taierea un ui copac

ha,ha,ha....ui,ui,iuuuuuu....

SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !

Ui ca am venit si eu.. Se pare ca miercurea s-a mutat putin spre joi, asa ca....
Precizare: eu nu sunt mic si rotofel, eu sunt mare si rotofel:))

The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.

Mama ce-am mai ris... Horica, se vede ca esti ardelean, ca altcumva nu stiai tu vorba ungurului. Hehe!

Desi eu nu le prea am cu jumarile mi-ati facut o pofta de numa. Mi-am adus aminte de bunicu, care era cel mai renumit prin Ardeal la taiatul si prepararea porcului, cum isi facea el jumarile, cirnatul afumat, slanina de doua feluri (afumata si la saramura) ce sa va mai spun de caltabos, toba, si alte felurite chestii de care nu-mi aduc aminte. Apoi in ziua taierii porcului tin minte ca ne adunam toate neamurile si vecinii si mincam "varza a-la-cluj", sau cel putin asa imi aduc eu aminte ca-i zicea, dar cred ca mai are si alte denumiri. Mama ce ospat era! Apoi vara, cind nu puteai sa maninci chiar asa multa carne, scotea bunicu "slana" de la pastrat si taia asa bucatele mici si subtirele, eu ma duceam si culegeam o rosie, doua (ca erau asa mari de tot cit pumnul lu bunicu de se saturau doi oameni mari dintr-una), niste ceapa rosie sau verde, si piine de la Salonta (din aia cit roata de la masina, o bunatate de-ti curg balele numai cind o vezi). Si lua bunicu "roata" si taia cite o felie din aia de-o propteai pe tot bratul ca s-o bagi in gura, o ungea frumos cu oleaca de untura, presara sare (o sare din aia zgrompturoasa, nu fina) sau punea un strat subtire de "gulas" sau boia. Pai fratilor, mincam noi copii de ne spargeam, mai ales daca veneam dupa batut mingii si catarat prin copacii. Asta era cica, prinzul, ca seara cind venea bunica de la servici, apoi sa vezi alea sarmale si "leveshe" ce ne dadea noua sa mincam, mama mia...

Hai sa lasam vorbele astea ca deja mi se face rau de atita pofta ce-ati bagat in mine.

Multumesc jinga, as vrea sa-ti spun ca de cind am plecat din romania am invatat multe. Nu critic societatea romanesca, am trait si traim cu limitarile noastre.
Viata nu este la fel de generoasa cu toti. Unii sint foarte norocosi, se nasc frumosi, inteligenti, talentati. Altii mai putin! Dar asta nu inseamna ca trebuie sa evaluam oamenii dupa cit le-a oferit natura. Eu prefer sa-i apreciezi pentru ce au dobindit prin munca si dedicatia lor.

Pentru cei care s-au nascut cu diferite incapacitati avem datoria morala de ai ajuta si de-ai face sa se simta parte din societate.
Sa incercam sa-i facem fericiti sa-i ajutam sa treaca peste handicap si nu sa-i izolam in durerea si nefericirea lor.

"Si daca ramuri bat in geam...
De ce nu tai copacul..."

Cand un suflet contine in sine esenta vietii spiritului, daruieste fructe binefacatoare si devine un Copac Divin...

"O SON OF SPIRIT!
My first counsel is this: Possess a pure, kindly and radiant heart, that thine may be a sovereignty ancient, imperishable and everlasting."
( The Arabic Hidden Words)

1.nu vin cu nici o teorie Yoga, nu practic ( nu ca m-as da mare cu asta) dar ma confundati cu altcineva….:)

2 zaraza: “ceea ce spui, ca e preferabil sa te abtii, mi se pare o negatie de sine. adica tu stii in interior cine esti de fapt, dar ti-e teama sa admiti”

gio: inca odata nu ma refer la negarea prorpiei finite, ba dimpotriva la completa acceptare a sinelui..odata cu acceptarea, sincera si neprefacuta, intervine si transformarea..insa daca acceptam anumite lucruri ce ne caracterizeaza, daca le constientizam, nu inseamna ca evolutia noastra inceteaza..natura spiritului uman este evolutiva, in nici un caz nu stagneaza..mai degraba regreseazaJ…daca cineva accepta astazi ca are tendinte de cleptomanie sau pedofilie sau ca uneori simte o nevoie acuta sa faca rau , asta nu inseamna ca odata cu acceptarea acestor trasaturi ale caracterului sau, omul respectiv, trebuie sa devina indulgent in ceea ce priveste defectele sale.. de la constientizare vine acceptarea..si abia pe urma schimbarea.
Faza cu homosexualii este ca ei nu se accepta cu adevarat, ci sunt intr-o contuinuua lupta cu ei insisi..adevarat este ca si societatea nu ajuta de loc, pentru ca a fi intolerant in loc sa acorzi sustinere si ajutor, creaza o senzatie de revolta ce se transforma in ultima instanta in: asta sunt, daca nu va convine nu va convine, eu ma simt bine asa…ori aici e buba..ca e mai usor sa give up, decat sa te transformi,caci transformarea DOARE al dracului de tare, este ca si taierea copacilor primavara..cu cat cureti mai bine caracterul cu atat fructele vor fi mai imbelsugate insa procesul in sine este dureros, neplacut, in aparenta nesatisfacator si inutil.

3 zaraza: “nu sunt de parere ca scopul principal al existentei sunt copii.”

Gio: nici eu. De altfel ,daca ati citi un pic mai atent ceea ce scriu, ati vedea ca am spus doar ca daca e sa te casatoresti, atunci e preferabil sa ai copii caci acesta este scopul pentru care aceasta institutie exista. Nu inseamna ca acesta este scopul existentei..cum de altfel nu toata lumea trebuie sa se casatoreasca musai caci nici casnicia nu este scopul existentei..scopul nostru pe acest pamant este sa ne cunoastem pe noi insine, deci pe Dumnezeu, sa ne acceptam, iubim si sa ne transformam continuu, sa reflectam cat mai multa lumina divina si sa ne ridicam la rangul pentru care am fost creati, s a strangem un bagaj cat mai bogat de calitati pe care le descoperim in noi insine si le hranim aici dar ce ne vor fi de folos in celellate lumi ale existentei..DA! muncind asiduu si luptand cu dualitatea ce ne caracterizeaza, deci si cu calitatile noastre negative.

4.Nu exista dovezi clare ale faptului ca da vinci a fost Homosexual, doar speculatii. Dar, ma rog , nu conteaza asa de mult…

5.inspiratia si munca…. Mozart cand compunea , in originalele sale rareori gaseai greseli. Aveti dreptate ca inspiratia fara munca este zero, dar iarasi faptul ca un artist munceste pentru a isi imbunatati Creatia, nu dovedeste absolut nimic despre caracterul lui. Decat ca poate are rabdare si vointa.EU nu vreau s a generalizez, caci in mediul in care m-am invartit, artistic, am intalnit multe feluri de oameni…divini…artisti ce intr-adevar se desprind de toti si toate, dar si in arta, ca in lume dealtfel, majoritatea este formata tot din oameni ce nu inteleg viata, ignoranti, cel putin la acest moment din evolutia lor spirituala, adica un fel de somnambuli.

6.zaraza:“ dar homosexualii au fost cei care au insemnat progesul in arta.”…

gio: asa..SI?

vreti ca acum sa fim cu totii homosexuali ca stiinta si artele sa progreseze?…din pacate adevaratii artisti, traiesc cu un picior in lumea fizica si cu celalalt in lumea inspiratiei, a spiritului ( unde nu exista diferentiere de sex, esenta sufletului este rupta de apartenenta la un sex sau altul)..de aceea uneori sunt confuzi si nu stiu ce sa faca cu informatia intriseca sufletului lor…ei penduleaza intre doua lumi…si uneori, deseori, aceasta pendulare se termina in disperare..studenta la arte fiind, cred ca nu e nevoie sa va reamintesc ca majoritatea marilor sufletelor creatoare au avut existente tulburate si de multe ori si-au curmat propriile vieti,pentru ca erau Confuzi! A fi artist, daca nu ai uneltele necesare , poate fi mai mult o povara decat o binecuvantare.

7. zaraza:” inpiratia vine de la Domnul, nu ne-o asumam ca hulim, dar homosexualitatea e vina noastra, si luptam cu ea, ca altfel.... ca ce?”

tot ce este, este de la Dumnezeu si pentru tot ceea ce avem trebuie sa stim sa ne asuman responsabilitatea, sa intelegem corect natura calitatilor si defectelor noastre, sa ne transformam, sa evoluam…mi-e teama ca internetul este un instrument prea evaziv ca sa imi intelegeti exact atitudinea fata de acest subiect..nu este atat de radicala pe cat interpretati dumneavoastra…ca masurarea regresului spiritual…bineinteles ca numai Dumnezeu stie ce suflet merita ce, si numai El decide starea si sfarsitul fiecaruia dintre noi.Atata doar, ca omul nu a fost niciodata lasat fara calauzire. Asta e capcana: ca oamenii s e cred lasati in voie, fara indrumare. Divinitatea a trimis din totdeauna si va trimite intotdeauna Cuvantul Sau, prin profetii divini, ce sunt invatatori spirituali ai Omenirii.Si in mesajele transmise de El, ca directie sanatoasa spre care omul este preferabil sa se indrepte, au fost abordate atat aspectele sociale ale existentei umane cat si cele spirituale, in functie de starea in care se afla omenirea la momentul respectiv… adica exista retete clare pentru evolutia spirituala a omului si exemple de ce e preferabil sa faci si ce nu… Subiectul homosexualitatii a fost si el mentionat , ca si manifestare ce e mai bine sa fie evitata..la fel si barfa, consumul de substante intoxicante(alcool, droguri) adulterul, furtul…etc.
“Listele” cu ce sa faci si ce sa nu faci sunt insa improspatate cu fiecare Manifestare Divina, caci nevoile si nivelul de constiinta al umanitatii se schimba de-a lungul istoriei.In final, alegerea este tot a omului, deci si responsabilitatea pentru propria viata , evolutie sau involutie..restul…e tacere.

Numai bine,
gio



"To merit the madness of love, man must abound in sanity"
-The Seven Valleys-

dl. belle n-avea cum ca ea ditamai copacul, tulpina era groasa de cel putin un metru si ceva diametru si era inalt de depasea stalpii electrici de pe strada cu cativa metri buni... am avut o echipa intreaga cu tot felul de masinarii la taiere si scosul radacinii.
plus ca era la strada si foarte aproape de casa vecinului, daca doamne fereste se intampla ceva era buni de plata asa ca mai bine am platit profesionisti cu asigurare ;)))

Dezminţire la mit

Nu m-am întors...
Eu sunt aici, risipit pretutindeni
Întoarcerea mea,
uciderea peţitorilor,

Simplu mit
Din care Homer şi editorii trag profit.
Nu m-am întors...
Eu sunt aici, risipit printre pietrele arse
Sirenele
Circe
Penelopa
Sunt farse
Născocite de un orb zdrenţăros
Pentru un happy-end fermecător şi duios.
Nu-mi voi revedea niciodată patria
soţia
fiul
câinele
Arcul, patul din trunchi de măslin, ogoarele, turmele
Itaca stâncoasă şi marea albastră - căci asta mi-e voia,
Risipit
- adunat între ziduri surpate,
Ulise rămâne la Troia!
Aţi vrut să îmi luaţi spada şi coiful
Şi scutul zgâriat şi lovit
În cărţile voastre Ulise-i un biet rătăcit
Mă reneg pentru un plug
Simbol de taur castrat care trage la jug
Nici acum nu-nţelegeţi -
E atâta de greu?!
Că Ulise e Troia, şi că Troia sunt eu...

......................................................................

De patru milenii amestec cu spada mortarul pe plajă
Cioplesc lespezi
ridic ziduri
Înălţându-mi în marmură voia.
De patru milenii
Ulise ridică
O nouă cetate la Troia...


DE CE?

Nu cresc copaci şi flori pe muntele de sare?
Cum iese apa din pământ?
Cum iese soarele din mare?
Ce-nseamnă: "sa mă credeţi pe cuvânt?"

Cum iese planta din sămânţă?
Stejarul dintr-o ghindă atât de mică?
Când eraţi mici, vă atingea bunica?
Ce poate să-i provoace unui tată frică?

Unde-i cişmeaua de la care curge lapte?
Cum se cuprind tablourile în ramă?
Cum zboară un elicopter?
Cum iese un copil din mamă?

De ce e dudul plin de dude negre?
De ce e corcoduşul plini de spini?
Cum se imprimă vocile pe bandă?
Rechinii pui sunt pui, sau tot rechini?

Când un avion în aer explodează
Şi arde, ce se întâmplă cu pilotul?
De ce pe cer sunt stele numai noaptea?
De ce copiii vor să ştie totul?



Pe o piatră încălzită de soare

Mai bine aşează-te strâmb pe o piatră încălzită de soare
Şi judecă-mă drept.
Nu încerca să fii prea înţelept
Mai bine decât binele, binelui strică
Şi orice lucru judecat în pripă
Se-ntoarce împotrivă-ţi.

Eşti încă prea crud să ştii ce e de ştiut,
Ce se întâmplă, şi cum se întâmplă,
Apa din alţii cât e de adâncă
Vârtejul nebun cât e de nebun
Cum vine pârjolul, cum lasă doar scrum,
Cum trebuie din scrum să renaşti, pocăit
Şi iar te întorci de unde ai pornit
Când trebuie să uiţi, sau să-ţi aminteşti
Când trebuie să ierţi, sau să pedepseşti
Trecând peste tine.
Când singur râmâi, până unde să ajungi
Când spui ce ai de spus, sau când praf să arunci
În ochi de prieten, de părinţi, de soţie -
Ce ţii pentru tine, ce alţii să ştie
Ce-i bun şi ce-i rău, eterna problemă.
Să poţi rezolva savanta dilemă
În care,
Prin legile firii, atât de încurcate,
Pe rând şi deodată, cu toţii au dreptate.

Cu omul din tine, pustiit, fărâmat
Să poţi să te scoli de nimic rezemat,
Doar de omul din tine - care încă rezistă.
Să poţi să prefaci în surâs ziua tristă
Să treci marea-not, chiar de nu ştii să-noţi
Când pleci, să nu laşi doar urme de roţi.

...Şi eu aş vrea să fiu turnat
În bronzul tare şi durabil
Ce corespunde admirabil
Solidului portret de tată
Din mintea ta întortocheată...

......................................................................

Hai, dă-te jos de pe piatră...

eu in locul dl-ui fefe dadeam primului casier un bacsis gras !!!
==============
"- Cum putem face imposibilul?"
"- Cu entuziasm!"
Paulo Coelho-Al 5-lea Munte

ui la jimmy, s-o trezit si ea:))

mi-a placut asta

copacii se joaca cu soarele
si-i pun piedica


________
keep it simple...

NT este scris pentru a lasa omenirii invatatura lui Isus, despre un Dumnezeu mai apropiat de oameni, care isi respecta promisiunile facute in Vechiul Testament. Nu stiu de ce in loc sa invatam ceva bun de acolo oamenii despica firul in patru si nu vad padurea din cauza copacilor. Adica stiu...asa sint oamenii...

Nu mai stiu cu ce ocazie s-au gasit dovezi ca Isus a existat.

Toti oamenii de acolo au strigat ca singele sa cada asupra copiilor lor. Intr-un documentar am auzit, documentar serios ce a studiat perioada, ca asa era formula cind se condamna la moarte o persoana. Acuma nu mai mi-aduc aminte alte amanunte, sa zicem ca am gresit ca nu se intimpla la toate condamnarile...

Oamenii nu au venit la spectacol, ci manipulati de marii preoti si farisei...erau in general aceeasi oameni care cu o saptamina inainte il primeau cu ramuri de finic la intrarea in Ierusalim.

Nu biblia acuza evreii, ci oamenii care o interpreteaza dupa voia lor.

Pentru crestini NT este in mod evident continuarea operei lui Dumnezeu, continuarea VT. Isaia (11.12,13-am scris din memorie, e vorba de cei 30 de arginti aici) si Daniel (53.7, idem, in legatura cu rastignirea si suferintele lui Isus) sint doi profeti unde am gasit ieri profetiile si promisiunea lui Dumnezeu de a ajuta omenirea, profetii care se confirma in NT.

cere si ti se va da

1.caine=copac
2.sarut=limba
3.soare=cald
4.iarba=capra
5.seara=sex
6.carte=sex
7.drum=talhari
8.el=puternic
9.ea=afectuoasa
10.mami=san
11.frica=tipat
12.somn=vis
13.cafea=tensiune
14.dulce=diabet
15.pix=hartie
16.apa=viata
17.maine=azi
18.poate=sigur
19.vino=du-te
20.strada=poteca

p.s.:astea sunt raspunsurile prietenului meu...minte de barbat:)))

buricul (compunere)

cicatricea care ramane dupa taierea cordonului ombilical, a nu se confunda cu cordonul in sine. in unele parti ale globului cordonul se taie cu dintii sau cu tot felul de obiecte pe care nici nu ti le poti imagina intr-o tara civilizata, asa ca imi pare rau sa-ti spun dar postulatul tau e gresit: buricul este un inceput sau... un sfarsit.
levogir, dextrogir?!? (asta-i de la chimie nu de la buricologie) mai degraba poate fi BAGAT sau IESIT, dupa cantitatea de grasime si gradul de flescaiala al muschilor pe care sta. mai exista si un tip intermediu. cel mai frumos zic eu e buricul bagat la locul lui in burta, asa incat poti introduce (sau iti poti introduce) degetul sau alte obiecte in interior cu riscul insa ca uneori sa le pierzi. Madonna spunea "ma trec fiorii pe schinare de cate ori imi bag deshtu-n buric". Nici prea adanc nu-i frumos mai ales cand lasa sa se acumuleze "fluff" adica un ghem de par, celule moarte, praf, rapan si alte chestii, amestec mai fertil chiar ca humusul, daca-ti cade acolo o samanta poti cultiva cartofi, rosii, marar si alte plante. curios ca are mai tot timpul aceeasi culoare albastruie. si ca sa vezi ca orice e posibil pe lumea asta, unii colectioneaza fluff...
expresia "buricele degetelor" apare de la buricul iesit in afara, cel mai urat dupa parerea mea. nu mi-ar placea sa-l am asa si sa-mi spuna lumea "buricato", desi sunt multi inebuniti si dupa tipul asta , sunt fetisisti si se excita doar la auzul cuvantului buric. ce poa' sa faca astia cu un buric depaseste imaginatia majoritatii, chiar si a mea.

Argumentul buricului spune ca dumnezeu i-a creat pe adam si eva cu buric cu tot, asa cum a creat si copacii cu inele de varsta de-a gata. altii spun ca nu, i-a creat fara buric ceea ce a bagat multi pictori vestiti in mare incurcatura pentru ca biserica le cerea sa nu le puna burice nici lui adam nici evei chestie cam de neconceput pentru un pictor. asa ca le-au pictat si ei cum au putut , cu mai multe sunci pe burta ca sa dea o nota de incertitudine.
eu cred ca adam si eva nu aveau buric pentru ca dumnezeu nu poate sa creeze ceva doar ca sa insele aparentele. asa ca imi imaginez cum adam si eva erau ca un fel de atractie de balci pentru descendentii lor: "ha, ha, tata si mama nu au bu-ri-iii-c" saracii nici nu puteau sa mearga la plaja. iar eva nu ar fi putut sa danseze din buric daca si-ar fi dorit (in orice caz nu cred ca adam ar fi lasat-o).
mai mult decat un inceput, buricul inseamna CENTRU: de unde si expresia buricul pamantului (multi se cred, dar putini stiu ca exista doar unul si a fost gasit la Delfi, si e de piatra), buricul universului (se cred aia care au sindrom de God).
se pot castiga bani buni punand piercing in burice, eu am vrut sa-mi pun unu dar nu m-a lasat mama si bine a facut pentru ca prietena mea giulia a facut o infectie de toata frumusetea dupa ce si-a pus un belciug. i-a trebuit un an ca sa-i treaca, acum are doua burice.
va mai pot spune multe despre buric ma simt chiar in forma sa scriu un tratat de buricologie, dar ma opresc aici, prea multe notiuni deodata. daca vreti sa mai stiti ceva, intrebati-ma si va zic.

Biet copac pe care iarna
il ascunde cu pacat,
Nu se face primavara
sa te vezi cum te-ai uscat ?

Copac al meu, copac al lor- viu si eu cu un topor...

...Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.
Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. . Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie. Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. .Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil. Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează..Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”. Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare.
Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.

Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”. Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat. „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa. Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”.Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire.
Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor.
Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”.Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.
Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?”
Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.
Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.
„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.
Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime.Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.
Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.
Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”. Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj” ...

Dacă viaţa noastră ar semăna cu acest copac, întinzându-şi ramurile până departe, gata să le ofere umbră şi adăpost tuturor celor în nevoie, deschizându-şi braţele în faţa tuturor, am înţelege ce este iubirea. Nu există definiţii, scripturi sau doctrine ale iubirii. Nu există un set de principii care se aplică iubirii...IUBIREA ESTE UNIVERSUL...

lol :)) adica lovesti direct in personale? (aratura) :))
eu nu scriu la comanda... sau asa sa-mi umplu timpu'

ui ce am gasit :)))

pe strada colbu-i cat casa
Copacii se misca-n ritmuri de club
Amorul se zbate-n camasa de forta -
vantul... factor de stres :))))