tata simbol al singurtatii

Pentru un om care se dă atotştiutor şi stăpân pe cunoştinţele sale teoretice (ca şi pe misterele vieţii), ai dat dovadă de superficialitate, şiretenie şi rea voinţă răspunzând în doi peri. Asta ca de obicei, ceea ce dovedeşte o dată în plus că tu nu vrei cu adevărat să înţelegi ceva la subiectul ăsta, ci să-i educi pe ceilalţi. Aferim boieri dv-stră!

O să le iau pe căprării şi-o să încerc din nou să-ţi expun un punct de vedere, de data aceasta luând răspunsurile tale ca mărturii scrise.

1. Eu: „când anume în istorie L-a proiectat mintea omului pe Dumnezeu?”
Tu: „de îndată ce i-a ucis pe d-alde Zeus sau Baal-Amon.

În primul rând nu înţeleg un lucru: ăştia de care aminteşti tu n-au fost consideraţi dumnezei? Şi atunci pe ei cine i-a proiectat? Şi pe cei dinaintea lor cine anume i-a inventat? Eu ţi-am pus o întrebare simplă la care n-ai putut răspunde logic şi coerent. Puteai foarte uşor să admiţi că apariţia ideii de Dumnezeu se pierde în cele mai îndepărtate timpuri ale istoriei şi nimeni n-are o dată stabilită pentru aceasta. Ştiinţa zice că încă n-are toate datele necesare formulării unui răspuns concludent şi se foloseşte de şiretlicuri nu prea „ortodoxe”(de obicei scuze imbecile) pe baza cărora ne bagă în şi mai mare ceaţă. Dpdv logic se poate explica totuşi de ce ştiinţa încă n-a reuşit să descopere care este punctul zero al omenirii când fiinţa umană a fost înzestrată cu ideea despre Dumnezeu: acest punct zero nu există! Pe axa timpului ideea de divinitate a existat din totdeauna. Dumnezeu fiind de natură spirituală nu-şi putea găsi locul decât în sufletul omului, adânc sădit în inima sa.

În altă ordine de idei, ca să nu uit înainte de-a trece mai departe, cine anume i-a ucis pe zei? Dacă ai să-mi zici că Dumnezeu, ei bine n-am să te contrazic. I-a dărâmat pe toţi fiindcă a fost unicul Dumnezeu adevărat. Dar apoi se pune întrebarea firească: cum să ucizi nişte zei, mai ales dacă sunt plăsmuiri omeneşti? Si ca să scurtez, Zeus sau Baal-Amon au apărut relativ recent în istoria universală. Ce s-a întâmplat cu primii zei, unde au fost ăştia îngropaţi? Sau poţi să-mi dai numele primului zeu inventat de oameni?

2. Eu: „de unde a avut omul cunoştinţele şi pregătirea intelectuală necesare acestui proiect care avea să-i schimbe viaţa? Cu alte cuvinte unde a găsit zestrea de informaţii necesare creării artificiale a acestui supra-om?”
Tu: „conturarea divinităţii trebuie să fi fost o acţiune colectivă derulată în timp.”

Frumos spus, sună aproape poetic. Conturarea divinităţii… Dintr-o dată te referi la o singură divinitate, nu la mai multe. Păi de ce a fost nevoie de asta, atributele cu care a fost înzestrată iniţial nu erau de-ajuns? Adică a venit un nebun şi-a zis: să inventăm un dumnezeu! , apoi s-au adunat fraierii şi-au adăugat câte ceva în aşa fel încât să le placă tuturor? Şi de ce s-au oprit după aia, nu mai era loc pentru alte atribute, devenise dintr-o dată perfect? În primul rând că omenirea este limitată şi imperfectă, deci cum avea să înzestreze ceva cu perfecţiune? Acţiune colectivă… Fă-mă să înţeleg un lucru: la proiectul ăsta a participat un colectiv condus de anumiţi tovarăşi şi pretini de breaslă puşi pe şotii? La fel cum fac ăia acum la NASSA? Şi cât le-a trebuit să-si termine proiectul?

Dacă admitem că omul se trage din regnul animal, e curios cum poate cineva crede că o fiinţă inferioară, coborâtă din copaci, a ajuns la stadiul acela de conştienţă şi de conştiinţă proprie care i-au cerut să inventeze o fiinţă superioară lor. Vreau să zic, de ce dintr-o dată au simţit nevoia de divinitate, ce simţăminte, ce trăiri interioare le-au dictat să inventeze un dumnezeu? Teama? Teama de ce: de bătaie, sau de lipsa bătăii? Mai exact frica de a nu avea un dumnezeu care să le facă dreptate după nişte legi superioare. Oare omul se teme de bătaie sau asta îl incită şi mai tare? Pedepsirea este folosită peste tot în lume şi în zilele noastre. Dacă oamenii se pedepsesc între ei după anumite legi, de ce n-ar face la fel şi Dumnezeu după legi superioare?

Dar ca să revin la întrebările iniţiale şi să-ţi răspund totodată, în intelectul uman n-ar fi avut de unde să răsară dintr-o dată nici măcar o idee vagă despre Dumnezeu dacă n-ar fi existat mai dinainte în mintea sa un sâmbure. A admite contrariul înseamnă să dezvoltăm un pom din nimic, înseamnă să credem că sâmburele este crescut de rădăcina pomului şi nu invers.

3. Eu: „de ce ar fi proiectat un Dumnezeu inexistent ca să se închine Lui?”
Tu: „de ce creaza tata un bau-bau?”

Răspund mai întâi întrebării tale: pentru că nu exista, de aia îl creează, îl inventează pe bau-bau. Deoarece Dumnezeu există, nu trebuie inventat. Dar probabil că aşteptai să-ţi răspund aşa: ca să-l facă pe copil să se teamă. Ştii ceva, s-a demonstrat de multă vreme că părinţii care procedează aşa greşesc total fiindcă induc odraslelor lor stări de sporită angoasă şi nervozitate, nicidecum de cuminţenie. În plus, odată încuibărit în mintea şi sufletul lor sentimentul de frică au tendinţa de a greşi mai des- tocmai pentru că le e frică să nu greşească. Mulţi dintre aceşti copii ajung să se teamă şi de propria lor umbră. Şi apropo, tu faci comparaţia asta plastică între Dumnezeu şi bau-bau vrând să arăţi că oamenii se tem de El la fel? Te înşeli, cei ce cred în Dumnezeu nu se tem de El de frica bătăii, precum greşit se vehiculează peste tot, ci se tem de consecinţele pe care le-ar avea faptele lor asupra mediului înconjurător, asupra semenilor şi asupra propriei lor stări sufleteşti. Frica asta nu e frică ci o ruşine interioară care vine din respect şi din iubire pentru Cel ce ţi-a dat viaţa. Ăsta e viermele neadormit care roade în conştiinţa ta, sau altfel spus mustrarea de conştiinţă, remuşcarea. Asta vine odată ce înţelegi că ai greşit şi-ţi vezi sufletul hidos în oglindă, nimeni nu-ţi demontează fălcile. Este o vorbă: te baţi singur. În funcţie de calea pe care alegi s-o urmezi în viaţă, vei suferi sau nu.

Întrebarea pe care ţi-o pusesem are o cu totul altă conotaţie: de ce să te închini unui dumnezeu inexistent când ştii că e inventat de tine? Înţelegi, adică de ce s-ar fi complăcut liota aia de oameni să se închine Lui ştiind că ei L-au inventat? Oare nu pe principiul credinţei stă edificiul teologic? Aşadar cum au putut ei crede în ceva sau cineva creat de ei înşişi?

4. Eu: „cum avea să se închine propriei idei despre o persoană inexistentă?”
Tu: „zeul nu e o persoană ci un contur simbolic de…idee.”

Ce drăguţ din partea ta să pui cele trei puncte de suspensie în propoziţie. Atunci dacă au fost „contururi simbolice de idee” (am trăit s-o aud şi pe asta), cum se face că au avut un chip anume, un chip material? De ce au trebuit să fie reprezentaţi şi material când ei puteau păstra în continuare „intangibilitatea conturată a simbolismului ideatic” (ca să mă exprim conform ideii tale)? Şi te rog să faci o distincţie clară: eu când pomenesc de zei nu mă refer la persoane! Vorbesc de o singură persoană doar când vine vorba de Dumnezeu, unic, personal, creator, universal, bun, drept şamd.

5. Eu: „de ce milioane de oameni şi-au sacrificat viaţa pentru o persoană plăsmuită de mintea altor oameni?
Tu: „de ce oile o urmează pe cea care se prăvăleşte într-o prăpastie?”

Pentru că sunt oi şi n-au minte, nu le-au educat părinţii lor cu „bau-bau”. Dar mai nou se întâmplă la fel în societatea modernă care îşi educă indivizii să fie liberi de-a sări în prăpastie dacă vor, ca să fie diferiţi. Oile care au minte ascultă de glasul păstorului lor înţelept. Celelalte nu mai sunt oi, ci capre îndărătnice. De fapt când oamenii se tem de forţele distrugătoare ale naturii nu-L inventează pe Dumnezeu ci-şi aduc aminte de El!

Răspunzând la întrebarea mea vreau să-ţi spun că nimeni pe pământul ăsta nu şi-ar jertfi viaţa decât dacă ar crede din tot sufletul în idealul pe altarul căruia se sacrifică. A muri în chinurile groaznice în care s-au sfârşit atâţia martiri, spune mai multe decât milioane de cărţi şi de studii antropomorfice laolaltă. De aia zice Fericitul Augustin că „sângele creştinilor a devenit sămânţă pentru noi creştini.” De fapt asta înseamnă adevărata teologie: jertfa de sine pentru Dumnezeu şi aproapele tău.

6. Eu: „de ce nu mai sunt oamenii capabili în zilele noastre să inventeze un dumnezeu nou, ci doar să-L re-inventeze pe Acelaşi Care se găseşte în conştiinţa colectivă a tuturor popoarelor?”
Tu: „nu se pune problema capabilităţii ci cea a necesităţii. Nu mai e nevoie de modelarea unei divinităţi. Oricum sunt destule pe piaţă şi concurenţa este acerbă.”

Cum adică nu se pune problema capabilităţii? Nene, dacă n-ai de unde şi mintea nu te duce, poate să te roadă pe matale la rărunchi de necesitate că tot n-ai să fii capabil să-ţi rezolvi problemele. Adică „piaţa religiei” e saturată… Nu ştiu de unde ai obţinut informaţia asta dar se pare totuşi că oamenii încă Îl mai caută pe Dumnezeu, indiferent ce forme ar îmbrăca Acesta. Că unii sunt sătui, asta e altă poveste. Şi concurenţă acerbă între cine? Între zei sau între oameni, că eu încă n-am văzut nici o luptă între zei sau vreo întrecere la jocurile olimpice între ei.

Şi răspunsul la întrebarea mea este următorul: nu putem inventa un alt dumnezeu fiindcă, oricât am căuta noi, n-am reuşi să înzestrăm pe altul cu mai multe atribute decât cele pe care le are adevăratul Dumnezeu.

7. Eu: „care este rezultatul ne-raportării fiinţei umane la un sistem de valori mai presus de lume? Adică înspre ce tinde omenirea în cazul detaşării de o posibilă formă existenţială a unui bine şi adevăr suprem? Iar dacă există (cel puţin dpdv logic) o formă ideală a binelui şi adevărului, atunci unde este aceasta stocată?”
Tu: „omenirea tinde spre cunoaştere şi explicaţii, în dauna credinţelor.”

Se pare că eu trebuie să centrez şi tot eu să dau cu capul. Tu ai fi bun de politician, numai ei răspund la alte întrebări decât cele care le sunt puse. Ştiinţa nu dăunează religiei în nici un fel, o ajută chiar şi atunci când vrea să demonstreze invaliditatea teologiei. Şi apoi credinţa înseamnă tocmai cercetare. La fel cum a făcut Ap. Toma când a cercetat rănile lui Hristos pentru a se convinge de învierea Lui din morţi. Tu le-ai cercetat vreodată în viaţa ta ca să vii acum să ne vorbeşti nouă ca şi cum ai fi făcut acest experiment? Cum poţi vorbi „ştiinţific” despre lucruri pe care nu le cunoşti?

Şi acum răspunsul la întrebările mele. Decadenţa este rezultatul ne-raportării omului la Dumnezeu. Iar forma ideală a binelui şi adevărului nu-şi poate găsi locul decât într-o formă ideală de existenţă, o formă care nu ţine cont de legile fizice sau de altă natură ale Terrei. Altfel nu pot fi ideale.

8. Eu: „dacă omul L-a creat pe Dumnezeu şi nu invers, întrebarea care se pune este pe om cine l-a creat, că doar nu s-a creat pe el însuşi?”
Tu: „pe om l-a creat…Pithecantropus…”

N-am auzit de el. N-o fi ăsta bau-bau? Dar chiar aşa, de unde le-a venit tăticilor ideea asta stranie de bau-bau?

9. Tu: „chiar faptul că participi la această discuţie e un câştig în sensul că…uzezi de neuroni…”

Aha, eu îi uzez pe-ai mei. Dar tu ce faci cu ai tăi, i-ai dat la spălat? Cum unde? La ăia care spală creiere.

10. Tu: „te înşeli când presupui sau afirmi că nu cred în nimic… Cred în Homo sapiens.”

Şi Homo sapiens ăsta e zeul la care te închini tu? Şi crezi în el fără să-l cercetezi? Ca să vezi că până la urmă e mai deştept oul ca găina. Homo sapiens a evoluat de la stadiul de animalitate la cel superior, de divinitate, şi te-a lăsat pe tine acolo unde fusese el mai întâi. Ciudată mai e şi evoluţia asta.

11. Tu: „te înşeli şi atunci când zici că vreau să uzurpez locul Domnului. O nălucă vag conturată şi imprecis dispusă nu poate să tenteze. O asemenea imagine este de-a dreptul hilară.”

Ba află de la mine că năluca asta e foarte bine conturată, dar e conturată pentru cei interesaţi să o cunoască. Îţi dau totuşi dreptate asupra unui aspect: că nu vrei să uzurpezi tronul lui Dumnezeu. Ce vrei tu e să clatini conştiinţele celor care cred în El. Ne-având conştiinţă şi smerenie în gândire n-ai cum ajunge la tron, decât pentru judecată, desigur. O să stea Homo sapiens la aceeaşi coadă cu tine. Iar atunci când năluca vag conturată şi imprecis dispusă te va întreba foarte precis de sănătate, tu ai să-i răspunzi: păi eu am crezut că eşti Homo sapiens.

12. Tu: „idem când concluzionezi că sunt foarte mulţumit de mine. Nici nu ai habar câte pot să-mi imput…”

Nici nu vreau să am habar. Dar aşa, în treacăt, îţi impuţi faţă de cine? , că nu crezi decât în maimuţa cocoţată în copacul divinităţii. Faţă de tine însuţi? Inutil, asta nu te schimbă în bine. Faţă de alţii? E trecător şi la fel de inutil câtă vreme altora nu le pasă. Aşadar unde îţi este etalonul conştiinţei, cine îţi trasează idealul în subconştient?

13. Tu: „nu lupt împotriva nimănui. Nici nu combat.”

Ştii, iartă-mă că te-am atacat dar eram beat, n-am nici o vină! Sau: crede-mă pe cuvânt că nu eu sunt cel ce ţi-am învineţit fălcile, dar dacă mă superi te ciomăgesc mai rău decât am făcut-o prima dată!

14. Tu: „acel final e posibil doar atunci când apa nu va mai fi udă!”

Acel final e posibil dacă apa se evaporă, adică trece din stare lichidă în stare gazoasă şi prin urmare nu mai e apă ci abur. Aşa că săriţi fraţilor, puneţi ibricul pe foc!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

am ochii lui tata ... (vezi "Hot Shots") :)))

... ma uit cum se uita un pusti la o jucarie pentru care are un colt :)

Twin Peaks : " Bufnita nu este ceea ce pare ... "

"Si acum rad, imi imaginez cum ar fi un baterist de rock, sa tina macar 3 minute ritmul percutiei din Bolero"
Asta o spusashi din "goluri",s-avem pardon!Orice tobosar de fanfara militara poate chiar mai mult!:))
Iti dau un nume:Bill Bruford.Si mai adaug unul, Robert Fripp.Nu-l evita nici pe Andrew Bellew.:))Am fost in sala de concert de mai multe ori si,nu exagerez o iota,o gramada de studenti si absolventi a celor mai inalte scoli de muzica(unii chiar veniti din Vermont sau N York),se buluceau cu carnetelul in mina, in fata scenei,sa ia notite despre cum se EXPRIMA la chitara sau cum se MANIFESTA un sentiment la percutie.Si mai sti ceva?:))Bellew se ducea linga ei si le mai arata odata:))Magique,mon ami!Iar cei de pe scena,la rindul lor ,vin din CLASIC!Lucru care ar fi timpul sa te puna serios pe treaba,sa treci strada si sa descoperi armonii si ritmuri de neimaginat inainte si dupa 1900....Muzica nu s-a terminat cu Bach,multam lui Dumnezeu.
Si nu ne mai combate atit ca nu faci decit sa te combati pe tine:))
Roger Waters umple sali si stadioane doar prin valoarea muzicii
sale.Pava,Domi,Boce si frumoasele- incintatoare soprane doar actualizeaza magicul muzicii de demult.

ps
Stiu care-i problema.Te-ai refugiat in muzica in care te regasesti ,si ai ramas VOIT, blocat acolo.:))
Ia uite la batrinul :
"Cântând si dansând, omul se manifestã ca membru al unei comunitãti
superioare: EL s-a dezvãtat de mers si vorbit si e pe cale de a se înãlta,
dansând, în aer. Din gesturile sale vorbeste starea de vrajã." (Nasterea
tragediei, § 1.)"NIETZSCHE

Era pe inteles timp cit se referea la oameni si viata, cind ai introdus zeul, si-a pierdut sensul.

cu nimic nu-L manii pe Dumnezeu, este o certitudine ca acest simbol are corespondant in realitate, care se poate minia, aprecia, oferi?

ci cu ochii sufletului, in epoci diferite unul diferit, cel al evreilor, devenit tata, dar din cer si la crestini, dorit mondial.

Logica este ca nu zeul are constiinta si face, fiind doar simbol, deci tot ce se intimpla tine de legile universale, unde zeul nu apare, disparitia dinozaurilor, evolutia vietii, faptele oamenilor fac sa nu fie nevoie sa credem zeul ca tata.

Botezul si alte ritualuri si ceremonii omenesti care au devenit prin prisma zeului, este prin credinta indelungata in creatorul tuturor, el poate fi inlocuit astazi cu universul, natura, spiritul "creator" etc.

Restul lumii habar n-am. În ce ne priveşte pe noi depinde dacă ar fi câştigat Stalin sau Hitler. Un imperiu rus de la Vladivostok la Finisterre sau un imperiu german cu aceleaşi coordonate?

În primul caz e simplu. D.p.d.v. naţional întreaga Românie ar fi arătat acum ca şi Republica Moldova. Sau mai simplu, am fi vorbit ruseşte. Economic cam la fel. În istoria reală comunismul a picat de la natură, nu că s-ar fi amestecat buna Americă. Poate nimeream o tranziţie controlată ca a imperiului galben. Mai sigură văd polarizarea socială excesivă, transformarea aristocraţiei roşii în burghezie capitalistă prin furt generalizat – situaţia de azi. Ori dezvoltarea crimei organizate pe fondul vidului de putere – vezi fraţii bulgari. Sau autocraţie în consolidare ca la ruşi.

În al doilea caz ne-am fi aranjat de o soartă ceva mai blândă. Presupun. Ar fi rămas Antonescu la conducere sau ar fi fost eliminat de Hitler pe motiv de neînţelegere în problema transilvană? Că partea de nord a Ardealului sigur ar fi rămas la unguri. Românii din zonă – exterminaţi, fugiţi în restul ţării sau maghiarizaţi. Dar ar fi scăpat românii din est, iar România s-ar fi întins probabil până la Bug. Cadrilaterul era bun pierdut, dar în ipoteza în care Antonescu ar fi reuşit să se înţeleagă cu Hitler reîntregeam Banatul, iar românii din Macedonia ar fi avut autonomie.

În fine România – teritoriul rămas – ar fi avut o evoluţie relativ normală. În loc de colonie europeană în acea istorie paralelă am fi fost colonie germană cu şaizeci de ani mai devreme. Probabil am avea azi ordine şi străzi curate. N-ar mai fi fost ţigani. Nici libertatea de a înjura guvernanţii, dar în schimb ne-am fi lăfăit într-o prosperitate care ar fi diluat mult tendinţele rebele. Oricum am fi avut Gestapo în loc de Securitate.

Traian Răzvan Ungureanu ar fi scris pentru manualele de istorie adulaţii lirice spiritului german care ne-a izbăvit de pericolul sovietic şi sionist.

Trebuia să tocim germană care-i ceva mai naşpa ca engleza.

Calculatoarele, internetul ar fi apărut oricum ca o etapă a dezvoltării tehnologice sau nu?

Poate beam bragă în loc oroarea aia de cola. Sau mai degrabă stabileam un record la consumul de bere în spiritul nostru servil-imitator.

Petrolul, resursele din fosta Rusie ar fi ajuns sau s-ar fi căutat iarăşi război arabilor? Ce se alegea de altfel de fostele colonii britanice?

Mos Nicolae e atunci cind tata isi pune barba-ar zice un copil. De Craciun vine unchiul...vecinul etc

Pe aici vine in seara asta-Nasaud si cred ca toata Romania. Miine toata lumea il sarbatoreste ca a fost darnic. Unii il sarbatoresc doar ca sa fie darnic la anul :(

Aici sint nisipuri miscatoare si ne misca pina la lacrimi.

... imi amintesc ca eram la vecina mea, tanti viorica, si o ajutam la facut carnati, in ziua cu pricina. o femeie plina de viata si cu suflet de aur. cand a vazut ea ce si cum la televizor, si-a strans broboada bine sub barbie, si-a tras cizmele-i ponosite peste sosestele de lana, si-a infasurat bine umerii intr-un sal ce-l avea mereu la-ndemana, in caz ca iesea la taclale cu vecinele, "doar o clipit" si din pragul usii mi-a zis:

tu ramai de termina carnatii, ca io ma duc sa-mi caut baietii...

...si dusa o fost. se lasase de-acum intunericul, sunasem in stanga si-n dreapta dupa ei, si nimic. intr-un tarziu, baiatul cel mare a venit primul acasa.

- unde-i mamica?
- a plecat sa va caute. si pe tine, si pe al'laltu'.
- demult?
- pai de cateva ore bune.
- ma duc dupa ea.

... si dus o fost si el.

pe la miez de noapte s-au adunat cu totii. intre timp venise taica-meu sa ma ia la ei, sa nu stau singura, vezi doamne. o stat cu mine pana s-au intors. apoi ne-am aventurat, bucuresti-u-n lat la miez de noapte. il simteam ingrijorat. speriat putin.

am ajuns acasa la ai mei. dimineata suna nea mihai la usa...

- domnu' xxxx, ne-am gandit sa facem de paza cu randu', la poarta blocului si pe terasa, sus. diseara e randul dvs.
- bine, nea mihai. - i-a raspuns tata.

ma rugam la doamne doamne sa nu mai vina seara, ca sa nu trebuiasca sa plece. a fost cea mai lunga noapte. n-am inchis un ochi. ma uitam pe fereastra, pe dupa perdea. sa-l pazesc. copil fara minte... ce puteam sa fac eu, oricum?

dimineata am facut sandwich-uri si le-am dus la soldati.

... da, parca ieri a fost.

DUMNEZEU SA-I IERTE!
_________
Criule... ce bine ca esti, ce minune ca sunt... Miss Cafeneaua 2006!

Valoarea e pur simbolica, o despartire de o epoca apusa, si ingroparea definitiva a perioadei de tranzitie postdecembriste. Gata, s-a terminat, incepe o noua era.

Cat despre capitalul politic, de ce n-o fi facut-o Iliescu sau Momàiescu inaintea lui Base daca e chiar asa un capital politic de invidiat?.... :)

Potrivit calendarului antic chinezesc
sunt...caine,caci m-am nascut intr-unul
din anii Cainelui.Dar nu stiu daca acesta mi-ar putea fi un simbol. Nostravramus.

io primesc tat felu' de chitante mereu.
Am incercat cu iubirea, dar restantzele au continuat, asa ca m-am lasat de bancuri si m-am pus pe munca.

"abia astepti sa-l vezi dracului iesit din casa ta, din viata ta unde deocamdata nu-i loc"......" de un tata batran, imbracat in costum sifonat de tergal si camasa noua si cravata de acum cincisprezece ani, cu dungi subtiri."

De cele mai multe ori, nu avem loc....
cu toate astea, a-nverzit padurea...

si eu si mama ne-am dus in centru sa manifestam (eu mai mult fara voie, aveam 2 ani) si tata a dat peste noi si ne-a trimis acasa. eu cred ca a facut bine.

pai mami si tati au zis DA deja

mami si tati ai tai mi-au zis doar atat: Incearca, nu se stie niciodata!!!
'-)))

Când Dumnezeu i-a creat pe TATI, El a început printr-un contur prelung. Un înger, ce se tot învârtea pe-acolo, L-a întrebat:

- Ce fel de TATA mai e si asta, Doamne? Daca pe copii îi vei face de-o schioapa, de ce-i faci pe TATI atât de înalti? Nici un TATA nu va fi în stare sa se joace cu trenuletul fara sa îngenuncheze, nici sa-l înveleasca pe mezin cu plapumioara fara sa se aplece, ca sa nu mai vorbim ca va trebui de-a dreptul sa se încovoaie ca sa-l sarute de "noapte buna".

Dumnezeu a zâmbit si a raspuns:
- Da, dar daca îl fac dupa masura unui copil, la cine vor mai putea privi în sus copiii?

Si când Dumnezeu a modelat mâinile TATALUI, le-a facut mari si late. Îngerul a dat trist din cap si a murmurat:
- Oare Te-ai gândit bine, Doamne? Îti dai seama ce faci? Mâinile mari sunt întotdeauna aspre, si nu de putine ori stângace, mai ales daca e vorba sa prinda scaiul de la pampers, sa încheie nastureii de la jacheta baietelului, sa lege funditele din coditele fetitei sau - mai rau! - sa scoata aschia ce i-a intrat mezinului în deget când îsi cioplea barcuta...

Dumnezeu a zâmbit din nou si a raspuns:
- Stiu, stiu, ai dreptate. Dar vezi tu, mâinile acestea sunt încapatoare, în ele are loc aproape orice - de la toate nimicurile din buzunarul baietelului, pâna la toate figurinele de hârtie ale fetitei, plus sfori, suruburi, cuie... În acelasi timp, însa, ele sunt suficient de primitoare, ca în causul lor sa se cuibareasca fata unui copil.

Apoi Dumnezeu a modelat picioare lungi, un bazin îngust si umeri lati si puternici. Îngerul privea aproape îngrozit la noua creatie.
- Nu, nu se poate, Doamne! Daca se aseaza si vrea sa ia copilul în brate, o sa-i cada printre picioare, ca ai uitat sa-i faci o poala!

Zâmbind, Dumnezeu a raspuns:
- MAMA, da, ea are nevoie de poala. În schimb TATAL are nevoie de umeri puternici ca sa împinga masina la nevoie, sa-si sprijine fiul în timp ce-l învata sa mearga pe bicicleta sau sa sustina un capsor adormit în drum spre casa dupa o plimbare mai lunga în racoarea serii.

Când Dumnezeu era pe punctul sa finiseze picioarele ce urmau sa intre în cei mai mari pantofi ce au existat vreodata, îngerul nu s-a putut abtine sa nu remarce chicotind:
- Nu-i drept, Doamne! Chiar crezi ca laboacele astea se vor putea coborî din pat în miez de noapte când bebelusul plânge în leagan? Si cum crezi ca va putea pasi un TATIC cu asemenea picioare printre jucariile rasfirate pe covor, fara sa zdrobeasca una sau doua sub pasul lui greu si apasat?

Dumnezeu a zâmbit din nou si a raspuns cu aceeasi rabdare si întelegere în glas:
- Se va descurca, ai sa vezi... În plus, îl va putea duce în spate pe Prâslea, care vrea sa calareasca prin gradina, sau, la o singura bataie de picior, va putea speria soriceii din casuta de vacanta... Si apoi, care copil nu se va bucura sa încerce pantofii "uriasi" ai TATALUI, anticipând nerabdator ziua când va fi si el la fel de mare ca TATA?

Dumnezeu a lucrat toata noaptea, dându-i TATALUI cuvinte putine, dar un glas ferm si plin de autoritate si doi ochi care, desi pot sa vada absolut totul, ramân blânzi si întelegatori... În cele din urma, chiar în ultima clipa a creatiei, a adaugat lacrimile. Dupa care S-a întors încet spre înger si, privindu-l cu aceeasi blândete pe care o pusese în ochii TATALUI, l-a întrebat:

- Ei, acum esti multumit? Un TATA iubeste la fel de mult ca o MAMA. Inima lui este la fel de sensibila, dragostea lui - la fel de nemarginita.

Îngerului nu i-a mai ramas nimic de spus.

stia ca ar fi trebuit sa insiste sa mai ramana si sa plece cu un tren, a doua zi. putea sa transforme fotoliul in pat, gasea el un cearceaf si o perna, erau toate in sifonierul acela mare, undeva jos. cand scosese din geanta de panza pachetul cu "prajituri facute de maica-ta...de care-ti plac tie" vazuse un alt pachet invelit intr-un ziar rupt, de unde se itea o pereche de papuci si-ntr-o punga transparenta mai vazuse halatul lui de casa si pijamalele de noapte. taica-sau avusese de gand sa doarma la el dar renuntase si fiu-sau stia. cuvintele le erau straine unul altuia, nu aveau ce sa-si spuna si tacerile se-ntindeau parsive, ca serpii la soare. cand intra in camera lui cu chirie, cercetase ca un copil curios fotografia de pe masuta unde el si Luminita erau undeva la munte, infofoliti si stransi unul in altul. "ea e prietena ta?" intrebase si el a zis doar un "da" ragusit, sec, fara alte comentarii.
venise de dimineata, il asteptase la tren si-acum il conducea inapoi la gara si abia astepta sa se termine, sa-l vada suit in vagon si sa plece din gara asta cu miros de bagaje zacute pe peroane.
barbatul asta cu par alb care era tatal sau, ii evoca un caniche negru pe care l-a luat odata in camera unde sta acum, cu chirie; tremura de frig langa usa farmaciei. afara "turna cu galeata" si el intrebase farmacista al cui e cainele; ea spuse ca de aproape trei ore sta acolo, poate era al cuiva, o sa-l gaseasca stapanul pana la urma. scrise un numar de telefon pe o bucata de carton rupt din ambalajul tabletelor de aspirina si-l dadu farmacistei, apoi lua cainele acasa. animalul era linistit, sedea cuminte pe un pres, langa caloriferul amortit si nu manca nimic, doar lipaise putina apa. toata noaptea scheunase infundat; il mangaia din cand in cand si-ncercase sa-l convinga sa manance ceva dar poate era obisnuit cu mancare speciala pentru caini, poate se simtea abandonat de stapan, poate ii era dor sau frica sau poate il durea ceva. dimineata lasase usa terasei deschisa, schimba apa catelului si pleca la facultate. cand se-ntoarse dupa-amiaza, vazu ca animalul nu mancase nimic. arunca farfuria de plastic cu tot cu continut si cobori pana jos, la un pet-shop. cumpara o punga cu mancare speciala pentru caini dar caniche-ul nu se atinse, doar se uita bland, cu priviri stinse, la el. seara sunase telefonul si cainele isi ciulise urechile...era stapanu-sau, farmacista ii daduse numarul lui de si acum venea sa-l ia acasa. dupa o jumatate de ora sunase la usa un barbat in varsta, el deschise si catelul tasnise brusc, sarind ca o minge de blana neagra. barbatul ii multumea cu voce joasa si-si aduse aminte cum abia astepta sa-i vada dracului plecati, sa nu mai stie de ei, sa se simta usurat...

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/15317/tata-du-te-acasa/1

Instinct-poll-ul continuă printre obişnuiţii nostri simpatizanţi.Dăm cuvântul pentru
ultimele ştiri corespondentului nostrum de la faţa locului:-Buna sara! Dobrîi veşer!
În partea noastrî di o parte şî di şealantî di râu,concursul de Miss a fost urmărit cu
sufleţălul la gurî şî tătî lumea regretî sfârşâtul lui.Urnili di votari îs pregătiti gospodareşti
nu pătrundi di afarî nişi oleacî di luminî.Numai cî din cauza alejirilor multi din ultimul
timp lumia o căpătat un tic di gavariri şî când merji pi stradî zâşi:-Vot,vot,vot,votcî !...
arătând cu dejitu’nainti.Carivazîcî secretul i-asigurat, doar cî spun la tătî lumia cu şini
voteazî.Ii asigurat şî caracterul universal,dar datoritî plecării pi meleaguri italo-hispano-
peloponeziaco-antalişi a soţîielor la vot vin numa’barbaţîi,majoritatea cu copchii în braţî.
Uniori copchii ştiu mai ghini dicât taţii valoaria concurentelor.Dacî într-o relatari anterioarî v-am spus di-un grup împarţît în douî acuma s-o împarţît în 18.Voi numara prinşipalili grupări:
-Un grup mari in frunti cu injineru’ di la apiculturî declarî sus şî tari cî o aleji pi Hony,
un al doilia grup oliacî mai mititel sî traji din şel al Maimuţarilor di cari v-am mai spus.
Alt grup mari reşitî versuri din poizîili lui Alis andri şî Alis andra în frunti cu o învăţătoari din raionu’ Dupăsari.Tot un grup mari îi format din tradiţionalişti cari voteazî
cu şele douî rejini di anu’trecut Anisia şî Irma scandând într-un singur cuvânt Niisiirma!Niisiirma!Un grup di intelectuali supţîri la buzunar dar groş la număr ş-arată
recunoştinţa spri talentili lu’Brait fluturând steguleţî cu un soari ,zâmbareţ cu toţ dinţîi.
Incî un grup foarti ordonat înaintiazî liniştit spri urni susţinănd un borcănoi cât tăti zîlili
plin cu Mazâri alintatî.Un alt grup supraveghiat atent di politia di moravuri aliatî cu şea a
şuşălilor vor sî votezî simbolic Impreunî,ca sî aibî curaj o băut tot impreunî 2006 dl di jin tonic.Cu năvoadili pi cap un grup di susţînători pescari scandiazî numili unii anumiti Insuli lângî cari au prins şii mai mari pesti din viaţa lor.Intr-un grup în cari sî discutî cî unili fimei s-imbracî ca sî sî dizbraşi,altili sî dizbracî ca sî sî îmbraşi,Femmeia cari vor
ei s-o aleagî rejinî ştii sî imbraşi cuvintili cum numai e ştie.Sînt şî mulţ nehotârâţ cari
fluctuiazî ca di la gubernii la provinşii,dar mai au trii zîli la dipozîtii sî iei o deşizîi.
A transmis pentru dumneavoastrî penultimul comentariu-Apolodor Scripcariu.

"FURTUL DE ÎNCREDERE

Dezbaterile dintre politicienii unor partide diferite capătă coloratură de mahala. Se ceartă ca la piaţă, îşi aruncă invective, se jignesc şi se acuză de fapte ce ar putea oricând să atingă penalul. Nici nu mai are importanţă cine sunt, discuţiile eşuează oricum în acuzaţii la adresa unei guvernări sau a alteia, a unui partid sau a altuia. Cei care au fost odată la putere sunt acuzaţi, cei care sunt acum greşesc, tiparele se nasc singure şi formaţiunile politice fac tot ce pot să intre natural în ele. Am creat şi perpetuăm un soi de molimă murdară a părerilor generale despre un tip de politician sau altul şi cei mai mulţi dintre ei se străduiesc să cultive boala, nu să găsească tratamentul potrivit pentru vindecarea ei. Într-o criză de furie televizată, un politician a ajuns să-i răspundă altuia că şi ei au furat, dar mai cu perdea. Adevăruri particulare capătă imediat valoare de simbol. Dacă toţi politicienii fură, de ce românii de rând s-ar jena să facă acelaşi lucru? Stăteam zilele trecute, într-un birou de întreprindere, de vorbă cu cineva care fusese victima unui furt. Ca şi mine. Zboară portofelele de pe mesele de lucru, dispar bani din genţi şi sertare, se sparg uşi de bloc ziua în amiaza mare, se fură în autobuze şi pe stradă. Din ce în ce mai des, mai mult, mai fără fereală. De la furtul curentului electric de la stâlp, al fierului vechi din combinat şi până la cel al unui loc de parcare de sub nasul vecinului, tot ce se obţine astăzi pare câştigat prin încălcarea bunul-simţ şi a legii. Candidaţii se fură unul pe celălalt împărţind promisiuni şi cadouri. Guvernul îi fură pe faţă pe profesori, aceştia îşi fură singuri căciula respectului elevilor, când în loc să facă pregătire cu ei, după ore, îi pun să spele pe jos în clase. Poliţiştii fură şi ei încrederea cetăţenilor, pentru că nu-i amendează pe baştanii care parchează în mijlocul benzii de circulaţie, ci doar pe bătrânii care trec strada prin loc nepermis. De ce ne-am mai mira atunci că politicienii, dedaţi la contracte cu statul, prin fini, veri, cumetri sau prieteni, binemerită din plin de la posturile pe care le au prin mijlocirea partidului? Acuzele sau laudele din campanii, când un partid e anatemizat, de zici că toate relele din ţara asta i se datorează numai lui, sau altul e ridicat în slăvi, de parcă ar avea puteri supranaturale cu care să aducă pronia cerească pe pământ, devin imediat după aceea simple teorii. Punerea în practică, dezvoltarea, dovedirea afirmaţiilor se pierd după alegeri în motivaţii stângace, scuze penibile şi un majoritar interes pentru problemele personale. Ne învârtim în cerc şi pare că niciodată nu se va schimba nimic. Furtul de încredere nu e stipulat în lege, aşa că poate fi practicat pe scară largă, cu seninătate şi în mod repetat. Pentru prima oară, la aceste alegeri vor fi contabilizate voturile albe, deci se va afla procentul celor care îşi vor exercita dreptul democratic de a merge la vot, dar care nu vor ştampila buletinul pentru nimeni. Sunt cei care pot judeca şi pot da verdictul pentru furtul de încredere practicat asupra lor de două decenii. E un fel de statistică a disperării. Şi, cu siguranţă, şi noi, şi politicienii aveam nevoie de aflarea rezultatelor ei. "
Katia Nanu
http://www.viata-libera.ro/index.php?page=articol&id=28145

În fiecare zi ieşeam la cules.
De bani
Şi-mi lăsam viaţa închisă-n casă.
Noaptea mă întorceam la ea
Ascunzându-mi singurătatea
În debara.
Banii se adunau, împrăştiindu-mi visele
Şi jumătăţi de viaţă, dispăreau luându-şi zilele.
Ridicam privirea şi oglinda-mi arăta
Doar ceea ce găsea: jumătatea.
Unde sunteţi zilele mele?
Îmi întrebam nopţile.
Unde te duci viaţă?
Chiar de te ştiu păcătoasă,
Unde-s toate orele mele?
Cu bune şi cu rele,
Cernute-n secunde,
Pierdute.
Imunde.