te provoaca sa gandesti
sunt tare fericita ca mi vad odoru
Se spune că, odată, un împărat s-a îmbolnăvit grav. A fost consultat de o mulţime de medici, dar nici unul nu a reuşit să-i dea vreo şansă de vindecare. Văzând că medicii nu-i găsesc leacul, în cele din urmă a apelat la un vraci, iar acesta i-a spus că, dacă va reuşi să îmbrace cămaşa unui om cu adevărat fericit, se va face sănătos. Şi cum oamenii în asemenea situaţii uită de Dumnezeu, uită că e păcat să apelăm la vraci, la bioenergie sau alte mijloace oculte şi fac orice, numai să-şi rezolve necazul, n-a mai stat pe gânduri şi a început să pună în practică sfatul vraciului.
Imediat câţiva slujitori au fost trimişi în toată lumea să caute un om fericit, să-i ceară cămaşa şi să i-o aducă împăratului. Aceşti slujitori au bătut la poarta unui alt împărat şi i-au spus: - Măria ta, nu eşti tu cel mai fericit om? Eşti doar un împărat puternic. Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem împăratului nostru. - Eu fericit? Nu am fost niciodată. Mereu sunt îngrijorat că voi fi atacat, că voi avea războaie. Sunt neliniştit şi nu am niciodată somnul tihnit. Să ştiţi că nu sunt deloc mulţumit şi fericit. Auzind aşa, slujitorii au plecat trişti mai departe şi au bătut la poarta unui om foarte bogat, a unui bancher, şi i-au zis: - Domnule, noi credem că având de toate şi fiind foarte bogat, dumneata eşti tare fericit. Nu-i aşa? Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem stăpânului nostru. - Vă înşelaţi amarnic dacă voi credeţi că eu sunt fericit. Cum aş putea fi fericit de vreme ce mereu mă tem că voi pierde banii, sau cineva mi i-ar putea fura. Mereu mă neliniştesc gândindu-mă cum să-i investesc cât mai bine, cum să-i fac să sporească mai repede. Mă gândesc apoi cui să-i las ca moştenire pentru a nu se risipi.... Şi mai am multe alte temeri. Vă spun că nu sunt şi nu am fost niciodată fericit. Slujitorii merg mai departe şi bat la poarta unui om învăţat. - Domnule, dumneata, care ai o faimă de om învăţat, cu siguranţă, trebuie să fii şi tare fericit. Cunoşti atâtea lucruri, ai dezlegat atâtea mistere! Nu se poate să nu fii fericit. Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem stăpânului nostru. - N-am găsit încă fericirea. Aşa credeţi voi că eu sunt fericit? Vă înşelaţi. Cum descopăr un adevăr, o noutate, mintea mea devine iar neliniştită. Ea vrea altceva, vrea mai mult. Nu am fost niciodată fericit. Credeţi-mă! Acei slujitori începeau să fie descurajaţi. Nu mai ştiau la ce poartă să bată. Dar le era ruşine să se întoarcă acasă fără această cămaşă, fără să împlinească această misiune. De aceea, abătuţi şi obosiţi s-au retras într-o pădure. S-au aciuat lângă o colibă, la rădăcina unui copac bătrân. Cum stăteau ei lângă copac, gata să adoarmă de obosiţi ce erau, aud din colibă, pe cineva rostind următoarele cuvinte: "Doamne, ce fericit sunt că şi azi am avut cele de trebuinţă vieţii mele! Doamne, ce fericit sunt că şi azi am întâlnit oameni binevoitori care m-au ajutat! Doamne, ce fericit sunt....." Când au auzit, acei slujitori au năvălit în colibă să vadă cine rostise aşa cuvinte. Intră înăuntru şi găsesc un om în genunchi, cu mâinile ridicate către cer, care se ruga. Îl întreabă imediat: - Omule, e adevărat că eşti fericit, aşa cum spui? - Da, sunt foarte fericit fiindcă azi Dumnezeu m-a ajutat şi l-am simţit alături. Iar acum mă culc liniştit. Sunt foarte fericit că a venit primăvara, că au înflorit pomii, a răsărit iarba, au început găinuşele să se ouă. Ce vreţi mai multă bucurie ca asta?! - Am vrea să te rugăm ceva: noi îţi plătim cât vrei dumneata, dar dă-ne cămaşa dumitale. Dacă împăratul nostru o va îmbrăca, se va face sănătos. La care omul din colibă le răspunde: - Dar eu sunt aşa de sărac încât nici nu am cămaşă... ___________________________________________________________________________ Fericirea cea adevărată este cea sufletească, lăuntrică. Oamenii caută o fericire pământească, ce pleacă din afară. Se trudesc oamenii să facă mai întâi bogăţii, să se umple de bani, de plăceri şi de mărire lumească. Fericirea după care umblă cei mai mulţi constă în dorinţa de a avea spor la averi, belşug şi sănătate. Sunt bune şi acestea şi au şi ele rostul lor, dar nu valorează nimic, n-au nici un preţ, dacă nu sunt puse toate în slujba mântuirii sufleteşti. Lumea doreşte o fericire pământească, care n-are nimic cu mântuirea sufletului, ci dimpotrivă, e foarte primejdioasă. Câţi săraci nu s-au îmbogăţit şi au uitat cu totul de suflet! Când umblau cu pantalonii cârpiţi, cu opinci în picioare şi trăiau în modestie şi sărăcie, mergeau la biserică şi se rugau; erau blânzi, liniştiţi, ruşinoşi şi temători de Dumnezeu. Aşa îşi creşteau şi copiii, dar de îndată ce au dat de bani s-au pus pe chefuri şi petreceri, împodobindu-şi casele cu fel de fel de lucruri şi mobile costisitoare. Toate acestea i-au făcut să uite pe Bunul Dumnezeu şi s-au îndepărtat astfel de Biserică uitând că mai sunt creştini.
"Cum au hotarat americanii si
- de
cristi_r
la: 01/02/2004 03:05:35
(la: A existat holocaust in Romania?) "Cum au hotarat americanii si englezii daca Stalin a persecutat?"
Au trasat cu pixul zonele e influenta (am sa ma interesez ce marca era pixul). "Asta spune si Vadim Tudor." Asta se cheama lovitura sub centura si cred ca ai fost foarte fericit cind ai scris-o,mare noroc cu limba asta de lemn. "Asta a hotarat guvernul Romaniei prin OUG 31/2002." La presiune cui? "Tara lor fiind?" de ce intrebi ,nu au tara? "Pana un alta Germania si nu Romania plateste prentru evreii si tiganii nimiciti din ordinul lui Antonescu. " Pai de ce nu,pina sa apara nazismul mai fusesera probleme de timpul asta?Nici problemele create de comunism nu au fost pina la aparitia lor. "Cu alte cuvinte, bine le-a facut Hitler. " Trebuie sa te fi obosit tare de tot mesajul,vad ca ai un fix,cind misti limba se aude un zgomot?O fi de la lemn. "Si tradus in limba romana uzuala ce inseamna?" Adica evenimentele din 1989 din Europa de est.Limba vad ca o stii scris- citit ,ai probleme cu interpretarea "Daca citesti Mein Kampf ai sa vezi ca e mult mai mult decat atat. Iar persecutia evreilor de catre Hitler nu a inceput in cel de-al doilea razboi ci chiar la cateva zile de la venirea lui la putere in 30 ianuarie 1933." Normal nu era sa se intimple intr-o dimineata,nebunii sunt bolnavi mai mult timp. "O conspiratie evreiasca mondiala. (n.b. eram sarcastic)" tu chiar crezi ce spui,te pomenesti ca esti din extremistii de care spune anita Au trasat cu pixul zonele e influenta (am sa ma interesez ce marca era pixul).
Verifica daca nu cumva era cu creionul chimic. Si mai intereseaza-te de Tratatul de pace de la Paris/ "Asta spune si Vadim Tudor." Asta se cheama lovitura sub centura si cred ca ai fost foarte fericit cind ai scris-o,mare noroc cu limba asta de lemn. Unde vezi limba de lemn? Era o constatare ca toti cei care se pregatesc sa atace evreii incep cu: "Nu sunt antisemit, dar..." "Asta a hotarat guvernul Romaniei prin OUG 31/2002." La presiune cui? Chiar asa, a cui? "Tara lor fiind?" de ce intrebi ,nu au tara? Nu toti evreii traiesc in Israel si nu toti evreii sunt sionisti. "Pana un alta Germania si nu Romania plateste prentru evreii si tiganii nimiciti din ordinul lui Antonescu. " Pai de ce nu,pina sa apara nazismul mai fusesera probleme de timpul asta?Nici problemele create de comunism nu au fost pina la aparitia lor. Cu alte cuvinte, Antonescu si regimul lui n-au nici o responsabilitate pentru uciderea a cel putrin 180 de mii de evrei. "Cu alte cuvinte, bine le-a facut Hitler. " Trebuie sa te fi obosit tare de tot mesajul,vad ca ai un fix,cind misti limba se aude un zgomot?O fi de la lemn. Repet intrebarea: Cu alte cuvinte, bine le-a facut Hitler? "Si tradus in limba romana uzuala ce inseamna?" Adica evenimentele din 1989 din Europa de est.Limba vad ca o stii scris- citit ,ai probleme cu interpretarea Greu cu exeprimarea in limba romana. Scuza-ma dar esti incoerent. "Daca citesti Mein Kampf ai sa vezi ca e mult mai mult decat atat. Iar persecutia evreilor de catre Hitler nu a inceput in cel de-al doilea razboi ci chiar la cateva zile de la venirea lui la putere in 30 ianuarie 1933." Normal nu era sa se intimple intr-o dimineata,nebunii sunt bolnavi mai mult timp. La care repet intrebarea: deci Hitler a facut bine ce-a facut cu evreii? "O conspiratie evreiasca mondiala. (n.b. eram sarcastic)" tu chiar crezi ce spui,te pomenesti ca esti din extremistii de care spune anita Ma indoiesc. Eram pur si simplu sarcastic la adresa ta care incerci fara succes sa-ti deghizezi antisemitismul.
De ce ne-au eliberat conditionat
- de
Stefan Niculescu-Maier
la: 20/02/2004 21:56:15
(la: Stefan Niculescu-Maier, despre dizidenta si diaspora) Dan, intrebarea ta are multa substanta. Imi da ocazia sa intreprind o scurta disectie in mentalitatea regimului represiv comunist al sfarsitului anilor '80.
Decizia autoritatilor comuniste de a renunta la pedeapsa capitala si a ne pune in libertate a avut cel putin urmatoarele premise (tare as vrea sa vad referatul pe baza caruia s-a luat aceasta masura!) 1. Nu se putea ignora ca Europa Libera si chiar ONU cunosteau cazul iar E.L. a facut acest lucru public. Ar fi trebuit sa ne judece, sa produca un proces ca sa primim pedeapsa, ceea ce nu s-a intamplat in final, am stat 93 de zile in inchisoare, forma legala fiind cea a "arestului preventiv" (asta e o poveste in sine!); 2. Nu exista certitudinea ca dezvaluisem toate conexiunile "retelei" si atunci era preferabil cel putin o perioada sa fim observati in libertate, in medii izolate (am avut domiciliu fortat, fiecare in localitati diferite, dar ne-am aflat permanent sub supraveghere); 3. Pe tot timpul anchetei a revenit obsesiv in retorica anchetatorilor numele corespondentului agentiei TASS (sovietice) cu intrebari care vizau amestecul acestuia (si implicit al URSS) in actiunea noastra. A ne elimina prezenta si riscul (doar in mintea lor!) unei represiuni de la Moscova. 4. Ceausescu si consilierii lui securisti au decis sa se concentreze pe compromiterea lui Bacanu - considerat pe buna dreptate liderul miscarii - si "incarcarea" lui cu un proces de specula cu masini, evitandu-se orice conotatie politica. Initial s-ar fi dorit sa i se insceneze un proces de viol - cum mi-a marturisit mai tarziu - dar constitutia fizica a lui Bacanu nu le-a permis aceasta speculatie care le-ar fi satisfacut setea de murdar. 5. Miza pentru regimul ceausist nu a fost vietile noastre. Aceasta era NIMIC. Imi amintesc ca aievea primul moment in care m-a cuprins frica: nu cand mi-au spus ca vom fi condamnati la moarte. Ci prima data cand... am avut nevoie sa fac pipi dupa primele ore de ancheta, imediat dupa arestare. N-am fost niciodata mai constient de modul brutal in care imi luasera corpul in posesie si puteau face ce doresc cu el. Cu vietile noastre ar fi putut face ce ar fi vrut. Dar faptul ca ar fi creat din noi niste martiri-eroi ar fi fost extrem de incomod. Intr-adevar, am fost pusi brusc in libertate, prin oferirea exilului intern ca alternativa la pedeapsa capitala. Securitatea, ca si Mafia, era experta in "oferte care nu se pot refuza" (evident, aluzie la filmul "Nashul")... Ca sa ma refer la intregul tau mesaj: cartile mele sunt mai degraba tehnice si pot fi folosite de persoane cu activitati in domeniul educatiei (a doua e practic un manual). N-ai pierdut nimic daca nu le-ai citit! Nu stiu daca azi as mai fi fost in viata daca actiunea noastra s-ar fi derulat in 1984. In acea perioada tatal colegului meu de Automatica si bunului meu prieten Andrei Ursu a fost retinut de Securitate, inchis si ucis in bataie cu lovituri de cizma in abdomen, sub acuzatia de colaborare cu Europa Libera. Aproape douazeci de ani mai tarziu, Andrei, care ar putea fi unul dintre interlocutorii nostri in cafenea, caci am avea multe de aflat de la el, a reusit in pofida imensei coruptii din Romania sa-i bage la inchisoare pe ucigasii lui Gheorghe (Babu) Ursu. Ma inclin in fata perseverentei lui Andrei si a oamenilor cinstiti din justitia romana - da, mai exista! - pentru memoria tatalui sau si pentru scoaterea la iveala a adevarului!!! Deci multumeste celui-de-sus ca sa zic asa, ca tatal tau a scapat atunci, in Orwellianul 1984, cu viata. In fine, astept cu mult interes propunerile tale privind iesirea Romaniei din impas. Doar am afirmat ca mi-am propus sa sustin, sa creez daca este nevoie, un grup de persoane interesate in acest lucru - fara sa ma grabesc - mi-am dat zece ani incepand din decembrie trecut pentru aceasta ULTIMA incercare. Si exista si oameni in Romania pe care ne putem baza. Trebuie doar gasiti si sprijiniti sa-si mentina verticalitatea morala. Locuiesc permanent (suntem rezidenti americani permanenti) la circa 20 de kilometri de Washington D.C., Dan. Nu am nici una dintre grijile specifice Romaniei. Am o familie fericita. Deci perspectivele noastre, ale tale si ale mele, nu au de ce sa nu gaseasca un numar cat mai mare de puncte comune. Facem parte, asemenea multora dintre cei care citesc aceste randuri si carora le multumesc pentru rabdarea de a fi ajuns pana aici, din acelasi munte de vointa si de putere al romanilor din diaspora care nu s-a trezit inca. Din pacate mai trebuie sa afirm si ca in Romania de azi, insisi oamenii cinstiti care sa afla permanent in Romania sunt de fapt tot intr-o diaspora: au ajuns "straini" in tara lor, acaparata de hoti nepedepsiti si ucigasi ai viitorului.
Money,money,money...
- de
Little Eagle
la: 15/04/2004 16:01:15
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?) A se citi textul meu ascultind cintecul scris de Pink Floyd.
Hmmm....joc la lotto de ani de zile si n-am cistigat nimic,mint cu vreo 20 ani in urma am cistigat 600$ si tare fericit am fost,mai ales ca nu aveam bani sa ma imbrac,iar altadata fiind in NY pe linga Bus Terminal,cam in aceasi perioada,am gasit pe strada 156$! De atunci insa norocul banilor a disparut complet. Dar desigur ca as dori sa cistig chiar si un sfert de milion la lotto,chiar si 1000$,sint modest ca fire,dar hai sa zicem ca as cistiga 1 million$ sau Euros. Scenariul meu ar fi cam asa: In primul rind nu m-as reintoarce in Ro.insa avind rude f. apropriate,le-as da 100.000$. Apoi as da 100.000 la rudele mele de aici,americane din partea sotiei si nepoti Apoi,as refinanta casa actuala si as cumpara casa vecinului de gard,si la fel as cumpara restul de teren cu padure cu tot din jur si dupa ce as darima casa lui, as avea cam 3 hectare de teren.As cladi o mica ferma si as lua in grija animale fara stapini si as avea grija de ele si infiinta o org. de binefacere cu donatii modeste din care sa mentin org. si hrana pt. animale. Deja am o gradina mare cu flori si la fiecare vara legume,rosii,vinete,castraveti zuchini,ardei gras si iute,as face o si mai mare gradina si planta alti pomi fructiferi si nuci pt. veverite si face o livada mare atit pt. noi cit si pt. animale. As avea deci pisici,ciini,rate,giste,gaini,animalele obisnuite ce de ani vin mereu,marmite,testoase,iepuri salbatici,pasari si as avea si niste capre,pt. lapte si brinza. Desigur ca as face tarcuri sa nu se ia la bataie intre ele,dar as duce o viata ca de fermier si continua sa muncesc ca si azi in meseria ce am,lucrind strict de acasa e simplu sa vad de toate,si in plus,sotia care are in singe gradinaria si la fel dragoste pt. animale,va fi f. fericita . Cred ca restul de 800.000$ ar crea acest vis posibil.De fapt si mai putin,as zice ca ar fi cam la jumate,si cu restul de 400.000$ as face donatii pt. ajutorarea animalelor si la diverse org. de binefaceri,cit si pt. pastrarea naturii si mediului. NU as incerca sa fac nici un profit din asta,iar din donatiile pt. ingrijirea animalelor ce voi ingriji,voi ajuta in continuare alte org. ce au nevoie de bani. Un vis poate marunt multora,dar pt. mine ar fi un dar venit din cer! M-au luat visele acum...inca nu s-a schimbat nimic,dar mult as dori sa-mi vad visul cu ochii. Asta as face cu 1 milion $. LOVE&PEACE, Ozzy Ps: sintem vegetarieni,nu mincam nimic ce are un chip. .....astept sa faceti misto de mine acum. Adios muchachos
Pt.Steve Irwin...Enigmescu
- de
Little Eagle
la: 25/06/2004 01:10:40
(la: "TIGANIADA"- o istorie nestiuta si improprie poporului roman?) Dear Bro,
Hey mate,I really LOVE Steve,he's the best!!! Tiganiada de Budai Deleanu?Just cracking a joke and having a Fosters beer.HA! Dupa cum stii am cunoscut multe ,am trait destule,si printre altele am cunoscut si o gramada de tzigani. Desigur ca sunt inruditi cu indienii din India,odata am scris ceva despre radacinile lor.Ei au crezut in avatarul Rama,cu timpul au fost numiti ...roma(provenind de la Rama)si apoi si romi. Sa spun sincer ,eu am putin sange de tzigan in mine,dar se pierde in trecut,nu stiu daca m-as numi real tzigan. Sunt o lume aparte insa,f.aparte si din proprie experienta iti zic ca sa NU ai incredere in ei deloc,chiar cand te coplesesc cu cadouri si petreceri de mare lux.Cu ei mereu trebuie sa ai ochii in 4!!!! dar sa mai stii ca uneori,daca simt ei si deodata li se scoala ca vor sa faca ceva pt. tine,doar cand au ei chef...atunci vor face 100%!!!! Si nu cer nici o recompensa! Prin 1977 am lucrat 1 an la o intreprindere in Buc.numita ISPIF,eram mereu cu alti 2 colegi,un inginer si sofer,plecati prin toata Ro. sa facem poze si masuratori pt. terenuri de agricultura. Odata am fost in Alba Iulia,si am avut ceva probleme cu primaria pt. autorizatii etc,dar un tzigan gras si mic a rezolvat totul in cateva min. Era Burlibasa Orasului si tziganii lui munceau la constructii off the books,si deci nu erau pe state de plata dar luau bani desigur si primarul era in palma Bulibasei! Au lucrat pt. noi,ne-au ajutat cu caratul aparatelor etc. si la fel cu cazarea pe ....gratis la hotelul cel mai mare din oras,noi am luat chitantele sa ...dovedim ca am platit ca sa fim remunerati la Buc. de Institut!HA! La fel si transport etc. Tziganii,au fost la inaltime!Bulibasa lua toti banii de la ei si apoi avea grija de ei cu mancare ,haine si bautura.Toate femeile din satra treceau mai intii pe la el inainte de a fi maritate,el personal avea dreptul la orice femeie ,fie fata mare fie maritata.Avea 3 neveste. Cand am plecat dupa 5 zile,Bulibasa a dat un mare ospat in camp deschis la satra lui.nu departe de ditamai palatul ce avea....avea 3 masini,f. f. de prost gust(Kitsch TOTAL!)cu ciucurei la geamuri si multe statuete de plastic,perdele si culori combinate...aiurea,verde ca prazul cu rosu deschis si galben...te durea capul! In fine,petrecerea a fost colosala!!!!S-au taiat 2 porci mari,2 capre si 8 pui,tot ce nu se gasea pe piata in Ro. am avut la un praznic de povesti!!!Salamuri,branze,peste,carnati,bere straina,vinuri in prostie,tzuica,palinca,cozonaci mancam ca la un ospat de-l lui Henry the VIII !!! Dansuri din buric,femei tziganci imbracate ca de ceremonie,tziganii insa beau in prostie lazi de vin spumos,le place,mai ales cel roz! M-am simtit tare fericit cu ei,am dansat,ne-am pupat,erau unii care treceau granita cand li se scula lor spre Iugoslavia,faceau trafic cu aur,nici nu aveau pasapoarte decat false. Dar ce sex am avut....mama mia!!!!Bulibasa mi-a dat sa ALEG pe cine vreau,m-a simpatizat din prima data cand ne-am vazut.Am avut petrecerea sub un cort imens,am fost cam 200 persoane,primarul si el! Era o coliba de lut si acolo m-am destrabalat cu 2 tziganci la 17 ani,crede-ma ca erau frumoase!Am ales pe spranceana! sincer ,parerea mea e ca sunt oameni f. okay!Stiu ca fura,pun blesteme,fac multe lucruri rele,dar sunt si ei oameni,cand traiest intre ei ,abia atunci iti dai seama. In Buc. am avut multi prieteni tzigani,ne adunam uneori cate 10-16 la unul din ei acasa in Damaroaia(imi aduc aminte,pe nume Muie tziganul),jucam barbut sau luati roma ori poker sau ...remi pe bani desigur. Unii purtau pistoale.....i-am vazut inarmati,dar neaparat fiecare avea un sis lung la picior sau la spate la curea. Odata Muie avea un TV si VCR,in Ro. doar elita de sus avea asa veva,era la inceputuri.JVC.Avea filme pe casete si facea bani (word of mouth) cerind 50 lei de pers.sa vada filme,si ne adunam in casa lui vreo 30 tineri in fiecare seara. facea Muie o avere.Eu si gagicile mele de pe atunci nu plateam.Uneori faceam diverse lucruri pt. Muie,mergeam pe Lipscani si vindeam la negru Kent ori Pall Mall,Marlboro,tigari de contrabanda. La fel vindeam(cei ce -si aduc aminte si au trait vremile),spray Rexona,sapun Rexona,Lux,..."blugi" Roy Rogers si Levy's.uneori si pantofi de dama. Ce-mi dadea Muie aia vindeam. Si uite cate stiu si cate experiente am trait in viata,mereu am vrut sa cunosc multe sa traiesc totul posibil la limita,live for today,tomorrow never comes. Dar despre tzigani,sunt cu ei my brother la fel cum sunt si cu tine. Cand nu te miros ei,si nu te cunosc anticipat(sa stii ca au un al 6lea simt)te vor trage in piept la orice secunda. daca vad in tine un smecheras,te lasa in pace si te respecta. Eram cu ani in urma la Paris la Notre Dame cu Marilyn sotia,si multi tzigani,desigur femei...barbatii nu muncesc! daniel trebuie ca stie cati sunt pe acolo. Eram pe o banca si au venit 2 la noi cu cersitul,le-am dat 5$,au plecat,dupa 5 min au revenit....si le-am auzit vorbind si in tziganeste si in romaneste amestecat,cum ca suntem de jumulit.... Cand au venit la banca le-am zis in rom. " sa-si rada pizdele in fata altora" e o expresie pt. ei f.dura legata de cersit si a nu fi sincer. Apoi am zis ca le fac un buzunar in stomac imediat daca nu se uschesc din fata mea,si au plecat zicand multumesc conasule. Dar astea pe moment cu tziganii,am de lucru,nu stiu inca daca azi ori incep maine.Agentul meu m-a telefonat dar cand fac altceva,ca acum,Nu intrerup ce am inceput nici pt. bani macar!Asa ca-l las sa astepte. Love&peace, Ozzy(Little Eagle Who Cries)
N-am disparut, sint inca aici....!!!
- de
LMC
la: 10/08/2004 18:58:20
(la: Casuta Postala A Lui LMC) Stiu, n-am mai scris de mult. Ce sa fac? Se mai intimpla sa nu-mi gasesc inspiratia sau cheful necesar pentru a pune doua cuvinte intr-o strofa. Acuma scriu pentru ca vreau sa va povestesc minunea de aseara.
Ieri toata ziua ma durut stomacul de n-am mai stiut de mine. Abea am asteptat sa ajung acasa sa ma intind pe jos si sa ma relaxez. Zis si facut. Cum am ajuns acasa mi-am luat pijamaua pe mine, am facut ceva de mincare si m-am intins pe jos la televizor. La noi pe-aici prin America (pentru cei care sint afara din State) exista un canal unde in continu au tot felul de programe de cum sa-ti decorezi in casa, cum sa-ti organizezi casa, cum sa-ti plantezi flori, cum sa-ti faci un decor pentru numai $500 sau $1000, cum sa faci tot felul de obiecte artistice, etc etc. Este canalul meu favorit, asa ca oricind am ocazia stau si ma uit la el in nestir. Totul bine si frumos, dar nimic afara din normal. Nu? Stati asa ca nu s-a sfirsit povestea. Cum stateam eu pe jos uitindu-ma la televizor si incercind sa uit de durerea de stomac am auzit afara niste ciripituri. Dormitorul nostru are iesire in gradina, si eu statea intinsa linga usa dubla de sticla, asa ca a trebuit numai sa dau unpic perdeaua la oparte sa vad ce se petrece afara. Linga usa avem un copacel cu flori de hibiscus, florile sint mari cit o palma deschisa si de culoarea rosu aprins. Eh, cind m-am uitat afara ce credeti ca am vazut? Doua pasarele Colibri care impreuna se hraneau din nectarul florilor noastre. Nu stiu daca m-au vazut sau nu, dar la un moment dat una dintre ele a venit pina la nivelul ochilor mei la o distanta de citiva centimetri de geamul usii. Doamne ce minunatie sint creatiile astea mititele! Sint asa de micute ca prima data cind le vezi ai impresia ca sint niste muste mai mari, cel putin asta am crezut eu ca sint prima data cind le-am vazut acum vreo 17 ani in urma. Trupul lor nu este mai mare de vreo 5 cm, dar ciocul si codita le face un pic mai mari. Cind le vezi ti se umple inima de bucurie nu altceva. Toata seara pasarelele colibri au facut parada prin fata usii noastre. Nu stiu care a fost ocazia, dar erau tare fericite si jucause. Eu cel putin m-am vindecat de durere de stomac, probabil cind le-am vazut am uitat ca ma doare stomacul. Gamalie de cind au dat caldurile este un puturos si jumatate. Nu-l condamn pentru ca si noi sintem la fel. De vreo 3 sau 4 zile avem niste temperaturi de 100+ Fahrenheit. Ce-i bine totusi este ca la noi nu este umiditate, asa ca poti sta afara si nu transpiri de loc. Numai ca daca stai la soare te coci ca in cuptor. Simbata, cica am vrut sa stau si eu la plaja. Mi-am luat costumul de baie si m-am asezat ca o viteaza sa-mi bronzez brinza. Sotul ridea de mine ca de obicei eu nu stau la soare, de fapt nici nu stiu daca m-a vazut vreodata stind intinsa la soare din propria mea initiativa. Oricum tre' sa ma bronzez acuma pentru ca mergem la nunta si nu pot sa ma duc cu brinza la vinzare. Numai ca Simbata n-am rezistat mai mult de 20 de minute, soarele mi-a taiat elanul si m-am dat batuta. Am fugit repede si m-am bagat sub un dus rece ca n-am mai putut de caldura. La umbra era placut, asa ca am stat fain frumos pe terasa si m-am uitat in niste carti care mi le-am cumparat mai devreme. Colectionezi carti de arta si de cite ori gasesc ceva care-mi place si care-i ieftin mi le cumpar. Am o resursa de carti foarte buna, unde gasesc carti de mina a doua. Imi place shopul pentru ca nu vind nimica care sa nu fie in stare buna sau foarte buna. Daca as colectiona carti de prima editie cum fac altii as avea de ales dintr-o mie de carti, toate copertate in piele cu tot felul de imprimeuri pe ele, ce mai, capodopere de carti. Eu inca nu-mi permit sa-mi iau carti din alea. Deocamdata ma satisfac cartile si albumele de arta. Mama ce mult am mai scris! Imi pusesem in gind sa scriu numai de pasarele si v-am scris un roman. Poate-mi mai vine vreo ideie mai tirziu. Sa vedem daca sinteti cuminti si meritati sa va spun povesti. :) Ai dreptate, nici un om nu poate fi fericit singur. Dar vad ca ai ridicat problema dezamagirii, si despre asta as vrea sa imi spun parerea.
Imi permit un joc de cuvinte: 'nu poti fi dezamagit fara sa te fi amagit mai inainte'. Spuneai: "fiecare mai devreme sau mai tarziu va fi dezamagit, va suferi in urma unei relatii". Cred ca e adevarat doar atata timp cat astepti ceva anume de la ceilalti. Iti faci o parere buna despre un om (poate ignorandu-i, constient sau nu, unele defecte), si cand aceasta se dovedeste ireala, ai o dezamagire. Sau, te imprietenesti cu un om, si crezi ca e niciodata n-o sa iti insele asteptarile, iar cand acest lucru se intampla, te doare. Eu cred ca si aici, solutia este tot atitudinea fata de relatia de prietenie. Dintru inceput, cand te imprietenesti, trebuie sa fii constient ca toti oamenii (inclusiv prietenii cei mai buni) au slabiciuni, unele vizibile usor, altele aproape invizibile. Nu poti sa stii cand anume defectele lor se vor manifesta, dar in momentul in care acest lucru se intampla, trebuie sa fii pregatit, sa ii intelegi, si sa ii accepti asa cum sunt. Este o vorba tare adevarata printre englezi: 'give all, expect nothing'. Aceasta ar trebui sa fie regula in prietenii. Prietenia e una din cele mai frumoase relatii, fiindca nu e supusa regulilor schimbului: 'eu iti dau asta si tu in schimb imi dai cealalta'. Ea incepe acolo unde se ceva ofera neconditionat: dragoste, timp, ajutor sau doar un zambet. Si farmecul ei e ca te bucuri mai mult cand daruiesti decat cand primesti, generozitatea devenind o sarbatoare. Desdemonitza
To my romanian-canadian friend
- de
valico
la: 29/10/2004 12:44:25
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai)) Ce nu inteleg de la tine este ca desi spui ca Germania e super ai zburat in CA.Personal am 21 de zile concediu si nici o zi de medicale.Preturile sunt foarte piperate e adevarat.E adevarat ca si aici exista discriminare rasiala in a promova profesional, vor ca imigrant, sa-ti dea toate jegurile de posturi, dar eu cred ca nici o tara nu e perfecta.Peste tot sunt probleme mai mici sau mai mari.
In ce priveste Rols-urile de firma,din cate cunosc aici nu se obtine asa ceva. Sotia e o exceptie atat pt. angajati irish cat si de alte natii. Trebuie sa fii o persoana importanta intr-o firma sa vezi masina de firma, pentru ca cei care au posturi bune au bani au si masini personale bune. Sotia e un compromis,din cauza ca e RO, salariul nu i s-a marit foarte tare si i s-a dat o masina buna, pentru ca o stie patronul obsedata dupa masini mari. Personal cred ca nu o putea face mai fericita dpadv decat e. Pentru un sofer maniac, o masina tare e tot ce-si poate dori. Bineinteles ca nu poti compensa lipsa iubirii cu bani. Insa nu ma refeream la a compensa ceva.Sunt fericit ca sunt la fel de indragostit de sotia mea ca si acum 8 ani cand ne-am casatorit, si asta era in anul 2 de facultate la ASE. Avem un baietel , irish citizen,de 3 anisori, care azi are petrecere de Halloween la creche in costumul lui de Batman. Am o familie deosebita si suntem fericiti, si e normal sa nu inteleg de ce unii isi paruiesc nevestele sau ele suna la 911, si la o adica nici nu vreau sa cred ca asta exista. Sunt happy asa cum sunt, iubesc si sunt iubit,nu pot decat sa-mi para rau pt. cei care nu sunt aceeasi situatie ca si mine. Cat despre bani, am fost mult mai norocos ca altii ca mine, fie RO sau IRL,dar nu vad nici o superioritate in asta. Nici nu m-as compara cu un RO care traieste in GE sau CA. E viata pe care o traiesc.. la maxim. Nu imi fac de rusine natia, ca alti RO de pe aici, inclusiv cei cu 2 r. Am o familie fericita si nu vad de ce mi-as cere scuze pt. asta. Ca imi permit orice din ceea ce muncesc, iar nu am de ce sa ma scuz! Iti doresc toate cele bune,si nu fac nici o datorie de onoare din asta! Pana la urma tot nu am inteles chestia aia ca eu as credea ca tot ce zboara se mananca. Despre bere ,beau Guiness, in RO am lucrat pt. Carlsberg RO, distribuitorul Guiness si Kilkenny Beer in pub-urile IRL din RO. Din ceea ce spui tind sa cred ca tu nu ai gasit femeia potrivita inca, si asta e mai mult ca o refulare a nemultumirii tale ref. subiectul discutat. Nu pot decat sa-ti doresc o relatie deosebita ca si cea pe care o am eu cu sotia. Suntem tineri, eu 29, sotia 28, dar tot cred ca vom fi la bine si la rau toata viata, asa cum "canta" preotul la casatoria religioasa. All the best! Cheers !
pt. rembrandt si Horia D.
- de
samadhi
la: 19/02/2005 09:49:59
(la: IUBIREA MEA ESTI TU DOAR TU......) Versurile le-am afisat ca o dovada a iubirii.Tare as vrea sa vad cum a-ti scrie voi poezie!? HA!...Dar voi nu vedeti frumusetea iubirii....
rembrandt, imi pare rau ca nu crezi in Existenta une Iubiri Eterne, asta nu se gaseste decat foarte, foarte rar... insa EXISTA! Cat despre tine, Horia D, as vrea sa vad ce faci tu cand ridurile nu te vor ocoli si batranetea ti se va scrie pe fata tot mai mult...Vei (mai) fi iubit??? Vei putea fi tu luminat de acea iubire pura si reala?Va radia fata ta a bucurie si fericire incat toti sa se mire de o schimbare ce pare ireala? Nu cred ca vei avea o astfel de schimbare... poate ca nici nu o poti concepe !... IUBIREA schimba!Si schimba de la o extrema la alta.Transcende sufletul si trupul totodata ca o lumina divina. as fi fost curios care era cauza nefericirii tale... si de ce esti acum fericita.
Si asta nu pentru ca as fi indiscret, ci pentru ca eu imi folosesc subconstientul intr-un mod exact invers: pornesc de la obsesii, pe care mi le creez artificial daca e nevoie si incerc sa "vad reactia subconstientului in somn", iar zbuciumul inerent cred ca e calea mea spre implinire ca om. ...cat despre fericire... n-o vad, n-o simt, nu ma caracterizeraza, nu mi-o doresc, dar cred ca ar veni de la sine si pentru totdeauna cand subconstientul ar vedea idei, iar eu le-as atinge, chiar si in somn. Eu daca ajung in Ro,primul lucru pe care vreau sa-l fac,este sa-mi cumpar o casuta si-o mica ferma.
As dorii apoi sa cumpar o vacuta tanara,pe care am s-o numesc Joiana.Am s-o duc la pascut si-am sa fac din ea ce-a mai frumoasa vacuta din sat. Sant convins ca o sa ma iubeasca! Tare fericit as fii s-o simt cum ma linge pe mana si pe obraz.As mai dorii doi, trei purcelusi,un caine koker spaniol, sa-l vad cum i'si plimba urechile prin castron. O pisicuta puturoasa care sa toarca cit ai ziulica de mare. Sant convins ca putem comunica cu animalele. Animalele sant extrem de credincioase omului,atat de credincioase, ca niciodata n-ar insela sentimentele stapanului. Nu cred sa existe o contradictie fundamentala intre umanitate si morala in genere vorbind. Sunt notiuni apartinand aceluiasi camp semantic.
Dileme exista garla si semne de intrebare legate de fiecare din cei doi termeni. Totusi, sensul pe care vrei sa il dai ideii de criminalitate legitima (dusmanii tarii, patriei, etc.) este o chestiune separata oarecum de sensul general de morala si umanitate. Este rezultatul unui sir de deductii de tipul, eu-noi-comunitate-societate-valori comune-patrie. Pe parcursul acestor deductii apar si alte sensuri. Pe de alta parte, faptul ca in numele moralei si a umanitatii se poarta razboaie, se lupta cu terorismul (aia se bat cu perne la televizor in timp ce trupele pacificatoare ii lasa fara resurse sau le casapesc populatia – partea abjecta de care vorbesti) e o alta poveste pe care unii ar fi fericiti sa ne vada ca am inghitit-o cum vor ei. Realitatea e putin diferita. Ne-am cam prins ce e cu teroristii si jurnalistii rapiti (ma refer la jurnalistii romani si la Marele Eliberator), cu motivele pentru care creste pretul petrolului, painii, alimentelor si de ce e “nevoie” de razboaie. Stim deja de ce a “trebuit” sa eliberam bietul popor irakian asuprit de cruntul dictator ce producea arme de ucidere in masa si de ce ne doare in shpitz de colectia de dictatori din Africa sau Asia. “[…] oare nu cumva cei pe care suntem educati sa/i pretuim sunt de fapt cei mai mari criminali? […]” - nu ne cere nimeni sa ne iubim conducatorii si nici sa ii pretuim. Au trecut vremurile acelea. Traim totusi pe continentul european si aici e voie sa nu iti pretuiesti presedintele. Faptul ca Base face saptamanal bai de multime, cred ca e doar un fetish. Asta il “excita” pe el! Despre marea “onoare” de a-ti sluji patria ca barbat, am indoieli profunde. As fi curios ce ti-ar raspunde Nastase, Tariceanu sau Videanu la intrebarea: ” care este cea mai mare onoare pe care un barbat o poate avea in societate?” Sa vezi acolo discursuri despre patrie si patriotism care vor incepe inevitabil cu “patria mea…”. profu de chimie era mic de statura, rotofei si chel.avea doar o fasie de par subtire de la o ureche la cealalta, pe ceafa.el nu asculta, el dadea lucrare de control :). la el ma simteam si eu 'buna' la chimie fiindca nu se complica sa fie exigent, stia ca suntem 'lepre' (se insela, dar asta e).aveam colegi interesati de materia lui, da eu eram tare fericita cand isi deschidea diplomatu, prefacandu-se foarte preocupat de ceva din interior.si noi copiam in voie :).
intr-o zi ma fugaream cu un coleg, pe holuri.eram spaima baietilor :).am intrat in clasa, in fuga si am dat sa-nchid usa.cum opunea rezistenta m-am uitat sa vad ce e si am vazut ceva nu foarte inalt si rosu.pana sa realizez ca-i chelia profului, deja incepuse sa geama.nu stiam eu de ce e atata liniste in urma mea.ne-a dat lucrare si nu am vrut sa copii, mi s-a parut prea mult. ah, imi aduc aminte si de prima data cand am copiat.de fapt am vrut sa copii.la matematica eram destul de priceputa, dar la teza respectiva am vrut sa fiu si mai priceputa.asa ca mi-am facut fituici.pe care le-am pus in caiet, cum auzisem ca fac alti colegi.dar am picat pe subiect si am uitat de ele.am predat caietul cu ele cu tot.cand ni le-a returnat, ca niciodata profa a scuturat fiecare caiet in parte si a spus nota cu voce tare.am incremenit.in inocenta mea sperasem sa nu le gaseasca.la mine, insa, s-a oprit din scuturat si a spus 'dorobat, daca nu te-as cunoaste, as spune ca ai vrut sa copii.7'...eram cunoscuta drept copil cuminte :) mai am multe amintiri, de la desen, de la sport, de la lb si lit rom, la constitutie...la ora de constitutie am intrat, pt prima data, intr-o biserica foarte veche, din oras, care abia dupa 1994 a fost renovata si redeschisa ca biserica.pe atunci era un fel de muzeu.dateaza de prin 1600 si nu mai stiu cat.e impresionanta ca arhitectura, in interior ai senzatia ca te teleportezi in anii aceia.profu era tanar si nonconformist.nici n-a rezistat mult in invatamant. am multe amintiri care ma leaga de copilarie si ma fac sa zambesc.am fost un copil trist intr-o privinta si retras, dar asta m-a facut sa vad lumea si tot ce ma inconjoara cu alti ochi. ciudata treaba. si eu vad un colaj. hai sa-ti mai zic.
colt stanga sus o gagica plesnind de sanatate, frumusica, fericita foarte ca a votat sau ca-i ajuta pe alti sa. mai jos - neste neni ferchezuiti, de au si pana la palarie - pe motiv ca voteaza, presupun... ca doar depsre asta e vorba. apoi niste femei in costum raditional si ele, spalate si apretate numa' numa'.. voteaza si ele. mai jos o baba, tiganca ( se vede clar ca buna ziua) voteaza si ea. apoi nenea in unifosma... apoi niste craci :))) ai cui nush si nici nu vreau sa stiu ce tara reprezinta. din cate vad io asa, romania este reprezentata de duamna tiganca. sunt tiganii o minoritate? sunt. ne reprezinta ei deci? nu. atunci de ce pui vere poza aia cu duamna romanca? huh? mai ales in contextul in care pe ailalti ii arati veseli si rumeni mama-mama, cu haina traditionala la purtator?! mie mi se pare faza de paruiala. la tribunal. p.s. - da cracii? ai cui sunt cracii?
dragostea la distanta este posibila?
- de
vali2010
la: 03/08/2010 18:37:31
(la: dragostea la distanta este posibila?) Sunt din Slobozia iar de aproape doua luni sunt cu o fata din calarasi. Vara vine in vacanta la o matusa. O cunosc de cinci ani insa anul asta ceva ne-a legat. Spre ghinionul meu nu am rude acolo sa ma duc si eu insa profit de cineva care face drumuri dese la calarasi. Am fost de doua ori pana acum. Vorbim 24/24 la telefon si pe mess. Mi-a venit factura la telefon 185 lei din cauza ei. Am pus mult prea mult suflet in relatia asta. Joi a iesit cu ce-a mai buna prietena a ei in oras. S-au dus la o terasa si acolo s-au intalnit cu niste fosti colegi. Desii nu sunt o fire foarte geloasa si o stiu ca nu e in stare sa ma insele am tras-o putin de limba sa vad ce a facut acolo. Mi-a spus ca am facut-o sa se simta prost, mi-am cerut mii de scuze pt asta si mi-a spus ca m-a iertat. Sambata a avut o nunta la bucuresti si s-a pregatit de vineri, i-am dat doar doua mesaje vineri si abia mi-a raspuns deoarece era ocupata si am inteles-o. Sambata de dimineata lafel i-am dat trei mesaje insa nu mi-a respuns. Am inteles ca e ocupata si ca nu poate sa imi raspunda. Duminica i-am dat iar mesaj insa nu mi-a raspuns. Am crezut ca e obosita asa ca am iertato si de data asta. Aseara i-am dat trei mesaje insa nu mi-a raspuns la nici unul. Dupa doua ore am primit un mesaj de la ea care trebuia sa fie pt o fata. Mi-a zis peurma ca l-a trimis gresit. Am intrebato ce face si mi-a spus dor bine (inainte imi trimitea zeci de mesaje cu te iubesc)Am intrebato de ce s-a racit asa de mine si mi-a spus ca nu mai simte nimic desii i-a a fost prima care mi-a spus ca ma place si ca e tare fericita alaturi de mine. Sincer nu o mai inteleg pur si simplu mi-a spus ca nu mai vrea sa fie cu mine desii m-a iertat pt ca am traso de limba. Am incercat toata noaptea sa o induplec sa ii explic ca o iubesc si ca tin la ea si ca ii vreau tot binele din lume insa nu am reusit. Acum stau si sufar din cauza ei. Acum in august ar trebuii sa vina iar la slobozia. Mi-a spus ca vrea sa ramanem prieteni. Eu inca mai sper sa reusesc sa o fac sa isi schimbe ideea insa nu prea cred. Ce sa ii mai fac? Cum sa o mai pacalesc? Eu tin mult la ea si am pus suflet in relatia noastra insa nu vrea sa ma inteleaga ca ma face sa sufar.
daaa, tare fericit as fi sa fac teleconferinte in toate colturile lumii, sa cunosc de pilda America pe care nu am inca posibilitatea sa o vad, minunatele orase de pe coasta de est, de exemplu.
Knulp, Nyx si Modi
- de
andre_
la: 02/05/2011 10:01:36
Modificat la: 02/05/2011 10:07:15
(la: De nunta) Knulp - Beckham era acolo pentru ca el, printul William si David Cameron au reprezentat UK la licitatia pentru drepturile de organizare a Cupei Mondiale din 2018. Aproximativ 300 de invitati au fost ai lui William si Kate, restul au fost invitati de catre familia regala pe diverse criterii, reprezentati ai altor tari fin Commonwealth in UK, reprezentanti ai colorlalte case regale si tot asa.
Lucrurile se vor mai schimba daca dementul de Charles va ajunge pe tron Nu inteleg de unde apelativul 'dementul', ai vreo baza pentru care folosesti un asemena cuvant? Nyx - cat despre povesti si visare io prefer deschiderea jocurilor olimpice. Jocurile olimpice nu sunt mai breze cu toate masinatiunile din spatele lor. Gen nu poti plati pentru bilete si nu poti cumpara nimic in satul olimpic fara sa ai un card Visa. Nici un alt tip de card nu este acceptat. Au facut stadionul olimpic in ideea sa fie folosit dupa aceea si pista de atletism pastrata. La un moment dat era cat pe ce sa fie dat unei echipe de fotbal care dupa jocuri l-ar fi daramat aruncand pe fereasta milioane de lire fara rost. Si astea doar cateva. e trist ca cineva sa creada ca doar in calesti esti fericit Nu vad cine e acel cineva care sa creada ca doar in calesti esti fericit. Modi - coroana britanica a arestat preventiv vreo mie cinci sute de ipotetici protestatari si a interzis accesul in londra altor citeva mii Din cate stiu nu coroana britanica a arestat ci politia. Cat despre motiv, cred ca au preferat un rau mai mic adica sa-i aresteze decat un rau mai mare sa se repete scenele de la ultimele trei demonstratii in Londra care s-au soldat cu raniti, haos si pagube materiale. Ideea ta cu urmaritul alora ar fi necesitat si mai multi politisti pe strada, costuri si mai mari. Cum o dai nicicum nu era bine. Daca ne e de paraziti de ce nimeni nu se supara si nu exista nicio reglementare legata de salariul fotbalistilor. Ca aia castiga zeci de milioane pe an si ce mare branza fac comparat cu casa regala asta britanica, aia din Spania, din Olanda sau de oriunde?
sandu
- de
(anonim)
la: 21/10/2003 04:47:45
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?) Salut Gabi,
intrebarea e interesanta iar raspunsul tau mi se pare f. potrivit si matur. Sint de 15 ani in Germania si gindesc la fel. Gindul mi-e in permanenta la tara dar nu ma vad( dupa atitia ani) in nici-o pozitie acolo! Sint convins ca tara aia poate mai mult si ca va face mult mai mult decit cred toti cei ce se "pling toata ziua dar nu-s in stare sa-si mature in fata casei" ...dac as cistiga ( cine ma ajuta?) milionul as alege RO fara sa clipesc( desi aici nu mi-e rau) si i-as invata pe cei din "jurul meu" sa faca ordine in primul rind cu ei. Ce se-ntimpla acolo e normal( comparind cu ce e pe aici); oamenii insa trebuie sa invete sa gindeasca altfel...si in general sa gindeasca.Letargia si plinsul nu aduc nimic. Este o lege nescrisa: invingatorii au totul, iar noi putem -acum, dupa doua mii de ani de "iobagie"- invinge. Depinde de noi! PS vezi www.dacia.org ...poate ce se vede acolo ii va ajuta pe multi sa-si indrepte spatele. Sa plece citi mai multi "pe-afara" iar stiinta lor s-o transmita(???)si celor de acasa!
|
![]() ![]() cautari recente
"omul fara patrie e capuiul fara mama"
"ore online" "nu mai merg la scoala" "Romani suparati" "enunţuri în care apar următorii termeni:om neom uman inuman omenesc neomenes" "partituta pe langa plopii fara sot" "podoaba vietii este talentul cununa talentului-caracterul eseu" "naravas" "na poftim talent" "viata e tot ce imi doresc la cina" "vasile romanciuc fraţilor rămâneţi fraţi" "ultimul sunet" "10 replici intre copil vint si o frunza vesteda" "cu cat eraul mai adanc cu atat curge mai lin!" "va facut" "sange de ciclu video" "clasicismul contribuie la formarea tinarului creator" "dor de bunica" "angajatii din ceo" "polisemia cuvântului a scoate" "imi acord" "batranu" "brelocu meu magic" "frumoasa și bestia" "oftat" "palatul peles" "zile jos" "texturi cu titlul inserare" "enunturi cu cuvantul republica" "omul ce stim despre" mai multe... linkuri de la Ghidoo:
|
(la: Trancaneala Aristocrata)