comentarii

tata eu te iert


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Valys tata sa ma ierti......... - de cosmacpan la: 26/03/2007 22:22:50
(la: fragment)
da io pe la tara nu prea am fost....... si chiar asa fac tapii astia? mari banditi, sa aibe ei curajul asta nebun, mai nebun ca al magarului care pune frana si nu mai poate merge ca-i ancorat in praful ulitei.......si ma tot chinui si nu-mi dau pace mustele gandurilor: fantana are iesle? ca io stiam ca ieslea-i in grajd, unde se pune fanul, ca doar asa s-o nascut si Pruncul sfant, in iesle, nu la fantana, intr-o gradina.....
iertare......... - de cosmacpan la: 27/09/2004 22:04:07
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ si nu ucid
……….
caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte.

Cu toate scuzele de rigoare pentru schilodirea testamentului blagian am pastrat doar inceputul si sfarsitul poeziei caci pentru acest material doar doua idei se zbat in mine : « si nu ucid – caci eu iubesc » atat si nimic mai mult. In continuare dau glas printr-un citat domnului Vartic ce pretuieste toate eforturile celor ce se alatura « in lupta noastra » zice dansul. A cui?

« Draga Domnule Cojocaru!
Cu riscul de a intra in polemica cu dl Plesu si articolul lui MANDRIA DE A FI ROMAN am publicat azi in Jurnal de Chisinau articolul JENA DE A FI ROMAN? pe care vi-l trimit. Pretuim imens toate eforturile pe care le faceti pentru a fi alaturi de lupta noastra. Multa sanatate!
Av Andrei Vartic »

In lupta cui ? Domnul in cauza vorbeste in numele domniei sale ? al unei elite ? sau al tuturor moldovenilor ?
Cu toata stima ce o am pentru mine, recunosc ca m-am nascut, am crescut, traiesc si poate ca o sa si mor in Romania. Nu sunt mandru ca sunt roman dar nici nu imi este rusine de acest lucru. A avea o nationalitate este un lucru normal. Am vrut sa spun a fi cetatean, dar mi-am adus aminte ca ar fi cea mai sfruntata minciuna, caci nu sunt cetatean, nu apartin cetatii pentru ca nu ma implic in viata cetatii ci doar locuiesc in cetate. Poate pentru acest lucru am cautat si o sa mai caut. Ce ? acel ceva care sa ne adune in jurul « jarului din inima » in jurul unei doine. Am fost tentat (si mai sunt inca) sa intreb (retoric) : unde sunt actele de mandrie ale « conducerii de partid si de stat » de dupa ’89 ? Caci :
- in decembrie 89 am cazut in genunchi si am plans (copil fiind…..)
- in ianuarie 90 am cazut de pe “tanc “ si iar am plans (ce esti copil?)
- in martie 90 am “alunecat” la Targu-Mutes si am mai plans un pic (ei, hai! Nu fi copil!)
- in iunie (pe la inceput) mi-am aruncat privirile spre inaltul cerului si am plans (oh, ce copil esti)
- pentru ca in acelasi iunie (13-15) sa-mi arunc inima in strada si sa vreau sa plang (de ce nu mai esti copil ?) dar fara a mai putea….caci secase izvorul lacrimilor ca parjolit de aparitia unei “gauri negre”.
E posibil sa-ti bati joc cu spaime (morti si destramari) de proprii tai copii ? E posibil sa-ti urasti proprii intelectuali (atatia cati ii mai ai) ? E posibil sa-ti arati (cu mandria de a avea) tot puroiul unei minti diabolice (copii subnitriti, distrofici, infectati HIV) in speranta ca vei smulge lacrimi (si bani sau vedetisme) de la vecini ? Unde oare a fost atunci mandria de a fi roman ? Cine a venit sa-si ceara scuze pentru eticheta ce ne-a fost pusa ? Caci EU, cetatean roman, eram catalogat (indiferent de ce facusem sau nu facusem) cu acel nume generic « bestialitate » fara a se tine cont de prezumtia de nevinovatie ? Sa fie oare unul dintre motivele pentru care nu am emigrat (rusinea ?) NU. Caci stiam ca si aici poate fi bine. Si trebuie sa fac ceva pentru acest bine.
Imi asum raspunderea pentru faptul de a nu fi citit articolul domnului Plesu. Dar a fi roman nu inseamna altceva decat faptul ca m-am nascut, simt si traiesc in Romania. Si Romania este asa cum o vede camera obiectiva a unui aparat foto. Cu istoria ei, cu gunoaiele ei (gunoaie de tot felul, incepand cu cele umane), cu Delta ei, cu muntii ei, cu saracia ei, cu Baraganul ei, cu satele ei, cu tiganii ei, cu orbirea ei, cu logofetii ei, cu ciocoii vechi si noi, cu pensionarii ce-si petrec timpul privind la vitrine ca la tv, cu copii superdotati care n-au vazut Disneyland-ul sau Euroland-ul. Cu sportivi de aur, cu masini de lux pe sosele desfundate, cu batrani ce vorbesc fluent franceza, engleza si germana, cu tineri carora viata nu le-a aratat decat ce se petrece dupa bloc ((B.U.G. Mafia – este doar un strigat disperat (?) in urechile nespalate ale indiferentei)).
Am citit aici atatea date (istorice) legate de acest pamant incat rusinea ma patrunde, dar intreb ca prostul satului si eu :
- i-a fost de vreun ajutor lui Paulescu sau doamnei Ana Aslan faptul ca au fost romani ?
- s-au simtit mai impliniti Eugen Ionesco ? Cioran ? Eliade ? Enescu ? ca « au fost alungati »
- Regelui Mihai i s-a implinit oare ultimul vis avand o Duda in familia regala ?
- Fetele mele sunt mai fericite pentru ca Domnul Plesu a fost ministrul Culturii iar acum tot ce s-a chinuit sa ridice se surpa ? Mai avem cutura ? Mai avem sport si sportivi ? Mai avem muntii ?
« Caci mai sarac ca anul acest, ca anul trecut si ca de cand ma stiu, parca nu am fost niciodata » si nu o spun eu, nu o mai spune Creanga ci o spune marea masa a deznadajduitilor. Nu sunt adeptul socialismului victorios, dar in America a functionat pentru cateva zeci, sute de ani, legea pistolului (si a fortei chiar daca nu-s adeptul luptei si al violentei) ca masura pentru un start. In toate lumea singurele lucruri valabile si de nezdruncinat au fost proprietatea, familia si Dumnezeu (ordinea este strict alandala). Ce ne-a mai ramas din astea : proprietarea ( ai apartament la bloc, taci din gura, esti in joc)
« o minciuna de dansii inventata » , familia (daca nu ne-au intrat inca sub plapuma cum se intampla inainte de 89, nu va speriati, nu-i timpul trecut) « a fost pe cand nu vedeam, azi o vedem » dar unde-i ? Dumnezeu ? redus ontologic la un sistem filozofic ne priveste cu seninatate si ne cearta cu iertarea sa parinteasca.
Deci trebuie sa mandru sau sa-mi fie jena ?
Nu. Trebuie si vreau sa ma acomodez, sa ma obisnuiesc cu starea de normalitate. Dar credeti-ma nu a fost moment in care sa nu vorbesc cu duiosie de muntii nostri (aur poarta, noi cersim dim poarta-n poarta ), sa nu spun celor ce au fost curiosi sa stie ca « da, in Romania sunt tigani si sate tiganesti unde gasesti bmw, opel, mercedes si … » dar si ca in familiile noatre cea mai calda sarbatoare este Craciunul cu nelipsitul brad si cu colindele lui nemaicantate de altii la fel. Ca Romania inseamna si saracie si bogatie, ca Romania este un tinut cu oameni primitori (atunci cand au ce pune pe masa), le-am povestit despre Sapanta, Voronet, Curtea de arges, Ceahlau, Rarau, Apuseni, Valea Cernei, despre Sighisoara care este printre putinele cetati medievale locuite si despre festivalurile noastre, am deschis gura si le-am aratat ca n-am nici macar toti dinti nicidecum dinti de vampir. Le-am povestit despre copii nostri care se bucura cand canta cu virtuozitate, cand se joaca serios de-a pictura, baletul, dansul, ca si ei joaca teatru in limbi straine, si castiga Olimpiade internationale.
Voi spune ca sunt mandru ca sunt ROMAN atunci cand in Romania OMUL va fi stimat si respectat pentru calitatile sale si nu pentru apartenenta la un partid, organizatie, klan, etnie (tre’ sa fi in borcan).
Dar pana atunci nu fac altceva decat sa ma patrund de lectiile si pilda celui mai mare Invatator. Caci El a iubit lumea chiar daca lumea nu L-a iubit. El a avut puterea sa spuna « pacatele ei, care sunt multe, sunt iertate ; caci a iubit mult. Dar cui i se iarta putin, iubeste putin ». Caci cea mai mare porunca este « Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau » iar a doua, asemenea ei este « Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti ». Incerc sa iubesc Romania si toti romanii, oriunde s-ar afla ei. Iar vorbele Lui « Cine dintre voi este fara pacat sa arunce cel dintai cu piatra in ea » le vad ca pe un indemn la cautare.
In final revin cu intrebarea adresata domnului av. Andrei Vartic: chiar sunt mandri ca-s romani, moldovenii? Eu nu stiu dar citind insemnarile unui tanar basarabean parca incerc sa zic cu toata durerea si deznadejdea, « caci n-am promis nimic, ci doar ti-am deschis usa » “Tata, iarta-i caci nu stiu ce fac“. (vezi inceputul si sfarsitul acelui articol – ciopartit se va zice si pe buna dreptate).

Conferinta: : Educatie / Ce a fost si ce au ajuns (s-au trezit totusi!)
Publicat de mironbur la 31/10/2003 - 07:09

"Romania
#7002, de ARLEKYN la Sat, 20/12/2003 - 09:21

Soare, nisip, coca-cola, plictiseala dulceaga, asta era imaginea mea despre Romania cand in sfarsit visul meu se implinea: Romania! Plecam prin transfer la facultate in Romania! Ah, ce imagini de vis aveam atunci despre Romania! Tara a visurilor mele. Fusesem numai o data in Eforie, la mare, cand terminam 11 clase, si imaginea Romaniei se infrumuseta din ce in ce mai tare: literatura, libertate, fericire, dom doctor, nu va mint, asa vedeam eu Romania atunci. Mai auzisem si de tigani care iti intorc buzunarele daca nu in tren, atunci sigur pe peron, de procentul destul de mare al celor infectati de sida, despre atatea altele care mi se pareau total aberante.
…………..
! Am invatat sa beau bere in Pub si sa-mi caut si eu ceva de facut, ca la facultate sa-l citesc a opta oara pe Sadoveanu, sa geografia, istoria, cata istorie, domnilor, sa invat ca sa ma lasati odata in pace? Borasc!
Asta a fost inceputul fericit. Asta era inceputul spulberarii visului cu Romania, o baba ramolita care cica vrea sa se dea la Europa si la NATO. Romania din visele mele! Nu am asteptat sa ma primeasca cu bratele deschise, dar nici nu imi inchipuiam ca ceva, cineva vrea atat de mult sa fie violata, fututa, nu ma asteptam, zau."

Sã-ti fie dat sã trãiesti în timpuri interesante!
TANTI VIORICA...TATA... - de anisia la: 22/12/2006 17:04:37
(la: Parca ieri a fost...)
... imi amintesc ca eram la vecina mea, tanti viorica, si o ajutam la facut carnati, in ziua cu pricina. o femeie plina de viata si cu suflet de aur. cand a vazut ea ce si cum la televizor, si-a strans broboada bine sub barbie, si-a tras cizmele-i ponosite peste sosestele de lana, si-a infasurat bine umerii intr-un sal ce-l avea mereu la-ndemana, in caz ca iesea la taclale cu vecinele, "doar o clipit" si din pragul usii mi-a zis:

tu ramai de termina carnatii, ca io ma duc sa-mi caut baietii...

...si dusa o fost. se lasase de-acum intunericul, sunasem in stanga si-n dreapta dupa ei, si nimic. intr-un tarziu, baiatul cel mare a venit primul acasa.

- unde-i mamica?
- a plecat sa va caute. si pe tine, si pe al'laltu'.
- demult?
- pai de cateva ore bune.
- ma duc dupa ea.


... si dus o fost si el.

pe la miez de noapte s-au adunat cu totii. intre timp venise taica-meu sa ma ia la ei, sa nu stau singura, vezi doamne. o stat cu mine pana s-au intors. apoi ne-am aventurat, bucuresti-u-n lat la miez de noapte. il simteam ingrijorat. speriat putin.

am ajuns acasa la ai mei. dimineata suna nea mihai la usa...

- domnu' xxxx, ne-am gandit sa facem de paza cu randu', la poarta blocului si pe terasa, sus. diseara e randul dvs.
- bine, nea mihai. - i-a raspuns tata.


ma rugam la doamne doamne sa nu mai vina seara, ca sa nu trebuiasca sa plece. a fost cea mai lunga noapte. n-am inchis un ochi. ma uitam pe fereastra, pe dupa perdea. sa-l pazesc. copil fara minte... ce puteam sa fac eu, oricum?

dimineata am facut sandwich-uri si le-am dus la soldati.

... da, parca ieri a fost.

DUMNEZEU SA-I IERTE!
_________
Criule... ce bine ca esti, ce minune ca sunt... Miss Cafeneaua 2006!
#164688 (raspuns la: #164682) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iertare - de papadie67 la: 06/10/2003 02:06:09
(la: Tradare(!) -Iertare(?))
Asa vad eu lucrurile:
dragostea mentionata (barbat-femeie) nu poate fi decat absoluta, drept pentru care nu accepta tradare si -implicit- nici iertare.

Poetul nu pare a fi la prima dragoste atunci cand scrie cele de mai sus. Acceptarea fatalista a realitatii ii da speranta fluturelui cu- aripile deja arse o-data, speranta ca va mai putea vreodata mima zborul.

De-acuma-i un picut lucid, dar dragostea si cu luciditatea sunt doua drumuri paralele. Nu mai e dragoste, e-un joc.
Ca sa ierti trebuie sa stii. - de gid_cl la: 06/10/2003 13:43:44
(la: Iertare - Uitare)
Ca sa ierti trebuie sa stii. Ca sa stii trebuie sa inveti.
Cand stii pur si simplu o faci (ierti). Cand ierti, in cele din
urma poti sa si uiti (desii nu in mod obligatoriu). E rau?
Iertare... - de Alexand la: 06/10/2003 14:14:31
(la: Iertare - Uitare)
Ai spus:"Ca sa ierti trebuie sa stii. Ca sa stii trebuie sa inveti.
Cand stii pur si simplu o faci (ierti)...."

Oare merge intotdeauna asa?
Spre exemplu, daca te insala cineva o data este vina lui, dar daca o face a doua oara este vina ta.
#799 (raspuns la: #797) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A ierta fara sa uiti este un soi de iertare egoista - de (anonim) la: 07/10/2003 02:19:15
(la: Iertare - Uitare)
Cineva a citat: 'A ierta nu inseamna a uita caci a uita este de neiertat.." Desi este un frumos joc de cuvinte nu cred ca de dragul lui sa aderam la acest principiu. In Biblie scrie ca Dumnezeu atunci cind iarta uita de pacatele omului si nu isi mai aduce aminte de ele.
Decaceea a ierta si a tine minte in acelasi timp sint 2 actiuni contradictorii. Apostolul Petru L-a intrebat odata pe Isus de cite ori sa iert de 7 ori cite sapte probabil ca Petru a pus aceasta intrebare deoarece el nu cunostea prtea bine tabla inmultirii sau a considerat ca cifra 7 trebuie sa fie o cifra sfinta si a si ridicato la patrat crezind ca sfintenia rezultatului este proportionala cu valaoarea lui.
Dar Isus ii raspunde: Eu nu zic de 7 ori cite sapte ci de 70 de ori cite sapte daca regreta.
#822 (raspuns la: #811) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa ierti? - de Coralie la: 09/10/2003 01:00:09
(la: Iertare - Uitare)
ca sa poti ierta, ar trebui sa ai in fata remuscari, regrete, persoana care te-a inselat sa-si ceara scuze.
atunci ai putea ierta, dar nu uita; tragi invatatura si te feresti in viitor sa-i mai dai ocazia sa te insele..

dar daca persoana care te insala nu regreta, de ce sa o ierti?
de ce sa-i intorci celalalt obraz?

in orice caz, nu uit nici o data, dar nu ma las obsedata, trag invatatura ce se impune si pe urma nu ma mai gandesc la persoana care m-a inselat, pentru mine nu mai exista..
Despre iertare - de (anonim) la: 18/10/2003 13:53:39
(la: "Sa nu ucizi!")
Esti revoltata...E inca bine.In mine iertarea a suprimat orice revolta. In cuvinte elementare, pe fratele meu de 18 ani l-a omorat, intr-o joaca stupida, prietenul lui. Si culmea e ca nu il pot uri pe baiatul asta... total inexplicabil si dureros, sufletul meu nu a avut nici o reactie vis-a-vis de el. Nu cred totusi sa fie iertare, cred ca e mai degraba o resemnare, un inghet, care ma macina in orice secunda.M-a mirat reactia ta.Care mi-a aratat inca o data nefiresul (totusi atat de firesc) al atitudinii mele...
Am creazut ca as putea vota pentru pedeapsa capitala.Dar nu e asa.
Interesant subiect - de papadie67 la: 24/10/2003 01:17:28
(la: Diaspora.. sa fie chiar 2 tabere ???)
JCC, marturisesc ca m-am surprins trezindu-ma din atzipeala indusa de spanaci cu oua si alte-adormitoare subiecte culinare bogate sau sarace-n omega-oxidanti si alte-americane sfaturi pt viata vesnica...

{ci sa ma ierti, io sunt ruman cam greu de cap, la fel ca tata care-a mancat shorici, pastrama (cand avea si cat incapea), smantana cu borcanu' (idem), sarmale grase, slaninuri, peshte, mici...ma rog, cum apuca! Si totul indoit cu vin (un kil sau doua, dupa posibilitati) sau bere dupa pohta inimii si-a buzunarului putinta, sau ce se mai gasea, cand se gasea. N-a muncit campul si n-a avut "treadmill" acasa. Vorbea Romana (bine!), germana si franceza. Bacu' si l-a luat prin '36, in elina si latina, printre altele. A murit in somn, acasa, deoarece s-o fi saturat saracu' sa traiasca. Fumase Marasesti, cam un pachet pe zi, si-apoi (o, ce oroare!) Carpati cu filtru, timp de vreo 55 de ani, pana prin 2000. N-a fost bolnav decat vreo shaptesh-cinci de zile, la sfarsit.
Avea 87 de ani cand s-a hotarat s-o lase moarta, ca nu mai avea rost...)

Am inchis paranteza si brusc excitat de subiectul ce-ai deschis, ma grabesc sa-i raspund cu remarca urmatoare:

da, este normal sa fim divizati ("trivizati" ?) ca neam intre cei care-au "trecut Dunarea-nnot" pana' n '89, cei care-au plecat dupa '90 cu palma-n c-r si cei care-au "fugit/plecat" inainte si dupa '90 cu misiuni sau/si cu burse de "stat", platite fara de stiinta de-aceia - multi, ce-au "stat de capra" fara stiinta lor, insa din banii lor, pentru ficiori si duducutze de politicieni banditi, ce-acum, "ajunsi" prin Occident, dau cu nerusinare "lectii" dispretuitelor, "tampite" capre de la care-au supt, dealtfel prin viol sadea.
Vezi tu, JCC, nu-i suficient sa ai o inima curata, asa cum cred c-o ai, din cate scrii...mai trebuie sa stii si cum sa scrii, sau cat de des sa scrii, sau cat ne doare despre ce ne scrii, asa cum ai facut-o-aici, acum! Chapeau!

Numai bine
utilizatorul zamolxe.... - de lmm la: 26/10/2003 12:38:23
(la: A existat holocaust in Romania?)
...scria la sfirsitul unui comentar al sau urmatoarele cuvinte la care ma alatur pentru ca si mie personal mi se pare interesanta intrebarea.Deci citez:

PS. S-a mai pus intrebarea, si eu o reiau, la care nici un evreu sau neevreu nu a dat un raspuns concret, clar, si documentat: de ce sint evreii persecutati de toate popoarele lumii?
Nu am studiat acest aspect, dar mi se pare extrem de ciudat. Nu se poate ca toate popoarele sa deteste si asupreasca evreii asa pur si simplu!
Trebuie sa fie o cauza sau mai multe, trebuie sa fie motive concrete!
Incheiat citatul....

Despre conflictul in Palestina mi-as permite fara sa am pretentia ca sint politician...(;) sa mentionez doua aspecte.
De violenta sint ambele parti de acuzat,absolut,cu aceeasi tarie.
Nu inteleg de ce palestinienii nu inceteaza cu sinuciderile si ignora sanse(chiar daca par minore la inceput) care li se ofera, si nu inteleg de ce Israel se duce noaptea si bombardeaza blocurile in care locuiesc si oameni nevinovati si ce-i mai rau familii, copii...

Despre Israel fiind tara mai civilizata nu inteleg mai multe...de ce trec cu tancuri peste jurnalisti si chiar activisti ai pacii cum a fost cazul unei tinere americane.... De ce, daca vor pace si rezolvarea conflictului pasnic, au ales conducatorul care l-au ales desi precis stiau de ce se intimplase in Libanon...De ce nu demonstreaza pentru pace si arat ca se opun violentei,daca se opun(?????) uciderii de oameni nevinovati ...E adevarat mai sint si gesturi din acestea, cum citisem de curind despre CITIVA (!!....)piloti care s-au opus sa zboare sa arunce bombe stiind ca vor muri si oameni nevinovati si nu numai citiva teroristi....Chiar daca stii exact ca un anume terorist pe care il cauti se afla intr-un loc la un moment dat, esti mai bun ca el daca arunci bombe stiind exact ca tot acolo se afla si alti oameni, nevinovati, copii,mame, batrini ?? ....Nu prea vad spiritul de popor ales, in ce se intimpla in coltul ala de lume de cind ma stiu de fapt.
It takes two to tango, dar lupta mi se pare si strigator la cer de unfair/nedreapta pentru ca ma gindesc daca Israel nu s-ar simti sprijinit/aparat de ....nimeni...., conflictul ar avea mai multe sanse de a fi rezolvat cit de cit intr-un viitor care acum mi se pare foarte indepartat. Si desi personal nu cunosc dar tot aud vorbindu-se de mindria popoarelor arabe, ma gindesc ca poate daca aceasta mindrie le-ar fi si lor respectata cit de cit, dreptul uman de a trai in conditii mai bune si mai civilizate si s-ar inceta cu ocupatia, ma gindesc ca poate ATUNCI nu ar mai fi atita ura si disperare in sufletele lor care sa indemne atitia tinerii palestinieni la acte de sinucidere.
S-au intimplat in istorie nedreptati ingrozitoare contra evreilor.Dar popoare (germania de exemplu)si-au cerut iertare si au platit si mai platesc despagubiri etc.., acum cred ca e timpul sa mai mergem si inainte....
Sa invatam din istorie de exemplu ca violenta nu este buna pentru nimeni, nici contra noastra, dar nici folosita de noi...si sa nu folosim istoria numai ca un paravan in spatele caruia sa ne ascundem, sa si dam nu numai sa cerem..... Istoria nu este o scuza ipocrita pentru un copil alintat´´dar tata uite ce mi-a facut si el mie...´´
Mai bine ma opresc aici inainte de a incepe sa bat cimpii prea tare.
hm, daca este tata, atunci ce - de Daniel Racovitan la: 30/10/2003 02:39:23
(la: EvZ: Nicu Bujor isi doneaza viata)
hm, daca este tata, atunci ce se va intampla cu copiii lui care vor ramane de izbeliste si fara sprijin?
#2653 (raspuns la: #2650) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sanse de iertare - de Madalina la: 15/11/2003 19:50:28
(la: Theodorakis)
Pai poate tocmai aici sta problema...In crestinism tot mai exista sanse de iertare a lucrurilor neplacute, pe cind in iudaism...mai putin.
Si de aici puterea de a merge mai departe fara resentimente...
#4347 (raspuns la: #4341) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mananc si plang - de Catalina Bader la: 22/11/2003 03:13:35
(la: Cele mai frumoase poezii)
ma vei ierta, tu, oare,
Caprioara mea?
te iubesc pt ca esti blandetea si inocenta intruchipata
dar mi-e atat de foame
si tata nu are bani sa ma hraneasca
si ucide...
pentru mine,
copilul lui.
eu te iert tata,
si stiu ca si caprioara
Te va ierta.
#4905 (raspuns la: #4872) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Imi cer iertare parinte Iulia - de (anonim) la: 08/12/2003 18:54:15
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Imi cer iertare parinte Iulian ca v-am impovarat si v-am rapit din timp cu intrebarea mea destul de laborioasa despre impartasanie, dar m-am rusinat astazi cand am descoperit (aparent intamplator) cuvintele cuviosului parinte duhovnic de la Sihla, Paisie Olaru, ca raspuns ce mi-a mers direct la inima, bucurand-o:

" Nu deasa împărtăşanie ne duce la desăvârşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa împărtăşanie este semnul slăbirii credinţei şi al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovniceşti. De două ori să te împărtăşeşti în post".

Doamne ajuta-ne!
sorin

#6223 (raspuns la: #6088) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Te iertam admin, avand in ved - de Socaciu Ela la: 09/12/2003 00:19:51
(la: Errare humanum...)
Te iertam admin, avand in vedere ca tot omul este supus greselii, dar sa stii ca nu este un lucru chiar atat de grav..., tinand cont ca astfel avem posibilitatea (numai cine vrea, bineinteles) sa ne cunoastem putin intre noi si sa stim si noi cine mai este membru...
e varza tata - de johnsonprof la: 21/12/2003 22:55:40
(la: Invatamantul din ziua de azi)
prof. antr. ION FLORIN johnson_prof@yahoo.com
e varza tata - imbuibam copii cu tot felul de informatii care vor fi sau NU necesare -- dar nici o problema ce noi nu tot la fel am fost - ce mama dracu sa invete si ei -- va rog sa puneti """"""
o sa vin peste cateva zile cu o compunere a unei sportive de exceptie si de altfel o eleva de nota 10 care a asternut pe o foaie ce gandeste ea despre scoala de azi--
DAR NICI O PROBLEMA CA BECULETU ALA CARE AR TREBUI SA FACA CLINC -
ADICA ACOLO SUS LA CAPETELE LUMINATE NU SE APRINDE NICIODATA - SAU POTE PRIMESC RASPUNS -MAI AVEM DE ASTEPTAT SA TRECEM PRIN TOTI PASI TRANZITIEI HAI PA
atunci cand ierti - de Catalina Bader la: 30/12/2003 10:26:53
(la: Iertare - Uitare)
ceva
sau pe cineva
care a facut ceva
ce ti-a adus un prejudiciu (moral)

trebuie sa uiti ceva.

a uita total nu poti.

dar daca nu uiti absolut nimic
nu ai cum sa ierti.
izgonirea tatilor in pustiu:) - de core la: 19/02/2004 23:13:35
(la: Cum sunt crescuti copiii de unele mame romance)
"Aici sunt de acord. Insa ce parere ai despre onor mamicile care ii izgonesc de langa copil pe onor sotii, pe motiv ca "asta-i treaba de femei, barbatii n-au ce cauta aici". Daca-mi spui ca nu asta e mentalitatea in Romania insemana ca vorbim despre tari diferite. Nu ma refer neaparat la madamele scolite si cu acces la internet."

personal, nu cunosc cazuri, deci pot doar sa imi dau cu presupusul, in principiu, care ar fi cauza. cred ca tot de la educatie porneste, Daniel, si iarasi ajungem la stramosi. daca fata asa a vazut in casa, ca mama are anumite tipuri de indatoriri, iar tatal altele, daca a auzit-o totusi pe mama plangandu-se ca le face pe toate singura si a vazut-o, in acelasi timp, alungandu-si barbatul de langa copil/bucatarie/batut covoare sau mai stiu eu ce, neincrezatoare in abilitatile barbatului sau nerabdatoare sau cu prejudecati... asa face si ea...numai ca azi e de o mie de ori mai greu, mai ales in Romania, ca sa ai un job cu salariu decent trebuie sa fii performant cu adevarat. ca femeie, asta pare imposibil daca excluzi barbatul de la placutele actiuni ale infasatului, baii pentru copil, bucatarelii, curateniei, cumparaturilor etc. de aceea si stratificarea asta sociala care nu ne permite sa facem generalizari. femeia de conditie medie si sub-medie e cel mai adesea somera sau casnica prin traditie sau cu un job nu prea solicitant. pe de o parte, actioneaza complexele de inferioritate fata de barbat si prejudecatile strabune: daca e casnica, atunci e musai sa le faca pe toate, "nu sta frumos" sa nu. pe de alta, intra in scena traditia aceea oarecum frumoasa si pitoreasca a femeii romance gospodine pana la perfectiune, a carei casa era pusa la punct, luna de curatenie, masa mereu cu bunatati gatite, nu cumparate, copii ingrijiti, curati, educati...ca de-aia te intrebam: ce sa ceri personal unor femei crescute si educate in traditia asta? nu ar citi cartile tale din convingere in primul rand. ar fi rusinos, din punctul lor de vedere, sa isi lase barbatul printre scutece sau oale de bucatarie. asta le e menirea, "sa tina casa", si pe undeva sunt de admirat...ca pot sa o tina singure. pe de alta parte, se conserva un matriarhat otravit, ca nu se asorteaza cu tranzitia spre capitalism de nici o culoare. trebuie reevaluate rolurile, clar. ca daca tatii aud toata ziua buna ziua "nu face aia ca nu te pricepi", dar la scandalul lunar "nu ma ajuti cu nimic, puturosule"...nu stiu cine e de vina in primul rand...daca se poate vorbi despre o vina totusi. parerea mea e ca semanam foarte tare cu societatile islamice la capitolul familie. doamne ajuta pe mai departe. :))
#10117 (raspuns la: #10023) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dragă Tavi , nu te lăsa descurajată de neîndemânarea unui o - de Mircea Cristian Puscasu la: 25/03/2004 19:09:01
(la: Ce parere aveti despre preotii din ziua de azi?)
Există mulţi duhovnici care au nobleţea sufletească necesară...

dintr-o discutie cu un preot duhovnic
("Intapminari"-interviuri realizate de Sabin Voda cu parintele Teofil Paraian)

"– Pãrinte Teofil, de ce avem nevoie de un duhovnic, de un îndrumãtor în viatã?
– E bine sã avem duhovnic, pentru cã e bine sã ne verificãm cu o constiintã strãinã de constiinta noastrã si cu o constiintã superioarã constiintei noastre. Avem nevoie de un om strãvãzãtor, un om care poate sã-si dea seama de niste situatii pe care noi însine, pãrtinitori fiind, nu le putem sesiza si nu le putem rezolva. Si atunci e nevoie de cineva între noi si Dumnezeu, un om al lui Dumnezeu, care sã ne descopere voia lui Dumnezeu, avem nevoie de un om care sã asculte mãrturisirile noastre, care pentru noi înseamnã si o usurare sufleteascã. Avem nevoie de un om care sã stie mai bine decât noi ce trebuie sã facem ca sã înlãturãm din viata noastrã cele rele si sã ne întãrim în cele bune. Asta însã nu înseamnã totdeauna cã cel care se spovedeste are si un duhovnic. Sunt atâtia credinciosi ai nostri care nu au duhovnic, chiar dacã se spovedesc la un preot duhovnic. Adicã nu au un om de care sã atârne cumva, un om pe care sã-l consulte în anumite situatii. Cineva care se spovedeste o singurã datã pe an, cum ar fi în postul Pastelui, nu poti sã zici cã are duhovnic, ci s-a spovedit la un preot duhovnic. La fel cei care se spovedesc foarte rar, poate mai rar decât o datã pe an sau chiar dacã se spovedesc de douã, de trei ori pe an, nu poti sã zici cã au duhovnic, ci au un preot la care s-au spovedit sau se pot spovedi la mai multi preoti, care au darul duhovniciei. Duhovnic ai atunci când depinzi de cel care îti este duhovnic, când ai constiinta cã ai un duhovnic, când esti doritor sã-i cunosti îndrumarea, când cauti îndrumare la el. În începuturile crestinismului si mai ales în începuturile monahismului, erau si cãlugãri fãrã hirotonie si fãrã hirotesie, care erau consultati, care aveau o harismã a duhovniciei si care erau duhovnici fãrã sã fie si dezlegãtori de pãcate, dar aveau darul strãvederii si puteau sã îndrumeze nu numai pe baza unor cunostinte de viatã moralã, ci mai ales pe baza unei harisme de cunoastere, pe baza unei receptivitãti fatã de voia lui Dumnezeu care se descoperea celor care erau vrednici sã aibã strãvedere. Deci, pe vremea aceea, duhovnicia nu era o functie, ci era o realitate care se baza pe înainte-vedere, pe faptul cã cei care aveau darul acesta erau vãzãtori cu duhul. Or, acum duhovnicia este mai mult o functie, o situatie care, totusi, e superioarã situatiei de a nu consulta pe cineva, dar nu este ceea ce ar trebui sã fie sau ceea ce a fost odinioarã. Credinciosii trebuie, totusi, sã aibã un preot în care sã se încreadã si prin constiinta cãruia sã aibã încredintarea cã îi vorbeste Dumnezeu Însusi.
[…]
– Pãrinte Teofil, de ce trebuie sã ne mãrturisim gândurile cu voce unui duhovnic si nu direct lui Dumnezeu?
– Dacã putem sã ne mãrturisim gândurile si direct lui Dumnezeu, si le mãrturisim de fapt, de vreme ce avem trebuintã si de iertarea pãcatelor, care se dã prin mijlocitor, asezat de Dumnezeu pentru iertarea pãcatelor, e nevoie sã ne si mãrturisim gândurile. Toate negativele câte le avem, e nevoie sã le mãrturisim, pentru ca cel care dezleagã pãcatele sã stie dacã situatia este aceea pe care o prezintã credinciosul si ca sã ierte pãcatele, trebuie sã stie ce anume trebuie sã ierte. Mãrturisirea pãcatelor este un mijloc prin care omul contestã pãcatul, adicã nu doreste sã fie sub puterea pãcatului. E o mãrturisire, nu numai în sensul cã spui ceva, ci este o mãrturisire despre faptul cã nu doresti sã fii sub asuprirea pãcatului. Sunt unii credinciosi care nu au puterea sã-si mãrturiseascã pãcatele, se spovedesc adeseori si totusi tãinuiesc anumite pãcate. Si acesta este un semn cã ei nu sunt de acord cu pãcatul. Iar când, cu ajutorul lui Dumnezeu, reusesc sã îsi mãrturiseascã toate pãcatele, atunci a biruit asupra pãcatului si atunci are cu adevãrat usurare.
– Pãrinte Teofil, cum ne alegem duhovnicul? Ce trebuie sã cãutãm la un duhovnic?
– Mai întâi de toate se considerã cã orice preot fiind duhovnic, orice preot care-ti vine-n fatã, si mai ales un preot care conduce comunitatea din care faci parte, este duhovnicul tãu sau poate fi duhovnicul tãu. Deci, cei mai multi dintre credinciosi nu fac deosebire între preot duhovnic si preot care nu-i duhovnic si nu stiu cei mai multi dintre credinciosi deosebirea aceasta, pentru cã în majoritatea parohiilor din tara noastrã în special, preotii sunt si duhovnici. Si mai ales în Ardeal. Preotii sunt duhovnici, primesc duhovnicia îndatã dupã hirotonie si în cazul acesta credinciosii se pot spovedi la orice preot duhovnic si sunt îndemnati sã se spovedeascã la duhovnicul care conduce parohia din care fac parte. Numai cã existã si niste ezitãri si anume, oamenii în vârstã de obicei ezitã sã se spovedeascã la un preot tânãr, desi un preot tânãr este mai mare decât un om în vârstã de ani si care nu e preot si nu are duhovnicie. Dar existã o ezitare, am putea zice, într-un fel fireascã. Un om în vârstã se simte cumva împiedicat sã spunã unui preot tânãr chestiuni care sunt de-o viatã întreagã, asa cã fiind astfel de situatii sau apãrând astfel de situatii, care sunt situatii firesti si care nu pot fi trecute adeseori, omul trebuie sã-si gãseascã un preot la care sã aibã deschiderea de suflet si sã-i spunã ceea ce simte el cã-l apasã pe suflet sau ceea ce în mod firesc n-ar spune la nimeni. Si atunci ceea ce ar duce la o relatie de felul acesta între duhovnic si credincios ar fi deschiderea de suflet, omul cãruia pot eu sã-i spun ceva ce n-as spune la nimeni si ceva ce ezit sã-mi spun si mie însumi. Pentru cã sunt fel de fel de pãcate, sunt fel de fel de situatii, pe care oamenii le poartã în suflet si pe care unii le poartã în suflet o viatã întreagã si abia la moarte dacã le pot spune. În cazul acesta, motivul de apropiere ar fi deschiderea de suflet. În fata unuia nu ai deschidere de suflet, deci nu poate sã-ti fie duhovnic în mod firesc si fatã de altul ai deschidere de suflet si acela îti poate fi duhovnic si îti este duhovnic în momentul în care l-ai ales. Apoi, sigur cã trebuie sã fii încredintat de viata lui moralã, sã fii încredintat de capacitatea lui de a nu face caz de chestiunile care te privesc pe tine, capacitatea de a tine secretul spovedaniei si poate cã e pânã la urmã si o chestiune de simpatie.
– Pãrinte, credeti cã existã sau trebuie sã existe o pedagogie a duhovniciei, în sensul cã duhovnicul sã se raporteze la fiecare în functie de statutul sãu?
– Da, neapãrat. Omul nefiind o fiintã stas, trebuie sã îl iei pe fiecare dupã ceea ce poti întelege despre el, dupã ceea ce stii despre el. Pe unii îi folosesti cu asprimea, pe altii cu bunãtatea. Pe cei mai multi îi folosesti cu bunãtatea. Un credincios, de obicei, când merge la un duhovnic, se duce la un pãrinte, nu se duce la judecãtor, nu se duce la asupritor, nu se duce la cineva care sã dispunã cumva de el dinafarã, ci se duce la un pãrinte, care are inimã de pãrinte. Un duhovnic trebuie neapãrat sã aibã sau inimã de pãrinte, si asta e cel mai bine, sau inimã de frate sau inimã de prieten, sau sã aibã si inimã de pãrinte si inimã de frate si inimã de prieten. Un duhovnic trebuie sã aibã inimã. Dacã n-are inimã, nu-i duhovnic. Si sã-l trateze pe cel care vine cum s-ar trata pe sine însusi sau cum si-ar trata propriii lui copii, dacã are copii.
– Pãrinte, duhovnicul poate fi consultat sau cãutat si în afara spovedaniei?
– Da, si e bine. Sunt lucruri care se spun numai la spovedanie, pentru cã pãcatele nu se spun, ci se spovedesc – e o vorbã care-mi place foarte mult. Duhovnicul poate fi consultat în chestiuni generale si în afarã de spovedanie. Pentru cã nu trebuie neapãrat sã creãm un cadru de spovedanie ca sã rezolvãm niste chestiuni care nu trebuie rezolvate neapãrat în spovedanie.
– Pãrinte Teofil, ce înseamnã sã fii ucenic?
– Sã fii ucenic înseamnã sã te lasi îndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: sã te pleci cu mintea, sã nu stii tu mai multe decât cel care te îndrumeazã. Sã faci ceea ce a zis Domnul Hristos: sã mergi pe urmele Lui, sã-l urmezi pe cel care te îndrumeazã. Sfântul Apostol Petru, de pildã, la Pescuirea Minunatã, a zis cãtre Domnul Hristos: „Toatã noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tãu arunc mreaja în mare si pentru cã zici Tu" (Lc. 5, 5). Asta înseamnã sã fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru cã s-a plecat cu mintea. Pãrintele Arsenie Boca zicea cã noi avem mintea care discutã cu Dumnezeu, în loc sã se supunã fãrã discutie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Tainã, când a zis: „Doamne, Tu sã-mi speli mie picioarele?" Si a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu întelegi, dar mai târziu vei întelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: „Dacã nu te voi spãla, nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde întelegem cã ucenicia este plecare de minte. Dacã nu te pleci cu mintea, dacã stii tu mai bine, dacã ai tu opinii care te scot de sub ascultarea fatã de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouã. "



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: