succesul urmarit nu poate niciodata pune satisfactie in contract

see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.

Eu am renuntat de citiva ani sa ma pling,intradevar asta e o autoamagire pentru a justifica nereusita.Ce inseamna,Radu,iubirea de tara si ce inseamna de fapt pentru fiecare cuvintul tara.Vorbesti de demonetizare a cuvintului din vina clasei politice.Eu cred ca aceasta a inceput de la aparitia comunismului.Tara din punctul meu de vedere este locul unde ma nasc,care imi permite civilizat sa ma dezvolt si sa-mi afirm capacitatile in cursul maruntei mele vieti si care la sfirsitul perioadei mele de existenta imi permite sa traiesc ultimii ani civilizat fara sa ma umileasca cum s-a reusit acum cu pensionarii.Deocamdata in Romania traim intr-o tara in care ultimele trei generatii s-au numit de sacrificiu(incepind de la bunicul meu si pina la mine,probabil si viitoara generatie va fi tot de sacrificiu),si asa maruntele si, din pacate ,unicele noastre vieti le consumam pe tot felul de experiente economice,politice,sisteme totalitare sau de tranzitie,la fiecare 50 de ani ne ocupam sa radem tot ce a fost inainte si sa o luam de la zero.Vorbesti de averi adunate in occident ,ce sunt alea.salariile lor or fi averi pentru noi,dar de fapt sunt sume cistigate onorabil,care le permit o viata civilizata cu mici bucurii si satisfactii.Plantele stramutate care spui ca se usuca insemna ca au avut de fapt ghinion la nastere,probabi ca si noi.Incerca tu sa schimbi ceva in Romania si vezi ce succes ai sau poate si cei care ne conduc incearca sa schimbe ceva dar nu reusesc,probabil ca sunt ca noi,fiecare are conducatorii care ii merita,s-ar putea ca la mai mult de atita sa nu ne duca capul,alta explicatie nu am pentru ca ne-am complacut atita in comunism si acum NOI nu altii promovam acesti oameni care ne conduc.Celelalte tari comuniste au fost mai putin comuniste decit noi,de la bulgari cumparam tigari,de la unguri produse de lux,de la yugoslavi vegeta,de la rusi mincare,la noi in tara ne incintam urechile cu cintece patriotice,oare de ce.Toti aveau securitate si regimuri dictatoriale.
Cei ce au plecat posibil sa aiba un sentiment de vinovatie sa incerce sa se justifice,dar in geeral la noi lipsa de respect fata de cetatean,in ultimii 60 de ani,ne-a creat acest sentiment si probabil si lor le va trebui mult sa se detaseze de "mostenirea"capatata in Romania.Intradevar mai multi au ramas decit au plecat,crezi ca posibil ca toata lumea sa paraseasca o tara,crezi ca cineva are neaparat nevoie de noi,oferim noi ceva deosebit fata de celelalte popoare ?
Si ca sa imi explic cit mai clar pozitia,iti spun ca in momentul de fata am rezolvat necesitatile care consuma viata unui roman,adica o casa,o masina buna,o familie,un venit occidental si toate acestea prin munca normala(ma abtin sa spun cinstita pentru ca la noi munca cinstita este doar la sapat santuri,cea in care folosesti creierul,faci afaceri corecte cu parteneri corecti si oferi locuri de munca incercind sa oferi salariatilor salarii cit poti de mari dar limitate la conditiile romanesti ca sa-ti mai poti vinde produsul, este considerata de fapt furt) si toate acestea fara a face politica sau a avea o mostenire sau un inceput creat de altcineva.Costul acestori realizari, minore din punctul meu de vedere este, disparitia completa a vietii personale,compromisuri facute zi de zi,viata consumata intr-o completa nesiguranta legislativa, economica, sociala.Toate acestea le-as schimba oricind pe o viata linistita care sa combine munca cu timpul liber si sa asigure un trai normal.Asa ca dupa cum vezi lupt,pentru mine si indirect fara sa imi dau seama si pentru tara si o dezvolt.Numai ca am pierdut tineretea fara realizari personale si dupa cum vad imi voi pierde si restul vietii intr-o lupta surda in care voi incerca sa supravietuiesc si nu sa traiesc.Nu imi doresc nici avere,nici putere ci doar o viata firesca in care sa muncesc pe rupte zece ore pe zi,sa stau cu familia citeva ore,sa imi educ copilul fara a fie nevoie sa dau spaga la gradinita,sa citesc o carte,sa beau o bere,sa dorm noapte si cind ma trezesc dimineata toate sa fie la fel ca in ziua precedenta nu sa am senzatia ca lupt.Acum este pace,nu trebuie sa-mi apar tara de nimeni ci doar de noi care o facem sa arate ca acum.

Cazul Iovan m-a preocupat si pe mine si voiam sa scriu o conferinta despre asta dar ma bucur ca maan mi-a luat-o inainte.

Conceptual Iovan este vinovat sau nevinovat in functie de sistemul juridic folosit. Sistemul anglo-saxon, bazat pe Habeas Corpus, Magna Charta Libertatum si/sau Constitutia americana sustine principiul :
"My house is my castle" , cu alte cuvinte inviolabilitatea domiciliului. Cred ca prietenii nostri din America pot confirma ca daca un individ se gaseste pe proprietatea ta fara consimtamantul tau poti sa-l alungi folosind orice mijloc la dispozitia ta incl. armele, chiar daca asta poate rezulta in moartea intrusului. Remarca: aici nu se vorbeste de legitima aparare ci de incalcarea proprietatii (trespassing).

Sistemul european continental vorbeste de legitima aparate, in sensul ca pentru a-ti salva viata ta sau a altuia poti folosi orice mijloc pana cand pericolul a fost indepartat. Deci, se vorbeste de salvarea vietii, nu de integritatea si inviolabilitatea proprietatii. In momentul cand pericolul vietii nu mai exista folosirea mijloacelor violente este prohibita. Este treaba autoritatilor sa continue urmarirea delicventilor.

Se pune intrebarea : "care sistem se potriveste situatiei in cazul Iovan?". Nu cunosc sistemul legal din Romania de azi, dar presupun ca este mai apropiat de cel euro-continental, caz in care argumentul de auto-aparare al lui Iovan nu rezista. Iata motivele (dupa mine):

spargatorul a fugit in momentul cand a fost descoperit;

Iovan a avut timpul sa se scoale, sa cheme politia, sa ia arma din rastel si s-o incarce, deci nu mai actiona sub influenta aburilor somnului;

si-a lasat sotia singura in dormitor la etajul 3 ( Iovan a sustinut ca nu stia cati intrusi sunt in casa si de aceea a luat arma) si a urmarit victima pana la parter unde l-a impuscat de la mai putin de jumatate de metru.

Expertii politiei au stabilit ca arma nu se putea descarca decat prin apasarea tragaciului.

Un detaliu semnificativ: Iovan este capitan de aviatie la Tarom, deci este un om care prin meseria lui este antrenat sa-si pastreze singele rece in situatii dificile ca sa poata lua decizii corecte rapide.

Concluzia mea: Iovan este vinovat de omucidere.


==================================================
"o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata"

Dacă aşa-zisul om de bine este de fapt bine intenţionat?
Uneori asta este chiar marea tragedie: Ca "omul de bine" nu e obligatoriu rau intentionat, ci doar imparte lumea in doua categorii: Cei care gandesc ca el si restul, un rest care trebuieste din perspectiva lui convins, ca punctele sale de vedere sunt singurele viabile.
Fiecare aderant la vederile lui este "de-al lui" pana la prima "abatere" iar ceilalti, cei care nu se lasa convinsi, o fac chipurile pentru ca sunt incapatanati.
In fapt nu face decat sa mestece intr-o oala cu continut maro, iar daca maro-ul continutului nu este indeajuns de maro, adauga niste pigmentzi. Nu stiu cata baza stiintifica are teoria ca acest obicei poate fi cronic - ca de exemplu cleptomania - dar nu odata am avut senzatia ca asa este.

Dacă cel ce nu recepţionează presupusele intenţii bune este de fapt un cârcotaş?
Daca nu le receptioneaza si intentiile sunt bune, atunci nu e un carcotas ci mai degraba un prost, as zice eu.

De unde ştim care este adevărul?
In general nu stim care este adevarul. Nu de la inceput. De aceea exista pericolul de a-i cadea in plasa inainte de a-ti da seama. Si cu timpul, ajungi la concluzia ca mai bine risti acel procent neglijabil de a te insela, decat sa risti a fi inghesuit in colturi din care nu mai poti iesi cu una cu doua.
Evident, exista si alternativa de a te apuca si tu sa mesteci in oala, insa asta nu este gustul fiecaruia.

Dacă totul se reduce la percepţia noastră asupra diferitelor persoane?
Bineinteles ca fiecare are alte unitati de masura. In afara de cele specifice "perceptiei noastra" insa, nu cunosc altele.

Şi atunci, cel ce nu mă înghite îmi lipeşte de frunte o etichetă, eventual în public
Exact asta defineste pe "omul de bine": Ca lipeste etichetele in public. Nu deschis, intr-o discutie publica cu cel in cauza, ci pe la spate, fara ca cel caruia doreste sa-i aplice eticheta sa fie de fata pentru a avea eventual ocazia de a prezenta o alta versiune.

Simpla etichetare a unuia, că ar fi un "om de bine" este de ajuns, şi respectivul devine vinovat, deşi poate nu este?
Etichetele de "om de bine" nu se aplica nimanui, pentru ca cei care ar putea-o face, au - daca au avut ghinion - de furca cu inlaturarea pagubelor pricinuite de eticheta aplicata de "omul de bine" de care vorbim.
"Omul de bine" se descalifica singur, cu timpul, prea adesea atunci cand cei care i-au fost victime oricum nu mai au nici un folos din asta, decat poate o mica satisfactie morala in cazul in care afla ce s-a petrecut...

Pe de altă parte, există cazuri când astfel de anunţuri... telefonice s-au confirmat!
Anunturile nu sunt problema. Legitimitatea morala cu care anuntul e facut, usurinta cu care se pune o pecete, de cele mai multe ori fara nici o baza in realitate.
Si ar mai fi modul in care sunt facute: O discutie deschisa cu cel banuit a-si insela partenerul este un minimum de onestitate pe care mi-l datorez mie in primul rand. Actionand pe la spate ma pot face vinovat de ruina unei familii (caci la exemplul dat de mine ne referim). Ce-ar fi fost, daca eu n-as fi fost acasa, as fi venit doua ore mai tarziu, iar nevasta-mea era o femeie bolnavicios de geloasa, care ar fi ascultat de "oamenii de bine" care mai telefonasera si alta data?

(irma ştie despre ce vorbesc),
Ma bucur pentru irma...:-)

există riscul judecăţii greşite, pripite, ori chiar părtinitoare a unora dintre noi
Tocmai "chimia" la care te referi, este indicatorul de baza al intuitiei individuale, atunci cand intalnesti pe cineva.
Cu cat mai bine corespunde "chimia" cu atat mai bine omul respectiv se potriveste cu noi. Rolul jucat de cineva pentru a-ti amagi instinctul, sugerandu-ti cat de bine se potriveste "chimia", te poate insela cu atat mai mult cu cat rolul este mai bine jucat.
Dar acela nu este un "om de bine" ci un om care-ti vrea premeditat raul...

Mi-am permis această abordare pentru că latu a scris la sfârşitul conferinţei că aceasta este şi o "propunere pentru discutii...:-)...)."
N-am scri "si o propunere...", ci am scris "ci o propunere pentru discutii"...:-)))

In arta contemporana, ca ai pus si problema rautaii in arta ( eu prefer sa nu ma refer doar la litertura fiinda de exemplu rautatea este reflectata cu foarte mult succes si in cinematografie) se pune foarte mult accent pe rautate ca atitudine provocata. Sunt foarte discutate cazurile criminalilor care au avut traume in copilarie...determinismul psihologic este o teorie "la moda" care zic eu....se sustine. De aici si succesul metodelor terapiei. Ai pus tu foarte bine problema; in viata de fiecare zi de multe ori rautatea este urmarea frustrarii sau un mod defensiv, dupa modelul "atacul este cea mai buna aparare".
Despre rautatea patologica ar fi mult de discutat. As aminti aici teoriiile Hobbes vs. Rousseau. Dupa Hobbes oamenii se nasc avand porniri negative pe care societatea le limiteaza, pe cand Rousseau sustine ca Omul salbatic este pur dar a fost corupt prin traiul in societate.
Eu una cred k suntem produsul lumii in care traim (asta nu inseamna neaparat ca nu avem propria personalitate, dar ea este determinata de suma experientelor pe care le traim iar acestea se intampla in cadrul unei societati)cu toate caracteristicile noastre, inclusiv rautatea. Face part din noi. Cel mai bine este sa o putem accepta pentru ca mai apoi sa o indreptam.

"Dar cum am trait iti place?"
si daca spun ca nu-mi place te ajuta la ceva? sau daca raspund vai imi place la nebunie.....incalzeste ciorba?

"Nu succese vreau ci eliberare,"
daca un succes nu te poate elibera stau si ma intreb care mai este rolul unui succes?
succes = rezultat favorabil, obţinut ca urmare a depunerii unui efort fizic sau intelectual..........te poti elibera fara o farama de efort? poate doar .....dar si pentru a trece Styxul e nevoie de efort cat despre Nirvana....cu zborul nu-i mai usor.......eliberare in Nirvana

voi sunteti de o parte a baricadei, iar eu singur de cealalta parte!Voi trageti cu mitraliera, eu cu arcul!
Ideea asta au perpetuat-o de-a lungul scurtei vremi in care ma aflu pe cafenea mai multi useri.
La inceput ma agasa ideea si crede-ma, m-am intrebat, singur cu mine, daca nu cumva au dreptate. N-au avut. Au avut doar trista inspiratie sa preia unii de la altii (nu te acuz cu asta de lipsa de originalitate) niste afirmatii imposibil de combatut in spatiul virtual si au mai avut satisfactia - eu ii zic indoielnica - de a face pe unii si pe altii dintre "acuzati" sa raspunda la provcare. S-ar putea sa fie si asta o distractie.

Interesant am gasit, ca aceste "victime ale haitei - baricadelor, greilor cafenelei" etc... - aveau intotdeauna niste nick-uri de care nu mai auzisem dar si informatii pe care - de multe ori - nu le-am avut pentru ca proveneau din timpurile de inceput ale cafenelei.

Reusita acestor "umbre vechi" este incontestabila: Multe din conferintele din ultima vreme s-ar fi desfashurat altfel fara jocurile puerile de care s-au invrednicit. Daca asta poate fi numita satisfactie, atunci ei pot fi satisfacuti.

In ce ma priveste am renuntat atat la iluzia potentialului constructiv al unei discutii pe tema "hai sa ne lamurim" cat si la ideea rupta de realitate de a trai vreodata revenirea pe cafenea a vreunuia dintre nick-urile pe care le respect cunoscandu-le din arhive. Am spus nick-uri, ceea ce e cu totul altceva decat persoanele dindaratul acestora.

Tie ti-as pune doar o intrebare: Ce anume te opreste sa spui "Sunt cutare", considerand ca in spatiul virtual oricum nimeni nu te poate lovi decat daca tu accepti sa fii lovit? Pentru ca am inteles ca nu faptul ca ai fi lovit tu, a fost cauza refugierii sub un alt nick...
Sincer, m-ar bucura sa-mi raspunzi la intrebarea asta pentru ca - sincer - sunt interesat de motivatie.
Dar - tot sincer - am sa inteleg daca nu vrei s-o faci, pentru ca daca ai fi vrut, o puteai face de la inceput.
Si - la fel de sincer - gasesc ca-i pacat...

Ai doua analize de facut:
- de ce ai ajuns sa fii parasita; vezi ca poate poti schimba acolo.
- ce vei face din acest moment pt binele vostru (aici nu mai incape mandria prosteasca si ideile preconcepute). As discuta deschis in familie si apoi prieteni si/sau organizatii competente gen mama-si-copilul (poate iti pune cineva link-urile).

Sa nu-ti fie cu banat, dar faptul ca ceri sfaturi pe internet mi se pare ca vrei mai mult sa fii compatimita decat sa-ti misti poponetul spre a cauta o rezolvare REALA si PRACTICA!
Succes!

Complexul de inferioritate tine de stima de sine. In forme accentuate, evident, stima de sine duce catre zero. In contextul in care o persoana este lipsita de stima de sine, ii este atrofiat (metaforic vorbind, desigur) instinctul de conservare. Cu alte cuvinte, este chiar posibil ca el insusi, individul, sa se puna in situatii periculoase, sau in mod paradoxal, care l-ar injosi/denigra si mai mult. Drept urmare, el poate ajunge foarte usor intr-o postura ridicola, nepotrivita, inadecvata, chiar periculoasa pentru viata sa (pe care oricum n-o apreciaza prea mult).

Ceea ce poate parea bizar este acest act cu tenta sinucigasa. Insa el alta realitate nu cunoaste, si is va conduce actiunile catre a-i fi dovedit ca are dreptate si el este un nimic insignifiant. Sigur ca de cele mai multe ori, toate astea se intampla la adapostul unei mari fatade narcisice.

de ce sa ma chinui io sa smulg buruieni tot timpul, cand cel mai bine-ar fi sa pregatesc solul in care pun samanta?

si nu se face asta? nu cred ca a mai fost vreodata in istorie un asa mare efort cultural impotriva rasismului. nu stiu daca se intampla din Romania, dar din proprie experienta stiu ca in Italia si in Franta copiii sunt incurajati sa discute si sa mediteze asupra subiectului asta de mici si pe tot parcursul "carierei" scolastice. eu cred ca functioneaza, cel putin atata timp cat acesti copii nu au un exemplu diametral opus in familiile lor.

asta se numeste a pregati solul, nu? dar de ce ar trebui sa excluda smulsul de buruieni? nu se pot face amandoua?

Dior fara Galliano a pierdut enorm.
Galliano nu ramane fara inspiratie, pierzand Diorul.
Si cum banii vorbeste, cu siguranta sunt deja multi care se gandesc cum sa-l atraga pe Galliano in curtea lor.

nu stiu exact cum am ajuns sa ne contrazicem pe subiectul asta si nici cat e de relevant:))
sincer, habar n-am daca dupa povestea asta omul o sa aiba si mai mult succes sau deloc. poate doar in masura in care mi-am propus sa-mi iau o palarie desenata de el cu primul salariu... dar nu tin asa de mult la ea incat sa nu dorm noaptea gandindu-ma la soarta lui...

Ar fi chiar o ironie a sortii sa-i aduc pe tineri la un nivel atat de ridicat incat nu vor mai suprta Romania. Din fericire, printre valorile pe care incerc sa le impartasesc face parte si iubirea de tara si responsabilitatea pentru ea.
Oricine poate pune idei pe hartie. Nu oricine le poate si pune in practica. Si, da, e o problema de decizie personala.
Intrebarea era ce solutie gasim. Daca tu crezi ca solutia e sa emigram toti...

Poate sa punem la vot inchiderea subiectului ? Dar aici e preferabil un vot inchis, numai al membrilor Cafenelei.
O a doua posibilitate ar fi ca in calitate de gazda sa repeti initiativa laudabila a lui JCC de pe subiectul "Evreii si o manie curioasa..." si sa blochezi accesul anonimilor pe subiect. Asta ar duce la o asanare serioasa a mesajelor.
In ultima vreme nu au fost contributii noi, ci mai mult emanatii de xenofobie mergand pana la grosolanii si semnate "anonim".
Exceptie fac contributiile lui Anita47 care cel putin pentru mine au clarificat anumite subiecte si pentru care-i multumesc. Voi sprijini opinia sa daca este cazul sa incheiem aici discutia, el fiind cel care a contribuit cel mai mult, atat ca volum de materiale publicate cat si la nivelul ei calitativ.

Eu am devenit membru ebay in 1999 dupa care am facut o pauza de un an dupa care am intrat inca o data pe ebay.
Am vindut rulota,camere video,aparate de fotografiat ,radaruri.
Nu stiu ce s-ar vinde pe la mine pe ebayul american din Romania fiindca nu m-am interesat inca. Desigur ca obiecte de artizanat si din lemn,lemn brut ,cherestea poate sa punem la licitatie partidul PSD ca numai asa vom scapa de ei daca-i cumpara cineva ? :)Daca ai o firma in mediul rural care sa-ti produca aceste obiecte la un pret convenabil si punctual la timp poate ca ar iesi ceva. Desi mi-a trecut prin cap sa fac afacere cu produse romanesti pe ebay ,de obicei utilizez e-bayul ca hobby. Am realizat ca ebayul mi-ar putea face un venit urias fiindca este cea mai mare licitatie globala din lume produsele dispuse fiind vazute de mii de oameni pe minut 24 de ore din 24. dar nu am decis ce sa vind din Ro.
Dar stiu ce vind romanii pe ebayul lor numit "www.okazii.ro".
Tu ai intrat pe ebayul romanesc ?
Tot felul de lucruri .
Personal mie imi plac masinile ,aparatele de fotografiat si video,filmele.
Apropo de masini in Brasov am gasit pe "www.okazii.ro", masini restaurate de antichitate ca VW majoritatea broscute de prin anii 1960-70 care se vind pe ebay la preturi foarte frumoase.Am intrat in contact cu posesorul ca sa i le vind pe e-bay dar fara nici un rezultat.La toti le este frica acolo sa faca ceva peste hotare :)
Cam atit
Tu ce idei ai ?

Andre Morariu

AlexM-ule, acuma mi-am dat seama de ce te-am intrebat de unde ai atita timp sa te ocupi de orataniile tale. Faptul ca eu imi dedic timp si inima pentru Gamalie al meu ma face sa cred ca si altii fac la fel ca mine. Hai sa-ti spun o poata buna. Anul trecut am avut o oportunitate colosala sa mergem intr-o vacanta in Europa pentru o suma de bani extraordinar de mica. Ne-ar fi costat mai mult benzina sa ne plimbam cu masina prin Austria si Italia decit biletele de avion. Dar din cauza lui Gamalie nu ne-am dus. N-am avut cu cine sa-l lasam si cine sa se ingrijeasca de el. Deci am renuntat.

O sugestie pentru binele tau si-al iepurasilor. Nu-i mai prinde de urechi cind ii ridici in sus. Gindeste-te cum ar fi sa te ia pe tine cineva de urechi si sa te ridice in sus. Iepurii sint foarte sensibili la urechi, si ii doare atunci cind ii tragi de urechi. Plus de asta daca incep sa dea din picioare si sa incerce sa scape din miinile tale poti sa le pui viata in pericol prin fracturare de coloana sau alte oase, ei avind niste oase foarte fragile. Cind ii ridici sus trebuie sa folosesti amindoua miinile, una i-o pui sub minutele din fata si una sub fund. Altfel risti si tu sa te zgirie cum te-a mai zgiriat inainte.

Despre spalatul iepurilor. Unii spun sa ii speli altii sa nu-i speli, probabil cum am zis si inainte, depinde de personalitatea iepurelui. Eu ma inteleg foarte bine cu Gamalie la capitolul asta, dar nu stiu despre relatia ta cu Coco si Sisi. Din moment ce i-ai urecheat s-ar putea sa aiba oroare impotriva ta. Iepurii sint niste animale foarte sensibile si le place compania oamenilor care ii indragesc. Le place sa fie mingiiati in spatele urechilor, pe cap, pe spate, si daca reusesti sa-i pui pe spate, pe burtica. Tot la fel le place sa se zbenguie si sa alerge, dar numai dis de dimineata si seara. In rest n-au chef decit numai sa doarma. Sint foarte pretentiosi la curatenie. Daca nu le faci curat zilnic atunci devin foarte crispati, si nu le prea convine.

Gamaliuta mea bubica de cuculeana ce e el, cum se vede i sa dus vestea in lung si-n lat. Toata lumea asteapta acuma sa-l vada cind mergem la nunta la fratele meu. Cumnata mea ma intreaba de el de fiecare data cind vorbesc cu ea. M-a intrebat daca i-am luat tuxedo pentru la nunta. Poate ii pun un papion sii fac poze cu mireasa. O sa fie mai faimos printre nuntasi decit mirele si mireasa. Acuma ca ma gindesc, as putea face niste bani frumosi pentru toate paiele si mincarea care o maninca. $5 poza cu Gamalie, si Gamalie poate sa-si deschida cont la Bank of America. Note to myself: Tre' sa-i fac baie sa miroase frumos pentru la nunta.

Daca o sa am timp, poate ma ocup sa-i fac mai multe poze sa va arat si voua. Dar ramine sa vedem.

daca nu-ti iese pantomima cu europa (in cazul in care se horateste asta) atunci poate-o punem de-o vizionare cand vine dinisor peste ocean in iunie ... mai vedem pana atunci ce si cum

apropos, sa stii ca si eu ma intrebam: unde-s baietii ... si unde-s restul cafengiilor mai putin activi dar nu mai putin importanti

"Nici nu se apropie. Imaginile sunt multe taiate.
Multe erau dreptunghiulare si apar patrate. Sunt mai sepia, mai inchise si mai contraste decat in sala. Va inteleg ca ati redus numarul de la 139 la 88. Era normal.
Si cine a facut alegerea cred ca era foarte mare specialist.
Nu a pierdut nici-o imagine cu masini americane parcate si cu picioare de femei. A pastrat toate imaginile medii si sub. Dar a eliminat si 3, poate cele mai bune imagini din expozitie.
Va felicit si mai schimbati putin echipa. Andrei Pandele"

Liternetul, ca si multe alte existente culturale de pe web-ul romanesc, este facut cu o neinchipuita energie cheltuita si timp personal si bani si preocupare... tot ce apare apare datorita unor suflete neostoite care vor sa faca ceva si sa miste muntii asa cum se poate in Ro.
Cine vrea sa participe la acest efort cultural este binevenit; cine poate sa editeze imaigni, sa scrie cronici, sa ajute acest efort, cu orice, sa ia legatura cu domnul Penescu si va fi imediat pus sa aduca mica sa contributie cu munca si energia pe care o are.
Din pacate, din dorinta de a face si a realiza, se si greseste; in loc de a critica si a taia elanul, mai bine sa contribuie cine poate cum poate cind poate la acest efort urias si important in cultura romaneasca.
Din cite stiu eu, domnul Penescu nu e in postura de a schimba echipa, pentru ca nu are asa ceva, face aproape totul de unul singur, dormind numai 2-3 ore pe noapte si facind el atit cit se poate munca unei echipe.
Eu admir neconditionat ce face, desi nu sunt de acord 100% cu principiul in sine; cine dintre cafegii pot ajuta cu ceva Liternetul, cu albume, procesari, stiri culturale, editari, e binevenit...
Asa ca critica asta nu e constructiva, e o jale romaneasca. Ce sa faca omul? Poate sa puna pe sit ce se poate pune asa cum poate pune sau sa nu puna nimic si sa se duca la pescuit si sa traga perdeaua. Ce e mai bine???
Care puteti bagati un ajutor ca e nevoie.

Nancy Pelosi este House Minority Leader. Acuma ca Senatorul din South Dakota este un-employed poate il pune pe saracutzul de Kerry la condus ceva prin Senat. Nu stiu care-s rezultatele cu Edwards, o ramas senator pentru North Carolina sau nu? Daca nu atunci e bun de secretar pentru Kerry, are mutra ce-a mai buna pentru pozitie.

Lumea se schimba. Inevitabil. Cei care mai spera in revigorarea sistemelor totalitare izvorate din civilizatia Orientului isi vad esecul si urla...Ucraina a fost cucerita de valul libertatii. Incet dar sigur lumea unor Kim Ir Sen , Mao si Saddam moare. Unii, mizand pe o carte a democratilor americani si/sau a social-democratiei veritabile europene sunt si ei aproape de realitate, caci pana la urma si democratii (frate Adrian!) si republicanii sunt fatete ale aceluiasi sistem bine conturat, echilibrat, coerent si unitar faurit de masonul Washington iar ceilalti de masoneria franceza a secolului XVIII. Ceilalti, cu racnete furibunde impotriva Occidentului isi vad extinctia iminenta. Asa ca, pentru acestia din urma....doar lansarea unor SS 20 spre Washington, Paris, Londra si Berlin le poate oferi o satisfactie finala! ... de final countdown!
Mario

Iti doresc succes, gindestete ca poate fi greu, cunosc caz cind o persoana apropiata plingea ca nu se descurca cu bani in mina, ca nu stie ce sa cumpere, de unde...... Pot fi si alte greutati, rezistenta iti poate fi pusa la incercare mare, dar se poate, si chiar merita. Cind va veni vremea si dorul de a sta aprintre romani ( doar si citeva ore )va fi mare apaleaza pe site. Sint grupari prin toate statele si multi sint binevoitori caci poate si pe ei cineva ia indrumat. Pot trece chiar ani la rind pina sa intre o coarda sensibila in vibrare, oricine poate fi tare, se poate depasi orice stare.
Wish you the best.

Foarte bune imagini de sport, probabil mai bune decit tot ce o sa vedem in ziarele de azi despre eveniment, daca o sa vedem ceva.
Poate ar merita sa incercati sa le puneti la vinzare... am un amic, Tony Salabashev, care are o agentie foarte ciudata (www.tsa.ro) unde fiecare poate sa puna poze sa le vinda... cel putin asa am inteles.
Genul acesta de imagine lipseste cu desavirsire in bancile de imagine care mai au cite ceva despre Romania; parca noi am fi niste tzigani nespalati care stau in zoaie si numai glodul si mizeria ce ne mai diferentiaza unul de altul... surpriza mea o constituie un search despre Romania pe care l-am dat pe prestigioasa Time & Life Pictures la
http://www.timelifepictures.com/ms_timepix/source/home/home.aspx?pg=1
Acolo vedem aceleasi clisee care ne arata ca cine are putere poate sa schimbe si realitatea aratind numai ce vrea cum vrea cind vrea.
Dar pina cind?
Revenind la imaginile de de la Predeal... unul sau doua portrete, un plan general, unul sau doua detalii, daca erau, schimbau mult povestirea; lumea trebuie sa inteleaga unde, cind, cine, ce a facut. Avem acolo in imaginile Dvs capitolul cu ce a facut, ramine sa cautati printre imaginile facute si ceva sa raspunda la celelalte intrebari. In rest cum ziceam e mult peste ce o sa ne ofere profesionistii imaginii romanesti in presa care este si chiar la agentii... am dat un search la Rompres si la Mediafax, nimic de la Predeal. Normal... cum sa se deranjeze artistii respectivi.
Mediafaxul v-ar cumpara cu drag imaginile... sa va luati un rucsac mare pentru bani, problema e sa va ginditi nu cum sa luati safteaua ci ce sa faceti cu atita banet, doi euroi de imagine nu sunt de colea, va luati si un Canon ultimul tip cu banii astia. Nu glumesc, atita e tariful, eu am luat si optzeci de centi acum 3-4 ani, pe nu stiu ce poza. Si atunci poate ca aia de la Time Life sa aiba dreptate cumva... astia suntem.