|
te provoaca sa gandesti
sufletul omului eseu
Omul este o fiinta religioasa.
Cineva spunea odata ca sufletul omului este crestin. In acest sens, omul nu se margineste doar sa poarte in suflet un soi de speranta. Unii spun ca poti pierde speranta, targuindu-te cu viata, dar cred ca gresesc, pentru ca speranta e irationala. Ea e o parte a sentimentului religios si se naste, exista si prinde radacini in om in pofida logicii, a ratiunii, in acord cu un soi de absurd. Acesta este motivul pentru care acel "credo ad absurdum" ("cred pina la absurd") al lui Tertullian e citat atat de des. Pentru ca, daca ar fi un cat de mic sambure de ratiune logica, nu ar mai exista credinta. Credinta e sadita in noi, in atitudinea noastra fata de lume si oameni, in mod apriori fata de cunoasterea acestora. Cred cu toata fiinta mea un lucru: ca sufletul omenesc este fara moarte, indivizibil si indestructibil... Cred fara rezerve in viata vesnica a sufletului si in invierea lui Hristos, cel care a izbavit omul de pacate si ne-a dat speranta vietii vesnice... Ce e cu adevarat important, este ca numim moartea o noua nastere... Cine se teme de suferinta...va suferi de teama. Sunt Adela Vasiloi. Va trimit acest pasaj, care serveste de prefata la o carte a mea de poezie. Prin aceasta se explica tonul cam prea sentimental, dar in el vei gasi niste raspunsuri la nedumeririle tale.
Teribilul dar al existenţei umane Viaţa omului este aidoma unei lumânări arzânde - cât timp trupul ei e drept şi tare, neîncovoiat încă sub povara picăturilor fierbinţi de ceară, sufletul ei - flacăra - pâlpâie vesel şi curajos, alungând întuneri-cul din jur, fie şi numai la o distanţă de doi paşi. Dar când trupul ei schilodit se pleacă, mistuindu-se şi deformându-se, flacăra-i se micşorează şi se stinge treptat, nemaiputând lupta cu bezna nopţii. La fel şi sufletul omului - cât timp trupul e puternic şi în floare, el se străduieşte să lumineze cât mai departe, învingând cu uşurinţă mizeriile şi greutăţile existenţei cotidiene. Însă trupul lui pierzând vigoarea şi prospeţimea, deformându-se sub loviturile destinului său material, flacăra sufletului se stinge lent şi ireversibil, risipindu-şi harurile şi calităţile de altă dată. Este o iluzie, că sufletul omului ar fi acelaşi din momentul naşterii până în clipa plecării sale în neant. Nu, el creşte şi se schimbă în cursul vieţii, flacăra lui prinzând putere şi atingându-şi apogeul în timpul maturităţii sale spirituale, ca mai apoi să scadă şi să se împuţineze, irosindu-şi energia vitală. Şi dacă cu moartea materială a trupului sufletul îşi găseşte alt locaş în nemărginirea Universului, atunci ce suflet pleacă în neant din trupul vlăguit, chinuit de boli al unui bătrân căzut în degradare mintală, pentru care lumea nu mai are nici contururi, nici culoare, nici arome?! Când trupul e plin de viaţă, flacăra sufletului, mândră şi nesupusă, se aprinde mai luminos sub vânturile vitrege ale sorţii, sfidând cu îndrăzneală stihia existenţei, pe când în pragul bătrâneţii o boare slabă o poate stinge lesne. Deplâng această tragedie a vieţii şi morţii, a naşterii şi a dispariţiei fără speranţă de reîntoarcere, dar nu doresc să-mi înşel raţiunea cu iluzii deşarte. Fie că am apărut pe Pământ pentru o clipă efemeră, fie că voi dispare fără urmă, dizolvându-mă în materia mută a Universului - vreau să-mi trăiesc viaţa în deplina cunoştinţă a destinului omenesc. O iluzie poate fi minunată, pentru că o croim după dorinţa şi bunul nostru plac, dar Adevărul este independent de voinţa noastră. Eu îl respect mai presus de toate. Realitatea poate fi influenţată şi manipulată doar prin muncă, nicidecum prin rugă şi dorinţă, oricât de fierbinţi, violente şi nemărginite. Adevărul este că noi singuri ne transformăm viaţa într-un iad, fiind egoişti, nesăţiosi, invidioşi, indiferenţi şi neîndurători unii cu alţii. Din păcate, aceste vicii omeneşti sunt provenite chiar din acele instincte naturale, care ne-au ajutat să evoluăm şi să supravieţuim ca specie. Oare nu este evident, că egoismul şi cruzimea omenească vin din instinctul animalic al fiarei, care ucide pentru a-şi potoli foamea sau a prolifera? Dar omul a urcat pe o treaptă superioară, transformându-şi cruzimea într-un instrument desăvârşit, devenind în stare să-şi ucidă aproapele pentru o sumedenie de alte motive. Dacă înţelegem acest lucru, putem încerca să luptăm cu natura noastră animalică, cu patimile trupului material. Pentru că omul în evoluţia sa a atins şi alte culmi - culmile spiritului şi raţiunii. Din fericire, acestea s-au dovedit şi ele utile pentru prosperarea speciei. Din fericire, sentimentele de compasiune, prietenie, dragoste, simţul dreptăţii au devenit temelia acelui principiu moral, care e în stare să ţină piept - cu succes variabil - tendinţelor distrugătoare ale patimilor omeneşti. Numai datorită acestui echilibru şubred am supravieţuit şi vom supravieţui, dacă vom reuşi să-l menţinem. Dar nu este oare evident, că şi aceste sentimente înălţătoare sunt înrudite cu vitejia şi spiritul de sacrificiu al animalului, care îşi apără puii şi soţul, cu dragostea maternă de care e capabil orice animal superior? Oare fidelitatea de o viaţă a unor păsări nu ne convinge, că ele sunt capabile de sentimente, pe care noi în orbirea şi fudulia noastră ne-am încăpăţînat să le considerăm pur omeneşti? Oare nu este evidentă înrudirea noastră cu lumea animală atât în plan psihologic, cât şi genetic, adică material? Nu-i clar că suntem plămădiţi din acelaşi aluat? Eu consider un act de înaltă trădare faptul, că refuzăm să recunoaştem apropierea şi înrudirea noastră cu fauna Terrei. Faptul, că am inventat pentru sine o provenienţă divină, miraculoasă şi spontană, evitând chinurile facerii, pe care le-a suportat Natura în modelarea şi definitivarea speciilor, izvorăşte din dispreţul nostru camuflat pentru Creaţia ei, din orgoliul nostru nesăbuit. Nu trebuie să avem iluzii în privinţa provenienţei noastre divine - e destul miracol în faptul, că am apărut în puterea legilor naturale, ca un rezultat firesc al dezvoltării materiei. Nu trebuie să uităm, că bunul şi răul din noi îşi trag rădăcinile din Pământ, din drama evoluţiei terestre. Suntem minusculi prin fizicul, faptele, bucuriile şi nevoile noastre, mari suntem doar prin inima şi raţiunea noastră, prin capacitatea de a reflecta infinitul. Acestea sunt două lucruri care ne ridică de asupra existenţei noastre, unica speranţă care ne promite dăinuirea în timp şi spaţiu. Nu schimb acest Adevăr pe promisiuni mincinoase, pe iluzia unei veşnice existenţe într-un rai lipsit de vlagă şi conţinut. O fi minciuna dulce, eu prefer amarul Adevărului. Prefer să lupt pentru a schimba ceva spre bine aici, în unica noastră existenţă reală şi incontestabilă - în măsura modestelor mele posibilităţi. Adela Vasiloi depinde de la om la om;unele suflete sunt linistite,altele nu
nu putem generaliza Sufletul e linistit fiindca e proiectia lui Dumnezeu in om. Ego-ul din om ingroasa sufletul omului. Una e sufletul (aidoma cu Dumnezeu) si alta e ego-ul. Ego-ul acopera sufletul, deci nelinistea care se manifesta in oameni (la unii mai putin la altii mai mult) vine din ego-ul lor si nu din suflet.
Sufletul e esenta curata a ce
- de
mya
la: 11/02/2005 21:08:10
(la: Despre dorinta de a fi mai tineri.) Sufletul e esenta curata a ceea ce suntem noi (de-a lungul vietilor, neschimbata) un fel de imagine perfecta a lui Dumnezeu (adica vesnic, fericit, fara dileme si probleme).
Ego-ul e o manifestare a simturilor omului (cele 5 simturi) numai din viata actuala, prezenta. Daca te enervezi, se enerveaza ego-ul, daca te exciti se excita ego-ul, daca te emotionezi puternic se emotioneaza ego-ul etc. Iluminatii zic ca trebuie sa scapi de "coaja" ego-ului (simturilor) si sa ajungi sa-ti vezi sufletul. De aici si greutatea intelegerii depline a explicatiilor legate de suflet si ego. Incerci sa le intelegi prin prisma ego-ului si e imposibil.Trebuie ca intelegerea sa vina din intuitie, din suflet ca sa se perceapa corect. De regula, fiindca in omul obisnuit predomina simturile si nu sufletul, omul se identifica puternic cu ego-ul lui, cu drama vietii si deci sufera. Daca s-ar identifica toti cu sufletele lor (fericite mereu) ar fi alta treaba. Ar fi toti cam ca Isus, Budda etc. O sa zici ca nu are nici un farmec sa fie toti asa ca s-ar plictisi lumea. Da' nu stii ce vorbesti ;). Calugarii avansati spiritual sunt asa, d-aia unii ajung sa "vada" efectiv prin tine, sa traiasca fara mancare, somn...numai din har divin (meditatie lunga, introspectie, rugaciune etc). Trebuie sa pui mana si sa citesti despre toate astea, nu mai pune intrebari pe forumuri (poti sa fi indus in eroare usor), citeste tu direct. Exista multe carti despre vietile sfintilor, avatari, comentarii profunde ale cartilor sfinte etc. Sunt foarte interesante si inspirante. Aici poti sa-ti pierzi timpul relativ usor, citind insa direct de la sursa - nu.
Cand cunosc cu un om strain (
- de
mya
la: 28/02/2005 04:01:29
(la: Ce observi prima data la un barbat ?) Cand cunosc cu un om strain (barbat sau femeie), prima chestie la care ma uit sunt ochii. Ochii sunt oglinda sufletului si daca stii sa privesti in ei, vezi multe ;).
Apoi a doua chestie care ma intereseaza este vocea. Si vocea poate sa spuna multe despre sufletul omului, exista niste vibratii in ea, sunt sigura de asta. Bogatia si inaltimea nu-mi spun absolut nimic. Nu sunt calitati, exista bogati mitocani asa cum exista si oameni mici de inaltime cu sarm si personalitate, deci chestiile astea nu sunt relevante. Nu poti sa judeci un om dupa banii pe care ii are asa cum nu poti sa-l judeci dupa inaltimea pe care i-a dat-o Dumnezeu/mama natura. Hainele pot sa spuna si ele multe despre personalitatea unui om. Insa pot sa te induca in eroare uneori ("Pe afara e vopsit gardul, inauntru-i leopardul")...asa ca nu e relavanta chestia mereu. Gesturile sunt foarte sugestive intr-adevar. Unul cu ticuri iti da de gandit daca-l compari cu altul echilibrat care "se misca natural" ;). Daca esti atent si la gesturi poti sa "vezi" mai departe de aparente. In general oamenii echilibrati sunt si ingrijiti dar exista si oameni ingrijiti care nu sunt echilibrati asa ca... Abia dupa ce omul din fata mea deschide gura si incepe sa vorbeasca mai mult, sa-si dea cu parerea, sa-si spuna opinia despre "X" subiect, eiiii ... abia atunci pot sa-mi dau seama cu adevarat in ce ape se scalda. Dar scriu cu mana pe inima ca la ochi ma uit prima data si de regula prima impresie pe care mi-o fac e confirmata de parerea ulterioara. Chestia cu self-confidence e cu doua taisuri. Oamenii echilibrati au self-confidence (si poate sa nu-ti sara in ochi chestia asta neaparat uitandu-te la ei) dar exista si oameni neechilibrati cu maaaaare self-confidence. Fiecare a intalnit vreodata vreun mitocan sau vreo tzatza, plin/plina de self-confidence, sunt sigura. Este sufletul nemuritor? Ca să aflăm dacă sufletul este nemuritor trebuie să aplicăm maieutica socratică şi să ne întrebăm, ce este sufletul? După aproape şase veacuri de la moartea lui Platon, Plotin,ultimul mare mistic păgân, încerca să răspundă la întrebare socratică. Din răspunsul lui mi-am dat seama că el s-a apropiat cel mai mult de <
Plotin remarcă un mare adevăr despre suflet, un adevăr pe care nici una din gândirile materialiste nu-l poate contesta, anume că, sufletul omului spre deosebire de al tuturor vieţuitoarelor nu s-a confundat pe deplin în sensibil, ,,ci mereu rămâne ceva din el în lumea spirituală '' (Enn. IV,8,8,1). Dacă aşa stau lucrurile înseamnă că tot ce înseamnă vieţuitoare în lumea asta este în noi şi noi suntem în toate,( ADN-ul o demonstrează), dar noi, oamenii suntem şi în divin prin aceea că în sufletul nostru ne rămâne ceva din lumea spirituală. Cum spune Plotin relând o expresie homerică < Singura posibilitate pentru noi, omenii de rând, de a pătrunde în tainele inconştientului este visul. Visul spunea Freud este calea regală a inconştientului. Paranormalii, ca Plotin de pildă, căci Plotin nu a fost numai un mare mistic dar şi un paranormal (discipolul său Porphyrios aduce multe argumente plauzibile în acest sens, în Viaţa lui Plotin), pot contempla inconştientul prin meditaţii, noi doar prin vis . Isus este cel mai celebru exemplu în acest sens; puterea lui de a sonda inconştientul ne fascinează la fel şi astăzi cum i-a fascinat pe evrei şi pe romani cu două milenii în urmă. Freud spune că în inconştient se află partea noastră instinctuală , Jung îl contrazice, căci spune el acolo, nu sunt instincte, acolo este informaţie codificată în arhetipuri într-un program, format din < sufletul este nemuritor #, de spinroz la Tue, 19/04/2005 - 13:20
Este sufletul nemuritor? Ca să aflăm dacă sufletul este nemuritor trebuie să aplicăm maieutica socratică şi să ne întrebăm, ce este sufletul? După aproape şase veacuri de la moartea lui Platon, Plotin,ultimul mare mistic păgân, încerca să răspundă la întrebare socratică. Din răspunsul lui mi-am dat seama că el s-a apropiat cel mai mult de suflet . Prin meditatiile sale profunde, atât de profunde încât spune el, în acele momente se rupea complet de lumea sensibilă, Plotin a pătruns ,,înlăuntrul său’’ , rupându-se complet de lumea sensibilă. Deci, ca să răspundem ce este sufletul trebuie să-l citim pe Plotin. Şestov spune că a-l citi pe Plotin, înseamnă a-l ucide, dar a nu-l citi înseamnă a renunţa la el. Cum să ieşim din această dilemă? Concluzia: Plotin nu trebuie citit, el trebuie cercetat. În ,,chestiuni platoniciniene’’ , Plotin încearcă, mai întâi, să definească sufletul. Pentru aceasta Plotin priveşte în sine, înlăuntrul său’’ în meditaţiile sale:,,Trezindu-mă adesea din trupul meu(şi căutând ) la mine însumi, ajuns şadar în afara tuturor lucrurilor şi înlăuntrul meu..''(Enn.IV,8,1,1), contemplă divinul din el. După ce s-a odihnit în divin prin aceste meditaţii Plotin se întreabă ,, cum de-a putut , şi înainte şi-acum din nou, să cobor aşa, cum de-a venit sufletul meu înlăuntrul unui trup, este tocmai cum vi s-a arătat.'' (ibid.). Când pătrundem prin meditaţii în inconştient, acolo unde este divinul, aşa cum a făcut Plotin e greu să ne mai întorcem în lumea sensibilă. Înţelegem că în contemplaţia sa , Plotin a călătorit în inconştientul său. Câţi dintre noi pot călători astfel în inconştient? Plotin remarcă un mare adevăr despre suflet, un adevăr pe care nici una din gândirile materialiste nu-l poate contesta, anume că, sufletul omului spre deosebire de al tuturor vieţuitoarelor nu s-a confundat pe deplin în sensibil, ,,ci mereu rămâne ceva din el în lumea spirituală '' (Enn. IV,8,8,1). Dacă aşa stau lucrurile înseamnă că tot ce înseamnă vieţuitoare în lumea asta este în noi şi noi suntem în toate,( ADN-ul o demonstrează), dar noi, oamenii suntem şi în divin prin aceea că în sufletul nostru ne rămâne ceva din lumea spirituală. Cum spune Plotin reluând o expresie homerică, la oameni ,,capul rămâne înfipt deasupra cerului’’ (Enn.IV,3,12,5 - Cf. Iliada,IVşi Platon, Theiatetos,90a).Mintea este un program informaţional cu care percepem realitatea. Prin acesta spune Plotin, Dumnezeu se află în noi, căci dacă ar lipsi din noi ar lipsi şi din lume. Pot oare gândirile materialiste să explice gândirea prin acţiunea materiei? Pot ele să explice sufletul omului care este intrisec legat de gândire, care este spiritul,care este chiar gândirea fiecăruia? Acest model superior al gândirii divine de care noi nu avem conştiinţă, nu suntem conştienţi de el este partea superioară a sufletului nostru este chiar divinul din noi. ,,Nu tot ce se află în suflet spune Plotin este conştient, ci ajungând în , ajungând în conştiinţă. Când sufletul lucrează fără a împărtăşi nimic conştiinţei, lucrarea lui nu ajunge la sufletul total. Aşa se face că noi nu ştim nimic despre această lucrare, de vreme ce suntem suntem legaţi de conştiinţă şi de vreme ce noi nu suntem o parte, ci sufletul total.'' (Enn. V1,12,5). Singura posibilitate pentru noi, omenii de rând, de-a pătrunde ,,înlăuntrul nostru ’’ în tainele inconştientului este visul. Visul spunea Freud este calea regală a inconştientului. Paranormalii, ca Plotin de pildă, căci Plotin nu a fost numai un mare mistic dar şi un paranormal (discipolul său Porphyrios aduce multe argumente plauzibile în acest sens, în Viaţa lui Plotin), pot contempla inconştientul prin meditaţii, noi doar prin vis . Isus este cel mai celebru exemplu în acest sens; puterea lui de a sonda inconştientul ne fascinează la fel şi astăzi cum i-a fascinat pe evrei şi pe romani cu două milenii în urmă. Freud spune că în inconştient se află partea noastră instinctuală , Jung îl contrazice, căci spune el, acolo, nu sunt instincte, în inconştient este informaţie codificată în arhetipuri într-un program, format din ,,inconştientul colectiv’’ . Prin asta analiza lui Jung se pare că este mult mai apropiată de adevăr decât psihanaliza bazată pe instinte, al lui Freud. Plotin afirmă că acolo se află nivelul superior al sufletului, acolo se găseşte modelul gândirii divine de care nu suntem conştienţi. Şi oare copilul care se naşte cu acest program informaţional cu care acesează cunoaşterea binelui şi răului, este oare el conştient ? când gândim nici noi nu sutem conştienţi de gândirea noastră. În acepţia IA-ului(inteligeneţei artificiale) modelul gândirii divine este un program informaţional de accesare a realităţii, implantat în reţelele neuronale fundamentale, cu care fiecare din noi ne naştem, model care cuprinde codificat în arhetipuri, reprezentări despre o lume posibilă, o lume virtuală, informaţii ale (informaţii ereditare primite şi/sau dobândite de înaintaişi) şi cu care fiecare progenitură poate cunoaşte lumea. Am putea crede că acesta este sufletul total, dar nu este numai acesta. El este compus îndeosebi din informaţia dobândită de noi înşine, adică de experienţa fiecăruia rezultată din interacţiunea informaţiei fundamentale cu care ne naştem cu a celei dobândite în lumea în care am fost ,,proiectaţi’’. Căci fiecare din noi suntem o proiecţie a trecutului în viitor, o sinteză rezultată din interacţiunea tezei şi antitezei cum ar spune Hegel. Ce am înţeles din această scurtă refutaţie? Că sufletul este informaţie! Că sufletul este personal, deşi el este informaţie colectivă . Informaţia ca şi sufletul este de natură spirituală; acesta e un adevăr pe care nimeni nu-l poate contesta, nici chiar şi cei mai fanatici materialişti - marxiştii, şi ideologiile extremiste pe care le-a generat! Numai că informaţia (sufletul) ca să existe are nevoie de un suport material. Materia nu poate exista în forme fără ca forma materială să fie generată de informaţie progrmată şi nici informaţia nu poate exista dacă nu are ca suport material - sămânţa (DVD-ul biologic). Programarea informaţiei reclamă cu necesitate o Inteligenţă. Dacă sufletul este informaţia din cortexul fiecăruia se pune întrebarea: mai poate fi sufletul nemuritor ? Ce mai rămâne la moarte din suflet, dacă corpul a murit şi creierul a încetat orice activitate?
SDS eşti atât de departe de ...sufletul omului!
- de
spinroz
la: 05/05/2005 22:38:19
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?) :)))) Impresionant! Orice femeie care îşi vinde trupul aşa cum a făcut Maria Magdalenă nu trăieşte plăcerea, nu atinge orgasmul , ea cel mult îl simulează faţă de clienţi mult prea orgolioşi cu bărbăţia lor. Aşa că Mariei i-a fost uşor să abandoneze păcatul prea-curviei. Dar ce se întâmplă cu erotomanele, cu cele dependente de sex. Crezi oare că pot fi ele lesne aduse la pocăinţă. Poate, dar în aceste condiţii de asxcetism sexual s-ar umple spitalele de psihiatrie cu ele. Să fim serioşi! De la Sf. Augustin biserica a preluat ideea păcatului originar şi a stigmatizat sexualitatea ca fiind cel mai mare păcat. După anumite religi creştine ar trebui şi cea din cadrul căsătoriei să fie interzisă sau cel puţin redusă (creştinismul recomandă să se ţină post şi la sex, ce aberaţie?), catolicismul mergând după învăţătura sf. Augustininterzice căsătoria preoţilor, ce absurditate?). Atunci de ce Dumnezeu ne-a creat cu o sexualitate atât de debordantă? Ar fi putut la fel de bine să ne fi făcut ca păsările, care vorba poetului, le vine ,,câte două ori pe an'' sau, ca animalele, odată pe an. Din nefericire pentru morala stoică din care s-a inspirat cea creştină , sexualiatea la om nu este doar pentru reproducere, ci pentru plăcere. E poate singura plăcere care ne aduce fericirea. Să amintesc ce se întâmplă în creier în timpul orgasmului? Se eliberează o serie de substanţe numite de savanţi endorfine, care generează după coit o plăcută stare de bine.
Apropos de faptul că socitatea nu poate face homosexualitatea morală, cum nici adulterul nu-l poate face e bine de amintit că Sf. Augustin a făcut din cunoaşterea binelui şi răului un păcat. Dar Dumnezeu a spus, atunci când omul a încălcat interdicţia şi a muşcat din pomul cunoaşterii: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din noi'' (Facerea 3,4). Dacă omul a ajuns prin actul sexual (asta se subînţelege din mitul biblic), ca Dumnezeu, deci a fost o înălţare şi nu o coborâre în păcat, atunci experienţele sexuale de genul homosexualităţii ne pot oare coborâ? Homosexualitatea şi adulterul sunt şi acestea tentaţii ale mărului. Poate cineva să interzică asemenea comportamete? Da ele ne apar din perspectuiva doctrinei creştine şocante şi imorale? Dar sunt ele cu adevărat imorale? Dacă societatea le interzice sau le acceptă ar avea vreun efect asupra celor predispuşi a mânca din pom? Socrate spunea că a trăi pentru bine e mai presus decât a trăi pur şi simplu. Toată morala este ca prin orienatea mea sexuală hetero-, sau homo-, să nu comit o nedreptate; e mai bine să suport o nedreopte şi în asta constă sublimul moralei socratice decât s-o comit. eu la această morală subscriu şi nu l-a cea prescrisă de religii. Dacă prin comportamentul meu sexual comit o nedreptate, atunci da, sunt de acord ca homosexualitatea să fie pusă la stâlpul infamiei. Privită sub acest aspect, adulterul este de condamnat mai tare decât homosexualitatea fiindcă prin aventura lui se comit numai nedreptăţi. Dacă în Sodoma s-a oprit reproducerea prin practica homosexualităţii şi comunitatea era condamnată la dispariţie pe bună dreptate era de şters de pe faţa pământului. Oricum paradoxul imoral apare şi mai evident la Lot, unde cele două fiice comit incestul cu propriul lor tată. Motivaţia i(morală) a fost că nu ar fi mai avut urmaşi, fiindcă în jurul lor nu mai erau oameni. Dar incestul este şi mai mult de condamnat fiindcă duce inerent la degradarea speciei. Cum explici dumneata d-le SDS acest paradox biblic: de la homosexualitate la incest?. .
nu stiu cum sa definesc sufletul
- de
anisia
la: 12/09/2005 15:32:10
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...) in cuvinte. dar stiu ca el, sufletul, renaste din cenusa ca pasarea Phoenix. sufletul este puterea de a o lua de la capat. nu stiu cum arata el la infatisare, nu mi-am vazut niciodata sufletul. cred ca este imprastiat in tot corpul omului, in fiecare celula mai exact. cand te doare sufletul, ti-e sfarsit tot corpul,nu? considerandu-l puterea de a o lua de la capat, vad sufletul ca pe o energie. in momentul mortii, cred ca paraseste trupul sub forma de lumina. nu spun asta gandindu-ma la ce am vazut prin filme. incerc doar sa gasesc in mintea mea o explicatie. poate ca este doar cea pe care mi-as dori eu sa o aud, nu stiu.
sufletul vorbeste doar cu cel ce-l gazduieste. simte pentru cel ce-l gazduieste. nu stiu daca el si gandeste... nu cred. el simte si te lasa sa intelegi ce a simtit. "asculta-ti inima" - am auzit adesea. cred ca e defapt vorba de suflet. de acel al -spelea simt care iti spune ce si cum. unii il confunda cu instinctul. dar nu e acelasi lucru. sufletul omului are un rol important in a defini persoana in intregul ei. trupul este doar invelisul eu-lui fiecaruia. iubim trupul pentru ceea ce ascunde dincolo de aspectul exterior. frumusetea vine din interior. un suflet frumos lumineaza un trup obisnuit si-l infrumuseteaza. stiu ca suna a clisee, dar asa este. ___________________________________________________ "daca n-ai sa mai fi tu, am sa fiu si eu un om obisnuit..." am deschis subiectul intrucat m-am gandit sa stabilim impreuna criteriile.
deci: - premiul pentru umor ( e vesel, face poante, bucura sufletul omului cu prezenta) - premiul pentru eleganta (nu tipa, nu riposteaza violent, nu vorbeste urat, e impartial, are deci bun simt) - premiul pentru debut - "premiul Bébé" - premiul pentru originalitate (propune conferinte cu sujet incitant) - premiul pentru ofticosi - "premiul Gâgã" - premiul pentru inteligenta (critica bine si constructiv, e bine informat, nu-i sufla nimeni in bors, are replici la orice) - "premiul Briciul" - premiul pentru eseu - premiul pentru poezie propun s-alegem cate un nume pentru fiecare premiu. Dumnezeu este atotputernic si atotintelept, astfel ca nu ar putea sa greseasca niciodata. Dumnezeu a fost creat de Dumnezeu din iubire, iar sufletul omului este o particica de El.Din marea Lui iubire Dumnezeu i-a daruit omului liberul arbitru, ceea ce inseamna ca Omul si numai omul este responsabil de faptele lui.Daca admitem ca exista un creator atotputernic atunci admitem si ca la el nu exista greseli.
Tu vad ca te referi la marea masa, eu aveam in cap cazuri izolate, ma refeream la un om oarecare si anturajul lui. De exemplu cum prefera sotia sa procedeze barbatul cand i s-au aprins calcaiele dupa una. Sau cum preferam sa ni se aduca la cunostinta adevarul. Pe ocolite sau direct ? Preferam ca cei care ne-au promis un serviciu etc, sa ne spuna ca nu pot decat peste doua saptamani, sau sa ne amane de pe o zi pe alta ? La asta de la urma raspunsul e simplu, dar nu se intampla asa, din cauza ca persoana in cauza se teme sa nu piarda clientul. Dar tot acolo ajunge, ba chiar mai repede si mai sigur.
Prejudecatile au rostul lor, numai ca sunt copiate de la unii la altii. Ele ne simplifica unele alegeri, atunci cand nu avem posibilitatea sa cercetam ceva. E adevarat si ce spui tu despre proiectele care incep cu pasi mici, si despre buturuga, dar si ce spun eu, deoarece fiecare se refera la alte probleme. Eu ma refer la cazuri concrete, am pornit de la observatii asupra mie insami. Fireste ca poti gasi contra-exemple, sunt intru-totul de acord cu afirmatiile tale. Putem invata sa ne bucuram si de lucrurile mici, chiar e de dorit, dar cu anumite limite. E bine sa te bucuri de soarele de dimineata, de ploaia care hraneste plantele, de o floare din drum, dar nu e bine sa suferi daca in aceeasi dimineata in loc de soare, ai ploaie, daca se usuca plantele, daca nu te uiti la gradinile din drum, ci te cufunzi in ganduri triste. Lumea asta are un mers al ei, in care trebuie sa ne angrenam, mai degraba decat sa ne luptam impotriva a ceva. Sa o intelegem si sa ne intelegem si pe noi. Cu Macedonski e altceva. Ca si mai sus, depinde in ce context ne aflam. Schimband contextul, se pot schimba si afirmatiile, ele putand fi contradictorii. Sufletul omului are multiple fatete, ma refer intre oameni. Unii oameni aspira atat de sus, sunt atat de fascinati de lucruri superioare, incat restul nu mai conteaza. Ca si cei care isi risca viata, salvand pe altii. Mai demult oamenii erau mai mult legati de ideea de sacrificiu pentru tara. Acum ideea de sacrificiu a ramas doar in juramantul armatei. Inainte educatorii mergeau si invatau copiii in orice conditii. Acum toata societatea aspira dupa confort. Poezia lui Macedonski isi va pierde farmecul, asa cum s-a pierdut si intelesul din vechile credinte. Peste ceva timp extrem de putini oameni vor intelege ce a vrut sa spuna Macedonski. Cei ce spun ca exista singuratate "voita" n-au simtit-o niciodata. Adevarata singuratate, draga sanjuro, e atunci cand sufletul omului nu se mai regaseste nici in el insusi, nici in oameni, nici in Dumnezeu.
Vulturul era metafora raului din sufletul meu. Vulturul asta inca nu exista. Parerea ta? O respect! Abia cand sufletul cuiva razbate, oricat m-as apara, pana la mine, ma apropii de el si-i soptesc: "Lumina ce-o simt navalindu-mi in piept cand te vad, nu-i oare o farama din lumina dintai din lumina aceea insetata adanc de viata?"(un Blaga usor descompus de memoria-mi ruginita) Daca raspunde, well, nu mai sunt singura.
Nu incercati sa il evaluati pe Dumnezeu !
- de
sorin_1967
la: 17/11/2003 13:29:04
(la: Exista sfintenie fara Dumnezeu?) Raspund la mai multi prin acest comentariu al meu.
Incep prin a va spune : Daca mi se strica masina ma duc cu ea la service, daca ma dore un dinte ma duc la dentist, daca vreau sa imi renovez casa chem un constructor, asa ca daca vreti sa stiti mai multe despre cum "lucreaza" Dumnezeu cititi scrierile celor care si-au dedicat viata in a-l cucoaste pe Dumnezeu. Madalina spune ca vede oameni care si-au dedicat viata in a-l cunoaste pe Dumnezeu care se afla intr-o stare de "nenorocire" , ca umbla rupti, jupuiti si suferinzi. Cine citeste din Vietile Sfintilor isi da seama ca acesti oameni sunt cei cu adevarati fericiti, fiindca pot sa faca ceea ce fac, fiindca pot sa o duca cum o duc, fiindca s-au lepadat de ei si vad dincolo de viata asta trecatoare. Noi oamenii ne-am obisnuit sa cunoastem numai prin vedere aparenta. Nu ne insala ochii de multe ori? Ce stiim noi? ce access avem la informatie cand numai cateva procente din creier ne functioneaza? Sa nu confundam cantitatea de informatii pe care o primim cu cunoasterea adevarata. Daca te uti la un paralelipiped dintr-un plan paralel cu una din fetele lui si nu stii ca-i paralelipiped, vei vedea un dreptunghi, daca te muti la 90 de grade vezi tot un dreptunhi, numai daca ai ceva "spatialitate" si stii sa definesti un paralelipiped vei stii ca este un paralelipiped. Lucrurile nu sunt ceea ce par. Sa nu incercam prea tare sa il intelegem pe Dumnezeu prin gandirea noastra asa zis "rationala" fiindca suntem groaznic de limitati. Cine filozofeaza pe tema lui Dumnezeu, incercand sa il defineasca ca pe un produs al gandirii sale e cel mai mare fraier posibil. Dumnezeu se cunoaste prin revelatie si despre asta se pot scrie carti intregi. Nu oricine este in stare sa defineasca revelatia adevarata de cursele diavolului(si multi s-au pierdut asa !) . Trebuie post, renuntare si rugaciune.Si un duhovnic indrumator. Pentru cei din lume trebuie ascultare, modestie si smerenie si fapta buna. De asemenea rugaciune. Si Harul Sfantului Duh ne va da lumina. dar trebuie plecat cu multa smerenie si cu multa rabdare. Fiindca v-om afla raspuns la intrebarile noastre, dar nu cand vrem noi. Cineva spunea pe aici ca rugaciunile nu se adeveresc. Nu este adevarat. Mie mi s-au adeverit, cel putin in ultimii ani cand retineti, doar am incercat sa ma rog si sa fac fapta buna, nu m-am rugat ca lumea, nu am postit ca lumea, nu am facut fapte bune, dar am incercat sa am dragoste si rabdare. Tot mi s-a iplinit. Dar stiti ce am mai facut? Am incercat sa ascult de Preotul nostru si sa multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu pentru ce am si cand ma durea ceva sau eram stresat multumeam mai tare, si apoi cand am avut nevoie m-a ajutat. Daca mi s-a parut ca nu ma ajuta am avut rabdare sa vad daca nu cumva ceea ce ceream nu era spre folosul meu. Asta din experienta mea personala. Dar ce sa va spun eu din experienta mea ? Eu sunt praf si cenusa. Citi din Vietile Sfintilor, sau din Pateric, sau din Filocalie si veti gasi acolo tot ce vreti, traire, rabdare, psihologie crestina. Ce v-am spus mai sus cand v-am dat un model geometric a fost asa ca sa ma exprim intr-un limbaj bine cunoscut de romani care mananca matematica bine in scoala. Si fiindca si mie candva mi-a placut matematica, va mai dau unul. Va mai amintiti cand la extemporal aveati niste probleme de matematica si incercati sa le rezolvati si la un moment dat nu foloseati una dintre ipoteze si credeati ca ati rezolvat bine dar nu era asa, sau chiar nu gaseati rezolvarea ? Va spun un truc, pentru toti cei care incearca sa -si dea seama de ce in viata lucruriule par nedrepte. Nu folositi o ipoteza. Ipoteza pe care nu o folositi este aceea care o da Biserica Crestina, ca exista viata dupa moarte si exista Rai si Iad si fiindca pentru toate durerile si suferintele suferite in rabdare si fara cracnire si hulire prin care trecem in aceasta viata- vom fi rasplatiti mai tarziu in cealalta viata. Nu credeti ca exista viata dupa moarte? Pai sa o luam "logic" nu ? Daca acceptam ca sufletul e nemuritor, atunci exista viata dupa moarte intr-un fel sau altul. Ar trebui sa acceptam ca exista suflet fiindca toti cei de aici acceptati ideea de Dumnezeu se pare. Ori atunci trebuie sa acceptati ca asa cum Dumnezeu este nemuritor, si sufletul omului este nemuritor fiindca omul este facut dupa chipul si asemanarea Sa. Sau cum spunea un personaj din Star Treck intrebat fiind daca crede in suflet : "Avand in vedere perfectiunea universului" trebuie sa existe. Mie de exemplu mi se pare fara sens ca un om care se tine curat , nu pacatuieste,face fapte bune este rational, nu face abuzuri, se trezeste cu cancer sau alte boli. Vedeti corpul este asa de slab, asa de firav, mintea la fel, zboara una doua la prostii, nimic nu are sens, doar daca ...... Si sigur trebuie sa fie si altceva. Deci am folosit mai multe modele: unul matematic, unul intuitiv si unul de bun simt ca sa incerc sa conving lumea care nu vrea sa citeasca din scrierile Sfintilor Parinti , sau nu cred ce se spune acolo - sa nu incerce sa rezolve aceasta ecuatie singuri ci sa se duca la cei care deja stiu asta, dar sunt ignorati si de multe ori prigoniti, din simplu motiv ca nu vor sa "iasa in fata" . Nu ei au nevoie sa iasa in fata, noi cei din lume avem nevoie de ei si de rugaciunile lor. Biblia e plina de exemple in care bietul om este sfatuit sa aiba rabdare, sa faca fapte bune, sa nu isi judece aproapele sau mai rau pe Dumnezeu. Am auzit persoane persoane ca il urasc pe Dumnezeu pentru cutare si cutare lucru rau care li s-a intamplat. Fratilor, sa nu faceti asta. Inteleg ca uneori din cauza durerii fizice sau psihice cumplite la care suntem supusi putem ajunge sa spunem cuvinte de hula la dresa lui Dumnezeu. Daca vi se intampla asta, imediat ce va reveniti putin sa va duceti sa va spovediti, ca nu-i de joaca. Va puneti cu cel care a facut universul, timpul, legile fizicii, ale informaticii si toate cele ? Mie sincer mi-ar fi frica, adica chiar imi este. Imi imaginez ca ar putea nici mai mult nici mai putin sa imi prabuseasca o planeta pe cap. Poate am eu prea multa imaginatie, dar incercati sa enervati macar un caine de 50 kg, daca credeti ca vorbesc prosti. Deci ducetiva pe un camp gol dumnevaostra si un caine, asa cam la 50 de kg. Sau un tigru sau ceva un pic mai feroce. Apoi enervati-l putin si luati-o la fuga si ascundeti-va daca aveti unde. Daca il enervam pe Dumnezeu imi spuneti unde ne ascundem ? Va spun eu, exista un singur loc. In Biserica. Asa ca daca vreti sa vedeti cum "lucreaza" Dumnezeu, aveti grija sa aveti toate informatiile. Din management: un manager care nu are informatia rela sau nu le are pe toate , nu poate lua o decizie buna. Cum zic americanii, Take care, Doamne ajuta ! Sorin
Am observat ca personajele di
- de
Dinu Lazar
la: 20/11/2003 14:14:59
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf) Cred ca statistic lucrurile stau asa si asa, adica am si chipuri vesele si triste in fototeca, dar mai cred ca fotografia poate fi socotita si ca un sondaj de masa... asta inseamna de fapt ca lumea nu prea ride, nu ca sunt eu prea morbid sau atras de plinsete.
Nu pot sa le arat buricu` toata ziua sa zimbeasca. Nu ba bag in sufletul omului. Incerc sa arat lucrurile asa cum sunt. Senzatia insa e ca de fapt mimica si faciesul si impresia generala degajata cind vezi un grup mai mare de romani pe strada e ca le-a murit cineva de curind, lucru care ii tradeaza oriunde in lume - o tristezte preocupanta si gri. La Paris, sau in orice oras occidental, se zimbeste, se mai uita lumea la tine sau e cu capu` sus sau mai zimbeste cite unu` mai des sau se mai intimpla ceva de exista sclipiri in ochi, fetzele sunt parca mai destinse. La noi lumea merge cu atentie cu capu` plecat sa nu cada in gropi, sa nu vina shutzii sau cu gindul la Kant si Schopenhauer probabil, ca in metrou in Bucuresti vezi numai fetze suspininde si priviri in gol ce nu se poate. Asa ca nu eu aleg din o mie de zimbaretzi pe ala care plinge... asta e ceea ce vad eu din ce se intimpla, si lumea pe aici e cam preocupata si incruntata. O sa-mi iau o maimutza, ceva, sau un papagal sa il pun pe aparat...dar ma tem ca ar fi un paleativ de moment. Pina si bancurile pe care le aud cu cuvintul "foto" sunt triste: In Ardeal se striga vecinii de pe-un deal pe celalalt: - Maaa...vecinee!... - Care-i baiu maaa?... - Tu ce-ai dat la vaca ta cand o fost beteaga? - "Fotoghin" maaa!... Trece o saptamana... - Maaa...vecinee! - Ce-i baiu maaa...? - D-apoi ce-ai zis c-ai dat la vaca ta cand o fost beteaga? - "Fotoghin" maaa... - Pai da' vaca mea o murit mai!... - Si-a mea maaa...
a convinge, a sfatui
- de
pr Iulian Nistea
la: 11/03/2004 04:47:45
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea) Pe mine nu m-a interesat niciodata (sic!) sa conving pe cineva de ceva, mai ales in domeniul credintei.
Când omul se straduieste sa convinga, cel mai adesea da, fara sa vrea chiar, importantza argumentelor sale proprii, nelasand loc lucrarii lui Dumnezeu. Si cred ca asta e, pastrand proportiile, o inselaciune. Cand convingem pe cineva cu argumentele proprii este o intreprindere omeneasca ce se aproprie de ceea ce inteleg eu prin prozelitism: omul este convins, dar cu argumente omenesti, nu in profunzime, si, ca orice prozelit, candva va abandona aceasta "convingere".
Nu stiu cat de bine m-am facut inteles...
Si-atunci, care ar fi variantele?
Eu vad doua solutii, mai apropiate de viziunea ortodoxa a lucrurilor, si care de fapt se intalnesc:
Acum, revenind la cazuri concrete, rezumatul "predicii" mele despre spovedanie e urmatorul: Chiar si-n fiecare zi gresim si pacatuim, ca judecam pe cineva, ca vorbim pe cineva, ca gandim ceva rau sau nepotrivit etc. Ori aceste greseli nu sunt nimic: ele lasa urme in sufletul omului. Aceste rani (ori, daca vrei alta imagine: niste pietricele care se tot aduna in buzunarele noastre pana ne ingeuiaza si ajungem la discomfort sufletesc), cand sunt mici si ocazionale se tamaduiesc prin rugaciune si maslu si impartasire etc, dar cand ele se repeta e ca si cum ai scormoni o mica zgârietura... va deveni o rana adevarata. Apoi aceste pacate instalate, ele favorizeza altele, ca toate sunt inter-legate.
Toate cele bune.
Dragă Tavi , nu te lăsa descurajată de neîndemânarea unui o
- de
Mircea Cristian Puscasu
la: 25/03/2004 19:09:01
(la: Ce parere aveti despre preotii din ziua de azi?) Există mulţi duhovnici care au nobleţea sufletească necesară...
dintr-o discutie cu un preot duhovnic ("Intapminari"-interviuri realizate de Sabin Voda cu parintele Teofil Paraian) "– Pãrinte Teofil, de ce avem nevoie de un duhovnic, de un îndrumãtor în viatã? – E bine sã avem duhovnic, pentru cã e bine sã ne verificãm cu o constiintã strãinã de constiinta noastrã si cu o constiintã superioarã constiintei noastre. Avem nevoie de un om strãvãzãtor, un om care poate sã-si dea seama de niste situatii pe care noi însine, pãrtinitori fiind, nu le putem sesiza si nu le putem rezolva. Si atunci e nevoie de cineva între noi si Dumnezeu, un om al lui Dumnezeu, care sã ne descopere voia lui Dumnezeu, avem nevoie de un om care sã asculte mãrturisirile noastre, care pentru noi înseamnã si o usurare sufleteascã. Avem nevoie de un om care sã stie mai bine decât noi ce trebuie sã facem ca sã înlãturãm din viata noastrã cele rele si sã ne întãrim în cele bune. Asta însã nu înseamnã totdeauna cã cel care se spovedeste are si un duhovnic. Sunt atâtia credinciosi ai nostri care nu au duhovnic, chiar dacã se spovedesc la un preot duhovnic. Adicã nu au un om de care sã atârne cumva, un om pe care sã-l consulte în anumite situatii. Cineva care se spovedeste o singurã datã pe an, cum ar fi în postul Pastelui, nu poti sã zici cã are duhovnic, ci s-a spovedit la un preot duhovnic. La fel cei care se spovedesc foarte rar, poate mai rar decât o datã pe an sau chiar dacã se spovedesc de douã, de trei ori pe an, nu poti sã zici cã au duhovnic, ci au un preot la care s-au spovedit sau se pot spovedi la mai multi preoti, care au darul duhovniciei. Duhovnic ai atunci când depinzi de cel care îti este duhovnic, când ai constiinta cã ai un duhovnic, când esti doritor sã-i cunosti îndrumarea, când cauti îndrumare la el. În începuturile crestinismului si mai ales în începuturile monahismului, erau si cãlugãri fãrã hirotonie si fãrã hirotesie, care erau consultati, care aveau o harismã a duhovniciei si care erau duhovnici fãrã sã fie si dezlegãtori de pãcate, dar aveau darul strãvederii si puteau sã îndrumeze nu numai pe baza unor cunostinte de viatã moralã, ci mai ales pe baza unei harisme de cunoastere, pe baza unei receptivitãti fatã de voia lui Dumnezeu care se descoperea celor care erau vrednici sã aibã strãvedere. Deci, pe vremea aceea, duhovnicia nu era o functie, ci era o realitate care se baza pe înainte-vedere, pe faptul cã cei care aveau darul acesta erau vãzãtori cu duhul. Or, acum duhovnicia este mai mult o functie, o situatie care, totusi, e superioarã situatiei de a nu consulta pe cineva, dar nu este ceea ce ar trebui sã fie sau ceea ce a fost odinioarã. Credinciosii trebuie, totusi, sã aibã un preot în care sã se încreadã si prin constiinta cãruia sã aibã încredintarea cã îi vorbeste Dumnezeu Însusi. […] – Pãrinte Teofil, de ce trebuie sã ne mãrturisim gândurile cu voce unui duhovnic si nu direct lui Dumnezeu? – Dacã putem sã ne mãrturisim gândurile si direct lui Dumnezeu, si le mãrturisim de fapt, de vreme ce avem trebuintã si de iertarea pãcatelor, care se dã prin mijlocitor, asezat de Dumnezeu pentru iertarea pãcatelor, e nevoie sã ne si mãrturisim gândurile. Toate negativele câte le avem, e nevoie sã le mãrturisim, pentru ca cel care dezleagã pãcatele sã stie dacã situatia este aceea pe care o prezintã credinciosul si ca sã ierte pãcatele, trebuie sã stie ce anume trebuie sã ierte. Mãrturisirea pãcatelor este un mijloc prin care omul contestã pãcatul, adicã nu doreste sã fie sub puterea pãcatului. E o mãrturisire, nu numai în sensul cã spui ceva, ci este o mãrturisire despre faptul cã nu doresti sã fii sub asuprirea pãcatului. Sunt unii credinciosi care nu au puterea sã-si mãrturiseascã pãcatele, se spovedesc adeseori si totusi tãinuiesc anumite pãcate. Si acesta este un semn cã ei nu sunt de acord cu pãcatul. Iar când, cu ajutorul lui Dumnezeu, reusesc sã îsi mãrturiseascã toate pãcatele, atunci a biruit asupra pãcatului si atunci are cu adevãrat usurare. – Pãrinte Teofil, cum ne alegem duhovnicul? Ce trebuie sã cãutãm la un duhovnic? – Mai întâi de toate se considerã cã orice preot fiind duhovnic, orice preot care-ti vine-n fatã, si mai ales un preot care conduce comunitatea din care faci parte, este duhovnicul tãu sau poate fi duhovnicul tãu. Deci, cei mai multi dintre credinciosi nu fac deosebire între preot duhovnic si preot care nu-i duhovnic si nu stiu cei mai multi dintre credinciosi deosebirea aceasta, pentru cã în majoritatea parohiilor din tara noastrã în special, preotii sunt si duhovnici. Si mai ales în Ardeal. Preotii sunt duhovnici, primesc duhovnicia îndatã dupã hirotonie si în cazul acesta credinciosii se pot spovedi la orice preot duhovnic si sunt îndemnati sã se spovedeascã la duhovnicul care conduce parohia din care fac parte. Numai cã existã si niste ezitãri si anume, oamenii în vârstã de obicei ezitã sã se spovedeascã la un preot tânãr, desi un preot tânãr este mai mare decât un om în vârstã de ani si care nu e preot si nu are duhovnicie. Dar existã o ezitare, am putea zice, într-un fel fireascã. Un om în vârstã se simte cumva împiedicat sã spunã unui preot tânãr chestiuni care sunt de-o viatã întreagã, asa cã fiind astfel de situatii sau apãrând astfel de situatii, care sunt situatii firesti si care nu pot fi trecute adeseori, omul trebuie sã-si gãseascã un preot la care sã aibã deschiderea de suflet si sã-i spunã ceea ce simte el cã-l apasã pe suflet sau ceea ce în mod firesc n-ar spune la nimeni. Si atunci ceea ce ar duce la o relatie de felul acesta între duhovnic si credincios ar fi deschiderea de suflet, omul cãruia pot eu sã-i spun ceva ce n-as spune la nimeni si ceva ce ezit sã-mi spun si mie însumi. Pentru cã sunt fel de fel de pãcate, sunt fel de fel de situatii, pe care oamenii le poartã în suflet si pe care unii le poartã în suflet o viatã întreagã si abia la moarte dacã le pot spune. În cazul acesta, motivul de apropiere ar fi deschiderea de suflet. În fata unuia nu ai deschidere de suflet, deci nu poate sã-ti fie duhovnic în mod firesc si fatã de altul ai deschidere de suflet si acela îti poate fi duhovnic si îti este duhovnic în momentul în care l-ai ales. Apoi, sigur cã trebuie sã fii încredintat de viata lui moralã, sã fii încredintat de capacitatea lui de a nu face caz de chestiunile care te privesc pe tine, capacitatea de a tine secretul spovedaniei si poate cã e pânã la urmã si o chestiune de simpatie. – Pãrinte, credeti cã existã sau trebuie sã existe o pedagogie a duhovniciei, în sensul cã duhovnicul sã se raporteze la fiecare în functie de statutul sãu? – Da, neapãrat. Omul nefiind o fiintã stas, trebuie sã îl iei pe fiecare dupã ceea ce poti întelege despre el, dupã ceea ce stii despre el. Pe unii îi folosesti cu asprimea, pe altii cu bunãtatea. Pe cei mai multi îi folosesti cu bunãtatea. Un credincios, de obicei, când merge la un duhovnic, se duce la un pãrinte, nu se duce la judecãtor, nu se duce la asupritor, nu se duce la cineva care sã dispunã cumva de el dinafarã, ci se duce la un pãrinte, care are inimã de pãrinte. Un duhovnic trebuie neapãrat sã aibã sau inimã de pãrinte, si asta e cel mai bine, sau inimã de frate sau inimã de prieten, sau sã aibã si inimã de pãrinte si inimã de frate si inimã de prieten. Un duhovnic trebuie sã aibã inimã. Dacã n-are inimã, nu-i duhovnic. Si sã-l trateze pe cel care vine cum s-ar trata pe sine însusi sau cum si-ar trata propriii lui copii, dacã are copii. – Pãrinte, duhovnicul poate fi consultat sau cãutat si în afara spovedaniei? – Da, si e bine. Sunt lucruri care se spun numai la spovedanie, pentru cã pãcatele nu se spun, ci se spovedesc – e o vorbã care-mi place foarte mult. Duhovnicul poate fi consultat în chestiuni generale si în afarã de spovedanie. Pentru cã nu trebuie neapãrat sã creãm un cadru de spovedanie ca sã rezolvãm niste chestiuni care nu trebuie rezolvate neapãrat în spovedanie. – Pãrinte Teofil, ce înseamnã sã fii ucenic? – Sã fii ucenic înseamnã sã te lasi îndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: sã te pleci cu mintea, sã nu stii tu mai multe decât cel care te îndrumeazã. Sã faci ceea ce a zis Domnul Hristos: sã mergi pe urmele Lui, sã-l urmezi pe cel care te îndrumeazã. Sfântul Apostol Petru, de pildã, la Pescuirea Minunatã, a zis cãtre Domnul Hristos: „Toatã noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tãu arunc mreaja în mare si pentru cã zici Tu" (Lc. 5, 5). Asta înseamnã sã fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru cã s-a plecat cu mintea. Pãrintele Arsenie Boca zicea cã noi avem mintea care discutã cu Dumnezeu, în loc sã se supunã fãrã discutie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Tainã, când a zis: „Doamne, Tu sã-mi speli mie picioarele?" Si a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu întelegi, dar mai târziu vei întelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: „Dacã nu te voi spãla, nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde întelegem cã ucenicia este plecare de minte. Dacã nu te pleci cu mintea, dacã stii tu mai bine, dacã ai tu opinii care te scot de sub ascultarea fatã de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouã. " ...La "provocarea" ta (pt. paianjen#13028, de hgrancea la Tue, 30/03/2004 - 18:08) voi incerca sa raspund intrebarilor formulate de mine insumi, despre SUFLET - evident FARA a avea pretentia ca opinia mea este "ultimul cuvint" care poate fi spus in acest domeniu.
--- Ce este "sufletul omului"? --- - NIMIC mai mult decit SPIRITUL sau PERSONALITATEA lui. ...Nu am auzit niciodata afirmindu-se despre un bebelus de doua-trei luni - sa zicem - ca ar fi o persoana spirituala / culta / inteleapta / pioasa / demna / cinstita / modesta / obtuza / ignoranta / aroganta / perversa / malitioasa / perfida / talentata / emotiva / sobra / prudenta / impulsiva / temerara /etc... Toate trasaturile de caracter ale unui individ vor apare si se vor manifesta numai dupa ce creierul respectivului individ va fi atins un anume nivel de dezvoltare si maturizare intelectuala si emotionala, dupa ce acest individ a devenit CONSTIENT ca EXISTA... si are facultatea de a observa, analiza, sintetiza, asimila informatii, elabora idei... numai cind are deja VOINTA, si deci facultatea de a lua decizii, atitudini... in anumite circumstante... etc. Toate acestea sint strict legate de activitatea celui mai COMPLICAT si mai COMPLEX dintre toate organele: CREIERUL - singurul organ care pe linga functii strict fiziologice raspunde si de domeniul pshihic/intelectual al unui individ. Procesul de formare a caracterului si a personalitatii inceteaza in momentul in care creierul pierde controlul acestui domeniu, acest fenomen avind de obicei loc la moartea (creierului) individului. In orice moment, in cursul procesului de formare a caracterului/personalitatii individului, trasaturile de caracter sint "imprimate"/"salvate" in genele acestuia, asa cum este imprimata orice fel de informatie in memoria unui calculator de unde poate fi "rechemata" si intrebuintata/alterata, dupa nevoie. --- Poate sa existe si sa se manifeste (gindeste? simte? vorbeste?) ca entitate separata de trupul material al individului? --- - NU. Luat IZOLAT de trupul individului, SUFLETUL/SPIRITUL nu e decit un set de informatii care, asemenea unui program de calculator de pe un CD/floppy, e INUTIL, ATITA TIMP CIT nu exista un calculator care sa-l citeasca/activeze. (... Cind creierul MOARE, caracterul/personalitatea individului "ingheata" in forma in care l-a surprins momentul mortii creierului). --- Este muritor sau nemuritor? --- - Este MURITOR - la sensul PROPRIU. (...Poate sa fie "nemuritor" doar in sens figurat: o persoana poate sa "traiasca" si dupa ce a MURIT... in functie de mostenirea spirituala - idei, influente, creatii artistice, etc. - pe care le lasa posteritatii...). ...ASA inteleg EU, ca exista si functioneaza "sufletul omului"... NU pot sa DEMONSTREZ ca intelegerea mea e cea CORECTA... dar, e o interpretare care SATISFACE logica mea... Sfantul Ioan Gura de Aur
demasca si combate homosexualitatea -------------------------------------------------------------------------------- de Protos. Nicodim Mandita Inceputurile acestui pacat, ce nu s-ar cuveni nici sa fie numit pe buzele noastre, se pierde in negura istoriei. Daca autorul cel Sfant al celor cinci carti ale Sf. Scripturi, porunceste la Levitic cap. 18,22: "Sa nu te culci cu barbat ca si cu femeie, caci aceasta-i spurcaciune", se intelege clar ca aceasta faradelege era deja raspandita printre neamurile idolatre, in mijlocul carora trebuia sa traiasca poporul ales. Se prea poate ca acest pacat (sodomia) si idolatria au fost cauza pentru care Dumnezeu a poruncit lui Moise sa decimeze popoarele canaanite care au ocupat pamantul Fagaduintei" pana la intoarcerea "Poporului ales din robia Egiptului". Cea mai dura interventie a lui Dumnezeu in istorie pentru reprimarea acestei faradelegi strigatoare la cer, a fost pe la anii 3500 de la facerea lumii, in cazul distrugerii cu foc si pucioasa a Sodomei si Gomorei. Cu toate acestea, omenirea si-a urmat cursul ei patimas si multi au primit si au transmis mai departe aceasta mostenire a rusinii si a blestemului. Atat de puternic a fost zguduita lumea veche in urma catastrofei de la Sodoma, incat acest pacat care a fost cauza si-a insusit numirea de "sodomie", iar in zilele noastre poarta numirea moderna de "homosexualitate", ce cuprinde in sine perversiunile ambelor sexe. Este regretabil ca nici femeile nu au ramas neispitite de aceste tentatii erotice si istoria atesta ca inceputul s-a facut in insula greceasca Lesbos, iar aceasta practica a capatat numirea de "lesbianism", dupa numirea insulei de unde si-a facut aparitia. Pe vremea Sf. Apostoli era in actualitate acest pacat printre neamurile idolatre ce se converteau la crestinism, si de aceea ei l-au combatut prin cuvant si scris. Daca in unele scrieri ale Noului Testament gasim locuri unde numai se aminteste in treacat despre acest pacat, in Epistola catre Romani 1, 26-27, a Sfantului Apostol Pavel, gasim un text care face amintire de aceasta practica nefireasca, comuna atat barbatilor cat si femeilor. In cele ce urmeaza va vom prezenta textul comentat al acestui pasaj (Rom. 1, 26 27), facut de cel mai ilustru exeget si orator al Bisericii, Sf. Ioan Gura de Aur. Cu toate ca au trecut peste 1500 de ani de cand a scris acest tratat, el reprezinta cel mai profund studiu a ceea ce este homosexualitatea si a efectului de dezintegrare si distrugere a nucleului familial, si a schimbarii ireversibile a raportului si relatiilor dintre membrii societatii. "Pentru aceea i-a dat pe ei Dumnezeu intru patimi de ocara, ca si femeile lor si-au schimbat randuiala cea fireasca, intru ceea ce este impotriva firii. Asijderea si barbatii lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti, s-au aprins intru pofta sa unul spre altul" (Rom. 1, 26,27). Toate patimile omenesti sunt necinstite, dar mai cu seama nebunia dupa copii (sodomia), caci mai mult patimeste sufletul si se necinsteste in pacate, decat trupul in boli. Priveste cum ii lipseste si aici de orice iertare, dupa cum ii lipseste si in cele ale credintei. Femeilor le zice: "au schimbat randuiala firii" si prin urmare nu au ce raspunde, sau sa spuna "ca am fost impiedicate de impreunarea cea dupa lege" si nici ca nu au avut cu cine sa-si implineasca pofta si au fost silite de a se azvarli in aceasta turbare nebuna, caci expresia "au schimbat" se zice de cei ce au avut ce schimba, dupa cum atunci cand vorbea de credinta zicea "ca au schimbat adevarul lui Dumnezeu intru minciuna". Barbatilor iarasi le spune: "Lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti" ceea ce invedereaza acelasi lucru. Din aceasta cauza si pe femei ca si pe barbati ii lipseste de orice iertare, invinovatandu-i deopotriva, pentru ca nu numai ca au avut prilejul de a-si face poftele, si ca lasand la o parte ceea ce aveau, au ajuns la asemenea absurditati, dar inca necinstind ceea ce este dupa natura, au alergat la ceea ce este contra naturii. Cele ce sunt contra naturii sunt si mai grele, in acelasi timp si mai dezgustatoare, asa ca nici nu le-ar putea numi cineva placere fiindca, adevarata placere este aceea dupa natura. Dar cand Dumnezeu paraseste pe cineva, totul se rastoarna pe dos! De aceea nu numai credinta lor era sataniceasca, dar si viata le era diabolica. Atunci cand le vorbea de credinta, le-a pus in mijloc lumea si cugetul omenesc, spunandu-le caci cu mintea cea data lor de Dumnezeu, ar fi putut prin cele ce se vad, ca sa se ridice la Creator, dar fiindca nu au voit, au ramas fara nici o justificare - aici insa in locul lumii le pune la mijloc placerea cea dupa natura, de care ar fi putut sa se multumeasca cu mai multa libertate si liniste, si ar fi scapat de rusine, dar n-au voit, drept care si sunt lipsiti de orice iertare, fiindca au defaimat natura. Si ceea ce este inca mai necinstit, ca si femeile umbla dupa asemenea impreunari contra naturii, in timp ce ar trebui ca sa se rusineze de barbatii lor. Este demn de a admira si aici intelepciunea lui Pavel, cum el aruncandu-se cu vorba in doua lucruri contrare, pe amandoua le-a dezvoltat cu toata exactitatea. Voia a spune ceva si demn, in acelasi timp insa si muscator pentru auditor, dar acestea amandoua nu era cu putinta, fara ca una din ele sa se impiedice de cealalta. Daca vei spune ceva demn, nu vei putea atinge pe auditor, iar de voiesti a te atinge de el tare, apoi atunci este nevoie de a dezveli lamurit ceea ce spui. Dar iata ca inteleptul si sfantul suflet al lui Pavel le-a putut uni pe amandoua la un loc si le-a dezvoltat cu toata exactitatea, caci in numele naturii a marit invinovatirea lor, in acelasi timp - ca si de o perdea oarecare - el s-a servit cu multa intelepciune in demnitatea povestirii sale. Dupa ce mai intai el se atinge de femei, de-ndata paseste mai departe atingand pe barbati, caci zice: "Asijderea si barbatii, lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti", ceea ce este dovada celei mai de pe urma nebunii, caci, cand amandoua genurile sunt corupte si barbatul care este pus ca dascal al femeii, ca si femeia careia i s-a poruncit de a fi de ajutor barbatului, nu indeplinesc cu sfintenie datoriile lor, apoi atunci ei se gasesc intre dansii ca dusmani. Gandeste-te apoi si la cuvintele de care s-a servit, cat de reprezentative sunt, caci nu zice: "S-au amorezat si s-au poftit unul pe altul, ci s-au aprins in pofta sa unul spre altul". Vezi acum ca totul in pofta vine de la lacomie, care nu poate rabda ca sa stea in hotarele sale ? Asadar tot ceea ce pofteste cineva, din acelea care covarsesc legile puse de Dumnezeu, este absurd, si prin urmare pofteste din cele absurde si din cele nelegiuite. Dupa cum de multe ori multi lasand la o parte pofta mancarurilor, se hranesc cu huma si cu pietre mici, iar altii stapaniti de o sete nebuna, doresc pana si apa din mocirla, tot asa si aceia s-au infierbantat de acel amor nelegiuit. Si de intrebi poate "de unde oare a venit intinderea bolii, sau mai bine zis, a poftei acesteia ?" - raspunsul este: de la parasirea lui Dumnezeu. Dar parasirea lui Dumnezeu de unde vine ? De la nelegiuirea celor ce l-au parasit pe El. Zice mai departe. "Daca ai auzit spunand "ca s-au aprins" sa nu-ti inchipui, zice, ca boala aceasta provine numai din pofta, ci mai mult din trandavia lor, care a si aprins pofta". De aceea nici nu zice "fiind tarati, sau cazand", dupa cum zice aiurea (a se vedea cap. 6,1 din epistola catre galateni), ci "lucrand" adica lucrul lor il pusese in pacat si nu un lucru intamplator, ci studiat de dansii mai dinainte. Si nu zice "pofta", ci "rusinea lucrand", fiindca si natura au facut-o de ras, si legile ei le-au calcat. Priveste apoi si confuzia cea mare venita din amandoua partile, fiindca nu numai capul a cazut jos la pamant, ci si picioarele s-au ridicat sus si au devenit dusmani intre dansii, introducandu-se o lupta mai grozava decat razboiul civil, mai hada si mai variata. Caci lupta aceasta au impartit-o in patru feluri de lupte noi si nelegiuite; razboiul acesta nu era indoit si intreit, ci chiar si impatrit. Gandeste-te bine: trebuia ca cei doi, adica barbatul si femeia, sa fie unul dupa cum zice: "Si vor fi amandoi un trup", iar aceasta o face pofta de impreunare, care uneste amandoua genurile. Insa aceasta pofta nimicind-o diavolul si faurind un alt mijloc, a rupt genurile unul de altul in acest mod si a facut ca unul sa devina doi, adica unul si acelasi gen sa tina locul si al celuilalt, ceea ce este contra Legii lui Dumnezeu. Dumnezeu a zis: "Cei doi vor fi un trup", iar diavolul a impartit acel trup in doua. Si iata intaiul razboi. Apoi iarasi aceste doua parti s-au razboit fiecare si contra sa, ca si contra celeilalte, caci si femeile defaimau pe alte femei si nu numai pe barbati si barbatii la randul lor stateau unul contra altuia, ca si contra genului femeiesc, ca si intr-o lupta de noapte. Ai vazut al doilea, al treilea, al patrulea si al cincilea razboi ? Dar apoi mai este si un alt razboi, caci pe langa cele vorbite ei au facut nelegiuire si contra naturii. Fiindca diavolul stia bine ca ceea ce uneste amandoua genurile este mai ales aceasta pofta, s-a gandit ca sa rupa aceasta legatura, asa ca sa se dezbine nu numai in a nu mai face copii, ci chiar in a se razboi unul pe altul si a se razbuna unul contra altuia. "Si rasplatirea ce li se cadea ratacirii lor, intru sinesi luand-o". Priveste cum iarasi ajunge cu vorba tot la obarsia raului, adica la necucernicia lor, rezultata din credinta cea falsa, spunand ca plata aceasta se trage de la nelegiuirea necredintei dinainte. Vorbind el de gheena si de pedeapsa si fiindca celor neevlaviosi si care preferau a trai in astfel de desfranari nu li se parea poate demn de credinta, ba chiar ridicol, de aceea apostolul arata ca chiar in insasi aceasta placere se gaseste osanda. Daca insa unii ca acestia nu simt pedeapsa, ba inca simt mare placere in asemenea fapte murdare, tu sa nu te minunezi, ca si nebunii si cei ce sunt stapaniti de vreo boala mintala, desi de multe ori se nedreptatesc singuri cauzandu-si rele, ei totusi nu simt; ci rad si se dezmiarda in fapte ca acelea, de care cei sanatosi plang. Insa prin asemenea exemplu nu voim a spune ca aceia scapa de osanda, ca si nebunii, ci tocmai in acest fapt murdar, pedeapsa le va fi mai grozava, fiindca nici macar nu vor a cunoaste prapastia relelor in care se gasesc. De altfel nici nu trebuie a ne da parerea din faptele celor bolnavi, ci din a celor sanatosi. Iata ca faptul acesta li se parea a fi vechi, ca era chiar si o lege in fiinta, iata ca un legiuitor de al lor a poruncit prin lege ca slugile sa nu-si unga trupul cu untdelemn si nici sa faca pederastie, (sodomie) acordand prezidentia acestei murdarii numai celor liberi (stapanilor), sau mai bine zis nu prezidentia, ci schimonosirea naturii. Cu toate acestea, ei nu considerau faptul acesta drept schimonosire, ci inca foarte cinstit si oarecum un drept mai mare asupra slugilor, fiindca aceasta era legiuit de prea inteleptul popor atenian si de marele lor legislator Solon! Dar apoi si alte multe carti de ale filosofilor lor, le va gasi cineva pline de aceasta boala molipsitoare. Insa de aici noi nu putem zice ca faptul acesta este legiuit, ci pe cei ce au primit o asemenea lege ii credem ca cei mai nenorociti si vrednici de multe lacrimi. Ceea ce patimesc femeile cele desfranate, aceeasi patimesc si acestia, ba inca mai grozav ca ele, fiindca, desi contra legii, cel putin ele doresc impreunarea naturala, pe cand pederastii, (homosexualii) doresc ceva contra legii si in acelasi timp si contra naturii. Chiar de nu ar fi gheena si nici nu ne-ar fi amenintat cu osanda, totusi acest fapt este mai grozav ca orice osanda. Daca ei simt placere de aceasta, dupa cum zici, ei bine, atunci imi spui mai mult de ingreuierea pedepsei lor. Cand eu vad pe cineva alergand pe strada gol si cu tot trupul plin de noroi, si el in loc sa se acopere, inca se si mandreste, apoi nu numai ca nu-l laud pentru aceasta, ci chiar il plang, fiindca nu simte sarmanul, ca singur se face de ras. Dar pentru ca sa arat mai lamurit batjocura aceasta, sa-mi dati voie de a aduce si alt exemplu. Daca cineva ar pedepsi o fecioara care ar fi avut relatii cu animale necuvantatoare si ea in loc sa se rusineze, s-ar mandri de acea fapta, oare nu ar fi pentru aceasta vrednica de plans, fiindca desi ar fi putut sa scape de aceasta boala, daca ar fi voit, totusi ea nici macar nu simte ? Desigur ca ar fi vrednica de jelit. Daca faptul acela este uracios, apoi nici faptul pederastilor (homosexualilor) nu este mai prejos de acela, fiindca a fi cineva batjocorit de ai sai este cu mult mai de jelit decat daca este batjocorit de straini. Pe unii ca acestia eu ii consider mai rai decat pe omoratorii de oameni, fiindca e cu mult mai bine de a muri, decat a trai defaimat astfel de lume. Omoratorul de oameni a despartit sufletul de trup, iar acestia impreuna cu trupul au pierdut si sufletul. Ori si ce pacat mi-ai spune, nu poate fi egal cu aceasta grozava nelegiuire, si daca cei ce patimesc de aceasta boala ar simti grozavenia faptului ce savarsesc, desigur ca ar prefera o mie de morti, mai bine decat de a face asemenea fapte. Nimic nu este atat de uracios ca aceasta batjocura. Daca Pavel vorbind de curvie zicea: "Tot pacatul pe care l-ar face omul, afara de trup este; iar cel ce curveste, pacatuieste in trupul sau" (I Cor. 6, 18), apoi ce am putea spune de aceasta nebunie, care este cu atat mai rea decat curvia, incat nici nu mai avem ce spune ? Nu zic numai ca prin acest pacat tu nu ai devenit femeie, dar inca ai pierdut si dreptul de a fi barbat, caci nici nu te-ai schimbat in natura femeii si nici nu ai pastrat natura barbateasca, ci amandurora te-ai facut deopotriva tradator, vrednic de a fi alungat si batut cu pietre si de femei, ca si de barbati, fiindca ai nedreptatit si necinstit amandoua genurile. Si ca sa afli cat de miselesc fapt e acesta, spune-mi te rog: daca venind la tine un om ti-ar spune in gura mare ca tu esti caine, oare nu ai fugi de el ca de un om obraznic ? Dar iata ca tu care faci parte intre oameni, nu numai caine te-ai facut pe sineti, ci chiar mai prejos si mai necinstit decat acest animal, caci cainele cel putin, este folositor omului, pe cand cel ce curveste nu este folositor la nimic. Dar ce? spune-mi: daca cineva amenintandu-te ti-ar porunci ca sa nasti copii si sa lehuzesti, oare nu te-ai umple de manie asupra lui ? Dar iata acum, ca cei ce turbeaza dupa astfel de pacate, singuri isi fauresc relele cele mai grozave, caci nu este acelasi lucru a te schimba in natura femeiasca si a ramane si barbat in acelasi timp, sau mai bine-zis, a nu fi nici femeie si nici barbat. Si de voiesti ca si din alta parte sa afli de grozavenia acestui pacat, apoi intreaba de ce oare toti legiuitorii pedepsesc prin legile lor pe cei ce se scopesc singuri, si vei gasi ca de nimic altceva, decat pentru ca-si ciuntesc singuri natura lor omeneasca, desi acestia cu nimic nu nedreptatesc pe altii prin asemenea fapt, ba inca de multe ori, dupa scopire ei sunt folositori, pe cand curvarul si pederastul (homosexualul) nu sunt folositori la nimic. Nu numai sufletul, ci si trupul pederastului (homosexualului) este necinstit si vrednic de a fi alungat de pretutindeni. Si de cate gheeni sunt oare vrednici acestia ? Dar daca poate razi auzind de gheena si nu crezi in focul cel vesnic, atunci adu-ti aminte de Sodoma, fiindca prin acea nenorocire icoana gheenei ne sta de fata chiar in viata prezenta. Fiindca sunt multi care si astazi, ca si atunci, nu cred in invierea cea de apoi si in cele ce vor urma dupa Inviere si rad cand aud spunandu-li-se despre focul cel nestins, de aceea, Dumnezeu ne-a cumintit chiar prin intamplarile din viata prezenta. O astfel de intamplare este arderea Sodomei si focul de acolo. Cei ce au fost acolo stiu, caci singuri au vazut cu ochii lor acea rana provenita din bataia dumnezeiasca si urmarile fulgerelor si a trasnetelor de sus. Acum tu judeca singur cat de mare a fost pacatul lor, daca Dumnezeu a fost silit de a le arata gheena mai inainte de timp. Fiindca multi dispretuiau cuvintele si atunci ca si acum, de aceea Dumnezeu le-a aratat invederat icoana gheenei si inca intr-un mod unic in istoria omenirii. Intr-adevar, curios a fost norul acela care a plouat foc in loc de apa, dar si pacatul ce ei il savarsise, adica pederastia (sodomia), era afara din legile firii, era contra naturii; a ars pamantul acela, fiindca si sufletele lor erau arse de acea pofta spurcata. De aceea si ploaia aceea nu numai ca n-a deschis pantecele pamantului ca sa-l faca de a da nastere roadelor, ci inca l-a facut netrebnic, chiar pentru primirea semintelor ce s-ar fi aruncat in el. Astfel era si impreunarea barbatilor din Sodoma, caci si acea nelegiuire le facuse trupurile lor mai netrebnice decat pamantul cel ars al Sodomei. Ce poate fi mai spurcat ca un barbat tavalindu-se in curvii ? Ce poate fi mai gretos ? O! Ce nebunie! O! Ce smintire! Dar de unde si cum a patruns in sufletul omului aceasta pofta nebuna, care a adus natura in halul celor ce se razboiesc, ba, inca cu atat mai rau decat ale acelora, cu cat si sufletul e mai inalt si mai bun decat trupul ? Vai noua, daca ajungem a fi mai fara de minte decat animalele necuvantatoare, si mai nerusinati decat cainii, caci nicaieri printre dansele nu vei gasi astfel de impreunare, ci natura-si cunoaste hotarele sale! Voi insa, care savarsiti acest pacat, ati facut neamul nostru omenesc mai necinstit decat necuvantatoarele, caci il batjocoriti prin asemenea fapte si va batjocoriti si insiva (Sf. Ioan Gura de Aur; coment. la ep c. rom. 1, 26-27).
|
 loading... loading...cautari recente
"daca un fir di fire in barba"
"conduita" "insusiri pentru cuvintul vazduh" "demonstratie masala" "veneam" "frazeologisme femeie" "daia a facuto sclava" "cantareti de opera" "lantul amintirlor" "dan badea" "grad a arborilor" "cele mai scumpe lucruri din lume le primesti gratis" "care nasc" "control asupra al autoturismulul" "prea departe esti" "isterica" "ohio" "descriere - bunicul" "de ce rasare luna" "de douăzeci de ani încoace" "pravale baba rezumat" "moda la grase" "ntul viata" "dincolo de glumă" "Initierea Academia Vampirilor" "de la iregistrarea" "pravale-baba ionel teodoreanu" "startul sa-l ia" "gesturile frumoase se fac pe ascuns" "eva kiss" mai multe... linkuri de la Ghidoo:
|
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sufletul omului are si el o lucrare asemănătoare cu cea a îngerilor. El are credinţa şi dragostea de Dumnezeu şi îl slujeste cu frică şi cutremur. Sufletul omului are şi el puterea de a sluji, de a ajuta pe fraţii săi, de a-i mîngîia în necazuri, de a-i îintări cuvîntul şi de a veni întotdeauna spre ajutorul lor.
Sufletul reprezintă într-un fel Crezul vieţii căci cu cît sufletul este mai luminat, cu cît purtăm mai mult dragostea de Dumnezeu, cu atît putem determina producerea de cît mai multe fapte bune, trăi mai bine şi mai împăcaţi, putem primi Mîntuirea.
Sufletul reprezintă dragoste, iubire, pace, un portativ de însuşiri care ne călăuzeşte pe anevoiosul drum în viaţă, Nu putem pleca pe drumul vieţii decît cu un suflet binecuvîntat de Dumnezeu, împăcat şi plin de lumină.
Omul, asemenea începătoriilor, stăpîneşte oraşe, ţări şi ţinuturi, dă legi şi conduce suflete după cum a zis Dumnezeu: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul şi-l stăpîniţi"(Facerea 1, 28)
Sufletul omului curat şi luminat de puterea lui Dumnezeu stăpîneşte pe Ispititor, îl arde cu rugăciunea şi îl alungă cu credinţă. Sufletul nu vrea să facă voia lor şi, mai ales, nu se lasă biruit de patimile trupului şi ale sufletului căci Sfînta Treime este mereu apoape de noi, ba chiar şi ne ocroteste de cel viclean.
Sufletul, se poate spune că este un dar, căci acesta este un cadou de la Dumnezeu. Sufletul ne conduce în viaţă, ba chiar ne face să trăim, sufletul ne dă prosperitate, ne însemnează faţă de alţi oameni, sufletul ne educă, ne maturizează, ne arde, ne arată mînie, poate fura alte suflete, poate respinge, poate omori, sufletul poate fi un atu, o amintire, poate însemna speranţă, flacără, dorinţă, sufletul este lumina, sufletul este scînteia focului lui Dumnezeu care sălăşluieşte în noi.
În funcţie de viaţa noastră, de calea pe care o alegem, de influenţe şi de educaţie, sufletul are întotdeauna o parte bună în el, reprezentînd partea optimistă a lucrurilor.
Sufletul este nemuritor! Sufletul nu fură! Sufletul este doar locul unde se adună păcatele! Sufletul nu este ironic! Sufletul este un moştenitor! Sufletul poate lua decizii, iar aceste decizii pot fi influenţate sau nu.
----------------------------------------------------------------------
"uitarea si mersul mai departe sunt cea mai buna intelepciune"