spor in casa farmece

Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi

de regula sarea descantata se foloseste pentru tinerea la distanta a dusmanilor. Se arunca de regula in urma dusmanului ("i se pune sare pe coada"). Aruncata in fatza usii poate face parte dintr-un ritual de paguba, sarea fiind singura. Daca era impreuna cu legaturi, sfori inodate, carpe cu "prosti" (pene, solzi, fire da par, pamant, toate amestecate) se poate sa-i fi facut de amutzire, saracire, sa-i ia sporul...
Este bine daca ti-ar spune mama ta daca in perioada aceea i-a mers mai altfel decat in alte perioade. Obiecte descantate se folosesc tot pentru transmiterea farmecelor. Ai facut bine ca ai aruncat ciorapii. Putea sa se imbolnaveasca, sa-i mearga rau, sa aibe vrajba in casa...

De pilda pot cadea victime farmecelor oameni nevinovatzi care calca din intamplare in "mizeria" pusa pentru altul. Nu stie nimeni si nici nu afla vreodata de unde i se trage decat daca consulta o vrajitoare buna.

De asemenea, daca mamei i-a mers "din plin" (cu opintelile firesti luptei in viatza) inseamna ca baba doar a vrut sa o tina departe de casa ei. Daca nu, s-ar putea sa aibe legatura cu aia. Tie daca ti-a mers bine inseamna ca vraja a ramas la mama (in cazul 2), daca viatza ta are neimpliniri (familie, copii, cariera) atunci ar fi bine sa consulti o clarvazatoare...

cand am citit prima data acest articol m-am gandit ca este vorba de o persoana care nu are ce face,l-am inchis si am trecut mai departe la ce ma interesa.ideea este ca acest articol nu mi-a dat pace si m-am hotarat sa pun si eu parerea mea chiar daca nu intereseaza pe nimeni...
...eu de loc sunt din calarasi.cine nu stie unde se afla,este la 130 km de bucuresti in drum spre constanta.acum a ramas acolo doar mama mea eu incercandu-mi norocul in europa.dar in orasul meu undeva pe la periferie este postata o casa inalta care inainte era o mandrete de casa dar acum locuieste o batrana:Maria.se vede ca nu mai are putere de munca si casa pare nelocuita.numai sutele de oamenii care trec in fiecare zi pe acolo ii da o alura ca ar fii locuita.tanti maria este vrajitoare.asa spune toata lumea din oras.vin oameni din toata tara si stau cu noptile la coada in fata portii pt a sta de vorba cu tanti maria.oamenii spun ca lecuieste de asa zisul"argint viu" si ca "te scapa de farmece".eu una sa fiu sincera nu prea cred in acete licruri dar daca te poate ajuta cu ceva eu iti pot face rost de un numar de telefon,si daca intr-adevar povestea ta este reala si esti gata sa lupti pt iubita ta eu sunt dispusa sa te ajut.da-mi un semn de viata.

.....pentru a vedea farmecul Bucurestiului , trebuie privit cu inima , si nu cu ochii......sunt nascuta , crescuta si , in continuare , locuitoare a acestui oras......nu pot spune ce inseamna sa plec in concediu 2 saptamani si ultimele zile sa nu mai am rabdare , sa " am furnici pe toata talpa " (vorba lui Andries ) , sa vin acasa .......probabil ca sunt eu mai sentimentala.....dar imi place asa ...nici nu vreau sa ma gandesc ce ar insemna sa trebuiasca sa plec definitiv din tara ....mi-e mila de sora mea care a plecat de 3 ani in strainatate.....cateodata o mai apuca nostalgiile si ne spune ca nu va recunoaste ca i-e dor de " acasa " pentru ca o apuca plansul....si uite asa spune mereu ca este totul bine acolo....:))....imi place foarte mult sa ma plimb , merg foarte mult pe jos.....si cand eram copil luam tramvaiul si mergeam de la un capat la celalalt pentru a mai cunoaste locuri noi......cred ca stiu aproape tot Bucurestiul......imi aduc aminte si de cel vechi : Uranus , Izvor , Chirigiu , Crangasi , 13 Septembrie , Plevnei , Filaret.....locuri unde erau case si acum sunt numai blocuri......gigi2005....imi aduc aminte de covrigaria de pe Dealul Mitropoliei....:)))))))......acolo , in zona , aveam scoala....si ne jucam in fiecare zi cateva ore pe deal....sa nu va mai spun ce ne mai dadeam cu sania sau cu ghiozdanele , iarna , pe partea cealalta a dealului ...iesirea spre 11 Iunie.....si ne propteam aproape in tramvaiele care treceau pe acolo....:)))......eu iubesc Bucurestiul !

NOAPTE DE TOAMNA
de George Toparceanu


Murmur lung de streşini, risipite şoapte
Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.
Rareori prin storuri o lumină scapă
De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă
Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă…

Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.
Dar treptat, cu larmă potolită scade
Cântecul acestui tremur de cascade.
Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,
Ploaia peste case pică tot mai rar

Şi-n grămezi de neguri apele se strâng…

Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.
Până când o rază de argint în zare,
Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,
Lin desface umbra şi de crengi anină
Scânteieri albastre, boabe de lumină.
Iar acum din taina cerului deschis,
Peste firea mută cad lumini de vis
Şi-n troiene albe norii se desfac…

Dar când iese luna, streşinile tac.

*

Dormi, iubire dulce!…
Numai eu întârziu, singur pe cărare,
Farmecul acestei clipe călătoare…
Gândurile mele vin să te deştepte,
Din pridvorul tainic să cobori pe trepte.
Să cobori în toamna limpede şi rece
Şi, visând cu mine clipa care trece,
Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu
Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu
Va porni zadarnic, rătăcind pe drum,
Să sărute urma paşilor de-acum.




castani ruginiţi pozati azi

Pai tocmai ca ai posibilitatea sa te scoli din pat dimineata ,sa mergi la servici,sa vii acasa in mijlocul familiei,sa mergi doua zile la sfirsit de saptamina intr-o mica excursie....sa te bucuri de anotimpuri si de sarbatori,sa fii cu prieteni...
Asta-i farmecul vietii cind D-zeu ti-a dat sanatatea si puterea sa le faci.Banii nu conteaza.
Sint multi care nici nu pot sa sa deplaseze din pat si pina la bucatarie...
Asta-i farmecul vietii si sa-i multumim lui D-zeu in fiecare zi pentru ca ni l-a dat si de asemenea sa ne rugam pentru cei care din motive de sanatate nu pot face ce facem noi zi de zi sa aiba si ei parte de ce avem noi.
Simplu.

Citiva pe acest forum nu par interesati in acest subiect "Casa si Familia" fiindca se pare ca nu ar avea o familie,iar altii care au considera ca ar fi un domeniu privat de discutie si deci ne-discutabil.....
Nu stiu, personal nu m-ar deranja acest subiect ba dimpotriva as vrea sa stiu mai multe despre viata familiala a lui Papadie si Alice fiindca mi-am propus sa scriu o carte despre ei .....:):):):):)

ce dor de casa!

La mine in casa au vorbit si altceva decit romaneste. Nu m-au invatat asa ca acum trebuie sa invat singura. Asta peste limbile straine clasice - engleza si franceza !!!

Din experienta personala daca in casa e cel putin un parinte sau bunici ce vorbesc alta limba este bine pt. copii sa invete acea limba.

Asa ca in cazul meu - nu e discutie. Orice copil din casa va invata romaneste. Daca nu vrea aplicam programul ...submarin si il trimitem intr-o vacanta luuungaaa undeva unde nu are de ales decit de vorbit romaneste. Nu vorbeste, nu se intelege cu nimeni !!!

Adevarat ca in caz de copil decis putem gasi in loc, la sfirsitul exercitiului submarin, localnicii vorbim engleza sau franceza dar in principiu daca avem un numar suficient de localnici nevorbitori de alte limbi si copil rezonabil de mic ar trebui sa mearga !!!!

Programul submarin poate fi aplicat pentru mai multe limbi straine si diferite culturi.

Da, sigur, fotografia este facuta in august sau in septembrie `89. La ora aceea eu eram angajat fotogaf la revista Femeia si mai ciubuceam pe la UCECOM si la Casa de moda; erau manechine pe acolo nume mari in ziua de azi, Romanitza, Botezatu, Janine, etc. Fotografia asta am facut-o intr-o pauza pe masa de consiliu de la casa de moda; cum necum a ajuns si pe miinile fostei secretare PCR d`acolo care a facut un scandal enorm, ca se fac poze porno cu toarashu si ca de altfel tot ce fac eu e scandalos ca le pun pe fete in pozitii indecente si se vad genunchii.
Cindva o sa-mi rememorez poate intr-o carte de amintiri niste scene, inclusiv de noaptea cind sotia unui mare actual multimilionar in dolari, deci acum luptatoare de seama pe cimpiile democratiei de piata occidentale, dar pe atunci amploaiata la CC UTC, la comandament la Costinesti, in timpul unei sedinte de propaganda despre coceni, capitalismul muribund si ce mai face si zice toarashu` si sinsistra sa sotie, a taiat cu foarfeca 200 de fotografii facute de mine pentru nu mai stiu ce concurs de frumusete organizat la Costinesti, ca sa nu se vada goliciunea la fete, adica fluierul piciorului, sa nu vada toarasha academician si sa se supere.
Ultimul catalog de moda al UCECOM facut in toamna `89 avea citeva zeci de imagini interesante si pe care le arat cu placere si acum, au un farmec aparte. Pacat ca nu s-au tiparit decit citeva semnale, care au fost date la sectia de presa a CC PCR la avizat, in noiembrie 89, si vad ca tirajul nu a fost aprobat pina acum si deci nu prea cred ca o sa mai apara...oricum era cu scandal, cu nuditati obscene, se vedeau genunchii la unele manechine...

spor la "filosofari" si "analize". :d

adica sufletul iisus, care era dumnezeu adevarat si om adevarat, "nu se gandea la dumnezeu in acel moment"?

multumesc, mama, acestea eu nu servesc.
am ce manca.
iertati.

cele bune sa se'adune,
cele rele sa se spele.

pr_iulian

De ce ne ferim de abordarea subiectului?

Casa se presupune ca reflecta personalitatea noastra, frumusetea sufletului nostru si neaparat, starea noastra de spirit.Intri intr-o casa si iti dai seama imediat de adevarata personalitate a celui care locuieste acolo, chiar daca egoul lui se straduieste altceva.

Familia, eeei, e mai comlicat! Teoretic ar trebui sa fie iubire, armonie, intelegerea celuilalt si continuarea propozitiei neinceputa si rostita inca, la greu umar la umar, la bine stralucire si frumusete.

Si asa cum este familia, cu personalitatea ei, asa se reflecta in fiecare amanunt al casei. Nu ati intrat in nici o casa, chiar goala, si nu ati simtit bucurie sau tristete, sau "curatenie", sau "necuratenie" emanand din pereti, din podele, din fiecare giurgiuvea?

Vorbesc de teoria casei si a familiei.Daca realitatea nu prea respecta teoria de mai sus, la fel se reflecta una pe cealalta si devine un subiect delicat, punct dureros pe care, de ce sa-l atingem?

Ca doar este evident; si de-asta ne aflam pe aici unii dintre noi.

Sa-l luam ca exemplu pe Sandu Mendrea; un fotograf foarte bun, creativ, cu multe albume la activ, un indragostit si un impatimit de imagine; nu era un exuberant, toata viata a muncit in partea mai putin iluminata a cadrului si a preferat sa stea mai in umbra si sa creeze si atit. Putin inainte de `89 a plecat din tzara si acum traieste retras in Israel; pe alte coordonate, pasiunea sa este continuata de unul din fii sai, Dinu Mendrea, care a facut si citeva expozitii foto in Ro de curind.
Pentru Sandu Mendrea, Internetul a venit prea tirziu; acum este un om in virsta si nu poate sa scaneze imaginile, care si alea cine stie unde sunt, si sa isi faca un sit; ca el sunt multi fotografi in virsta, care s-au stins sau se duc in uitare - crunta soarta pentru niste creatori si pentru niste artisti ai fotografiei, aceasta arta a comunicarii.
Asa ca Sandu Mendrea nu are nici macar un sit, si nici un rind macar intr-o antologie a fotografilor romani care nici aceea nici in faza de proiect nu exista.
Cumplit.
...Ceilalti fotografi de la Casa Scinteii s-au dus aproape toti intr-o lume probabil mai buna, pe rind, cu discretie... si in nemeritata uitare.

In Romania neexistind o cultura profunda a imaginii, a fotografiei, care sa creeze un numar de istorici ai fotografiei si de critici de arta specializati in fotografie, situatia este cea care este; nu exista o privire de ansamblu, nu se poate sti nici ce a fost bun si ce a fost rau, cei ce au fost nu sunt cunoscuti si sunt uitati si lucrarile lor sunt pierdute pe vecie, cei tineri pe buna dreptate cred ca nu a fost nimic, si putinii care se mai ocupa acum de estetica imaginii fotografice si poate de istoria ei fac jocurile unor bisericutze sau caste, cu partinire si de multe ori cu o energie negativa incredibila.

Timpul trece si nu numai ca nu stim acum cine si ce facea in fotografia romaneasca in anii `30, `50, `70, si chiar in `90 ... dar fragmentarea si lipsa de comunicare fac sa nu se cunoasca nici acum mai nimic despre fotografia romaneasca si fotografii romani, in mediile culturale apropiate de fotografie de afara.

Problema este complexa si spinoasa, generatoare de lungi discutii...
Este incredibil cum totusi dintre atitia iubitori de fotografie din tara nu s-a cristalizat nevoia de a face ceva pentru cunoasterea a ceea ce a fost, si bun si rau. Este incredibil cum in paishpe ani de democratie un cabinet de stampe si fotografie de la Academie sau o sectie de foto de la Muzeul de arta al RSR (!) nu pot sa aiba un cuvint de spus. Ma refer la un cuvint constructiv, nu la parerile unei muzografe care cocheteaza numai cu anumiti fotogafi, si care spune (pe culoare, nu in carti, ca o carte se scrie greu) ca ala nu e fotograf si ala e o janghinea, fara sa-i cunoasca macar...
Sau nimeni nu zice nimic de la Institutul de teoria artei, o mai fi existind?
Vai de fotografia romaneasca... nici nu apuca sa se cristalizeze ceva ca si intra in uitare sau se darima... sa fie o continuare a istoriei cu Mesterul Manole?

Divaghez.... dar parca de vreo cativa ani, pentru mine, Craciunul si-a pierdut ceva din farmec – vorbesc de emotia acea muta, incordata, pe care o traiam an de an, facand pregatiri febril, dar cu sfiosenie, cu discretie, cu retinere, ca sa ma pot bucura bine in seara de Ajun.

Dar cum Craciunul incepe de la sfarsitul lui noiembrie, clinchetele de clopotei, mos-craciunii de peste tot, reclamele, brazii, colindele, sclipiciurile, toate astea imi cam strica bucuria. E totul prea strident, prea ostentativ, prea "in gura mare".

Da’ suparare mai mare decat buletinul meteo totusi n-am – tot aud c-o sa avem aici, in Romania, un Craciun noroios.

Cat despre soare, bananieri si plaja de Craciun – nu stiu ce sa zic... Varianta traditionala ramane pentru mine preferabila, cu tot cu frigul asta nesuferit, cu colindatori mici si incotosmanati, cu fularele spanzurand aiurea la gat. Trebuie sa fie amuzanti totusi oamenii in tricou si pantaloni scurti cumparand brazi, incarcati de pachetele poleite si primind in case cate un Mos Craciun congestionat, exasperat de transpiratia care i se prelinge pe sub barba.

Am sesizat demult o usoara indulgenta a unora dintre cei care au plecat fata de noi, cei ramasi. Daniel Racovitan, in comentariul lui, are trei paragrafe de circumstante atenuante si pe toate trei le incheie cu “nu sunt de condamnat”. In unul dintre ele vorbeste de comoditate - “e mai simplu sa stai la mamica acasa si sa mananci cartofi prajiti cu salata” decat sa-ti iei inima-n dinti si sa pleci. E drept si asta.

Personal, nu ma deranjeaza cei care ma judeca, gandind ca a ramane in Romania e o greseala fundamentala. Eu cred doar ca e o optiune strict personala care nu ar trebui judecata - la fel ca si aceea de a pleca. Fara indoiala ca in multe cazuri, la cei care raman e vorba de comoditate, de frica, de fel si fel de inertii. De asemenea, fara nici o indoiala, a pleca e fara discutie un act de curaj - as zice unul temerar, chiar. Intotdeauna i-am admirat pe cei care si-au gasit loc intr-o lume straina cu degetul pe harta si cu dictionarul in mana, invatand umiliti, la 30 de ani, cum se umbla cu cardul sau cum se trage apa la WC, strangand din dinti si castigand, cu truda multa, respectul celor din jur.

Eu n-am ramas, cum zice Radu Herjeu despre unii romani, pentru ca m-ar interesa mai mult “binele societatii decat de numarul masinilor pe care si-l pot permite”. Or fi si unii care raman din patriotism, desi ma indoiesc - patriotismul lor are probabil fel de fel de reprezentari concrete. Ar fi, in ce ma priveste, o ipocrizie sa-i dau cu “binele societatii” si mi se pare, de altfel, ca schema care opune binele societatii (adica o chestie profund morala si inaltatoare, vezi bine) materialismului si consumerismului (plec sa traiesc mai bine, ma doare undeva de patrie) e cel putin la fel de artificiala si de nenuantata ca si cea care-i opune pe toti cei care pleaca (curajosii) tuturor celor care raman (lasii si nevrednicii).

M-am saturat si eu de toate mizeriile pe care Romania ni le serveste, de la gunoiul de pe strada pana la functionarii publici nesimtiti, de politica asta infecta, de multe altele - dar nu pentru binele societatii am ramas, asta e sigur.

E greu de spus de ce am ramas, totusi, in cateva cuvinte. Meseria mea e legata de limba romana, de exemplu. Am parinti aici. Am prieteni care-mi umplu viata si fara de care nu mi-ar fi asa bine. Am si prieteni care au plecat si-mi tot scriu mail-uri: unii sunt multumiti si fericiti si-si adora patriile adoptive, altii scriu mesaje sentimentale, de dor si jale, vorbind de-o Romanie idilica, cu oameni vrednici si prietenosi, nu ca occidentalii imputiti care n-au suflet, bla, bla. De obicei, acestia din urma vin in vacanta la neamuri si pleaca inapoi impuscati - si-au luat doza de Romanie, le ajunge macar un an, dupa care incep din nou sa lacrimeze. Dintre prietenii care-au plecat, unii s-au intors. Am de exemplu un prieten care a stat in Statele Unite 3 ani, a muncit cu acte in regula in publicitate, castiga 3000 de dolari net “pentru inceput”, si s-a intors, cu tot cu nevasta. Poate pleca oricand inapoi, dar ezita. Inca nu l-am intrebat de ce, - mi se pare ca am inteles, oarecum.

Nu stiu de ce nu plec, de fapt. Cred ca pentru ca nu-mi doresc asta. Unii isi doresc, au curaj si pleaca. Unii isi doresc, dar n-au curaj, nu-s calificati, etc. si raman. Si mai sunt o categorie, din care cred ca fac si eu parte, care sunt instruiti, s-ar descurca, dar nu-si doresc - si astia raman. Inca mai am, de exemplu, viza de Statele Unite pe pasaport - expira in 2008. N-am obligatii, copii etc., nu ma sperie chiar asa greutatile, foame am facut - n-ar fi nimic nou - despre Romania n-am o parere prea buna, si totusi nu plec. Nu e vorba nici de comoditate, nici de lasitate. Nici de resemnare mioritica - una dintre putinele si jalnicele noastre contributii la spiritualitatea omenirii. Bani de-un avion si de trait o vreme as gasi - vand casa si o iau de la capat, la urma-urmei.

Nu cred, de fapt, ca-mi doresc sa traiesc in alta parte - nu trebuie sa intelegeti insa ca mor de dragul Romaniei, nici pe departe. Mi-a placut pe unde-am fost - si in Europa, si in America. M-am simtit bine. Fac parte dintre cei care n-au fost socati la revenirea in Romania - probabil pentru ca n-am uitat nici o clipa cum e, de fapt, tara asta - cat de insuportabila si de nedigerabila poate fi, de cele mai multe ori. Ce caraghiosi putem fi, cateodata! Ce stupizi si ridicoli sunt reporterii care prind cate-un strain venit cu cine stie ce treaba si-l intreaba repejor: “Ce parere aveti de Romania?“. Ce complex specific romanesc, de om trait in fundul unui catun, care vede vreun trecator pe bicicleta si-l intreaba fuga-fuga ce parere are de satul lui! Ii place? Si daca ii place, ce anume ii place? Si din toate lucrurile care-i plac, ce anume ii place cel mai mult si mai mult? Nu-i asa ca oamenii sunt ospitalieri? Ca branza e buna? Ca cerul e albastru? Ca padurile, raurile, dealurile, florile si toate bunatatile din jur sunt nemaipomenit de frumoase, ca nicaieri in lume?

Ei, si cu toate astea stau aici, in tara asta necajita, proasta si ticaloasa, care e ca un sat din care cei rasariti pleaca sa invete carte la oras si nu se mai intorc niciodata. Sau se intorc cu pantofi de lac si costum bine croit si privesc cu duiosie casa parinteasca, intrebandu-se de ce oare acum li se pare asa de mititica si inghesuita.

E oare de condamnat? Daca voi credeti ca e, atunci condamnati-ma. Nu-i nici o suparare. E optiunea mea si, asa inexplicabila cum va poate parea, mi-o asum. Poate o sa mi-o schimb - nici asta nu-i exclus, catusi de putin. As vrea sa-mi doresc si eu, asa cum v-ati dorit voi, sa plecati - mi-ar fi mai simplu sau, oricum, mai limpede.

Daca mi-ar sta in putere, i-as pune intrebarea cu plecatul lui Andrei Plesu, de exemplu. Eu nu plec pentru ca nu mi-e clar pe ce lume traiesc. Altii ca nu stiu sa faca nimic folositor. Altii ca se tem de esec, ca au parinti bolnavi, ca n-au putere s-o ia de la capat. Dar de ce nu pleaca unul ca Andrei Plesu? L-ar primi, fara nici o indoiala, orice universitate occidentala. Vorbeste limbi straine de-i da pe spate pe nativi. Are de toate: e destept, instruit, are farmec, har, tot ce-i trebuie.

Noi suntem niste oameni obisnuiti, cu micile noastre meschinarii si neputinte. Dar desteptii nostri, ei de ce nu pleaca? De ce stau si inghit porcarii, intr-o cultura marginala, si-si consuma nervii urmarind la TV panaramele agramate care le fac legi si lor, putinii romani care-ar face senzatie prin Europa?

de unde se vede ca o casa regala nu-i mai cu motz decit una obisnuita;
...si sa ne mai dorim venirea regilor!


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

[De ce ai decis sa nu emigrezi?|Intr-un alt subiect al Cafenelei] scrii: "Cum contribui la interesul national ? (...) De exemplu, luand tineri din casele de copii si invatandu-i ce inseamna jurnalismul."

Poti sa detaliezi te rog?

Dorul de casa il voi avea pote toata viata ta pentru ca cu toate cele rele traite in romania dorul de casa il am zi de zi mai ales cand ai toti fratii acolo si sti ca nimic nu sa schimbat .Ceia ce nu trebue sa ai este regretul si sa fii sigur ca ai facut un pas care nu trebue facut inapoi.
Inca ceva :eu sunt o fata dar folosesc numele prietenului.
Objectivul meu nu este cel de a spune de rau de tara mea dar pur si simplu realitatea cu toate ca ma dore si sper ca cei de acasa vor intelege ca cei ce au plecat, 95% au facuto doar pentru o viata mai buna sau ca mine pentru a supravietui.

Mesajul tau cu o nuantza de agresivitate mascata mla surprinde si imi vine imediat in minte intrebarea :

acolo unde zici tu ca traiesti, la Melbourne, tu nu te simti "acasa"?
Cum te simti acolo? Strain? In vizita?
Te plâng atunci si nu ma mir ca tânjesti atat de mult dupa Romania...

Acasa si tara iti este acolo unde traiesti, unde iti ai casa, familia, serviciul, prietenii, obiceiurile, unde iti ai viitorul tau si cel al copiilor tai.
Traim in prezent si in viitor, nu in trecut.

In viziunea ta clara, n-ai intrevazut ca ar putea fi in RO parinti batrâni sau bolnavi, care la vârsta lor nu vor sa paraseasca tara si nu pot calatori?

dar tie, David, cum ti se pareau WC-urile din RO cand erai mic, ca de cum ai avut ocazia ai plecat in Australia? Si chiar iti petreci toate vacantele in Romania?

Draga JCC,
Cind am venit in USA Reagan era presedinte de 2 ani si deja incepuse politica lui economica ce peste alti 6 ani a finalizat-o aducind tara in stare jalnica.
A introdus ceea ce a numit"trickle down economics"si la fel si o multime de someri si homeless people ce au umplut strazile tarii.
La acest fapt ce a ..creat,a gasit scuza prin a repeta mereu"exista someri si saraci in USA pt. ca acesti oameni sint lenesi si nu vor sa munceasca"!
Pe plan extern era mare aliat cu Saddam pe care l-a sprijinit cu armament,daca-ti aduci aminte faimosul proces al lui Oliver North.
In cele din urma acest actor de duzina care mereu a spus ca ..niciodata in viata lui si-a vopsit parul a fost urmat de V.P lui, Bush Sr.care printre vomari pe la japonezi a continuat sa distruga ce-a mai ramas drept mostenire de la Reagan.
Un foarte indragostit dupa petrol imediat a intors spatele lui Saddam pt. a veni in ajutor Kuweitul asaltat de Irak,o crima impotriva umanitatii,petrolul din Kuweit trebuia salvat,nu?
La un moment dat chiar a atras de partea lui o mare popularitate de salvator al lumii si generalul Schwartzkoff,un f. mare strateg militar la fel a devenit un supererou depasind chiar si faima idolului sau Fieldmarshal Erwin Rommel a carui carte a stat mereu la loc de cinste pe masuta lui oriunde a fost alaturi de biblie desigur.
Cu toate ca razboiul a reusit sa sustraga de la atentia americanilor problemele economice,dupa o vreme ele au revenit si americanii s-au trezit din betia patriotica si imediat au dat de pamint cu Bush Sr. si cu mic cu mare au votat un nou presedinte mai aratos si cu un sarm ce doar JFKennedy l-a avut.Era interesant sa vezi in dezbateri si pe parcursul anilor cum Tinarul Clinton devenea tot mai alb la par in contrast cu Nea Regan,dar important e ca a reusit sa puna tara pe picioare si luptat destul sa repare stricaciunile celor 2 prune uscate de dinaintea lui!Nici tuica n-ai fi putut face din ele.
Economia a inflorit lumea o ducea bine si era multumita de rezultate,Hillary era o First Lady cum n-a avut America niciodata de la betivanca de Lady Bird Johnson,umbla peste tot cind Georgica era pe la vreun MacDonalds si alerga pe strazi sa fie in forma.
Dar tot lipsind de acasa cu treburile ei politice,l-a scapat din vedere pe Georgica care nici el nu era mai prejos decit idolul sau,JFKennedy.Si uite asa
l-a prins ca-si pierduse ..creionul sub biroul din Oval Office si o fetiscana brunetica Monica Lewinsky il cauta de zor folosind nu doar miinile in explorarile ei.
Mare scandal mare si o gramada de minciunele scoase la minut de Georgica.
Astea i-au scazut popularitatea de salvator al tarii si al Bosniei.
Oricum apucase al doilea termen...acum tine conferinte pe sute de mii de dolarasi si Hillary s-a facut ca auitat incidentul rusinos de la birou,concntrindu-se in cariera ei de senator de NY.

Acum insa sa discutam freely despre marele cow boy care conduce tara ca-n vestul salbatic incercind sa mentina vacile ce sintem mereu in tarc,iar daca una o ia razna o si prinde repede cu lasoul.
Baietasul asta este fiul nebunatic al lui tata Bush.Multe ispravi a facut el in tineretea lui,un Ivy League studinte la Yale pe care l-a trecut ca rata prin apa printre grame de cocaina inspirate pe nasuc si clondire de whisky pe gurita,mai tirziu chiar a devenit dezertor din armata un anisor de zile stind acasa la ranch cu taticu si petrolul.
Cu timpul a luat-o chiar bine razna si chiar devenit brain damaged,insa l-a salvat bunul Dumnezeu care i-a artat calea spre lumina si adevar facindu-l BORN AGAIN CHRISTIAN.Hehe he alta viata acum!
Intra puternic pe politica si dupa ce este guvernator al statului sau in care nu s-a nascut,si dupa ce trimite la gazare o gramada de detinuti fie real vinovati fie pedepsiti aiurea si murind de pomana,i se scoal ca trebuie sa fie presidinte
acum.
Si fostul drogat si betiv si dezertor candideaza impotriva moliului de Gore si cu putin ajutor fratesc de la Jeb in Florida si mismasuri pe la masini de vot fixate
reuseste o dublare de voturi miraculoasa de care si Dumnezeu s-a mirat.
Se face deci singur presedinte si incepe sa -si aleaga acolitii lui pe sprinceana,ca intr-un film western gen clasicul My Darling Clementine,doar ca nu exista un Whyatt Earp sa-l sperie la OK Corall si nici Henry Fonda care-i mort demult.
Primul lucru ce-l face e sa distruga TOT ce a facut Georgica,poate din vanitate sau invidie,cine stie cert e ca reuseste din plin si azi are renumele de primul presedinte din istoria tarii care in doar 3 anisori de putere deplina sa faca cele mai mari ravagii in economie si datorii interne cit n-au facut ultimii 11 presedinti la un loc!Apoi asta e real o enorma realizare si tatuca Reagan in semn de mare respect pt. el,are de gind sa-l puna pe moneda de 10 centi si sa-l stearga pe Roosevelt din istorie,sa speram ca NU apuca!!!Altfel cine stie ce nazbitii mai face acest strengar?
Este insa f. ambitios a rezolva anumite probleme pe care Papa Sr.le-a lasat balta,si anume o vendeta e la orizont si folosind cu larghete termeni tipici de cow boy il face pe Nenica Saddam "WANTED,DEAD OR ALIVE"
Ca prin farmec intimplarea nefasta de la TWIN TOWERS,un fel de Pearl Harbour modern,se iveste si uneste tot poporul in jurul lui,acuma toti sintem patrioti mari si fiecare casa,masina ,cladire arboreaza steagul,cu timpul chiar se dovedeste a deveni un simbol nationalst ce parca aduce aminte de neica Hitler si zvastica peste tot chiar si pe cacastor.
Si adunind vacile la un loc noul Georgicaw boy le indeamna spre noi meleaguri alte tarimuri,adica o invazie asupra Irak ului ce trebuie pedepsit exeplar si tiranul Saddam prins cu lasoul,pe Bin laden il pierde din vedere.
Da sfoara in tara cum ca ar avea ceva armament de distrugere in masa,nuclear si plenipotentiar nuclear,si in plus un alt justitiar din Anglia insa se raliaza acestei cauze drepte odata numita de Georgica"cruciada".
Arapul ulterior e prins intr-o gaura de sobolan.Dar unde-i armamentul?Se pare ca CIA e de vina ca a dat informatii false lui Harap Alb!Vorba aia,anul asta sint noi alegeri si Georgicaw boy trebuie sa fac niste scheme noi sa iasa basma curata,altfel Kerry il ingroapa in pamint pina la umeri si ii ia capul!
Deci si-a implinit misiunea de distrugere a Irakului si a Americii si a alocat reconstructia Irakului unor firme de-ale curtii lui regale,deh o mina spala pe alta nu?
Vacile ce sintem am inceput sa ne cam agitam in tarc si sa facem git,sa mugim tare,doar marii baroni si baronasi sint de partea lui John Wayne.
Noi vacile democrate dam ocol lui Kerry si Edwards,dar Kerry e mai experimentat si decorat si real a zburat cu avionul NU IN avion precum Georgicaw boy.
Si uite asa speram sa-i stea in git lui Bush Jr.bine infipt un covrig mai mare sa lesine,ala de acum 2 ani era prea mic,dar tot a lesinat.
In numele petrolului si al Americii va candida din nou,multe giumbuslucuri are el in minte sa faca dar speram sa-l oprim din elanul lui creator,caci daca mai apucam 4 ani cu el...ne luam bocceluta si ne ducem pe alte tarimuri de poveste.
Nu vom mai avea natura si nici economie nici de munca nici pensii nici ajutor medical nici haine de primeneala si bani de cheltuiala,nici punguta cu 2 bani,
deja sint vreo 34 milioane de vaci in tarc ce n-au asigurare medicala de nici o culoare si mai multi someri ca niciodata.
Dinastia din Texas trebuie oprita cit mai e timp asta e parerea mea si a sotiei mele,dar a multor altora.Vom merge la OK Corall si ii vom alunga pe toti si pe acolitii lor.Pe Jeb il dam la aligatori de nici Steve Erwin n-o sa-l poata salva!
Un senator democrat ce a pierdut insa si a iesit din cursa,Dick Gephard a spus un lucru interesant:" Sa fii un adevarat republican e sa devii democrat"
Si cu astea,incalecai pe-o sa si va spusei povestea mea.

LOVE&PEACE,
Ozzy Osbourne