comentarii

suflet si inima


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
atunci cand iti risti sufletul - de siriana la: 17/06/2006 12:42:26
(la: Cine nu risca nu cistiga?)
mi desi sunt genul de persoana echilibrata si care se gandeste cel putin o data inainte de a face ceva care implica o anumita doza de risc, pot sa-ti spun ca destul de recent m-am pomenit jucand o ruleta rusesca cu sufletul meu. si poate nu numai cu al meu. ideea e ca am riscat tot, si cand spun asta ma refer la tot ceea ce am insemnat eu ca persoana pentru mine si pentru cei din jurul meu. daca a meritat sau nu.... sincera sa fiu nu. pentru ca dintr-o experienta de genul asta, iesi de obicei cu sechele. pe de alta parte, daca nu-mi urmam sufletul si inima, nu mi-as fi iertat-o niciodata.m-as fi acuzat ca am refuzat sa fiu fericita.
Athos, nu suntem toti facuti la fel - de Coralie la: 15/10/2003 04:39:17
(la: Uitarea de sine sau pierderea identitatii)
sufletul si inima fiecaruia nu e facuta pe aceiasi masura, unii au un caracter mai puternic, altii mai sovaie, unii sunt mai sentimentali ca altii, samd

daca cineva vine si scrie, cerând intr-un fel sfat sau ajutor, trebuie sa fim mai toleranti, asa cum am vrea ca altii sa fie cu noi, chiar daca motivele ar fi diferite, sa nu uitam nici o data ca "ce tie nu-ti place, altuia nu face".

merci pentru conseil, am sa ma gândesc, promis!
#1367 (raspuns la: #1364) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Poem pentru Vioară şi Lutier" - de Dinu Lazar la: 15/11/2003 07:47:41
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Album e mult zis. Este o carticica virtuala cu niste poze si poezii, aparuta la editura "Liternet" ( www.liternet.ro)- de unde poate fi descarcata sau citita.
Eu facusem aceste imagini in atelierul unui lutier din Reghin, pentru scopuri mai putin estetice; pentru promovarea nei marci de bere; domnul Razva Penescu, sufletul si inima actiunii de la Liternet, dupa ce le-a vazut, a tras foarte tare de mine sa se faca un album, doamna Delia Oprea avea niste versuri si a mai scris citeva, si gata lucrarea.
Cum nu ma pricep la arta si desigur nici la poezie, nu pot spune nimic de volum, privit in ansamblul lui; dar pot povesti despre aceste poze cum s-au facut si cum devine cazul de fapt, ca anecdota sau ca drama, depinde cum se vad lucrurile.
Acum un an - doi, ma bintuia pe mine ideea timpita de a aduna mai multi fotografi profesionisti, care sa-si uneasca fortele artistice si financiare si sa puna de un studiou foto cum nu exista in Bucuresti; esuata lamentabil, ideea m-a facut sa pierd o buna bucata de vreme cu speranta ca se poate face totusi asa ceva. Pe scurt, stringerea fortelor trebuia sa se faca pe linga studioul unui fost prieten, urma sa punem impreuna banii de promovare si sa ne bucuram de avantajul unei uniri de forte si de energii - totul suna perfect, dar in Ro e imposibil asa ceva si eu cam uitasem asta.
In timp ce roiam eu pe linga fotograful cu studiou si ii tineam locul, el fiind plecat la Fotokina, suna o agentie de advertising, -mare agentie, nota bene, cu sute de milioane de $ cifra de afaceri -, ca trebuie facute niste fotografii de proba pentru o campanie publicitara cu berea ics. EU ramin siderat, cum adica fotografii de proba, cine le plateste, cine plateste macar drumul, dar amicul de departe si agentia au zis ca sunt mari sanse sa luam campania si sa ma duc sa fac pozele.
M-am dus, am pierdut vreo 3-4 zile in care am facut peste 1000 de fotografii, plus transportul plus cazarea, ca sa ma prind in final ca eram pe post de fazan, lucrarea fiind de fapt de mult arvunita de un alt fotograf care era in relatii mai bune cu agentia respectiva, si ca suma cheltuita (maricica...) ramine la capitolul experiente si ca pot sa ma spal pe cap cu pozele mele de proba. Ce a aparut ulterior, campania de afisare si spotul video rezultat erau departe de ideea mea despre ce inseamna maiestria lutierului care mai bea o bericica, asa ca asta a fost, si asta a fost singura colaborare cu o agentie de publicitate din ultimii 6-7 ani; pentru ca jocurile sunt facute in totalitate in culise si relatiile si jocurile de interese mai puternice decit s-ar crede, nu am mai continuat nici ideea cu studioul foto si gruparea de fotografi, raminind sa faca fiecare pe relatiile si puterea lui ce se poate face in dulcele stil balcanic.
Si ce se face in materie de fotografie publicitara e ceea ce se vede daca se vede si, adesea, iata, ceea ce nu se vede pe panouri si apare rareori si intimplator la Liternet, ca sa revenim de unde am plecat, si am incalecat pe o sha si v-am spus povestea asha.
#4293 (raspuns la: #4291) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
muzica - de (anonim) la: 13/04/2004 04:41:51
(la: Tudor Gheorghe a plans pe scena)
Tudor Gheorghe , iti multumesc ca existi.
Esti sufletul si inima noastra, esti o minune!
Esti o binecuvantare!
Esti suflet in sufletul nostru si ne canti bucuria si amarul.
Esti ROMAN!
Fii binecuvantat!
ma intreb - de DONNA la: 08/10/2004 02:19:50
(la: Cafengii din toate tarile, adunati-va!)
mai oameni buni, pana la urma unde ne intalnim si cand??????

Spune-mi ca nu esti
inima care zboara fara aripi
gandul- mort in uitare
spune-mi ca nu esti bucata de gheata
din sufletul meu
inima mocnind in durere
ca un soare in cioburi

#24443 (raspuns la: #23488) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
da, intotdeauna am ceva..de - de DONNA la: 17/11/2004 01:44:55
(la: repetatele mele crize existentiale..)
da, intotdeauna am ceva..de spus
insa e mai usor sa o fac prin poezii
sau incercari, ma rog
pacat ca in intalnirile cu ceilalti ....desi vorbesc, nu spun nimic
pa Axel

Spune-mi ca nu esti
inima care zboara fara aripi
gandul- mort in uitare
spune-mi ca nu esti bucata de gheata
din sufletul meu
inima mocnind in durere
ca un soare in cioburi

#28970 (raspuns la: #28187) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
delicat... precum aerul dint - de DONNA la: 13/12/2004 23:57:00
(la: Prietenul necunoscut)
delicat...
precum aerul dintre aripa si suflet..

"Cine-si mai aminteste nestiutul cuvant
Al incoltirii samburelui de om,
Cine stie cel mai bine sa ma-ntrupeze
Cu mine, atunci cand ma gaseste
Plangand
In desertul unui singur sir de pasi?"

cum poate cineva sa le gandeasca, pe ele, versurile , greoaie????!!!
protestez si semnez: oana
.Spune-mi ca nu esti
inima care zboara fara aripi
gandul- mort in uitare
spune-mi ca nu esti bucata de gheata
din sufletul meu
inima mocnind in durere
ca un soare in cioburi

Cum va simtiti cand va intoarceti din Romania? - de Crestinul la: 27/12/2004 15:56:59
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti din Romania ?)
Trebuie sa recunosc, este o intrebare cam perfida.
Adica te intreaba ceva relativ inofensiv: Cum va simtiti cand va intoarceti din Romania ca tu sa-ti dai drumul si sa iti deschizi sufletul si inima, ceva mai decat daca ai fi in transa adanca sub hipnoza pe canapeaua psihiatrului. Imediat se deschide pana in tatani usa sufletului si iese la iveala tot ce zace acolo: ba cristale pure si pretioase, ba viermi colcaind in mizerie.
Numai asa imi pot explica unele raspunsuri trimise de utilizatori. Ei venind in Romania vad numai gropile de pe sosele sau trecerile peste calea ferata fara bariere, etc. Citind raspunsurile de fapt citesti sufletul si caracterul utilizatorilor care raspund. Si ii deosebesti cu usurinta: ba maimute, ba paduchi, ba oameni deosebiti.
Dar acum este randul meu sa raspund.
De fiecare data cand vin in Romania ma simt la mine acasa, coplesit de bucuria revederii oamenilor si locurilor cunoscute cat si de bucuria cunoasterii altora noi. Si respir aerul de acasa care pentru mine miroase a pamant reavan ori a fan cosit, indiferent daca masina cu numar romanesc din fata mea nu are catalizator sau nu. Eu simt in nari aerul din Romania si asta ma face fericit. Daca intr-un sat prin care trec, vad o singura casa proaspat zugravita, ma bucur ca ceva se misca spre bine, oamenii dau unul din putinii bani pe care ii au si pentru ceva frumos, indiferent daca poate gardul de la drum este darapanat sau nu. Imi zica ca or fii oameni nevoiasi si ca acum nu pot mai mult.
Cu sute de kilometri inainte de granita caut primele posturi de radio romanesti, pe care le mentin acordate tot timpul. La intoarcere plec cu portbagajul incarcat cu carti romanest si cu CD-uri cu musica romaneasca. Si asta se intampla de 3-4 ori pe an.
Doua vorbe despre mine: sunt inginer si am fugit din Romania acum exact 30 ani. M-am stabilit in Germania, locuiesc la Munchen. Am tot ce-mi trebuie, ba si pe desupra. Desi mai am doua case in Romania si una la Munchen, eu si sotia, ne-am mai cumparat recent un apartament in Timisoara. Varsta pensionarii nu mai este prea departe dar cu siguranta ca ne vom petrece majoritatea timpului in Romania fiindca aici ne simtim bine.








cred ca ai deosebita dreptate - de (anonim) la: 28/12/2004 07:59:22
(la: Tradare(!) -Iertare(?))
cred ca ai deosebita dreptate,mai ales despre drumurile paralele ale luciditatii si dragostei.Cand gandesti prea mult,uiti sa iubesti .Iubirea se simte,se traieste ,nu se analizeaza pana la cel mai mic aspect,caci riscul de a gasi prea multe imperfectiuni e mult prea mare.
....In viatza iubesti numai o data cu adevarat;atunci cand ,cu sufletul si inima plina de speranta,pornesti pentru prima data pe un astfel de drum ,fara sa te temi de esec,fara intrebari,cu incredere in tine si cel adorat.O dat ranit,niciodata nu vei mai putea da atata incredere incat sa-ti dezgolesti sufletul ,intreaga fiintza in fata celuilalt,fara scutul protector al ratiunii....iar fara incredere,cat de sus te poti avanta?Si daca nu ajungi acolo foarte sus,poti sa spuiu ca ai iubit?..
#32336 (raspuns la: #721) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ciudat, insa entuziasmul il - de DONNA la: 18/01/2005 05:09:49
(la: repetatele mele crize existentiale..)
ciudat, insa entuziasmul il am , adesea, debordant..Mihai.......
capacitatea de adaptare la societate..e usor invizibila

-----------------------------------------------------
Spune-mi ca nu esti
inima care zboara fara aripi
gandul- mort in uitare
spune-mi ca nu esti bucata de gheata
din sufletul meu
inima mocnind in durere
ca un soare in cioburi

#33654 (raspuns la: #29428) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Teodora - de anisia la: 13/04/2005 18:50:39
(la: Avem curaj sa discutam deschis despre infidelitate?)
Nu te-ai lasat niciodata dusa de val? Sa traiesti dupa scheme, schite si planuri...nu-i intotdeauna recomandat. Cica iti inramezi impulsurile, si asta le poate atrofia. Cel putin eu asa consider.

Ma intorc iar la intrebarea anterior postata: ce e mai infidel... sa inseli cu trupul sau cu sufletul?

Acest dus de val ce tu il pomenesti...inseamna inselatul cu trupul. Cunosc persoane care au facut asta. Unii au avut remuscari, altii nu. O amica mi-a spus ca experienta respectiva a facut-o sa se intoarca la punctul 0 al relatiei cu sotul ei. ca un nou inceput. Un amic mi-a zis odata ca pentru el nu exista verbul "a insela". Pentru ca atunci cand el se duce cu o alta femeie, isi lasa sufletul si inima acasa.

Firea umana e completa si complicata. Si cred ca putem noi diseca firul in 14, nu doar in patru, si tot nu ajungem la un rezultat. Pentru ca pe astfel de teme in care trairile sunt fundamentul, este greu sa se faca un compromis.

Nu gasesti?
#43372 (raspuns la: #43291) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
faci DRAGOSTE nu "nu-stiu-ce-fel-de-tip-de-sex" - de bpe330 la: 26/05/2005 01:21:25
(la: Ati facut vreodata sex oral ?)
power overwhelming
au gresit cei care au impartit sexul in sex-oral sex-normal, sex-clasic, etc.
de fapt totul este o proba a CUPLULUI:
>> un cuplu cu o legatura FOARTE BUNA nu va avea NICI O RETINERE
IN A FACE ORICE, cu oricare parte a corpului persoanei iubite (se intelege ca ambii sunt sanatosi fizico-psihic).Nu vad ce anume i-ar retine sa se bucure PLENAR unul de celalat...
>> cind TE BUCURI de partener(-a) nu este important ce faci, care parte a corpului in care parte intra, etc.Astea sunt DETALII neinteresante.Importanta este TRAIREA COMUNA de care putine CUPLURI au parte: DRAGOSTEA-TOTALA...
>> este vorba despre BUCURIA provocata de UNIREA-TOTALA si la nivel mental si fizic a celor doi, care, in cele mai fericite cazuri, se finalizeaza SIMULTAN, prin FOCURI-DE-ARTIFICII
>>va doresc sa avetzi parte de cit mai multe astfel de episoade, tot mai rare in zilele noastre.....Tot mai rare din cauza tot mai multor "oameni-fara-suflet", care urmaresc doar BANUL si care nu dau importanta SUFLETULUI si INIMII...Imaginati-va un om bogat si fara suflet cum face sex-oral cu o femeie: e ceva ce nu merita atentia nimanui, nici macar a femeii in cauza (ea macar are consolarea banului sustras de la omul-bogat).Probabil ca tipul de parteneri descris mai sus a ajuns un cliseu care acum influenteaza pe toti (cei slabi), care tind sa faca si ei ... sex-oral.Ceea ce nu e cazul UNUI CUPLU NORMAL, format din doi parteneri care tin la inimile si sufletele lor..
>> concluzie: cuplurile normale NU fac sex-oral(chiar cind unor rauvoitori l-i se opare ca fac)... pentru ca, atunci cind sunt in "69" ei nu se gindesc la nimic, ei TRAIESC CLIPE UNICE DE FERICIRE care nu se pot descrie in CUVINTE....
>> va doresc sa avetzi parte de cit mai multe astfel de CLIPE
>> sa fiti IUBITI !
#51307 (raspuns la: #51127) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cadou, zarazei ... niste arghezi :) - de maan la: 02/10/2005 22:33:22
(la: carti care v-au refuzat)
“Se-ncolacea destinul, ca sarpele, pe noi
Batand cu aripi cerul, usoare, el greoi.

Tot ocolind secunda mereu, de-nec si foc,
Iar ne gasiram singuri si tineri, la un loc.

Tacerea ta supusa imi soptea – “ma ia si du,
Si mantuie-mi o data durerea de-a fi tu!”

Dar hotarat si crancen sa-l curm, frangadu-i chinul
Am rupt din cer secunda si i-am strivit destinul.”
(seara de mai)


“doamne, tu singur vad ca mi-ai ramas
dar si tu vad ca-ncepi glumi cu mine
nu mai am suflet, nici inima, nici glas
is buruiana. sunt un maracine.
Tu rabzi sa m-asupreasca greu dusmanii
Astept cu ceasul si tu rabzi cu anii.
Ma ocolesc privind incoace toti
Parc-as fi fost o gazda de derbedei si hoti.”
(psalm)

“Pribeag prin noaptea lunii nelinistea ma fura
M-am intlanit cu mine la cate-o cotitura

M-am despartit in doua c-o pravila-nteleapta::
unul colinda lumea si celalalt asteapta

Ve-astepti intre morminte de piatra si statui?
Vorbirea si cuvantul din urma-al nu stiu cui.

S-a luminat de ziua, de fac? Nu stiu ce fac.
Imi suna parca ceasul, lasati-ma sa zac.

La mine asteptarea-I a trmabitii din porti
Ma voi scula odata cu cei raniti si morti.

N-ai auzit cantarea sunand din alaute?
Aud o alauta: cantarea nu s-aude.

Veni in goana calul sa ne aduca veste.
As vrea samanai calul, ca vine din poveste.

De cand te-astept I-o viata, tu calule, sa vii,
Eu nu mai stiu poveste. Tu, poate, o mai stii.

Ar fi ca o poveste ne noapte-ntr-un proverb.
Eu mi-am ales drept stema pe steagul meu un cerb.

Hai, calule-mpreuna, sa colindam odata
Prapastiile negre din culmi si lumea toata.”
(pribegie)

#76310 (raspuns la: #76306) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
uite - de maan la: 30/10/2005 22:07:18
(la: Premiile Cafeneaua 2005 - Sectiunea Literatura)
http://www.cafeneaua.com/node/view/6062 -telefonul
http://www.cafeneaua.com/node/view/6305 - lupii
http://www.cafeneaua.com/node/view/5634 - etajul trei ( astea trei is povestirile)

http://www.cafeneaua.com/node/view/4480
http://www.cafeneaua.com/node/view/4600
http://www.cafeneaua.com/node/view/4393

eh...greutz.
cum sufletul spinilor inimii mele sa fac sa apara linkul de-a dreptul?
#83098 (raspuns la: #83097) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Furnicuta - de tatiku la: 11/02/2006 11:24:49
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Ma numesc tatiku si am sa va spun o poezie.
Poezie:
O furnica duce-n spate
Un graunte jumatate
Ce faci tu aici surioara?
Ia, ma duc si eu la moara
Si-s grabita, si-s grabita
Ca mi-i casa neingrijita
Si sunt rufele la soare
Si copii-mi cer mancare
Ca la noi in musuroi
Nu e timp pentru zabava
Si de n-am fi de isprava
Ar fi vai s-amar de noi.
Gata.
Multumesc.
Aceasta poezea e dedicata Alexandrei, cea care ma respinge vehement dar care are sufletul violoncel, inima cutie de smarald, ochii migdale dulci si sufletul poem.
#105110 (raspuns la: #105083) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cred ca principala greseala c - de zahir la: 04/05/2006 19:51:25
(la: Secretele unei casnicii reusite)
cred ca principala greseala care o fac oamenii in ziua de azi este ca : Se casatoresc cu cine cred ei ca ar putea trai o viatza si nu o fac cu cel (cea) fara de care nu ar putea trai o viatza!
Si... in ziua de azi.,..putina lume mai stie ca IUBEASCA CU ADEVARAT.... CU SUFLETUL..... CU INIMA.... Mult prea putina lume iubeste adevarat. Ceea ce simt ei... e o PSEUDO-IUBIRE
Un răspuns ortodox la "Codul lui Da Vinci"-Dan Brown - de aling22 la: 15/07/2006 09:05:59
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Un răspuns ortodox la
„Codul lui Da Vinci” – Dan Brown


S-ar putea spune că trăim într-o lume în care se vorbeşte enorm de mult, o lume în care nu mai există loc şi timp pentru tăcere, dar, în acelaşi timp, o lume în care nu se spune nimic. Dacă am putea să ne „măsurăm” existenţa prin cuvinte rostite în chip demn, valoros, în prea puţine cazuri am găsi un rost al existenţei, al cuvântului.
Gravitatea stă în faptul că locul cuvintelor bune, locul înţelepciunii şi al cuminţeniei, nu poate rămâne gol, nu se constituie într-un vid. Acolo unde nu există binele, se instaurează răul. Întunericul este lipsa luminii, iar boala este o alterare, o lipsire de sănătate. Deci, dacă cuvântul bun lipseşte, nu este rostit sau nu este scris, atunci se naşte anti-cuvântul.
Ce este acest „anti-cuvânt”? Poate fi numit pur şi simplu „trădare”, „minciună”, „blasfemie”, „sperjur” etc. Este un cuvânt pornit dintr-un suflet care nu este totuşi un suflet. Pare ilogic, dar aici s-ar găsi dezlegarea nonsensului verbal sau existenţial în care ne aflăm. Aceasta pentru că sufletul este, la urma urmelor, legat de Dumnezeu. Adică de Adevăr, Viaţă, Sens.
Iar ceea ce se desprinde de Viaţă, decade în non-viaţă, în moarte.
Vorbim de suflete moarte, ascunse, îngropate în trupuri ce dau dovadă de toate semnalmentele unei existenţe normale! Oameni ce trăiesc în moarte, lipsiţi de sens, de valoare, de demnitate. Deşi dramatic, astfel de „oameni” ridică societatea actuală. Tot ei propun noi coordonate de viaţă, de gândire şi chiar de simţire. Neavând Adevărul, îşi permit să impună „adevăruri” maselor ce se complac într-o tot mai josnică incultură şi imoralitate. Se ridică din rândul inform al acestor mase şi propun „adevăruri” proprii. Iar lumea, în toată obtuza ei întunecime şi lipsire de verticalitate, acceptă aceste „adevăruri”. Le consideră normale, necesare şi universale. Nimeni nu se mai sinchiseşte să le cerceteze, să le caute sufletul. Înghiţim absolut orice ni se oferă, acceptăm orice ni se spune, aplaudăm frenetic tot ceea ce se vede, dorim tot ce ni se pune înainte. Ne place enorm de mult să nu mai fim liberi. Strigăm, urlăm chiar în gura mare că nu acceptăm să ni se lezeze libertatea, dar zâmbim dulce şi complice atunci când ne sunt dirijate, impuse, dictate coordonatele vieţii. Important este că s-a găsit cineva care să gândească pentru noi. S-a găsit cineva să ne spună ce să facem, ce şi cum să gândim şi chiar cine suntem. De acum putem dormi liniştiţi!
Putem fi fericiţi! Altcineva răspunde de noi şi pentru noi. Partea noastră de existenţă constă în a ne lăsa moale, diafan şi visători în voia unuia sau a unora care „riscă” totul pentru noi, pentru „fericirea” noastră.
Astfel, deci, se zideşte societatea actuală. Acest sărăcăcios articol îşi propune să abordeze un simplu aspect al acestei trădări la scară mondială. Şi voi trece direct la subiect!
Editura „Rao” propune publicului cititor român o carte extrem de interesantă: „Codul lui Da Vinci”. A nega valoarea artistică a acestei cărţi este inadmisibil. Partea acestui articol este însă alta: a intra în miezul acestui roman, în mesajul pe care absolut orice carte doreşte să îl transmită cititorului. Iar în cazul de faţă avem un mesaj cu totul anti-creştin. Dacă m-aş adresa unui public realmente trăitor întru Hristos, nu ar fi nevoie de o demonstraţie complexă. Simpla citire a unor pasaje din acest roman ar leza inimi şi conştiinţe ce trăiesc în şi pentru Hristos. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa...
E drept, suntem creştini. Suntem, prea mulţi dintre noi, pentru că aşa ne-am născut, aşa sunt şi cei din jur, pentru că astfel şade bine. Dar care sunt coordonatele şi condiţiile acestui creştinism nu prea ştim. Iar golul acesta de cunoştinţe şi de trăire trebuie umplut cumva. Cum afirmam şi mai sus: aşteptăm să ni se spună cum, să ni se arate ce şi când trebuie să gândim sau să credem. Din păcate chiar şi în punctul esenţial al existenţei oricăruia dintre noi: cunoaşterea şi iubirea lui Iisus Hristos.
Ocazia s-a ivit. "Fericirea” ne-a venit iarăşi incognito! Dan Brown a devenit instantaneu un deschizător de drumuri, un luminător de conştiinţe. "Adevărul” a ieşit la suprafaţă. Până şi cei din urmă dintre oameni, românii (sic!), pot cunoaşte de acum ceea ce au gândit, ce au trăit şi ce i-a caracterizat de aproape două mii de ani! A venit ziua iluminării, a înţelegerii acestui dificil creştinism...
Nu îmi voi permite să relatez conţinutul acestui roman. Poate chiar cu spaimă am înţeles că este arhicunoscut. Simpla pronunţare a titlului făcea să apară pe chipul interlocutorilor mei zâmbete pline de complicitate. Parcă toţi ar fi vrut să îmi spună:”Aşa, deci ai aflat şi tu!” Dar apoi toţi se încruntau puţin şi parcă se temeau ca nu cumva să îmi permit să neg acest nou „adevăr”. De prea mult timp doreau să-l afle, să guste ceva senzaţional.
În tot acest „amalgam” indefinit de dogme, practici şi slujbe, din care mulţi nu înţeleg nimic, simţeau ei că trebuie să fie ceva ascuns, vreo conspiraţie a Bisericii! Da, acesta este cuvântul cheie al romanului: „conspiraţie”! Şi, după cum spuneam, se temeau ca nu cumva să vin eu, un oarecare, şi să îmi permit să neg, să mă opun, să refuz această dezvăluire a „conspiraţiei”.
Dar tocmai aceasta îmi propun, cu ajutorul Domnului! Nu căuta aici un răspuns ştiinţific, bine documentat! Hristos nu poate fi demonstrat! Însă poate fi trăit, iubit, rostit.
Ideea de bază a romanului este una mai mult decât evidentă: Iisus Hristos nu a fost şi nu este cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Nu I se neagă existenţa istorică. Nu se mai face asta, căci până şi ateismul a devenit ridicol, iar dovezile istorice sunt mai mult decât evidente. A existat Iisus Hristos.
Însă D.B. aduce câteva lămuriri bine venite! A fost un om, ca toţi ceilalţi. Un evreu ceva mai răsărit, cu iz profetic şi cu alură harismatică. Toate bune şi frumoase până ce acest Iisus îşi găseşte şi nevastă! Pe cine? Pe Maria Magdalena. Iar culmea chestiunii în cauză este că a mai avut şi copii. Unde mai pui că era îndrăgostit lulea, vorba românului. Se îmbrăţişa, se săruta pe unde apuca cu această Magdalenă. Toată lumea era fericită şi voioasă; doar Petru, Apostolul, era mai supărat. Că de, soţia lui era acasă şi nu avea pe cine să sărute...
Cum de nu s-a cunoscut acest „adevăr” până acum? Totul este o uriaşă conspiraţie a Bisericii, care a considerat necesar să „fabrice” un Iisus Hristos cu totul nou, să rectifice în mod flagrant Evangheliile şi să mintă în mod impertinent pe om timp de două mii de ani. Iar D.B. aduce adevărul la suprafaţă, încadrându-l într-un scenariu extrem de complex, palpitant şi chiar bine închegat.
Aspecte ale afirmaţiilor cuprinse în acest roman vor fi reliefate mai pe larg în cadrul acestui eseu. Pentru început consider necesar să punctez ceea ce găsesc a fi „cheia de boltă” a acestui roman. Ce urmăreşte la urma urmelor, care se dovedeşte a fi „target”- ul acestei scrieri?
Eu consider că este însăşi desfiinţarea, negarea calităţii de Dumnezeu a lui Iisus Hristos. A Celui pe Care Biserica Îl consideră a fi Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Fecioara Maria, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Totul se reduce la a admite sau nu lui Hristos această calitate. Nu este absolut nimic mai important între cadrele acestei existenţe.
D.B. se străduie, iar prin el o întreagă armată de mercenari ai conştiinţelor şi ai sentimentelor umane, să demonstreze că Iisus Hristos este un simplu om, supus păcatului şi morţii. Un om bun, un exemplu de (i)moralitate şi un profet al conştiinţelor acelor timpuri. Un om „îmbrăcat” de Biserică cu calităţi supranaturale şi apoi afişat timp de două mii de ani în scopuri mercantile, cât se poate de josnice şi de mincinoase.
Ce reiese de aici? Că timp de două mii de ani am trăit în minciună. Că pe minciună s-au zidit miliarde de vieţi, lipsite de sens, de valoare şi de o moarte să zicem echitabilă. Că timp de două mii de ani existenţa s-a consolidat pe un mit plin de artificii şi de neadevăruri grosolane. Căci dacă Hristos a fost doar un om, atunci în zadar au crezut, au sperat, au trăit şi au murit prea multe miliarde de oameni. Căci nu se face să trăieşti şi să mori pentru un om mai păcătos decât tine. Hristosul lui D.B. nu a făcut minuni, nu a cunoscut mila, iubirea, iertarea. Hristosul acesta nu a pătimit pe Cruce, căci patima lui nu îşi mai avea rostul. Apoi a murit ca oricare alt ins. Şi atât... Nimic ceresc, nimic sfânt...
Cine este Hristosul lui D.B.? Un afemeiat mizer? Un familist nu prea convins de propria moralitate? Un acerb propagator al feminismului? Un ins cu idealuri măreţe dar cu fapte josnice? Probabil nu vom cunoaşte niciodată „adevărul”, căci nici măcar D.B. n-a catadicsit decât să-şi lase cititorul în ceaţă şi să lase cortine peste simple supoziţii. Dar rămân prea multe întrebări fără răspuns, iar eu voi aminti doar o mică parte din acestea.
Hristosul lui D.B. nu este Fiul lui Dumnezeu. S-a născut şi el în urma unei relaţii sexuale la limita animalicului. Nu a săvârşit nici o minune, căci un simplu om nu le poate săvârşi. A făcut păcate, ca oricare alt om. A murit pe o cruce, nu din iubire de oameni, ci pentru simplul fapt de a se fi dovedit neascultător faţă de autorităţile romane. Mai înainte de aceasta a trăit totuşi bine! Cu toate condimentele necesare unei vieţi „frumoase”: reputaţie, ucenici, bani, desfătări şi până şi o viaţă sexuală intensă. Iar ceea ce este cu mult mai grav se arată faptul că nu a înviat! A murit şi basta! Mă întreb de ce o viaţă atât de comună şi totuşi atât de jalnică a interesat ulterior Biserica?!
Acest infam Hristos, profetul de doi bani al lui D.B. este deci un simplu om. Cu vicii, cu neajunsuri, visător şi idealist. Dar...
În Numele şi cu puterea Lui s-a ridicat şi încă există ceea ce D.B. numeşte parcă cu greaţă „Biserica”. Pentru El au murit prea mulţi creştini. Pentru El au trăit, au iertat, au iubit, au îndurat chinuri înfricoşătoare. Pentru El au refuzat păcatul, în toate formele lui posibile şi imposibile. Pentru El încă se mai învaţă demnitatea, adevărul şi iertarea. De două mii de ani ne ţine vii un mit ce abundă în minciună şi în compromis? Am crezut oare, noi şi strămoşii noştri, într-un infam desfrânat? Lui ne rugăm? Iubim un mit? Murim pentru un mit?
Conform lui D.B., de la acest „profet” nu ne-a rămas decât un curios exemplu de viaţă şi...un plod ce ar fi inaugurat o dinastie „regală”!
Anulăm toate învăţăturile Bisericii, inclusiv toate Sfintele Taine?
Te-ai botezat? Ai fost păcălit cu simplă apă. Te-ai împărtăşit? Erau pâine şi vin. Te-ai rugat? Cui oare? Ai postit? A fost doar un regim dietetic. Ai iertat în Numele Lui? Ai fost umanist. Ai spus la Înviere: „Hristos a înviat!”? Zadarnic vis, deşarte speranţe. Ai crezut în învierea morţilor, în învierea ta? Te înşeli, prietene. Cum a sfârşit „profetul”, aşa sfârşi-vei şi tu. Pământ şi cenuşă. Ai crezut că ai un suflet? Nu, doar instinctul te conduce. Ai crezut că Biserica te îndeamnă şi consideră corect a nu săvârşi păcate? Nu ai ştiut să te bucuri de viaţă şi ai fost minţit o viaţă întreagă.
Astfel totul se dărâmă...Rămânem astfel doar ca nişte animale. Care vin de nicăieri şi merg spre nicăieri. Trăiesc pentru a muri şi mor fără a fi trăit. Nimic sfânt, nimic curat, nimic veşnic. Totul este aici şi acum. Ridicol, trist şi lamentabil.
Dar cine este această „Biserică” care s-a folosit de un ins de acum două mii de ani pentru a subjuga miliarde de oameni? D.B. greşeşte în mod voit din start, refuzând, conştient sau nu doar cel rău mai ştie, să amintească că Biserica nu este reprezentată de Vatican. Nu ceea ce acest compromis Vatican afişează la ora actuală înseamnă Biserica instituită de Iisus Hristos.
Oare să nu fi auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe acest D.B.? S-a temut cumva că nu îi poate pună în cârcă greşelile istorice ale Catolicismului? S-a temut să se apropie de Adevărul, de Sfinţii şi de Taina Ortodoxiei? A simţit cumva că Hristos este viu în, prin şi pentru Biserica Ortodoxă? De ce se fereşte de Adevăr, susţinând totuşi că propagă adevărul?
D.B. vorbeşte la un moment dat de „teama Bisericii”. De cine? Biserica aceasta este totuşi o instituţie? Şi cum îi poate fi frică unei instituţii? Sau este acea mână de oameni, mereu în umbră, gata să manipuleze şi să mintă, la care face mult prea des referire? Cine sunt aceşti oameni ce formează „Biserica”? Apostolii, care au murit crucificaţi, decapitaţi, schingiuiţi sau torturaţi? Martirii, milioane şi zeci de milioane, care au crezut că a muri înseamnă a fi mereu cu Cel ce a înviat, cu Hristos Iisus? Pustnicii, călugării sau doar cei ce au trăit în lume, însă iubind cinstea, demnitatea şi adevărul? Dacă nu aceştia, atunci cine? Căci D.B. vede Biserica ca pe un fel de societate secretă care cuprinde ca o caracatiţă pe cei naivi, pe cei retardaţi...
Citez iarăşi! „Istoria violentă şi plină de falsitate a Bisericii nu putea fi trecută cu vederea. Campania ei brutală de „reeducare” a credinţelor păgâne, feministe, se întinsese pe durata a trei secole şi folosise metode pe cât de originale, pe atât de cumplite."
D.B. frizează ridicolul, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe religioase minime a cititorilor! Şi prea des îi reuşeşte!
Deci vorbim de primele trei secole ale creştinismului. Şi noi admitem existenţa unei prigoane, a persecuţiilor, a unor mijloace cumplite de „reeducare” a maselor. Dar cu o fantastică deosebire! Persecuţiile au fost duse de autorităţile romane, în speţă păgâne, împotriva creştinilor. Deci păgânismul căuta să reeduce creştinismul şi nu invers! D.B. uită că Biserica nu era nici măcar recunoscută, admisă de stat. Cum putea să persecute pe alţii?! Violenţa amintită de D.B. a făcut, de fapt, milioane de martiri creştini, care susţineau cu preţul vieţii un adevăr negat azi de mii din speţa lui D.B.
Deci Biserica s-a opus credinţelor păgâne, implicit celor feministe. Astfel recunoaştem în tendinţa feministă actuală rădăcinile păgâne! Iar Hristos ar fi fost şi El un păgân, implicit un feminist. Biserica s-a opus cu încăpăţânare, a ucis mişeleşte nenumăraţi păgâni, a distrus credinţe străine de ale ei şi, în final, a martirizat proprii ei membri. Începând cu cei ce se încăpăţânau să rămână păgâni. Diabolic scenariu! Dar eu tot nu am înţeles cine este Biserica aceasta...atât de însetată de sânge!
D.B. ne spune că Biserica a folosit metode cumplite de subordonare a celor neascultători! Autorul nu ne spune care, dar ne asigură că erau cumplite...Să fie ceva de genul sectei lui Jim Jones? Sau să aibă drept preoţi pe câte unul de talia lui Hitler sau Stalin? Cumplita ei sete de sânge să fi dus la existenţa unor macabre „slujbe” de tipul unui Auschwitz sau din cadrul închisorilor comuniste?
Adevărul e prea evident pentru a nu ne îndoi de buna credinţă şi de iubirea de sens a lui D.B.
Ulterior autorul ne informează cum că Biserica a luptat cu furie împotriva vrăjitoarelor. Ce înţelege D.B. prin „vrăjitoare”? „Femeile învăţate, preotesele, ţigăncile, misticele, iubitoarele naturii, tămăduitoarele." Tacâmul e complet, deci se poate trece la arderea pe rug. Ni se spune chiar câte arderi pe rug a săvârşit „Biserica”! Nici mai mult, nici mai puţin de cinci milioane de femei. Cifră curios de rotundă şi de sigură...Biserica a fost un abator de femei...Deşi studiile istorice mai recente reduc numărul total al victimelor Inchiziţiei Catolice la 4500 de oameni (bărbaţi şi femei), D.B. susţine că au fost doar femei cinci milioane!
Să presupunem prin absurd că are dreptate. Ce vină are Biserica Ortodoxă?
Ce vină are învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă dacă nu admite practicile păgâne nici măcar la ora actuală? Iar a nu le admite nu înseamnă în mod implicit a condamna pe cel ce greşeşte la moarte.
În numele cărei libertăţi se cade să admitem pierderea sau alterarea unui adevăr pe care noi îl considerăm a fi perfect, inalterabil şi veşnic? Şi dacă Biserica este aşa de misogină, de ce nu ar fi ucis toate femeile, păstrând doar un număr restrâns, care să nască şi să crească pe cei ce, la rândul lor, vor ucide femei, vrăjitoare, preotese etc.?
Cunoştinţele mele teologice îmi „spun” că Biserica nu a făcut decât să îşi exprime, să îşi formuleze adevărul de credinţă. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, atunci El continuă să existe. Adică este viu, este veşnic viu. Iar Biserica Îl cunoaşte, trăieşte în El, pentru El şi prin El. Dogmele formulate în anul 325, la Sinodul de la Niceea, nu au urmărit să condamne „vrăjitoare” la moarte, ci să dea o formă să zicem umană Tainei Fiului lui Dumnezeu, Întrupării, Patimii şi Învierii Lui pentru mântuirea noastră. A avut atunci Biserica reacţia pe care o are organismul uman atunci când este ameninţat de viruşi ce îi pot afecta integritatea biologică vitală. S-a definit pe sine şi propria învăţătură. Altfel ar fi pierdut legătura cu Iisus Hristos, Cel ce S-a arătat nouă ca Adevăr veşnic şi indisolubil.
Bisericii nu i-a fost frică de „vrăjitoare” şi de „păgâni”, ci de propria ei moarte. Corpului uman nu îi este „frică” de viruşi, ci de propria moarte, ce intervine prin acceptarea acestor viruşi în cadrele proprii de vieţuire. A te apăra nu înseamnă a urî şi nu presupune a condamna pe eretic la moarte. "Vrăjitoarele” continuă să existe şi astăzi doar pentru că există Adevărul Bisericii, pe care caută să-l distorsioneze, să-l coboare în propriul întuneric.
D.B. se contrazice şi în privinţa Împăratului Constantin cel Mare. Pe de o parte afirmă că a rămas un păgân convins până în clipa morţii şi nu a crezut în dumnezeirea lui Hristos, iar pe de altă parte afirmă că a făcut jocul Bisericii de a impune o falsă imagine a lui Iisus, în scopuri politice, mercantile, sociale. Oare un împărat păgân şi-ar dărâma propria poziţie şi şi-ar submina propriul imperiu promovând o religie care îi neagă cu desăvârşire cultul imperial – prin care orice împărat era cinstit ca un zeu – şi propune în schimb egalitatea între oameni, incluzând defăimarea religiilor păgâne?
De ce ignoră D.B. actele istorice neutre, adică cele ce nu aparţin oamenilor Bisericii? Aceste documente demonstrează clar că timp de trei secole, împăraţii păgâni au prigonit Biserica, au condamnat la moarte mult prea mulţi creştini, au ridiculizat sau au blamat învăţăturile creştine. Şi nu pentru că acestea erau feministe sau pentru că propuneau un Hristos cinstit ca simplu om, fie El şi un profet. Ci pentru că erau de o noutate absolută şi, în acelaşi timp, la limita absurdului. Dumnezeu întrupat dintr-o Fecioară, pătimeşte ca un muritor pe Cruce şi înviază a treia zi – o învăţătură ce greu poate fi acceptată raţional!
Ca o simplă curiozitate proprie ar fi şi următorul aspect: ştim că la Cina cea de Taină au participat cei doisprezece Apostoli, dar şi Mântuitorul Iisus Hristos. Dar D.B. ne spune că ar fi participat şi Maria Magdalena. Dar confuzia devine mai mult decât evidentă! Căci tabloul lui Da Vinci, pe care se bazează şi cartea sus numită, reprezintă doar un număr de treisprezece participanţi la Cină. Iar eu nu înţeleg cum ar putea ca cei doisprezece Apostoli, cu Mântuitorul, dar şi cu Magdalena, să dea un număr de treisprezece participanţi la Cina cea de Taină! Paisprezece participanţi sau treisprezece? D.B. ne crede chiar atât de infirmi intelectual?
Sau lângă Mântuitorul era Sfântul Evanghelist Ioan, deci nu era nici o Magdalenă la Cină sau lipsea unul dintre Apostoli! Unde stă „adevărul” lui D.B.? Sau poate că unul dintre Apostoli era deja plecat la vânătoare de „vrăjitoare”!? Dincolo de ironia cu care trebuie „muşcată” minciuna lui D.B., trebuie să înţelegem că nu se cade să ne lăsăm doborâţi de cei ce urăsc pe Hristos.
Citez din nou pe D.B.:”Biserica acelor începuturi l-a confiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate şi folosindu-l pentru a-şi spori propria putere."
Poţi confisca în totalitate adevărul? Poate această curioasă „Biserică” să mintă cu neruşinare timp de două mii de ani? Oare chiar nu s-a putut găsi un personaj istoric mai răsărit decât acest profet evreu? Oare chiar nimeni nu a putut păstra şi nu a putut arăta lumii acest aşa zis mesaj universal? Şi dacă Iisus a fost doar un om, păcătos şi muritor ca şi noi, de ce este atât de important mesajul Lui? Oare Biserica să fi ucis chiar pe toţi cei ce deţineau acest „adevăr”?
Prea multe miliarde de creştini trăiesc şi au trăit în „minciună”, crezând în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi nu s-au simţit manipulaţi, manevraţi, minţiţi, dirijaţi, ostracizaţi etc. Au fost prea mulţi dintre ei fericiţi. Au gustat demnitatea şi verticalitatea morală. Au avut idealuri veşnice. Au iubit, au crezut, au iertat. Se pot trăi oare toate acestea în numele unei minciuni?!
Şi care era, la urma urmelor, acest mesaj universal al lui Iisus? Biserica, ca o tirană, ca o perversă şi inumană instituţie, o străveche Mafie, conform lui D.B., a înlocuit tainicul mesaj al lui Iisus cu un altul, mistificat. Autorul nu ne spune care este acesta. Aşa că se cade să deschidem Noul Testament. Ce găsim în această scriere a unei Biserici ce ucide milioane de femei şi ascunde adevăruri universale?
Curios, dar găsim Fericirile! Îndemnuri la milostenie, iertare, răbdare. La o iubire necondiţionată a aproapelui. La o puritate a inimii, a sufletului. Îndemnuri la bucurie şi veselie. O continuă afirmare la înălţarea duhovnicească prin ferirea de tot ceea ce lezează, răneşte şi întunecă propriul suflet şi inima aproapelui. O nouă viziune asupra celui de lângă tine, înţeles ca frate de care răspunzi cu o iubire veşnică. O apropiere tainică de Dumnezeu prin Acest Iisus Hristos, cu consecinţe eterne.
Curios mesaj al unei Biserici însetate de sânge! Dar este unul clar şi plin de viaţă. Spre deosebire de cel al lui D.B....
Să revenim la „adevăr”! Iisus s-a însurat cu Magdalena. Aceasta i-a făcut şi copii. Biserica, începând cu Petru, o urăşte pe „însoţitoarea Mântuitorului” şi ascunde o bună parte din viaţa şi învăţătura profetului. Care este misterul? Ne spune tot D.B.!
Pentru Biserică „utilizarea actului sexual ca un mijloc de a comunica direct cu Dumnezeu constituia o ameninţare serioasă pentru puterea şi autoasumata ei poziţie de unic intermediar între om şi divinitate”. Se putea ceva mai clar?
De două mii de ani, din cauza Bisericii, nu s-a mai comunicat direct cu Dumnezeu?! Şi nu îmi este dat să pricep cum ar putea actul sexual al unei persoane să pericliteze puterea şi poziţia unei „Biserici”?
Mai mult decât atât! Cum poate fi cunoscut Dumnezeu prin actul sexual? Nu ni se dau lămuriri. Se lasă doar să înţelegem că Biserica ne-a castrat moral şi fizic pe toţi, iar D.B. a venit să ne elibereze. Cum? Printr-un roman, gen thriller...
Totul se reduce la actul sexual… D.B. nu îşi ascunde apartenenţa la mişcarea New Age de promovare a Erei Vărsătorului, care ar înlocui şi ar elibera de acum perimatul mesaj creştin.
Ni se spune că în Era Vărsătorului vom afla adevărul. Iar acest „adevăr” este o curioasă sumă de învăţături preluate din hinduism, brahmanism şi budism. Se adaugă ceva „piper” islamist pentru a da un chip fioros Bisericii. Iar în final se presară ceva creştinism, ca să facă învăţătura cât mai credibilă. Deci „coptura” New Age este gata, iar cei creduli şi, totodată, obsedaţii sexual sunt gata s-o înfulece nemestecată !
Biserica a îndemnat la cumpătare, la abstinenţă înainte de căsătorie, la monogamie şi la ferirea de orice împătimire de ordin sexual. A condamnat doar verbal şi nu prin foc şi sabie homosexualitatea, pedofilia sau orice altă deviaţie carnală. E drept că toate acestea însemnau o unire cu divinitatea, dar o „divinitate” ceva mai întunecată, mai împătimită, mai josnică…
Curentul New Age „eliberează” pe om. Îl eliberează de condiţia sa umană, pentru o condiţie animalică, fără nici o oprelişte, fără nici o normă morală. Actul sexual este unicul adevăr. Priveşte bine situaţia şi condiţia (i)morală a societăţii în care trăim şi îmi vei da dreptate.
Eu un singur aspect ţin să mai punctez aici. De ce anume Biserica lui Iisus Hristos a cerut fiilor ei să nu cadă în ceea ce a numit „păcatul desfrânării”. Nu pentru că s-ar fi văzut ameninţată sau terorizată de nişte obsedaţi. Nu pentru că Hristos ar fi fost un profet pervers, iar ea avea nevoie de un Cap sublim şi pur, pe care se cădea să-l „fabrice”. Nimic din toate acestea!
Răspunsul găseşte-l tu însuţi la cei ce s-au „eliberat” de Biserică şi trăiesc după îndemnuri New Age, alias D.B. Ce vezi? Cumva oameni liberi şi fericiţi? Priveşte la cei ce au o viaţă sexuală intensă şi care s-au unit direct cu „divinitatea”, fie ei yoghini, practicanţi „tantra” sau simpli tineri americani, europeni. Dincolo de „fericirea” afişată în mod actoricesc, au devenit de abia de acum simple marionete. Nu ale Bisericii, ci ale propriilor trupuri, ale propriilor instincte şi patimi, ale propriilor boli incurabile. De atâta „libertate” se tot sinucid...
Se automutilează, se urăsc, se chinuie reciproc. Se aruncă pătimaş unul asupra altuia, încercând să găsească ceea ce doar Iisus Hristos le poate dărui: sens, valoare, adevăr, viaţă. Şi, mai presus de toate, veşnicie.
D.B. nu aminteşte nimic din ceea ce oferă „adevărul” lui după trecerea pragului morţii. Pentru că nu are ce."Profetul” lui e ţărână. Magdalena lui e pământ. (O curiozitate! Ne spune că acum Magdalena s-ar odihni în pământul natal, adică în Franţa. Să înţelegem că era franţuzoaică? Adică galică? Păi tot el spune că Magdalena face parte dintr-o spiţă nobilă iudaică şi că Hristos a trăit doar între graniţele iudaice! Va fi ajuns din greşeală şi în Franţa?!)
„Adevărul e că nimic nu e original în creştinism”, susţine D.B.
În care? În cel „autentic” sau în cel „falsificat” de Biserică? În primul ar fi autentic doar actul sexual ca mesaj universal. În cel „falsificat” găsesc că sunt totuşi prea multe aspecte autentice, unice şi inconfundabile. Iertarea şi iubirea duşmanului şi Dumnezeul întrupat. Mila şi îngăduinţa nelimitată, dar şi Naşterea dintr-o Fecioară. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar şi Învierea Lui din morţi. Puterea inexplicabilă a iertării şi a dragostei, a abstinenţei, a disciplinării morale, dar şi bucuria de a trăi, de a simţi, de a iubi pe Cel ce totuşi există. Suferinţa inevitabilă în viaţa tuturor celor ce cred şi iubesc pe Hristos, dar şi puterea demnităţii, a verticalităţii, a purităţii. Şi lista ar putea continua...
Biserica nu este anti-feministă. Dovada ne-o dă tot D.B. atunci când ignoră cu bună ştiinţă şi în mod drăcesc o anumită persoană din istoria mântuirii noastre, din viaţa lui Iisus Hristos. Să zicem că nu a auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe, dar să nu fi auzit de existenţa Maicii Domnului este de neadmis! Sau s-a temut că admiţând existenţa Ei, ar fi periclitat pretenţiile feministe ale „adevărului” său?
Oare chiar nu cinsteşte Biserica femeia? Oare chiar a subjugat-o în aşa măsură? Sau aceasta se întâmplă de fapt abia acum, când „adevărul” New Age prinde forme, iar libertinajul sexual transformă femeia, fata, copilul în obiecte impersonale ale plăcerii?
Ce om are o cinste egală sau mai mare decât cea adusă Maicii Domnului? Prin Ea ne-a venit mântuirea. Prin Ea ni s-a dăruit veşnicia. Prin Ea gustăm adevărata demnitate şi împlinirea staturii de om. Prin Ea omul este veşnic.
Sau cultul atâtor sfinte care au trăit în aşa-zisa „minciună” împotriva căreia cei de teapa lui D.B. luptă cu atâta înverşunare...
„Practica sacră – uniunea sexuală sacră dintre bărbat şi femeie, prin care cei doi deveneau un tot spiritual, fusese defăimată, considerată un act profan, ruşinos. Credincioşii care înainte simţeau nevoia comuniunii cu corespondentul lor feminin pentru a deveni una cu Dumnezeu, îşi reprimau acum impulsurile sexuale fireşti şi le considerau lucrarea diavolului”, ne învaţă din nou D.B.
De ce nu au supravieţuit religiile ce promovau astfel de „practici sacre”? De ce nu au supravieţuit societăţile ce cultivau această uniune sexuală? De ce s-au auto-ruinat prin imoralitate, decadenţă şi prin lipsirea de o serie de minime valori? De ce acest aşa-zis „tot spiritual” antrenează doar trupurile, ignorând elementul esenţial al făpturii numită „om” şi anume sufletul? De ce toţi cei care s-au lăsat integraţi în această „practică sacră” au decăzut moral, spiritual, intelectual sau chiar fizic, culminând mulţi în sinucidere? De ce o astfel de „practică sacră” se poate împlini până şi cu cea din urmă prostituată din această lume? De ce cooptează până şi minori, ajungând la perversiuni şi imoralităţi inimaginabile? De ce impulsurile sexuale au ajuns să fie motivul şi condiţia cunoaşterii şi comuniunii cu Dumnezeu? De ce este îndestulătoare împlinirea spirituală cu acte ce ţin de instinct, pe care le săvârşeşte orice animal? De ce apropierea de Dumnezeu se face prin plăcere epidermică, printr-o carnalitate ce des-figurează pe om? De ce această „uniune sacră” este atât de impersonală, atât de pasageră şi atât de scurtă? De ce nu pot avea parte de ea copiii şi cei bătrâni, nemai vorbind de cei bolnavi moral, intelectual sau chiar fizic? Să înţelegem că doar cei activi sexual pot cunoaşte pe Dumnezeu?
Întrebările pot continua astfel la infinit, iar răspunsurile vor întârzia la infinit să apară...
D.B. se cramponează de faptul că nu admite Biserica preotese în cadrul cultului. Dar Hristos şi implicit Biserica admite mame demne şi cinstite, surori curate şi împlinite moral şi intelectual, copii ce încă păstrează puritatea, candoarea şi inocenţa ce se pierd iremediabil prin actul sexual.
Feminismul cere integrarea femeii în cler, în cadrul cultului creştin. Biserica nu poate accepta aceasta din motive mai mult decât rezonabile. Nu pentru că ar discredita femeia, ci tocmai pentru că o cinsteşte. Rolul mâinii este acela de a scrie, de a spăla sau de a ajuta la întreţinerea nutritivă a vieţii. Acest rol nu poate fi suplinit în cadrul existenţei organismului uman de picior sau de ochi. Cultul divin este strict „masculin” pentru că în acest cult este jertfit Hristos, Capul Bisericii.
Pentru că în acest cult nimic nu are conotaţii sexuale. Aceasta pentru a ţine cont de faptul că în cadrul Sfintei Liturghii are loc o chemare a lui Hristos, o invocare continuă şi o primire a Lui. Pe El, pe Iisus Hristos, Îl cheamă, Îl invocă şi Îl primeşte un alt „el”. Rolul femeii este de a naşte preoţi, care să hrănească lumea cu Trupul lui Hristos. Demnitatea ei stă în a cinsti, a sfinţi viaţa peste care coboară harul invocat de bărbat, de preot. Acesta slujeşte o Liturghie care sfinţeşte o existenţă ce nu o are de la sine, ci de la o femeie. Fiecare gen are un rol bine definit, pe care feminismul îl ignoră cu desăvârşire.
Cuvântul rostit de Hristos trebuie rostit din nou de un bărbat. Minunile săvârşite de El sunt re-făcute tot de un bărbat-preot. Jertfa lui Hristos trebuie în-chipuită, re-prezentată tot de un bărbat. Cum ar putea o femeie să ne pună înainte viaţa lui Iisus Hristos? Înaintea Sfintei Treimi stă totuşi un bărbat, vorbind desigur de Sfânta Liturghie. Iar extrapolând, viaţa este adusă printre noi doar de o femeie. De ce se caută a se anula nişte rosturi bine definite? Nu consideră Biserica că femeia ar fi nevrednică sau impură. Dar ea, femeia, este potirul, primitoarea, receptacolul a tot ceea ce este sfânt prin intermediul bărbatului. Nicidecum sexual, ci în chip tainic, liturgic, divin. Precum Iubirea...
Dar acestea sunt Taine pe care D.B. nu le poate cuprinde. Femeia, pentru el, nu mai este viaţă, maternitate, dăruire, candoare şi lumină. Este un obiect sexual, mascat în aşa zise „practici sacre”.
„Biblia este un produs al omului”. Dacă Iisus Hristos este doar un om, are dreptate D. B. Dar ce facem dacă El este Fiul lui Dumnezeu? Cartea „Codul lui Da Vinci” este un produs al omului. Punem Biblia pe acelaşi cântar? Ceea ce cuprinde ultima naşte sfinţi, martiri şi genii ai adevărului şi
şi demnităţii. Ce naşte prima însă? O generaţie de obsedaţi sexual, o generaţie lipsită de ideal, de frumuseţe, de cultură şi de vigoare. Atât!
Cei infirmi moral vor să aibă un Dumnnezeu infirm moral şi El, Care să le îngăduie şi chiar să le susţină toate căderile, păcatele şi patimile lor josnice. Adevăratul Hristos nu poate cuprinde în braţele Sale iubitoare pe cei pătimaşi, pe cei înlănţuiţi de păcatele trupeşti. De aceea D.B. şi cei de teapa lui s-au gândit să „fabrice” un „Hristos” murdar, josnic şi mult prea uman.
Autorul caută să ne convingă că se bazează pe texte relevante, descoperite la Qumran sau la Marea Moartă. Nu ne explică de ce este atât de sigur cum că „Evanghelia lui Toma” chiar a fost scrisă de Sfântul Apostol Toma. Doar pentru că acest fals moral cuprinde o învăţătură ce susţine o viaţă imorală şi se arată a fi pe linia păgână a curentului New Age?
De ce are siguranţa faptului că aceste scrieri realmente cuprind adevărul? Cele de la Qumran sunt doar amintite de D.B., ignorând însă esenţialul! Ele aparţin unei comunităţi monastice, cu reguli de vieţuire extrem de aspre. Abia comunitatea de la Qumran ar putea fi bănuită de anti-feminism, căci impunea o strictă deosebire între sexe, cu o abstinenţă ce frizează regulile monahale de astăzi. Se presupune că însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ar fi făcut parte din cadrul acestei comunităţi.
Deci cum ar putea acest tip de comunitate să elaboreze scrieri ce susţin practici sexuale dubioase? Cum ar putea promova această iresponsabilitate, această pervertire şi însăşi această tăgăduire a lui Dumnezeu, atât timp cât modul lor de vieţuire era unul ascetic, cu stricte norme morale şi cu o vie credinţă în venirea lui Mesia? Iar dacă Biserica nu recunoscut aşa-zisa „Evanghelie a lui Toma” sau pe cea „a lui Iuda”, nu a făcut-o din frică, cu un sentiment de culpabilitate. Se cade să admitem falsuri grosolane doar pentru a nu fi acuzaţi de ipocrizie, de trădare a adevărului, de bigotism? Iubim pe Iisus Hristos şi apărăm adevărul Lui. La fel cum copilul îşi iubeşte mama şi apără demnitatea, integritatea şi numele acesteia. Toţi cei care cred în „cuvintele” lui Iuda vor avea acelaşi sfârşit ca şi el.
Articolul de faţă se cuvine să se apropie de final. Cine a gustat măcar o clipă în viaţa sa din dulcea demnitate, din credinţa şi dragostea faţă de Iisus Hristos, nu se va lăsa lezat de astfel de cărţi. Satana are şi el un cuvânt de spus. Fie prin „Evangheliştii”lui Pippidi, fie prin falsul Hristos al lui D.B. Curios este că ambele „cuvinte” sunt impregnate de o făţişă sexualitate. Sau că ambele sunt apreciate de cei fără de Dumnezeu, învăluiţi de necredinţă, imoralitate, incultură şi egoism profund. Iubitorii de plăceri carnale, adică cei mici, murdari şi întunecaţi moral, vor primi benevol „adevărul” New Age. Cei cocoşaţi sufleteşte nu văd soarele decât în bălţile de noroi şi de mizerie ale acestei lumi. Şi consideră că soarele e strâmb, murdar şi negru, aşa cum le este şi lor inima şi conştiinţa.
Adevărul este Iisus Hristos. Cine Îl iubeşte, va rămâne pentru veşnicie în Adevăr!








#133332 (raspuns la: #133174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
la #149918, de Intruder - de carapiscum la: 09/10/2006 04:12:00
(la: D’ALE BĂRBAŢILOR)
cu alte cuvinte tie nu-ti plac (mai pe scurt) femeile proaste, ipocrite, agasante, periculoase, mincinoase si murdare. daca nu-ti plac sa stii ca nu e din vina ta! ;) crezi ca ai putea da detalii asupra punctelor la care "restul" se mai corecteaza din mers? ce anume crezi tu ca e posibil sa se mai corecteze in timp? nu e cumva mai degraba o speranta cu care traiesti in sufletul si inima ta?

fratele lui misoginus, mishogunul.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#150312 (raspuns la: #149918) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
GEORGI_GORGI - de Alexandros la: 15/10/2006 00:36:18
(la: Ce este dragostea? Cine mai crede in dragoste?)
Un punct de vedere interesant. Ce zic eu unul... mai multe... si se bat cap in cap...


Dragoste… ce s-ar mai putea spune despre ea, ceva care inca nu exista.Ceva original, namaiauzit, care sa fie si interesant si nou si mai cum vreti voi. Cred ca ‘piata’ in acest domeniu e deja suprasaturata. Si totusi… fin o mare amatoare a acestui domeniu cred ca as putea gasi ceva!

Constat ca esti femeie(la prima citire a textului mi-a scapat asta) si mare amatoare in domeniul "dragoste"


Vorbim cand despre dragoste cand despre iubire, ca fiind 2 lucruri diferite. Dar majoritatea autorilor folosesc cu precadere cuvantul “iubire” si mai rara ‘dragoste’. Poate ca ei stiu ceva! Sau doar il folosesc intamplator, co o convetie a lor, fara sa constientizeze ca de fapt ne impartasesc un mare secret. Dragostea e o stare, iubirea e o actiune. Poti iubi, insa dragostea se rezuma la a fi indragostit.

Cand ne iubim facem dragoste.
Care e starea si care actiunea?


Exista mai multe tipuri de dragoste si chiar mai multe feluri de a iubi. Dragoste materna, prieteneasca, de bunici, de frati, de indragostiti, dragoste crestineasca, platonica, dragoste pentru carti, pentru arta, pentru natura... Si cu putin efort ati fi ajuns si voi la aceeasi concluzie.

In exemplele tale exista tot atatea feluri de dragoste cate feluri de a iubi. In nici un caz mai multe.


Nu vreau sa va spun pe cine sa iubiti sau de ce sa-i iubiti. Scopul e in voi. Si nici nu vreau sa va invat cum se iubeste ; pentru asta, chiar si pentru asta, exista manuale

Nu se invata.

Sau cum putem iubi cand habar n-avem cum se face. Stim sa iubim, stim macar ce e iubirea, dragostea?

Daca nu stim ce, e cum e, cum se face, de unde stim ca nu iubim?
Cineva trebuie sa stie.

Si ca sa va intristez si mai tare, aflati ca dragostea este de fapt o reactie chimica. Conform acestei teorii, dragostea ia nastere la nivelul creierului, unde este alimentata de substante chimice numite “moleculele dragostei”. receptorul dragostei de afla in mucoasa nazala, deci dragostea este asemantoare unui miros. Ideea este ca fiecare om are un miros unic , distinct, si o asa zisa “amprenta” olfactiva emanata de piele.

Bine ca spui teorie si nu axioma. Asta arata ca aceste principii nu sunt batute in cuie, mai pot fi modificate uneori.

Hai sa te intristez si eu acum:
Tu stii ca pictura e o amestecatura de vopsele? Ca muzica e un ghiveci de sunete? Ca poezia e un amalgam de metafore, care la randul lor sunt o insiruire de cuvinte?

Intotdeauna mi-a placut chimia, dar asta parca e prea organica si pentru mine. As prefera sa cred in continuare in dragostea... de moda veche. Sa va mai spun ceva. Prin sec XII exista ceva ce se cheama “dragoste cavalereasca” : era vorba despre o relatie in care una din persoane era deja casatorita, facand astfel imposibila cosumarea fizica a dragostei. Ea se rezuma astfel la uniunea sufletesca dintre cei doi, lucru care pare sa confirme inca o data ca dragostea cosumata aduce doar nebunie, haos, moarte.

Dragostea cavalereasca la care faci referire se cheama acum dragoste virtuala, unde uneori, chiar si ambii parteneri sunt casatoriti.
Aia nu e dragoste neconsumata ci dragoste abia inceputa.

Daca toti am trai acea dragoste platonica, neconsumata, unde ar mai fi perpetuarea speciei?

Nu cred ca dragostea consumata aduce doar "nebunie , haos, moarte".

Nu stiu daca am reusit sa va spun ceva nou. Stiu insa ca de fapt in dragoste n-ar trebui sa ne preocupe acest lucru. Orice as spune, gandi sai simti, va fi original, interesant, autentic. Pentru ca e dragoste. Si ea face ca totul sa para unic, chiar daca unii vor spune ca reiei acelasi tipar dintotdeauna, ca povestea ta, dragostea ta , nu e cu nimic mai buna , mai frumoasa, mai speciala decat deja devenitele clisee amoroase. Ca orice ai face sau crede, esti condamnat sa traiesti aceeasi inlantuire de etape care se va termina intr-un tarziu, mai frumos sau mai trist.
In dragoste nu exista clisee ! Ci doar dragoste !


Partea asta arata ca esti totusi femeie, ca ai pe langa receptorii chimici din mucoasa nazala si o chestie imateriala, care deasemeni e receptor de dragoste si se numeste suflet, ca inima ta are si alte functii decat de a pompa sange, iar ce ai enuntat mai sus reprezinta doar informatii citite, care suna original, dar nici chiar tie nu-ti convin.
















"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
#151412 (raspuns la: #151256) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bygot - de Bitterdream la: 13/12/2006 13:51:56
(la: DACA NU AR EXISTA CAFENEAUA.COM)
Ba da, exista in mod irevocabil panta descendenta a vietii unde apare atat uzura fizica, cat si cea intelectuala!
Uzura......Doar de uzura mintii si inimii imi e frica....restul chiar nu conteaza. Moartea este o secventa din noi. E programata si inevitabila. E in calcule. Doar de suflet si inima am grija. Sa nu treaca anii peste ele si sa impietreasca. Si ma bucur sa constat ca ard la fel si acum....Si o sa le fac sa arda. Pana la capat.

Cafeneaua te invata sa gandesti, nu sa aplici niste sabloane!
Nu sa gandesti, pentru ca asta ar insemna ca nu am stiut sa gandim pana nu am ajuns aici. Pe mine ma invata sa ma cunosc si sa ii cunosc pe altii. Mintile atingandu-se.......E o forma sublima de cunoastere.

Si in alta ordine de idei, cred ca a venit timpul sa dam drumul la luminatia de sarbatori...........
Ce culoare sa fie?
_________________________________________________
"All battles are first won or lost, in the mind" (Joan of Arch)
#163178 (raspuns la: #163113) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...