|
te provoaca sa gandesti
sufletul toamna
Frunzele toamna-mi zbuciuma ochii
Si ploaia-mi inunda vidul din suflet. Noroiul ma misca Vantul m-aduna Si-ncerc sa trec, Lasandu-mi crengile mintii-napoi. Si frig in oase... Si umed in carne... Ma face sa fug. Schimbare si gol... Lasare...si dor O toamna ce vine; Un suflet ce spera. Alexandra imi place mult toamna, natura este atat de frumoasa, in Alpii de Sud, muntii Coastei de Azur, sunt toate nuantele de culori:
rosu aprins (frunzele de sumac), galben stransul strugurilor (este o regiune viticola, are si 2 AOC), bautul mustului in pivnita productorului, scoaterea vinului cu reuniuni imense, toti prietenii se aduna la productor, in plus de familie se termina cu cina, gratar (câte un purcelus salbatic vânat) si cantece multe, mai ales de vânatoare, ca mai toti sunt vanatori in regiune.. Marea ia o culoare de toamna, speciala, sa vad valurile caare se sparg, pe mare nu mai este aglomeratie.. toate barcile si "barcutele" turistilor au parasit-o... Un pic ca si cum totul se odihneste, isi reia suflul dupa vara.. si chiar daca ploua cate o data, cerul devine azur repede.. si apoi? vara si primavara este in suflet aleg amintiri cum faceam odinioara cu fasolea bunicii: una buna - colea-n bolul asta alb!, doua rele - la gunoi!
"Hei, Alice, veti striga, d’aia nu inveti niciodata din greseli", imi veti zice si n-am s-aud nimica! Toamna, Dumezeu ma uluieste iar, aratandu-mi ca inca-i sunt draga: un zambet de nicaieri in suflet, un fado portugues... Inca un an in documente, toamna. Dar inca unul nu-i semn de dram de-ntelepciune-n plus. Toamna lupt sa nu-mi pierd frunzele. Au pis aller, sa nu ma piarda ele pe mine, in judecata mult prea aspra.:) Toamna-i o gutuie galbioara in care tocmai mi-am infipt dintii... Vreti? in toamna s-a-ntamplat sorocul
cand pe-asta lume am venit si-n toamna mi-am gasit norocul în car cu fân proaspat cosit, un ac am cautat în dânsul sa-l prind la mijloc pe cojoc sa uit de lacrima si plânsul ce gândul îmi tineau pe loc. în toamna prima litera citit-ai când strugurii dadeau în pârg si toamna aleile batut-ai în centrul gri din micul tâg, un dor pierdut-ai tot in toamna ce aurie o credeam cu ea, o cusurgie doamna in suflet singur ma schimbam. acum astept o toamna noua cu versuri oda îi aduc, sa-mparta lumea sa în doua la drumul ce curând l-apuc...
cu ce va hraniti sufletul?
- de
ancuta morar
la: 09/07/2006 21:14:48
(la: Cu ce va hraniti sufletul?) Da, chiar si sufletul, poate mai mult el are nevoie de hrana! Muzica este o solutie cand esti singur, cand lumea ta se prabuseste incet si nu o poti opri. Muzica este pentru momentele cand esti fericit si acest preaplin nu mai are loc in tine. Muzica este solutia de margine cand vrei sa fugi de tine si te asimilezi cu oricine si oriunde numai sa nu te mai vezi in oglinda virtuala a nedreptatilor care ti s-au facut, a pierderilor,care pentru moment pare irecuperabile. Muzica este balsam universal, ne petrecem cu muzica bunele si relele din viata, ne defineste ca mod de identificare cu cei din jur, ne acopera cand nu vream sa fim cunoscuti cu adevarat.
Cu ce ne mai hranim sufletul, azi, cand pe fiecare ne coplesesc griji si intrebari fara raspunsuri imediate, sau cu raspunsuri care ne sperie? V-ati intrebat vreodata de ce tot mai multe persoane recurg la acest mod de comunicare impersonal, care este internetul? Oare nu pentru ca isi cauta o hrana pentru suflet?! Dorim sa ne identificam cu noi insine tot timpul vietii; unii au curajul sa se dezvaluie public, sa afirme ce doresc, ce simt, de ce au nevoie si poate nevoile le sunt recunoscute si satisfacute,pentru simplul motiv ca tin de natura primara a individului; altii, realizeaza ca pentru a-si hrani sufletul au nevoi speciale, unele privite ca ciudatenii si manifestari maladive de cei din jur si atunci cauta drumuri indirecte acoperiti de masca omului comun care merge la munca si participa la viata sociala etic si doar atat. Normele impuse de mediu ne incatuseaza inca. Mentalitatile epocilor ne directioneaza inca. Ce ramane de facut? Undeva, cumva trebuie sa fii tu, sa te regasesti si sa-ti oferi un premiu pentru ca existi. Acel premiu este hrana pe care o dam fiecare sufletului nostru. Nestiuti de nimeni, sau oricum de cei foarte putini care ne accepta neconditionat, cautam insula noastra pierduta unde renastem in interior. Care este insula fiecaruia? O stie fiecare. Acolo sufletul noastru de dezvolota asemenea unei crisalide si apare un fluture a carui timp de viata este conditionat de terte imprejurari, dar acel zburator este sufletul nostru adevarat, puternic si real in timp si spatiu. Ce reprezinta covorul frunzelor ruginite de toamna pentru cei mai multi dintre noi? Gunoi, munca, amentarea unei perioade complicate din an. Pentru un suflet iubitor de natura este frumusetea culorilor, belsug de amintiri din lunile care au trecut, bilant al anilor pentru ca este toamna. Si fiecare culoare ne alinta cu cromatica ei, ne intareste la gandul ca mai vine o regenerare la primavara. Ce hrana ieftina pentru suflet si cat de durabila! Mediul acesta virtual imi hraneste sufletul pentru posibilitatile multiple de a comunica dupa nevoi. Am gasit persoane care simt la fel ca mine, care nu ma judeca. Mi-am satisfacut curiozitati despre care cu greu as fi cerut cuiva parerea de teama ridicolului. Cand totul parea pierdut, fara sanse am gasit hrana pentru sufletul disperat in rugaciune. Credinta este hrana nobila pentru orice suflet, dar oferita cu daruire si nicidecum ca un exercitiu ritualic. Ce sa va oferiti sufletului drept hrana? Orice are nevoie, o floare, un miros de parfum, o culoare, o melodie, o cuvantare biblica, un film, intr-un cuvant, orice, dar oferiti-i ceva care sa-l renasca, sa-l implineasca, sa-l odihneasca. Comunicati virtual cu amicii, daca asta va doriti si va jenati sa o faceti! Hraniti-va cu tot ce va face sufletul mai bun, mai indurator, mai aproape de imaginea perfecta care ne-am creat-o fiecare despre noi. 1. e de ajuns o singura frunza ca sa se asterne toamna peste sufletele oamenilor
2. prima zi de scoala 3. melancolie 4. sa alerg la nesfarsit Simt soarele plecand, incet.
un suflet arzator, poet. Simt brazii lenevind, de sus. cu ochii tristi inspre apus. Simt frunze suferind de dor de primavara si amor. Simt lacrimi dulci pe chipuri vii, si livezi rosii, ruginii. Mai simt frenetic, din albume caiete, cratime si sume Simt toamna iar. Ca o regina s-a napustit din ani lumina. Îmi place mult cum ai scris: se ofilesc grădinile din cer.
Interesant... eşti prima (prima din ce am citit) care aduci toamna în Grădina Edenului... mmmmmm.... lovit în inima sufletului! :) Ar fi frumos ca cineva să scrie un eseu pe tema asta! Toamna
Cad frunze-nmugurind asfalturi si aramiu imi e seninul ninsa rugina din inalturi imparfumeaza, rar, pelinul. Cad frunze, inflorindu-mi pasii si eu imi cad, de parca-as ninge, struni-voi oare, iar, arcasii luminii ce privirea-mi stinge? Cad frunze-adanc din vaste ceruri incercanate asternuturi... e timpul lacrimii prin ierburi si-al sufletului pus pe scuturi. Nu, sigur ca nu....altfel te amagesti ca ai lucruri importante
de facut, ca n-ai timp de iubire, de sentimente, te minti pe tine insuti, dar la un moment dat ne intoarcem la inceputurile fiintei noastre si descoperim ca in fond trebuintele ar fi cam aceleasi, cele de baza, e doar un pic de mai multa spoiala, cumva o alta cultura, civilizatie - lucruri inventate tot de noi - dar stii undeva in adincuri ca motorul tuturor lucrurilor este iubirea. Nu filozofez acum despre iubire, depsre ce inseamna sa fii indragostit, sau sa iubesti - un om, o carte, cuvintul e aproape automat folosit....ma gindesc la dragostea aceea frumoasa, la acel sentiment frumos si cald dintre oameni...si sigur exista, chiar daca nu e usor de gasit, Dar inveti la un moment dat sa pretuiesti fiecare clipa de iubire, fiecare zimbet si preaplin al sufletului. Cam atit azi. Nu va lasati pacaliti de motivatii si teluri mai mult sau mai putin reale chiar daca traim intr-un secol al tehnicii, stressului si al depresiilor. Viata aia adevarata, frumoasa sta in simplitatea si bucuria clipelor. Iar parasit cu adevarat poate ca nu esti niciodata. Poate de cel pe care l-ai iubit, sau il iubesti, dar atunci ceva nu a fost adevarat...n-ai vazut adevarul, te-ai amagit.....e frumos sa visezi dar uneori e si durerors.....asa ca cu sperante, zimbete si incredere in tine si Dumnezeu mergi inainte pe drumul existentei tale. Si chiar daca e toamna, si poate melancolie, nu uita sa zimesti, face si iti face bine. Asta este pt "ratusca"....nu ca sfat ci asa ca un gind sincer exprimat. Yra65 Poate pe alta data.....nu pot spune ca viata mi-a adus in cale numai bucurii, dar din durere si suferinta, dupa caderi, dupa abisuri, am regasit calea spre lumina, am invatat sa ma cunosc, incetul cu incetul si sa iubesc. Antoine de Saint Exupery spune ceva de genul-cine iubeste oamenii, semenii, iubeste cu mult mai mult decit cei ce se inchid in iubirea lor de cuplu,cam asa e ideea - sigur ca nu e citat - si ceva de genul iubirea care se roaga e frumoasa, cea care implora e dezgustatoare....asa ca in viata asta tumultoasa, de zi cu zi, fiecare se teme de ceva sau doreste ceva, fiecare cauta un sens al existentei sale mai mult sau mai putin constient, dar daca dragoste nu e nimic nu e.....asa ca sa fiti iubiti!!!! si sa iubiti! citisem si eu undeva chestia asta, dar uitasem. E adevarat...sufletul pereche exista..trebuie doar sa l cauti...sau poate nu, il vei intalni atunci cand te vei astepta mai putin
Am tras sforile toamnei
şi-am scris strâmb, pe uşă, inventar !! Acum, hai să-mpărţim toamna şi la partaj să luăm o frunză tu, o frunză eu, cinci vise tu, cinci vise eu şi tăcerea, apusul ţi-l las ţie. ploile le voi lua eu, iar tu o să ai toate furtunile stoarse de ultimele picături de vlagă. cu răsăriturile va fi mai greu. sigur ne vom târgui ca-n piaţă. am să ţi le cedez, totuşi, numa ca să-mi laşi mie nopţile şi toate neîmplinirile mele de fiecare zi Am tras sforile toamnei
şi-am scris strâmb, pe uşă, inventar acum, hai să-mpărţim toamna şi la partaj să luăm o frunză tu, o frunză eu, cinci vise tu, cinci vise eu şi tăcerea, apusul ţi-l las ţie. ploile le voi lua eu, iar tu o să ai toate furtunile stoarse de ultimele picături de vlagă. cu răsăriturile va fi mai greu. sigur ne vom târgui ca-n piaţă. am să ţi le cedez, totuşi, numa ca să-mi laşi mie nopţile şi toate neîmplinirile mele de fiecare zi
carti ce ne-au marcat existenta
- de
(anonim)
la: 22/10/2003 03:35:34
(la: Carti ce ne-au marcat existenta) desi poate parea pueril ,cartea care m-a marcat in adolescenta,a fost "Maria si marea"de Radu Tudoran.fara sa fie o carte de analiza sau macar de sinteza felul in care e scrisa m-a impresionat extraordinar de mult,atat de mult incat dupa aceea am incercat sa-i seman personajului,sa ma comport ca ea sa fiu ca ea....dupa un timp am inteles ca unele lucruri nu trebuiesc schimbate... mai tarziu,cand ma pregateam sa ies din adolescenta am citit"Toamna Patriarhului"de marquez ca sa ma indragostesc de literatura sud americana si de scriitor....inac sub impresiile cartii m-am apucat pentru prima oara in viata sa scriu proza.am scris incercand sa-i imit stilul....stiu,a imita nu inseamna a creea,dar in ceea ce am scris am pus tot sufletul meu .si ca dovada am fost premiata la un concurs de literatura... fara toate cartile mele(multe la numar si care nu au loc sa fie enumerate)nu stiu ce m-as fi facut
Florin, cred ca tu ai vacanta in suflet..
- de
JCC
la: 22/10/2003 08:33:23
(la: Traiasca vacantele!) Florin George, cred ca tu ai vacanta in suflet, ti-e data in fiecare clipa de multumirea sufleteasca de a-ti vedea copiii crescand in bune conditii si in a le asigura un viitor mai bun
nu trebuie sa regreti, mai tarziu o sa ai ocazia sa le ai si in realitate iti tinem pumnii... poate copiii tai vor pleca mai tarziu in occident si va vor duce si pe voi parintii acolo. mesajul tau mi-a strans un pic inima Florin, cei din occident se plang des, nu stiu sa aprecieze sansa care o au.. Diminetile de toamna sunt magnifice!Cand rasare soarele si-mi bate in geam,deschid larg fereastra si inspir aerul rece.Imi place frigul asta linistitor,si-mi mai place sa-mi iau cafeaua aburinda,foile de calcul si sa ma asez in fata calculatorului pentru a vedea ce mai e in lume.Mi s-a intamplat nu numai o data sa ma impresia ca dimineata e seara si asta imi alunga somnul(seara ma culc tarziu-nu am somn).Imi place sa privesc vantul ce misca copacii...Aici,in Montpellier nu e chiar toamna aia frumoasa de la noi.E rece dar umed si e un vant de te ingheata de aceea ador diminetile.E calm...linistit.Alexandra
Alexandra ai trait vre-o toamna in Bahamas?
Diminetele sint calde dar suportabile ,daca este o briza dinspre ocean vezi frunzele de palmier fluturind in vint,apa-i calda si de culoare verde albastruie de-i vezi fundul...pesti multi dar nu in toate zonele din cauza turistilor.Imi iau masca si aparatul de respirat si tusti in apa de pe catamaran...la prinz este foarte cald ,iti faci un ten de nota zece,mai bei un paharel de Bacardi amestecat cu suc de fructe,mai tragi o undita,mai tragi un scaldat. Se lasa seara si oceanu-i linistit ca si un lac. A venit timpul sa mergi accasa.Intind pinzele dar daca nu-i vint pornesc motorul Mercury si incetisor ,incetisor catre casa de pe coasta lui Nassau. O alta noapte de toamna ,sau vara ca nu mai stiu ,o alta zi.... Am fost in Copou la sfarsitul lui octombrie 2003.
Azi! Era asa cum l-am lasat - frumos! Pe Dealul Copoului, de jos, de la Biblioteca, si pana sus in Agronomie, copacii ti-aduc toamna in suflet. Ce m-a impresionat a fost Gradina Botanica plina de lume, de crizanteme (ce de culori! ca niste sentimente frumoase!) si de soare. Frigul isi facea loc pe sub haine, ma durea teribil un picior si tot nu ma lasam dusa... Erau oameni care se iubeau peste tot, oameni care nu se fereau s-o arate - bunici si adolescenti, ici-colo cate-o tricicleta cu-n prichindel cam obosit de aerul prea rece! A fost o zi frumoasa in Iasi, azi. Un Iasi care, din cand in cand, ma surprinde... E frig rau acum si s-a lasat noaptea peste Targ. Ma duc la Bolta Rece sa lupt cu frigul din oase si sa-nduplec lupul din stomac... Copou fericit! Merci la voi toti.Sunteti draguti.
Nu am trait toamna in Bahamas dar...am trait toamna sufletului meu.Mi-am privit lacrimile argintii inundandu-mi sufletul si firele de zambet cazand vested.Am simtit vestejirea de gand si sunetul de dor.Am gustat reteta lipsei de plin si cules singuratatea de mine.Am trait toamna sufletului si inca mai vine cateodata.Poate ca trece,poate ca ramane...dar e cea mai gra toamna si tot odata cea mai trista.Vreau o toamna vesela ,cu ploi adevarate si frunze ruginii.Locuiesc in centrul orasului si programul in depozit si seara in fata calculatorului nu-mi permite a alerga dupa frumusetea naturii,dar,spre fericirea mea,nici nu-mi lasa toamna mea sa revina.Merci.Sunteti minunati.Simt razele primaverii.Si totusi toamna adevarata e superba!Alexandra
|
 loading... |
(la: Nu...vreau...)
nish in format di proza, nush plashe?