiu ca este foarte refractara la orice SF. Totusi, mi-a spus ea, parca a vrajit-o. A stat locului si desi stia ca face prostii i-a dat inelul cu diamant din deget, aia l-a invelit intr-o hartie, i-a indrugat niste chestii de care nici nu isi aminteste si a plecat dandu-i inapoi hartia in care nu mai era inelul...
Prietena mea spune ca desi a desfacut hartia si a vazut ca a fost pacalita n-a reusit sa se miste din loc decat dupa ce aia a dat coltul strazii. A alergat dupa ea, dar n-a mai gasit-o si apoi s-a oprit gandindu-se ca ce era sa faca daca o gasea ? Mi-a povestit insa intamplarea si ea, naucita de cat de proasta a fost. Ea spunea mereu, m-a hipnotizat!
Urmare II - de philo la: 24/08/2009 12:39:15
(la: Ion Ionescu, evreul lustragiu)
Urmare II

Lunea Ion se prezentă la Sediul Gărzii şi rugă să vorbească cu studentul Preşedinte. Secretara îi fixă o întălnire în aceeasi zi.
Preşedintele, Gheorghe pre numele seu, părea să fie un "tip de comitet".
Rugă secretara să le aducă două cafeluţe negre, “fără zahăr", rugă Ion şi discuţia incepu.
“Ce vrai dragul meu", întrebă Gheorghe.
“Păi am venit şi io ca să văd cum şi ce cu Garda voastră. Eu sunt băiat sărac şi aş vrea să fie egalitate, dar cu isprăviile contra evreilor nu mă împac", răspunse Ion.
“Să ştii că măgăriile aste nu-mi plac nici mie şi voi lua măsuri împotriva zurbagiilor şi dacă nu voi avea încotro îi voi da afară, spuse Gheorghe.
“Noi credem că evreii sunt prea bogaţi şi noi prea săraci, dar evreii sunt vecinii nostri şi cetaţeni români pe deasupra. Noi suntem pentru legiferarea unor impozite proporţionale cu venitul fiecăruia şi împărţirea acestor dări la oameni săraci ca noi", adăugă Gheorghe.
“Păi dacă-i aşa, hai să mă înscriu", spuse Ion.
“In regulă, iată Formularul de înscriere. Vei primi de la magazie şi uniforma noastră şi a o purta este obligatoriu, spuse Gheorghe.
Următoarea Duminică Ion plecă acasa şi tatăl său văzîndu-l spuse:
“Dragule, scoate uniforma asta de pe tine măcar aici. Verdele aista imi face rău la stomac de cînd legionarii au ars sinagoga de aici".
“Bine tată. O dau jos şi am să incerc să nu o mai port nici la Facultate".
Luni.
Ion fu acostat de un grup de legionari
“Ioane, spuse unul din ei, “nu aşa a fost vorba. Unde e uniforma ta? Numai bine ai fost primit şi ne tragi deja chiulul?. Şi să-ţi mai spun ceva. Noi mergem diseară în Tătăraşi că să luăm în considerare nişte evrei bogaţi de acolo. Dacă nu vii cu noi nici nu vrem să mai ştim de tine. Să spuna Gheorghe ce-o vrea, noi oricum nu-l mai vrem nici pe el".
“Nu pot veni, măi băieţi. Nu vreau să iau “in considerare pe nime’ “, spuse Ion şi plecă în ale lui.
Şi aşa mai trecură cîteva săptămîni. Serile Ion le petrecea citind Manifestul şi Mein Kampf. Cu unele lucruri era de acord, dar altele îl făceau să se îngrozească.
Intr-o Duminica o vizită pe doamna Nastasia Bercovici.
“Draga Ioane, bine n-o să fie cu noi evreii. Eu mi-s bătrînă deja, dar aş sfătui pe cei mai în putere să lase tot şi să fuga, spuse bătrina lui profesoara.
Veni ziua cînd Gheorghe, peşedintele Mişcării, se apropie de el şi-i spuse:
“Dragă colega, să ştii că ti-ai facut mulţi duşmani şi ei au cautat în Arhivele Iaşului şi au găsit că străbunicul tau era evreu. Te-aş sfătui să-i spui tatălui tau să inchidă dugheana şi să fugă unde o vedea cu ochii. Cît despre tine… Lucrurile stau relativ mai bine. Bunicul tau din partea mamei a fost creştin. Şi nu aştepta. Du-te la tatăl tău chiar acum.
*
Era deja prea tîrziu.
Pe ruinile arse ale dughenii şi ale casei zăceau trei fraţi şi tatăl său. Morţi erau.
“Unde sunt ceilalţi fraţi ai mei?", aruncă Ion întrebarea mulţimii care se adunase acolo.
Oamenii priviră în pămînt şi se risipiră în tăcere.
Ion părăsi Tîrgul Ieşilor.
Dulcele tîrg al Ieşilor…
Constanţa. Acolo avea el un unchi.
“Unchiule, nu ştiu ce eşti mata, dar eu mă consider evreu şi vreu să port "Steaua Galbenă".
"Dacă aşa vrei mata, aşa să fie. Poţi sta la noi cît timp vrei", spuse unchiul.
Ionel petrecea mult timp pe malul mării.
Auzise că există un cămin al evreilor în Palestina.
“Acolo mi-e locul", gîndea.
Într-o buna zi văzu cîteva familii pe plaja Constanţei. De apropiat nu se apropie ştiind că va fi alungat din cauza Stelei.
Deodată văzu cum un copil intră în apa, făcu cîteva mişcări neregulate şi dispăru în valuri.
Ione se aruncă în apă cu haine cu tot şi după cîteva scufundări îl găsi şi îl scoase la mal.
Îl aşeză cu pîntecul pe genunchiul său şi apăsă de cîteva ori. Apă multă ieşi din copilul acela, dar el părea fără viaţă.
Va urma
si cu mafia din spitale....... - de ana-maria la: 18/11/2009 17:52:49
(la: SOS)
lumea care lucreaza acolo este normal sa vb de bine conducerea spitalului dar se stie cand sunt interese politice,sau pierderea functiei din spiatal atunci uneori esti in stare sa faci rau cuiva care te ameninta.asa ca din pacate in acel spital existand anumite interese,sa se abuzeze de functie si relatii..dar totusi multe nu se leaga cu sora dvs.
uneori eu cred ca este altcineva care incearca sa ii fac rau mangerului.......un anumit tip puti bolnav care se da prietenul mangerului dar de fapt il sapa la greu.
ca eu una am indoielei ca sunteti sora acelei doctorite.
( 6/3 ) - de Tot Areal la: 12/03/2010 14:22:16
(la: Pensia de moarte ( 6 ))
- Vai ce artistic lucraţi, îl lăudă şefa pe medic.
Operaţia dură vreo două ore. Mama a fost dusă într-o rezervă. Intră bunicul şi o sărută:
- Îţi mulţumesc că mi-ai dăruit un moştenitor!
Rând pe rând veniră să o felicite rudele. Infirmierele veneau din când în când să vadă ce face, ca şi asistentele. Toată lumea spunea că e un copil foarte frumos ce nu a văzut spitalul, acesta fiind înfiinţat de vreo opt ani. Chiar dacă era convinsă că aprecierile sunt exagerate, conchidea că lucrurile erau totuşi aproape de adevăr. Nu avea voie să doarmă şi nici să ridice capul. Când interdicţia a expirat i-a fost adus pruncul. Pielea încreţită în jurul ochilor şi zbârciturile de pe frunte, năsucul parcă era de bătrân, bărbia ca cea a soţului, o surprinseră pe Mona şi se îngrijoră. Nici nu pricepea de ce zice toată lumea că este frumos. Şi remarcaseră că seamănă bine cu taică-su. După câteva zile Mona era de acord că aprecierile erau reale. Încreţiturile au dispărut şi copilul era o frumuseţe. Dar ea l-ar fi iubit şi dacă nu ar fi fost frumos.
A doua zi i s-a spus că poate să se dea jos din pat. De revelion, soţul a venit cu o sticlă de şampanie. Începuse să ningă pentru prima dată. La miezul nopţii o chemă la geam să vadă focurile de artificii.
- Se zice că e singurul oraş din ţară unde se face asta, zise el. Este o fabrică pentru explozibile aici în oraş şi probabil de acolo a început.
Vedea un şir de castani peste care ningea cu fulgi mici, apoi mai mari. Şi deodată cerul a început să se umple de stele şi oraşul vuia de strigăte şi chiote.
A doua zi o dureau sânii. A fost chemată la sala de nou născuţi să alăpteze. Copilul plângea într-una şi infirmierele îi dădeau lapte stors în sticle de alte mame. O asistentă îi masă sânii şi o durea îngrozitor. Făcuse febră.
- O să ai lapte cât pentru tot spitalul îi zicea ea. Află că copilul plângea într-una. Alăptarea se făcea la trei ore. Aştepta să fie alăptaţi ceilalţi copii şi îi dădea cu sticla la sfârşit. I s-a făcut tratament. Trebuia să tragă laptele cu pompa din sâni şi durerile erau mari.
- Trebuie să căutaţi lapte praf în farmacii până vă revine laptele, i s-a spus la plecare.
Copilul mânca foarte puţin şi des, din oră în oră. Căută în carte şi aflase că avea simpomele de copil postmatur.
Soţul aduse un prieten cu maşina şi cu logodnica lui ca moaşă. Trusoul era pregătit de mult.
- Ce-a trebuit să aduci maşină pentru o sută de metri? zise ea amuzată.
Toată familia o aştepta.
- Bine-ai venit acasă zise bunica luându-şi nepotul în braţe.
A doua zi fericirea se transforma în coşmar. Abia operată, mama muncea ca o sclavă, soacra o batjocorea cu orice prilej, soţul sărbătorea la nesfârşit. Nu suporta plânsul copilului, aşa că dormea separat, într-o altă cameră. Nici nu apucau să stea de vorbă. Dimineaţa îi pregătea pachetul. Venea târziu, noaptea beat şi se culca. Timp de o lună, nu a avut măcar o oră de somn, laptele l-a pierdut definitiv în prima zi petrecută acasă cu copilul. Remarcau şi vecinii.
- Biata doamnă, ce viaţă are!
Copilul creştea frumos, ca la carte.
- De zece ani de când lucrez aici e al doilea copil cu dinţi la trei luni.
Începuse a silabisi şi la şase luni spunea câteva cuvinte bisilabice. Mama însă avea dureri mari de spate. A spus de mai multe ori că va pleca dar nu a fost luată în seamă. Îşi pregăti o geantă de voiaj mică cu câteva lucruri. Ceruse un împrumut de la CAR. Îşi anunţa plecarea şi cu o zi înainte dar nu era crezută.
#530560 (raspuns la: #530559) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
(11/7) - de Tot Areal la: 15/03/2010 05:54:50
(la: Pensia de moarte ( 11 ))
- Va trebui să vă internaţi...Nenea doctorul o să facă tot ce ştie să crească frumoasă spuse el cu gesturi jucăuşe către fetiţă.
Căuta pe net articole despre rahitism. Află că procentul copiilor cu sechele de rahitism din primul an de viaţă, e foarte mare.
Se întreba ce fac medicii de familie? Cum se poate una ca asta?
Părinţii s-au scandalizat când au aflat de cererea de plasament. Au început să o batjocorească în fel şi chip pe calculator şi la telefon şi să conteste că fetiţa ar fi bolnavă. Cu chiu cu vai în după-amiaza zilei de Înviere primi 150 de euro. Plăti datoriile şi cu o jumătate din bani se duse la spital. Era destul de îngrozită de situaţie. Dacă ar fi fost ceva mai sănătoasă, ceva mai puternică. Moşneagul dăduse şi el o sută de lei şi îşi luă medicamente să poată rezista. A retras cererea.
În spital Măriuca se împrieteni repede cu o fetiţă de seama ei ce se născuse cu mâinile răsucite, cu un păr blond şi buclat. Amândouă cam răsfăţate, cum sunt mulţi dintre copii făceau mult tărăboi. Au făcut schimb cu periuţele de dinţi. Mona reuşi să o convingă pe Măriuca să renunţe la periuţa fetiţei, dar partenera ei nu ceda. După ce o exasperă pe mama cu tânguieli şi lacrimi adevărate, într-un târziu s-au culcat. După vreun sfert de oră de şoapte între copii şi mămici, se auzi un suspin îndurerat, înecat de plâns.
- Mami, mâine îi spui lu Măriuca să-mi dea periuţa ei?
Mămicile pufniră în râs. Mona o ţinea ca de obicei pe braţ şi acum îi spunea povestea în şoaptă, apoi cânta încet să o poată adormi. În cameră erau cinci femei cu copii. Spre dimineaţă atmosfera devenea sufocantă.
Fiecare copil era o poveste nefericită.
Două dintre fetiţe erau nedeplasabile. Una fusese forţată la naştere. Cealaltă primise un tratament greşit când avea un an. Aveau şapte şi opt ani şi mamele le purtau în braţe să le spele la chiuvetă şi pe la cabinetele de tratament. O alta venise cu o fetiţă de câteva luni deformată. Născuse la zece luni. Medicul a apreciat după ecograf vârsta mai mică şi i s-a făcut tratament pentru menţinerea sarcinii.
Aproape toate mamele nu aveau soţi. Au plecat la muncă pentru bani de nuntă şi au uitat să se întoarcă. Nu primeau pensie alimentară pentru că preferau să nu deschidă procese decât să mai aibă de-a face cu ei. Primeau salariu de însoţitor.
Dimineaţa, la baie era coadă. Mămicile cu băieţi veneau să se schimbe. Era un singur WC la care veneau şi internaţii de la ORL, cam o sută de persoane în total. Femeile îşi făceau şi toaleta, se schimbau. Întreba de duş şi i s-a spus că nu este. Avea să descopere la a doua internare că totuşi exista un duş. Fiind şi obeză se îngrijea greu şi se molipsi de un microb. S-a tratat cu ovule intravaginale şi avea să se molipsească iar peste câteva luni la spitalul judeţean. Îi era teamă şi pentru fetiţă. Unele din infirmiere şi asistente se purtau aspru. O făceau pe jandarmii. Măriuca era cuceritoare. Când voia să fie băgată în seamă, cânta.
La sala de kinetoterapie, asistenta observă cum trece în revistă tot ce se întâmplă acolo.
- Măriuca! Îţi umblă căpuşorul în toate părţile. Să nu-ţi scape nimic.
La început a fost greu. Nu se concentra să facă exerciţiile. După câteva zile începu să mănânce mai bine. După două săptămâni făcea binişor exerciţiile.
Într-una din zile a început a cânta la masaj şi bineînţeles îşi culegea laurii. Mona i-a zis de câteva ori să-i cânte şi la doamna de la kinetoterapie. Nu voia. Stăteau pe un scaun în hol.
- De ce nu vrei să-i cânţi şi la doamna de la gimnastică?
- Nu vreau, nu-mi place doamna Ela.
#531030 (raspuns la: #531029) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
(12/5) - de Tot Areal la: 15/03/2010 14:22:43
(la: Pensia de moarte ( 12 ))
- Oare eu n-am vorbit clar!? Spuse enervată doctora. Dacă nu ştii să vorbeşti, îţi iei dosarul şi te duci unde ştii!
- Vă rog doamnă!..., zise Mona disperată. Am spus „radiografie”, dar nu m-au băgat în seamă.. Şi ea se mirase că a primit rezultat de radiologie şi nu film, dar nu ştia ce să zică...
- De fapt... eu am scris pe trimitere!... zise cu un gest de lehamite, coborând vocea.
Se stăpâni, luă iar dosarul şi telefonul şi vorbi calm cu asistentele de la laborator. Mona mai coborî scările o dată. Apoi le urcă greoi, cu radiografia în mână. În sfârşit după două săptămâni a primit trimiterea la spitalul clinic. A căutat numărul de telefon pe net şi a întrebat de doctoriţa la care era trimisă. Nu mai lucra acolo şi nici nu a putut afla unde o poate găsi. Află în schimb câteva lucruri interesante despre ea şi că era şi autoarea unei cărţi în domeniu. La spital avea să se dezlege şi această taină, când se prezentă la centrul de diagnosticare, după cum a fost îndrumată la telefon.
- Sarcoidoză? Nu poate fi diagnosticată la centru... Trebuie să staţi internată. Dar întâi căutaţi-o pe doamna la Policlinica Judeţeană. Dacă nu vă internează ea, atunci vă întoarceţi aici, şi mergeţi la etajul trei sau patru. Dar... aş fi curios şi eu să ştiu care e povestea dumneavoastră?!
După ce-i povesti domnului proaspăt văzut, istoria ei medicală, înhămată din nou cu bagaje porni spre destinaţie indicată. Ploua, bătea şi vântul, era frig şi nu ştia cum să se mai apere. Umbrela o ţinea cu greu. Găsi cabinetul şi o altă proaspătă cunoştinţă, o doamnă medic ce îi părea încă cuceritoare şi foarte comunicativă, îi viza trimiterea pentru internare. O trimise la biroul de internări. Stătea iar la o coadă mare în ploaie... O altă coadă.. Ca la orice coadă unii se strecoară... Comentariile nu se lasă aşteptate. Unii strigă ceva mai tare, mai ferm. Alţii mârâie, alţii blestemă, alţii se tânguie. Unii tac cum tăcea şi ea. Resemnaţi...
- Nu e vorba de sarcoidoză, spune doamna, după o zi de investigaţii. Nu prea înţeleg de unde vin suspiciunile acestea. Ce motiv a avut doamna să pună un asemenea diagnostic? Întâi se elimină toate supoziţiile posibile... Aţi avut ceva pete roşii? ... Oricum, o să mai facem câteva investigaţii, o să staţi câteva zile...Am să vă recomand să mai repetaţi unele analize, cele care le aveţi nu prea sunt convingătoare.
Analizele suplimentare, dozările hormonale se făceau şi aici cu plată aşa cum le-a făcut şi la judeţ. Numai că cele de aici au arătat într-adevăr altceva. La fiecare cabinet se cereau anumite sume de bani, mai mari sau mai mici.
- Aţi fost la triaj?
- Nu.
- Mergeţi la triaj şi achitaţi taxa de tranzitare pentru că nu sunteţi din judeţul nostru.
A telefonat acasă şi l-a rugat pe Moşneagul să-i mai trimită nişte bani.
În oraş se dădeau tot felul de spectacole. La unele din ele, zgomotul ajungea în salon. Geamurile vibrau. Nivelul de decibeli era înspăimântător. La un moment dat vorbea la microfon chiar primarul şi dacă era atentă, auzea destul de bine ce spunea. A fost şi foc de artificii. Pănă la unu noaptea spitalul duduia de ritmurile drăceşti însoţite de strigătele spectatorilor. Ce deliciu pentru cele câteva mii de bolnavi aflaţi în spitalele din marele oraş universitar! În marea veselie, unii din ei îşi trăiau probabil ultimele clipe de viaţă...
- Ce să fac? Iaca la discotecă...zicea amuzată o bătrânică la telefonul mobil, către o vecină de-acasă. Avem o discotecă aici de n-ai treabă, da ştii că mie-mi place! Populară, modernă,...
#531070 (raspuns la: #531069) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
(13/4) - de Tot Areal la: 15/03/2010 14:30:36
(la: Pensia de moarte ( 13 ))
- M-am răzgândit, nu vă internez! După ce aţi colindat toate spitalele, cu atâţia medici şi nu au avut ce vă face, veniţi pe capul meu, să muriţi la mine?
Rămase ca trăsnită. Plecă plângând şi merse iar la doctoriţa de la dispensar.
- Ce s-a-ntâmplat? a întrebat mirată.
Sugrumată de lacrimi i-a povestit incidentul. Căuta să o liniştească. Îl sună pe Silvescu. Era un internist din partea locului, foarte căutat.
Timp de două săptămâni, uneori venind cu colegul şi prietenul lui Turianu, îi făcură tot felul de investigaţii. La sfârşit îi spuse că e un debut de poliartrită reumatoidă. Infecţia afectase glanda tiroidă. I-a descris mecanismul bolii şi ce are de făcut mai departe.
- Te ţii de capul lui Toncescu să te opereze. Te tratează cu ampicilină şi garantez eu pentru operaţie.
Era perioada în care se aniversa un deceniu de la înfiinţarea spitalului, fusese invitată ca pacientă. Silvescu şi Turianu au prezentat un studiu despre obezitate făcut pe pacienţii din zonă. O vedea pe madam Iliescu cum îşi flutura pălăria dând aprobator din cap şi lucrul ăsta o revolta. Aflase că toată viaţa s-a purtat urât cu pacienţii şi colegii. Plecase în Franţa cu soţul ei după revoluţie şi au venit înapoi. S-a făcut o şedinţă cu medicii şi deşi nu le erau simpatici, medicii au acceptat să fie reprimiţi. Asta nu a adus nici o schimbare de atitudine în comportarea doctoriţei.
A scris articolul făcând o paralelă cu medicul care o operase la Braşov de apendicită. Era un medic aproape de pensionare. Se scoteau firele de chirurgie de import şi se înlocuiau cu fire de producţie românească, de proastă calitate. Făcuse un abces şi medicul înfuriat, un domn forte elevat şi elegant de obicei, începu a înjura ca un birjar că s-au înlocuit firele. Articolul, a avut un succes neaşteptat de mare. Tot oraşul discuta despre el. Socrul îi zise într-o zi:
- Mi-a zis un prieten să-ţi spun că madam Iliescu a ieşit la pensie...
După vreo lună s-a dus la control. Medicii povesteau cum a fost primit articolul.
- Doamnă, am citit un articol trăsnet! Cel mai bun articol de medicină pe care l-am citit în presa civilă! L-am citit în faţa colegilor şi l-am comentat toţi.
- Articolul ăsta mi-a adus aminte de ceva urât, zicea Turianu. Venisem ca stagiar de la clinică unde lucrasem cu profesori universitari şi căutau să ne insufle un sentiment de devotament faţă de bolnav. Eram de gardă. A venit un bărbat seara la zece cu o pneumonie gravă. Cum garda se făcea acolo, l-am internat în secţia dumneaei şi am prescris tratament. Mă trezesc cu ea la cabinet, noaptea pe la două. Cu o falcă-n cer şi alta-n pământ de faţă cu bolnavul mă batjocorea că i-am adus muribunzi în secţie! Am avut un sentiment de mare ruşine, de revoltă...
După trei luni Mona se întâlni cu Silvescu la circ, cu copiii. Se uita la ea foarte mirat.
- Dumneata eşti, sau vă confund? zicea medicul.
- Eu sunt...zise ea zâmbind de surpriza ce i-o făcuse medicului.
- Ce-aţi făcut, cum aţi slăbit?
- Cum mi-aţi spus! M-am operat, am ţinut regim drastic cu o mie de calorii pe zi, am tratat tiroida...
- Doamnă, toţi obezii care vin la mine vi-i trimit să le daţi reţetă!
La următorul control îi zise:
- Gata, nu mai slăbiţi şi nu mai luaţi medicamente. Sunt riscuri mari. Arătaţi destul de bine. Să aveţi grijă la infecţii...
#531074 (raspuns la: #531073) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
(13/5) - de Tot Areal la: 15/03/2010 14:31:39
(la: Pensia de moarte ( 13 ))
Spitalul avea medici buni. Îl vizita o dată sau de două ori pe lună pe director pentru informaţii. Îi spunea cum a adus medici în spital
- Am căutat studenţii din zonă şi mai ales copiii de medici. În colaborare cu primăria le-am oferit casă, apoi i-am trimis să facă specializări.
Spunea că e spitalul cu cele mai multe familii de medici. În ultimii ani şi-au folosit relaţiile cu prietenii şi colegii din copilărie sau de mai târziu- unii ajunşi directori de firme, patroni- şi au făcut utilări foarte importante prin sponsorizări. O secţie modernă de urgenţe, şi aparatură, un endoscop cu tehnică digitală comandat în Japonia, al treilea din ţară.
Ea ştia că un medic bun nu ridică tonul, nu jigneşte, nu-i întoarce spatele pacientului! Nu-i îngrădeşte drepturile pentru bacşiş. Nu-şi trimite pacientul la moarte. Nu e călău!
El luptă alături de pacient până la sfârşit, ca o soţie bună şi credincioasă... Chiar de e obosit de gărzi, chiar dacă banii nu-i ajung...
Se întâlnesc la pragul dintre viaţă şi moarte.
Uneori se despart pentru o vreme...
............
Deplasarea la judeţ o costase aproape toţi banii primiţi, plus cei daţi de Moşneagu. Medicamentele fără de care nu se putea deplasa, o pereche de pantaloni de fâş matlasat, transportul. Investigaţiile cu bani împrumutaţi. A pierdut un an în care s-ar fi putut trata dacă avea măcar pensie. Şi culmea , fiind aproape infirmă i se ia şi ultimul drept. E trimisă la muncă! Adică, la moarte!
Sclavii nu au drepturi! Ei trebuie doar să muncească şi să crape când nu mai sunt în stare s-o facă. Drepturile, legile, fondurile sunt zice un banc pentru dulăii ce ştiu să le sară gardul şi căţeii ce se strecoară. Lor li se cuvine totul. Robilor nimic afară de moarte. Ei sunt proştii ce se opresc în faţa gardului, aşteptând cuminţi să se deschidă o uşă... A Împărăţiei cereşti...
I se părea că după cinsprezece ani o întâlnise din nou pe madam Iliescu.
O sosie cu numele Teodoriu...



#531075 (raspuns la: #531074) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...