sunt disperat

ne pierdem parti din identitate si asta e natural,pentru ca nu poti cara cu tine mitocania,intoleranta si sovinismul prin lume...alte culturi sunt mai putin inchistate decat a noastra si ideal e sa pierdem numai aceste aspecte ale identitatii noastre de romani si sa imbratisam parti benefice si constructive din celelalte culturi...astfel devii nu numai un roman mai bun ci si Un Om caruia ii pasa de evolutia sa...

viata prin alte colturi ale lumii m-a invatat sa apreciez mai mult ,sa iubesc acele aspecte ale sufletului de roman pe care imi era greu sa le vad clar cand eram in romania.

in aceasta mare gradina de flori care este planeta pamant,fiecare cultura are un farmec aparte si fiecare are parti bune si rele de asemenea.Sunt mandra si fericita ca sunt romanca, in ciuda tuturor greutatilor pe care le-am trait in romania(m-au ajutat sa cresc si sa ma formez ca om)
Iubesc folclorul romanesc,iubesc dansurile noastre populare,iubesc poezia si sensibilitatea specifica noua,profunzimea,setea de cunoastere si ingeniozitatea romanului.Iubesc muntii,marea,delta ,Enescu,Porumbescu,eminescu si toti ceilalti 'esti'( cu exceptia respectivilor presedinti)......desi Romania nu este de cat o floare in gradina lumii,cu mirosul ei specific si culoarea sa distincta,ma simt mandra sa apartin aceste culturi si nu as schimba-o cu alta pentru nimik in lume.NU ma intelegeti gresit,nu sufar de nationalism indracit,ma consider mai degraba un cetatean al LUmii insa ador culoarea sufletului meu de roman,pentru ca stiu ca si noi contribuim la frumusteea acestei Unitati in Diversitate care este planeta Pamant,intr-un mod autentic.

E adevarat ca as vrea sa fim mai toleranti si mai intelepti in alegerile noastre,in felul in care comunicam cu cei din jur si ma doare mizeria si saracia in care traiesc milioane de romani zi de zi,disperarea in care -s adusi de totala lipsa de oportunitati,de felul in care sistemul te scuipa in fata oricat de mult ai incerca sa traiesti demn si cinstit ,ma scarbeste nepotisul si birocratia,coruptia...si toate cele ,le stiti si voi la fel de bine ca si mine...

Si ce??noi le avem pe astea rele,altii le au pe ale lor.....suntem inca imaturi ca natiune ,pentur ca ceausescu ne-a furat cam 40 de ani de evolutie...sunt incredintat ca timpul le va rezolva cumva cumva pe toate
Fiti mandrii ca sunteti romani pentr ca romanii sunt frumosi si destepti.!!!Si daca sunt si jigodii cateodata sunt pentru ca viata i-a pus in situatii limita si pentru ca traiesc pe un nivel de supravietuire,pentru ca sunt incordati zi de zi ....luati un ameriocanoi sau orice alta natie de om si puneti-l in aceleasi situatii si veti vedea ca sansele sa devina prefacut si smecher sunt cam aceleasi.Daca ei sunt mai sinceri decat majoritatea romanilor si mai naivi(intr-un sens pozitiv) este pentru ca nu au cunoscut DISPERAREA.Think about it ,people,just think.

Sa nu ne fie rusine de identitatea noastra pentru ca totul face parte din planul acestui Univers.Prea uzata expresie"nimic nu este intamplator" este totodata si atat de adevarata...

-The warrior of Light is always trying to improve-

Cand nu mi-e lene (care din pacate mi-e destul de des) ma duc sa innot. Din pacate inotul presupune udarea parului (si cum am o gramada din asta insa prea putina rabdare) mi-e greu cu uscatul. Si imi lipseste un companion care sa ma incurajeze cu prezenta lui/ei. Sotul meu e un fel de pisoi de rasa si refuza categoric sa intre in apa mai adanca decat cada din baie. Altfel (in saptamanile eroice) ma duc de doua-trei ori la bazin, de fiecare data stau cam o ora jumate. Adica nu stau, inot :)
Anii trecuti am facut dans sportiv doua ore pe saptamana (nimica toata) dar a fost tare bine. In 'tinerete' am incercat de toate: balet, judo, aikido, taekwando, jogging (dar cu greu fiindca nu-mi place sa alerg). In anii cand am fost la universitate in Anglia am incercat aerobic, yoga squash si fotbal in sala, si mai ales sala de fitness cu aparate. De anul trecut incoace m-am lenevit foarte mult, mai ales fiindca n-am prieteni cu care sa ma duc la sport, si imi gasesc usor scuze ca sa nu ma duc cand sunt singura. Am o minge mare de gym (65 cm diametru) dar in ultima vreme sta cam mult pe dulap.
Televizorul incerc sa il evit cat de mult pot, fiindca ma face sa pierd vremea, dar imi place sa privesc dans sportiv, patinaj, gimnastica. Fotbalul, handbalul, si sporturile de echipa ma dispera (n-am rabdare sa urmaresc ce se intampla).
De fapt sportul meu preferat e plimbarea prin natura (mai ales pe la munte daca am ocazia, pe poteci cu radacini si pietre, si cand mai si urca e chiar un sport extrem). Am 28 de ani. Dar tu ?
Mai sunt si alte sporturi (neomologate): calcatul, aspiratul, invartitul clatitelor, si am fost surprinsa sa fac febra musculara de la acestea.
Cat despre sportul cu care se lauda AlexM eu nu il consider sport, e o placere ;). Ca si mancatul clatitelor, odata ce-au fost invartite de altii.

Am fost in excursie la Erguzon. Pe sosele departamentale, cel mult nationale. Mi-am amintit de nenumarate ori de iepurasii vostri, de atentia cu care ii inconjurati (pentru ca asta e una din conferintele pe care le citesc cu asiduitate). Ma uitam pe sosea... cred ca jumatate din populatia "iepuristica" a Frantei e decimata pe sosele:(.
Si ca tot a pove Alex despre papagali, proprietarii unui restaurant din Erguzon aveau un papagal mare. Nu vorbaret, dar foarte tiparet. Si povesteau proprietarii ca era si mai enervat si mai disperat acum, de cand achizitionasera si un motan. Aproape toti clientii mergeau sa vada "indeaproape" vocalistul, si de fiecare data cand se apropia de el o pereche de picioare "neimpantalonate", papagalul isi pleca capul ca si cum s-ar fi uitat la picioare cu pricina si scotea o serie de fluieraturi admirative chipurile, spre deliciul clientilor.

Destul de curios si controversat destin a avut in rastimpul acestor sase decenii actul de la 23 August 1944!

Numit pe rand:
cand ?mareata noastra sarbatoare nationala?;

cand ?prologul rusificarii Romaniei?;

cand ?fapt energic,de vointa al intregului popor?;

cand ?ziua unei odioase lovituri de palat?.

Actul de la 23 August isi asteapta inca o analiza documentata,atenta, riguroasa si mai cu seama,nepartinitoare,care sa-i defineasca locul si sa-i descifreze semnificatiile profunde si complexe in istoria neamului, ca si in viata politica internationala.

Cert este,insa,un singur lucru:

indiferent de caracterul partizanal al interpretarilor si omeneste vorbind, limitat si subiectiv al documentului memorialistic, el ramane un eveniment de importanta deosebita.

Tocmai de aceea, din sirul lung de posibile definitii pe care le-a primit si le va mai primi actul de la 23 August, putem retine cu certitudine aceasta formulare a istoricului englez John Erickson :

"?23 August 1944 s-a dovedit a fi una dintre zilele decisive ale intregului razboi?."

Oare numai,ale intregului razboi???!!!

O prima problema este cea legata de motivele intrarii, participarii, dar si ale iesirii Romaniei din alianta de razboi cu Germania fascista.

Astazi nu mai este un secret pentru nimeni, ba este un adevar qvasiunanim-acceptat de istorici si politicieni, faptul ca Antonescu s-a angajat in acest razboi si a angajat armata si tara insasi in conflagratie nutrind increderea nestramutata ca, dupa castigarea razboiului de catre germani, Romania, ca aliat, isi va recapata teritoriile strabune rapite prin Dictatul de la Viena si respectiv,prin ultimatumul lui Stalin.

Asa se si explica de ce la inceput a existat un larg si cuprinzator caracter de masa, de entuziasta si sincera sustinere populara, care, insa, pe parcursul razboiului, dar in mod inexorabil dupa victoriile URSS si ale aliatilor, cand victoria germana parea tot mai indepartata si mai incerta, aceasta stare de spirit colectiva a inceput sa se diminueze, ajungand la sentimente diametral opuse. De disperare,refuz de a lupta, mergand pana la impotrivire fatisa.

Il putem denumi ca:un prim avrtisment al istoriei...

Poporul imbratiseaza cu entuziasm si spirit de daruire o cauza,este dispus sa mearga pana la sacrificiul suprem,dar cu o conditie decisiva - sa i se ofere o motivatie clara luptei sale,sa i se spuna cinstit pretul pe care trebuie sa-l plateasca,dar si scadenta ferma a actiunii.

In nici un caz el nu va accepta la nesfarsit demagogia, minciuna, promisiunea neonorata. O cauza,oricat de generoasa ar fi ea initial,daca nu este acoperita de rezultate, sfarseste prin a fi urata si tradata chiar de cei mai infocati sustinatori.

Un alt avertisment al istoriei il avem dat de modul in care partide politice,in primul rand cele astazi definite cu un termen generic si cam vag,partide istorice?, scoase de Carol al II-lea prin ?lovitura de palat? in afara vietii politice,dar mentinute si de regimul Antonescu in aceeasi situatie,au reusit sa catalizeze protestul societatii civile,al maselor nemultumite.

Deci: adevarul, dreptatea sociala, cauza nationala nu pot fi infrante si nu mor; mai mult, ele pot si trebuie sa invie din propria cenuse.

In fine, dar nu si in ultimul rand, actul istoric de la 23 August 1944 a fost, prin complexitatea si profunzimea implicatiilor sale, o foarte sugestiva ilustrare a raporturilor reale dintre politica interna si politica externa intr-un stat national si suveran.

Cu titlu de exemplu, desi Romania era, teoretic, aliata,deci egala cu Germania,in realitate,autoritatile Wermachtului,dar in primul rand, ambasadorul Killingger,dar si trupele germane,se comportau fata de autoritatile romanesti si fata de societatea civila ca niste adevarate autoritati si forte de ocupatie.

Aceasta a si facut ca, pe fondul ororilor razboiului,a pierderilor de vieti omenesti,sacrificiile si privatiunile de tot felul sa se acumuleze crescand si sa ia forma unei revolte antihitleriste de masa,cu un tot mai pronuntat caracter politic.

Nu este mai putin adevarat ca, in pofida tuturor asigurarilor date inca de la 2 aprilie 1944 de catre V.M. Molotov, (si anume ca guvernul sovietic ?nu urmareste scopuri de dobandire a vreunor parti a teritoriului romanesc, sau schimbarea regimului social din Romania si ca intrarea armatelor sovietice pe teritoriul Romaniei este dictata exclusiv de necesitatile si de continuarea rezistentei de catre armatele adversarului?) in aprilie 1945, cu prilejul unei discutii cu o delegatie iugoslava condusa de Iosif Broz Tito, I.V. Stalin avea sa declare fara echivoc:

"Acest razboi nu este ca acela din trecut. Oricine ocupa un teritoriu, impune si propriul sau sistem social".

Ceea ce nu face decat sa intareasca,fara nici o putinta de tagada, istoricul ?pumn in masa? trantit de A.I. Vasinski direct in fata Regelui Mihai I,atunci cand acesta incerca sa se apere,citand in mod iluzoriu ?Declaratia privind Europa eliberata? adoptata la Conferinta de la Yalta din 4-11 februarie 1945: ?

"Yalta sunt eu!?."

Bibliograph:

Marturisiri ale istoricului englez John Erickson;
Istoricul Florin Constantiniu;
WilhelimTaciturnul;
Dr.FI Dworschak.

Cu bine,
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!

Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.

- nenea Ismail (da' poate imi joaca feste memoria...oricum avea un nume turcesc sadea) la care stateam in gazda in centrul Constantei, intr-o casa mica cu curte mare in care mancam sub vita de vie;
- covrigii cu susan si kefirul de vis;
- pestisorii mici si sarati prajiti in pesmet care se vindeau la cornet;
- cafeaua la nisip (pe care o beau ai mei...foarte tacticosi);
- arsurile de la soare si iaurtul trantit pe spinarea carne vie :-(;
- pendula "lu' tanti Xenia", a doua gazda la care ne mai duceam, tot in Constanta. Asteptam mereu sa iasa cucul si cand facea gat ii dadeam in cap...copii...ce vreti...;
- apa marii din care NU voiam sa ies sub nici o forma,apoi baile noaptea la nudul gol;
- meduzele scarboase;
- castelele de nisip si desenele facute pe nisipul ud;
- inghetata la pachet, care se manca in cofetarie (cu stafide si nuca...buuun de tooot!);
- parcul de vacanta si cursele cu masinute din care nu mai voiam sa ies;
- vata de zahar care mi se lipea de fata;
- lupta cu tantarii seara, inainte de culcare;
- lupta cu fratele meu zilnic pe plaja - cu pistoalele cu apa;
- halatul de plaja cu gluga si imprimeu cu ursuleti (primit din Germania, de la pachet);
- spectacolele de revista (Teatrul de Vara sau asa ceva...) la care mergeam cu ai mei si cu fratele meu;
- nisipul fin pe care-l gaseam in haine cand despachetam valiza ajunsa din nou acasa;
- scoicile albe si colorate din care imi faceam coliere gaurindu-le cu acul irosit in foc (spre disperarea mamei!);
- apoi vacantele de adolescenta din Costinesti (fara detalii ;-) )
si multe, multe altele...

Catre ofemeie de la o alta femeie (si romanca).

Stii, suntem cam pe aceeasi lungime de unda.
Dupa ce am vizionat filmul de curand aparut - Fahrenheit 9/11 - incep sa fiu tot mai convinsa ca astfel de scenarii sunt la ordinea zilei, ca e vorba de America sau alte puteri economice ale actualitatii.
Si, in fapt, mi-am pus intrebarea - chiar daca doar la nivel personal si abia schitata - cand va veni si randul Romaniei...pana acum am reusit sa intram in Alianta Nord-Atlantica, impreuna cu alte tari la fel de disperate ca a noastra - si asa putem furniza carne de tun scopurilor imperialistice si mercantile ale Marii Natiuni...de fapt, ale conducatorilor ei.
Atacul la Twin Towers nu a fost facut de iracheni - adica Saddam - si totusi ei au fost incriminatii si atacati...s-a gasit astfel o scuza pentru a invada o tara si a o exploata...
Singurul lucru pe care noi, cei care nu contam, il putem face e de a nu ne lasa manipulati si de a incerca sa banuim adevarata realitate, ceea ce se ascunde in spatele mastilor de pe scena politica a lumii. Iar America a ajuns la un limite de toleranta prin contrastul pe care-l afiseaza intre aparente si adevarata realitate...
Exista cei puternici, care cred ca banul poate cumpara si realiza orice vor, care se cred infailibili si se declara "presedinti de razboi" cu orgoliu, in timp ce pe ascuns rad de ignoranta si naivitatea maselor...dar si noi existam si inca putem exprima o parere si putem refuza de a ne lasa manipulati cu usurinta!!!
Poate Romania nu va fi atacata fatis, dar in mod subtil si in ascuns, viermele roade de ceva timp si-si face planurile sale de invazie...in mintea si in aviditatea noastra, in dorinta de occidentalizare, de integrare europeana. Si noi acceptam situatia, ba inca suntem multumiti de a fi considerati de o asa mare putere, uitand ca inca ne lipseste o baza solida pentru a creste liber si democrat ca si occidentul...ca mai intai trebuie sa renuntam la mostenirea lasata de comunism in minti si suflet pentru a putea crea o societate si un nivel de trai superior.
Am spus ceea ce cred si ar mai fi altele de spus, dar timpul nu-mi permite.
pe curand.

Dragule, cum se face ca de fiecare data cand cineva te contrazice in ideile pe care cu nonsalanta le expui il condamni ca se foloseste de atacul la persoana? Pai ce, te confunzi cu ideile astea, sau persoana ta intruchipeaza niste idei?... Nu te flata singur, nu esti atat de important pe cat crezi si nici asa de patrunzator cu mintea incat sa nu-ti poata sta nimeni inainte. Nu te-am atacat prin nimic, dar vad ca tu abuzezi de ceva vreme de ceea ce se cheama "pusul pumnului in gura". Mai abuzezi si de bunavointa mea fiindca in timp ce pun intrebari la care astept mult si bine raspunsuri, tu continui cu aceeasi serenada despre felul de a fi al unora sau altora. Pt. tine vad ca mai mult conteaza persoana ce-ti scrie decat ce anume scrie ea.

Te rog sa-mi spui si mie prin ce anume am fost partinitor si necivilizat? Te asteptai, poate, sa te laud si sa incep sa ma gudur pe langa tine ca un caine credincios? Nu sunt genul, in primul rand, si nici nu-mi place sa ling talpile altora ca sa-i fac sa se simta bine. Asta inseamna ca sunt necivilizat? De fapt ce intelegi tu prin "civilizat"? Sa nu indraznesc nici macar sa te contrazic, sa ma fac ca nu vad cum incerci sa ma tii la distanta deoarece nu-ti cad bine comentariile mele? Nu-i nimic, nu te pot obliga eu sa iei de bune spusele mele, asa dupa cum nici tu nu ma poti forta sa le iau pe ale tale de bune, nu-i asa? In ultima instanta am opiniile mele la fel cum tu le ai pe ale tale, si nu renunt la ele fiindca tu si inca vreo cativa pe aici va simtiti atacati personal de ori de cate ori imi expun unele pareri. E treaba voastra cum va simtiti, asta inseamna ca ce spun eu are unele ecouri. Si-am sa dau socoteala pt. tot cuvantul rostit.

"Mai, uite cum sta treaba. Vad ca de la inceputul acestui subiect continui sa pendulezi intre crestinism, credintele asiatice si cele mai moderne (protestantism si neoprotestantism), fara o directie clara, in opinia mea." Va sa zica "IN OPINIA MEA"... Imi mentin parerea pana la proba contrarie. Cand vei inceta sa folosesti sincretismul religios pe post de crestinism am sa incetez si eu cu ridicarea atentionarilor.

Ai afirmat ca: "Am venit cu exemple din BIBLIE ,de la marii filozofi si ganditori...chiar m-am exprimat si eu, ce gandesc despre subiectul tratat.Ganduri personale... cu siguranta ce nu am pretentia de a se situa la nivelul marilor ganditori." Tocmai in asta consta sincretismul tau, intr-o compilatie de citate disparate (disperate?), citate care ti-ar fi facut cinste daca le-ai fi folosit pe rand si daca le-ai fi expus din start cu mentiunea "eu personal cred ca sunt (sau nu) adevarate". Dar din moment ce le-ai expus fara a face aceasta precizare, da-mi voie sa ma indoiesc de intentiile tale. Gandeste-te ca nu intotdeauna intentiile noastre bune sunt si adeverirea viitoarelor lucruri bune. Acestea pot fi f. bine apanajul unor fapte rele: "drumul spre iad e pavat cu intentii bune!"

Pt. mine a divaga inseamna teoretizare fara tinta precisa, in acest caz. De aceea am afirmat ca ar fi fost de ajuns sa spui "sufletul este nemuritor". Restul e balast menit sa ingreuieze si mai mult mintea celor care incearca sa inteleaga pe cale mentala ceea ce trebuie inteles cu inima, cu sufletul. Despre asta incerc eu sa te fac sa intelegi: crestinismul autentic este traire, nu disperare in gandire, nu gandire in disperare! Poti sa le stii pe toate, daca nu experimentezi (implementezi in propria viata) ceea ce cunosti, ramane doar ca o cireasa ce se usuca pe ram fiindca nu-i culeasa la timp- precizare: vorbesc aici la modul personal, deci si pt. mine.

"Deci afirmatii au fost..." Spune-mi si mie asa, ca la un copil de gradinita, care sunt afirmatiile tale concrete cand nu folosesti citate? Iti cer sa fii pe intelesul tuturor cu niste lucruri asa de sensibile si interpretabile, nimic mai mult. Asta inseamna ca sunt duplicitar? Cred ca nu realizezi care este cu adevarat sensul expresiei. Duplicitar inseamna sa lupti pe doua fronturi, sa te dai cu cel mai tare si sa-l calci in picioare pe cel mai slab, sa injunghii pe la spate, sa le admiti pe toate chiar si atunci cand vin in contradictie cu propriile tale opinii s.a.m.d. E ceea ce se cheama fatarnicie. Am fost eu fatarnic in relatia asta scrisa pe cafenea?

"Ce numesti tu citate "disparate"?ce idei ascunse sunt???!!!" Citatele disparate sunt cele scoase dintr-un anumit context pt. a folosi in altul, in timp ce adaugi cateva luate aleatoriu din alti autori. Stii ce spune biserica? Citatele Scripturii se explica unele pe altele, nu mai au nevoie de "completari". Completarile astea pot fi niste interpretari, dar nu pot fi luate ca si cuvant de lege inaintea cuvantului divin. Ideile ascunse sunt cele care se insinueaza. Cam la fel cum au fost acelea care au dus la caderea primilor oameni: "oare a zis Dumnezeu sa nu mancati?" ehei, a zis El, "dar stie ca atunci cand veti manca veti fi ca El"... Prin urmare jumatate de adevar este mult mai periculos decat o minciuna sfruntata. Spui tu intregul adevar?

"Nu imi amintesc a nu fi raspuns la intrebari "indecente"/incomode cum tu le numesti." Sa-ti improspatez memoria: ce zici de intrebarile mele legate de reincarnare?

Lasand la o parte faptul ca ma faci nesimtit (fiindca nu fac pt. tine dovada bunului simt), am "comunicat sincer si deschis" cu tine inca de la inceput. De aia spui ca te-am atacat. Daca mi-am expus in acest mod parerile si-au venit in contradictie cu ale tale inseamna, cu siguranta, ca tu esti o persoana ce se confunda cu teoria ei.

"Enigmescule,de ce vorbesti tu in numele unei multimi?" In primul rand te rog sa-mi folosesti id-ul carapiscum, da?! In ce priveste vorbitul in numele unei multimi ce sa fac, defect profesional (pe de o parte). Pe de alta parte am vorbit in numele meu personal si modul meu de expunere poate avea, la fel ca si al tau, ceva prin care sa se diferentieze de celelalte. Consider ca nu mi-am arogat nici un drept asupra multimii.

Chiar atat de convins sunt de unele adevaruri incat nu permit sa fiu constrans in a mi le schimba. Accept orice alte pareri care nu vin in contradictie cu conceptiile mele despre viata, lume si Dumnezeu. Si chiar pe acelea care se adeveresc la inceput a nu veni in contradictie, tot le cercetez inainte. Stii de ce? Fiindca sunt f. suspicios cu oamenii care se arata invatatori pt. altii dar care pt. ei insisi nu sunt reformatori spirituali. "Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos", zice Ap. Pavel. La fel si eu, cercetez inainte de a accepta ca bun ceva anume.

"Si in final iti marturisesc:nu iti port pica,chiar apreciez unele comentarii ce le-ai publicat insa fii mai realist si renunta la atacurile la persoana." Si eu iti marturisesc ca n-am avut si n-am nimic cu tine personal, nu-mi pasa cine sau ce esti. Eu m-am invatat sa nu ma uit la fata omului pt. a-l judeca. Problema e ca fata omului de multe ori arata interiorul acestuia. La fel si cuvintele izvorate din inima lui.

Sunt realist atat cat imi permite ratiunea, dar sunt destul de realist incat sa n-astept de la nimeni laude pt. ceea ce scriu sau gandesc. Lauda lumii este desarta si trecatoare, azi te pune pe piedestal, maine te calca in picioare. Prin urmare complimentul tau imi este indiferent. Sper ca asta nu inseamna tot "atac la persoana".

No hai, sa fii sanatos, fericit si cu lacrimi in ochi!


-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

.. depinde ce intselegi prin el Dinisor si aici vreau nu vreau, apelez iar la definitii. Nu degeaba unele cuvinte au mai multe sensuri. Daca intelegem prin cinism atitudinea omului care da pe fatsa cu sange rece fapte sau ganduri condamnabile sau care calca fara sfiala regulile morale de convietuire sociala si reguli de buna cuviintsa, atunci este destul de dificil de a compara acest gen de cinism cu puterea de controlare. Dar daca dimpotriva, intelegi prin cinic un adept al filozofiei grecesti care propavaduia o viatsa simpla si intoarcerea la natura, atunci poti poate sa consideri aceasta stapanire de sine ca fiind intr-un fel relatata cu acest mod de a trai sau a dori sa traiesti ( intoarcerea la natura, n.b.)

Resemnarea de care vorbesti este ultimul satgiu al nereusitei. Dar pana acolo omul lupta. Si lupta cu toata energia de care este capabil. La mine aceasta nu cred ca este resemnare ci este protectie. De ce protectie? Pentru ca am ajuns de exemplu intr-o anumita situatie la un nivel fara ieshire. Unde te intorci si dai cu capul, dai numai de zid si nu este nici o ieshire. Si atunci, acest numit "fatalism" de fapt este o masura de protecite. Adica accepti situatia asa cum este facand-o suportabila cu ganduri ca cele exprimate in emailul anterior si prin asta te calmezi, aduni energie pentru ca atunci cand apare prima bresha in zid sa potzi sa sari si sa dai la cap. Ori asta e protectie in opinia mea, nu e resemnare. Te protejeaza sa nu inebunesti de disperare, de ura, de dragoste, de frica sau mai stiu eu de ce.. Nu nu, este orice in afara de resemnare. E un fatalism acceptat pana la momentul prielnic. Cum ne spuneau moshii? "Te faci frate si cu dracu pana treci puntea".. dupa aia mai vezi......

AlexM

Din pacate se trece, in mod ciudat, cu vederea, ce anume ar fi putut genera aceste actiuni impotriva Rusiei. Care ar fi motivele pentru care femeile cecene ar fi gata sa-si dea viata, tapate cu centuri de explozibil, pentru o cauza pe care rusii o considera terorista ?
Ne putem intoarce putin in timp, in secolele 19 si 20. De ce oare nu se spune nimic despre atrocitatile facute de rusi ? (exterminarea unor familii intregi de ceceni, violuri si deportari in Siberia). Oare rusii au avut dreptul sa faca toate acestea ?
Ati auzit vreodata de Basarabia si Bucovina si de lucruri asemanatoare care s-au petrecut si acolo ?
Multe femei cecene au declarat ca procedeaza astfel din disperare, in numele copiilor si sotilor lor-asasinati de rusi.
Teroristii au vrut sa negocieze si la teatrul din Moscova si la scoala din Osetia. Doreau un singur lucru : TARA LOR INAPOI !
Rusii au intervenit brutal. Apoi au declarat ca au existat victime "colaterale". Dar parintii copiilor au vazut. Cei mai multi copii au fost ucisi de trupele ruse care nu au dorit sa negocieze cu teroristii.
Daca Rusia si-ar fi pus planul in aplicare si acum ar fi existat o mica zona in jurul Bucurestiului care sa se cheme R.S.S. ROMANA cum am fi reactionat oare ? Am fi intors si celalalt obraz, am fi ridicat din umeri neputinciosi si am fi spus: ASTA E !?

Trebuie sa mai amintesc ca ostasul sovietic a mers pe sub ghiata cu tigara aprinsa pina la Berlin! Acest ostas cu votca in nas ori la comanda omoara tot ce-i iese in cale chiar si proprii parinti in numele revolutiei si al partidului! Rusi sunt un popor crud si salbatic aflat sub controlul mongolilor prea mult timp pentru a se civiliza indeajuns! Au sarit peste renastere, intrind in istoria moderna pe usa din dos cu o cultura medievala veche si inapoiata!
Dementa lui Ivan cel Groaznic si a lui Stalin sunt .....premergatore celei lui Putin! Nici Petru cel Mare nu era intreg la minte iar Ecaterina cu Orasele ei de carton o dovada ca "Imparatul e gol" mai tot timpul prin stepele pustii si goale, asa ..asa..pina-n zilele noastre!!
Rusia intreaga si chiar in acea marunta parte de la west de Urali e Asiatica! Respectul pentru cultura Europeana apartinea odata citorva nobili, putini la numar! Dupa 1917 omul nou creat dupa indicatiile lui V.I.Lenin nu are nici o consideratie pentru valorile civilizatiei westului "cosmopolit si decadent"!
Indobitocit, manipulat si alcoolizat poporul rus se considera pur si arian! O duritate si o mindrie sava domina toate paturile sociale!
Ca mindru slav Putin nu se va lasa "injosit" sa ceara sfaturi Mossadului!
Rusia e prea mindra, prea corupta, prea totalitara pentru a primii sfaturi ori ajutor din afara! Tarul Putin nici atit!
50% din copiii au fost impuscati de rusii! Asta e rugula Rusa!
Important pentru Putin a fost ca perioada de criza sa fie scurtata, neluind in considerare numarul de victime. Timpul scurt si pe urma .....mortii cu mortii.... vii cu vii!
In acelasi timp Rusilor le place grozav sa atite in partile alea rica intre minoritati sub supravegherea atenta a patrulei rusesti!
Transnistria si Cecinia si Caucazul sunt un exemplu!
Capitala Ceciniei, Groznii e un oras in ruine unde si-au pierdut viata mii de inocenti! Copii, femei,....batrini....si pe ici pe colo citiva luptatori! Cizma ruseasca nu a batut cazaciocul numai in batatura ori pe platoul de defilare, a calcat peste oase, peste fete, peste inimi! Lipsitii de orice sperata locuitorii acelor locuri in disperare au recurs la orice mijloace! Unele mai singeroase decit altele!
Nimic din toate astea nu justifica crimele teroristilor Cecinieni, dar nici pe cele ale teroristilor Rusi! Am ajuns la o axioma!
Blestematii de Rusi, blestematii de Cecinieni!
Nu vad ce as mai avea de spus si nici care ar fii calea de a rezova lucrurile aste teribile!
Las la indemana colegilor sa gasesca o rezolvare rezonabila.............. intr-un timp LUNNNGGG, lunggggg de
tot!
S-auzim numai de bine!
"K"

Daca ti-au spus:...you are a fool...ar aavea inteles de fraier, nu prost. Nu sint totuna....:).

Destin are dreptate: banca ar fii aflat foarte repede si ar fii trebuit sa dai banii inapoi.

Ai scris:
'...in adancul sufletului meu ca ceea ce am facut este corect...'
si
'...impartasim experienta cu cativa prieteni
( americani toti!!) si astia ne tot zic ca suntem prosti...'

ai facut ceea ce este normal desi te vad cam buimacit dupa ce s-a intimplat....:)

De obicei eu cind ma duc la banca mi se numara banii in fata la ghiseu si apoi ii numar si eu in fata ei. Greseli se pot face.
Ma surprinde foarte tare ca ati plecat cu banii si apoi v-ati intors.
Adica casiera n-a numarat banii in fata voastra si apoi voi ati verificat ce vi s-a dat? Mmmmh! Ciudat. Si daca va dadeau mai putin? Daca se facea o greseala pe 'cheque'?

Inapoi la subiect:
Da-mi voie sa ma indoiesc de moralitatea 'prietenilor' tai. Esti sigura ca n-au spus-o in gluma?

A doua parte a subiectului tau :'...Exista exceptii cand omul...omul testat si impins in ispita' este mai dificila.
Personal cred ca ispita nu ar infringe un om cinstit.
Destul de greu de spus daca disperarea i-ar cobori fruntea.
Am citit cindva ca 'razboiul nu schimba oamenii, le dezveleste doar adevarata fata'.

Cam atit deocamdata.

- nu, nu exista LIMITE pentru cinste. Este un principiu care trebuie urmat ca atare, fara sa te intrebi daca exagerezi. E ceva de genul: alba sau neagra, fara nuante de gri.

-nu exista scuze pentru un furt pe care il comiti tu insuti. Orice scuze ai aduce sunt doar un fel de-a-ti 'fura singur caciula'. Constiinta nu poate fi pacalita si nu te iarta. In ce priveste furturile altora, e mai bine sa nu le condamni mai mult decat a spune ca 'nu a procedat corect', aceasta fiind atat in raport cu altii cat si cu sine insusi. Disperarea poate impinge la furt, dar daca esti chiar disperat nu vei cauta justificari si scuze.

-exista reguli si reguli, unele mai importante altele mai putin. convenientele si uzantele sociale sunt uneori obiectul a mai multa tevatura decat unele legi morale.

In concluzie eu cred ca tu ai facut bine ce ai facut, si stii aceasta, insa vrei poate o confirmare, poate o lauda indirecta.

Desdemonovici

Chiar daca Tom Cruise ia 20 milioane dolari pentru fiecare film in care joaca, marea majoritate a artistilor face foamea chiar si in America. El castiga mult pentru ca aduce un venit foarte mare.

Cei mai multi cauta cu disperare un rol ori isi storc creierii sa compuna o melodie pe care nu o asculta nimeni. Intre timp spala vase prin restaurante si nu au nici macar asigurare medicala ca lumea. In plus, majoritatea banilor sunt luati de marile companii producatoare si distribuitoare.

Daca America este acum sediul creativitatii, nu ma refer aici la calitate, este tocmai pentru ca se respecta drepturile de autor, iar munca fiecaruia era recompensata pe masura calitatii.

Asa e, ai dreptate, femeile cu greu reusesc intr-un domeniu al barbatilor si daca mai sunt si imigrante...au de doua ori mai putine sanse...:-)) dar nu disper....nicodata nu se stie "de unde sare iepurele"
Eu ma duc acum sa mai pun burta pe carte cum spune LMC si bine zice, ca nu-i de gluma! :-)

Tomorrow Never Dies!

Pai nu-ti spusei? La vancouver de Canada...Habar nu am cit de departe sau aproape sint de tine ca eu la geografie is mai de "C" :-)

Spune tu la fata, care e distanta dintre noi...:-) OK? Pls..

Acu' mai plec si acasa ca ma cheama familionu' disperat...dar intru eu mai tirzior de o sa mai am posibilitati..

si cum sa dau buzz tu? ca la asta cu computerele is de ..."D"..Acu' sa nu ma intrebi la ce's de A, ca nu spun ..:-)

camyb1981
Nu am ce sa regret de-atunci... Tot ce tin minte este ca mi-am facut teme la lumina lampii, ca inghetam de frig iarna si o data, in incercarea disperata de a-mi dezmorti picioarele chiar mi-au luat foc sosetele, atragindu-mi avertismentul mamei ca aduce ghinion; am fost obligati sa mergem imbracati in pionier in tabara(!!!)si am stat la cozi infernale pentru diverse alimente, printre care si banane (verzi) pe care nu stiam sa le maninc...

stiam ca scorpionii sunt foarte activi in viata sexuala. norocul lor, nu ;-)? o citii pe-aia cu porcul. chiar am comentat la un moment dat intr-unul dintre subiecte. nu ma intreba cand , unde, ca in labirintul asta de subiecte, ca sarim cu totii ca finu' lui sis, nu imi amintesc.

din ce stiu, ma inteleg bine cu racii, scorpionii si leii. asta din experienta proprie. ce scrie la carte, tu cred ca stii mai bine ca mine. ideea e ca racii imi asigura certitudine, liniste, calm. scorpionul imi umple viata de suspans, action si provocare. iar leul incearca saracul disperat sa ma domine si mi-e al naibii de drag sa il intep cu acusoruuuul cu venin...nu de alta, dar prea se crede regele padurii...! lasand gluma la o parte, m-am inteles bine cu leul pentru ca are o personalitate puternica, si tantalaii ma obosesc rau!

altfel, ma fascineaza sa citesc despre zodii. ca titlu informativ. caci e mult mai fascinant sa descoperi fiecare individ(a) in parte. e bine sa stii ce trasaturi e posibil sa aibe la baza,data fiind zodia, dar e super sa cunosti omul si firea lui/ei. daca ai niste link-uri despre zodii, trimite-le ca m-as bucura :D
_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!

Mi-am recitit acum mesajul anterior si mi-am dat seama ca mi-a trebuit mult curaj sa fac acele destainuiri unor persoane straine, pe care nu le cunosc in realitate. Probabil am simtit in adancul sufletului meu durerea si nelinistea de odinioara, atunci cand am citit randurile tale.

Sincer sa fiu nici nu stiu ce ti-as mai putea spune. Se zice ca "nevoia te invata"! Eu cred ca nu se pot trasa niste sabloane peste problemele fiecaruia. Ceea ce ne putem permite in cazul de fata este o teoretizare (ce-si are totusi si unele obarsii practice) la modul general, insa tu, ca si noi toti deopotriva, trebuie sa-ti alegi calea ce-o vei considera potrivita pt. tine si prietena ta. Contrar opiniei unui ante-scriitor aici, eu stiu ca daca n-ai fi apropiata de prietena ta si daca nu i-ai dori binele pe care tu insati il simti in adancul inimii, atunci nu te-ai mai chinui sa incerci ceva in privinta sufletului ei. Ai fi, mai mult ca sigur, nepasatoare. Ori tu, mi-am dat seama de asta de la primele randuri, tu SUFERI pt. ea- o suferinta muta, mai dureroasa uneori decat taietura intr-un ciob de sticla. Sigur ca noi vrem ca in viata sa se intample cam asa: prietenii nostri sa rada atunci cand noi radem si sa planga atunci cand si noi plangem. Dar de cele mai multe ori nu se intampla chiar asa- si ce e mai dureros decat cateva cuvinte aruncate din complezenta? Ce vreau sa zic cu acestea? Ca probabil simti si tu nevoia de "grija" sufleteasca venita din partea prietenei tale, insa ea isi are propriile griji si "tina de pe ochii mintii" o face sa te vada pe tine si eforturile tale printr-o prisma cel putin ciudata, daca nu chiar intunecata. Eu sunt un muritor de rand, un fir de nisip care maine nu mai este, dar imi aduc aminte adesea de un cuvant rostit de Mantuitorul, cuvant care parca imi scrijeleste creierii: "nimic nu este in lume mai mare decat ca cineva sa-si puna viata pt. prietenul/aproapele sau"!!! Prin asta nu se intelege neaparat jertifirea fizica, ci si patimirea sufleteasca.

Iti atrag totusi atentia ca daca ea refuza pana la capat orice fel de "compromis" pe tema aceasta, e posibil sa slabesti si tu in inima si sufletul tau. O sa ajungi sa-ti para atat de rau (din pricina atasamentului, desigur) incat o sa incepi sa "te razbuni" pt. timpul pierdut. Nu va cunosc firile, dar asta se intampla de obicei. E usor sa te pierzi cu firea si intr-un moment de deznadejde sa te lepezi de toate stradaniile tale de pana atunci. Iti spun aceste lucruri nu fiindca o sa vi se intample si voua, ci ca sa fii pregatita dinainte si sa nu disperi in caz ca se adeveresc.

Oricum ideal ar fi sa n-o pisezi la cap cu tot felul de chestii legate de credinta si religie, pomul crescut intr-un anume fel nu mai poate fi indreptat decat daca se altoieste o mladita tanara, un vlastar pe el- ori asta necesita ceva timp, nu-i asa? Mai mult ca sigur ca atunci cand i se taie creanga, un pom geme de durere si plange, dar el nu stie ca e spre binele lui. Abia cand va fi mare si viguros va da roade frumoase si va intelege ce s-a intamplat atunci. ;}

Sa ai spor si ajutor.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

Vrei sa-ti spun si eu ceva? Astazi, cand abia incepusem sa citesc ultimele tale mesaje pe care mi le-ai adresat, chiar inainte de a ajunge la marturisirea ta cum ca ai plans de fericire, am fost si eu la un pas de a-mi da lacrimile. Cauza n-a fost nici interioara, nici exterioara, ca sa zic asa. Doar mi-am amintit o pilda care se potriveste ca o manusa prietenei tale si, de ce nu, noua tuturor.

Asadar era odata un mare pustnic, un om caruia i se dusese vestea in toata tara despre cat de devotat era lui Dumnezeu in tot ce facea. Si se invrednicise nu numai de bunatatile raiului inca din viata, dar de cate ori mergea la lucrul sau zilnic vedea alaturi de urmele pasilor sai si un alt rand de urme care, prin vedenie ingereasca, i se descoperise ca fiind ale Domnului. Asa isi petrecea zilele si parea sa urce din treapta in treapta cu fiecare clipa.

Dar uratorul pacii si al binelui, vrajmasul diavol, ca sa-l faca sa cada din treapta aceasta a desavarsirii (fac o paranteza: "sub cel ce sta pe creasta muntelui se casca o prapastie"!- aluzie la cat de usor poti cadea in abisurile mandriei) l-a ademenit cu o oarecare ispita si el s-a lasat prins de pacatul desfraului cu o femeie nerusinata. Dar abia petrecuta fapta aceasta ca imediat a inceput a boci cu disperare, a-si cere iertare de la Dumnezeu ca insusi Ap. Petru dupa lepadarea cea de 3 ori. Si plangea mai cu amar fiindca acum nu mai vedea cele doua randuri de urme, ale lui si ale Domnului, ci doar pe ale sale. Asa ca vazand ca plansul lui nu are nici un raspuns imediat, a inceput a carti intreband aproape deznadajduit:

-Doamne, de atatea ori ai fost cu mine, ai umblat langa mine in toate zilele vietii mele si m-ai tinut de mana ca pe un slujitor vrednic ce ti-am fost; iar acum, cand am cazut in aceasta mare a pacatului, in loc sa-mi fii aproape si sa ma sprijini, Tu nici macar nu Te mai apropii de mine? Unde este randul tau de pasi? De ce ma lasi singur sa ma zbucium fara nici un folos si fara vreo mangaiere?

Intr-un tarziu Dumnezeu ii trimise prin ingerul sau acest raspuns:

-In toate zilele vietii tale am fost cu tine, te-am aparat, te-am sprijinit, te-am indreptat, te-am tinut de mana. Spui ca te-am parasit acum fiindca nu mai vezi cele doua randuri de urme? Nu poti sa le vezi, pt. ca Eu acum te port in bratele Mele, te duc la sanul Meu ca pe oaia ratacita!!!

Din acea zi, acel pustnic nici n-a mai picat vreodata in asa inselare draceasca.

SI pt. ca tot am ajuns la capitolul pilde, mi-a mai venit una in minte chiar in timp ce-ti scriam cele de sus. Un inger statea in genunchi, aplecat peste spuza unui foc ce parea stins, si sufla din rasputeri in timp ce se gandea: "poate a mai ramas vreo scanteie"! El este ingerul pazitor ce insoteste pe fiecare om in parte tot timpul vietii pamantesti. Spuza aceea este sufletul omenesc, care e nepasator la mesajul Domnului si care se lasa cuprins de patimi.

Ma bucur si eu pt. tine, ca si pt. prietena ta. Ramai totusi cu picioarele pe pamant si nu te astepta la cine stie ce schimbari radicale. Acestea nu vin deodata si se varsa in om. Ele se cultiva, daca au samanta cea buna, apoi dau rod (dar la vremea cuvenita!). Si ai grija, pazeste-te de mandria pe care ai putea-o numai si gandi, in cazul in care ai spune ca TU ai adus-o la credinta. Dupa cum stii, noi nu putem face de la noi insine nimic fara ajutorul cel de sus.

Astept raspunsul si la cea de a doua intrebare pe care ti-am pus-o in mesajul anterior.

OK, mai vorbim. Imi pare rau dar sunt cam obosit si nu vreau sa scriu prostii.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.