comentarii

tainic


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie - de JCC la: 13/10/2003 14:27:36
(la: Cele mai frumoase poezii)
Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mindri aste le nutresc;
Căci ramine stinca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Vis de razbunare negru ca mormintul
Spada ta de sânge dusman fumegind,
Si deasupra idrei fluture ca vintul
Visul tau de glorii falnic triumfind,
Spuna lumii large steaguri tricolore,
Spuna ce-i poporul mare, romanesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vilvoare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ingerul iubirii, ingerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surizind,
Ce pe Marte-n glorii să orbeasca-l face,
Când cu lampa-i zboara lumea luminind,
El pe sinu-ti vergin inca să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu il stringe-n brate, tu îi fă altare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tinara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai în fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mindrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!

Eminescu
MIHAI EMINESCU - Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie - de Catalina Bader la: 08/11/2003 06:39:48
(la: ROMANIA)
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mindri aste le nutresc;
Căci ramine stinca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Vis de razbunare negru ca mormintul
Spada ta de sânge dusman fumegind,
Si deasupra idrei fluture ca vintul
Visul tau de glorii falnic triumfind,
Spuna lumii large steaguri tricolore,
Spuna ce-i poporul mare, romanesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vilvoare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ingerul iubirii, ingerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surizind,
Ce pe Marte-n glorii să orbeasca-l face,
Când cu lampa-i zboara lumea luminind,
El pe sinu-ti vergin inca să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu il stringe-n brate, tu îi fă altare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tinara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai în fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mindrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!
#3709 (raspuns la: #3693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mama - de mama la: 24/11/2003 13:49:36
(la: Cele mai frumoase poezii)
A venit aseara mama,
din satucu-i de departe,
ca sa-l vada pe feciorul,
astazi om cu multa carte.

A batut usor la usa,
tainic(?) s-a oprit in prag
i s-a limpezit privirea
de iubire si de drag...
Sfanta Euharistie - de sorin_petre la: 07/12/2003 04:00:45
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
parintelui Iulian Nistea
Sfintia voastra,

va rog sa ma ajutati in a ma dumiri asupra unei probleme care ma framanta de o buna bucata de vreme: Impartasania. De ce nu ne impartasim cand mergem la Biserica duminica la chemarea preotului in din fata Sf. Altar? Ea este datatoare de viata duhovniceasca, spre a avea parte cu El. Care este semnificatia acelor cuvinte prin care Hristos ne cheama" ,...veniti si beti dintru acesta TOTI...? Toti, cei care..., toti care? afara de cei aflati in pacate de moarte si nespovediti, neimpacati cu Dumnezeu si aproapele se zice undeva. Totusi stiu ca se administreaza Sf Impartasanie celor indraciti, dar noua nu, de ce nu ni se prezinta mai clar aceste lucruri de o asa extrema importanta. Imparatsandu-ne cu Trupul si Sangele Domnului este ca si cum ne afirmam ca suntemi Crestini si-l marturisim pe Hristos astfel, gresesc cumva? Noi vrem sa crestem spiritual dar hrana spirituala nu o luam. Unii ne invata ca sa ne apropiem cu vrednicie dar, cine poate spune ca se poate apropia cu vrednicie fara a cadea sub mandrie? iar altii spun ca nimeni dintre oamnei nu-i vrednic(si asa si este), incat in smerenie, nevrednici fiind dar impacati cu aproapele si netulburati sa ne apropiem de aceasta sf taina. Lumea astazi atat aici in nordamerica cat si acasa in tara si probabil ca si-n vestul european e la fel, distanta fata de aceasta tainica chemare, spectatoare in loc sa fie co-liturghisitoare cu preotul din Altar. Am gasit ceva scris despre Sf Impartasanie destul de lamuritor un articol la parintele arhimandrit Roman Braga la adresa http://www.plasticsusa.com/ortho/cerberi.html
probabil ca urmare a sesizarii acestei stari de fapt din Biserica zilelor noastre. Acest articol totusi de preoti de aici (doi dintre ei) este neavenit, iar un altul de aici confirm acele scrise de parinteel arhimandrit. Consensul nu-l vad si pe deasupra mai zaresc ca un fel de doua scoli(ca in catolicism) unii(cei doi) zicind "pai ia uite ce-a spus parintele Cleopa despre asta, iar celalalt mai tanar, mai cu blindete imi citeaza pe parintele Rafail". Ba chiar la un moment dat mi s-a spus de actre unul dintre cei doi ca sa iau anafura ca tot aia e, iar eu stiu bine ca nu-i tot aia! si vedeti dumneavoastra astazi ma simt izbit dintr-un perete in altul si nelamurit, mai mult, un teren care simt ca-mi fuge de sub picioare si asta constientizez ca nu-i bine de loc, un soi de deznadejde imi da tarcoale chiar. Ce sa fac? stiu ca trebuie sa ma rog mai mult si sa nu mai stau in aceste framantari, dar fara un raspuns lamuritor - linistitor nu prea e pace.
Ma iertati ca v-am scris si v-am necajit aici pe acest forum cu framatarile mele, dar stiti uneori asa se potrivesc lucrurile.

Va multumesc si va doresc in continuare un post usor si folositor
Doamne ajuta!

sorin
#6088 (raspuns la: #5982) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"universul celor alesi"....... - de Ovidiu Bufnila la: 08/03/2004 07:52:50
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Draga Belazur, nu spre supararea ta sau spre a te pune sub semnul indoielii, ca fiinta fictionala voi spune ca, nu, nu ai dreptate. Oceanul Virtual e o lume incantatoare. O Mare Carte, Marele Text. E insasi Enciclopedia aceea tainica. Fiintele umane? Trebuie sa ne ridicam dincolo de ideologii, dincolo de ierarihii, dincolo de sociologie, dincolo de politica desueta, socialism, liberalism, etc. Vom fi sau nu vom fi in Inima Miracolului. Mai avem ceva de spus pe Pamant? Nu. Dar sa nu speriem lumea. Navigand prin Oceanul Virtual am descoperit lumi fascinante. Am intrat intr-o multime de forumuri! Forumistii au vietile lor superbe sau mizerabile, au tot felul de infatisari, se ascund fie de ei insisi, fie de Miracol. Cartile sunt pentru toate fiintele deschise. Ca nu toate fiintele au acces la esente este o alta kestiune. Pentru ca nu avem deschizatori de drumuri vii, nu prafuiti in pagini de carte! E nevoie de cate un Obi Wan Kenobi! E nevoie de Initiatori! Initiatorii nu sunt insa fiinte! Sunt poate constructii fabulatorii! Cartile au coduri, nu sunt fiinte fabuloase. Nu exista o Cetate! Cetatea e pretutindeni! Cum ne initiem? Trebuie sa ne initiem? Ce facem cu grilele de lectura secrete? Sunt carti interzise? Ce vor face Fortele de Crestere? Vor deveni doar o notita in Istorie? dar noi avem de gand sa facem Istorie Mare sau sa ne evidentiem la culescul capsunilor in Spania?! MI-E RUSINE CA ROMANII SUNT BUNI CULEGATORI DE CAPSUNI IN SPANIA! Ce fac eu ca scriitor? Eu m-am batut sa fie publicati niste tineri minunati Robert David, Roxana Brinceanu, Marius Damian, Mircea Pricajan, Lucian-Dragos Bogdan, Bogdan Gheorghiu, Adriana Mosoiu, Traian Badulescu si multi altii in State! Sa fie ei cu sansa lor! Ma doare ca niste romani sunt mana de lucru. Suna patetic, nu? Sunt eu de ras? Sa fiu eu de ras. Cred ca intelectualul se rateaza aici si acum. Intelectualul trebuie sa faca Istorie Mare nu Utopie! Nu ma intereseaza simpozioanele si medaliile, ma intereseaza cate orase, cate fiinte cate lumi ridica intelectualul! Nu vreau si nici nu ma uit la emisiunile culturale alea dramuite si simandicoase de la orele noptii! usor de manipulat, intelectualul fara de priza la Istoria Mare. Parca as fi dintr-o telenovela, nu?
#11615 (raspuns la: #11611) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Reverberatii gotice - de mircios la: 18/05/2004 21:07:22
(la: Groapa)
Am promis ca revin. Si iata-ma:

Ceasul tacut, soarelui stins
Dor de miscare scurge-n dogoare.
Cazut de pe scut, candva aprins,
A noptii chemare o soarbe-n racoare.

Neimpacate, a boltilor soapte
Asteapta cuvantul sa le culeaga.
In care noapte sa fie fapte,
Numai ecoul va sa-nteleaga,

Si le va duce la aleasa rascruce.

Pe aripi de gand, sub lumina de luna,
Va fi un drumet ce povara-i dulce
O va primi din aleasa fantana.

Purtat de vis, intr-o noapte nebuna,
Doar el le aude din tainica struna.
va fi un drumet si va fi o fantana...


#15583 (raspuns la: #15449) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Florin PITEA & editura AMALTEA - de Ovidiu Bufnila la: 22/05/2004 04:32:25
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Saptamana viitoare intra in forta pe piata de carte doua volume de exceptie semnate de scriitorul Florin Pitea si editate de editura Amaltea. Dr.Cristian Cârstoiu, directorul executiv al editurii, ne provoaca cu nonsalanta. Ne imbie. Ne pune la cale nopti zvarcolitoare. NECROPOLIS si AN/ORGANIC, cartile lui Florin Pitea se pregatesc sa fie tainici consilieri de imagine pentru cititorii de pretutindeni si de toate varstele. Personajele lui Pitea sunt de departe memorabile. Sunt aidoma unor harti initiatice. Te regasesti in scheme fictionale stranii. Te regasesti in valtoarea fictionala. Asa cum te regasesti, straniu, in stirile Tv, in evenimente-de-istorie, oglinzi zvarcolite si zvarcolitoare. Pitea scrie cu nerv. Are har. Un bun consilier de imagine se poate inspira din structurile lui fictionale pentru a pune la cale o campanie de imagine dinamica. Dinamismul? Fara dinamica, Imaginea se pulverizeaza. Cartile te invata sa construiesti arhitectura unei Imagini. Pitea are stiinta asta.

Site-ul oficial al scriitorului Florin Pitea:
http://www.amaltea.ro/tesatorul/
Lucian Dragos BOGDAN si editura OMNIBOOKS - de Ovidiu Bufnila la: 22/05/2004 04:33:31
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Editua OMNIBOOKS, insurgenta si teribila editura condusa cu talent si inspiratie de scriitorul Horia Nicola Ursu ofera cititorilor un regal editorial:
TRILOGIE! Trilogie e o carte semnata de Lucian-Dragos Bogdan un subtil maestru al lumilor fictionale. Acum, cand scriu acst mic elogiu perfect motivat, am langa tastatura aceasta carte plina de gratie, de forta si de incantare. Lucian-Dragos Bogdan scrie cu incantare, incantator. Taietura lui fictionla are verva, e sigura, plina de indemanare. Personajele sunt vii, sunt prinse in scenarii convingatoare. Lucian-Dragos Bogdan foloseste structuri descriptive viguroase, pline de culori, de detalii care imbogatesc si adauga sensuri tainice. Intorc TRILOGIE p toate fetele. Dau peste fotografia lui Lucian pe coperta patru, omule, zic, sunt fascinat, m-ai prins, sunt in-vrajit de lumile tale ametitoare care se re-construiesc pe masura ce inaintez in profunzimea lor, simt in nari parfumul fictiunilor tale, vad LUMEA PRIN TEAVA PUSTII, fantastic, parca-ai scris fictionalul pentru bufnila, imi plac controversele din lumile tale, un cavaler paseste atent pe alele de piatra, de exmplu, teribil CONTROVERSAT construiesti, un cavaler aidoma unei naluci, valuresti spatiul fictional Lucian, dai forma Imaginii, o pui in forme-in-miscare-anecdotica, mai spui, aceasta marioneta ma inspaimanta, iata o constructie aproximativ imposibila, poate o marioneta sa inspaimante asemenea unui cataclism, EXCELENT, Lucian, caci descoperi in profunzime forta Imaginarului care, singur, are a lucra spre impotrivirea sa impotriva lumii, e multa teatralitate magica in ceea ce scrie Lucian-Dragos Bogdan. Ce sursa de inspiratie pentru un profsionist in Artele Imaginii! TRILOGIE are o multime de chei pentru a pune la cale o campanie de PR sau pentru a rostui un razboi de imagine! DARULDIVIN, spre exemplu, instructioneaza asupra TEMEI si PERSONAJULUI, doua unelte atat de vitale pentru orice profesionist de imagine! Metafore, imagini, scenarii de imagine, toate in puterea unui scriitor plin de talent!
TRILOGIE: e un adevarat regal editorial.


TRILOGIE,
Lucian Dragos Bogdan
editura OMNIBOOKS, 2004
Pentru omenzi:
Editura Omnibooks, Str.G.V.Popescu Nr.7
440021 Satu Mare
email: omnibooks@netscape.net


PS: BRAVO pentru Horia Nicola Ursu!
despre kundalini si sexualitate - de spirit_intelept la: 29/06/2004 06:45:50
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga Desdemona,
pot sa-ti spun ca-mi place stilul in care gandesti...as putea spune ca si continutul ideilor imi place mai mult ca la inceput :). Oricum, as dori sa-ti atrag atentia la cateva aspecte din reply-ul tau:
- Nu toate tehnicile de yoga care vizeaza trezirea lui Kundalini sunt doar pentru purificarea si pregatirea fiintei. De fapt ansamblul tehnicilor de purificare (Kriya), inclusiv cele mai spectaculoase cum ar fi Nauli Kriya, Basti Kriya, etc...sunt doar o parte din tehnicile care sunt in legatura cu aceasta energie. Un exemplu simplu il putem lua din practica yoghinilor tibetani tumo, care pentru a-si genera caldura interna care i-a facut celebri fac apel la niste exercitii corporale si de respiratie care uneori sunt destul de intense (gen "respiratia foalelor", Bastrika) contractii cu diverse zone ale corpului, exercitii de vizualizare a trezirii lui kundalini ca o coloana de foc pana in Manipura, etc. Deci sunt tehnici care vizeaza chiar trezirea la comanda a acestei energii, evident cand structura noastra este suficient de purificata si cand concentrarea mentala este suficient de mare. De fapt chiar in literatura occidentala apar treziri accidentale a lui kundalini, de ex atunci cand Emmanuel Swedemborg (considerat unul dintre cei mai mari cercetatori ai planurilor astrale si ai lumii ingerilor), a cazut in fund pe scari. Aceasta cazatura a fost pentru el punctul de inceput al aparitiei fenomenelor de clarviziune care mai tarziu l-au pus in contact cu anumite universuri subtile.
- Trebuie sa faci totusi o diferenta intre coborarea harului si kundalini. Este evident ca Duhul Sfant sau orice forma alta forma de Gratie Divina ii apartine lui Dumnezeu si El ne-o confera conform cu legile Sale tainice. Kundalini in schimb este o energie, este drept foarte elevata, dar care este a noastra si ne apartine. Nu trebuie sa facem greseala sa consideram ca aceasta energie ar avea constiinta proprie si se trezeste cand considera ea necesar. Daca am gandi asa, am ajunge la idea ca de fapt spiritul nostru de fapt este altcineva decat noi insine. Ori nu este asa, fiindca si o fiinta iluminata isi pastreaza de exemplu memoria anterioara iluminarii ca fiind proprie ei (chiar daca asemenea oameni se exprima transpersonal cu "acest corp" sau "aceasta minte").
- Energia Kundalini, cand se trezeste in mod armonios si ascensioneaza pe centrii superiori este intr-adevar o manifestare complet benefica si spirituala. Exista insa treziri partiale ale acestei energii, de exemplu cand in viata noastra apar momente unice, privilegiate, de iluminare sau de trezire a sufletului, comuniune cu Dumnezeu, etc. In fazele avansate de practica, aceste momente sunt din ce in ce mai dese, pana cand Kundalini se stabilizeaza definitiv in Sahashrara, aparand astfel starea de iluminare suprema. In Yoga Sutra Patanjali diferentiaza aceste tipuri partiale de trezire a lui kundalini in diferite forme de Savikalpa Samadhi, care culmineaza cu starea suprema de Nirvikalpa Samadhi.
Cand kundalini se trezeste, aceasta energie fiind foarte intensa, activeaza diverse "seminte" karmice corespunzatoare nivelului pe care l-a atins ascensiunea. De exemplu lui Ramakrishna cand i s-a trezit kundalini in Manipura, a simtit o putere asa de mare incat simtea ca poate sa ia soarele in pumn si sa-l sfarame. Daca diferite persoane care nu sunt pregatite au aceasta trezire a lui kundalini, aceasta le va activa foarte mult din karma lor latenta si se vor confrunta cu o serie intreaga de pasiuni, dorinti foarte puternice, diverse fenomene care trebuiau sa se petreaca in viata lor karmic abia peste ani de zile, etc. Deci o fiinta care practica asemenea procedee trebuie sa fie si ghidata intelept si sa i se confere a anumita protectie fata de asemenea fenomene karmice care pot sa apara.
- Sunt de acord cu tine ca nu trebuie sa confundam kundalini cu alte energii din fiinta, cum ar fi prana, apana, etc. De fapt eu in reply-ul meu am spus clar ca amorsarea procesului de sublimare a energiei sexuale conduce, printr-un efect de aspiratie (ca si cum absorbim aerul dintr-un tub bagat in apa), la trezirea si ascensionarea lui kundalini. Normal ca asta nu se petrece de fiecare data, dar atunci cand se petrece starile resimtite sunt coplesitoare.
- Legat de ce inseamna dorinta pura sincer sa fiu am zambit cand ti-am vazut rationamentul :). Hai sa-ti spun de ce: In prima faza spui ca dorinta pura "nu e perisabila", deci este eterna. Pe urma spui "odata ce s-a realizat..." deci pana la urma nu mai este eterna ci se realizeaza si ea candva. Atunci distinctia intre ea si dorintele care se realizeaza, gen "mancat inghetata", dispare. Eventual, ca sa fii corecta, ar fi trebuit sa folosesti nu "dorinta" ci "stare" sau "emotie". Si atunci te-ai fi exprimat la modul ca "starea pura de uniune cu Dumnezeu este ceva tainic, coplesitor, ceva mereu nou si spontan, in care spiritul extaziat exploreaza in infinit infinitatea lui Dumnezeu". La acest mod sunt perfect de acord cu tine ca aceasta STARE difera de orice alta stare limitata de placere sau fericire pe care ne-ar putea-o conferi orice altceva in afara lui Dumnezeu.
- In final, legat de relatia intre fuziunea amoroasa si yoga, din fericire marii maestrii spirituali sunt ori in favoarea unei asemenea relatii ori cel putin foarte moderati in sfaturile pe care le dau :). Mari maestrii budhisti, cum ar fi Tsongkhapa (considerat in budism ca un avator, o incarnare a intelepciunii lui Dumnezeu), tantrici cum ar fi Abhinavagupta (considerat si la ora actuala exponentul cel mai de seama al Shivaismului Kashmirian, autor al mai multor tratate sintetice despre tantrism si chiar autor al unuia dintre cele mai faimoase tratate de arta si estetica), taoisti (Tratatul Imparatului Galben, Ishimpo), yoghini (Charaka Samhita, Hatha Yoga Pradipika, Gheranda Samhita), etc...sunt in favoarea practicarii fuziunii amoroase cu continenta in vederea evolutiei spirituale. Alti maestrii cum ar fi Sri Aurobindo, Swami Shivananda, Ramakrishna, etc...la randul lor afirma ca sexualitatea nu poate fi spiritualizata decat daca este eliminata pierderea samantei prin abstinenta sau prin continenta sexuala perfecta. De fapt in sistemele spirituale indiene conceptul de CONTINENTA SEXUALA (Brahmacharia) este foarte larg raspandit si apare chiar in forme de yoga care aparent nu au nici o legatura explicita cu sexualitatea, cum ar fi Jnana Yoga sau Bhakti Yoga.
Dar cum ziceai si tu, suntem liberi sa practicam in vederea evolutiei noastre spirituale ceea ce consideram noi ca fiind mai bine pentru noi. Daca tu simti ca iubirea insotita de erotism nu ti se potriveste pentru evolutia ta proprie, orice maestru, chiar daca nu este total de acord cu tine (fiindca el poate vedea lucruri la tine de care inca tu nu esti constienta), iti va respecta liberul arbitru. La fel, daca o alta fiinta practica asa cum trebuie tehnicile spirituale care includ continenta sexuala, un maestru spiritual autentic o va ghida si de aceasta data, punandu-i la dispozitie metodele cele mai eficiente adaptate specificului acelei persoane. Aceasta fiindca in traditia spirituala sunt multe marturii si de fiinte care au atins starile supreme spirituale folosind inclusiv sexualitatea ca un adjuvant pretios (cum sunt Abhinavagupta, Saraha, Nafzawi, Maestrul Tung, Wu Hsien, Tilopa, Padma Karpo, ...).
In acest sens chiar in budhism, care este o disciplina spirituala cu larga traditie monastica, uneori referirile la sexualitate sunt foarte clare si fara sa lase loc de interpretari: "Atat practicantul cat si mudra trebuie sa fie fiinte cu cele mai inalte capacitati...e necesar de asemenea ca ei sa fie versati in cele 64 de moduri ale jocului sexual asa cum sunt acestea descrise in tratatul despre beatitudine (Kama Shastra)...si sa fie in stare sa controleze picaturile topite, impiedicandu-le sa scape in exterior"; Tsongkhapa, "Sase Yoga ale lui Naropa", Ed Herald.

PS: mesajele au aparut postate de doua ori fiinda o data le-am trimis direct cu "comenteaza" si alta data cu "Raspunde".
#16960 (raspuns la: #16923) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
THANKS Alice, - de DESTIN la: 05/07/2004 23:51:20
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
ps."REINCARNAREA"-din cauza prefixului,se pastreaza I din i.


Eu iti multumesc de precizare,am tradus cuvantul REINCARNATION din engleza in romana,folosind I din A -asa cum am intalnit in multe cazuri de traduceri si chiar in literatura de specialitate in limba romana.Nu este o scuza ,cum scuza nu este nici perioada de cand am parasit tara...
Amintesc cativa autori si titluri de carte unde am intalnit scris "REANCARNARE":Ghinoiu,Ion(Lumea de aici,lumea de dincolo...ipostaze romanesti ale nemuririi).Schweizer,Andreas(Itinerarul sufletului in tinuturile tainice).
www.himalayanacdemy.com adresa a academii omonime,fondata in 1957.
Interesante materiale,scrieri pentru aceasta conferinta.
Cu sinceritate,


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#17359 (raspuns la: #17335) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ozzy... - de sanjuro la: 07/07/2004 16:08:27
(la: De ce sexul in public e dezaprobat?)
Imi amintesc ca ma aflam in tinerete cu un amic de la club si doua fete la un cunoscut bar, (Hotel Prahova) din orasul meu natal, Ploiesti. In oras sosise un teatru din capitala, si dupa spectacol cativa actori foarte cunoscuti au venit sa bea un paharel in acel bar. Unul dintre ei a remarcat pe una dintre fetele cu care eram, si printr-un picolo i-a trimis un biletel fetei, prin care o invita in camera sa de la hotel. Amicul meu, care era perechea fetei, citind biletelul, s-a ridicat de la masa, s-a dus la acel actor si luandu-l dupa umeri i-a spus in fatza: "Nene F..., oi fi tu cine oi fi, dar cred ca o sa matur localul cu tine...". Dupa cateva clipe de liniste mormantala, actorul si-a cerut scuze, si ne-a trimis la masa un rand din ceea ce mai bausem. A iesit din el la iveala "omul", si nu actorul indragit de milioane de oameni...
Personal, n-am sa cad pe spate in fatza nici unui geniu, ci doar in fatza operei sale, si daca-mi place, evident. Sunt valori aproape unanim recunoscute, dar altele recunoscute doar de un anumit segment de oameni, (muzica lui Jim Morrison, de exemplu), si nu trebuie sa-i judecam pe ceilalti, din alt segment, doar ca lor nu le place ceea ce ne place noua, si invers.
Pentru mine sexul este o afacere in doi, barbat si femeie. Si cred ca trebuie sa ai o legatura sufleteasca cu cel cu care te impreunezi.
Morala sub care am fost crescut si educat, orientarea mea sexuala, (hetero convins), ma impiedica sa am un contact intim in fatza unui tertz.
Si in incheiere am sa-ti trimit aceasta scurta poezie:
"Frumoaso,
ti-s ochii-asa de negri incit seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
ca ochii tai, adincii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste vai
si peste munti si peste sesuri
acoperind pamintul
c-o mare de-ntuneric.
Asa-s de negri ochii tai,
lumina mea."

Iar acu' te intreb, batrane: ai putea sa faci sex in public, soptind aceste versuri iubitei tale? Eu cu siguranta, NU!



#17464 (raspuns la: #17420) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dragi amintiri.... - de Biscuiti la: 09/07/2004 11:15:23
(la: Amintiri din Copilarie)
Eram intreaga zi cocotata intr-un nuc, maiestos prin dimensiunea coroanei , si le dadeam dureri de cap tuturor.Acola ma simteam extraordinar de bine, eram mai aproape de cer, pe care il simteam ca pe ceva tainic si catre care simteam ca trebuie sa tind!
Pe o scandura, asezata cu greu intre doua crengi, era intreaga mea avere: carti, carti, o gramada de carti, pe care le citeam de cate trei , patru ori.Imi dadusem seama ca o carte trebuie citita de cateva ori ca s ao intelegi pe deplin, simtindu-i de fiecare data alt gust .
Si vedeam de acolo , de langa cer,tot satul, frumos insiruit de-a lungul drumului, cu casute albe, pline de verdeata……dar ceea ce imi placea si ma fascina in acelasi timp erau niste ruine, de fapt ziduri incepute si neterminate, ale unei biserici; erau in aceeasi curte cu locasul in care se oficiau duminica d eduminica slujbele.De cate ori ma duceam acolo, trebuind sa cer voie bunicului, ma cuprindea o frica inexplicabila, amestecata cu evlavie……Zidurile erau acoperite de buruieni, era si zmeura intr-unn colt, lipseau caramizi multe , iar in locurile goale erau cuiburi de turturici….le speriam de fiecare data, curioasa ca un copil sa la ating, sa le simt zbuciumul.
Ceea ce ma mai atragea era un perete din care au fost desprinse caramizi si era ca un fel de scara , pe care puteam urca pana sus.Acele ziduri fusesera incepute de bunicul meu si lasate in paragina caci sistemul care a imbratisat minunea comunista la noi, a considerat ca un om ca el si preot pe deasupra, cu o buna influenta aspra satului, nu mai trebuia sa propovaduiasca Sfanta Scriptura, fiindu-le frica de o revolta……l-au inchis timp de 15 ani si l-au plimbat prin toata tara, dar despre asta iti voi vorbi mai tarziu.
Cat am fost copil , am crescut cu el langa mine si despre tot ceea ce am vorbit si-a pus amprenta asupra mea.
Eram 9 nepoti, caci bunica mea , pana sa ramana singura , nascuse deja 5 copii, iar fiecar edintre ei aveau , la randul lor, copii.Inchipuie-ti ce era la masa cand ne strangeam si cum incerca Parintele Ioan sa se impuna in fata “hoardei de barbari” ce invadau bucataria!
Cand imi aduc aminte, ma incearca un suras si o nostalgie….
In fiecare dimineata , cand ma trezeam, ochii imi picau pe o icoana primita dar de la niste maicute duse in pelerinaj la mormantul Mantuitorului, la Ierusalim.Asezata in mijlocul peretelui, gatita cu stergar din borangic tesut in razboi, era privita cu sfintenie si smerenie.
Mica fiind , ochii Mantuitorului ,blanzi, ma urmareau intreaga zi si ma dojeneau cand faceam vreo boacana;acum ,realizez ca aceeasi privire trebuie sa o avem fiecare dintre noi si sufletul sa ne fie descatusat de orice rautate si invidie.
In fata icoanei, seara de seara , bunii mei si intreaga liota de nepoti , ne rugam .Noi copiii , nu faceam acest lucru fiindca eram convinsi, ci mai mult sub imboldul bunicului…..stia el ca aceste momente imi vor ramane in amintire si ca atunci cand voi simti, vor fi asternute cu litere ferme, mirosind a vara si o lacrima stand sa rasara in coltul ochiului….Tot in fata icoanei ne stergeam lacrimile dupa vreo boacana descoperita de bunul meu….
Imi amintesc fata-i brazdata de ani , incadrata de o frumoasa barba colilie, pe care in fiecare dimineata, si-o pieptana cu gesturi sigure si maiestoase.Era fascinant sa il urmaresc dimineata d edimineata, avea o prestanta pe care atunci nu i-o remarcasem, dar acum, realizez ce-mi atragea ochii d ecopil.Avea o forta interioara, o verticalitate spirituala care , fara sa vrei te invaluia si atragea ca un magnet.In unele zile reuseam sa il determin sa imi depene din amintirile lui…..Ceea ce l-a impresionat cel mai mult in viata sa, asta am dedus eu din vorbele lui, a fost faptul ca in inchisoare s-a definit spiritual ,
langa el avand oameni destepti, profesori, medici, care , ca si el, fusesera sechestrati din cauza convingerilor si ideilor……Zi de zi, fiecare impartasea celorlalti colegi de celula din ideile lui ,…… si gandeste-te ce prelegeri sustineau acei oameni!La ce nivel se discuta acolo!
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
ai muscat momeala- analiza matematica - de enigmescu la: 10/08/2004 02:48:13
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
eram sigur ca ai sa te legi de asta. si ce daca, nu ma pot opune sa crezi ce vrei. in afara de cele zise despre mine, mai aveti si alte comentarii referitoare strict la subiectele propuse sau nu? n-am de gand sa-mi mai obosesc mintea cu niste rataciti. taraiti-va in continuare braiele pe la poarta mea, poate va arunc ceva sa crapati in voi, mistocarilor.
si apropo, acuma stiu si de ce ii scrii de dragoste in particular lui ozzy. in fine am inteles ce legatura tainica e intre voi, sturlubaticilor... ;} mah, da am auzit ca nu mai e prospatura.
just me
#19473 (raspuns la: #19464) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Relatia cu Dumnezeu si iubirea - de pr Iulian Nistea la: 17/08/2004 01:21:28
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, mya.

La ce incercare ti-ai propus sa ma pui !

1. Relatia fiecaruia cu Dumnezeu e una mai tainica, mai personala si mai intima decat relatia de iubire dintre doi soti... Asa cum nu ne punem prietenii sa ne povesteasca despre relatiile lor intime (fara numai daca biruie perversitatea in noi), tot asa nu cerem oamenilor sa ne vorbeasca despre relatia lor cu Dumnezeu. Sfintii Parinti mergeau chiar mai departe si considerau impudic chiar si a privi pe cineva cum se roaga...

2. Acum, despre iubire suntem obligati sa vorbim, ca doar e fundamentul predicii Mântuitorului: "Porunca noua va dau voua : sa va iubiti unii pe altii, precum Eu v-am iubit pe voi". Dar si aici trebuie sa fim discreti. Cuvântul IUBIRE e atât de mare pentru noi - "Dumnezeu este Iubire", spune Sf. apostol Ioan Evanghelistul - încat ni se cuvine o oarecare prudenta in folosirea lui, mai ales ca e astazi mult intrebuitat abuziv in relatiile dintre un baiat si o fata, dintre o femeie si un barbat si in alte situatii. In plus, "iubire" si "dragoste" au atâtea conotatii astazi incat nici nu e sigur ca intelegem acelasi lucru prin acest cuvânt intr-o discutie cu cineva...

Pentru aceste motive, eu personal incerc sa folosesc alte cuvinte mai omenesti si mai accesibile (chiar daca Iubirea-Dumnezeu ramâne modelul): prietenie, relatie, relatie de prietenie, relatie personala. Iar pentru "iubirea aproapelui": atentia la aproapele, trezvia, atentia la nevoile celui de lânga noi etc.

Iarta-ma, mya, sper ca nu te-am bruscat cu aceste rânduri. Sunt insa niste clarificari importante cred pentru discursul nostru in genere, când folosim cuvinte mari ca: iubire, adevar, libertate etc.

Toate cele bune.
pr_iulian

inistea@yahoo.com

- http://www.nistea.com (Spiritualitate si Literatura)
- http://www.egliseroumaine.com (Biserica Ortodoxa Româna din Paris)
- http://www.icones-grecques.com (Icoane bizantine)
#19888 (raspuns la: #19781) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Topic Science Fiction/editia cu ARTE MARTIALE - de Ovidiu Bufnila la: 28/08/2004 12:24:12
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
M-am dus sa vad Mortal Kombat carandu-l dupa mine pe copilul Ovidiu Bufnila! Mishto film, a zis copilul Ovidiu Bufnila frecandu-si monturile de chelia adultului scriitor SF Ovidiu Bufnila. Am citit Artele Martiale Moderne scrise de prietenul meu, talentatul scriitor Alexandru Ungureanu. Povestirea asta a spart tampeala comunista a SF-ului romanesc pe vremuri si ne-a facut sa ne schimbam conceptiile despre cafteala fictionala. M-am dus sa vad Matrix. Interesant, a zis adultul scriitor SF Ovidiu Bufnila. Cred ca este o legatura miraculoasa si tainica intre Filozofia Artelor Martiale si Filozofia Science Fiction.
Denysa - de carapiscum la: 23/09/2004 05:08:54
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pt. mine personal Eminescu a fost, inainte de a fi numit geniu, cel mai mare teolog al timpurilor sale, unul aproape desavarsit, care s-a incumetat sa puna in versuri ceea ce este aproape inexprimabil in cuvinte- originea lumii/inceputurile ei, infinitatea lui Dumnezeu si atributele Sale...

Imi permit sa fac un mic comentariu pe marginea catorva versuri din aceasta poezie.

"Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici samburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeuna,"...

Va sa zica spatiul si timpul nu existau, materia inca nu primise forma fiindca "era din randul celor ce n-au fost niciodata". "Pe-atunci", adica intr-un moment nestiut de nimeni fiindca, normal, nu exista nimeni, "era El singur"- Dumnezeu (zeu). Acest "zeu" suprem "statut-au inainte de-a fi zeii"- asadar toti zeii de dupa El sunt simple nascociri ale mintii umane. Vine apoi cu indemnul de a-I aduce toti cantari in inimile noastre fiindca "El este-al omenimei isvor de mantuire". Cata simtire interioara trebuie sa fi avut el personal ca sa poata scrie asa niste versuri, atat de adevarate si de "personale"... SI nu se sfieste sa si-o exteriorizeze intr-un fel de elan de bucurie ce surprinde placut, mai ales ca obisnuieste sa faca apologia mortii aproape pretutindeni in scrierile sale.

Strofa a treia continua ideile de mai inainte, cu amendamentul ca acum vorbeste explicit despre sine, despre cum a luat el fiinta si cum "inima i-a fost umpluta de farmecele milei". Va sa zica este fermecat de mila divina, asa dupa cum putem interpreta ca el insusi este un om milos. "In vuietul de vanturi auzit-am al lui mers"... O fi vorba aici de "glasul Domnului" din Psalmii lui David? In Psalmi gasim nenumarate expresii referitoare la fenomene naturale prin care Dumnezeu se face cunoscut oamenilor. Tot in aceasta strofa "cerseste inc-un adaos: / Sa-ngaduie intrarea-i in vecinicul repaos!" Prin urmare EL se roaga, el personal "cerseste" sa intre in vesnicie la odihna vesnica, exact cum fac bunii crestini care asteapta sa intre in bucuria mantuirii.

Urmatoarele 3 strofe vorbesc despre zbuciumul si chinul sau interior, cu un fel de ura fata de propria persoana, sau mai bine zis fata de propriul destin uman. Pt. cineva neinitiat, cererile pe care le exprima el intr-un stil dramatic sunt intr-un anume fel de neconceput, parca nedemne de insasi conditia de om si de crestin. Dar IERTAREA de care dispune el si pe care vrea s-o imparta tuturor, chiar dusmanilor sai cei mai temuti, este expresia vie a lucrarii iubirii de semeni, ca ultim gest inainte si chiar dupa moarte. De unde toata aceasta pornire spre autodistrugere? Raspunsul il da chiar el: ""Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor". Se prea poate ca el sa fi simtit ca nu va putea muri pana ce nu va face acest ultim gest de smerenie si de mila crestina. Dar e f. probabil ca sa fi stiut ca iubirea si iertarea ADUC PACEA SUFLETEASCA DORITA atat de mult de noi toti, si in mod special de el. De fapt toate aceste versuri ale sale pot fi intelese deplin numai prin prisma si in contextul religios din care si-au luat fiinta, de buna seama.

Ultima strofa vine cu un fel de conciliere/impacare (cu sine si cu Dumnezeu), daca o putem numi asa, prin faptul ca multumeste pt. norocul de-a trai ce i-a fost daruit. Dincolo de mesajul anterior care poate lesne sa ne induca in eroare, versul al doilea din ultima strofa pune intr-o noua lumina si da la iveala intelesurile nebanuite ale acestei rugi. Asadar nu vrea sa se autodistruga, altfel ce rost ar mai avea sa zica: "Ca tu mi-ai dat in lume norocul sa traiesc."? EL MULTUMESTE PT. TOATE, deopotriva bune si rele. Mai mult decat atat da dovada si de un neasemanat spirit crestin zicand ca nu cere daruri care l-ar putea face nedemn, ci "ura si blestemuri" prin care el s-ar putea "lamuri ca aurul in foc". "Genunchi si frunte nu plec" nu inseamna refuz de a I se inchina Domnului, ci refuzul in a primi bunatati pe care nu le-ar merita sau care l-ar face sa cada in ispite- bineinteles, asta se subintelege, nu se zice in mod direct.

Contemplatia sa sfarseste intr-un ton aparent sumbru, insa in realitate unul plin de semnificatii teologice: "Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mi se curma / Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!" Pare a fi o aluzie la cuvintele Ap. Pavel care vorbeste despre a doua venire si invierea mortilor ce vor avea loc "la glasul Domnului si la trambita arhanghelului". Stingerea de care vorbeste se refera la distrugerea lumii acesteia pt. eternitate iar "disparitia fara de urma" poate fi privita ca o rupere a oricaror relatii/legaturi cu materia.

Ca o concluzie finala personala, suferinta si chinurile indurate l-au facut sa perceapa lucruri care in mod normal putini le percep fiind extrasenzoriale. De ce s-a numit poezia "Rugaciunea unui dac"? In primul rand pt. ca este o rugaciune. In al doilea rand as raspunde tot cu o intrebare: de ce nu a numit-o "Rugaciunea unui roman"? In opinia mea, chiar daca in poezie nu gasim nici o referire la vreun aspect legat de trecutul nostru istoric, inclin sa cred ca s-a numit pe sine dac, ca urmas al celor ce credeau in nemurirea sufletului, viata vesnica si un singur zeu suprem. Privita asa poezia capata inca un inteles tainic si anume bucuria prin care aceia isi dadeau viata cu zambetul pe buze fiindca aveau acel sentiment pre-crestin, aceasta bucurie de plecare spre eternitate o regasim in mod vadit la Eminescu. De aceea s-a numit pe sine "dac" si nu roman, om, crestin sau altfel.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23126 (raspuns la: #22764) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru tine - de Vajra la: 01/10/2004 17:09:56
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga Mya,

Pentru inceput vreau sa te rog sa citesti cu atentie tot mesajul si tot ceea ce vreau sa-ti spun (o sa urmaresc sa fiu cat mai scurt:) ).
Am citit parerile tale despre Tantra de pe acest forum, si am vazut ca stii cate ceva despre domenuil Yoga si spiritualitate, si vreau sa te intreb ceva, simplu si direct: daca sexualitatea este ceva inferior, adica este un "pacat" si nici intr-un caz nu poate fi folosita ca metoda de evoluite spirituala: DE CE A CREAT DUMNEZEU OMUL INZESTRAT CU ORGANE SEXUALE SI CU TOATE TRAIRILE CE TIN DE ACEASTA? Daca sexualitatea este inferioara si degradanta pentru fiinta umana, sau in cel mai bun caz incompatibila cu spiritualitatea, crezi ca DUMNEZEU, care ESTE PERFECT, ar fi permis acesta, inzestrandu-l pe om cu ceva care sa-l opreasca pe acesta din evolutia lui spirituala, sa-l limiteze si sa-l blocheze? Sexualitatea este o parte integranta, fireasca a fiintei umane, iar negarea acestui aspect echivaleaza cu o “mutilare” a tot ceea ce suntem. A integra intr-un mod intelept sexualitatea consider ca este chiar de o importanta majora pentru evolutia spirituala, iar faptul ca de atatea mileniii acest aspect a fost omis, ascuns, nediscutat a dus la actuala situatie penibila in care omul intelege si practica sexualitatea. Acesta a generat de fapt decaderea omului, pentru ca el s-a scindat (in propria minte si atitudine bineinteles) in corp si tot cee ce tine de el pe de o parte, si spiritul care este opus lui pe de alta parte. In realitate noi suntem un intreg, in care corpul este un vehicul si un templu al spiritului. Ignoranta, necunoasterea, frustrarile, tensiunile, slabiciunile si impuritatile propriei miniti (acesta datorita indepartarii de legile tainice divine care exista in om si in natura) au facut ca omul sa priveasca propriul corp si sexualitatea ca pe ceva inferior si degradant, sau in cel mai bun caz incompatibile spiritualitatii. Eu zic ca "pacatul" si "degradarea" sunt in realitate stari ale mintii impure, orientari ale acesteia, care ne fac sa gresim, si sa folosim prost inzestrarile si energiile cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat (chiar corpul uman). Stii cum se spune: "Ii judeci pe ceilalti si lumea prin prisma propriilor limitari si defecte". La fel este si cu sexualitatea si Tantra. Numai cel care A APLICAT SI CUNOASTE IN MOD DIRECT SI PROFUND PRIN EXPERIENTA DIRECTA, poate sa sustina ceva si sa emita o parere competenta. Restul nu sunt decat speculatii si pareri mai mult sau mai putin corecte referitoare la acest domeniu (si asta este valabil de fapt in orice alt domeniu al cunoasterii umane – la experienta directa ma refer).
In realitate, sexualitatea (ma refer la inzestrarea omului cu organe sexuale, cat si la toata gama de trairi, stari si energii care o insotesc - la modul natural si firesc bineinteles) este o inzestrare divina, fireasca, pe care Dumnezeu a daruit-o omului. Ca omul a ajuns sa degenereze, sa involueze, si sa "murdareasca" sexualitatea, care in mod natural este divina, este problema omului, sau mai bine zis a MINTII acestuia, care proiecteaza asupra realitatii (inclusiv a sexualitatii) propria imperfectiune, limitare, frustrare care a generat apoi ce se numeste pacat. Asa am putea spune si despre actul de a manca ca este ceva degradant pentru om, ca sunt oameni care mananca ca niste animale, si ca astfel a manca poate sa fie o cauza a involutiei. Dar in realitate stim prea bine ca nu este asa. A MANCA, A DORMI, A FACE DRAGOSTE (nu am spus sex), si orice alta actiune profund umana, naturala, fireasca poate deveni o adevarata modalitate de a evolua, si de a-L cinsti pe Dumnezeu, daca sunt facute cum trebuie, adica in MOD CONSTIENT SI PERFECT CONTROLAT, si in acelasi timp daruindu-le Lui, ca pe niste adevarate acte de adoratie si sacrificiu, si nu ca niste actiuni instinctuale si inconstiente. Daca ne gandim bine si profund, vedem ca orice faptura vine pe lume prin actul iubirii (al sexualitatii), iar acest lucru ascunde in el o mare TAINA DIVINA, si anume ca la nivel uman, energia sexuala si actul erotic contin insasi PUTEREA DE A CREA A LUI DUMNEZEU, PUTEREA CREATOARE DIVINA (ea fiind singura energie umana capabila de “a da” viata). Si, prin intermediul erosului, la nivel fizic, corporal, se manifesta beatitudinea divina, traita la un nivel grosier, ca PLACERE. Dar, sursa acesteia, pentru cel care are mintea suficient de pura si puternica pentru a percepe, este chiar EXTAZUL SI IUBIREA DIVINA care sunt caracteristicile fundamentale ale lui Dumnezeu. De aceea fiintele umane, si chiar toate creaturile, cauta placerea erotica, pentru ca isi "cauta" starea de fercire, de implinire, de totalitate, de extaz, pentru a fi COMPLETE. Iar in timpul fuziunii amoroase obisnuite, acesta stare este traita pentru o clipa, in timpul orgasmului. Din acest punct, maestrii tantrici au gasit solutia geniala de a folosi insasi sexualitatea si amorul pentru a declansa starea de extaz spiritual (samadhi) prin controlul energiei sexuale, care astfel nefiind risipita, poate prelungi starea de orgasm, si astfel intensitatea trairilor (placerea, fericirirea si implinirea care apare) devine atat de mare incat fiinta isi transcende egoul si mintea (datorita suspendarii oricaror fluctuatii a mintii) si poate patrunde intr-un mod sublim in starea divina a extazului spiritual (samadhi). Bineinteles ca acest proces implica cum am mai spus un control perfect al actului sexual (respectiv al energiei sexuale), care acum nu mai este doar o banala interactiune sexuala comuna, inconstienta, dominata de instinct, ci este un act perfect constient, spiritualizat. Aceasta spiritualizare a actului sexual este chiar acest mod de a fii PERFECT CONSTIENT si PERFECT CONTINENT (adica a controla perfect energia sexuala, atat din partea barbatului, care nu ejaculeaza deloc oricat ar dura actul erotic, cat si din partea femeii, care nu isi pierde potentialul prin descarcare), si de a transmuta si sublima prin vointa si puterea de concentrare a celor doi, energia sexuala bruta (ex: sperma in cazul barbatului) in energie si “ridicarea” (sublimarea) acesteia prin canalele subtile de energie (in principal pe coloana - Sushumna Nadi) in planurile superioare (centrii superiori de energie) - planul vointei, afectiv, mental si chiar spiritual. Vezi asadar, ca o astfel de practica nu poate fi facuta de o fiinta gregara si comuna (adica de o fiinta nespirituala), ci doar de cei cu adevarat puternici spirituali, puri si pregatiti printr-o intensa practica a metodelor yoghine (asanas, pranayama, dharana, dhyana etc.). De aici si ineditul unei astfel de abordari, rezervata doar celor putini, puternici spiritual si puri, cu o minte perfect controlata, stapini pe sine si pe simturile lor - asa ca, o astfel de practica a ramas foarte secreta, si putin promovata pentru cautatorii spirituali obisnuiti, care urmeaza calea clasica, a abstinentei, si care evident, datorita practicii si daruirii ajung si ei la realizarea sprituala, dar pe un alt drum (asa cum au facut Sri Yogananda, Swami Shivananda si altii mari maestrii). Si sa stii, ca si tantricii care nu sunt suficient de puternici sa abordeze de la inceput o astfel de prcatica, sunt si ei abstinenti o perioada pana ajung sa isi controleze suficient de bine mintea si energiile (inclusiv energiile sexuale). Si atunci, normal ca cei care urmeaza calea clasica a abstinentei, necunoscand aceste secrete si mai ales NEAVAND INITIEREA SI INDRUMAREA COMPETENTA A UNUI MAESTRU CARE A PRACTICAT CU SUCCES ACESTA CALE, si neavand nici experineta practica, sa respinga si chiar sa considere ciudata aceasta cale, sau chiar o cale gresita. Dar, ei ori nu sunt destul de pregatiti, ori nu li se potriveste (cum a fost cazul maestrilor care au urmat calea abstinentei), pentru a o practica. Repet, numai cel care a practicat-o, fiind pregatit, ii stie valoarea si veridicitatea spirituala. Am facut acesta prezentare oarecum tehnica si mai lunga tocmai sa fie cat de cat clar cum sunt lucrurile de fapt cu Tantra, si mai ales cu asa-zisa Tantra de Mana Stanga (Tantra, ca si cale este mult mai complexa si mai vasta decat doar aceste specte legate de sexualitatea spiritualizata, ea cuprinzand foarte multe scoli si curente: - Tantrismul Indian, printre care la loc de cinste se afla SHIVAISMUL KASHMIRIAN - despre care se cunoaste atat de putin chiar si de catre orientalisti si yoghini, al carui mare maestru a fost ABHINAVAGUPTA, care vorbeste clar despre valoarea sexualitatii ca practica illuminatorie – dupa prescriptiile tantrice bineinteles; Tantrismul Tibetan - VAJRAYANA - calea Traznetului, aici reprezentativa fiind scoala Kagyupa - linia maestrilor Marpa si Milarepa initiata de Marii Maestrii indieni Mahasiddha Tilopa si Naropa, care au abordat acest aspect al erosului, mai putin Milarepa - vezi vietile celor 84 de Mahasiddhasi etc.; un alt mare maestru tibetan despre care se stie prea putin in Occident si care a practicat Tantrismul de mana stanga si care a initiat numeroase femei pe calea sirituala si respectiv in tainele erotismului spiritualizat, a fost Drukpa Kunley, renumit pentru puterile sale paranormale si pentru modul neobisnuit si lipsit de prejudecati in care se manifesta iluminandu-i pe cei pregatiti, tibetanii pastrandu-i si astazi o vie recunostinta; alt mare maestru al Tantrei de Mana Stanga a fost renumitul maestru indian care a adus intreaga traditie tantrica si buddhismul in Tibet, Padmashambava, cunoscut de asemenea pentru puterile paranormale extraordinare pe care le-a manifestat si prin care a facut ca Tibetul a devina un pol al spiritualitatii, "convertind" aproape intreaga populatie tibetana de atunci care era de religie Bon, si exemplele pot continua cu astfel de mari maestri tantrici care au practicat exceptionalele metode tantrice inclusiv uniunea sexuala mistica, dupa invataturile tantrice secrete, initiind numerosi discipoli pe acesta cale). Dar cel mai important aspect in uniunea sexuala in tantrism, pe langa controlul perfect al sexualitatii, este IUBIREA si TRANSFIGURAREA. Adica barbatul isi transfigureaza iubita in Iubita Divina, in Femeia ca arhetip universal si cosmic – Shakti, iar femeia isi transfigureaza iubitul in Iubitul Divin, in Barbatul ca arhetip universal si cosmic – Shiva, iar Iubirea dintre cei doi este chiar Iubirea Divina (vezi lucrarile si articolele lui M.Eliade despre yoga,tantrism si sexualitatea mistica). Uniunea lor, a celor doi iubiti devine astfel divina, chiar cosmica, unind la nivel uman principiile polar opuse universale Feminin si Masculin, Yin si Yang, intr-o deplina armonie. Astfel, iubirea dintre cei doi nu mai este limitata si profana ci divina, ei putand face dragoste ore in sir (5,6,7 ore sau chiar mai mult) fara sa apara penibila pierdere de energie ca in cazul obisnuit, ei fiind pe deplin impliniti pe toate planurile. Femeia, cat si barbatul pot trai nenumarate orgasme controlate (fara descarcare), care acum nu sunt limitate doar la zona genitala, ci se raspandesc in tot corpul fizic cat si in corpurile subtile, generand trairi exceptionale, cei doi savurand astfel fericirea si beatitudinea divina. Ei isi descopera atunci adevarata esenta care este divina, transcenzand orice limitare a mintii si a sufletului; chiar si sexualitatea este atunci transcensa, prin folosirea acesteia ca un instrument. Asta este ideea fundamnetala in Tantra de mana stanga (in privinta sexualitatii): a folosi, cu intelepciune de catre cel pregatit, tocmai sexualitatea pentru a o transcende in final in fericirea Sinelui (acest principiu se regaseste de exemplu in Aikido, unde se foloseste tocmai forta adversarului pentru a-l invinge; sau in homeopatie in tratarea bolilor; sau acest principiu apare in zicala populara: “Cui pe cui se scoate” etc.)
Cam aceasta ar fi, descrisa intr-un mod cat de cat accesibil gandirii occidentale aspectul amoros si sexualitatea abordata in cadrul tantrismului, si dupa parerea mea acesta este modul divin si spiritual de a privi cat si de a practica amorul. In rest, totul tine de experienta personala si de practica, caci numai ele te pot edifica definitiv despre acest aspect. Eu iti doresc, si doresc din inima la toata lumea sa reuseasca sa-si transforme astfel viata, printr-o transformare a modului in care se priveste si se practica amorul, transformandu-l dintr-o cauza a decaderii intr-o sublima modalitate de a evolua. Sa gasesti o fiinta umana de sex opus pe care sa o iubesti si care sa te iubeasca, si cu care SA FACI DRAGOSTE (nu sex) in modul in care descrie Tantra, cu iubire, continenta, transfigurare si sublimare este o mare Gratie, care iti va modifica fundamental existenta, prin descoperirea a ceea ce este divin si a fost intotdeauna divin in fiinta umana si univers. Adevarata spiritualitate inseamna in realitate a aduce lumina divina si de a manifesta-o in orice actiune umana benefica si armonioasa care se incadreaza in ordinea natural divina a firii. Totul este sfant, totul este divin, din ce a creat Dumnezeu, doar noi am perveriti modul in care ne-am raportat si respectiv actionat in ceea ce priveste lumea, inclusiv sexualitatea. Si astfel, putem ajunge la trairea directa, nemijlocita a faptului ca, in esenta, nu este nici o diferenta intre Samsara si Nirvana.
Eu sper ca ai avut rabdare sa citesti tot ce ti-am scris, si sper de asemenea sa-mi si raspunzi.

Pa.
#23898 (raspuns la: #23513) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ortodoxia si stiinta - de pr Iulian Nistea la: 06/10/2004 03:33:20
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, "carapiscum".

Parintele Nicolae Steinhardt vorbeste undeva in Jurnalul fericirii de "atitudinea degajata a ortodoxiei în raport cu stiinta; o lasa sa-si vada de ale ei" - cu "nitica înteleapta desconsiderare.

Aceasta atitudine a Ortodoxiei fatza de stiinta mi se pare foarte justa, caci orice stiinta are finalmente ca baza un sistem axiomatic necontradictoriu in sine, pe care apoi prin experimente si descoperiri se construieste ceva ce are un aer foarte coerent. Ori vedem ca pâna în ziua de azi paradigmele stiintifice se pot schimba radical de la o epoca la alta. Si chiar daca nu se schimba radical, ele sufera o evolutie care ne scapa intotdeauna si care totdeauna va fi imperfecta.

Din contra "sistemul ortodox", daca ne putem exprima asa, se bazeaza pe altceva : pe credinta, care e un dar si o degustare a unei experiente tainice de Viata (cu un "v" mare).

In sensul acesta deci, eu nu gasesc nelinistitoare teoriile noi din fizica contemporana, si nu socot ca trebuie sa le dam neaparat un raspuns. Nu asa stau insa lucrurile cu adevaratele descoperiri ale stiintei (exemplul din mesajul celalalt : fotografierea aurelor, a chakrelor, a canalelor energetice). Aceste descoperiri, daca sunt autentice, iar nu ipotetice, trebuie sa se articuleze la viziunea noastra despre om si despre lume.

Sa zicem ca se va descoperi la un moment dat viata extraterestra pe undeva. Ce vom zice ? -- Un parinte contemporan zicea, cu umor, gasesc eu : "Daca extraterestrii debarca mâine pe Pamânt, datoria noastra de crestini este sa li-l vestim pe Hristos" !!! Nici mai mult nici mai putin : Sa-l vestim pe Hristos extraterestrilor ! Aceasta nu este utopie, ci o atitudine care iese din credinta noastra : Dumnezeu-Cuvântul, Unul din Sfânta Treime, S-a facut om pentru noi si pentru întreaga creatie (si deci si pentru creatia extraterestra) ca sa ne aduca din îndepartarea noastra la Tatal.

Iata cum credinta noastra trebuie sa genereze atitudinile noastre ortodoxe în viata.

Doamne ajuta.
pr_iulian

- http://www.nistea.com (Spiritualitate si Literatura)
- http://www.EgliseRoumaine.com (Biserica Ortodoxa Româna din Paris)
- http://www.icones-grecques.com (Icoane bizantine)
- http://www.OrthodoxesaParis.org (Ortodocsi la Paris)
#24290 (raspuns la: #24159) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Denysa - de carapiscum la: 13/10/2004 05:36:59
(la: Propunere)
Este prima data cand vezi tu, asta nu inseamna ca este intr-adevar prima data. Si nu stiu daca e chiar o incercare de scuzare, pur si simplu am incercat pe cat posibil sa arat anumite cauze care pot duce la isterizari- dealtfel sunt aprox. aceleasi cu cauzele de la care pornesc si unele din comentariile tale.

"Habar n-ai tu"... Este refrenul unui slagar de mult uitat care se canta pe la noi, cred ca Angela Similea il interpreta. Habar n-ai tu care este potenta glasului meu pt. ca, vezi tu, potenta nu vine din tonul vocii (scrisului) ci din seva intelesurilor tainice izvorate ca dintr-un vulcan. Si ma bucur ca mi-ai dat oportunitatea sa o spun, scrisul aici este chiar un fel de joc nuptial al vreunei pasari frumos si viu colorate, joc ce atrage sau respinge in functie de ce gandeste cel/cea caruia ii este adresata invitatia la imperechere. Forma frumoasa a jocului n-are nimic de a face cu nou-nascutii de mai tarziu: cat de puternici si vigurosi vor fi.

Amenintari?... De ce nu ma mira ca ai gandit asa? Si la urma urmelor ce ti-as putea face, sa-ti iau boii de la jug?
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#24896 (raspuns la: #24888) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...